Studiu

Necesitatea însuşirii corecte a limbii române la vârsta preşcolara

În contextul măsurilor privind aşezarea din ţara noastră pe noi baze cu adevărat
democratice, prima verigă a acestui sistem, învăţământul preşcolar, merită o atenţie deosebită .

Delimitarea locului cu precizarea funcţiilor pe care le are de îndeplinit grădiniţa ca primă

instituţie de culturalizare a copiilor de pregătire a acestora pentru integrarea şcolară, are un rol
decisiv în asigurarea eficienţei învăţământului .

Preocuparea pentru introducerea cât mai timpurie a copiilor într-un sistem de educaţie
instituţionalizat este justificatǎ de faptul că vârsta preşcolară şi şcolară mică, reprezintă o
perioadă fundamentală pentru dezvoltarea ulterioară a copilului.

Cercetările psihologice arată că, până la vârsta de 4-5 ani, copilul îşi dezvoltă 40 % din
capacitatea intelectuală pe care urmează să o atingă la maturitate. Nevalorificarea la timp, sau
insuficienta valorificare a disponibilităţilor acestor perioade de vârstă nu se pot recupera în anii
următori decât în mică măsură şi cu eforturi mari.

Psihologi de prestigiu afirmă posibilitatea şi necesitatea introducerii timpurii a copilului

într-un sistem de educaţie instituţionalizat.

Jean Piaget arată că ’’învăţământul preşcolar oferă posibilitatea de a realiza o propedeutică

a învăţământului”. 1

Edgar Faure susţine că ,,educaţia copiilor de vârstă preşcolară este un preambul al oricărei
politici educative şi culturale . În lumina psihologiei moderne – spune acesta - ca şi a simplei
observaţii, importanţa primei copilării în dezvoltarea ulterioară a aptitudinilor şi a personalităţii
apare deosebit de limpede. ’’ 2

1
 Dezvoltarea limbajului constituie una dintre sarcinile de bază ale educaţiei din instituţiile
preşcolare . În literatura psihologică, limbajul este definit ,,drept o formă de activitate specific
umană care constă în esenţă în folosirea limbii în procesul de comunicare şi de gândire.’’ 3

Limba şi limbajul, deşi sunt realităţi distincte, nu pot fi concepute separat. Limba este
mijlocul de fixare şi acumulare a experienţei, mijlocul de comunicare al unei colectivităţi
istoriceşte constituită . Limba nu este un dar natural nici nu se transmite ereditar . Noul născut nu
inventează limba colectivităţii în care se dezvoltă .

Copilul de la naştere are numai capacitatea virtuală de a dobândi limbajul care este o
manifestare individuală a limbii – limba în acţiune. Această capacitate devine realitate prin
educaţie.

Problema limbajului la vârsta preşcolară a făcut obiectul a numeroase studii şi cercetări

care au reliefat importanţa lui în procesul comunicării copilului cu persoane din jur, în activitatea
de cunoaştere a realităţii, în dezvoltarea proceselor psihice, precum şi în dezvoltarea vorbirii
reproductive în procesul comunicării cu cei din jur, în aşa fel, încât copilul să-şi exprime cu
uşurinţǎ dorinţele, impresiile, gândurile, să redea în mod inteligibil, cursiv şi logic, o poveste, un
basm cunoscut, o întâmplare sau un fapt trăit, auzit sau imaginat de el.

O importantă contribuţie la învăţarea acestui instrument de comunicare între oameni, care

este limba, aduce învăţământului preşcolar prin intermediul activităţiilor de educarea vorbirii.

Introducerea în planul de învăţământ a dezvoltării vorbirii ca obiect distinct a fost

determinată de necesitatea creeării pentru preşcolari a climatului necesar adaptării ritmice la
activitatea şcolară. Se ştie că reuşita şcolară depinde de achiziţionarea de cuvinte, prin care să-şi
îmbogăţească lexicul. Cât priveşte structurile fundamentale ale vorbirii sale, dacă ele nu sunt
stabilite şi fixate înainte de 6 – 7 ani, nu vor fi niciodată însuşite sau, în orice caz, niciodatǎ
însuşite temeinic.

2
 De asemenea, practica a demonstrat că handicapul şcolar este cel mai frecvent generat de
tulburǎrile de limbaj, de nivelul scăzut atins în verbalizarea celor observate sau învăţate. La
venirea în grădiniţă, copiii au o serie de reţineri şi deficienţe în ceea ce priveşte participarea lor
verbalǎ la activităţiile de zi cu zi din grădiniţă. Referindu-se la acest aspect, Ursula Şchiopu
afirma : ,,Greutăţile şi greşelile de pronunţie provin din dezvoltarea încă insuficientă a
analizatorului motor-verbal, inclusiv a aparatului fonator. Exerciţiul verbal realizat zi de zi,
audiţia pronunţiei corecte a adultului contribuie la dezvoltarea corespunzătoare a copilului. De
aceea, considerǎm necesară integrarea copilului în viaţa de colectiv, participarea lui la toată
activitatea din grădiniţă care îi dă posibilitatea să comunice cât mai mult.’’ 4

În anii petrecuţi de copil în grădiniţă, sub influenţa cerinţelor procesului de învăţământ la

care participă copilul, are loc o asimilare rapidă a diferitelor aspecte ale limbii, dezvoltându-se
astfel noi funcţii şi forme ale limbajului. Aici, copilul vorbeşte mai mult cu alţi copii despre ceea
ce a văzut sau a gândit. În acest fel, ,,trece treptat de la limbajul situativ la limbajul contextual,
care are un rol preponderent faţǎ de primul, iar, pe mǎsurǎ ce copilul explorează lumea
înconjurătoare, el depăşeşte tot mai mult limitele experienţei, desprinzându-se de influenţa
momentului prezent .’’ 5

Dezvoltarea vorbirii şi învăţarea corectă a limbajului constituie, din partea noastrǎ, a

cadrelor didactice, o preocupare permanentă.

În grădiniţă, parcurgând cele trei grupe, copiii dobândesc un bagaj de cunoştinţe, iar
vorbirea devine mai bogată, mai clară, mai corectă, asigurând dezvoltarea intensă a gândirii.
Astfel, întreaga experienţă instructiv-educativă din grădiniţă atestă posibilitatea şi utilitate
cultivării limbajului oral, în strânsă legătură cu dezvoltarea gândirii, efectuându-se exerciţii de
pronunţie, de exprimare. Accentul principal în această privinţă este pus pe activităţile de
comunicare, pe dialogul liber, pe formarea deprinderilor de exprimare ordonată a gândurilor, de

3
însuşire treptată a structurii gramaticale a limbii. Pentru a favoriza educarea conduitei verbale a
preşcolarilor, este necesar ca activitatea educativă să fie făcută în aşa fel, încât preşcolarii să fie
stimulaţi să participe în cadrul activităţilor în mod activ atât verbal, cât şi mental.

Formarea la copii a unei conduite verbale constă în :

- dezvoltarea şi îmbogăţirea vocabularului ;

- învăţarea corectă a cuvintelor ;

- formarea deprinderii de verbalizare a experienţei proprii ;

- cultivarea deprinderii de folosire corectă a limbii ;

- cultivarea aptitudinilor de a vorbi frumos, de a folosi expresii, construcţii

lingvistice originale, nuanţate .

Aceste obiective se realizează prin activităţile de memorare, lecturi după imagini, jocuri
didactice, convorbiri, povestiri şi repovestiri, care mi-au oferit multiple posibilităţi de a asigura
participarea verbală activă a copiilor.

Însuşi dialogul educatoare-copil, cât şi cel copil-copil, reprezintă o modalitate de exersare,

de antrenament lexical şi de însuşire a structurii gramaticale a limbajului.