Dregătorii erau înalţi demnitari ai statului feudal, numiţi şi revocaţi
de domn şi care exercitau atribuţii administrative, judiciare şi militare, în cadrul aparatului de stat. La origine, dregătorii, aşa cum arată denumirea lor, erau persoane care, în cadrul Curtii domnesţi, exercitau atribuţii legate de persoana domnului. Treptat însă, paralel cu îngrădirea imunităţilor feudale şi centralizarea statului, dregătorii au pătruns în Sfatul Domnesc, preluând în numele domnului conducerea efectiva a vieţii de stat.
Sistemul dregătorilor s-a centralizat, în Ţara Românească, în timpul
domniei lui Mircea cel Batran, iar în Moldova, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun. El este asemănător în linii generale în cele doua ţări româneşti, datorită modelului comun avut în vedere, şi anume Imperiul Bizantin. La investirea în funcţie, dregătorii depuneau un juramânt de credinţă faţă de domn, iar funcţiile lor erau onorifice, adică nu erau remuneraţi pentru activitatea pe care o desfăşurau, însă beneficiau de danii domnesti.
Dregătorii erau de doua categorii:
1. marii dregători (membri ai sfatului domnesc)
2. ceilalţi dregători denumiţi micii dregători (nu făceau parte din sfatul domnesc).
1. Marii dregători sunt:
a. Banul
este o dregătorie specifică Ţării Românesţi;
primul în ierarhia dregătorilor Ţării Romăneşti; apare iniţial ca ban de Severin, apoi ca ban al Craiovei; are în componenţa sa administraţia, armata, justiţia; putea pronunţa pedeapsa cu moartea şi avea subalterni denumiţi bănişori. b. Logofătul
era şeful cancelariei domneşti şi purtătorul Marelui Sigiliu, cu care
erau întărite actele domneşti.
c. Vornicul
este conducătorul slujitorilor Curţii Domneşti şi cel ce asigura paza
graniţelor.
d. Postelnicul
este cel care coordonează relaţiile externe ale ţării;
este sfetnicul de taină al domnului;
e. Spătarul
purtătorul spadei domnului şi comandantul cavaleriei.
În Moldova, domnul Eremia Movilă a creat o dregătorie nouă, după
modelul polonez, şi anume hatmanul, ce a preluat atributiile militare ale vornicilor.
f. Vistiernicul
strângea veniturile ţării şi asigura mijloacele financiare necesare