T i t l u l I PRINCIPII GENERALE Capitolul I ORGANIZAREA GRUPEI DE

INFANTERIE
Secţiunea 1 Organizarea şi dotarea grupei de infanterie

1. Grupa de infanterie este celula de luptă de bază.

Ea este aptă de a duce simultan lupta antipersonal şi antiblindate atît motorizat (îmbarcată pe
TAB sau MLI/MLD), cît şi pe jos.
2. Organizarea grupei de infanterie.
Grupa de infanterie are în compunere 7-9 militari, este comandată de către un comandant de
grupă şi organizată pe 2-3 echipe, în dependenţă de destinaţia, dotarea şi misiunea grupei.

Echipa antipersonal (EAP) este compusă din 4 militari:

1) comandantul echipei;
2) 1-2 puşcaş;
3) lunetist.

Echipa antiblindate (EAB) este compusă din 2 militari:

1) comandantul echipei (trăgător la AG-7);
2) servant la AG-7.

Echipa fixă (EF) este compusă din:

1) mecanic conductor TAB sau MLI/MLD;
2) ochitor-operator (operator) TAB sau MLI/MLD.

3. Dotarea grupei de infanterie, ţinuta pentru campanie.

Fiecare militar din grupă poartă asupra sa:
 echipamentul,
 conform anotimpului;
 casca;
 geanta port-încărcătoare;
 muniţia şi grenadele potrivit normelor;
 lopata mică cu port;
 masca contra gazelor;
 pachetul antichimic individual;
  pachetul individual de pansament;
 raniţa;
 completul de protecţie NBC;
 foaia de cort;
 sacul de merinde cu gamela şi bidonaşul pentru apă;
 hrana de rezervă;
 lengeria de schimb;
 materiale pentru întreţinerea îmbrăcămintei şi încălţămintei;
 materiale pentru igiena corporală.

În afara materialelor comune, militarii din grupa de infanterie mai poartă:

1)comandantul de grupă – busolă, binoclu, pistol-mitralieră;
2)comandantul EAP – puşcă-mitralieră, pistol, busolă;
3)puşcaş – pistol-mitralieră;
4)puşcaş – pistol-mitralieră;
5)lunetist – puşcă cu lunetă;
6)comandantul EAB (trăgător la AG-7), aruncător de grenade antiblindate, geantă cu 2 grenade
antitblindate, geanta cu înălţător optic, busolă;
7)servantul AG-7 (ajutor) – pistol-mitralieră, geantă cu 3 grenade antitblindate, complet PSA.

Secţiunea a 2-a Armamentul şi muniţia grupei de infanterie

4. Armamentul grupei de infanterie şi muniţia specifică acestuia este conform tabelului:

Nr. crt.
Tipul armamentului
Denumirea ar ma me ntu lui
Muniţia folosită
1. Armament portativ
Pistolmitralieră cal. 5,45/7,62 mm
Cartuş cal. 5,45/7,62 mm glonţ miez oţel. Cartuş cal. 5,45/7,62 mm glonţ trasor

Nr. crt.
Tipul armamentului
Denumirea ar ma me ntu lui
Muniţia folosită
2. Armament portativ
Puşcămitralieră cal. 5,45/7,62 mm
Cartuş cal. 5,45/7,62 mm glonţ miez oţel. Cartuş cal. 5,45/7,62 mm glonţ trasor. Cartuş cal.
5,45/7,62 mm scurt glonţ perforant incendiar.
Puşca semiautomată cu lunetă.
Cartuş cal. 7,62 mm glonţ miez oţel. Cartuş cal. 7,62 mm glonţ trasor.
Aruncător AG-7V,
Lovitură cu grenadă antiblindate cumulativă PG-7.
3. Armament de pe TAB
Mitralieră cal. 7,62 mm
Cartuş cal. 7,62 mm glonţ miez oţel. Cartuş cal. 7,62 mm glonţ trasor. Cartuş cal. 7,62 mm glonţ
perforant incendiar.
Mitralieră cal. 14,5 mm
Cartuş cal. 14,5 mm cu glonţ perforant incendiar B-32. Cartuş cal. 14,5 mm cu glonţ perforant
ncendiar trasor BZT. Cartuş cal. 14,5 mm cu glonţ exploziv MD2.

Nr. crt.
Tipul armamentului
Denumirea ar ma me ntu lui
Muniţia folosită
4. Armament de pe MLI/MLD
Tun GROM cal. 73 mm
Lovitură cal. 73 mm cumulativă. Lovitură cal. 73 mm explozivă.
Mitralieră cal. 7,62 mm
Cartuş cal. 7,62 mm glonţ miez oţel. Cartuş cal. 7,62 mm glonţ trasor. Cartuş cal. 7,62 mm glonţ
perforant incendiar.
Instalaţie de lansare a rachetelor antiblindate
Racheta antiblindate dirijată

Secţiunea a 3-a Alte categorii de armament şi muniţii folosite de grupa de infanterie

5. Pentru îndeplinirea misiunilor primite, personalul grupei de infanterie poate folosi alte
categorii de armament şi muniţii, astfel:
Număr curent Denumirea Tipul
1.
Grenade de mînă multifuncţionale: grenade de mînă ofensive RG-42, RGD-5 grenade de mînă
defensive F-1 4. Grenade antiblindate RCG-3F 5. Mine antiblindate TM-62 (similare) 6. Pistol
cal. 26 mm pentru cartuşe de iluminare-semnalizare. 7. Trotil De 75 g cilindric. 9
Număr curent Denumirea Tipul De 200 – 400 g paralelipipedic (similare) 8. Capse detonante
pirotehnice CA CN# 8A (similare)
9. Fitil ordinar
De amorsare OSP Detonant DSB (similare)
10. Grenade fumigene 11. Lumînări fumigene
Capitolul II MISIUNILE GRUPEI DE INFANTERIE 6. Pentru a îndeplini toate misiunile
primite fiecare militar trebuie să cunoască atribuţiunile celorlalţi militari din echipă.
Comandanţii de echipe trebuie să fie în măsură să-şi asume, oricînd este nevoie, rolul
comandantului de grupă, iar comandantul grupei pe cel al locţiitorului comandantului de pluton.
Fiecare soldat trebuie să-şi îndeplinească activităţile şi responsabilităţile specifice şi să fie parte a
echipei. 7. Misiunea primează întotdeauna. Atribuţiunile comune ale membrilor grupei.
Menţinerea capacităţii de luptă se realizează prin: 1) îmbunătăţirea în permanenţă a
cunoştinţelor; 2) menţinerea unei perfecte condiţii fizice; 3) realizarea şi menţinerea voinţei de a
lupta; 4) cunoaşterea comportamentului faţă de răniţi şi morţi; 5) cunoaşterea modului de
comportare ca prizonieri de război. 8. Îmbunătăţirea în permanenţă a cunoştinţelor, vizează
domeniile: 1) tehnicii luptătorului (tactică individuală); 2) măsurilor de protecţie NBC şi a
tehnicilor de supravieţuire; 3) armamentului şi a punerii în operabilitate; 4) mijloacelor de
transmisiuni (procedura de punere în operabilitate a mijloacelor de legătură); 10
5) mentenanţei materialelor (armament individual, colectiv, de transmisiuni, mijloace logistice,
vehicule de luptă). Menţinerea unei perfecte condiţii fizice presupune realizarea unui
antrenament constant aplicînd măsurile de igienă elementară. 9. Voinţa de a lupta se obţine prin:
1) executarea misiunilor primite; 2) aplicarea procedeelor de luptă exersate; 3) cercetarea şi
transmiterea informaţiilor corespunzătoare; 4) menţinerea secretului informaţiilor şi al
operaţiunilor; 5) disciplină, fermitate şi un puternic simţ al datoriei. 10. A fi disciplinat, ferm şi
cu un puternic simţ al datoriei presupune: 1) să lupte şi să incite pe ceilalţi la luptă; 2) să se
alăture grupei dacă sunt rupţi de ea; 3) să evadeze în caz de capturare; 4) să reziste tehnicilor de
război psihologic; 5) să se păzească de răspîndirea de zvonuri şi să le semnaleze comandantului,
imediat; 6) să respingă cu toate mijloacele disponibile toate încercările de intimidare şi
propagandă. 11. Cunoaşterea comportamentului faţă de răniţi şi morţi se realizează prin: 1)
acordarea primului ajutor pentru răniţi; 2) trimiterea (însoţirea) înapoi a răniţilor, numai pe baza
ordinului primit în acest sens; 3) recuperarea muniţiei şi armamentului răniţilor şi morţilor. 12.
Cunoaşterea comportamentului ca prizonier de război, înainte de capturare, presupune: 1)
predarea materialului, în principiu al armamentului şi a aparaturii radio inutilizabile; 2)
distrugerea oricărui document care poate servi drept sursă de informare pentru inamic. 13.
Cunoaşterea comportamentului ca prizonier de război, după capturare, presupune: 1) să nu
furnizeze decît informaţii de pe cartea de identitate; 2) divulgarea altor informaţii înseamnă
trădare, ce se pedepseşte şi care poate costa vieţi de camarazi; 11
3) menţinerea bunelor relaţii cu compatrioţii de captivitate; 4) dacă este comandant, ia comanda
subalternilor, dacă este subordonat să execute ordinele legale ale comandantului şi să le susţină
în toate sectoarele; 5) cercetarea şi exploatarea cît de repede posibil a tuturor posibilităţilor de
scăpare; 6) să ajute pe toţi ceilalţi să evadeze – este o datorie imperativă. 14. Atribuţiunile
comandantului de grupă. Comandantul de grupă este responsabil pentru ceea ce grupa reuşeşte să
facă sau nu reuşeşte să facă. La acest nivel tactic conducerea se realizează prin exemplu
personal. 15. Comandantul de grupă este obligat: 1) să instruiască cu profesionalism militarii din
subordine pentru îndeplinirea cu succes a misiunilor; 2) să cunoască permanent starea şi
posibilităţile de acţiune ale tehnicii, armamentului şi personalului din subordine; 3) să planifice
activităţile şi să orienteze permanent subordonaţii; 4) să elaboreze cursurile acţiunilor şi să
selecteze cursul optim; 5) să ia decizii şi să transmită oportun misiunile echipelor (iar cînd e
cazul pentru fiecare din subordonaţi); 6) să conducă amenajarea genistică, realizarea barajelor şi
obstacolelor în luptă, focul armamentului din dotare şi manevra pe timpul acţiunilor; 7) să
stabilească locul în dispozitiv al transportorului amfibiu blindat (maşinii de luptă a infanteriei) şi
a echipelor; 8) să organizeze asigurarea acţiunilor şi protecţia forţelor în toate situaţiile care o
impun; 9) să urmărească respectarea regulilor de disciplină militară, luînd măsuri ferme de
prevenire a abaterilor; 10) să-şi stabilească locul în dispozitiv şi să urmărească permanent cîmpul
de luptă; 11) să adapteze planul de acţiune la specificul situaţiei, luînd măsurile adecvate; 12) să
informeze comandantul de pluton asupra capacităţii de luptă a grupei (Anexa 4); 13) să
informeze comandantul de pluton asupra problemelor militarilor din subordine; 12
14) să conducă hrănirea, echiparea şi odihna militarilor din subordine; 15) să conducă şi verifice
mentenanţa tehnicii de luptă şi a armamentului grupei; 16) să-şi informeze permanent
subordonaţii, privind situaţia de luptă; 17) să cunoască semnalele de conducere şi cooperare în
luptă. 16. Misiunile echipei antipersonal sunt: 1) realizarea siguranţei pe timpul deplasării şi
staţionării grupei; 2) nimicirea personalului inamicului şi a mijloacelor de foc neadăpostite şi
uşor adăpostite ale acestuia; 3) crearea bazei de foc şi fixarea inamicului prin superioritatea
focului executat pentru realizarea manevrei de către echipa antiblindată. 17. Comandantul
echipei antipersonal este obligat: 1) să cunoască şi să exploateze eficient armamentul din dotarea
sa şi a echipei; 2) să stabilească poziţiile optime de tragere şi sectoarele de tragere pentru fiecare
membru al echipei; 3) să conducă şi să coordoneze acţiunile echipei în funcţie de situaţie; 4) să
cunoască semnalele de conducere şi cooperare în luptă; 5) să cunoască permanent starea echipei
(muniţie, armament, poziţii, echipament, pierderi) şi să raporteze comandantului de grupă, ori de
cîte ori este nevoie, despre modificările suferite; 6) să informeze permanent militarii din echipă;
7) să urmărească menţinerea armamentului şi echipamentului echipei în stare de funcţionare; 8)
să fie în măsură să îndeplinească, la nevoie, atribuţiile comandantului de grupă. 18. Mitraliorul
este obligat: 1) să cunoască şi să exploateze eficient armamentul din dotare; 2) să descopere şi să
neutralizeze obiectivele neadăpostite şi uşor adăpostite din cîmpul tactic folosind focul
mitralierii. 12. Puşcaşul este obligat: 1) să cunoască şi să exploateze eficient armamentul din
dotare; 2) să descopere şi să neutralizeze personalul şi mijloacele de foc neadăpostite şi uşor
adăpostite ale inamicului. 13
19. Lunetistul este obligat: 1) să cunoască şi să exploateze eficient armamentul din dotare; 2) să
descopere şi să neutralizeze de sinestătător personalul şi mijloacele de foc neadăpostite şi uşor
adăpostite ale inamicului. 20. Misiunile echipei antiblindate sunt: 1) descoperirea şi nimicirea
mijloacelor blindate ale inamicului; 2) executarea manevrei. 21. Atribuţiunile comandantului
echipei antiblindate sunt 1) să cunoască şi să exploateze eficient armamentul antiblindate; 2) să
stabilească poziţiile şi sectoarele optime de tragere; 3) să conducă şi să coordoneze acţiunile
echipei; 4) să conducă şi să coordoneze executarea manevrei; 5) să cunoască semnalele de
conducere şi cooperare în luptă; 6) să cunoască permanent starea echipei (muniţie, armament,
poziţii, echipament, pierderi) şi să raporteze comandantului de grupă, ori de cîte ori, este nevoie
despre modificările suferite; 7) să-şi informeze permanent militarii din echipă; 8) să urmărească
menţinerea armamentului şi echipamentului echipei în stare de funcţionare; 9) să fie în măsură să
îndeplinească, la nevoie, atribuţiile comandantului de grupă. 22. Servantul AG-7 (ajutor) este
obligat: 1) să descopere mijloacele blindate ale inamicului şi să le indice trăgătorului AG-7; 2) să
transporte muniţia antiblindate şi să ajute la încărcarea şi reîmprospăterea armamentului
antiblindate; 3) să nimicească forţa vie a inamicului; 4) să execute eficient şi rapid manevra
ordonată. 23. Misiunile echipei fixe sunt: 1) descoperirea şi neutralizarea personalului şi
mijloacelor de foc neadăpostite şi uşor adăpostite ale inamicului; 2) descoperirea şi neutralizarea
mijloacelor uşor blindate şi principale de foc ale inamicului; 3) sprijinul cu foc al echipelor care
acţionează pe jos.
14
24. Atribuţiile comandantului echipei fixe (şi mecanic conductor) sunt: 1) să conducă cu abilitate
TAB sau MLI/MLD în cîmpul tactic, folosind proprietăţile de mascare şi protecţie ale terenului;
2) să descopere şi să indice ochitorului-mitralior (ochitoruluioperator) obiectivele din cîmpul
tactic; 3) să coordoneze şi să corecteze focul executat de către ochitorul-mitralior (ochitorul-
operator); 4) să cunoască semnalele de conducere şi cooperare în luptă. 25. Ochitorul-mitralior la
TAB este obligat să observe, descopere şi neutralizeze obiectivele terestre şi aeriene ale
inamicului. Capitolul III GENERALITĂŢI PRIVIND ACŢIUNILE DE LUPTĂ Secţiunea 1
Lupta şi ciocnirea 26. Acţiunea militară a grupei de infanterie reprezintă ansamblul măsurilor şi
activităţilor concepute, planificate şi desfăşurate de către aceasta pentru îndeplinirea sarcinilor
repartizate, incluzînd acţiunea propriu-zisă (mişcarea, transportul, aprovizionarea, atacul,
apărarea, manevrele necesare) sau executarea unei misiuni tactice, de instruire ori administrative.
La nivel tactic acţiunile militare sunt concretizate în lupte şi ciocniri. 27. Lupta este confruntarea
armată (sau un şir de confruntări în mediul specific) prin care se urmăreşte îndeplinirea unor
scopuri de importanţă tactică. Lupta se duce de către subunităţi sau grupări de forţe cu rol tactic,
care, folosindu-şi elementele puterii de luptă resping, capturează sau nimicesc grupările de forţe
angajate şi îndeplinesc misiunile primite prin care se realizează o etapă (parte) a operaţiunei
(bătăliei).
15
28. Ciocnirea reprezintă momentul angajării directe a inamicului de către forţele proprii de
valoare tactică în confruntarea militară desfăşurată în timp scurt, avînd loc, de regulă, între
elementele de siguranţă ale forţelor adverse şi care se poate transforma sau nu în luptă. 29.
Luptele şi ciocnirile se caracterizează prin: dinamism; schimbări bruşte şi rapide ale situaţiei;
întrebuinţarea armelor inteligente; mare diversitate de forme şi procedee de ducere a acţiunilor
militare; caracter complex, decisiv şi de independenţă al acţiunilor; pregătire în timp scurt;
folosirea mijloacelor moderne în pregătire şi desfăşurare; cibernetizare; folosirea cu pricepere a
terenului şi a detaliilor de planimetrie; pregătirea şi desfăşurarea acestora în condiţiile pericolului
şi a folosirii armelor nucleare, biologice şi chimice. 30. Succesul în luptă este condiţionat de: 1)
nivelul instruirii pentru luptă a luptătorilor, echipei şi grupei; 2) concentrarea eforturilor pentru
îndeplinirea celor mai importante misiuni; 3) cunoaşterea inamicului şi zădărnicirea acţiunilor
acestuia; 4) distrugerea oportună a mijloacelor NBC; 5) capturarea sau nimicirea grupării
principale de forţe ale inamicului; 6) manifestarea iniţiativei şi flexibilităţii în îndeplinirea
misiunilor; 7) devansarea inamicului în declanşarea loviturilor şi executarea acestora cu
rapiditate, sincronizat şi pe toată adîncimea dispozitivului său; 8) pregătirea şi ducerea acţiunilor
neîntrerupt, ziua şi noaptea; 9) executarea oportună a manevrei; 10) aplicarea continuă a
măsurilor de asigurare a acţiunilor şi protecţie a personalului grupei; 11) realizarea conducerii şi
a cooperării neîntrerupte; 12) logistica acţiunilor militare ale subunităţilor; 13) disciplina militară
fermă şi educarea în spiritul învingătorului.
16
Secţiunea a 2-a Forme şi procedee de luptă 31. După natura şi scopul lor acţiunile pe care le
execută grupa de infanterie se concretizează în: forme ale luptei armate, acţiuni asociate luptei
armate, acţiuni specifice şi de asigurare a acţiunilor şi protecţia forţelor. 32. Lupta armată
reprezintă confruntarea militară violentă între două forţe adverse cu putere de luptă care
urmăresc fiecare în parte îndeplinirea scopurilor propuse. 33. Formele de luptă armată sunt
ofensiva şi apărarea. În funcţie de situaţie şi eşalon, formele luptei armate se concretizează ca
modalităţi particulare de exprimare, în procedee specifice ofensivei/apărării şi acţiunii cu
caracter ofensiv/defensiv. 34. Procedee specifice ofensivei: ofensiva din contact, ofensiva din
mişcare, ofensiva combinată, urmărirea, lupta de întîlnire, ieşirea din încercuire. Procedee
specifice apărării: apărarea mobilă, apărarea pe poziţii – apărarea pregătită din timp, apărarea
pregătită în grabă, retragerea, apărarea pe aliniamente intermediare şi apărarea în încercuire. 35.
Acţiuni cu caracter ofensiv: cercetarea prin luptă, raidul, atacul demonstrativ. Acţiuni cu caracter
defensiv: apărarea pentru respingerea inamicului care execută un contraatac, apărarea pentru
consolidarea aliniamentului final al misiunii, apărarea în cadrul luptei de întîlnire, ambuscada şi
capcana. 36. Ofensiva este forma de luptă armată prin care se urmăreşte capturarea, izgonirea sau
nimicirea agresorului. Scopul general al ofensivei este înfrîngerea inamicului şi crearea
condiţiilor pentru succesul acţiunilor ulterioare (sau pentru încetarea ostilităţilor şi trecerea la
acţiuni post-conflict). Ofensiva din contact este procedeul prin care se realizează atacul
inamicului aflat în apărare, plecînd la ofensivă din poziţiile deţinute în faţa acestuia. Ofensiva
din mişcare este procedeul prin care se realizează atacul inamicului aflat în apărare, după un
marş pe o distanţă variabilă.
17
Ofensiva combinată este procedeul (specific marilor unităţi) prin care se realizează atacul
inamicului aflat în apărare, cu o parte din forţe din mişcare, iar cu alta din contact. 37. Urmărirea
este procedeul ofensiv prin care se realizează menţinerea contactului cu inamicul care-şi
părăseşte poziţiile de luptă şi încearcă să se retragă de sub focul forţelor atacatoare. Lupta de
întîlnire este procedeul prin care două grupări de forţe adverse, în mişcare pe acelaşi itinerar, din
sensuri opuse, se angajează în luptă urmărind realizarea scopurilor propuse prin acţiuni ofensive.
Ieşirea din încercuire este procedeul ofensiv prin care se realizează scoaterea prin luptă a forţelor
încercuite de sub loviturile inamicului.
18
38. Cercetarea prin luptă este un atac cu obiectiv limitat executat pentru a-l sili pe inamic să-şi
demascheze dispozitivul, mărimea, efectivul sau intenţia forţei sale, prin determinarea acestuia
să răspundă la acţiunea ofensivă, dezvăluind astfel punctele slabe ale sistemului său defensiv. 39.
Raidul este un atac de scurtă durată cu obiectiv limitat desfăşurat într-un spaţiu redus în teritoriul
inamicului, urmărind nimicirea, distrugerea ori capturarea unuia sau mai multor elemente ale
inamicului cu scopul de a dezorganiza acţiunile acestuia. 40. Atacul demonstrativ se execută cu
scopul de a distrage atenţia inamicului fără a încerca angajarea în luptă a acestuia. 41. Apărarea
este forma de luptă armată prin care se realizează respingerea, oprirea sau întîrzierea inamicului
în scopul menţinerii spaţiului (terestru, aerian, maritim, fluvial) sau obiectivului încredinţat. 42.
Apărarea pregătită din timp este procedeul defensiv care permite forţelor angajate în luptă să-şi
pună în aplicare în volum complet elementele puterii de luptă. 43. Apărarea pregătită în grabă
este procedeul defensiv care permite forţelor angajate în luptă să-şi pună în aplicare în volum
redus elementele puterii de luptă. 44. Apărarea pe poziţii este procedeul adoptat în scopul
interzicerii, pentru o perioadă de timp stabilită, a pătrunderii inamicului într-o anumită porţiune
de teren (zonă, raion, obiectiv); nimicirea propriu-zisă a inamicului constituie un obiectiv
secundar; se organizează în scopul menţinerii ferme a poziţiei de apărare, producerii de pierderi
cît mai mari inamicului, respingerii ofensivei acestuia şi interzicerii pătrunderii lui în adîncime;
acest procedeu se bazează pe un sistem de poziţii combinat cu obstacole, amenajarea judicioasă a
terenului şi manevra rezervelor. 45. Apărarea mobilă este un procedeu adoptat în scopul nimicirii
(înfrîngerii) inamicului printr-un atac hotărîtor executat cu o grupare de forţe de lovire (izbire),
într-un moment favorabil. În acest scop, gruparea de lovire trebuie să aibă o mobilitate mai mare
sau cel puţin egală cu a atacatorului, iar celelalte forţe aflate în apărare să reuşească fixarea
inamicului şi direcţionarea pătrunderii acestuia în sensul dorit. 19
46. Retragerea este procedeul defensiv prin care forţele angajate în luptă întîrzie acţiunile
inamicului şi se sustrag de sub loviturile puternice ale acestuia, schimbîndu-şi poziţiile de luptă
spre înapoi. 47. Apărarea pe aliniamente intermediare se organizează de către marile unităţi
operative, atunci cînd inamicul dispune de o superioritate covîrşitoare de forţe şi mijloace sau are
o situaţie avantajoasă. Scopul apărării, în acest caz, îl constituie cîştigarea de timp, producerea de
pierderi inamicului şi sustragerea forţelor proprii de sub loviturile acestuia. 48. Apărarea în
încercuire este procedeul prin care forţele menţin o suprafaţă de teren (obiectiv), luptînd cu un
inamic care este dispus în jurul lor şi acţionează pe toate direcţiile. 49. Trecerea la apărare pentru
respingerea inamicului care execută un contraatac pe timpul desfăşurării ofensivei are loc atunci
cînd forţele proprii de pe direcţia de contraatac sunt inferioare numeric, calitativ şi/sau poziţional
forţelor inamicului care contraatacă şi nu sunt în măsură să le respingă din mişcare. 50. Trecerea
la apărare pentru consolidarea aliniamentului final al misiunii se execută în cadrul eşalonului
superior pentru: asigurarea flancurilor şi spatelui forţelor; respingerea contraatacului; crearea
condiţiilor favorabile pentru continuarea ofensivei cu alte subunităţi şi pentru refacerea
resurselor necesare luptei. 51. Trecerea la apărare în cadrul luptei de întîlnire se execută în
situaţia cînd inamicul a devansat în desfăşurare forţele proprii sau este superior în forţe şi
mijloace. 52. Ambuscada este un procedeu de luptă folosit, atît în apărare cît şi în ofensivă, în
scopul întîrzierii acţiunilor inamicului, producerii de panică şi pierderi, precum şi pentru
nimicirea acestuia.
20
53. Capcana este un procedeu simplu şi eficace de luptă împotriva inamicului care constă dintr-
un ansamblu de acţiuni practice bazate pe folosirea lucrărilor genistice (gropi, furnale, locaşuri,
şanţuri, escarpe, contraescarpe, abatize, avalanşe), dispozitivelor speciale (laţuri, curse, saci cu
pietre, plase şi spirale din sîrmă, frînghii cu bile din lemn, fier sau pietre), barajelor şi
obstacolelor improvizate, minelor cursă, terenului mlăştinos sau cu posibilităţi de inundare,
punctelor obligate de trecere, pădurilor, porţiunilor cu drumuri şi căi ferate cu poduri, surselor de
apă şi construcţiilor care oferă posibilităţi de adăpostire, pentru istovirea, întîrzierea şi nimicirea
inamicului sau reducerea capacităţii sale combative. 54. Operaţiunile militare altele decît
războiul (OMAR) sunt acţiuni şi misiuni ale căror scopuri se îndeplinesc prin alte mijloace decît
lupta armată. Operaţiunile militare altele decît războiul în care sunt implicate grupa de infanterie,
în cadrul eşalonului superior, sunt: 1) asistenţa umanitară; asistenţa naţională acordată unei
naţiuni; 2) impunerea zonelor de excludere; 3) loviturile şi raidurile; sprijinul militar acordat
autorităţilor civile; 4) evacuarea necombatanţilor; 5) acţiunile în sprijinul păcii; 6) acţiunile de
descurajare; 7) acţiunile de căutare-salvare-evacuare; 8) acţiunile de apărare şi de menţinere a
ordinii constituţionale. 55. Acţiunile militare asociate luptei armate şi operaţiilor militare altele
decît războiul sunt măsuri şi activităţi premergătoare sau consecutive luptei armate şi operaţiilor
militare altele decît războiul, prin care subunităţile sunt pregătite sau aduse în starea din care să
poată desfăşura misiunea următoare sau să înceteze misiunea în curs de derulare. Principalele
forme de acţiuni militare asociate sunt: deplasarea, staţionarea, regruparea şi înlocuirea. 56.
Acţiunile subunităţilor se desfăşoară în una din următoarele perioade (stări) distincte: de pace,
criză, război şi postconflict. De regulă, acţiunile desfăşurate pe timp de pace, în situaţii de criză
şi în perioada post-conflict fac parte din gama acţiunilor militare altele decît războiul. 21
57. În toate formele şi procedeele luptei armate, în acţiunile specifice acestora, precum şi în alte
acţiuni militare se execută asigurarea operaţiilor şi protecţia forţelor, conform detaliilor
prezentate în anexa 1.