FUNDATIA ECOLOGICA DIMITRIE CANTEMIR

SCOALA POSTLICEALA
SPECIALITATEA
ASISTENT MEDICAL GENERALIST

PROIECT DE ABSOLVIRE

Indrumator,
Candidat,

2014

1
 INGRIJIREA BOLNAVULUI CU EMFIZEM
PULMONAR

2014

CUPRINS

2
 CAPITOLUL I
NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZlOLOGIE
A APARATULUI RESPIRATOR

Aparatul respirator este format din totalitatea organelor care contribuie la

realizarea schimburilor de gaze dintre organism şi mediul extern. În plus, prin
partea superioara a cavităţii nazale la nivelul mucoasei olfactive se percepe
mirosul, iar laringele, un alt segment al aparatului respirator, datorită corzilor
vocale inferioare, realizeaza fonaţia.
Aparatul respirator este alcătuit din:
- căile respiratorii organe care au rol în vehicularea aerului:
- cavitatea nazală si faringele formeaza căile respiratorii superioare;
- laringele traheea şi bronhiile - căile respiratorii inferioare.
- plămânii, organe la nivelul cărora au loc schimbul de gaze (oxigen Şi dioxid
de carbon).
Caile respiratori
Cavitatea nazala
 primul segment al căilor respiratorii;

3
  este divizată de septul nazal în două cavităţi simetrice numite fose nazale,
 fosele nazale se află parţial în piramida nazală care are rol estetic şi de
protecţie.
Piramida nazala
Piramida nazala, dupa cum arata si numele, are forma de piramida
triunghiulara cu trei fete, trei margini si un vârf.
 Marginea anterioara a nasului, în mod normal este dreapta, prezentând un
unghi anterior de 30° cu verticala corpului (nasului ideal). Dosul nasului
poate avea însa diferite forme de la individ la individ sau la diferite rase.
 Baza piramidei nazale este reprezentata de cele doua narine, separate între
ele de marginea inferioara a septului nazal si columela.
Piramida nazala are o structura osoasa, superior, si fibrocartilaginoasa, inferior.
Structura osoasa este reprezentata de oasele proprii nazale, apofiza nazala a
frontalului si apofizele ascendente ale osului maxilar.
Scheletul cartilaginos este reprezentat de cartilajele aripii nasului (cartilajele
alare), accesorii si cartilajele laterale sau triunghiulare. Piramida nazala este
acoperita de tegument, acesta este aderent în portiunea inferioara
fibrocartilaginoasa si mobil în portiunea superioara osoasa. La nivelul narinelor
exista si un muschi fin pielos, cu rol dilatator sau constrictor.
Fosele nazale
Sunt doua cavitati simetrice, cu directie anteroposterioara, despartite de
septul nazal si care comunica anterior cu exteriorul, prin narine, iar posterior cu
rinofaringele, prin orificiile coanale.
Portiunea anterioara din fosele nazale este reprezentata de vestibulul nazal,
delimitat de cartilajul aripii nasului si septul nazal.
Fosele nazale propriu-zise prezinta câte 4 pereti:
‫٭‬ Peretele intern este comun, fiind reprezentat de septul nazal. Septul nazal
prezinta, posterior, o structura osoasa (lama perpendiculara a etmoidului si
vomerul), iar anterior, o structura cartilaginoasa (cartilajul patrat).
‫٭‬ Peretele extern este format din apofiza ascendenta a osului maxilar, osul
lacrimal si etmoid. Pe peretele extern se gasesc cele trei cornete (inferior, mijlociu
si superior). Sub cornete se gasesc cele trei meate în care se deschid canalul
4
lacrimo-nazal (meatul inferior), sinusul maxilar si celulele etmoidale anterioare
(meatul mijlociu) si celulele etmoidale posterioare si sinusul sfenoid în meatul
superior.
‫٭‬ Peretele inferior separa fosele nazale de cavitatea bucala si este format de
bolta palatina (apofiza orizontala a maxilarului).
‫٭‬ Peretele superior separa fosele nazale de baza craniului si este format de
oasele proprii nazale, lama ciuruita a etmoidului si, posterior, din peretele antero-
inferior al sfenoidului.
Faringele, al doilea organ al căilor respiratorii, este un organ cu dublă funcţie,
respiratorie şi digestivă.
Laringele
Este situat în partea anterioară a gâtului sub osul hioid, deasupra traheei,
proeminând sub piele. Are un schelet cartilaginos, format din trei cartilaje
neperechi (cartilajul tiroid, cricoid, epiglotic) şi trei perechi (cartilajele aritenoide,
corniculate si cuneiforme) unite intre ele prin ligamente sau articulaţii. La interior
este căptuşit de o mucoasă care determină în cavitatea laringelui, patru plici
numite corzi vocale, două superioare şi două inferioare.
Traheea
Este un conduct fibro cartilaginos, întins de la marginea anterioară a
laringelui până la bifurcarea ei în cele două bronhii principale. Este situată anterior
de esofag, are două segmente; cervical şi toracal. Inelele fibrocartilaginoase sunt
incomplete posterior, unde se află o membrană musculofibroelastică care permite
dilatarea esofagului şi inaintarea bolului alimentar în timpul deglutiţiei; la exterior
se află ţesut conjunctiv iar la interior mucoasa traheală, formată dintr-un epiteliu
pseudostratificat cilindric ciliat, având şi celule care secretă mucus.
Bronhiile principale
Sunt două conducte fibrocartilaginoase, rezultate din bifurcarea traheei la
locul de bifurcare, în interiorul traheei se află pintenele traheeal; ajung la lobul
pulmonar prin care pătrund în plămân , ramnificându-se şi formând astfel arborele
bronşic. Structura bronhiilor este aceiaşi cu a traheei.
Plamanii
5
 Reprezintă principalele organe ale aparatului respirator; sunt situaţi în
cavitatea toracică, deasupra diafragmului; au forma unor jumătăţi de con secţionat
de la vârf spre bază;
Masa medie a celor doi plămâni este de 1300g. Prezintă baza uşor concava
aşezată pe diafragmă şi care, prin intermediul difragmului, la dreapta este în raport
cu lobul drept al ficatului, iar la stânga cu lobul stâng al ficatului, cu fundul
stomacului şi cu splina;
Vârful depaşeşte prima coasta şi ajunge la baza gâtului. Faţa externă vine în
raport cu coastele şi spaţiile intercostale şi prezintă la plamânul drept două fisuri;
una oblică şi alta orizontală,iar plămânul stâng numai fisură oblică. Faţa internă
mediastinală este plană şi prezintă hilul plămânului care este locul de intrare şi
ieşire al elementelor pediculului pulmonar (adică bronhia principala, artera şi
venele pulmonare, arterele şi venele bronşice, nervii vegetativi şi vase limfatice).

Fiecare plaman are o forma conica, iar la examinare prezinta un apex, o

baza, trei marginii si doua suprafete.
Apexul
Are forma rotunjita si se intinde pana la baza gatului, ajungand pana la 2,5 si
4 cm deasupra nivelului capatului sternului si a primei coaste. Artera subclavie

6
formeaza un sant la trecerea sa in fata pleurei, sant care se intinde deasupra si
lateral de apex.
Baza plamanului
Este larga, concava si se afla deasupra suprafetei concave a diafragmului,
care separa plamanul drept de lobul drept al ficatului si plamanul stang de lobul
stang al ficatului, stomac si splina. Intrucat diafragmul se intinde mai sus pe partea
dreapta decat pe partea stanga, concavitatea de la baza plamanului drept este mai
profunda decat cea de pe partea stanga. Lateral si in spate, baza plamanului este
limitata de o margine subtire si ascutita care se proiecteaza pe o oarecare distanta
in sinusul frenico-costal al pleurei, intre coastele inferioare si insertiile costale ale
diafragmului. Baza plamanului coboara in inspir si urca in expir.
Suprafetele
Suprafata costala este neteda, convexa si corespunde formei cavitatii
toracice, fiind mai adanca in fata decat in spate. Se afla in contact cu pleura
costala si prezinta santuri abia detectabile corespunzatoare coastelor. Suprafata
mediastinala se afla in contact cu pleura mediastinala. Prezinta o concavitate
adanca - impresiunea cardiaca determinata de inima si pericard; deasupra si in
spatele acestei concavitati exista o depresiune triunghiulara numita hil, unde
structurile care formeaza radacina plamanilor intra si ies din acesta. Aceste
structuri sunt invelite in pleura, care, sub hil si in spatele impresiunii cardiace,
formeaza ligamentul pulmonar.
La plamanul drept imediat deasupra hilului exista o structura sub forma de
arc care contine vena azigos; in timp ce se indreapta catre sus si apoi se arcuieste
lateral la mica distanta de apex, se formeaza un sant mai larg pentru vena cava
superioara si vena dreapta brahiocefalica. In spate, aproape de apex, exista o
structura care contine artera brahiocefalica. In spatele hilului si a insertiei
ligamentului pulmonar exista un sant vertical pentru esofag; acest sant devine mai
putin evident in portiunea inferioara, datorita inclinatiei partii inferioare a
esofagului spre stanga liniei mediane. In fata si in dreapta partii inferioare a

7
santului esofagian, se afla o concavitate adanca, pentru portiunea extrapericardica
a partii toracice a venei cave inferioare. La plamanul drept, imediat deasupra
hilului, exista o zona curba produsa de arcul aortic, care se intinde in sus spre
apex, unde se gaseste un sant pentru artera subclavie. In spatele hilului si a
ligamentului pulmonar exista un sant vertical produs de aorta descendenta, si in
fata acestuia, aproape de baza plamanilor, partea inferioara a esofagului determina
o impresie de umbra.
Marginile
Marginea inferioara este subtire si ascutita acolo unde separa baza de suprafata
costala si se extinde in sinusul frenico-costal; in zona mediala unde se separa baza
de suprafata mediastinala marginea este mai groasa si rotunjita.
Marginea posterioara este larga si rotunjita si se afla in profunzimea
concavitatii pe ambele parti ale coloanei vertebrale. Este mult mai lunga decat
marginea anterioara si se proiecteaza mai jos in sinusul costo-frenic.
Marginea anterioara este subtire si ascutita si acopera fata anterioara a
pericadului. Marginea anterioara a plamanului drept este aproape verticala si se
proiecteaza in sinusul costomediastinal; cea a plamanului stang prezinta, mai jos,
o scobitura in care este expus pericardul - scobitura cardiaca. Pe partea opusa
scobiturii, marginea anterioara a plamanului stang se afla la o mica distanta
laterala de linia de reflexie a partii corespunzatoare a pleurei.

Santurile si lobii plamanilor

Plamanul stang este impartit in doi lobi, unul superior si altul inferior, de o
fisura interlobulara, care se intinde de la suprafata costala la cea mediastinala a
plamanului, atat desupra cat si sub hil.
Asa cum se vede la suprafata, fisura incepe la suprafata mediastinala a
plamanului pana in partea superioara si posterioara a hilului si se indreapta
posterior si superioar pana la marginea posterioara pe care o intalneste intr-un
punct aflat la aproximativ 6 cm sub apex. Se extinde anterior si posterior deasupra
8
suprafetei costale si ajunge la marginea inferioara putin in spatele extremitatii
anterioare, iar traseul sau ulterior poate fi urmarit antero-posterior de-a lungul
suprafetei mediastinale pana la portiunea inferioara a hilului.
Lobul superior se gaseste deasupra si in fata acestei fisuri si include apexul,
marginea anterioara si o portiune considerabila a suprafetei costale si cea mai
mare parte a suprafetei mediastinale a plamanului. Lobul inferior, cel mai mare
dintre cele doua, este situat sub si in spatele fisurii, si cuprinde aproape intreaga
baza, o portiune larga a suprafetei costale si cea mai mare parte a marginii
posterioare. Plamanul drept este impartit in trei lobi, superior, mijlociu si inferior
de catre doua fisuri interlobulare. Una dintre acestea separa lobul inferior de cel
mijlociu si superior, si corespunde aproape in totalitate fisurii plamanului stang.
Directia sa este, totusi, mai verticala, si intalneste marginea inferioara la
aproximativ 7, 5 cm in spatele extremitatii anterioare. Cealalta fisura separa lobul
superior de cel mijlociu. Isi are originea in fisura anterioara, langa marginea
posterioara a plamanului si , avand un traseu orizontal anterior, intretaie marginea
anterioara la acelasi nivel cu capatul sternal al cartilajului costal patru; la nivelul
suprafetei mediastinale poate fi urmarita posterior, pana la hil. Lobul mijlociu, cel
mai mic lob al plamanului drept, are forma de pana si include partea inferiora a
marginii anterioare si partea anterioara a bazei plamanului.
Plamanul drept, desi este mai scurt cu 2,5 cm decat cel stang, ca o
consecinta a ridicarii diafragmului datorita prezentei ficatului, este mai larg,
datorita inclinarii spre stanga a inimii; capacitatea sa totala este mai mare si
cantareste mai mult decat plamanul stang.
Radacina pulmonara
Putin deasupra centrului suprafetei mediastinale a fiecarul plaman si mai
aproape de marginea posterioara decat de cea anterioara, se gaseste radacina, prin
care plamanul este conectat cu inima si traheea. Radacina este formata din bronhia
principala, artera pulmonara, venele pulmonare, arterele si venele bronsice,
plexurile nervoase pulmonare, vasele limfatice si tesutul conjunctiv, toate acestea
9
fiind incluse intr-o reflectie a pleurei. Radacina plamanului drept se afla in spatele
venei cave superioare si o parte a atriului drept si sub vena azigos. Radacina
plamanului stang trece pe sub arcul aortic si in fata aortei descendente; nervul
frenic, artera si vena pericardo-frenica, si plexul pulmonar anterior se afla in
portiunea anterioara, iar nervul vag si plexul pulmonar posterior in spate; inferior
fata de acestea se gaseste ligamentul pulmonar.
Structurile principale care formeaza radacina pulmonara a fiecarui plaman
sunt aranjate intr-o maniera similara anteroposterior pe ambele parti: portiunile
superioare ale celor doua vene pulmonare in fata, artera pulmonara la mijloc, iar
bronhiile impreuna cu vasele bronsice in spate.
De sus in jos, pe ambele parti, aranjarea lor difera astfel:
- Pe partea dreapta pozitionarea lor este: bronhia superioara, artera pulmonara,
bronhia inferioara, vena pulmonara.
- Pe partea stanga pozitionarea lor este: artera pulmonara, bronhia, venele
pulmonare. Venele pulmonare situate mai inferior se afla sub bronhii, in portiunea
cea mai inferioara a hilului.

Diviziunile bronhiilor
Asa cum plamanii difera unul de altul in ce priveste numarul lobilor, in
acelasi mod difera si prin subdiviziunile bronhiilor. La aproximativ 2,5 cm dupa
emergenta din trahee, din bronhia principala dreapta apare o ramura pentru lobul
superior. Aceasta ramura urca deasupra nivelului arterei pulmonare si de aceea se
numeste bronhie supraarteriala.
Toate celelalte diviziuni are bronhiei principale isi au originea sub artera
pulmonara si in consecinta poarta numele de bronhii subarteriale. Prima dintre
acestea se distribuie lobului mijlociu, iar ramura principala coboara posterior spre
lobul inferior, dand nastere mai multor bronhii dorsale mai mici si ventrale mai
mari. Ramurile bronsice ventrale si dorsale emerg alternativ si sunt de obicei opt
la numar, cate patru de fiecare parte. Ramura care merge spre lobul mijlociu este
considerata ca prima dintre bronhiile ventrale.
10
 Bronhia principala stanga trece pe sub artera pulmonara inainte de divizarea
sa, astfel ca toate ramurile sale sunt subarteriale; pot fi privite ca fiind echivalentul
acelei portiuni a bronhiilor drepte care se afla in portiunea distala a ramurii
supraarteriale.
Prima ramura a bronhiei stangi isi are originea la aproximativ 5 cm de la
bifurcatia traheei si se distribuie lobului superior. Ramura principala intra in lobul
inferior, unde se divide in ramuri ventrale si dorsale, care sunt similare cu cele din
plamanul drept. Bronhia lobului superior a plamanului stang este considerata ca
prima din seria ventrala.
Structura plamanilor

Plamanii sunt formati dintr-o membrana externa seroasa, un tesut areolar

subseros si substanta pulmonara sau parenchim. Membrana seroasa este pleura
pulmonara; este subtire, transparenta si imbraca organul pana la radacina. Tesutul
areolar subseros contine o proportie importanta de fibre elastice; se gaseste pe
intreaga suprafata a plamanului, patrunzand si intre lobi. Parenchimul este compus
din lobuli secundari, care, desi sunt in legatura stransa intre ei prin tesut areolar
interlobular, acestia sunt distincti unul de altul.
Lobulii secundari variaza in marime, cei de la suprafata sunt mari, au
forma piramidala, cu baza intoarsa spre suprafata; cei din interior sunt mai mici si
au forme variate. Fiecare lobul secundar este format din mai multi lobuli primari,
11
care reprezinta unitatile anatomice ale plamanilor. Lobulii primari sunt formati din
canalul alveolar, spatiile aeriene conectate cu acestea si vasele de sange,
limfaticele si nervii care le deservesc.
Bronhiile intrapulmonare se divid si subdivid in intregul organ, cea mai
mica subdiviziune fiind bronhiola lobulara. Cea mai mare diviziune (bronhia
principala) are peretele structurat din:
- un invelis exterior format din tesut fibros, in interiorul caruia se afla placi
neregulate de cartilaj hialin, mult mai dezvoltate in zonele unde se ramifica.
- la interior fata de invelisul fibros, exista un strat circular de fibre musculare
netede, muschii bronsici.
- la interior se gaseste membrana mucoasa, formata din epiteliu ciliar columnar
asezat pe o membrana bazala. Corionul membranei mucoase contine numeroase
fibre elastice asezate longitudinal si o anumita cantitate de tesut limfatic; de
asemeni contine si ductele glandelor mucoase si acinii care se gasesc in stratul
fibros.
Bronhiolele lobulare difera de bronhiile mai mari, prin faptul ca nu au
cartilaj si celulele epiteliului ciliat sunt de forma cubica. Bronhiolele lobulare au
un diametru de aproximativ 0,2 mm. Fiecare bronhiola lobulara se divide in doua
sau mai multe bronhiole respiratorii, iar fiecare dintre acestea se divide in mai
multe ducte alveolare, care se conecteaza cu un numar mare de alveole. Fiecare
duct alveolar este conectat cu un numar variabil de spatii sferice neregulate, care
de asemeni, poseda alveole si poarta numele de atrii. Cu fiecare atriu se
conecteaza un numar variabil de saci alveolari (intre 2 si 5), care poarta pe toata
circumferinta lor, alveolele sau sacii aerieni.
Alveolele sunt acoperite de un strat delicat de epiteliu scuamos simplu,
celule care sunt unite intre ele de o substanta numita cement. Intre celulele
scuamoase se gasesc din loc in loc celule mai mici, poligonale, cu nucleu. In afara
stratului epitelial exista o cantitate mica de tesut conjunctiv care contine
numeroase fibre elastice si o retea densa de vase capilare, care formeaza un perete
comun cu alveolele adiacente.
12
 Plamanul fetal seamana cu o glanda in care alveolele au un lumen mic si
sunt acoperite cu epiteliu cubic. Dupa prima respiratie alveolele devin destinse, iar
epiteliul capata caracteristicile descrise mai sus.
Vasele de sange si nervii
Artera pulmonara transporta sangele fara oxigen pana la plamani; se divide
in mai multe ramuri care insotesc fiecare ramificatie bronsica si care se termina
intr-o retea densa de capilare in peretele alveolelor. In plaman ramurile arterei
pulmonare se gasesc, de obicei, deasupra si in fata bronhiei, iar vena dedesubt.
Capilarele pulmonare formeaza plexuri care se afla in imediata apropiere a
epiteliului, in peretele septal al alveolelor. In septul dintre alveole reteaua capilara
formeaza un singur strat. Capilarele formeaza o retea foarte fina, peretele lor fiind
foarte subtire. Arterele lobulilor din zona sunt independente una de alta, dar venele
formeaza anastomoze.
Venele pulmonare isi au originea in capilarele pulmonare, se unesc apoi in
ramuri mai mari care strabat parenchimul pulmonar, independent de arterele
pulmonare si bronhii. Dupa ce comunica liber cu alte ramuri, formeaza vase largi,
care vor avea legaturi cu arterele si bronhiile si pe care le insotesc pana la hilul
organului. In final se varsa in atriul drept al inimii, sangele oxigenat fiind apoi
distribuit in tot organismul prin aorta.
Arterele bronhice transporta sange pentru nutritia plamanului; ele deriva din
aorta toracica sau din arterele intercostale superioare si, insotind bronhiile, sunt
distribuite glandelor bronsice si peretilor bronhiilor mari si a vaselor pulmonare.
Cele care deservesc bronhiile formeaza un plex capilar in stratul muscular, din
care ramurile pornesc pentru a forma un plex secundar in stratul mucos; aceste
plexuri comunica cu mici trunchiuri venoase care se varsa in venele pulmonare.
Altele se distribuie in tesutul alveolar interlobular si se termina in venele bronsice
profunde sau superficiale. Altele se ramifica spre suprafata plamanului, sub pleura,
unde formeaza o retea capilara.

13
 Vena bronsica se formeaza la radacina plamanului, primind venele
superficiale si profunde corespunzatoare bronhiilor si arterelor bronsice.
Aceasta nu primeste, totusi, tot sangele distribuit de artera, o parte din
acesta trecand in venele pulmonare. Vena bronsica se varsa in vena azigos si in
partea stanga a primei vene intercostale sau in vena hemiazigos accesorie.
Nervii - plamanii sunt deserviti de plexurile pulmonare anterior si posterior,
formate din ramuri ale simpaticului si vagului. Fibrele nervoase din aceste plexuri
insotesc bronhiile, furnizand fibre eferente muschiului bronsic si fibre aferente
membranei mucoasei bronsice si probabil alveolelor pulmonare. De-a lungul
acestor nervi se gasesc microganglioni.
Este cea a unei glande tubuloacinoase, fiind formate dintr-un sistem de
canale aeriene şi dintr-o multitudine de saci. Lobii plămânului drept (superior,
mijlociu, inferior) sunt delimitaţi de două fisuri, în timp ce lobii plămânului stâng
(superior şi inferior), sunt delimităti de o fisură;
Fiecare lob este alcătuit din segmente, care reprezintă unităţiile anatomice,
funcţionale şi clinice ale plămânului. Fiecare segment este format din lobul,
unităţiile morfofuncţionale ale plamanilor care au forma piramidei, cu baza spre
suprafaţa plămânilor, iar vârful suspendat de o bronhie supra- lobulara, îndreptat
spre hil. În jurul lobului se afla tesut conjunctiv bogat in fibre elastice, celule
conjunctive şi celule macrofage.
Plămânul are o dublă vascularizatie: funcţională şi nutritivă.
Vascularizaţia functională
Realizează schimburile gazoase şi este reprezentată de trunchiul pulmonar
şi venele pulmonare care alcătuiesc mica circulaţie;
Trunchiul pulmonar începe cu ventriculul drept, se împarte în artera
pulmonară stânga şi dreapta care pătrund în plămâni prin hilul pulmonar; ajunsă în
plămin artera urmareşte ramificaţiile arborelui bronşic, pătrunzând în lobul
pulmonar şi se capilarizează în jurul alveolelor pulmonare;
La nivelul acestei retele capilare dioxidul de carbon este cedat alveolelor şi
din alveole pătrunde oxigenul care este preluat de venele pulmonare. Care

14
părăsesc plămânul prin hilul pulmonar şi duc sângele cu oxigen în atriul stâng, de
unde va trece în ventriculul stâng care il va impinge prin aorta în tot organismul.

Vascularizaţia nutritivă
Face parte din marea circulaţie şi este reprezentată de arterele şi venele
bronşice; arterele bronsice provin prin aorta toracală, iar venele bronşice se
deschid în sistemul azygos
Pleura
Este o membrană seroasă formată din două foite dintre care una înveleşte
plămânii la exterior, pătrunde în fisuri, iar cealaltă captuşeşte pereţii cutiei
toracice; cele doua foiţe se continuă una cu cealaltă la nivelul pediculului
pulmonar. Între cele două foite se află cavitatea pleurală spaţiu virtual, în care
există presiune negativă cu rol important în mecanica respiraţiei;
Între cele doua foiţe se găseşte foarte puţin lichid seros, care menţine
umedă suprafaţa lor, uşurând alunecarea plămânului în timpul mişcârilor
respiratorii;
Cavitatea pleurală poate deveni reală când în cazuri de boală conţine aer
(pneumotorax) sânge (hemotorax) sau puroi (piotorax).
Mediastinul
Este o regiune topografică limitată lateral de feţele interne ale celor doi
plămâni, inferior şi diafragma, anterior de stern iar posterior de coloana vertebrală
toracală şi de către extremităţiile posterioare ale coastelor;
În mediastin se gaseşte: inima învelită de pericard, vasele mari (venele
cave superioare şi inferioare,cele patru vene pulmonare, artera aorta , trunchiul
pulmonar cu ramurile lui), traheea şi cele două bronhii principale.
NOTIUNI DE FIZIOLOGIE
RESPIRATIA reprezinta un proces vital in care au loc aportul de O 2 la
tesuturi si eliminarea CO2 ca rezultat al metabolismului, fiind una dintre functiile
vegetative si de nutritie.
Respiratia cuprinde urmatoarele etape:

15
1) Etapa pulmonara cand aerul patrunde prin caile respiratorii in alveolele
pulmonare;
2) Etapa sanguina reprezentata de schimbul de gaze dintre alveolele pulmonare
si sangele din capilarele sanguine;
3) Etapa circulatorie cand are loc transportul de O2 la tesuturi si CO2 la alveole;
4) Etapa tisulara, cand se face schimbul de gaz la nivelul tesuturilor se primeste
O2 si se elibereaza CO2 in sistemul venos.
Procesul de respiratie este continuu. Oprirea lui duce in scurt timp la moartea
celulelor, deoarece organismul nu dispune de rezerve de O 2, iar acumularea CO2
este toxica pentru celule.
Ventilatia pulmonara
Aerul atmosferic este introdus in plamani prin procesul de ventilatie pulmonara,
prin care se mentine constanta compozitia aerului alveolar.
a) Mecanica respiratiei. Schimburile gazoase la nivelul plamanului se
realizeaza datorita succesiunii ritmice a doua procese: inspiratia si expiratia.
1. Inspiratia reprezinta un proces activ, realizat prin efort muscular, cand
aerul patrunde in plamani incarcat cu oxigen.
Principalii muschi inspiratori sunt: muschii intercostali; muschii supracostali;
diafragma.
Prin actiunea acestor muschi, cusca toracica isi mareste volumul. Prin
marirea volumului pulmonar, presiunea aerului scade in plamani, fata de cea
atmosferica.
2. Expiratia reprezinta un proces pasiv, prin care se elimina aerul din
plamani, incarcat cu CO2. In timpul expiratiei, cutia toracica revine pasiv la
dimensiunile avute anterior.
Ciclul respirator (1 inspiratie +1 expiratie) are o durata de 3 secunde, ceea ce
revine la 20 miscari respiratorii/ minut(normal aproximativ 12-20) = frecventa
respiratorie.
16
 In efort fizic, frecventa respiratorie poate ajunge la 40-60/minut, de asemenea
in conditii patologice: febra, hipertiroidism, hipercapnie,hipoxie(tahipnee).
b) Volumele respiratorii. In timpul celor doua miscari in plamani sunt
vehiculate o serie de volume respiratorii:
 la o inspiratie normala este introdus un volum de 500 cm 3 de aer (volum
inspirator curent) - V.I.C.;
 la o inspiratie fortata este introdus inca 1500 cm3 de aer (volum inspirator de
rezerva) - V.I.R.;
 la o expiratie fortata este expulzat 1500 cm 3 de aer (volum expirator de
rezerva) - V.E.R.;
Capacitatea vitala
VIC+VIR +VER = capacitatea vitala (CV) se determina prin efectuarea unei
expiratii fortate dupa o inspiratie maxima.
- la barbat este mai mare (≈4,8 l) ;
- la femei este mai mica (≈3,2 l).
Capacitatea vitala creste in timpul efortului fizic si scade in timpul
sedentarismului. Ea depinde de suprafata corporala, de varsta, de antrenament la
efort. Volumele si capacitatile pulmonare sunt importante pentru stabilirea
diagnosticului si prognosticului diferitelor boli pulmonare, totusi ele nu dau
indicatii directe despre functia ventilatorie.
Transportul gazelor
Este realizat de sange.
a) Transportul O2. O cantitate mica de O2 este dizolvata in plasma sanguina, iar
cea mai mare parte este transportata prin formarea unui compus instabil cu
hemoglobina din sange Hb + O2 - Oxihemoglobina
Se formeaza cand sangele este la plamani, ajunge la tesuturi si are loc
descompunerea oxihemoglobinei.

17
b) Transportul CO2 (se formeaza in urma arderilor celulare)
1. dizolvare in plasma (cantitate mica);
2. formarea unui compus cu hemoglobina
Hb + CO2 - Carbohemoglobina
3. prin formarea unor saruri acid (carbonat acid de sodiu si potasiu).
Cu unele gaze, hemoglobina formeaza compusi stabili care blocheaza
hemoglobina
a) CO (monoxidul de carbon) se formeaza acolo unde se produc arderi incomplete;
b) oxigenul in stare atomica, care poate fi eliberat de substante puternic oxidante.
Respiratia tisulara
In cadrul respiratiei tisulare are loc arderea substantelor cu eliberarea energie prin
ardere de glucoza.
enzime respiratorii
C6H12O6 + 6O2 6H2O + 6CO2
Organismul transforma energia chimica in alte forme de energie: energie de
contractie musculara; energie calorica; energie electrica.
Schimbul alveolar de gaze
Aerul atmosferic ajuns in plamani prin ventilatie este condus in alveole,
unde are loc schimbul de gaze intre aerul alveolar si sange, la nivelul membranei
alveolo-capilare. Acest schimb se face prin difuziune, in functie de presiunea
partiala a gazelor respiratorii O2 si CO2 de o parte si de alta a membranei alveolo-
capilare.
Hiperventilatia : cand CO2 scade si O2 creste. Procesul este complexat reflex prin
apnee si bradipnee.
Hipoventilatia: cand CO2 creste si O2 scade, compensate reflex prin polipnee.
Daca membrana alveolara este ingrosata (edem pulmonar, emfizem) schimbul
de gaze este alterat , mai ales in ce priveste CO2 si se instaleaza hipoxemia.

18
Reglarea respiratiei
Adaptarea ventilatiei pulmonare la necesitatile variabile ale organismului se
realizeaza permanent, gratie unor mecanisme extreme de fine, care regleaza
ventilatiile prin modificarea atat a frecventei, cat si amplitudinii respiratiilor.
Reglarea nervoasa: o respiratie se realizeaza prin interventia centrilor
respiratori. Acestia asigura o reglare automata a respiratiei. Exista centrii
respiratori primari, situati in bulb , si centrii respiratori accesorii, localizati la
nivelul puntii.
Respiratia poate fi oprita voluntar (apnee) pentru cateva zeci de secunde sau 3-
4 minute la cei antrenati. Actul ventilator se adapteaza unor activitati psiho-sociale
(vorbitul, cantatul vocal sau la instrumente muzicale de suflat) sau psiho-fizice
(eforturi profesionale). Expiratia poate fi accelerata (polipnee) sau incetinita
(bradipnee)voluntar.
Reglarea umorala a respiratiei se datoreaza influentelor exercitate asupra
centrilor respiratori de catre o serie de substante. Rolul cel mai important in
aceasta reglare il joaca CO2 si O2 si variatiile de pH ale sangelui si ale LCR.

19
 CAPITOLUL II
NOTIUNI DESPRE EMFIZEMUL PULMONAR

Definitie
Dilatarea permanenta si anormala a spatiilor aeriene situate distal fata de
bronhiolele terminale insotita de distructia peretilor alveolari.
BPOC= obstructie bronsiolara difuza, insotita sau determinata de
alterari ale parenchimului pulmonar avand drept consecinta hiperinflatia
pulmonara si insuficienta respiratorie.
Exista 2 tipuri de BPCO:
1. Bronsitic (blue bloater, BB)
2. Emfizematos (pink puffer, PP)
Clinic:
1. tip BB- fumator, cu varsta mai mare de 50 ani, cu antecedente de tuse
si expectoratie.
- dispnee de efort progresiva cuantificata in 4 grade
- episoade frecvente de cianoza si insuficienta cardiaca dreapta;
- cianoza, facies buhait; tahipnee; torace moderat destins
- hipersonoritate moderata, raluri bronsice difuze, expir prelungit
- semne de insuficienta ventriculara dreapta precoce
- cianoza de tip central cu extremitati calde
2. tip PP- pacienti mai tineri, fara istoric de bronsita cronica
- scadere ponderala; dispnee foarte marcata si progresiva; nu sunt cianotici
- torace dilatat, ”in butoi”, cu diametrele antero-posterior si transvers marite,
- fosele supraclaviculare pline,gatul scurtat prin ridicarea domurilor
pleurale

20
- limitarea miscarilor toracelui in inspir profund
- hipersonoritate difuza, matitatea cardiaca absoluta disparuta, matitate hepatica
coborata, limitarea excursiilor diafragmului
- expir prelungit semnificativ, diminuarea murmurului vezicular, rare raluri
bronsice
- absenta semnelor de insuficienta ventriculara dreapta
Patogenie
Emfizemul se clasifica în functie de tipul de interesare a unitatilor pulmonare la
nivelul carora are loc schimbul gazos (acinii), distal de bronhiile terminale.
În cazul emfizemului centroacinar, distensia si distructia sunt în principal limitate
la bronhiolele respiratorii, cu interesarea mai redusa a periferiei acinului.
- este predominant la varfuri;
- structurile periferice sunt pastrate
- inflamatia bronsica este constanta
Din cauza rezervei functionale mari a plamânului, trebuie sa fie afectate multe
unitati pentru apartia unei disfunctii evidente. Regiunile centrale distruse ale
acinului au un raport marit ventilatie/perfuzie, din cauza lipsei capilarelor, în timp
ce ventilatia continua. Aceasta conduce la un deficit al perfuziei fata de ventilatie,
în timp ce portiunile periferice ale acinului contin alveole mici, „înghesuite“, cu
capilare intacte, perfuzate si au un raport mic ventilatie/perfuzie.
Aceasta duce la aparitia unei ventilatii reduse fata de fluxul sanguin, care
determina o diferenta mare a presiunii Po2 între alveole si arteriole (PAO2 –
PaO2).
Odata cu înaintarea în vârsta, spatiile aeriene se largesc si ductele alveolare
cresc în diametru. Aceste modificari sunt foarte frecvente la persoanele peste 50
de ani si pot fi gresit interpretate ca emfizem.

21
Emfizemul panacinar intereseaza atât zonele centrale, cât si pe cele periferice ale
acinului, care determina, daca procesul este extins, reducerea suprafetei de schimb
gazos alveolo-capilar si pierderea proprietatilor elastice ale plamânului.
- este predominant la baze
Când emfizemul este sever, diferetierea între cele doua tipuri, care de obicei
coexista în cadrul aceluiasi plamân, poate fi mai dificila.
Agenti patogeni
- Fumatul
- Poluarea aerului
- Profesia
- Infectii recurente
- Deficitul de α 1antitripsina
FIZIOPATOLOGIE
Desi atât emfizemul, cât si bronsita
cronica pot exista fara obstructie, totusi,
atunci când un pacient devine dispneic ca rezultat al acestor procese, obstructia
poate fi identificata în majoritatea cazurilor. Desi, de cele mai multe ori bronsita
cronica si emfizemul se combina, totusi, unul din cele doua procese domina asupra
celuilalt si, în masura în care exista un grad de inflamatie a cailor respiratorii, cu
bronhospasm si secretii, exista posibilitatea unui tratament si speranta obtinerii
unei ameliorari.
Atât bronsita cronica, cât si emfizemul duc la îngustarea cailor respiratorii. Pe
lânga procesul primar al bronsitei cronice, pierderea reculului elastic al
plamânului în emfizem contribuie la micsorarea calibrului cailor respiratorii prin
pierderea tractiunii radiale asupra acestora.
Îngustarea cailor respiratorii se asociaza de obicei atât cu cresterea rezistentei
lor, cât si cu diminuarea debitelor maxime ale fluxului respirator.

22
 Ca o consecinta directa a alterarii relatiei dintre presiune-debit, travaliul
respirator este crescut în bronsita si în emfizem. Deoarece travaliul pentru
învingerea rezistentelor este dependent de debit, apare o crestere disproportionata
a efortului respirator la cresterea ventilatiei.
Subdiviziunile volumului pulmonar sunt alterate în grade diferite atât în
bronsite, cât si în emfizem.
Volumul rezidual (VR) si capacitatea functional reziduala (CRF) sunt de obicei
peste normal. Mai mult, prelungirea expirului în asociatie cu obstructia vor duce la
o creçtere dinamica a CRF, daca inspiratia începe înainte ca sistemul respirator sa
atinga punctul de echilibru static. Sunt frecvente cresterile capacitatii pulmonare
totale (CPT). Desi capacitatea vitala este adesea redusa, obstructia semnificativa a
cailor respiratorii poate fi prezenta chiar la o capacitate vitala normala sau aproape
normala.
Timpii expiratori sunt prelungiti în toate bolile obstructive pulmonare, din
cauza rezistentei crescute a cailor aeriene, compliantei pulmonare crescute
(emfizem) sau a combinarii acestora.
Manifestari clinice
Pacientii au de obicei un istoric îndelungat de dispnee de efort, cu tuse redusa,
cu o expectoratie minima mucoasa. Exacerbarile muco-purulente cu ocazia
infectiilor nu apar frecvent.
Tipul constitutional este astenic, cu pierdere ponderala evidenta, rezultând din
energia cheltuita în exces din aportul caloric. Pacientul este „slabit“, cu folosirea
evidenta a muschiilor respiratori accesori pentru ridicarea sternului pe o directie
antero-superioara, la fiecare inspiratie. Pacientul este suferind, foloseste muschii
accesori, care îi servesc sa îsi ridice sternul în directie antero-superioara cu fiecare
inspiratie.
Pacientul este tahipneic, cu un expir relativ prelungit, cu buzele protuzionate,
sau cu un expir ce începe cu un murmur. În pozitie sezânda, acesti pacienti au
23
tendinta sa se aplece spre înainte, întinzându-si membrele superioare pentru a se
sprijini. Venele gâtului pot fi destines în timpul expiratiei si colabeaza brusc în
inspiratie. Spatiile intercostale inferioare se micsoreaza la fiecare inspiratie, iar la
palparea peretelui toracic lateral, în zona inferioara, se percepe miscarea spre
înauntru.
La percutie exista hipersonoritate, iar la auscultatie, murmurul vezicular este
diminuat, cu prezenta de raluri fine, de tonalitate înalta catre sfârsitul expirului.
Socul apexian, daca este perceptibil, se observa numai în regiunea xifoidiana sau
subxifoidiana, iar matitatea cardiaca este absenta sau mult redusa.
La palpare, frecvent se percepe impusul ventriculului drept înainte si în jos în
regiunea subxifoidiana, iar galopul presistolic accentuat în timpul inspirului este
frecvent auzit.
PO2 arteriala este de obicei în jur de 70 mmHg, iar PCO2 scazuta spre
normala. Din cauza cresterii sustinute a debitului ventilator si a mentinerii unei
Po2 arteriale suficiente pentru o saturare a hemoglobinei, aceçti pacienti poarta
numele de „pink puffers“. Efortul ventilator crescut asigura probabil o oxigenare
în limite normale, fara hipercapnie, totusi acest travaliu crescut, cu marirea
concomitenta a ventilatiei, contribuie cu siguranta la severitatea dispneei.
CPT si VR sunt invariabil marite, capacitatea vitala este scazuta, dar debitele
expiratorii maximale sunt diminuate.
Proprietatile reculului elastic ale plamânului sunt afectate sever si, în relatie
directa cu aceasta afectare, capacitatea plamânului de a transfera CO este scazuta.
La examinarea radiologica, diafragmele sunt coborâte si aplatizate, desenul
bronhoalveolar nu se extinde în periferia plamânului, iar silueta cardiaca este
alungita si îngustata.
Aceste trasaturi, în asociere cu hipertransparenta retrosternala pe radiografiile
de profil, sunt interpretate ca hiperinflatie, care se coreleaza bine cu cresterea CPT
si pierderea reculului elastic. Atenuarea periferica a desenului bronhovascular si
24
cresterea transparentei retrosternale se coreleaza cel mai bine cu evidentierea post
mortem a emfizemului sever si extensiv, predominant de tip panacinar.
Tomografia computerizata (TC) s-a dovedit ca localizeaza si cuantifica emfizemul.
Totusi, de cele mai multe ori, determinarea localizarii unor asemenea regiuni are o
valoare practica limitata, iar determinarile cantitative date de proprietatile elastice
si de transferul monoxidului de carbon sunt la fel de bune.
Ca atare, TC nu se practica de rutina în acest scop.
Pacientul la care predomina emfizemul este mai putin susceptibil de a face
recurente muco-purulente decât pacientul cu predominanta bronsitei, dar
episoadele infectioase duc frecvent la insuficienta respiratorie severa si moarte.
Cu alte cuvinte, insuficienta cardiaca dreapta si insuficienta respiratorie
hipercapnica sunt de obicei evenimentele terminale la acei pacienti cu
predominanta emfizemului. În absenta acestor recurente, evolutia clinica este
caracterizata prin dispnee severa si progresiva, pentru care mijloacele terapeutice
sunt limitate.
Rolul medicului este sa caute si sa trateze orice factor posibil reversibil si sa
ajute pacientul pentru evitarea agentilor poluanti si infectiilor.
TRATAMENT
Tratamentul corect al pacientului trebuie sa tina cont de cunoasterea, cât se poate
de exacta, a gradului obstructiei, severitatii invaliditatii si de reversibilitatea
relativa a bolii pacientului. În functie de gradul obstructiei cailor respiratorii,
exista sansa ca tratamentul sa fie eficient.
Deoarece emfizemul este un proces ireversibil, prevenirea progresiunii lui si
evitarea agresiunilor acute constituie principalul mod de abordare.
Anamneza, examenul fizic si radiografiile toracice trebuie completate cu
testele functionale pulmonare, care se efectueaza într-o perioada simptomatica,
stabila. În mod ideal, ar trebui investigate spirometria completa, volumele

25
pulmonare, pletismografia, transferul monoxidului de carbon, gazele din sângele
arterial si proprietatile elastice ale plamânului.
Spirometria si volumele pulmonare ar trebui reevaluate dupa administrarea de
bronhodilatatoare, în scopul evaluarii gradului de reversibilitate a obstructiei acute
a cailor respiratorii.
În situatia în care gradul dispneei la efort pare sa fie disproportionat de mare
fata de gradul obstructiei, masurarea gazelor sanguine, a debitului ventilator, a
productiei de CO2 si a consumului de O2 pe durata efortului sunt utile pentru a
stabili daca alterarea functiei pulmonare este suficienta pentru a explica severitatea
simptomelor.
Dupa evaluarea initiala, medicul îsi face o impresie asupra importantei
instruirii pacientului, asupra masurilor preventive si de recuperare terapeutice
directe legate de boala.
Fumatul si factorii de mediu
Oprirea fumatului este singurul mod sigur de a opri evolutia sindroamelor
obstructive cronice ale cailor respiratorii si, desi aceasta modificare în stilul de
viata este cea mai eficienta în fazele initiale ale bolii, poate încetini alterarea
functiei pulmonare chiar si atunci când aceasta este sever compromisa.
Oprirea fumatului determina reducerea sustinuta a ratei de declin a VEMS,
care este mai accentuata si mai persistenta decât cea obtinuta numai cu terapie
bronhodilatatoare.
În situatiile în care expunerile profesionale sau legate de mediu sunt creditate a
avea un rol important, schimbarea meseriei sau mutarea locuintei sunt de preferat.
Oportunitatea unui astfel de sfat trebuie cântarita cu atentie, deoarece impactul
asupra pacientului si familiei sale poate fi important.
O masura simpla legata de mediu consta în eliminarea spray-urilor, precum
deodorantele, fixativele de par si insecticidele din interiorul locuintei.

26
 Alte masuri profilactice includ vaccinarea anuala împotriva tulpinilor celor
mai frecvente sau în curs de aparitie ale virusurilor gripale. Pacientul trebuie sa
primeasca vaccinul polizaharidic pneumococic o singura data în viata, datorita
eficacitaii îndelungate a raspunsului imun.
Infectile respiratorii - nu pot fi total evitate, iar pacientul trebuie så fie constient
ca orice crestere a caracterului purulent, a vâscozitatii sau volumului secretiilor
semnaleaza debutul unei infectii care trebuie tratata prompt.
Cele mai frecvente bacterii patogene sunt Haemophilus influenzae,
Streptococcus pneumoniae çi Moraxella catarrhalis.
Dupa cum s-a spus mai sus, rolul bacteriilor este discutabil, atâta timp cât
prezenta lor este pusa în evidenta si în perioadele de relativa acalmie clinic. Totusi,
se administreaza timp de 7-10 zile un antibiotic cu actiune împotriva organismelor
secretante de beta-lactamaza. Mai practic este însa ca pacientul sa aiba la
domiciliu o rezerva de antibiotice pentru 7-10 zile, din care sa înceapa tratamentul
odata cu debutul simptomelor.
Exercitiile fizice si nutritia Programul de exercitii fizice, desi nu amelioreaza
sensibil functia pulmonara, duce totusi la o crestere a tolerantei la efort si la o stare
generala mai buna. Ameliorarea este de obicei specifica tipului de exercitiu si ca
atare medicii recomanda de preferinta plimbarile, fata de folosirea unor aparate
speciale, precum bicicletele stationare.
Medicamentele bronhodilatatoare Acestea sunt de mare folos la ameliorarea
simptomelor, în special la pacientii la care efectul este prompt. Aceste droguri se
împart în trei categorii: metilxantine, simpatomimetice cu importante proprietati
beta2 adrenergic stimulante si anticolinergice.
Sarea etilen diaminica a teofilinei (aminofilina), cea mai folosita metilxantina,
se poate administra oral sau parenteral; pe lânga bronhodilatatie, medicamentul
stimuleaza respiratia si are proprietati cardiotonice si diuretice si poate creste
contractilitatea diafragmului, în special în conditii de hipoxie sau oboseala
27
musculara. Desi este un bronhodilatator ralativ slab, iar beneficiile mecanice nu
sunt demonstrate pe deplin, se observa totusi o crestere a capacitatii de efort si o
îmbunatatire a starii generale în urma administrarii sale. Preparatele orale de
teofilina au viteze diferite de eliberare si absorbtie intestinala. Exista o extrema
variabilitate a vitezelor de absorbtie, degradare si secretie de la un pacient la altul.
La pacientii la care, în urma dozelor standard, apar fie fenomene de
toxicitate, fie lipsa de raspuns, se masoara concentratia în sânge a teofilinei.
Trebuie mentinut un nivel sanguin între 10 çi 15mg/l. Efectele secundare,
precum insomnia si nervozitatea, apar destul de frecvent când nivelurile sunt în
limitele terapeutice. Greata, varsaturile, tahiaritmiile si convulsiile apar numai la
niveluri sanguine de peste 20 mg/l. Administrarea parenterala de teofilina este rar
indicate în sindroamele cronice obstructive, cu exceptia episoadelor de
insuficienta respiratorie, când administrarea nu se poate
face oral.
Drogurile selective β2 stimulante, precum albuterolul, terbutalina si
metaproterenolul, pot fi administrate atât oral, cât si prin aerosoli, cu mai putine
efecte cardiace adverse decât apar la izoproterenol. β2 agoniçtii administrati oral
sau parenteral sunt eficienti, dar pot fi însotitii de tremor si de efecte adverse
cardiovasculare mai importante decât în administrare inhalatorie.
Agentii anticolinergici, precum atropina, au fost evitati în trecut, din cauza
tendintei de a usca secretiile; totusi, bromura de ipratropium, un anticolinergic în
inhalatoarele cu dozator, este un bronhodilatator eficient la pacientii cu bronsita
cronica. Este considerat de multi a fi un bronhodilatator de electie la acesti
pacienti.
Corticosteroizii Folosirea glucocorticoizilor pe cale sistemica este bazata pe
argumente stiintifice relativ putine,

28
 TRATAMENT
1. Dezobstruarea cailor respiratorii prin aspiratie.
2. Aeroterapia – in formele usoare si medii de boala inlocuieste
oxigenoterapia. Se practica pe terase, in saloane sau camere „deschise” sau „din
miscare” (mama plimba copilul in brate).
Imbracat „dupa sezon”, daca vremea este buna, copilul va fi tinut afara,
zilnic 4-6 ore.
Aeroterapia nu se face cand temperatura exterioara este sub 10°C, este
ceata sau vant puternic sau starea generala este alterata.
3. Oxigenoterapia – scopul principal este ameliorarea oxigenarii sangelui.
a. Administrarea O2 produce urmatoarele efecte:
 Micsoreaza anxietatea
 Scade travaliul si efortul respirator
 Scade rezistenta vasculara pulmonara
 Imbunatateste functia cordului si a vaselor
b. Concentratia de O2 – trebuie sa existe O2 in aerul inspirat in
procentaj de 30-100%. Administrarea de O2 se face prin: sonda
nazofaringiana, masca etansa, ochelari pentru O2 sau sub cort.
c. Deoarece O2 administrat pe masca, rece si uscat este iritant, el va fi
incalzit si umidificat (1/3 alcool sanitar + 2/3 apa sterila) –se trece
printr-un barbotor.
d. Indicatia majora a administrarii O2 o reprezinta cianoza si
„sindromul de lupta pentru aer” (polipnee, „sete de aer”, transpiratii,
agitatie). Pentru sugar si copilul mic, administrand prin sonda, nivelul
optim de O2 este apreciat la 2-4 l/min.
4. Ameliorarea ventilatiei consta in:
a. Aspirarea mecanica a secretiilor.

29
 b. Drenajul postural – prin asigurarea unui drenaj optim pozitia
corpului va fi schimbata la 5-10 minute iar uneori sunt necesare si
tapotari.
c. Terapia cu aerosoli – pe langa asigurarea unei umiditati crescute,
permite nebulizarea unor medicamente cu efect bronhodilatator
(Salmetamol) sau fludificant (Mucosolvin).
5. Reducerea edemului inflamator pulmonar si combaterea spasmului
bronsic.
a. Administrarea de corticosteroizi reduce edemul inflamator al cailor
respiratorii. Se administreaza hemisuccinat de hidrocortizon (HHC)
10 mg/Kg c/zi, divizat in 4 prize sau Prednison 1-2 mg/kg c/zi, timp
de 4-7 zile.
b. Administrarea bronhodilatatoarelor reduce bronhospasmul in circa
30 minute. Se administreaza Miofilin 5-6 mg/Kg c, la 6 ore oral. Pentru
administrarea i.v. Miofilinul (1 fiola de 2 ml solutie 2,4%/1ml =24 mg)
se dizolva in 10 ml glucoza 5% sau ser fiziologic, administrandu-se 3-
4 mg/kg c/doza, i.v. foarte lent, la nevoie repetandu-se de 2-3 ori.

CAPITOLUL III

30
 ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL IN EFECTUAREA
INVESTIGATIILOR PARACLINICE

Participarea asistentei medicale la efectuarea examenului

clinic:
Sarcinile asistentei medicale în pregătirea şi asigurarea unui examen clinic
medical sunt următoarele:
 pregătirea psihică a bolnavului;
 verificarea şi pregătirea instrumentarului necesar;
 dezbrăcarea şi îmbrăcarea bolnavului;
 aducerea bolnavului în poziţiile adecvate examinărilor;
 asigurarea iluminării necesare la examinările cavităţilor naturale;
 deservirea medicului cu instrumente;
 supravegherea bolnavului.
Pregătirea psihică a bolnavului:
Atitudinea ei faţă de bolnav trebuie să reflecte dorinţa permanentă de al
ajuta; crearea climatului favorabil, atitudinea apropiată constituie factorii
importanţi ai unei bune pregătiri psihice.
În preajma examinărilor de orice natură, asistenta medicală trebuie să
lămurească bolnavul asupra caracterului inofensiv al examinărilor, căutând să
reducă la minimum durerile.
Bolnavul nu trebuie indus niciodată în eroare, căci altfel îşi va pierde
încrederea în noi.
Verificarea şi pregătirea instrumentarului necesar:
Pentru examenul clinic medical, asistenta medicală pregăteşte următoarele:

31
  stetoscopul;
 mănuşi;
 un termometru;
 o tăviţă renală;
Instrumentele vor fi verificate în ceea ce priveşte starea lor de funcţiune,
apoi vor fi aşezate pe o tavă medicala.
Dezbrăcarea şi îmbrăcarea pacientului:
Bolnavul nu trebuie să stea complet dezvelit în faţa oricărei examinări,
însă dezvelirea parţială a suprafeţelor de examinat prin tragerea şi răsucirea
cămăşii la gâtul bolnavului nu trebuie practicată căci aceasta poate ascunde o serie
de simptome importante.
După terminarea examenului clinic bolnavul trebuie îmbrăcat în lenjeria de
spital. Îmbrăcarea şi dezbrăcarea trebuie efectuate cu foarte mult tact şi fineţe
pentru a nu provoca dureri.
Anamneza -este metoda prin care medicul va obţine date de la
pacient(anturaj sau aparţinători) cu privire la starea de sănătate şi de boală, precum
şi mediul ambiental în care evoluează acesta.
Asistenta va permite pacientului să-şi exprime suferinţele şi îl va asculta
fără să îl întrerupă, apoi va pune întrebări(închise şi deschise) şi în tot acest timp
va observa pacientul, va afla datele biografice a pacientului( varsta, sexul, locul
naşterii, condiţii de viaţă şi muncă), motivele internării( 2-3 simptome de ordin
general sau local).
Examenul clinic general este efectuat de catre medic si constă în:
Inspecţia care este cea mai veche metodă cu valoare diagnostică, prin
aprecierea dintr-o privire a unor particularităţi morfofiziologice şi psihice ale
bolnavului.

32
 Examinarea începe prin luarea anamnezei. Astfel inspecţia generală se va
face în decubit dorsal.
Medicul aşezat în faţa bolnavului, la lumină naturală, dacă se poate
inspectează zona afectată de traumatisme, zona fiind dezbrăcată. Bolnavul este
ferit de răceală, astfel că examinarea se va face într-o cameră încălzită, în jur de 20
de grade, cu geamuri închise.
Palparea care ofera informaţii despre volum, suprafaţă, sensibilitate şi
consistenţă. Asistenta dezbracă pacientul, îl aşează în decubit dorsal, dezbrăcat.
Medicul cu privirea spre bolnav, pentru a-i observa mimica şi având mâinile calde,
palpează bolnavul stând în dreapta sa.
Percuţia care se realizeaza prin asezarea degetului mijlociu de la mâna
stângă se aplică intim pe teritoriul de percutat, iar cu degetul mijlociu de la mâna
dreaptă flectat se loveşte perpendicular falanga medie a degetului mijlociu stâng
de două, trei ori:
Sunet sonor:
 sunet timpanic;
 sunet netimpanic
Sunet mat:
 intensitate mică, tonalitate ridicată; se obţine la percuţia muşchilor.
În urma examenului somatic sunt observate şi consemnate:
 aspectul general al pacientului;
 culoarea tegumentelor;
 greutatea şi înălţimea,
 starea de conştienţă;
 starea vaselor, a muşchilor:
 posibilitatea de mobilizare şi autoservire
Recoltarea sângelui pentru examene de laborator
33
 Recoltarea diverselor probe (de sange, de urina etc) poate afecta direct
diagnosticul, tratamentul si vindecarea pacientului. De cele mai multe ori,
asistenta este drect responsabila de recoltarea prompta si corecta a acestor probe.
In unele cazuri, chiar daca nu asistenta este cea care recolteaza, ea trebuie sa
verifice proba, sa pregateasca pacientul, sa asiste medicul, sa-l ajute la efectarea
respectivei recoltari, sa acorde ingrijiri specifice pacientului dupa recoltare.
Pregatirea pacientului
O buna intelegere si informare despre testul pe care pacientul trebuie sa il
efectueze in scop diagnostic ne va ajuta sa pregatim pacientul adecvat pentru
respectiva manevra. Explicandu-i pacientului procedura medicala cu claritate si
vom castiga increderea si cooperarea sa. De exemplu, inaintea unei recoltari
dificile si dureroase ( cum ar fi punctia de maduva osoasa) trebuie sa informam
pacientul asupra tipului si gradului de disconfort pe care probabil il va simti. De
asemenea trebuie informat cat timp va dura procedura, la ce efecte sa se astepte
dupa si in cat timp vor fi gata rezultatele. Stiind exact la ce sa se astepte,
pacientului ii va fii mult mai usor sa coopereze si sa suporte manevra in sine.Daca
trebuie doar sa asistam medicul in timpul unei recoltari, trebuie vorbit cu pacientul
pe parcursul acesteia, sa il incurajam, si apoi sa-l supraveghem pentru eventualele
efecte adverse sau complicatii, pregatite pentru a acorda ingrijirile specifice in
orice situatie.
Unele teste necesita instructiuni detaliate pentru a ne asigura de cooperarea
totala a pacientului si de corecta recoltare a probelor, cu atat mai mult cu cat unele
necesita anumite conditii de recoltare si schimbarea regimului de viata inaintea
recoltarii ( o dieta speciala, un mod corect de recoltare de catre insusi pacient, etc).
Consimţământul pacientului
Este un drept al pacientului sa i se ofere toate informatiile pentru a intelege
exact ce i se va face, procedura medicala in sine, riscurile si implicatiile manevrei
inainte de a consimti si a semna ca este de accord cu efectuarea procedurii.
34
 A explica procedura, cum va fi efectuata si potentialele riscuri este in
primul rand responsabilitatea medicului. Asistenta va relua explicatiile medicului,
se va asigura ca pacientul le-a inteles bine si va verifica daca pacientul a semnat
consimtamantul atunci cand este necesar.
Măsuri de protecţie:
Masurile de protectie trebuie luate atat pentru asistenta cat si pentru pacient. Dupa
recoltare, produsul trebuie pastrat si transportat in conditii optime, care sa nu
afecteze rezultatul.
Participarea asistentului medical la efectuarea examnului paraclinic
Recoltarea sangelui prin puncţie venoase
Definiţie: Puncţia venoasă reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă prin
intermediul unui ac de puncţie.
Scopul: explorator: recoltarea sângelui pentru examene de laborator -
biochimice, hematologice, serologice şi bacteriologice;
-terapeutic: administrarea unor medicamente sub forma injecţiilor şi perfuziilor
intravenoase, recoltarea sângelui în vederea transfuzării sale, executarea transfuziei de
sânge sau ale sângelui, sângerare 300-500 ml în edemul pulmonar acut,
hipertensiune arterială.
Locul puncţiei: - venele de la plica cotului (bazilică şi cefalică) unde se
formează un „M" venos prin anastomozarea lor; venele antebraţului; venele de
pe faţa dorsală a mâinii; venele subclaviculare; venele femurale; venele
maleolare interne; venele jugulară şi epicraniene - mai ales la sugar şi copilul
mic;
Materiale necesare: materiale de protecţie, perne elastice pentru sprijinirea
braţului, muşama, aleză; materiale pentru dezinfecţia tegumentului;
Instrumentar şi materiale sterile, ace de 25-30 mm, diametrul 6/10, 7/10, 10/10 - mm
în funcţie de scop, seringi de capacitate - în funcţie de scop, pense, mănuşi
chirurgicale, tampoane;
alte materială - garou sau bandă Esmarch, eprubete uscate şi etichetate, cilindru
gradat, fiole cu soluţii medicamentoase, soluţii perfuzabile, tăviţă renală
(materialele se vor pregăti în funcţie de scopul puncţiei).
35
 Pregătirea pacientului: pregătirea psihică: se informează asupra scopului
puncţiei; pregătirea fizică pentru puncţie la venele braţului, antebraţului:
- se aşează într-o poziţie confortabilă atât pentru pacient cât şi pentru persoana
care execută puncţia (decubit dorsal);
- se examinează calitatea şi starea venelor având grija ca hainele să nu împiedice
circulaţia la nivelul braţului;
- se aşează braţul pe pernă şi muşama în abducţie şi extensie maximă;
- se dezinfectează tegumentele;
- se aplică garoul la o distanţă de 7-8 cm deasupra locului puncţiei, strângându-1
astfel încât să oprească circulaţia venoasă fără a comprima artera;
- se recomandă pacientului să strângă pumnul, venele devenind astfel turgescente.
Execuţia puncţiei: asistenta îmbracă mănuşile sterile şi se aşează vis-a-vis de bolnav;
- se fixează vena cu policele mâinii stângi la 4-5 cm sub locul puncţiei, exercitând
o uşoară compresiune şi tracţiune în jos asupra ţesuturilor vecine;
- se fixează seringa, gradaţiile fiind în sus, acul ataşat cu bizoul în sus, în mâna
dreaptă, între police şi restul degetelor;
- se pătrunde cu acul traversând, în ordine, tegumentul (în direcţie oblică, unghi de 30
de grade), apoi peretele venos, învingându-se o rezistenţă elastică, până când acul
înaintează în gol;
- se schimbă direcţia acului 1-2 cm în lumenul venei;
- se controlează pătrunderea acului în venă prin aspiraţie cu seringa;
- se continuă tehnica în funcţie de scopul puncţiei venoase: injectarea
medicamentelor, recoltarea sângelui, perfuzie;
- în caz de sângerare se prelungeşte acul de puncţie cu un tub din polietilenă care se
introduce în vasul colector, garoul rămânând legat pe braţ;
- se îndepărtează staza venoasă după executarea tehnicii prin desfacerea garoului şi a
pumnului;
- se aplică tamponul cu soluţie dezinfectantă la locul de pătrundere a acului şi se
retrage brusc acul
- se comprimă locul puncţiei 1-3 minute, braţul fiind în poziţie verticală.
Îngrijirea ulterioară a pacientului
- se face toaleta locală a tegumentului;
- se schimbă lenjeria dacă este murdară ;
- se asigură o poziţie comodă în pat;
- se supraveghează pacientul;
36
 Accidente:
- hematom (prin infiltrarea sângelui în ţesutul perivenos);
- străpungerea venei (perforarea peretelui opus);
- ameţeli, paloare, lipotimie;
Participarea asistentului medical la efectuarea fibrobronhoscopiei
Definitie: Prin fibrobronhoscopie se inteiege explorarea arborelui
traheobronsic sub vizibilitate directa cu ajutorul unui aparat numit
fibrobronhoscop.
Scopul explorator: punerea diagnosticului in caz de suspiciune de TBC,
tumori pulmonare, supuratii bronhopulmonare, hemoptizii, malformatii
congenitale, suspiciune de corpi straini;
- fibrobronhoscopia realizeaza observatia directa vizuala a mucoasei bronsice,
permite prelevari de secretii, biopsii pentru examene bacteriologice si citologice.
Tratament:
- se executa pentru aspiratia secretiilor abundente;
- pentru indepartarea corpilor straini;
- introducere de solutii medicamentoase intra-traheobronsic.
Material necesare
- fibrobronhoscopul cu toate piesele anexe cerute de medic in stare perfecta
de sterilitate;
- aspirator electric cu sondele respective;
- tampoane pe port tampoane;
- pense, departator de gura;
- oglinda frontala sau lampa Clark;
- seringa laringiana de 5 ml sterila;
- oglinda laringiana, tavita renala;
- manusi pentru medic si asistenta;
- comprese de tifon;
- substante anestezice (Cocaina 2 - 4%, Xilina 2 - 4%);
- medicamente necesare in caz de urgenta
- aparatura pentru oxigenoterapie;
- radiografiile toracice ale bolnavului.
Pregatirea pacientului
Psihica: - linistirea bolnavului; explicare pe scurt a timpilor pentru o buna
colaborare; luarea consimtamantului;
Fizica: - examenul se face dimineata pe nemancate;
- administrarea unui calmant;
- administrare de atropina subcutanat
37
 Tehnica
- Sunt necesare 2 asistente: - una asigura pozitia bolnavului, decubit dorsal cu
capul in hiperextensie, iar cealalta ajuta medicul servindu-1 cu materialele
necesare;
- in vederea anesteziei oro-faringelui bolnavul va sta pe scaun, i se da in
mana o tavita renala si paharul cu Cocaina pentru a-si face gargara;
- Asistenta va explica bolnavului sa faca gargara cu cocaina si sa o scuipe in
tavita renala;
- Anestezia orofaringelui se poate efectua si cu spray cu Lidocaina prin
pulverizarea 1-2 pufuri in faringe;
- Medicul executa anestezia laringelui si fibrobronhoscopia;
- Apoi asistenta va servi doctorul cu seringa laringiana, ofera bolnavului
comprese de tifon, invitandu-1 sa scoata limba si sa o tina afara fixata cu
comprese de tifon sau cu pensa de prins limba;
- Dupa instilarea anestezicului de catre medic, in caile respiratorii, asistenta
va aseza bolnavul in pozitiile cerute;
- Introducerea bronhoscopului / fibroscopul flexibil se poate face prin
cavitatea nazala sau bucala. Sub capul si umerii bolnavului se va pune o
perna tare sau un sul facut dintr-o patura. Asistenta care asigura pozitia
capului supravegheaza si starea generala a bolnavului.
Ingrijirea bolnavului dupa fibrobronhoscopie:
- Repaus la pat in ziua examinarii, timp de 4 h nu bea, nu mananca pana la
disparitia efectului anesteziei;
- Timp de 2 - 3 zile va primi un regim alimentar de crutare a laringelui
(lichide, ceai cald si alimente pasate);
- Sugarii si copiii mici vor fi supravegheati 2-3 zile dupa interventie,
deoarece poate sa apara un edem al glotei.
- Recipientele cu produsele recoltate se eticheteaza si se trimit la laborator.

Participarea asistentului medical la efectuarea radiografiei toracice

- Definitie – radiografia pulmonara reprezinte examenul radiologic al
plamanilor cu ajutorul razelor X. plamanii sunt organe pline cu aer ceea ce
38
 ii face perfect vizibili la razele X. Imaginea plamanilor se poate inregistra
pe un film radiologic la serviciul de specialitate.
- Indicatii :
- - vizualizarea plamanilor si depistarea bolilor pulmonare; TBC-pulmonar;
- - diagnosticarea afectiunilor pulmonare chist, tumori
- - radiografia pulmonara permite diagnosticul afecfiunilor cutiei toracice,
coaste, stem, aprecierea siluetei cordului si a vaselor mari de la baza inimii.
Pregătirea bolnavului.
- Nu este necesara o pregatire speciala.
Examinarea se face dimineata.
- Pregatirea psihica consta in
informare, luarea consimtamantului;
femeile trebuie sa nu fie insarcinate;
este contraindicat examenul in timpul
sarcinii.
- Pregatirea fizica: se dezbraca
pacientul pana la jumatate, pozitia
este in ortostatism cu mainile in sold
si piepul apropiat de placa radiologica
sau sezand la cei adinamici.
- Tehnica: Medicul sau asistentul de radiologie face inregistrarea filmului
radiologic;
- - inregistrarea se face in apnee inspir si apnee expir;
- - se solicita pacientului sa faca un inspir profund si sa nu mai respire cateva
secunde, timp in care se inregistreaza filmul radiologic; apoi se solicita
pacientului sa faca un inspir profund, apoi sa expire tot aerul si inregistrarea
se face in apnee expir;

39
- - medicul poate solicita inregistrarea fimului din profil cu bratele ridicate,
palmele deasupra capului, in timpul inregistrarii se interzice pacientului sa
respire;
- - se developeaza radiografiile in camera obscura, dupa uscare medicul va
citi filmele si va da rezultatul.
- - examenul dureaza cateva minute.
- Efecte adverse
- La o simpla radiografie nu sunt efecte secundare de iradiere deoarece se
folosefte o mica cantitate de raze X, se indica sa nu se faca exces de acest
examen; cateva (1-2 /an); legea interzice examenul la femei gravide in
primul trimestru, iar la cele care se impune o astfel de investigate se
protejeaza abdomenul cu sort de plumb; la copii este necesar sa se protejeze
zona organelor genitale si zona glandei tiroide
- Recoltarea sputei pentru examinare florei nespecifice
- Definiţie: Sputa: produs de secreţie provenit din căile respiratorii şi
eliminată pe gură prin expectoraţie prin efort de tuse.
- Scop: Explorator si pentru stabilirea diagnosticului.
- Examene efectuate: Macroscopic. Citologic. Bacteriologic. Parazitologic.
- Materiale necesare: Pahar conic, recipient cu capac steril, cutie Petri,
scuipătoare sterilă. Tampoane pe porttampon sterile, vas gradat.
- Metode de recoltare:
- Prin expectoraţie în urma unui efort de tuse.
- Prin spălătură gastrică din stomac – la bolnavii care nu expectorează, ci
înghit sputa.
- Prin spălătură bronşică – la bolnavii care nu expectorează sau cu
tuberculoză cavitară.
- Prin frotiu faringian – de către medic (se pătrunde sub controlul
laringoscopic direct în laringe unde se recoltează cu tampon).
- Pregătirea pacientului:
- Se anunţă şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
- Se instruieşte să nu înghită sputa.

40
- Se educă bolnavul: să tuşească cu gura închisă, să nu scuipe în jurul său, să
nu arunce corpuri străine în scuipătoare, să nu expectoreze în batistă sau
şerveţel, să nu expectoreze spută cu salivă.
- Se ajută bolnavul să aibă o poziţie care să nu-l obosească în timpul
expectoraţiei.
- Se cere bolnavului să-şi clătească gura şi faringele cu apă, înaintea
recoltării.
- Executarea recoltării:
- - Se oferă bolnavului vasul de colectare.
- - Se cere să expectoreze după un efort de tuse provocat.
- - Se colectează sputa (în funcţie de examenul cerut) matinal sau din 24 de
ore.
- - Recoltarea sputei prin spălătură gastrică:
- - Se introduce sondă Einhorn în stomac, dimineaţa, pe nemâncate.
- - Se introduc pe sondă 200 ml apă distilată, bicarbonatată şi se extrage cu
seringa.
- - Lichidul recoltat se trimite imediat la laborator.
- - Dacă recoltarea se face pentru insamantare sucul recoltat se neutralizează
cu bicarbonat de sodiu. Recoltarea sputei prin spălătură bronşică:
- - Se introduc în recipientul de aerosoli 5 ml ser fiziologic sau 4 ml teofilină
3% cu 1 ml soluţie de stricnină 1‰.
- - Pacientul inhalează de câteva ori prin inspiraţii profunde, repetate, urmate
de expiraţii scurte.
- - Se face o scurtă pauză de 4-5 secunde şi se repetă până la terminarea
întregii cantităţi de soluţie de aerosoli.
- - După aspiraţii bolnavul tuşeşte (chiar dacă nu a tuşit înainte).
- - Sputa expectorată se recoltează în recipient steril.
- - Recoltarea se repetă timp de 4 zile în vase separate.
- Îngrijirea bolnavului după recoltare:
- - Se clăteşte gura cu apă.
- - Se spală şi se dezinfectează mâinile.
- - Pregătirea produsului pentru laborator:
- - Se acoperă vasul de colectare.
- - Se etichetează.
- - Se completează biletul de analiză cu datele bolnavului şi examenul
solicitat.
41
 - - Se notează recoltarea în foaia de observaţie.

Participarea asistentului la efectuarea spirografiei

Definitie: Prin spirografie se intelege inregistrarea grafica a volumelor
pulmonare - capacitate vitala, volum expirator maxim pe secunda, debit respirator
si masurarea lor cu ajutorul unui aparat numit spirograf sau spirometru.
Spirografia reprezinta inregistrarea spirogramei la efort; se practica mai ales la
cabinetele medicale pentru evaluarea CV la sportivi.
Indicatii Se recomanda atat la persoanele sanatoase cat si bolnave pentru a evalua
starea de functionare a plamanilor.
Material necesare
- spirograful pregatit si in stare de functionare; piesa bucala de unica folosinta din
material plastic;
- taliometru pentru a se masura inaltimea; scaun si medicamente indicate de
medic; tensiometru; foaia de observatie
Pregatirea bolnavului
Psihica: se informeaza, se explica, se ia consimtamantul
Fizica - se lasa bolnavul 10 min. sa se odihneasca inainte;
- se aseaza pe un scaun in fata aparatului;
- se introduce piesa bucala in gura pacientului; se sfatuieste sa stranga bine buzele
pentru a nu iesi aerul;
- se aplica o clema pe nas si astfel pacientul va respira in circuitul aparatului.
Tehnica: Asistenta va efectua explorarea la recomandarea medicului:
- Pacientul va fi lasat sa se acomodeze cu respiratia in aparat, iar miscarile
respiratorii se vor inregistra pe o banda de hartie cu aplitudinea inspirului si
expirului. Se inregistreaza astfel cantitatea care intra si iese din plaman in
stare de repaus ceea ce reprezinta volumul curent. Normal VC = 500ml.
- Asistenta va determina capacitatea vitala a pacientului (CV) astfel: v-a cere
pacientului sa faca un inspir maxim urmat de o expirare fortata in aparat.
Volumul total de aer expirat reprezinta valoarea capacitatii vitale reale.
- Inregistrarea VEMS-ului (volumul expirator maxim/secunda): se invita
pacientul sa inspire profund, apoi sa nu mai respire cateva secunde (apnee),
dupa care va expulza aerul fortat in aparat in prima secunda. Volumul

42
 maxim de aer expirat va reprezenta valoarea VEMS-ului. Normal VEMS-ul
este 80% din capacitatea vitala.
- Determinarea indicelui de permeabilitate bronsica sau indicele Tiffeneau
dupa formula = VEMS X 100/ CV, care in mod normal este 78 - 80%
Normal: CV = 80 - 100%; VEMS = 80% din CV; indicele Tiffeneau = 78 - 80%
Patologic: - se constata o scadere a CV in insuficienta respiratorie restrictiva;
VEMS-ul este scazut in astm bronsic si bronsita asmatiforma datorita obstructiei
bronsice. In insuficienta respiratorie mixta sunt scazute amandoua si CV si
VEMS-ul.
Participarea asistentului la efectuarea tomografiei pulmonare clasice
Definitie: Tomografia reprezinta examenul radiologic al plamanului prin
care se obtin imagini pe sectuni cu ajutorul unui tomograf.
Scop
- diagnosticarea unei leziuni care nu poate fi depistata la o radiografia simpla;
- localizarea unei tumori pulmonare;
- urmarirea evolutiei unei boli.
Pregatirea pacientului
Pregatirea psihica consta in informare, luarea consimtamantului; femeile
trebuie sa dea declaratie pe proprie raspundere ca nu sunt insarcinate;
Pregatirea fizica: se dezbraca pacientul pana la jumatate, se aseaza pe un
scaun si se roaga sa nu se miste.
Tehnica: Este efectuata de medicul specialist prin metoda cu emitator mobil de
raze X care se deplaseaza rapid de sus in jos, emite raze pe toata suprafala
plamanului explorat si permite vizualizarea pe sectiuni a leziunilor, incepand de la
coloana vertebrala pana la stern pentru tomografia de fata sau pe lateral pentru
profil.
O alta tehnica consta in asezarea pacientului pe masa de radiologie si
deplasarea pacientului din centimetru in centimetru si efectuarea de clisee
radiologice (radiografii pe sectiuni). Examenul dureaza 15-30 min., dupa care se
developeaza filmele si medicul le citeste si da rezultatul.
Efecte adverse Stare de oboseala la bolnavii slabiti.

43
ELECTROCARDIOGRAMA
Electrocardiograma (EKG) reprezintă înregistrarea grafică a rezultantei
manifestărilor bioelectrice din cursul unui ciclu cardiac, cu ajutorul unor aparate
foarte sensibile numite electrocardiografe.
Acestea au rolul de a amplifica manifestările electrice de un potenţial redus
ale miocardului şi de a le înregistra.
Tehnica înregistrării EKG:
Înregistrarea EKG se face în laboratorul de electrocardiografie:
 Bolnavul trebuie să fie în repaos fizic şi psihic absolut;
 Pentru EKG trebuie să se odihnească 10 până la 15 minute înainte;
 Temperatura optimă a camerei – 20-21 °C. Frigul şi căldura excesivă
produc modificări ale curbelor obţinute;
 Poziţia în decubit dorsal comod pe canapeaua de examinare;
 Bolanvul trebuie să fie relaxat, fără să-şi încordeze musculatura;
 Aparatul pentru EKG trebuie amplasat la distanţă faţă de instalaţiile
aparatelor Roentgen, raze ultrascurte, aparate electrice, motoare, pentru ca
înregistrarea să nu fie bruiată de curenţii paraziţi produşi;
Cablul de pacient are conducte prevăzute special pentru fiecare membru
marcate în culori diferite. Astfel, pentru:
 Braţul drept – cablul de culoare roşie
 Braţul stâng – cablul de culoare galbenă
 Gamba stângă – cablul de culoare verde
 Gamba dreaptă – cablul de culoare albastră sau neagră

44
 Pentru torace, cablul de culoare albă marcat la extremităţi în culori diferite
(roşu – V1, galben – V2, verde – V3, maron – V4, negru – V5, violet – V6) pentru
derivaţiile precordiale.
Electrozii sunt nişte plăcuţe metalice inoxidabile care se fixează pe
extremitătâţile bolnavului în regiuni fără pilozitate, deasupra musculaturii, iar
locul se va degresa cu alcool. Înregistrările electrozilor precordiali sunt derivaţii
unipolare având electrozi aşezaţi în regiunea cordului. Convenţional, sunt notate
V1-V6, sau marcate în culorile spectrului.
Montarea se face astfel:
 V1 în spaţiul 4 intercostal la marginea dreapta a sternului;
 V2 în spaţiul 4 intercostal la marginea stângă a sternului;
 V3 la mijlocul distanţei V2-V4;
 V4 în spaţiul 5 intercostal pe linia medioclaviculară;
 V5 ]n spaţiul 5 intercostal pe linia axilar[ intercostală;
 V6 ]n spaţiul 5 intercostal pe linia axilară medie.
Conducerile V1-V2 explerează ventriculul drept;
V3-V4 – septul interventricular;
V5-V6 – ventriculul stâng.
EKG se înscrie grafic pe o bandă de hârtie sub forma unor succesiuni de
unde care corespund fazelor unui ciclu cardiac. Undele sunt notate convenţional
cu litere: P, Q, R, S, T. Între 2 cicluri cardiace se înscrie linia de zero potenţial.
Undele de deasupra acestor linii sunt pozitive, iar cele de dedesubt sunt negative.
Unda P şi segmentul P-Q reprezintă activitatea electrică atrială. Undele Q,
R, S (complexul QRS), segmentul S-T şi unda T reprezintă rezultanta electrică a
activităţii ventriculare. Unda R reprezintă sistola ventriculară, corespunde
zgomotului I sistolic, iar unda T – diastola şi zgomotul II. Analiza sensului,

45
amplitudinii, formei, duratei, precum şi a intervalelor dintre ele furnizează date
importante pentru diagnostic şi pentru stabilire a tratamentului.

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR
Definitie:
Medicamentele sunt substante extrase sau sintetizate din produse de origine
minerala, vegetala, animala utilizate cu scopul de :
 profilaxia imbolnavirilor;
 ameliorarea bolilor;
 vindecarea bolilor;
Doza de administrare:
În funcţie de doza administrata , acelaşi produs poate acţiona ca aliment,
medicament sau toxic, astfel se pot diferenţia :
 doza terapeutica=doza administrata in scop terapeutic fara efect toxic;
 doza maxima=doza administrata in cantitatea cea mai mare fara actiune
toxica asupra organismului;
 doza toxica=doza administrata care provoaca fenimene toxice grave pentru
organism;

46
  doza letala=doza care conduce la decesul pacientului .
Cunostinte pentru administrarea medicamentelor. Asistenta medicala trebuie sa
cunoasca si sa controleze:
 medicamentul prescris de medic sa fie administrat pacientului respectiv;
 doza corecta de administrare;
 timpii de executie;
 actiunea farmacologica a medicamentelor;
 frecventa de administrare si intervalul de dozare;
 efectul ce trebuie obtinut;
 contraindicatiile si efectele secundare;
 interactiunea dintre medicamente.
Asistenta medicala verifica si identifica:
 calitatea medicamentelor;
 integritatea medicamentelor;
 culoarea medicamentelor;
 decolorarea sau supracolorarea;
 sedimentarea, precipitarea sau existenta flocoanelor in solutie;
 lichefierea medicamentelor solide;
 opalescenta solutiilor.
Asistenta medicala respecta:
 calea de administrat prescrisa de medic;
 dozajul prescris, orarul de administrare si somnul pacientului;
 incompatibilitatea de medicament;
 administrarea rapida medicamentelor deschise;
 ordinea de administrare a medicamentelor
(tablete,solutii,picaturi,injectii,supozitoare,ovule vaginale);
 servirea pacientului cu doza unica de medicamente pe cale orala.
Asistenta medicala informeaza si anunta :
47
  pacientul pentru medicamentele prescrise, in ceea ce priveste modul de
administrare, cantitatea, efectul scontat si eventualele reactii secundare;
 medicul asupra efectelor secundare si eventualelor greseli de administrare a
medicamentelor.
Asistenta medicala efectueaza administrarea medicamentelor in conditii de
igiena, asepsie, dezinfectie, sterilizare si mentinere a masurilor de
supraveghere si control a infectiilor nosocomiale sau intraspitalicesti.
PERFUZIA
Definitie:
Calea intravenoasa, denumita „LINIA VIETII”, consta in introducerea solutiilor
de perfuzat direct in circulatia sanguina, picatura cu picatura, pentru reglarea
echilibrului apei si eletrolitilor(corectie si conservare), alimentatie parenterala
partiala sau totala, administrare rapida cu efect imediat a medicamentelor sau ca
singura cale de administrare a unor medicamente, reglarea echilibrului acido-
bazic, diluarea si favorizarea excretiei din organism a unor produsi toxici, precum
si mentinerea caii de acces venoasa;
Alegerea si pregatirea materialelor
 pansamente adezive tip tip folie sau plasa, solutii dezinfectante;
 camp steril, manusi sterile;
 tampoane de vata, comprese sterile;
 garou elastic, masca;
 musama, aleza;
 tavita renala, foarfece;
 pensa hemostatica;
 leucoplast,fesa;
 solutie perfuzabila;
 perfuzor, piese intermediare(robinete);

48
 stativ, canula intravenoasa fluturas;
 seringi si ace de diferite dimensiuni, sterile.
Solutia de perfuzat
 inainte si dupa efectuarea perfuziilor este obligatoriu spalarea cu apa
curente si sapun a mainilor si folosirea solutiilor dezinfectante;
 controlam:
 ca solutia sa fie cea prescrisa de medic;
 aspectul solutiei sa fie limpede si sa nu prezinte particule solide in
suspensie;
 etanseitatea sacului prin comprimarea acestuia;
 incadrarea in termenul de valabilitate.
 solutiile perfuzabile indiferent de prezentare, flacoane, saci PVC, sunt
sterile, apirogene, dar trebuiesc administrate numai daca sunt usor
incalzite sau la temperatura corpului, cu exceptia solutiei hipertonice
10-20% de Manitol, unde este obligatoriu incalzirea sacului, cand
acesta prezinta cristale, pana la disparitia lor, deoarece solutia este
suprasaturata.
Montarea perfuziei
 indepartam ambalajul solutiei perfuzabile si armatura metalica badijonand
dopul gumat cu solutie dezinfectanta si fixam pe stativ flaconul sau punga
P.V.C.;
 indepartam carcasa protectoare de pe trocar si il introducem prin dopul
gumat in flacon fara a atinge trocarul cu degetele;
 indepartam pensa hemostatica si umplem camera de vizualizare a
picaturilor 213(niciodata complet pentru a putea observa numarul de
picaturi/minut);
 eliberam clema pentru umplerea intregii tubulaturi a perfuzorului cu solutie
fara a scoate carcasa protectoare de pe port-ac pe care il mentinem
49
 deasupra nivelului solutiei din flacon-sac si coborarea lui progresiva pe
masura umplerii tubulaturii eliminand astfel complet bulele de aer;
Pregatirea pacientului
 dupa pregatirea psihica a pacientului, pozitia in pat este decubit dorsal cat
mai comod cu membrul in care se va efectua perfuzia in abductie si
instalarea la indemana a obiectelor utile, ca de exemplu soneria;
Loc de electie si punctia venoasa
 loc de electie-venele de la plica cotului;
 dupa executia punctiei venoase indepartam garoul elastic si carcasa
protectoare de pe port-ac pe care il fixam la canula intra-venoasa fluturas
fixand cu benzi de leucoplast atat amboul acului, cat si mansonul
perfuzorului;
 schimbarea sacilor P.V.C. sau a flacoanelor se efectueaza fara introducerea
de aer in vena;
 dupa terminarea administrarii cantitatii prescrise, se inchide clema inainte
ca solutia sa o goleasca complet, exfoliem leucoplastul si exercitam
presiune asupra venei punctionate cu tamponul imbibat in solutie
dezinfectanta;
 retragem acul printr-o miscare brusca in directia axului venei(numai pe
DIRECTIA DE INTRODUCERE) si aplicam un pansament steril.

OXIGENOTERAPIA
Definitie:Oxigenoterapia reprezinta administrarea de oxigen pe cale inhalatorie,in
scopul imbogatirii aerului inspirat cu oxigen in concentratii diferite, putandu-se
ajunge pana la 100%.
Scop: Restabilirea nevoilor de oxigen pentru a mentine pragul de saturatie
arteriala in limite fiziologice 95-96% si a combate hipoxia determinata de

50
alterarea factorilor ce conditioneaza trecerea oxigenului de la nivelul alveolei
pulmonare in sange .
Tipuri de hipoxie:
Hipoxie=scaderea oxigenului din sangele circulant;
 hipoxie anemica ;
 hipoxie circulatorie;
 hipoxie hipoxica;
 hipoxie histotoxixa.
Mod de administrare al oxigenului :
Sonda nazala : metoda simpla, comoda, care consta in introducerea unei sonde de
cauciuc sau plastic prevazuta cu orificii la extremitatea pe care o introducem in
nara-sonda Nelaton;
 poate fi utilizata pe termen lung cu interzicere la pacientii ce prezinta
afectiuni ale mucoasei nazale;
 oxigenul are presiunea redusa la 1-2 atmosfere si este obligatoriu trecut prin
umidificator sau nebulizatori;
 oxigenul va fi umidificat 2/3 apa si 1/3 alcool etilic si de preferat sa treaca
printr-un vaporizator care sa-l incalzeasca;
 in umidificator bulele de oxigen barboteaza in lichid.
Ochelari pentru oxigen-constituie un mod eficace de administrare al oxigenului,
mai ales la pacientii agitati sau copii care-si indeparteaza cateterul , chiar daca
acesta este fixat cu leucoplast.
 este un sistem format din 2 sonde de plastic, care se introduc in nari pentru
administrarea oxigenului, iar ochelarii se fixeaza dupa urechi.
Masca
 masca simpla – nu poate fu utilizata din cauza imposibilitatii eliminarii de
dioxid de carbon(se poate instala hipercapneea-cresterea gazului);

51
  masca cu balon – permite reinhalare partiala, fiind prevazuta cu orificii
pentru eliminarea gazului expirat in exterior, insa debitul de oxigen este
reglat ca in timpul inspiratiei,balonul sa nu se goleasca sub ½ din
capacitatea sa;
 masca fara reinhalarea gazului expirat- este prevazuta cu un sistem de valve
care dirijeaza fluzul de gaz; masca realizeaza concentratie de 100% oxigen;
Cortul de oxigen este format dintr-o manta de plastic de preferinta transparent,
sustinut pe un suport si care cuprinde patul pacientului, avand dimensiuni variate:
 ultimele modele au refrigerator si o circulatie a aerului mai buna;
 concentratia oxigenului poate depasi 50%;
 circulatia aerului sub cort este deficitare si duce la incalzirea pacientului.
 camere pentru oxigenoterapie – camerele Barach , camere transportabile,
sunt reactualizate datorita metodei hiperbare.
Atitudini si interventii:
Oxigenoterapia depinde de :
 varsta;
 temperatura corpului;
 echilibru acido-bazic;
 tensiunea dioxidului de carbon in sange si tesuturi;
 activitatea sistemului limfatic.
Asiguram pregatirea pacientului si mentinem masuri generale de supraveghere :
 administrarea de oxigen si efectueaza la indicatia medicului in mod
continuu sau discontinuu;
 asiguram pregatirea psihica a pacientului;
 asezam pacientul corespunzator si daca este posibil si diagnosticul permite,
asiguram pozitia semisezanda pentru favorizarea expansiunii
pulmonare(presarcina este scazuta);

52
 fixam sonda, cateterul sau masca si urmarim reactia pacientului;
 supraveghem debitul de oxigen pentru a preveni fluctuatiile acestuia;
 in caz de terapie indelungata, alternam sonda cateterul de la o nara la alta
pentru a nu provoca leziuni de decubit ale mucoasei nazale;
Observam starea generala a pcientului su supraveghem functiile vitale :
 anuntam de urgenta medicul daca pacientul este : alert, confuz, somnolent,
dispneic,cianotic, anxios,nu raspunde la stimuli.
 observam si controlam caile aeriene, deoarece oxigenoterapia nu poate fi
eficienta decat daca acestea sunt libere.
 recunoastem efectele oxigenoterapiei prelungite si in concentratii
mari:scaderea hemoglobinei; induce hipotensiune arteriala, colaps.
 atunci cand pacientul varsa si are masca de oxigen, instituim de urgenta
masurile pentru a preveni regurgitarea.
 nu confundam afectiunile abdominale insotite de dispnee cu insuficienta
respiratorie acuta.
Complicatii posibile:
 introducerea sondei si cateterului profund (in faringe) ca si administrarea
unui debit mare duce la patrunderea oxigenului on esofag, chiar stomac si
intestin;
 rezulta distentia abdominala care creste rapid cu mari dificultati de
eliminare a gazului si disconfort exacerbat, durere pentru pacient;
 administrarea timp de 4-16 ore a 70% din oxigen, produce actiune iritativa
la nivelul alveolei :otravirea cu oxigen sau pneumonia de oxigen;
 in administrarile hiperbare (greutate specifica mai mare decat a mediului
ambiant) pot apare:
 crize convulsive;
 agitatie;
 sindrom de decompresiune;
53
  embolii gazoase in marea circulatie.
CAPITOLUL IV
INGRIJIRI SPECIFICE ACORDATE PACIENTULUI

1. INTERVENTII AUTONOME SPECIFICE

ASIGURAREA CONDITIILOR DE MEDIU

Internarea bolnavului se face pe baza biletului de trimitere de la medicul de
familie; urgentele medicale vor fi internate fara bilet si tinute 72 ore.
In triaj se intocmeste foaia de observatie, iar bolnavul este inregistrat in registrul
de internare si examinat in cabinetul de consultaii de catre medicul de garda,
asistentul medicat trebuind sa asigure conditiile optime de mediu.
Hainele vor fi inmagazinate pe perioada internarii bolnavului; bolnavul va fi
imbaiat si daca este cazul deparazitat.
La primirea bolnavului in sectie , asistentul medical il va conduce in salon si il
va initia asupra regulamentului de ordine interioara.
IGIENA:
Regimul terapeutic de protectie urmareste sa creeze conditii de spitalizare care sa
le asigure bolnavilor maximum de confort, de bunastare psihica si fizica.
Salonul bolnavilor, va indeplini pe langa cerintele de igiena cerintele estetice si
de confort.
Saloanele trebuie sa fie luminoase si cu o ventilatie ireprosabila, curate si dotate
cu mobilierul stric necesar. Se vor inlatura toti excitantii: auditivi, vizuali, olfactivi
sau gustativi cu efecte negativie asupra sistemului nervos. Asistenta verifica si
explica pacientului cea mai buna pozitie pe care trebuie sa o adopte in pat, va
asigura lenjerie de pat si corp uscata si curata de cate ori este nevoie si va urmari
pacientul sa nu apara complicatii. Asistenta va prezenta bolnavului salonul, baia, si
54
va descrie amplasarea mobilierului in salon daca pacientul are ambii ochi pansati
si nu poate vedea, totodata îl va însoti şi sprijini psihic.
ASIGURAREA IGIENEI CORPORALE
Toaleta pacientului face parte din ingrijirile de baza, adica din ingrijirile acordate
de asistenta medicala cu scopul de a asigura confortul si igiena bolnavului.
Consta in mentinerea pielii in stare de curatenie perfecta si in prevenirea aparitiei
leziunilor cutanate, fiind o conditie esentiala a vindecari .
Toaleta pacientului poate fi :
 zilnica pe regiuni ;
 saptamanala sau baia generala.
Etapele toaletei :
Se va respecta urmatoarea succesiune: se incepe cu fata, gatu si urechile; apoi
bratele si mainile, partea anterioara a toracelui ,abdomen, fata anterioara a
coapselor; se intoarce bolnavul in decubit lateral si se spala spatele, fesele si fata
posterioara a coapselor, din nou in decubit dorsal, se spala gambele si picioarele
,organele genitale externe, toaleta cavitati bucale.
PREVENIREA COMPLCATIILOR
 pregatirea fizica si psihica a pacientului pentru investigatii;
 monitorizarea functiilor vitale;
 suplinirea pacientului in cazul aparitiei unor manifestari de dependenta in
sadisfacerea nevoilor sale;
 educarea pacientului pentru a-si mentine o curatenie corporala si a lenjeriei
pentru prevenirea complicatiilor infectioase;
 atentie deosebita se acorda ingrijirii danturii;
 asistenta invata pacientul notiuni despre igiena membrelor inferioare:
1. inspectia zilnica a picioarelor , folosirea unei oglinzi sau inspectia de catre
alta persoana;

55
 2. spalarea zilnica a picioarelor cu grija;
3. stergerea picioarelor cu atentie, nu se lasa umed spatiul dintre degete.
4. aplicarea de creme hidratante pentru ingrijirea pielii, pe pielea uscata apar
fisuri si in felul acesta se produc infectii;
5. unghiile trebuie taiate drept, nu prea scurt. Folosirea pilei pentru a nu avea
colturi ascutite;
6. folosirea numai de incaltaminte adecvata, niciodata cu barete;
7. folosirea de ciorapi de bumbac care absorb transpiratia si permit aerisirea
picioarelor pentru a se mentine uscate;
ALIMENTAREA:
Stabilirea impreuna cu pacientul a regimului alimentar in functie de
preferinte dar si conform necesarului de hidrocarbonate;
Stabilirea Impreuna cu pacientul de reguli de alimentatie cum ar fi:
 meniul zilnic va cuprinde alimente permise, din toate grupele principale ,
dintre tehnicile de pregatire termica se vor folosi numai fierberea, frigerea,
coacerea;
 se prefera utilizarea unor preparate ca: sufleuri, budinci, soteuri, mancaruri
cu carne si legume;
 fructele si legumele folosite coapte sau fierte vor fi si ele cantarite inainte
de preparare.
2.INTERVENTII DELEGATE SPECIFICE -SUPRAVEGHEREA
FUNCTIILOR VITALE SI VEGETATIVE

OBERVAREA SI MASURAREA RESPIRATIEI:

SCOP: Evaluarea functiei respiratorie a pacientului fiind un indiciu al
evolutiei bolii, al aparitiei unei complicatii si al prognosticului.
Elemente de apreciat:
- tipul respiratiei;
56
 - amplitudinea miscarilor respiratorii;
- ritmul;
- fregventa.
Materiale necesare:
- ceas cu secundar;
- pix cu pasta verde;
- foaie de temperatura.

INTERVENTIILE ASISTENTULUI:
- aseaza bolnavul in decubit dorsal, fara a explica tehnica ce urmeaza a
fi efectuata;
- plasarea mainii cu fata palmara pe suprafata toracelui;
- numararea inspiratiilor timp de 1 minut;
- consemnarea valorii obtinute printr-un punct pe foaia de temperatura
( fiecare linie orizontala a foii reprezinta 1 respiratie);
- unirea cu o linie a valorii prezente cu cea anterioara, pentru obtinerea
curbei;
- in alte documente medicale se poate nota cifric valoarea obtinuta cat
si caracteristicile respiratiei ( R = 18 respiratii/ minut , aplitudine medie);
- aprecierea celorlalte elemente ale functiei respiratorie se face prin
simpla observare a miscarilor respiratorii.
MASURAREA PULSULUI
SCOP: evaluarea functiei cario-vasculare.
Elemente de apreciat:
- ritmicitate;
- fregventa;
- celeritate;

57
 - amplitudine.
LOCURI DE MASURAT: orice artera accesibila palparii si care poate fi
comprimata pe un plan osos: artera radiala, carotida, temporala, humerala,
femurala, poplitee, pedioasa.
MATERIALE NECESARE:
- ceas cu secundar;
- pix cu pasta rosie;
- foaie de temperatura.
INTERVENTIILE ASISTENTULUI:
- pregatirea psihica a pacientului;
- asigurarea repausului psihic si fizic 10-15 minute;
- spalarea mainilor;
- reperarea arterei;
- fixarea degetelor palpatoare pe traiectul arterei;
- exercitarea unei presiuni asupra peretelui arterial cu varful degetelor;

- numararea pulsatiilor timp de 1 minut;

- consemnarea valorii obtinute intr-un punct pe foaia de temperatura,
tinand cont ca fiecare linie orizontala a foii reprezinta 4 pulsatii;
- unirea valorii prezente cu cea anterioara cu o linie, pentru obtinerea
curbei;

58
 - consemnarea cu alte documente medicale a valorii obtinute si a
caracteristicilor pulsului.
MASURAREA TENSIUNII ARTERIALE
SCOP: evaluarea functiei cardio-vasculare (forta de contractii a inimii,
rezistenta determinata de elasticitate si calibrul vaselor).
ELEMENTE DE EVALUAT:
- tensiune arteriala sistolica( maxima);
- tensiune arteriala diastolica( minima).
MATERIALE NECESARE:
- aparatul pentru masurarea tensiunii arteriala ( tensiometru);
- stetoscop biaricular;
- tampon de vata cu alcool;
- pix cu pasta rosie.
METODE DE DETERMINARE:
- palpatorie;
- ascultatorie.
INTERVENTIILE ASISTENTULUI:
- pregatirea psihica a pacientului;
- asigurarea repausului fizic si psihic timp de 15 minute;
- spalare pe maini;
- se aplica manseta pneumatica pe bratul pacientului, sprijinit si in
extensie;
- se fixeaza membrana stetoscopului pe artera humerala, sub marginea
inferioara a mansetei;

59
 - se introduc olivele stetoscopului in urechi;
- se pompeaza aer in manseta pneumatica, cu ajutoru peri de cauciuc,
pana la disparitia zgomotelor pulsatile;
- se decomprima progresiv aerul din manseta prin deschiderea supapei
pana cand se percepe primul zgomot arterial;
- se retine valoarea indicata de catre coloana de mercur sau acul
manometrului, pentru a fi consemnata;
- se continua decomprimarea, zgomotelor arteriale devenind tot mai
puternice;
- se obtine valoarea indicata de coloana de mercur sau de acul
manometrului, in momentul in care zgmotele dispar, aceasta reprezentand
tensiunea arteriala minima;
- se noteaza pe foaia de temperatura valorile obtinute cu o linie
orizontala de culoare rosie, socotindu-se pentru fiecare linie a foii o unitate
coloana de mercur;
- se unesc liniile orizontale cu liniile verticale si se hasureaza spatiul
rezultat;
- in alte documente medicale se inregistreaza cifric T.A. max = 150mm
Hg, T.A. min = 75 mm Hg;
60
 - se dezinfecteaza olivele.
MASURAREA SI NOTAREA TEMPERATURII:
Scop: evaluarea funcţiei de termoreglare şi termogeneză.
Locul de măsurat:
-cavităţi semiînchise:axila,plica inghinală,
cavitatea bucală;
-cavităţi închise:rect,vagin.
Temperatura = rezultatul proceselor oxidative din organism,generatoarede
caldura prin dezintegrarea alimentelor energetice.
Termoreglare = functia organismului care mentine echilibrul
intre producerea caldurii(termogeneza)si pierderea caldurii(tremoliza)
pentru pastrarea valorilor constante(homeotermie).
Materiale necesare:
 termometru maximal,
 casoleta cu tampoane de vată şicomprese sterile,
 recipient cu soluţie dezinfectantă(cloramină 1-5 %),
 tăviţarenală,
 flacon cu alcool medicinal,
 ceas,
 foaie de observaţie,
 pix de culoare albastra,
 carnetel individual.
Intervenţiile asistentei:
-Pregătirea materialelor lângă bolnav.
-Pregătirea psihică a bolnavului.
-Spălarea pe mâini.

61
 -Se scoate termometrul din soluţia dezinfectantă,se clăteşte şi se şterge cuo
compresă prin tamponare,se scutură.
-Se verifică dacă este în rezervor mercur.
A)Pentru măsurarea în axilă:
-Se aşează pacientul în poziţie de decubit dorsal sau în poziţie sezândă.
-Se ridică braţul bolnavului.
-Se şterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului.
-Se aşează termometrul cu rezervorul de mercur în centrul axilei,paralelcu
toracele.
-Se apropie braţul de trunchi,cu antebraţul flectat pe suprafaţa anterioară
atoracelui.
-La pacienţii slăbiţi,agitaţi,precum şi la copii,braţul va fi menţinut
înaceastă poziţie de către asistentă.
-Termometrul se menţine timp de 10 min.
B)Pentru măsurarea în cavitatea bucală
-Se introduce termometrul în cavitatea bucală,sub limbă sau pe
laturaexternă a arcadei dentare
-Pacientul este rugat să închidă gura şi să respire pe nas.
-Se menţine termometrul timp de 5 min.
C)Pentru măsurarea rectală:
-Se lubrefiază termometrul.
-Se aşează pacientul în decubit lateral,cu membrele inferioare
însemiflexie,asigurandu-i intimitatea.
-Se introduce tubul termometrului în rect,prin mişcări de rotaţie şi înainte.
-Termometrul va fi ţinut cu mâna tot timpul măsurării
-Se menţine termometrul timp de trei minute.
-După terminarea timpului de menţinere,se scoate şi se şterge cu
ocompresă.
62
 -Se spală termometrul,se scutură.
-Se introduce în recipientul cu soluţia dezinfectantă.
-Se notează valoarea obţinută pe foaia de temperatură.
-Notarea unui punct pe verticală,corespunzătoare datei şi
timpuluizilei,scoţând pentru fiecare linie orizontală,două diviziuni de grad.
-Se uneşte valoarea prezentă cu cea anterioară,pentru obţinerea
curbeitermice.
-În alte documente medicale se notează cifric.
Interpretarea rezultatelor
Temperatura normală(fiziologică)=36-37° C-afebril
Valori patologice:
a) hipertermie 37-38° C
-subfebrilitate38-39° C
-febră moderată39-40° C
-febră ridicată40-41° C
-hiperpirexie
b) hipotermie <36° C
Recomandări
-Măsurarea temperaturii dimineaţa între orele7-8şi seara între orele18-19.
-Susţinerea termometrului la copii,bătrâni,inconştienţi,agitaţi şi măsurarea
încavităţile semiînchise.
-În situaţia unor valori prea ridicate sau scăzute,neprăvăzute,repetaţi
măsurarea temperaturii sub supraveghere.
-Termometrul se menţine în timpul indicat în cavitate,altfel înregistrarea
nu este reala

CAPITOLUL V
63
 ELABORAREA PLANURILOR DE INGRIJIRE

Prezentarea cazului nr.1

1. Anamneza
- Numele si Prenumele: A.C
- Varsta: 64 ani.
- Profesia: pensionar.
- Sex: masculin
- Localitatea de domiciliu: Husi - Oltenesti
- Persoana de contact: nr. Tel. 0740XXXXXX
- Diagnosticul la internare:
2. Motivele internarii: Emfizem pulmonar, Supuratie pulmonara, HTAE stadiul 3
- febra,
- tuse cu sputa fetida,
- inapetenta.
- dispnee cu ortopnee
- scadere ponderala
Istoricul bolii:
Pacient cunoscut cu emfizem pulmonar se prezinta pentru manifestari pseudo-gripale,
sputa fetida, febra cu debut de aproximativ 5 zile, dispnee si fatigabilitate musculara.
Se interneaza pentru diagnostic si conduita terapeutica de specialitate.
3. Antecedente personalepatologice: BPOC, emfizem pulmonar
4. Antecedente heredo-colaterale: nesemnificative
5. Examen clinic general: stare generala relativ buna, temperatura 37,8°C
→ Tegumente si mucoase: tegumente normal colorate
→ Greutate:62 Kg
→ Inaltime: 1,60 m
→ Tesut celular subcutanat slab reprezentat.
→ Sistem ganglionar: nepalpabil
→ Sistem osteoarticular: aparent integru
→ Sistem muscular: normotrofic, hipokinetic, hipoton
→ Aparat respirator: torace ,,in butoi,, excursii costale simetrice bilateral,
murmur vesicular absent la baze.
→ Aparat cardio-vascular: soc apexian spatiul V intercostal stg. TA = 180/75
mmHg, AV= 80/ minut.
→ Aparat digestiv: abdomen suplu, mobil cu miscarile respiratorii, nedureros la
palparea superficiala, tranzit intestinal fiziologic
Aparat renal: loje renale nedureroase, mictiuni fiziologice.
Examene paraclinice:
64
 Radiografie toracica: se evidentiaza imagine cavitara cu contur gros, cu ax
mare vertical, nivel lichidian orizontal la nivelul plamanului drept, diametru de
aproximativ 5 cm, largirea spatiilor intercostale, desen vascular accentuat.
Spirometrie – VEMS 65%
Laborator: leucograma arata cresterea numarului de leucocite 20.500/mm3.
Retentie azotata, anemie normocroma normocitara.
Sputa: purulenta macroscopic, contine flora bacteriana polimorfa. Microscopic se
evidentiaza bacilli Gram negative; flora anaeroba.
HLG si biochimie serica
Leucocite 20.5 000 /microL ↑
Eritrocite 4.2 000/ microL
Hemoglobina 11 g/dl ↓
Hematocrit 37 %
Trombocite 250.000/ microL
Limfocite 20%
Neutrofile 77% ↑
Monocite+eozinofile+bazofile 5%
VEM 50 ↓
HEM 27
Glucoza 122 mg/dl
Uree 212mg/dl ↑
Creatinina 1.63 mg/dl ↑
TGO 35 u/l
TGP 44u/l
Bilirubina totala 0,26mg/dl
Bilirubina directa 0,1 mg/dl
VSH 90 mm/h ↑
Fibrinogen 880mg/ml ↑
PCR 5mg/dl ↑

65
 NEVOILE FUNDAMENTALE DUPA MODELUL CONCEPUT AL
VIRGINIEI HENDERSON

Nr. Crt NEVOIA MANIFESTARI DE SURSA DE

FUNDAMENTALA
DEPENDENTA DIFICULTATE

1. Nevoia de a respira si a avea o buna - dispnee - boala pulmonara

circulatie
TA = 180/75 mmHg,
2. Nevoia de a bea si a manca - dificultate in - boala
- inapetenta
alimentare

3. Nevoia de a elimina - transpiratii -proces infectios

4. Nevoia de a se misca, a avea o buna -limitarea miscarilor -fatigabilitate

postura

5. Nevoia de a dormi, a se odihni -insomnie - dispnee accentuata

6. Nevoia de a se imbraca si dezbraca - dificultate in - scaderea fortei

satisfacerea nevoilor muscular

7. Nevoia de a mentine temperatura -febra moderat 37,8 - boala infectioasa

corpului in limite normale °C

8. Nevoia de a fi curat, ingrijit - dificultate in - boala

satisfacerea igienei

9. Nevoia de a evita pericolele - risc de complicatii - lipsa de cunostinte

infectioase

10. Nevoia de a comunica - dificultate - depresie

11. A practica religia - nu poate participa la - spitalizarea

slujbe religioase

12. Nevoia de a fi preocupat in vederea - deezinteres - boala

realizarii

66
13. Nevoia de a se recrea -indispozitie -imobilizarea la pat

14. Nevoia de a invata cum sa-si -lipsa cunostintelor - boala

pastreze sanatatea despre boala

67
Plan de ingrijiri caz nr.1
Problema de Obiective Interventiile asistentului medical autonome si delegate Evaluare
dependenta
1. Alterarea Scaderea - am asigurat repausul la pat, pe mai multe perne, in perioada Pacientul nu
echilibrului
temperaturii febrila mai prezinta
termic:37,8°
- am masurat temperatura si am notat-o in foaia de observatie,
corporale discomfort
inclusive functiile vitale
fizic
- am administrat Oxigen pentru corectarea saturatiei
FC=
- am efectuat EKG-ul
70b/min.
- am recoltat probe biologice la indicatia medicului
TA = 100/90
- am folosit pungi cu gheata pentru a facilita scaderea febrei
-am administrat 1 f Algocalmin i.v pentru a scadea temperatura la mmHg
FR= 19 r/min
indicatia medicului si un flacon de perfalgan piv
SaO2 = 99%
- am administrat 1 litru SF piv pentru rehidratare pacientului
T=37,1°C
-invat pacientul sa se hidrateze corespunzator dupa cedarea febrei
-stare generala
(min.2litrilichid/zi) pentru prevenirea deshidratarii
relativ buna
- stabilesc un regim alimentar bazat pe alimente moi - ceai, piure,
legume fierte, carne pasata;
- schimb lenjeria pacientului, de corp si de pat dupa fiecar val de
febra
- corectez dezechilibrul acido-bazic, in functie de rezerva alcalina,
la indicatia medicului;
- combat frisonul acoperind bolnavul cu mai multe paturi si perna

68
 calda.
- conduc pacientul la radiologie dupa scaderea febrei
2.Discomfort Disparitia - am asigurat repausul la pat Amelorarea
- am administrat oxigen pe canula nazala 6-8 l/min. cu intermitenta
fizic datorita dispneei dispneei si
- am pregatit pacientul pentru spirometrie
dispneei, 18 r/min - am recoltat gaze arteriale pentru masurarea PCO2- la indicatia cresterea
medicului saturatiei
0
- am asigurat condiţii optime în salon : temperatura 22 C, aer
arteriale
curat, fǎrǎ curenţi de aer şi zgomot, bine luminat
- am educat pacientul sǎ descrie corect debutul simptomatologiei
- am educat pacientul sǎ mentina repausul la pat 9-10 ore pe noapte
si cateva ore in timpul zilei
- am administrat 1 f Mofilin in 250 ml ser glucozat 5% piv la
indicatia medicului
- am educat pacientul sa ceara ajutolul ori de cate ori este necesar
- am administrat Cefoxitina i.v.6 grame/zi in 3 prize
- am administrat o fiola de Dexametazona i.v
- am administrat tratament intramuscular Indometacin 150 mg/zi, -
am administrat protectie gastrica : controloc 1flacon/zi i.v
- m-am adresat pacientului cu apelativul ,, domnul’’
- am realizat tapotaj toracic timp de 20 min.
- am adinistrat aerosoli cu ACC si Dexametazona
3. Alterarea Revenirea - am asezat confortabil pacientul in salon TA=
- discut cu pacientul pentru a inlatura disconfortul fizic si psihic
capacitatii valorilor 170/80mmHg
si pentru a-i mari increderea in echipa de ingrijire, pentru a

69
circulatorii. HTA tensionale la colabora cu aceeasta.
- masor TA, FC, FR de doua ori pe zi si le notez in foaia de
TA= limite
observatie.
170/80mmHg fiziologice
- administrez o tableta de captopril 25 mg. sublingual
- am recoltat analizele cerute de medic,
- am efectuat EKG-ul si l-am dat spre interpretare medicului
- am condus pacientul la consult medicina interna
- administrez la indicatia medicului medicatia antihipertensiva
(Nifedipin 10mg s.l., Furosemid 1 cp, Prestarium 10mg/zi,Tertensif
SR 1,5mg/zi,
- am sfatuit pacintul sa renunte la sare, alcool, tutun, cafea,
4. Alterarea Redobandire - am ajutat pacientul sa-si reia dieta prin administrarea de lichide
nutritiei legata de a apetitului per os, alimente bogate in vitamine
-am administrat pacientului per os alimente atragatoare pentru
starea de
senzolul olfactiv si vizual
slabiciune,
-am determinat pacientul sa ingere o cantitate suficienta de fructe,
inapetenta - am continuat tratamentul i.m la indicatia medicului
- am urmarit si notat in F.O.evolutia functii vitale;
- am favorizat legatura cu familia
- am facut bilantul intrari-iesiri si am notat in F.O.;
- am cerut pacientului sa ceara ajutor ori de cate ori este nevoie.
- invat pacientul sa faca plimbari in aer liber pentru stimularea
apetitului;

70
 - evit stimulii anorexigeni (tehnici neplacute in salon, la vedere).
- am administrat o perfuzie cu vitamine din grupa B la indicatia
medicului
5. Retentie - am explicat pacientului necesitatea hidratarii per.os pentru Uree: 82mg/dl
Creatinina
azotata revenirea functiei renale la valori fiziologice
Uree: 212mg/dl - am administrat 1, 5 l ser fiziologic 0,09% i.v. pentru fortarea 1.33 mg/dl
Creatinina 1.63
diurezei si prevenirea instalarii insuficientei renale acute dupa 48 ore de
mg/dl - am masurat valoarea TA
tratament
- am condus pacientul in sala de ecografie
- am dezbracat pacientul si l-am invitat sa se aseze in decubit
dorsal pentru a efectua medicul ecografia abdominala
- am ajutat pacientul sa se stearga de gel si l-am condus la salon
- am urmarit diureza pacientului si am informat medicul
- am repetat biochimia serologica pentru uree si creatinina la 48
ore
- am notat in foaia de observatie valorile analizelor, in dinamica
(pe zile de spitalizare)
Epicriza Pacient in varsta de 64 ani se interneaza in urgenta pentru febra, tuse cu sputa purulenta. In urma evaluarilor
clinice si paraclinice: leucocitoza marcata, izolarea b. Pseudomonas Aeruginosa se pune diagnosticul de Emfizem
pulmonar suprainfectat cu b. Pseudomonas Aeruginosa. In urma tratamentului Cefoxitina timp de 4 saptamani,
bronhodilatatoare, antiinflamatoare, antitermice evolutia pacientului este favorabila. Se externeaza cu recomandarile:
evita frigul si umezeala, evita efortul fizic, fumatul. Revine la control la nevoie.

71
Prezentarea cazului nr. 2
1. Anamneza
- Numele si Prenumele: P. V
- Varsta: 54 ani.
- Profesia: fost miner
- Sex: masculin
- Localitatea de domiciliu: Husi
- Religia : ortodoxa
- comportament: fumator 20 tigarete /zi, timp de 10 ani, neaga consumul de alcool si
cafea.
- Diagnosticul la internare: Emfizem pulmonar, Pneumonie interstitiala dreapta.
Reactie pleurala bazala dreapta minora
2. Motivele internarii:
- dispnee cu ortopnee
- durere toracica sub forma de junghi
- tuse cu expectoratie muco-purulenta de culoare ruginie
- febra
- transpiratii
Istoricul bolii: Pacient in varsta de 54 ani, se prezinta pentru dispnee cu ortopnee,
febra, expectoratii de culoare ruginie, junghi mamelonar, cu debut de 24 ore. Se
interneaza pentru diagnostic si conduita de specialitate.
3. Antecedente personale patologice: BPOC- Emfizem pulmonar
4. Antecedente heredo-colaterale: nesemnificative
5. Examen clinic general: stare generala influentata,
-Tegumente si mucoase: tegumente palide, transpirate, temperatura: 38,9°C
-Greutate: 72 Kg
-Inaltime: 1,60 m
-Tesut celular subcutanat slab reprezentat.
-Sistem ganglionar: nepalpabili superficial
-Sistem osteoarticular: aparent integru
-Sistem muscular: normotrofic, normokinetic, normoton
-Aparat respirator: torace cu diametrul antero-posterior marit, diminuarea miscarilor
de partea dreapta, raluri crepitante la nivelul hemitoracelui drept, FR= 20 r/min
-Aparat cardio-vascular: soc apexian spatiul V intercostal stg. TA = 130/75
mmHg, AV= 95b/ minut.
-Aparat digestiv: abdomen suplu, mobil cu miscarile respiratorii, nedureros la
palparea superficiala, tranzit intestinal fiziologic
-Aparat renal: loje renale nedureroase, mictiuni fiziologice.
Examenul sangelui:
Hb =13,7g%; Creatinina=1mg/dl;
Ht=30%; TGO=45U/L;
GA=15500/mmc; TGP=25U/L;
Colesterol=160mg/dl;
Glicemie=85mg/dl;
Uree=36mg/dl
Trigliceride=120mg/dl;

NEVOILE FUNDAMENTALE DUPA MODELUL CONCEPUT AL VIRGINIEI

HENDERSON

Nr. Crt NEVOIA MANIFESTARI DE SURSA DE

FUNDAMENTALA
DEPENDENTA DIFICULTATE

1. Nevoia de a respira si a avea o buna -dispnee cu ortopnee -junghi toracic

FR= 20 r/min.
circulatie

2. Nevoia de a bea si a manca - dificultate in -dispnee

alimentare

3. Nevoia de a elimina - -

4. Nevoia de a se misca, a avea o buna -limitarea miscarilor - durere

-ortopnee
postura

5. Nevoia de a dormi, a se odihni -insomnie - boala pulmonara

6. Nevoia de a se imbraca si dezbraca - dificultate in - durere toracica

satisfacerea nevoilor

2
7. Nevoia de a mentine temperatura - febra 38,9°C - junghiul toracic,
corpului in limite normale

8. Nevoia de a fi curat, ingrijit - dificultate - dispnee

9. Nevoia de a evita pericolele - risc de complicatii - lipsa de cunostinte

10. Nevoia de a comunica - dificultate - durerea

11. A practica religia - nu poate participa - spitalizarea

12. Nevoia de a fi preocupat in vederea - deezinteres - boala

realizarii

13. Nevoia -indispozitie -imobilizarea la pat

de a se recrea

14. Nevoia de a invata cum sa-si -lipsa cunostintelor - infantilitatea

pastreze sanatatea despre boala

3
Plan de ingrijiri la cazul nr. 2
Problede de Obiective Interventiile asistentului medical autonome si Evaluare
dependent delegate
Alterarea Pacientul sa -am asezat pacientul in pozitie semisezanda TA= 140/90
capacitatii respire -am administrat oxigen 6-8 l/min pe canula nazala mmHG\
respiratorii. normal, -am administrat la indicatia medicului 200 mg HHC i.v FC= 100 b/min
Dispnee cu disparitia - am masurat si monitorizat functiile vitale: saturatia FR= 16 r/min
ortopnee si ortopneei arteriala periferica in oxigen cu pulsoximetru, TA, FR, SaO2 = 92 % cu
tahipnee 20r/min temperature, FC si le-am notat in F.O oxigen
- am pregatit echipamentul de respiratie asistata in
vederea folosirii in cazul prelungirii crizei de ortopnee
-am aspirat secretiile din cavitatea bucala
-am efectuat EKG-ul si l-am dat spre interpretare
medicului
-am condus pacientrul la serviciul de radiologie cu targa
-am recoltat probe biologice la indicatia medicului
- am ajutat la efectuarea spirometriei
Alterarea Pacientul sa -am schimbat lenjeria pacientului de corp si de pat; Pacientul prezinta o
echilibrului prezinte o - hidratez pacientul cu lichide, minim 2,5 l; temperatura
termic; temperatura - administrez un regim alimentar usor (supa, piure); corporala normala.
Febra moderata corporala in - am aplicat comprese reci la nivelul extremitatilor;
38,8 °C limite normale - linistesc pacientul si-l asigur ca este o stare trecatoare;
in termen de - aerisesc salonul si asigur o temperatura optima;
2-3 ore; - asigur toaleta tegumentelor (spalare cu apa si sapun,
stergere, pudrare);
- recomand repausul la pat;
- masor regulat temperatura;
- incalzesc pacientul in caz de frison (o patura in plus,
sticla cu apa calda etc);
- administrez antitermice si antibiotic la indicatia
medicului.
- recoltez probe biologice pentru antibiograma
Expectoratii Evitarea -am aspirat secretiile traheo-bronsice cu o sonda de - starea pacientului
muco-purulente, suprainfectarii aspiratie se amelioreaza
de culoare secretiilor -am notat in FO culoarea, consistent, cantitatea -cantitatea
ruginie restante in secretiilor, mirosul secretiilor
arboreal -am aerisit incaperea, am umezit aerul din salon eliminate se reduce
traheo-bronsic -am asigurat un aport suficient de lichide

2
 - am educat pacientul pentru a evita diseminarea
secretiilor, sa foloseasca batista personala
-am administrat aerosoli la indicatia medicului –
Fluimucil si Dexametazona
Alterarea Scaderea -manifest intelegere fata de suferinta pacientului Pacientul nu mai
confortului, intensitatii -asigur repausul fizic si indepartez factorii agravanti prezinta discomfort
durerea toracica durerii -am administrat Tador 1 f i.m la indicatia medicului fizic
toracice -pregatesc psihic pacientul pentru explorarile imagistice
-ajut pacientul sa descrie corect durerea si sa ne
informeze momentele de remisiune si exacerbare.
Epicriza
Pacient in varsta de 54 ani, cunoscut cu Emfizem pulmonar se prezinta pentru dispnee cu ortopnee, durere toracica
sub forma de junghi, tuse cuexpectoratie muco-purulenta, febra, transpiratii.
Explorarile clinice si paraclinice au confirmat diagnosticul de pneumonie bazala dreapta complicata cu pleurezie
minia. Radiografia toracica: opacitate densa care ocupa 1/3 inferioara a hemitoracelui drept. Pacientul se
externeaza cu recomandarea de a urma tratamentul initiat in spital, cu antibiotic la domiciliu. Va reveni la control
peste 7 zile.

3
Prezentarea cazului nr.3
1. Anamneza
- Numele si Prenumele: M. C
- Varsta: 64 ani.
- Profesia: pensionar
- Sex: masculin
- Localitatea de domiciliu: Husi
- Religia : ortodoxa
- comportament: fost fumator 20 tigarete /zi, timp de 20 ani, neaga consumul de alcool
si cafea.
- Diagnosticul la internare: Insuficienta respiratorie cronica acutizata. BPOC-
Emfizem pulmonar,
2. Motivele internarii:
- dispnee cu ortopnee,
- bradipnee
- tahicardie
- anxietate
Istoricul bolii: Pacient in varsta de 64 ani, cunoscut cu BPOC din 2003, se
interneaza pentru o criza de dispnee ortopnee care a debutat in urma cu aproximativ 60
min., si care a cedat la administrare de bronhodilatatoare. Se interneaza pentru
evaluare clinico-biologica si conduit de specialitate.
3. Antecedente personale patologice: BPOC, HTA clasa III NYHA
4. Antecedente heredo-colaterale: nesemnificative
5. Examen clinic general: stare generala influentata, jugulare turgescente,
-Tegumente si mucoase: tegumente normal colorate,
-Greutate: 72 Kg
-Inaltime: 1,60 m
-Tesut celular subcutanat normal reprezentat.
-Sistem ganglionar: nepalpabil superficial
-Sistem osteoarticular: aparent integru
-Sistem muscular: normotrofic, normokinetic, normoton
-Aparat respirator: torace emfizematos, pare blocat in inspir, raluri romflante si
sibilante diseminate bilateral
-Aparat cardio-vascular: soc apexian spatiul V intercostal stg. TA = 160/75
mmHg, AV= 110b/ minut.
-Aparat digestiv: abdomen suplu, mobil cu miscarile respiratorii, nedureros la
palparea superficiala, tranzit intestinal fiziologic
-Aparat renal: loje renale nedureroase, mictiuni fiziologice.
Examenul sangelui:
Hb =13,7g%; Creatinina=1,6 mg/dl; Glicemie=85mg/dl;
Ht=30%; TGO=45U/L; Uree=46mg/dl
GA=7500/mmc; TGP=25U/L; Trigliceride=120mg/dl;
Colesterol=160mg/dl;
NEVOILE FUNDAMENTALE DUPA MODELUL CONCEPUT AL VIRGINIEI
HENDERSON

Nr. Crt NEVOIA MANIFESTARI DE SURSA DE

FUNDAMENTALA
DEPENDENTA DIFICULTATE

1. Nevoia de a respira si a avea o buna -HTA -boala

TA= 160/75mmHg
circulatie
Bradipnee cu
ortopnee
FR= 12 r/min

2. Nevoia de a bea si a manca - dificultate in - boala

- ortopnee
alimentare

3. Nevoia de a elimina - transpiratii -boala

-tahicardie,

4. Nevoia de a se misca, a avea o buna -limitarea miscarilor -boala, ortopneea

- bradipneea
postura

5. Nevoia de a dormi, a se odihni -insomnie - dispneea

6. Nevoia de a se imbraca si dezbraca - dificultate in - boala

satisfacerea nevoilor

7. Nevoia de a mentine temperatura - -

corpului in limite normale

8. Nevoia de a fi curat, ingrijit - dificultate in - boala

satisfacerea igienei

9. Nevoia de a evita pericolele - risc de complicatii - lipsa de cunostinte

2
10. Nevoia de a comunica - dificultate - bradipnee
-ortopnee

11. A practica religia - nu poate participa - spitalizarea

12. Nevoia de a fi preocupat in vederea - deezinteres - boala

realizarii

13. Nevoia -indispozitie -imobilizarea la pat

de a se recrea

14. Nevoia de a invata cum sa-si -lipsa cunostintelor -dezinteres

pastreze sanatatea

3
4
Plan de ingrijiri la cazul nr. 3
Probleme de dependenta Obiective Interventiile asistentului medical autonome si Evaluare
delegate
1.Alterarea capacitatii Ameliorarea - am asezat pacientul in pozitie semisezanda TA= 140/90
respiratorii. respiratiei -am administrat oxigen 6-8 l/min pe canula nazala mmHG\
Dispnee cu ortopnee si -am administrat la indicatia medicului 2 pufuri de FC= 100 b/min
tahipnee 20r/min bronhodilatator – Ventolin sublingual FR= 16 r/min
-am administrat la indicatia medicului 200 mg HHC SaO2 = 92 %
i.v cu oxigen
-am explicat pacientului ca dispneease va remite dupa
administrarea medicatii, pentru al pregati psihic
- am masurat si monitorizat functiile vitale: saturatia
arteriala periferica in oxigen cu pulsoximetru, TA,
FR, FC si le-am notat in F.O in timpul crizei
- am pregatit echipamentul de respiratie asistata in
vederea folosirii in cazul prelungirii crizei
-am sustinut pacientul in timpul expectoratiei
-am aspirat secretiile din cavitatea bucala

5
 - dupa terminarea crizei am masurat din nou functiile
vitale si le-am notat in F.O
-am efectuat EKG-ul si l-am dat spre interpretare
medicului
-am condus pacientrul la serviciul de radiologie cu
targa
-am recoltat probe biologice si sputa.
2.Alterarea confortului Calmarea -am amplasat bolnavul intr-un salon curat si bine Dupa 60 min.
fizic datorita dispneei pacientului aerisit pacientul nu
manifestat prin anxietate -am urmatit aspectul general al pacientului mai prezinta
-am supravegheat atent functiile vitale anxietate
-am schimbat lenjeria de corp si de pat a pacientului
- am discutat cu pacientul si l-am rugat sa-mi solicite
ajutorul de cate ori este necesar
3.Alterarea circulatiei Scaderea FC -am asezat confortabil pacientul
manifestata prin HTA, si TA -capul patului trebuie usor ridicat
TA= 160/75 mmHg, -am asigurat repaus fizic
Tahicardie -discut cu pacientul pentru ai inlatura disconfortul
FC= 110b/min. psihic si pentru a-i mari increderea in echipa de
ingrijire, pentru a colabora cu aceeasta.

6
 - masor TA, FC, FR de doua ori pe zi si le notez in
foaia de observatie.
- administrez o tableta de captopril sublingual
-administrez la indicatia medicului medicatia
antihipertensiva (Nifedipin 10mg s.l., Furosemid 1
cp, Prestarium 10mg/zi,Tertensif SR 1,5mg/zi,
-discut cu bolnavul, explicandu-i ca aceste fenomene
vor disparea pe masura ce TA va scadea si va reveni
in limite normale;
- sfatuiesc pacientul sa manance fara sare, sa evite
stresul, sa nu consume alcool si tutun
- am asigurat linistea in timpul orelor de odihna, si
administrez calmante la indicatia medicului
- ii povestesc despre alti pacienti care au avut
experiente asemanatoare cu a sa si acum se simt
foarte bine
-educ pacientul sa aiba o alimentatie echilibrata, sa
evite sedentarismul.
4.Lipsa cunostintelor Ca pacientul -am explicat pacientului ca trebuie sa evite alcoolul, Pacient

7
despre boala sa cafeaua, tutunl, stressul, activitatea fizica solicitanta, cooperant
dobandeasc mediile toxice, poluantii atmosferici
a deprindrei -am distribuit material video si brosuri cu privire la
si atitudini boala sa
legate de
ameliorarea
sanatatatii
sale
Epicriza
Pacient in varsta de 64 ani se prezinta in urma unei crize de astm brosic suferita in urma expunerii prelungite la
aer rece. In urma administrarii a doua pufuri de salbutamol pacientului ia fost remisa criza. Explorarile clinice si
paraclinice au confirmat diagnosticul de BPOC si AB infectos. Pacientul se externeaza cu recomandarea de a evita
factorii declansatori ai unei crize, si de a urma tratamentul cu bronhodilatatoare la domiciliu.
-Va reveni la control peste 3 luni.

8
 CAPITOLUL VI
EDUCATIA PENTRU SANATATE