SISTEMUL LIMBIC

Acesta este cel mai vechi constituent din punct de vedere filogenetic
al hemisferelor cerebrale. La om, sistemul limbic se prezinta sub forma unui
inel alcatuit din tesut cortical primitiv, in componenta caruia intra doua
grupe de structuri, limbice si paralimbice.

Structurile limbice sunt hipocampul, amigdala, striatul limbic (nucleul

acumbens, tracturile dopaminergice mezolimbice), nucleii talamici
nespecifici, hipotalamusul, cortexul piriform, substanta numita septum, aria
tegmentala mezencefalica si fornixul.

Structuri paralimbice sunt girusul parahipocampic, girusul cingulat, polul

temporal, insula si cortexului orbitofrontal caudal.

Hipocampul este implicat in achizitionarea datelor noi de memorie,

in functia neuroendocrina, in cea autonoma si in cea de emotie. Cu toate ca
hipocampul este implicat in emotie, in reglarea neuroimuna si endocrina,
functia sa principala se refera la memorie.

Desi hipocampul are numeroase sisteme aferente, el poseda numai

un singur sistem eferent – fornixul care se termina in corpii mamilari ai
hipocampusului.

Amigdala este o alta structura implicata in memorie si emotie, dar

rolul ei cel mai important este acela de generare a afectului. In contrast cu
hipocampul, amigdala are un mare numar de aferente si eferente. Nucleii sai
comunica cu structurile hipotalamice, talamice ,striate, corticale, de trunchi
cerebral si sunt direct implicati la om in reglarea multor functii homeostatice.
Datorita acestor evidente anatomice amigdala poate contribui la medierea
cailor limbice finale comune somatomotorii si visceromotorii.

Ganglionii bazali sunt bine cunoscuti pentru implicarea lor in functia

motorie si in sistemul extrapiramidal. O parte a acestor ganglioni bazali,
striatul, compus din nucleul caudat si lenticular au legaturi cu tuberculul
olfactiv si nucleul accumbens (nucleul accumbens septi reprezinta regiunea
de fuziune dintre capul nucleului caudat si putamen, acoperit pe partea sa
ventrala de tuberculul olfactiv).

Aria striata care primeste proectii limbice se compune din nucleul

acumbens si tuberculul olfactiv. Aceste structuri sunt cunoscute sub numele
de striat limbic. Ele au fost investigate pentru rolul lor in schizofrenie si s-a
constatat ca au o inervatie predominant dopaminergica. Si globus
palidus (alta componenta a nucleilor bazali) are afiliatii limbice
preferentiale. Neuronii palidali ventrali raspund la stimularea amigdaloida
probabil datorita medierii nucleului accumbens.

Talamusul este foarte complex din punct de vedere anatomic.

Aceasta structura functioneaza ca o statie de releu pentru impulsurile
nervoase senzitive. Nucleul talamic, cu care chirurgii s-au familiarizat cel mai
mult este nucleul bazal lateral care retransmite (are rol de releu) informatii
senzitive catre cortexul ideotipic. Totusi, exista si arii intinse heteromodale
care fac parte din cortexul limbic si paralimbic catre care se retransmit
aceste semnale. Functia acestui nucleu nu este bine cunoscuta. Sistemul
reticulat activator ascendent are legaturi cu nucleii talamici reticulari si
intralaminari de la care pleaca proiectii corticale difuze. Sistemul limbic se
caracterizeaza printr-o bogata retea de conexiuni. El primeste influxuri si
semnale de la nucleii talamici anteriori, de la hipotalamus, prin nucleul
ventral anterior si de la nucleii nervului vag. La randul sau trimite semnale
hipotalamusului si mezencefalului. O alta parte a informatiilor
senzoriale primite de sistemul limbic este de natura olfactiva. El
receptioneaza semnale si de la alte modalitati senzoriale cum ar fi: tactila,
proprioceptiva si viscerala. Unele cercetari au stabilit ca o anumita parte a
impulsurilor senzoriale ajung la structurile limbice prin intermediul fibrelor
descendente de la ariile de proiectie senzoriala ale neocortexului.

Sistemul limbic actioneaza ca un tampon intre lumea externa si cea

interna. Eferentele sale ajung la ariile inalt specializate ale cortexului
cerebral dar si la partile instinctuale ale sistemului nervos din trunchiul
cerebral inferior, din maduva spinarii si din sistemul nervos autonom.

Mac Lean ( 1990) sustine prioritatea hipocampului in acest

mecanism. “Deoarece formatiunea hipocampica primeste conexiuni din toate
ariile sistemului limbic inervate de sisteme extero- si interoceptive , el poate
efectua sinteza informatiilor interne si externe, dupa care, la randul sau
influenteaza activitatea hipotalamusului si alte structuri implicate in variatele
functii somatoviscerale de tipul autoconservarii, procreatiei si
comportamentelor legate de familie”.

Oricum, sistemul limbic al lobului temporal isi exercita rolul

functional, in principal prin proectiile sale directe catre diencefal, mezencefal
si maduva spinarii. Pe de alta parte, se stie ca lobul frontal reprezinta nivelul
cel mai inalt de integrare a functiilor autonome. Lezarea sau stimularea
acestei arii, poate cauza modificari in controlul intestinal, vezical, al
temperaturii si al sudoratiei. Aceste arii corticale cum ar fi insula si portiuni
din lobul temporal si parietal sunt si ele incluse in sistemul limbic. Oricum, in
mod traditional, rolul sistemului limbic este legat de memorie si emotie dar
cu unele efecte si asupra altor functii considerate a fi asociate cu reactiile
emotionale esentiale de supravietuire a speciei.

Ariile din jurul sistemului limbic numite paralimbice au structuri

histologice mai complexe mezocorticale. La om exista 5 structuri paralimbice
majore:
- cortexul orbitofrontal caudal

- insula

- polul temporal

- girusul parahipocampic

- cortexul cingulat

Aceste formatiuni formeaza un inel sau limbus in jurul bazei creierului.

Structurile limbice sunt cel mai strans legate de hipotalamus,

reglatorul de baza al mediului intern si generatorul instinctelor si actiunilor
(energiilor) noastre. Sistemul limbic este implicat ca si hipotalamusul in
memorie, imvatare si in unele functii sociale specifice mamiferelor,
importante pentru supravietuirea speciei.

Pe de alta parte, cortexul idiotipic este abia influentat de activitatea

limbica, deoarece el nu serveste organismul pentru a avea inputuri
senzoriale si motorii primare colorate de emotii si stari energetice.

Cortexul asociativ unimodal prelucreaza aceste inputuri in forma lor

pura in scop vital pentru supravietuire.

Ariile heteromodale si paralimbice prelucreaza si ele aceste

informatii dar intr-un mod mult mai general. Ele integreaza datele de mai
sus in actiuni, afecte, experienta si chiar in personalitate.

Ariile corticale idiotipice si unimodale sunt dedicate transferului unei

singure modalitati informationale, in timp ce ariile paralimbice-heteromodale
au mai multe inputuri si autputuri si nu pot stabili o specializare. Ariile
adiacente comunica una cu alta mult mai mult decat o fac ariile neadiacente.
De exemplu, hipotalamusul si sistemul limbic au numeroase comunicatii
(legaturi) si influente directe in timp ce, cu putine exceptii, influentele
hipotalamice directe asupra restului cortexului sunt relativ minore.

Prezenta ariilor paralimbice si heteromodale a fost descrisa ca un

“ tampon sinaptic” intre realitatea externa si impulsurile interne. Ele fac ca

individul sa raspunda la anumiti stimuli dintr-un context, intr-un anume fel
in cazul existentei mai multor cai alternative. Astfel, comportamentul poate
fi modificat in functie de variatele schimbari ale starii interne, lumii externe
si experientei anterioare, fiind mai bun decat patternurile de raspuns
programate. Solutiile posibile si focalizarile sale primare, caile genetice si
starile neurale admise pentru determinarea comportamentului se afla in
aceste arii. Acestea fac ca deosebirea dintre fizic si mintal sa fie atat de
voalata incat sa devina aproape fara inteles.

Implicarea sistemului limbic in memorie este bine cunoscuta. Nu

exista nici o stare amnestica fara disfunctie limbica. Leziunile hipocampice
caracteristice afecteaza faptele noi de memorie iar cand sunt afectati ambii
hipocampusi si amigdala, afectarea memoriei devine foarte severa.

Deoarece ariile paralimbice transmit informatii de la ariile senzoriale

corticale la hipocamp in conditiile producerii unor leziuni paralimbice
pot aparea tulburari de memorie.

Totodata este acceptat faptul ca motivatiile si afectul sunt reglate si ele de

ariile paralimbice precum si de alte structuri limbice. Ceea ce nu este bine
inteles este gradul in care ele determina un control autonom mai inalt prin
functionarea mecanismului de transductie neuroendocrina. Traditional,
sistemul limbic a fost asociat cu emotiile.

Modificarile autonome care insotesc starile emotionale nu par a fi pe

deplin integrate in functionarea organismului.

Rolul amigdalei in producerea modificarilor visceale este cunoscut de

multi ani, iar descoperirile recente care au dovedit ca stimularea ariilor
paralimbice produc modificari consistente in starea de somn, in motilitatea
gastrointestinala, in ritmul cardiac si in presiunea sanguina ajuta mult la
intelegerea fiziologiei si patologiei. Astfel, disfunctia cortexului arbitofrontal
poate provoca tulburari ale undelor lente de somn si actiunii cardiace. In
rezumat, ariile paralimbice si limbice sunt urmatoarele:

Arii paralimbice : cortexul orbitofrontal caudal, insula, polul

temporal, girusul parahipocampic, cortexul cingular.

Arii limbice : septul, substanta nenumita, amigdala, cortexul

piriform, hipocampul, hipotalamusul, nucleii talamici nespecifici, striatul
limbic, aria tegmentala mezencefalica de integrare a impulsurilor olfactive,
de reglare a functiilor vegetative (circulatorii, respiratorii, digestive,
sexuale), de reglare a starior emotional-afective si de reglarea atentiei.

Unele componente ale sistemului limbic sunt incluse in mecanismele

motorii.

Corpii striati

In cadrul emisferelor cerebrale, substanta cenusie nu este dispusa

numai la exterior in scoarta cerebrala ci si in interior, formand un grup de
nuclei cunoscuti sub numele de corpi striati sau nuclei bazali.

Acestia sunt situati la baza emisferelor cerebrale si sunt alcatuiti din

nucleul caudat si nucleul lenticular.
 Nucleul caudat.

Nucleul caudat se gaseste pe partea superlaterala a talamusului, are

forma unei virgule si este alcatuit din trei segmente: cap, corp si coada care
se termina in nucleul amigdalian din lobul temporal.

Fata inferioara a capului nucleului caudat este legata de nucleul

lentiform printr-o banda de substanta cenusie dar are si alte legaturi mai
mici.

Corpul nucleului caudat este separat de nucleul lentiform prin bratul

anterior al capsulei interne. Fata posterioara a corpului nucleului caudat
corespunde bratului posterior al capsulei interne care il separa de nucleul
lentiform. Marginea mediala este separata de talamus prin santul optostriat
in care se afla stria terminalis.

Nucleul lenticular

El este al doilea component al corpului striat, asezat in plina

substanta alba a hemisferelor cerebrale. La suprafata corespunde groapei
silviene si insulei si are forma unei lentile biconvexe. El este format din
putamen (lateral ) si din globus palidus ( medial). Este separat de talamus
prin capsula interna. Extern, capsula externa il separa de claustrum. Anterior
si inferior acestuia, trece comisura anterioara care se duce in lobul temporal
pe sub capul nucleului caudat, legand intre ei cei doi nuclei amigdalieni.

Globus palidus este in legatura cu nucleii motori situati caudal cum

ar fi oliva bulbara si nucleul rosu, de la care alte fibre pleca catre maduva.
Corpul striat apare ca centru si importanta etapa de releu a caii
extrapiramidale.

Din punct de vedere functional, corpii striati sunt implicati in

distribuirea si modularea excitatiilor corticale expediate diferitelor grupe
musculare, in coordonarea miscarilor involuntare si in franarea activitatii
centrilor motori de la nivelul etajelor inferioare.

Fiind situati pe traiectul cailor extrapiramidale, acesti nuclei

receptioneaza impulsuri de la hipotalamus si de la aria premotorie, care de
aici sunt expediati la nucleul rosu, substanta neagra, substanta reticulata si
la nucleii nespecifici ai talamusului. Prin centrii motori medulari impulsurile
ajung la muschi. Cercetarile recente au stabilit ca circuitele care se formeaza
la nivelul nucleilor bazali reprezinta o componenta esentiala a mecanismelor
procesului de invatare. Lezarea lor provoaca tulburari ale dinamicii si
melodicitatii miscarilor si o diminuare semnificativa a capacitatii de invatare.

Substanta alba
Substanta alba a hemisferelor cerebrale se mai numeste si centrul oval. Ea
umple tot spatiul dintre scoarta cerebrala, corp striat si diencefal.

Fibrele substantei albe sunt de trei feluri : de proiectie, comisurale,

de asociere.

Fibrele de proiectie leaga zonele corticale cu

urmatoarele formatiunile inferioare ale SNC: corpi striati, talamusul,
cerebelul, trunchiul cerebral si maduva spinarii.

Unele din acestea sunt de tip ascendent aducand la scoarta, de la

receptorii periferici si de la celelalte segmente subiacente, informatii
specifice si nespecifice.

Altele de tip descendent pornesc de la nivelul scoartei transmitand

informatii de comanda si control segmentelor inferioare si prin intermediul
lor aparatelor de executie. Aceste 2 tipuri de fibre alcatuiesc magistralele
senzorio-motorii ale nevraxului.

Fibrele comisurale asigura legatura anatomica si functionala a celor

2 hemisfere cerebrale facand posibila coordonarea activitatii lor integrativ-
reflexe. Ele se grupeaza in 5 fascicule mari:

- corpul calos

- comisura alba anterioara ( leaga partile anterioare ale lobilor temporali)

- comisura hipocampului (lama de substanta alba care uneste cei 2

hipocampi)

- formixul sau trigonul cerebral situat sub corpul calos (leaga cornul
Ammon cu corpii mamilari)

- lama septului pelucid leaga in plan sagital corpul calos de fornix

Fibrele de asociatie leaga diferite zone ale scoartei din cadrul aceleiasi
hemisfere.

Capsula interna

Capsula interna este formata din fibre care vin din pedunculul
cerebral catre scoarta sau care pleaca de la aceasta catre etajele
subcorticale. Ea are un brat anterior si un brat posterior unite prin
genunchiul capsulei. Bratul anterior se continuua cu substanta alba a lobului
frontal. Bratul posterior se afla intre talamus si nucleul lentiform