Baltagul de M. Sadoveanu.

Comentariul literar

Opera literară Baltagul de Mihail Sadoveanu a fost publicată în perioada interbelică

(1930) şi este o capodoperă a prozei româneşti, îndeosebi pentru concizia, dinamismul si
armonia compoziţiei. Ca specie literara, Baltagul este un roman, adică o specie a genului epic în
proză, cu acţiune mai complicată şi de mai mare întindere decât a celorlalte specii epice,
desfăşurată, de regula, pe mai multe planuri, cu personaje numeroase, cu caractere complexe,
evidenţiate treptat, pe măsură ce se desfăşoară acţiunea. Romanul oferă o imagine amplă şi
profundă asupra vieţii, cu o varietate de tipuri umane şi cu puternice conflicte sociale, morale şi
psihologice. Fiind o operă epică, Baltagul are narator, acţiune şi personaje, prin intermediul
cărora autorul îşi exprimă în mod indirect propriile sale sentimente. Modul de expunere
predominant este naraţiunea îmbinată cu descrierea, cu dialogul şi cu monologul interior.
Construcţia epică este bazată pe naraţiunea obiectivă în care comportamentul, sentimentele şi
gândurile eroinei Vitoria Lipan sunt prezentate din perspectiva unui povestitor omniscient
(atotştiutor).
Titlul romanului este simbolic. În sensul basmului vechi, baltagul este unealtă magică şi
simbolică furată de răufăcători şi cucerită de erou, unealtă care rămâne pură, nepătată de sânge.
Compoziţie. Romanul preia nucleul epic al baladei populare Mioriţa pe care îl dezvoltă
într-o naraţiune mare, structurată în 16 capitole, având în centrul ei tema căutării şi a
cunoaşterii adevărului. M. Sadoveanu realizează o nouă interpretare a mitului mioritic, motto-
ul indicând sursa de inspiraţie: “Stăpâne stăpâne,/ Mai cheamă ş-un câine”.
Acţiunea romanului este plasată la confluenţa dintre lumea patriarhală a satului
moldovenesc de munte şi universul oraşului invadat de elementele noii ale civilizaţiei a
începutului de secol al XX-lea. Fiind o opera epică, romanul plasează întâmplările într-un anumit
timp şi spaţiu. Acţiunea se derulează toamna, când Nechifor Lipan pleacă la Dorna după oi, până
primăvara, când Vitoria îi descoperă trupul neînsufleţit. Perimetrul acţiunii este destul de vast şi
cuprinde ţinuturi de munte, de la Măgura Tarcăului, zona Dornelor şi a Bistriţei, până în cele de
câmpie, la Cristeşti, în Bălţile Jijiei. Întâmplările din roman se desfăşoară pe momente ale
subiectului. Expoziţiunea înfăţişează cadrul general al acţiunii şi o parte dintre personaje. La
sfârşitul unei toamne, Vitoria Lipan, soţia unui oier de pe Valea Tarcăului, este îngrijorată că
bărbatul ei, Nechifor Lipan, întârzie să se întoarcă acasă. Ea caută sfat la părintele Dănilă şi la
baba Maranda, vrăjitoarea satului. Unele vise şi presimţiri o conving ca Nechifor a murit şi de
aceea îl cheamă acasă pe Gheorghiţă, feciorul ei. În cele din urmă, se hotărăşte să plece în
căutarea soţului ei, moment ce constituie intriga romanului. Călătoria şi căutarea sunt
prezentate în desfăşurarea acţiunii. Urmărind drumul obişnuit al oierilor, Vitoria şi Gheorghiţă
pleacă din Măgura Tarcăului pe urmele lui Lipan. Ei trec pe la Bicaz, pe la Călugăreni, prin
Farcaşa şi Borca, pe la Cruci, apoi trec prin Ţara Dornelor şi ajung în cele din urmă la Vatra
Dornei. Aici afla ca Nechifor a cumpărat trei sute de oi şi şi-a continuat drumul pe Neagra,
împreuna cu alţi doi oieri cărora le-a vândut o parte din oi. Vitoria reconstituie drumul parcurs de
Nechifor şi ale însoţitorilor lui. De la aceştia, ea află că Nechifor, după ce le-a vândut lor oile, s-
ar fi întors din drum. Continuând căutarea Vitoria descoperă câinele soţului ei, Lupu, şi cu
ajutorul acestuia găseşte într-o râpă cadavrul lui Nechifor. Ea se adresează autorităţilor spre a
cerceta victima. Apoi Vitoria pregăteşte înmormântarea lui Lipan după datină, dar îşi continuă
investigaţiile, fiind convinsă că soţul ei nu a fost ucis de necunoscuţi, ci de cei doi însoţitori.
Acţiunea atinge punctul culminant în timpul praznicului funerar, când, într-o atmosferă de
angoasă (nelinişte), Vitoria Lipan reface cu exactitate scenariul crimei, obligându-i pe ucigaşi
Calistrat Bogza şi Ilie Cuţui să se trădeze şi să-şi recunoască fapta în faţa celor prezenţi.
Deznodământul romanului este foarte lapidar (scurt) şi înfăţişează gândul Vitoriei de a îndeplini
toate datinile funerare şi apoi, spune ea, ,,ne-om întoarce iar la Măgura, ca să luăm de coada
toate câte am lăsat."
Numărul mare de personaje este o altă trăsătura specifică romanului. În Baltagul există
personaje principale (Vitoria, alături de care se află Nechifor Lipan şi Gheorghiţă), personaje
secundare, precum şi personaje episodice. Aceste personaje au o importanţă deosebită în
desfăşurarea evenimentelor, contribuind la descoperirea adevărului.
Vitoria Lipan este personajul principal al romanului. Figura ei se impune puternic de-a
lungul întregului roman, eroina devenind un tip reprezentativ al femeii voluntare şi hotărâte.
Caracterizarea directă a personajului principal este realizata de autor, de alte personaje sau de
personajul însuşi (autocaracterizarea), iar caracterizarea indirectă rezultată din faptele,
comportamentul, gândurile şi frământările personajului, precum şi din mediul în care trăieşte, din
limbaj şi din numele pe care îl poartă. Portretul fizic cucereşte prin frumuseţe si farmec. De la
începutul naraţiunii aflăm că Vitoria, nevasta lui Nechifor Lipan, un oier de pe Valea Tarcăului,
este o femeie în plina maturitate care îşi păstrează încă frumuseţea. Autorul foloseşte epitetul,
enumeraţia şi metafora pentru a-i înfăţişa portretul: „ avea ochii căprui, în care se răsfrângea
lumina castanie a părului", iar ,,acei ochi aprigi şi încă tineri căutau zări necunoscute". Vitoria
este o femeie hotărâtă, pricepută şi harnică. Ea ştie să conducă o gospodărie, este
întreprinzătoare, se tocmeşte cu iscusinţa unui negustor şi are un deosebit simţ practic. Mama a
doi copii, Vitoria e grijulie şi veghează cu dragoste asupra creşterii şi educaţiei lor. Îi învaţă să
respecte datina şi să fie pricepuţi în ale gospodăriei. Relaţiile ei cu celelalte personaje (cu
domnul David, cu subprefectul Anastasie Balmez, cu Ilie Cuţui şi cu Calistrat Bogza) dovedesc o
inteligenţă vie, o dârzenie şi o voinţă de neînfrânt. Vitoria Lipan este un personaj complex, ea
fiind apărătoarea unei tradiţii străvechi - o femeie sensibilă şi capabilă de iubire, apropiată de
natura, căreia îi cunoaşte semnele. Ea este nu numai o exponentă a unei clase sociale şi a unui
mediu, ci, după afirmaţia criticului literar George Călinescu, ,,Vitoria e un Hamlet feminin care
bănuieşte cu metoda, cercetează, pune la cale reprezentaţiuni trădătoare şi, când dovada s-a făcut,
dă drumul răzbunării".
Acţiunea este liniară şi se desfăşoară pe mai multe planuri narative. Unul, retrospectiv, în
care sunt aduse întâmplări petrecute în trecut, iar un alt plan prezintă întâmplările în desfăşurarea
lor.
Caracterul monografic al romanului este dat de prezentarea diverselor aspecte
monografice ale satului românesc tradiţional: tradiţii legate de marile momente din viaţa omului
(naşterea, nunta, înmormântarea), obiceiuri, relaţii de familie. Prin intermediul acţiunii şi al
personajelor, Mihail Sadoveanu oferă o imagine amplă şi profundă a vieţii, trăsătura specifică
romanului. Astfel el zugrăveşte modul de viaţă patriarhal al oamenilor de la munte, unde
obiceiurile şi tradiţiile sunt păstrate cu sfinţenie. Pe de altă parte, romanul lui Sadoveanu prezintă
lumea oraşului de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.
Complexitatea lumii descrise şi a personajelor, determină în roman conflicte sociale, morale şi
psihologice, fapt ce a condus la receptarea romanului Baltagul în diverse feluri. El este
considerat ca fiind în acelaşi timp, un roman monografic, roman mitic, roman poliţist dar,
totodată şi roman al unei mari iubiri care impresionează prin discreţia şi dăruirea cu care aceasta
este trăită în împrejurări dramatice. Toate aceste trăsături – temă, construirea personajelor în
relaţie cu mediul în care trăiesc, tehnica detaliului, stilul sobru şi impersonal, obiectivitatea
perspectivei narative, veridicitate — conduc la concluzia că opera literară Baltagul de Mihail
Sadoveanu este un roman realist de tip obiectiv, care se înscrie, prin valoarea sa, în seria
capodoperelor literaturii române.