Universitatea Petru Maior

Facultatea de stiinţe economice, juridice şi administrative

Specializarea: Drept

Principiul Separaţiei Puterilor

în S.U.A

Student
Suceava Florin

Coordonator
Prof. Univ.dr Daniela Valea

Târgu Mureș
2015
Drept Constituțional Comparat

Principiul Separaţiei Puterilor în S.U.A

“... prin rânduiala statornică,

puterea trebuie să fie înfrânată de putere...”
(Montesquieu)

Statul de drept modern se sprijină pe consideraţia conform căreia puterea de

stat trebuie să fie divizată. Acest principiu poartă numele de separaţia puterilor în
stat și a luat naștere odată cu nevoia instaurării unui regim constituțional şi este în
strânsă legatură cu ideea unui regim reprezentativ în care este eliminat pericolul
tiraniei şi al îngrădirii abuzive a drepturilor și libertăţilor individuale1. Separarea
puterilor în stat reprezintă un model de guvernare specific statelor democratice.
Conform acestui model, puterea statului trebuie încredințată unor organe
distincte şi independente unul faţă de altul.2

Acest principiu s-a format printr-un proces îndelungat şi a fost modelat de

numeroşi factori politico-economico-sociali. Istoria prezintă amănunţit etapele prin
care a trecut această idee până la concretizarea sa în epoca modernă.

Ideea separării funcţiilor în stat datează încă din antichitate. Aristotel în

Cartea a IV-a „Despre democrație și oligarhie” din lucrarea „Politica”vorbește
despre trei părţi ale statului de buna funcţionare a cărora depinde vitalitatea
întregului stat: adunarea generală, corpul magistraților şi corpul judecătoresc. Cu
toate acestea, Aristotel nu scrie despre necesitatea împărţirii puterii de stat, ci doar
semnalează existenţa celor trei puteri în statul atenian.

Mai apoi, numeroși scriitori au scos în evidenţă pericolul concentrării puterii

în aceeaşi mână. Marsil de Paduc, în Defensor Pacis – 1377; Swift și Bolingbroke
au formulat teoria echilibrului puterii, care se aseamănă cu concepția lui
Montesquieu, cu mențiunea că ei nu fac referire decat la rege, Comunele și Lorzii. În
aceasta perioadă ideea separării puterii în stat a fost privită ca un mijloc de limitare a
puterii arbritare a şefului statului.

1
Daniela Valea, Drept Constituţional si instituţii politice, p. 35
2
Tudor Drăganu, Drept Constituţional si instituţii politice, p. 253

1
Drept Constituțional Comparat

Teoretizarea Principiului Separației puterilor în stat ca piatră de temelie a

regimului democratic a fost făcută de: John Locke, Montesquieu şi Rousseau.

Cel dintâi, John Locke (1632-1704), dezbate această problemă în scrierea

sa: „Essay on Civil Government”(1690). El susţine existența a trei puteri:
legislativă, executivă și federativă. În concepția lui Locke, puterea legislativă este
supremă și trebuie să aparţină Parlamentului care elaborează reguli de conduită
generale și obligatorii. Iar monarhului i se atribuie puterea executivă în vederea
aplicării legilor și rezolvarea unor situații neprevăzute de lege. Puterea federativă era
deținută tot de rege, ale cărui atribuții conform acesteia erau: capacitatea de a
declara război, de a face pace sau de a încheia tratate.3 Filozoful este de părere că
deținerea puterii legislative și executive de o singură persoană emană un pericol
iminent pentru că: „tentaţia de a pune mâna pe putere ar fi prea mare dacă aceleaşi
persoane care au puterea de a face legile ar avea în mână şi puterea de a le
executa, deoarece ar încerca să se scutească de a se supune legilor pe care le fac”4.
El atribuia puterea de a face legile unor adunări, convocate special pentru acest scop.
După ce legile au fost adoptate, adunările trebuie să se separe din nou, urmând ca ele
să se supună legilor pe care le-au adoptat5.

Cu toate că Locke face o distincție evidentă între cele trei funcții ale statului,
el nu consideră că ele ar trebui încredinţate unor organe separate și independente,
decât funcția legislativă și executivă, deoarece: funcţia legislativă are un caracter
intermitent, legile putând fi elaborate într-un interval de timp limitat, la sfârşitul
căruia organul emitent intră în vacanță, pe când funcţia executivă are un caracter
permanent, odată ce legile trebuie aplicate fără întrerupere. Întrucât funcţia
executivă are acest caracter permanent, este logic ca ea să fie încredinţată altui organ
decât funcţia legislativă. Puterea jurisdicțională este neglijată de filozoful englez,
care considera că ea nu reprezintă decât un accesoriu al puterii legislative. Din acest
punct de vedere el a fost îndelung contestat. Paul Negulescu este de părere că John

3
George Alexianu, Curs de drept constituţional, vol. II, partea I, Bucureşti, 1932, p. 10; Cristian
Ionescu,
Principii fundamentale ale democraţiei constituţionale, p. 109.
4
Gheorghe Tănase Gheorghe, op. cit., p. 8; Cristian Ionescu, Instituţii politice şi drept constituţional,
p. 106.
5
Gheorghe Tănase Gheorghe, op. cit., p. 8.

2
Drept Constituțional Comparat

Locke nu prezintă o teorie asupra separaţiunii puterilor ci face doar o clasificare a

atribuţiunilor6.

Studiile făcute de Locke constituie punctul de plecare în cercetarea

principiului separţiei în anii ce urmează. Ele reprezintă sursa de inspiraţie pentru
Charles-Louis de Secondat, baron de Montesquieu (1689-1755), care, în lucrarea lui
intitulată: „L'esprit des lois” („Despre spiritul legilor”) a reluat și a aprofundat
problema separației puterilor în stat. Noțiunea de putere desemnează în acest context
activitaţile fundamentale ale statului7. În viziunea francezului, în stat, există trei
puteri distincte: puterea legiuitoare, executivă şi judecătorească:

 Puterea Legiuitoare: era în mâna monarhului şi a unui corp legislativ, iar

împreună trebuiau să adopte legi noi, să le modifice sau să le abroge pe cele
existente.
 Puterea Executivă: era încredinţată monarhului care avea dreptul să declare
război sau să încheie pace, să trimită sau să primească solii, să ia măsuri de
securitate.
 Puterea Judecătorească: vizează pedepsirea infracţiunilor şi judecarea
litigiilor dintre particulari.

Mai mult decât atât, Montesquieu, fixează anumite reguli privind relația dintre
cele trei puteri. El susține că puterea legislativă nu trebuie să aibă dreptul de a ține în
loc puterea executivă pentru că activitatea executivă, limitată prin natura ei, este
inutil de a o îngrădi. În plus puterea legislativă are capacitate de a-i ancheta și
pedepsi pe miniștrii, dar nu poate face același lucru în legatură cu monarhul. Puterea
legislativă nu poate să judece, iar puterea executivă trebuie să ia parte la legiferare
prin dreptul ei de veto. Apoi, spune Montesquieu, privitor la echilibrul dintre puteri,
legislativul va fi format din două părți(camere) menite să mențină echilibrul în
interiorul funcției de legiferare, iar amandouă vor fi înfrânate de puterea executivă,
care va fi înfrânată ea însași de cea legislativă8. În plus, Montesquieu acordă Camerei
Superioare, competenţe juridice în procedura de judecare a nobililor, el susține că ei trebuie
judecați de egalii lor(Camera Superioară) și nu de instanțele obișnuite, eliminând astfel
invidia ca factor de influență din sentințele acordate nobililor. Gânditorul francez susține

6
Paul Negulescu, Curs de drept constituţional, Bucureşti, 1927, p. 307.
7
Tudor Drăganu, Drept Constituţional si instituţii politice, p. 254
8
Ioan Muraru, Simina Tănăsescu, Drept Constitutional si institutii politice p. 270

3
Drept Constituțional Comparat

că nu exsită libertate atunci când puterea judecătorească nu este separată de cea

legislativă și executivă: dacă puterea judecătorească ar fi „îmbinată cu puterea
legislativă, puterea asupra vieții și libertații cetățenilor ar fi arbritară, căci
judecătorul ar fi și legiuitor. Dacă ar fi îmbinată cu puterea executivă, judecătorul
ar putea avea forța unui opresor”.

Tot din lucrarea „L'esprit des lois” („Despre spiritul legilor”), rezultă faptul că
totul ar fi pierdut „dacă același om sau același corp de fruntași, fie al nobililor, fie
al poporului, ar exercita aceste trei puteri: pe cea de a face legi, pe cea de a aduce
la îndeplinire hotărârile obștești și pe cea de a judeca infracțiunile sau litigile dintre
particulari.”

Față de John Locke și Montesquieu, teoriile care au urmat, precum și cele

actuale s-au îndepartat de la modelul clasic, dar toți consideră că separarea funcțiilor
statului fară o independență reală este zadarnică. Astfel principiul separației este o
concretizare ideologică a unui scop politic foarte precis: slăbirea puterii
guvernanților limitându-i unii prin alții.

J.J. Rousseau consideră că “puterea legislativă constă în două lucruri

inseparabile, a face legile şi a le menţine, adică a avea inspecţia asupra puterii
executive, fără aceasta, orice legătură, orice subordonare ar lipsi între aceste două
puteri; ultima nu ar depinde deloc de cealaltă”. Prin urmare, teoriile premergătoare
atestă necesitatea independenței executivului fața de legislativ, dar în concepția lui
Rousseau, între executiv și legislativ trebuie să existe o stare de interdependență. Iar
privitor la puterea judecătorească, el consideră că trebuie să existe ca o putere
aparte, independența față de cea legislativă și cea executivă.

Teoriile prezentate anterior au suferit o puternică răspândire in secolul XIX-lea,

când ele făceau diferența între regimurile în care se respecta acest principiu și
regimurile politice în care acest principiu avea un rol formal, sau genera o confuzie,
fie în favoarea executivului, fie în favoarea legislativului.

4
Drept Constituțional Comparat

Sistemul constituțional al Statelor Unite ale Americii

Bazele sistemului politic din Statele Unite ale Americii au fost puse în urmă cu
mai bine de 200 de ani, odată cu constituirea statului nord-american, fiind forma de
oraganizare politică cu cea mai mare stabilitate în timp și totodată, un model pentru
alte state. Statele Unite ale Americii sunt un stat federal alcatuit din 50 de state plus
Districtul Columbia care include și capitala, Washington, având ca și formă de
guvernământ și regim politic republica prezindețială.9

La baza sistemului constituțional nord-american se găsește Constituția federală

a S.U.A., adoptată în 1787 și intrată în vigoare în 1789, prin intermediul căreia
Principiul Separației puterilor a fost ridicat la rang de principiu constituțional.
Acesta prevede o separare rigidă a puterii: puterea legislativă a fost încredinţată
unui Congres10, puterea executivă şefului statului, iar puterea judecătorească
instanţei supreme şi judecătorilor.

 Puterea Legislativă

Este încredințată Congresului S.U.A, reprezentând Parlamentul american, un

parlament bicameral compus din Camera Reprezentanților și Senat, fapt
consemnat și în art.1 secțiunea 1 din Constituția S.U.A. Astfel, Camera
Reprezentanților, este alcătuită dintr-un număr de membrii, aproximatv 430, raportat
la mărimea populației, aleși pentru un mandat de 2 ani, prin vot universal, egal,
secret și direct. Senatul, este format din 100 de membrii, câte 2 reprezentanți din
partea fiecărui stat din federație, aleși pentru un mandat de 6 ani, prin vot direct.11

Cele două Camere ale Congresului au puteri constituționale egale, mai ales
referitoare la procesul legislativ și roluri bine definite în cadrul procedurii de
impeachment, procedură care presupune adopatarea măsurii punerii sub acuzare a
unor înalți funcționar ai statului federal, inclusiv a Președintelui S.U.A., de către
Camera Reprezentanților, urmată de judecata efectuată de către Senatul S.U.A.

9
Daniela Valea, Drept Constituţional si instituţii politice, p. 205
10
Congresul este o entitate legislativă bicamerală, alcatuită din Camera Reprezentanților și Senat.
Membrii camerelor inferioară și superioară se întrunesc în sesiuni reunite, formând Congresul SUA;
Membrii Camerei Reprezentanților sunt aleși prin vot direct pentru doi ani, iar membrii Senatului
pentru șase ani.
11
Daniela Valea, Drept Constituţional si instituţii politice, p. 208

5
Drept Constituțional Comparat

Este consacrată poziția de egalitate între cele două camere ale Legislativului federal
american, acceptându-se și o anumită specializare în atribuții și competențe,
specifică fiecăreia dintre Camere. Astfel, inițiativa stabilirii impozitelor aparține
exclusiv Camerei Reprezentanților, adică, Camerei joase, populare, iar Senatul, în
calitatea sa de Cameră Superioară 12
are doar competența de a susține eventualele
amendamente la aceste inițiative, de a aviza numirea în funcție a reprezentaților
diplomatici și a judecătorilor Curții Supreme de Justiție și de a ratifica tratele
internaționale încheiate de Președintele S.U.A.13

Congresul are atribuții foarte clare în procedura de revizuire a Constituției,

inițiativa de revizuire constând în propunerea unor amendamente, care trebuie să
provină de la cel puțin două treimi din membrii Congresului și să reprezinte cel
puțin două treimi din statele membre. În cazul îndeplinirii acestor condiții,
Congresul convoacă în mod special o convenție în cadrul căreia se supune dezbaterii
și votării propunerea de modificare. De obicei, Congresul îsi desfășoară activitatea
în ședințe separate, doar uneori și în ședințe comune în probleme care privesc
revizuirea Constituției sau declararea stării de război.14

 Puterea Executivă

Aceasta este încredințată Președintelui S.U.A., care exercită această funcție

pentru un mandat de 4 ani, reînnoibil o singură dată, și unui Vicepreședinte,
conform art.2 secț.1 din Constituția S.U.A.

Președintele S.U.A. deține cea mai înaltă funcție în sistemul politic al

S.U.A., și alegerea acestuia se face prin vot universal indirect. Într-o primă fază
sunt aleși prin vot universal direct membrii unui Colegiu electoral format din marii
electori, iar în cea de-a doua fază electorii votează pentru alegerea Președintelui
S.U.A., dintre candidații înscriși în cursa electorală15, cele mai mari șanse aparținând
celor două partide politice americane reprezentative, Partidul Republican și
Partidul Democratic.16

12
Vasile Sorin Curpăn, Cosmin Ștefan Burleanu, Emilia Mitrofan- Sisteme Constituționale
Contemporane
13
Daniela Valea, Drept Constituţional si instituţii politice, p. 208
14
Daniela Valea, Drept Constituţional si instituţii politice, p. 208
15
Francis Hamon, Michael Troper, Droit constitutionnel, pp. 274 și 275
16
Cristian Ionescu, Regimuri politice contemporane, pp455-458

6
Drept Constituțional Comparat

În S.U.A., nu există un Guvern în sensul consacrat în sistemele

constituționale europene, în schimb, Președintele S.U.A., își alege și numește în
funcție o serie de colaboratori apropiați, numiți secretari de stat și care sunt
responsabili de conducerea unui departament din cadrul Administrației, care răspund
pentru activitatea desfășurată personal și numai în fața Președintelui S.U.A.17

Președintele american, dispune de largi atribuții, fiind șeful executivului,

acesta este comandant suprem al forțelor armate ale S.U.A., este șeful diplomției
americane și conduce partidul pentru care a candidat în alegeri. Acesta nu răspunde
politic în fața Congresului și nu poate dizolva Parlamentul, organizând noi alegeri
legislative. În calitatea sa de șef al statului și al executivului, el coordonează
numeroase agenții și administrații precum Sistemul Federal de Rezerve, Agenția
Centrală de Investigații (C.I.A.), Consilul Național al Securității, Agenția de
Informații a S.U.A. etc. 18

De asemenea, deși nu deține formal dreptul de inițiativă legislativă, prin

intermediul mesajelor pe care le transmite Congresului și al activității de lobby,
poate determina adoptarea anumitor proiecte legislative și dispune de un drept de
veto aproape absolut, putând astfel să blocheze, prin refuzul de a semna, o lege
adoptată de Congres.19 În plus, Președintele S.U.A., deține și alte atribuții specifice
unui șef de stat, acordă grațieri, titluri de onoare civile și militare, reprezintă statul și
națiunea americană pe plan intern si internațional, acreditează reprezentanți
diplomatici străini etc.20

Puterea prezindențială americană, deși pare exorbitantă și într-adevăr este

foarte întinsă, nu este nelimitată, limitele instituționale ale puterii președintelui
rezidă din Principiul separației puterilor etatice, o separare rigidă, într-un regim
prezindețial pur, cum este cel al S.U.A. La fel cum am menționat mai sus,
mecanismul alegerii președintelui implică mai multe etape și anume: o declarație de
candidatură urmată de un parcurs anevoios pană la desemnarea sa drept candidat al
partidului, de către Convenția națională democrată, sau după caz, republicană.

17
Cristian Ionescu, Regimuri politice contemporane, pp 458
18
Vasile Sorin Curpăn, Cosmin Ștefan Burleanu, Emilia Mitrofan, Sisteme Constituționale
Contemporane
19
Victor Duculescu, Constanța Călinoiu, Georgeta Duculescu, Drept Constituțional Comparat, p.73,
Francis Hamon, Michael Troper, Droit constitutionnel, pp. 27o
20
Cristian Ionescu, Regimuri politice contemporane, pp480

7
Drept Constituțional Comparat

Președintele S.U.A. nu este ales în mod direct de către popor, ci de către marii
electori, al căror număr este egal cu cel însumat al congresmenilor (reprezentanților
și senatorilor). Dacă nu se realizează majoritatea voturilor exprimate de către marii
electori (270 de voturi dintr-un total de 538 de voturi), Președintele S.U.A., urmează
a fi ales de către Camera Inferioară a Congresului, și anume, de către Camera
Reprezentanților.21

Funcția de Președinte al Statelor Unite ale Americii este indiscutabil de cea

mai mare importanță în sistemul politic american. Deși dispune de imense “puteri”,
prerogative, președintele S.U.A., datorită limitărilor dintre ”puteri”, dintre ”ramurile
guvernământului”, nu are posibilitatea practică de a institui un regim autoritar sau
dictatorial. Separația ”rigidă” a puterilor statului împiedică concentrarea
discreționară și neîngrădită a ”puterii” în mâinile șefului statului, în același timp, șef
al executivului american.

Vicepreședintele S.U.A. reprezintă în contemporaneitate un real partener al

șefului statului, însă în realitate are doar un rol simbolic și formal. Acesta
îndeplinește funcția de președinte al Senatului S.U.A, având drept de vot doar în caz
de paritate.22

 Puterea Judecătorească

În sistemul insituțional american puterea judecătorească joacă un rol cu

totul deosebit, un rol central, extraordinar de important, am putea spune. Constituția
S.U.A. prevede în art. 3 secțiunea 1 că puterea judecătorească se compune dintr-un
singur ”Tribunal Suprem” – Curtea Supremă și din tribunale inferioare, înființate
de Congresul S.U.A..23
Sistemul Judiciar al S.U.A24., este un sistem dualist format dintr-un Sistem
judiciar federal, pe de o parte și cele 50 de sisteme judicare statale, pe de altă
parte. La nivelul fiecărui stat membru al federației, fiecare comitat poate avea
propriul sistem de jurisdicție și care, chiar dacă întrunește anumite caracteristici

21
Vasile Sorin Curpăn, Cosmin Ștefan Burleanu, Emilia Mitrofan, Sisteme Constituționale
Contemporane
22
Francis Hamon, Michael Troper, Droit constitutionnel, pp. 280
23
Vasile Sorin Curpăn, Cosmin Ștefan Burleanu, Emilia Mitrofan, Sisteme Constituționale
Contemporane.
24
Anne Deysine, Justiția în Statele Unite ale Americii, Ed. Rosetti, București, 2002, pp46-62.

8
Drept Constituțional Comparat

comune cu celelalte, poate să varieze foarte mult în funcție de diferiți factori

(dimensiunea comitatului, numărul populației, mediul social, resursele financiare).
Principiile generale care stau la baza organizării și funcționării sistemului
judiciar sunt:

 Principiul conform căruia Curtea Supremă de Justiție este instanță supremă

de judecată, a cărei existență nu poate fi contestată și are o competență
specială care nu poate fi modificată decât prin revizuirea Constituției.25
 Principiul independenței puterii judecătorești.
 Principiul independenței judecătorilor federali.26
 Principiul garantării drepturilor justițiabililor.

La nivel federal, sistemul judiciar este format din Curtea Supremă de

Justiție, care are o natură dublă, organ jurisdicțional și organ politic, calitate în
care se pronunță asupra tuturor aspectelor importante pentru societate. Aceasta se
compune din 9 judecători, dintre care unul este desemnat președinte al Curții
Supreme de Justiție, funcție cu o calitate extrem de prestigioasă și cu o foarte
puternică și influentă notorietate.

Competența Cuții Supreme de Justiție presupune 3 aspecte:

1. Are rol de primă instanță, judecă toate cauzele privind ambasadorii,

miniștrii, și consulii și cauzele în care este implicat un stat membru al
federației.27
2. Are rol de instanță de apel, judecă recursurile împotriva hotărârilor
pronunțate de instanțele federale sau statale, în cazurile și în condițiile
strict reglementate prin lege.
3. Are rol de instanță constituțională, dispune și de prerogativa de a
verifica și, eventual, de a declara ca fiind neconstituționale, legi ale
federației cât și legi ale diferitelor state federate. Această prerogativă a
fost asumată de Curtea Supremă a S.U.A., în anul 1803, în celebra speță

25
Ioan Leș, Instituții judiciare contemporane, Ed. C.H. Beck, 2007, p. 467 și 468.
26
Sunt numiți pe viață de către Președintele S.U.A., cu avizul Senatului și nu li se poate micșora
salariul- Anne Deysine, Justiția în Statele Unite ale Americii, Ed. Rosetti, București, 2002, pp49.
27
Cristina Ionescu, Regimuri politice contemporane, p.463.

9
Drept Constituțional Comparat

Marbury versus Madison. Procedura de control a constituționalității

legilor poate fi declanșată și la cererea particularilor, pe calea excepției
de neconstituționalitate. Aceasta reprezintă unica posibilitate de apărare
împotriva legilor federale, știut fiind că particularii nu dispun de dreptul
de a formula o acțiune judiciară împotriva federației americane.

Toată jurisprudența Curții Supreme a S.U.A. se bucură de un înalt respect,

instanța supremă prescriind prin deciziile pronunțate veritabile reguli de conduită.
Decizii celebre precum: Mc Coulloch v. Maryland din 1819; Ex Parte Milligam
din 1866; Ex Parte Scarbrough, din 1884; West Coast Hotel Co v. Parrish din
1937; U.S. v. Nixon din 1974 au determinat conservarea și afirmarea drepturilor
fundamentale cetățenești; munca și protecția socială a muncii; drepturile conferite
guvernului american; dreptul justiției de a solicita probe într-un proces penal deși
aceste dovezi erau clasificate ca fiind ”secrete de comunicare prezidențială”.Astfel,
în urma celor afirmate mai sus, putem concluziona faptul că respectabilitatea sporită
în societatea americană nu privește doar Curtea Supremă ci toate instanțele
judecătorești, întreaga ”putere” judecătorească și că sistemului politic din Statele
Unite ale Americii constituie o formă de organizare politică de mare stabilitate și
totodată, un model pentru toate celelalte state.

10
 Drept Constituțional Comparat

Aplicarea Principiului separației puterilor în S.U.A. în comparație

cu alte state

1. Statele Unite ale Americii

LEGISLATIVUL EXECUTIVUL Autoritatea Judecătorească

Congresul PREȘEDINTELE
Camera BIROUL EXECUTIV AL
Senatul Reprezentanților PREȘEDINTELUI
Biroul Casei Albe
Arhitectul capitolului Biroul de Management si Buget
Serviciul general de Consiliul Consililerilor Economiei
contabilitate Consiliul National pt. Aeronautică
Imprimeria Guvernamentală Consiuliul Securitații Naționale
Biblioteca Congresului Biroul pt. Orientare Economică
Biroul pt. Situații de prericol
Biroul pt. Știința si tehnologie
Consiliul pt. Politica Economică
Internațională
Curtea Suprema S.U.A.
Curțile de Apel S.U.A.
Curțile districtuale S.U.A.
Curțile pt. Plângeri S.U.A.
Curtea de apel pt. Vamă S.U.A.
Curtea pt. Vamă S.U.A.
Curți teritoriale
Centrul Federal Judiciar
Biroul Administrativ al Curților S.U.A.

Departamentul Afacerilor Interne Departamentul Muncii Departamentul de Stat

Departamentul Sănătații Educației și Protecției Sociale Departamentul Agriculturii

Departamentul Finanțelor Departamentul Apărării Departamentul Justiției

Birouri și Instituții Independente(exemple)

N.A.S.A Comisia Federală Maritimă Comisia Federă pentru Energie

Consiliul Național de Mediere Agenția de Informații SUA

11
 Drept Constituțional Comparat

2. Franța

Puterea Puterea Puterea Marile instituții

Executivă Legislativă Judiciară
Președintele Parlamentul Magistrații Consiliul Constituțional
Republicii Adunarea Independența lor controlează conformitatea legilor cu
Constituția și rezolvă conflictele
+ Naționala este garantată de electorale
Guvernul + către Președinte Consiliul de
Stat
Primul Ministru Senat ajutat de Înaltul -investit cu o dubla misiune:
1) de a rezolva conflictele care opun
Minisștrii Consiliu al cetațeanului statul
Magistraturii 2)consiliera guvernului in materie de
legi
Înalta Curte de Justiție
judeca:
-Președintele în caz de înalta tradare
-Membrii guvernului daca comit
crime sau delicte în exercițiul
funcțiilor lor

Al aplicării politicii Reprezentarea Înfaptuiesc justiția

naționale si executarii cetațenilor care i-au și asigura
legilor votate de ales, votarea legilor respectarea ei
adunarile legislative si controlul
executivului

3. Germania

Puterea Puterea Puterea

Legislativă executiva Judiciară
Bundestag/Bundesrat Cancelarul Federal Tribunalul Constitutional
reprezentanții poporului Guvernul Federal Suprem
Federal
Nivel

Legislația Exclusiva Administratia Federală Curțile supreme de justiție

Legislația Concurenta Administrația mandatară

Nivel de
land

Parlamentele Landurilor Guvernele Landurilor

Legislația landurilor Administrația districtelor
Administrația comunelor

Toată puterea în stat emana de la popor

12
Drept Constituțional Comparat

Bibliogarfie:
1. Daniela Valea, “Drept Constituţional si instituţii politice”, Universul
Juridic, București 2014

2. Tudor Drăganu, “Drept Constituţional si instituţii politice” –Tratat

elementar- Volumul I, Lumina Lex, București, 2000

3. George Alexianu, “Curs de drept constituţional”, vol. II, partea I, Bucureşti,

1932

4. Cristian Ionescu, “Principii fundamentale ale democraţiei constituţionale”

5. Gheorghe Tănase Gheorghe, op. cit., p. 8; Cristian Ionescu, “Instituţii

politice şi drept constituţional”

6. Paul Negulescu, “Curs de drept constituţional“, Bucureşti, 1927

7. Iancu Gheorghe, „Drept constituţional şi instituţii politice”, vol. I, Editura

CHBeck, Bucureşti, 2009

8. Ioan Muraru, Simina Tănăsescu, “Drept Constitutional si institutii

politice”, Lumina Lex, București 2001

9. M. Drilea, Cu privire la definirea puterii de stat, în Revista Naţională de

Drept, nr. 7/2007, Chişinău

10. Vasile Sorin Curpăn, Cosmin Ștefan Burleanu, Emilia Mitrofan, Sisteme
Constituționale Contemporane.

13