Monturi pentru ochelari

Ochelarii fac parte din categoria instrumentelor optice, având rolul de a proteja
ochiul sau de a corecta anumite defecte ale vederii. Sunt alcătuiți din montura
propriu-zisă şi două lentile. Rolul monturilor este de a poziţiona, cât mai corect
lentila, pe axul optic al ochiului. Montura pentru ochelari este formată dintr-un
suport pentru lentile, numit cadru, braţele pentru fixarea ochelarilor după ureche
şi şaua nazală .
Se pot clasifica după următoarele criterii: după destinaţie, după materialul din
care sunt confecţionate, după procedeele de obţinere, după elementele
componente.
● După destinaţie pot fi pentru ochelari de protecţie şi pentru ochelari de
corecţie.
Monturile se realizează din materiale plastice, metalice sau combinaţii ale
acestora. Cele făcute din materiale combinate pot fi: cu cadru confecţionat din
materiale metalice, iar braţul de celuloid, cu cadru confecţionat din celuloid şi
braţele confecţionate din metal sau cu cadru şi braţele confecţionate din
materiale metalice şi numai partea superioară a cadrului confecţionat din
materiale plastice.
● După procedeul de obţinere, monturile pot fi realizate fie manual, fie prin
presare mecanică şi automată.
● După formă sunt cunoscute: rotunde, pătrate, trapezoidale.
● După elementele componente, monturile pot fi: cu cadrul şi braţele executate
cu elemente elastice de fixare, semimonturi cu braţe.
Pentru a se evita spargerea lentilei, găurile se execută una temporal şi cealaltă
nazal, astfel încât, în momentul strângerii firului, tensiunile care apar să nu fie
pe aceeaşi direcţie. Monturile glazant sunt executate din metal, lentilele se
fixează prin şuruburi cu bride metalice sau cu cleme.

Materiale specifice monturilor de ochelari

a) Materiale plastice pot fi naturale sau sintetice.
Materialul plastic sintetic se clasifică în două grupe: termoplast şi termorigid.
Materialele termoplaste pot fi modelate prin încălzire, fără să sufere schimbări
fundamentale.Procesul de încălzire şi răcire poate fi continuat, fără ca aceasta să
fie în detrimentul proprietăţilor plastice ale acestui material. Sunt cele mai bune
pentru confecţionarea monturilor de ochelari, deoarece permit eventualele
modificări de formă, după fabricare. Materialele termorigide suferă reacţii
chimice ireversibile, când are loc procesul de polimerizare.
Materialul plastic poate fi obţinut prin două metode: turnare prin presare sau
turnare prin injecţie.
Ca materiale de bază din care se execută monturile se folosesc policrilat,
polimetacrilat, nitratul de celuloză, acetatul de celuloză, poliamidul, polietilena.
În practică este folosit bumbacul, fiind considerat cea mai bună sursă de
celuloză brută, naturală.
Bumbacul, după spălare, purificare şi albire, este încălzit într-un amestec de
acid sulfuric şi acid azotic. Acidul sulfuric are rolul de a absorbi apa. În
procesul tehnologic urmează amestecarea nitrocelulozei cu plastifiant potrivit şi
în acelaşi timp, adăugarea pigmenţilor pentru culoare. Urmează filtrarea
amestecului care se toarnă în foi, ce sunt încălzite şi presate într-un bloc
rectangular. Acest material are proprietăţi foarte bune, fapt pentru care se
utilizează destul de mult la confecţionarea monturilor pentru ochelari: se poate
forma şi prelucra uşor, are un luciu strălucitor, îşi menţine forma la caldură şi
umiditate. Un dezavantaj îl constituie aprinderea lui uşoară şi arderea foarte
rapidă.
Celuloidul este un nitrat de celuloză în care se adaugă ca plastifiant camfor.
Celuloidul este foarte mult folosit în execuţia monturilor pentru ochelari.
Grosimea celuloidului folosit variază între 2 şi 8 mm.

b) Materiale metalice - aurul şi argintul sunt fost utilizate la confecţionarea

monturilor executate manual. Avantajele aurului sunt: este rezistent la coroziune
şi nu-şi pierde luciul, uşor poate fi tras în fire şi foi foarte fine. Aurul de 24 de
carate este prea moale şi de aceea se foloseşte în aliaje cu alte metale pentru a-i
mări rezistenţa. Aurul de 9 carate este cel mai bun pentru prelucrarea manuală a
monturilor. Culoarea aurului este în mare măsură dependentă de proporţia
celorlalte metale care intră în aliaj, de obicei cupru şi argint.
Tombacul este un material avantajos, ieftin, are în compoziţia sa 85-90% cupru,
restul fiind zinc, are culoare roşiatică, plasticitate mare şi se prelucrează prin
presare la rece.
Dublé-ul este un aliaj format din bronz, nichel ca material de bază peste care se
aplică un strat subţire de aur. Avantajul aliajului de bronz-nichel este că se poate
suda uşor. Se mai foloseşte ca materie primă pentru duble, aliajul de staniu-
bronz. Acesta se foloseşte la piesele unor monturi de ochelari care necesită o
prelucrare mai fină.
Alpacaua este un aliaj care se obţine în cuptoare electrice închise. Este un metal
rezistent la coroziune, se poate modela uşor la rece şi mai greu la cald.
Principalul constituent al aliajului este cupru, nichel, zinc care dau un efect
albicios metalului. Monturile din alpaca se galvanizează în general cu nichel
după prelucrare.
Oţelul inoxidabil are marele dezavantaj de a fi corosiv. De aceea se aplică
procesul de galvanizare pentru protecţie. Are multe calităţi, dar unul din cele
mai mari neajunsuri este procesul tehnologic de prelucrare care este foarte
scump.
Aluminiul are multe proprietăţi: uşor, ieftin, rezistent la coroziune. Se foloseşte
în special la fabricarea braţelor monturilor pentru ochelari. Este un bun
conducător de caldură, lucru ce poate fi considerat şi ca un dezavantaj. De
obicei, ochelarii cu braţe din aluminiu, au apărători din material plastic
protector, pentru a nu se realiza contactul direct cu pielea capului purtătorului
acelor ochelari. La rece, aluminiul se poate modela foarte uşor şi se poate lustrui
uşor. După ce monturile au fost executate, li se dau diferite culori, prin
acoperirea cu alte metale.

Alegerea monturilor pentru ochelari

Lucrătorul prelucrează şi ajustează monturile de ochelari, în funcţie de capul
purtătorului ochelarilor, ţinând cont de caracteristicile optice, fizice, estetice ale
acestuia.
Rolul unei monturi de ochelari este de a asigura poziţionarea lentilelor faţă de
ochi. Ea trebuie să se ajusteze pe cap, respectând integritatea zonelor capului cu
care vine în contact şi armonia trăsăturilor fetei.
Monturile pentru ochelari cu cercuri incomplete (fig.19) sunt monturi a căror
cadre sunt fie din metal fie din material plastic sau materiale naturale cu
proprietăţi similare sau combinaţii metal-plastic şi în care lentilele nu sunt
înconjurate de cercurile de protecţie/anouri.
Alegerea monturii depinde de caracteristicile sistemului optic al ochelarilor, de
morfologia capului purtătorului, de întrebuinţarea dată ochelarilor, de estetică şi
modă (fig.20).
Din punctul de vedere al caracteristicilor sistemului optic monturile pot fi
compensatoare obişnuite, cu lentile cu puteri dioptrice mari, cu sisteme optice
multifuncţionale, cu sisteme optice complexe, pentru copii, cu destinaţie
specială, medicală sau profesională şi monturi pentru ochelari de protecție
solară.
Forma si dimensiunile monturii trebuie să permită centrarea lentilelor, cu
respectarea unui câmp vizual convenabil.
Alte considerente specifice monturilor de ochelari:
- Montura trebuie să asigure o distanţă suficientă între ochi şi lentile (12-15
mm), atât cât morfologia capului permite.
- Montura ochelarilor cu lentile multifocale trebuie să aibe înălţimea calibrului
suficientă, dependent de tipul lentilei multifocale. Calibrul este o piesă din folie
de material plastic cu grosimea de 0,5-1 mm, de regulă transparentă, cu contur
corespunzător locaşului din montură şi care poate servi pentru prelucrarea
lentilelor pe contur şi marcarea centrelor de montaj. În cazul ochelarilor cu
lentile multifocale, montura trebuie să asigure câmpul vizual și pentru vederea
în planul apropiat.
- Montura trebuie să asigure prinderea bună a lentilelor, să fie confortabilă şi
stabilă pe cap.
- Ochelarii fiind un sistem compensator funcţional este necesar ca forma şi
structura lui să fie aleasă în funcţie de întrebuinţarea care i se prescrie.
- Daca se are în vedere câmpul vizual şi centrajul, nu se vor propune aceleaşi
monturi pentru vederea în planul apropiat şi vederea în planul depărtat.
- Ochelarii care se pun şi se scot de pe cap frecvent trebuie să fie mai robuşti
decât cei care nu se scot o zi întreaga.
- Pentru lucru la birou, în mediu artificial se poate folosi o montura cu ţinută
medie, dar pentru activitatea în care purtătorul se mişcă mult, în medii de lucrur
diferite se recomandă modele bine fixate pe cap.
- Dacă profesia purtătorului de ochelari impune o bună vedere în sus se propune
o montură care depăşeşte sprâncenele pentru a nu limita câmpul vizual în partea
superioară.
- Monturile ochelarilor pentru copii nu vor avea aceleaşi proporţii ca la adulţi.
- Montura trebuie aleasă corespunzator feţei purtătorului. De această alegere
depind confortul şi stabilitatea ochelarilor. Orice eroare morfologică se va
traduce prin dificultăţi de ajustare şi pentru purtătorul de ochelari, prin diverse
neplăceri: alunecare, răni, centraj prost al lentilelor, disconfort vizual etc.
- În cazul monturilor din material plastic trebuie să se acorde atenţie formei
nasului, deoarece retuşurile sunt dificile.
- Distanţa între marginile exterioare ale locaşurilor pentru lentile trebuie să fie
egală cu intervalul sfenoidal. Lăţimea totală a feţei monturii se recomandă să fie
cuprinsă între dimensiunea intervalului temporal mediu şi intervalul auricular.
- Văzut din profil, braţul monturii montată pe cap trebuie să fie cât mai aproape
de orizontală.
- Unele monturi au balamale sus, iar altele jos. Urechile la rândul lor pot fi
situate mai sus sau mai jos faţă de linia pupilelor. Nu se recomandă braţe cu
balamalele sus unei persoane care are urechi joase şi nici braţe cu balamale
joase pentru urechi foarte sus. Braţele trebuie să aibe aceeaşi înclinare faţă de
montură (excepţie fac cazurile speciale).
- Montura trebuie să fie uşoară. Ochelarii pot cântări între 20 - 75 grame.
Materialul monturii va avea pentru lentilele din material organic, densitate mică,
dar rezistenţă şi rigiditete suficiente. Materialul plastic trebuie să poată fi
deformat cu cleştele. Grosimea materialului trebuie să fie aceeaşi la punte şi la
urechi pentru balamale. În partea inferioară montura ar trebui să fie mai subţire.
Trebuie avută în vedere, alegerea înălţimii punţii în funcţie de proeminenţa
rădăcinii nasului, de pomeţi, arcada sprâncenelor, lungimea genelor. Forma
punţii poate fi responsabilă pentru presiunea exercitată asupra pielii.
- Presiunea în punctele de contact cu nasul este repartizată neuniform dacă
puntea şi plachetele sunt adaptate necorespunzător.
- Puntea şi plachetele trebuie să fie adaptate astfel încât să urmărească perfect
forma părţilor rigide ala nasului. Dacă forma standard a punţii nu corespunde
formei anatomice, ea trebuie adaptată. Presiunea de contact pe nas depinde de
forma nasului.
- Braţele preiau 10% din greutatea totală a ochelarilor.
- Mărimea suprafeţei plachetelor este limitată de aspectele anatomice. O
suprafaţă de reazem prea mare poate perturba funcţiile canalului lacrimal, nervii
locali, muşchii etc. O presiune pe muşchi poate provoca durere, înainte ca pielea
să reacţioneze. Durerea este surdă, devine tot mai puternică şi se întinde din ce
în ce mai departe de punctul de presiune.
Poziţia punctului de rotaţie al plachetei mobile influenţează modul cum este
repartizată presiunea acesteia pe nas.
- Observarea atentă a capului şi corpului purtătorului de ochelari uşurează mult
alegerea şi adaptarea corectă a monturii.
Corpul uman cu toare componentele sale formează o unitate care trebuie pusă în
valoare cu ajutorul hainelor, ochelarului, podoabelor. Proporţiile feţei sunt
influenţate de ochelari. Pentru un observator, ochelarii par să umple faţa.
Mărimea şi forma monturilor de ochelari
În majoritatea cazurilor lăţimea monturii trebuie să corespundă cu lăţimea feţei.
Pentru ochelarii fără cercuri, rotunzi se pot alege monturi mai înguste.
Dacă faţa permite este mai bine să se poarte monturi urcătoare, care fac faţa mai
proaspătă decât monturile coborâtoare, care dau un aspect obosit.
Puntea şi sprâncenele trebuie să urmeze o linie coerentă, braţele nu trebuie să
prelungească sprâncenele. O punte înaltă alungeşte estetic nasul.O prindere a
braţelor sus cu punte medie sau joasă, „urcă” ansamblul, astfel faţa pare mai
fină, bărbia şi gura sunt puse în evidenţă.
O prindere a braţelor joasă cu punte medie sau înaltă „coboară” ansamblul,
astfel faţa pare mai fină, bărbia şi gura sunt puse în evidenţă, faţa este scurtată