Leonardo di ser Piero da Vinci (n. 15 aprilie 1452, Vinci - d.

2 mai
1519, Amboise), cunoscut sub numele de Leonardo da Vinci, a fost
cel mai de seamă reprezentant al Renaşterii italiene din perioada de
apogeu a acesteia.[3]. Spirit universalist: pictor, sculptor, arhitect,
muzician, inginer, inventator, anatomist, geolog, cartograf, botanist şi
scriitor, Leonardo da Vinci este considerat adesea cel mai de seamă
geniu din întreaga istorie a omenirii.[4] Geniul său creator şi spiritul
său inventiv şi-au pus amprenta asupra epocii, fiind considerat
arhetipul omului renascentist, un spirit animat de o curiozitate
nemaiîntâlnită până atunci, animat de o imaginaţie fără precedent în
istorie. Este considerat unul din marii inovatori ai picturii şi unul din
cei mai mari pictori din istorie. Deşi se fac speculaţii asupra
metodelor sale empirice de studiu, viziunea lui Leonardo da Vinci
asupra lumii este mai degrabă logică decât misterioasă.[5] Leonardo
da Vinci este cunoscut în special ca pictor. Portretul Lisei Gherardini,
soţia lui Francesco del Giocondo, cunoscut sub numele de Mona Lisa
(numele este de fapt Monna Lisa sau La Gioconda), aflat în colecţia
Muzeului Luvru începând cu 1797, este poate cel mai cunoscut
portret realizat vreodată.[6] Fresca intitulată Cina cea de taină, din
refectoriul mânăstirii dominicane Santa Maria delle Grazie din Milano,
este cea mai cunoscută imagine religioasă a tuturor timpurilor.[7]
„Omul Vitruvian” (numele complet este Le proporzioni del corpo
umano secondo Vitruvio), un desen din 1490, însoţit de comentarii
asupra operei arhitectului Vitruvius, este o imagine iconică, un
adevărat simbol al Renaşterii.[8] Cele câteva lucrări de pictură
rămase în urma sa, împreună cu desenele şi caietele sale de note
ştiinţifice constituie o contribuţie de o inestimabilă valoare pentru
cultura umană, pentru artă şi ştiinţă, rivalizând doar cu opera altui
mare contemporan al său, Michelangelo Buonarotti. Spirit universalist
şi inventator înnăscut, Leonardo da Vinci a conceput maşini de
zburat, un tanc, o maşină de socotit[9] şi multe altele. Puţine din
invenţiile sale au putut fi puse în practică în cursul vieţii sale. Mici
invenţii, precum o maşină automată de bobinat şi o maşină de
încercat rezistenţa la întindere a firelor, au fost puse în aplicare încă
de atunci. A făcut de asemenea mari descoperiri în domeniul
anatomiei, ingineriei civile, opticii şi hidrodinamicii, care, deşi nu le-a
publicat, au fost aplicate ulterior, influenţând în mod categoric
progresul ştiinţific. Artist orgolios, conştient de talentul său, într-o
proverbială rivalitate cu marele său contemporan Michelangelo
Buonarotti, se afirmă că ar fi notat în caietele sale, cu un an înaintea
morţii, Io continuerò... („voi dăinui...”) Această afirmaţie, devenită o
adevărată legendă urbană, nu se regăseşte însă în notele sale.De
altfel, singurele notiţe păstrate din anul 1518 sunt câteva socoteli
domestice, care par să fi fost scrise de către unul din servitorii săi.
Copilăria, 1452–1466[modificare | modificare sursă]

Casa din Anchiano în care a copilărit Leonardo da Vinci, 3km distanţă

de Vinci, Toscana.

Studiu pentru un peisaj din Toscana, primul desen cunoscut al lui

Leonardo, 1473, Galeria Uffizi
Leonardo da Vinci s-a născut în data de 15 aprilie 1452 (pe stil vechi
- pe stil nou se adaugă încă 9 zile, astfel că după calendarul actual,
artistul s-a născut pe data de 23 aprilie), "la ora trei noaptea",
naşterea sa fiind consemnată în jurnalul lui Ser Antonio, bunicul
patern,[12][13], în orăşelul Vinci din Toscana, pe valea inferioară a
râului Arno, localitate aflată sub jurisdicţia Republicii Florenţa,
conduse de familia Medici, fiul nelegitim al lui Messer Piero Fruosino
di Antonio da Vinci, un bogat notar florentin, şi al Caterinei, ţărancă.
[14][15][16] Cercetătorul italian Francesco Cianchi, după ce a studiat
timp de mai mulţi ani registrele parohiale din Vinci şi din împrejurimi,
afirmă că nu a locuit în acea perioadă nici o persoană cu acest nume,
şi că în realitate, mama lui Leonardo ar fi fost o sclavă arabă,
aparţinând bogatului Vanni di Niccolo di Ser Vann, unul din clienţii lui
Piero Fruosino di Antonio da Vinci, sclavă creştinată, botezată
Caterina.[17] Mama sa, după ce a fost eliberată, s-a căsătorit cu un
localnic, un anume Acchattabriga di Piero del Vaccha. Tatăl său, la un
an de la naşterea sa, se va căsători cu o anume Albiera, în vârstă de
16 ani, care moare în 1464, la 28 de ani, fără a avea copii. Ser Piero
se va recăsători de încă 3 ori, având câte 6 copii din ultimele două
căsătorii.[18] La moartea tatălui său, vor izbucni certuri între artist şi
cei 7 fraţi ai săi, moştenitorii legitimi ai lui Messer Piero, cu privire la
împărţirea moştenirii. Leonardo nu avea un nume de familie în
accepţiunea de azi, "da Vinci" însemnând pur şi simplu "din Vinci",
particula ser fiind adăugată pentru a indica faptul că tatăl său era un
aristocrat. Se cunosc extrem de puţine lucruri despre copilăria sa.
Primii cinci ani din viaţă i-a petrecut alături de mama sa, în cătunul
Anchiano, după care începând din 1457 a trăit în casa tatălui său,
alături de acesta, un unchi, Francesco, şi bunicii paterni, în micul oraş
Vinci. Leonardo a primit o educaţie normală pentru copiii din familiile
înstărite de atunci: scris, citit, latină, geometrie şi matematică. Din
copilărie, Leonardo menţionează în notele sale doar două
evenimente. Primul, pe când era în leagăn, când un zmeu de hîrtie a
coborât spre el, atingându-i buzele cu coada,[19] şi al doilea, survenit
câţiva ani mai apoi, pe când explora de unul singur împrejurimile
casei mamei sale, a descoperit o peşteră, fiind îngrozit că un monstru
ar putea să se găsească înăuntru, dar mânat de curiozitate a pătruns
totuşi în interior.[20] Primii ani din viaţa artistului au stârnit numeroase
controverse printre biografii săi, fiind subiect de legendă. Giorgio
Vasari, pictor şi biograf al lui Leonardo, povesteşte cum un ţăran din
vecinătate şi-a confecţionat un scut, apoi i-a cerut tânărului da Vinci
să picteze ceva pe faţa acestuia. Leonardo ar fi pictat un monstru ce
scotea foc pe nări, care avea un aspect atât de înfricoşător, încât ser
Piero, tatăl băiatului, impresionat de talentul lui Leonardo, ar fi arătat
scutul unui negustor de artă florentin, care l-a cumpărat imediat,
vânzându-l mai apoi Ducelui de Milano. Pentru a-l răsplăti pe ţăran,
ser Piero ar fi cumpărat alt scut, decorat cu o inimă străpunsă de o
săgeată, pe care l-a dat acestuia.[21] Nu putem şti cât de adevărată
este această istorie, cert este însă că un desen al lui Leonardo da
Vinci din aceeaşi perioadă, dovedeşte un talent şi o predispoziţie
pentru perfecţiunea detaliului ieşite din comun.
În 1466, pe când avea 14 ani, Leonardo a devenit ucenicul artistului
Andrea di Cione, cunoscut sub numele de Verrocchio, al cărui atelier
era renumit în toată Florenţa.[22] În atelierul lui Verrocchio lucrau şi
alţi ucenici, care vor deveni ulterior faimoşi precum Domenico
Ghirlandaio, Perugino, Botticelli, şi Lorenzo di Credi.[23] Au urmat ani
de studiu intens, Leonardo da Vinci fiind deprins cu tehnicile
desenului, modelării artistice, cu tehnicile picturii în ulei şi tempera,
căpătând cunoştinţele de bază necesare unui artist, fiind totodată
iniţiat în tainele metalurgiei şi prelucrării metalelor, chimiei, mecanicii
şi tâmplăriei.[24] Cea mai mare parte a muncii din atelier era prestată
de ucenici. Conform celor afirmate de Giorgio Vasari, Leonardo da
Vinci ar fi colaborat cu Verrocchio la realizarea Botezului lui Cristos,
pictând un înger care ridică roba lui Isus într-o manieră mult
superioară de cea a maestrului său, încât Verrocchio, umilit, n-ar mai
fi pictat niciodată. Tabloul este pictat în tempera şi ulei şi se găseşte
la Galeria Uffizi din Florenţa. Leonardo a pictat îngerul îngenuncheat
din stânga, peisajul de fundal şi a repictat trupul Mântuitorului.
Diferenţa dintre cele două stiluri este evidentă, relevând stilul original
şi elegant al lui Leonardo. În aceeaşi perioadă, se presupune că
artistul ar fi servit drept model pentru două lucrări ale lui Verrocchio,
statuia de bronz a lui David de la Bargello, şi Arhanghelul Rafael în
tabloul Tobias şi îngerul. În 1472, după şase ani de studiu şi muncă
susţinută, Leonardo da Vinci, acum în vârstă de 20 de ani, s-a
calificat maestru, fiind admis în Ghilda Sf. Luca, ghilda artiştilor şi
doctorilor. Deşi tatăl său i-a oferit posibilitatea de a avea propriul
atelier, era atât de ataşat de cel ce-i fusese profesor, încât a continuat
colaborarea cu acesta.
În arhivele din 1476 ale tribunalului din Florenţa s-a descoperit un
denunţ anonim, în urma căruia patru tineri, printre care şi Leonardo
da Vinci, erau acuzaţi de sodomie. Deoarece denunţul nu era semnat
iar acuzaţiile n-au putut fi probate, dosarul a fost clasat. (Procesul
Saltarelli) În Evul Mediu, pe tot teritoriul actualei Italii, în republicile
italiene şi pe tot cuprinsul statelor papale, actele de sodomie erau
categoric interzise, delictele fiind instrumentate de Inchiziţie, iar
vinovaţii fiind pedepsiţi prin ardere pe rug. Nu există informaţii privind
viaţa şi activitatea sa în următorii doi ani (până în 1478).[25] Cert este
că în 1478 a părăsit atelierul lui Verrocchio, dar şi casa părintească.
Un anume "Anonimo" Gaddiano, afirmă că în 1480, Leonardo da
Vinci locuia în palatul familiei Medici, şi că lucra în grădina pieţei San
Marco, care găzduia un fel de academie de artişti, poeţi şi filozofi
înfiinţată şi finanţată de aceeaşi familie. În ianuarie 1478, a primit
deja prima comandă în calitate de artist independent, pictura unei
bucăţi din altarul Capelei Sf. Bernard din Palazzo Vecchio, urmată de
a doua, în martie 1481, Adoraţia magilor, pentru călugării de la San
Donato a Scopeto.[26] Nici una din comenzi nu a fost finalizată, cea
de-a doua fiind abandonată datorită plecării artistului la Milano. Vasari
povesteşte că Leonardo ar fi fost extrem de talentat ca muzician. În
1482, acesta ar fi realizat o liră din argint cu corpul de forma unui cap
de cal,[27] şi că Lorenzo de Medici l-ar fi trimis la Milano, pentru a
dărui această liră Ducelui de Milano, Ludovico Sforza, cu scopul de a
întări legăturile cu acesta.[28] Cu această ocazie, Leonardo da Vinci
a compus o scrisoare, citată adesea, adresată ducelui Sforza, prin
care îl informa despre aptitudinile sale inginereşti şi artistice.[29]
Artistul a petrecut în Milano următorii 17 ani, din 1482 până în 1499.
Printre primele lucrări importante care i-au fost comandate, se
remarcă pictura Fecioara pe stânci, pentru Confreria Imaculatei
Concepţii şi fresca intitulată Cina cea de Taină pentru mânăstirea
Santa Maria delle Grazie.[30] În primăvara lui 1485, Leonardo da
Vinci a călătorit în Regatul Ungariei, trimis de Sforza la principele
Matei Corvin. Se presupune că ar fi pictat pentru acesta un tablou
intitulat Sfânta Familie, căruia i s-a pierdut urma.[31] Între 1493 şi
1495, în notele de socoteli zilnice ale artistului apare o femeie cu
numele de Caterina. Atunci când aceasta a murit în 1495, lista
cheltuielilor de înmormântare sugerează că ar fi vorba despre mama
sa.[32]

Leonardo da Vinci: Il Condottiere, 1480 - British Museum, Londra

Leonardo da Vinci s-a implicat în multe proiecte pentru ducele Sforza,
inclusiv crearea de care alegorice pentru diverse ocazii festive,
proiectul domului catedralei din Milano, şi modelul unei uriaşe statui
ecvestre a lui Francesco Sforza, predecesorul ducelui Ludovico. În
vederea realizării acestei statui nemaivăzute, au fost procurate 70 de
tone de bronz. Monumentul a rămas neterminat timp de mai mulţi ani,
o chestiune deja obişnuită pentru Leonardo. Modelul de lut al imensei
statui a fost terminat în 1492. El depăşea ca proporţii singurele două
mari statui ecvestre ale Renaşterii, statuia lui Gattamelata din
Padova, realizată de Donatello şi statuia lui Bartolomeo Colleoni din
Veneţia, realizată de Verrocchio. Statuia lui Verrocchio a fost turnată
în bronz abia în 1488, după moartea acestuia, şi după ce Leonardo
începuse deja să facă planurile detailate pentru turnarea în bronz a
uriaşei sale statui. Toată lumea era cu ochii aţintiţi asupra uriaşei
statui, Michelangelo chiar a afirmat că va fi imposibil pentru Leonardo
s-o toarne. În noiembrie 1494, bronzul destinat statuii a fost utilizat
pentru confecţionarea de tunuri care să apere oraşul de invazia
regelui Carol al VIII-lea al Franţei. La începutul celui de-al doilea
război italian, în 1499, trupele invadatoare franceze au luat la ţintă
modelul uriaş din lut al imensei statui. Odată ce Sforza a fost
răsturnat de la putere, Leonardo da Vinci, împreună cu Salai,
asistentul său, şi cu unul din prieteni, matematicianul Luca Pacioli, au
fost nevoiţi să fugă din Milano la Veneţia, unde a fost angajat ca
arhitect militar şi inginer, pentru a dezvolta sistemul de apărare al
oraşului contra unui atac naval. În anul 1500 s-a întors la Florenţa,
unde el şi tovarăşii săi au fost oaspeţii călugărilor de la mânăstirea
Santissima Annunziata, care le-au oferit posibilitatea organizării unui
atelier de lucru, unde, conform spuselor lui Vasari, Leonardo a creat
macheta Fecioarei cu Pruncul şi Sf. Ana şi Sf. Ioan Botezătorul, o
lucrare care a stârnit atâta admiraţie încât “bărbaţi şi femei, tineri şi
bătrâni” s-au perindat prin faţa ei “ca la o mare sărbătoare”. Atelierul
a fost redescoperit în 2005, în timpul restaurării aripii în care
funcţionase timp de mai mulţi ani departamentul de hărţi militare.[33]
În 1502, Leonardo se află la Cesena, în serviciul lui Cesare Borgia,
fiul papei Alexandru VI, în calitate de arhitect militar şi inginer,
călătorind de-a lungul şi de-a latul Italiei împreună cu patronul şi
protectorul său. În această calitate, Leonardo a creat mai multe hărţi
şi planuri. Hărţile erau ceva extrem de rar în acea epocă, iar cele
realizate de Leonardo par a avea o nouă concepţie. Printre hărţile
realizate atunci, se remarcă cea a văii Chiana, menită să ofere
patronului său o imagine de ansamblu asupra teritoriului şi poziţiilor
fortificate. Harta a fost realizată în strânsă legătură cu alt proiect al
său, un baraj înspre mare în Florenţa pentru a susţine alimentarea cu
apă a oraşului. Artistul a revenit la Florenţa în 18 octombrie 1503,
unde în următorii doi ani a desenat şi pictat o frescă intitulată Bătălia
de la Anghiari, lucrare comandată de Signorie, în paralel cu altă
frescă, Bătălia de la Cascina, realizată de Michelangelo. Amândouă
lucrările s-au pierdut. Compoziţia lui Michelangelo este cunoscută
datorită unei copii realizate de Aristotole da Sangallo în 1542.[34]
Lucrarea lui Leonardo este cunoscută datorită schiţelor pregătitoare
şi mai multor copii ale zonei centrale, cea mai bună dintre ele o
datorăm pictorului Peter Paul Rubens. În 1504, da Vinci a făcut parte
din comitetul pentru amplasarea statuii David a lui Michelangelo,
contrar voinţei autorului.[35] În 1506, s-a întors la Milano, împreună
cu mulţi din ucenicii săi, printre care Bernardino Luini, Giovanni
Antonio Boltraffio şi Marco d'Oggione, ultimul fiind cunoscut pentru
copiile sale după Cina cea de Taină. Din păcate, nu a putut sta prea
mult timp în Milano, deoarece tatăl său a murit în 1504, el trebuind să
se întoarcă la Florenţa în 1507, pentru a rezolva problema moştenirii
împreună cu fraţii săi. În 1508 s-a întors în Milano, unde a locuit în
propria sa casă, situată aproape de Porta Orientale, în parohia Santa
Babila.

În arhivele din 1476 ale tribunalului din Florenţa s-a descoperit un

denunţ anonim, în urma căruia patru tineri, printre care şi Leonardo
da Vinci, erau acuzaţi de sodomie. Deoarece denunţul nu era semnat
iar acuzaţiile n-au putut fi probate, dosarul a fost clasat. (Procesul
Saltarelli) În Evul Mediu, pe tot teritoriul actualei Italii, în republicile
italiene şi pe tot cuprinsul statelor papale, actele de sodomie erau
categoric interzise, delictele fiind instrumentate de Inchiziţie, iar
vinovaţii fiind pedepsiţi prin ardere pe rug. Nu există informaţii privind
viaţa şi activitatea sa în următorii doi ani (până în 1478).[25] Cert este
că în 1478 a părăsit atelierul lui Verrocchio, dar şi casa părintească.
Un anume "Anonimo" Gaddiano, afirmă că în 1480, Leonardo da
Vinci locuia în palatul familiei Medici, şi că lucra în grădina pieţei San
Marco, care găzduia un fel de academie de artişti, poeţi şi filozofi
înfiinţată şi finanţată de aceeaşi familie. În ianuarie 1478, a primit
deja prima comandă în calitate de artist independent, pictura unei
bucăţi din altarul Capelei Sf. Bernard din Palazzo Vecchio, urmată de
a doua, în martie 1481, Adoraţia magilor, pentru călugării de la San
Donato a Scopeto.[26] Nici una din comenzi nu a fost finalizată, cea
de-a doua fiind abandonată datorită plecării artistului la Milano. Vasari
povesteşte că Leonardo ar fi fost extrem de talentat ca muzician. În
1482, acesta ar fi realizat o liră din argint cu corpul de forma unui cap
de cal,[27] şi că Lorenzo de Medici l-ar fi trimis la Milano, pentru a
dărui această liră Ducelui de Milano, Ludovico Sforza, cu scopul de a
întări legăturile cu acesta.[28] Cu această ocazie, Leonardo da Vinci
a compus o scrisoare, citată adesea, adresată ducelui Sforza, prin
care îl informa despre aptitudinile sale inginereşti şi artistice.[29]
Artistul a petrecut în Milano următorii 17 ani, din 1482 până în 1499.
Printre primele lucrări importante care i-au fost comandate, se
remarcă pictura Fecioara pe stânci, pentru Confreria Imaculatei
Concepţii şi fresca intitulată Cina cea de Taină pentru mânăstirea
Santa Maria delle Grazie.[30] În primăvara lui 1485, Leonardo da
Vinci a călătorit în Regatul Ungariei, trimis de Sforza la principele
Matei Corvin. Se presupune că ar fi pictat pentru acesta un tablou
intitulat Sfânta Familie, căruia i s-a pierdut urma.[31] Între 1493 şi
1495, în notele de socoteli zilnice ale artistului apare o femeie cu
numele de Caterina. Atunci când aceasta a murit în 1495, lista
cheltuielilor de înmormântare sugerează că ar fi vorba despre mama
sa.[32]

Leonardo da Vinci: Il Condottiere, 1480 - British Museum, Londra

Leonardo da Vinci s-a implicat în multe proiecte pentru ducele Sforza,
inclusiv crearea de care alegorice pentru diverse ocazii festive,
proiectul domului catedralei din Milano, şi modelul unei uriaşe statui
ecvestre a lui Francesco Sforza, predecesorul ducelui Ludovico. În
vederea realizării acestei statui nemaivăzute, au fost procurate 70 de
tone de bronz. Monumentul a rămas neterminat timp de mai mulţi ani,
o chestiune deja obişnuită pentru Leonardo. Modelul de lut al imensei
statui a fost terminat în 1492. El depăşea ca proporţii singurele două
mari statui ecvestre ale Renaşterii, statuia lui Gattamelata din
Padova, realizată de Donatello şi statuia lui Bartolomeo Colleoni din
Veneţia, realizată de Verrocchio. Statuia lui Verrocchio a fost turnată
în bronz abia în 1488, după moartea acestuia, şi după ce Leonardo
începuse deja să facă planurile detailate pentru turnarea în bronz a
uriaşei sale statui. Toată lumea era cu ochii aţintiţi asupra uriaşei
statui, Michelangelo chiar a afirmat că va fi imposibil pentru Leonardo
s-o toarne. În noiembrie 1494, bronzul destinat statuii a fost utilizat
pentru confecţionarea de tunuri care să apere oraşul de invazia
regelui Carol al VIII-lea al Franţei. La începutul celui de-al doilea
război italian, în 1499, trupele invadatoare franceze au luat la ţintă
modelul uriaş din lut al imensei statui. Odată ce Sforza a fost
răsturnat de la putere, Leonardo da Vinci, împreună cu Salai,
asistentul său, şi cu unul din prieteni, matematicianul Luca Pacioli, au
fost nevoiţi să fugă din Milano la Veneţia, unde a fost angajat ca
arhitect militar şi inginer, pentru a dezvolta sistemul de apărare al
oraşului contra unui atac naval. În anul 1500 s-a întors la Florenţa,
unde el şi tovarăşii săi au fost oaspeţii călugărilor de la mânăstirea
Santissima Annunziata, care le-au oferit posibilitatea organizării unui
atelier de lucru, unde, conform spuselor lui Vasari, Leonardo a creat
macheta Fecioarei cu Pruncul şi Sf. Ana şi Sf. Ioan Botezătorul, o
lucrare care a stârnit atâta admiraţie încât “bărbaţi şi femei, tineri şi
bătrâni” s-au perindat prin faţa ei “ca la o mare sărbătoare”. Atelierul
a fost redescoperit în 2005, în timpul restaurării aripii în care
funcţionase timp de mai mulţi ani departamentul de hărţi militare.[33]
În 1502, Leonardo se află la Cesena, în serviciul lui Cesare Borgia,
fiul papei Alexandru VI, în calitate de arhitect militar şi inginer,
călătorind de-a lungul şi de-a latul Italiei împreună cu patronul şi
protectorul său. În această calitate, Leonardo a creat mai multe hărţi
şi planuri. Hărţile erau ceva extrem de rar în acea epocă, iar cele
realizate de Leonardo par a avea o nouă concepţie. Printre hărţile
realizate atunci, se remarcă cea a văii Chiana, menită să ofere
patronului său o imagine de ansamblu asupra teritoriului şi poziţiilor
fortificate. Harta a fost realizată în strânsă legătură cu alt proiect al
său, un baraj înspre mare în Florenţa pentru a susţine alimentarea cu
apă a oraşului. Artistul a revenit la Florenţa în 18 octombrie 1503,
unde în următorii doi ani a desenat şi pictat o frescă intitulată Bătălia
de la Anghiari, lucrare comandată de Signorie, în paralel cu altă
frescă, Bătălia de la Cascina, realizată de Michelangelo. Amândouă
lucrările s-au pierdut. Compoziţia lui Michelangelo este cunoscută
datorită unei copii realizate de Aristotole da Sangallo în 1542.[34]
Lucrarea lui Leonardo este cunoscută datorită schiţelor pregătitoare
şi mai multor copii ale zonei centrale, cea mai bună dintre ele o
datorăm pictorului Peter Paul Rubens. În 1504, da Vinci a făcut parte
din comitetul pentru amplasarea statuii David a lui Michelangelo,
contrar voinţei autorului.[35] În 1506, s-a întors la Milano, împreună
cu mulţi din ucenicii săi, printre care Bernardino Luini, Giovanni
Antonio Boltraffio şi Marco d'Oggione, ultimul fiind cunoscut pentru
copiile sale după Cina cea de Taină. Din păcate, nu a putut sta prea
mult timp în Milano, deoarece tatăl său a murit în 1504, el trebuind să
se întoarcă la Florenţa în 1507, pentru a rezolva problema moştenirii
împreună cu fraţii săi. În 1508 s-a întors în Milano, unde a locuit în
propria sa casă, situată aproape de Porta Orientale, în parohia Santa
Babila.