ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

FACULTATEA ECONOMIE GENERALĂ ȘI DREPT

CATEDRA DREPT PRIVAT

REFERAT

LUCRU INDIVIDUAL
La disciplina Dreptul Roman

SUCCESIUNI TESTAMENTARE

CHIȘINĂU – 2018
CUPRINS:
INTRODUCERE ................................................................................ 3
1. DESCHIDEREA SUCCESIUNII. MOMENTUL ȘI LOCUL
DESCHIDERII ................................................................................... 4
2. DISPOZIȚII GENERALE PRIVIND MOȘTENIREA
TESTAMENTARĂ ............................................................................ 6
3. ACCEPTAREA MOȘTENIRII ȘI ELIBERAREA
CERITIFICATULUI DE MOȘTENITOR .......................................... 9
CONCLUZII ..................................................................................... 11
BIBLIOGRAFIE ............................................................................... 12

2
INTRODUCERE
Succesiunea testamentară exprimă libertatea fiecărei persoane de a dispune de bunurile
sale pentru cauză de moarte la discreția sa, fără vreo limitare decît cu excepția unor restricții
legale menite să protejeze interesele unor persoane apropiate ca grad de rudenie sau afiliate cu
defunctul și care se află într-o stare de vulnerabilitate. Prin intermediul testamentelor persoana
care lasă moștenire va putea să pună în sarcina moștenitorilor îndeplinirea unor gratuități,
acțiuni sau activități în favoarea unor anumite persoane sau în scopuri general utile.

Prin moştenire nu se transmit drepturile şi obligaţiile nepatrimoniale, precum şi

drepturile patrimoniale care au un caracter personal, sau care sunt valabile doar pe durata vieţii
celuia care a lăsat moştenirea (contractate sau prevăzute de lege intuitu personae, cum ar fi
dreptul de uzufruct, uz sau abitaţie, creanţa de întreţinere etc.).

Conform Codului Civil, art. 1433, pot fi moştenitori, în cazul succesiunii testamentare,
persoanele care se aflau în viaţă la momentul decesului celui ce a lăsat moştenirea, precum şi
cele care au fost concepute în timpul vieţii celui ce a lăsat moştenirea şi s-au născut vii după
decesul acestuia, indiferent de faptul dacă sînt sau nu copiii lui, precum şi persoanele juridice
care au capacitate juridică civilă la momentul decesului celui ce a lăsat moştenirea.

Succesiunea testamentară are loc în virtutea voinţei persoanei decedate, manifestate de

acesta în timpul viaţă, prin una din formele de testament prevăzute de lege. Cel care lasă
moştenirea în acest mod este numit testator, iar cei chemaţi să moştenească - moştenitori
testamentari, care pot fi: - universali, atunci când culeg întreg patrimoniul defunctului; - cu titlu
universal, când dobândesc doar o fracţiune din patrimoniul succesoral; - cu titlu particular, când
culeg doar un bun sau anumite bunuri determinate.

Spre deosebire de dreptul roman, unde moştenitorii dobândeau imediat şi imperativ

moştenirea, or, se considera că dreptul lor era întemeiat pe coproprietatea familială, în dreptul
nostru moştenirea nu este impusă, fiecare moştenitor, legal sau testamentar, fiind în drept să
opteze pentru acceptare sau renunţarea la moştenire. Dreptul succesorului de a alege între
acceptare sau renunţare la succesiune se numeşte opţiune succesorală şi reprezintă prerogativa
40 juridică ce permite titularului său de a putea, printr-un act unilateral de voinţă, să modifice
o situaţie juridică incertă, după o alternativă precisă şi previzibilă. Succesorul, prin opţiunea
sa, are dreptul de a alege între confirmarea titlului de moştenitor prin acceptarea succesiunii şi
desfiinţarea acestui titlu prin renunţarea la moştenire. Potrivit art.1516 CC, succesiunea este
acceptată de succesor indiferent de faptul dacă este testamentar sau succesor legal.

3
 1. DESCHIDEREA SUCCESIUNII. MOMENTUL ȘI LOCUL
DESCHIDERII
Prin deschiderea succesiunii înţelegem faptul juridic care dă naştere transmisiunii
succesorale şi care, implicit, determină momentul în care încep să se aplice normele legale cu
privire la moştenire. Potrivit art.1440 CC,acest fapt reprezintă decesul sau declararea morţii
persoanei fizic de către instanţa de judecată. Doar moartea naturală, constatată direct, sau
declararea morţii printr-o hotărâre judecătorească, care instituie o prezumţie in acest sens,
declanşează deschiderea succesiunii, or, o persoană în viaţă nu pont transmită o moştenire.
Până la momentul deschiderii succesiunii nu putem vorbi despre moştenitori sau patrimoniu
succesoral, titular al patrimonii fiind persoana în viaţă.

Deschiderea succesiunii prezintă interes sub aspectul momentului şi locului producerii.

Astfel, momentul deschiderii succesiunii are importanţă, întrucât: în raport cu momentul
deschiderii succesiunii se determină persoanele care au vocaţie succesorală (în temeiul legii
sau testamentului).

Pornind de la acest moment se determină componenţa şi valoarea patrimoniului succesoral;

Din acest moment se calculează termenul de 6 luni, necesar pun acceptarea moştenirii;

Acceptarea sau renunţarea la moştenire produce efecte din montul deschiderii succesiunii;

Din acest moment începe scurgerea termenului de prescripţie pentru declararea nulităţii
testamentului;

După momentul deschiderii succesiunii se va determina legea aplicabilă în cazul unui

conflict de legi în timp, fiind aplicabilă legea in vigoare la momentul deschiderii succesiunii.

În conformitate cu art. 1440, alin. 2 CC, momentul deschiderii succesiunii se consideră cel al
decesului persoanei care a lăsat moştenirea sau data rămânerii definitive a hotărârii
judecătoreşti privind declararea morţii lui. Moştenitorii legali sau testamentari vor trebui să
dovedească moartea, precum şi data sau momentul morţii celui care a lăsat moştenirea. Potrivit
art.54, al Legii privind actele de stare civilă din 26.04.2001, data morţii se probeayăfi prin actul
de deces, întocmit în temeiul certificatului medical constatator al decesului, eliberat de o unitate
sanitară, sau hotărârii judecătoreşti privind declararea morţii persoanei. Uneori poate avea
importanţă juridică nu doar stabilirea datei calendaristice a decesului, ci şi a momentului exact
al survenirii lui. Este vorba de cazul decesului persoanelor cu vocaţie succesorală reciprocă
(tatăl şi fiul). Dacă se poate stabili supravieţuirea unuia celuilalt, oricât de scurtă, persoana care

4
a supravieţuit va culege moştenirea de la cel care a decedat primul. Imposibilitatea determinării
dacă una din persoanele cu vocaţie succesorală reciprocă sau unilaterală a supravieţuit alteia,
are drept efect aplicarea regimului succesiunii comorienţilor sau codecedaţilor (art. 1441 CC).

Locul deschiderii succesiunii prezintă importanţă pentru determinarea organelor

competente din punct de vedere teritorial să rezolve diferite probleme privind moştenirea.
Astfel, procedura succesorală este de competenţa notarului de la locul deschiderii succesiunii
(art. 35, alin. 3 al Legii cu privire la notariat din 08.11.2002). Drept consecinţă, cererea de
acceptare sau renunţare la succesiune se depune la acest notar, care este împuternicit si a măsuri
pentru paza averii succesorale şi eliberarea certificatului de moştenitor (art. 1552 şi art. 1556
CC).

Potrivit art. 1443 CC, locul deschiderii succesiunii este ultimul domiciliu al celui care
a lăsat moştenirea. Regula ultimului domiciliu se impune şi din considerente de ordin practic,
deoarece la ultimul domiciliu se află, de obicei, înscrisurile defunctului şi tot acolo se pot
culege informaţiile despre moştenitorii defunctului şi despre masa succesorală. Domiciliul
persoanei x determină potrivit prevederilor art. 30-31 CC. De regulă, domiciliul persoanei este
indicat în actul de identitate. în cazul în care domiciliul real nu corespunde cu cel trecut în
actele de identitate, cel interesat va putea face dovada domiciliului defunctului prin orice
mijloace de probă.

Dacă ultimul domiciliu nu este cunoscut, locul deschiderii succesiuni va fi considerat

locul aflării bunurilor succesorale. în cazul în care acestea se afla în locuri diferite, deschiderea
succesiunii se va produce la locul de aflare a părţii celei mai valoroase din bunurile imobile,
iar în lipsă de imobile - la localul unde se află partea principală ca valoare a bunurilor mobile.

5
 2. DISPOZIȚII GENERALE PRIVIND MOȘTENIREA
TESTAMENTARĂ
Testamentul este un act formal prin care o persoană numită testator instituie în mod necesar
unul sau mai mulți succesori , cu scopul că aceștia să asigure executarea voinței sale
după moarte.

Ulpian denumea testamentul astfel: testamentul este mani-festarea , în conformitate cu

legea , a voinței noastre pentru a avea tărie după moarte.

Originea cuvîntului testament – rezultă din latinescu testări – a lua mărturie, a desemna.

Testamentul îndeplinea și alte roluri, cum ar fi numirea unui tutore sau dezrobirea unui
sclav, dar în nici un caz testamentul român nu a avut vreodată că rol unic îngrijirea cultului
privat.

Deși, testamentul este valabil din momentul întocmirii lui, el produce efecte juridice
doar în momentul încetării din viață a testatorului. Astfel, testatorul fiind în viață păstrează
toate drepturile asupra bunurilor de care a dispus prin testament, iar moștenitorul
testamentar sau legatarul dobîndește dreptul de a accepta sau renunța la bunul testat din
momentul decesului testatorului.

- testamentul este un act juridic prin care persoana poate dispune liber de bunurile sale sau o
parte din ele prin desemnarea unui moștenitor sau cîtorva moștenitori.

Astfel, punctul esențial al testamentului îl constituie desemnareamoștenitorului sau/și

a legatarului.

Dacă testatorul a testat unei persoane întreg patrimoniu sau o parte din patrimoniu, o
asemenea dispoziție se consideră ca desemnarea moștenitorului, chiar dacă această persoană
nu a fost numită direct moștenitor. Încazul în care persoanei i-a fost testat un anumit bun,
determinat sau determinabil această persoană va fi recunoscută legatar. Alin (2) stabilește că
testator poate fi doar persoana cu capacitate de exercițiu, iar Alin 52 din Legea nr. 1453/2002
concretizează că persoana trebuie să posede capacitate de exercițiu deplină.

Potrivit Art. 8 (1) concreticează că persoana fizică dispune de capacitatede exercișiu

deplină la atingerea vîrstei de 18 ani sau la dobîndirea ei la atingerea vîrstei de 16 ani.

Pentru ca o persoană să poată moşteni trebuie să întrunească două condiţii, şi anume, o

condiţie pozitivă, aceea de a avea capacitate succesorală, şi o condiţie negativă, aceea de a nu

6
fi nedemnă de a moşteni. La aceste condiţii expres prevăzute de lege, doctrina a mai adăugat
una, şi anume aceea a vocaţiei (chemării) succesorale.

Capacitate succesorală – formă a capacităţii juridice civile constînd în aptitudinea unei

persoane de a fi subiect al drepturilor şi obligaţiilor pe care le implică calitatea de moştenitor.

Capacitatea succesorală începe de la naşterea persoanei fizice sau de la data concepţiei

(cînd este vorba de drepturile sale), cu condiţia să se nască vie, şi încetează odată cu decesul
persoanei respective sau la data stabilită prin hotărîrea judecătorească de declarare a morţii.

Capacitatea succesorală se poate pierde, în timpul vieţii, ca urmare a ivirii cazurilor de

nedemnitate succesorală.

Nedemnitate succesorală – sancţiune civilă în virtutea căreia moştenitorul legal care s-

a făcut vinovat de o culpă gravă faţă de defunct sau faţă de memoria acestuia este decăzut, cu
efect retroactiv, din dreptul de a-l moşteni. Efectul sancţiunii se extinde şi asupra
descendenţilor moştenitorului nedemn (care ar veni la succesiune prin reprezentare).

Potrivit art. 1433 Cod civil, pot fi moştenitori în cazul succesiunii testamentare –
persoanele care se aflau în viaţă la momentul decesului celui ce a lăsat moştenirea, precum şi
cele care au fost concepute în timpul vieţii lui şi s-au născut vii după decesul acestuia, indiferent
de faptul dacă sunt sau nu copiii lui, precum şi persoanele juridice care au capacitate juridică
civilă la momentul deschiderii succesiunii.

Nu au capacitate succesorală persoanele juridice care nu existau la momentul

deschiderii succesiunii, precum şi persoanele fizice predecedate. Partea din moştenire care s-
ar fi cuvenit persoanei predecedate va fi culeasă – în cadrul moştenirii legale – de descendenţii
săi în condiţiile prevăzute pentru reprezentarea succesorală.

Persoanele care nu au capacitate succesorală. Nu au capacitate succesorală persoanele

fizice care nu sunt în viaţă şi persoanele juridice care nu sunt în fiinţă la deschiderii data
succesiunii, precum şi comorienţii.

Comorienţii sunt două sau mai multe persoane care au murit în aceeaşi împrejurare şi
în astfel de condiţii încît nu se poate stabili dacă una a supravieţuit alteia, ele fiind socotite ca
au murit deodată, şi între persoanele în cauză să existe vocaţie succesorală reciprocă sau
unilaterală.

7
 Nedemnitatea sau nevrednicia succesorală constă în decăderea din dreptul de a moşteni a
succesorilor vinovaţi de săvîrşirea unor fapte grave faţă de defunct sau faţă de memoria
acestuia. Nedemnitatea succesorală are caracter de pedeapsă civilă şi se bazează pe motive de
moralitate publică, neputîndu-se admite ca o persoană vinovată de fapte grave faţă de o alta să
o moştenească.

Nedemnitatea succesorală poate fi invocată de orice persoană

interesată, cum sunt: comoştenitorii legali, moştenitorii legali subsecvenţi, legatarii sau
donatarii etc. În doctrină şi în practica judecătorească s-a pus problema dacă nedemnul poate
invoca propria sa nedemnitate.Nedemnitatea poate fi invocată şi constatată de instanţa de
judecată numai după deschiderea moştenirii şi numai dacă vocaţia succesorală legală a
nedemnului este concretă, nefiind înlăturat de la moştenire prin prezenţa unor moştenitori în
rang preferabil.

Nedemnitatea poate fi invocată împotriva nedemnului cît timp acesta este în viaţă, iar dacă
după deschiderea succesiunii a intrat în stăpînirea bunurilor succesiunii şi a decedat înainte de
constatarea nedemnităţii, nedemnitatea va fi invocată împotriva moştenitorilor săi legali sau
testamentari care stăpînesc aceste bunuri. Dacă decesul nedemnului a avut loc înainte de
deschiderea moştenirii, nedemnitatea poate fi invocată împotriva copiilor nedemnului, pentru
a-i împiedica să vină la moştenire prin reprezentare.

După cum am mai precizat, pe lîngă capacitatea succesorală, o altă condiţie pozitivă ce
trebuie întrunită de o persoană pentru a putea moşteni este aceea a vocaţiei (chemării)
succesorale. O persoană poate avea capacitate succesorală şi să nu fie nedemnă, dar nu va putea
moşteni pe o altă persoană decît dacă are vocaţie la succesiunea acesteia. Vocaţia succesorală
sau chemarea la moştenire este conferită fie de lege, fie de voinţa lui decujus prin testament
sau contract de donaţie de bunuri viitoare. Determinarea persoanelor cu vocaţie la moştenirea
unei persoane decedate poartă denumirea de devoluţiune succesorală. După cum devoluţiunea
se face prin lege, prin testament sau prin contract aceasta poate fi legală, testamentară sau
convenţională.

8
 3. ACCEPTAREA MOȘTENIRII ȘI ELIBERAREA
CERITIFICATULUI DE MOȘTENITOR
Deoarece moştenirea presupune atît averea cît şi datoriile decedatului, ea nu trece
automat la succesori. Succesorul primeşte moştenirea, doar după ce îşi exprimă dorinţa de a o
accepta, atît în cazul moştenirii legale cît şi testamentare.
Succesiunea se consideră acceptată când moştenitorul depune la notarul de la locul
deschiderii succesiunii o declaraţie de acceptare a succesiunii sau intră în posesiunea
patrimoniului succesoral. Dacă succesorul a intrat în posesiunea unei părţi din patrimoniu, se
consideră că a acceptat întregul patrimoniu, oriunde s-ar afla şi din ce ar consta.
Dacă dreptul de a accepta succesiunea apare în cazul în care ceilalţi moştenitori nu o
acceptă, ea trebuie acceptată în partea rămasă din termenul stabilit pentru acceptare. Dacă
această parte este mai mică de 3 luni, ea se prelungeşte până la 3 luni.
Termenul de 6 luni de zile arătat mai sus poate fi prelungit de către instanţa de judecată
cu cel mult 6 luni. Cu acordul celorlalţi succesori care au acceptat succesiunea în termen, pot
fi incluse în cercul moştenitorilor, fără a se adresa în instanţa de judecată, persoanele din clasa
succesorală chemată la succesiune care au omis termenul menţionat.
În cazul dat succesorului i se acordă în natura partea ce i se cuvine din averea rămasă,
iar în cazul imposibilităţii de a-i transmite în natură, echivalentul în bani al părţii ce i se cuvine
din averea rămasă.
Dacă moştenitorul a decedat după deschiderea succesiunii şi până la acceptarea
moştenirii, dreptul de a primi cotă succesorală trece la moştenitorii săi (transmisia succesorală).
Succesorii moştenitorului decedat trebuie să accepte moştenirea în partea rămasă din termenul
stabilit pentru acceptare. Dacă acest termen este mai mic de 3 luni, el se prelungeşte până la 3
luni.
La expirarea termenului arătat mai sus, succesorii moştenitorului decedat pot fi
recunoscuţi de instanţa de judecată că au acceptat succesiunea dacă instanţa va considera
cauzele omiterii termenului întemeiate.
Dreptul moştenitorului de a primi o parte din moştenire în calitate de cotă din rezerva
succesorală nu se transmite moştenitorilor lui.
Moştenitorul poate renunţa la succesiune în termen de 6 luni din data deschiderii
succesiunii, chiar dacă a acceptat succesiunea prin intrare în posesiune.
Moştenitorul poate renunţa la moştenire în folosul altor moştenitori testamentari sau
legali. Dacă renunţă la succesiune în folosul mai multor persoane, moştenitorul poate
desemna cota fiecăreia din ele. în lipsa unei astfel de indicaţii, cota lui se împarte egal între

9
succesorii în favoarea cărora a fost anunţată renunţarea la succesiune. Nu este admisă
renunţarea la moştenire în folosul unei persoane private de dreptul la moştenire sau declarate
moştenitor nedemn, inclusiv conform unei dispoziţii exprese din testament.
Dacă unicul moştenitor din clasa respectivă renunţă la succesiune, aceasta trece la
moştenitorii din clasa următoare.1
Persoanele recunoscute ca moştenitori pot cere notarului de la locul deschiderii
succesiunii eliberarea certificatului de moştenitor.
Certificatul de moştenitor se eliberează după 6 luni din ziua deschiderii succesiunii,
în orice timp. Certificatul de moştenitor se eliberează până la expirarea termenului de 6 luni
dacă notarul dispune de suficiente dovezi că, în afară de persoanele care solicită eliberarea
certificatului, nu există alţi moştenitori.
Dacă nu s-a făcut dovada existenţei unor bunuri în patrimoniul defunctului ori
determinarea acestora necesită operaţiuni de durată şi moştenitorii solicită să li se stabilească
numai calitatea, se poate emite certificat de calitate de moştenitor. În certificatul de calitate
de moştenitor se menţionează că acesta nu are valoarea unui certificat de moştenitor şi că poate
fi utilizat numai pentru dobândirea actelor necesare pentru a dovedi existenţa bunurilor ce
compun patrimoniul succesoral, urmând ca certificatul de moştenitor să fie eliberat ulterior.
Această calitate poate fi dovedită numai în cazul acceptării în termen a moştenirii, în caz
contrar moştenitorul fiind străin de moştenire prin neacceptare
Partajul averii succesorale se face prin acordul moştenitorilor după primirea
certificatului de moştenitor.
Testatorul poate stabili în testament modul de partajare a averii succesorale sau poate
încredinţa unui executor testamentar partajul. Decizia executorului testamentar nu este
obligatorie pentru moştenitori dacă este evident inechitabilă. In astfel de cazuri, partajul se face
prin hotărâre judecătorească.
Pentru autentificarea unui testament sunt necesare următoarele acte:
1. Actul de identitate al persoanei care lasă testamentul;
2. Datele de identificare ale persoanei în favoarea căreia testatorul lasă testamentul;
3. La autentificarea testamentelor nu se cere testatorului să prezinte dovezi pentru
confirmarea dreptului lui de proprietate asupra bunurilor testate.

10
CONCLUZII
Întocmirea unui testament și etapele succesiunii au loc în 3 etape:
Etapa I: Deschiderea succesiunii
Deoarece moştenirea se deschide prin moarte, data deschiderii succesiunii este cea a
morţii celui care lasă moştenirea. Dovada morţii se face cu certificatul de deces sau cu o
hotărâre judecătorească declarativa de moarte rămasa definitivă.
Etapa a II-a: Transmisiunea succesorală sau devoluţiunea succesiunii
La moartea unei persoane, patrimoniul acesteia se transmite moştenitorilor săi legali
sau testamentari.
În concluzie, moştenitorul are următoarele variante de opţiune succesorala:
a) să accepte pur şi simplu moştenirea;
b) să renunţe la mostenire.
Etapa a III-a: Împărţeala sau partajul succesoral
Partajul sau împărţeala este operaţiunea juridică care pune capăt stării de indiviziune
(coproprietate) prin împărţirea, în natură sau prin echivalent, a bunurilor aflate în indiviziune
şi care are ca efect înlocuirea retroactivă a cotei-părţi ideale, indivize, asupra acestora, cu
drepturi exclusive ale fiecăruia dintre coindivizari asupra anumitor bunuri sau valori
determinate în materialitatea lor. Citiţi mai multe despre noţiunea de partaj, felurile acestuia,
obiectul impartelii si cine o poate solicita, in acest articol: Partaj succesoral. Notiune, felurile
si obiectul impartelii, capacitatea de exercitiu necesara
Partajul proprietăţii moştenite se poate face ambiabil, prin buna înţelegere a
moştenitorilor (partaj voluntar) sau pe cale judiciară atunci când moştenitorii nu se înţeleg
asupra părţii din moştenire care să-i revină fiecaruia. Pentru detalii suplimentare, accesaţi:
partajul succesoral voluntar, respectiv partajul judiciar.

11
BIBLIOGRAFIE

I. Acte normative

1. Codul Civil al Republicii Moldova

2. Legea nr.105/1992 privind reglementarea raporturile de drept internaţional
privat (extras)

II. Literatură de specialitate

1. Andrei Bloșenco, Drept Civil Contracte, Partea Specială, Chișinău 2003

2. Igor Trofimov, Drept Civil, Contracte Civile, Chișinău 2004

III. Webografie

1. https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/succesiuni/
2. http://www.usem.md/uploads/files/Note_de_curs_drept_ciclul_1/086_-
_Dreptul_succesoral.pdf

12