IX.

3 Metoda stărilor limită

Metoda este bazată pe teorii ştiinţifice şi date

experimentale interpretate statistic.
Primele două metode sunt deterministe în care parametrii
de bază (acţiuni, solicitări, rezistenţe, caracteristici
geometrice) sunt considerate constante, fapt care nu
corespunde realităţii.
Metoda stărilor limită consideră aceşti parametri drept
mărimi variabile şi utilizează în calcule valorile extreme
ale acestora determinate cu anumite probabilităţi stabilite
dinainte (în mod obişnuit valori maxime pentru acţiuni şi
solicitări, iar pentru rezistenţe şi capacităţi portante valori
minime).
În metodele deterministe se folosesc valorile medii ale
parametrilor de bază, ceea ce este logic din punct de vedere
probabilistic, căci într-o distribuţie normală Gauss valorile
medii ale unei variabile aleatorii sunt cele mai probabile, cu
cea mai mare frecvenţă de apariţie. 1
curs 8
Metoda stărilor limită realizează o siguranţă permanentă şi
omogenă pe ansamblul unei structuri şi are două principii
fundamentale:

definirea şi luarea în considerare a stărilor limită (stare

limită = situaţia în care o structură încetează să satisfacă
cel puţin una din cerinţele pentru care a fost proiectată);
consideră în mod independent variabilitatea factorilor
care intervin în calculul elementelor structurale, pe baza
unui sistem diferenţiat de coeficienţi de siguranţă utilizaţi
pentru determinarea intensităţii acţiunilor, a valorii
rezistenţelor celor două materiale sau a altor parametri.

Stările limită se împart în două mari categorii:

I. Stări limită ultime care corespund valorilor maxime ale

capacităţii portante şi care sunt cele mai periculoase; deci
în proiectare se vor lua măsuri mai severe de siguranţă ca
acestea să nu fie atinse. Ele pot fi atinse prin:
2
curs 8
1. rezistenţă – rupere cu consumarea unor deformaţii
plastice şi condiţia de verificare este:
Smax probabil ≤ Rmin capabil;
2. pierderea stabilităţii formei sau poziţiei – flambaj;
3. oboseală
Primul calcul, cel de rezistenţă, este obligatoriu pentru toate
elementele şi structurile, indiferent de rolul lor.

Celelalte se verifică numai pentru anumite elemente, de

exemplu: flambaj pentru elementele comprimate a căror
flexibilitate depăşeşte o anumită limită, oboseala numai
pentru elementele care lucrează la cicluri de încărcări
repetate.
II. Stări limită ale exploatării normale pentru care nu mai
sunt satisfăcute condiţiile normale de exploatare sau
durabilitate şi pot fi atinse prin:
fisurare: αf ef ≤ αf ad – dat în norme funcţie de condiţiile de
agresivitate chimică a mediului;
deformaţie: fef ≤ fad
3
curs 8
 Variabilitatea calităţii materialelor (beton şi oţel) ca şi a
altor parametri care intervin în proiectare (acţiuni, eforturi,
caracteristici geometrice) sunt luate în considerare operând
cu valori caracteristice (normate) şi valori de calcul.

Rezistenţele caracteristice Rk sunt prin definiţie acele valori

care prezintă o probabilitate acceptată în prealabil de a nu
fi obţinută. Cu alte cuvinte, Rk reprezintă valoarea minimă
obţinută cu asigurarea de 95%, adică la încercări acceptăm
probabilitatea de 5% de a avea valori mai mici decât Rk.
ezistenţele de calcul ale betonului se determină cu relaţiile:

Compresiune: R ck
R c  m bc   m bc  R *c
 bc

4
curs 8
unde:
mbc – coeficientul condiţiilor de lucru al betonului la compresiune,
dat în STAS funcţie de poziţia de turnare şi de dimensiunile
secţiunii transversale ale elementelor; mbc = 0,75; 0,85; 1.
γbc – coeficientul de siguranţă la compresiune al betonului; γbc =
1,35.
R*c – valoarea de bază a rezistenţei de calcul a betonului dată în
STAS funcţie de clasa betonului.

R tk
Întindere: R t  m bt   m bt  R *t
 bt

unde:
mbt – coeficientul condiţiilor de lucru al betonului la întindere, dat în
STAS funcţie de poziţia de turnare şi de dimensiunile secţiunii
transversale ale elementelor; mbt = 0,75; 0,85; 1.
γbt – coeficientul de siguranţă la întindere al betonului; γbt = 1,50.
R*t – valoarea de bază a rezistenţei de calcul a betonului dată în
STAS funcţie de clasa betonului.
5
curs 8
În STAS 10107/0 – 90 se introduce aprecierea calităţii
betonului prin clasă. Clasa betonului reprezintă rezistenţa
standardizată exprimată în N/mm2 imediat inferioară
rezistenţei minime la compresiune determinată pe cuburi cu
latura de 141 mm încercate la 28 de zile în condiţii standard,
stabilită prin calcul statistic cu probabilitatea de 5%.

Clase standardizate

6
curs 8
 7
curs 8