EXAMENUL CLINIC AL PACIENTULUI COPIL

Eşecurile terapeutice au la origine, de cele mai multe ori, erori de diagnostic, iar
acestea au la bază o examinare clinică şi radiologică insuficientă.
Examinarea copilului în cursul celor trei dentiţii (temporară, mixtă sau
permanentă) ridică probleme deosebite legate atât de diagnostic, cât şi de tratament,
deoarece ne aflăm în faţa unor perioade dinamice de dezvoltare a întregului aparat
dento-maxilar.
Observaţia clinică, însoţită de o examinare sistematică şi completă formează un
"tot" care constituie baza de referinţă pentru planul de tratament imediat şi la distanţă.
"Dosarul clinic" va fi completat de o anamneză riguroasă precum şi de examinări şi
investigaţii complementare.
ANAMNEZA GENERALĂ
Pedodonția diferă de terapia adultului deoarece istoricul bolii de foarte multe ori
se află de la o altă persoană, de obicei mama sau bunica, persoană care prezintă în
general o versiune subiectivă a problemei. De aceea este foarte important să implicăm
cât mai mult copilul în orice discuție, pentru a obține cât mai multe date legate de cazul
respectiv.
Anamneza prezintă două aspecte distincte: anamneza generală și cea de
specialitate. În funcție de caz sau de instituție ele pot fi separate sau se pot combina.
Anamneza generală se adresează fie părinţilor sau persoanelor care însoţesc
copilul mic, fie copilului şi trebuie făcută înaintea tuturor actelor terapeutice, chiar dacă
uneori părinţii invocă urgenţa sau durerea pentru care s-au prezentat la medic. În cadrul
ei se vor consemna:
Datele personale:
- Nume, prenume,
- Vârstă, data nașterii, locul nașterii,
- Adresa de acasă, de la școală, telefonul,
- Ocupația părinților, numărul de copii în familie (pentru introducerea în
programele de educație sanitară)
Datele privind situația familială vor fi de ajutor în elaborarea recomandărilor
privind dieta și igiena orală.
Motivele prezentării:
- Durere,
- Tratamentul cariei dentare,
- Tulburări de erupție,
- Tulburări funcționale (fizionomice, fonetice, masticatorii),
- Traumatisme,
- Prezența unor formațiuni tumorale,
- Tulburări de erupție
O altă categorie de solicitări sunt cele cerute în vederea asanării focarelor de
infecție înaintea unor intervenții chirurgicale.
Istoricul afecțiunii
Se va nota momentul debutului afecțiunii respective și felul acestuia (brusc,

1
insidios), evoluția ulterioară, simptomele, tratamentele efectuate și rezultatele acestora.
În cazul durerii se va preciza debutul, localizarea, factorii declanșatori sau
agravanți, intensitatea, zona de iradiere, forma (pulsatilă, lancinantă), tulburări asociate
(vegetative, funcționale – trismus, hipersalivație), factori care diminuează durerea (rece,
cald, substanțe medicamentoase).
În cazul altor manifestări, se va preciza de asemenea debutul, durata, tulburările
asociate funcționale (fizionomice, masticatorii, fonetice) și generale (inapetență,
subfebrilități, scădere în greutate, astenie).
Antecedentele ereditare
Se vor preciza afecțiunile generale prezente în familie, bolile mamei în timpul
sarcinii și predispoziția familială la afecțiuni stomatologice. Aceste informații pot explica,
de exemplu, unele anomalii dentare: amelogeneza, dentinogeneza imperfectă, osteo-
distrofiile generalizate.
Antecedentele materne se referă mai ales la tulburările din timpul sarcinii care
au repercusiuni în sfera oro-facială. Anomaliile dentare legate de mineralizare îşi
găsesc originea "in utero". Se cunosc efectele teratogene ale intoxicaţiilor
medicamentoase, a căror interferenţă generală poate să se repercuteze la nivelul
cavităţii orale.
Astfel discromiile ireversibile sunt ocazionate de tratamentul cu tetracicline din
timpul sarcinii, iar afecţinile virale şi bacteriene (în special rubeola mamei) pot induce
tulburări teratogene la nivelul sistemului dentar al copilului: erupţie tardivă, anomalii de
număr (agenezii), de volum (dinţi nanici).
Antecedentele personale
Colaborarea cu medicul pediatru poate fi necesară în vederea obținerii de
informații referitoare la afecțiunile de care suferă copilul, de tratamentul urmat, care
poate avea efecte adverse și complicații. Investigațiile se adresează unor eventuale
reacții alergice la unele medicamente, dar și la posibile spitalizări anterioare pentru
afecțiuni ca: reumatism poliarticular acut cu probleme cardiace, boli hematologice,
afecțiuni congenitale, hepatită, diabet, boli renale, neurologice, probleme emoționale.
Statusul imunitar are și el importanță și se va referi la vaccinarea copilului examinat.
Afecţiuni banale din prima copilărie (tulburări gastro-intestinale, bolile eruptive)
se suprapun cu perioada de formare şi mineralizare a dinţilor.
Perturbarea metabolismului fosfo-calcic, are ca urmare apariţia unor zone de
hipoplazie bine definite, interesând un grup de dinţi în curs de mineralizare.
Morfogeneza şi organogeneza dinţilor poate fi afectată de carenţele nutriţionale
şi vitaminice:
- hipo-vitaminoza A - întârzierea erupţiei,
- hipo-vitaminoza B – tulburări de mineralizare,
- hipo-vitaminoza C – tulburări de creştere în structura dentinară,
- hipo-vitaminoza D – leziuni corono-radiculare.
Traumatismele de la nivelul feţei şi dinţilor temporari pot avea repercusiuni
asupra dentiţiei permanente în curs de formare şi pot fi la originea unor malformaţii
coronare şi radiculare, a hipoplaziilor sau a dilacerărilor.
Antecedentele medicale locale se referă la reacţiile la anestezicele locale şi
generale precum şi la evoluţia postoperatorie după extracţie: hemoragie, cicatrizare.
Aprecierea stării de igienă oro-dentară este un element esenţial în evaluarea

2
succesului sau insuccesului viitorului tratament.
Se vor solicita informații privind fluorizările anterioare ale copilului, obiceiurile
alimentare, periajul dinților pentru elaborarea unui program individualizat de profilaxie.
Fortiers a imaginat pentru copiii preşcolari un chestionar-anchetă, care prin
răspunsurile date la întrebări furnizează date despre obiceiurile alimentare şi mai ales
cele de igienă dentară:
- Ce culoare are periuţa ta de dinţi?
- O schimbi des?
- Când te speli pe dinţi: dimineaţa, dimineaţa şi seara sau mai des?
- Cu ce pastă de dinţi te speli?
- Ce preferi: zahăr, ciocolată, bomboane, caramele?
- Ce bei la prânz: apă, sirop, limonadă?
- Prânzul se termină cu ceva dulce adesea sau uneori?
- Ai dureri de dinţi? Când?
În funcție de răspunsurile primite se va aprecia riscul la carie al copilului. Se
poate determina cu această ocazie indicele de placă şi indicele CAO.

Risc redus Risc moderat Risc crescut

Condiţii clinice Absenţa cariilor dentare
în ultimele 24 de luni
locale Absenţa smalţului
demineralizat (pata albă
cretoasă a smalţului)
Absenţa plăcii bacteriene
vizibile, fără gingivită
Caracteristici de Expunerea la o fluorizare
mediu sistemică şi locală optimă
Consumul de zahăr sau
alte alimente asociate cu
apariţia cariei dentare se
face în timpul meselor
Nivelul socio-economic
crescut
Folosirea cu regularitate
acasă a mijloacelor de
igienă orală
Carii dentare în ultimele Carii dentare în ultimele
24 de luni 12 luni
O suprafată dentară cu Mai mult de o suprafaţă
smalţ demineralizat dentară cu smalţ
(pată albă cretoasă) demineralizat (pată albă
Gingivită cretoasă)
Placă bacteriană vizibilă
pe dinţii frontali
Examenul radiologic
evidenţiază carii dentare
Concentraţie crescută a
Streptococului mutans
Prezenţa coroanelor de
înveliş sau a aparatelor
ortodontice
Hipoplazia smalţului
Expunerea la o fluorizare Expunerea suboptimală
locală optimă, în la o fluorizare sistemică
condiţiile unei fluorizări şi locală
sistemice deficitare Expunerea frecventă
Expunerea ocazională între mese la un consum
între mese la un consum de zahăr sau alte
de zahăr sau alte alimente asociate cu
alimente asociate cu apariţia cariei dentare
apariţia cariei dentare Nivelul socio-economic
Nivelul socio-economic scăzut
mediu Absenţa mijloacelor de
Folosirea ocazională igienă orală
acasă a mijloacelor de
igienă orală

3
 Condiţii clinice - - Prezenţa la mamă a
generale cariilor dentare în
evoluţie
Copii cu dizabilităţi fizice
sau mentale
Particularităţi ale salivei
(compoziţie, flux)

Evaluarea riscului la carie a pacientului copil (după AAPD)¹

În cadrul anamnezei trebuie să aflăm de asemenea, motivul adresării la medic,

dacă a mai fost la un alt coleg și de ce a dorit să îl schimbe. Este bine de știut acest
lucru, pentru a evalua cerințele și așteptările copilului și ale părintelui.
Evaluarea stării generale actuale vizează greutatea, talia, constituţia copilului
precum şi comportamentul iniţial al acestuia faţă de medicul stomatolog: cooperare,
agresivitate, aprehensiune.

EXAMENUL EXOORAL
Morfologia facială poate reflecta apartenenţa tipologică a copilului precum şi
caracterul morfo-psihologic.
Tipul introvertit – puţin sociabil, închis, cerebral, aparţine tipului astenic (slab cu
aspect longilin).
Tipul extrovertit – sociabil şi simpatic, optimist este de tip picnic (greutate
marcată).
Tipul atletic – muscular şi cu temperament energic.
Studiul armoniei faciale permite evaluarea celor trei etaje ale feţei, precum şi a
raporturilor şi simetriei celor două hemi-feţe şi asimetria va dirija practicianul în direcţia
unor tulburări de structură osoasă.
Examinarea profilului reţine dimensiunile antero-posterioare şi verticale ale
feţei, poziţia relativă a buzelor şi a incisivilor în comparaţie cu profilul facial.
Profilul ţesuturilor moi este convex, faţă de un plan vertical. Majoritatea
clinicienilor consideră că detectarea problemelor scheletale antero-posterioare este mai
uşoară la grupul de vârstă 6-12 ani, probabil datorită grosimii reduse a părţilor moi
(Pinkham). O uşoară deficienţă mandibulară, la un copli de 4 ani poate fi mai dificil de
diagnosticat iniţial, dar este mult mai vizibilă la vârsta de 8 ani şi chiar evidentă la 12
ani.
Evaluarea profilului vertical continuă să se concentreze pe proporţionalitatea
celor trei părţi ale feţei: superioară, medie şi inferioară. În acestă perioadă (6-12 ani)
procesul de creştere augmentează dimensiunile verticale ale feţei, cu păstrarea
proporţionalităţii unei feţe echilibrate.
Diferitele cercetări (Filds) au demonstrat că displazia verticală se limitează la
treimea inferioară a feţei, la acest grup de vârstă. Dacă acest lucru este adevărat,
treimea superioară şi medie pot fi folosite ca standarde.
Poziţia buzelor şi a incisivilor este un indicator important în diagnosticul unei
proalveolii sau prognatism.
Examinarea tegumentelor

4
 Tegumentele sunt modificate uneori prin procese inflamatorii şi infecţioase
(celulite, osteite). La copii, infiltrarea ţesuturilor celulo-adipoase din vecinătatea unui
dinte cauzal se face cu rapiditate şi glisează în majoritatea cazurilor spre lojile
submaxilară, temporară.
Anumite edeme şi hematoame pot surveni la copii, în afara fenomenelor
inflamatorii, reprezentând reacţii toxice ale ţesuturilor moi, consecinţe ale unei anestezii
locale sau loco-regionale.
Examinarea articulaţiei temporo-mandibulare
Chiar în cazuri de traumatisme uşoare, ATM trebuie verificată deoarece orice
afectare la această vârstă are consecinţe nefaste în dezoltarea scheletală a mandibulei.
Algiile spontane sugerează uneori un sindrom algo-disfuncţional, care poate
modifica poziţiile funcţionale ale mandibulei şi care prin permanentizare poate duce la
instalarea unei modificări anatomice.
Trismusul trebuie diagnosticat cât mai precoce, deoarece el poate fi atât de
origine generală (tetanos, intoxicaţii medicamentoase, meningite), cât şi locală:
accidente inflamatorii odontogene, osteite, fracturi mandibulare.
Adenopatiile cervico-faciale
Adenitele se observă frecvent la copii şi sunt adesea complicaţiile de vecinătate
ale unor afecţiuni oro-dentare, dar şi de natură infecţioasă cu germeni banali sau
specifici (TBC), viruşi (rubeola, mononucleoza infecţioasă).
Examenul funcţional
Observarea coordonării mişcărilor mandibulare necesare executării funcţiilor
esenţiale (masticaţie, deglutiţie, fonaţie, respiraţie) ne permite stabilirea unui bilanţ al
acestora. Astfel depistarea unui sindrom respirator oral, a unei deglutiţii de tip infantil
precum şi a unei dislalii constituie elementul esenţial în prevenţia anomaliilor dento-
maxilare, cauzate de aceste disfuncţii.

EXAMENUL ENDOORAL
Copilul mic, până la 3 ani, va fi examinat în brațele mamei, așezată în fotoliul
dentar (cu mâna dreaptă îi imobilizează brațele, iar mâna stângă este sprijinită pe
frunte, fixând capul copilului de umărul său). Vom distrage atenția copilului cu jucării,
povești, până când în joacă începe să deschidă gurița.
Copiii mai mari se așează singuri, însă simt necesitatea prezenței părinților, de
aceea la prima examinare se va permite acest lucru. Se vor evita ședințele prelungite
sau producerea oricărei dureri. Medicul va găsi și el o poziție comodă, cel mai bine
șezând într-un scaun ergonomic, va înclina fotoliul pentru a crea condiții de examinare
propice. Vom prezenta copilului instrumentele, oglinda, sonda, explicându-i pe înțelesul
lui rolul acestora.
Examenul clinic oral începe cu reperarea limitelor deschiderii cavității orale (la
copii normal 3-4 cm, maximum 4-6 cm).
Examenul endo-oral vizează o evaluare a mucoasei orale şi a parodonţiului
marginal, dar și un bilanţ dentar.
Mucoasa orală poate fi sediul unor afecţiuni de origine locală sau generală.
Erupţia dentară este însoţită des de inflamaţii uşoare, fără consecinţe majore, dar în
anumite cazuri desfăşurarea fenomenelor infecţioase pe un teren tarat dă manifestări
locale grave, degenerând în gingivo-stomatite ulcero-necrotice, osteite şi expulzia

5
dinţilor în erupţie.
Gingiile sunt sediul fistulelor şi inflamaţiilor vestibulare, linguale, palatinale, care
adeseori sunt consecinţa unor afecţiuni pulpare şi parodontale.
Examinarea frenurilor labiale şi linguale mediane, superioare şi inferioare
este importantă. La maxilar, un fren inserat pe creastă poate genera o diastemă, iar o
hipertrofie poate antrena o denudare radiculară la nivelul incisivilor inferiori.
Limba are un rol în dezvoltarea cavităţii orale, a arcadelor dentare, cât şi în
solicitarea dezvoltării premaxilarului, motiv pentru care trebuie examinată: forma,
volumul, poziţia de repaus şi în timpul deglutiţiei şi fonaţiei, precum şi culoarea sau
prezenţa unor leziuni la acest nivel.
Evaluarea parodontală se realizează prin sondarea selectivă a şanţurilor
gingivale la dinţii anteriori şi primii molari. Posibilitatea existenţei de pierdere osoasă şi
de migrare a aliniamentului este mică, dar unii copii la aceste vârste pot avea afecţiuni
parodontale. Dinţii care erup au de obicei un şanţ gingival adânc, până când coroana a
erupt complet. Inflamaţia gingivală în pubertatea timpurie poate crea astfel confuzii în
măsurarea adâncimii pungii.
Şanţul gingival al adultului are în medie o profunzime de 1,5 -1,8 mm. La copil şi
adolescent, el poate varia între 1 şi 6 mm în funcţie de gradul de evoluţie al dintelui
permanent. Şanţul gingival este mai profund în dentiţia temporară (aprox. 2 mm).
Acumularea de tartru şi inflamaţiile care însoţesc înghesuirile dentare din zona
anterioară, respiraţia orală, igiena deficitară precum şi gingivita de erupţie sunt
probleme specifice de pedodonţie.
Indicele GI (LOE şi SILNESS) poate fi adaptat pentru a fi folosit în stomatologia
pediatrică astfel:
0 – gingie sănătoasă,
1 – inflamaţie uşoară: schimbarea discretă a culorii, edem, fără sângerare la
palpare,
2 – inflamaţie moderată: roşeaţă, edem, sângerare la sondare,
3 – inflamaţie severă: roşeaţă puternică, edem, sângerare spontană şi ulceraţie.
Bilanţul dentar începe cu precizarea tipului de dentiţie: temporară, mixtă,
permanentă. Urmează enumerarea dinţilor cu includerea lor în formula dentară şi
notarea dinţilor absenţi (neerupţi la vârsta respectivă sau extraşi).
Se indică de asemenea prezenţa anomaliilor de formă, număr, structură sau
poziţie.
În etapa următoare se trece la analiza leziunilor odontale (carii ocluzale,
proximale), precum şi implicaţiile pulpare şi pulpoparodontale: dinţii care urmează a fi
trataţi endodontic (pulpotomie, pulpectomie) sau dacă cei trataţi endodontic nu prezintă
complicaţii parodontale.
Se precizează şi afecţiunile necarioase: hipoplazii, abrazii, resorbţii patologice,
traumatisme dentare coronare (smalţ, dentină cu sau fără afectare pulpară), radiculare
(în treimea cervicală, medie, apicală) şi alveolare.
Bilanţul dento-alveolar şi rapoartele osoase se face în detaliu de către
ortodont, dar un număr de semne trebuie relevate din examenul global făcut de
pedodont.
Înghesuirile, diastemele şi diferitele modificări ale ocluziei în cele trei planuri
(overjet, overbite, openbite sau cross-bite) trebuie precizate. După efectuarea

6
tratamentului pedodontic, pacientul se îndrumă către specialistul ortodont.
Particularitățile examenului clinic la adolescent
În cazul pacientului adolescent, se vor urmări, pe lângă etapele uzuale, câteva
aspecte specifice.
Boala parodontală are o prevalență crescută la acești pacienți, fiind foarte
importantă o evaluare atentă a țesuturilor de susținere. Medicul trebuie să insiste
asupra sondajului gingival, pentru a stabili adâncimea pungilor, existența unor recesiuni
gingivale, gradul de sângerare. Dacă se efectuează tratamente ortodontice se vor
evalua periodic indicii gingivali, de placă, de sângerare, pentru a depista semnele de
afectare parodontală.
Disfuncția temporomandibulară poate fi și ea întâlnita la adolescenți. Formele
particulare mai ușor de diagnosticat fiind cele din degenerarea artritică sau agenezia
condilului din sindromul Goldenhar. În cazul disfuncției idiopatice, diagnosticul este
foarte dificil însă, prin multitudinea și inconstanța semnelor și a simptomelor.
Anorexia nervoasă și bulimia sunt boli psihice care afectează un număr mare
de adolescenți, în special fete.
Anorexia se asociază cu eroziuni ale smalțului care apar datorită regurgitațiilor
ce fac parte din tabloul clinic al acestei afecțiuni psihice.
Bulimia este tulburarea ritmului alimentar în cazul persoanelor care, pentru a-și
menține sub control greutatea, își provoacă voma în mod regulat. Ca urmare a
expunerii repetate la atacul acid, țesuturile dure se demineralizează, cu expunerea
dentinei și creșterea riscului la carie dentară. De asemenea, obturațiile existente se
pierd frecvent, deoarece smalțul și dentina înconjurătoare se demineralizează treptat. În
fazele incipiente ale bolii, eroziunile nu sunt foarte vizibile, dar după uscarea cu spray-ul
de aer ele devin evidente, acestea fiind semne ale atacului acid.
Tratamentul bulimiei este apanajul medicului psihiatru, dar implicațiile terapeutice
stomatologice sunt numeroase. Patologia pulpară, coroanele clinice mari prin retracții
gingivale sau pierderea dimensiunii verticale de ocluzie sunt câteva dintre aspectele
patologice întâlnite. Tratamentul dentar va avea succes numai după rezolvarea
problemei de fond. Medicul dentist va colabora cu psihiatrul pentru rezolvarea
problemei.
Traumatismele dento-alveolare sunt și ele frecvent întâlnite la adolescenți, fiind
recomandate radiografii în toate situațiile clinice.
Efectele fumatului sau ale consumului de droguri (eritem generalizat al
mucoasei, igienă deficitară, discromii dentare) pot fi și ele evidențiate în cadrul
examenului clinic la această categorie de pacienți.
Evaluarea molarului trei este o etapă specifică examenului clinic la un
adolescent. În cazul depistării unor tulburări legate de erupție sau de alinierea pe
arcadă (spațiu insuficient de erupție, malpoziție posteruptivă, dificultăți în igienizare,
pericoronarită recidivantă, dinte inclus, potențial de dezvoltare a unei formațiuni chistice,
ameloblastom) se va lua în considerare extracția sau odontectomia dintelui respectiv.
Examenul ocluziei la adolescent va urmării cele trei planuri, acordându-se o
atenție deosebită dinților vecini unor zone edentate, care pot avea tendințe de migrare.
Se vor nota malpozițiile acestora, frecvente în special în cazul edentației molarului prim
permanent.

7
 Examenele complementare
Examenele complementare se fac în funcţie de repercusiunile posibile ale
patologiei orale şi dentare asupra stării generale a copilului, putând fi indicate în funcție
de cazul clinic o serie de examene de laborator (examen bacteriologic,
hemoleucogramă, timp de sângerare, timp de coagulare, etc.). de asemenea, examenul
clinic se va completa cu evaluarea modelelor de studiu, examenul radiologic și cel
antropologic.
Evaluarea modelelor de studiu
Deși este un examen complementar utilizat mai frecvent de către ortodont,
modelul de studiu poate fi de ajutor și pedodontului. Acesta permite o prelungire a
timpului de examinare a arcadelor dentare, măsurarea unor indici. Având la dispoziție
modele de studiu seriate, pedodontul poate evalua evoluția sistemului stomatognat al
copilului.
Examenul radiologic
Examenul radiologic constituie un element de bază pentru toate observaţiile
clinice, de diagnostic şi decizie terapeutică. El este complementul indispensabil
examenului clinic şi trebuie să permită un bilanţ oro-dentar complet.
Examenul clinic singur aduce mai puţine informaţii la copil decât la adult, din
punct de vedere anamnestic şi pe de altă parte, în dentiţia temporară sau mixtă statusul
oro-dentar este într-o perpetuă remodelare.

Principii radiologice în stomatologia pediatrică

1.Utilizarea unor filme ultra-rapide şi de dimensiuni corespunzătoare.
2.Diminuarea timpului de expunere la o treime, în raport cu cel al adultului, deoarece ne
aflăm în faţa unor ţesuturi şi mai puţin diferenţiate, care sunt mai sensibile la radiaţii.
3.Limitarea numărului de clişee şi evitarea examenelor radiologice apropiate în timp.
4.La copii mici care nu-şi pot menţine filmul singuri fără să se mişte, se impune ajutorul
părinţilor.
5.Asigurarea protecţiei printr-un echipament adecvat, care să evite radiaţiile secundare.
6.Verificarea periodică a aparaturii din dotare.
AAPD a stabilit următoarele concepte legate de indicațiile radiografiilor în
pedodonție, clasificând pacienții după tipul de consultație (pacient nou, pacient chemat
la control) și după statusul dentar (pacient cu risc crescut la carie, pacient cu risc scăzut
la carie).
Clasificarea pacienților după tipul de consultație
1. Pacient nou
 Dentiție temporară și dinți fără treme (3-6 ani)
Cea mai indicată radiografie este radiografia retrocoronară posterioară
(bitewing posterior); în situația în care copilul este mic se poate efectua
o radiografie panoramică, dar are dezavantajul că nu oferă imagini
detaliate. Radiografia retrocoronară posterioară poate fi asociată și cu
o radiografie ocluzală anterioară pentru incisivi (numită uneori seria
celor patru filme). Pe aceste radiografii se poate evalua patologia
segmentului anterior (carii, tratamente pulpare, prezența incisivilor
permanenți, anodonții sau dinți supranumerari).
 Dentiție mixtă timpurie (6-9 ani)

8
 Se poate efectua radiografia retrocoronară posterioară, radiografia
ocluzală, radiografia retroalveolară, panoramică în asociere cu
bitewing posterior. Aceste radiografii permit evaluarea secvenței de
erupție a caninilor permanenți, a premolarilor și a molarilor doi
permanenți, precum și a anomaliilor de dezvoltare a acestora.
 Dentiție permanentă (peste 12 ani)
Pot fi indicate radiografii retroalveolare selective, bitewing posterior și
panoramică
2. Pacient chemat la control
Se indică bitewing posterior la intervale variate, în funcție de statusul
dentar și gradul de cooperare al pacientului: aproximativ 6 luni în dentiție
temporară și mixtă, iar în dentiție permanentă la 6-12 luni.
Clasificarea pacienților după statusul dentar
1. Pacient cu risc crescut la carie
Riscul crescut la carie se asociază cu igienă deficitară, deficiență în
consumul de fluor, consum prelungit de lapte (la sân sau sticlă), dietă cu
exces de hidrocarbonate, status dentar familial deficitar, defecte de smalț
dobândite, boli genetice). În aceste situații dacă sunt depistate carii
proximale, o radiografie retrocoronară trebuie repetată la 6 luni.
Leziunile carioase identificate doar la nivelul smalțului trebuie monitorizate
radiologic la 6 luni, până când leziunea s-a stabilizat mai mult de 2 ani.
2. Pacient cu risc scăzut la carie – nu prezintă de obicei carii proximale. La
acești pacienți în dentiție temporară și mixtă radiografia retrocoronară se
indică la un interval de 12-18 luni. În dentiția permanentă radiografia
retrocoronară este necesară la un interval de 18-24 de luni. Dacă în acest
interval a apărut o carie proximală, pacientul este trecut în categoria cu risc
crescut la carie.
NOTĂ: În urma unui examen clinic minuţios, asociat cu examene complementare
adecvate, se va elabora un plan de tratament care trebuie să cuprindă următoarele
secvenţe de intervenţie:
- tratament chirurgical (extracţii, frenectomii, odontectomii),
- tratament parodontal.
- restaurări simple şi complexe ale distrucţiilor coronare,
- tratamente endodontice.
Trebuie precizat, de asemenea, că această perioadă se pretează cel mai bine
tehnicilor de sigilare, iar tratamentele intervenţioniste trebuie să fie însoţite de aplicaţii
topice de fluor (paste, geluri).
O secvenţă aparte o constituie prevenţia şi intercepţia malocluziilor prin
menţinătoare de spaţiu, corectarea obiceiurilor vicioase şi ghidarea erupţiei.

Secvenţa Mineralizarea Coroană Erupţia în Formarea Iniţierea Înlocuirea cu

9
erupţiei începe la complet cavitatea completă a resorbţiei dintele
dinţilor (luni formată orală (luni) rădăcinii (ani) radiculare succesor
primari intrauterine) postnatal (ani) (ani)
(luni)
IC sup 3-4 4 6 1-2 4 7
IC inf 4½ 4 6 1-2 4 7
IL sup 4½ 5 12 2 5 8
IL inf 4½ 4½ 12 1-2 5 8
M1 sup 5 6 18 2-3 6 9
M1 inf 6 6 18 2-3 6 10
C sup 5½ 9 20-24 3 8 11
C inf 5 9 20-24 3 7 9
M2 sup 5 10-12 30 3 7 10
M2 inf 6 10-12 30 3 7 11

Cronologia dezvoltării dentiţiei primare

10