MONEA MIRELA

ANALIZĂ ECONOMICO – FINANCIARĂ

MANUAL UNIVERSITAR
pentru
învăţământul la distanţă

PETROŞANI
2010
 CUPRINS
CUVÂNT ÎNAINTE Pagina

TEMA I. BAZELE TEORETICO-METODOLOGICE ALE

ANALIZEI ECONOMICO – FINANCIARE 5
1.1. Necesitatea, conţinutul şi tipurile de analiză
economico-financiară 5
1.2. Poziţia rolul şi funcţiile analizei economico-financiare
în procesul managerial 11
1.3. Factorii care determină schimbări de stare în funcţiunea
sistemelor economice 14
1.4. Metode şi tehnici ale analizei economico-financiare 18
1.5. Sursele informaţionale utilizate în analiza activităţii
economico-financiare 26
1.6. Etapele şi organizarea analizei economico-financiare 29

TEMA II. ANALIZA ACTIVITĂŢII DE PRODUCŢIE ŞI

COMERCIALIZARE 34
2.1. Analiza situaţiei generale a activităţii de producţie şi
comercializare pe baza indicatorilor valorici 34
2.2. Analiza producţiei exerciţiului şi a producţiei marfă
fabricate 39
2.3. Analiza cifrei de afaceri 43
2.4. Analiza valorii adăugate 50
2.5. Analiza realizării programului de producţie pe total
şi pe sortimente 55
2.6. Analiza calităţii.şi ritmicităţii producţiei 60

TEMA III. ANALIZA CHELTUIELILOR FIRMEI 67

3.1. Analiza dinamică şi structurală a cheltuielilor firmei. 67
3.2. Analiza cheltuielilor totale la 1000 lei venituri totale. 72
3.3. Analiza cheltuielilor de exploatare. 75
3.4. Analiza cheltuielilor aferente cifrei de afaceri. 81
3.5. Analiza cheltuielilor firmei în corelaţie cu volumul fizic
al producţiei (analiza eficienţei cheltuielilor variabile, 84
analiza eficienţei cheltuielilor fixe)
3.6. Analiza cheltuielilor materiale. 90
3.7. Analiza cheltuielilor salariale. 92

TEST DE AUTOEVALUARE I 95

TEMA IV. ANALIZA RENTABILITĂŢII FIRMEI 99

4.1. Analiza dinamică, structurală şi factorială a
profitului firmei. 99
4.2. Analiza soldurilor intermediare de gestiune. 105
4.3. Analiza ratelor de rentabilitate. 110

2
TEMA V. ANALIZA SITUAȚIEI FINANCIARE A FIRMEI 115
4.1. Analiza dinamicii şi structurii activelor firmei. 115
4.2. Analiza dinamicii şi structurii capitalurilor. 122
4.3. Analiza echilibrului financiar. 125
4.4. Analiza lichidităţii şi solvabilităţii. 130
4.5. Analiza indicatorilor de gestiune.

TEMA VI. ANALIZA GESTIUNII RESURSELOR 134

6.1. Analiza gestiunii resurselor umane.(analiza asigurării
întreprinderilor cu forţă de muncă, analiza calificării şi stabilităţii forţei
de muncă, analiza utilizării timpului de lucru, analiza productivităţii 134
muncii)
6.2. Analiza gestiunii resurselor materiale (analiza dinamicii,
structurii, şi stării funcţionale a capitalului fix, analiza eficienţei 151
utilizării capitalului fix)
6.3. Analiza asigurării şi utilizării capitalului circulant 159

TEST AUTOEVALUARE II 165

BIBLIOGRAFIE 175

RĂSPUNSURI TESTE 176

3
 CUVÂNT ÎNAINTE

Prezentul manual se adresează studenţilor de la Facultatea de Ştiinţe, la

forma de învăţmânt la distanţă (.I.D.), în a căror curriculă universitară figurează
cursul de ANALIZĂ ECONOMICO-FINANCIARĂ, fiind calată pe conţinutul
programei analitice a disciplinei respective.
În elaborarea manualului am pornit de la aspectele teoretico-
metodologice, care, sunt însoţite de exemple rezolvate, şi respectiv propuse spre
rezolvare, precum şi de întrebări de autoevaluare.
În prezent orice entitate economică trebuie să se adapteze la cerințele
mediului în care își desfășoară activitatea, fiind preocupată de îmbunătățirea
performanțelor economico-financiare. Un rol important in realizarea acestor
obiective revine analizei economico-financiare, care pornește de la situația
existentă pe care o explică pe baza factorilor și cauzelor ccare au generat-o.
Dorim ca manualul să fie un instrument de lucru util pentru pregătirea
studenţilor din învăţământul superior economic, pentru formarea lor ca specialişti.
Sper că cititorii vor găsi răspunsuri la problemele complexe ale
economiei, dar totodată orice sugestie, observaţie, critică sau propunere venite din
partea cititorilor manualului, sunt de un real folos, în vederea îmbunătăţirii
conţinutului şi calităţii manualului.

Autoarea

4
 Tema nr. 1

BAZELE TEORETICO – METODOLOGICE ALE ANALIZEI

ECONOMICO-FINANCIARE

Unităţi de învăţare:
• Necesitatea, conţinutul şi tipurile de analiză economico-financiară
• Poziţia rolul şi funcţiile analizei economico-financiare în procesul
managerial
• Factorii care determină schimbări de stare în funcţiunea sistemelor
economice
• Metode şi tehnici ale analizei economico-financiare
• Sursele informaţionale utilizate în analiza activităţii economico-financiare
• Etapele şi organizarea analizei economico-financiare

Obiectivele temei:
• cunoaşterea conţinutului şi tipologiei analizei economico-financiare;
• înţelegerea scopului şi modului în care se realizează activitatea practică de
analiză economico-financiară;
• deprinderea studenţilor cu metodele, tehnicile şi procedeele analizei
economico-financiare;
• cunoaşterea surselor informaţionale necesare în efectuarea analizei;
• delimitarea etapelor importante ale activităţii de analiză

Timpul alocat temei: 4 ore

Bibliografie recomandată:
• Gheorghiu A. – Analiza economico-financiară la nivel microeconomic,
Editura Economică, Bucureşti, 2004
• Mihai I. - Analiza economico-financiară a întreprinderilor, Editura
Mirton, Timişoara, 2001
• Petcu, M. - Analiza economico-financiară a întreprinderii, Editura
Economică, Bucureşti, 2003
• Popeangă V, Popescu, M. – Analiza economico-financiară, Editura Focus,
Petroşani, 2002

1.1. Necesitatea, conţinutul şi tipurile de analiză economico-financiară

- metodă generală de studiere a fenomenelor şi

proceselor din natură şi societate.
ANALIZA
- provine de la cuvântul grecesc „analysis”

- presupune descompunerea unui obiect sau fenomen în

părţile sale componente, în elementele lui simple în
vederea cercetării lui amănunţite.

5
 Ca metodă de cercetare – analiza este operaţiunea
logică de descompunere a unui întreg în elementele sale
componente pentru a permite descoperirea factorilor şi
cauzelor de influenţă, a legăturilor de cauzalitate,
precum şi explicarea modului de formare şi desfăşurare
a fenomenelor cercetate.
Analiza
economico Ca disciplină de studiu – analiza economico-financiară
-financiară constă într-un ansamblu de concepte, metode tehnici şi
poate fi instrumente care asigură tratarea informaţiilor
privită referitoare la un agent economic şi la mediul său, pentru
din trei cunoaşterea situaţiei economico-financiare şi a stării de
perspective performanţă, în vederea identificării posibilităţilor de
îmbunătăţire a acestora.

Ca activitate practică - analiza economico-financiară

este un proces complex de cunoaştere a modului de
utilizare a resurselor umane, materiale şi financiare,
precum şi a factorilor şi condiţiilor care influenţează
fenomenele şi procesele care se desfăşoară la nivelul
agenţilor economici, în vederea identificării
posibilităţilor de ameliorare a situaţiei acestora şi pentru
a oferi soluţii managerilor pentru fundamentarea
deciziilor
Cunoaşterea ştiinţifică a fenomenelor din natură şi societate face necesară
folosirea analizei în toate domeniile de activitate şi în toate ramurile ştiinţei. Cu
ajutorul analizei se adânceşte procesul cunoştinţelor de la singular la general, de la
concret la abstract, de la aparenţă la esenţă ceea ce permite descoperirea
legăturilor de cauzalitate a factorilor de influenţă precum şi a legităţilor de
formare şi desfăşurare a fenomenelor cercetate. În procesul cunoaşterii, analiza
trebuie însoţită de sinteză (sinteza - presupune unirea părţilor sau elementelor
componente ale unui fenomen într-un tot unitar pentru a cunoaşte diversele lui
forme şi manifestări existente în realitate).
¾ se ocupă cu cercetarea şi studierea fenomenelor
sau proceselor economice
¾ Analiza fenomenelor din punct de vedere
economic necesită descompunerea lor în elemente
Analiza componente, studierea relaţiilor structurale şi cauzale a
economică factorilor de influenţă în scopul cunoaşterii evoluţiei şi
necesitate tendinţelor acestor fenomene, a descoperirii esenţei şi
particularităţi: legităţilor care generează apariţia şi desfăşurarea lor.
¾ permite cunoaşterea ştiinţifică a evoluţiei
fenomenelor economice şi adoptarea unor decizii
corespunzătoare de către fiecare agent economic.
¾ face necesară studierea fenomenului economic în
timp şi spaţiu atât sub aspect cantitativ cât şi sub aspect
calitativ
¾ prin îmbinarea analizei cu sinteza se pot face
generalizări privind aspectele pozitive şi negative din
evoluţia fenomenelor economice şi se pot elabora decizii
pentru ameliorarea activităţii economice în viitor.
6
Observaţie:
În cadrul întreprinderilor, analiza economico-financiară are rolul de a
studia mecanismul de formare şi de modificare a fenomenelor economice, prin
descompunerea lor în elemente componente şi prin delimitarea factorilor de
influenţă.

Reţinem:
Analiza unei activităţi din punct de vedere economic presupune în general
studierea acelei activităţi prin prisma raportului dintre cheltuielile efectuate sau
eforturile depuse şi a rezultatelor sau efectelor utile obţinute.

Indiferent de obiectul şi sfera de cuprindere, conţinutul procesului de

analiză economică se referă la următoarele:

¾ analiza porneşte de la constatarea anumitor fapte, fenomene, rezultate

exprimate cu ajutorul unor indicatori cantitativi şi calitativi precum şi
a modificărilor în timp şi spaţiu;
¾ determinarea elementelor componente, a factorilor de influenţă şi a
cauzelor care acţionează asupra fenomenelor studiate;
¾ stabilirea legăturilor cauzale dintre fiecare factor de influenţă şi
fenomenul analizat precum şi între factorii care acţionează;
¾ măsurarea influenţei fiecărui factor asupra fenomenului analizat şi
stabilirea factorilor cu acţiune pozitivă sau negativă precum şi
rezervele interne nefolositoare;
¾ sintetizarea rezultatelor analizei şi formularea concluziilor finale
asupra fenomenelor cercetate;
¾ elaborarea măsurilor şi fundamentarea deciziilor privind folosirea
optimă a resurselor şi sporirea eficienţei economice a activităţii în
viitor.

În concluzie: analiza economică reprezintă un mijloc de cercetare şi

cunoaştere ştiinţifică a fenomenelor şi proceselor economice, de reglare şi
optimizare a activităţii economice atât la nivel microeconomic cât şi la nivel
macroeconomic.

Tipuri de analiză economică

Analiza economică poate fi de mai multe tipuri în funcţie de anumite

criterii şi modalităţi folosite în studierea fenomenelor economice:
1) În raport de momentul în care se efectuează analiza şi momentul
desfăşurării fenomenelor;
2) În funcţie de modul de studiere în timp a evoluţiei fenomenului
economic;
3) În raport cu însuşirile şi caracteristicile fenomenelor studiat;
4) După nivelul la care se desfăşoară;
5) În funcţie de criteriile de studiere a fenomenelor şi de caracterul
analizei;
6) În funcţie de sfera de cuprindere şi obiectivul analizat.

7
 Analiza retrospectivă sau post-factum se
ocupă cu studiul fenomenelor şi proceselor economice
care deja au avut loc într-o perioadă de timp mai
apropiata sau mai îndepărtată. În funcţie de orizontul
de timp analiza se divide în: analiză curentă
(operativă) ce poate fi: zilnică, săptămânală, decadală,
lunară, trimestrială, anuală; analiză diagnostic ce
studiază evoluţia în dinamică pe o perioadă de timp
(3-5 până la 10 ani). Scopul analizei retrospective
este de a studia rezultatele obţinute într-o anumită
perioadă de timp în comparaţie cu obiectivele stabilite
în vederea stabilirii factorilor şi cauzelor care
1) În raport provoacă diferite abateri în desfăşurarea fenomenelor
de momentul şi proceselor economice şi să propună măsuri pentru
în care se reglarea şi optimizarea activităţii economice în viitor.
efectuează Acest tip de analiză se caracterizează prin faptul că se
analiza şi bazează pe date şi informaţii certe despre fenomenele
momentul economice.
desfăşurării
fenomenelor
Analiza prospectivă sau previzională se ocupă
cu cercetarea fenomenelor şi proceselor care vor avea
loc într-o perioadă viitoare. Analiza prospectivă joacă
un rol important în programul de activitate a deciziilor
cu caracterul static şi strategic sau alegerea variantelor
optime de acţiune. Specificul acestei analize se
bazează în principal pe informaţii incerte sau aleatorii
despre evoluţia viitoare a fenomenelor.

Analiza statică se ocupă cu studierea

fenomenelor economice şi a legăturii de cauzalitate
care determină starea acestor fenomene la un moment
2). În funcţie dat. Acest tip de analiza permite cunoaşterea nivelului
de modul de fenomenelor sau rezultatelor economice precum şi a
studiere în abaterilor existente la un moment de referinţă ales.
timp a
evoluţiei
fenomenului Analiza dinamică studiază fenomenele şi
economic: procesele în mişcare şi condiţionarea lor reciprocă,
evidenţiind poziţia pe care o deţin şi modificările
survenite în momente ale evoluţiei lor. Pe baza
analizei dinamice se stabilesc factorii care acţionează
asupra schimbării poziţionale a fenomenelor
economice precum şi tendinţele în evoluţia viitoare a
acestora.

8
 Analiza calitativă se ocupă cu studierea
laturii intensive a fenomenelor şi proceselor
economice. Cu ajutorul acesteia se stabilesc
însuşirile esenţiale ale fenomenelor economice
3) În raport cu şi factorii care sunt de aceeaşi natură cu
însuşirile şi fenomenele cercetate.
caracteristicile
fenomenelor
studiate
Analiza cantitativă cercetează latura
extensivă a fenomenelor economice exprimată
prin diferite determinări cantitative precum şi
modificările structurale intervenite în mărimea
acestor fenomene.

Analiza microeconomică studiază

4) După fenomenele economice la nivelul unităţilor
nivelul la care economice.
se desfăşoară:
Analiza macroeconomică cercetează
fenomenele economice la nivelul ramurii, al
economiei naţionale sau a economiei mondiale
şi operează cu mărimi agregate.

Observaţie:
Cele două tipuri de analize permit cunoaşterea evoluţiei fenomenelor
economice în timp şi spaţiu, ceea ce asigură luarea măsurilor necesare în vederea
conducerii ştiinţifice a activităţii economice.

- analiza tehnico-economică, pune bază pe

îmbinarea criteriului tehnic cu cel economic;

5) În funcţie
de criteriile
de studiere - analiza economico-financiară, studiază
a corelaţiile dintre activitatea economică şi cea
fenomenelor financiară;
şi de
caracterul
analizei: - analiza financiară, studiază modul de
gestionare a capitalurilor şi a fluxurilor
financiare ce se formează la nivelul unităţii.

9
 6) În funcţie de - analiza globală pe ramuri, subramuri,
sfera de întreprindere;
cuprindere şi
obiectivul
analizat - analiza parţială (pe probleme).

Reţinem:

Dintre toate tipurile de analiză economică, cel care s-a desprins ca o

disciplină ştiinţifică independentă, cu obiect şi metodă proprie, îl constituie
analiza economico-financiară a întreprinderii. Acest tip de analiză se poate
diferenţia pe ramuri de activitate formându-se discipline autonome ca: analiza
economico-financiară a întreprinderii industriale, de construcţii, de transporturi,
agricole, comerciale.

TEST DE EVALUARE

1. Ce se înţelege prin analiză retrospectivă şi care este scopul acesteia?

Răspuns:
Analiza retrospectivă se ocupă cu studiul fenomenelor şi proceselor
economice care deja au avut loc într-o perioadă de timp mai apropiata sau
mai îndepărtată. În funcţie de orizontul de timp analiza se divide în: analiză
curentă (operativă) ce poate fi: zilnică, săptămânală, decadală, lunară,
trimestrială, anuală; analiză diagnostic ce studiază evoluţia în dinamică pe o
perioadă de timp (3-5 până la 10 ani). Scopul analizei retrospective este de a
studia rezultatele obţinute într-o anumită perioadă de timp în comparaţie cu
obiectivele stabilite în vederea stabilirii factorilor şi cauzelor care provoacă
diferite abateri în desfăşurarea fenomenelor şi proceselor economice şi să
propună măsuri pentru reglarea şi optimizarea activităţii economice în viitor.

2. Care este conţinutul procesului de analiză economică

Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. După nivelul la care se desfăşoară, întâlnim:
a. analiză cantitativă;
b. analiză microeconomică;
c. analiză calitativă;
d. analiză retrospectivă;
e. analiză macroeconomică
Rezolvare O ● O O ●

10
De rezolvat:
2 În funcţie de sfera de cuprindere şi obiectivul analizat, întâlnim?
a. analiză cantitativă şi analiză calitativă;
b. analiză retrospectivă şi analiză prospectivă;
c. analiză microeconomică şi analiză macroeconomică;
d. analiză globală şi analiză parţială;
e. analiză statică şi analiză dinamică.
O O O O O

1.2. Poziţia, rolul şi funcţiile analizei economico-financiare

în procesul managerial

Analiza economico-financiară a întreprinderilor ca disciplină ştiinţifică

cu caracter unitar se ocupă cu prezentarea metodelor şi procedeelor de analiză
a fenomenelor şi proceselor economice care au loc la nivelul agentului
economic.

Studierea fenomenelor economice se face în mişcarea şi interdependenţa

lor precum şi în comparaţii cu obiecte stabilite ce permite cunoaşterea punctelor
de dezechilibru şi luarea unor măsuri de reglare şi funcţionare normală a acestor
unităţi.

- deţine deci un rol important în procesul de conducere,

reglare şi diagnoză a activităţii societăţilor comerciale;
analiza economico-financiară permite exercitarea în
bune condiţii a tuturor atributelor manageriale
previziune, organizare precum şi a funcţiunilor
fundamentale ale întreprinderii.

- joacă un rol important în exercitarea funcţiei de

previziune întrucât furnizează conducerii întreprinderilor
Rolul informaţiile necesare pentru elaborarea prognozelor,
analizei fundamentarea programelor de activitate şi stabilirea
economico strategiei de acţiune în viitor.
-financiare
- prin îmbinarea analizei retrospective cu analiza
previzională se face legătura între activitatea trecută,
prezentă şi viitoare a unei întreprinderi şi se pot lua
măsuri corespunzătoare pentru reglarea fenomenelor şi
proceselor economice în viitor.

- un rol important îl are analiza economică în

realizarea funcţiei de organizare pentru că permite
conducerii întreprinderii luarea măsurilor necesare
pentru organizarea corespunzătoare a tuturor
activităţilor care se desfăşoară la nivelul întreprinderii
precum şi pentru utilizarea raţională a resurselor
materiale şi umane.

11
 - analiza economică serveşte şi la exercitarea funcţiei
de coordonare prin care se urmăreşte corelarea
diferitelor funcţiuni ale întreprinderii, asigurarea şi
menţinerea unui echilibru între necesităţi şi resurse,
între venituri şi cheltuieli sau alte fenomene
economice care au loc la nivelul întreprinderii.

Rolul - un rol foarte important revine analizei în realizarea

analizei funcţiei de comandă pentru că asigură fundamentarea
economico tuturor deciziilor cu caracter operativ, tactic, strategic
-financiare luate de conducerea întreprinderii.

- prin conţinutul său, analiza economică are un loc

foarte important în exercitarea funcţiei de control
întrucât permite cunoaşterea întregii activităţi
desfăşurate în întreprindere, rezultatele economico-
financiare obţinute şi eficienţa deciziilor luate de
managerii întreprinderii.

Reţinem:

Metodele folosite de analiza economică servesc la cunoaşterea

fenomenelor şi proceselor economice ce au loc la nivelul întreprinderii în toată
complexitatea şi interacţiunea lor, a influenţei exercitate de diferiţi factori ceea ce
permite fundamentarea temeinică a deciziilor, alegerea variantei optime de
acţiune şi sporirea eficienţei întregii activităţi economice.

Observaţie:
Realizarea funcţiilor întreprinderii presupune exercitarea tuturor
atributelor conducerii iar fiecare dintre aceste atribute se realizează prin
intermediul unui anumit tip de analiză. Analiza diagnostic necesară
managementului firmei are în vedere acele aspecte susceptibile de a ameliora
gestiunea şi rezultatele întreprinderii urmărindu-se astfel:
• Creşterea: cum s-a desfăşurat activitatea întreprinderii în perioada supusă
analizei şi care a fost ritmul creşterii acesteia în raport cu ritmul sectorului
de activitate;
• Rentabilitatea: dacă rezultatele obţinute sunt pe măsura mijloacelor
folosite şi dacă creşterea a fost însoţită de o rentabilitate sufucientă;
• Echilibrul: care este structura financiară a întreprinderii şi dacă aceasta
este echilibrată, în contextul raportului între masele de capitaluri pentru un
suport financiar convenabil;
• Riscurile: care sunt ele, dacă întreprinderea prezintă puncte de
vulnerabilitate şi dacă există un risc de faliment crescut sau nu.

Importanţa analizei economico-financiare decurge şi din funcţiile ei, aceste

funcţii pot fi sintetizate astfel:

12
 Funcţiile analizei economico-financiare
Funcţia de informare şi - asigură valorificarea datelor furnizate de întregul sistem
participare activă la de evidenţă economică, în scopul informării centrelor de
actul decizional decizie asupra modului de realizare a performanţelor
economico-financiare, precum şi a cauzelor care au generat
eventuale dereglări, în vederea reglării lor în perioada
următoare;

Funcţia de descoperire - prin rezervă internă se îmţelege tot ceea ce depăşeşte

şi mobilizare a cheltuielile minime necesare de factori de producţie pentru
rezervelor interne a obţine o unitate de produs;
- rezervele interne apar pe parcursul desfăşurării activităţii
economice ca rezultat al folosirii necorespunzătoare a
categoriilor de resurse;

Funcţia de diagnoză şi - în procesul conducerii analiza economică constituie un

reglarea activităţii instrument operaţional de diagnoză şi reglare a activităţii
întreprinderii întreprinderii;
- diagnoza presupune cercetarea funcţionării sistemului sub
raport structural şi funcţional-cauzal şi se intemeiază pe
informaţia de stare; prin diagnoză, analiza economică
localizează punctele critice din cadrul sistemului, dar
sensibilizează şi centrele de decizie pentru a lua măsurile de
reglare;

Funcţia de reflectare a - se realizează cu ajutorul contabilităţii;

gestionării eficienţe a - analiza trebuie să cuantifice aspectele de ordin cantitativ şi
patrimoniului şi de calitativ privind performanţele economico-financiare
evaluare a realizate, de a reflecta păstrarea puterii şi autonomiei
performanţelor financiare a întreprinderii;
managementului - de asemenea, analiza are rolul de a semnala deficienţele
de ordin financiar privind degradarea rentabilităţii şi
creşterea riscului, de a evalua calitatea managementului
prin nivelul performanţelor obţinute, de a oferi informaţii
certe privind modul de gestionare a patrimoniului.

Funcţia de realizare a - presupune analiza relaţiilor cu furnizorii de capital,

conexiunii agentului partenerii de afaceri (furnizori, clienţi), statul (organele
economic cu mediul fiscale, guvernul, autorităţile locale) sau alţi utilizatori
exterior (organizaţii profesionale, consultanţi externi, auditori,
instanţe de judecată, public).

TEST DE EVALUARE
1. În ce constă rolul analizei economico financiare în exercitarea
funcţiei de previziune ?
Răspuns:
Rolul analizei în exercitarea funcţiei de previziune presupune furnizarea
informaţiilor necesare conducerii întreprinderilor în vederea elaborării
prognozelor, fundamentarea programelor de activitate şi stabilirea strategiei
de acţiune în viitor.

13
 2. Enumeraţi principalele funcţii ale analizei economico-financiare
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Analiza economico-financiară deţine un rol important:
a) în procesul de conducere, reglare şi diagnoză a activităţii
întreprinderilor;
b) în realizarea funcţiei de comandă pentru că asigură fundamentarea
tuturor deciziilor cu caracter operativ, tactic, strategic luate de conducerea
întreprinderii;
c) în exercitarea funcţiei de previziune întrucât furnizează conducerii
întreprinderilor informaţiile necesare pentru elaborarea prognozelor,
fundamentarea programelor de activitate şi stabilirea strategiei de acţiune în viitor;
d) nici una din variantele anterioare.
Rezolvare • • • O

De rezolvat:
2. Funcţia de informare şi participare activă la actul decizional a
analizei economico-financiare se referă la:
a) asigură valorificarea datelor furnizate de întregul sistem de evidenţă
economică;
b) presupune analiza relaţiilor cu furnizorii de capital, partenerii de afaceri,
statul sau alţi utilizatori;
c) mobilizarea rezervelor interne;
d) nici una din variantele anterioare.
Rezolvare O O O O

1.3. Factorii care determină schimbări de stare

în funcţiunea sistemelor economice

Noţiuni utilizate în activitatea de analiză

În cadrul desfăşurării procesului de analiză sunt utilizate câteva

noţiuni specifice precum:
• fenomenul,
• elementul,
• factorul,
• cauza,
• legăturile factorial-cauzale.

14
Definiţii Fenomenele reprezintă forme exterioare ale realităţii
economice, respectiv acele aspecte, laturi şi legături
dintre actele economice care apar şi se manifestă la
suprafaţa acesteia şi care pot fi cunoscute în mod

Elementele sunt reprezentate de părţile componente

ale fenomenului sau rezultatului economic analizat.

Factorii reprezintă forţele motrice care determină

apariţia şi modificarea unui fenomen sau rezultat
economic.

Cauzele reprezintă acele fenomene care provoacă şi

explică apariţia unui fenomen sau rezultat economic
(fenomenul analizat sau un factor care acţionează
asupra fenomenului analizat).

Legăturile factorial – cauzale reprezintă formele

conexiunii prin care interacţiunea unor fenomene sau
părţi ale acestora generează fie transformarea
fenomenului, fie a altor fenomene.

Observaţie:
Între noţiunile de cauză şi factor există o apropiere din punctul de vedere
al funcţiilor de realizare a fenomenului sau rezultatului, cu precizarea că noţiunea
de factor se utilizează pentru fenomenele noi, complexe, iar noţiunea de cauză se
utilizează pentru fenomenele primare care nu mai pot fi descompuse.

Reţinem:

În cadrul noţiunilor prezentate un loc aparte revine factorilor, întrucât

aceştia explică schimbările ce au loc la nivelul fenomenelor sau rezultatelor.
Fenomenele şi procesele economice dintr-o întreprindere au caracter
complex şi interdependent, astfel în procesul de analiză este necesar să se
stabilească cât mai corect factorii de influenţă şi legăturile de condiţionare care
apar în cazul fiecărui fenomen studiat. În acest fel, se pot identifica posibilităţile
de amplificare a factorilor cu efecte pozitive asupra activităţii întreprinderii şi
eliminarea factorilor cu efecte negative asupra activităţii

Pentru stabilirea corectă a factorilor de influenţă este necesară cunoaşterea

criteriilor de clasificare a acestora:
economici,
tehnici,
tehnologici,
1) În funcţie de organizatorici,
natura lor: social-politici,
demografici,
psihologici,
biologici,
naturali, etc

15
 factori principali (factori cheie) – influenţa
2) După acestora în obţinerea rezultatelor este hotărâtoare;
intensitatea factori secundari – nu au o influenţă decisivă
acţiunii lor în obţinerea rezultatelor;

3) În funcţie de factori cu acţiune directă – îşi exercită

modul de influenţa în mod nemijlocit asupra fenomenului
acţiune asupra analizat;
fenomenului factori cu acţiune indirectă – acţionează
analizat asupra fenomenului prin intermediul altor factori;

factori cantitativi - sunt purtătorii

materiali ai factorilor calitativi fiind condiţia
indispensabilă a acţiunilor acestor factori şi se
4) După poziţia exprimă în unităţi de măsură diferite faţă de
şi caracterul lor fenomenul analizat; reflectă latura extensivă a
într-o relaţie fenomenului analizat;
factorial- factori de structură - reflectă raporturile
cauzală: structurale dintre elementele factorilor cantitativi
şi exprimă ponderea acestor elemente în
mărimea totală a factorilor respectivi;
factori calitativi - sunt de aceeaşi natură
cu fenomenul analizat şi se exprimă în aceleaşi
unităţi de măsură; reflectă latura intensivă a
fenomenului economic analizat

Observaţie:
Această grupare a factorilor are o mare importanţă în desfăşurarea
procesului de analiză fiind o etapă premergătoare a metodei de comensurare a
influenţei factorilor asupra fenomenului studiat.

5) După factori simpli – factori care nu mai pot fi

gradul de descompuşi în alţi factori;
agregare: factori complecşi – care sunt alcătuiţi din mai
mulţi factori simpli.

factori interni sau endogeni – îşi au

6) În funcţie originea în interiorul întreprinderii, având caracter
de locul determinist;
acţiunii lor: factori externi sau exogeni – îşi au
originea în mediul ambiant, având caracter
probabilistic.

16
 factori dependenţi de efortul propriu – îşi au
originea în eforturile depuse de salariaţii
7)După efortul întreprinderii şi acţionează pentru mobilizarea
propriu al rezervelor interne;
întreprinderii: factori independenţi de efortul propriu –
provin în principal din mediul în care întreprinderea
îşi desfăşoară activitatea.

factori previzibili (determinativi) – nu

8) După implică riscuri, acţionând în cadrul unor procese
posibilităţile controlate;
de previziune factori imprevizibili (aleatori) – acţionează
necontrolat.

9) După factori pozitivi;

sensul factori negativi;
influenţei lor factori indiferenţi

Observaţie:
Studiul factorilor prezintă o deosebită utilitate în analiza economico-
financiară, însă criteriile anterior prezentate nu au un caracter limitativ şi sunt
departe de a fi epuizate.

TEST DE EVALUARE

1. Prin ce se caracterizează factorii simpli şi factorii complecşi

Răspuns:
Factorii simpli sunt factori care nu mai pot fi descompuşi în alţi
factori, iar factorii complecşi sunt alcătuiţi din mai mulţi factori simpli.

2. Ce reprezintă factorii în cadrul desfăşurării procesului de analiză ?

Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. După poziţia şi caracterul lor într-o relaţie factorial-cauzală,
distingem:
a) factori previzibili şi factori imprevizibili;
b) factori simpli şi factori complecşi;

17
 c) factori pozitivi, factori negativi şi factori indiferenţi;
d) factori cantitativi, factori de structură şi factori calitativi.
Rezolvare O O O ●

De rezolvat:
2. În funcţie de locul acţiunii lor, distingem:
a) factori principali şi factori secundari;
b) factori previzibili şi factori imprevizibili factori previzibili şi factori
imprevizibili;
c) factori interni (endogeni) şi factori externi (exogeni);
d) factori previzibili şi factori imprevizibili;
Rezolvare O O O O

1.4. Metode şi tehnici ale analizei economico-financiare

Metoda

- este un proces teoretico-abstract, prin care se fixează o anumită

concepţie privind modul de studiere a unui obiectiv (fenomen, proces) în
vederea obţinerii de cunoştinţe asupra formei sau alcătuirii acestuia.

Procedeul

- este latura practică de executare a unui lucru, de studiere a unei

activităţi sau de prelucrare a datelor unui proces de cercetare, deci
concretizarea metodei.

Pentru analiza activităţii economico-financiară a întreprinderilor se pot

folosi mai multe metode şi procedee cu caracter general sau specific.
În procesul de analiză trebuie să se îmbine metodele generale cu metodele
şi procedeele specifice fapt care permite studierea complexă a fenomenelor
economice şi luarea măsurilor corespunzătoare pentru îmbunătăţirea activităţii
întreprinderii.

Metodele folosite în analiza activităţii economico-financiară a

generale întreprinderilor sunt de regulă metode statistico-
matematice cum ar fi: metoda grupărilor, metoda
corelaţiei, metoda funcţiei de producţie, metoda
cercetării operaţionale.

În afară de aceste metode cu caracter general, analiza economico-

financiară mai foloseşte şi unele metode şi procedee specifice cum ar fi:
metoda comparaţiei rezultatelor economice;
metoda diviziunii sau descompunerii rezultatelor economice;
metoda stabilirii factorilor de influenţă;
metode de măsurare a influenţei factorilor;
metoda generalizării.

18
 1. Metoda comparaţiei rezultatelor economice

Această metodă are un rol important în procesul de analiză pentru că

fiecare rezultat al activităţii întreprinderii se studiază nu numai ca mărime, ci
şi în raport cu un anumit criteriu luat ca bază de comparaţie ceea ce permite
cunoaşterea abaterilor intervenite în timp şi spaţiu.

În funcţie de baza de comparaţie folosită se pot efectua următoarele

tipuri de comparaţii:
a) comparaţii în timp - între rezultatele efective şi rezultatele prevăzute,
între rezultatele efective sau prevăzute din perioada
curentă şi cele din perioadele anterioare;
b) comparaţii în spaţiu - între rezultatele verigilor organizatorice din
întreprindere, între rezultatele obţinute de
întreprinderea analizată şi rezultatele medii pe
întreaga ramură;
c) comparaţii mixte - îmbinarea comparaţiilor în timp şi spaţiu;
d) comparaţii cu - care pot interveni în general în alegerea variantei
caracter special optime de acţiune.

Observaţie:
Prin comparaţie se asigură raporatrea nivelului indicatorilor economico-
financiari faţă de nivelul aceloraşi indicatori consideraţi într-o bază de
comparaţie. Pentru realizarea comparaţiei este necesar să se asigure alegerea
criteriilor sau bazei de comparaţie şi omogenizarea termenilor comparaţi.

Criteriile (baza) de comparaţie pot fi:

- realizările din perioada precedentă;
- nivelul planificat al indicatorilor economico-financiari;
- nivelul realizărilor medii în cadrul ramurii;
- nivelul realizărilor de vârf în unităţi similare;
- nivelul optim al unor indicatori, etc.
Omogenizarea termenilor comparaţi presupune asigurarea unui conţinut
unitar al indicatorilor care se compară, utilizarea aceleiaşi metodologii şi aceloraşi
procedee de calcul.

Rezultatele comparării se concretizează în:

ABATEREA ABSOLUTĂ ΔR = R1 – R0
ABATEREA RELATIVĂ Δ%R = (ΔR / R0) x 100
INDICELE IR = (R1/R0) x 100
ABATEREA INDICELUI ΔIR = ΔR/R0 – 100

2. Metoda diviziunii sau descompunerii rezultatelor economice

Această metodă constă în descompunerea fenomenelor şi proceselor

cercetate în elementele lor componente, stabilind contribuţia lor la
modificarea totală a fenomenelor studiate şi localizarea în timp şi spaţiu a
provenienţei rezultatelor şi a cauzelor acestora.

19
 În funcţie de criteriul după care poate avea loc descompunerea
fenomenelor şi a rezultatelor economice se disting:
a) Descompunerea - permite cunoaşterea evoluţiei în timp a fenomenelor
sau diviziunea în analizate şi evidenţierea abaterilor intervenite pe
timp a rezultatelor fiecare diviziune de timp între rezultatele efective şi
economice cele previzionate. Pe această cale se poate stabili
contribuţia fiecărei diviziuni de timp (zi, săptămână,
decadă, lună, trimestru, an) la modificarea totală a
fenomenelor cercetate pe o anumită perioadă de timp.
b) Descompunerea - permite cunoaşterea rezultatelor obţinute de fiecare
sau diviziunea în verigă organizatorică a unei întreprinderi (atelier,
spaţiu a rezultatelor secţie, uzină) precum şi stabilirea contribuţiei fiecărei
economice verigi organizatorice la modificarea generală a
fenomenelor studiate.
c) Descompunerea - contribuie la adâncirea analizei activităţii
sau diviziunea pe economice a întreprinderii prin stabilirea contribuţiei
părţi sau elemente fiecărui element asupra modificării acestor fenomene.
componente a Descompunerea pe părţi sau elemente componente se
rezultatelor poate aplica majorităţii indicatorilor care reflectă
economice diferite laturi ale întreprinderii, fapt care permite
efectuarea unor analize structurale asupra
indicatorilor calitativi şi cantitativi. Totodată
diviziunea pe părţi şi elemente componente constituie
o etapă premergătoare a stabilirii factorilor care
acţionează asupra fenomenelor analizate şi a
măsurării influenţei lor

3. Metoda stabilirii factorilor de influenţă

Cu ajutorul acestei metode se stabilesc factorii care acţionează asupra

fenomenelor sau rezultatelor economice analizate precum şi legăturile
cauzale dintre aceştia.

Observaţie:
- în procesul de analiză este necesar să se stabilească cât mai corect factorii de
influenţă şi legăturile de condiţionare care apar în cazul fiecărui fenomen studiat.

Principiile care stau la baza acestei metode sunt următoarele:

a) Stabilirea factorilor de influenţă se face prin descompunerea în trepte a
fenomenelor cu ajutorul abstracţiunii ştiinţifice. Pe această cale are loc trecerea de
la general la particular şi cunoaşterea tuturor factorilor principali şi secundari cu
acţiune directă sau indirectă până la cauzele finale care acţionează asupra
fenomenului analizat;
b) Pentru stabilirea corectă a factorilor de influenţă, analiza economică
trebuie să parcurgă un drum invers în raport cu evoluţia reală a fenomenului
studiat. Astfel cauzele finale descoperite în procesul de analiză reprezintă de fapt
cauzele generale care au generat apariţia fenomenului cercetat;
c) Determinarea legăturilor de condiţionare dintre fiecare factor de
influenţă şi fenomenul analizat precum şi între factorii care acţionează.

20
 În concluzie:
Gruparea factorilor prezintă o mare importanţă în munca de analiză fiind o
etapă premergătoare a metodei de comensurare a influenţei factorilor asupra
fenomenului studiat.

4. Metode de măsurare a influenţei factorilor

Cu ajutorul acestor metode se determină mărimea şi sensul influenţei

fiecărui factor care acţionează asupra fenomenului analizat. În acest fel se
scot în evidenţă factorii cu acţiune pozitiva sau negativă asupra fenomenelor
studiate precum şi posibilităţile de îmbunătăţire a activităţii unei
întreprinderi.
Metodele folosite pentru cuantificarea influenţei factorilor variază în
funcţie de tipul legăturilor de condiţionare dintre factori şi de scopul analizei
economice.
În general legăturile de condiţionare dintre fenomenele economice
analizate şi factorii de influenţă pot fi de două tipuri principale:
- legături de tip funcţional sau determinist;
- legături de tip stohastic sau probabilistic.
Ţinând seama de tipul relaţiilor de condiţionare dintre fenomenele
economice şi de scopul analizei pentru măsurarea influenţei factorilor şi a
intensităţii legăturilor de cauzalitate dintre fenomene, se pot folosi următoarele
mai multe metode şi procedee.
Observație:
În cazul relaţiilor de tip determinist (funcțional) între fenomenul analizat
şi factorii săi de influenţă se utilizează pentru măsurarea influenței factorilor:
- metoda substituirilor în lanţ;
- metoda balanţieră;
- metoda soldului;

Metoda substituirilor în lanţ (metoda succesivă)

¾ Se foloseşte pentru măsurarea influenţei factorilor asupra modificării
fenomenelor sau rezultatelor economice, atunci când între fenomenul
analizat şi factorii săi de influenţă există legături de tip funcţional
exprimate sub forma relaţiei de produs sau raport între factori.
¾ Esenţa acestei metode constă în determinarea succesivă a influenţei
fiecărui factor asupra modificării fenomenului analizat ceilalţi factori
rămânând constanţi.

La baza acestei metode se află următoarele reguli :

• aşezarea factorilor în relaţia de cauzalitate se face în ordinea poziţionării
lor economice : factori cantitativi, factori structurali şi factori calitativi;
• substituirea factorilor se face în mod succesiv începând cu factorii
cantitativi şi terminând cu cei calitativi;
• factorul substituit anterior rămâne substituit până la sfârşitul procesului
de analiză şi se ia în calcul la valoarea lui efectivă;
• factorul care urmează a fi substituit ulterior se ia în calcul la valoarea sa
previzionată sau din perioada de bază.

21
 Metodologia de calcul a influenţei factorilor
Pentru:
A) cazul relaţiei de produs între factori;
B) cazul relaţiei de raport între factori.

A) CAZUL RELAŢIEI DE PRODUS ÎNTRE FACTORI

Considerăm un fenomen sau un rezultat economic, notat cu R, care
este influenţat de trei factori notaţi cu a, b, c, între care există relaţia de
produs, respectiv :
R = f (a , b, c) sau R = a×b×c
• Mărimea rezultatului analizat în perioada de bază sau cea
previzionată (notată cu R0) şi mărimea efectivă (notată cu R1) vor fi :
R 0 = a 0 × b0 × c0
R 1 = a 1 × b1 × c1
• Analiza fenomenului sau a rezultatului economic studiat porneşte de
la determinarea modificării absolute şi procentuale a acestuia, în
perioada efectivă faţă de plan sau perioada de bază, astfel :
- modificarea absolută (ΔR) :
ΔR= R1 – R0 = (a 1 × b1 × c1 ) − (a 0 × b 0 × c 0 )
- modificarea relativă (ΔR%)
ΔR R − R0
ΔR%= × 100 = 1 × 100
R0 R0
R
sau ΔR%= I R − 100 unde I R = 1 × 100
R0
• Influenţa modificării sau variaţiei fiecărui factor asupra modificării
fenomenului studiat se stabileşte în mod succesiv după cum urmează:
1.1. influenţa modificării factorului a asupra modificării rezultatului R ( ΔaR ):
ΔaR = (a 1 × b1 × c1 ) − (a 0 × b 0 × c 0 ) = (a 1 − a 0 ) × b 0 × c 0
ΔaR
ΔaR = × 100
R0
1.2.influenţa modificării factorului b asupra modificării rezultatului ( ΔbR ) :
ΔbR = (a 1 × b1 × c 0 ) − (a 1 × b 0 × c 0 ) = a 1 × (b1 − b 0 ) × c 0
ΔbR
Δ %=
b
R × 100
R0
1.3.influenţa modificării factorului c asupra modificării rezultatului ( ΔcR ) :
ΔcR = (a 1 × b1 × c1 ) − (a 1 × b1 × c 0 ) = a 1 × b1 × (c1 − c 0 )
ΔcR
ΔcR % = × 100
R0
• Suma algebrică a influenţelor factorilor trebuie să corespundă cu
modificarea fenomenului sau rezultatului economic analizat, adică :
ΔaR + ΔbR + ΔcR = ΔR sau ∑ ΔaR,b,c = ΔR
respectiv :
ΔaR % + ΔbR % + ΔcR % = ΔR %

22
 B) CAZUL RELAŢIEI DE RAPORT ÎNTRE FACTORI
În cadrul aplicării metodei substituirilor în lanţ la relaţia de raport
între factori, exprimaţi în mărimi absolute sau relative se pot întâlni două
situaţii :
b1) când factorul cantitativ se găseşte la numărător şi, deci,
substituirea va începe cu numărătorul şi apoi cu numitorul;
b2) când factorul cantitativ se găseşte la numitor, iar substituirea va
începe cu numitorul şi apoi cu numărătorul.
b1) factorul cantitativ se află la numărător :
• Presupunem un fenomen sau un rezultat economic R, influenţat de
doi factori a şi b între
care există relaţia de raport.
a
R = f (a , b) R=
b
• Mărimea rezultatului în perioada efectivă şi cea previzionată va fi :
a a
R0 = 0 R1 = 1
b0 b1
• Modificarea absolută şi procentuală a fenomenului analizat va fi :
- modificarea absolută (ΔR) :
a a
ΔR = R 1 − R 0 = 1 − 0
b1 b 0
- modificarea procentuală (ΔR%) :
ΔR
ΔR % = × 100 sau ΔR % = I R − 100
R0
R
unde I R = 1 × 100
R0
• Influenţele celor doi factori se stabilesc astfel :
- influenţa modificării factorului a (factor cantitativ)
a a a − a0 Δa
ΔaR = 1 − 0 = 1 ; ΔaR % = R × 100
b0 b0 b0 R0
- influenţa modificării factorului b
a a Δb
ΔbR = 1 − 1 ; ΔbR % = R × 100
b1 b 0 R0

• Suma influenţelor celor doi factori trebuie să fie egală cu modificarea

fenomenului analizat
∑ ΔaR,b = ΔR şi ∑ ΔaR,b % = ΔR %
b2) factorul cantitativ se află la numitor
a
R = f (a , b) ; R=
b
b reprezintă factorul cantitativ
a a
ΔR = R 1 − R 0 = 1 − 0
b1 b 0
ΔR
ΔR % = × 100
R0

23
 • Determinarea influenţelor modificării factorilor se va face astfel :
- influenţa modificării factorului b (factor cantitativ)
a a ΔR bR
ΔbR = 0 − 0 ; ΔR bR % = × 100
b1 b 0 R0
- influenţa modificării factorului a :
a1 a 0 a1 − a 0 ΔaR
ΔR =
a
− = ; ΔR % =
a
× 100
b1 b1 b1 R0
• Suma influenţelor celor doi factori trebuie să fie egală cu modificarea
fenomenului analizat :
∑ ΔaR,b = ΔR iar ∑ ΔaR,b % = ΔR %
Acest tip de relaţie se întâlneşte cel mai des în procesul de analiză,
respectiv la studierea majorităţii indicatorilor de eficienţă economică, unde
se compară efectul obţinut cu efortul depus sau invers, cum ar fi :
productivitatea muncii, eficienţa mijloacelor fixe, cheltuieli la 1000 lei cifră
de afaceri, rata rentabilităţii.

Metoda balanţieră
• se foloseşte pentru determinarea influenţei factorilor atunci când între
fenomenul analizat şi elementele sale componente există relaţii de
sumă şi diferenţă.

Metodologia stabilirii influenţelor este următoarea :

• Considerăm un fenomen sau rezultat economic, notat cu R,
influenţat de trei elemente (a, b, c) între care există relaţia de sumă sau
diferenţă:
R= a + b – c
• Mărimea rezultatului în perioada de bază şi cea efectivă va fi :
R 0 = a 0 + b0 − c0
R 1 = a 1 + b 1 − c1
• Modificarea efectivă faţă de plan sau perioada de bază va fi :
- modificarea absolută (ΔR)
ΔR = R 1 − R 0 = (a 1 + b1 − c1 ) − (a 0 + b 0 − c 0 )
- modificarea relativă (ΔR%) :
ΔR
ΔR % = × 100
R0
• Influenţa factorilor se calculează astfel :
- influenţa modificării factorului a asupra modificării rezultatului R
ΔaR = a 1 − a 0
- influenţa modificării factorului b asupra modificării rezultatului R
ΔbR = b1 − b 0
- influenţa modificării factorului c asupra modificării rezultatului R
ΔcR (−c1 ) − (−c 0 ) = −(c1 − c 0 )
Verificare: ΔaR + ΔbR + ΔcR = ΔR sau ∑Δ a ,b ,c
R = ΔR

24
Observație:
În cazul metodei balanțiere influenţa fiecărui factor sau element
component se determină ca diferenţă între mărimea efectivă şi cea previzionată
sau din perioada de bază a elementului respectiv, ţinând seama de semnul său
algebric din relaţia de condiţionarea analizată.

Metoda soldului

• cu ajutorul acesteia se poate determina influenţa unui singur factor

atunci când se cunosc influenţele pentru (n-1) factori, precum şi
modificarea fenomenului analizat (ΔR). Influenţa necunoscută se poate
stabili pe baza soldului.

De exemplu, într-o relaţie de condiţionare care poate îmbrăca forma de

produs, raport, sumă sau diferenţă între factori, intervin trei factori de influenţă (a,
b şi c). În procesul de analiză au fost stabilite deja influenţele factorilor a şi b,
precum şi modificarea fenomenului studiat (ΔR), dar nu se cunoaşte influenţa
factorului c. Această influenţă se poate prin metoda soldului astfel :
ΔcR = ΔR − (ΔaR + ΔbR )

5. Metoda generalizării

Cu ajutorul acestei metode se scot în evidenţă principalele aspecte

pozitive sau negative din activitatea unităţii economice şi se fac aprecieri
asupra evoluţiei fenomenelor analizate. Generalizarea permite precizarea
diagnosticului şi măsurile de reglare a activităţii fiecărei întreprinderi în
vederea valorificării resurselor interne şi a îmbunătăţirii rezultatelor
economico-financiare.
În concluzie:
Metoda generalizării permite utilizarea concluziilor analizei în procesul
managerial pentru fundamentarea deciziilor cu caracter tactic şi strategic la
diverse nivele ierarhice. Pe baza generalizării se asigură finalizarea întregului
proces de analiză diagnostic şi formularea unor concluzii cu caracter general
privind aprecierea evoluţiei fenomenelor studiate şi a posibilităţilor de reglare şi
optimizare a performanţelor activităţii unităţilor economice în viitor.

TEST DE EVALUARE
1. Care sunt regulile ce trebuie respectate în cazul aplicării metodei
substituirilor în lanț?
Răspuns:
La baza metodei substituirilor în lanț se află următoarele reguli :
- aşezarea factorilor în relaţia de cauzalitate se face în ordinea poziţionării lor
economice : factori cantitativi, factori structurali şi factori calitativi;
- substituirea factorilor se face în mod succesiv începând cu factorii
cantitativi şi terminând cu cei calitativi;
factorul substituit anterior rămâne substituit până la sfârşitul procesului de
analiză şi se ia în calcul la valoarea lui efectivă;
- factorul care urmează a fi substituit ulterior se ia în calcul la valoarea sa
previzionată sau din perioada de bază.

25
 2. Care sunt principalele tipuri de comparații cepot fi efectuate,
utilizând metoda comparației rezultatelor economice
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Dacă între elementele fenomenului studiat există relaţii de tip
determinist de natura produsului sau a raportului, atunci în analiză se
foloseşte metoda:
a) calitativă;
b) substituirilor în lanţ;
c) soldului;
d) balanţieră.

Rezolvare O ● O O

De rezolvat:
2. Dacă între elementele fenomenului studiat există relaţii de tip
determinist exprimate sub forma relaţiilor matematice de sumă şi diferentă,
atunci în analiză se foloseşte metoda:
a) cantitativă;
b) substituirilor în lanţ;
c) soldului;
d) balanţieră.
Rezolvare O O O O

1.5. Sursele informaţionale utilizate în analiza activităţii

economico-financiare

Efectuarea analizei diagnostic a activităţii economico-financiare necesită

folosirea unui sistem de informaţii care să permită cunoaşterea tuturor
fenomenelor şi proceselor care au loc în interiorul întreprinderii şi în afara ei.

Calitatea informaţiilor;
Rezultatele
procesului de Cantitatea informaţiilor;
analiză depind
într-o măsură Exactitatea informaţiilor;
importantă de:
Operativitatea informaţiilor.

26
Informaţiile folosite în analiza diagnostic se pot clasifica după mai multe criterii:
În funcţie de natura informaţiile pot fi:
lor -economice;
-tehnice;
-tehnologice;
-organizatorice;
-juridice;
-sociale;
-ecologice;
-politice.
În procesul de analiză un rol esenţial îl deţin
informaţiile economico-financiare care reflectă
rezultatele întreprinderii cu ajutorul unor indicatori de
ordin calitativ şi cantitativ.
După sursele lor de - interne sau endogene, ce provin din interiorul
provenienţă întreprinderii şi reflectă evoluţia rezultatelor economico-
financiare şi modul de utilizare a resurselor în unitatea
analizată; aceste informaţii se regăsesc în programul de
activitate şi în documentele de evidenţă economică ale
întreprinderii, îndeosebi în bilanţul contabil şi anexele
sale;
- externe sau exogene, provin din afara întreprinderii şi
sunt reflectate în diferite publicaţii de specialitate, în
presă sau legislaţia economico-financiară.
După conţinutul lor - informaţii de plan, care reflectă obiectivele curente ale
întreprinderii;
- informaţii normative, sunt reglementate prin anumite
norme, normative financiare, bugete sau standarde;
- informaţii efective, care reflectă rezultatele
economico-financiare obţinute în activitatea unei
întreprinderi în perioada curentă sau perioadele
precedente;
- informaţii de prognoză, estimează evoluţia viitoare şi
consecinţele anumitor fenomene sau procese economice
pe o perioadă mai îndelungată de timp.
În funcţie de - curente sau operative;
periodicitatea lor - periodice.
În raport de rolul lor - informaţii active, când se referă la activitatea curentă a
în procesul conducerii întreprinderii şi pot genera măsuri concrete de reglare în
timpul desfăşurării fenomenelor respective;
- informaţii pasive, se referă la activitatea anterioară a
întreprinderii, dar care sunt necesare în fundamentarea
deciziilor privind evoluţia viitoare a activităţii
economice.

Deoarece obiectivul esenţial al analizei activităţii economico-financiare a

întreprinderii îl constituie studierea modului de realizare a obiectivelor stabilite a
rezultatelor economico-financiare obţinute, informaţii folosite în munca de analiză
provin din datele cuprinse în programul economic şi financiar al întreprinderii,
bugetul de venituri şi cheltuieli precum şi din datele sistemului de evidenţă
contabilă şi statistică.

27
 Programul economic şi financiar al întreprinderii cuprinde indicatori de
plan şi unele norme care servesc drept bază de comparaţie în aprecierea
rezultatelor economico-financiare obţinute în perioada analizată.
Un rol important în analiza activității economico-financiare revine
informaţiilor din situațiile financiare anuale (bilanţul contabil, anexele la bilanţ,
contul de profit şi pierdere).
Pentru efectuarea analizei economico-financiare este necesar să se recurgă
şi la unele date din afara evidenţei economice, cum sunt: rapoarte prezentate în
consiliile de administraţie, în adunările generale ale acţionarilor, procese verbale
încheiate de organele de control financiar-bancar, materiale apărute în presă şi
altele.

Reținem:

Indiferent de sursele de provenienţă, informaţiile folosite în procesul de

analiză economico-financiară şi activitatea managerială a firmei, trebuie să
satisfacă anumite cerinţe cum sunt: utilitatea, exactitatea, profunzimea,
operativitatea, valoarea şi costul informaţiei.

TEST DE EVALUARE

1. Cum pot fi clasificate informațiile în funcție de natura lor?

Răspuns:
În funcție de natura lor informaţiile pot fi: economice; tehnice;
tehnologice; organizatorice; juridice; sociale; ecologice; politice, etc.

2. Cum pot ficlasificate informațiile în raport de rolul lor în procesul

conducerii?
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Printre cerințele pe care trebuie să le satisfacă informațiile folosite
în procesul de analiză economico-financiară se regăsesc:
a) valoarea și costul informațiilor;
b) utilitatea informațiilor; exactitatea, profunzimea, operativitatea;
c) exactitatea și profunzimea informațiilor;
d) operativitatea informațiilor;
e) nici una din variantele anterioare.
Rezolvare ● ● ● ● O

28
De rezolvat:
2. În funcţie de periodicitatea lor informațiile se impart în:
a) informații interne și informații externe;
b) informații curente și informații periodice;
c) informații active și informații pasive;
d) informații economice și informații tehnice
Rezolvare O O O O

1.6. Etapele şi organizarea analizei economico-financiare

Desfăşurarea normală a activităţii de analiză economico-financiară

depinde în mare măsură de modul de organizare a acestei activităţi. În acest sens
este necesară parcurgerea următoarelor etape:

1. Stabilirea Analiza activităţii economico-financiare

tematicii începe prin elaborarea unui program de lucru în care
şi a se precizează scopul analizei, se fixează obiectivele
obiectivelor şi etapele de analiză. De asemenea se precizează
analizei problemele ce vor fi supuse analizei, locul
desfăşurării analizei, perioada de timp luată în
studiu, sursele de informare ce urmează a fi
cercetate, precum și persoanele care participă la
efectuarea analizei împreună cu sarcinile ce le-au
fost repartizare.

Această etapă asigură baza informaţională

2. Culegerea necesară desfăşurării analizei, astfel că, în funcţie de
şi selectarea conţinutul şi obiectivele analizei se stabilesc sursele
informaţiilor documentare şi se trece la culegerea informaţiilor
necesare necesare pentru efectuarea analizei.
pentru Succesul procesului de analiză depinde de
efectuarea documentarea temeinică asupra fenomenelor şi
analizei proceselor economice supuse analizei, de cantitatea
şi calitatea informaţiilor care reflectă fenomenele
respective.
Selectarea informaţiilor funcţie de scopul
urmărit, folosirea informaţiilor reprezentative,
gruparea informaţiilor după criterii convenabile
uşurează desfăşurarea procesului de analiză.

3. Verificarea
informaţiilor
culese din punct Deoarece informaţiile culese pot conţine
de vedere al anumite erori este necesară verificarea lor atât sub
exactităţii și aspectul exactităţii cât şi din punct de vedere al
veridicităţii și realităţii.
asigurarea
comparabilității
acestora

29
 Reținem:
Pe parcursul acestei etape trebuie să se verifice:
¾ dacă datele din plan cuprinse şi în situaţiile financiare şi alte surse
corespund cu planul iniţial;
¾ dacă datele, indicatorii cuprinşi în situaţiile financiare, sintezele
contabile sunt exacţi sub aspectul calcului matematic;
¾ dacă indicatorii din diferite situaţii financiare sunt corelaţi între ei;
¾ dacă evaluările din bilanţ şi alte sinteze corespund metodologiei şi
legislaţiei în vigoare;

După verificarea informaţiilor

4. Analiza culese se trece la studierea şi prelucrarea
propriu-zisă prin lor pe baza metodelor şi procedeelor
prelucrarea şi specifice analizei economice.
studierea În această etapă se studiază
informaţiilor cu îndeosebi modul de realizare a
ajutorul metodelor şi obiectivelor stabilite, abaterile intervenite
procedeelor specifice şi se măsoară influenţele factorilor care
analizei economico- acţionează în mod direct şi indirect
financiare asupra rezultatelor obţinute.
De asemenea, se precizează
factorii cu caracter perturbator precum şi
cauzele care au determinat nerealizarea
obiectivelor stabilite.

Pe baza rezultatelor analizei

5. Elaborarea
concluziilor analizei şi a
măsurilor pentru
redresarea activităţii
economico-financiare a
întreprinderii
se stabilesc concluzii referitoare la
punctele tari şi slabe intervenite în
activitatea întreprinderii şi se fac
propuneri pentru remedierea
lipsurilor constatate şi sporirea
eficienţei activităţii economice a
întreprinderii.

Analiza a activităţii economico-financiare a întreprinderii:

poate fi parţială sau globală;
se poate efectua atât de organele din interiorul întreprinderii, cât şi
din afara acesteia.

Observație:
În interiorul fiecărei întreprinderi, compartimentele funcţionale şi
îndeosebi cele financiar-contabile sau anumite birouri specializate, pot efectua:
- analize lunare, trimestriale şi lunare privind activitatea economică şi
financiară desfăşurată;
- analize privind modul de realizare a obiectivelor stabilite,
disfuncţionalităţile intervenite şi măsurile necesare pentru reglarea şi
îmbunătăţirea rezultatelor economico-financiare în viitor;

30
 - prin intermediul compartimentelor financiar-contabile, se efectuează
analize anuale pe bază de bilanţ care se prezintă conducerii entităților economice.

- organe fiscale ale statului care efectuează

Analiza activității
economico-
financiare poate fi
efectuată şi de
organe din afara
unităţii
îndeosebi analize financiare asupra modului
cum s-a stabilit baza de impozitare şi cum se
respectă legislaţia în vigoare;
- unităţi bancare, în special cu ocazia
acordării de credite şi urmăririi rambursării
lor;
- firme specializate de consultanţă la
solicitarea agenţilor economici pentru
elaborarea unor planuri de afaceri, studii de
fezabilitate şi evaluarea unor active sau a
întregii activităţi în funcţie de anumite
necesităţi.

Observație:
Analizele efectuate de firme specializate au un caracter temporar în
vederea elaborării unor soluţii şi strategii de dezvoltare.
Analizele efectuate de către compartimentele funcţionale sau de cele
constituite în mod special au un caracter permanent.

La nivelul fiecărei firme se pot crea organisme mixte cu caracter

special şi temporar în vederea efectuării unor analize tematice şi
soluţionarea unor probleme, cum ar fi:
- promovarea unor noi produse;
- studierea concurenţei;
- stabilirea strategiei de dezvoltare;
- restructurarea activităţii.

În concluzie: Având în vedere complexitatea activităţii de analiză

economico-financiară şi rolul său în procesul managerial, la nivelul fiecărei firme
se impune crearea unor compartimente speciale de analiză pentru efectuarea unor
analize diagnostic cu caracter parţial sau global ale căror concluzii să permită
fundamentarea temeinică a obiectivelor şi a deciziilor privind reglarea şi adaptarea
continuă la cerinţele economiei de piaţă.

TEST DE EVALUARE

1. De ce este utilă etapa de verificare a informațiilor culese în vederea

prelucrării lor în procesul de analiză a activității economico-financiare?
Răspuns:
Deoarece informaţiile culese pot conţine anumite erori este necesară
verificarea lor atât sub aspectul exactităţii cât şi din punct de vedere al
realităţii.

2. Enumerați etapele necesare a fi parcurse pentru desfășurarea

normală a activităţii de analiză economico-financiară.

31
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Analiza activității economico-financiare poate fi realizată de către:
a compartimentele funcţionale şi îndeosebi cele financiar-contabile;
b) organe fiscale ale statului;
c) unităţi bancare;
d) firme specializate de consultanţă;

Rezolvare ● ● ● ●

De rezolvat:
2. Identificați afirmațiile corecte:
a) analizele efectuate de firme specializate au un caracter temporar;
b) analizele efectuate de compartimentele financiar-contabile au un
caracter permanent;
c) analizele efectuate de firme specializate au doar caracter permanent;
d) pot fi realizate atat analize parțiale cât și analize globale.
Rezolvare O O O O

REZUMATUL TEMEI

În cadrul entităților economice, analiza economico-financiară are rolul

de a studia mecanismul de formare şi de modificare a fenomenelor și proceselor
economice. Analiza economico-financiară poate fi privită din trei perspective: ca
metodă de cercetare, ca disciplină de studiu și ca activitate practică.
Cu ajutorul analizei economico – financiare se cercetează fenomenele,
procesele sau rezultatele economice, fiind necesară în acest sens, descompunerea
lor în elemente componente, descoperirea structurii, verificarea şi stabilirea
relaţiilor de cauzalitate, a factorilor care le generează, descoperirea legilor de
formare şi desfaşurare a lor, şi, pe baza acestora se formulează decizii privind
activitatea în viitor.
În cadrul desfăşurării procesului de analiză sunt utilizate câteva noţiuni
specifice precum: fenomenul, elementul, factorul, cauza, legăturile factorial-
cauzale.
Pentru analiza activităţii economico-financiară a întreprinderilor se pot
folosi mai multe metode şi procedee cu caracter general sau specific. Principalele
metode şi procedee specifice sunt: metoda comparaţiei rezultatelor economice;
metoda diviziunii sau descompunerii rezultatelor economice; metoda stabilirii
factorilor de influenţă; metoda măsurării influenţei factorilor; metoda
generalizării. În procesul de analiză trebuie să se îmbine metodele generale cu
metodele şi procedeele specifice fapt care permite studierea complexă a

32
fenomenelor economice şi luarea măsurilor corespunzătoare pentru îmbunătăţirea
activităţii întreprinderii.
În cadrul procesului de analiză a activităţii economico-financiare este
necesară folosirea unui sistem de informaţii care să permită cunoaşterea tuturor
fenomenelor şi proceselor care au loc în interiorul întreprinderii şi în afara ei, șI
totodată rezultatele procesului de analiză economico-financiară depind într-o
măsură importantă de calitatea, cantitatea, exactitatea şi operativitatea
informaţiilor folosite în munca de analiză.
De asemenea, desfăşurarea normală a activităţii de analiză economico-
financiară depinde în mare măsură de modul de organizare a acestei activităţi. În
acest sens este necesară parcurgerea următoarelor etape: stabilirea tematicii şi a
obiectivelor analizei diagnostic; sulegerea şi selectarea informaţiilor necesare
pentru efectuarea analizei; verificarea informaţiilor culese din punct de vedere al
exactităţii și veridicităţii și asigurarea comparabilității lor; analiza propriu-zisă
prin prelucrarea şi studierea informaţiilor cu ajutorul metodelor şi procedeelor
specifice analizei economico-financiare; elaborarea concluziilor analizei şi a
măsurilor pentru redresarea activităţii economico-financiare a întreprinderii.
Datorită complexității activităţii de analiză economico-financiară şi rolului
său în procesul managerial, la nivelul fiecărei entități economice se impune
crearea unor compartimente speciale de analiză pentru efectuarea unor analize
diagnostic cu caracter parţial sau global ale căror concluzii să permită
fundamentarea temeinică a obiectivelor şi a deciziilor privind reglarea şi adaptarea
continuă la cerinţele economiei de piaţă.

33
 Tema nr. 2

ANALIZA ACTIVITĂŢII DE PRODUCŢIE ŞI

COMERCIALIZARE

Unităţi de învăţare:
• Analiza situaţiei generale a activităţii de producţie şi comercializare pe
baza indicatorilor valorici.
• Analiza producţiei exerciţiului şi a producţiei marfă fabricate.
• Analiza cifrei de afaceri.
• Analiza valorii adăugate
• Analiza realizării programului de producţie pe total şi pe sortimente
• Analiza calităţii.şi ritmicităţii producţiei.

Obiectivele temei:
• Cunoaşterea principalelor instrumente de măsurare şi caracterizare a
activităţii de producţie şi comercializare a întreprinderii;
• Asimilarea corelaţiilor de echilibru economico-financiar specifice
oricărui domeniu de activitate;
• Dezvoltarea abilităţii de a construi şi aplica modele de analiză
dinamică, structurală şi factorială a indicatorilor specifici
dimensionării activităţii de producţie şi comercializare a întreprinderii;
• Cuantificarea consecinţelor modificării principalilor indicatori de
dimensionare ai activităţii de producţie şi comercializare la nivel de
întreprindere.

Timpul alocat temei: 6 ore

Bibliografie recomandată:
• Gheorghiu, A. – Analiza economico-financiară la nivel
microeconomic, Editura Economică, Bucureşti, 2004
• Niculescu, M. – Diagnostic economic, Editura Economică, Bucureşti,
2003
• Petcu, M. - Analiza economico-financiară a întreprinderii, Editura
Economică, Bucureşti, 2003
• Păvăloaia, W., Păvăloaia, D., - Analiză economico-financiară, Editura
Tehnopress, Iaşi, 2009
• Vâlceanu, Gh., Robu, V., Georgescu, N. – Analiză economico-
financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2005

2.1. Analiza situaţiei generale a activităţii de producţie şi comercializare pe

baza indicatorilor valorici.

Activitatea de producţie şi comercializare în întreprinderile cu profil

industrial reprezintă o latură importantă a activităţii acestor unităţi care se reflectă
asupra rezultatelor economico-financiare obţinute.
Scopul activităţii oricărei societăţi comerciale îl constituie realizarea unor
produse, lucrări şi servicii care să satisfacă anumite nevoi sociale precum şi
obţinerea unui anumit profit ca urmare a activităţii desfăşurate.

34
 Obiectivele analizei activităţii de producţie şi comercializare constă în
urmărirea realizării indicatorilor calitativi şi cantitativi ai producţiei, în
descoperirea rezervelor interne de creştere şi desfăşurare ritmică a producţiei
precum şi de îmbunătăţire a parametrilor de calitate.

Principalele ¾ analiza activităţii de producţie şi

probleme ale comercializare pe baza indicatorilor
activităţii de valorici;
producţie şi ¾ analiza realizării programului de
comercializare producţie pe total şi pe sortimente
sunt ¾ analiza structurii producţiei;
următoarele: ¾ analiza ritmicităţii producţiei;
¾ analiza calităţii producţiei.

¾ programul de producţie al
Principalele întreprinderii;
surse de date ¾ dările de seamă statistice lunare,
pentru analiza trimestriale şi anuale privind
programului de îndeplinirea programului de producţie;
producţie sunt: ¾ evidenţa operativă.

Programul de producţie cuprinde: nomenclatura producţiei ce urmează a fi

fabricată cu nominalizarea cantităţii şi calităţii fiecărui produs; programul de
producţie calendaristic cu precizarea termenelor de fabricaţie a diferitelor produse
şi ordinea de fabricaţie pe secţii şi ateliere; stocul normat de producţie
neterminată; defalcarea programului de producţie pe secţii, ateliere, locuri de
muncă.
Dările de seamă statistice ajută la analiza îndeplinirii programului de
producţie pe luni, trimestre şi pe întregul an. Cu cât dările de seamă statistice se
referă la o perioadă de timp mai îndelungată cu atât conţinutul lor în indicatori
economici este mai bogat.
Pentru ca analiza activităţii de producţie şi comercializare să fie cât mai
mult adâncită este nevoie să se utilizeze şi datele evidenţei curente (operative),
care se organizează în strânsă dependenţă cu organizarea producţiei.
Adâncirea analizei activităţii de producţie şi comercializare pe secţii se
realizează prin utilizarea dărilor de seamă a acestora care conţin un număr mai
mare de indicatori faţă de darea de seamă în întreprindere.

Analiza indicatorilor ce caracterizează volumul producţiei industriale

Definiţie:
Producţia industrială este rezultatul direct şi util al activităţii
productiv-industriale a întreprinderii care se concretizează în produse finite,
semifabricate şi lucrări cu caracter industrial destinate investiţiilor,
consumului populaţiei, exportului, consumului productiv şi altor necesităţi
ale economiei naţionale.

35
 Observaţie:
Valoarea construcţiilor executate în regie, valoarea serviciilor, transportul
efectuat în afara întreprinderii, valoarea materiilor prime şi semifabricatelor
cumpărate şi revândute nu sunt incluse în valoarea producţiei industriale întrucât
nu constituie rezultate utile ale activităţii întreprinderilor.

Evaluarea producţiei industriale se face prin mai multe metode:

metoda unităţilor naturale;
metoda unităţilor convenţionale;
metoda unităţilor de muncă;
metoda valorică.

• se poate utiliza pentru evaluarea

producţiei industriale la întreprinderile ce produc
Metoda un singur produs sau produse foarte
unităţilor asemănătoare;
naturale • această metodă se poate folosi numai la
acele întreprinderi la care producţia are caracter
omogen, cum ar fi: extracţia de cărbune,
producţia de ciment, producţia de fontă şi oţel
sau producţia de energie electrică;
• dezavantajul acestei metode este acela că
nu permite ca în producţia industrială să se
includă producţia neterminată şi lucrările cu
caracter industrial

• poate fi utilizată pentru evaluarea

producţiei industriale la întreprinderile cu
produse similare, produse pentru care se
Metoda pot stabili coeficienţi de echivalenţă pentru
unităţilor transformarea întregii producţii într-un
convenţionale singur produs luat ca etalon;
• mărimea coeficienţilor de
transformare se poate stabili după mai
multe criterii: durata procesului de
producţie, preţul de vânzare, consumul de
muncă pentru obţinerea produselor sau
consumul de materie primă;
• dezavantajul acestei metode ar fi
faptul că coeficienţii de transformare în
produs etalon au la bază un singur criteriu,
ceea ce limitează utilizarea acestei metode.

36
 • se utilizează în orice întreprindere
indiferent dacă producţia este omogenă sau se
produce un bogat sortiment în care procesul de
muncă se desfăşoară pe bază de normă de
Metoda timp.
unităţilor • Acest mod de exprimare a producţiei
de muncă industriale permite ca în analiză să se
urmărească mai multe aspecte:
- raportul dintre consumul de muncă vie şi
materializată;
- compararea volumului producţiei exprimată
în ore normă cu timpul efectiv consumat;
- urmărirea productivităţii muncii.
• Este cunoscut că între diferite categorii
de muncă există deosebiri în ceea ce priveşte
calificarea forţei de muncă şi complexitatea
muncii. Aceste aspecte nu sunt luate în
considerare când producţia industrială se
exprimă în unităţi de muncă ceea ce reprezintă
un inconvenient al acestei metode, limitându-
se în acelaşi timp utilizarea ei.

• Este metoda cea mai larg utilizată şi care

înlătură inconvenientele tuturor celorlalte
metode;
Printre avantajele acestei metode amintim:
- exprimarea întregului volum de activitate la
diverse nivele respectiv întreprindere, ramură
sau economie naţională;
- cuprinde atât producţia finită cât şi producţia
neterminată şi lucrările cu caracter industrial;
- permite calcularea unor indicatori ca: producţia
Metoda
exerciţiului, producţia marfă, valoarea adăugată,
valorică
productivitatea muncii;
- prin intermediul preţurilor diferenţiate pe
calităţi, permite exprimarea calităţii producţiei şi
determinarea pierderilor cauzate de
neîndeplinirea condiţiilor de calitate;
- ajută la stabilirea proporţiilor între ramurile
economiei naţionale şi a schimbărilor structurale
apărute în economia naţională.
• Dezavantajele acestei metode constau în
aceea că nu permite delimitarea corectă a
volumului producţiei ca urmare a creşterii
ponderii muncii materializate şi este influenţată
de modificările intervenite în structura producţiei
şi în nivelul preţurilor.
• Exprimarea valorică se poate face în
preţuri curente sau în preţuri constante
comparabile.

37
 Reţinem:

Principalii indicatori valorici ce exprimă volumul producţiei industriale

sunt:
producţia exerciţiului;
producţia marfă fabricată;
valoarea adăugată;
cifra de afaceri.

TEST DE EVALUARE

1. Care sunt principalele surse de date pentru analiza programului de

producţie
Răspuns:
Principalele surse de date pentru analiza programului de producţie sunt:
- programul de producţie al întreprinderii;
- dările de seamă statistice lunare, trimestriale şi anuale privind
îndeplinirea programului de producţie;
- evidenţa operativă

2. Enumeraţi principalele metode de evaluare a producţiei industriale

Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Metoda unităţilor de muncă, de evaluare a producţiei industriale:
a) este metoda cea mai larg utilizată;
b) se utilizează în orice întreprindere indiferent dacă producţia este
omogenă sau se produce un bogat sortiment în care procesul de muncă se
desfăşoară pe bază de normă de timp;
c) se poate utiliza pentru evaluarea producţiei industriale la întreprinderile
ce produc un singur produs sau produse foarte asemănătoare;
d) poate fi utilizată pentru evaluarea producţiei industriale la
întreprinderile cu produse similare.
Rezolvare O • O O

De rezolvat:
2. Dezavantajul metodei unităţilor naturale de evaluare a producţiei
industriale este acela că:
a) este influenţată de modificările intervenite în structura producţiei şi în
nivelul preţurilor;

38
 b) permite calcularea unor indicatori ca: producţia exerciţiului, producţia
marfă, valoarea adăugată;
c) nu permite delimitarea corectă a volumului producţiei ca urmare a
creşterii ponderii muncii materializate;
d) nu permite ca în producţia industrială să se includă producţia
neterminată şi lucrările cu caracter industrial.
Rezolvare O O O O

2.2. Analiza producţiei exerciţiului şi a producţiei marfă fabricate

Definiţie:

Producţia exerciţiului ca indicator valoric al producţiei industriale, exprimă

rezultatul direct şi util al activităţii industriale productive pe o anumită
perioadă de timp.

La calcularea producţiei exerciţiului (Q e) se vor lua în considerare

următoarele elemente:
- valoarea producţiei vândute în acea perioadă (Q v);
- creşterea sau descreşterea producţiei stocate (Δ Q s), în care se
cuprind stocurile de produse finite, semifabricate şi producţie neterminată;
- valoarea producţiei imobilizate (Q i), reprezentată de imobilizări
corporale şi necorporale realizată în regie, cât şi de consumul intern de
semifabricate şi produse finite din producţie proprie.

Q e= Q v + Δ Q s + Q i

În procesul de analiză este necesar să se calculeze modificările intervenite

în mărimea producţiei exerciţiului sau producţie globală, respectiv modificarea
absolută şi modificarea procentuală şi indicele de evoluţie:

Abaterea absolută a Qe Δ Q e = Qe1 – Q e 0

Abaterea relativă a Qe Δ Q e % = Δ Q e / Q e 0 * 100
sau Δ Q e % = IQ e – 100
Indicele de evoluţie a Qe IQ e = Qe1 / Qe0 *100

Aceste modificări intervenite în mărimea producţiei exerciţiului se explică

prin influenţele exercitate de modificările elementelor componente. Aceste
influenţe se calculează cu ajutorul metodei balanţiere:
1) influenţa modificării valorii producţiei vândute:
ΔQv
Qe
=Q v 1 – Q v 0
2) influenţa modificării valorii producţiei stocate:
ΔQs
Qe = + ( ΔQs1 – Δ Q s 0 )

39
 3) influenţa modificării valorii producţiei imobilizate:
ΔQiQe = Q i 1 – Q i 0
Verificare: ΔQv
Qe
+ ΔQs
Qe + Δ Qe = Δ Q e
Qi

Observaţie:
Analiza modificărilor intervenite în dinamica producţiei
exerciţiului trebuie să ţină seama şi de evoluţia preţurilor şi a inflaţiei în perioada
luată în studiu.
În cadrul analizei trebuie să se acorde o atenţie deosebită
modificărilor intervenite în creşterea sau descreşterea stocurilor de produse finite,
semifabricate sau producţie neterminată care reflectă calitatea activităţii
desfăşurate şi a producţiei obţinute precum şi modul de respectare a contractelor
încheiate cu diverşi beneficiari.

Definiţie:

Producţia marfă fabricată exprimă sub formă bănească rezultatele

activităţilor industrial-productive destinate vânzării pe o anumită perioadă de
timp.

Valoarea producţiei marfă fabricate (Q f) se determină prin însumarea

următoarelor elemente componente:
- valoarea produselor finite livrate sau destinate livrării (P f) în afara
întreprinderii şi care au fost fabricate în toate secţiile întreprinderii;
- valoarea semifabricatelor din producţie proprie livrate (S l) în afara
întreprinderii, în cursul perioadei analizate;
- valoarea lucrărilor şi serviciilor cu caracter industrial prestate pentru
terţi (L t).
Q f= P f + S l+ L t

În cadrul analizei este necesar să se calculeze modificările absolute şi

relative intervenite în mărimea producţiei marfă fabricate atât faţă de perioada de
bază cât şi de ce s-a prevăzut în perioada de fabricaţie.

Abaterea absolută a Qf Δ Q f= Q f1– Q f0

Abaterea relativă a Qf Δ Q f % = Δ Q f / Q f 0 * 100
sau Δ Q f % = IQ f – 100
Indicele de evoluţie a Qf IQ f = Q f 1 / Q f 0 * 100

Contribuţia fiecărui element la modificarea absolută a producţiei marfă

fabricate se determină cu ajutorul metodei balanţiere:
1) influenţa modificării valorii produselor finite fabricate:
ΔPfQf =P f 1 – P f 0
2) influenţa modificării valorii semifabricatelor livrate:
ΔSlQf = S l 1 – S l 0

40
 3) influenţa modificării valorii lucrărilor şi serviciilor prestate pentru
terţi:
ΔLtQf = L t 1 – L t 0
Verificare: ΔPfQf + ΔSlQf + ΔLtQf = Δ Q f

Reţinem:

Cu ocazia analizei producţiei exerciţiului şi a producţiei marfă fabricate

trebuie să se studieze şi situaţia raportului static şi a raportului dinamic dintre cei
doi indicatori, care oglindeşte în ce măsură modificarea stocurilor de producţie
neterminată şi de semifabricate, a influenţat favorabil sau nefavorabil evoluţia
normală a procesului de producţie.
Raportul static indică ponderea producţiei marfă în producţia
exerciţiului la un moment dat şi se determină cu relaţia:
R s = Q f/ Q e .
• raportul static poate fi mai mic, egal sau mai mare decât 1 sau 100.
• mărimea raportului static depinde de modificările elementelor
cuprinse în calculul producţiei exerciţiului şi a producţiei marfă
fabricate, însă în majoritatea cazurilor el este subunitar. Datorită
tendinţei de reducere relativă a stocurilor de producţie neterminată şi
semifabricate, acest raport tinde să se apropie de unu.

Raportul dinamic se calculează pentru a urmări dacă s-a respectat un

raport just între ritmul de creştere al producţiei marfă şi ritmul de creştere al
producţiei exerciţiului faţă de perioada anterioară, pe baza relaţiei:
R d= I Qf / I Qe
• raportul dinamic poate fi egal, mai mare sau mai mic decât 1 sau 100.
• dacă acest raport are o valoare mai mare decât unu atunci se prevede
o creştere mai rapidă a producţiei marfă comparativ cu producţia
exerciţiului.

TEST DE EVALUARE

1. Definiţi producţia exerciţiului şi precizaţi elementele ce intră în

calculul acesteia
Răspuns:
Producţia exerciţiului exprimă rezultatul direct şi util al activităţii
industrial- productive pe o anumită perioadă de timp. La calcularea
producţiei exerciţiului (Q e) se vor lua în considerare următoarele elemente:
- valoarea producţiei vândute în acea perioadă (Q v);
- creşterea sau descreşterea producţiei stocate (Δ Q s), în care se
cuprind stocurile de produse finite, semifabricate şi producţie neterminată;
- valoarea producţiei imobilizate (Q i), reprezentată de imobilizări
corporale şi necorporale realizată în regie, cât şi de consumul intern de
semifabricate şi produse finite din producţie proprie.

41
 2. Definiţi producţia marfă fabricată şi precizaţi elementele ce intră în
calculul acesteia
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Producţia obţinută şi destinată livrării, care cuprinde valoarea
produselor finite şi a semifabricatelor destinate vânzării, valoarea lucrărilor
executate şi a serviciilor prestate, se numeşte:
a) producţia exerciţiului;
b) producţia la terţi;
c) producţia marfă fabricată;
d) producţia globală.
Rezolvare O O • O

Exemplu rezolvat:
2. O societate comercială a înregistrat, la sfârşitul perioadei în urma
desfăşurării activităţii sale de producţie şi comercializare, următoarele valori
la indicatorii prezentaţi.Pe baza acestor date să se analizeze dinamica şi
modificarea producţiei marfă şi a producţiei exerciţiului, precum şi
influenţele factorilor ce determină aceste modificări.
- lei -
NR. INDICATORI Perioada analizată Modificări
CRT
Prevăzut Realizat Absolute Indice de
evoluţie
(%)
1 Valoarea (Pf) produselor
61060 62234 1174 101,90
finite
2 Valoarea semifabricatelor
produse şi livrate în cursul 7500 7630 130 101,73
perioadei (Sl)
3 Valoarea lucrărilor
600 690 90 115,00
executate de terţi (Lt)
4 Valoarea producţiei marfă
69160 70554 1394 102,01
(Qf)
5 Valoarea producţiei
69100 70320 1220 101,76
vândute (Qv)
6 Valoarea producţiei
1050 1193 143 113,61
stocate (Qs)
7 Valoarea producţiei de
310 964 654 310,96
imobilizări (Qi)
8 Producţia exerciţiului (Qe) 70460 72477 2017 102,86

42
Rezolvare:
Producţia marfă fabricată
Q f = Pf + Sl + Lt
ΔQ f = Q f 1 − Q f 0 = 70554 − 69160 = +1394 lei
1. influenţa modificării valorii produselor finite :
P
Δ Qf f = Pf1 − Pf 0 = 62234 − 61060 = +1174 lei
2. influenţa modificării valorii semifabricatelor livrate
ΔSQl f = S l1 − S l0 = 7630 − 7500 = +130 lei
3. influenţa modificării valorii lucrărilor executate de terţi cu caracter
industrial
ΔLQt f = Lt1 − Lt0 = 690 − 600 = +90 lei
L
ΔQ f = ΔPQf + ΔSQl + Δ Qt
f f f

(1394 = 1174 + 130 + 90 )

Producţiei exerciţiului
Q f= P f + S l+ L t
ΔQ f = Qe1 − Qe0 = 72477 − 70460 = +2017 lei
1. influenţa modificării valorii producţiei vândute
ΔQQve = Qv1 − Qv0 = 70320 − 69100 = +1220 lei
2. influenţa modificării valorii producţiei stocate
ΔQQse = (ΔQs1 ) − (ΔQs0 ) = 1193 − 1050 = +143 lei
3. modificarea producţiei imobilizate
ΔQQie = Qi1 − Qi0 = 964 − 310 = +654 lei

De rezolvat:
3. Producţia exerciţiului cuprinde:
a) producţia fabricată, cifra de afaceri, valoarea adăugată;
b) producţie stocată, producţie fabricată, valoare adăugată;
c) producţie vândută, producţie stocată, producţie imobilizată;
d) cifra de afaceri, producţia stocată, valoare adăugată;
Rezolvare O O O O

2.3. Analiza cifrei de afaceri.

Definiție
Cifra de afaceri este definitã ca valoarea afacerilor realizate
de întreprindere cu terţii, ca urmare a exercitãrii curente a activitãţii
de producţie şi comercializare, pe parcursul unui exerciţiu.
Altfel spus:
• veniturile obţinute din activitatea comercială a unei
întreprinderi într-o perioadă de timp determinată
Reținem:
În cadrul cifrei de afaceri nu sunt incluse veniturile financiare şi cele
extraordinare

43
Observație:
Analiza cifrei de afaceri este importantă pentru aprecierea locului
întreprinderii în sectorul său de activitate şi a poziţiei sale pe piaţă.
În funcţie de nivelul cifrei de afaceri se poate preciza dacă întreprinderea
este suficient de importantă, dacă este semnificativă raportarea rezultatelor sale la
cele ale sectorului, analiza acesteia permiţând şi o raportare permanentă la poziţia
strategică a firmei.
Orice întreprindere este interesată de crede creşterea cifrei de afaceri în
vederea obţinerii unui profit cât mai mare sau a uneia moderate, dar cu grad de
certitudine în viitor.
Conceptual cifra de afaceri poate fi abordată ca:
• cifră de afaceri totală,
• cifră de afaceri medie,
• cifră de afaceri marginală;
• cifră de afaceri critică.

Cifra de afaceri exprimă volumul total al afacerilor unei firme evaluate

totală (CA) în preţurile pieţei, respectiv încasările totale.

Cifra de afaceri reflectă încasarea realizată pe un produs:

medie ( CA ) CA = CA / q, unde q reprezintă volumul fizic al
vânzărilor totale.

Cifra de exprimă variaţia încasărilor unei firme la creşterea

afaceri sau scăderea cu o unitate a cantităţii vândute:
marginală CA m = Δ CA / Δ Q.
(CA m)

Cifra de reprezintă nivelul încasărilor la care se asigură

afaceri critică acoperirea cheltuielilor, respectiv pragul de la care
(CA min) firma începe să producă beneficii:
CA min = Cf / (1 – Cv / Ct),
unde: Cf reprezintă suma cheltuielilor fixe,
Cv reprezintă suma cheltuielilor variabile
Ct suma cheltuielilor totale.

Analiza dinamică, structurală și factorială a cifrei de afaceri

Analiza cifrei de afaceri prezintă o importanţă deosebită deoarece
modificarea acesteia se reflectă asupra principalilor indicatori economico-
financiari precum şi asupra eficienţei activităţii societăţii comerciale.

Mărimea cifrei de afaceri se determină prin însumarea veniturilor

provenite din activitatea de bază a întreprinderii cu cele provenite din alte
activităţi, cu referire la activitatea de bază.
CA = Vb + Va

44
unde:
Vb – reflectă cifra de afaceri din activitatea de bază a întreprinderii şi se
referă la vânzarea produselor rezultate din activitatea de bază a acesteia;
Va – reflectă cifra de afaceri din alte activităţi cu caracter industrial sau din
executarea unor lucrări şi prestarea unor servicii către terţi.

Observație:
Pentru a defini cadrul general în care se înscrie activitatea întreprinderii
se folosesc mărimile absolute (caracterizează evoluţia generală a cifrei de afaceri)
şi ritmurile de creştere (indică proporţiile de creştere a cifrei de afaceri faţă de o
anumită bază de comparaţie). Studierea acestora pe mai multe exerciţii permite
stabilirea tendinţei activităţii întreprinderii.
În procesul de analiză este necesar să se calculeze modificarea absolută
şi procentuală intervenite în mărimea cifrei de afaceri din perioada curentă faţă
de cea previzionată sau din perioada de bază, astfel:
ΔCA = CA1 – CA0 = (Vb1 + Va1) – (Vb0 +Va0)
ΔCA % = ΔCA / CA0 * 100
sau ΔCA % = ICA – 100 = (CA1/ CA0 *100) - 100
În funcţie de mărimea şi sensul acestor modificări se pot face aprecieri
cu privire la creşterea sau scăderea cifrei de afaceri în perioada supusă analizei.
Contribuţia elementelor componente la modificarea cifrei de afaceri se
poate calcula cu ajutorul metodei balanţiere:
1. Δ CA
Vb
= Vb 1 – Vb 0
2. ΔVCA
a = Va 1 – Va 0

Reținem:
În funcţie de mărimea şi sensul acestor influenţe se pot face aprecieri cu
privire la contribuţia pozitivă sau negativă a veniturilor din activitatea de bază sau
a celor din alte activităţi la modificarea totală a cifrei de afaceri a întreprinderii.
De regulă contribuţia principală la modificarea cifrei de afaceri totale revine
veniturilor din activitatea de bază.

În cadrul analizei se poate calcula şi ponderea veniturilor din

activitatea de bază şi din alte activităţi faţă de cifra de afaceri totală fiind de
asemenea necesar să se stabilească modificările intervenite prin mărimea
acestor ponderi.
V ;V
G = b a ×100
CA
Δ G = G1 – G0
În funcţie de schimbările intervenite în mărimea acestor ponderi se
poate face o analiză structurală a cifrei de afaceri precum şi aprecierea asupra
schimbărilor intervenite în ponderea cifrei de afaceri din activitatea de bază
şi din alte activităţi.

Schimbările intervenite în structura cifrei de afaceri trebuie corelate cu

schimbările care au avut loc în profilul şi structura producţiei vândute şi în
cerinţele pieţei.

45
 Determinarea raportului static şi a raportului dinamic între
cifra de afaceri şi producţia marfă fabricată:

raportul static: raportul dinamic:

CA I
Rs = × 100 Rd = CA × 100
Qf I Qf
- arată ponderea cifrei de afaceri - arată dinamica cifrei de afaceri
în producţia marfă fabricată, el în dinamica producţiei marfă
putând lua valori mai mici, egale fabricată.
sau mai mari ca 1 sau 100 şi
exprimă modificările intervenite
în stocurile de produse finite;

Analiza factorială a cifrei de afaceri

Un obiectiv important al analizei cifrei de afaceri îl constituie analiza

factorială a acesteia pe baza unor modele deterministe de tip multiplicativ sau
produs între factori.

Model de analiză factorială a cifrei de afaceri

- mărimea cifrei de afaceri într-o întreprindere depinde de volumul fizic al
producţiei vândute (qi) şi de preţul de vânzare pe unitate de produs (pi):
n
CA = ∑ qi x pi
i =1

Felul modificării Modificarea absolută a cifrei de afaceri

Modificarea totală a cifrei de ∆ CA = CA1 – CA0 =
afaceri, din care: n n
=∑ q i1 x pi1 ∑ q i0 x pi0
-
i =1 i =1

1. influenţa modificării volumului n n

fizic al producţiei vândute: ΔqCA = ∑ i =1

q i1 x pi 0 - ∑
i =1
q i 0 x pi 0

2. influenţa modificării preţului n n

de vânzare pe unitatea de produs: Δ p

CA
= ∑ i =1
q i1 x pi1 - ∑
i =1
q i1 x pi 0

• Creşterea cifrei de afaceri la nivelul fiecărei firme poate avea loc prin
creşterea volumului producţiei vândute în funcţie de cerinţele pieţei şi de
resursele disponibile ale fiecărei întreprinderi.
• Un rol important în creşterea cifrei de afaceri îl are creşterea preţului de
vânzare însă în corelaţie cu calitatea producţiei şi evoluţia dintre cerere şi
ofertă.

Un alt model de analiză factorială a cifrei de afaceri ia în considerare

următoarele elemente:
- numărul mediu de salariaţi ( N s );
- productivitatea muncii (W = Qf / N s );
- gradul de valorificare al producţiei marfă fabricată (β = CA/Qf).

46
 Model de analiză factorială a cifrei de afaceri
CA = N s x W x β
Felul modificării Modificarea absolută a cifrei de afaceri
Modificarea totală a cifrei de ∆ CA = CA1 – CA0 =
afaceri, din care:
1. influenţa modificării ΔNCAs = ( N s1 - N s 0 ) x W0 x β 0
numărului mediu de salariați:
2. influenţa modificării ΔWCA = N s1 x (W1 - W0 ) x β 0
productivității muncii:
3. influenţa modificării ΔβCA = N s1 x W1 x (β1 - β 0 )
gradului de valorificare al
producţiei marfă fabricată:

- asupra productivităţii muncii;

Modificarea - asupra eficienţei utilizării activelor
cifrei de afaceri are fixe sau circulante;
consecințe asupra - asupra cheltuielilor totale şi a
principalilor indicatori cheltuielilor de exploatare ce revin la
economico-financiari 1000 lei cifră de afaceri;
ai întreprinderii şi - asupra profitului aferent cifrei de
anume: afaceri;
- asupra vitezei de rotaţie a activelor
circulante.

TEST DE EVALUARE

1. Ce se înțelege prin cifră de afaceri marginală?

Răspuns:
Cifra de afaceri marginală exprimă variaţia încasărilor unei firme la creşterea
sau scăderea cu o unitate a cantităţii vândute

2. Ce se înțelege prin cifră de afaceri critică?

Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Raportul între cifra de afaceri şi valoarea producţiei marfă
fabricată exprimă:
a) modificările de productivitate;
b) modificările intervenite în stocurile de produse finite;
c) creșterea datoriilor la furnizori;
d) modificările intervenite în stocurile de materii prime
Rezolvare O● O O

47
 2. Societatea comercială „SIM” produce şi comercializează 3 produse
în cantităţile şi la preţurile de vânzare prezentate în tabelul următor:

NR. DENUMIRE CANTITATE PREŢ DE

CRT. PRODUS VÂNZARE
q0 q1 p0 p1
1. A 500 520 25 30
2. B 1.200 1.000 20 22
3. C 650 800 22 20
Se cere să se determine modificarea absolută a indicatorului cifră de
afaceri, precum și influența factorilor care au condus la această modificare

Rezolvare
∆ CA = CA1 – CA0 = 53.600 – 50.800 = +2.800 lei
1. ΔqCA = ∑ q1i ⋅ p 0 i − ∑ q 0 i ⋅ p 0 i =

= (520 ⋅ 25 + 1.000 ⋅ 20 + 800 ⋅ 22) − (500 ⋅ 25 + 1.200 ⋅ 20 + 650 ⋅ 22) =

= 50.600 − 50.800 = −200 lei

2. Δ pCA = ∑ q1i ⋅ p1i − ∑ q1i ⋅ p0i = 53.600 − 50.600 = +3.000 lei

3. Se consideră următoarea situaţie şi se cere să se calculeze

productivitatea muncii şi gradul de valorificare a producţiei marfă fabricată
şi să se analizeze cifra de afaceri în funcţie de indicatorii ce condiţionează
evoluţia ei.

NR. INDICATORI Perioada Perioada curentă Abateri absolute

CRT. precedentă
1. Număr mediu 500 520 +20
de salariaţi (N)
2. Producţie 1.499.600 1.579.200 +79.600
marfă
fabricată (Qf)
3. Cifra de 1.496.000 1.540.000 +44.000
afaceri (CA)
4. Productivitatea
⎛ Qf ⎞ 2.999,2 3.036,92 +37,72
muncii ⎜ ⎟
⎝N⎠
5. Grad de
valorificare a 0,9976 0,9752 -0,0224
producţiei
marfă
fabricate
⎛ CA ⎞
⎜⎜ ⎟⎟
Q
⎝ f ⎠

48
Rezolvare:

Productivitatea muncii:
Qf 0 1.499.600
- pentru perioada precedentă: = = 2.999,2 ;
N0 500
Qf11.579.200
- pentru perioada curentă: = = 3.036,92 .
N1 520
Gradul de valorificare al producţiei marfă fabricate:
CA 0 1.496.000
- pentru perioada precedentă: = = 0,9976 ;
Qf 0 1.499.600
CA1 1.540.000
- pentru perioada curentă: = = 0,9.752 .
Qf1 1.579.200
Abaterea absolută a cifrei de afaceri:
ΔCA = CA1 − CA 0 = 1.540.000 − 1.496.000 = +44.000 mii lei.
Calculul influenței factorilor
1. modificarea cifrei de afaceri datorită influenţei numărului mediu de
salariaţi:
Q f CA Q f CA Q f CA
ΔNCA = N1 ⋅ 0 ⋅ 0 − N 0 ⋅ 0 ⋅ 0 = (N1 − N 0 ) ⋅ 0 ⋅ 0 =
N 0 Q f0 N 0 Q f0 N 0 Q f0
= 20 ⋅ 2.999,2 ⋅ 0,9.976 = +59.840 lei
2. modificarea cifrei de afaceri datorită influenţei productivităţii muncii:
Qf
Q f1 CA0 Q f CA ⎛ Q f Q f ⎞ CA
Δ CA
N = N ⋅
1 ⋅ − N1 ⋅ 0 ⋅ 0 = N1 ⎜⎜ 1 − 0 ⎟⎟ ⋅ 0 =
N1 Q f 0 N 0 Q f0 ⎝ N1 N 0 ⎠ Q f 0
= 520(3.036,92 − 2.999,2) ⋅ 0,9.976 = +19.568 lei
3. modificarea cifrei de afaceri datorită influenţei gradului de valorificare
a producţiei marfă fabricate:
CA
Q f1 CA1 Q f CA Qf⎛ CA1 CA0 ⎞
Q
Δ CAf = N1 ⋅ ⋅ − N1 ⋅ 1 ⋅ 0 = N1 ⋅ 1⎜ − ⎟=
N1 Q f1 N1 Q f 0 N1⎜ Qf Q ⎟
⎝ 1 F0 ⎠

= 520 ⋅ 3.036,92(0,9.752 − 0,9.976 ) = −35.408 lei

Verificare:
Qf CA

ΔCA = Δ + Δ + Δ
N
CA
N
CA
Qf
CA

+ 44.000 = +59.840 + 19.568 – 35.408

+ 44.000 = + 44.000
Creşterea CA din activitatea de bază s-a realizat prin sporirea cantităţii de
produse fabricate ca urmare a extinderii activităţii (angajarea în plus a 20 de
angajaţi) şi mărirea productivităţii muncii, dar comparativ cu perioada anterioară
gradul de valorificare a producţiei marfă fabricate a scăzut ceea ce are o
influenţă negativă asupra vitezei de recuperare a fondurilor investite, pentru
creşterea gradului de înzestrare tehnică a muncii în vederea intensificării forţei
sale productive.

49
De rezolvat:

4. Raportul între cifra de afaceri şi producţia marfă fabricată se

numeşte:
a) stocul de producţie;
b) gradul de valorificare a producţiei fabricate;
c) gradul de valorificare a cifrei de afaceri;
d) productivitatea muncii.
Rezolvare O O O O

2.4. Analiza valorii adăugate

Definiție:
Valoarea adăugată exprimă valoarea nou creată în activitatea
productivă a întreprinderii într-o anumită perioadă de timp, respectiv
capacitatea firmei de-a crea bogăţie prin valorificarea resurselor materiale,
umane şi financiare ale acesteia.
Valoarea adăugată exprimă efortul întreprinderilor la crearea
venitului naţional, permite aprecierea mai corectă a eficienţei economice,
stimulează reducerea cheltuielilor materiale şi folosirea eficientă a
mijloacelor economice şi a forţei de muncă.

Metode de calcul a valorii adăugate:

1. metoda sintetică: valoarea adăugată (VA) se determină scăzând din
producţia exerciţiului (Qe) consumurile intermediare (Cm):
VA = Qe - Cm
Consumul intermediar respectiv consumurile provenind de la terţi
cuprind cheltuielile cu materiile prime, materialele, energia, apa, combustibilul
şi alte servicii prestate de terţi.
În cazul întreprinderilor care desfăşoară activitate de comerţ, valoarea
adăugata se determină însumând la diferenţa dintre valoarea producţiei
exerciţiului şi consumurile intermediare, valoarea marjei comerciale care
reprezintă diferenţa dintre valoarea mărfurilor vândute şi costul acestora.
În procesul de analiză se determină modificarea absolută şi relativă
intervenită în mărimea valorii adăugate precum şi influenţele elementelor
componente asupra mărimii valorii adăugate, acesteia din urmă cu ajutorul
metodei balanţiere, astfel:
ΔVA = VA1 – VA0
ΔVA
ΔVA% = ×100
VA0
1) influenţa modificării producţiei exerciţiului:
ΔQe
VA = Qe1 – Qe0

2) influenţa modificării consumurilor intermediare:

ΔCm
VA = - ( Cm1 – Cm0 )

În funcţie de modificările intervenite se pot face aprecieri cu privire la

creşterea sau scăderea valorii adăugate, pentru creşterea acestui indicator
putându-se acţiona fie prin creşterea producţiei exerciţiului, dar mai ales prin
scăderea cheltuielilor materiale.

50
 2. metoda analitică are în vedere însumarea următoarelor
elemente pentru calculul valorii adăugate: cheltuielile cu salariile (Cs),
contribuţia pentru asigurările sociale (CAS), cheltuielile pentru protecţia
socială (CPS), cheltuielile financiare (CF), cheltuielile cu amortizarea (A),
profitul brut (P) şi alte impozite şi taxe (AIT):
VA = Cs + CAS + CPS + CF + A + AIT
Asupra mărimii valorii adăugate acţionează toate aceste elemente
componente, influenţele lor stabilindu-se cu ajutorul metodei balanţiere, astfel:
1) influenţa modificării cheltuielilor cu salariile:
ΔCs
VA = Cs1 – Cs0
2) influenţa modificării contribuţiei pentru asigurările sociale:
ΔCAS
VA
= CAS1 – CAS0
3) influenţa modificării cheltuielilor pentru protecţia socială:
ΔCPS
VA = CPS1 – CPS0

4) influenţa modificării cheltuielilor financiare:

ΔCF
VA
= CF1 – CF0
5) influenţa modificării cheltuielilor cu amortizarea:
ΔAVA = A1 – A0
6) influenţa modificării profitului brut:
ΔPVA = P1 – P0
7) influenţa modificării altor impozite şi taxe:
ΔAIT
VA
= AIT1 – AIT0

Valoarea - muncii, prin cheltuielile cu personalul;

adăugată - capitalului propriu, prin dividende;
înglobează - capitalului tehnic, prin amortizare;
remunerarea: - capitalului împrumutat, prin dobânzi;
- statului, prin impozite şi taxe.

Reținem:

În procesul de analiză se poate efectua şi o analiză structurală a valorii

adăugate prin calcularea ponderii fiecărui element al valorii adăugate în totalul
acesteia. De asemenea, se stabilesc şi modificările intervenite în ponderea fiecărui
element al valorii adăugate, astfel:

Cs; CAS ; CPS ; CF ; A; P; AIT

Gi = × 100
VA
ΔGi = Gi1 – Gi0
Unde - Gi reprezintă ponderea elementului i în totalul valorii adăugate

51
 Determinarea raportului static şi a raportului dinamic între valoarea
adăugată şi producţia exercițiului sau producţia marfă fabricată:

raportul static raportul dinamic:

VA IVA
R s= ×100 Rd = × 100
Qe; Qf I Qe ; I Qf
- arată ponderea valorii adăugate - exprimă ritmul modificării
în producţia exerciţiului sau valorii adăugate în funcţie de
producţia marfă fabricată: dinamica sau ritmul modificării
producţiei exerciţiului sau
producţiei marfă fabricată.

VA1 Qe1 Qf1

unde: IVA = × 100 , IQe = × 100 , IQf = × 100
VA0 Qe 0 Qf 0

Un obiectiv important al analizei îl constituie analiza factorială a valorii

adăugate pe baza unor modele factoriale de tip multiplicativ sau produs între
factori.

Model de analiză factorială a valorii adăugate

- mărimea valorii adăugate se poate stabili în funcţie de mărimea
producţiei exerciţiului şi ponderea cheltuielilor materiale în producţia
exerciţiului:
VA = Qe – Cm
VA = Qe (1 - Cm/Qe )
VA = Qe × vQ ,
unde vQ reprezintă valoarea medie adăugată la 1 leu producţia exerciţiului
Felul modificării Modificarea absolută a valorii adăugate
Modificarea totală a valorii ∆ VA = VA1 – VA0 = Qe1 × vQ1 – Qe 0 × vQo
adăugate, din care:
1. influenţa modificării ΔQe VA = Qe1 × v Qo – Qe 0 × v Qo = (Qe1 - Qe 0 ) × v Qo
producţiei exerciţiului::
2. influenţa modificării ΔvQ = Q × v - Q
VA e1 Q1 e1 × v Qo = Qe1 × ( v Q1 - v Qo )
valorii medii adăugate:

Observație:
Producţia exerciţiului poate fi determinată la rândul ei de fondul total de
timp de muncă al salariaţilor (T) şi de productivitatea orară (Wh ), iar fondul total
de timp de muncă al salariaţilor poate fi determinat în funcţie de numărul de
salariaţi (Ns) şi timpul lucrat în medie de un salariat ( t ).
Luând în considerare atât factorii cu acţiune directă asupra valorii
adăugate, cât şi factorii cu acţiune indirectă, modelul de analiză factorială a valorii
adăugate poate fi transformat în următorul:

VA = Qe × vQ = T × W h × vQ = N s × t × W h × vQ

52
 În vederea sporirii valorii adăugate se poate acţiona pe următoarele
direcţii:
• creşterea productivităţii muncii;
• îmbunătăţirea calităţii produselor;
• îmbunătăţirea utilizării timpului de muncă;
• reducerea cheltuielilor materiale la un leu producţie;
• creşterea gradului de folosire a capacităţii de producţie.

TEST DE EVALUARE

1. Cum se determină valoarea adăugată utilizând metoda sintetică?

Răspuns:

Prin metoda sintetică valoarea adăugată (VA) se determină scăzând

din producţia exerciţiului (Qe) consumurile intermediare (Cm):
VA = Qe - Cm

2. Cum se determină valoarea adăugată utilizând metoda analitică?

Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Dacă indicele producţiei exerciţiului este 110% şi indicele
cheltuielilor cu materialele este 112%, rezultă:
a) reducerea cheltuielilor cu personalul;
b) creşterea ponderii cheltuielilor cu materialele;
c) creşterea ponderii cheltuielilor cu materialele şi scăderea valorii
adăugate;
d) creşterea ponderii cheltuielilor în total venituri;
Rezolvare O O●O

2. Valoarea adăugată reprezintă diferenţa dintre:

a) cifra de afaceri şi consumurile intermediare;
b) cifra de afaceri şi producţia exerciţiului;
c) producţia exerciţiului şi cheltuielile cu serviciile prestate de terţi;
d) producţia exerciţiului şi consumurile intermediare;
Rezolvare O O O ●

3. Să se analizeze modificarea valorii adăugate şi să se evidenţieze

influenţa factorilor ce au determinat această modificare, pe baza datelor din
tabelul următor:

53
 - lei -
NR. INDICATORI Prevăzut Realizat %
CRT.
1. Producţia exerciţiului (Qe) 1.294.380 1.380.000 106,61
2. Cheltuieli cu materialele (M) 582.471 609.960 104,72
3. Fond total de timp de muncă 958.800 920.000 95,95
(ore-om) (T)
4. Număr mediu de salariaţi (Ns) 510 500 98,04
5. Timpul mediu de lucru pe un 1.880 1.840 97,87
salariat ( t )
6. Productivitatea medie orară 1.350 1.500 111,11
(Wh)
7. Valoarea medie adăugată la 1 0,550 0,558 101,45
leu producţie( va )
8. Valoarea medie adăugată - 0,547 -
recalculată la 1 leu producţie
( r va )
9. VALOAREA ADĂUGATĂ 711.909 770.040 108,16

Rezolvare:
VA = Qe – M
⎛ M⎞
VA = Qe ⎜⎜1 − ⎟⎟ = Qe ⋅ va
⎝ Q e ⎠

VA = Qe ⋅ va = T ⋅ Wh ⋅ va = N s ⋅ t ⋅ Wh ⋅ va
- abaterea (modificarea) absolută a valorii adăugate.
Δ VA = VA1 – VA0 = 770.040 – 711.909 = 58.131 lei
Valoarea adăugată înregistrează o creştere de 58.131 lei. Această
modificare se explică prin influenţa următorilor factori:
1. Influenţa producţiei exerciţiului:
( )
ΔVA (Q e ) = Qe1 − Q e 0 ⋅ va 0 = (1.380.000 − 1.294.380) ⋅ 0,550 = +47.091 lei
din care:
1.1. fondului de timp de muncă:
ΔVA(T ) = (T1 − T0 ) ⋅ Wh0 ⋅ va0 = (920.000 − 958.800 ) ⋅1.350 ⋅ 0,550 =
= 38.800 ⋅1.350 ⋅ 0,55 = −28.809lei
din care datorită modificării:
1.1.1. numărului mediu de salariaţi:
( )
ΔVA( N s ) = N s1 − N s0 ⋅ t 0 ⋅ Wh0 ⋅ va0 = (500 − 510 ) ⋅1.880 ⋅1.350 ⋅ 0,550 =
= (− 10 ) ⋅1.395.900 = −13.959 lei
1.1.2. timpului mediu pe un salariat:
ΔVA(t ) = N s1 ⋅ (t1 − t 0 ) ⋅ Wh0 ⋅ va0 =
= 500 ⋅ (1.840 − 1.880 ) ⋅1.350 ⋅ 0,550 = −14.850 lei
1.2. productivității medii orare:
( )
ΔVA(Wh ) = T1 ⋅ Wh1 − Wh0 ⋅ va0 = 920.000 ⋅ (1.500 − 1.350) ⋅ 0,550 = +75.900 lei
2. Influenţa valorii medii adăugate la 1 leu producţie a exerciţiului:
( )
ΔVA(va ) = Qe1 ⋅ va1 − va0 = 1.380.000 ⋅ (0,558 − 0,550 ) =
= 1.380.000 ⋅ 0,008 = +11.040 lei

54
 Interpretare:
Din analiza factorială rezultă că valoarea adăugată a crescut pe seama
ambilor factori direcţi, respectiv producţia exerciţiului şi valoarea medie
adăugată la 1 leu producţie a exerciţiului, dar în proporţie diferite.
Producţia exerciţiului a contribuit cu 81,01% la sporirea valorii
adăugate, ca urmare a influenţei favorabile a producţiei medii orare
(productivităţii muncii). În ceea ce priveşte folosirea fondului de timp de
muncă (timpul maxim disponibil pe un salariat) se poate preciza că nu a fost
integral utilizat, existând un număr de 40 ore nelucrate, în medie pe un salariat,
ceea ce la nivelul întreprinderii are ca efect micşorarea valorii adăugate cu
14.850 lei. De asemenea, desfăşurarea activităţii cu un număr de salariaţi
diminuat cu 10 persoane, a determinat reducerea valorii adăugate cu 13.959
lei.
Cel de-al doilea factor direct – valoarea medie adăugată la 1 leu
producţie a exerciţiului – a contribuit cu 18,99% la modificarea totală a valorii
adăugată, ca urmare a reducerii cheltuielilor materiale la 1 leu producţie.

De rezolvat:
4. Dintre direcţiile de acţiune pentru sporirea valorii adăugate pot fi
menţionate:
a) creşterea productivităţii muncii, creşterea cheltuielilor materiale la 1 leu
producţie, îmbunătăţirea calităţii produselor;
b) creşterea productivităţii muncii, reducerea cheltuielilor materiale la 1
leu producţie, îmbunătăţirea calităţii produselor, îmbunătăţirea utilizării timpului
de muncă;
c) reducerea cheltuielilor materiale la 1 leu producţie, îmbunătăţirea
calităţii produselor, scăderea gradului de utilizare timpului de muncă;
d) scăderea calităţii produselor, creşterea gradului de folosire a capacităţii
de producţie;
Rezolvare O O O O

2.5. Analiza realizării programului de producţie pe total şi pe sortimente

Un obiectiv important al analizei activităţii de producţie şi comercializare

în întreprinderile industriale îl constituie studierea modului de realizare a
programului de producţie pe sortimente şi din punct de vedere al structurii.
Deoarece produsele finite obţinute în cadrul unei întreprinderi pot constitui
materie primă pentru alte întreprinderi sau alte ramuri ale economiei naţionale,
nerealizarea producţiei pe sortimente şi structură creează greutăţi în desfăşurarea
activităţii altor agenţi economici.
De asemenea, nerealizarea producţiei pe sortimente şi structură provoacă
greutăţi în satisfacerea deplină şi la timp a cerinţelor şi nevoilor consumatorilor
sau poate duce la apariţia unor produse greu vandabile care nu sunt cerute pe
piaţă.

Analiza realizării producţiei pe sortimente şi structură

cuprinde două aspecte principale:
analiza realizării programului de producţie pe
sortimente;
analiza structurii producţiei.

55
Definiție:
Prin sortiment se înţelege un produs sau o grupă de
produse care figurează ca poziţie distinctă în nomenclatorul de
producţie al întreprinderii.

Analiza programului de producţie pe sortimente se face mai întâi prin

simpla comparare a indicatorilor efectivi cu cei programaţi, pe fiecare sortiment.
În acest fel avem posibilitatea să examinăm modul de realizare a producţiei la
fiecare produs sau grupă de produse. Astfel se poate evidenţia dacă în unitate
există tendinţa de a se realiza şi depăşi producţia programată numai la unele
sortimente şi din ce considerente.
Modificările absolute şi procentuale pe fiecare sortiment se stabilesc
astfel:
Δq = q1 − q0
Δq
Δq% = x100 = iq − 100
q0
în care: q0 – volumul producţiei pe sortimente;
iq – indicele îndeplinirii programului de producţie pe sortimente.

Pentru aprecierea unitară a realizării producţiei pe toate produsele sau

grupele de produse se foloseşte un indicator sintetic numit coeficient mediu de
sortiment.

• Acest indicator se determină prin raportarea volumului producţiei

obţinute în contul producţiei programate la volumul întregii producţii
programate, pe baza relaţiei:
∑ q x100 = Q ' x100 ,
'

ks =
∑ q0 Q0
în care: k s – coeficientul mediu de sortiment;
q0 – volumul producţiei programate;
q ' – volumul producţiei realizate în contul producţiei programate.
• Volumul producţiei realizate în contul sau limitele producţiei
programate ( q ' ) se determină prin compararea pe fiecare sortiment a
producţiei efective cu cea programată şi luarea în considerare a
cantităţilor celor mai mici.

Semnificația coeficientului mediu de sortiment:

Coeficientul mediu de sortiment poate fi egal sau mai mic decât 1 sau 100
( k s ≤ 1).
Mărimea acestuia este egală cu unitatea în următoarele situaţii:
¾ producţia a fost realizată în proporţie de 100% la toate sortimentele;
¾ producţia a fost realizată în proporţie de 100% la unele sortimente, iar la
altele a fost depăşită;
¾ producţia a fost depăşită la toate sortimentele.

56
 Observație: Dacă producţia nu a fost realizată la unul sau mai multe
sortimente, atunci coeficientul mediu de sortiment ia valori subunitare.
Reținem:
Mărimea coeficientului mediu de sortiment arată intensitatea
modificărilor intervenite pe ansamblul întreprinderii în realizarea programului de
producţie pe sortimente şi este influenţată de următorii factori:
• numărul sortimentelor la care nu s-a realizat producţia;
• proporţia nerealizării producţiei la sortimentele respective;
• ponderea sortimentelor la care nu s-a realizat producţia în volumul total al
producţiei.

Analiza poate fi completată pe baza coeficientului de

nomenclatură ( kn ) calculat cu relaţia:
n
kn = 1 −
N
unde: n – numărul poziţiilor la care nu s-a realizat programul;
N – numărul total al poziţiilor din program.

Analiza structurii producției

Definiție:
Prin structura producţiei sau asortiment, se înţelege
ponderea deţinută de fiecare sortiment din nomenclatorul de
fabricaţie al unei întreprinderi în volumul total al producţiei într-o
anumită perioadă de timp.

Observație:
Structura producţiei ce urmează a se fabrica se stabileşte în funcţie de
contractele de desfacere încheiate cu diverşi beneficiari precum şi de resursele
disponibile ale întreprinderii.

Analiza realizării producţiei din punct de vedere al structurii sau

asortimentului, se face mai întâi prin compararea ponderii prevăzute cu ponderea
efectivă a fiecărui sortiment în volumul total al producţiei astfel:
qi
gi = x100
∑ qi
Δgi = gi1 − g i0
în care: g i – greutatea specifică (ponderea) sortimentului „ i ”;
qi – valoarea sortimentului „ i ”;
∑q i – valoarea totală a producţiei;
Δg – modificarea greutăţii specifice (ponderii).

Aprecierea sintetică a respectării structurii producţiei se face cu ajutorul

unui indicator cunoscut sub numele de coeficient mediu de structură sau
asortiment ( k st ).

57
 Mărimea coeficientului mediu de structură sau asortiment se
determină prin raportarea volumului producţiei efective executate în contul
structurii programate la volumul producţiei efective recalculată la structura
programată, pe baza relației:

k st =
∑ q '' = Q ''
∑ r q1 rQ
unde: k st – coeficientul mediu de structură (sau asortiment);
Q '' – volumul producţiei totale realizate în contul structurii programate;
r
Q – volumul producţiei efective totale recalculată la structura programată.

A) Recalcularea volumului producţiei

efective la structura programată. Recalcularea se
face ponderând valoarea efectivă totală a producţiei
cu greutatea specifică programată a fiecărui
sortiment:
r
q1 = g 0 xQ1

∑ r
q1 = r Q1
în care: r q1 – volumul producţiei efective recalculată
Pentru la structura programată pe fiecare sortiment;
determinarea g 0 – ponderea programată a fiecărui
acestui sortiment în volumul total al producţiei programate;
coeficient Q1 – volumul total al producţiei efective.
trebuie să se De menţionat că, pe total întreprindere,
parcurgă volumul producţiei efective recalculată în funcţie de
următoarele structura programată a fiecărui sortiment corespunde
etape: cu volumul producţiei efective, însă pe sortimente
aceasta diferă datorită schimbărilor în structura
producţiei.

B) Stabilirea producţiei executate în contul sau în

limitele structurii programate ( Q '' ).
Pentru aceasta este necesar să se compare pe
fiecare sortiment volumul efectiv recalculat la
structura programată ( r q1 ), cu volumul producţiei
efective ( q1 ) şi luarea în considerare a valorilor
minime ( q '' ).

Semnificația coeficientului mediu de structură (asortiment)

Cu ajutorul coeficientului mediu de asortiment se poate aprecia dacă s-a
respectat structura programată a producţiei şi intensitatea abaterilor care au
avut loc faţă de program.
Mărimea coeficientului mediu de structură poate fi egală sau mai mică
decât 1 sau 100 ( k st ≤1).

58
 Acest coeficient este egal cu 1 când programul de producţie a fost realizat
100% la toate sortimentele sau a fost depăşit ori nerealizat în aceeaşi proporţie la
toate sortimentele şi este mai mic decât 1 când programul de producţie pe
sortimente a fost realizat în ritmuri diferite.

TEST DE EVALUARE

1. Ce se înțelege prin sortiment și asortiment?

Răspuns:
Prin sortiment se înţelege un produs sau o grupă de produse care
figurează ca poziţie distinctă în nomenclatorul de producţie al întreprinderii.
Prin asortiment, se înţelege ponderea deţinută de fiecare sortiment
din nomenclatorul de fabricaţie al unei întreprinderi în volumul total al
producţiei într-o anumită perioadă de timp.

2. Care este semnificația coeficientului mediu de sortiment?

Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Interpretați cazul următor:
1. Coeficientul mediu de sortiment = 0,70%
2. Coeficientul mediu de structură = 0,90%
3. Coeficientul de nomenclatură = 0
a) programul de producție a fost îndeplinit la toate sortimentele în
proporții diferite, iar suma totală a nerealizărilor a fost de 30% din producția totală
programată;
b) programul de producție nu a fost îndeplinit la unele sortimente și
depășit la altele, suma nerealizărilor fiind mai mare decât suma depășirilor;
c) programul de producție a fost neîndeplinit în aceeași proporție la toate
sortimentele;
d) programul de producție nu a fost îndeplinit la unele sortimente și
depășit la altele, suma nerealizărilor fiind egală cu suma depășirilor.
Rezolvare • O O O

De rezolvat:
2. Analiza realizării programului de producţie pe sortiment se
realizează cu ajutorul:
a) coeficientul mediu de structură;
b) coeficientul mediu de calitate şi coeficientul generalizat al calităţii;
c) coeficientul mediu de sortiment şi coeficientul de nomenclatură;
d) coeficientul mediu de structură şi coeficientul mediu de ritmicitate;
Rezolvare O O O O

59
 2.6. Analiza ritmicităţii și calităţii producţiei

Realizarea producţiei pe o perioadă mai îndelungată de timp (trimestru,

semestru, an) nu este suficientă pentru a caracteriza în mod pozitiv activitatea unei
întreprinderi. Desfăşurarea ritmică a producţiei şi desfacerii presupune realizarea
producţiei nu numai pe întreaga perioadă, ci şi pe perioade mai scurte de timp
(lună, decadă, zi sau chiar oră).
Ritmicitatea în procesul de producţie şi desfacere are consecinţe pozitive
atât asupra programului de producţie cât şi asupra tuturor indicatorilor cantitativi
şi calitativi ce caracterizează activitatea economico-financiară a întreprinderii.
Analiza are ca sarcină să evidenţieze cauzele nerespectării ritmicităţii,
consecinţele economice ale acesteia şi măsurile menite să contribuie la reglarea
ritmicităţii.

• programul de producţie;
Surse
• programele operative;
informaţionale
• dările de seamă statistice privind realizarea
utilizate
producţiei;
• datele evidenţei curente.

Analiza ritmicităţii producţiei se poate face prin mai multe procedee:

• structura producţiei marfă fabricate şi realizate pe diviziuni de timp (zile,
decade, luni, trimestre);
• indicele de realizare a programului pe diviziuni de timp;
• coeficientul de ritmicitate;
• coeficientul de aritmicitate;
• coeficientul de variaţie;
• metoda reprezentării grafice.

Structura producţiei pe diviziuni de timp

• se determină raportând valoarea producţiei exerciţiului, a producţiei
marfă fabricată sau a cifrei de afaceri pe diferite diviziuni de timp (zile,
decade, luni, trimestre) la valoarea totală a producţiei din perioada analizată:
q
g t = t x100
∑ qt
Δgt = gt1 − gt 0
în care: g t – ponderea producţiei pe diferite diviziuni de timp;
qt – volumul producţiei pe diferite diviziuni de timp;
∑ q – volumul total al producţiei din perioada analizată;
t

Δgt – modificările intervenite în structura producţiei efective faţă de cea

programată.

Observație:
Dacă structura efectivă este egală cu cea programată, pe diferite diviziuni
de timp, înseamnă că s-a respectat ritmicitatea programată. Cu cât diferenţa între
ponderea producţiei efective şi cea programată este mai mare, cu atât
aritmicitatea este mai accentuată.

60
Indicele de realizare a producţiei pe diviziuni de timp
• poate caracteriza ritmicitatea producţiei pe intervale mai scurte de
timp. Avem de-a face cu o ritmicitate perfectă atunci când indicele realizării
producţiei este acelaşi pentru toate diviziunile de timp.
Indicele de realizare a producţiei pe diviziuni de timp şi modificarea
sa se determină astfel:
qt
iqt = 1 x100
qt 0
Δiqt = iqt − 100
unde: iqt – indicele producţiei pe diferite diviziuni de timp;
qt1 , qt0 – volumul producţiei efective şi programate pe diferite
diviziuni de timp;
Δiqt – modificarea indicelui.

În mod sintetic, situaţia ritmicităţii se poate aprecia cu ajutorul

coeficientului mediu de ritmicitate, aritmicitate şi variaţie.

Coeficientul mediu de ritmicitate

• se determină prin raportarea producţiei obţinute în limitele ritmicităţii
programate, la producţia efectivă recalculată în funcţie de ritmicitatea
programată, astfel:

kr =
∑ q '' = Q ''
∑ r q1 rQ
în care: k r – coeficientul mediu de ritmicitate;
Q '' – producţia realizată în contul ritmicităţii programate;
r
Q1 – producţia efectivă recalculată în funcţie de ritmicitatea
programată pe diferite perioade de timp.

Observație:
Pentru a stabili volumul producţiei realizată în contul ritmicităţii
programate este necesar să se calculeze mai întâi volumul producţiei efective la
ritmicitatea programată pe diferite perioade de timp ( r q1 ). Această recalculare se
face prin înmulţirea volumului efectiv al producţiei pe întreaga perioadă de timp
analizată ( Q1 ) cu greutatea specifică programată a producţiei pe diverse perioade
de timp ( g 0 ): r q1 = g 0 xQ1
Prin compararea producţiei efective pe fiecare diviziune de timp ( q1 ) cu
cea recalculată în funcţie de ritmicitatea programată ( r q1 ) şi luarea în considerare
a cantităţilor celor mai mici se determină volumul producţiei obţinute în contul
ritmicităţii programate ( q '' ).

Semnificația coeficientului mediu de ritmicitate

• Coeficientul mediu de ritmicitate poate fi egal sau mai mic decât 1 sau
100 ( k r ≤ 1);

61
• O ritmicitate perfectă are loc atunci când coeficientul mediu de ritmicitate
este egal cu 1;
• Cu cât coeficientul este mai mic decât 1, cu atât se accentuează
fenomenul de neritmicitate.

Coeficientul mediu de aritmicitate sau de neritmicitate ( kn )

• se determină prin raportarea sumei abaterilor dintre producţia

efectivă şi producţia executată în limitele ritmicităţii programate la
producţia efectivă recalculată din perioada respectivă, sau ca diferenţă între
1 şi coeficientul mediu de ritmicitate:

kn =
∑ (q1 − q '' ) Q1 − Q ''
= r
∑ r q1 Q
k n =1 - k r
• Acest coeficient poate fi cuprins între 0 şi 1 (0 ≤ kn ≤ 1). ;
• Cu cât mărimea lui se apropie de 0, cu atât aritmicitatea este mai
redusă şi invers.

Observație:
Între coeficientul mediu de ritmicitate şi cel de aritmicitate există
următoarele relaţii:
kr + kn = 1; k r =1 - k n ; k n =1 - k r

Analiza calităţii producţiei

Definiție:
Prin calitatea produselor se înţelege totalitatea proprietăţilor
şi însuşirilor unui produs, care permit satisfacerea într-un anumit grad
a necesităţilor de consum individual sau productiv.

Observație:
Realizarea unei producţii de calitate inferioară are consecinţe negative
atât asupra întreprinderilor producătoare, cât şi asupra beneficiarilor.
Analiza calităţii producţiei are ca sarcină să stabilească modul în care s-au
respectat parametrii de calitate, cauzele şi consecinţele economice ale modificării
calităţii producţiei, precum şi rezervele interne de îmbunătăţire a calităţii
producţiei.
Drept surse documentare pentru analiza calităţii producţiei se pot folosi:
- dările de seamă statistice;
- datele evidenţei contabile şi tehnic operative;
- standardele de calitate;
- caietele de sarcini;
- normele interne;
- contracte economice, etc.
Analiza calităţii produselor pe clase sau grupe de calitate trebuie să ţină
seama de criteriul ce stă la baza împărţirii produselor pe clase de calităţi.
Pentru produsele împărţite pe sorturi sau clase de calitate se poate face o
analiză a calităţii faţă de programul stabilit cât şi faţă de perioada precedentă.

62
 Pentru analiza calităţii producţiei la sortimentele complexe, împărţite pe
clase de calitate se foloseşte un indicator sintetic cunoscut sub denumirea de
coeficient mediu de calitate.
• Coeficientul mediu de calitate pe produs, se determină ca o medie
aritmetică ponderată folosind mai multe metode: în funcţie de cifra care
indică clasa de calitate ponderată cu volumul producţiei din fiecare clasă de
calitate sau cu greutatea specifică a fiecărui sort în totalul producţiei:

kc =
∑ qi ⋅ k i sau k = ∑ gi ⋅ ki
∑ qi 100
în care: kc – coeficientul mediu de calitate pe produs;
ki – cifra care indică clasa de calitate;
qi – volumul fizic al producţiei din fiecare clasă de calitate;
g i – greutatea specifică a fiecărui sort în volumul total al
producţiei.

Reținem:
Coeficientul calităţii medii se calculează atât pentru perioada curentă cât
şi pentru perioada de bază.
Prin raportarea coeficientului mediu de calitate efectiv din perioada
analizată la cel programat sau din perioada de bază, se poate aprecia modificarea
calităţii medii a producţiei, cu ajutorul indicelui coeficientului mediu de calitate
( )
pe produs I kc
k c1
I kc = x100
k c0
Dacă nivelul efectiv al coeficientului mediu de calitate este mai mic decât
nivelul programat sau din perioada de bază, indicele coeficientului mediu de
calitate are o valoare sub 1 sau 100 şi indică o îmbunătăţire a calităţii.

În situaţia când într-o întreprindere se obţin două sau mai multe produse
împărţite pe calităţi, se impune calcularea coeficientului mediu de calitate
generalizat.

• coeficientului mediu de calitate generalizat se stabileşte pe baza

relaţiei:

k gc =
∑ q ⋅ pxk c sau k g c =
∑ gxk c
∑q⋅ p 100
în care: kc – coeficientul mediu de calitate pe produs;
q ⋅ p – valoarea producţiei la preţ de vânzare;
g – ponderea pe care o deţin diferite produse în volumul total al
producţiei întreprinderii.

Model factorial de analiză a calității medii a producției:

Modificarea calităţii medii a producţiei ( Δk g c = k g c1 − k g c 0 ) se explică prin
acţiunea următorilor factori:

63
1. modificarea structurii producţiei:

Δgk =
∑ g1 ⋅ kc0 − ∑ g0 ⋅ kc0 =rk − k
gc g c0
gc
100 100
2. modificarea coeficientului mediu de calitate pe produs:

Δkkc =
∑ g1 ⋅ kc1 − ∑ g1 ⋅ kc0 = k −rk
g c1 gc
gc
100 100

Gradul de îmbunătăţire al calităţii producţiei la întreprinderile care fabrică

mai multe produse grupate pe clase de calitate se apreciază prin intermediul
indicelui coeficientului mediu generalizat de calitate:
kg
I k = c1 x100
gc
k g c0
Observație:
Analiza calităţii produselor împărţite pe clase de calitate se poate face şi
prin calcularea unui preţ mediu de vânzare ( p ) în funcţie de ponderea produselor
( g ) din fiecare clasă de calitate şi preţul de vânzare pe clase de calitate:

p=
∑ gi ⋅ pi sau p = ∑ qi ⋅ pi
100 ∑ qi
Ridicarea calităţii medii a produselor are loc atunci când p1 p0 , ceea ce
arată o creştere a volumului sau ponderii produselor de calitate superioară care au
preţuri de vânzare mai mari cu consecinţe pozitive asupra rezultatelor economico-
financiare ale firmei.

TEST DE EVALUARE

1. Care sunt indicatorii de apreciere sintetică a ritmicității producției?

Răspuns:
În mod sintetic, situaţia ritmicităţii se poate aprecia cu ajutorul:
- coeficientului mediu de ritmicitate;
- coeficientului de aritmicitate ;
- coeficientul de variație variaţie.

2. Ce se înțelege prin calitatea produselor

Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Care dintre următoarele relații este corectă ( k n - coeficientul de
nomenclatură; k r - coeficient de aritmicitate;:
a) kr + k n = 1;

64
 b) kr =1 + k n ;;
c) k r =1 - k n ;;
d) k n =1 + kr ;.
Rezolvare ● O ● O

De rezolvat:
k gc
2. Pe baza relației 1
x100 , sedetermină:
k gc
0

a) coeficientul mediu de calitate pe produs;

b) coeficientul mediu generalizat de calitate;
c) indicelui coeficientului mediu generalizat de calitate;
d) nici una din variantele anterioare.
Rezolvare O O O O

REZUMATUL TEMEI

Activitatea de producţie şi comercializare în întreprinderile cu profil

industrial reprezintă o latură importantă a activităţii acestor unităţi care se reflectă
asupra rezultatelor economico-financiare obţinute.
Principalele probleme ale activităţii de producţie şi comercializare sunt
următoarele:
- analiza activităţii de producţie şi comercializare pe baza indicatorilor
valorici;
- analiza realizării programului de producţie pe total şi pe sortimente;
- analiza structurii producţiei;
- analiza ritmicităţii producţiei;
- analiza calităţii producţiei.
Principalii indicatori valorici ce caracterizează volumul producției
industriale, ce sunt analizați din punct de vedere al dinamicii, structurii și analizei
factoriale sunt: producția exercițiului, producția marfă fabricată,cifra de afaceri,
valoarea adăugată.
Producţia exerciţiului ca indicator valoric al producţiei industriale,
exprimă rezultatul direct şi util al activităţii industriale productive pe o anumită
perioadă de timp.
Producţia marfă fabricată exprimă sub formă bănească rezultatele
activităţilor industrial-productive destinate vânzării pe o anumită perioadă de
timp.
Cifra de afaceri reprezintă veniturile totale obţinute din activitatea
comercială a unei întreprinderi într-o perioadă de timp determinată (de regulă un
an).
Valoarea adăugată exprimă valoarea nou creată în activitatea productivă a
întreprinderii într-o anumită perioadă de timp, respectiv capacitatea firmei de-a
crea bogăţie prin valorificarea resurselor materiale, umane şi financiare ale
acesteia.
Un obiectiv important al analizei activităţii de producţie şi comercializare
în întreprinderile industriale îl constituie studierea modului de realizare a
programului de producţie pe sortimente şi din punct de vedere al structurii,
întrucât nerealizarea producţiei pe sortimente şi structură provoacă greutăţi în

65
satisfacerea deplină şi la timp a cerinţelor şi nevoilor consumatorilor sau poate
duce la apariţia unor produse greu vandabile care nu sunt cerute pe piaţă.
Analiza programului de producţie pe sortimente poate evidenţia dacă în
unitate există tendinţa de a se realiza şi depăşi producţia programată numai la
unele sortimente şi din ce considerente.
Ritmicitatea în procesul de producţie şi desfacere are consecinţe pozitive
atât asupra programului de producţie cât şi asupra tuturor indicatorilor cantitativi
şi calitativi ce caracterizează activitatea economico-financiară a întreprinderii.
Prin analiza ritmicității se pot evidenţia cauzele nerespectării ritmicităţii,
consecinţele economice ale acesteia şi măsurile menite să contribuie la reglarea
ritmicităţii.
În cadrul analizei activităţii de producţie şi comercializare, trebuie să se
acorde o atenţie deosebită analizei calităţii produselor, întrucât realizarea unei
producţii de calitate inferioară are consecinţe negative atât asupra întreprinderilor
producătoare, cât şi asupra beneficiarilor.
Analiza calităţii producţiei are ca sarcină să stabilească modul în care s-au
respectat parametrii de calitate, cauzele şi consecinţele economice ale modificării
calităţii producţiei, precum şi rezervele interne de îmbunătăţire a calităţii
producţiei.

66
 Tema nr. 3

ANALIZA CHELTUIELILOR FIRMEI

Unităţi de învăţare:
• Analiza dinamică şi structurală a cheltuielilor firmei.
• Analiza cheltuielilor totale la 1000 lei venituri totale.
• Analiza cheltuielilor de exploatare.
• Analiza cheltuielilor aferente cifrei de afaceri.
• Analiza cheltuielilor firmei în corelaţie cu volumul fizic al producţiei
(analiza eficienţei cheltuielilor variabile, analiza eficienţei cheltuielilor
fixe)
• Analiza cheltuielilor materiale
• Analiza cheltuielilor salariale.

Obiectivele temei:
• Cunoaşterea conceptelor şi clasificarea categoriilor de cheltuieli;
• Identificarea principalilor indicatori de măsurare a eficienţei
cheltuielilor;
• Aplicarea modelelor de analiză structurală şi factorială a cheltuielilor;
• Identificarea cauzelor care influenţează eficienţa cheltuielilor la nivelul
unei firme;

Timpul alocat temei: 6 ore

Bibliografie recomandată:
• Gheorghiu, A. – Analiza economico-financiară la nivel
microeconomic, Editura Economică, Bucureşti, 2004
• Niculescu, M. – Diagnostic economic, Editura Economică, Bucureşti,
2003
• Păvăloaia, W., Păvăloaia, D., - Analiză economico-financiară, Editura
Tehnopress, Iaşi, 2009
• Vâlceanu, Gh., Robu, V., Georgescu, N. – Analiză economico-
financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2005

3.1. Analiza dinamică şi structurală a cheltuielilor firmei

Cheltuielile unei întreprinderi reflectă sub formă valorică întregul

consum de factori de producţie sau de resurse materiale, umane şi financiare
efectuat pentru fabricarea şi vânzarea producţiei.
Cheltuielile cu factorii de producţie se vor regăsi în contul de profit şi
pierdere, fiind corelate cu veniturile întreprinderii.
Nivelul, dinamica şi structura acestor cheltuieli reflectă în mod sintetic
activitatea întreprinderilor industriale pe linia folosirii eficiente a resurselor de
care dispun, iar reducerea nivelului lor trebuie să reprezinte un obiectiv
principal pentru toţi agenţii economici în vederea sporirii eficienţei întregii
activităţi desfăşurate.

67
 Reţinem:

Pentru clasificarea cheltuielilor se folosesc mai multe criterii de clasificare:

După natura lor economică (în funcţie de care se grupează şi în contul de
profit şi pierdere);
După posibilitatea de repartizare pe purtătorii de cheltuieli;
După conţinutul lor;
După dependenţa lor faţă de volumul producţiei sau serviciilor prestate;
După incidenţa asupra fluxurilor de trezorerie, etc.

Clasificarea cheltuielilor
1. După natura • Cheltuieli de exploatare ocazionate, în principal, cu
lor economică consumarea factorilor fundamentali care facilitează
desfăşurarea unei activităţi economice: cheltuieli cu materiile
prime şi materialele consumabile; energie şi apă; cheltuieli
privind mărfurile; alte cheltuieli materiale; ajustarea valorii
imobilizărilor corporale şi necorporale; ajustarea valorii
activelor circulante; cheltuieli cu personalul; cheltuieli privind
prestaţiile externe; alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate;
cheltuieli cu despăgubiri, donaţii şi activele cedate; etc.
• Cheltuieli financiare constituite din ajustarea valorii
imobilizărilor financiare şi a investiţiilor financiare deţinute ca
active circulante; alte cheltuieli financiare (pierderi din
creanţe legate de participaţii, cheltuieli privind investiţiile
financiare cedate, cheltuieli din diferenţe de curs valutar,
cheltuieli privind dobânzile, cheltuieli privind sconturile
acordate clienţilor, debitorilor sau băncilor);
• Cheltuieli extraordinare reprezentate prin acele
cheltuieli care nu sunt legate de activitatea curentă a unităţii
patrimoniale, sunt constituite din cheltuieli privind
calamităţile şi alte evenimente extraordinare;
2. După • Cheltuieli directe, localizate şi repartizate direct pe
posibilitatea de unitatea de produs, care sunt formate din contravaloarea
repartizare pe materialelor directe consumate, salarii directe, contribuţia la
purtătorii de fondul pentru asigurări sociale şi protecţia socială aferentă
cheltuieli salariilor directe şi alte cheltuieli directe legate nemijlocit de
activitatea de exploatare
• Cheltuieli indirecte care nu pot fi localizate în mod
direct pe unitatea fizică de produs sau de serviciu prestat şi
cuprinde cheltuielile ocazionate cu întreţinerea şi repararea
mijloacelor fixe, energia, combustibilii, apa şi alte cheltuieli
globale efectuate pentru exploatare, pe feluri de activităţi,
exclusiv cele de desfacere şi cele de administraţie care sunt
evidenţiate distinct;
• Cheltuieli de desfacere angajate pentru asigurarea
condiţiilor de desfăşurare a vânzării producţiei sau a
mărfurilor;
• Cheltuieli generale de administraţie efectuate pentru
administrarea şi conducerea unităţii patrimoniale în ansamblul
ei.

68
 3. După • Cheltuieli cu personalul cuprind plăţile generate de
conţinutul lor remunerarea personalului; pe lângă cheltuielile cu salariile
sunt incluse o serie de plăţi cuprinse în alte cheltuieli asociate
salariilor (contribuţia la asigurările sociale, contribuţia la
constituirea fondului de şomaj, impozitul asupra salariilor,
indemnizaţii pentru detaşări şi transferuru, etc)
• Cheltuieli materiale ocazionate de plăţile efectuate
pentru asigurarea resurselor materiale( materii prime,
materiale, combustibil, energie, apă) şi de recuperarea valorii
activelor imobilizate.
4. După • Cheltuieli fixe se caracterizează printr-o mărime totală
dependenţa lor relativ constantă indiferent de creşterea sau diminuarea
faţă de volumul volumului producţiei sau al prestaţiilor şi în aceste condiţii
producţiei cheltuielile convenţional-constante sunt variabile pe unitatea
fizică de produs sau de prestaţie, în funcţie de modificarea
volumului de activitate.
• Cheltuieli variabile reprezintă acea categorie de
cheltuieli care se modifică o dată cu variaţia volumului fizic al
producţiei
5. După • Cheltuieli monetare care generează un flux monetar
incidenţa asupra de plată şi urmăresc fluxurile de numerar destinate
fluxurilor de partenerilor de afaceri. Aceste fluxuri de numerar reprezintă
trezorerie plata cumpărărilor din mediul extern, plata unor servicii
prestate sau lucrări executate de terţi, plata salariilor
angajaţilor, sau plata altor obligaţii (impozite, taxe, dobânzi).
• Cheltuieli nemonetare care nu presupun ieşiri de
numerar, ci doar o reflectare a deprecierii elementelor
patrimoniale sau un consum potenţial de resurse în perioada
următoare

Pentru analiza structurală a cheltuielilor totale ale întreprinderii se

utilizează cel mai frecvent clasificarea lor după natura economică reflectată în
contul de profit şi pierdere. Potrivit acestui criteriu, cheltuielile totale (Ct)cuprind:
- cheltuieli de exploatare (Ce);
- cheltuieli financiare (Cf);
- cheltuieli extraordinare (Cex).

Ct = Ce + C f + Cex

În mod corespunzător veniturile totale (Vt) obţinute din activitatea unei

întreprinderi cuprind:
- venituri de exploatare (Ve);
- venituri financiare (Vf);
- venituri extraordinare (Vex).
Vt = Ve + V f + Vex

Pentru analiza cheltuielilor totale este necesar să se calculeze

modificările absolute şi procentuale intervenite în nivelul acestora, astfel:

69
- modificarea absolută ΔCt = Ct1 − Ct 0
- modificarea relativă ΔCt
ΔCt % = × 100 sau
Ct 0
Ct1
ΔCt % = I Ct − 100 = × 100 − 100
Ct 0

Observaţie:
În funcţie de mărimea şi semnul modificărilor intervenite se pot face
aprecieri cu privire la creşterea sau scăderea cheltuielilor totale efective faţă de
cele prevăzute sau din perioada de bază.

În procesul de analiză se pot calcula şi influenţele fiecărei categorii de

cheltuieli asupra modificării cheltuielilor totale ale întreprinderii prin aplicarea
metodei balanţiere astfel:

ΔCCet = Ce1 − Ce0 (modificarea cheltuielilor totale datorită influenţei cheltuielilor

de exploatare)
Cf
ΔCt = C f1 − C f 0 (modificarea cheltuielilor totale datorită influenţei cheltuielilor
financiare)
ΔC ex
Ct = Cex1 − Cex0 (modificarea cheltuielilor totale datorită influenţei
cheltuielilor extraordinare)

În cadrul analizei este necesar să se studieze şi structura cheltuielilor totale

pe cele 3 categorii. În acest scop se va calcula ponderea fiecărei categorii de
cheltuieli în cheltuielile totale, precum şi modificarea acestor ponderi:

Ce ; C f ; Cex
G= × 100
Ct
ΔG = G1 − G0

Observaţie:
În funcţie de mărimea şi semnul modificărilor intervenite în nivelul lui
„G”, se pot face aprecieri cu privire la modificările intervenite în structura
cheltuielilor totale în perioada curentă faţă de cea prevăzută sau cea din
perioada de bază.

Reţinem:

Analiza structurii cheltuielilor totale se mai poate efectua ţinând seama şi

de alte posibilităţi de grupare a cheltuielilor întreprinderii. Astfel, în funcţie de
dependenţa acestor cheltuieli faţă de variaţia volumului fizic al producţiei,
cheltuielile totale se împart cheltuieli variabile şi cheltuieli fixe:

Ct = Cv + C f
Cv ; C f
G= × 100
Ct

70
 Observaţie:
Ţinând seama de aceste grupări se poate adânci analiza dinamicii şi
structurii cheltuielilor totale prin calcularea modificărilor absolute şi procentuale
pe fiecare categorie de cheltuieli, precum şi a ponderii fiecărei categorii de
cheltuieli în cheltuielile totale.

TEST DE EVALUARE

1. Cum pot fi clasificate cheltuielile funcţie de posibilitatea de

repartizare pe purtătorii de cheltuieli
Răspuns:
Funcţie de posibilitatea de repartizare pe purtătorii de cheltuieli, distingem:
- cheltuieli directe;
- cheltuieli indirecte;
- cheltuieli de desfacere;
- cheltuieli generale de administraţie;

2. Cum pot fi clasificate cheltuielile după natura lor economică

Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. După incidenţa asupra fluxurilor de trezorerie, cheltuielile pot fi
clasificate în:
a)cheltuieli fixe şi cheltuieli variabile;
b) cheltuieli directe şi cheltuieli indirecte;
c) cheltuieli monetare şi cheltuieli nemonetare;
d) cheltuieli materiale şi cheltuieli cu personalul.
Rezolvare O O • O

De rezolvat:
2. După dependenţa lor faţă de volumul producţiei, cheltuielile pot fi
clasificate în:
a)cheltuieli fixe şi cheltuieli variabile;
b) cheltuieli directe şi cheltuieli indirecte;
c) cheltuieli monetare şi cheltuieli nemonetare;
d) cheltuieli materiale şi cheltuieli cu personalul.
Rezolvare O O O O

71
 3.2. Analiza cheltuielilor totale la 1000 lei venituri totale

Pentru aprecierea eficienţei cheltuielilor efectuate de către o întreprindere

este necesar să se calculeze nivelul cheltuielilor totale la 1000 lei venituri totale
ale întreprinderii. Acest indicator numit şi rată de eficienţă a cheltuielilor totale
se calculează prin raportarea cheltuielilor totale la veniturile totale şi înmulţit cu
1000:
- cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale
C Ce + C f + Cex
Ct / 1000Vt = t × 1000 = × 1000
Vt Ve + V f + Vex

Reţinem:
Ţinând cont de modul de calcul al indicatorului, ca raport între efort şi
efect, o reducere a nivelului cheltuielilor la 1000 lei venituri relevă o situaţie
favorabilă respectiv de creştere a eficienţei cheltuielilor totale.

Pornind de la acest model de corelaţie, modificarea cheltuielilor totale la

1000 lei venituri totale se explică prin modificarea veniturilor totale şi a
cheltuielilor totale ale întreprinderii ale căror influenţe se calculează cu ajutorul
metodei substituirilor în lanţ.

Model de analiză factorială a cheltuielilor totale la 1000 lei venituri totale

Felul modificării Modificarea absolută a cheltuielilor totale la 1000
lei venituri totale
Modificarea totală a
cheltuielilor totale la 1000 ΔCt / 1000Vt = Ct1 /1000Vt − Ct 0 / 1000Vt
lei venituri totale, din care:
- influenţa modificării Ct Ct
veniturilor totale ΔVCt t / 1000V = 0 × 1000 − 0 × 1000
t
V t1 V t0

- influenţa modificării Ct 0 Ct 0
cheltuielilor totale ΔVCt t / 1000V = × 1000 − × 1000
t
Vt1 Vt 0

Modificarea nivelului cheltuielilor totale la 1000 lei venituri totale mai

poate fi explicată şi prin efectuarea unui alt tip de analiză factorială. În acest caz,
nivelul cheltuielilor totale la 1000 lei venituri totale se poate calcula în funcţie de
structura sau ponderea veniturilor întreprinderii pe cele 3 categorii şi de nivelul
cheltuielilor la 1000 lei venituri pe cele 3 categorii de venituri şi cheltuieli:

Ct / 1000Vt =
∑g ×c
i i / 1000
, unde:
100
g i = ponderea veniturilor întreprinderii pe cele 3 categorii
V V ;V ;V
( gi = i × 100 = e f ex × 100 );
Vt Vt
ci / 1000 = nivelul cheltuielilor la 1000 lei venituri pe cele 3 categorii sau
Ce ; C f ; Cex
rata de eficienţă a cheltuielilor pe cele 3 categorii ci / 1000 = × 1000 ).
Ve ;V f ;Vex

72
 Influenţa celor 2 factori asupra modificării cheltuielilor la 1000lei venituri
se calculează de asemenea cu ajutorul metodei substituirilor în lanţ:

Model de analiză factorială a cheltuielilor totale la 1000 lei venituri totale

Felul modificării Modificarea absolută a cheltuielilor totale la 1000
lei venituri totale
Modificarea totală a
cheltuielilor totale la 1000
ΔCt / 1000Vt =
∑ g1i × c1i / 1000 − ∑ g 0i × c0i / 1000
lei venituri totale, din care:
100 100
- influenţa modificării
ΔgCi t / 1000Vt =
∑ g1i × c0i / 1000 − ∑ g0i × c0i / 1000
structurii veniturilor totale
100 100
- influenţa modificării ratei
ΔcCi t / 1000Vt =
∑ g1i × c1i / 1000 − ∑ g1i × c0i / 1000
de eficienţă a cheltuielilor
100 100
pe cele trei categorii

În finalul analizei este necesar să surprindem principalele măsuri ce

trebuie întreprinse pentru reducerea nivelului cheltuielilor totale la 1000lei
venituri totale. În general acestea se referă la:
a) preţurile de vânzare şi tarifele practicate pentru realizarea
produselor şi serviciilor trebuie să acopere costurile şi să permită obţinerea unui
profit corespunzător;
b) adaptarea unei structuri optime de finanţare a mijloacelor
economice;
c) valorificarea activelor fixe la valori cât mai mari precum şi
onorarea la timp a obligaţilor faţă de clienţi şi faţă de bugetul statului.

TEST DE EVALUARE

Exerciţii

1. Influenţa modificării structurii veniturilor totale asupra modificării

ratei de eficienţă a cheltuielilor totale faţă de nivelul prevăzut egală cu „+x"
lei la mie semnifică:
a) o situaţie nefavorabilă, reprezentată de creşterea ponderii veniturilor
care au o rată de eficienţă a cheltuielilor programată, mai mică decât rata de
eficienţă a cheltuielilor totale prevăzută pe firmă;
b) o situaţie favorabilă, reprezentată de scăderea ponderii veniturilor care
au o rata de eficienţă a cheltuielilor programată, mai mare decât rata de eficienţă a
cheltuielilor totale programată pe firmă;
c) o situaţie nefavorabilă, reprezentată de creşterea ponderii veniturilor
care au o rata de eficienţă a cheltuielilor programată mai mare decât rata de
eficienţă a cheltuielilor totale programată pe firmă;
d) o situaţie favorabilă, reprezentată de scăderea ponderii veniturilor c au
rata de eficientă a cheltuielilor programată mai mică decât rata de eficient
cheltuielilor totale programată pe firmă.

Rezolvare • O O O

73
Exemplu rezolvat:
2. Să se analizeze evoluţia „cheltuielilor totale aferente veniturilor totale"
pe baza datelor extrase din contul de profit şi pierdere al societăţii comerciale
„ALPHA" SA, evidenţiindu-se factorii ce influenţează această evoluţie:

Nr. Natura activităţii Suma cheltuielilor Suma veniturilor

crt. Prevăzut Realizat Prevăzut Realizat
1. Exploatare 35900 36700 39700 41300
2. Financiară 3000 3100 3150 3000
3. Extraordinară 1800 1600 2200 1850
4. Total 40700 41400 45050 46150

Rezolvare:
Modelul de calcul şi analiză factorială este:
n

∑ gi ⋅ ci / 1000
RCT = i =1
,
100
În acest scop este necesar să se calculeze structura veniturilor (gi) şi
rata de eficienţă a cheltuielilor pe categorii ci/1000
V V ;V ;V
gi = i × 100 = e f ex × 100
Vt Vt
Ce ; C f ; Cex
ci / 1000 = × 1000
Ve ;V f ;Vex
Datele obţinute pot fi centralizate în următorul tabel:

STRUCTURA RATA DE EFICIENŢĂ A

NR.
INDICATORI VENITURILOR (%) CHELTUIELILOR(lei)
CRT
PREVĂZUT REALIZAT PREVĂZUT REALIZAT
1. Exploatare 88,10 89,50 904,28 888,62
2. Financiară 7,00 6,50 952,38 1033,33
3. Extraordinară 4,90 4,00 818,18 864,86
4. Total 100 100 903,44 897,07

Abaterea absolută a „cheltuielilor totale la 1000 lei venituri" este dată

de relaţia:
ΔCT / 1000VT = CT1 / 1000VT1 − CT0 / 1000VT0 = 897,07 – 903,44 = - 6,37 lei
Schema factorilor de influenţă: ΔCT / 1000VT ≺ ΔΔgici / 1000

1. influenţa structurii veniturilor

3 3

∑ gi1 ⋅ ci0 / 1000 ∑ gi 0 ⋅ ci 0 / 1000

Δ
gi
CT / 1000 vT
= i =1
− =
i =1

100 100
(89,50 × 904,28) + (6,50 × 952,38) + (4,00 × 818,18) −
100
(88,10 × 904,28) + (7,00 × 952,38) + (4,90 × 818,18)
=
100
903,96 − 903,44 = + 0,52 lei

74
 2. influenţa ratei de eficienţă a cheltuielilor pe categorii
3 3

∑ gi1 ⋅ ci1 / 1000 ∑ gi 1 ⋅ ci 0 / 1000

Δ
ci / 1000
CT / 1000 vT
= i =1
− i =1
=
100 100
CT1 / 1000T1 rCT / 1000VT

(89,50 × 888,62) + (6,50 × 1033,33) + (4,00 × 864,86) −

100
(89,50 × 904,28) + (6,50 × 952,38) + (4,00 × 818,18)
= =
100
897,07 − 903,96 = − 6,89 lei
ΔCT / 1000V = Δ
gi
+ Δc/ 1000
c
Verificare: i

T CT / 1000VT T / 1000VT

- 6,37 = 0,52 + (- 6,89)

- 6,37 = - 6,37 (adevărat)
Se constată o creştere a eficienţei cheltuielilor totale cu – 6,37 lei.
Modificarea structurii veniturilor are ca rezultat depăşirea nivelului ratei de
eficienţă a cheltuielilor totale cu 0,52 lei. Factorul calitativ „cheltuieli totale
la 1000 lei venituri totale pe categorii" Ci/1000 a contribuit în cea mai mare
parte la creşterea eficienţei cheltuielilor totale, respectiv cu – 6,37 lei

De rezolvat:
1. Raportul dintre cheltuielile totale şi veniturile totale ale unei firme,
înmulţit cu 1000 exprimă:
a) rata de eficienţă a cheltuielilor totale pe categorii;
b) rata de eficienţă a cheltuielilor totale;
c) rata de eficienţă a veniturilor totale;
d) rata de eficienţă a veniturilor totale pe categorii;

Rezolvare O O O O

2. Să se analizeze evoluţia „cheltuielilor totale aferente veniturilor

totale" pe baza datelor extrase din contul de profit şi pierdere al societăţii
comerciale „XZW" SA, evidenţiindu-se factorii ce influenţează această
evoluţie:

Nr. Natura activităţii Suma cheltuielilor Suma veniturilor

crt. Prevăzut Realizat Prevăzut Realizat
1. Exploatare 55250 68800 68000 86500
2. Financiară 3200 4500 900 800
3. Extraordinară 3000 1500 2750 1800
4. Total 61450 74800 71650 89100

3.3. Analiza cheltuielilor de exploatare

Cheltuielile de exploatare deţin ponderea principală în cheltuielile totale

ale întreprinderii. Ele cuprind toate cheltuielile aferente ciclului de exploatare,
respectiv pentru aprovizionarea materiilor prime şi materialelor, stocarea acestora,
producerea bunurilor şi serviciilor şi desfacerea acestora.

75
Cheltuielile de exploatare (Ce) pot fi grupate în 3 categorii:
• cheltuieli aferente producţiei vândute (Cpv);
• cheltuieli aferente producţiei stocate (Cps);
• cheltuieli aferente producţiei imobilizate (Cpi).
Ce = C pv + C ps + C pi

În mod corespunzător, veniturile de exploatare (Ve) cuprind:

• venituri aferente producţiei vândute (Vpv);
• venituri aferente producţiei stocate (Vps);
• venituri aferente producţiei imobilizate (Vpi).
Ve = Vpv + Vps + Vpi

Indicatorul cu ajutorul căruia se apreciază eficienţa cheltuielilor de

exploatare se numeşte cheltuieli de exploatare la 1000lei venituri de exploatare
sau rată de eficienţă a cheltuielilor de exploatare şi se determină raportând
nivelul cheltuielilor de exploatare la veniturile de exploatare înmulţit cu 1000.

- cheltuieli de exploatare la 1000lei venituri de exploatare

C C pv + C ps + C pi
Ce / 1000Ve = e × 1000 = × 1000
Ve V pv + V ps + V pi

Reţinem:

Reducerea cheltuielilor de exploatare la 1000lei venituri din exploatare

arată o creştere a eficienţei activităţii de exploatare prin îmbunătăţirea utilizării
resurselor materiale, umane şi financiare din fiecare fază a ciclului de exploatare
(aprovizionare, producţie, desfacere).

Pornind de la acest model de corelaţie, modificarea se explică prin

modificarea veniturilor de exploatare şi a cheltuielilor de exploatare ale căror
influenţe se calculează cu metoda substituirilor în lanţ:

Model de analiză factorială a cheltuielilor de exploatare la 1000 lei venituri

din exploatare
Felul modificării Modificarea absolută a cheltuielilor de exploatare
la 1000 lei venituri din exploatare
Modificarea totală a
cheltuielilor de exploatare la ΔC e / 1000Vt = C e1 / 1000Vt − C e0 / 1000Vt
1000 lei venituri din
exploatare, din care:
- influenţa modificării Ce Ce
veniturilor din exploatare ΔVCee / 1000V = 0 × 1000 − 0 × 1000
e
V e1 V e0

- influenţa modificării Ce1 Ce0

cheltuielilor de exploatare ΔCCee / 1000V = × 1000 − × 1000
e
Ve1 Ve1

76
 Analiza se poate adânci prin luarea în considerare a celor 3categorii de
venituri de exploatare şi cheltuieli de exploatare.
Analiza eficienţei cheltuielilor de exploatare poate fi continuată pe baza
unui alt model factorial, caz în care nivelul cheltuielilor de exploatare la 1000lei
venituri de exploatare se poate stabili în funcţie de ponderea fiecărei categorii de
venituri de exploatare faţă de totalul veniturilor de exploatare şi de nivelul
cheltuielilor de exploatare la 1000lei venituri de exploatare pe cele 3 categorii:

Ce / 1000Ve =
∑g j × c j / 1000
, unde:
100
g j - ponderea categoriilor de venituri de exploatare în totalul
V pv ;V ps ;V pi
veniturilor de exploatare ( g j = × 100 );
Ve
c j - nivelul cheltuielilor la 1000lei venituri de exploatare pe cele 3
categorii sau rata de eficienţă a cheltuielilor de exploatare pe categorii
C pv ; C ps ; C pi
(cj = × 1000 ).
V pv ;V ps ;V pi

Influenţa celor 2 factori asupra ratei de eficienţă a cheltuielilor de

exploatare se determină cu ajutorul metodei substituirilor în lanţ:

Model de analiză factorială a cheltuielilor de exploatare la 1000 lei venituri

din exploatare
Felul modificării Modificarea absolută a cheltuielilor de exploatare
la 1000 lei venituri de exploatare
Modificarea totală a
cheltuielilor de exploatare
ΔC e / 1000Ve =
∑ g1 j × c1 j / 1000 − ∑ g1 j × c1 j / 1000
la 1000 lei venituri de
100 100
exploatare, din care:
- influenţa modificării g
Δ Cje / 1000V e =
∑ g1 j × c0 j / 1000 − ∑ g0 j × c0 j / 1000
structurii veniturilor de
100 100
exploatare
- influenţa modificării c
Δ Cj e /1000V e =
∑ g1 j × c1 j / 1000 − ∑ g1 j × c0 j / 1000
ratei de eficienţă a
100 100
cheltuielilor de exploatare
pe cele trei categorii

TEST DE EVALUARE

1. Cum pot fi grupate cheltuielile de exploatare

Răspuns:
Cheltuielile de exploatare pot fi grupate în 3 categorii:
- cheltuieli aferente producţiei vândute;
- cheltuieli aferente producţiei stocate;
- cheltuieli aferente producţiei imobilizate.

77
 2. Cum pot fi grupate veniturile de exploatare
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Raportul dintre cheltuielile de exploatare şi veniturile din exploatare ale
unei firme, înmulţit cu 1000 exprimă:
a) rata de eficienţă a cheltuielilor de exploatare pe categorii;
b) rata de eficienţă a cheltuielilor de exploatare;
c) rata de eficienţă a veniturilor din exploatare;
d) rata de eficienţă a veniturilor din exploatare pe categorii;
Rezolvare O •O O

2. Să se determine modificarea absolută a cheltuielilor de exploatare

la 1000 lei venituri din exploatare, precum şi influenţa factorilor care au
contribuit la această modificare, pe baza datelor din tabelul următor:

Nr. Natura activităţii Suma cheltuielilor de Suma veniturilor din

crt. de exploatare exploatare exploatare
Prevăzut Realizat Prevăzut Realizat
1. Producţia
32900 34400 37700 39000
vândută
2. Producţia stocată 390 1440 390 1440
3. Producţia
2610 860 2610 860
imobilizată
4. Total 35900 36700 40700 41300

Rezolvare:
Modelul de calcul şi de analiză este următorul:
3

∑ gj ⋅ cj / 1000
j =1
RCe = Che / 1000Ve =
100
În acest scop e necesar să se calculeze structura veniturilor din exploatare (gj)
şi rata de eficienţă a cheltuielilor de exploatare pe categorii (Cj/1000:
Structura veniturilor:
VPV0 37700
gPV0 = × 100 = × 100 = 92,6%
Ve0 40700
VPS0 390
gPS 0 = × 100 = ×100 = 0,9%
Ve0 40700
VPi0 2610
gPi0 = ×100 = ×100 = 6,5%
Ve0 40700

78
 VPV1 39000
gPV1 = × 100 = ×100 = 94,4%
Ve1 41300
VPS1 390
gPV1 = × 100 = × 100 = 1%
Ve1 41300
VPi 2610
gPi1 = 1 ×100 = ×100 = 4,6%
Ve1 41300
Rata de eficiență a cheltuielilor pe categorii:
ChPV0 32900
CPV0 /1000 = ×1000 = ×1000 = 872,68 lei
VPV 37700
0

ChPS0 390
CPS 0 /1000 = × 1000 = ×1000 = 1000 lei
VPS 390
0

ChPi0 2610
CPi0 /1000 = ×1000 = × 1000 = 1000 lei
VPi 2610
0

ChPV1 34400
CPV1/1000 = × 1000 = ×1000 = 882,05 lei
VPV1 39000
ChPS1 1440
CPS1/1000 = ×1000 = ×1000 = 1000 lei
VPS 1440
1

ChPi1 860
CPi1/1000 = × 1000 = ×1000 = 1000 lei
VPi 860
1

Che 0
RCe 0 = × 1000 = × 1000 = 882,06 lei
Ve 0
Che1
RCe1 = × 1000 = × 1000 = 888,62 lei
Ve1

Datele obţinute pot fi centralizate în următorul tabel:

Structura veniturilor din Rata de eficienţă a chelt.
NR.
INDICATORI exploatare (%) de expl. pe categorii
CRT
Prevăzut Realizat Prevăzut Realizat
1. Activitatea de
exploatare din 100 100 882,06 888,62
care:
2. Producţia
92,6 94,4 872,68 882,05
vândută
3. Producţia
0,9 1 1000 1000
stocată
4. Producţia
6,5 4,6 1000 1000
imobilizată

Abaterea absolută a cheltuielilor de exploatare la 1000 lei venituri este

dată de relaţia:
∆RCe = ∆Che/1000Ve= RCe1 - RCe0 = 888,62 – 882,06 = + 6,56 lei
Schema factorilor de influenţă:
ΔRCe ≺ ΔΔgicj /1000

79
 3 3

∑ gj1 ⋅ cj0 / 1000 ∑ gj 0 ⋅ cj 0 / 1000

Δ
gi j =1 j =1
RCe
= − =
100 100
rRce Rce0

(94,4 × 872,68) + (1×1000) + (4,6 ×1000) (92,6 × 872,68) + (0,9 ×1000) + (6,5 ×1000)
− =
100 100
879,80 – 882,06 = - 2,26 lei

2. Influenţa ratei de eficienţă a cheltuielilor de exploatare pe categorii

3 3
∑ gj1 ⋅ cj1 / 1000 ∑ gj1 ⋅ cj 0
/ 1000
j =1 j =1
Δ
cj / 1000
RCe
= − =
100 100
Rce1 rRce

(94,4 × 882,05) + (1× 1000) + (4,6 × 1000) (94,4 × 872,68) + (1× 1000) + (4,6 × 1000)
− =
100 100
= 888,62 − 879,80 = 8,82 lei
Verificare: Δ RCe = ΔgjRCe + ΔCjRCe
/ 1000

(6,56) = (- 2,26) + (8,82)

(6,56) = (6,56) - adevărat
Se constată o depăşire a nivelului ratei de eficienţă cheltuielilor de
exploatare cu 6,56 lei

De rezolvat:
1. Dacă indicele cheltuielilor de exploatare este 107%, iar indicele
veniturilor de exploatare este 104%, atunci:
a) scade rata de eficienţă a cheltuielilor totale;
b) creşte rata de eficienţă a cheltuielilor totale;
c) creşte profitul total;
d) scade cifra de afaceri;

Rezolvare O O O O

2. Să se determine modificarea absolută a cheltuielilor de exploatare

la 1000 lei venituri din exploatare, precum şi influenţa factorilor care au
contribuit la această modificare, pe baza datelor din tabelul următor:

Nr. Natura activităţii Suma cheltuielilor de Suma veniturilor din

crt. de exploatare exploatare exploatare
Prevăzut Realizat Prevăzut Realizat
1. Producţia 35000 36000 42000 44000
vândută
2. Producţia stocată 4500 2000 3500 2250
3. Producţia 3660 5600 4000 2000
imobilizată
4. Total 43160 43600 49500 48250

80
 3.4. Analiza cheltuielilor aferente cifrei de afaceri

În cadrul cheltuielilor de exploatare, ponderea cea mai mare revine

cheltuielilor aferente producţiei vândute sau cheltuielile aferente cifrei de afaceri,
fapt pentru care este necesară aprofundarea analizei prin determinarea eficienţei
cheltuielilor aferente cifrei de afaceri.
Pentru aprecierea eficienţei cheltuielilor aferente cifrei de afaceri se
foloseşte indicatorul cheltuieli la 1000 lei cifră de afaceri sau rata de eficienţă a
cheltuielilor aferente cifrei de afaceri, calculat ca un raport între cheltuielile
aferente producţiei vândute sau cifrei de afaceri şi veniturile aferente producţiei
vândute înmulţit cu 1000:
- cheltuieli la 1000 lei cifră de afaceri

C / 1000 =
C pv
× 1000 =
∑ qv × c ×1000
V pv ∑ qv × p
în care: qv – structura producţiei vândute;
c – costul complet pe o unitate de produs;
p – preţul unitar de vânzare.

Observație:
Asupra modificării cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri influenţează 3
factori cu acţiune directă, respectiv:
- modificarea structurii producţiei vândute;
- modificarea preţurilor de vânzare;
- modificarea costurilor complete pe o unitate de produs.

Modificarea - nu influenţează în mod direct nivelul cheltuielilor la

volumului fizic 1000 lei cifră de afaceri pentru că acţionează cu aceeaşi
al producţiei mărime atât asupra numărătorului cât şi a numitorului
vândute relaţiei de calcul. Totuşi modificarea volumului fizic al
producţiei vândute influenţează în mod indirect nivelul
cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri prin intermediul
costului pe unitatea de produs care se modifică în sens
invers faţă de variaţia volumului fizic al producţiei
vândute pe seama cheltuielilor fixe ce revin pe unitatea
de produs.

Modificarea - deşi ea apare atât la numărător cât şi la numitor,

structurii influenţa sa nu este nulă pentru că la numărător avem
producției structura producţiei vândute exprimată cu ajutorul
vândute costului în timp ce la numitor avem structura producţiei
vândute exprimată cu ajutorul preţului, iar raportul cost-
preţ nu este constant pentru toate produsele, şi deci, şi
cele două posibilităţi de exprimare a structurii sunt
diferite.

Calculul influenţelor celor 3 indicatori se realizează de asemenea cu

ajutorul metodei substituirilor în lanţ:

81
 Model de analiză factorială a cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri
Felul modificării Modificarea absolută a cheltuielilor la 1000 lei
cifră de afaceri
Modificarea totală a ΔC/ 1000 = C1 / 1000 − C0 / 1000 =
cheltuielilor la 1000 lei cifră
de afaceri, din care: =
∑ q1 × c1 ×1000 − ∑ q0 × c0 ×1000
∑ q1 × p1 ∑ q0 × p0
1) influenţa modificării
ΔqC / 1000 =
∑q × c
1 0
× 1000 −
∑ q × c × 1000
0 0
structurii producţiei vândute:
∑q × p
1 0 ∑q × p
0 0

2) influenţa modificării
ΔpC / 1000 =
∑q × c
1 0
× 1000 −
∑ q × c × 1000
1 0
preţului de vânzare:
∑q × p
1 1 ∑q × p
1 0

3) influenţa modificării
ΔcC /1000 =
∑q × c
1 1
× 1000 −
∑ q × c × 1000
1 0
costurilor pe unitatea de
produs: ∑q × p
1 1 ∑q × p
1 1

unde: q1 × c0 - volumul efectiv al producţiei vândute exprimat în costul prevăzut;

q1 × p0 - volumul efectiv al producţiei vândute exprimat în preţul prevăzut;
q0 × c0 - cheltuielile aferente cifrei de afaceri din perioada de bază;
q0 × p0 - cifra de afaceri previzionată.
q1 × p1 - cifra de afaceri efectivă.
În finalul analizei este necesar să se studieze şi consecinţele modificării
cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri asupra principalilor indicatori economico-
financiari ai întreprinderii şi anume:
- asupra profitului aferent cifrei de afaceri;
- asupra eficienţei utilizării mijloacelor fixe;
- asupra eficienţei activelor circulante;
- asupra eficienţei utilizării forţei de muncă.

TEST DE EVALUARE
1. Care este indicatorul de apreciere a eficienței cheltuielilor la 1000
lei cifră de afaceri?
Răspuns:
Pentru aprecierea eficienţei cheltuielilor aferente cifrei de afaceri se
foloseşte indicatorul cheltuieli la 1000 lei cifră de afaceri sau rata de
eficienţă a cheltuielilor aferente cifrei de afaceri, și se calculează ca un
raport între cheltuielile aferente producţiei vândute sau cifrei de afaceri şi
veniturile aferente producţiei vândute înmulţit cu 1000.

2. Care sunt factorii care influențează rata de eficiență a cheltuielilor

la 1000 lei cifră de afaceri
Răspuns:

82
Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Pe baza datelor din tabelul de mai jos se cere să se calculeze
abaterea absolută a indicatorului „cheltuieli la 1000 lei cifră de afaceri",
precum şi influenţele factorilor care au contribuit la această modificare:
-UM-
NR. NIVELUL NIVELUL
INDICATORI
CRT. PREVIZIONAT EFECTIV
1. Cifra de afaceri exprimată în
1. 38000 39000
preţuri de vânzare
2. Cheltuieli totale aferente
2. 33000 34500
cifrei de afaceri
3. Volumul efectiv al producţiei
vândute, exprimată în:
3.
- costuri prevăzute * 34000
- preţuri prevăzute * 39000
Rezolvare:
33000 34500
C0 / 1000 = × 1000 = 868,42 lei ; C1 / 1000 = ×1000 = 884,61lei
38000 39000
Abaterea absolută este:
∆C/1000 = C1/1000 - C0/1000 = 884,61 – 868,42 = +16,19 lei
1. Influenţa modificării structurii producţiei vândute ΔCv/1000
q
( )
n n
∑ qvi1 ⋅ ci0 ∑ qvi0 ⋅ ci 0

Δ
qv i =1 i =1
C / 1000
= n
× 1000 − n
× 1000
∑ qvi1 ⋅ pi0 ∑ qvi0 ⋅ pi0
i =1 i =1
C0 / 1000

34000 33000
= × 1000 − × 1000 =
39000 38000
=871,80 – 868,42 = 3,38 lei
2. Influenţa modificării preţului mediu de vânzare (Δ P
C / 1000
):
n n
∑ qvi1 ⋅ ci0 ∑ qvi1 ⋅ ci 0

Δ
P i =1 i =1
C / 1000
= n
× 1000 − n
× 1000 =
∑ qvi1 ⋅ pi1 ∑ qvi1 ⋅ pi0
i =1 i =1
34000 34000
= × 1000 − × 1000 = 0
39000 39000
3. Influenţa modificării costului pe unitate de produs (Δ C
C / 1000
)
n n
∑ qvi1 ⋅ c1 ∑ qvi1 ⋅ ci0 34500 34000
Δ
C i =1 i =1
C / 1000
= n
× 1000 − n
× 1000 = ×1000 − × 1000 =
39000 39000
∑ qvi1 ⋅ p1 ∑ qvi1 ⋅ pi1
i =1 i =1
C1 / 1000

= 884,61 – 871,80 = 12,81 lei

83
 Verificare: Δ C / 1000 = ΔqvC / 1000 + ΔpiC / 1000 + ΔCC / 1000
(16,19) = (3,38) +(0) + (12,81)
(16,19) = (16,19) - adevărat

S-a înregistrat o creştere a nivelului cheltuielilor la 1000 lei CA cu

16,19 lei faţă de nivelul previzionat, aspect apreciat negativ, deoarece
determină diminuarea profitului aferent cifrei de afaceri, a rezultatului
exploatării şi a altor indicatori de eficienţă.

De rezolvat:
2. Influenţa modificării structurii producţiei vândute asupra modificării
cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri faţă de nivelul prevăzut egală cu "+x"lei la
mie semnifică:
a) o situaţie nefavorabilă, reprezentată de creşterea ponderii produselor
care au o cheltuială la 1000 lei cifră de afaceri pe produs programată, mai mică
decât cheltuiala la 1000 lei cifră de afaceri prevăzuta pe firmă;
b) o situaţie favorabila, reprezentată de scăderea ponderii produselor care
au o cheltuială la 1000 lei cifră de afaceri pe produs programată, mai mare decât
cheltuiala la 1000 lei cifră de afaceri programată pe firmă;
c) o situaţie nefavorabilă, reprezentată de creşterea ponderii produselor
care au o cheltuială la 1000 lei cifră de afaceri pe produs programată mai mare
decât cheltuiala la 1000 lei cifră de afaceri programată pe firmă;
d) o situaţie favorabilă, reprezentată de scăderea ponderii produselor care
au o cheltuială la 1000 lei cifră de afaceri pe produs programată mai mică decât
cheltuiala la 1000 lei cifră de afaceri programată pe firmă.
Rezolvare O O O O

3.5. Analiza cheltuielilor firmei în corelaţie cu volumul fizic al producţiei

(analiza eficienţei cheltuielilor variabile, analiza eficienţei cheltuielilor fixe)

În funcţie de corelaţia cu volumul fizic al producţiei, cheltuielile

întreprinderii se împart în:
¾ cheltuieli variabile;
¾ cheltuieli fixe.

Cheltuieli variabile

• reprezintă acea categorie de cheltuieli care se modifică o dată cu

variaţia volumului fizic al producţiei.
• această modificare poate fi strict proporţională, caz în care
cheltuielile variabile evoluează după o funcţie de tipul: Cv = a × Q , sau
nonstrict proporţională când cheltuielile variabile evoluează după o funcţie:
Cv = f (Q) .
• din categoria cheltuielilor variabile fac parte cheltuielile cu materii
prime şi materiale directe; cheltuielile cu salariile directe precum şi o parte
din cheltuielile legate de întreţinerea şi funcţionarea utilajelor (cheltuieli
legate de combustibil – energie).

84
 Dacă reprezentăm grafic evoluţia acestora, aceasta ar fi următoarea:

Cheltuielile fixe sau constante

• reprezintă acele cheltuieli care în anumite limite ale modificării
volumului fizic al producţiei rămân constante;
• din această categorie fac parte: cheltuielile cu amortizarea mijloacelor
fixe, cheltuielile cu repartiţiile clădirilor administrative, cheltuielile generale
ale secţiilor şi ale întreprinderilor legate de administrarea şi conducerea
întreprinderii.

Dacă ar fi să reprezentăm grafic evoluţia acestor cheltuieli, acesta s-ar

prezenta astfel:

Observație:
Mărimea acestor cheltuieli nu este nelimitat constantă, ci peste un anumit
volum de activitate se modifică şi nivelul lor. Pe unitatea de produs, aceste
cheltuieli capătă un caracter variabil şi se modifică în sens invers în raport cu
variaţia volumului producţiei.

Ţinând seama de gruparea cheltuielilor întreprinderii în cheltuielile

variabile şi fixe, nivelul lor se poate determina însumând cele 2 categorii de
cheltuieli:
Ct = Cv + C f
Rezultă deci că modificarea cheltuielilor totale se explică prin
modificarea cheltuielilor variabile şi a celor fixe ale căror contribuţii se pot
calcula cu ajutorul metodei bilanţiere.
ΔCt = Ct1 − Ct 0
ΔCCvt = Cv1 − Cv0
C
Δ Cft = C f1 − C f o

85
 Reținem:

În cadrul analizei este necesar să se stabilească şi

ponderea cheltuielilor variabile şi a cheltuielilor fixe faţă de
cheltuielile totale precum şi modificarea acestor ponderi, astfel:
C
GC v = v × 100
Ct
C
GC f = f × 100
Ct
ΔG = G1 − G0
În funcţie de modificările absolute intervenite în mărimea
cheltuielilor variabile sau cheltuielilor fixe, precum şi în ponderea
acestor categorii de cheltuieli se pot face aprecieri cu privire la
creşterea sau scăderea cheltuielilor variabile sau cheltuielilor fixe
şi contribuţia lor la modificarea cheltuielilor totale ale
întreprinderii.

Analiza eficienței cheltuielilor variabile

Pentru aprecierea eficienţei cheltuielilor variabile se folosesc indicatorii:

a) cheltuieli variabile la 1000 lei venituri din exploatare:

C
Cv / 1000Ve = v × 1000
Ve
b) cheltuieli variabile la 1000 lei cifră de afaceri:
C
Cv / 1000CA = v × 1000
CA

Model de analiză factorială a cheltuielilor variabile la 1000 lei

cifră de afaceri Cv / 1000 =

∑ q × cv × 1000
∑q × p
Felul modificării Modificarea absolută a cheltuielilor variabile
la 1000 lei cifră de afaceri
Modificarea totală a ΔCv /1000 = Cv1 / 1000 − Cv0 / 1000 =
cheltuielilor variabile la
1000 lei cifră de afaceri, =
∑ q1 × cv1 ×1000 − ∑ q0 × cv 0 ×1000
din care: ∑ q1 × p1 ∑ q0 × p0
1. influenţa modificării
ΔqC v / 1000 =
∑q × c
1 v0
× 1000 −
∑q × c
0 v0
× 1000
structurii producţiei
vândute: ∑q × p
1 0 ∑q × p
0 0

2. influenţa modificării
ΔpC v / 1000 =
∑q × c
1 v0
× 1000 −
∑q × c
1 v0
× 1000
preţului de vânzare:
∑q × p
1 1 ∑q × p
1 0

3. influenţa modificării
ΔcCv v / 1000 =
∑q × c
1 v1
× 1000 −
∑q × c
1 v0
× 1000
costurilor variabile pe
unitatea de produs: ∑q × p
1 1 ∑q × p
1 1

86
Reținem:
Factorii care influenţează rata de eficienţă a cheltuielilor variabile sunt în
această ordine:
- structura producţiei vândute,
- preţurile unitare de vânzare;
- costurile variabile pe unitatea de produs.

Analiza eficienţei cheltuielilor fixe

Ca şi în cazul cheltuielilor variabile, pentru a aprecia eficienţa cheltuielilor
fixe se foloseşte indicatorul cheltuieli fixe la 1000 lei cifră de afaceri al cărui mod
de calcul şi model de analiză este următorul:
- cheltuieli fixe la 1000 lei cifră de afaceri
Cf Cf
C f / 1000 = × 1000 = × 1000
CA ∑q × p
- cheltuieli fixe la 1000 lei venituri din exploatare
Cf
C f /1000Ve = × 1000
Ve

Model de analiză factorială a cheltuielilor fixe la 1000 lei cifră de

Cf
afaceri C f /1000 = × 1000
∑q× p
Felul modificării Modificarea absolută a cheltuielilor fixe la
1000 lei cifră de afaceri
Modificarea totală a ΔC f / 1000 = C f1 /1000 − C f 0 / 1000 =
cheltuielilor fixe la 1000 C f1 Cf0
lei cifră de afaceri, din = × 1000 − × 1000
care: ∑ q1 × p1 ∑ q0 × p0
1. influenţa modificării C f0 C f0
cifrei de afaceri, din care: ΔCA
C f / 1000 = × 1000 − × 1000
∑ q1 × p1 ∑ q0 × p0
1.1. influenţa modificării Cf0 Cf0
structurii producţiei ΔqC f / 1000 = × 1000 − × 1000
vândute: ∑ q1 × p0 ∑ q0 × p0
1.2. influenţa modificării Cf0 Cf0
preţului de vânzare: Δ pC f / 1000 = × 1000 − × 1000
∑ q1 × p1 ∑ q1 × p0
2. influenţa modificării C Cf1 Cf0
cheltuielilor fixe Δ Cff / 1000 = × 1000 − × 1000
∑ q1 × p1 ∑ q1 × p1
TEST DE EVALUARE
1. Cum pot fi clasificate cheltuielile în funcție de corelația cu volumul
fizic al producției
Răspuns:
În funcţie de corelaţia cu volumul fizic al producţiei, cheltuielile
întreprinderii se împart în:
- cheltuieli variabile;
- cheltuieli fixe.

87
 2. Care sunt și cum se determină indicatorii de apreciere a eficienței
cheltuielilor variabile
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Analiza factorială a abaterii nivelului cheltuielilor fixe la 1.000 de
lei cifră de afaceri ia în considerare următorii factori cu influență directă:
a) structura producţiei vândute şi preţurile de vânzare;
b) cifra de afaceri şi suma cheltuielilor fixe;
c) structura producţiei vândute şi suma cheltuielilor fixe;
d) cifra de afaceri şi preţul de vânzare.
Rezolvare O ● O O

2. Pe baza datelor din tabelul următor se cere să se determine

abaterea absolută a indicatorului „cheltuieli fixe la 1000 lei cifră de afaceri",
precum şi influenţa factorilor care au contribuit la această abatere (analiza
de tip factorial a „cheltuielilor fixe la 1000 lei cifră de afaceri"):

NR.
INDICATORI PREVĂZUT REALIZAT
CRT.
1. Venituri aferente producţiei vândute 38000 39000
Cheltuieli fixe aferente producţiei
2. 11000 12000
vândute
Producţia vândută exprimată în preţuri
3. * 39000
de vânzare prevăzute

Rezolvare:
Cf
C f /1000 = × 1000
∑q× p
Cf 0 11000
Cf 0 / 1000CA0 = × 1000 = × 1000 = 289,47 lei
CA0 38000
Cf 12000
Cf1 / 1000CA1 = 1 ×1000 = ×1000 = 307,69 lei
CA1 39000
Abaterea absolută: ∆Cf/1000CA = Cf1/l000CA1 – Cf0/l000CA0 =
= 307,69 – 289,47 = + 18,22 lei

88
 1. Influenţa modificării cifrei de afaceri (Δ
CA
Cf / 1000 CA
)
Cf 0 Cf 0
ΔCf /1000CA =
CA
n
× 1000 − n
× 1000 =
∑ qi1 ⋅ pi1 ∑ qi0 ⋅ pi0
i =1 i =1
11000 11000
= × 1000 − × 1000 = 282,05 − 289,47 = − 7,42 lei
39000 38000
1.1. Influenţa modificării structurii producţiei vândute (Δ qv
Cf / 1000 CA
)
Cf 0 Cf 0
ΔCf /1000CA =
qv
n
× 1000 − n
× 1000 =
∑ qi1 ⋅ pi0 ∑ qi0 ⋅ pi0
i =1 i =1
11000 11000
= × 1000 − × 1000 = 282,05 − 289,47 = −7,42 lei
39000 38000
1.2. Influenţa modificării preţului mediu de vânzare (Δ p
Cf / 1000 CA
)
Cf 0 Cf 0
ΔCf /1000CA =
p
n
× 1000 − n
× 1000 =
∑ qi1 ⋅ pi1 ∑ qi1 ⋅ pi0
i =1 i =1
11000 11000
= × 1000 − × 1000 = 0
39000 39000
2.Influenţa modificării cheltuielilor fixe (Δ Cf
Cf / 1000 CA
)
Cf1 Cf 0
ΔCf /1000CA =
Cf
n
× 1000 − n
× 1000 =
∑ qi1 ⋅ pi1 ∑ qi1 ⋅ pi1
i =1 i =1
12000 11000
= × 1000 − × 1000 = 307,69 − 282,05 = +25,64 lei
39000 39000
Verificare: ΔCf / 1000CA = ΔCA
Cf / 1000 CA + Δ Cf / 1000 CA
Cf

(+18,22) = (-7,42) + (25,64)

(+18,22) = (+18,22) - adevărat

De rezolvat:
3. În cazul analizei factoriale a cheltuielilor variabile la 1000 lei cifră
afaceri, factorii de influenţă sunt în această ordine:
a) preţul unitar de vânzare, costul pe produs, structură producţiei vândute;
b) costul pe produs, preţul de vânzare, structură producţiei vândute;
c) structură producţiei vândute, preţul unitar de vânzare, costul pe produs;
d) cifra de afaceri, structură producţiei vândute, costul pe produs.
Rezolvare O O O O

89
 3.6. Analiza cheltuielilor materiale

Cheltuielile materiale exprimă sub formă valorică întregul consum de

muncă trecută şi materializată, efectuat pentru fabricarea şi vânzarea produselor.
Cheltuielile materiale cuprind atât cheltuielile pentru materii prime, materiale,
combustibili şi energie precum şi cheltuielile cu amortizarea mijloacelor fixe.
Pentru analizarea situaţiei generale a cheltuielilor materiale totale este
necesar să se studieze următoarele aspecte:
• dinamica şi structura cheltuielilor materiale;
• eficienţa cheltuielilor materiale.

Analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor materiale presupune

urmărirea modificărilor absolute şi procentuale intervenite în mărimea fiecăror
elemente de cheltuieli materiale precum şi în ponderea acestora faţă de cheltuielile
totale sau de exploatare şi faţă de cheltuielile materiale totale. Aceste modificări
se stabilesc astfel:

ΔCm = Cm1 − Cm0 = ∑ q1 × cm1 − ∑ q0 × cm0

ΔCm
ΔCm % = × 100
Cm 0

Δg m = g m1 − g m0 =
∑q × c
1 m1
× 100 −
∑q × c
0 mo
× 100
∑q × c
1 1 ∑q × c
o 0

unde: Cm - cheltuieli materiale totale;

g m - ponderea cheltuielilor materiale în raport cu cheltuielile totale;
cm - cheltuielile materiale pe unitatea de produs.

Pentru analiza eficienţei cheltuielilor materiale se foloseşte indicatorul

sintetic cheltuieli materiale la 1000 lei venituri din exploatare şi cheltuieli
materiale la 1000 lei cifră de afaceri.

- cheltuieli materiale la 1000 lei venituri din exploatare

C
Cm / 1000Ve = m × 1000
Ve
- cheltuieli materiale la 1000 lei cifră de afaceri
C
Cm / 1000CA = m × 1000 =
∑ q × cm × 1000
CA ∑q × p

Reținem:

Nivelul acestor cheltuieli este influenţat de 3 factori cu acţiune directă:

- modificarea structurii producției;
- modificarea preţurilor de vânzare;
- modificarea cheltuielilor materiale pe unitatea de produs.
Influenţele acestor factori se calculează cu metoda substituţiei în lanţ

90
 Model de analiză factorială a cheltuielilor materiale la 1000 lei

cifră de afaceri C m / 1000CA =

∑ q × cm ×1000
∑q× p
Felul modificării Modificarea absolută a cheltuielilor materiale
la 1000 lei cifră de afaceri
Modificarea totală a C m /1000CA = Cm1 / 1000 CA − C m0 / 1000 CA =
cheltuielilor materiale la
1000 lei cifră de afaceri, =
∑ q1 × cm1 ×1000 − ∑ q0 × cm0 ×1000
din care: ∑ q1 × p1 ∑ q0 × p0
1. influenţa modificării
Δqc M / 1000 ca =
∑q × c
1 m0
× 1000 −
∑q ×c
0 m0
× 1000
structurii producţiei
vândute: ∑q × p
1 0 ∑q × p
0 0

2. influenţa modificării
Δpc m / 1000 CA =
∑q × c
1 m0
× 1000 −
∑q × c
1 m0
× 1000
preţului de vânzare:
∑q × p
1 1 ∑q × p
1 0

3. influenţa modificării
ΔcCmm / 1000 CA =
∑q ×c
1 m1
× 1000 −
∑q × c
1 m0
× 1000
cheltuielilor materiale pe
unitatea de produs: ∑q × p
1 1 ∑q × p
1 1

TEST DE EVALUARE

1. Ce presupune analiza dinamicii și structurii cheltuielilor materiale

Răspuns:
Analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor materiale presupune urmărirea
modificărilor absolute şi procentuale intervenite în mărimea fiecăror
elemente de cheltuieli materiale precum şi în ponderea acestora faţă de
cheltuielile totale sau de exploatare şi faţă de cheltuielile materiale totale.

2. Care sunt factorii cu acțiune directă asupra eficienței cheltuielilor

materiale la 1000 lei cifră de afaceri
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Raportul dintre cheltuielile materiale şi veniturile din exploatare ale
unei firme, înmulţit cu 1000 exprimă:
a) rata de eficienţă a cheltuielilor materiale pe categorii;
b) cheltuieli materiale la 1000 lei venituri din exploatare;
c) rata de eficienţă a veniturilor din exploatare;
d) rata de eficienţă cheltuieli materiale la 1000 lei cifră de afaceri;

91
 e) cheltuieli materiale la 1000 lei cifră de afaceri;
Rezolvare O●O O O

De rezolvat:
2. Relația de calcul

Δpc m / 1000 CA =
∑ q1 × cm0 × 1000 − ∑ q1 × cm0 × 1000 , exprimă:
∑ q1 × p1 ∑ q1 × p0
a) influenţa modificării cheltuielilor materiale pe unitatea de produs asupra
modificării totale a cheltuielilor materiale la 1000 lei cifră de afaceri;
b) influenţa modificării structurii producţiei vândute asupra modificării
totale a cheltuielilor materiale la 1000 lei cifră de afaceri;
c) influenţa modificării preţului de vânzare asupra modificării totale a
cheltuielilor materiale la 1000 lei cifră de afaceri;
d) modificarea totală a cheltuielilor materiale la 1000 lei cifră de afaceri
Rezolvare O O O O

3.7. Analiza cheltuielilor salariale

Cheltuielile salariale exprimă sub formă valorică întregul consum de

muncă vie sau cheltuielile totale efectuate de întreprindere pentru plata forţei de
muncă şi pentru achitarea obligaţiilor legate de asigurările sociale şi protecţia
socială a salariaţilor.
Pentru analiza situaţiei generale a cheltuielilor salariale este necesar să se
studieze următoarele aspecte:
• modificarea absolută şi relativă a cheltuielilor salariale;
• eficienţa cheltuielilor salariale.

Observație:
Ponderea principală în totalul cheltuielilor salariale o deţine fondul de
salarii (Fs ) . Mărimea fondului de salarii depinde de numărul mediu de salariaţi
(N ) şi de salariul mediu anual pe o persoană (S ):
s a

Fs = N s × S a
La rândul său, salariul mediu anual depinde de timpul mediu lucrat de o
persoană într-un an, exprimat în ore (t ) şi de salariul mediu orar sh : ( )
S a = t × sh

Prin aplicarea metodei substituţiei în lanţ se pot calcula influenţele

factorilor cu acţiune directă şi indirectă asupra modificării absolute a
fondului de salarii, astfel:
ΔFs = Fs1 − Fs0
1. (
ΔNFss = N s1 − N s0 × S a0 )
2. (
ΔSFas = N s1 × S a1 − S a0 )
din care: 2.1. ΔtFs = N s1 × (t1 − t0 ) × sh0
2.2. (
ΔsFhs = N s1 × t1 × sh1 − sh0 )
2

∑Δ
1
N s ,Sa
= ΔFs

92
 Pentru a aprecia eficienţa cheltuielilor salariale se folosesc următorii
indicatori:
- cheltuieli salariale sau fond de salarii la 1000 lei venituri din
exploatare:
C
Cs / 1000Ve = s × 1000
Ve
F
Fs / 1000Ve = s × 1000
Ve
- cheltuieli salariale sau fond de salarii la 1000 lei cifră de afaceri:
C
Cs / 1000CA = s × 1000
CA
F
Fs / 1000CA = s × 1000
CA
- cheltuieli salariale sau fond de salarii la 1000 lei valoare adăugată:
C
Cs / 1000VA = s × 1000
VA
F
Fs / 1000VA = s × 1000
VA

Reținem:

Reducerea cheltuielilor salariale la 1000 lei venituri din exploatare, cifră

de afaceri sau valoare adăugată reflectă o creştere a eficienţei cheltuielilor
salariale, ca urmare a sporiri mai accentuate a veniturilor din exploatare, cifrei
de afaceri sau valorii adăugate faţă de creşterea cheltuielilor salariale sau a
fondului de salarii. Practic, trebuie respectate următoarele corelaţii:
( )
IVe I C s I Fs ;
I CA ICs (I );
Fs

IVA ICs (I )
Fs

TEST DE EVALUARE
1. Care sunt factorii care influențează mărimea fondului de salarii
Răspuns:
Mărimea fondului de salarii depinde de numărul mediu de salariaţi
( )
(N s ) şi de salariul mediu anual pe o persoană Sa :
Fs = N s × S a

2. Care sunt principalii indicatori utilizați pentru a aprecia eficienţa

cheltuielilor salariale
Răspuns:

93
Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Dacă indicele fondului de salarii este 108%, indicele salariului
mediu este 104% şi indicele cheltuielilor cu salariile la 1000 lei cifră de
afaceri este 96%:
a) a crescut numărul de personal şi productivitatea muncii într-un ritm
superior salariului mediu;
b) s-a redus numărul de personal şi a crescut productivitatea muncii într-un
ritm superior salariului mediu;
c) s-au redus numărul de personal şi productivitatea muncii;
d) a crescut numărul de personal şi salariul mediu într-un ritm superior
productivităţii muncii.
Rezolvare ●O O O

De rezolvat:
Cs
2. Relația de calcul Cs / 1000CA = × 1000 , exprimă:
CA
a) cheltuieli salariale la 1000 lei cifră de afaceri;
b) fond de salarii la 1000 lei cifră de afaceri;
c) cheltuieli salariale la 1000 lei venituri din exploatare;
d) cheltuieli salariale la 1000 lei valoare adăugată.
Rezolvare O O O O

REZUMATUL TEMEI

Cheltuielile unei întreprinderi reflectă sub formă valorică întregul consum

de factori de producţie sau de resurse materiale, umane şi financiare efectuat
pentru fabricarea şi vânzarea producţiei.
Cheltuielile cu factorii de producţie se vor regăsi în contul de profit şi
pierdere, fiind corelate cu veniturile întreprinderii.
Nivelul, dinamica şi structura acestor cheltuieli reflectă în mod sintetic
activitatea întreprinderilor industriale pe linia folosirii eficiente a resurselor de
care dispun, iar reducerea nivelului lor trebuie să reprezinte un obiectiv principal
pentru toţi agenţii economici în vederea sporirii eficienţei întregii activităţi
desfăşurate.
Pentru analiza dinamică a cheltuielilor este necesar să se calculeze
modificările absolute şi procentuale intervenite în nivelul acestora.
Analiza structurală a cheltuielilor se poate efectua ţinând seama de
posibilităţile de grupare a cheltuielilor întreprinderii.
Pentru aprecierea eficienţei cheltuielilor efectuate de către o întreprindere
este necesar să se calculeze nivelul cheltuielilor la 1000 lei venituri, funcție de
natura cheltuielilor și veniturilor aferente, luate în considerare. Acest indicator
mai este numit şi rată de eficienţă a cheltuielilor și se calculează prin raportarea
cheltuielilor la veniturile aferente şi înmulţit cu 1000
Principalele probleme ale analizei cheltuielilor întreprinderii sunt
următoarele:
- analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor totale;
- analiza cheltuielilor totale la 1000 lei venituri totale;
- analiza cheltuielilor de exploatare;
- analiza cheltuielilor variabile şi fixe;
- analiza cheltuielilor materiale;
- analiza cheltuielilor salariale;

94
 TEST DE AUTOEVALUARE I

Temele 1 – 3

1. Pentru aplicarea metodei substituirilor în lanţ, aşezarea factorilor în

relaţiile de cauzalitate se face în următoarea ordine:
a. factori de structură, cantitativi, calitativi;
b. factori cantitativi, de structură, calitativi;
c. factori calitativi, de structură, cantitativi;
d. factorii de structură, calitativi, cantitativi.

2. Raportul dintre cifra de afaceri şi valoarea producţiei marfă fabricate

exprimă:
a. modificările de productivitate;
b. modificările intervenite în stocurile de produse finite;
c. creşterea datoriilor la furnizori;
d. modificările intervenite în stocurile de materii prime.

3. Dacă indicele producţiei exerciţiului este 108% şi indicele cheltuielilor

cu materialele este 106%, rezultă:
a. reducerea cheltuielilor cu personalul;
b. creşterea ponderii cheltuielilor cu materialele;
c. reducerea ponderii cheltuielilor cu materialele şi sporirea valorii
adăugate;
d. creşterea ponderii cheltuielilor în total venituri.

4. În analiza diagnostic a valorii adăugate factorii cu influenţă directă

sunt în această ordine:
a. fondul total de timp de muncă şi valoarea medie adăugată la 1 leu
producţia exerciţiului;
b. numărul mediu de salariaţi şi producţia exerciţiului;
c. producţia exerciţiului, numărul mediu de salariaţi şi productivitatea
medie orară;
d. producţia exerciţiului şi valoarea medie adăugată la 1 leu producţia
exerciţiului.

5. Raportul dinamic dintre indicatorii valorici reprezintă:

a. raportul dintre indicatorii valorici (în bază fixă) şi caracterizează
evoluţia comparativă a indicatorilor valorici faţă de un anumit criteriu;
b. indicatorul care permite caracterizarea evoluţiei elementelor care-i
diferenţiază;
c. raportul dintre cifra de afaceri şi valoarea adăugată;
d. raportul dintre valoarea producţiei exerciţiului şi valoarea adăugată.

6. Valoarea adaugata se defineste ca fiind :

a. diferenţa dintre veniturile din exploatare şi cheltuielile de exploatare;
b. volumul total de activitate al firmei;
c. creşterea (plusul) de bogaţie obţinută prin activitatea tehnico-productivă
a întreprinderii;
d. diferenţa dintre producţia exerciţiului şi cheltuielile totale;
e. plusul de încasări din vânzările firmei;

95
 7. În cazul analizei factoriale a cifrei de afaceri, factorii de influenţă
sunt în această ordine:
a. numărul de personal, randamentul activelor fixe productive şi producţia
marfă fabricată;
b. productivitatea muncii, gradul de valorificare a producţiei marfă
fabricate şi randamentul activelor fixe productive;
c. numărul de personal, ponderea mijloacelor fixe productive şi gradul de
valorificare a producţiei marfă fabricate;
d. numărul de personal, productivitatea muncii şi gradul de valorificare a
producţiei marfă fabricate.

8. Care dintre indicatorii de mai jos nu este un indicator ce exprimă

volumul activităţii:
a) cifra de afaceri;
b) valoarea adăugată;
c) producţia exerciţiului;
d) rezultatul brut al exploatării;

9. Metoda substituirilor în lanţ se utilizează:

a) în cazul relaţiilor cauzale de tip stohastic;
b) în cazul relaţiilor de tip determinist care îmbracă forma matematică a
produsului sau a raportului între factori;
c) în cazul relaţiilor funcţionale de produs;
d) în cazul în care între elementele fenomenului studiat există relaţii de tip
determinist sau de natura sumei şi / sau a diferenţei.

10. Metoda balanțieră se utilizează:

a). în cazul relaţiilor de tip determinist care îmbracă forma matematică a
produsului sau a raportului între factori;
b) în cazul relaţiilor cauzale de tip stohastic;
c) în cazul relaţiilor de tip determinist care îmbracă forma matematică a
sumei și/sau a diferenței între factori;
d) în cazul relaţiilor funcţionale de produs;

11. Ca noțiune utilizată în analiza economico-financiară, factorii

reprezintă:
a) forme exterioare ale realităţii economice;
b) părţi componente ale fenomenului sau rezultatului economic analizat;
c) forţele motrice care determină apariţia şi modificarea unui fenomen sau
rezultat economic;
d) fenomene care provoacă şi explică apariţia unui rezultat economic

12. După intensitatea acțiunii lor, distingem:

a) factori pozitivi, negativi și indiferenți;
b) factori principali și factori secundari;
c) factori calitativi, de structură, cantitativi;
d) factori cu acțiune directă și factori cu acțiune indirectă;

13. După gradul de agregare, distingem:

a) factori simpli și factori complecși;
b) factori principali și factori secundari;
c) factori previzibili şi factori imprevizibili;

96
 d) factori interni și factori externi;

14. În funcţie de sfera de cuprindere şi obiectivul analizat, întâlnim:

a) analiză retrospectivă și analiză prospectivă;
b) analiza globală și analiză parțială;
c) analiză cantitativă şi analiză calitativă;
d) analiză microeconomică și analiză macroeconomică

15.Dacă indicele producţiei exerciţiului este 105%, indicele producţiei

marfă este 108% şi indicele cifrei de afaceri este 109%, atunci:
a) s-au redus stocurile de producţie în curs de execuţie şi stocurile de
produse finite;
b) au crescut stocurile de producţie neterminată şi cele de produse finite;
c) au crescut stocurile de producţie neterminată şi au crescut cele de
produse finite;
d) a scăzut stocul de producţie neterminată şi a crescut cel de produse
finite.

16. Cifra de afaceri marginală reprezintă:

a) venitul mediu pe unitate de produs;
b) plusul de vânzări față de consumurile de la terți;
c) variația veniturilor generată de modificarea cu o unitate a volumului
fizic al vânzărilor;
d) veniturile firmei care permit atingerea pragului de rentabilitate;
e) plusul de încasări din vânzările firmei;

17. Cifra de afaceri critică are următoarea semnificație:

a) prețul mediu pe unitatea de produs;
b) variația veniturilor generată de modificarea cu o unitate a volumului
fizic al vânzărilor;
c) cifra de afaceri aferentă ultumei unutăți de produs vândute;
d) cifra de afaceri aferentă pragului de rentabilitate;
e) vânzările firmei la nivelul capacității maxime de producție;

18. Care din următoarele elemente se includ în valoarea adăugată:

1. cheltuielile cu personalul;
2. profitul din vânzarea activelor;
3. cheltuielile cu dobânzile;
4.veniturile din dobânzi;
5. cheltuielile cu amortizarea.

Varianta corectă și completă este:

a) 1+2+3;
b) 1+4+5;
c) 1+3+5;
d) 1+3+4+5;
e) 1+2+3+4+5+

19. Producția marfă fabricată exprimă:

a) plusul de valoare rezultat ca urmare a activității de producție;
b) valoarea produselor fabricate, lucrărilor executate și serviciilor prestate
pentru terți;

97
 c) producția obținută și livrată;
d) valoarea produselor finite și a producției în curs de execuție.

20.Pe baza relației: Valoarea adaugată se determină:

Cifra de afaceri
a) contribuția factorului uman la formarea cifrei de afaceri;
b) contribuția factorului uman la formarea valorii adaugate;
c) gradul de folosire a capacitatii de productie;
d) gradul de integrare pe verticala;
e) gradul de valorificare a productiei fabricate.

21 Influeța modificării structurii producției exercițiului asupra valorii

adăugate este de –2000 lei.
Aceasta situație semnifică:
a) scăderea ponderii produselor cu valoare adaugată la 1 leu producție
sub media efectivă pe intreprindere;
b) creșterea ponderii produselor cu valoare adaugată la 1 leu producție
mai mică decât media valorii adăugate la 1 leu producție pe întreprindere
c) scăderea valorii adăugate pe produse;
d) creșterea ponderii produselor cu valoarea adaugată unitară mai mică
față de media valorii adăugate pe întreprindere;
e) creșterea ponderii produselor cu valoarea adăugată unitară mai mare
decât media valorii adăugate pe întreprindere.

98
 Tema nr. 4

ANALIZA RENTABILITĂŢII FIRMEI

Unităţi de învăţare:
• Analiza dinamică, structurală şi factorială a profitului firmei.
• Analiza soldurilor intermediare de gestiune
• Analiza ratelor de rentabilitate.

Obiectivele temei:
• Identificarea principalilor indicatori de măsurare a rentabilităţii;
• Aplicarea modelelor de analiză structurală şi factorială a profitului şi
ratelor de rentabilitate;
• Identificarea cauzelor care influenţează rentabilitatea unei firme;

Timpul alocat temei: 4 ore

Bibliografie recomandată:
• Niculescu, M. – Diagnostic financiar, Editura Economică, Bucureşti,
2003
• Petcu, M. - Analiza economico-financiară a întreprinderii, Editura
Economică, Bucureşti, 2003
• Păvăloaia, W., Păvăloaia, D., - Analiză economico-financiară, Editura
Tehnopress, Iaşi, 2009
• Vâlceanu, Gh., Robu, V., Georgescu, N. – Analiză economico-
financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2005

4.1. Analiza dinamică, structurală şi factorială a profitului firmei

În condiţiile de piaţă profitul reprezintă unul dintre obiectivele de bază ale

activităţii unei întreprinderi. Chiar dacă obiectivul privind maximizarea profitului
a fost detronat din calitatea sa de scop primordial al unui agent economic, datorită
unor neajunsuri de ordin conceptual şi practic, cum ar fi caracterul său static şi
neincluderea în calcul a riscului, studiul profitului prezintă o importanţă deosebită
pentru analiza situaţiei financiar-patrimoniale a oricărei întreprinderi. Obiectivul
de maximizare a averii acţionarilor, respectiv de creştere a valorii de piaţă a unei
firme, devenit de primă importanţă, nu exclude în nici un fel existenţa sau sporirea
profitului, ci dimpotrivă recunoaşte rolul acestuia de principal factor de influenţă
în atingerea acestui obiectiv.

Definiție:
Rentabilitatea exprimă capacitatea unei firme de a realiza
profit, respectiv de a obţine venituri de pe urma vânzării şi încasării
producţiei, care să depăşească cheltuielile ocazionate de activitatea
sa.
¾ sintetizează eficienţa cu care sunt folosite resursele umane,
materiale, financiare ale firmei

99
 a) indicatori în mărime absolută (indicatori
de rezultat - profit sau pierdere)
¾ profit brut (rezultat total al
exerciţiului înainte de impozitare)
¾ rezultatul exploatării
¾ rezultatul aferent CA
Rentabilitatea ¾ rezultatul financiar
poate fi măsurată ¾ profit impozabil
cu ajutorul a 2 ¾ profit net (profit după
categorii de impozitare)
indicatori:

b) indicatori în mărime relativă – ratele de

rentabilitate:
¾ Rentabilitate economică;
¾ Rentabilitate financiară
¾ Rentabilitate comercială
¾ Rentabilitatea capitalului avansat,
etc.
Observație:
Analiza structurală a rezultatelor - are ca scop stabilirea contribuţiei
fiecărui tip de rezultat la modificarea rezultatului brut şi, în final, a rezultatului
exerciţiului (profit net sau pierdere).

Rezultatul total al exercițiului (Rt)

(profit brut - Pb)

• Mărimea rezultatului total al exerciţiului înainte de impozitare

(Rt), numit şi profit brut (Pb), se determină ca diferenţă între veniturile totale
(Vt), obţinute în perioada respectivă şi cheltuielile totale (Ct) efectuate de
către întreprindere:
Rt(Pb) = Vt - Ct
Veniturile totale provin din însumarea veniturilor de exploatare (Ve), a
veniturilor financiare (Vf) şi a veniturilor extraordinare (Vex):
Vt = Ve + Vf + Vex
Cheltuielile totale se compun din cheltuielile de exploatare (Ce),
cheltuieli financiare (Cf) şi cheltuieli extraordinare (Cex).
Ct = Ce + Cf + Cex

• Mărimea rezultatului brut (profitului brut) se poate stabili prin

însumarea rezultatului aferent exploatării sau a profitului aferent exploatării
sau a profitului financiar (Rf sau Pf) şi cu rezultatul extraordinar sau profitul
extraordinar (Rex sau Pex):
Rt(Pb) = Re + Rf + Rex = (Ve - Ce) + (Vf – Cf) + (Vex - Cex)
Prin însumarea rezultatului de exploatare şi a rezultatului financiar se
obţine rezultatul curent (Rc):
Rc = Re + Rf

100
Observație:
În procesul de analiză se pot calcula modificările absolute şi procentuale
intervenite în mărimea rezultatului total (profitului brut), astfel:
ΔRt
ΔRt = Rt1 - Rt0 ΔRt% = x 100
Rt 0
Influenţa factorilor asupra modificării rezultatului total (profitului brut) se
stabilesc cu ajutorul metodei balanţiere:
1. ΔVt Rt = Vt1 − Vt 0
2. ΔCt Rt = −(Ct1 − Ct 0 )
2

∑Δ
1
Vt ,Ct
Rt = ΔRt

Analiza structurală a rezultatului total se poate adânci prin luarea în

considerare a influenţelor exercitate de modificarea fiecărei categorii de venituri,
precum şi a categoriilor de cheltuieli aferente.

Rezultatul impozabil (Ri)

(profitul impozabil - Pi)

• Mărimea rezultatului impozabil (Ri) sau a profitului

impozabil (Pi), se poate stabili în funcţie de rezultatul total sau profitul brut
al întreprinderi, la care se adaugă cheltuielile nedeductibile (Cn) şi se scad
deducerile fiscale (Df):
Ri(Pi) = Rt(Pb) + Cn - Df

Rezultatul net (Rn)

(profitul net - Pn)

• Mărimea profitului net sau a rezultatului net Pn (Rn) se

determină sa diferenţă între rezultatul sau profitul impozabil şi impozitul pe
profit corespunzător:
Rn(Pn) = Ri(Pi) - Ip

În cadrul analizei se pot calcula influenţele fiecărei categorii de rezultate

asupra modificării rezultatului total (profitului brut) prin aplicarea metodei
balanţiere. De asemenea, se poate stabili ponderea fiecărei categorii de rezultat în
cadrul rezultatului total al întreprinderii, precum şi modificarea acestor ponderi,
astfel:
Re, Rf , Re x
GRe, Rf ,Re x = *100 iar ΔG = G1 − G0
Rt
Se poate calcula şi contribuţia procentuală a modificării fiecărei categorii
de rezultat asupra modificării procentuale a rezultatului total (a profitului brut),
astfel exprimând contribuţia procentuală a rezultatului de exploatare:
Δ Re, ΔRf , Δ Re x
K= * 100
Rt 0 ( Pb0 )
sau

101
 GRe, Rf ,Re x * Δ% Re, Rf , Re x G ( I Re, Rf ,Re x − 100)
K= =
100 100
Suma algebrică a contribuţiei tuturor factorilor trebuie să corespundă cu
modificarea procentuală a rezultatului total (a profitului brut).
3

∑ K = ΔRt %
1
În funcţie de mărimea acestor ponderi şi contribuţii şi de modificările
intervenite în mărimea ponderilor se poate forma o concluzie asupra structurii
profitului şi a modificării acestuia şi se pot stabili eventuale corecţii ale unor stări
negative.

Observație:
Analiza factorială a profitului - necesită stabilirea factorilor care
influenţează mărimea şi evoluţia profitului, precum şi cuantificarea acestor
influenţe.
În cadrul analizei factoriale a profitului vom urmări trei indicatori de bază
şi anume:
- analiza rezultatului total (profitului brut);
- analiza rezultatului exploatării (profitului de exploatare);
- analiza rezultatului aferent cifrei de afaceri.

Model de analiză factorială a rezultatului total (profitului brut)

Pb
Rt ( Pb) = Vt * = Vt * pb
Vt
în care :
pb - profitul mediu ce revine la 1leu venituri totale;
Vt – venituri totale.
Felul modificării Modificarea absolută a profitului brut
Modificarea totală a profitului ∆Pb = Pb1 – Pb0 = Vt1 × pb − Vt 0 × pb 0
1
brut, din care:
1. Influenţa modificării veniturilor ΔVtPb = (Vt1 − Vt 0 ) × pb
0
totale:
2. Influenţa modificării profitului ΔPb 1
Pb = Vt1 ( pb1 − pb 0 )
mediu la 1leu venituri totale:

Model de analiză factorială a rezultatului exploatării (Pe)

Pe = Ve × p e
în care :
pe - profitul mediu la 1leu venituri de exploatare;
Ve – venituri din exploatare.
Felul modificării Modificarea absolută a profitului
exploatării
Modificarea totală a profitului din ∆Pe = Pe1 – Pe0 = Ve1 × pe − Ve0 × pe0
1
exploatare, din care:
1. Influenţa modificării veniturilor ΔVePe = (Ve1 − Ve0 ) × pe
0
din exploatare:
2. Influenţa modificării profitului ΔPe 1
Pe = Ve1 ( pe1 − p e 0 )
mediu la 1leu venituri din
exploatare:

102
 Model de analiză factorială a profitului aferent cifrei de afaceri (Pe)
Pr = ∑ q × p − ∑ q × c
în care:
q - este volumul fizic al producţiei pe tipuri de produse;
p - preţul unitar de vânzare fără TVA pe produs;
c - costul unitar complet pe tipuri de produse.
Felul modificării Modificarea absolută a profitului aferent cifrei de
afaceri
Modificarea totală a Δ Pr = Pr1 − Pr0 =
profitului aferent cifrei
= (∑ q1 × p1 − ∑ q1 × c1 ) − (∑ q0 × p0 − ∑ q0 × p0 )
de afaceri, din care:
1. influenţa volumului ΔqPr = ∑ q 1 × p 0 − ∑ q 1 × c 0 − (∑ q 0 × p 0 − ∑ q 0 × c 0 )
producţiei vândute:
2. influenţa costurilor ΔcPr = (∑ q 1 × p 0 − ∑ q 1 × c1 ) − (∑ q 1 × p o − ∑ q 1 × c 0 )
unitare de producţie:
3. influenţa modificării Δ pPr = (∑ q1 × p1 − ∑ q1 × c1 ) − (∑ q1 × p0 − ∑ q1 × c1 )
preţurilor de vânzare
(exclusiv TVA):

În general, creşterea profitului se poate obţine pe următoarele căi:

• creşterea volumului producţiei fabricate şi vândute, în funcţie şi de
evoluţia cererii şi a ofertei de bunuri pe piaţă;
• îmbunătăţirea structurii structurii producţiei în favoarea celor mai
rentabile produse pe piaţă;
• reducerea cheltuielilor unitare, prin: reducerea cheltuielilor
materiale, în principal prin scăderea consumurilor specifice şi prin
reducerea cheltuielilor cu amortizarea pe unitatea de produs;

TEST DE EVALUARE

1. Ce se înțelege prin rentabilitate?

Răspuns:
Rentabilitatea exprimă capacitatea unei firme de a realiza profit,
respectiv de a obţine venituri de pe urma vânzării şi încasării producţiei, care
să depăşească cheltuielile ocazionate de activitatea sa. Totodată, reprezintă
indicatorul care sintetizează eficienţa cu care sunt folosite resursele umane,
materiale și financiare ale firmei.

2. Cum se determină mărimea profitului impozabil?

Răspuns:

103
Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Dacă indicele cifrei de afaceri este 107% iar indicele cheltuielilor
aferente cifrei de afaceri este 103%, rezultă:
a) o creştere a rezultatului aferent cifrei de afaceri;
b) o reducere a rezultatului aferent cifrei de afaceri;
c) o reducere a valorii adăugate;
d) o reducere a producţiei marfă fabricate.
Rezolvare ● O O O

2. Pe baza datelor din tabelul următor se cere să se calculeze

modificarea absolută a indicatorului „profit brut", precum şi influenţele
factorilor care au determinat această modificare:
lei
Nr.
Indicatori Prevăzut Realizat
Crt.
1. Venituri totale 15000 16200
2. Cheltuieli totale 13500 14000
3. Profit brut 1500 2200
4. Profit mediu brut la 1 leu venituri totale 0,1 0,1358

Rezolvare:
Modelul de calcul şi analiză a indicatorului „profit brut" este:
Pb = Vt − Cht = Vt × p r ,
Astfel: Pb 0 = Vt 0 − Cht 0 = 15000 – 13500 = 1500 lei
Pb1 = Vt1 − Cht 0 = 16200 – 14000 = 2200 lei
Abaterea absolută: ∆Pb = Pb1- Pb0 = 2200 – 1500 = 700 lei

Schema factorilor de influenţă: ΔPb ≺ ΔΔVpt r

Profitul mediu la 1 leu venituri totale p r are următoarele valori:
P 1500
p r0 = b 0 = = 0,1
Vt 0 15000
P 2200
p r 1 = b1 = = 0,1358
Vt1 16200
1. Influenţa modificării veniturilor totale ( ΔVPtb ):
ΔVPtb = Vt1 × p r0 − Vt 0 × p r0 = (Vt1 − Vt 0 )× p r0 = (16200 − 15000) × 0,1 = 120 lei
2. Influenţa modificării profitului mediu la 1 leu venituri totale ( ΔpPbr ):
( )
Δ pPbr = Vt1 × p r1 − Vt1 × p r0 = Vt1 × p r 1 − p r0 = 16200 × (0,1358 − 0,1) = 580 lei
Verificare:
ΔPb = ΔVPtb + ΔpPbr
700=120+580
700=700 - adevărat
Profitul brut a crescut în perioada curentă faţă de perioada de bază cu
700 lei, creştere datorată atât modificării veniturilor totale, cât şi modificării
profitului mediu la 1 leu venituri totale.

104
De rezolvat:
3. Pe baza datelor următoare să se realizeze analiza de tip factorial a
rezultatului exploatării:
lei
Nr.
Indicatori Prevăzut Realizat
crt.
1. Venituri din exploatare 12000 14000
2. Cheltuieli din exploatare 10200 12250
3. Profit din exploatare 1800 1750
4. Profitul mediu la 1 leu venituri din exploatare 0,15 0,125

4. Rezultatul curent al exerciţiului se află după formula:

a) rezultatul exploatării - rezultatul financiar;
b) profitul brut - profitul net;
c) rezultatul exploatării + rezultatul financiar;
d) rezultatul precedent al exerciţiului - cota de impozit pe profit.
Rezolvare O O O O

4.2. Analiza soldurilor intermediare de gestiune

Definiție:

Structura contului de profit şi pierdere pe cele trei tipuri de

activităţi permite calcularea unor solduri de acumulări băneşti potenţiale,
destinate să îndeplinească o anumită funcţie de remunerare a factorilor de
producţie şi de finanţare a activităţii viitoare, denumite solduri
intermediare de gestiune (SIG).

Utilitate:

¾ studiul indicatorilor cuprinşi în situaţia soldurilor intermediare de

gestiune prezintă interes pentru analiza structurală a profitului;
¾ soldurile intermediare de gestiune reprezintă importante puncte
de sprijin în elaborarea deciziilor financiare şi de producţie ale
întreprinderii industriale;
¾ caracterizează situaţia economică şi financiară a întreprinderii,
prezentând interes atât pentru fundamentarea internă a deciziilor de
conducere cât şi pentru analiştii externi ai activităţii firmei;
¾ soldurile intermediare de gestiune reprezintă, de fapt, etape
succesive în formarea rezultatului final. Construcţia indicatorilor se
realizează în cascadă pornind de la cel mai cuprinzător (producţia
exerciţiului+marja comercială) şi încheind cu cel mai sintetic (rezultatul
net al exerciţiului).
¾ fiecare sold intermediar de gestiune reflectă rezultatul gestiunii
financiare la treaptă respectivă de acumulare.

105
 Tabloul Soldurilor Intermediare de Gestiune
Nr. N-1 N I(%)
Elemente de calcul
Crt.
1 Venituri din vânzarea mărfurilor
2 Cheltuieli privind mărfurile
3 Marja comercială (1-2) MC
4 Producţia vândută
5 Variaţia stocurilor (+/-)
6 Producţia imobilizată
7 Producţia exerciţiului (4 +5+6) Qe
8 Consumuri intermediare inclusiv cheltuieli
provenite de la terţi
9 Valoarea adăugată (3+7-8) VA
10 Venituri din subvenţii de exploatare
11 Cheltuieli cu impozitele şi taxele
12 Cheltuieli cu personalul
13 Excedentul (deficitul) brut din EBE
exploatare (9+10-11-12)
14 Alte venituri din exploatare şi venituri
dinjprovizioane
15 Alte cheltuieli din exploatare
16 Cheltuieli cu amortizarea şi provizioanele
17 Rezultatul din exploatare (13+14-15-16) Re
18 Venituri financiare
19 Cheltuieli financiare
20 Rezultatul curent (17+18-19) Rc
21 Venituri extraordinare
22 Cheltuieli extraordinare
23 Rezultatul extraordinar (21-22) Rex
24 Rezultatul brut al exerciţiului (20+23) Pb
25 Impozitul pe profit
26 Rezultatul net al exerciţiului (24-25) Pn

Marja comercială (Mc)

• se referă la activitatea comercială desfăşurată de agentul economic, de
distribuţie sau la partea pur comercială a întreprinderilor producătoare;
• devine mai semnificativă ca informaţie în activitatea de analiză şi
gestionare cu cât ea este determinată mai detaliat, respectiv pe produse sau
grupe de produse. Este denumită şi marjă brută şi se exprimă adesea ca
procent din cifra de afaceri (volumul vânzărilor).

• Venituri din vânzarea mărfurilor

- Cheltuieli privind mărfurile vândute
= Marja comercială

Producţia exerciţiului (Pe)

• se calculează, de către întreprinderile industriale. Include valoarea
bunurilor şi serviciilor „fabricate" de întreprindere pentru a fi vândute,
stocate sau utilizate pentru nevoile proprii.

106
 • cuprinde trei elemente: producţia vândută, producţia stocată (variaţia
stocurilor) şi producţia imobilizată.

• Producţia vândută
+ Variaţia producţiei stocate
+ Producţia imobilizată
= Producţia exerciţiului

Valoarea adăugată (VA)

• Reprezintă plusul de valoare (bogăţie) obţinut peste consumurile
intermediare provenite de la terţi.
• Permite aprecierea contribuţiei întreprinderii la crearea produsului intern,
evidenţiază şi gradul de integrare pe verticală.

La nivel microeconomic, valoarea adăugată este un indicator ce permite

măsurarea puterii economice a întreprinderii, ce se poate determina prin două
procedee:
• ca diferenţă între producţia exerciţiului (obţinută prin raportarea marjei
comerciale la producţia exerciţiului) şi consumurile de bunuri şi servicii
furnizate de la terţi (consumurile intermediare) pentru producţia
respectivă.

• Producţia exerciţiului
+ Marja comercială
- Consumuri intermediare (Cheltuieli cu materii prime, materiale şi
cheltuieli cu lucrări şi servicii executate de terţi)
= Valoarea adăugată

• prin adiţionarea elementelor ce compun valoarea adăugată respectiv

remuneraţiile tuturor factorilor ce participă la procesul producţiei, inclusiv
a statului, cât şi autofinanţarea întreprinderii, respectiv, cheltuielile de
personal, cheltuieli financiare, impozitele, taxele şi vărsămintele asimilate,
legate de activitatea întreprinderii, cheltuielile cu amortismentele,
impozitul pe profit, partea de rezultat trecut la rezerve, alte elemente de
valoare adăugată.

• Cheltuieli cu personalul
+ Impozite şi taxe
+ Dobânzi
+ Amortizare
+ Dividende
+ Profit reinvestit
= Valoarea adăugată

Excedentul brut al exploatării (EBE)

• corespunde rezultatului economic al întreprinderii generat de operaţiile de
exploatare independent de politica financiară, politica de amortizare şi de
provizioane constituite, fapt ce determină să fie considerat ca indicator
esenţial în analizele de gestiune şi în efectuarea analizelor comparative
între întreprinderi.
Rolul excedentului brut al exploatării, poate fi urmărit sub trei aspecte:

107
 • este o măsura a performanţelor economice ale întreprinderii.
• este independent de politica financiară, de politica de investiţii
• reprezintă o resursă financiară fundamentală pentru întreprindere.

EBE constituie primul nivel al analizei privind formarea trezoreriei

globale a întreprinderii, deci punctul de pornire în tabloul fluxurilor de trezorerie.
EBE se calculează prin două metode:

• Metoda substractivă:
• Valoarea adăugată
+ Subvenţii pentru exploatare
- Impozite, taxe şi vărsăminte asimilate
- Cheltuieli cu personalul
= Excedentul brut al exploatării

• Metoda aditivă:
• Rezultatul exploatării
+ Cheltuieli cu amortizarea şi provizioanele aferente exploatării
+ Alte cheltuieli de exploatare
- Venituri din provizioane privind exploatarea
- Alte venituri din exploatare
= Excedentul brut al exploatării

Rezultatul exploatării (Re)

• Evaluează rentabilitatea economică a unei întreprinderi şi corespunde
activităţii normale şi curente a întreprinderii, include şi operaţiunile
efectuate în exerciţiile anterioare dar aferente exerciţiului curent. Nu este
luată în calcul activitatea corespunzătoare operaţiilor financiare şi
extraordinare.
• Permite compararea performanţelor întreprinderilor ce au politici
financiare diferite.
Se determină prin două modalităţi de calcul:
• ca diferenţă dintre totalul veniturilor din exploatare (Ve) şi totalul
cheltuielilor din exploatare (Che)

• Venituri din exploatare

- Cheltuieli din exploatare
= Rezultatul exploatării

• pornind de la mărimea EBE:

• Excedent brut din exploatare
+ Alte venituri din exploatare
- Alte venituri din provizioane
- Cheltuieli cu amortizările şi provizioanele
- Alte cheltuieli de exploatare
= Rezultatul exploatării

Rezultatul curent (Re)

• Reprezintă rezultatul tuturor operaţiilor curente, obişnuite ale
întreprinderii, fiind determinat atât de rezultatul exploatării curente, cât şi

108
 de cel al activităţii financiare, permiţând şi aprecierea impactul politii
financiare a întreprinderii asupra rentabilităţii.

• Rezultatul exploatării
+ Venituri financiare
- Cheltuieli financiare
= Rezultatul curent

Rezultatul extraordinar
• Sintetizează rezultatul concretizat în profit sau pierdere generat de operaţii
de gestiune sau capital cu caracter extraordinar şi se calculează astfel:

• Venituri extraordinare
- Cheltuieli extraordinare
= Rezultatul extraordinar

Mărimea rezultatului extraordinar constituie o informaţie importantă, în

special pentru potenţialii investitori.

Rezultatul net al exerciţiului (Rn)

• Exprimă, în mărimi absolute, rentabilitatea netă sau pierderile aferente
activităţii întreprinderii, după deducerea din veniturile totale a cheltuielilor
totale şi a impozitului pe profit.

• Rezultatul curent (+/-)

• Rezultatul extraordinar (+/-)
- Cheltuieli cu impozitul de profit (ct. 691)
= Rezultatul net al exerciţiului (+/-)

Rezultatul net al exerciţiului este mărimea care urmează să fie supusă

deciziei de repartizare de către adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor,
după caz.

Observație:
Analiza structurală a soldurilor intermediare de gestiune se realizează cu
ajutorul metodei balanţiere.

TEST DE EVALUARE

1. Care este semnificația excedentului brut al exploatării?

Răspuns:
EBE corespunde rezultatului economic al întreprinderii generat de
operaţiile de exploatare independent de politica financiară, politica de
amortizare şi de provizioane constituite, fapt ce determină să fie considerat
ca indicator esenţial în analizele de gestiune şi în efectuarea analizelor
comparative între întreprinderi.

2. Prezentați metodele de calcul a rezultatului exploatării

109
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Pe baza relației
Rezultatul exploatării+Venituri financiare – Cheltuieli financiare,
se determină:
a) excedentul brut al exploatării;
b) rezultatul net al exercițiului;
c) rezultatul curent;
d) rezultatul financiar.
Rezolvare O O ● O

De rezolvat:
2. Pe baza relației:
Venituri din vânzarea mărfurilor – Cheltuieli privind mărfurile vândute,
se determină:
a) cifra de afaceri;
b) rezultatul net al exercițiului;
c) marja comercială;
d) valoarea adăugată;
e) rezultatul exploatării.
Rezolvare O O O O O

4.3. Analiza ratelor de rentabilitate

Rata rentabilităţii reprezintă un indicator sintetic, prin care se

apreciază sub formă relativă situaţia profitabilităţii întreprinderii. Rata
rentabilităţii este unul dintre cei mai importanţi indicatori prin care se
apreciază eficienţa activităţii unei întreprinderi, deoarece reflectă rezultatele
obţinute ca urmare a trecerii prin toate stadiile circuitului economic:
aprovizionare, producţie şi desfacere.

Reținem:

Rata rentabilităţii, ca indicator economic, poate avea mai multe forme, în

funcţie de modul de determinare: un raport între un rezultat (profit/pierdere) şi un
flux de activitate (CA, cheltuieli, etc.) sau un “stoc” (capital propriu, capital
permanent, active totale, etc.).

110
 Principalele rate ale rentabilităţii sunt:

rata rentabilităţii economice;

rata rentabilităţii financiare;
rata rentabilităţii comerciale;
rata rentabilităţii resurselor consumate
rata rentabilităţii capitalului avansat
Rata rentabilităţii economice
• rata rentabilităţii economice arată performanţa economică a întreprinderii,
respectiv modul în care acesta utilizează ansamblul resurselor de capital
aflate la dispoziţia sa.
• prezintă importanţă pt toţi aportorii de capital (acţionarii, creditorii
financiari)
• se exprimă ca raport între rezultatul exerciţiului înainte de impozitare
(profit brut) şi capitalul total (propriu şi împrumutat), denumit şi capital
permanent:
Pb Pb
Re = *100 = *100,
Kp Kpr + Kî
în care:
Re- rentabilitatea economică;
Pb- profitul brut;
Kp- capitalul permanent
Kpr – capital propriu
Kî – capital împrumutat

Rata rentabilităţii financiare

• are o importanţă deosebită pt acţionarii actuali şi posibili, deoarece reflectă
eficienţa aporturilor şi a Pr reinvestite de acţionari;
• este influenţată de pârghia financiară, respectiv de raportul care există între
capitalul propriu şi datoriile pe termen mediu şi lung.
• se determină ca raport între rezultatul după impozitare (profitul net) şi
capitalul propriu:

Pn
Rf = *100,
Kpr
în care:
Kpr- capitalul propriu;
Pn- profitul net;

Rata rentabilităţii comerciale (sau rata rentabilităţii vânzărilor)

• exprimă eficienţa politicii comerciale a unei firme;
• serveşte pentru realizarea de comparaţii faţă de media sectorului de
activitate, principalii concurenţi, pentru o comparaţie în dinamică, în timp,
la nivelul aceleiaşi firme;
• se determină ca raport între profitul aferent cifrei de afaceri şi cifra de
afaceri

111
 Pr
Rc = 100
CA
⎛ Σqvi ci ⎞
sau Rc = ⎜⎜1 − ⎟⎟100
⎝ Σqvi pi ⎠
qvi – structura producției,
pi – preț unitar de vânzare;
ci – cost unitar.
Calculul influenţelor factorilor se face prin
aplicarea metodei substituţiei în lanţ.

Rata rentabilităţii resurselor consumate

• exprimă eficienţa consumului de resurse umane, materiale şi financiare
aferente vânzărilor;
• prezintă o importanţă deosebită pentru managementul firmei, întrucât
poate fi un important criteriu de evaluare a performanţelor
managementului firmei;
• se determină pe baza următoarei relații

Pr (CA )
Rrc= (CA) × 100 sau
Ch
Σqvi pi − Σqvi ci ⎛ Σqvi pi ⎞
Rrc= × 100 = ⎜⎜ − 1⎟⎟ × 100
Σqvi ci ⎝ Σqvi ci ⎠
(CA)
Unde: Ch - cheltuieli aferente CA;
Pr(CA) – profit afferent cifrei de afaceri;
qvi – structura producției,
pi – preț unitar de vânzare;
ci – cost unitar.

Observație:
Creşterea ratei rentabilităţii resurselor consumate poate avea loc prin:
o îmbunătăţirea structurii producţiei în favoarea sortimentelor mai
rentabile pentru întreprindere şi cerute pe piaţă;
o creşterea preţurilor de vânzare, care poate avea loc numai prin
creşterea calităţii produselor şi în corelaţie cu raportul dintre
cererea şi oferta de bunuri respective.

Rata rentabilităţii capitalului avansat (ocupat)

Rc Re+ Rf
Ra = *100 = *100
Kt Kf + Kc
în care:
Kf – capitalul fix;
Kc – capitalul circulant al întreprinderii;
Rc – rezultatul curent al exerciţiului.

• Ca factor cantitativ apare în acest model capitalul avansat, influenţat la

rândul său de capitalul fix şi capitalul circulant, iar ca factor calitativ se prezintă
rezultatul curent al exerciţiului, cu factorii săi indirecţi: rezultatul de exploatare
(profitul de exploatare) şi rezultatul financiar

112
TEST DE EVALUARE

1. Cum se determină rata rentabilității financiare?

Răspuns:
Rata rentabilității financiare se determină ca raport între rezultatul
Pn
după impozitare (profitul net) şi capitalul propriu: Rf = *100,
Kpr

2. Cum se determină rata rentabilității economice?

Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Rata rentabilității comerciale este influențată de următorii factori
direcțI în următoarea ordine:
a) preț unitar de vânzare, structura producției, cost unitar;
b) structura producției, preț unitar de vânzare, cost unitar;
c) cantitate, structura producției, preț unitar de vânzare;
d) cantitate, structura producției, cost unitar.
Rezolvare O ● O O

De rezolvat:
Pr
2. Pe baza relației Rc = 100 se determină :
CA
a) rata rentabilităţii economice;
b) rata rentabilităţii financiare;
c) rata rentabilităţii comerciale;
d) rata rentabilităţii resurselor consumate.
Rezolvare O O O O

REZUMATUL TEMEI

Rentabilitatea reprezintă principala formă de manifestare a eficienţei

economice, iar profitul, ca fundament al rentabilităţii, se prezintă în cadrul
diverselor modele de analiză a rentabilităţii sub mai multe forme.
Principalele probleme ale analizei rentabilităţii sunt:
- analiza dinamică şi structurală a profitului;
- analiza factorială a profitului;
- analiza soldurilor intermediare de gestiune,
- analiza ratei rentabilităţii;
Informaţiile necesare analizei rentabilităţii se regăsesc în contul de profit şi
pierderi, în bilanţul contabil şi anexele sale, precum şi în alte documente ale
contabilităţii financiare şi de gestiune ale oricărei firme.
Rentabilitatea poate fi măsurată cu ajutorul a 2 categorii de indicatori:
113
 a) indicatori în mărime absolută (indicatori de rezultat - profit sau
pierdere)
¾ profit brut (rezultat total al exerciţiului înainte de impozitare)
¾ rezultatul exploatării
¾ rezultatul aferent CA
¾ rezultatul financiar
¾ profit impozabil
¾ profit net (profit după impozitare)
b) indicatori în mărime relativă – ratele de rentabilitate:
¾ Rentabilitate economică;
¾ Rentabilitate financiară
¾ Rentabilitate comercială
¾ Rentabilitatea capitalului avansat, etc.
Analiza structurală a rezultatelor - are ca scop stabilirea contribuţiei
fiecărui tip de rezultat la modificarea rezultatului brut şi, în final, a rezultatului
exerciţiului (profit net sau pierdere).
Analiza factorială a profitului - necesită stabilirea factorilor care
influenţează mărimea şi evoluţia profitului, precum şi cuantificarea acestor
influenţe.
Structura contului de profit şi pierdere pe cele trei tipuri de activităţi
permite calcularea unor solduri de acumulări băneşti potenţiale, destinate să
îndeplinească o anumită funcţie de remunerare a factorilor de producţie şi de
finanţare a activităţii viitoare, denumite solduri intermediare de gestiune (SIG).
Rata rentabilităţii reprezintă un indicator sintetic, prin care se apreciază
sub formă relativă situaţia profitabilităţii întreprinderii. Rata rentabilităţii este unul
dintre cei mai importanţi indicatori prin care se apreciază eficienţa activităţii unei
întreprinderi, deoarece reflectă rezultatele obţinute ca urmare a trecerii prin toate
stadiile circuitului economic: aprovizionare, producţie şi desfacere.
Rata rentabilităţii, ca indicator economic, poate avea mai multe forme, în
funcţie de modul de determinare: un raport între un rezultat (profit/pierdere) şi un
flux de activitate (CA, cheltuieli, etc.) sau un “stoc” (capital propriu, capital
permanent, active totale, etc.).

114
 Tema nr. 5

ANALIZA SITUAŢIEI FINANCIARE A FIRMEI

Unităţi de învăţare:
• Analiza dinamicii şi structurii activelor firmei.
• Analiza dinamicii şi structurii capitalurilor.
• Analiza echilibrului financiar
• Analiza lichidităţii şi solvabilităţii.
• Analiza indicatorilor de gestiune.

Obiectivele temei:
• Cunoașterea factorilor care influențează indicatorii de apreciere a
situației financiare a entităților economice;
• Cunoașterea modului de valorificare a informațiilor furnizate de
situațiile financiare anuale,
• Identificarea principalilor indicatori de măsurare a echilibrului
financiar;
• Cunoașterea indicatorilor de analiză a gestiunii activității entităților
economice;
• Asimilarea corelaţiilor de echilibru economico-financiar

Timpul alocat temei: 4 ore

Bibliografie recomandată:
• Gheorghiu, A. – Analiza economico-financiară la nivel
microeconomic, Editura Economică, Bucureşti, 2004
• Niculescu, M. – Diagnostic economic, Editura Economică, Bucureşti,
2003
• Petcu, M. - Analiza economico-financiară a întreprinderii, Editura
Economică, Bucureşti, 2003
• Păvăloaia, W., Păvăloaia, D., - Analiză economico-financiară, Editura
Tehnopress, Iaşi, 2009
• Vâlceanu, Gh., Robu, V., Georgescu, N. – Analiză economico-
financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2005

5.1. Analiza dinamicii şi structurii activelor firmei

Succint structura bilanţului contabil se prezintă astfel:

Imobilizări Capitaluri proprii

Stocuri Provizioane
Creanţe Datorii
Disponibilităţi
Investiţii pe termen scurt
Cheltuieli înregistrate în avans Venituri înregistrate în avans
TOTAL ACTIV TOTAL CAPITALURI PROPRII
ŞI DATORII

115
Reținem:
Concepţia patrimonială priveşte bilanţul drept un inventar a tot ceea ce
posedă şi a tot ceea ce datorează o întreprindere, este un inventar al averii
agentului economic folosit pentru a măsura valoarea reală a patrimoniului.

structură sintetică a bilanţului financiar se prezintă astfel:

ACTIV PASIV
Active imobilizate Capitaluri proprii
Datorii mai mari de un an
Active circulante
Datorii pe termen scurt

Reținem:
Bilanţul financiar pune în evidenţă două reguli principale ale finanţării,
respectiv nevoile permanente de finanţare vor fi acoperite din capitaluri
permanente, iar nevoile temporare vor fi finanţate, în special din resurse
temporare.

În activul bilanţului sunt reflectate bunurile şi disponibilităţile deţinute de

către întreprindere, precum şi drepturile de creanţă asupra terţilor.
În procesul de analiză se va avea în vedere că în activul bilanţului sunt
cuprinse numai valori nete (valori neamortizate) grupate în funcţie de gradul lor
de lichiditate, respectiv a posibilităţii de a fi transformate în numerar (în funcţie de
ordinea inversă a lichidităţii).
Deci, mijloacele economice, sau elementele patrimoniale directe, sunt
formate din activele imobilizate şi activele circulante, care sunt utilizate în
procesele de investiţii, aprovizionare, producţie, stocare, conservare, desfacere
(vânzare) şi încasare a bunurilor obţinute, mărfurilor, lucrărilor executate şi
serviciilor prestate.

În procesul de analiză se studiază evoluţia mijloacelor economice în

dinamică, a abaterilor faţă de perioada anterioară, a structurii acestora şi a
raporturilor de echilibru şi de proporţionalitate dintre diferitele categorii de
active nete, cu ajutorul relaţiilor următoare:
ΔAi = Ai1 − Ai0 ; ΔAc = Ac1 − Ac0 ;
ΔAi Ai − Ai0
ΔAi % = × 100 = 1 × 100
Ai0 Ai0
ΔAc Ac − Ac0
ΔAc% = × 100 = 1 × 100
Ac0 Ac0
Ai Ac
I Ai = 1 × 100; I Ac = 1 × 100
Ai0 Ac0
Ai( Ac)
G Ai ( Ac ) = × 100 ΔG = G1 − G0
At
în care: Ai – active imobilizate;
Ac – active circulante;
At – active totale.

116
 Reținem:
Analiza modificărilor structurale ale activului bilanţului se realizează cu
ajutorul ratelor de structură a activului bilanţului

Analiza activelor imobilizate

În procesul de analiză este necesar să se aibă în vedere structura activelor
imobilizate pentru care, în literatura de specialitate, se utilizează şi alte denumiri
ca: „Imobilizări”, „Active fixe”, „Capital fix”, „Active aciclice” sau „Imobilizări
pe termen lung”.
imobilizări necorporale: cheltuieli de
constituire repartizate pe mai mulţi ani, cheltuieli de
cercetare şi dezvoltare repartizate pe mai mulţi ani,
concesiuni, locaţii de gestiune, brevete şi alte
drepturi şi valori similare, fond comercial, alte
imobilizări necorporale – ca elemente de patrimoniu,
care pot constitui aport de capital al asociaţilor şi
Gruparea acţionarilor sau pot fi create pe parcursul
activelor desfăşurării activităţii;
imobilizate

imobilizări corporale: terenuri (agricole şi

silvice, cu construcţii, fără construcţii, cu zăcăminte,
amenajări de terenuri); mijloace fixe (clădiri,
construcţii speciale, maşini şi utilaje, instalaţii, alte
imobilizări corporale);

imobilizări financiare: titluri de participare

(inclusiv vărsăminte de efectuat), împrumuturi
acordate pe termen lung, titluri imobilizate ale
activităţii de portofoliu, creanţe legate de participaţii
şi alte creanţe de natura imobilizărilor.
Analiza se poate efectua cu ajutorul indicilor de dinamică, de realizare a
programului intern, a comparaţiei, a abaterilor în mărime absolută şi relativă, a
indicatorilor statistici de dispersie, de tendinţe în dezvoltare, etc.

Principalele rate de caracterizare a structurii activelor imobilizate:

Rata activelor imobilizate (Rai)

• urmăreşte evoluţia ponderii elementelor patrimoniale utilizate

permanent în total activ, reflectând gradul de investire a capitalului în
întreprindere.
Active imobilizate
• Relația de calcul: Rai = x100
Activ total
• Nivelul normal al acestei rate diferă de la o întreprindere la alta, în
funcţie de ramura sau sectorul de activitate din care face parte, cel mai
frecvent situându-se în jurul valorii de 40-60%.

117
Rata imobilizărilor necorporale (Rin)
• arată ponderea valorii imobilizărilor necorporale (brevete, licenţe,
mărci comerciale, fond comercial, etc.) în total activ.
Imobizari necorporale
• Relația de calcul: Rin = x100
Total activ
• O rată înaltă a imobilizărilor necorporale înseamnă fie o activitate
de cercetare-dezvoltare semnificativă, fie interesul pentru achiziţia
de astfel de imobilizări în scopul exploatării lor

Rata imobilizărilor corporale (Ric)

• măsoară ponderea capitalurilor fixe corporale (terenuri, clădiri,

maşini şi echipamente) în cadrul activelor întreprinderii.
Imobizari corporale
• Relația de calcul: Ric = x100
Total activ
• Rata imobilizărilor corporale depinde de natura activităţii desfăşurate
de către o întreprindere, fiind mai ridicată în cazul unităţilor cu un
proces tehnologic complex, şi mai scăzută la societăţile de comerţ şi
prestări servicii.

Rata imobilizărilor financiare (Rif)

• arată ponderea valorii activelor financiare în total activ şi reflectă
politica de investiţii financiare a firmei.
Imobizari financiare
• Relația de calcul: Rif = x100
Total activ
• la firmele ce nu dezvoltă o politică activă de investiţii financiare
indicatorul înregistrează valori scăzute.

Analiza activelor circulante

În cadrul activelor circulante se includ:
stocurile (ca valori din exploatare);
creanţele sau datoriile terţilor (valori realizabile pe termen scurt);
disponibilităţile în numerar şi de la bancă (valori disponibile).

Principalele rate de caracterizare a structurii activelor imobilizate:

Rata activelor circulante

• reflectă ponderea activelor cu caracter temporar în total

activ;
Active circulante
• Relația de calcul: Rac = x100
Total activ

Observație:
Între rata activelor imobilizate şi rata activelor circulante se formează
relaţia: Rai + Rac = 100

118
Rata stocurilor (Rst)

• arată ponderea stocurilor (activele circulante cel mai puţin

lichide) în total active;
Stocuri
• Relația de calcul: Rst = x100
Total activ
• înregistrează niveluri ridicate în cazul întreprinderilor cu
activitate de producţie şi ciclu lung de fabricaţie şi a celor de
distribuţie, și valori scăzute în sfera serviciilor.

Observație:
Stocurile fiind formate dintr-o serie de elemente: materii prime, producţie
neterminată, produse finite, mărfuri etc, rata stocurilor poate fi descompusă în
următoarele rate analitice: rata materiilor prime; rata producției în curs;rata
produselor finite; rata stocurilor de mărfuri

Rata creanţelor (Rcr)

• reflectă ponderea creanţelor pe care le are întreprinderea în total
activ;
Total creante
• Relația de calcul: Rcr = x100
Total activ
• este influenţată de domeniul de activitate, de natura relaţiilor
întreprinderii cu partenerii aflaţi în aval, de termenele de plată
practicate

Rata disponibilităţilor (Rdb)

• reflectă ponderea disponibilităţilor în total active şi măsoară
lichiditatea internă a întreprinderii;
Disponibilitati
• Relația de calcul: Rdb = x100
Total activ
• un nivel ridicat poate semnifică un echilibru financiar consolidat, dar
şi resurse insuficient utilizate;

De asemenea, în cadrul analizei stocurilor, trebuie avute în vedere

următoarele obiective:
¾ studierea pe total şi pe categorii, a stocurilor efective (St1) în
comparaţie cu cele optime (St0), minime sau medii antecalculate şi
determinarea stocurilor peste cele optime sau sub cele optime şi a
imobilizărilor în stocuri (ΔSt = St1 − St 0 );
¾ stabilirea cauzelor care au provocat apariţia stocurilor efective
peste sau sub cele optime sau minime, precum şi a posibilităţilor de
reducere şi lichidare a imobilizărilor în stocuri nenecesare;
¾ analiza structurii calitative a stocurilor şi depistarea celor care au o
utilizare lentă, a celor neutilizabile în producţia firmei, a celor
declasate, depozitate necorespunzător, în curs de casare;
¾ - analiza lipsurilor de valori materiale.

119
 În procesul de analiză al creanțelor se studiază dinamica acestora, pe total
şi pe posturi, pe o perioadă de la 1 la 3 ani, pentru a constata evoluţia lor şi
îndeosebi reducerea volumului lor, atât în mărime absolută, cât şi ca pondere în
totalul activului. Având în vedere caracterul lor de imobilizare pe termen scurt a
disponibilităţilor băneşti, de scoatere a acestora în afara circuitului economic al
întreprinderii, creanţele se analizează şi din punctul de vedere al structurii lor, în
funcţie de diferite criterii:
¾ după natura lor calitativă: normale şi nenormale. În cadrul celor
normale sunt cuprinse cele legate de desfăşurarea normală a
circuitului economic, iar în cadrul celor nenormale se includ:
debitori din reclamaţii, clienţi pentru livrări de produse refuzate,
debitori pentru lipsuri, furturi şi delapidări, lipsuri de valori
materiale şi pierderi din degradarea valorilor materiale, alţi
debitori, etc.
¾ după gradul de certitudine a încasării lor, indiferent de natura şi
termenul de realizare, creanţele se grupează în creanţe certe
(confirmate în scris de clienţii solvabili) şi incerte (neconfirmate)
sau cu un grad diferit de probabilitate de încasare (de regulă, în
această grupă se include cea mai mare parte din creanţele
nenormale).
¾ după durata de întârziere la încasare, creanţele se grupează în
creanţe realizabile pe termen scurt (30 zile), mijlociu (60 zile) şi
lung (90 zile).
Pentru încadrarea creanţelor pe cele trei categorii se calculează
indicatorul „durata de imobilizare (Di)”, pe baza relaţiei:
Soldul mediu al conturilor de creanţr × 360 Sm × 360
Di = =
Rulajul debitor al conturilor de creanţr Rd
În acest fel se pot analiza creanţele şi după gradul lor de
vechime, pentru a se evita termenele de prescriere prevăzute de
legislaţie.

Pentru a analiza disponibilităţile băneşti, ca principal element de

caracterizare a trezoreriei unui agent economic, se studiază în dinamica şi
structura acestora pe o anumită perioadă. Dinamica reflectă îmbunătăţirea de la un
an la altul a stării de sănătate financiară a societăţii comerciale.
În procesul analizei este necesar să se stabilească gradul (net şi brut) de
asigurare a întreprinderii cu disponibilităţi băneşti şi plasamente.

Gradul net de asigurare (Gnd) se determină cu ajutorul relaţiilor:

Disponib. banesti Db
Gnd = × 100 = × 100
Active circulante Ac
sau:
Disponib. banesti
Gnd = × 100
Active imobilizate + Active circulante
Din teoria şi practica economică rezultă că circa 3-5% din activele
circulante şi –1,5% din totalul activelor imobilizate şi activelor circulante ar
asigura necesităţile curente de disponibilităţi băneşti ale întreprinderii.

120
 Gradul brut de asigurare(Gbd) se poate calcula cu relaţiile:
Disponib + Plasamente
Gbd = × 100
Active circulante
sau:
Disponib + Plasamente
Gbd = × 100
Active imobilizate + Active circulante
În cazul gradului brut de asigurare se consideră că nivelul de 30% din
activele circulante şi 10% din totalul activelor imobilizate şi circulante
reprezintă o situaţie normală.

TEST DE EVALUARE
1. Care este semnificația și cum se calculează rata activelor
imobilizate?
Răspuns:
Rata activelor imobilizate reflectă ponderea elementelor patrimoniale
utilizate permanent în total activ, reflectând gradul de investire a capitalului
în întreprindere.
Active imobilizate
Relația de calcul: Rai = x100
Activ total

2. Care este semnificația și cum se calculează rata activelor circulante?

Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
Soldul mediu al conturilor de creanţr × 360
1. Pe baza relației ,
Rulajul debitor al conturilor de creanţr
se determină:
a) raportul creanțe – obligații;
b) durata de imobilizare a creanțelor;
c) rata datoriilor;
d) ponderea obligațiilor în totalul datoriilor.
Rezolvare O●O O

De rezolvat:
Disponibilitati
2. Pe baza relației: x100 , se determină:
Total activ
a) rata datoriilor;
b) rata disponibilităților;
c) rata activului total;
d) rata activelor circulante.
Rezolvare O O O O

121
 5.2. Analiza dinamicii şi structurii capitalurilor

Desfăşurarea normală a activităţii fiecărei firme necesită asigurarea

surselor financiare pentru acoperirea ( constituirea ) mijloacelor economice ale
firmei. Aceste surse pot fi grupate după destinaţie, pentru constituirea mijloacelor
economice, sub forma activelor imobilizate şi circulante, ori după provenienţă,
(surse proprii, asimilate, atrase sau împrumutate).
Pentru analiza dinamicii și structurii capitalurilor se utilizează categoriile
de capital folosite în teoria şi practica economică : capital propriu, capital străin
( împrumutat şi atras ), capital permanent ( capital propriu + datoriile financiare
sau împrumuturile pe termen mediu şi lung ), capital social.
În ceea ce priveşte structura capitalului social în analiză se au în vedere
următoarele criterii :
¾ criteriul subscrierii capitalului : capital social subscris ( prevăzut în
actul de asociere sau statut), capital social nesubscris (oferta
publică de cumpărare);
¾ criteriul naturii capitalului : capital în natură, capital în numerar (
lei sau valută );
¾ criteriul depunerii capitalului : capital vărsat, capital nevărsat (
normal sau întârziat);
¾ criteriul amortizării : capital amortizat, capital neamortizat;
¾ criteriul proprietăţii : capital de stat, capital cooperatist, capital
privat sau capital propriu, capital străin;
¾ criteriul provenienţei : capital autohton, capital din alte ţări;
¾ criteriul duratei de utilizare : capital propriu, capital permanent.

Observație:
Analiza sporirii sau a creşterii capitalului social evidenţiază realizarea
acestei operaţiuni, fie prin majorarea patrimoniului, situaţie în care apare ca o
creştere reală de capital, fie fără majorare de patrimoniu, respectiv o creştere
internă sau fictivă de capital.
Ratele de structură din pasiv, cunoscute şi ca rate ale surselor de
finanţare, permit aprecierea politicii financiare a întreprinderii (modul de
structurare a surselor de finanţare în funcţie de provenienţă şi de gradul de
exigibilitate a acestora).

Principalele rate de structură ale surselor de finanţare sunt:

Rata stabilităţii financiare (Rsf)

• reflectă ponderea surselor pe care le are întreprinderea pentru o

perioadă mai mare de un an, în totalul surselor de acoperire a
mijloacelor economice.
Capital permanent
• Relația de calcul: Rsf = x100 ,
Total activ
unde: Capitalul permanent = Capital propriu + Datorii mai mari de un an
• valoarea minimă care oferă o stabilitate acceptabilă este de 50%, deşi
se consideră normală dacă oscilează în jurul valorii de 66%.
• rata stabilităţii financiare, analizată în dinamică, dacă înregistrează o
creştere, reflectă o situaţie favorabilă, dacă majorarea capitalului
permanent în raport cu totalul pasivului se datorează creşterii
capitalurilor proprii într-un ritm superior datoriilor pe termen lung

122
 Rata autonomiei financiare (Raf) arată cât din patrimoniul întreprinderii
este finanţat pe seama resurselor proprii,și poate fi determinată sub formele:
- Rata autonomiei financiare globale;
- Rata autonomiei financiare la termen

Rata autonomiei financiare globale (Rafg):

• reflectă ponderea capitalurilor proprii în total surse de finanţare;

Capital propriu
• Relația de calcul: Rafg = x100
Total activ
• este de dorit ca nivelul ratei să fie cât mai mare;
• în situaţia în care capitalul propriu reprezintă cel puţin 2/3 din capitalul
total se poate afirma că întreprinderea dispune de o autonomie
financiară ridicată

Rata autonomiei financiare la termen (Raft)

• reflectă structura capitalurilor permanente şi arată gradul de

independenţă financiară a întreprinderii pe termen lung;
• Relația de calcul:
Capital propriu
Raft1 = x100
Capital permanent
Capital propriu
Raft 2 = x100
Datorii pe termen lung
• În cazul primei relații, situația se consideră favorabilă în cazul în care
capitalul propriu reprezintă cel puţin jumătate din cel permanent
(Raft1>50%).
• În cazul celei de-a 2-a relații, situația se consideră favorabilă în cazul în
care capitalul propriu este mai mare sau egal cu datoriile pe termen
lung (Raft2>100%)

Rata datoriilor pe termen scurt (Rds)

• reflectă măsura în care resursele curente participă la formarea
resurselor totale şi la finanţarea activităţii:
Datorii pe termen scurt
• Relația de calcul: Rds = x100
Total pasiv
• valoarea maxim admisibilă a indicatorului nu poate depăşi 50% din
total pasiv;
• valoarea normală oscilează în jurul valorii de 33%.

Rata îndatorării măsoară ponderea datoriilor întreprinderii în totalul

surselor de finanţare. Se poate determina în următoarele variante:
- Rata îndatorării globale:
- Rata îndatorării la termen

123
Rata îndatorării globale (Rîg)
• măsoară ponderea datoriilor totale faţă de terţi, indiferent de natura
lor, în totalul surselor de finanţare;
Datorii totale
• Relația de calcul: Rig = x100
Total pasiv
• Valoarea considerată normală este de 66%

Rata îndatorării la termen (Rît)

Relații de calcul:
Datorii pe termen scurt
Rit 1 = x100 - arată proporţia în care datoriile pe
Capital permanent
termen lung participă la formarea capitalului permanent
Datorii pe termen scurt
Rit 2 = x100 - arată raportul în care se află datoriile
Capital propriu
pe termen lung faţă de capitalurile proprii

TEST DE EVALUARE

1. Cum pot fi grupate surselor financiare pentru acoperirea

mijloacelor economice ?
Răspuns:
Sursele financiare pentru acoperirea mijloacelor economice pot fi
grupate după destinaţie, pentru constituirea mijloacelor economice, sub
forma activelor imobilizate şi circulante, sau după provenienţă, (surse
proprii, asimilate, atrase sau împrumutate)

2. Enumerați principalele rate ale surselor de finanțare

Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Raportul dintre capitalul permanent și activul total semnifică:
a) o incapacitate de plată;
b) ponderea surselor pe care le are întreprinderea pentru o perioadă mai
mare de un an, în totalul surselor de acoperire a mijloacelor economice;
c) o stabilitate financiară ridicată;
d) degajarea unor surse pentru finanțarea investițiilor.
Rezolvare O●O O

124
De rezolvat:
Capital propriu
2. Pe baza relației x100 se determină:
Total activ
a) rata autonomiei financiare la termen;
b) rata stabilității financiare;
c) rata autonomiei financiare globale;
d) rata îndatorării globale.
Rezolvare O O O O

5.3. Analiza echilibrului financiar

În sens general, prin echilibru se înţelege o stabilitate a unei situaţii, o

armonie între elementele componente ale unui sistem, ceea ce în plan financiar
implică armonizarea surselor financiare cu nevoile financiare ale întreprinderii.
La nivelul unei întreprinderi, analiza statică a echilibrului financiar se
poate realiza la trei nivele:
• echilibrul pe termen lung, când pentru măsurare se foloseşte
indicatorul „fond de rulment", prin intermediul căruia se compară resursele
permanente cu utilizările permanente;
• echilibrul pe termen scurt, pentru care indicatorul folosit este
„necesarul de fond de rulment", prin care se compară resursele temporare cu
utilizările temporare;
• echilibrul curent, când se urmăreşte nivelul trezoreriei, prin
compararea disponibilităţilor cu nivelul creditelor bancare temporare.

Analiza fondului de rulment

Definiție:

Fondul de rulment reprezintă partea din capitalul permanent

utilizată pentru finanţarea activelor circulante, impusă de diferenţele
dintre sumele de încasat şi sumele de plătit, precum şi de decalajul
dintre termenul mediu de transformare a activelor circulante în
lichidităţi şi durata medie în care datoriile pe termen scurt devin
exigibile.
¾ potrivit IAS 1 Prezentarea situaţiilor financiare,
fondul de rulment reprezintă suma cu care totalul activelor curente
depăşeşte datoriile curente.
¾ este un indicator important al lichidităţii, datorită
faptului că datoriile curente reprezintă obligaţii ce trebuie onorate
într-o perioadă mai mică de un an sau în cursul ciclului normal de
exploatare, iar activele curente reprezintă activele ce urmează a fi
transformate în bani sau consumate într-o perioadă mai mică de un an
sau în cursul ciclului normal de exploatare. Prin definiţie, datoriile
curente trebuie plătite din activele curente. Astfel, excesul de active
curente faţă de datoriile curente reprezintă fondul de rulment, ce
poate fi utilizat pentru cumpărarea de stocuri, obţinerea de credite şi
finanţarea unor vânzări în creştere.

125
 Potrivit concepţiei patrimoniale, fondul de rulment se poate calcula astfel:
• pornind de la elementele cuprinse în partea superioară a
bilanţului, ca diferenţă între capitalul permanent şi imobilizările nete:

FRN = Capital permanent (Cpm) - Imobilizări Nete (Imo)

Active
imobilizate nete Capitaluri
permanente
Fond de rulment
Fondul de rulment financiar (calculat pe partea de sus a bilanţului)

Observație:
În această accepţiune, fondul de rulment reprezintă excedentul de resurse
permanente care asigură finanţarea activelor circulante. Acest excedent de resurse
peraianente degajat de partea de sus a bilanţului este folosit pentru acoperirea
nevoilor de finanţare din partea de jos a bilanţului, fiind destinat reînnoirii
activelor circulante.

• pornind de la elementele cuprinse în partea de jos a bilanţului ca

diferenţă între activele circulante şi datoriile pe termen scurt.

FRN = Active circulante (Ac) - Datorii pe termen scurt (Dts)

Datorii pe termen
scurt
Active
circulante
Fond de rulment

Fondul de rulment financiar (calculat pe partea de jos a bilanţului)

Observație:
În această accepţiune, fondul de rulment evidenţiază surplusul activelor
circulante în raport cu datoriile temporare sau partea activelor circulante
nefinanţată de resursele pe termen scurt şi care este finanţată de resurse
permanente.

Dacă luăm în considerare structura capitalului permanent, care este

format din capital propriu şi capital împrumutat, fondul de rulment poate fi
propriu (FRP) şi împrumutat (FRI).

Fondul de rulment propriu reprezintă excedentul capitalurilor proprii

faţă de imobilizările nete şi apreciază gradul de autonomie al întreprinderii în
luarea deciziilor de investiţii.

FRP = Capital propriu (CPR) - Active imobilizate nete (IMO)

Fondul de rulment împrumutat evidenţiază măsura îndatorării pe

termen lung pentru finanţarea nevoilor pe termen scurt.

FRÎ = Fond de rulment (FRN) - Fond de rulment propriu (FRP)

126
Observație:
Fondul de rulment este considerat ca fiind cel mai important indicator al
echilibrului financiar lichiditate-exigibilitate, care permite aprecierea pe termen
scurt a riscului de incapacitate de plată.

Analiza necesarului de fond de rulment

Definiție:
Necesarul de fond de rulment reprezintă diferenţa dintre
nevoile temporare şi sursele temporare, respectiv suma necesară
finanţării decalajelor, care se produc în timp între fluxurile reale şi
fluxurile de trezorerie determinate în special de activitatea de
exploatare.
¾ altă definiţie subliniază faptul că volumul fondului de
rulment ce se prevede (din surse proprii şi atrase) trebuie să asigure
activele circulante (stocuri, creanţe şi alte active), determinate pe
baza unor viteze de rotaţie normale la scară naţională şi comparabile
cu uzanţele internaţionale.

Pe baza bilanţului patrimonial, necesarul de fond de rulment se stabileşte

astfel:

NFR = (Active circulante - Disponibilităţi băneşti) - (Datoriile pe

termen scurt -Creditele pe termen scurt) = (Active circulante - Disponibilităţi
băneşti) -Obligaţii pe termen scurt
Sau:
NFR = (Stocuri + Creanţe) - Datorii pe termen scurt

Observație:
Nevoia de fond de rulment semnifică
natura stocurilor şi a creanţelor nefinanţate
scurt. Obligaţiile pe termen scurt de natura
bugetul de stat etc, până în momentul plăţii
finanţare a activelor circulante.
în esenţă, activele circulante de
pe seama obligaţiilor pe termen
celor faţă de furnizori, salariaţi,
lor reprezintă o sursă atrasă de

Analiza trezoreriei nete

Trezoreria este definită în numeroase lucrări de specialitate şi în cadrul
unor norme legale.
În Franţa, în diferite contexte, specialiştii au elaborat mai multe definiţii
privind trezoreria:
1. Într-un sens restrâns, ea desemnează totalul lichidităţilor sau
disponibilităţilor întreprinderii;
2. Într-o accepţie mai extensivă, trezoreria include soldurile debitoare
la bancă şi titlurile de plasament care se pot transforma în disponibilităţi.
3. În anii '70 trezoreria netă a fost definită ca diferenţă între fondul de
rulment şi necesarul de fond de rulment şi măsurată ca diferenţă între
disponibilităţi şi creditele de trezorerie.

127
Definiție:
¾ conceptul de trezorerie se referă la ansamblul mijloacelor de
finanţare sub formă de lichidităţi şi la creditele pe termen scurt de
care dispune un agent economic pentru a putea face faţă plăţilor
sale.
¾ imaginea disponibilităţilor monetare şi plasamentelor pe termen
scurt, la nivelul unei întreprinderi, apărute din evoluţia curentă a
încasărilor şi plăţilor, respectiv din plasarea excedentului monetar.

În practică, trezorerie i-au fost ataşate mai multe noţiuni, ca totalul

valorilor de casă, ansamblul activelor lichide, cel mai frecvent utilizată fiind cea
de trezorerie netă. în această accepţie, trezoreria reprezintă diferenţa dintre activul
realizat şi disponibilul, pe de o parte, şi datoriile financiare pe termen scurt, pe de
altă parte, respectiv diferenţa dintre valorile de trezorerie de activ şi valorile de
trezorerie de pasiv.

Trezoreria se poate calcula în două modalităţi:

• ca diferenţă între fondul de rulment şi necesarul
de fond de rulment:
TN = FRN - NFR
• ca diferenţă între disponibilităţile băneşti şi
creditele de trezorerie:
TN = Dpb-Crt

Observație:
Trezoreria netă pozitivă este rezultatul echilibrului financiar curent al
întreprinderii, când fondul de rulment este superior necesarului de fond de
rulment. Expresia trezorerie pozitive se regăseşte sub forma disponibilităţilor
băneşti în conturi bancare şi în casă şi investiţiilor pe termen scurt.
Chiar dacă înregistrarea unei trezorerii pozitive pe mai multe exerciţii
financiare demostrează o rentabilitate economică ridicată, nu întotdeauna o
trezorerie pozitivă este semnul unei situaţii favorabile, deoarece scopul
întreprinderii nu este obţinerea unei trezorerii, ci antrenarea resurselor în activităţi
eficiente.
Dacă pe termen scurt trezoreria pozitivă înseamnă realizarea echilibrului
financiar, pe termen lung absenţa resurselor stabile folosite pentru acoperirea
nevoilor temporare ar putea semnifica ineficienta utilizării lor cu efecte negative
în remunerarea capitalului, respectiv rambursarea împrumuturilor.

Analiza corelaţiei dintre fondul de rulment şi activele circulante

Pentru analiza echilibrului financiar al firmei, una dintre corelaţiile
importante o constituie cea dintre fondul de rulment ( FR ) şi nevoia de fond de
rulment ( NFR ). Nevoia de fond de rulment ( NFR ) reprezintă activele circulante
care trebuie finanţate din fondul de rulment, iar mărimea sa se poate stabili ca
diferenţă între activele circulante (Ac) fără disponibilităţi şi datoriile curente pe
termen scurt (Dts), adică :
NFR = Ac – Dts
Rezultatul acestei comparaţii este plusul sau minusul de fond de rulment.

128
 Trezoreria netă a firmei ( TN ) sau disponibilităţile băneşti ale firmei sde
calculează ca diferenţă între fondul de rulment şi necesarul de fond de rulment :
TN = FR – NFR
Trezoreria netă poate fi pozitivă, negativă sau egală cu zero.
În unele lucrări de specialitate, îndeosebi din ţările de limbă engleză
nevoia de fond de rulment poartă denumirea de capital de lucru. Capitalul de
lucru are aceeaşi funcţie ca şi fondul de rulment reprezentând volumul de bani
necesar pentru a funcţiona firma în timpul de aşteptare a încasării creanţelor sale,
calculându-se pe baza relaţiei :
NFR = Creanţe de încasat (clienţi şi debitori ) + Stocurile de active
circulante – obligaţiile de plată pe termen scurt ( furnizori, creditori ş.a.) = CRI +
SAC – Dts
În analiza corelaţiei dintre fondul de rulment şi activele circulante se pot
folosi o serie de rate cum ar fi :
Fondul de rulment FR
1) Rfac = x100 =
Active circulante AC
unde :
Rfac – rata de finanţare a activelor circulante
Această rată reflectă proporţia în care fondul de rulment acoperă activele
circulante. Se apreciază că mărimea normală a acestei rate este de cca. 50%.
Fondul de rulment FR
2) Rfs = x100 = x100
Stocuri St
unde :
Rfs – rata de finanţarea a stocurilor.
Această rată reflectă proporţia în care fondul de rulment finanţează
stocurile şi se consideră o acoperire normală dacă fondul de rulment reprezintă
cca. 2/3 din totalul stocurilor.
Fondul de rulment FR
3) Rfsc = x100 = x100
Stocuri plus creantele Stc
în care :
Rfsc – rata de finanţare a stocurilor şi creanţelor
Această rată reflectă raportul dintre fondul de rulment şi mărimea stocuri
şi creanţelor achitate şi necreditate, exprimate prin nevoia de fond de rulment. În
mod normal această rată trebuie să fie > 100.

TEST DE EVALUARE

1. Definiți necesarul de fond de rulment

Răspuns:

Necesarul de fond de rulment reprezintă diferenţa dintre nevoile

temporare şi sursele temporare, respectiv suma necesară finanţării
decalajelor, care se produc în timp între fluxurile reale şi fluxurile de
trezorerie determinate în special de activitatea de exploatare.

129
 2. Definiţi noțiunea de trezorerie netă
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
Fondul de rulment
1. Relația x100 , exprimă:
Active circulante
a) rata de finanţare a stocurilor şi creanţelor;
b) nevoia de fond de rulment;
c) rata de finanţare a activelor circulante;
d) ponderea activelor circulante în fondul de rulment.
Rezolvare O O●O

De rezolvat:
2. Relația (Capital propriu - Active imobilizate nete), exprimă:
a) fondul de rulment;
b) fondul de rukment împrumutat;
c) fondul de rulment propriu;
d) nevoia de fond de rulment.
Rezolvare O O O O

5.4. Analiza lichidităţii şi solvabilităţii

Lichiditatea măsoară aptitudinea întreprinderii de a face faţă

obligaţiilor pe termen scurt şi reflectă capacitatea de a transforma rapid
activele circulante în disponibilităţi (bani).

Observație:
O întreprindere este „lichidă" când resursele degajate de operaţiunile
curente ale exerciţiului îi furnizează suficiente disponibilităţi pentru a face faţă
scadenţelor pe termen scurt.

Reținem:
Pe baza faptului că activele circulante conţin trei elemente (stocuri, cre-
anţe şi disponibilităţi băneşti - inclusiv investiţii financiare pe termen scurt), se
pot construi trei rate de lichiditate patrimonială.

1. Lichiditatea generală (Lg) se calculează ca raport între activele curente

şi datoriile curente:

Active curente
Lg = x 100
Datorii curente

130
 2. Lichiditatea curentă sau intermediară, în literatura străină de
specialitate, se întâlneşte şi sub denumirea de lichiditate imediată, având în vedere
circulaţia în plin a titlurilor de credit (cambia şi biletul la ordin). Exprimă
capacitatea firmei de a-şi onora datoriile pe termen scurt din creanţe, investiţii
financiare pe termen scurt şi disponibilităţi băneşti. Este evident faptul că,
mijloacele băneşti, precum şi creanţele sunt mai uşor disponibile pentru stingerea
datoriilor decât o unitate de stocuri, de orice tip.

Active curente - stocuri

Lc = x100
Datorii curente

3. Lichiditatea la vedere (imediată), numită şi capacitate de plată, reflectă

capacitatea firmei de a achita datoriile curente, pe baza disponibilităţilor băneşti
(inclusiv a investiţiilor pe termen scurt):

Diponibilitati + Investitii pe termen scurt

Li = x100
Datorii curente

Solvabilitatea constituie aptitudinea întreprinderii de a face faţă..

scadenţelor pe termen lung şi mediu şi depinde de mărimea datoriilor cu
asemenea scadenţe şi de cheltuielile financiare (costul îndatorării).

Observație:
Lichiditatea constituie un obiectiv prioritar al întreprinzătorului care
doreşte să-şi păstreze autonomia financiară şi flexibilitatea gestiunii şi rezultă din
echilibrul dintre fluxurile de încasări şi fluxurile de plăţi, dar şi dintr-un fond de
rulment net pozitiv, adică dintr-o bună adecvare între necesarul de finanţare pe
termen lung (în active corporale şi financiare) şi resursele de finanţare cu
caracter permanent (capitalurile proprii şi îndatorarea la termen).

Reținem:
Solvabilitatea întreprinderii se exprimă cel mai des prin intermediul
următorilor indicatori:

1. Rata solvabilităţii generale (Rsg) arată măsura în care activele totale ale
firmei pot acoperi datoriile totale ale firmei.

Activ total
Rsg = x100
Datorii totale

Prin acest indicator se măsoară securitatea de care se bucură firma faţă de

bancă şi creditori. Valoarea critică a acestei rate este de 1,5. In analiză putem
distinge următoarele cazuri:
• o valoare mai mare decât 1,5 a acestei rate semnifică faptul că
firma are capacitatea de a-şi achita obligaţiile băneşti faţă de terţi;
• o valoare situată sub 1,5 evidenţiază riscul de insolvabilitate pe
care şi l-au asumat furnizorii/creditorii de fonduri puse la dispoziţia întreprinderii.

2. Rata solvabilităţii patrimoniale (Rsp) se calculează ca raport între

capitalul propriu şi suma dintre acesta şi creditele totale.

131
 Capital propriu
Rsp = x100
Capital propriu + credite totale

Acest indicator este calculat în cele mai multe situaţii de bănci, în studiile
de bonitate efectuate în cazul solicitării de credite. Valoarea minimă a ratei
solvabilităţii patrimoniale trebuie să se încadreze în limitele 0,3-0,5. De regulă, o
rată a solvabilităţii patrimoniale situată sub 0,3 este apreciată ca riscantă de către
finanţatori.

TEST DE EVALUARE

1. Cum se determină rata lichidității generale?

Răspuns:
Lichiditatea generală (Lg) se calculează ca raport între activele
curente şi datoriile curente:

Active curente
Lg = x 100
Datorii curente

2. Definiţi noţiunea de solvabilitate

Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
Activ total
1. Relația x100 , exprimă:
Datorii totale
a) rata lichidității generale;
b) rata solvabilității patrimoniale;
c) rata solvabilității generale;
d) rata lichidității curente.
Rezolvare O O●O

De rezolvat:
Active curente - stocuri
2. Pe baza relației, x100 se determină:
Datorii curente
a) lichiditatea generală;
b) lichiditatea curentă;
c) rata solvabilității generale;
d) lichiditatea imediată.
Rezolvare O O O O

132
 REZUMATUL TEMEI

Analiza situaţiei financiare la nivelul întreprinderii vizează studierea

modalităţilor de realizare a autofinanţării în condiţiile autonomiei decizionale,
asigurarea unui echilibru financiar dinamic între diferitele resurse şi întrebuinţări
ale acestora, a unei corelaţii optimale între volumul şi structura activelor şi
pasivelor folosite de către agentul economic în realizarea obiectului său de
activitate şi asigurarea integrităţii patrimoniului acestuia.
Principalele aspecte vizate în cadrul analizei financiar – patrimoniale sunt
următoarele:
- analiza activelor întreprinderii (imobilizate şi circulante);
- analiza surselor financiare de acoperire a activelor economice;
- analiza echilibrului financiar al firmei;
- analiza eficienţei utilizării mijloacelor patrimoniale de activ şi pasiv;
Analiza bilanţieră poate fi realizată prin următoarele modalităţi:
- analiza pe orizontală, care pune în evidenţă corelaţiile dintre active şi
pasive şi care evidenţiază modul în care activele imobilizate şi circulante au fost
formate, pe baza surselor financiare mobilizate de către firmă;
- analiza pe verticală, care vizează structura grupelor, posturilor şi
elementelor;
- analiza combinată, pe orizontală şi pe verticală, prin folosirea ratelor;
- analiza încrucişată, care vizează nişte corelaţii specifice care trebuie să
existe între volumul anumitor posturi de activ şi pasiv.
La nivelul unei întreprinderi, analiza statică a echilibrului financiar se
poate realiza la trei nivele:
- echilibrul pe termen lung, când pentru măsurare se foloseşte indicatorul
„fond de rulment", prin intermediul căruia se compară resursele
permanente cu utilizările permanente;
- echilibrul pe termen scurt, pentru care indicatorul folosit este „necesarul
de fond de rulment", prin care se compară resursele temporare cu
utilizările temporare;
- echilibrul curent, când se urmăreşte nivelul trezoreriei, prin compararea
disponibilităţilor cu nivelul creditelor bancare temporare.
De asemenea, pentru analiza situației financiare o importanță aparte o
reprezintă analiza lichidității, solvabilității și a indicatorilor de activitate.

133
 Tema nr. 6

ANALIZA GESTIUNII RESURSELOR

Unităţi de învăţare:
• Analiza gestiunii resurselor umane: analiza asigurării întreprinderilor cu
forţă de muncă, analiza calificării şi stabilităţii forţei de muncă; analiza
utilizării timpului de lucru; analiza productivităţii muncii).
• Analiza gestiunii capitalului fix: analiza dinamicii, structurii, şi stării
funcţionale a capitalului fix; analiza eficienţei utilizării capitalului fix.
• Analiza asigurării şi utilizării capitalului circulant.

Obiectivele temei:
• Cunoașterea indicatorilor economici specifici aspectelor analizate;
• Aprecierea şi diagnosticarea gradului de asigurare şi utilizare a
resurselor;
• Identificarea cauzelor care influențează eficiența utilizării resurselor;
• Fundamentarea măsurilor de îmbunătăţire a gradului de asigurare şi
utilizare a resurselor.

Timpul alocat temei: 4 ore

Bibliografie recomandată:
• Gheorghiu, A. – Analiza economico-financiară la nivel
microeconomic, Editura Economică, Bucureşti, 2004
• Niculescu, M. – Diagnostic economic, Editura Economică, Bucureşti,
2003
• Petcu, M. – Analiza economico-financiară a întreprinderii, Editura
Economică, Bucureşti, 2003
• Păvăloaia, W., Păvăloaia, D., - Analiză economico-financiară, Editura
Tehnopress, Iaşi, 2009
• Vâlceanu, Gh., Robu, V., Georgescu, N. – Analiză economico-
financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2005

6.1. Analiza gestiunii resurselor umane

Asigurarea la timp a întreprinderilor cu forţa de muncă necesară şi

folosirea raţională a acesteia, influenţează hotărâtor nivelul performanţelor
economico-financiare înregistrate de agenţii economici.

Obiectivele asigurarea cu personal pe total şi pe

principale ale categorii;
analizei situaţia calificării personalului;
asigurării şi circulaţia şi fluctuaţia forţei de
utilizării muncă;
resurselor utilizarea timpului de lucru;
umane: productivitatea muncii şi căile sale
de creştere.

134
 6.1.1 Analiza asigurării întreprinderilor cu personal

Necesarul de personal e determinat de nivelul şi evoluţia a doi factori:

• volumul producţiei (exprimat prin producţia fizică/valorică);
• eficienţa utilizării personalului, măsurată cu nivelul productivităţii
muncii.
Pentru urmărirea modului de asigurare a întreprinderilor cu forţă de
muncă se foloseşte indicatorul „număr mediu de salariaţi” care reflectă
situaţia forţei de muncă pe o anumită perioadă de timp (lună, trimestru, an).

Datele necesare - situaţii statistice privind forţa de muncă şi

analizei personalului de salarizare;
se obţin din: - balanţa mişcării forţei de muncă;
- evidenţa operativă şi statistică la nivelul
întreprinderilor;
- proiecte de investiţii.

Observație:
În vederea analizei asigurării cu forţă de muncă sub aspect cantitativ şi
structural trebuie să se ţină seama de posibilităţile de grupare ale personalului unei
întreprinderi în funcţie de anumite criterii.

Criterii de structurare a personalului

ƒ rolul deţinut în - muncitori;
cadrul procesului de - ingineri, economişti şi tehnicieni;
producţie şi - personal de pază şi pompieri.
comercializare
ƒ gruparea după - grupele de vârstă sunt constituite din intervale de
vârstă 3,5,7,10 ani sau alte intervale considerate adecvate
activităţii studiate și formează piramida vârstei
salariaţilor;
ƒ gruparea după Se pot utiliza drept criterii de grupare:
vechimea în muncă - vechimea totală în muncă,
- vechimea în aceeaşi unitate,
- vechimea în aceeaşi profesie,
- vechimea în post
ƒ gruparea pe Structura pe sexe trebuie apreciată, în principal, pe
sexe baza următoarelor criterii:
- natura şi specificul proceselor tehnologice;
- raportul dintre solicitarea fizică şi
intelectuală;
- impactul structurii pe sexe asupra
rezultatelor activităţii (gradul de utilizare a
timpului de lucru, raportul între numărul
mediu scriptic şi numărul mediu efectiv,
productivitatea muncii, etc);
- raportul dintre munca de execuţie şi cea de
creaţie, cea de concepţie şi conducere.

135
Observație:
Muncitorii sunt grupaţi:
• în funcţie de raportul faţă de procesul de exploatare:
- muncitori de bază;
- muncitori auxiliari.
• în funcţie de nivelul de calificare:
- muncitori calificaţi;
- muncitori necalificaţi.
• în funcţie de posibilitatea determinării manoperei pe
unitatea fizică sau valorică de producţie:
- muncitori direct productivi;
- muncitori indirect productivi.

Structura
personalului se apreciază cu ajutorul:

¾ ponderii categoriilor de personal rezultate din aplicarea criteriului în

totalul salariaţilor (raportul dintre numărul de salariaţi pe categorii şi
totalul salariaţilor);
¾ numărul de salariaţi din alte categorii ce revin la 100 muncitori (exemplu:
numărul de ingineri la 100 muncitori , numărul de personal TESA la 100
muncitori).

Evoluţia structurii se apreciază prin:

salariaţilor

¾ compararea ponderii (greutăţii specifice) diferitelor categorii de personal

din perioada curentă cu cea din perioada precedentă;
¾ compararea indicilor de modificare a numărului de personal pe categorii
cu indicele pe total salariaţi.

În cadrul analizei asigurării cu personal sub aspect cantitativ se

urmăreşte modificarea absolută şi procentuală a personalului atât pe total
cât şi pe fiecare categorie, conform relaţiilor:
ΔN = N1 − N 0 (modificarea absolută)
N1 ΔN
ΔN % = × 100 − 100 = × 100 (modificarea procentuală)
N0 N0
în care: N1 - numărul mediu de personal în anul curent;
N 0 - numărul mediu de salariaţi în anul de bază.

Observație:
Modificarea numărului de muncitori trebuie apreciată prin prisma evoluţiei
indicatorilor ce caracterizează programul de producţie, a tehnicităţii producţiei şi a
organizării producţiei şi a muncii, stabilindu-se în acest sens economia sau
depăşirea relativă conform relaţiei:
ΔN ' = N1 − N a
în care: ΔN ' - economia sau depăşirea relativă;
N a - numărul mediu admisibil de muncitori.

136
 Numărul mediu admisibil de muncitori
¾ se calculează după formula: N a = N 0 × I Q , unde: I Q - indicele
modificării producţiei.
¾ reflectă de fapt, numărul de muncitori pe care putea să-i utilizeze
întreprinderea, ţinând seama de modificarea producţiei şi
respectându-se nivelul planificat al productivităţii muncii.
Analiza modificărilor absolute intervenite în numărul muncitorilor se
poate adânci prin studierea modificărilor care au avut loc în cadrul principalelor
categorii de muncitori, pe profesii, calificări, precum şi pe secţii şi locuri de
muncă.

Pentru a scoate în evidenţă modificările intervenite

Reținem: în personalul unei întreprinderi, e necesar să se stabilească şi
structura acestuia prin raportarea numărului de personal din
fiecare categorie de personal la totalul personalului din
întreprinderea respectivă. La aprecierea modificărilor
intervenite în structura personalului trebuie să se ţină seama
de schimbările care au avut loc în volumul de activitate al
întreprinderii, în profilul şi structura organizatorică a
acesteia precum şi în nivelul dotării tehnice.

TEST DE EVALUARE

1. Cum poate fi apreciată evoluția structurii salariaților?

Răspuns:
Evoluția structurii salariaților se apreciează prin compararea ponderii
(greutăţii specifice) diferitelor categorii de personal din perioada curentă cu
cea din perioada precedentă sau prin compararea indicilor de modificare a
numărului de personal pe categorii cu indicele pe total salariaţi.

2. Care sunt principalele surse informaționale utilizate în analiza

personalului?
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. În funcţie de raportul faţă de procesul de exploatare, muncitării pot
fi structurați în următoarele categorii:
a) muncitori de bază și muncitori auxiliari;
b) muncitori calificați și muncitori necalificați;
c) direct productivi și indirect productivi;
d) muncitori, personal de pază, .
Rezolvare ● O O O

137
De rezolvat:
2. Pe baza relației ΔN = N1 − N 0 se determină:
a) numărul admisibil de muncitori;
b) modificarea procentuală a personalului;
c) modificarea absolută a personalului;
d) ponderea muncitorilor în totalul personalului.
Rezolvare O O O O

6.1.2. Analiza calificării și stabilității personalului

Pentru analiza calificării forţei de muncă e necesar să se studieze

următoarele aspecte:
¾ situaţia calificării muncitorilor şi a celorlalte categorii de personal ;
¾ situaţia concordanţei dintre complexitatea lucrărilor executate şi nivelul
calificării forţei de muncă;
¾ măsurile luate pentru ridicarea calificării tuturor categoriilor de personal.

Pentru aprecierea nivelului de calificare se folosesc indicatorii:

durata medie de şcolarizare
coeficientul mediu al calificării.

Durata medie de şcolarizare d sc( )

• se calculează ca raport între numărul total de om-ani şcolarizare şi
specializare şi numărul total de personal, după relaţia:

d sc =
∑ N s × d sc
Ns
unde: d sc - numărul de ani de şcolarizare şi specializare;
N s - numărul de salariaţi.
• Semnificație: arată nivelul mediu de pregătire al personalului
• Dezavantaj: arată doar o imagine de ansamblu, mai mult a nivelului
de instruire generală decât a gradului de calificare.

Coeficientul mediu de calificare

• se calculează ca o medie aritmetică ponderată a numărului de
muncitori pe categorii de calificare cu cifra care indică categoria de
încadrare şi numărul total de muncitori:

K cf =
∑ N mi × ki
∑ Nm
unde: N mi - numărul de muncitori din categoria respectivă;
ki - categoria de încadrare;
N m - numărul total de muncitori.
• Semnificație: exprimă categoria medie de încadrare a muncitorilor

138
Observație:
În legătură cu calificarea forţei de muncă, trebuie să se studieze o serie de
aspecte care o determină cum ar fi: pregătirea personalului, vechimea în
profesie, vechimea totală, vârsta muncitorilor. Între aceste caracteristici şi
calificare există relaţii de directă proporţionalitate.

Corelația dintre categoria medie de încadrare a lucrărilor și operațiunilor și

calificarea muncitorilor se reflectă în activitatea economică şi financiară a
entității economice

categoria medie a lucrărilor coeficientul mediu de

e mai mare decât coeficientul calificare e mai mare decât
mediu de calificare a categoria medie a lucrărilor
muncitorilor

folosire neraţională a forței de

unele lucrări au fost efectuate de muncă (muncitorilor)
muncitori cu calificare inferioară
celei cerute de execuţia lucrărilor
respective, fapt ce poate avea
repercusiuni asupra calităţii
produselor fabricate şi a
productivităţii muncii.

Efectele calificării, perfecţionării şi creşterii calităţii resurselor de muncă

se manifestă direct în:
• îmbunătăţirea calităţii produselor;
• creşterea productivităţii muncii;
• reducerea consumurilor specifice de materii prime şi materiale;
• exploatarea raţională şi eficientă a utilajelor;
• creşterea veniturilor individuale.

Mişcarea personalului e reprezentată de modificările care intervin în

(circulaţia acestuia) mărimea personalului unei întreprinderi
datorită intrărilor şi plecărilor care au avut loc
în cursul unei perioade de timp.

poate fi determinată de:

• cauze obiective cum ar fi: modificarea volumului de activitate,
modificarea gradului de înzestrare tehnică a întreprinderii, pensionări,
decese, plecări la studii/pentru satisfacerea stagiului militar;
• cauze subiective precum: plecări fără aprobarea întreprinderii,
demisii, desfacerea contractului de muncă pentru absenţe nemotivate şi
abateri disciplinare.

139
 Pentru caracterizarea mişcării personalului se pot folosi următorii indicatori:
coeficientul intrărilor;
coeficientul plecărilor;
coeficientul circulaţiei totale;
coeficientul stabilităţii.

Coeficientul intrărilor (K i )
• Se calculează raportând numărul de personal intrat( încadrat, angajat)
la numărul mediu scriptic de personal din perioada analizată:
I
Ki = × 100 , unde: I – numărul de personal intrat;
Np
K i - coeficientul intrărilor;
N p - numărul mediu scriptic de personal.
• exprimă ponderea personalului nou angajat în total personal ;
• se poate determina pe total personal sau pe categorii de personal
utilizând diferite criterii de structurare a salariaţilor.

Coeficientul plecărilor (K p )
• se calculează ca raport între numărul de personal plecat din
întreprindere şi numărul mediu scriptic de personal, în perioada
analizată:
P
Kp = × 100 , unde: K p - coeficientul plecărilor;
Np
P - numărul de personal plecat.
• exprimă ponderea celor plecaţi din întreprindere într-o anumită
perioadă în totalul personalului ;
• ajută la aprecierea intensităţii ieşirilor de personal.

Coeficientul circulaţiei totale (K c )

• se calculează ca raport între numărul total de personal intrat şi plecat
într-o perioadă de gestiune şi numărul mediu scriptic de personal:
1+ P
Kc = × 100 , unde: K c - coeficientul circulaţiei totale.
Np
• măsoară ponderea mişcării totale a personalului (intrări şi plecări) în
totalul personalului;
• se poate determina pe total salariaţi, pe categorii de personal sau pe
subunităţi organizatorice ale întreprinderii.

140
 Coeficientul stabilităţii (K s ) - se poate determina:
• A) raportând numărul de personal cu vechime mai mare de 5 ani în
întreprindere şi numărul mediu scriptic (limita de vechime luată în
calcul poate fi adaptată în funcţie de specificul şi particularităţile
unităţii);
• B) sub forma coeficientului stagiului în aceeaşi unitate calculat ca
raport între vechimea în întreprinderea analizată (t) a fiecărui
lucrător şi vechimea totală (T) în muncă, exprimată în ani:

Ks =
∑t
∑T
• C) vechimea medie în aceeaşi unitate:

V =
∑Np ×t
∑Np
Acesta exprimă ponderea personalului cu stabilitatea relativ
ridicată, în totalul personalului şi se poate calcula pe total personal, pe
categorii de personal sau pe sectoare de activitate.

Observație:
Gradul de stabilitate ridicat are efecte pozitive manifestate prin:
• scăderea frecvenţei acţiunilor de recrutare şi încadrare cu personal;
• creşterea productivităţii şi a eficienţei resurselor de muncă.

Măsuri ce o aplicarea principiilor cointeresării materiale;

pot fi o îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, de
întreprinse transport şi de locuit;
pentru o crearea unui climat favorabil în colectivele de
stabilitatea muncă;
forţei de o respectarea normelor de etică;
muncă o îmbunătăţirea activităţii de recrutare, angajare
şi promovare.

TEST DE EVALUARE

1. Ce se înțelege prin mișcarea (circulația) personalului?

Răspuns:
Circulația personalului este reprezentată de modificările care intervin
în mărimea personalului unei întreprinderi datorită intrărilor şi plecărilor care
au avut loc în cursul unei perioade de timp.

2. Care sunt indicatorii utilizați pentru aprecierea calificării

personalului?
Răspuns:

141
Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1.Indicatorul „coeficientul mişcării totale”, ce caracterizează
circulaţia forţei de muncă, se calculează ca:
a) raport între intrări minus ieşiri şi numărul mediu de personal;
b) raport între intrări plus ieşiri şi numărul mediu de personal;
c) raport între intrări în cursul perioadei şi numărul mediu de personal;
d) raport între ieşiri în cursul perioadei şi numărul mediu de personal.
Rezolvare O ● O O

De rezolvat:

2. Pe baza relației
∑ N m × ki
i
se determină:
∑ Nm
a) coeficientul mediu de stabilitate;
b) coeficientul mediu de calificare a muncitorilor;
c) durata medie de școlarizare;
d) coeficientul mediu de complexitate a lucrărilor.
Rezolvare O O O O

6.1.3. Analiza utilizării timpului de lucru

Timpul total de lucru al personalului dimensionează nivelul resurselor de

muncă pentru o perioadă de gestiune.

Obiectivele • aprecierea disponibilului de resurse umane;

analizei • folosirea deplină şi raţională a timpului de
utilizării lucru;
timpului de • identificarea cauzelor care determină
lucru neutilizarea timpului de lucru;
• estimarea efectelor neutilizării timpului de
lucru;
• fundamentarea măsurilor şi acţiunilor pentru
diminuarea şi eliminarea pierderilor de timp.
Pentru analiza utilizării timpului de lucru se folosesc datele din balanţa
timpului de lucru al muncitorilor şi al celorlalte categorii de salariaţi.

Principalele categorii de timp utilizate pot fi exprimate în om-zile /om-ore

Definiție Indicatorul om-zile indică zilele în care muncitorii s-au

prezentat la lucru, indiferent dacă au lucrat ziua întreagă conform
duratei legale sau nu au lucrat ziua întreagă, ori dacă au prestat
ore suplimentare. Deci acesta nu ia în calcul pierderile de timp
din cadrul zilei de lucru.

Definiție Indicatorul om-ore exprimă mărimea timpului efectiv

lucrat, respectiv numărul de ore în care lucrătorul a fost prezent la
lucru.

142
Fond de timp se determină înmulţind numărul mediu al
calendaristic (Tc ) muncitorilor cu numărul zilelor calendaristice din
perioada respectivă (dacă e exprimat în om-zile) şi
se va ţine seama şi de durata legală a zilei de lucru
(dacă e exprimat în om-ore):

- în om-zile: Tc = N p × Z c ;
- în om-ore: Tc = N p × Z c × h
în care: Tc - fond de timp calendaristic;
N p - număr de personal;
Z c - număr de zile calendaristice;
h – durata legală a zilei de lucru (durata normală).

Fond de timp se determină scăzând din fondul de timp

maxim calendaristic timpul aferent concediilor legale de
disponibil ( Td ) odihnă, a zilelor de repaus şi sărbătorilor legale.

Td = Tc − (to + tl )
în care: Td - fond de timp maxim disponibil;
to - timp aferent concediilor de odihnă;
tl - timp aferent zilelor de repaus şi sărbătorilor legale.

Fond de timp reprezintă numărul de om-zile / om-ore

efectiv lucrat efectiv lucrate într-o perioadă de timp,
(utilizat) ( Te ) indiferent dacă sunt normale / suplimentare:

Te = Td − Tn
în care: Te - fond de timp efectiv lucrat (utilizat);
Tn - fond de timp neutilizat.

exprimă mărimea pierderilor de timp justificate şi

Fond de timp
nejustificate care au avut loc în cursul perioadei de
neutilizat ( Tn )
gestiune.

Reținem:
Între fondul de timp disponibil, cel efectiv lucrat şi cel neutilizat există
următoarele relaţii:
Td = Te + Tn
Tn = Td − Te
Te = Td − Tn

143
 Pentru a caracteriza gradul de utilizare a timpului de lucru se folosesc
următorii indicatori ai utilizării timpului de lucru:

Gradul de folosire se determină prin raportarea fondului de timp

a fondului de timp efectiv lucrat la fondul de timp maxim disponibil:
( )
disponibil KTd T
KTd = e × 100
Td
Observație:
În practica întreprinderilor, în cadrul timpului efectiv se
înregistrează, în afară de timpul util consumat pentru obţinerea
produselor bune şi o serie de alte elemente de timp consumat
neraţional, ca de exemplu timpul consumat pentru produsele
rebutate.
Pentru caracterizarea reală a gradului de utilizare a
timpului de lucru e necesar ca din timpul efectiv să se elimine
toate categoriile de timp folosite în mod neraţional.

Durata medie a măsoară numărul de ore lucrate în medie pe zi de un

()
zilei de lucru h salariat.
Nivelul său poate fi comparat cu durata normală a unei
zile de lucru, identificându-se următoarele situaţii:
h h , când se lucrează în afara programului normal
stabil;
h = h , se utilizează integral orele normale de
activitate;
h ≺ h , neutilizarea timpului de lucru.

Gradul de utilizare se calculează ca raport între numărul mediu al

a numărului mediu
( )
de muncitori I N s
muncitorilor care s-au prezentat efectiv la lucru
(Ne ) şi numărul mediu scriptic din perioada
respectivă (N s ): I N s =
Ne
× 100
Ns

În cadrul analizei se urmăreşte mărimea totală a fondului de timp neutilizat

precum şi structura acestuia. Mărimea timpului neutilizat se poate stabili prin
însumarea pierderilor de timp din întreruperi datorită concediilor medicale,
concedii fără plată, învoiri, absenţe nemotivate, etc.
Pierderile de timp pot fi justificate / nejustificate, fapt pentru care trebuie
să se stabilească ponderea deţinută de aceste pierderi pe cauze, în mărimea totală a
pierderilor de timp.

Cauzele neutilizării cauze obiective :

timpului de lucru • concedii de boală, concedii de maternitate;
disponibil • program redus pentru boală / maternitate;
concedii pentru studii ;
• cazuri de forţă majoră.
cauze subiective
• absenţe nemotivate; concedii fără plată;
• nerespectarea programului de lucru
(întârzieri, plecări mai devreme);

144
 cauze datorate conducerii şi organizării:
• lipsa de materii prime, materiale; lipsa de energie,
combustibil;
• prelungirea duratelor de execuţie a reviziilor şi
reparaţiilor;
• deficienţe de natură organizatorică (dimensionarea
loturilor, programare operativă, pregătirea fabricaţiei);
• greve.

Reținem:
Utilizarea incompletă a timpului de lucru are o serie de
consecinţe negative asupra activităţii întreprinderii, cum sunt:
- diminuarea volumului producţiei; scăderea productivităţii muncii;
- folosirea neraţională a mijloacelor de producţie; prestarea de ore
suplimentare;
- creşterea costului de producţie.

TEST DE EVALUARE

1. Cum se determină fondul de timp maxim disponibil?

Răspuns:
Fondul de timp maxim disponibil se determină scăzând din fondul de
timp calendaristic timpul aferent concediilor legale de odihnă, a zilelor de
repaus şi sărbătorilor legale.
Td = Tc − (to + tl )

2. Care este semnificația indicatorilor om-zile și om-ore?

Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. Care dintre relaţiile referitoare la categoriile de timp utilizate este
corectă:
a) Te = Td + Tn,
b) Tn = Td + Te;
c) Td = Te + Tn;
d) Td = Te – Tn;
unde: Te – timpul efectiv lucrat;
Tn – timpul neutilizat;
Td – timpul disponibil
Rezolvare O O ● O

145
De rezolvat:
2. Gradul de folosire a fondului de timp disponibil se calculează ca
raport între:
a) fondul de timp efectiv lucrat şi fondul de timp calendaristic;
b) fondul de timp maxim disponibil şi fondul de timp calendaristic;
c) fondul de timp efectiv lucrat şi fondul de timp maxim disponibil,
d) fondul de timp calendaristic şi fondul de timp efectiv lucrat.
Rezolvare O O O O

6.1.4. Analiza productivităţii muncii şi a căilor sale de creştere

Productivitatea muncii Este unul dintre cei mai importanţi indicatori

sintetici ai eficienţei activităţii economice a
întreprinderilor, care exprimă rodnicia cu care
este cheltuită munca vie.
Creşterea productivităţii muncii constituie cel
mai important factor de sporire a volumului
producţiei, de reducere a costurilor de
producţie şi de creştere a rentabilităţii şi
competitivităţii produselor pe piaţa internă şi
externă.

Obiectivele • analiza situaţiei generale a productivităţii

analizei muncii;
productivităţii • analiza efectelor economice ale modificării
muncii: productivităţii muncii;
• analiza productivităţii marginale a muncii;
• analiza căilor de creştere a productivităţii
muncii.

Analiza situaţiei generale a productivităţii muncii

Productivitatea muncii se manifestă ca raport între rezultatele

activităţii de exploatare şi comercializare şi consumul total de muncă
(producţia pe unitatea de consum de muncă ) sau ca raport între consumul
total de muncă şi rezultatele totale (consum de muncă pe unitatea de
rezultate).
Q T
W = sau t=
T Q
în care: W – productivitatea muncii;
Q – volumul producţiei;
T – consumul total de timp de muncă;
t – consumul de timp de muncă pe unitatea de produs.

Deci, nivelul productivităţii muncii exprimă volumul producţiei obţinute

într-o unitate de timp de muncă sau timpul de muncă cheltuit pe unitatea de
produs, iar creşterea productivităţii muncii presupune sporirea volumului
producţiei cu aceleaşi cheltuieli de muncă sau reducerea consumului de muncă pe
unitatea de produs.

146
 Între nivelul celor doi indicatori ai productivităţii muncii există un raport
de inversă proporţionalitate, astfel:
1 1
W = ; t=
t W

Productivitatea muncii sociale exprimă

eficacitatea consumului total de muncă vie şi
materializată la nivelul întregii societăţi, în
condiţiile sociale de producţie dintr-o anumită
În funcţie de perioadă.
sfera de
cuprindere,
productivitatea Productivitatea muncii individuale indică
muncii eficacitatea cu care este cheltuită forţa de muncă
îmbracă două de către un muncitor sau de un colectiv de
forme: lucrători dintr-o secţie, întreprindere sau ramură în
condiţii specifice de înzestrare tehnică, calificare şi
intensitate normală a muncii. Ea arată, de obicei,
gradul de economisire a muncii vii şi se măsoară
prin timpul de muncă individual cheltuit pentru
producerea unui anumit produs sau prin cantitatea
de produse obţinute de către un muncitor sau de
întregul colectiv al secţiei, întreprinderii sau
ramurii respective.

Reținem:
Pentru analiza situaţiei generale a productivităţii muncii exprimată
valoric se pot utiliza următorii indicatori:
• productivitatea muncii anuală;
• productivitatea muncii zilnică;
• productivitatea muncii orară.

Observație:
Principalii indicatori ai volumului producţiei utilizaţi în calculul
productivităţii muncii pot fi: producţia exerciţiului, producţia marfă, cifra de
afaceri, valoarea adăugată. Nivelul productivităţii muncii stabilit pe baza
indicatorilor valorici ai producţiei industriale trebuie apreciat prin prisma
avantajelor şi deficienţelor pe care le prezintă aceşti indicatori.

Nivelul • se stabileşte prin raportarea producţiei

productivităţii exerciţiului, producţiei marfă, cifrei de afaceri sau
muncii anuale valorii adăugate la numărul mediu de personal sau
de muncitori:
Qe ; Q f ;VA; CA
Wa =
N p ; Nm
• Productivitatea muncii anuale nu
evidenţiază influenţa numărului de zile nelucrate
în timpul anului şi pentru a înlătura acest neajuns,
este necesar să se determine productivitatea
zilnică.
147
Nivelul • se poate stabili fie prin raportarea producţiei
productivităţii exerciţiului, producţiei marfă sau a valorii adăugate la
muncii zilnice numărul total de om-zile lucrate, fie prin raportarea
productivităţii muncii anuale la numărul mediu de zile
lucrate de un muncitor sau o persoană angajată într-un
an:
Qe ; Q f ;VA; CA W
Wz = sau Wz = a
∑z z
în care: z – numărul mediu de zile lucrate într-
un an de un muncitor sau o persoană angajată;
∑ z – numărul total de om-zile lucrate într-un
an de către toţi muncitorii sau de întregul personal.

Nivelul
productivităţii • se determină fie prin raportarea producţiei
muncii orare exerciţiului, producţiei marfă, cifrei de afaceri sau
valorii adăugate la numărul total de om-ore lucrate de
către toţi muncitorii sau întregul personal, prin
raportarea productivităţii muncii anuale la numărul
mediu de ore lucrate de un muncitor sau o persoană
angajată într-un an, sau ca raport între productivitatea
muncii zilnice la numărul mediu de ore lucrate de un
muncitor sau o persoană angajată într-o zi:
Qe ; Q f ;VA; CA W W
Wh = ; Wh = a ; Wh = z
∑h ha hz
în care: ha – numărul mediu de ore lucrate într-
un an de un muncitor sau de o persoană angajată;
hz – numărul mediu de ore lucrate într-o zi
(durata medie a zile de lucru) de un muncitor sau o
persoană angajată;
∑ h – numărul total de om-ore lucrate de toţi
muncitorii sau întregul personal în perioada analizată.

Reținem:

După determinarea nivelului productivităţii muncii trebuie să se

stabilească:
¾ abaterea absolută a productivităţii muncii:
ΔW = W1 − W0
- diferenţa, în mărimi absolute, dintre nivelul productivităţii din
perioada curentă şi cea de bază;
¾ indicele productivităţii muncii :
W
IW = 1 × 100
W0
- proporţia în care se regăseşte nivelul productivităţii din perioada
curentă în nivelul perioadei de bază;
¾ abaterea în mărimi relative a productivităţii muncii:
148
 ΔW W − W0
ΔW % = × 100 = 1 × 100
W0 W0
W
ΔW % = IW − 100 = 1 × 100 − 100
W0

Analiza factorială a productivităţii muncii se realizează cu ajutorul

metodei substituirilor în lanţ.
Astfel, productivitatea muncii anuală depinde în mod direct de numărul
mediu de zile lucrate de un muncitor sau o persoană angajată, numărul de ore
lucrate într-o zi şi de nivelul productivităţii muncii orare. Aceste legături se
exprimă astfel:

Wa = z × Wz
Wz = hz × Wh
Wa = z × hz × Wh
Wa = z × Wz = z × hz × Wh
Măsurarea sensului şi mărimii factorilor:
1. Modificarea numărului mediu de zile lucrate de un muncitor:
ΔWa = z1 × Wz 0 − z0 × Wz 0 = ( z1 − z0 ) × Wz 0
z

2. Modificarea productivităţii muncii zilnice:

( )
ΔWWza = z1 × Wz1 − z1 × Wz 0 = z1 Wz1 − Wz 0
2.1. Modificarea numărului mediu de ore lucrate într-o zi:
( )
ΔhWz a = z1 × hz1 × Wh0 − z1 × hz 0 × Wh0 = z1 hz1 − hz 0 × Wh0
2.2.Modificarea productivităţii muncii orare:
( )
ΔWWha = z1 × hz1 × Wh1 − z1 × hz1 × Wh0 = z1 × hz1 Wh1 − Wh0

Productivitatea
marginală a • Urmărește analiza eficienţei consumatorilor
muncii suplimentare (marginale) a forţei de muncă
ΔQ
Wm =
ΔT
în care: Wm – productivitatea marginală a muncii;
∆ Q – sporul de producţie determinat de
consumul suplimentar de muncă;
∆ T – consumul suplimentar de muncă.
Consumul suplimentar de muncă poate viza
sporirea producţiei sau îmbunătăţirea calităţii
produselor şi implicit a cifrei de afaceri şi a valorii
adăugate. Se justifică un consum suplimentar de
muncă atunci când ritmul de creştere a producţiei
devansează pe cel al evoluţiei consumului de muncă.
În aceste condiţii productivitatea marginală va fi
superioară productivităţii medii a muncii.

149
 Introducerea progresului tehnic
constituie principala cale de creştere a
productivităţii muncii, de economisire a
muncii vii şi materializate în fiecare
întreprindere. În acest scop trebuie să se
studieze situaţia mecanizării, automatizării şi
cibernetizării producţiei, dotarea
întreprinderilor cu maşini şi utilaje de înalt
nivel tehnic, precum şi introducerea
procedeelor tehnologice avansate.

Căile principale Ridicarea calificării forţei de muncă şi

de creştere a folosirea eficientă a acesteia.În cadrul analizei
productivităţii se studiază concordanţa dintre nivelul tehnico-
muncii sunt: organizatoric al producţiei cu nivelul de
calificare şi folosire a forţei de muncă,
măsurile întreprinse pe linia ridicării calificării
şi consecinţele acestora.

Perfecţionării cointeresării materiale a

salariaţilor. În această direcţie se urmăreşte
îmbinarea stimulării materiale pentru
rezultatele obţinute în producţie cu
răspunderea materială pentru daunele
provocate în activitatea depusă, perfecţionarea
formelor şi metodelor de salarizare, de
premiere, de participare la profit.

Introducerea unor metode moderne de

management care să ducă la perfecţionarea
metodelor de conducere, perfecţionarea
managementului producţiei şi perfecţionarea
organizării muncii.

TEST DE EVALUARE

1. Cum se exprimă indicatorul productivitatea muncii?

Răspuns:
Productivitatea muncii se exprimă ca raport între rezultatele
activităţii de exploatare şi comercializare şi consumul total de muncă
(producţia pe unitatea de consum de muncă ) sau ca raport între consumul
total de muncă şi rezultatele totale (consum de muncă pe unitatea de
rezultate).
Q T
W = sau t=
T Q

150
 2. Care sunt indicatorii principali utilizați în analiza situației generale
a productivității muncii?
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
1. În cadrul corelaţiei dintre indicii volumului de producţie,
numărului de personal şi productivităţii muncii dacă: INm > 1 şi Iw > 1 şi
INm<Iw:, când IQ > 1 sau Q1 > Q0
a) sporul de producţie se realizează pe seama ambilor factori, dar cu o
contribuţie mai mare pe baza creşterii numărului de muncitori
b) întregul spor de producţie se realizează pe seama creşterii productivităţii
muncii
c) întregul spor de producţie se realizează pe seama creşterii numărului de
personal
d) sporul de producţie este consecinţă a ambilor factori cu un aport mai
mare din partea creşterii productivităţii muncii
e) creşterea numărului de muncitori compensează nerealizarea nivelului
programat al productivităţii muncii
Rezolvare O O O ● O

De rezolvat:
ΔQ
2. Pe baza relației de calcul: , unde:
ΔT
Q – producția obținută;
T – timpul de muncă
se determină:
a) costul mediu;
b) influența producției asupra productivității medii,
c) productivitatea marginală;
d) productivitatea medie.
Rezolvare O O O O

6.2. Analiza gestiunii capitalului fix

Un factor principal care influenţează modul de realizare a programului de

producţie, precum şi rezultatele economico-financiare ale întreprinderilor
industriale îl constituie mijloacele (activele) fixe sau capitalul fix. De aceea,
dotarea întreprinderilor cu mijloace fixe necesare şi folosirea raţională a acestora
constituie o cale importantă de sporire a eficienţei fiecărei societăţi comerciale.

151
 Principalele ¾ analiza dinamicii, structurii şi stării
obiective ale funcţionale a mijloacelor fixe;
analizei ¾ analiza folosirii extensive a mijloacelor
asigurării şi fixe;
folosirii ¾ analiza folosirii intensive a mijloacelor
mijloacelor fixe;
fixe sunt: ¾ analiza eficienţei folosirii mijloacelor
fixe.

Analiza dinamicii, structurii şi stării mijloacelor fixe

Pentru analiza asigurării societăţilor comerciale industriale cu mijloace
fixe se studiază următoarele aspecte:
- volumul şi dinamica mijloacelor fixe;
- structura mijloacelor fixe;
- starea funcţională a mijloacelor fixe.
În vederea studierii acestor aspecte, trebuie să se cunoască posibilităţile de
grupare a mijloacelor fixe, în funcţie de mai multe criterii. Astfel, după destinaţia
lor, mijloacele fixe se împart în:
- mijloace fixe productive, adică acele mijloace fixe care se află în sfera
producţiei materiale şi participă nemijlocit în procesul de producţie;
- mijloace fixe neproductive care sunt folosite în scopuri neproductive.
După locul şi rolul pe care îl ocupă în procesul de producţie, mijloacele
fixe se împart în:
- mijloace fixe active – sunt cele care participă în mod efectiv la procesul
de producţie;
- mijloace fixe pasive – au rolul de a asigura condiţiile necesare
desfăşurării normale a producţiei şi de a proteja activităţile umane.
După apartenenţa lor, mijloacele fixe pot fi proprii şi închiriate.
Pentru analiza dinamicii mijloacelor fixe trebuie să se urmărească volumul
acestora pe ansamblul întreprinderii şi pe grupe de mijloace fixe precum şi
evoluţia lor în timp. În acest scop se calculează modificarea absolută şi
procentuală a valorii mijloacelor fixe la sfârşitul perioadei faţă de începutul
perioadei analizate sau faţă de altă perioadă luată ca bază de comparaţie.
Valoarea mijloacelor fixe sau a capitalului fix de la sfârşitul perioadei (
K f ) depinde de valoarea de inventar ( intrare ) a mijloacelor fixe de la începutul
perioadei ( K i ) şi de situaţia intrărilor ( I ) şi a ieşirilor ( E ) de mijloace fixe în
cursul perioadei respective , adică :
K f = Ki + I − E
Asigurarea capitalului fix în cursul unei perioade poate fi apreciată mai
bine folosind o valoare medie, care depinde de valoarea de intrare ( inventar ) a
mijloacelor fixe, de la începutul perioadei respective şi de valoarea medie a
intrărilor şi ieşirilor de mijloace fixe, astfel :
V ⋅ tf Ve ⋅ tn
K f = Ki + I − E = Ki + i −
12 12
unde :
Vi ;Ve - valoarea de intrare sau de inventar a mijloacelor fixe intrate sau
ieşite în cursul anului ;
tf ; tn – timpul de funcţionarea sau nefuncţionare rămas până la sfârşitul
anului, exprimat în luni întregi;

152
 K f – valoarea medie anuală a mijloacelor fixe.
Modificarea absolută şi procentuală a valorii medii anuale a mijloacelor
fixe atât pe total, cât şi pe grupe ale acestora, se determină astfel :
ΔK f = K f1 − K f 0
ΔK f K f1
ΔK f % = × 100 = × 100 − 100
K f0 K f0
Prin studierea modificărilor absolute şi procentuale pe categorii de
mijloace fixe se pot face aprecieri cu privire la preocuparea fiecărei societăţi
comerciale pentru asigurarea, în principal, cu acele mijloace fixe care au un rol
hotărâtor în îndeplinirea programului de producţie şi în ridicarea nivelului de
înzestrare tehnică a muncii. De regulă, mijloacele fixe direct productive trebuie să
înregistreze ritmul cel mai mare de creştere, ceea ce are consecinţe pozitive
asupra eficienţei activităţii economice a întreprinderilor.
O latură importantă a analizei asigurării cu capital fix o constituie
studierea structurii mijloacelor fixe. În acest scop se determină ponderea ( g )
deţinută de fiecare categorie de mijloace fixe în totalul mijloacelor fixe ale
întreprinderii, precum şi modificările care au intervenit în cadrul acestei structuri
la sfârşitul perioadei faţă de începutul perioadei analizate, sau în dinamică pe mai
mulţi ani, astfel :
K fi
g= × 100 , iar Δg = g1 − g 0
∑ K fi
unde : K f i – valoarea capitalului fix pe categorii
Un aspect important al analizei asigurării cu mijloace fixe îl constituie
studierea stării funcţionale a acestora. În acest scop se urmăreşte :
- gradul de uzură ;
- gradul de reînnoire ;
- modul de întreţinere a mijloacelor fixe.
Gradul de uzură sau coeficientul de uzură ( K u ) a mijloacelor fixe se
calculează ca raport între mărimea uzurii sau a amortizării mijloacelor fixe şi
valoarea de inventar sau de intrare a acestora. Acest coeficient se stabileşte la
începutul şi la sfârşitul perioadei analizate, atât pe total cât şi pe categorii de
mijloace fixe, astfel :
A Af
K u = I × 100 ; Ku = × 100
Vi Vf
în care : Ai , A f - amortizarea mijloacelor fixe la începutul sau sfârşitul
anului;
Vi ,V f - valoarea de inventar a mijloacelor fixe la începutul sau
sfârşitul anului.
Coeficientul de uzură se poate stabili şi prin raportarea duratei consumate,
respectiv a duratei de funcţionare efectivă, la durata normată de funcţionare a
mijloacelor fixe, exprimată în ani:
D D − Dr
K u = c × 100 ; Ku = n × 100
Dn Dn
în care: Dc – durata de serviciu consumată ;
Dr – durata de serviciu rămasă ;
Dn – durata de serviciu normată.

153
 Gradul sau coeficientul de reînnoire a mijloacelor fixe ( K r ) se stabileşte
ca raport între valoarea mijloacelor fixe noi ( Vn ) adică intrările de mijloace fixe,
prin investiţii şi valoarea de inventar a mijloacelor fixe de la sfârşitul anului ( V f )
astfel:
Vn
Kr = × 100
Vf
Pentru aprecierea cât mai corectă a stării de funcţionare a mijloacelor fixe
trebuie să se urmărească situaţia realizării programului de reparaţii capitale şi
curente. Modul de efectuare al acestor reparaţii scoate în evidenţă preocuparea
întreprinderilor pentru întreţinerea corespunzătoare a mijloacelor fixe şi
menţinerea capacităţii funcţionale a acestora.
Cu ocazia analizei realizării programului de reparaţii capitale trebuie să se
studieze şi situaţia cheltuielilor pentru reparaţii, calitatea reparaţiilor efectuate,
precum şi măsurile luate de întreprindere pentru scurtarea perioadei de reparaţii.
În acest sens, se poate stabili un coeficient ca raport între costul reparaţiilor
preluarea iniţială a mijloacelor fixe, iar depăşirea anumitor limite ale acestui
coeficient evidenţiază ineficienţa activităţii de reparaţii şi necesitatea înlocuirii
utilajelor uzate.

Analiza folosirii extensive a mijloacelor fixe

Îmbunătăţirea folosirii extensive a mijloacelor fixe presupune folosirea
deplină a parcului de maşini şi utilaje aflate în dotarea întreprinderilor industriale
şi creşterea timpului de funcţionare al maşinilor şi utilajelor.
În vederea caracterizării modului de folosire a parcului de maşini şi utilaje
se pot stabili anumiţi coeficienţi, cum ar fi: coeficientul parcului inventar,
coeficientul parcului instalat.
Coeficientul de folosire a parcului total ( K t ) sau inventar se determină
ca raport între numărul de maşini şi utilaje instalate ( N i ), indiferent dacă acestea
funcţionează sau nu şi numărul total ( N t ) de maşini şi utilaje existente în
inventarul întreprinderii, adică:
N
K t = i × 100
Nt
Rezerva totală ( Rt ) de creştere a capacităţii prin reducerea numărului de
maşini neinstalate se determină pe baza relaţiei:
Rt = 100 − K t
Coeficientul de folosire a parcului instalat ( K i ) se determină ca raport
între numărul de maşini şi utilaje aflate în funcţiune ( N f ) şi numărul de maşini şi
utilaje instalate ( N i ), respectiv:
N
K i = f × 100
Ni
Rezerva de creştere a capacităţii prin eliminarea utilajelor care nu
funcţionează datorită avariilor, intervenţiilor, reparaţiilor neprogramate se
calculează cu formula:
K c = 100 − K i
Cei doi indicatori se pot stabili pe grupe de maşini şi utilaje sau pe total.
Gradul de utilizare extensivă a maşinilor şi utilajelor se poate aprecia mai
corect cu ajutorul timpului de funcţionare al acestora.

154
 Pe baza datelor din raportul statistic privind utilizarea timpului de lucru al
maşinilor şi utilajelor şi a datelor din raportul statistic privind folosirea
capacităţilor de producţie, se poate stabili structura timpului de lucru al maşinilor
şi utilajelor care cuprinde: mărimea fondului de timp calendaristic, a fondului de
timp disponibil, a fondului de timp programat şi a fondului de timp efectiv lucrat.
Fondul de timp calendaristic ( Tc ) reprezintă limita maximă de timp şi se
determină prin înmulţirea numărului de maşini şi utilaje instalate ( N i ) cu numărul
de zile calendaristice ( Z c ) şi cu durata zilei calendaristice, care este de 24 ore,
adică:
n
Tc = N i × Z c × 24 sau Tc = ∑ mi × tc
i =1

în care: mi – numărul de maşini instalate la care se urmăreşte timpul de

lucru;
tc - timpul calendaristic pe fiecare maşină.
Fondul de timp disponibil ( Td ) se determină prin scăderea din timpul
calendaristic a timpului aferent duminicilor şi sărbătorilor legale ( Ts ), precum şi a
celui aferent reparaţiilor planificate ( Tr ) şi opririlor tehnologice programate ( To ),
adică:
n
Td = Tc − (Ts + Tr + To ) sau Td = ∑ mi × td
i =1

unde: td – fondul de timp disponibil pe fiecare maşină.

Fondul de timp programat ( Tp ) reprezintă diferenţa dintre fondul de timp
disponibil şi timpul aferent schimburilor neprogramate ( Tsn ):
n
Tp = Td − Tsn sau Tp = ∑ mi × t p
i =1

unde: t p – timpul programat pe fiecare maşină.

Mărimea timpului efectiv lucrat ( Te ) reprezintă diferenţa dintre timpul
programat şi întreruperile accidentale sau neprogramate ( Tn ), respectiv:

Te = ∑ mi (t p − tn ) = ∑ mi × te
n n
Te = Tp − Tn sau
i =1 i =1

unde: te – timpul efectiv lucrat pe fiecare maşină;

tn – timpul neutilizat pe fiecare maşină.
Analiza utilizării extensive a maşinilor şi utilajelor se utilizează pe baza
categoriilor de timp prezentate, cu ajutorul următorilor indicatori:
Indicele utilizării fondului de timp calendaristic ( ITc ) care se determină
ca raport între fondul de timp efectiv şi fondul de timp calendaristic:
T
ITc = e × 100
Tc
Indicele utilizării fondului de timp disponibil ( ITd ), care se determină sub
forma raportului dintre timpul efectiv şi timpul disponibil:
T
ITd = e × 100
Td

155
 Indicele utilizării fondului de timp programat ( IT p ), se calculează prin
raportarea timpului efectiv la timpul programat:
T
IT p = e × 100
Tp
De asemenea, pentru urmărirea folosirii extensive a mijloacelor fixe în
diferite întreprinderi industriale se poate utiliza şi coeficientul de schimburi al
utilajelor. În acest scop se pot folosi două modalităţi pentru calculul coeficientului
de schimburi al utilajelor ( K s ):
- prin raportarea numărului de utilaje care au funcţionat în fiecare schimb,
la numărul de utilaje folosite în schimbul cu activitate maximă care este de obicei
schimbul întâi:
N + N 2 + N3 Nt
Ks = 1 =
N1 N max
- prin raportarea timpului de funcţionare din toate schimburile la timpul de
funcţionare din schimbul maxim:
T +T +T T
Ks = 1 2 3 =
T1 Tmax
Îmbunătăţirea folosirii timpului de lucru al maşinilor şi utilajelor necesită
eliminarea cauzelor care provoacă pierderile de timp cum ar fi: absenţele
nemotivate, învoirile, fluctuaţia forţei de muncă, întreruperile în procesul de
producţie datorită lipsei de comenzi, materiale sau energie, etc.

Analiza folosirii intensive a capitalului fix

Utilizarea intensivă a mijloacelor fixe reflectă producţia ce se poate obţine
pe o unitate de capacitate într-o perioadă de timp. Pentru caracterizarea folosirii
intensive a capitalului fix se folosesc următorii indicatori:
- indicii tehnico-economici de utilizare intensivă;
- indicii de utilizare a capacităţii de producţie;
- randamentul mediu pe un utilaj şi pe oră-maşină.
Indicii tehnico-economici de utilizare intensivă a mijloacelor fixe ( I ui )
se determină pe grupe de maşini şi utilaje şi reprezintă raportul dintre volumul
producţiei (Q) şi caracteristica utilajului (C) înmulţită cu timpul de funcţionare
(T), adică:
Q
I ui =
C ×T
Acest indicator se exprimă în mod diferit în funcţie de caracteristica
utilajelor (volum, suprafaţă, capacitate) şi de particularităţile procesului
tehnologic.
Indicele de utilizare a capacităţii de producţie ( I uc ) se determină ca un
raport între volumul producţiei obţinute (Q) şi capacitatea de producţie a
întreprinderii ( C p ):
Q
I uc = × 100
Cp
La rândul său, mărimea capacităţii de producţie se determină, în general,
cu ajutorul relaţiei:
C p = C × Td × I ui

156
 Modalităţile de determinare a capacităţii de producţie prezintă o serie de
particularităţi, în funcţie de tipul tehnologiei de fabricaţie şi de organizarea
procesului de producţie.
Un obiectiv important al analizei îl constituie stabilirea rezervelor de
capacităţi de producţie întrucât existenţa unor locuri înguste de producţie
determină anumite diferenţe între mărimea capacităţii de producţie ( C p ),
producţia programată ( Q p ) şi producţia efectivă ( Q1 ). Rezervele de capacitate se
stabilesc astfel:
R = C p − Qp ;
R = C p − Q1;
R = Q p − Q1.
În cadrul analizei se pot scoate în evidenţă evoluţia rezervelor de capacităţi
de producţie pe seama creşterii gradului de folosire extensivă sau intensivă a
mijloacelor fixe, precum şi prin înlăturarea locurilor înguste de producţie.
Folosirea intensivă a maşinilor şi utilajelor se mai poate aprecia şi cu
ajutorul randamentului mediu pe un utilaj şi a randamentului mediu orar.
Randamentul mediu pe un utilaj ( Ru ) se determină prin raportarea
producţiei obţinute (Q) la numărul mediu de maşini şi utilaje folosite într-o
perioadă de timp ( N u ):
Q
Ru =
Nu
Acest indicator se poate calcula pentru toate maşinile şi utilajele direct
productive sau pe anumite grupe de maşini şi utilaje.
Randamentul mediu orar ( Rh ) se obţine prin raportarea volumului
producţiei la timpul total de funcţionare al maşinilor şi utilajelor exprimat în ore-
maşină (T):
Q
Rh =
T
În cadrul analizei se poate determina şi randamentul marginal al folosirii
utilajelor ( Rm ) ca raport între variaţia volumului producţiei şi variaţia factorului
utilizat (X), exprimat prin numărul de utilaje sau timpul lucrat, adică:
ΔQ
Rm =
ΔX
Un obiectiv important al analizei îl reprezintă studierea corelaţiei dintre
volumul producţiei şi utilizarea extensivă şi intensivă a maşinilor şi utilajelor.
Această corelaţie poate fi redată prin următoarele relaţii de condiţionare:
1) Q = N u × Ru
2) Q = N u × t × Rh
Astfel, modificarea volumului producţiei depinde în mod direct
proporţional de modificarea numărului mediu de utilaje şi a randamentului mediu
pe un utilaj, care la rândul său este în funcţie de timpul de funcţionare al unui
utilaj şi de randamentul mediu orar.

Analiza eficienţei utilizării capitalului fix

Eficienţa generală a capitalului fix caracterizează în mod sintetic
rezultatele folosirii extensive şi intensive a mijloacelor fixe.

157
 Principalii indicatori prin care se apreciază eficienţa generală a folosirii
capitalului fix, sunt:
- producţia marfă fabricată la 1000 lei capital fix;
- cifra de afaceri la 1000 lei capital fix;
- valoarea adăugată brută sau netă la 1000 lei capital fix;
- profitul brut şi net la 1000 lei capital fix.
Toţi aceşti indicatori reflectă în mod sintetic eficienţa utilizării extensive şi
intensive a capitalului fix şi se calculează prin raportarea efectelor utile obţinute în
urma utilizării capitalului fix la valoarea medie a acestuia astfel:
Q f , CA,VA, P
EK f = × 1000
Kf
în care: K f – valoarea medie anuală a capitalului fix;
EK f – eficienţa capitalului fix;
Q f – producţia marfă fabricată;
VA– valoarea adăugată (brută sau netă);
CA – cifra de afaceri;
P – profitul (brut sau net);
Valoarea medie anuală a capitalului fix se calculează în funcţie de valoarea
iniţială sau de inventar a capitalului fix existent la începutul anului ( K f1 ), şi de
valoarea medie a capitalului fix intrat ( K f i ) şi a capitalului fix ieşit ( K f e ), pe baza
formulei:
K f = K f1 + K f i − K f e
Eficienţa utilizării capitalului fix se mai poate aprecia şi în mod indirect
prin raportarea valorii capitalului fix la efectele utile obţinute, ceea ce scoate în
evidenţă necesarul relativ de capital fix pentru a obţine un leu sau 1000lei
producţie, cifră de afaceri, valoare adăugată sau profit, adică:
Kf
EK' f = × 1000
Q f , CA,VA, P
Aceşti indicatori se află în raport invers proporţional cu indicatorii direcţi
ai eficienţei capitalului fix şi arată o creştere a eficienţei mijloacelor de muncă în
cazul reducerii necesarului relativ de capital fix pentru obţinerea producţiei,
valorii adăugate, a profitului sau a cifrei de afaceri.
Indicatorii de eficienţă ai mijloacelor fixe sunt influenţaţi de o serie de
factori cu acţiune directă şi indirectă, care reflectă modificările intervenite în
nivelul şi dinamica acestor indicatori. Pentru a aprecia cât mai corect modificarea
indicatorilor de eficienţă şi rezervele lor de sporire, este necesar să se determine
influenţele tuturor factorilor şi să se aprecieze efortul unităţii pe linia folosirii
depline şi raţionale a mijloacelor fixe, astfel:
K Q Q
1) ΔEK ff = 0 − 0
K f1 K f 0
Q1 Q
2) ΔEKQ f = − 0
K f1 K f1
Caracterizarea eficienţei utilizării capitalului fix se poate face şi cu
ajutorul unui indice de corelaţie calculat ca raport între indicele volumului
producţiei sau al cifrei de afaceri şi indicele valorii medii a mijloacelor fixe:

158
 IQ
IC =
IKf
Creşterea eficienţei folosirii mijloacelor fixe are loc atunci când indicele
de corelaţie este supraunitar (Ic > 1), adică dinamica producţiei sau a cifrei de
afaceri devansează dinamica valorii mijloacelor fixe.

6.3. Analiza asigurării şi utilizării capitalului circulant

Capitalul circulant cuprinde obiectele muncii sau resursele materiale

necesare procesului de producţie şi sunt alcătuite din materii prime şi materiale,
piese de schimb, semifabricate, obiecte de inventar, combustibili, energie, etc.
În cadrul analizei se studiază două probleme principale:
- analiza aprovizionării cu materii şi materiale;
- analiza folosirii materiilor prime şi materialelor în procesul de
producţie.
Analiza aprovizionării cu materii şi materiale
Organizarea şi desfăşurarea judicioasă a aprovizionării cu materii şi
materiale contribuie la îndeplinirea ritmică a programelor de producţie, la
reducerea cheltuielilor de aprovizionare, la creşterea vitezei de rotaţie a activelor
circulante precum şi la o utilizare cât mai bună a capacităţilor de producţie şi a
forţei de muncă. Având în vedere consecinţele multiple ale aprovizionării şi
folosirii acestor materii şi materiale, este necesară perfecţionarea continuă a
procesului de aprovizionare cu materii şi materiale, precum şi valorificarea lor
superioară în toate unităţile economice.
Analiza economică trebuie să studieze modul de fundamentare a
necesarului de aprovizionat, să urmărească modul în care se face aprovizionarea
cu materiale, recepţionarea şi păstrarea lor, dacă stocurile de materiale sunt bine
dimensionate şi dacă asigură desfăşurarea neîntreruptă a procesului de producţie.
Ca rezultat al acestei analize trebuie să se evidenţieze în ce măsură a influenţat
aprovizionarea tehnico-materială asupra realizării programului de producţie şi să
se constate lipsurile existente în aprovizionare, în vederea luării măsurilor
necesare pentru înlăturarea sau prevenirea acestor lipsuri.
Pentru rezolvarea acestor probleme trebuie să se ţină seama de modul în
care a fost fundamentat necesarul de aprovizionat. De aceea, trebuie să se
urmărească modul de acoperire a necesarului de aprovizionat, aprovizionarea
completă şi la timp cu materialele necesare, precum şi calitatea materialelor
aprovizionate.
Pentru a se vedea dacă necesarul de aprovizionat a fost bine fundamentat
se analizează principalele elemente care au stat la baza stabilirii sale: normele de
consum şi stocurile de materiale.
Normele de consum – stau la baza determinării necesarului de materii
prime principale şi materiale auxiliare pentru îndeplinirea programului de
producţie şi exprimă cantitatea maximă de materiale ce se poate consuma pentru
obţinerea unei unităţi de produs sau executarea unei lucrări.
Norma de consum de aprovizionare se compune din norma de consum
tehnologic şi pierderile netehnologice care nu pot fi recuperate. La rândul său,
consumul tehnologic se obţine prin însumarea consumului util de materiale şi a
pierderilor tehnologice:
N c = Ct + ∑ pn = Cu + ∑ pt + ∑ pn
în care: N c - norma de consum de materiale;

159
 Ct - consumul tehnologic;
Cu - consumul util sau net;
∑ pt - suma pierderilor tehnologice;
∑ pn - suma pierderilor netehnologice.
În cadrul analizei se poate studia structura normei de consum în dinamică,
prin care se poate evidenţia tendinţa ponderii consumului util în consumul total de
materiale.
Pe baza normelor de consum se poate determina necesarul total de materii
şi materiale pentru producţie sau consumul total de materiale, cu ajutorul relaţiei:
M = Q × Nc
în care: M – necesarul total de materiale pentru producţie;
Q – volumul producţiei (în unităţi fizice);
N c - norma de consum de materiale.
Ţinând seama de elementele programului de aprovizionare, rezultă că
necesarul total sau consumul total de materii şi materiale depinde atât de mărimea
stocurilor iniţiale şi finale, cât şi de mărimea intrărilor sau aprovizionărilor cu
materiale într-o anumită perioadă de timp, adică:
M = Si + I − S f
unde: Si - stocul de materiale de la începutul perioadei;
S f - stocul de materiale de la sfârşitul perioadei;
I – intrările de materiale în cursul perioadei (necesarul de
aprovizionare).
Modificarea consumului efectiv de materiale pentru producţie faţă de cel
normat, se poate explica prin influenţa modificării elementelor componente,
calculată cu ajutorul metodei balanţiere, astfel:
ΔM = M 1 − M 0
din care, datorită:
1) modificării stocului iniţial de materiale
ΔSMi = Si1 − Si0
2) modificării intrărilor de materiale
ΔIM = I1 − I 0
3) modificării stocului final de materiale
S
Δ Mf = S f1 − S f 0
Pentru desfăşurarea normală a activităţii de producţie, întreprinderile
trebuie să se aprovizioneze din timp şi în cantităţi suficiente cu materiile prime şi
materialele necesare. Întrucât desfăşurarea procesului de aprovizionare are un
caracter periodic, pentru asigurarea continuităţii procesului de producţie este
necesară crearea unor stocuri de materiale pentru producţie.
Fundamentarea temeinică a programului de aprovizionare necesită
normarea şi dimensionarea judicioasă a stocurilor de producţie care cuprind:
stocul curent, stocul de siguranţă şi stocul de pregătire sau condiţionare.
Stocul curent reprezintă cantitatea de materii şi materiale destinată
asigurării continuităţii şi desfăşurării normale a activităţii de producţie în
intervalul dintre două aprovizionări succesive. Mărimea stocului curent (Sc )
depinde de consumul mediu zilnic de materii şi materiale (C z ) şi de timpul sau
intervalul mediu dintre două aprovizionări (T), adică:
Sc = Cz × T

160
 Consumul mediu zilnic se calculează la rândul său prin raportarea
necesarului sau consumului total de materiale (M) la numărul de zile
calendaristice (Z c ) din perioada respectivă, astfel:
M
Cz =
Zc
Consumul zilnic de materiale se mai poate stabili în funcţie de volumul
producţiei zilnice pe sortimente de produse şi consumul specific pe unitatea de
produs:
C z = ∑ qzi × csi
în care: qzi - producţia zilnică pe sortimente sau repere;
csi - consumul specific pe unitatea de produs.
Intervalul mediu dintre două aprovizionări se determină prin diferite
metode, în funcţie de condiţiile concrete de aprovizionare şi consum din fiecare
întreprindere. În cazul când intervalul mediu se stabileşte pe baza datelor statistice
privind intervalele efective din perioada precedentă, mărimea lui se calculează
astfel:

T=
∑t × q
∑q
în care: t – intervalul dintre două livrări succesive de materiale;
q – cantităţile primite din fiecare material.
Stocul de siguranţă reprezintă cantităţile de materii şi materiale destinate
asigurării continuităţii şi desfăşurării normale a procesului de producţie în cazul în
care intervin anumite dereglări în procesul de aprovizionare. Mărimea acestui stoc
se determină ca produs între consumul mediu zilnic (C z ) şi timpul necesar unui
ciclu complet de aprovizionare (Ta ) , format din timpul necesar stabilirii legăturii
cu furnizorul şi al pregătirii lotului de livrare (T1 ) , timpului de transport (T2 ) şi
timpului de descărcare, recepţionare şi depozitare (T3 ) , adică:
S sig = C z × Ta = C z (T1 + T2 + T3 )
Stocul de pregătire sau condiţionare (S p ) se constituie atunci când este
necesară pregătirea prealabilă a materialelor pentru consumul productiv şi se
determină prin înmulţirea consumului mediu zilnic (C z ) şi timpul de pregătire
(Tp ) , adică:
S p = C z × Tp
La analiza stocurilor trebuie urmărită şi situaţia stocurilor normale, a celor
cu mişcare lentă sau a celor devenite disponibile. În acest scop se calculează un
grad de imobilizare a stocurilor (Gi ) :
S ×T
Gi =
E
unde: S - stocul mediu de materiale;
T – timpul exprimat în zile;
E – ieşirile de materiale.
În funcţie de mărimea stocurilor efective pe categorii de materiale se poate
calcula şi rezerva în zile (Rz ) pentru asigurarea continuităţii procesului de
producţie:

161
 Se
Rz =
Cz
unde: Se - stocurile efective de materiale.
Un obiectiv important al analizei îl constituie şi studierea corelaţiei dintre
dinamica sau indicele cifrei de afaceri şi dinamica sau indicele stocurilor de
materiale. O situaţie favorabilă apare atunci când: I CA I ST .
Se poate calcula, de asemenea, şi un indice de corelaţie (I c ) , care trebuie
să fie supraunitar (I c 1) , astfel:
I
I c = CA
I ST
De asemenea se poate calcula un coeficient de rotaţie a stocurilor
(K r ) : K r = CA , cu ajutorul căruia se poate aprecia creşterea sau reducerea
St
stocului de materiale.
Cu prilejul analizei intrărilor de materiale, trebuie să se urmărească dacă
acestea au avut loc în cantităţile, sortimentele şi la termenele programate. În acest
sens se poate stabili gradul de realizare a programului de aprovizionare ca raport
între intrările efective de materiale şi necesarului programat de materiale, precum
şi gradul de asigurare a necesarului de materiale (Gm ) stabilit ca raport între
numărul de zile pentru care a fost asigurată întreprinderea cu materialul respectiv
(Z m ) şi numărul de zile al perioadei analizate (Z l ) :
Z
Gm = m
Zl
Modul de desfăşurare a procesului de aprovizionare şi de formare şi
consumare a stocurilor de materiale, influenţează şi alte laturi ale activităţii
economice a întreprinderii ca: ritmicitatea producţiei, folosirea forţei de muncă şi
a mijloacelor fixe, cheltuielile de producţie, viteza de rotaţie a activelor circulante,
rentabilitatea întreprinderii, îndeplinirea obligaţiilor contractuale, etc.
Analiza aprovizionării cu materii şi materiale se poate adânci prin
urmărirea îndeplinirii programului de aprovizionare pe feluri de materiale, cât şi
pe principalii furnizori.
Rezultatele analizei realizării programului de aprovizionare trebuie să
servească conducerii întreprinderilor pentru luarea unor măsuri corespunzătoare în
vederea desfăşurării normale a activităţii de aprovizionare şi de producţie.

Analiza folosirii materiilor prime şi materialelor în procesul de

producţie
Pentru urmărirea modului de folosire a materiilor şi materialelor un rol
important îl are respectarea normelor de consum.
Economisirea materiilor şi materialelor permite obţinerea unei producţii
suplimentare, cu acelaşi consum total de materiale în timp ce depăşirea normelor
de consum şi a consumurilor specifice echivalează cu o nerealizate a programului
de aprovizionare, având consecinţe negative asupra volumului producţiei şi a
celorlalţi indicatori economico-financiari ai întreprinderii.
Modificarea consumului de materii şi materiale se poate stabili prin
urmărirea evoluţiei consumurilor specifice pe unitatea de produs. Mărimea
economiei sau depăşirii consumului se face diferenţiat în funcţie de situaţia în care
avem de-a face cu folosirea unui singur material pentru un singur produs sau
consumarea mai multor materiale pentru mai multe produse.
162
 În cazul unui singur material folosit pentru un singur produs, economia sau
depăşirea consumului de materii şi materiale se stabileşte astfel:
Δcs = cs1 − cs0
în care: Δcs - modificarea absolută a consumului de materii şi materiale;
cs1, 0 - consumul specific efectiv şi respectiv cel normat.
În cazul folosirii mai multor materiale la un singur produs, economia sau
depăşirea consumului de materii şi materiale se stabileşte ca diferenţă între suma
consumurilor specifice efective şi cele planificate astfel:
Δcs = ∑ cs1 − ∑ cs0
Atunci când se folosesc mai multe materiale pentru mai multe produse,
economia sau depăşirea totală de materii şi materiale se determină având în vedere
volumul efectiv al producţiei, astfel:
Δcs = ∑ q1 × cs1 − ∑ q1 × cs0 = ∑ q1 (cs1 − cs0 )
în care: q1 - cantitatea efectivă de produse;
Modul de folosire al materiilor şi materialelor se poate urmări şi cu
ajutorul indicelui consumului specific de materii şi materiale, stabilit în mod
diferenţiat, pentru cele 3 cazuri:
a) un produs şi un singur material:
cs
I cs = 1
cs0
b) un produs şi mai multe materiale:

I cs =
∑ cs1
∑ cs0
c) mai multe produse şi mai multe materiale:

I cs =
∑ q1 × cs1
∑ q1 × cs0
Îmbunătăţirea modului de folosire a materiilor şi materialelor are loc
numai atunci când indicele consumurilor specifice este subunitar şi tinde să se
îndepărteze de unu.
Ţinând seama de nivelul consumurilor specifice, mărimea volumului
producţiei se poate exprima astfel:
M Si + I − S f
Q= =
cs cs
Modul de folosire a materiilor şi materialelor se poate urmări şi cu ajutorul
randamentului materialelor, stabilit ca raport între volumul producţiei obţinute şi
consumul fizic de materii şi materiale:
Q
Rm =
M
în care: Rm - randamentul folosirii materialelor;
Din această relaţie rezultă că volumul producţiei depinde în mod direct
proporţional de consumul total de materiale şi de randamentul acestora, adică:
Q = M × Rm
Între randamentul folosirii materialelor şi consumul specific de materii şi
materiale există un raport invers proporţional, care se poate exprima astfel:
1 1
Rm = ; cs = ; Rm × cs = 1
cs Rm

163
 Pentru analiza modului de folosire a materiilor şi materialelor se mai poate
utiliza şi coeficientul de folosinţă sau gradul de valorificare productivă a
materialelor (K m ) stabilit ca raport între greutatea netă a produsului sau cantitatea
de materii şi materiale încorporată în produsele finite (M i ) şi cantitatea totală de
materii şi materiale introdusă în procesul de fabricaţie (M t ) :
M
K m = i × 100
Mt
Diferenţa dintre cantitatea de materiale care se regăseşte în produsele finite
şi cantitatea de materiale introdusă în fabricaţie reprezintă deşeurile sau pierderile
în procesul prelucrării. Diminuarea acestor pierderi indică îmbunătăţirea modului
de folosire al materiilor şi materialelor şi creşterea consumurilor utile.
În scopul caracterizării sintetice a folosirii materiilor şi materialelor, este
necesar să se compare valoarea producţiei obţinute exprimată în preţuri
comparabile cu valoarea materiilor şi materialelor consumate, determinându-se
Q
indicatorul „producţie la 1000 lei materiale consumate” ( × 1000 ).
M
Un alt indicator sintetic folosit la analiza modului de utilizare a materiilor
şi materialelor îl constituie „necesarul relativ de materiale”, care arată consumul
mediu de materiale exprimat în unităţi naturale sau valorice, la 1000 lei producţie
M M
sau cifră de afaceri ( × 1000 ; × 1000 ).
Q CA
În anumite întreprinderi şi ramuri care sunt mari consumatoare de metal,
laminate, lemn, combustibil, energie, etc., se pot utiliza diverşi indicatori specifice
cu ajutorul cărora se studiază nivelul şi dinamica necesarului sau consumului
acestor materiale la 1000 sau 1milion lei producţie marfă, cifră de afaceri sau
valoare adăugată, astfel:
C ;C ;C
c/ 1000 (1mil ) = m c e × 1000(1mil )
Q f ; CA;VA
unde: Cm - consumul de metal;
Cc - consumul de combustibil;
Ce - consumul de energie.
Perfecţionarea procesului de aprovizionare cu materii şi materiale şi
folosirea raţională a acestora, reprezintă una din căile principale de sporire a
eficienţei economice în toate întreprinderile industriale.

REZUMATUL TEMEI

Analiza gestiunii resurselor vizează în principal gradul de asigurare și

modul de utilizare a resurselor umane și materiale.
Munca reprezintă principalul factor al procesului de producţie, de aceea,
asigurarea la timp a întreprinderilor cu forţa de muncă necesară şi folosirea
raţională a acesteia, influenţează hotărâtor nivelul performanţelor economico-
financiare înregistrate de agenţii economici.
Obiectivele principale ale analizei asigurării şi utilizării resurselor umane
în întreprinderile industriale sunt următoarele:
- asigurarea cu personal pe total şi pe categorii;
- situaţia calificării personalului;
- circulaţia şi fluctuaţia forţei de muncă;
164
 - utilizarea timpului de lucru;
- productivitatea muncii şi căile sale de creştere.
Un factor principal care influenţează modul de realizare a programului de
producţie, precum şi rezultatele economico-financiare ale întreprinderilor
industriale îl constituie mijloacele (activele) fixe sau capitalul fix. De aceea,
dotarea întreprinderilor cu mijloace fixe necesare şi folosirea raţională a acestora
constituie o cale importantă de sporire a eficienţei fiecărei societăţi comerciale.
Principalele obiective ale analizei asigurării şi folosirii mijloacelor fixe
sunt:
- analiza dinamicii, structurii şi stării funcţionale a mijloacelor fixe;
- analiza folosirii extensive a mijloacelor fixe;
- analiza folosirii intensive a mijloacelor fixe;
- analiza eficienţei folosirii mijloacelor fixe.
Capitalul circulant cuprinde obiectele muncii sau resursele materiale
necesare procesului de producţie şi sunt alcătuite din materii prime şi materiale,
piese de schimb, semifabricate, obiecte de inventar, combustibili, energie, etc.
În cadrul analizei se studiază două probleme principale:
- analiza aprovizionării cu materii şi materiale;
- analiza folosirii materiilor prime şi materialelor în procesul de
producţie.

165
 TEST DE AUTOEVALUARE II

Temele 4 – 6

1. Analiza structurii personalului se apreciază cu:

a) ponderea categoriilor de personal;
b) evoluţia numărului de personal;
c) compararea numărului de salariaţi cu alte firme;
d) productivitatea muncii;

2. Produsul între numărul de personal şi numărul de zile (Np × nz)

dintr-un an, ne arată:
a) fondul de timp calendaristic în om-ore;
b) fondul de timp neutilizat în om-zile;
c) fondul de timp maxim disponibil în om-ore;
d) fondul de timp calendaristic în om-zile;

3. Numărul de personal este determinat de:

a) volumul activităţii şi nivelul productivităţii muncii;
b) volumul şi structura producţiei;
c) starea mijloacelor fixe;
d) nivelul cifrei de afaceti şi indicele preţurilor;

4. Coeficientul de uzură al mijloacelor fixe se calculează:

a) ca raport procentual între investiţiile efectuate şi valoarea totală a
mijloacelor fixe;
b) ca raport procentual între valoarea mijloacelor fixe modernizate şi
valoarea totală a mijloacelor fixe;
c) ca raport procentual între suma totală a amortizării şi valoarea de
inventar a mijloacelor fixe;
d) ca raport între suma totală a amortizării şi durata estimată normată;

5. Raportul dintre producţia fabricată şi valoarea medie a mijloacelor

fixe se numeşte:
a) productivitatea muncii;
b) randamentul mijloacelor fixe;
c) gradul de înzestrare tehnică a muncii;
d) ponderea mijloacelor fixe în total producție.

ΔQ
6.Pe baza relației de calcul: , unde:
ΔT
Q – producția obținută;
T – timpul de muncă
se determină:
a) costul mediu;
b) influența producției asupra productivității medii,
c) productivitatea marginală;
d) productivitatea medie.

7. Care dintre relaţiile referitoare la categoriile de timp utilizate este

corectă:

166
 a) Te = Td + Tn,
b) Tn = Td + Te;
c) Td = Te + Tn;
d) Td = Te – Tn;
unde: Te – timpul efectiv lucrat;
Tn – timpul neutilizat;
Td – timpul disponibil

8. Indicatorul „coeficientul mişcării totale”, ce caracterizează circulaţia

forţei de muncă, se calculează ca:
a) raport între intrări minus ieşiri şi numărul mediu de personal;
b) raport între intrări plus ieşiri şi numărul mediu de personal;
c) raport între intrări în cursul perioadei şi numărul mediu de personal;
d) raport între ieşiri în cursul perioadei şi numărul mediu de personal.

Q1
9. Pe baza relaţiei , se determină:
W0
a. numărul mediu de salariaţi
b. numărul maxim disponibil de personal
c. numărul mediu admisibil de personal
d. numărul maxim admisibil de personal
e. numărul de personal existent la lucru la un moment dat

10. Productivitatea muncii se manifestă:

a. ca raport între rezultatele activităţii de exploatare şi comercializare şi
consumul total de muncă
b. ca raport între consumul total de muncă şi rezultatele totale
c ca raport între consumul total de muncă şi producţia obţinută
d. ca raport între rezultatele activităţii şi producţia obţinută

11. Consumul de muncă se exprimă prin:

a. total om-zile lucrate
b. cheltuielile cu personalul
c. total om-ore lucrate
d. număr total de salariaţi sau de muncitori
e. cheltuieli cu salariile

12. Pentru determinarea productivităţii se pot folosi:

a. numai cifra de afaceri şi producţia marfă fabricată;
b. numai producţia marfă fabricată şi valoarea adăugată netă;
c. numai valoarea adăugată şi cifra de afaceri;
d. toate variantele anterioare
d. nici una din variantele menţionate.

13. Gradul de folosire a fondului de timp disponibil se calculează ca

raport între:
a. fondul de timp efectiv lucrat şi fondul de timp calendaristic;
b. fondul de timp maxim disponibil şi fondul de timp calendaristic;
c. fondul de timp efectiv lucrat şi fondul de timp maxim disponibil,
d. fondul de timp calendaristic şi fondul de timp efectiv lucrat.
e. fondul de timp maxim disponibil şi fondul de timp efectiv lucrat

167
 14. Gradul de folosire a fondului de timp disponibil:
a. are valori mai mari decât 100, dacă se lucrează în afara programului
normal de muncă
b. dacă timpul disponibil este utilizat integral
c. exprimă gradul de utilizare, respectiv ponderea timpului efectiv lucrat în
timpul disponibil
d. măsoară proporţia utilizării timpului disponibil
e. măsoară numărul de ore lucrate în medie pe zi de un lucrător

15. Gradul de folosire a fondului de timp disponibil:

a. are valori mai mici decât 100, dacă se lucrează în afara programului
normal de muncă
b. dacă timpul disponibil este utilizat integral
c. exprimă gradul de utilizare, respectiv ponderea timpului efectiv lucrat în
timpul disponibil
d. măsoară proporţia utilizării timpului disponibil, dacă are valori mai mici
decât 100
e. măsoară numărul de ore lucrate în medie pe zi de un lucrător

16. Durata medie a lunii de lucru:

a. măsoară numărul de ore lucrate în medie pe zi de un lucrător
b. măsoară numărul mediu de zile lucrate de un muncitor într-o lună
c. măsoară numărul de ore lucrate în medie pe lună de un lucrător
d. măsoară numărul de ore lucrate, în medie, de un muncitor în cursul unei
perioade

17. Numărul mediu scriptic de salariaţi

a. include toţi salariaţii, indiferent dacă participă sau nu la activitatea
unităţii
b. reprezintă personalul încadrat în societatea comercială la un moment dat
cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, temporar sau sezonier
c. reprezintă disponibilul mediu de personal aflat în societatea comercială
pentru o perioadă de gestiune
d. nu furnizează informaţii privind participarea salariaţilor încadraţi la
programul de muncă
e. caracterizează disponibilul de personal aflat, în medie, la dispoziţia
societăţii comerciale pentru întreaga perioadă de gestiune analizată

18. Numărul scriptic de personal:

a. reprezintă personalul încadrat în societatea comercială la un moment dat
cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, temporar sau sezonier
b. include toţi salariaţii, indiferent dacă participă sau nu la activitatea
unităţii
c. reprezintă disponibilul mediu de personal aflat în societatea comercială
pentru o perioadă de gestiune
d. nu furnizează informaţii privind participarea salariaţilor încadraţi la
programul de muncă
e. serveşte la aprecierea disponibilului de forţă de muncă la un moment dat

19. Abaterea absolută a numărului de personal

a. realizează compararea numărului mediu scriptic de personal din
perioada curentă cu cel din perioada de comparaţie

168
 b. reprezintă un procedeu de apreciere a gradului de asigurare cu personal
c. semnifică evoluţia numărului de personal în raport cu baza de
comparaţie
d. . semnifică evoluţia numărului de personal în raport cu perioada curentă
e. nu permite aprecierea sensului economic al surplusului sau minusului de
personal, întrucât nu se menţionează sensul evoluţiei volumului de producţie

20. Abaterea absolută a numărului de personal

a. realizează compararea numărului mediu scriptic de personal din
perioada de comparaţie cu cel din din perioada curentă
b. reprezintă un procedeu de apreciere a gradului de asigurare cu personal
c. semnifică evoluţia numărului de personal în raport cu baza de
comparaţie
d. . semnifică evoluţia numărului de personal în raport cu perioada curentă
e. permite aprecierea sensului economic al surplusului sau minusului de
personal, întrucât nu se menţionează sensul evoluţiei volumului de producţie

21. Pe baza indicatorilor: - lei

Indicatori N-l N
Capital propriu 40000 42000
Datorii pe termen mediu şi lung 10000 13000
Active imobilizate 42000 45000

Modificarea procentuală a fondului de rulment este:

a) +15%;
b) +25%;
c) +10%;
d) +30%.

22. Pe baza indicatorilor: - lei -

Indicatori N-l N
Cifra de afaceri 160.000 163.000
Soldul mediu al activelor 115.000 115.525
circulante

Influenta soldului mediu al activelor circulanţe asupra vitezei de rotaţie

a activelor circulanţe este de:
a) +l,16zile;
b) -3 zile;
c) -5,2 zile;
d) +5 zile.

23. Partea din capitalul permanent destinată și utilizată finanțării

activității curente de exploatare a unei entități economice, se numește:
a) nevoia de fond de rulment;
b) credit de lucru;
c) fond de rulment;
d) trezorerie netă;

24. Proprietatea elementelor patrimoniale de a se transforma în bani

definește noțiunea de:
a) solvabilitate patrimonială;

169
 b) solvabilitate generală;
c) lichiditate patrimonială;
d) lichiditate imediată.

25. Trezoreria netă se calculează pe baza relației:

a) fond de rulment + necesar de fond de rulment;
b) fond de rulment – datorii pe termen scurt;
c) capital permanent – datorii pe termen scurt;
d) fond de rulment – necesar de fond de rulment;

26. Pe baza indicatorilor: - lei

Indicatori N-l N
Capital propriu 50000 60000
Datorii pe termen mediu şi lung 8500 18000
Active imobilizate 40000 55000
Modificarea procentuală a fondului de rulment este:
a) +5,14%;
b) +30,20%;
c) +28,30%;
d) +24,32%.

27. Dacă o întreprindere a avut în exerciţiul financiar anterior raportul

între fondul de rulment/stocuri = 0,50, iar în exerciţiul financiar curent acelaşi
raport este 0,70, acest lucru semnifică:
a) diminuarea ratei de finanţare a stocurilor;
b) creşterea ratei de finanţare a stocurilor;
c) creşterea obligaţiilor faţă de furnizori;
d) diminuarea creanţelor.

28. Dacă elementele de activ cresc cu 15%, iar datoriile totale cu 10%,
aceasta conduce la:
a) creşterea fondului de rulment;
b) creşterea profitului brut;
c) creşterea patrimoniului net;
d) creşterea nevoii de fond de rulment.

29. Nevoia de fond de rulment reprezintă:

a) activele circulanţe fără disponibilităţi din care se scad datoriile curente;
b) activele circulanţe fără disponibilităţi la care se adaugă datoriile;
c) capitalul permanent al firmei din care se scad activele imobilizate;
d) activele circulanţe lichide care staţionează între două rotaţii.

30. Pe baza indicatorilor:

mii lei
N -
Nr.crt. Indicatori N
1

1. Active imobilizate 750 850

2. Active circulante 930 1.150
3. Capital propriu 720 860
4. Datorii pe termen scurt 530 610
5. Datorii pe termen lung 430 530

170
 Modificarea procentuală a fondului de rulment în perioada analizată este
de:
a) + 18 %
b) - 24 %
c) + 35 %
d) - 32 %
e) + 25 %

31. Indicele cifrei de afaceri (ICA ) = 112 %

Indicele soldului mediu al activelor circulante (IAC ) = 106 %
Indicele profitului aferent cifrei de afaceri (IPr ) = 107 %
Rezultă:
a) încetinirea vitezei de rotație și reducerea costului
b) accelerarea vitezei de rotație și depăsirea costului
c) încetinirea vitezei de rotașie și depăsirea costului
d) reducerea costului și accelerarea vitezei de rotație
e) depăsirea stocurilor de producție neterminată și reducerea costurilor

32. Obiectivul situatiilor financiare este de a furniza informatii despre:

a) poziția financiară, performanțele și modificările poziției financiare;
b) poziția financiară, situația activelor și modificările poziției financiare;
c) performanța financiară, lichiditatea financiară și modificările poziției
financiare;
d) poziția financiară, rentabilitatea și porfitabilitatea ;
e) lichiditatea, solvabilitatea și performanța financiară.

33. Pe baza indicatorilor:

Indicatori Situația la sfârșitul
exercițiului financiar
N–1 N
Active fixe 60.000 80.000
Active circulante 140.000 170.000
-stocuri 56.000 72.000
-creante 42.000 66.000
-disponibilitati banesti 42.000 32.000
Capital propriu 100.000 132.000
Datorii pe termen scurt 70.000 68.000
Datorii pe termen lung 30.000 50.000

Rata stabilității financiare a înregistrat urmatoarele valori:

a) 14,7 %; 48,5 %
b) 21,6 %; 38,7 %
c) 34,8 %; 25,4 %
d) 51,5 %; 42,6 %
e) 65,0 %; 72,8 %

171
 34. Pe baza indicatorilor:
Indicatori Situația la sfârșitul exercițiului
financiar
N -1 N
Active fixe 70.000 65.000
Active curente 80.000 95.000
Capital propriu 90.000 95.000
Datorii curente 40.000 50.000
Datorii pe termen lung 20.000 15.000
Rata lichidității generale a înregistrat urmatoarele valori:
a) 2,0; 1,9
b) 3,4; 2,3
c) 2,7; 3,1
d) 1,5; 1,8
e) 0,8; 1,2

35.Pe baza indicatorilor:

Indicatori N-1 N

Active circulante, din care: 800.000 900.000

-stocuri 460.000 480.000
-creante 240.000 280.000
-disponibilitati 100.000 140.000
Datorii pe termen scurt, din
540.000 590.000
care:
-credite pe termen scurt 140.000 160.000
Necesarul de fond de rulment a înregistrat urmatoarele valori:
a) 280.000 lei; 330.000 lei
b) 300.000 lei; 250.000 lei
c) 250.000 lei; 280.000 lei
d) 300.000 lei; 330.000 lei
e) 270.000 lei; 320.000 lei

36. Indicele capitalului propriu (IK ) = 108 %

Indicele capitalului permanent (IKp ) = 106 %
Indicele activelor imobilizate (IAi ) = 110 %
Indicele profitului net (IPrn ) = 105 %
Rezultă:
a) creșterea ponderii resurselor proprii în capitalul permanent și scăderea
fondului de rulment și a ratei rentabilității financiare
b) reducerea ponderii resurselor proprii în capitalul permanent, depășirea
fondului de rulment și scăderea ratei rentabilității financiare
c) creșterea fondului de rulment, a ponderii resurselor proprii în capitalul
permanent si a ratei rentabilității financiare
d) scăderi ale fondului de rulment, a ponderii resurselor proprii în capitalul
permanent și a ratei rentabilității financiare
e) creșterea fondului de rulment și a ratei rentabilității financiare și
reducerea ponderii resurselor proprii în capitalul permanent

37. Indicele cifrei de afaceri (ICA) = 118 %

Indicele profitului aferent cifrei de afaceri (IPr) = 115 %
Indicele activelor totale (IAt) = 120 %
172
 Rezultă:
a) accelerarea vitezei de rotație a activului total, creșterea costurilor și
mărirea ratei rentabilității economice
b) încetinirea vitezei de rotație a activului total, creșterea costurilor și
scăderea ratei rentabilității economice
c) accelerarea vitezei de rotatie a activului total, reducerea costurilor si
diminuarea ratei rentabilitatii economice
d) încetinirea vitezei de rotație a activului total, reducerea costurilor și
diminuarea ratei rentabilității economice
e) încetinirea vitezei de rotație a activului total, creșterea costurilor și
mărirea ratei rentabilității economice

38. Pe baza indicatorilor:

Indicatori N–1 N
Active imobilizate 15.000 18.000
Active circulante 21.000 22.000
Datorii pe termen scurt 14.000 17.000
Datorii pe termen lung 10.000 8.000
În perioada analizata rata solvabilității generale a înregistrat urmatoarele
valori:
a) 1,5 ; 1,6
b) 1,6 ; 1,3
c) 1,5 ; 1,8
d) 1,8 ; 1,6
e) 1,8 ; 2,2

39. Indicele activelor imobilizate (IAi) = 105 %

Indicele capitalului propriu (IKp) = 106 %
Indicele capitalului permanent (IKperm) = 110 %
Indicele profitului net (IPrn) = 108 %
Rezultă:
a) scaderea fondului de rulment, ponderii surselor proprii în capitalul
permanent si ratei rentabilitatii financiare a capitalurilor proprii
b) scaderea fondului de rulment, ponderii capitalurilor proprii în capitalul
permanent si cresterea ratei rentabilitatii financiare a capitalurilor proprii
c) cresterea fondului de rulment, ponderii capitalurilor proprii în capitalul
permanent si ratei rentabilitatii financiare a capitalurilor proprii
d) cresterea fondului de rulment, scaderea ponderii capitalurilor proprii în
capitalurile permanente si marirea ratei rentabilitatii financiare a capitalului
propriu
e) scaderea fondului de rulment, cresterea ponderii capitalurilor proprii în
capitalul permanent si diminuarea ratei rentabilitatii financiare a capitalului
propriu

40. Indicele cifrei de afaceri (ICA) = 108 %

Indicele activelor imobilizate (IAi) = 104 %
Indicele activelor circulante (IAc) = 110 %
Indicele profitului aferent cifrei de afaceri (IPr) = 112 %
Rezultă:
a) creșterea randamentului activelor imobilizate, încetinirea vitezei de
rotație a activelor circulante și reducerea costurilor

173
 b) creșterea randamentului activelor imobilizate, accelerarea vitezei de
rotație a activelor circulante și depățirea costurilor
c) reducerea costurilor, accelerarea vitezei de rotație a activelor circulante
și scăderea randamentului activelor imobilizate
d) scaăderea randamentului activelor imobilizate, reducerea costurilor,
încetinirea vitezei de rotație a activelor circulante
e) scăderea randamentului activelor imobilizate, accelerarea vitezei de
rotație a activelor circulante și depățirea costurilor

174
 BIBLIOGRAFIE

1. Buglea, A. – Analiza situaţiei financiare a întreprinderii, Editura

Mirton, Timişoara, 2004
2. Buglea, A. – Analiza financiară. Concepte şi studiu de caz, Editura
Mirton, Timişoara, 2005
3. Brezeanu, P. (coord). – Analiză financiară, Editura Meteor Press,
Bucureşti, 2007
4. Burja C. - Analiza economico-financiară, Universitatea 1 Decembrie,
Alba Iulia, 2003
5. Buşe, L. – Analiză economico-financiară, Editura Economică,
Bucureşti, 2005
6. Cohen, E. – Analyse financiare, 5e edition, Economica, Paris, 2004
7. Gheorghiu A. – Analiza economico-financiară la nivel microeconomic,
Editura Economică, Bucureşti, 2004
8. Helfert, E. – Tehnici de analiză financiară, BMT Publishing House,
Bucureşti, 2006
9. Mihai I. - Analiza economico-financiară a întreprinderilor, Editura
Mirton, Timişoara, 2001
10. Niculescu, M. – Diagnostic financiar, Editura Economică, Bucureşti,
2003
11. Niculescu, M. – Diagnostic economic, Editura Economică, Bucureşti,
2003
12. Pantea, M., Stark L. – Analiza situaţiei financiare a firmei, Editura
Economică, Bucureşti, 2001
13. Petcu, M. - Analiza economico-financiară a întreprinderii, Editura
Economică, Bucureşti, 2003
14. Păvăloaia, W., Păvăloaia, D., - Analiză economico-financiară, Editura
Tehnopress, Iaşi, 2009
15. Păvăloaia, W., Paraschivescu, M.D., Olaru,G, Radu F. Analiză
financiară. Studii de caz, Editura Tehnopress, Iaşi, 2006
16. Petrescu, S. – Diagnostic economico-financiar, Editura Sedcom Libris,
Iaşi, 2004
17. Popeangă V, Popescu, M. – Analiza economico-financiară, Editura
Focus, Petroşani, 2002
18. Robu, V., Vâlceanu, Gh. – Analiză economico-financiară. Teste grilă,
Editura Economică, București, 2006
19. Ştefea, P. – Analiza rezultatelor întreprinderii, Editura Mirton,
Timişoara, 2002
20. Țole, M. (coord) – Analiză economico – financiară. Aplicații și teste
grilă, Editura Universitară, București, 2004
21.Vâlceanu, Gh., Robu, V., Georgescu, N. – Analiză economico-
financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2005

175
 RĂSPUNSURI TESTE DE AUTOEVALUARE

TEST DE AUTOEVALUARE I (TEMELE 1 – 3)

1. b
2. b
3. c
4. d
5. a
6. c
7. d
8. d
9. b
10. c
11. c
12. b
13. a
14. b
15. a
16. c
17. d
18. c
19. b
20. d
21. a

TEST DE AUTOEVALUARE II (TEMELE 4 - 6)

1. a
2. b
3. a
4. c
5. b
6. c
7. c
8. b
9. c
10. a,b
11. a,c,d,
12. d
13. c
14. a,c
15. c,d
16. b
17. a,c,e
18. a,d,e,
19. a,b,c,e

176
20. b,c
21. b
22. a
23. c
24. c
25. d
26. d
27. b
28. c
29. a
30. c
31. b
32. a
33. e
34. a
35. d
36. a
37. b
38. a
39. d
40 a

177