Sunteți pe pagina 1din 5

3.

Infecţia cu Stafilococ coagulazo-negativ:

Date generale
Se cunosc în această categorie 32 de specii de origine umană sau animală,
majoritatea fiind nepatogene. Locul lor în patologie a fost reconsiderat în ultimii 20 de ani
ca urmare a cresterii numărului de manevre medicale invazive sau a inserţiilor protetice.
Majoritatea speciilor umane din această categorie colonizează narinele şi tegumentul (doar
Stafilococus epidermidis fiind omniprezent pe tegumente).
Unii stafilococi coagulază-negativ şi-au dovedit potenţialul de patogeni oportunişti,
primând Stafilococus epidermidis în oncologie, chirurgie, infecţii la nou născuţi, ortopedie,
în infecţii articulare la pacienţii dializaţi, în infecţii ale tractului urinar. Aproape toate
tulpinile izolate conţin plasmidul R de codificare a sintezei de beta-lactamaze, o treime
fiind rezistente la aminoglicozide, antibioticul de elecţie fiind vancomicina.
Stafilococus saprophyticus a fost frecvent asociat infecţiilor urinare la tinerii activi
sexual, în infecţii ale plăgilor sau septicemii. S .haemolyticus a fost izolat în endocardite,
septicemii, infecţiile plăgilor chirurgicale sau ale oaselor.
Procesul epidemiologic
Infecţiile determinate de Stafilococii coagulază-negativ reprezintă o importantă cauză
de mobiditate şi mortalitate (14%).
Sursa de agent patogen este de cele mai multe ori endogenă, tulpinile implicate ca
agenţi etiologici sunt cele care colonizează pacienţii admişi în spital. Microbiota indigenă
conţine 100.000 UFC/cm² Stafilococi coagulază-negativ şi de aceea ei determină frecvent
infecţii ale tegumentelor din jurul plăgilor. Se presupune implicarea factorilor genetici în
predispoziţia unor persoane de a trece de la relaţia de comensalism la cea de parazitism.
Surse de agent patogen reprezintă personalul medical din unităţile de chirurgie cardio-
vasculară şi neonatologie, cât şi pacieţii care se colonizează în spital cu tulpini multiplu
rezistente la antibiotice. Izbucnirile epidemice au încetat în momentul decontaminării
mâinilor, echipamentelor medicale, soluţiilor de irigaţie, hainelor personalului medical şi
suprafeţelor.
1
Modul de transmitere:
 direct: de pe mâinile chirurgilor, porii mănuşilor chirurgicale;
 aerul contaminat din sala de operaţie;
 indirect:echipamente medicale, îmbracămintea personalului;
Receptivitatea este legată de gazdă, care poate prezenta plăgi ale tegumentelor şi
mucoaselor, imunosupresie, deficite ale apărării legate de opsonizare prezenţa de corpi
străini, adminstrarea i.v de emulsii bogate în lipide nou născuţilor, administrerea de
antibiotice în condţii ce favorizează colonizarea. S.epidermidis este cel mai virulent dintre
Stafilococii coagulază-negativ, din cauza fenomenului de aderenţă la suprafeţele de
inserţie.

Prevenţia
 generală: reducerea aglomeraţiei în sălile de operaţie, utilizarea izolatoarelor de plastic
în timpul implantării şunturilor pentru LCR şi a protezelor genito-urinare, reducerea
încărcăturii bacteriene a aerului, educrea personalului şi a pacientului în dializă
peritoneală.
 specială: antibioticoprevenţia – încorporarea de gentamicină sau cefuroxim în cimentul
protezelor.

4. Toxiinfecţii alimentare cu Stafilococ enterotoxigen

Date generale
Toxiinfecţiile alimentare sunt determinate de consumul alimentelor contaminate cu
microorganisme patogene sau endotoxinele acestora. Este o boală acută cu
simptomatologie gastrointestinală, uneori şi neurologică, ce afectează cel puţin două
persoane cu simptomatologie identică şi care au consumat din acelaşi aliment sau băutură
în ultimile 72 de ore.

2
TIA presupune ingerarea unui aliment contaminat, în care agenţii patogeni sau
produsele lor patologice s-au multiplicat şi/sau alimentul a fost consumat în cantităţi
relativ mari. Datele necesare analizei epidemiologice referitoare la frecvenţa apariţiei TIA
cu Stafilococ enterotoxigen (TIASE) provin numai din anchetele epidemiologice ale
focarelor epidemice. Raportarea cazurilor de TIA depinde de: dimensiunea focarului,
reducerea numărului de unităţi de alimentaţie colectivă publică în favoarea bucătăriei
familiale, gravitatea manifestărilor clinice.
TIASE sunt suficient de zgomotoase (apariţie rapidă, extinsă, cu fenomene digestive
care induc panica) pentu a se face cunoscute, diagnosticate şi investigate cu uşurinţă,
apariţia focarelor fiind limitată la toţi cei care au ingerat alimentul contaminat. Criteriile de
etichetare etiologică după care ne conducem în investigaţie sunt obligatorii. Suspiciunea
fiind indusă de incubaţia foarte scurtă (de la 30 minute la 3 ore), urmată de vărsături şi
diaree. Diagnosticul bacteriologic necesită izolarea a cel puţin 100.000 stafilococi pe
gramul de aliment incriminat sau izolarea acelui lizotip la cel puţin 2 bolnavi, sau punerea
în evidenţă a enterotoxinei în alimentul incriminat.
Sistemul de supraveghere epidemiologică, clinică şi cu laboratorul a focarelor de
TIA, coroborează cu cel al supravegherii bolii diareice acute infecţioase care însă nu
prevede stabilirea etiologiei şi deci şi raportarea cazurilor izolate, determinate de
stafilococul enterotoxigen.

Agentul etiologic
Toxinfecţia alimentară determinată de stafilococul enterotoxigen a fost făcută în
1930 de către G.M.Dack. S-a demonstrat prezenţa a 7 tipuri de enterotoxine: A, B, C1, C2,
C3, D şi E, cu subtipurile F şi G; ele pot fi produse de stafilococ câte una sau mai multe şi
în cantităţi diferite. Enterotoxinele stafilococice sunt proteine simple, antigenice, cu o
greutate mică de 26.000-29.000 daltoni, fiind formate dintr-un lanţ polipeptidic unic (19
aminoacizi), sunt rezistente la enzimele proteolitice digestive, la căldură (prelucrarea
termică nu le inactivează), are ca activitate biologică principală inducerea vărsăturilor.
3
Enterotoxina se elimină în proporţie de 90%, în 60 minute, prin fagocitare şi eliminare
urinară, fiind reţinută de polimorfonuclearele din glomeruli şi de celulele din tubii contorţi
proximali. Posedă activitate mitogenică, super-antigenică şi inductoare de interferon.
Stafilococii sunt sensibili la temperaturi de peste 46º şi mai mici de -20º, rezistă mai
mult la pH 6.5, sunt mai rezistenţi decât salmonelele la temperaturile de congelare (rezistă
la 4 cicluri de congelare-decongelare), sunt sensibili la acizi (citric, lactic, clorhidric,
tartric), pasteurizarea laptelui îl omoară, doar contaminarea şi multiplicarea ulterioară sunt
periculoase; sunt slabi competitori, dacă însă flora competitivă lipseşte, multiplicarea şi
pericolul potenţial de TIASE există. Pungile vacumate sau afumarea nu asigură inactivarea
stafilococilor, funcţie de flora competitivă existentă.
Incidenţa TIASE a fost de 13-17% până în 1960 în România, apoi s-a situat pe
primul loc până în 1970, scăzând apoi la 7-8%, cu variaţii mari ale morbidităţii.
Procesul epidemiologic
Cea mai importantă sursă este reprezentată de bolnavii şi purtătorii sănătoşi.
Stafilococul este prezent în infecţiile cutanate, respiratorii şi digestive superioare, fiind
eliminat prin tuse, strănut, expir, contaminând astfel direct alimentul. Purtătorii
nazofaringieni sunt cei mai frecvenţi şi mai periculoşi.prezent în intestin, stafilococul poate
contamina în condiţii de viaţă neigienică.
Portajul la sănătoşi poate varia între 30 şi 50%, purtătorii cronici reprezentând 15-
35%. O constatare recentă scoate în evidenţă reducerea contaminării în industrie
comparativ cu bucătăriile familiale sau publice. Animalele bolnave (mastite) sau purtătoare
sănătoase reprezintă surse de importanţă mică prin comparaţie cu omul, alimentele
incriminate cel mai frecvent fiind laptele şi derivatele sale. În România cel mai frecvent
incriminate sunt prăjiturile cu creme, smântâna, grişul cu lapte, brânza telemea, pateurile,
şunca, toba, piftia, carnea sărată, tocată, cârnaţii, pârjoalele. Au mai fost incriminate
jambonul semiconservat, carcasele de pui, vită, salata de cartofi,ouăle, fruclete de mare.
Conservele de carne şi peşte se pot contamina ulterior închiderii.

4
Semne clinice
Incubaţia este de 30 minute - 8 ore, a cărui durată depinde de cantitatea de toxină
ingerată. Doza toxică minimă este de 0.015 mcg pe KgCorp, copii fiind mai sensibili.
Debutul este semnalat prin greţuri, crampe abdominale, vărsături severe, repetabile
la un interval de 5-21 minute cu până la 5-10 scaune; temperatura este normală,
hipotensiune, leucocitoză, puls accelerat, crampe abdominale şi la nivelul flexorilor
membrelor inferioare, cefalee, şoc (în cazuri grave, letale).
Diagnosticul de laborator urmăreşte izolarea, numărarea şi caracterizarea tulpinilor
prin însămânţarea prelevatelor din conţinutul intestinal, vărsătură şi aliment suspect. Testul
coagulazei şi ADN –azei este obligatoriu. Detectarea enterotoxinei se face prin bioproba pe
Macaccus rhesus sau M. mullata, bioproba pe pisică în vârstă de 1.5-3 luni, testul
Rasooly.evaluări imunologice se pot realiza prin reacţia de imunoprecipitare, prin
imunodifuzie în gel, prin difuzie simplă sau dublă; testul ELIZA este de preferat, fiind
sensibil şi specific, ieftin, disponibil şi rapid; reacţia de hemaglutinare pasivă inversă şi
latex aglutinarea pasivă inversă sunt sensibile dar furnizează reacţii nespecifice; sondele
ologonucleotidice pot demonstra prezenţa genelor tox.
Prevenţie şi combatere
Prevenţia şi combaterea se realizează pe baza unei legislaţii adecvate în ceea ce
priveşte securitatea alimentului, cu norme şi instrucţiuni cuprinse in programe
educaţionale: controlul stafilococului enterotixigen, ubicvitar, controlul în producţia
alimentară de la materia primă până la consumator, ameliorarea continuă a practicilor de
mânuire a alimentului şi de educaţie.

S-ar putea să vă placă și