Sunteți pe pagina 1din 84

Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca

Centrul de Formare Continuă, Învăţământ la Distanţă și cu


Frecvență Redusă
Facultatea de Business

SUPORT DE CURS

DREPTUL AFACERILOR

ANUL I, semestrul 2

Cluj-Napoca
2015 - 2016
I. Informaţii generale

1.1. Date de identificare a cursului


Date de contact – titular curs Date de identificare curs şi contact tutori
Nume: Denumire curs:
Lect. univ. dr. Monica Ionaș-Sălăgean DREPTUL AFACERILOR
Birou: 6 Cod: ILR 0010
Facultatea de Business, Str.Horea nr.7 An I
Semestrul: 2
Telefon: 0264-599170 Tip curs: obligatoriu
Fax: 0264 – 590110 Pagina web: www.tbs.ubbcluj.ro
E-mail: monica.ionas@tbs.ubbcluj.ro Tutore: asist. Univ. Drd. Daniela Cîmpean

E-mail: dana.cimpean@tbs.ubbcluj.ro
Consultaţii: Luni 15-17

1.2. Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite:


Prin intermediul cursului intitulat DREPTUL AFACERILOR ne propunem să dezvoltăm
abilităţile, practice şi de raţionament, ale studenţilor în sfera dreptului afacerilor, specifice
sistemului românesc. Având în vedere structura, conţinutul şi abordările didactice aferente
acestei discipline, recomandăm participarea oricărui student, indiferent de cunostintele
dobandite anterior.

1.3. Descrierea cursului:


Obiectivele cursului:
 Însuşirea de către studenţi a principiilor, notiunilor si institutiilor specifice dreptului
afacerilor,
 Definirea si caracterizarea subiectelor dreptului afacerilor, cu accent pe societatile
comerciale - organizare si functionare, reorganizare, dizolvare si lichidare
 Analiza insolventei comerciale, ca institutie proprie dreptului afacerilor
 Insusirea regulilor de utilizare a instrumentelor de credit si de plata, (cambia, biletul la
ordin, cecul)

Competenţe dobândite prin absolvirea disciplinei:


După parcurgerea şi însuşirea conceptelor teoretico-metodologice proprii aceastei
discipline studenţii vor dobândi următoarele competenţe:
 aptitudinea de a participa la discuţii pe probleme de dreptul afacerilor, de a identifica
problematica proprie acestei ramuri a dreptului in scopul aplicarii corecte a
reglementarilor incidente acestui domeniu;
 abilitarea de a relationa profesional, in relatiile de afaceri, cu diferitele categorii de
comercianti, tinand seama de regimul juridic propriu fiecaruia;
 abilitarea de a utiliza, in termeni profesionali, regulile, instrumentele specifice
comertului, adecvate comerciantilor;
 abilitatea de a preveni si evalua riscurile, de a se proteja in conditiile legii in relatiile
de afaceri,
 abilitarea de a evolua in mod profesional in domeniul relatiilor comerciale, de
afaceri;

2
 abilitarea de a utiliza corect institutia insolventei comerciale, de a-i intelege avantajele

1.4. Organizarea temelor în cadrul cursului

Conţinutul disciplinei constă în delimitarea următoarelor module definitorii ale


dreptului afacerilor:
Primul modul este un modul teoretic conceptual cu privire la obiectul, metoda,
organizarea, conducerea contabilităţii financiare şi de informare teoretico-profesională a
studenţilor referitoare la capital, provizioane, împrumuturi, imobilizări necorporale, corporale
şi financiare:

MODULUL I – ELEMENTE DE DREPT SOCIETAR

UNITATEA 1 . Definitia si denumirea dreptului afacerilor. Obiect. Scurt istoric.


UNITATEA 2. Categoriile de profesionisti in domeniul afacerilor; Regimul juridic al
persoanelor fizice autorizate, (PFA); Regimul juridic al intreprinzatorului persoana
fizica titular al unei intreprinderi individuale; Regimul juridic al intreprinderii familial;
Patrimoniul de afectatiune;
UNITATEA 3 Subiectele persoane juridice ale dreptului afacerilor.Aspecte introductive.
Scurt istoric. Definitia. Personalitatea juridica a societatii comerciale. Reglementare.
Formele de organizare a societatilor comerciale. Clasificarea societatilor comerciale
UNITATEA 4 Prezentarea succinta a celor cinci tipuri de societati comerciale.
Societatea in nume colectiv. Societatea in comandita simpla. Societatea pe actiuni.
UNITATEA 5 .Prezentarea succinta a celor cinci tipuri de societati comerciale.
Societatea in nume colectiv. Societatea in comandita simpla. Societatea pe actiuni.
UNITATEA 6 Constituirea societatilor comerciale. Actele constitutive ale societatilor
comerciale. Elemente obligatorii ale contractului de societate. Formalitati procedurale
necesare constituirii. Constituirea societatilor pe actiuni prin subscriptie publica
UNITATEA 7 .Organizarea si functionarea societatilor comerciale; Adunarile generale.
Forme de lucru. Atributii. Reguli de convocare. Adoptarea hotararilor. Anularea
hotararilor adunarii generale. Conducerea si controlul societatilor comerciale pe actiuni:
sisteme de administrare si organe de control
UNITATEA 8 . Modificarea actelor constitutive ale societatilor comerciale. Modificarea
capitalului social. Retragera si excluderea asociatilor.
UNITATEA 9 Fuziunea si divizarea societatilor comerciale . Dizolvarea si lichidarea
societatilor comerciale
Precizari prealabile. Cauze generale de dizolvare. Cauze speciale de dizolvare. Lichidarea.
Regii autonome. Societati cooperative. Grupuri de interes economic si grupuri europene de
interes economic. Regii autonome – regim juridic. Organizatiile cooperative – regim
juridic. Grupurile de interes economic si grupurile europene de interes economic;
reglementare, constituire, regim juridic

3
MODULUL II – INSOLVENTA. INSTRUMENTE DE CREDIT SI DE PLATA

UNITATEA 10 . Insolventa comerciala. Notiunea si caracterele procedurii insolventei.


Conditiile si efectele deschiderii procedurii insolventei. Participantii la procedura
insolventei.
UNITATEA 11 Reorganizarea judiciara. Falimentul. Inchiderea procedurii insolventei.
Raspunderea membrilor organelor de conducere
UNITATEA 12. Instrumente de credit si de plata ; clasificare ; instrumente de credit –
cambia si biletul la ordin ; instrumente de plata – cecul
UNITATEA 13 Concurenta ca fenomen economic si ca institutie juridica ;conventiile de
neconcurenta ; concurenta neloiala si practicile anticoncurentiale
UNITATEA 14 .Conceptul de consumator.Drepturile consumatorului.Caluze contractuale
si practici comerciale abuzive

1.5. Formatul și tipul activităților implicate de curs


Parcurgerea celor două module presupune întâlniri față în față cât și muncă
individuală. Întâlnirile față în față au ca scop să vă faciliteze procesul de învățare și să vă
ajute în fixarea cunoștințelor. Pentru aceasta, în cadrul acestor întâlniri se vor dezbate aspecte
legate de neclaritățile rezultate în urma parcurgerii suportului de curs și a bibliografiei
recomandate, se vor discuta studii de caz. Munca individuală revine în totalitate în sarcina
dumneavoastră și cuprinde parcurgerea suportului de curs si a materialelor bibliografice.
Aveți libertatea de a vă gestiona singuri, fără constrângeri, timpul şi modalitatea de
parcurgere a cursului. Este însă recomandată parcurgerea succesivă a modulelor prezentate în
cadrul suportului de curs în ordinea indicată şi rezolvarea sarcinilor sugerate la finalul
fiecărui modul.
Platforma de învățământ la distanță vă sta la dispoziție pentru a adresa întrebări
cadrelor didactice sau pentru discuții cu alți colegi. De asemenea, cadrele didactice vor posta
pe această platformă informații relevante pentru desfășurarea activităților, fapt pentru care vă
revine în totalitate obligația de a consulta în permanență platforma pentru a fi la curent cu
solicitările cadrelor didactice.
Cele două teme de control vor trebui predate personal (până cel târziu la datele
stabilite în calendarul disciplinei pentru întâlniri, conform următoarelor planificări, nefiind
acceptate derogări de la aceste perioade:

4
Nr. Termen predare Titlu
TC1 05.2016 Studii de caz/Aplicaţii (aferentele temelor
discutate MODUL I)
TC2 Data stabilită pentru examen Studii de caz/Aplicaţii (aferentele temelor
(în sesiunea normală de examene, NU se discutate MODUL II)
acceptă predarea temei nr. 2 în sesiunea
de restanțe)

Nepredarea lor la timp, atrage după sine pierderea punctajului acordat, conform
politicii de notare!

Datorită dinamicii informaţionale din domeniul legislativ şi contabil, în fiecare an sursele de


informare se vor modifica în conformitate cu ultimele noutăţi în domeniu şi vor fi comunicate
în timp util pe platforma https://portal.portalid.ubbcluj.ro. De asemenea, sursele de informate
vor fi disponibile şi pe CD-ul care va conţine materialele aferente acestui curs. O detaliere a
temelor se găseşte în calendarul cursului.

1.6. Materiale bibliografice

1. suport de curs elaborat de titularul disciplinei


2. Stanciu Carpenaru. Drept comercial roman, Editia a VI a, revazuta si adaugita, Ed
Universul Juridic, Bucuresti, 2007.
3. Ioan Schiau, Drept comercial, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2009;
4. Ioan Schiau, Titus Prescure, Legea societatilor comerciale nr.31/1990, Analize si
comentarii pe articole, Ed. a 2-a, revazuta, adaugita si actualizata, Ed. Hamangiu, Bucuresti,
2009
5. Gheorghe Piperea, Drept comercial, vol.I, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2008
6.Turcu Ion, Teoria si practica dreptului comercial roman, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1998;
7. Angheni Smaranda, Volonciu Magda, Stoica Camelia, Drept comercial roman, Ed. Oscar
Print, Bucuresti, 1998;
8. Clocotici Dorin, Dreptul comercial al afacerilor, Ed. Fundatiei „Romania de Maine”,
Bucuresti, 1998;
9. Gheorghe Piperea, Insolventa: legea, regulile, realitatea, Ed. Wolterskluwer, 2008
10. Radu N. Catana, Dreptul societatilor comerciale, Probleme actuale privind societatile pe
actiuniEd. Sfera, 2007;
11. Cristina Cucu, Marilena-Veronica Gavris, Catalin-Gabriel Badoiu, Cristian Haraga,
Legea societatilor comerciale nr.31/1990, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2007;
12. Monica Ionas-Salagean „Exercitarea dreptului de retragere al actionarilor in cazul
divizarii societatii. Scurte consideratii”, Revista Pandectele romane nr.1/2008
13. Monica Ionas-Salagean, Scurte consideratii privind aporturile in natura la capitalul
social, Revista Studia Universitatis Babes-Bolyai Iurisprudentia”, nr.2/2007
14. Monica Ionas-Salagean, „Scurte consideratii teoretice si practice privind convocarea
adunarilor generale ale societatilor comerciale pe actiuni” , Revista de drept comercial
nr.6/2007;

5
Sursele bibliografice au fost stabilite astfel încât să atingă obiectivele cursului, iar aceste
surse indicate pot fi găsite fie la Biblioteca Centrală Universitară, fie la Biblioteca Facultăţii de
Business, fie la Biblioteca Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor .

1.7. Materialele şi instrumentele necesare pentru curs


Pe lângă materialele puse la dispoziţie în formă tipărită şi/sau pe CD, studenţii vor lucra cu
informaţiile disponibile (în mod gratuit) pe Internet.

1.8. Calendarul cursului


În derularea acestei discipline sunt programate două întâlniri cu studenţii, cu desfăşurarea
următoare:
 întâlnirea întâi - se va parcurge modulul I
 întâlnirea a doua - se va parcurge modulul II
Pentru eficientizarea acestor întâlniri, este indicat să fie parcurse în prealabil, de către
studenţi, materialele aferente modulelor studiate, pentru ca aceştia să fie capabili să ridice
probleme, întrebări concrete, legate de noţiunile abordate în suport.
Ulterior fiecărei întâlniri de curs şi seminar, studenţilor li se vor recomanda şi teme
suplimentare care să ajute la clarificarea şi fixarea cunoştinţelor dobândite.
Întâlnirile cu studenţii vor avea loc la sediul facultăţii, după o programare prealabil anunţată.

1.9. Politica de evaluare şi notare

Nota finală va fi compusă din:


Componenta Ponderea/punctaj Data de verificare
Teme de control
TC1 25% / 2,5 puncte 05.2016
TC2 25% / 2,5 puncte Data examenului din sesiunea normală,
NU sesiunea de restanțe
Examen scris în 50 % / 5,0 puncte În sesiune conform planificării
sesiune examenelor
Total 100 % / 10 puncte

Examenul final se va realiza pe baza unui examen scris, în sesiune. Conținutul celor două
teme de control (referate) se va posta pe platforma ID (https://portal.portalid.ubbcluj.ro) după
fiecare din cele două întâlnire stabilite conform planificării . Informații suplimentare privind
modul de evaluare, redactare și criterii de notare vor fi furnizate de către cadrul didactic în
cazul întâlnirilor față în față și ulterior pe platforma de învățământ la distanță. Rezultatele
obţinute la această disciplină se vor anunţa la final, după susţinerea examenului, prin
comunicarea directă a notei finale, cât şi prin afişarea notelor (pe baza numărului matricol) pe
platforma ID (https://portal.portalid.ubbcluj.ro). Fiecare student poate solicita un feedback

6
suplimentar prin contactarea titularului de curs şi/ sau a tutorilor prin intermediul adresei de
email.

1.10. Elemente de deontologie academică

Se vor avea în vedere următoarele detalii de natură organizatorică:


1. Prezenţa la întâlnirile față în față este recomandată;
2. Plagiatul la oricare dintre etapele/cerinţele ce compun nota finală se sancţionează prin
pierderea punctajului aferent, precum şi la aplicarea altor sancţiuni prevăzute în
regulamentele studenţeşti; se consideră plagiat orice lucrare care reproduce informaţii din
alte surse nespecificate
3. Contestaţiile vor fi făcute în maxim 24 de ore de la afişarea rezultatelor, şi se vor
soluţiona în maxim 48 de ore.

1.11. Studenţii cu dizabilităţi

Titularul cursului este disponibil, în limita posibilităţilor, la adaptarea conţinutului şi


metodelor de transmitere a informaţiilor disciplinei în funcţie de tipul de dizabilităţi întâlnite
în rândul cursanţilor. Se vor lua toate măsurile necesare în vederea facilitării accesului egal al
tuturor cursanţilor la informaţie şi la activităţile didactice.

1.12. Strategii de studiu recomandate

Este recomandată parcurgerea sistematică a modulelor; se pune accentul pe pregătirea


individuală continuă, prin acumulare constantă a cunoştinţelor, precum şi pe evaluările
formative pe parcursul semestrului.
Numărul de ore necesare parcurgerii şi însuşirii cunoştinţelor necesare promovării acestei
discipline este, în funcţie de capacităţile fiecăruia, între 50 şi 55 de ore. Documentarea şi
elaborarea proiectelor necesită un interval de 25-35 de ore. Aceste ore vor fi alocate, pe
parcursul semestrului, de fiecare student, în funcţie de preferinţele individuale.

7
MODULUL I – ELEMENTE DE DREPT SOCIETAR

UNITATEA 1 . Definitia si denumirea dreptului afacerilor. Obiect. Scurt istoric.

UNITATEA 2. Categoriile de profesionisti in domeniul afacerilor; Regimul juridic al


persoanelor fizice autorizate, (PFA); Regimul juridic al intreprinzatorului persoana
fizica titular al unei intreprinderi individuale; Regimul juridic al intreprinderii familial;
Patrimoniul de afectatiune;

UNITATEA 3 Subiectele persoane juridice ale dreptului afacerilor.Aspecte introductive.


Scurt istoric. Definitia. Personalitatea juridica a societatii comerciale. Reglementare.
Formele de organizare a societatilor comerciale. Clasificarea societatilor comerciale

UNITATEA 4 Prezentarea succinta a celor cinci tipuri de societati comerciale. Societatea


in nume colectiv. Societatea in comandita simpla. Societatea pe actiuni.

UNITATEA 5 .Prezentarea succinta a celor cinci tipuri de societati comerciale. Societatea


in nume colectiv. Societatea in comandita simpla. Societatea pe actiuni.

UNITATEA 6 Constituirea societatilor comerciale. Actele constitutive ale societatilor


comerciale. Elemente obligatorii ale contractului de societate. Formalitati procedurale
necesare constituirii. Constituirea societatilor pe actiuni prin subscriptie publica

UNITATEA 7 .Organizarea si functionarea societatilor comerciale; Adunarile generale.


Forme de lucru. Atributii. Reguli de convocare. Adoptarea hotararilor. Anularea
hotararilor adunarii generale. Conducerea si controlul societatilor comerciale pe actiuni:
sisteme de administrare si organe de control

UNITATEA 8 . Modificarea actelor constitutive ale societatilor comerciale. Modificarea


capitalului social. Retragera si excluderea asociatilor.

UNITATEA 9 Fuziunea si divizarea societatilor comerciale . Dizolvarea si lichidarea


societatilor comerciale
Precizari prealabile. Cauze generale de dizolvare. Cauze speciale de dizolvare. Lichidarea.
Regii autonome. Societati cooperative. Grupuri de interes economic si grupuri europene de
interes economic. Regii autonome – regim juridic. Organizatiile cooperative – regim
juridic. Grupurile de interes economic si grupurile europene de interes economic;
reglementare, constituire, regim juridic

8
SCOP OBIECTIVE a) Definirea dreptului afacerilor şi delimitarea obiectului
său de studiu;
b) Necesitatea şi semnificaţiile diferitelor categorii de
profesioniști din domeniul afacerilor
c) Subiectele persoane juridice ale dreptului afacerilor
d) Prezentarea formelor de organizare a societăților
comerciale
e) Definirea si prezentarea fiecarei forme juridice
f) Constituirea societăților comerciale
g) Aspecte legate de organizarea si funcționarea
societăților comerciale
h) Modificarea actelor constituve ale societăților
comerciale
i) Definirea noţiunilor de fuziune și dizolvarea
j) Definirea noţiunilor de regii autonome, societati
cooperative, grupuri de interes economic si grupuri
europene de interes economic
k) Definirea şi explicarea conceptelor menţionate mai sus;
l) Prezentarea diferitelor spețe care implica aplicarea
acestor concepte

CONCEPTE DE BAZĂ  Dreptul afacerilor, persoană fizică autorizată,


intreprinzător titular al unei intreprinderi individuale,
intreprindere familiale, patrimoniu de afectațiune
 Persoană juridică, societatea în nume colectiv, societate
în comanidită simplă, societate pe acțiun, societate în
comandită pe acțiuni, societate cu răspundere limitată,
subscripție publică
 Adunare generală, sistem de administrare,
cenzori/auditori financiari
 Retragere, excludere asociați,modificarea capitalului
social
 Fuziune, divizare, dizolvare, lichidare
 Regii autonome, societati cooperative, grupuri de interes
economic si grupuri europene de interes economic

9
UNITATEA 1

Scurte consideratii introductive. Defintitia. Obiectul. Scurt istoric

1.1. Spre a ne plasa pe terenul unei discipline de specialitate adresata unor persoane cu
aspiratii in a deveni profesionisti – titulari ai unor intreprinderi care exploateaza activitati
orientate spre obtinerea de profit, deci ai unui domeniu de actualitate si deopotriva de viitor,
consideram necesara o „asezare” a materiei in curricula disciplinelor dreptului, in general, si,
totodata o definitie a ei, spre a ne permite sa o intelegem dincolo de semnificatia profana,
usor accesibila a sintagmei.

Notiunea de „drept”, in general, poate primi o multitudine de sensuri, de acceptiuni.


Rezumandu-ne la cele cu semnificatie juridica, putem distinge intre :
a) drept, ca ansamblu de reglementari, de reguli, norme juridice aplicabile populatiei
unui anumit stat. Din acest punct de vedere, se poate diferentia dreptul roman de
dreptul altor state, francez, german, etc. Acest ansamblu de reglementari constituie,
dintr-o alta perspectiva, dreptul obiectiv, pozitiv, deci dreptul vazut ca totalitate de
norme juridice aplicabile in limitele teritoriale ale unui stat;
b) intr-o a doua acceptiune, dreptul poate fi inteles ca facultate, (in sensul de posibilitate)
pe care dreptul obiectiv, (adica ansamblul de norme juridice aplicabile pe teritoriul
unui stat), o recunoaste unei persoane de a adopta o anumita conduita, sau, altfel spus,
posibilitatea de a lua o anume atitudine, de a savarsi un anume act, de a pretinde altei
persoane recunoasterea unui drept, realizarea unei anume obligatii bazate pe o lege, pe
o anume reglementare. De exemplu, dreptul fiecarui cetatean la munca, a fiecarui
individ la un nume, dreptul de proprietate, etc, sunt, fiecare dintre ele, drepturi
subiective, raportate la individ ca subiect de drept.
c) In sfarsit, spunand „drept” se poate avea in vedere stiinta dreptului ca ramura de
invatamant sau de cercetare stiintifica avand ca obiect tocmai studiul ansamblului de
reglementari, deci a dreptului obiectiv precum si a drepturilor subiective, deopotriva.
Din acest punct de vedere se poate face distinctia dintre stiinta dreptului, in general si
alte ramuri ale cunoasterii umane, sau, intr-o varianta mai restransa, intre diversele
ramuri ale dreptului, (civil, penal, constitutional, administrativ,etc.)

1..2. Privit ca ansamblu de norme juridice care reglementeaza raporturile sociale, dreptul este
divizat, in mod traditional, in doua mari ramuri: dreptul public si dreptul privat. Nu este
singura clasificare, este insa cea considerata fundamentala, de baza. Distinctia dintre cele
doua ramuri este data de natura raporturilor sociale dintre subiectele participante la aceste
raporturi. Astfel;

a) dreptului public* ii sunt specifice raporturi de subordonare intre participanti,


raporturi dintre guvernanti si guvernati, sau, altfel spus, dintre stat si particulari, in

*
Mircea Muresan, Drept civil, Parte generala, Ed. Cordial SRL, Cluj-Napoca, 1992, pag.7; Ioan Schiau, Curs
de drept comercial, Ed. Rosetti, 2004, pag.5;

10
cadrul carora statul este cel care impune regulile, guverneaza, iar particularul este
cel obligat sa le respecte; ii sunt proprii, altfel spus, norme care ocrotesc interese
generale; apartin acestei mari diviziuni a dreptului ramuri ca: dreptul
constitutional, dreptul financiar, international public, penal, administrativ,
procesual penal, etc.

b) dreptul privat† se caracterizeaza prin pozitia de egalitate dintre participanti;


studiaza raporturi sociale create intre particulari, vizand, deci, ordinea juridica
privata. Reprezentativ pentru aceasta categorie este dreptul civil, care cuprinde
ponderea covarsitoare a reglementarilor dreptului privat. Sustinerea este
suplimentar si substantial argumentata prin adoptarea actualului Cod Civil, intrat
in vigoare la 1 octombrie 2011, care devine legea fundamentala, dreptul comun in
materia raporturilor de drept privat, aplicabil deopotriva particularilor ca indivizi
si profesionistilor care exploateaza intreprideri in diverse domenii de interes si,
deci, apartinand si altor ramuri ale dreptului privat. Noua reglementare
revolutioneaza prin viziunea monista in materia raporturilor de drept privat,
constand in pretentia de a oferi o baza reglementara unica si uniforma tuturor
categoriilor de raporturi dintre particulari, civili si profesionisit deopotriva.
Evident, desi este legea fundamentala pentru aceasta ramura a dreptului nu este
insa unica. Este completata de reglementari speciale, aplicabile unor domenii
sau/si unor profesionisti si care definesc, la randul lor subramuri ale dreptului
privat, cum sunt; dreptul afacerilor, dreptul muncii, dreptul familiei, etc,

Asadar, ramura a dreptului privat, dreptul afacerilor are propria identitate, propria autonomie.
In raport cu el, dreptul civil ramane dreptul comun, ale carui reguli completeaza
reglementarile speciale ale dreptului afacerilor. In comparatie cu el, insa, dreptului afacerilor
ii este proprie o dinamica aparte, superioara oricarei alte subramuri a dreptului privat si
justificata de natura, complexitatea si specificitatea activitatii profesionistilor si a domeniului
pe care acestia il exploateaza, cel economic, orientat spre profit.

1.3. Definitia dreptului afacerilor;


Spre a defini disciplina devine prioritar necesara definirea notiunii de afacere; in sensul ei cel
mai cuprinzator, subsumeza orice activitate economica, deci, subordonata unui scop
profitabil, si, ca urmare, supusa riscului, asumat de fiecare dintre participanti, ca sansa de
castig sau posibilitate de pierdere.‡

Evolutia si complexitatea dobandita de activitatea economica intr-o epoca acut marcata de


tendinta de globalizare atribuie firesc notiunii de afacere valente noi, suplimentare fata de
varianta traditionala a ceea ce, sub imperiul vechiului Cod Comercial, (in vigoare intre 1887
– 2011). identificam cu sintagma „activitate comerciala”.


idem

A se vedea, Gheorghe Piperea, Introducere in dreptul contractelor profesionale, Ed. C.H.Beck, Bucuresti,
2011, pag.8 si urm.

11
Problematica specifica domeniului afacerilor este una complexa si diversa, cu incidente in
domeniile fiscalitatii, muncii, concurentei, protectiei consumatorilor, transporturilor, bancar,
drepturilor de proprietate industriala, etc. Este argumentul pentru care, in planul stiintelor
dreptului, dreptul afacerilor este calificat ca o materie pluridisciplinara constituita din
totalitatea normelor juridice care reglementeaza statutul si regimul juridic aplicabil
profesionistilor specializati in exploatarea unor intreprinderi, in sensul de activitati organizate
pentru producerea, administrarea sau instrainarea de bunuri sau prestarea de servicii in
scopuri lucrative, profitabile.

1.4. Obiectul de studiu al dreptului afacerilor


Definitia disciplinei ofera reperele determinarii obiectului dreptului afacerilor : normele
juridice aplicabile profesionistilor (comerciantilor) care exploateaza intreprinderi organizate
pentru a desfasura activitati economice, ( de productie, comert, prestari servicii) intelese in
sensul lor complex, modern, de afacere. Durata cursului insa, dimensionata la un semestru, nu
ne va permite o abordare exhaustiva, ci, dimpotriva, ne impune o riguroasa selectie si sinteza
a institutiilor juridice analizate. Reper in acest demers devine utilitatea informatiei raportata
la profilul profesional al viitorilor absolventi.

1.5. Scurt istoric


Inainte de a deveni disciplina de studiu sau ramura de drept distincta, materia studiata poate fi
identificata ca segment al vietii individului, pragmatic si bine orientat spre activitati
aducatoare de beneficii, de profit. Analizate din perspectiva istorica, pana sa devina
profitabile, aceste activitati au raspuns nevoilor de existenta ale individului. Astfel;

1.5.1 In antichitate; spre a-si acoperi necesarul existential, oamenii au inceput sa schimbe
intre ei produsele de care dispuneau, fie realizate prin munca lor, fie obtinute din mediul
inconjurator. Schimbul, asadar, in varianta sa primitiva numita troc, a fost rezultatul
constientizarii ideii de proprietate, a dreptului de a dispune liber asupra unor bunuri. Mai
tarziu, pe masura cresterii nevoilor oamenilor si a dezvoltarii, a intensificarii relatiilor dintre
ei, au aparut targurile, ca locuri de intalnire organizate periodic in vederea realizarii
schimbului de produse. Este perioada din istoria omenirii in care nu se poate vorbi inca de
nevoia unor reglementari in materie comerciala, in primul rand datorita preponderentei
componentei agricole si pastorale a vietii. Nevoia unor reglementari in materie a aparut
treptat, pe masura dezvoltarii comertului. Contributii semnificative in acest sens, (al
dezvoltarii comertului), si-au adus fenicienii, egiptenii, grecii, ultimii fiind si cei care au
instituit primele reguli aplicabile activitatii comerciale, in principal celei maritime. In
perioada de glorie a imperiului roman, careia ii apartin importante reglementari de natura
civila, comertul nu s-a bucurat de succes, principalele surse de agoniseala fiind agricultura si
razboaiele purtate pentru expansiune teritoriala. Mai mult, romanii considerau activitatea in
domeniul comertului ca fiind degradanta, adecvata doar pentru sclavi si popoarele supuse lor.
Ca urmare, considerau ca reglementarile lor in materie civila erau suficiente si pentru
domeniul comercial.

12
1.5.2. In evul mediu; Prabusirea imperiului roman a avut ca efect atat faramitarea puterii
politice cat si dezmembrarea sistemului de drept unitar. Au aparut statele cetati italiene,
(Milano, Bolognia, Genova, Florenta, Pisa), si odata cu ele, interesul comerciantilor de a se
organiza in corporatiuni, spre a-si reprezenta interesele proprii. Corporatia, cuprinzand
comerciantii si mestesugarii apartinand unei anumite ramuri, a inceput sa-si configureze
reguli proprii care au devenit, practic, primele norme aplicabile in materie comerciala. Cu
timpul, ele au fost coagulate in asa numite „statute”, fiecare dintre ele reprezentand
ansamblul reglementarilor proprii unei corporatii.

1.5.3. Epoca moderna. Dezvoltarea comertului a impus inlocuirea acestor norme cutumiare
cu altele care au inceput sa alcatuiasca dreptul scris. Prima care a marcat aceasta trecere a fost
Franta, care, dupa reguli comerciale scrise de mai mica anvergura, a adoptat, marcand un
moment istoric de referinta, primul Cod Comercial, in plina perioada de glorie a lui
Napoleon, la 1807. Momentul are, totodata, meritul de a separa reglementarile in materie
civila de cele comerciale. Dupa revolutia franceza, influenta ei in Europa a avut ca efect si
raspandirea codului comercial francez in diverse state europene, care l-au adoptat ca lege
proprie in materie comerciala. Dintre acestea, la 1882, Codul comercial francez a fost preluat
in Italia, oferind o conceptie moderna asupra comertului. El a stat la baza adoptarii in 1887 a
Codului comercial roman, in vigoare si in prezent. In Germania, Codul comercial a fost
adoptat in anul 1897, impreuna cu Codul civil. Ambele au intrat in vigoare in anul 1900.

1.5.4. In Romania, la inceputurile sale si pentru o lunga perioada de timp, comertul a fost
guvernat de reguli cutumiare. Primele reguli scrise nu se refereau la comert in mod special,
fiind, ca urmare, aplicabile deopotriva comerciantilor si necomerciantilor. Este cazul Codului
lui Andronache Donici din 1814, a Codului Caragea din 1817, in Muntenia, a Codului
Calimah din 1828, in Moldova. Toate preced Codul Comercial adoptat in 1887, prima lucrare
de anvergura in materie comerciala, si prima care este in totalitate consacrata reglementarii
domeniului comercial la a carui dezvoltare a contribuit.§ Intrucat nu era in concordanta cu
principiile economiei socialiste, planificate, el nu a mai fost aplicat in raporturile economice
interne fiind considerat desuet, in intreaga perioada de economie etatizata. Cu toate acestea,
nu a fost formal abrogat, avandu-si aria de aplicabilitate restransa la sfera raporturilor juridice
de comert exterior. De abia dupa 1989, odata cu trecerea la economia de piata, Codul a
revenit in actualitate oferind prima reglementare cu caracter general a activitatii comerciale
proprii economiei de piata. Sigur, o parte a dispozitiilor sale nu mai corespundea momentului
istoric, evolutia vietii comerciale moderne justificand abordari legislative noi, care vor
contura in timp cadrul juridic necesar domeniului economic si, corelativ, materia de studiu a
disciplinei dreptul afacerilor.** A impus principiile de baza in domeniul afacerilor insa pana
in 2011, cand a fost abrogat prin Noul Cod Civil, intrat in vigoare la 1 octombrie 2011.

§
Codul era structurat in patru parti, intitulate carti : Cartea I, Despre comert in general, Cartea a II a, Despre
comertul maritim, Cartea a III a, Despre faliment, (in prezent abrogata), Cartea a IVa, Despre exercitiul
actiunilor comerciale si despre durata lor
**
Reglementarile in materie comerciala adoptate dupa 1990 permit sistematizarea pe materii, cum sunt:
legislatia societatilor comerciale (ex. Legea nr.31/1990, privind societatile comerciale), legislatia privind
registrul comertului, (ex. Legea nr.26/1990); legislatia privind insolventa (ex.Legea nr.85/2006), legislatia pietei

13
UNITATEA 2

Categoriile de profesionisti in domeniul afacerilor

2.1.Denumirea traditionala de comerciant, consacrata de Codul comercial de la 1887,


(in prezent, abrogat, asa cum deja am precizat mai sus), era atribuita, sub incidenta acestuia ;
a) persoanelor fizice care se calificau ca atare prin activitatea desfasurata, (acte
de comert, operatiuni comerciale realizate pe proprie raspundere si cu continuitatea unei
indeletniciri obisnuite) si care se inregistreaza in registrul comertului;
b) persoanelor juridice care, prin inmatriculare in registrul comertului dobandeau
calitatea de comerciant : societati comerciale, regii autonome, organizatii cooperatiste,
grupuri de interes economic,
Trasatura comuna a tuturor acestor comercianti, persoane fizice si juridice deopotriva,
a fost reprezentata de natura comerciala, economica, deci speculativa, orientata spre profit, a
activitatii lor. Sub vechea reglementare, acesta era criteriul obiectiv care impunea distinctia
dintre domeniul comercial si necomercial, dintre comercianti si necomercianti, si, ca efect,
delimita normele juridice ce le erau aplicabile de cele incidente altor domenii sau categorii
prfesionale.

2.2. Prin noul Cod Civil, renuntandu-se la dualitatea comercial - civil, sub pretextul
unificarii regulilor de baza aplicabile in materia dreptului privat, in general, deci implicit
celui economic, al afacerilor, termenul traditional de comerciant este integrat categoriei mult
mai cuprinzatoare a profesionistilor. Potrivit art.3, al.2 din Cod, sunt profesionisti toti cei care
„exploateaza o intreprindere”, adica, exercita sistematic o activitate organizata „ce consta in
producerea, administrarea ori instrainarea de bunuri, ori in prestarea de servicii indiferent
daca are sau nu un scop lucrativ”, (art,.3, al.3 din Cod). Definitia subsumeaza profesionistii,
in general si, deci, inclusiv cei care performeaza in domeniul afacerilor, traditional numiti
comercianti. In aceste conditii, devine necesara stabilirea elementelor de distinctie, de
delimitare dintre diversele categorii de profesionisti, si, evident, a celor care activeaza in
domeniul afacerilor. Codul nu ofera in terminis asemenea repere. Ele sunt mai degraba
deduse decat formulate explicit. In determinarea reglementarilor de drept privat aplicabile
unui domeniu sau altul accentul se pune pe subiect, respectiv pe calitatea de profesionist a
titularului acestei activitati. Ce anume face insa diferenta intre diversele categorii de
profesionisti ? Altfel spus, ce deosebeste profesionistii in domeniul afacerilor de alte categorii
de profesionisti ? Unicul criteriu va trebui sa ramana tot activitatea desfasurata, respectiv, in
cazul profesionistilor comercianti‚ ”scopul lucrativ” al acestei activitati, in sensul de activitati
economice, (de productie, comert sau prestari de servicii efectuate in scop profitabil).

2.3. Delimitarea profesionistilor in domeniul afacerilor de alte categorii profesionale


prezinta o importanta practica incontestabila. Statutul lor distinct este, definit de :

de capital, (ex. Legea nr.297/2004), legislatia bancara, a asigurarilor (ex. Legea nr.136/1995), etc. Ele constitutie
ceea ce doctrina juridica defineste drept ”izvoare” ale dreptului afacerilor.

14
a) un ansamblu de obligatii profesionale specifice, cum ar fi: a.1) obligatia
inregistrarii in registrul comertului atat la momentul inceperii activitatii comerciale cat si
ulterior, a actelor si faptelor realizate de ei si pentru care legea impune o atare inregistrare, si,
evident, obligatia inregistrarii incetarii activitatii; a.2.) obligatia de a tine anumite registre
comerciale in care vor reflecta activitatea desfasurata, sau, aceea a.3) de a respecta regulile
unei concurente oneste, loiale;

b.) supunerea activitatii lor comerciale unor dispozitii legale proprii, specifice,
distincte, unele fata de cele aplicabile neprofesionistilor, altele, fata de cele aplicabile altor
categorii de profesionisti

c.) procedura insolventei le este uzual si covarsitor aplicabila profesionistilor din


domeniul afacerilor;

2.4. Categorii de profesionisti in domeniul afacerilor (comercianti)


In mod traditional, profesionisitii in domeniul afacerilor sunt clasificati in doua
categorii :
a) persoane fizice;
b) persoane juridice.
Legislatia actuala, conturata incepand din 1989, mentine distinctia dar o armonizeaza
si o racordeaza la evolutia societatii si, in acest context, a activitatilor economice. Astfel,
art.1 al Legii nr.26/1990, privind registrul comertului enumera urmatoarele categorii de
profesionisti care, activand in domeniul economic, au obligatia de a se inregistra in registrul
comertului ;:
a) persoanele fizice autorizate
b) intreprinderile individuale
c) intreprinderile familiale
d) societatile comerciale
e) companiile nationale si societatile nationale
f) regiile autonome
g) grupurile de interes economic
h) societatile cooperative
i) organizatiile cooperatiste
j) societatile europene
k) societatile cooperative europene
l) grupurile europene de interes economic cu sediul principal in Romania
m) alte persoane fizice si juridice prevazute de lege
Enumerarea ofera un criteriu formal pentu distinctia profesionistilor in domeniul
economic.
Categoriile enumerate la d)-l) fac parte din categoria profesionistilor (comercianti)
persoane juridice. Ponderea, in aceasta categorie, o detin societatile comerciale.

15
Vom analiza in cele ce urmeaza principalele categorii, pentru o corecta determinare a
regimului juridic propriu fiecareia, alocandu-le, insa, in acest demers, spatiul adecvat, direct
proportional cu reprezentativitatea si ponderea detinuta in realitatea economica.

2.5. Persoana fizica


Spre deosebire de societatea comerciala, care „se naste” comerciant, in sensul ca este
infiintata cu scopul de a realiza operatiunile economice determinate prin actele sale
constitutive, o persoana fizica dobandeste aceasta calitate, daca intruneste cumulativ
urmatoarele conditii:
a) realizeaza activitati economice la modul profesional, cu caracter de
continuitate, in nume si pe risc propriu.
b) solicita si obtine inregistrarea in registrul comertului si autorizarea desfasurarii
activitatii
In prezent, procedura de inregistrare si autorizare este reglementata de Ordonanta de
Guvern nr.44 din 2008. Potrivit acestui act normativ, obtinerea de catre persoanele fizice a
autorizatiei necesare desfasurarii activitatii lor economice se poate solicita astfel:
a) individual si independent, ca persoane fizice autorizate, (identificate cu
abrevierea PFA)
b) ca intreprinzatori titulari ai unei intreprinderi individuale
c) ca membri ai unei intreprinderi familiale
Anterior inceperii activitatii, persoana fizica va solicita :
a) inregistrarea in registrul comertului
b) acordarea autorizatiei de functionare.
Competenta solutionarii cererii sale revine, in toate cele trei cazuri enumerate mai sus,
Oficiului registrului comertului de pe langa tribunalul corespunzator judetului in care
persoana fizica ce urmeaza sa fie autorizata isi declara sediul social.
Pot desfasura activitati economice, in una din cele trei forme enumerate, persoanele
fizice care:
a) au implinit varsta de 18 ani, respectiv de 16 ani, in cazul membrilor
intreprinderii familiale;
b) nu au savarsit fapte sanctionate de legile financiare, vamale si cele care
privesc disciplina financiar-fiscala, de natura celor care se inscriu in cazierul fiscal;
c) au un sediu profesional declarat intr-un imobil asupra caruia au un drept de
folosinta dobandit in conditiile legii;
d) declara pe proprie raspundere ca indeplinesc conditiile de functionare
prevazute de legislatia specifica in domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protectiei mediului si
al protectiei muncii.

Ca efect al solutionarii cererii de inregistrare si autorizare a functionarii se elibereaza


certificatul de inregistrare continand codul unic de inregistrare al persoanei fizice. Este
documentul care atesta inregistrarea acesteia in registrul comertului, autorizarea functionarii
precum si luarea in evidenta de catre autoritatea fiscala competenta. Altfel spus, este
documentul care confera legalitate activitatii economice realizate de o persoana fizica.

16
2.5.1. Regimul juridic al persoanelor fizice autorizate, (PFA);
a) are dreptul de a colabora cu alte persoane fizice autorizate ca PFA, cu
intreprinzatori titulari ai unei intreprinderi individuale, cu reprezentantii unei
intreprinderi familiale, cu alte persoane fizice sau juridice, in scopul desfasurarii activitatii
pentru care a fost autorizat;
b) poate angaja cu contract de munca terte persoane pentru desfasurarea
activitatii pentru care a fost autorizata;
c) poate cumula calitatea de persoana fizica autorizata cu cea de salariat al
unei terte persoane indiferent ca functioneaza in acelasi domeniu sau intr-unul
distinct, in schimb nu poate cumula aceasta calitate cu cea de intreprinzator persoana fizica
titular al unei intreprinderi individuale;
d) este asigurata in sistemul public de pensii si are dreptul de a fi asigurata
in sistemul asigurarilor sociale de sanatate si al asigurarilor pentru somaj;
e) poate fi supusa procedurii simplificate a insolventei, in conditiile Legii
nr.85/2006;
f) raspunde pentru obligatiile sale cu patrimoniul de afectatiune, daca
aceasta a fost constituit, si, in completare, in masura in care acesta nu este suficient,
cu averea sa personala.

2.5.2. Regimul juridic al intreprinzatorului persoana fizica titular al unei intreprinderi


individuale
a) poate angaja terte persoane cu contract individual de munca, poate
colabora cu alte PFA, cu alti intreprinzatori persoane fizice titulari ai unor
intreprinderi individuale sau reprezentanti ai unor intreprinderi familiale, cu alte persoane
juridice;
b) poate cumula calitatea de intreprinzator titular al unei intreprinderi
individuale cu cea de salariat al unei terte persoane, indiferent ca activitatea acesteia
este in acelasi domeniu sau intr-unul distinct;
c) este asigurat in sistemul public de pensii si are dreptul de a fi asigurat in
sistemul asigurarilor sociale de sanatate si al asigurarilor pentru somaj;
g) poate fi supus procedurii simplificate a insolventei, in conditiile Legii
nr.85/2006;
d) raspunde pentru obligatiile sale cu patrimoniul de afectatiune, daca acesta
a fost constituit, si, in completare, cu averea sa personala.

2.5.3. Regimul juridic al intreprinderii familiale


a) este constituita din 2 sau mai multi membri ai unei familii care pot fi
simultan PFA sau titulari ai unor intreprinderi individuale sau pot cumula calitatea de
salariat al unei terte persoane cu activitate in acelasi domeniu sau unul distinct de cel al
intreprinderii familiale; membrii familiei incheie un acord de constitutire, a carui forma scrisa
este o conditie de validitate. In continutul lui va fi indicat numele membrilor, al
reprezentantului intreprinderii, data, participarea fiecarui membru la întreprindere, cotele
procentuale in care se vor imparti veniturile intre acestia, raporturile dintre ei, conditiile de
retragere. Elementele obligatorii ale acordului sunt comparabile cu cele ale actelor

17
constitutive ale societatii comerciale, desigur intr-o forma simplificata, corespunzatoare
structurii mai putin complexe si lipsite de personalitate juridica a intreprinderii familiale;
b) membrii intreprinderii familiale sunt asigurati in sistemul public de pensii si
si au dreptul de a fi asigurati in sistemul asigurarilor sociale de sanatate si al
asigurarilor pentru somaj;
c) nu poate angaja terte persoane cu contract de munca;
d) poate colabora cu toate tipurile de comercianti ( PFA, intreprinzatori titulari
ai unei intreprinderi individuale, intreprinderi familiale, societati comerciale, etc.)
e) nu are personalitate juridica si nu are, ca urmare, un patrimoniu propriu;
prin acordul de constituire, membrii acesteia pot insa conveni asupra constituirii unui
patrimoniu de afectatiune reglementand si cotele fiecarui membru la constituirea acestui
patrimoniu;
f) membrii raspund solidar si indivizibil, cu patrimoniul de afectatiune, pentru
datoriile contractate de reprezentantul intreprinderii; in lipsa patrimoniului de
afectatiune sau, in completarea lui, raspund cu intreg patrimoniul, corespunzator cotelor de
participare convenite prin acordul de constituire.

2.6. Patrimoniul de afectatiune;


OGU nr.44/2009 consacra in premiera acest concept cu referire la subiectele dreptului
afacerilor. El reprezinta ansamblul bunurilor, drepturilor si obligatiilor alocate de persoana
fizica autorizata in oricare din cele trei forme permise de lege, desfasurarii activitatii sale
economice. Ca urmare, creditorii personali ai persoanei fizice autorizate,(PFA),
intreprinzatorului titular al unei intreprinderi individuale sau ai membrilor intreprinderii
familiale nu vor putea sa urmareasca, in scopul recuperarii creantelor lor, bunurile din
patrimoniul de afectatiune, ci doar pe cele personale ale respectivelor persoane. La fel,
creditorii comerciali vor urmari cu prioritate bunurile din patrimoniul de afectatiune si doar in
mod complementar pe cele personale ale debitorului lor comerciant persoana fizica. Se face
astfel distinctia intre doua categorii de creditori ai comerciantului persoana fizica, creditorii
comertului si respectiv creditorii personali.

Se impune precizarea ca, ulterior acestei prime consacrari legale in maieria dreptului
afacerilor a conceptului de „patrimoniu de afectatiune”, prin dispozitiile art. 31 din Codul
civil, aplicarea lui este generalizata pentru toate categoriile de profesionisti, fiind afectat
exercitarii profesiei acestora.

18
UNITATEA 3

Subiectele Persoane Juridice Ale Dreptului Afacerilor

Societatile comerciale

3.1. Aspecte introductive.


Daca dimensiunile activitatii economice a persoanei fizice, in oricare din cele trei
forme de organizare reglementate de OGU nr.44/2008, sunt direct raportate la persoana sa,
dobandind, ca urmare, anvergura permisa de energiile unui singur individ, corespund deci,
unei afaceri de mica anvergura, in schimb, societatea comerciala devine forma adecvata de
derulare a operatiunilor economice atunci cand amploarea acestora impune concentrare de
resuse umane si materiale, si, inerent, o organizare corespunzatoare. Aparitia ei a reprezentat,
ca urmare, consecinta fireasca a evolutiei economice si sociale a societatii omenesti. Din
punctul in care satisfacerea nevoilor a depasit posibilitatile unui singur individ a devenit
necesara asocierea de resurse umane si materiale, scopul convergent urmarit fiind realizarea
unor activitati profitabile. De la formule de asociere restranse, reunind cateva persoane, care
isi puneau impreuna bunurile si priceperea pentru a da eficienta activitatii lor economice, s-a
ajuns in timp la asocieri de anvergura, de sute, chiar mii de persoane, care, inerent, au impus
solutii adecvate de organizare si coordonare a afacerii. Desigur, complexitatea acestora este
expresia directa a dimensiunilor afacerii si a numarului persoanelor implicate in realizarea ei.
Este indisolubila legatura dintre evolutia activitatii economice si cea a structurilor juridice
create pentru realizarea ei. Privita deci, din perspectiva istorica, devine usor de inteles de ce,
in prezent, societatea comerciala a devenit o institutie juridica configurata cu exactitate prin
dispozitii legale, capabila sa concentreze energii umane, materiale, financiare, cu scopul de a
satisface nevoile intrepinzatorilor, si, indirect ale societatii omenesti. Ea insasi si-a structurat
si perfectionat formele de organizare in directa corelatie cu interesele activitatii economice
aflate in expensiune. Este explicabil, deci, de ce, in prezent, constituie ponderea subiectelor
persoane juridice ce activeaza in domeniul afacerilor.

3.2. Scurt istoric.


Inceputurile societatii comerciale dateaza inca din antichitate. La inceput
nu avea personalitate juridica, inspirata fiind de reglementarea societatii civile din
dreptul roman. Evoluand, isi defineste principalele atribute caracteristice in evul mediu, cand
apare societatea in comandita simpla. In perioada capitalismului colonial, (secol XVII), isi
are geneza societatea pe actiuni. Codul comercial francez de la 1807 o denumeste «societate
anonima» si reglementeaza cele doua forme ale ei, societate pe actiuni si in comandita pe
actiuni. La sfarsitul secolului al XIX-lea, din imbinarea trasaturilor societatii in nume colectiv
si ale celei pe actiuni apare societatea cu raspundere limitata.

3.3. Definitia.

19
Societatea comerciala poate fi definita ca fiind entitatea cu personalitate juridica,
constituita potrivit legii, prin asocierea mai multor persoane in conditiile reglementate prin
actul constitutiv, pentru a realiza activitati economice deci,cu scopul de a obtine profit.

3.4. Personalitatea juridica a societatii comerciale.


Potrivit legii, societatea comerciala devine persoana juridica din momentul
inregistrarii ei in registrul comertului. Ea dobandeste asadar, o identitate proprie, distincta de
cea a asociatilor care o constituie, configurata de urmatoarele elemente care o personalizeaza
:
a) are o organizare de sine statatoare, convenita de asociati prin actul constitutiv,
cu respectarea conditiilor impuse de lege, in functie de forma juridica ;
b) are un patrimoniu propriu, ca ansamblu de drepturi si obligatii cu continut
economic, distinct si independent de patrimoniul oricarei alte persoane, inclusiv al
asociatilor si afectat realizarii activitatii comerciale proprii ; element specific al
patrimoniului societatii comerciale este capitalul social;
c) are propriile elemente de identificare, decurgand din calitatea sa de subiect de
drept distinct, (denumire, sediu ) ;
d) are propria sa vointa, distincta de a asociatilor, (voina sociala), manifestata
prin organele sale ;
e) are nationalitate proprie, distincta de cea a asociatilor, si care este
nationalitatea tarii pe teritoriul careia si-a stabilit sediul social ;
f) are capacitate juridica, (responsabilitate juridica) proprie, distincta de cea a
asociatilor, ceea ce ii permite sa participe in nume propriu la raporturile juridice,
corespunzatoare realizarii obiectivelor si scopurilor sale, (capacitate de folosinta specializata)
;

Societatea comerciala este comerciant, profesionist deci, din momentul


Dobandirii personalitatii juridice. Spre deosebire de persoanele fizice care devin
comercianti, (inteprinzatori, operatori economici), ea «se naste» comerciant si isi pastreaza
aceasta calitate pe toata durata existentei sale, indiferent daca desfasoara sau nu activitate.

3.5. Reglementare
Actul normativ care constituie dreptul comun in materia societatilor
comerciale, oferind regulile de infiintare, organizare si functionare, reorganizare,
dizolvare si lichidare a lor este Legea nr.31/1990 , denumita in continuare, LSC. Prin ultimele
modificari ce i-au fost aduse, legea a fost armonizata cu reglementarile europene in materie.

Pentru anumite domenii economice, de regula, cele cu un mai mare impact asupra
populatiei si, deci, in scopul protejarii intereselor ei, au fost adoptate acte normative proprii
domeniului respectiv, care, avand caracter special, devin prioritar incidente pentru domeniul
reglementat. In cazul lor, Legea nr.31/1990, devine complementar aplicabila.

Sintagma « drept societar » isi absoarbe substanta cu prioritate din LSC si,
complementar, cum deja am precizat, din reglementarile speciale aplicabile anumitor

20
categorii de societati comerciale. Privite in ansamblu toate acestea configueaza statutul
juridic al acestei categorii de profesionisti, distinct de cel reglementat prin normele de drept
comun reprezentate de Codul Civil. Ideea este enuntata de textul art.192 din Cod, in
conformitate cu care “persoanele juridice legal infiintate se supun dispozitiilor aplicabile
categoriei din care fac parte, precum si celor cuprinse in prezentul cod, daca prin lege nu se
prevede altfel. »

3.6. Formele de organizare a societatilor comerciale


Legea societatilor comerciale reglementeaza cinci forme juridice in care se
poate constitui societatea comerciala si anume :
1.societatea in nume colectiv
2.societatea in comandita simpla,
3.societatea pe actiuni;
4.societatea in comandita pe actiuni
5.societatea cu raspundere limitata

Enumerarea pastreaza ordinea apartitiei lor istorice. Sunt, in principiu, formele


juridice reglementate si in legislatia altor state, nefiind produse de laborator ci rezultatul
experientei si practictii indelung verificate in statele cu economie de piata.

Cele cinci forme sunt limitativ prevazute de lege ; viitorii asociati au libertatea de a
opta pentru oricare dintre ele, dar, din momentul alegerii, sunt obligati sa respecte dispozitiile
legale proprii formei juridice alese ; nu vor putea imagina forme juridice noi, sui generis, nici
chiar preluand si combinand selectiv trasaturi proprii celor cinci tipuri reglemenate. Pe de alta
parte, dreptul de optiune este limitat in situatiile in care domeniul de activitate al viitoarei
societati impune organizarea intr-o anume forma juridica, dispusa prin acte normative
speciale. Este cazul societatilor bancare, sau celor de investitii financiare pentru care legi
speciale incidente impun constituirea lor in forma juridica de societate pe actiuni.
Evident, optiunea asociatilor pentru una sau alta dintre formele de societate va avea
sansa de a fi corecta, corespunzatoare starii lor de fapt, numai in masura in care acestia
cunosc trasaturile ce definesc fiecare tip de societate in parte, astfel incat alegerea sa fie
facuta in deplina cunostinta de cauza.

3.7. Clasificarea societatilor comerciale


Cele cinci forme juridice de societati comerciale pot fi clasifiate in functie de mai
multe criterii. Avem in vedere, in cele ce urmeaza, doar doua dintre ele, considerandu-le
esentiale in intelegerea regimului lor juridic, in configurarea exacta a trasaturilor ce le
particularizeaza. Astfel ;

3.7.1. In functie de natura asocierii, de argumentul acestei asocieri


sunt :
a) societati de persoane ; cele in care asocierea este consecinta relatiei
dintre asociati, a increderii reciproce pe care si-o acorda ; societatea este constituita,
asadar, in considerarea persoanei asociatilor, (« intuitu personae »). Relevanta relatiei dintre

21
asociati, imprima societatilor din acesta categorie o serie de elemente specifice, cum ar fi cele
legate de atribuirea denumirii, numarul relativ restrans de asociati, raspunderea nelimitata si
solidara a acestora, conditiile rigide de transmitere a partilor de interes, deci, de dobandire
sau incetare a calitatii de asociat, cauzele de dizolvare a societatii, etc. Fac parte din acesta
categorie societatea in nume colectiv, (cea mai reprezentativa), si societatea in comandita
simpla.

b) societati de capitaluri; in care relevanta relatiei dintre asociati se


estompeaza in favoarea importantei marimii aportului adus la capitalul social ;
determinanta este investitia de capital a asociatilor. Ca urmare, sunt societati care reunesc un
numar mare de asociati, care, de cele mai multe ori, nici nu se cunosc intre ei. Dobandirea
calitatii de actionar nu mai este conditionata, in cazul societatilor din aceasta categorie, de
acordul celorlalti actionari, si nu mai reprezinta, ca urmare, element de modificare a actelor
lor constitutive. Prototipul il reprezinta societatea pe actiuni. Face parte din aceeasi categorie
si societatea in comandita pe actiuni.

c) Societatea cu raspundere limitata nu este integrata complet in nici


una din categoriile mentionate. Ea reprezinta o forma intermediara, un hibrid, creat
din imbinarea de trasaturi proprii atat societatilor de persoane cat si celor de capitaluri. De
exemplu, ca si in cazul celor de persoane, infiintarea ei este bazata pe relatia dintre asociati,
ceea ce justifica dealtfel, limitarea numarului maxim al acestora la 50. Raspunderea
asociatilor este limitata, ca si in cazul actionarilor societatilor de capitaluri si regulile de
organizare si functionare sunt, la randul lor, asemanatoare acestei din urma categorii. Prin
vointa asociatilor, exprimata in actul constitutiv, pot fi accentuate trasaturile proprii
societatilor de capitaluri sau, dimpotriva, celor de persoane. Dealtfel, tocmai pentru ca este
produsul influentelor preluate de la ambele categorii de societati, a aparut ultima din punct de
vedere istoric.

3.7.2. In functie de intinderea raspunderii asociatilor sunt:


a) societati in care asociatii raspund nelimitat si solidar; societatea in nume
colectiv si societatile in comandita (simpla si pe actiuni) in privinta asociatilor
comanditati.
Cele doua coordonate ale raspunderii se definesc astfel:
1. Nelimitata: asociatii raspund pentru obligatiile societatii nu doar in limita
aportului lor patrimoniul societatii ci, in subsidiar, si cu propriul patrimoniu, in masura in
care cel al societatii este insuficient pentru a acoperi integral obligatiile sociale.
2. solidara; fiecare dintre asociati va raspunde pentru intreaga obligatie a
societatii, neacoperita din valorificarea patrimoniului acesteia. Raspunderea fiecarui asociat
fata de creditorii societatii nu este, asadar, dimensionata la valoarea aportului sau la capitalul
social. Acest aport primeste relevanta numai in relatia cu ceilalti asociati, de la care asociatul
poate pretinde, pe cale de regres, recuperarea sumei corespunzatoare cotei lor de participare
la capital, dupa ce el a achitat creditorilor intreaga datorie a societatii. Solidaritatea
raspunderii este, dealtfel, caracteristica obligatiilor comerciale in general, spre deosebire de

22
obligatiile civile unde divizibilitatea raspunderii constituie regula iar solidaritatea este
exceptia.
b) societati in care asociatii raspund limitat, societatea pe actiuni, societatea
cu raspundere limitata, societatile in comandita, (simpla si pe actiuni), in privinta
asociatilor comanditari.
Raspunderea limitata consta in obligatia fiecarui asociat de a raspunde pentru
obligatiile societatii numai in limita aportului sau la capitalul social. Creditorii nu au dreptul
de a-si extinde urmarirea, in vederea recuperarii creantelor lor fata de societate, asupra
patrimoniului personal al asociatilor.

De precizat ca raspunderea in limita aportului la capitalul social nu se


identifica cu plata in favoarea creditorilor, de catre fiecare asociat, a unei sume
corespunzatoare aportului sau la capitalul social, ci cu riscul sau de a nu-si recupera cel putin
investitia adusa cu titlu de aport, scadenta la data lichidarii societatii. Raspunderea limitata
echivaleaza, deci, cu raspunderea societatii pentru obligatiile sale sociale.

Din exemplele de mai sus devine evidenta particularitatea caracteristica societatilor in


comandita simpla si pe actiuni care, reunind asociati cu raspundere limitata, (comanditarii) si
asociati cu raspundere nelimitata si solidara, (comanditatii), se regasesc in ambele categorii
de societati.

3.8. Formele juridice de societate. Prezentare succinta.


Dupa ce la punctul 6 am enumerat cele cinci tipuri de societati reglementate de lege,
in cele ce urmeaza vom incerca sa le descriem sintetic, configurandu-le trasaturile specifice.

3.8.1.Societatea in nume colectiv


Este cea mai veche dintre formele de societate, azi considerata usor
desueta. Reuneste, de regula, un numar mic de persoane, a caror asociere este
intemeiata pe relatiile dintre ele, pe increderea reciproca ce si-o acorda. Asa cum am mai
afirmat, este prototipul societatilor de persoane. Este adecvata penru afaceri de mici
dimensiuni, de familie.

Caracteristici:
a) raspunderea asociatilor este nelimitata si solidara ; ca urmare,
creditorii societatii pot pretinde plata sumelor ce le sunt cuvenite si de la asociati,
fiecare dintre ei fiind obligat sa plateasca intreaga suma datorata de societate. Raspunderea
acestora este insa subsidiara celei a societatii, asa incat, poate fi antrenata numai dupa ce, cu
prioritate, plata a fost pretinsa acesteia, dar fara rezultat. Neincasarea sumei, in termen de 15
zile de la formularea solicitatii, il indreptateste pe creditor sa se indrepte impotriva oricaruia
dintre asociati, obligandu-l la plata intregii datorii a societatii sau, dupa caz, a diferentei
ramase neacoperite.

b) denumirea societatii cuprinde, in mod obligatoriu, numele a cel putin

23
unuia dintre asociati, insotit de sintagma “societate in nume colectiv” scrisa in
intregime, nu abreviat. Regula privind atribuirea firmei (denumirii) pune in evidenta
relevanta persoanei asociatilor in acest tip de societate, inclusiv pentru terti. Ca urmare, daca
denumirea contine numele unei persoane straine de societate, aceasta va deveni raspunzatoare
nelimitat si solidar pentru obligatiile societatii, asemeni asociatilor. Printr-o atare
reglementare, legiuitorul a urmarit sa protejeze interesele tertilor care obtin o prima
informatie despre societate chiar din denumirea ei, increderea acordata societatii fiind
prioritar raportata la persoana asociatilor care o constituie.

c) Actul constitutiv al societatii, semnat de toti asociatii, este contractul de


societate, incheiat in forma autentica ;

d) Capitalul social este divizat in parti de interes. Legea nu impune o


limita minima a capitalului social. El va fi varsat integral la data constituirii societatii
si se compune din :
1. aporturi in numerar, cu caracter obligatoriu si, eventual,
2.aporturi in natura, constand in bunuri cu valoare economica, 3.creante, caz in care
asociatul va ramane raspunzator pentru societate pana la incasarea de catre aceasta a valorii
creantei aportate de el;

e) asociatii se pot obliga la prestatii in munca cu titlu de aport social, a caror valoare
nu poate fi insa cuantificata in capitalul social ci doar in impartirea beneficiilor si a activului
social ;

f) deciziile societatii se adopta cu votul asociatilor reprezentand majoritatea


capitalului social, cu exceptia celor care privesc modificarea actului constitutiv sau revocarea
administratorilor, pentru care este necesar acordul tuturor asociatilor.

g) administrarea societatii poate fi atribuita unuia sau mai multor administratori,


exclusiv asociati, persoane fizice sau juridice. In cazul pluralitatii de administratori, in actul
constitutiv se va reglementa daca acestia sunt obligati sa lucreze impreuna sau separat.

h) asociatii au obligatia de a nu face concurenta societatii, fiindu-le


interzisa calitatea de asociat cu raspundere nelimitata intr-o alta societate cu obiect
similar sau concurent ; au, de asemenea, obligatia de a nu efectua operatiuni in acelasi fel de
comert sau intr-unul asemanator ;

i) societatea se dizolva daca, urmare a falimentului, incapacitatii,


excluderii sau retragerii unuia dintre asociati, numarul acestora s-a redus la unul
singur si acesta nu decide transformarea societatii in societate cu raspundere limitata cu unic
asociat sau, in cazul decesului, daca in actul constituiv nu a fost reglementata posibilitatea de
continuare a societatii cu mostenitorii. Sunt cauze speciale de dizolvare, la care se adauga
cele cu caracter general, aplicabile oricarei forme juridice de societate. Analiza acestora se va
face in cadrul capitolului consacrat dizolvarii si lichidarii societatilor comerciale.

24
3.8.2. Societatea in comandita simpla
Denumirea societatii este legata de contextul aparitiei sale, in Evul Mediu,
intr-o perioada in care categoriile sociale care dispuneau de capitaluri, clerul
nobilimea, militarii, nu aveau posibilitatea de a le valorifica in activitati comerciale, fie
pentru ca legea le interzicea, fie pentru ca activitatea de comerciant era considerata
degradanta pentru pozitia lor sociala. In acest context, solutia gasita de ei pentru valorificarea
banilor de care dispuneau a devenit contractul de commenda, in baza caruia incredintau sume
de bani unor negustori in vederea fructificarii lor in afaceri si impartirii beneficiilor rezultate.
Accest tip de colaborare, avand ca liant increderea, a generat si formele diferite de raspundere
proprii societatii : limitata, corespunzatoare capitalurilor investite, (asociatii comanditari),
respectiv nelimitata si solidara, in cazul celor carora le erau incredintati banii in vederea
fructificarii lor in afaceri eficiente, (deveniti asociati comanditati). Angajarea raspunderii
acestei din urma categorii opereaza dupa regulile valabile in cazul societatii in nume colectiv
: caracterul ei subsidiar impune ca in mod prioritar, plata sa fie pretinsa societatii; numai dupa
15 zile de la notificarea acesteia fara rezultat, creditorii o vor putea pretinde asociatilor
comanditati, respectiv unuia/unora dintre ei.

Caracteristici :
a) prima trasatura este legata de prezenta, in cadrul societatii, a celor
doua categorii de asociati, comanditari si comanditati, reunind cele doua forme de
raspundere, limitata – comanditarii, nelimitata si solidara - comanditatii ; suportul asocierii
lor il reprezinta increderea, asemeni societatii in nume colectiv ; numarul minim de asociati
este de doi ; desi legea nu plafoneaza numarul maxim, de regula, acesta este mic ;

b) denumirea societatii cuprinde, in mod obligatoriu, numele a cel putin unuia dintre
asociatii comanditati, insotit de mentiunea «societate in comandita simpla», scrisa in
intregime. Ratiunile pentru care legiuitorul impune cuprinderea in denumire a cel putin unuia
dintre numele asociatilor cu raspundere nelimitata si solidara sunt similare celor de la
societatea in nume colectiv. Ca urmare, daca numele unui asociat comanditar sau chiar al
unei persoane terte in raport cu societatea, figureaza in denumire, aceasta, la randul ei, devine
raspunzatoare fata de societate in mod nelimitat si solidar, asemeni asociatilor comanditati.
Se protejaza, si in acest caz, intereselor creditorilor societatii.

c) actul constitutiv al societatii este contractul de societate, incheiat in forma


autentica ;

d) nu are o limita minima a capitalului social, si in acest caz, ca si in cazul


societatii in nume colectiv, garantia creditorilor fiind prioritar data de asociati, nu de
valoarea capitalului social. Aporturilor asociatilor la capitalul social, prevazute in actul
constitutiv, sunt similare cu cele de la societatea in nume colectiv;

e) ca si in cazul asociatilor societatii in nume colectiv, asociatii

25
comanditati se pot obliga la prestatii in munca cu titlu de aport social, a caror valoare
nu poate fi insa cuantificata in capitalul social ci doar in impartirea beneficiilor si a activului
social ;

f) deciziile societatii sunt luate de asociatii reprezentand majoritatea absoluta a


capitalului social, cu exceptia celor referitoare la modificarea contractului de societate si la
revocarea administratorilor, pentru care este necesar acordul tuturor asociatilor. Votul se
exercita, ca si in cazul societatii in nume colectiv, in mod direct proportional cu participarea
asociatilor la capitalul social.

g) dreptul de a administra societatea il au numai asociatii comanditati;


restrictia este reglementata, si in acest caz, in vederea apararii intereselor tertilor ;
comanditarilor li se recunoaste dreptul de a realiza in numele societatii numai anumite
operatiuni, incredintate de reprezentantii acesteia prin procura inscrisa in registrul comertului.
Daca un asociat comanditar realizeaza acte de administrare in lipsa unei astfel de procuri, el
devine raspunzator fata de terti in mod nelimitat si solidar, asemeni comanditatilor.

h) cauzele de dizolvare sunt similare cu cele reglementate pentru societatea in nume


colectiv.

De retinut : raspunderea nelimitata si solidara a asociatilor imprima societatilor de


persoane o serie de trasaturi comune, specifice: 1) numai in cazul acestora denumirea va
cuprinde, in mod obligatoriu, numele a cel putin unuia dintre asociati, respectiv a unuia dintre
comanditati, si, 2) numai in cazul acestora, denumirea va fi insotita de precizarea formei
juridice a societatii, scrisa in intregime, nu cu initiale ; 3) asociatii se pot obliga la prestatii in
munca cu titlu de aport social, a carui valoare nu poate fi insa cuantificata in capitalul social
ci doar in impartirea beneficiilor si a activului social ; 4) legea nu impune o valoare minima a
capitalului social pentru nici una din cele doua forme juridice de societate.
Argumente : credibilitatea acestor tipuri de societate este prioritar fundamentata pe
persoana asociatilor ; capitalul social fiind nesemnificativ, si, pe de alta parte, asociatii/o
parte dintre ei, avand o raspundere nelimitata si solidara, tertii se vor putea raporta la acestia
pentru a-si evalua riscurile de a contracta cu societatea.

3.8.3.Societatea pe actiuni
Este forma reprezentativa a societatilor de capitaluri ; ca urmare, in cazul
ei, relevant devine aportul la capital al actionarilor, in detrimentul relatiei dintre
asociati, a carei importanta dispare. Ca o consecinta, caracteristic pentru acest tip de societate
este numarul mare de actionari, care, de cele mai multe ori, nici nu se cunosc intre ei.
Denumirea care i se mai atribuie, de «societate anonima», pune suplimentar in valoare
aceasta trasatura.
Este cea mai complexa, mai evoluata dintre formele juridice de societate,
adecvata pentru afaceri de mari dimensiuni, care absorb capitaluri considerabile. Pentru a
raspunde unui atare scop, atat pentru infiintarea societatii cat si pentru infuzia suplimentara
de capital se poate recurge la subscriptia publica, (oferta publica).

26
Numarul mare de actionari si valoarea mare a capitalului social, caracteristice
pentru societatea pe actiuni, au impus reglementarea unor structuri adecvate, a unor organe cu
atributii si competente bine definite, functionand pe principul separatiei puterilor.
Vom acorda spatiul adecvat analizei acestor structuri la capitolul consacrat organizarii
si functionarii societatilor comerciale.

Caracteristici :
a) Actionarii raspund limitat pentru obligatiile sociale;
b) Pentru infiintarea societatii este necesar un numar minim de doi
actionari, persoane fizice si/sau juridice ; (dealtfel, acelasi numar este necesar in cazul
fiecarei forme juridice de societate, cu exceptia societatii cu raspundere limitata cu unic
asociat).
c) Firma societatii cuprinde o denumire proprie, distincta de a altor
societati si va insotita de mentiunea «societate pe actiuni » scrisa in intregime sau de
initialele «S.A» ;
d) Actele constitutive ale societatii sunt contractul de societate si statutul
care pot fi redactate si sub forma unui inscris unic, denumit act constitutiv, sub
semnatura privata sau avand data certa; forma autentica devine necesara numai in cazul in
care la capitalul social au fost subscrise terenuri sau cand societatea s-a constituit prin
subscriptie publica ;
e) In functie de modul de asigurare a capitalului social al viitoarei societati
comerciale, aceasta se poate constitui : 1) prin subscriere integrala si simultana a
capitalului social de catre semnatarii actului constitutiv ; procedura de infiintare, in acest caz,
nu este diferita de cea urmata in cazul celorlalte forme juridice de societate ; 2) prin
subscriptie publica, caz in care capitalul social este asigurat si de alte persoane decat cele care
au initiat infiintarea societatii. Vom analiza procedura aferenta ambelor modalitati de
constituire la capitolul consacrat acestei teme.
In functie de modalitatea de infiintare a societatii, (simultana,
concomitenta), sau continuata, (prin subscriptie publica), societatile de capitaluri pot
fi clasificate in societati inchise, cele infiintate simultan, sau de tip deschis, cele infiintate
prin oferta publica. Se integreaza celei de-a doua categorii si cele care, desi s-au infiintat
simultan, ulterior constituirii au apelat la o majorare a capitalului social prin subscriptie
publica. Reciproca e valabila : societatile de tip deschis se pot transforma, la randul lor, in
societati inchise, urmand in acest scop procedura legala expres reglementata.
f) Limita minima a capitalului social este de 90.000 lei. Capitalul va fi
constituit din aporturi in numerar, si/sau aporturi in natura evaluabile economic si
aporturi in creante, acestea din urma numai in cazul societatii pe actiuni constituite simultan.
La infiintare este obligatorie varsarea a cel putin 30% din valoarea capitalului social subscris,
diferenta de 70% urmand a fi varsata in termen de 12 luni, in cazul aporturilor in numerar,
respectiv de 2 ani, in cazul celor in natura.
g) Capitalul social este divizat in fractiuni egale ca valoare, de minim 0,10
lei, indivizibile, numite actiuni. Ele pot fi nominative, (1), cand nominalizeaza
titularul actiunii, sau la purtator (2), cand titularul nu este nominal indicat, si se considera, ca

27
urmare, ca proprietatea asupra actiunii apartine posesorului ei. In actul constitutiv se va
reglementa, in mod obligatoriu, atat numarul cat si felul actiunilor emise de societate.
Actiunile sunt titluri de valoare negociabile, (sau titluri de credit) care incorporeaza in
ele o anume valoare patrimoniala, corespunzatoare valorii patrimoniului societatii emitente.
Au trasaturi ale titlurilor de credit fara a fi insa perfect asimilabile acestora, intrucat le
lipseste caracterul perfect autonom, independenta fata de actul juridic din care decurg, in
speta, fata de actul constitutiv al societatii emitente. Detinerea unei actiuni presupune implicit
dependenta la o anume societate si, deci, dobandirea drepturilor si obligatiilor reglementate
prin actul constitutiv al respectivei societati.
Drepturile fundamentale garantate oricarui detinator de actiuni, (deci
actionar), sunt: a) dreptul de a participa si a vota in adunarile generale ; b) dreptul de a
incasa dividende. Nu sunt singurele drepturi dar sunt cele de baza.

Actiuni preferentiale cu drept de dividend prioritar; reprezinta o


categorie speciala de actiuni care confera titularului lor dreptul de a incasa profit in
mod prioritar, din profitul distribuibil, inaintea oricarei prelevari. Nu confera dreptul de a
vota ci doar de a participa la lucrarile adunarilor generale ale actionarilor. Pot deveni, asadar,
modalitati de investire eficienta a resurselor banesti de catre titularul lor, cu conditia ca
societatea sa fie profitabila.
h) Organizarea si functionarea societatii sunt realizate prin intermediul
organelor sale, cu competente si atributii bine definite, structurate pe principiul
separatiei puterilor: (1), adunarea generala, cu cele doua forme de lucru ale sale, ordinara si
extraordinara, (2), administratorii societatii, de regula constituiti in organul colegial numit
consiliu de administratie, si directorii, (in cazul sistemului unitar de administrare), sau
consiliul de supraveghere si directoratul, (proprii sistemului dualist de administrare a
societatii), (3) cenzorii/auditorul financiar ;
Vom analiza competentele, modul de lucru al acestor organe la capitolul
consacrat organizarii si functionarii societatii comerciale.
i) are dreptul de a emite obligatiuni, ca modalitate tipica de capitalizare,
proprie acestui tip de societate; atunci cand are nevoie de fonduri banesti si cand nu
poate sau nu are interesul de a recurge in acest scop la majorarea capitalului social si cand
nici solutia contractarii unui credit bancar nu este convenabila, poate emite titluri de valoare
numite obligatiuni. Competenta adoptarii unei astfel de hotarari revine adunarii generale
extraordinare a actionarilor si va fi pusa in aplicare printr-o oferta publica formulata prin
emiterea unui prospect de emisiune. Valoarea totala a obligatiunilor emise are semnificatia
unui imprumut contractat de societate de la obligatari, (cei care au subscris obligatiuni).
Asemeni actiunilor, obligatiunile pot fi, la randul lor, nominative sau la purtator. De
asemenea, asemeni actiunilor, obligatiunile sunt titluri de valoare, egale si indivizibile. Ele
confera insa titularului lor, obligatarul, drepturi distincte de cele ale actionarilor societatii.
Spre deosebire de acestia, obligatarii au doar dreptul de a li se restitui suma datorata,
incorporata in valoarea obligatiunii, precum si dobanda aferenta ei, indiferent daca societatea
a inregistrat sau nu profit. Nu vor putea insa vota in cadrul adunarilor generale ale
actionarilor si nu vor incasa dividende, aceste drepturi fiindu-le rezervate numai actionarilor.

28
Pentru reprezentarea intereselor lor, (de exemplu, in situatia nerambursarii la scadenta a
obligatiunilor), obligatarii se pot intruni in adunare generala.

3.8.4.Societatea in comandita pe actiuni


Face parte din categoria societatilor de capitaluri. Are doua categorii de
actionari, comanditati si comanditari, asemeni societatii in comandita simpla, dar,
diferit de aceasta, are capitalul social divizat in actiuni, asemeni societatii pe actiuni.
Caracteristici ;
a) are doua categorii de actionari, comanditati si comanditari ;e
necesar un numar minim de doi actionari in vederea constituirii societatii ;
b) actul constitutiv al societatii este contractul de societate si statul
care pot fi redactate si sub forma unui inscris unic, denumit act constitutiv ; nu este
necesara forma autentica a actului constitutiv, cu exceptiile obisnuite, constituirea societatii
prin subscriptie publica sau aportarea de terenuri la capitalul social;
c) se poate constitui atat simultan cat si in forma continuata, (prin
subscriptie publica) ;
d) firma societatii contine o denumire proprie, diferita de a altor
societati existente, insotita de precizarea « societate in comandita pe actiuni », scrisa
in intregime ;
e) se supune dispozitiilor legale incidente societatii pe actiuni cu
privire la capitalul social, divizarea acestuia in actiuni, felurile actiunilor, emiterea de
obligatiuni, adunarile generale, cenzori ;
f) administrarea societatii se poate organiza in exclusivitate dupa
regulile sistemului unitar ; administratorii pot fi desemnati numai din randul
actionarilor comanditati, deci a celor cu raspundere nelimitata si solidara ;
Este o forma de societate putin intalnita in practica. Inconvenientele pe care le
prezinta pentru actionarii comanditari care, desi asigura consistenta capitalului social, nu pot
paticipa la administrarea societatii decat renuntand la raspunderea lor limitata, ar putea oferi
explicatia acestei realitati. In plus, faptul ca cele mai multe dintre dispozitiile legale ce o
guverneaza apartin societatii pe actiuni, face usor explicabila preferinta pentru aceasta a doua
forma juridica in raport de care societatea in comandita pe actiuni prezinta doar dezavantaje.

3.8.5. Societatea cu raspundere limitata


A fost reglementata in premiera in Germania in anul 1892. Este rezultanta
imbinarii unor trasaturi ale societatii in nume colectiv, deci ale unei societati adecvate
pentru afaceri mici, si ale celei pe actiuni, ca forma juridica proprie afacerilor de mari
dimensiuni, asa incat, ea corespunde exigentelor valorificarii capitalurilor de valoare medie.
Se imbina, asadar, in acest tip de societate, personalizand-o, trasaturi proprii ambelor tipuri
de societati din care se inspira.

Caracteristici ;
a. asociatii, persoane fizice sau juridice, sunt animati de « afectio
societatis », ca si in cazul societatilor in nume colectiv si au raspundere limitata,
asemeni actionarilor din societatile pe actiuni ; este singura societate care se poate constitui in

29
forma atipica de societate cu unic asociat si singura al carei numar maxim de asociati este
limitat la 50;
b. actele constitutive ale societatii sunt contractul de societate si
statutul care pot fi redactate si sub forma unui inscris unic, act constitutiv ;
c. firma societatii se compune dintr-o denumie proprire, in masura
sa o diferentieze de a altor societati, insotita de sintagma « societate cu raspundere
limitata » sau de initialele « S.R.L.»
d. capitalul social minim este de 200 lei si este divizat in fractiuni
numite parti sociale, cu o valoare minima de 10 lei. In actul constitutiv se va indica
aportul fiecarui asociat si numarul partilor sociale detinute ; este obligatorie varsarea integrala
a capitalului social la constituirea societatii, ca si in cazul societatilor de persoane ;
Sursele capitalul social la constituirea societatii, vor fi : aporturi in
numerar, obligatorii, si, eventual, aporturi in natura, constand in bunuri evaluabile
economic. Nu sunt permise aporturile in creante. In cazul aporturilor in natura, in actul
constitutiv va fi indicat modul de evaluare a lor, prin intelegerea asociatilor sau prin
expertiza;
Spre deosebire de actiuni, partile sociale nu sunt titluri negociabile, nu
pot fi tranzactionate liber, societatea pastrand trasaturi ale societatilor de persoane. Ca
urmare, transmiterea lor in favoarea unor terte persoane se poate face numai cu acordul
asociatilor care detin cel putin trei patrimi din capitalul social. In plus, ea impune modificarea
actelor constitutive ale societatii si inregistrarea in registrul comertului ;
e. Organizarea si functionarea societatii sunt asigurate de
adunarea generala a asociatilor, ca organ cu puteri depline de decizie, si de
administratorul/administratorii acesteia, care pot fi atat asociati, cat si neasociati. Potrivit
vointei lor, prin actul constitutiv, asociatii pot accentua trasaturile de societate de persoane
sau, dimpotriva, de capitaluri a societatii. Astfel, de exemplu, prin vointa lor, exprimata in
actul constitutiv, pot stabili ca hotararile avand ca obiect modificarea actelor constitutive ale
societatii se fie adoptate nu cu unanimitatea voturilor asociatilor, asemeni celor ale
societatilor de persoane, ci cu majoritatea expres reglementata prin actele constituive, ca si in
cazul societatilor pe actiuni ;
f. Controlul gestiunii societatii se exercita fie de catre asociati, in
mod nediferentiat, asemeni societatilor de persoane, fie de cenzor/cenzori, ca structura
specializata, dupa modelul oferit de societatile de capitaluri. Cand numarul asociatilor este
mai mare de 15, desemnarea acestuia/acestora devine obligatorie ;
g. societatea se poate constitui in forma atipica de societate cu
raspundere limitata cu unic asociat sau se poate transforma intr-o astfel de societate ca
efect al modificarii numarului de asociati ; unicul act constituiv al societatii, in acest caz, este
statutul. Legea impune o serie de norme speciale aplicabile societatii cu raspundere limitata
cu unic asociat, si anume :
1. o pesoana fizica sau juridica poate detine calitatea de asociat unic intr-o singura
societate comerciala ;
2. o societate cu raspundere limitata cu unic asociat nu poate detine calitatea de
asociat unic intr-o societate cu raspundere limitata ;

30
3. valoarea aporturilor in natura la capitalul social se determina prin expertiza, spre
deosebire de societatea cu raspundere limitata cu doi sau mai multi asociati, in cazul careia
aporturile in natura pot fi evaluate prin acord de catre asociati.

3.9. Regimul juridic al filialelor, sucursalelor, celorlalte sedii secundare ale societatii
comerciale

Nevoia dezvoltarii societatii comerciale, interesul consolidarii pozitiei ei intr-un


mediu economic concurential devin argumentele hotararii de expansiune a activitatii,
realizabila prin crearea unor structuri exogene, exterioare sediului sau social. Cele mai
cunoscute dintre ele sunt filiala si sucursala societatii comerciale. Desi frecvent intalnite in
practica, ele beneficiaza de o reglementare sumara in cuprinsul Legii nr.31/1990. Pe baza
acestor dispozitii legale, doctrina a reusit sa configureze cu exactitate regimul lor juridic.

3.9.1. Filiala.
Este singura dintre structurile exogene ale societatii comerciale care are personalitate
juridica, fiind, deci, o entitate distincta de societatea („mama”) care a constituit-o. Ca urmare,
ea poate avea forma juridica si chiar nationalitate diferite de cele ale societatii mama. Va
respecta, in vederea infiintarii, dispozitiile legale corespunzatoare formei sale juridice si va
avea regimul juridic propriu formei alese. Are propriul patrimoniu si o organizare de sine
statatoare, adecvate realizarii obiectivelor si scopurilor reglementate prin actele constitutive.
Dependenta sa fata de „societatea-mama”, legatura de „filiatie” dintre ele este asigurata prin
controlul pe care ”mama” il exercita in virtutea cotei majoritare de participare la capitalul
social al filialei. Societatea-mama are, asadar, in filiala, comportamentul adecvat pozitiei si
rolului sau de asociat/actionar majoritar, si, intr-un singur caz, de unic asociat (intrucat poate
constitui o singura societate ca asociat unic). Postura „mamei” de asociat/actionar majoritar
sau unic asociat in societatea filiala este singura care defineste relatia sa cu filiala. Alte forme
posibile de control al mamei, realizabile, de exemplu, in temeiul unor relatii de contractuale
de afaceri sau prin administrarea ambelor societati de catre aceleasi persoane, nu definesc
relatia juridica filiala - „societate-mama”.
Legea nu impune o regula expresa privitoare la atribuirea denumirii filialei. Fiind o
societate comerciala distincta, ea va respecta, evident, dispoziile legale incidente, in functie
de forma juridica in care se constituie. Conditia de unicitate a denumirii nu va permite
functionarea ei cu numele societatii mama decat daca i se va atasa mentiunea de „filiala”, si
se va indica sediul acesteia. Daca tinem seama de faptul ca, in general, ratiunea infiintarii
unei filiale este aceea de a diversifica clientela societatii mama, de a-si extinde zona de
influenta economica in arii geografice noi, e de prespus, ca, in mod obisnuit, se va opta
pentru acesta ultima solutie de atribuire a numelui comercial al filialei.

3.9.2. Sucursala
Spre deosebire de filiala, sucursala este un dezmembramant fara personalitate juridica
al societatii comerciale. Ca urmare, ea nu poate actiona independent de „societatea-mama”
care a constituit-o. Dobandeste din partea acesteia doar o anumita autonomie in limitele
careia isi desfasoara operatiunile comerciale. Activitatea sa nu poate fi diferita de cea a

31
societatii mama, va fi identica sau parte din aceasta. Este dublu dependenta fata de societatea
mama: juridic si economic. Din punct de vedere juridic, lipsindu-i personalitatea, nu va avea
denumire, nationalitate, organizare de sine statatoare, patrimoniu si capital social proprii.
Economic, ea nu poate detine bunuri proprii, cele pe care le utilizeaza in activitate
apartinandu-i societatii mama. Stabileste raporturi juridice cu tertii strict in numele societatii
mama, in calitate de mandatar sau comisionar al acesteia.
Sucursala are acelasi regim juridic cu cel aplicabil altor sedii secundare ale societatii
comerciale, denumite, potrivit vointei acesteia, agentii, reprezentante, puncte de lucru, oficii,
etc. Diferenta dintre ele si sucursala este data doar de obligatia inregistrarii celei din urma in
registrul comertului corespunzator sediului sau social. Chiar daca ea va avea sediul in acelasi
judet cu societatea-mama, se va inregistra in registrul comertului distinct de aceasta. In
schimb, celelalte sedii secundare vor fi evidentiate numai in registrul comertului in care este
inregistrata societatea mama, indiferent de judetul unde sunt amplasate.
8.3. O societate comerciala straina are dreptul de a-si infiinta in Romania, cu
respectarea legii romane, atat filiale cat si sucursale daca acest drept ii este recunoscut de
legea statutului sau organic. Filialele din Romania ale societatilor comerciale straine vor avea
nationalitate romana in timp ce sucursalele acestora isi vor pastra nationalitatea societatii care
le-a constituit.

32
UNITATEA 4

Constituirea societatilor comerciale

Infiintarea societatii comerciale, in oricare din cele cinci forme juridice reglementate
de lege, este rezultatul parcurgerii unei proceduri precis reglementate, la sfarsitul careia
societatea dobandeste personalitate juridica.

4.1. Actele constitutive ale societatii comerciale.


Primul moment in acest demers procedural este marcat de manifestarea vointei
asociatilor, concretizata prin incheierea actului constitutiv/actelor constitutive al/ale viitoarei
societati. El/ele va/vor deveni fundamentul viitoarei societati comerciale, „instrumentul
juridic prin care asociatii isi exprima vointa de asociere”.

In cazul societatilor de persoane, ca forme juridice mai simple, legea reglementeaza


contractul de societate ca unic act constitutiv.

In schimb, in cazul societatilor cu grad sporit de complexitate, cum sunt cele de


capitaluri precum si societatea cu raspundere limitata cu doi sau mai multi asociati,
contractul de societate este completat de statut, ca al doilea act constitutiv.

Cele doua pot fi redactate si sub forma unui inscris unic, reunind clauzele proprii
ambelor si denumit generic act constitutiv.

Daca Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale enumera in mod expres


prevederile obligatorii ale contractului de societate, pentru fiecare din cele cinci tipuri, in
schimb, se rezuma la a preciza necesitatea statutului, ca al doilea act constitutiv, fara a
dispune in vreun fel asupra continutului acestuia. Atribuindu-i acceptiunea de act constitutiv
complementar contractului de societate, doctrina a apreciat ca in el ar trebui sa se regaseasca
dispozitii speciale convenite de asociati, privind organizarea si functionarea societatii,
comparabile cu cele proprii regulamentelor de organizare si functionare. In practica, insa,
distinctiile dintre continutul celor doua acte sunt adesea nesemnificative. Se poate constata
frecvent intentia de a prelua in statut clauze din contractul de societate. In astfel de situatii,
preferabila devine alternativa oferita expres de lege, a redactarii celor doua acte sub forma
unui inscris unic denumit generic act constitutiv.

In cazul societatii comerciale unipersonale, (societatea cu raspundere limitata cu unic


asociat), in lipsa unui raport de asociere, unicul act constitutiv este statutul, ca act de vointa al
unei singure persoane, asociatul unic, (sintagma neinspirat atribuita de lege).

4.2. Forma actelor constitutive


La capitolul consacrat descrierii sumare a societatilor comerciale am precizat deja
forma impusa de lege pentru actele constitutive. Sintetic, reamintim ca ea este direct legata de

33
forma de raspundere a asociatilor. Astfel, in cazul societatilor in care acestia raspund in
limita aportului lor la capitalul social, ca regula, actul constitutiv, semnat de toti asociatii, va
fi incheiat sub semnatura privata, cu exceptia cazului in care au fost aportate terenuri la
capitalul social, cand forma autentica devine obligatorie. Actele constitutive realizate sub
semnatura privata dobandesc data certa fie ca urmare a aribuirii ei de catre un avocat sau
notar, in exercitarea atributiilor lor profesionale, fie prin inscrierea in registrul comertului. In
acest ultim caz, suntem in prezenta unei aplicatii a dispozitiei legale generale cuprinse la
art.1185 Cod Civil, in conformitate cu care, data certa a unui act, deci data de la care el
devine opozabil tertilor, se dobandeste printre altele, prin prezentarea actului unei institutii de
stat, prin inregistrarea lui intr-un registru public, sau prin mentionarea intr-un inscris redactat
de un functionar public.
Contractul de societate al societatilor de persoane, caracterizate prin raspunderea
nelimitata si solidara a asociatilor, sau cel putin a unora dintre ei, (in cazul societatii in
comandita simpla), va fi realizat in forma autentica. Aceeasi forma o vor avea actele
constitutive ale societatii pe actiuni infiintate prin subscriptie publica.

4.3. Elemente obligatorii ale contractului de societate


Analiza textelor legale care reglementeaza elementele obligatorii ale contractului de
societate pentru fiecare din cele cinci forme juridice de societati, permite concluzia potrivit
careia majoritatea clauzelor sunt comune tuturor acestora. Desigur, inerenta este si prezenta
prevederilor contractuale specifice, derivand din trasaturile proprii fiecarei forme de
societate, dar acestea sunt complementare celor comune obligatorii. Din categoria
dispozitiilor contractuale comune fac parte:
a) clauze privind identificarea asociatilor; (numele, prenumele, cetatenia,
domiciliul data si locul nasterii, codul numeric personal al asociatilor persoane fizice,
respectiv, denumirea, nationalitatea, adresa sediului social, numarul sau codul unic de
inregistrare, dupa caz);
b) clauze privind identificarea viitoarei societati comerciale, si anume, cele care
stabilesc:
b.1.) denumirea societatii, atribuita in condiile impuse de lege;
b.2.) sediul social, ca spatiu in care sunt tinute documentele societatii, se realizeaza
corespondenta, se afla organele de conducere ale acesteia. Functia indeplinuita de sediul
social nu este, asadar, indispensabil legata de activitatea comeriala a societatii comerciale.
In prezent, potrivit legii, la aceeasi adresa pot fi declarate sediile a mai multe societati
comerciale numai daca e indeplinita una din urmatoarele conditii:1) structura imobilului
permite functionarea respectivelor societati; 2) acestea au cel putin un asociat comun,3)
imobilul se afla in proprietatea a cel putin unuia dintre asociati.
b.3.) forma juridica a societatii; optiunea pentru o anumita forma juridica trebuie
exprimata prin actul constitutiv cu consecinta asumarii obligatiei de a respecta prevederile
legale proprii formei juridice alese;

c) clauze privind obiectul de activitate al societatii; obiectul de activitate,


cel care da profilul economic al societatii, este configurat de totalitatea actelor de
comert convenite de asociati spre a fi realizate in scopul obtinerii profitului. Determinarea lui

34
se face uzandu-se de nomenclatorul CAEN, (clasificarea activitatilor din economia
nationala). E de precizat ca in cuprinsul acestuia activitatile nu sunt selectate si enumerate pe
criterii de comercialitate. Dimpotriva, realizand o evidenta utilizata in activitatea de raportare
statistica, nomenclatorul contine si activitati necomerciale, asa incat, in vederea configurarii
obiectului de activitate al unui comerciant devine necesara selectarea din cuprinsul lui a celor
care pot fi calificate ca acte de comert.
Devine, in plus, necesara indicarea in actul constitutiv, a activitatii principale
precum si a domeniului in care se incadreaza aceasta activitate, ca sursa principala a
profitului societatii.
Pe de alta parte, societatea va putea efectua numai acele operatiuni
comerciale care ii sunt configurate in actul constitutiv, ca expresie a principiului
specialitatii capacitatii sale de folosinta in virtutea caruia isi va asuma obligatiile si isi va
valorifica drepturile recunoscute prin actul sau de infiintare.
Se impune precizarea ca desfasurarea unora dintre activitatile selectate in cuprinsul
actului constitutiv poate fi conditionata de obtinerea unor autorizatii administrative
suplimentare, unele prealabile infiintarii societatii, altele ulterioare acestui moment dar
anterioare initierii efective a respectivelor activitati.

d) clauze privind capitalul social si aportul asociatilor; actul constitutiv va


preciza valoarea totala a capitalului social, structura acestuia, (in numerar, in natura,
creante, dupa caz), precum si valoarea aportului fiecarui asociat, in functie de care vor fi
precis determinate drepturile acestuia in relatia sa cu societatea, (dreptul la vot, la dividende,
etc.). Vor fi indicate si diviziunile capitalului social, (parti sociale, actiuni, dupa caz), precum
si modul de repartizarea a acestora intre asociatii societatii. In cazul societatilor comerciale
pentru care legea impune o limita minima a capitalului social, evident, devine necesara
respectarea acesteia.
In cazul aporturilor in natura, vor fi descrise bunurile aportate precum si modalitatea
de evaluare a lor, conventionala sau prin expertiza de specialitate, dupa caz. Se impune
precizarea ca pentru capitalul social interes prezinta valoarea bunului, nu bunul in
materialitatea sa, ca existenta fizica.
In cazul societatilor pe actiuni, unde este ingaduita varsarea unei cote de pana la 70%
din capital ulterior infiintarii societatii, se va indica si termenul de varsare a acesteia, evident,
incadrat in limita legala, (12 luni pentru aporturile in numerar, respectiv 2 ani pentru cele in
natura). La acelasi tip de societati devine necesara indicarea numarului si felului actiunilor
emise, (nominative sau la purtator).
e) Clauze privind administrarea si controlul societatii; actul constitutiv va
indica nominal administratorii societatii, precum si elementele lor de identificare. Vor
fi precizate puterile ce le sunt acordate, daca vor lucra impreuna sau separat, cui ii revine
dreptul de a reprezenta societatea in raporturile cu tertii.
Complexitatea societatilor de capitaluri este pregnant demonstrata de regulile
privitoare la administrare. Ca urmare, in cazul acestora, actul constitutiv va trebui sa
determine sistemul de administrare ales, si, corespunzator acestuia, modul de distribuire a
competentelor legate de administrare si reprezentare a societatii, durata mandatului, modul de

35
lucru. Definirea lor corecta devine conditie a functionalitatii acestor structuri de care depinde,
in cele din urma, eficienta activitatii societatii.
In cazul societatilor in care controlul gestiunii societatii este necesar a fi atribuit si
exercitat prin structuri specializate, si anume cenzori sau auditor financiar, in actul constitutiv
vor fi cuprinse datele de identificare ale primilor cenzori sau primului auditor financiar, dupa
caz, precum si durata mandatului acestora. Desemnarea acestor structuri de control
profesionale este obligatorie in cazul societatilor de capitaluri si a celei cu raspundere limitata
cu mai mult de cincisprezece asociati si facultativa, in celelalte situatii. La societatile de
persoane si la cea cu raspundere limitata cu mai putin de cincisprezece asociati acest control
revine asociatilor.

f) Durata societatii; este la latitudinea asociatilor sa determine durata


pentru care constituie societatea, iar o atare mentiune, indiferent ca au optat pentru o
durata limitata sau nelimitata de timp, va fi precizata ca atare in cuprinsul actului constitutiv.
Daca societatea a fost infiintata pentru o perioada limitata de timp, implinirea termenului
devine cauza de dizolvare a societatii, daca, anterior acestei date, asociatii nu au decis
prelungirea lui.

g) Participarea la beneficii si pierderi; obtinerea de beneficii si distribuirea


lor intre asociati sub forma de dividende, (asocierea la risc), reprezinta, finalmente,
ratiunea esentiala a infiintarii societatii, pentru fiecare dintre asociatii acesteia. Este criteriul
de baza al delimitarii societatii comerciale de alte structuri asociative, cum sunt, de exempu,
asociatiile si fundatiile, ca organizatii nonprofitabile. Este firesc, asadar, ca in cuprinsul
actului constitutiv sa fie definite regulile dupa care sunt distribuite beneficiile, si, in mod
corelativ, sunt suportate pierderile societatii. Se pot conveni reguli de repartizare care sa
recunoasca efortul diferentiat al asociatilor la realizarea activitatii societatii sau, dimpotriva,
se pot conveni cote de distribuire egale, necorelate cu aporturile neegale la capital. Exista o
singura limitare a libertatii de decizie a asociatilor in problema participarii la beneficii si
pierderi, si anume, evitarea inserarii unor clauze „leonine”, respectiv a unor clauze prin care
unul sau o parte dintre asociati sa dobandeasca toate benficiile societatii, fara a participa la
pierderile acesteia. O atare prevedere este considerata nula, fara a atrage insa nulitatea
intregului contract de societate. In locul ei devin aplicabile dispozitiile supletive ale legii in
conformitate cu care participarea la beneficii si pierderi va suporta regula proportionalitatii cu
cota de participare a fiecarui asociat la capitalul social al societatii.

h) Clauzele privind sediile secundare ale societatii; asociatii vor indica in


cuprinsul actului constitutiv adresa postala a sediilor secundare pe care au decis sa la
infiinteze sau cel putin conditiile in care acestea urmeaza sa fie deschise.

j) clauze prind dizolvarea si lichidarea societatii; finalitatea celor doua


operatiuni, si anume, incetarea existentei societatii, justifica necesitatea inserarii unor clauze
in acest sens in cuprinsul actului constitutiv. Conditia este considerata realizata atat in cazul
preluarii, in contractul de societate, a dispoziilor legale incidente cat si in cazul in care se face
doar trimitere la ele.

36
4.4. Formalitati procedurale necesare constituirii

Pentru redactarea actelor constitutive cu respectarea conditiilor de forma si continut


mai sus enumerate se impune cu prioritate verificarea disponibilitatii firmei (denumirii), atat
din puncul de vedere al noutatii sale, (elementelor care o disting de firmele existente) cat si al
unicitatii, in sensul ca nu a fost deja atribuita unei societati existente sau in curs de
constituire. Operatiunea se solutioneaza prin rezervarea firmei la oficiul registrului
comertului. Dovada eliberata probeaza parcurgerea acestui prim control de legalitate.
In termen de 15 zile de la data incheierii actului constitutiv, fondatorii, sau, dupa caz,
reprezentantii acesteia vor cere inmatricularea societatii in registrul comertului in a carui raza
teritoriala isi va avea sediul societatea. Cererea de inmatriculare, (formular tipizat, emis de
Oficiul National al Registrului Comertului),va fi insotita de urmatoarele acte :
a) actul constitutiv, in forma ceruta de lege;
b) dovada efectuarii varsamintelor constand in aporturile asociatilor, potrivit
actului constitutiv; in cazul aporturilor in natura, vor fi depuse documentele care probeaza
dreptul de proprietate al asociatului asupra bunurilor aportate la capital, si daca e cazul,
raportul de expertiza prin care a fost determinata valoarea bunurilor aportate, de catre
expertul desemnat numit de judecatorul delegat;
c) dovada sediului declarat si al disponibilitatii firmei;
d) declaratia pe proprie raspundere a fondatorilor, primilor administratori si, dupa
caz, a primilor directori, respectiv a primilor membri ai directoratului si consiliului de
supraveghere, a primilor cenzori, privind indeplinirea condtitiilor legale pentru a detine
respectivele calitati;
e) eventualele acte sau avize impuse de legi speciale, (este cazul autorizatiei
emise de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, necesara societatilor
de asigurare, sau a autorizatiei provizorii emise de Banca Nationala pentru societatile
comerciale bancare, etc.)
In termen de 5 zile de la indeplinirea tuturor cerintelor de legalitate, cererea de
inmatriculare este solutionata de catre directorul oficiului comertului de pe langa tribunal
si/sau persoanele desemnate de catre directorul Oficiului National al Registrului Comertului
care, daca sunt intrunite conditiile legale, va autoriza, prin rezolutie, constituirea societatii si
inregistrarea ei in registrul comertului. Tehnic, rezolutia este comunicata in format electronic
Ministerului Finantelor Publice care atribuie si comunica registrului codul unic de
inregistrare a societatii. Un alt exemplar al incheierii este comunicat dupa inmatriculare,
Monitorului Oficial, in vederea publicarii. Cu data inregistrarii, societatea dobandeste
personalitate juridica. Certificatul de inregistrare, continand codul unic, denumirea, forma
juridica, sediul societatii si activitateea ei principala, numarul de ordine in registrul
comertului, atesta inregistrarea societatii, existenta ei ca subiect de drept. Cu aceeasi data,
societatea este inregistrata si ca subiect fiscal. Procedura de inmatriculare integreaza si
componenta care vizeaza autorizarea functionarii societatii, solutionata in temeiul unei
declaratii pe proprie raspundere a reprezentantului acesteia, privind indeplinirea conditiilor
legale de mediu, sanitare, sanitar-veterinare, de protectia civila, protectia muncii, dupa caz.
Ulterior inmatricularii, in functie de natura activitatii, societatea isi va asuma

37
responsabilitatea legalitatii acestor activitati, obtinand, daca e cazul, autorizatiile sau avizele
necesare.

4.5. Constituirea societatilor pe actiuni prin subscriptie publica


Este cea de-a doua modalitate care poate fi urmata pentru infiintarea unei societati pe
actiuni, pe langa procedura obisnuita, (constituire simultana), comuna tuturor formelor
juridice de societate reglementate de lege. Cunoscuta in doctrina si sub denumirea de
„constituire continuata”, ea reprezinta o modalitate proprie strict societatii pe actiuni,
justificata de nevoia asigurarii unei capitalizari masive a societatii, inca din momentul
constituirii. Procedura, initiata de fondatorii societatii, respectiv de grupul de persoane care
isi asuma responsabilitatea si cheltuielile infiintarii societatii, parcurge urmatoarele etape:
a) emiterea prospectului de emisiune, adica a ofertei adresate publicului, in
general, de a subscrie actiuni la viitoarea societate comerciala. In continutul lui vor fi
indicate, ca urmare, in mod obligatoriu, elementele esentiale ale viitoarei societati, proprii
actului constitutiv, cu exceptia celor privind organele de conducere si control alegerea
acestora urmand a fi realizata in adunarea constitutiva. Sub sanctiunea nulitatii, prospectul de
emisiune va fi realizate in forma autentica.
b) depunerea prospectului de emisiune la oficiul registrului comertului, in
vederea vizarii lui de catre persoanele autorizate din cadrul oficiului registrului comertului, in
scopul publicarii in presa;
c) subscrierea actiunilor; persoanele interesate de oferta lansata prin prospect,
vor putea subscrie actiuni ale viitoarei societati, semnand pe unul sau mai multe exemplare
ale prospectului de emisiune si varsand cel putin jumatate din valoarea actiunilor subscrise in
contul indicat in continutul prospectului.
d) adunarea constitutiva; in termen de 15 zile de la inchiderea perioadei de
subscriere, fondatorii vor convoca adunarea constitutiva, alcatuita din toti cei care au subscris
actiuni ale viitoarei societati, (subscriitori). In cadrul acesteia, fiecare subscriitor are dreptul
la un singur vot, indiferent de numarul actiunilor subscrise. Principalele atributii ale adunarii,
exercitate prin hotararile adoptate, se refera la: verificarea cerintelor legale privind capitalul
social, validarea raportului expertilor privind evaluarea aporturilor in natura, (daca este
cazul), aprobarea operatiunilor efectuate de fondatori in contul societatii precum si acordarea
avantajelor reglementate de lege in favoarea acestora, constand in atribuirea unei cote
suplimentare de pana la 6% din profitul societatii, pentru o perioada de maxim 5 ani de la
constituirea acesteia, desemnarea membrilor organelor de conducere si control ale societatii,
aprobarea actului constitutiv si desemnarea persoanelor care, in numele subscriitorilor, vor
reprezenta societatea in scopul autentificarii actului si finalizarii formalitatilor de constituire.
e) Dupa autentificarea actelor constitutive, formalitatile procedurale devin
identice cu cele urmate in cazul constiturii simultane.
Se impune sublinierea rolului decisiv al fondatorilor in procedura de constituire a
societatii prin oferta publica. Responsabilitatea legata de emiterea prospectului de emisiune,
organizarea adunarii constitutive, efectuarea varsamintelor, exactitatea informatiilor
comunicate, valabilitatea operatiunilor incheiate in numele societatii anterior constituirii,
ofera doar cateva din argumentele reglementarii si acordarii unor avantaje si drepturi in
favoarea lor.

38
In practica, procedura a avut pana in prezent o aplicabilitate destul de restransa. Mai
frecvente au fost situatiile de majorare a capitalului social prin subscriptie publica. Si intr-un
caz si in altul, societatile care au recurs la oferta publica pentru constituirea sau majorarea
capitalului social devin societati de tip deschis, supuse legislatiei speciale aplicabile in
domeniul valorilor mobiliare.

39
UNITATEA 5

Organizarea si functionarea societatilor comerciale

5.1. Scopurile si obiectivele societatii, definite prin actul constitutiv, vor fi realizate
prin intermediul organelor sale, structurate pe trei niveluri diferite, cu competente si functiuni
precis delimitate: adunarea generala, administratorii, (managerii) si cenzorii/auditorii
financiari ai societatii. Ele materializeaza vointa societatii ca persoana juridica, distincta de
vointa proprie a asociatilor acesteia, tot la fel cum bunurile din patrimoniul societatii nu se
identifica cu bunurile proprii ale asociatilor. O buna si eficienta functionare a societatii este,
ca urmare, expresia corectei indepliniri a atributiilor specifice fiecareia dintre cele trei
categorii de „organe”. Structurate ierarhic, fiecare dintre ele beneficiaza de reglementari
clare, care, daca sunt fidel respectate, confera societatii exactitatea unui mecanism functional
bine articulat, bazat pe principiul separatiei puterilor, a atributiilor, pe o precisa configurare a
intinderii si limitelor de competenta. In aceasta analiza, societatea pe actiuni devine exemplul
cel mai concludent, complexitatea sa fiind confirmata tocmai prin regulile dupa care se
organizeaza si functioneaza organele sale. Relevanta, in acest sens, este sustinerea doctrinara
potrivit careia „societatea comerciala pe actiuni este similara ca organizare societatii statale
bazate pe principii democratice”. In privinta celorlalte tipuri de societati, inclusiv al celei cu
raspundere limitata cu mai putin de cincisprezece asociati, lipseste, in majoritatea
covarsitoare a cazurilor, cea de-a treia categorie de organe, cenzorii, desemnarea lor fiind
facultativa si nu obligatorie, rolul de a controla gestiunea societatii revenind in acest caz
asociatilor.
Sintetic, vom analiza in continuare cele trei categorii de organe.

5.2. Adunarile generale


Alcatuite, fara exceptie, din totalitatea asociatilor/.actionarilor societatii, in sensul ca
fiecare dintre ei are dreptul de a participa si de a vota in cadrul acestora, ca detinator al
numarului de voturi determinat de numarul actiunilor/partilor sociale/partilor de interes pe
care le detine, adunarile generale reprezinta organul deliberativ cu caracter suprem la nivelul
societatii. Lor le revine rolul de a hotari atat in problemele curente cat si in cele
fundamentale, ce tin de strategia si directiile de baza ale evolutiei societatii comerciale. In
modul cel mai expresiv, vointa societatii se manifesta la nivelul adunarii generale. Vointa
personala a fiecarui actionar cu privire la societate se va putea materializa numai prin vot,
contribuind, prin numarul de voturi exprimate, la articularea vointei societatii. Asadar, actele
emise de societate nu sunt actele actionarilor, ci ale societatii, care se exprima prin organele
sale. Sub acest aspect, se poate sustine ca adunarea actionarilor/asociatilor reprezinta, prin
hotararile adoptate, forma de expresie a societatii la nivelul problemelor de baza pe care
evolutia ei ca organism viu integrat in viata economica si sociala le impune.

5.2.1. Forme de lucru. Atributii.

40
In cazul societatilor pe actiuni, adunarile generale ale actionarilor se intrunesc in
sedinte ordinare si extraordinare, in functie de problemele care urmeaza a fi aprobate,
fiecareia revenindu-i atributii exprese, inconfundabile, si conditii de lucru proprii. Astfel;

a) Adunarea generala ordinara se intruneste cel putin o data pe an, in


primele cinci luni de la incheierea exercitiului financiar, (adica 31 decembrie a
fiecarui an), rolul ei fiind tocmai acela de a analiza activitatea anului incheiat, prin prisma
rezultatelor reflectate de situatiile financiare, de raportul administratorilor/consiliului de
supraveghere si cenzorilor/auditorului financiar. In competenta ei intra si problema alegerii
sau revocarii acestor organe, precum si stabilirea remuneratiei ce li se cuvine pentru
activitatea desfasurata. Sintetic, se poate afirma ca hotaraste, in general, asupra problemelor
„ordinare”, adica obisnuite, de rand, ale societatii.

b) Adunarea generala extraordinara se intruneste ori de cate ori este


nevoie spre a decide in probleme de mai mare importanta pentru ”viata” si evolutia
societatii, (probleme extraordinare). Este vorba, in general, de hotarari care au ca efect
modificarea actului constitutiv al societatii, (obiectul de activitate, sediul social, capitalul
social, forma juridica, fuziunea sau divizarea societatii, dizolvarea si lichidarea, etc.)
Diferenta intre competentele decizionale este evidentiata si de conditiile de cvorum si
majoritate necesare, diferit reglementate pentru cele doua adunari. Astfel, in timp ce in cazul
adunarii ordinare, pentru a fi valabil intrunita, la prima convocare este necesara prezenta
actionarilor reprezentand cel putin o patrime din numarul total de drepturi de vot, la cea de–a
doua convocare, daca prima nu intruneste conditiile de cvorum legale sau statutare spre a se
putea desfasura valabil, sau nu poate lucra valabil in lipsa majoritatii necesare pentru
adoptarea hotararilor, sedinta este statutara indiferent de ponderea capitalului prezent sau
reprezentat, hotararile urmand a fi adoptate cu votul majoritatii acestui capital. Adunarea
generala extraordinara, in schimb, are nevoie de un cvorum minim atat la prima cat si la cea
de-a doua convocare, respectiv o patrime din numarul total de drepturi de vot, la prima
convocare si o cincime din drepturile de vot, la cea de-a doua, daca prima nu se poate intruni
valabil din lipsa cvorumului sau nu poate adopta hotarari in lipsa intrunirii majoritatii
necesare. Diferentele de cvorum reglementate sunt justificate de obiectul hotararilor ce le
intra in atributiile specifice. Dat fiind faptul ca in competenta adunarii ordinare sunt inscrise
probleme ce tin de activitatea curenta a societatii, a nu putea adopta hotarari in privinta lor
echivaleaza cu blocarea activitatii. Este motivul pentru care, la cea de-a doua convocare,
adunarea generala ordinara este valabil intrunita indiferent de ponderea drepturilor de vot
prezente sau reprezentate.
Se impune precizarea ca actionarii pot conveni, prin actul constitutiv, cvorumuri mai
rigide, mai ridicate decat cele legale, dar nicidecum inferioare acestora.

5.2.2. Reguli de convocare


Numarul mare de actionari specific societatilor pe actiuni impune reguli exacte pentru
convocarea lor la adunarile generale, in masura sa garanteze astfel respectarea dreptului
fiecaruia de a participa si a vota in cadrul lucrarilor acestora. Orice abatare de la ele, ca,
dealtfel, de la oricare din dispozitiile legale privitoare la organizarea si adoptarea hotararilor

41
adunarilor generale, creeaza premisa desfiintarii lor cu succes de catre actionarii interesati si
chiar de catre orice alta terta persoana interesata, daca aceasta poate proba motive de nulitate
absoluta a respectivelor hotarari.
Ca urmare, regula consacrata de lege ca cea mai eficienta pentru realizarea procedurii
de convocare consta in publicarea convocatorului in Monitorul Oficial si intr-un ziar de larga
raspandire in localitatea sau zona sediului social al societatii. De la aceasta regula pot fi
reglementate alternative aplicabile in cazul societatilor pe actiuni cu actiuni nominative, (ex.
scrisoare recomandata, scrisoare transmisa pe cale electronica). Convocatorul, publicat cu cel
putin 30 de zile inainte de data fixata pentru tinerea adunarii, va cuprinde informatiile
necesare si utile desfasurarii acesteia, (data si locul sedintei, ordinea de zi, etc). Materialele
vor fi puse la dispozitia actionarilor, prin grija administratorilor/directoratului, spre a li se
oferi astfel posibilitatea de a se documenta in scopul exercitarii corecte a drepturilor lor in
cadrul adunarii. Cu acelasi scop, completarea ordinii de zi de catre actionarii interesati se
poate face numai in primele cincisprezece zile ce au urmat publicarii convocatorului,
completarea fiind, la randul ei publicata. Obligatia convocarii adunarii revine
administratorilor/directoratului societatii, din proprie initiativa, sau la solicitarea
actionarului/actionarilor reprezentand cel putin 5% din capitalul social sau chiar mai putin,
daca un astfel de prag a fost determinat ca atare prin actul constitutiv.

5.2.3. Anularea hotararilor adunarii generale.


Hotararile adoptate in conditiile legii si actelor constitutive sunt obligatorii pentru toti
actionarii, inclusiv pentru cei care au votat impotriva lor, (majoritatea se supune minoritatii).
Ele exprima, cum am mai afirmat in acest capitol, vointa societatii, ca persoana juridica
distincta de a actionarilor care o constituie si, deci, de vointele individuale ale acestora.
Hotararile nelegale si nestatutare pot fi atacate in justitie, pe calea actiunii in anulare, de catre
actionarii care au votat impotriva si au cerut sa se consemneze in procesul verbal de sedinta
votul lor, precum si de cei care nu au fost prezenti la lucrarile adunarii, sau chiar de terte
persoane interesate, daca acestea pot proba motive de nulitate absoluta a hotararilor adoptate.

5.2.4. Adunarea asociatilor la societatile de persoane si societatea cu raspundere


limitata
Numarul restrans de asociati caracteristic societatilor de persoane si chiar celei cu
raspundere limitata genereaza, firesc, consecinte semnificative asupra regulilor incidente
forului cu competente depline de decizie. Astfel, in cazul societatilor cu raspundere limitata
nu mai sunt institutionalizate cele doua forme de lucru ale adunarii generale, ordinara si
extraordinara, ci doar adunarea asociatilor. Ca regula, aceasta hotaraste valabil cu majoritate
de asociati si parti sociale, cu exceptia hotararilor avand ca obiect modificarea actului
constitutiv, pentru care devine necesara unanimitatea acordului asociatilor, daca prin actul
constitutiv nu s-a creat regula de rezerva, si anume ca modificarea sa poata fi realizata cu o
anume majoritate de asociati si parti sociale. In practica, regula modificarii actelor
constitutive cu majoritatea si nu cu unanimitatea voturilor asociatilor este putin utilizata.
Dupa mai bina de douazeci de ani de aplicare a prevederilor LSC, regula unanimitarii
acordului de vointe pentru modificarile aduse actului constitutiv s-a impus pana la
standardizare, incat, in raport cu ea, varianta derogatorie a ramas aproape necunoscuta, desi,

42
adesea ar fi mult mai adecvata pentru functionalitatea societatii, in raport cu modul de
distribuire a partilor sociale intre asociatii acesteia. Ar fi, de exemplu, categoric preferabila in
societatile cu raspundere limitata in care unul/unii dintre asociati detine/detin o cota foarte
redusa din capitalul social. Pe de alta parte, modul de reglementare a regulilor de lucru ale
adunarii asociatilor, (majoritatea sau unanimitate de voturi in adoptarea hotararilor avand ca
obiect modificarea actului constitutiv) imprima societatii, prin vointa asociatilor acesteia,
accente mai pronuntate de societate de capitluuri sau dimpotrivia de persoane. Valorificand
cu profesionalism dispozitiile legii, acestia pot personaliza societatea adoptand reguli care se
corespunda cat mai fidel intereselor ei.
Trebuie retinuta, tot ca regula particulara pentru acest tip de societate, reglementarea
unei duble majoritati, a partilor socile si a asociatilor, necesara in adoptarea hotararilor.
Intre trasaturile preluate de la societatile de capitaluri, e de mentionat si cea privind
posibilitatea de desfiintare pe calea actiunii in anulare a hotararilor nelegale sau nestatutare
adoptate de adunarea asociatilor. Normele legale consacrate pentru societatile pe actiuni
devin aplicabile in acest demers.

Gradul de institutionalizare a adunarii generale descreste, asadar, pe masura


simplificarii formei juridice de societate, lipsind complet in cadrul societatilor de persoane.
Devine impropriu, in cadrul acestora, sa se reglementeze adunarea generala a celor doi, trei
asociati. Legea se rezuma, in cazul lor, la doua reguli de lucru de baza, si anume, adoptarea
hotararilor curente cu acordul asociatilor reprezentand majoritatea capitalului social iar a
celor privind modificarea actelor constitutive cu unanimitatea acordului acestora.

5.3. Administratorii si managerii societatii.


Notiunea de administrare a societatii subsumeaza ansamblul activitatilor proprii
realizarii efective a obiectului de activitate al acesteia, cumuland atributii de gestiune a
patrimoniului si de reprezentare a ei in relatiile cu tertii. Administratorii indeplinesc in
principiu, un mandat general incredintat de adunarea generala a asociatilor, avand ca obiect
realizarea efectiva a obiectivelor si scopurilor societatii. In relatia statornicita intre diferitele
categorii de organe ale societatii, ei reprezinta, ca urmare, organul structurat la al doilea nivel
de competente, subordonat adunarii generale a asociatilor. Nivelul diferit de complexitate al
celor cinci tipuri de societati comerciale este pregnant reflectat si prin dispozitiile privitoare
la administratori. Astfel, ultimele modificari aduse Legii societatilor comerciale nr.31/1990,
prin Legea nr.441/2006 si prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.82/2007, sunt
consacrate in mod substantial administrarii societatii, in principal a celei pe actiuni. Efortul
de integrare si armonizare a legislatiei autohtone in materia dreptului societar cu cea a
Uniunii Europene este concludent evidentiat prin preluarea, in noua abordare a conceptului
de administrare, a principiilor de guvernare corporatista, al caror scop, asa cum relevant a
conchis doctrina de specialitate, „este acela de a contribui la promovarea unor reguli care sa
asigure transparenta, integritatea si eficienta mediului de afaceri, prin distributia echitabila a
atributiilor de deliberare, administrare si control intre diferitele centre de putere ale societatii,
in conditiile protectiei corespunzatoare a interesului public.” Noile dispozitii legale
reconfigureaza conceptul de administrator, atribuind functiei un caracter profesional,

43
devenindu-i proprii atribute ca diligenta profesionala, prudenta, buna credinta in deciziile de
afaceri, loialitatea.

5.3.1. Sisteme de administrare a societatilor pe actiuni.


Aceleasi principii ale guvernarii corporatiste au condus la reglementarea a doua
sisteme distincte de administrare in cazul societatilor pe actiuni, si anume:
a) sitemul unitar, inspirat din legislatia franceza
b) sistemul dualist; consacrat initial de legislatia germana .
Incercam sa surprindem sintetic, in cele ce urmeaza, principalele lor trasaturi. Astfel,

5.3.2. Sistemul unitar (monist) de administrare a societatii;


Administrarea societatii revine administratorului/administratorilor, (intotdeauna
in numar impar), desemnati prin vot secret de adunarea generala ordinara. In cazul
societatilor ale caror situatii financiare sunt auditate, numarul administratorilor nu va fi mai
mic de trei. Cand sunt mai multi administratori, acestia alcatuiesc consiliul de administratie,
organ colegial al carui instrument de lucru devin deciziile adoptate cu majoritatea membrilor,
(spre deosebire de situatia pluralitatii de administratori care, neorganizati in consiliu decid
independent). Membrii consiliului de administratie pot fi actionari sau neactionari. Consiliul
va fi prezidat de un presedinte desemnat dintre membrii sai, fie direct de catre adunarea
generala, fie chiar de catre membrii consiliului. Administratorii pot decide ca o parte din
atributiile ce le revin sa fie delegate in sarcina unor directori, persoane fizice, dintre care,
unul va fi numit director general. Acestia vor conduce societatea sub supravegherea
consiliului de administratie. Notiunea de director primeste, in sensul art.143 din Legea
nr.31/1990, o semnificatie noua, distincta de cea care desemneaza persoanele cu functii
executive de conducere, (director economic, tehnic, marketing, etc.). Ca urmare, obligatia
instituita deopotriva in sarcina administratorilor si directorilor cu atributii delegate, de a nu fi
salariatii societatii pe durata indeplinirii mandatului lor, nu se aplica decat strict acestei
categorii de directori. Reprezentarea societatii in relatiile cu tertii apartine presedintelui
consiliului de administratie sau directorului general, cand consiliul a recurs la delegarea de
atributii. Directorii pot fi administratori sau neadministratori, cu conditia ca majoritatea
administratorilor sa fie neexecutivi, (adica, sa nu fie directori). In plus, cel putin o parte a
administratorilor vor fi independenti. Desi nu defineste notiunea, legea ofera exemplificativ
criteriile care configureaza statutul de independenta, (ex.; sa nu fi fost salariat al societatii sau
al unei societati controlate de catre aceasta in ultimii cinci ani, sa nu fie actionar semnificativ
al societatii, sa nu aiba sau sa nu fi avut in ultimul an relatii de afaceri cu societatea, etc.).

Intrucat delegarea de competente in favoarea directorilor este o optiune a


administratorilor, (cu exceptia cazurilor in care societatea e auditata, cand delegarea devine
obligatorie), care le stabilesc si limitele mandatului, (cu exceptiile impuse prin lege), si, pe de
alta parte, directorii pot fi administratori/neadministratori, separatia puterilor dintre cele doua
structuri care asigura conducerea societatii nu este categorica. Trasatura a condus la
calificarea sistemului unitar (monist) ca fiind, in fapt, unul dualist imperfect.

44
Pentru a beneficia de documentari specializate, profesionale in deciziile ce urmeaza sa
le adopte, Consiliul de administratie poate constitui comitete consultative care vor elabora
recomandari, informari specializate.

5.3.3. Sistemul dualist de administrare a societatii;


Mecanismul conducerii societatii este reglementat pe doua nivele, cu atributii
bine delimitate prin lege, si anume a) consiliul de supraveghere si b) directoratul. In
timp ce membrii directoratului exercita conducerea societatii, ca manageri profesionisti, in
masura sa asigura dezvoltarea sustenabila a societatii, consiliul de supraveghere devine
supraveghetorul, controlorul activitatii directoratului. El nu exercita atributii efective de
conducere. Cele patru mari categorii de componente care definesc functia de administrare a
societatii, supravegherea, controlul, conducerea efectiva si reprezentarea sunt complet
separate, si legal distribuie intre cele doua structuri care asigura administrarea societatii dupa
sistemul dualist : in timp ce membrii consiliului de supraveghere dispun de atributiile de
supraveghere si control al activitatii membrilor directoratului, acestoa le revine conducerea
efectiva si reprezentarea societatii. In plus, membrii directoratului nu pot fi, in acelasi timp,
membri ai consiliului de supraveghere, separatia puterilor fiind, in acest caz, categorica si
fixata prin lege.
Competenta desemnarii si revocarii membrilor fiecareia dintre structuri revine
organului fata de care raspund : adunarea generala ordinara alege si revoca membrii
consiliului de supraveghere iar acesta alege si revoca membrii directoratului.

5.3.4. Dispozitii comune celor doua sisteme de administrare


Din categoria regulilor aplicabile deopotriva ambelor sisteme, enumeram:
a) durata mandatului administratorilor, directorilor, respectiv al membrilor
consiliului de supraveghere si directoratului este de maxim patru ani, cu exceptia
mandatului primilor membri ai consiliului de administratie respectiv ai consiliului de
supraveghere, care este de 2 ani;

b) directorii, in sistemul unitar si membrii directoratului, in sistemul dualist, sunt


persoane fizice; in schimb, administratori sau membri ai consiliului de supraveghere pot fi si
persoane juridice;

c) o persoana fizica nu poate cumula concomitent mai mult de cinci mandate


de administrator si/sau membru al consiliului de supraveghere in societati comerciale
cu sediul in Romania, cu exceptia cazurilor in care detine cel putin o patrime din totalul
actiunilor societatii sau este membru in consiliul de supraveghere sau de administratie al unei
societati care detine aceasta patrime;

d) atat consiliul de administratie cat si cel de supraveghere lucreaza in


sedinte care adopta hotarari cu majoritatea numarului membrilor si care se intrunesc
ori de cate ori este nevoie dar nu mai putin de o data la trei luni. Ambele categorii de organe
au dreptul de a crea consilii consultative in scopul informarii si documentarii, utile in
adoptarea deciziilor;

45
e) raporturile juridice stabilite intre cele patru categorii de organe si
structurile care le-au desemnat sunt specifice contractului de mandat ;

f) pe durata indeplinirii mandatului, administratorii, directorii, membrii consiliului


de supraveghere si ai directoratului nu pot fi salariati ai societatii;

g) raspunderea juridica a administratorilor, directorilor, membrilor consiliului de


supraveghere si directoratului este riguros reglementata de lege, iar solidaritatea acestei
raspunderi ramane o caracteristica valabila pentru fiecare dintre ele.

5.3.5. Administrarea societatilor de persoane si a celei cu raspundere limitata; am


enuntat regulile aplicabile in cadrul capitolului consacrat analizei succinte a fiecareia dintre
aceste societati.

5.4. Controlul gestiunii societatii;


Este realizat prin organe specializate, in cadrul societatilor de capitaluri si a celei cu
raspundere limitata cu mai mult de cincisprezece asociati.
Cele doua structuri specializate pentru a realiza acest control sunt comisia de cenzori
si auditorul financiar. Optiunea pentru una dintre ele este permisa cu exceptia situatiilor in
care societatea este supusa obligatiei legale de auditare sau cand a optat pentru sistemul
dualist de administrare, cand obligatorie devine desemnarea auditorului financiar.

5.4.1.Cenzorii; desemnarea lor corespunde solutiei traditionale de exercitare a


controlului gestiunii societatii, iar competenta in acest sens revine adunarii generale ordinare.
Potrivit legii, comisia de cenzori este alcatuita din trei membri, plus un supleant, desemnati
pentru o perioada de trei ani, cu posibilitatea de a fi realesi. Cenzorii pot fi alesi dintre
actionari. In mod obligatoriu, cel putin unul dintre ei va fi contabil autorizat sau expert
contabil. Principalele lor atributii se refera la supravegherea gestiunii societatii, la verificarea
situatiilor financiare, informand adunarea generala asupra modului in care a fost administrat
patrimoniul societatii de catre administratorii acesteia, si, daca este cazul, asupra abaterilor
constatate in aceasta activitate manageriala.

5.4.2. Auditorii financiari.


Sunt specialisti, persoane fizice sau juridice, care dobandesc aceasta calitate in
conditiile unei reglementari specifice profesiei, si care sunt, ca urmare, inscrisi in Camera
Auditorilor Financiari din Romania. Auditorul financiar este extern societatii, angajeaza
relatii contractuale cu aceasta, in urma alegerii sale de catre adunarea generala ordinara.
Societatile comerciale care au optat sau au fost obligate sa desemneze auditorul financiar au
complementar obligatia de a-si numi si un auditor intern. Spre deosebire de auditorul
financiar care nu este salariatul societatii, cel intern poate detine o atare calitate. Atributiile
specifice fiecareia dintre aceste profesii sunt reglementate prin dispozitii legale exprese. In
ansamblu, ele sunt similare cu cele ale cenzorilor. Societatea supusa obligatiei legale de
auditare va respecta, complementar, o serie de reguli specifice in materia administrarii. De

46
exemplu, numarul membrilor consiliului de administratie/supraveghere/directoratului nu va fi
mai mic de trei; in cazul societatii administrate dupa sistemul unitar, desemnarea directorilor
cu atributii delegate de catre consiliul de administratie devine obligatorie.

47
UNITATEA 6

Modificarea actelor constitutive ale societatii comerciale

6.1. Realizarea de profit, atingerea scopurilor si obiectivelor in vederea carora a fost


constituita, ca finalitate ce tine de esenta societatii comerciale, justifica adesea nevoia ei de
modificare si adaptare la circumstantele si conditiile concrete ale mediului economic in care
activeaza. Intrucat actul constitutiv al societatii este cel care o personalizeaza, ii defineste
conditiile specifice si regulile de organizare si functionare, modificarea societatii se
concretizeaza, in ultima instanta, in modificarea actului ei constitutiv. In general, pot face
obiectul modificarii oricare din clauzele inserate in cuprinsul acestuia, ca, de exemplu, cele
referitoare la asociati, forma juridica, obiect de activitate, capital social, durata de
functionare, etc.

6.2. Procedura de modificare a actului constitutiv


Fiind expresia vointei asociatilor, actul constitutiv va putea fi modificat tot ca rezultat
al exprimarii vointei lor, in cadrul adunarii generale a societatii. O astfel de hotarare va fi
adoptata cu unanimitate de voturi, in cazul societatilor de persoane si a celei cu raspundere
limitata, (daca, in cazul acesteia, prin actul constitutiv nu a fost instituita norma derogatorie
care permite modificarea acestuia cu majoritate de asociati si parti sociale), respectiv, cu
majoritatea necesara adoptarii hotararilor in cadrul adunarii generale extraordinare, in cazul
societatilor de capitaluri.

Pentru a dobandi opozabilitate fata de terti, hotararea modificatoare va fi inregistrata


in registrul comertului, dupa prealabilul control de legalitate exercitat de catre personalul cu
atributii in acest sens din cadrul oficiului registrului comertului, sau, in functie de natura
modificarii, de catre tribunal, si va fi publicata in Monitorul Oficial. Procedura devine astfel
comparabila cu cea urmata la momentul infiintarii societatii. Actul modificator va fi realizat
cu respectarea conditiilor de forma prevazute de lege pentru actul constitutiv. Totodata, el va
fi insotit de actul constitutiv actualizat, cuprinzand toate modificarile succesive de care acesta
a beneficiat.

In cazul societatilor pe actiuni, daca consiliului de administratie sau, dupa caz,


directoratului i-au fost delegate anumite competente ale adunarii generale, privind
modificarea sub anumite aspecte, permise de lege, a actului constitutiv, evident, modificarea
devine rezultatul hotararii acestor organe.

Procedura sintetic redata mai sus corespunde solutiei amiabile, conventionale, general
aplicabile. Ca alternativa de rezerva, accesibila in cazul imposibilitatii realizarii acordului
legal sau statutar al asociatilor, modificarea poate fi dispusa, in anumite situatii, pe cale
judiciara, (de exemplu in cazul excluderii sau retragerii asociatilor, in societatile de persoane
sau cea cu raspundere limitata).

48
6.3. Modificarea capitalului social al societatii;
Am selectat, din ansamblul modificarilor posibile ale societatii, pe cea referitoare la
capitalul social. Este una din principalele si frecventele modificari ale societatii comerciale,
si, deci, a actului ei constitutiv. Capitalul social, ca totalitate a valorii aporturilor asociatilor,
reprezinta un element de pasiv in patrimoniul societatii, reflectand datoria acesteia fata de
proprii asociati, scadenta la data dizolvarii si lichidarii ei sau al retragerii sau excluderii din
societate a asociatilor. In timp ce patrimoniul este fluctuant, dinamic, direct influentat de
activitatea societatii, capitalul este si trebuie sa ramana fix pe toata durata de existenta a
acesteia. Obligatia nu trebuie insa inteleasa in sensul interzicerii modificarii lui, cu
respectarea pocedurii reglementate de lege in acest scop. Orice modificare a lui, in sensul
majorarii sau reducerii, devine atributul adunarii generale a asociatilor sau, in cazul
societatilor pe actiuni, a consiliului de administratie sau directoratului, daca au fost mandatate
in acest sens de catre adunarea generala.

6.3.1. Reducerea capitalului social ;


Tehnic, reducerea capitalului social se poate realiza prin urmatoarele procedee:
a) reducerea numarului de actiuni sau de parti sociale, caz in care se mentine
valoarea nominala a acestora;
b) reducerea valorii nominale a actiunilor sau a partilor sociale;
c) dobandirea de catre societate a propriilor actiuni, urmata de anularea lor
Daca hotararea de reducere nu este justificata de pierderi, deci de scaderea activelor
societatii sub valoarea capitalului social, se poate recurge si la alte procedee si anume:
a) scutirea totala sau partiala a asociatilor de varsamintele datorate; procedeul
este aplicabil strict in cazul societatilor de capitaluri, intrucat doar in cazul acestora legea
permite varsarea integrala a capitalului social la o data ulterioara infiintarii societatii;
b) restituirea catre asociati a unei cote parti din aporturi, proportionala cu
reducerea capitalului social si calculata egal pentru fiecare actiune sau parte sociala;
c) alte procedee prevazute de lege.
Indiferent de cauza si modalitatea reducerii capitalului social, valoarea acestuia,
ulterioara reducerii, nu va putea fi inferioara valorii minime stabilite de lege.
Procedural, masura parcurge doua etape, pentru a putea fi finalizata. Este necesara o
prima hotarare de reducere, de principiu, a adunarii generale a asociatilor, care, la un interval
de doua luni de la publicarea in Monitorul Oficial, va putea fi urmata de cea de-a doua, de
reducere efectiva. Intervalul de doua luni este reglementat in favoarea creditorilor societatii,
detinatori ai unor creante anterioare publicarii hotararii de reducere a capitalului social. Ei au
dreptul de a se opune masurii, caz in care, hotararea de reducere va putea fi finalizata numai
dupa plata creantelor lor sau garantarea acestei plati.

6.3.2. Majorarea capitalului social


Sursele economice utilizate pentru majorarea capitalului social pot fi :
a) exterioare societatii, reprezentand finantarea asigurata de asociatii acesteia in
una din formele reglementate si pentru constituirea societatii, si care constau in aporturile noi
aduse de asociati, (in numerar, natura);

49
b) surse interne, reprezentand o autofinantare a societatii; ele nu obliga asociatii
la noi aporturi, majorarea realizandu-se din diferite resurse contabilizate in pasivul societatii,
cum sunt: (1) incorporarea rezervelor, cu exceptia celei legale, (2) incorporarea beneficiilor
sau (3) a primelor de emisiune, (4) compensarea creantelor asupra societatii cu actiuni ale
acesteia. Hotararea de marire a capitalului din aceste surse se materializeaza, ca urmare, prin
modificarea inregistrarilor in contabilitate intre aceste diferite conturi de pasiv, actiunile
emise urmand a fi distribuite intre actionarii societatii cu respectarea cotelor lor de participare
la capitalul social. Este ceea ce doctrina a denumit generic „sporire contabila a
patrimoniului”, intrucat nici una din solutiile enumerate nu implica aporturi exterioare ale
actionarilor/asociatilor.
Ambele categorii de surse de marire a capitalului sunt accesibile tuturor formelor
juridice de societate.

6.3.3. In cazul societatilor de capitaluri, procedura de majorare a capitalului


social prin noi aporturi se realizeaza in doua etape; a) adoptarea hotararii de majorare,
urmata de exercitarea dreptului de preferinta al actionarilor societatii, in interval de 30 de zile
de la data publicarii hotararii in Monitorul Oficial; b) adoptarea hotararii de majorare cu suma
efectiv subscrisa, in functie de exercitiul dreptului de preferinta.

Dreptul de preferinta este „un mijloc de protectie a vechilor actionari, care


si-au asumat riscul lansarii societatii si s-au straduit pentru prosperitatea ei” . Este,
asadar, o favoare creata acestora, de a subscrie cu prioritate actiuni din noua emisiune.
Nerespectarea lui devine cauza de anulare a hotararii de majorare astfel adoptate. Legea
permite ca, in situatii determinate, dreptul de preferinta sa fie limitat sau ridicat.
Generalizarea uneia astfel de masuri este insa interzisa.

Actiunile noi, emise in schimbul aporturilor in numerar vor fi varsate in proportie de


30% la data subscrierii iar diferenta va fi platita in maxim 3 ani de la aceasta data. In acelasi
termen vor trebui varsate si aporturile in natura.

Indiferent de sursa de majorare utilizata, hotararea adunarii generale produce efecte


numai daca a fost adusa la indeplinire in termen de un an de la data adoptarii.

Prin actul constitutiv sau modificator al societatii, organele de administrare ale


acesteia pot dobandi mandatul de a mari capitalul social al societatii, in limitele autorizate de
adunarea generala si intr-un interval de timp de maxim 5 ani de la data adoptarii acestei
masuri. Limitele capitalului autorizat nu vor putea depasi, insa, jumatate din valoarea
capitalului social subscris, existent la momentul autorizarii.

50
UNITATEA 7

Excluderea si retragerea asociatilor

7.1. Ambele operatiuni reglementeaza solutii de separare a asociatilor, de incetarea a


acestei calitati, realizabile insa numai in anumite conditii si cu respectarea unor prevederi
exprese ale legii, aplicabile cu scopul de a nu afecta insasi existenta societatii.

7.2. Excluderea asociatilor


Institutia excluderii este operabila numai in cazul societatilor de persoane precum si a
celei cu raspundere limitata si a celei in comandita pe actiuni, deci, in general, a tipurilor de
societati la care are relevanta elementul affectio societatis. Nu este aplicabila societatilor pe
actiuni, caracterizate prin lipsa relevantei relatiei dintre actionari. Or, excluderea, este,
adesea, tocmai rezultatul alterarii acestor relatii, infrangerii iremediabile a convergentei de
interese ce a reunit asociatii la momentul constituirii societatii si care trebuie mentinuta pe
toata durata existentei acesteia.

7.2.1.Cauze de excludere
Legea enumera urmatoarele cauze de excludere a asociatului unei societati in nume
colectiv, in comandita simpla, cu raspundere limitata sau a comanditatului dintr-o societate in
comandita pe actiuni :
a) refuzul asociatului de a aduce aportul la capital la care s-a obligat, desi a fost pus
in intarziere;
b) falimentul asociatului cu raspundere nelimitata sau starea de incapacitate legala a
acestuia; cauza este aplicabila numai asociatilor cu raspundere nelimitata. Principalul
argument al excluderii devine, in acest caz, protejarea intereselor societatii prin eliminarea
riscului pe care asociatul falit sau incapabil il poate reprezenta pentru aceasta;

c) in cazul asociatului cu raspundere nelimitata care (1) se amesteca fara drept in


administratie, (2) utilizeaza capitalul societatii in interesul sau al altor altei persoane fara
consimtamantul celorlalti asociati sau (3) realizeaza acte de concurenta neloiala fata de
societate;

d) in cazul asociatului administrator care comite o frauda in dauna societatii sau a


folosit capitalul societatii sau a semnat in numele acesteia in operatiuni contrare intereselor
ei.

Prin actul constitutiv pot fi convenite si alte cauze de excludere decat cele avute in
vedere de lege.

7.2.2. Procedura excluderii


Indiferent de motivul care justifica excluderea, masura va fi dispusa, fara exceptie, de
catre instanta de judecata. Hotararea judecatoreasca de excludere, ramasa irevocabila, devine

51
actul pe baza caruia vor fi inregistrate in registrul comertului modificarile survenite in actul
constitutiv ca efect al excluderii.

7.3. Retragera unui asociat din societate

7.3.1. Daca excluderea devine masura la indemana societatii sau a celorlalti asociati,
impotriva vointei asociatului in cauza, cu efectul inlaturarii lui din societate, in schimb,
retragerea reprezinta expresia intentiei si deci a manifestarii vointei asociatului de a pune
capat acestei calitati.

Spre deosebire de excludere, care poate fi dispusa, fara exceptie, numai de catre
instanta, retragerea asociatului unei societati in nume colectiv, in comandita simpla sau cu
raspundere limitata se poate realiza atat in mod amiabil (1) cat si pe cale judiciara, (2),
accesibila cand solutiile nelitigioase au esuat.
In primul caz, retragerea opereaza:
a) ca efect al acordului in acest sens exprimat de toti asociatii;
b) in conditiile reglementate prin actul constitutiv pentru o atare situatie, (ceea ce
reprezinta de fapt, tot expresia acordului asociatilor, ale carui efecte se vor produce in viitor,
la data manifestarii intentiei de retragere),
c) in cazul in care asociatul nu este de acord cu hotararea adunarii asociatilor privind :
c1- modificarea obiectului principal de activitate al societatii. c2 – schimbarea sediului social
in strainatate ; c3 – schimbarea formei juridice a societatii; c4 – fuziunea sau divizarea
societatii

Alternativa retragerii pe cale judiciara reprezinta rezerva abordabila in cazul in care


nu este indeplinita nici una din conditiile mai sus enumerate, reprezentand solutii amiabile de
incetare a calitatii de asociat prin retragere.
Ea obliga asociatul decis sa se retraga, sa probeze, in fata instantei, existenta unor
motive temeinice care ii sustin hotararea, (de exemplu, intelegeri ireconciliabile cu ceilalti
asociati)..
Ca si in cazul excluderii, hotararea judecatoreasca prin care s-a dispus retragerea,
ramasa irevocabila, devine actul in temeiul caruia in registrul comertului vor fi operate
modificarile pe care operatiunea le implica asupra actului constitutiv, cuprinzand si
modalitatea de redistribuire a partilor sociale/de interes intre ceilalti asociati ai societatii.

7.3.2. Asemeni excluderii, retragerea este specifica societatilor in care are relevanta
relatia dintre asociati. Dealtfel, in cazul celor pe actiuni, incetarea calitatii de actionar devine
o operatiune mult mai simpla, realizabila prin vanzarea libera a actiunilor, neconditionata de
acordul celorlalti actionari ai societatii ci, eventual, doar de respectarea dreptului de
preferinta al acestora, daca o atare conditie a fost instituita prin actul constitutiv al societatii
emitente. Cu toate acestea, cu titlu de exceptie, legea are in vedere cateva situatii determinate,
limitative, in care un actionar isi poate exercita dreptul de a se retrage din societate, si anume:
cand adunarea generala extraordinara a hotarat (1) schimbarea obiectului principal de
activitate, (2) mutarea sediului in strainatate, (3), schimbarea formei juridice a societatii, (4)

52
fuziunea sau divizarea. (Se poate observa ca situatiile enumerate reprezinta motive de
retragere si pentru societatile de persoane si cea cu raspundere limitata). Masura retragerii, in
oricare din situatiile enumerate, a fost reglementata in scopul protectiei actionarilor minoritari
care au astfel dreptul de a hotarari incetarea calitatii lor atunci cand deciziile societatii nu le
mai reflecta interesele. Spre deosebire insa de celelalte tipuri de societate, ea nu conduce la
modificarea actelor constitutive, diferenta derivand din trasaturile care disting societatea de
capitaluri de categoria celor de persoane si, in acest caz, si de cea cu raspundere limitata.

7.4. Drepturile asociatului exclus sau retras


Asociatul exclus sau retras are dreptul la plata drepturilor banesti corespunzatoare
cotei sale de participare la capitalul social. Valoarea acestora va fi determinata prin acordul
asociatilor sau, in caz de neintelegere, de catre un expert desemnat prin acord sau de catre
instanta de judecata si va fi raportata la valoarea patrimoniului societatii la data operatiunii de
excludere sau retragere. Singura diferenta privind plata drepturilor intre asociatii exclusi si
cei retrasi este reprezentata de faptul ca, in timp ce primii nu pot beneficia de plata in natura,
prin atribuirea unor bunuri din patrimoniul societatii, cei retrasi beneficiaza de acest drept,
daca este agreat de ceilalti asociati.

In cazul societatilor pe actiuni, legea impune determinarea pretului actiunilor celor


retrasi dupa anumite reguli, a caror aplicare intra in obligatia expertului desemnat in acest
scop. Astfel, acesta va determina pretul ca medie rezultata din aplicarea a cel putin doua
metode de evaluare recunoscute de legislatia in vigoare la data evaluarii. Solutia poate fi un
reper utilizabil si in cazul celorlalte forma juridice de societate.
In toate cazurile, obligatia de plata a drepturilor celui exclus sau retras revine
societatii.

53
UNITATEA 8

Fuziunea si divizarea societatilor comerciale

8.1. Atat fuziunea cat si divizarea reprezinta procedee economico-juridice complexe,


ample, care materializeaza hotararea de reorganizare, de restructurare a societatii, motivata de
nevoia de adaptare la realitatile economice si de crestere a eficientei activitatii. In timp ce
prima dintre ele, fuziunea, are ca efect concentrarea patrimoniilor societatilor comerciale
implicate, cea de-a doua, divizarea, simetric opusa, imparte total sau partial patrimoniul
societatii supuse divizarii in scopul alipirii lui la o alta/alte societate/societati comerciale
existente sau care iau astfel fiinta, (denumite beneficiare). Ratiunea unui astfel de demers
poate fi reprezentata de nevoia de specializare a activitatii, de preocuparea de
a-i da dimensiuni mai usor de coordonat, de neintelegerile dintre asociati, etc.

8.2. Definitia si tipurile fuziunii


Este operatiunea economico-juridica de reorganizare a societatilor implicate prin care
:
a) patrimoniul uneia sau mai multor societati, (absorbite), se transfera integral in
favoarea altei societati, (absorbanta), iar actionarii/asociatii societatilor absorbite, care isi vor
inceta existenta, vor dobandi, in schimb, actiuni/parti sociale la societatea absorbanta;
b) patrimoniile a doua sau mai multe societati comerciale sunt transferate in
favoarea unei societati care se constituie astfel; primele societati isi inceteaza existenta, (se
dizolva fara lichidare), iar actionarii/asociatii lor dobandesc actiuni/parti sociale in societatea
nou infiintata.
Prima definitie corespunde fuziunii prin absorbtie iar cea de-a doua fuziunii prin
contopire. In ambele variante, repartizarea de actiuni/parti sociale in favoarea
actionarilor/asociatilor societatilor implicate poate fi insotita si de o plata in numerar de
maximum 10% din valoarea nominala a actiunilor/partilor sociale astfel distribuite, (prima
de fuziune), menita sa echilibreze drepturile actionarilor/asociatilor.

8.3. Definitia si tipurile divizarii


Este operatiunea economico-juridica prin care :
a) patrimoniul unei societati comerciale se imparte in totalitate intre doua sau mai
multe societati existente sau care iau astfel fiinta, (divizare totala).
b) o parte a patrimoniului societatii se desprinde spre a fi alipit altei societati
preexistente sau care se constituie astfel, (divizarea partiala sau prin desprindere).
Actiunile/partile sociale emise de societatea beneficiara a desprinderii, (cea la care s-a alipit
patrimoniul desprins), vor putea fi repartizate :
b.1. in favoarea actionarilor/asociatilor societatii careia i-a apartinut patrimoniul
desprins, (desprindere in favoarea asociatilor);
b.2. in favoarea societatii careia i-a apartinut patrimoniul desprins, (desprindere in
interesul societatii).

54
In esenta, atat in cazul fuziunii cat si al divizarii are lor un schimb de actiuni/parti
sociale intre societatile implicate.
Nu are relevanta forma juridica a societatilor comerciale implicate in fuziune sau
divizare, fiind posibila realizarea operatiunii atat intre societati comerciale avand aceeasi
forma juridica cat si cat si intre societati de forme juridice diferite. Evident, nu se poate
realiza fuziunea sau divizarea intre sucursala si societatea mama sau oricare din sediile ei
secundare, dupa cum nu se va putea realiza nici intre o societate comerciala si alte tipuri de
comercianti, (persoane fizice, societati cooperative, etc.)

8.4. Etapele fuziunii si divizarii


Procedura parcurge aceleasi etape, pentru oricare din cele doua operatiuni, si anume :
a) adoptarea hotararilor adunarilor generale ale societatilor comerciale
implicate, cu unanimitate de voturi sau, in societatea pe actiuni, cu majoritatea
necesara luarii deciziilor in adunarea generala extraordinara ;

b) Elaborarea proiectului de fuziune/divizare, de catre administratorii


societatilor implicate in operatiune; in continutul proiectului vor fi mentionate
informatii privind societatile participante, fundamentarea si conditiile operatiunii, conditiile
alocarii de actiuni/parti sociale in societatea beneficiara a fuziunii/divizarii, data de la care
aceste actiuni/parti sociale dau detinatorilor dreptul de a participa la profit, rata de schimb,
data la care au fost aprobate situatiile financiare ale societatilor participante, etc.

c) Avizarea si publicarea proiectului de fuziune; proiectul de fuziune/divizare,


semnat de administratori, se depune la registrul comertului la care este inmatriculata
fiecare societate participanta, insotit de declaratia societatii care va inceta sa mai existe ce
efect al operatiunii, despre modul in care va stinge pasivul sau, precum si de declaratia
privind modul de publicare a proiectului. Va putea opta intre publicarea in Monitorul Oficial
sau pe propria pagina web. In acest din urma caz, Oficiul Regitrului Comertului unde este
inmatriculata societatea va publica la randul sau proiectul, gratuit, pe propria pagina web.
In termen de 3 zile de la depunerea proiectului, Agentia Nationala de Administrarea
Fiscala va fi informata despre operatiune, de catre Oficiul National al RegistruluiComertului.

d) Opozitia creditorilor societatilor participante la operatiune ; in termen de 30


de zile de la publicare, creditorii detinatori ai unor creante certe, lichide si anterioare
datei publicarii proiectului, au dreptul de a face opozitie impotriva hotararii de
divizare/fuziune, daca apreciaza ca operatiunea este de natura sa le diminueze sau chiar
compromita sansele valorificarii creantei.

e) Adoptarea hotararii adunarii generale asupra fuziunii sau divizarii;


Administratorii societatilor participante au obligatia de a informa actionarii/asociatii
asupra conditiilor si consecintelor operatiunii. In acest scop, au obligatia ca, anterior adunarii,
sa le puna la dispozitie documentele necesare exprimarii votului in deplina cunostinta de
cauza: proiectul de fuziune/divizare, raportul administratorilor, respectiv al membrilor
directoratului, al expertilor desemnati in acest scop, situatiile financiare anuale si rapoartele

55
de gestiune pentru ultimele trei exercitii financiare, raportul cenzorului sau, dupa caz, al
auditorului financiar, evidenta contractelor cu valori care depasesc 10.000 lei aflate in curs de
executare si modul lor de repartizare in cazul divizarii.

f) Pe baza acestora, adunarea generala extraordinara a actionarilor sau,


dupa caz, adunarea asociatilor, cu unanimitate de voturi, va analiza si vota asupra
operatiunii aproband, de asemenea, modificarea actelor constitutive ale societatii absorbante
sau divizate, precum si actele constitutive ale societatilor rezultate prin fuziune/divizare, daca
este cazul.

8.5. Efectele fuziunii/divizarii;


Operatiunea, complexa si cu o desfasurare de durata, (minim trei luni), isi va produce
efectele cu data inregistrarii in registrul comertului a ultimei societati rezultate sau, dupa caz,
a inregistrarii hotararii ultimei adunari generale care a aprobat operatiunea, in ambele cazuri,
daca actionarii/asociatii nu au convenit asupra altei date in cursul exercitiului financiar.
Principalele efecte pot fi clasificate in doua categorii :
a) efecte legate de patrimoniul societatilor implicate; astfel, pe data fuziunii sau
divizarii, patrimoniul societatilor absorbite, sau dupa caz, al celor care se contopesc, precum
si al societatii integral divizate se transfera in favoarea societatii/societatilor beneficiare ale
operatiunii marind in mod corespunzator patrimoniul acestora, implicit capitalul lor social;
b) efecte legate de actionarii/asociatii societatilor care isi inceteaza existenta prin
fuziune/divizare, (societati absorbite, contopite sau divizate); acestia devin asociati/actionari
ai societatilor beneficiare ale operatiunii, (absorbanta, rezultata prin contopire sau divizare,
dupa caz) dobandind numarul de actiuni/parti sociale determinat prin raportul de schimb, si,
eventual suma in lei aferenta acestui schimb; in cazul desprinderii in interesul societatii,
actiunile/partile sociale, revin societatii din care s-a desprins patrimoniul, nu
asociatilor/actionarilor acesteia;
c) incetarea existentei societatii absorbite, a celor care fuzioneaza prin contopire
sau al celei integral divizate, dupa caz. Transferul patrimoniului acestora in favoarea
beneficiarelor operatiunii este asimilat unei dizolvari fara lichidare. Lipsite de patrimoniu, ele
vor fi radiate din registrul comertului, incetand astfel sa mai existe ca persoane juridice.

56
UNITATEA 9

Dizolvarea si lichidarea societatilor comerciale

9.1. Sunt cele doua etape care pregatesc incetarea existentei juridice a societatii. In
timp ce procedura de infiintare corespunde «nasterii» societatii, regulile de organizare si
functionare definesc perioada ei de existenta, de activitate propriu zisa, iar cele referitoare la
dizolvare si lichidare sunt proprii momentului ei de final, de «moarte», ca subiect distinct de
drept. Importanta celor doua proceduri, si, dealtfel, complexitatea lor, este justificata atat de
nevoia reglementarii raporturilor juridice cu diversii creditori cat si cu proprii
asociati/actionari, context in care se va realiza si disolutia patrimoniului ei social.

9.2. Dizolvarea societatilor comerciale


Dizolvarea reprezinta primul moment in procedura de incetare a existentei societatii.
Asadar, intrarea societatii in procedura de dizolvare nu prespune incetarea existentei ei ca
persoana juridica. Acest efect se va produce numai dupa finalizarea celei de-a doua proceduri,
lichidarea, care se succede dizolvarii.
Din momentul dizolvarii insa, societatea isi reconfigureaza prioritatile, nu va mai
putea intreprinde activitatea ei obisnuita, specifica, ci strict operatiunile pregatitoare ale
lichidarii. In caz contrar, administratorii devin personal si solidar raspunzatori de consecintele
incalcarii acestei interdictii.
Cauzele de dizolvare pot fi clasificate in :
a) generale, aplicabile tuturor tipurilor de societati comerciale ;
b) speciale, aplicabile doar anumitor forme de societate

9.2.1. Cauze generale de dizolvare


a) trecerea timpului stabilit pentru durata societatii ; vizeaza societatile
comerciale constituite pentru o perioada determinata de timp. La implinirea
termenului prevazut in actul constitutiv, societatea se dizolva de drept, fara a mai fi necesara
indeplinirea vreunei formalitati. Spre a se evita dizolvarea, durata poate fi prelungita cu
acordul asociatilor, exprimat cu cel putin trei luni inainte de implinirea termenului.

b) Imposibilitatea realizarii obiectului de activitate sau realizarea acestuia ;


este o cauza aplicabila societatilor constituite in vederea realizarii unui obiectiv
determinat, de exemplu, edificarea unui stadion, a unui cartier de locuinte, etc. Finalizarea
obiectivului sau, dimpotriva, imposibilitatea realizarii lui devin cauze de dizolvare a
societatii.

c) declararea nulitatii societatii , pentru una din cauzele expres reglementate


de lege (ex. incalcarea dispozitiilor privitoare la capitalul social minim, la numarul
minim de asociati, lipsa unor prevederi obligatorii din cuprinsul actului constitutiv, un obiect
de activitate ilicit, etc).

57
d) hotararea adunarii asociatilor; hotararea va fi adoptata cu unanimitatea
voturilor asociatilor in cazul societatilor de persoane si a celei cu raspundere limitata
si respectiv de catre adunarea generala extraordinara, in cazul societatilor de capitaluri.

e) hotararea tribunalului ; este solutia « de rezerva », incidenta cand


«motive temeinice» impiedica adoptarea hotararii adunarii generale, (cum ar fi, de
exemplu, gravele neintelegeri dintre asociati) ;

f) falimentul societatii ; intrarea societatii in faliment, potrivit Legii nr.85/2006,


determina dizolvarea, pronuntata prin incheierea (hotararea) judecatorului sindic;
g) alte cauze, reglementate de lege sau actul constitutiv;
Notiunea de «alte cauze» susbsumeaza si acele cauze generale care pot fi invocate de
orice persoana interesata pe cale judecatoreasca, (cauze de natura judiciara), si anume :
1. societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot intruni ;
2. societatea si-a incetat activitatea, nu are sediul social cunoscut ori nu
indeplineste conditiile referitoare la sediul social sau asociatii au disparut ori nu au domiciliul
sau resedinta cunoscuta ; prima dintre ele opereaza numai daca lipsa de activitate,
suspendarea functiunilor ei, depaseste trei ani.
3. societatea nu si-a completat capitalul social, potrivit legii ; dispozitia este
aplicabila strict societatilor care nu si-au indeplinit in timp obligatia de majorare a capitalului
la limita minima impusa de lege, (cand aceasta limita minima a fost majorata ulterior
infiintarii societatii).
Cauzele enumerate de la 1 la 3 sunt definite de doctrina drept cauze «sanctiune»
datorita rolului lor de a asana mediul economic de societatile care se abat de la obligatiile
legale si profesionale.

9.2.2. Cauze speciale de dizolvare ;


a) Societatea pe actiuni se dizolva (1) in cazul pierderii unei jumatati din
capitalul social, (2) in cazul reducerii capitalului social sub minimul legal au cand
societatea are un actionar si nu doi sau mai multi, pentru o perioada mai lunga de 9 luni.
b) Societatea cu raspundere limitata se dizolva (1) in cazul pierderii a
jumatate din valoarea capitalului social si asociatii nu decid refacerea lui sau
reducerea la suma ramasa, cu conditia ca aceasta sa nu fie inferioara valorii minime legale,
precum si in cazul falimentului, incapacitatii, excluderii, retragerii sau decesului unuia dintre
asociati, cand, datorita acestor cauze, numarul asociatilor s-a redus la unul singur si acesta nu
decide transformarea in societate cu raspundre limitata cu unic asociat, sau, in cazul
decesului, continuarea societatii cu mostenitorii celui decedat ;
c) societatea in nume colectiv se dizolva pentru motivele de la pct.c), cu
exceptia celui privind reducerea capitalului social.
Motivele de la pct.c) sunt aplicabile si societatilor in comandita simpla si
pe actiuni daca respectivele cauze se refera la unicul comanditat sau comanditar.

9.2.3. Procedura dizolvarii


Dizolvarea poate fi (1) de drept, (de exemplu, la implinirea duratei societatii),

58
(2) voluntara, (cand e hotarata de asociatii intruniti in adunare generala) sau (3)
judiciara, cand e dispusa de instanta de judecata, pentru una din cauzele legale. Dupa caz,
actul care a dispus dizolvarea (hotararea adunarii generale sau hotararea judecatoreasca) se va
inregistra in registrul comertului si se va publica in Monitorul Oficial.

9.3. Lichidarea societatilor comerciale ;


Este procedura subsecventa dizolvarii. Competenta derularii ei revine unor
profesionisti - lichidatori - specializati si autorizati in acest sens, (ca practicieni in
insolventa). Ei vor fi desemnati fie de adunarea asociatilor/actionarilor fie de catre instanta de
judecata, in functie de calea pe care a fost dispusa dizolvarea.
Intrarea lor in functie este conditionata de indeplinirea unor formalitati de publicitate :
inregistrare in registrul comertului si depunerea specimentului de semnatura. Cu data
indeplinirii lor, mandatul aministratorilor societatii inceteaza, lichidatorii devenind «actorii»
principali ai procedurii de lichidare, structurata pe urmatoarele operatiuni :
a) Efectuarea, impreuna cu administratorii, a unui inventar si a unui bilant al
societatii, pentru a constata situatia exacta a activului si pasivului acesteia ;
b) preluarea patrimoniului societatii precum si a registrelor acesteia, pe baza de
proces-verbal de predare-primire, incheiat cu administratorii ;
c) plata creditorilor societatii; in acest scop, sunt indreptatiti sa vanda bunurile
societatii, bucata cu bucata, prin licitatie publica, si sunt, de asemenea, indreptatiti sa incaseze
creantele societatii, urmarind debitorii acesteia, inclusiv prin actiuni in instanta formulate
impotriva lor. Sumele astfel rezultate vor fi alocate platii creditorilor. Insuficienta
patrimoniului societatii da dreptul lichidatorului de a urmari asociatii cu raspundere
nelimitata, atunci cand este cazul.
d) Ultimul act de lichidare va consta in realizarea situatiei financiare finale,
insotita de propunerea de repartizare a activului net intre asociati/actionari. In mod normal,
valoarea acestuia ar trebui sa permita restituirea valorii aporturilor asociatilor. Desigur, daca
este superioara acestui aport, suma va fi repartizata intre asociati potrivit cotelor lor de
participare la capitalul social. Evident, daca prin plata creditorilor societatii a fost epuizat
activul acesteia, asociatii vor pierde sansa de a le fi rambursata valoarea aportului, devenind
astfel scadenta raspunderea lor pentru datoriile societatii.
Situatia financiara finala, insotita de proiectul de repartizare a activului vor fi
inregistrate la registrul comertului. Asociatii/actionarii nemultumiti au dreptul de a
face opozitie impotriva propunerii. Dupa solutionarea ei sau, dupa expirarea termenului legal
in care opozitia poate fi formulata, propunerea de repartizare a activului se considera
aprobata, asociatii/actionarii fiind indreptatiti la plata sumelor cuvenite.
Procedura se finalizeaza prin radierea societatii din registrul comertului, la solicitarea
lichidatorului, formulata in termen de 15 zile de la data ultimului act de lichidare. Cu data
radierii, societatea isi inceteaza existenta ca persoana juridica, ca subiect de drept distinct.
Certificatul de radiere este actul de deces al societatii.
Registrele societatii radiate vor fi arhivate, prin grija lichidatorului, pentru o perioada
de 5 ani, fie la unul dintre asociati, desemnat de majoritate, in cazul societatilor de persoane
si a celei cu raspundere limitata, fie la registrul comertului, in cazul societatilor de capitaluri.

59
Recomandări și comentarii cu privire la temele de reflecție

Tema de reflecție nr. 1


Este nevoie de un sistem de legi pentru ca o societate să funcționeze? Argumentați.
Ce este Constituția unei țări și care este rolul acesteia?
Cărei ramuri de drept îi aparține dreptul afacerilor? Motivați răspunsul.

Tema de reflecție nr. 2


O persoană fizică autoizată poate angaja cu contract de muncă personal? Dar o
întreprindere familială?
Care sunt diferențele dintre o persoana fizică autorizată și o intreprindere individuală?
Ce semnificație are patrimoniul de afectatiune?
O casă de editura care publică diverse cărți are sau nu calitate de comerciant? Dar
autorul operei literare?
O persoană fizică înregistrată ca și PFA poate cumula această calitate cu cea de titular
al unei intreprinderi individuale? Dar cu cea de membru al une intreprinderi familiale?
Pot fi membri ai unei intreprinderi familiale doi verișori „primari”?

Tema de reflecție nr. 3


Care sunt elementele care configurează patrimoniul unei societăți comerciale ?
Care este diferența dintre patrimoniul unei societăți comerciale și capitalul social al
acesteia ?

Tema de reflecție nr. 4


Care este autoritatea competentă să dispună înregistrarea unei societăți comerciale?
Argumentați de ce admistratorii unei societăți în comandită simplă trebuie să fie aleși
din rândul asociaților.
În ce condiții intervine răspunderea asociaților dintr-o societate în nume colectiv?

Tema de reflecție nr. 5


Care sunt pașii care trebuie să fie urmați în cazul înființării unei societăți cu răspundere
limitată?
Se poate înființa o societate comercială declarându-și sediul într-un spațiu în care
funcționează mai multe societăți?

Tema de reflecție nr. 6


Care este natura juridică a raporturilor dintre administrator și societatea comercială?
Care sunt condițiile pentru adoptarea unei hotărâri în cadrul adunării generale în cazul
societății cu răspundere limitată?

Tema de reflecție nr. 7


Care este organul în măsură să decidă reducerea capitalului social într-o societate pe
acțiuni?
Procedeele prin care se poate reduce capitalul social

60
Tema de reflecție nr. 8
În ce conditii intervine excluderea unui asociat din societatea în nume colectiv?
Care sunt efectele excluderii unui asociat din societatea în nume colectiv?

Tema de reflecție nr. 9


Care sunt etapele de urmat în cazul în care se dorește fuziunea a două societăți cu
răspundere limitată?
Care sunt efectele procedurii de fuziune/divizare?

Tema de control nr. 1 și modalitatea de evaluare

Tema de control nr. 1 are ca subiect Referat- Elemente de drept societar. Scopul ei
este de a aprofunda noțiunile studiate
Tema de control reprezintă 25% din nota finală.

1. Evoluția dreptului afacerilor


2. Raporturile dreptului afacerilor cu alte ramuri de drept
3. Trăsături persoană fizică autorizată/întreprindere individuală/întreprindere familală
4. Diferențe între persoana fizică autorizată și întreprindere individuală
5. Elemente obligatorii ale acordului de constituire a unei întreprinderi familiale
6. Trăsăturile personalității juridice ale unei societăți comerciale
7. Clasificarea societăți comerciale însocietăți de persoane / societăți de capitaluri
8. Clasificarea societăți comerciale în societăți în care asociații au răspundere nelimitată
și solidară / societăți în care asociații au răspundere limitată
9. Caracteristici Societate in nume colectiv/ Societate in comandită simplă/ Societate pe
acțiuni/ Societate in comandită pe acțiuni/ Societatea cu răspundere limitată
10. Societate cu răspundere limitată cu asociat unic
11. Natura juridică a acțiunilor
12. Clauzele contractului de societate
13. Etapele înființării unei societăți comerciale
14. Organele de decizie și de deliberare ale societății în nume colectiv
15. Adunarea generală ordinară/ extraordinară
16. Sistemul unitar/ dualist de administrare a societății pe acțiuni
17. Procedura de modificare a actului constitutiv
18. Reducerea capitalului social
19. Excluderea asociaților. Cauze și efecte
20. Retragerea asociaților. Cauze și efecte
21. Fuziunea societăților comerciale
22. Divizarea societăților comerciale
23. Efectele fuziunii/divizării unor societăți comerciale

Bibliografie minimală pentru parcurgerea acestui modul


1. suport de curs elaborat de titularul disciplinei

61
2. Stanciu Carpenaru. Drept comercial roman, Editia a VI a, revazuta si adaugita, Ed
Universul Juridic, Bucuresti, 2007.
3. Ioan Schiau, Drept comercial, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2009;
4. Ioan Schiau, Titus Prescure, Legea societatilor comerciale nr.31/1990, Analize si
comentarii pe articole, Ed. a 2-a, revazuta, adaugita si actualizata, Ed. Hamangiu, Bucuresti,
2009
5. Gheorghe Piperea, Drept comercial, vol.I, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2008
6.Turcu Ion, Teoria si practica dreptului comercial roman, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1998;
7. Angheni Smaranda, Volonciu Magda, Stoica Camelia, Drept comercial roman, Ed. Oscar
Print, Bucuresti, 1998;
8. Clocotici Dorin, Dreptul comercial al afacerilor, Ed. Fundatiei „Romania de Maine”,
Bucuresti, 1998;

62
MODULUL II – INSOLVENTA. INSTRUMENTE DE CREDIT SI DE PLATA

UNITATEA 10 . Insolventa comerciala. Notiunea si caracterele procedurii insolventei.


Conditiile si efectele deschiderii procedurii insolventei. Participantii la procedura
insolventei.
UNITATEA 11 Reorganizarea judiciara. Falimentul. Inchiderea procedurii insolventei.
Raspunderea membrilor organelor de conducere
UNITATEA 12. Instrumente de credit si de plata ; clasificare ; instrumente de credit –
cambia si biletul la ordin ; instrumente de plata – cecul
UNITATEA 13 Concurenta ca fenomen economic si ca institutie juridica ;conventiile de
neconcurenta ; concurenta neloiala si practicile anticoncurentiale
UNITATEA 14 .Conceptul de consumator. Drepturile consumatorului.Caluze
contractuale si practici comerciale abuzive

SCOP SI OBIECTIVE a) Prezentarea notiunilor de insolvență


comercială, conditiile si efectele deschiderii
procedurii insolventei, participantii la
procedura insolventei. Reorganizare
judiciară și faliment
b) Definirea și explicarea instrumentelor de
credit
c) Prezentarea concurenței ca fenomen
economic si ca institutie juridica
d) Prezentarea principalelor aspecte legate de
protecția consumatorului

CONCEPTE DE BAZĂ Insolvență comercială, Reorganizare judiciară,


faliment, cec, bilet la ordin, cambie
concurență, convenții de concurență,
concurență neloială.
Drepturile consumatorului

UNITATEA 10

Scurta descriere a altor categorii de profesionisti in domeniul afacerilor (comercianti)


persoane juridice: regii autonome; societati cooperative; grupuri de interes economic si
grupuri europene de interes economic

Ne rezumam la o succinta prezentare a fiecareia dintre aceste categorii de comercianti


persoane juridice spre a va permite distinctii corecte, utile in practica.

10.1. Regii autonome;


Au fost consacrate juridic prin Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice
de stat ca regii autonome si societati comerciale, unul dintre primele acte normative menite sa
creeze cadrul legal adecvat trecerii la economia de piata. Constituite fie prin hotarare de
guvern, fie prin actul de dispozitie al organelor administrative locale, in functie de importanta

63
lor nationala sau locala, regiile autonome au personalitate juridica si functioneaza pe baza de
gestiune si autonomie financiara. Sunt prezente in domenii strategice ale economiei, care
s-a dorit a fi controlate de stat. Este de remarcat ca, in prezent, s-a redus semnificativ
ponderea acestora in categoria comerciantilor, ca efect al reconfigurarii politicii economice,
tot mai putin concordanta cu ideea de monopol al statului in domenii de interes economic.

10.2. Organizatii cooperatiste, (societati cooperative);


Apartin categoriei cooperativele de consum, cele mestesugaresti, societatile cooperative
mestesugaresti, societatile cooperative pe actiuni mestesugaresti, cooperativele mici
mestesugaresti si asociatiile acestora.
Sunt persoane juridice cu capital privat, create prin asocierea libera a membrilor lor, (minim
5) in scopul realizarii activitatilor economice identificate prin actele lor constitutive.
Dobandesc personalitate juridica cu data inmatricularii in registrul comertului, ca si
societatile comerciale. Au un capital social variabil, de minim de 500 lei, divizat in parti
sociale cu o valoare nominala minima de 10 lei. Partile sociale detinute de un membru
cooperator nu pot depasi 20% din capitalul social. Fiecare membru cooperator are dreptul la
un singur vot in adunarea generala, fiind irelevant numarul partilor sociale detinute. De
regula, calitatea de membru cooperator este cumulata cu cea de angajat al societatii
cooperative. Dobandirea calitatii de membru, ca si retragerea sau excluderea, sunt
conditionate de aprobarea adunarii generale. Incetarea calitatii de membru este urmata de
plata partilor sociale, la valoarea nominala, si a eventualelor dividende calculate pe baza
situatiilor financiare anuale incheiate la sfarsitul exercitiului financiar al anului in care a
intervenit cazul de incetare. Patrimoniul societatii cooperative se compune dintr-o parte
divizibila si una indivizibila Orice instrainare sau transmitere a folosintei imobilizarilor
corporale aflate in proprietatea cooperativei este realizabila numai cu plata si numai daca a
fost aprobata de adunarea generala.

10.3. Grupurile de interes economic, (GIE);


De inspiratie franceza, au fost introduse in dreptul autohton in anul 2003, prin Legea nr.161.
Reprezinta o asociere pe o perioada determinata a doua sau mai multe persoane fizice sau
juridice cu scopul imbunatatirii activitatii economice a membrilor sai precum si a rezultatelor
acestei activitati. Grupul poate avea calitatea de comerciant sau de necomerciant. Desi in
ambele cazuri este obligatorie inregistrarea sa in registrul comertului, calitatea de comerciant
nu este rezultatul acestei inregistrari ci a vointei membrilor grupului, exprimata ca atare in
actul constitutiv, cu privire la natura activitatilor ce urmeaza a fi realizate. Dobandeste
personalitate juridica cu data inregistrarii care se efectueaza pe baza actului constitutiv
realizat in forma autentica. Constituirea capitalului social este facultativa, iar structura si
valoarea acestuia sunt, la randul lor, liber hotarate de catre membrii grupului. Capitalul nu da
dreptul, pe de alta parte, la actiuni sau parti sociale in favoarea celor care l-au aportat.
Adunarea generala a membrilor si administratorii sunt organele care asigura organizarea si
functionarea grupului, dupa reguli similare celor aplicabile societatilor in nume colectiv.
Comparatia ramane valabila si in privinta raspunderii nelimitate si solidare a membrilor
grupului, pentru datoriile acestuia.

64
10.4. Grupurile europene de interes economic (G.E.I.E)
Definitia data grupului de interes economic corespunde si celui european. Specificitatea
acestuia deriva din urmatoarele trasaturi:
a) membrii sai pot fi numai companii, firme, persoane juridice de drept public sau privat care
au fost infiintate potrivit legislatiei unui stat membru, precum si persoane fizice care
desfasoara activitati industriale, comerciale, mestesugaresti sau agricole sau care furnizeaza
servicii profesionale pe teritoriul unuia din statele Uniunii Europene. Se inregistreaza in
registrul special desemnat in acest scop de statul pe teritoriul caruia grupul si-a stabilit sediul
social, inregistrarea realizandu-se pe baza contractului de asociere denumit act constitutiv.

65
UNITATEA 11

Insolventa comerciala

11.1. Institutia insolventei, indiferent de denumirea de care a beneficiat in timp, este una
traditionala, avand inceputurile pierdute in antichitate. Definita generic, ea corespunde
perioadei de criza a debitorului comerciant, manifestata prin imposibilitatea de a face fata
obligatiilor sale de plata din lipsa disponibilitatilor banesti. In evul mediu, debitorul era tratat
cu dispret, era discreditat, fiind considerat vinovat pentru esecul sau in afaceri. †† Perioada
moderna, prin Codul Comercial francez de la 1807, (care ofera prima reglementare coerenta,
sistematica in materia falimentului), nu s-a indepartat complet de aceasta abordare. Se
mentine atitudinea infamanta fata de debitorul falit, care, pe durata procedurii este inchis in
inchisoarea datornicilor sau retinut la domiciliul sau si, in plus, era decazut din anumite
drepturi profesionale si civile cu scopul de a fi inlaturat din circuitul comercial. Codurile
inspirate din cel francez, deci inclusiv Codul Comercial roman de la 1887, preiau aceeasi
atitudine fata de debitorul falit. Doar perioadei contemporane ii revine meritul de a schimba
accentul dinspre ideea de faliment, si, deci, de inlaturare a debitorului din viata comerciala,
spre cea de incercare de salvare a lui, cu efectul benefic de a oferi, pe de o parte, creditorilor,
sansa recuperarii creantelor lor, pe de alta parte, debitorului, o ultima posibilitate de salvare,
de readucere a lui in circuitul comercial. A fost determinanta, in noua abordare, ideea ca nu
intotdeauna dificultatile financiare survenite in activitatea debitorului sunt expresia
neprofesionalismului sau, a culpei sale in administrarea afacerii. Dimpotriva, ele pot fi
independente de conduita lui, pot fi strict rezultatul unei conjuncturi economice nefavorabile.
Ca urmare, intr-o astfel de situatie, cand dificultatile economice cu care se confrunta nu-i
sunt imputabile, inlaturarea debitorului din circuitul economic nu mai pare a fi solutia optima.
A fost rationamentul care a justificat o noua abordare legislativa, concretizata in
reglementarea unei a doua proceduri, pe langa cea a falimentului, si anume a unei proceduri
de redresare judiciara a activitatii debitorului, menita sa dea sansa supravietuirii lui.
Falimentul ramane solutia extrema, aplicabila cand incercarea de redresare judiciara a esuat.
Noul concept a fost pentru prima data configurat in plan legislativ autohton prin Legea
nr.64/1995, (de puternica inspiratie americana), si a fost perfectionat prin legea care o
inlocuieste, si anume Legea insolventei nr.85/2006.

11.2. Notiune;
11.2.1.Notiunea de insolventa
Potrivit art.3 din Legea nr.85/2006, prin insolventa se intelege „acea stare a patrimoniului
debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru
plata datoriilor certe lichide si exigibile”. Starea de insolventa corespunde, asadar,
incapacitatii de plata a debitorului, datorata lipsei disponibilitatilor banesti necesare

††
Legile romane tratau debitorul falit ca pe un infractor; il trimiteau, ca urmare, in inchisoare, sau il supuneau
unor actiuni degradante, dezonorante, cum erau punerea la stalpul infamiei sau distrugerea, in prezenta altor
negustori, a tejghelei pe care isi etala marfurile in piata. Dealtfel, din aceasta ultima operatiune, (distrugerea
bancii, in acceptiunea de masa, tejghea – , in italiana „banca rotta”), isi are geneza termenul de „bancruta”,
avand semnificatia faptelor grave ce apartin debitorului falit, pedepsite de legea penala.

66
efectuarii platii. Nu se confunda cu refuzul de plata; de exemplu, debitorul care refuza
efectuarea platii pentru nerespectarea condtiilor de calitate convenite pentru marfa ce i-a fost
livrata nu poate fi considerat in insolventa. In schimb, este in insolventa daca neplata se
datoreaza strict lipsei lichiditatilor banesti necesare efectuarii ei.
Spre deosebire de insolventa, starea de insolvabilitate corespunde unui dezechilibru financiar
produs in patrimoniul debitorului, concretizat in valoarea mai mare a elementelor de pasiv
decat a celor de activ patrimonial. Pentru declansarea procedurii insolventei nu este necesar
ca debitorul sa fie insolvabil, e suficient ca el sa fie in insolventa, adica:
a) sa nu poate face fata obligatiei de plata a unei sume de bani din lipsa de
lichiditati banesti;
b) datoria sa constea intr-o suma de bani certa, lichida si exigibila.
Este certa datoria a carei existenta nu este contestata, este neindoielnica, nu face obiectul unui
litigiu.
Este lichida datoria al carei cuantum este determinat.
Este exigibila datoria a carei scadenta s-a implinit, creditorul fiind indreptatit sa pretinda plata
ei.

Nu se iau, in considerare, asadar, pentru deschiderea procedurii, datorii care nu au ca obiect o


suma de bani. Nu prezinta relevanta natura juridica a datoriilor debitorului; procedura poate fi
declansata indiferent daca e vorba de datorii bugetare, comerciale, salariale, etc.
In plus, pentru pentru declansarea procedurii insolventei, suma neplatita la scadenta trebuie
sa aiba o valoare de minim 45.000 lei, (valoare prag). Datorii situate sub aceasta valoare
„prag” nu pot justifica deschiderea procedurii.

11.2.2. Notiunea de procedură a insolventei; caile ei de realizare


Procedura insolventei consta in ansamblul normelor juridice prin care se urmareste plata catre
creditori a datoriilor debitorului aflat in stare de insolventa.
Aceste norme reglementeaza doua categorii de proceduri, si anume:
a) procedura generala potrivit careia, dupa perioada de observatie, debitorul este supus
succesiv, procedurii de reorganizare judiciara si procedurii falimentului sau, separat,
numai uneia din cele doua proceduri;

Perioada de observatie este cea cuprinsa intre momentul deschiderii procedurii si cel al
aprobarii planului de reorganizare, sau, dupa caz, intrarii in faliment.

Se poate observa ca nu este obligatorie succesiunea celor doua proceduri, ca spre a fi deschisa
procedura falimentului nu este invariabil necesara parcurgerea si esuarea in prealabil a
procedurii de reorganizare judiciara.

b) procedura simplificata; este aplicabila debitorilor expres prevazuti de lege (enumerati


la pct.11.4.2.); ei intra direct in procedura falimentului, fie odata cu deschiderea
procedurii insolventei, fie dupa o perioada de observatie de maximum 50 de zile.

11.2.3. Modalitatile de realizare a procedurii insolventei;

67
Procedura insolventei este unica, dar realizabila pe caile si prin modalitatile expres
reglementate. Ca modalitati, legea distinge intre:
a) procedura reorganizarii judiciare, care presupune intocmirea, aprobarea si implementarea
unui plan de reorganizare cu scopul de a asigura restructurarea operationala si/sau financiara
a debitorului sau lichidarea unora din bunurile din averea acestuia in vederea continuarii
activitatii specifice a debitorului pentru ca, din sumele obtinute sa fie platiti creditorii;

b) procedura falimentului; consta in lichidarea averii acestuia in scopul platii creditorilor sai,
atrasi in procedura, cu efectul incetarii activitatii si radierii debitorului din registrul
comertului.

11.3. Caracterele procedurii insolventei;

a) este o procedura judiciara, intrucat se deruleaza sub control judiciar, in instanta de


judecata, de catre organele anume investite cu atributii in aplicarea procedurii;
b) este o procedura concursuala, colectiva; caracterul este imprimat de aducerea, in
cadrul procedurii, la masa credala, a tuturor creditorilor debitorului, cu scopul
satisfacerii creantelor acestora; practic, acestia intra in concurs, fiecare urmarind plata
creantelor proprii din patrimoniul debitorului;
c) este o procedura cu caracter personal, intrucat in functie de persoana debitorului, de
categoria din care face parte, se va putea determina daca i se aplica procedura
generala sau simplificata;
d) are caracter de remediu, atunci cand se aplica procedura reorganizarii judiciare si are
caracter de executare silita, cand, in cadrul falimentului, se executa averea debitorului.

11.4. Categoriile de debitori supusi procedurii insolventei


11.4.1. Potrivit legii, procedura generala poate fi deschisa impotriva urmatoarelor categorii de
debitori:
a) societati comerciale, indiferent de forma lor juridica;
b) societati cooperative;
c) organizatii cooperatiste, ca forme asociative din domeniul agriculturii ;
d) societati agricole, constituite potrivit Legii nr.36/1991, ca societati de tip privat, cu
capital variabil, numar nelimitat si variabil de membri, avand ca obiect exploatarea
agricola a pamantului, uneltelor si a altor mijloace aduse in societate;
e) grupuri de interes economic;
f) orice alta persoana juridica de drept privat care desfasoara si activitati economice; este
cazul asociatiilor si fundatiilor constituite in temeiul Ordonantei Guvernului
nr.26/2000, care, pentru realizarea scopurilor lor neprofitabile, (umanitare, sportive,
culturale, etc.) pot desfasura si activitati economice din ale caror venituri urmeaza sa
fie sustinute scopurile si obiectivele asociatiei/fundatiei.

11.4.2. Procedura simplificata;


Se aplica urmatoarelor categorii de debitori aflati in stare de insolventa;
a) comercianti persoane fizice;

68
b) comercianti persoane fizice titulari ai unei intreprinderi individuale;
c) intreprinderi familiale;
d) societatile comerciale, societatile cooperative, organizatiile cooperatiste si grupurile
de interes economic care indeplinesc una din urmatoarele conditii :1) nu detin nici un
bun in propriul patrimoniu; 2)nu pot fi gasite actele lor constitutive sau contabile;
3)administratorul nu poate fi gasit; 4) nu mai au sediu social sau acesta nu corespunde
adresei din registrul comertului;
e) toate categoriile de debitori care au solicitat ei insisi deschiderea procedurii dar care,
in termen de 10 zile de la inregistrarea cererii, nu depun urmatoarele acte: lista
completa a tuturor bunurilor detinute in patrimoniu, lista creditorilor, a activitatilor
curente pe care au intentia de a le desfasura in perioada de observatie, declaratia
privind intentia de a intra in procedura simplificata sau de reorganizare;
f) societatile comerciale dizolvate anterior cererii introductive; daca in faza de lichidare
voluntara a societatii se constata ca aceasta este in insolventa, ea va fi supusa
procedurii falimentului; se modifica, astfel procedura de lichidare, derulata in temeiul
Legii nr.31/1990, intr-o procedura judiciara, de faliment.
g) debitorii care, prin cererea introductiva, si-au declarat intentia de a intra in faliment sau cei
care, datorita faptului ca in ultimii 5 ani au mai fost supusi procedurii de reorganizare
judiciara, au pierdut dreptul de a mai beneficia de aceasta procedura, intrand direct in
faliment;

11.5. Participantii la procedura insolventei


11.5.1. O prima categorie de participanti este reprezentata de instantele de judecata, respectiv
tribunalul in a carei raza teritoriala se afla sediul debitorului si curtea de apel, ca instanta de
control, menita sa cenzureze pe calea recursului hotararile pronuntate de judecatorul sindic in
exercitarea atributiilor sale in cadrul procedurii.
Cerera de deschidere a procedurii este adresata tribunalului iar solutionarea ei va reveni unuia
din judecatorii acestei instante, denumit judecator sindic. Prin atributiile ce ii revin el are
rolul decisiv pe toata durata derularii procedurii insolventei, de la deschidere pana la
finalizarea ei; dispune deschiderea procedurii, judeca eventuala contestatie a debitorului
impotriva cererii de incepere a procedurii formulata de creditor/creditori, desemneaza
provizoriu administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, dupa caz, (desemnarea lui
definitiva revenind primei adunari a creditorilor), judeca cererile de ridicare a dreptului
debitorului de a-si mai conduce activitatea, de a-i fi atrasa raspunderea pentru culpa dovedita
in modul de exercitare a atributiilor sale, judeca actiunile administratorului sau lichidatorului
judiciar avand ca obiect anularea unor acte frauduloase intreprinse de debitor, pronunta
hotararea de inchidere a procedurii, etc.

11.5.2. Administratorul judiciar; este persoana fizica sau juridica, autorizata in conditiile legii
ca practician in insolventa‡‡; desemnarea lui provizorie revine judecatorului sindic, prin
sentinta de deschidere a procedurii generale; adunarea creditorilor, in prima sa intrunire, fie il
va confirma, fie va desemna un alt administrator judiciar. Ii revine un ansamblu complex de

‡‡
Statutul juridic al practicienilor in insolventa este reglementat prin OG nr.86/2006, modificata

69
atributii; in urma examinarii situatiei economice a debitorului va intocmi un raport privind
cauzele care au generat starea de insolventa, indicand eventualele persoane vinovate si a caror
raspundere ar putea fi angajata, va examina si va propune fie continuarea perioadei de
observatie in cadrul procedurii generale, fie intrarea in procedura simplificata; va elabora
planul de reorganizare a activitatii debitorului, va supraveghea operatiunile de gestionare a
patrimoniului debitorului, ii va conduce partial sau integral activitatea, va convoca, prezida si
asigura secretariatul sedintelor adunarii creditorilor, va formula cererile privind anularea
actelor frauduloase incheiate de debitor in dauna creditorilor, va decide asupra continuarii sau
denuntarii unor contracte incheiate de debitori, va urmari incasarea creantelor acestuia, etc.
Activitatea sa este supusa controlului judecatorului sindic, pe baza rapoartelor pe care le va
intocmi pentru fiecare termen de judecata acordat in derularea procedurii.

11.5.3. Lichidatorul judiciar; daca in perioada de observatie si pe durata procedurii de


reorganizare actorul principal este administratorul judiciar, in schimb, in cazul procedurii
falimentului, (fie in procedura generala fie in cea simplificata), acest rol apartine
lichidatorului judiciar, la randul sau desemnat din randul practicienilor in insolventa. Regulile
de numire a lui sunt cele urmate si in cazul administratorului judiciar. Exercita atributii
comparabile cu ale acestuia, adaptate insa, firesc, procedurii falimentului, pe care o
guverneaza sub controlul judecatorului sindic. Astfel, prioritatile sale sunt orientate si
subordonate lichidarii averii debitorului in conditii eficiente spre a permite plata creditorilor
inscrisi in procedura.

11.5.4. Adunarea creditorilor si comitetul creditorilor;


Adunarea creditorilor este alcatuita din totalitatea creditorilor cunoscuti ai debitorului supus
procedurii insolventei. Lucrand in sedinte convocate de administratorul sau lichidatorul
judiciar, dupa caz, ea ofera cadrul juridic in care creditorii au posibilitatea de a discuta si
aproba actele si operatiunile proprii procedurii.
Comitetul creditorilor, desemnat de judecatorul sindic sau ales de adunarea creditorilor, intr-
un numar de 3-7 sau 3-5 creditori dintre cei cu creante garantate si cei chirografari, in ordinea
valorii, are competenta: de a analiza situatia debitorului si de a face recomandari adunarii
creditorilor cu privire la continuarea activitatii debitorului si la planurile de reorganizare
propuse, de a intocmi rapoarte pe care le va prezenta adunarii creditorilor privind masurile
luate de administratorul judiciar sau de lichidator, de a solicita ridicarea dreptului de
administrare al debitorului, etc.

11.5.5. Administratorul special;


Este persoana fizica sau juridica desemnata de adunarea generala a actionarilor/asociatilor
debitorului aflat in insolventa, mandatata sa-i reprezinte interesele in cadrul procedurii. El va
administra activitatea debitorului, cata vreme acest drept nu i-a fost ridicat. Din momentul
ridicarii dreptului de administrare si preluarii lui de catre administratorul sau lichidatorul
judiciar, dupa caz, administratorul special va avea doar rolul de a reprezenta interesele
actionarilor/asociatilor debitorului.

11.6. Deschiderea procedurii insolventei si efectele ei

70
Procedura insolventei este deschisa in temeiul unei cereri adresate tribunalului fie de catre
debitor, fie de catre oricare dintre creditorii acestuia, sau de catre persoanele sau institutiile
expres prevazute de lege.

11.6.1. Cererea debitorului;


Cererea debitorului, de deschidere a procedurii, este:
a) obligatorie, cand debitorul constata ca este in insolventa, respectiv ca din lipsa
disponibilitatilor banesti este incapabil sa faca fata obligatiiilor sale de plata a
unor/unei datorii certe, lichide, exigibile de cel putin 45.000 lei;
Neintroducerea cererii, sau introducerea ei cu o intarziere mai mare de 90 de zile este
sanctionata de lege, fiind calificata ca infractiune, (bancruta simpla).
b) facultativa; cand insolventa este iminenta, debitorul fiind in masura sa demonstreze,
in sustinerea cererii, ca nu isi va putea onora la scadenta datoriile exigibile angajate;
Prin cererea de deschidere a procedurii insolventei, debitorul are dreptul de a opta pentru
aplicarea procedurii simplificate sau a celei de reorganizare judiciara, in cadrul procedurii
generale, cu exceptia acelora dintre debitori care au mai fost supusi procedurii in ultimii cinci
ani care au precedat deschiderea ei.

11.6.2. Cererea creditorilor;


Dreptul de a cere deschiderea procedurii revine oricarui creditor care detine o creanta de
minim 45.000 lei valoare, certa, lichida si a carei scadenta s-a implinit de cel putin 90 de zile.
In practica, creditorii sunt cei mai frecventi initiatori ai cererilor de deschidere a procedurii.

Cererea de deschidere a procedurii este solutionata de judecatorul sindic, care, daca constata
indeplinirea conditiilor legale, o va admite. In cazul cererii creditorilor, debitorul are un
termen spre a o contesta, daca apreciaza si poate proba ca nu este in insolventa. In schimb,
daca contestatia sa este respinsa, nu va mai putea solicita reorganizarea judiciara, acest drept
avandu-l numai administratorul judiciar sau creditorii care detin impreuna sau separat minim
20% din valoarea masei credale.

11.6.3. Efectele deschiderii procedurii;


a) debitorul pierde dreptul de a-si mai conduce activitatea si a administra si a dispune de
bunurile din propriul patrimoniu, cu exceptia cazului in care el, prin cererea introductiva, si-a
declarat intentia de reorganizare. Aceste drepturi urmeaza a fi exercitate, asa cum am mai
aratat, de catre administratorul sau lichidatorul judiciar;

b) se suspenda actiunile judiciare si extrajudiciare initiate in mod individual de catre


creditorii debitorului, anterior deschiderii procedurii, in vederea recuperarii creantelor lor;
legea interzice atat continuarea actiunilor incepute cat si initierea unora noi;

c) se suspenda cursul prescriptiei actiunilor pentru realizarea creantelor impotriva debitorului,


pe toata durata procedurii insolventei;

71
d) se suspenda curgerea dobanzilor, a majorarilor si penalitatilor; ele nu mai pot fi adaugate
creantelor nascute anterior deschiderii procedurii, cu exceptia creantelor garantate;

e) se suspenda tranzactionarea pe pietele reglementate a actiunilor debitorului, (cand


debitorul este o societate comerciala de tip deschis);

g) orice act juridic fraudulos sau prin care au fost transmise drepturi patrimoniale catre terti,
incheiate de debitor in paguba creditorilor in cei trei ani care au precedat deschiderea
procedurii, poate fi anulat de catre judecatorul sindic, la cererea administratorului sau
lichidatorului judiciar. Ca efect al anularii, prestatiile efectuate in temeiul actului anulat vor fi
restituite in patrimoniul debitorului;

h) administratorul judiciar are dreptul de a mentine sau denunta contractele debitorului aflate
in derulare la data deschiderii procedurii;

11.6.4. Notificarea deschiderii procedurii;


Deschiderea procedurii va fi notificata tuturor creditorilor, debitorului precum si oficiului
registrului comertului sau registrului in care este inregistrat debitorul, dupa caz.

11.6.5. Declararea creantelor de catre creditori;


Creditorii care detin creante anterioare datei deschiderii procedurii, vor depune la tribunal, la
dosarul de insolventa, o cerere de admitere a creantelor lor. In urma verificarii lor de catre
administratorul sau lichidatorul judiciar, va fi intocmit tabelul preliminar al creantelor. Aceste
creante pot fi contestate de catre debitor, creditori sau orice alta persoana interesata. In urma
solutionarii contestatiilor, tabelul creantelor devine definitiv. Creditorii ale caror creante se
regasesc in acest tabel alcatuiesc ceea ce doctrina defineste masa credala.

11.7. Procedura de reorganizare judiciara


Procedura generala de insolventa poate sa constea, asa cum am mai aratat, in reorganizarea
judiciara sau in faliment. Procedura de reorganizare judiciara presupune elaborarea,
aprobarea, implementarea si respectarea unui plan de reorganizare propus de debitor,
administratorul judiciar sau unul sau mai multi creditori care detin cel putin 20% din valoarea
totala a creantelor cuprinse in tabelul definitiv. Planul poate prevedea fie restructurarea si
continuarea activitatii debitorului, fie lichidarea unora din bunurile sale, cu efectul
restrangerii corespunzatoare a activitatii, fie o varianta combinata a celor doua alternative. El
va indica, in mod obligatoriu, programul de plata a creantelor inscrise in tabel. Durata de
aplicare a planului nu poate depasi 3 ani, cu incepere de la data confirmarii lui. Judecatorul
sindic va confirma planul care a fost acceptat de trei din cele patru categorii de creante
reglementate de lege, si anume; 1) creditorii cu creante garantate, 2) creditorii bugetari, 3-4)
creditorii chirografari, grupati in doua categorii.
Asadar, procedura de reorganizare judiciara presupune realizarea planului de reorganizare
confirmat. Nerealizarea lui va determina inceperea procedurii falimentului. Aceeasi
consecinta se va produce si in cazul in care debitorul nu se conformeaza planului sau cand

72
acesta nu este eficient, nu asigura redresarea. Intrarea in faliment nu obliga creditorii la
restituirea sumelor primite in cadrul procedurii de reorganizare judiciara.

11.8. Falimentul
Procedura falimentului este definita ca fiind „procedura de insolventa concursuala, colectiva
si egalitara care se aplica debitorului in vederea lichidarii averii acestuia pentru acoperirea
pasivului, fiind urmata de radierea debitorului din registrul in care a fost inmatriculat.”§§
Potrivit legii, falimentul poate fi dispus in urmatoarele cazuri:
a) la cererea debitorului de a intra in procedura simplificata, declarata prin cererea
introductiva;
b) cand debitorul nu si-a declarat prin cererea introductiva intentia de reorganizare, sau
cand contestatia sa imporiva cererii creditorului de deschidere a procedurii a fost
respinsa;
c) cand nu a fost propus un plan de reorganizare de nici una din persoanele care aveau
acest drept, potrivit legii, sau cand nici unul din planurile propuse nu a fost acceptat si
confirmat;
d) cand debitorul si-a declarat intentia de reorganizare dar nu a propus un plan de
reorganizare sau acesta nu a fost acceptat si confirmat;
e) planul de reorganizare s-a dovedit ineficient;
f) la propunerea administratorului judiciar, in cazurile prevazute de lege.
Hotararea judecatorului sindic privind intrarea in faliment va fi notificata
tuturor creditorilor, debitorului si oficiului registrului comertului sau, dupa caz, registrului in
care debitorul este inregistrat. Intrucat in cadrul procedurii urmeaza a fi lichidat patrimoniul
debitorului, in scopul producerii numerarului necesar platii creditorilor, devine necesara,
inventarierea, in prealabil, a averii acestuia, mai exact a valorii activelor patrimoniale care pot
oferi sursa de plata a creantelor. Bunurile care alcatuiesc aceasta avere vor fi inventariate,
sigilate si conservate, in scopul valorificarii lor in cadrul procedurii. Lichidarea lor va fi
realizata de catre lichidatorul judiciar, sub controlul judecatorului sindic. Vanzarea se poate
realiza fie in bloc – ca un ansamblu in stare de functionare, fie individual, prin licitatie
publica, negociere directa sau o combinatie a celor doua solutii. Solutia adoptata va fi insa
supusa aprobarii adunarii creditorilor. Banii obtinuti din vanzarea bunurilor vor fi depusi in
contul deschis la banca in contul averii debitorului in scopul utilizarii lor pentru plata
creditorilor. Distribuirea lor urmeaza a fi realizata pe baza planului intocmit in acest scop de
catre lichidator si cu respectarea ordinii impuse de lege, in functie de natura creantelor.***

§§
Stanciu D. Carpenaru, Drept comercial roman, Editia a VIa, revazuta si adaugita, Ed. Universul Juridic,
Bucuresti, 2007, pag.682;
***
Potrivit art.123 din Legea nr.85/2006, distribuirea sumelor se va face in urmatoarea ordine: 1) taxele,
timbrele sau orice alte cheltuieli aferente procedurii, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea si
administrarea bunurilor din averea debitorului, precum si plata remuneratiilor persoanelor implicate, angajate in
procedura, ( ex.administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, etc.); 2) creantele izvorate din raaportul de munca,
3) creantele reprezentand creditele, cu dobanzile si cheltuielile aferente, acordate de institutii de credit dupa
deschiderea procedurii, precum si creantele rezultand din continuarea activitatii debitorului dupa deschiderea
procedurii; 4) creantele bugetare, 5) creantele reprezentand sumele datorate de catre debitor unor terti, in baza
unor obligatii de intretinere, alocatii pentru minori sau de plata a unor sume periodice destinate asigurarii
mijloacelor de existenta; 6) creantele reprezentand sumele stabilite de jduecatorul sindic pentru intretinerea
debitorului sai a familiei sale, daca acesta este persoana fizica; 7) creantele reprezentand credite bancare, cu

73
Titularii de creante dintr-o anumita categorie vor putea beneficia de suma numai dupa plata
celor din categoria ierarhic superioara, iar la nivelul aceluiasi rang de prioritate sumele vor fi
distribuite proportional cu suma alocata pentru fiecare creanta, prin tabelul definitiv
consolidat. Daca sumele ce urmeaza a fi distribuite sunt insuficiente pentru plata integrala a
creantelor cu acelasi rang de prioritate, titularilor acestor creante li se va distribui o cota
falimentara constand intr-o suma proportionala cu procentul pe care creanta il detine in
categoria creantelor respective. Distribuirea finala a sumelor, cu respectarea regulilor mai sus
mentionate, se va face de catre lichidator dupa aprobarea de catre judecatorul sindic a
raportului sau final cu privire la lichidare.

11.9. Inchiderea procedurii insolventei


Procedura insolventei va fi inchisa in urmatoarele situatii:
a) nu s-a depus nici o cerere de admitere a creantelor de catre creditori, cand deschiderea
procedurii a fost ceruta de catre debitor;
b) cand nu exista bunuri in averea debitorului sau acestea sunt insuficiente pentru
acoperirea cheltuielilor administrative si nici un creditor nu se ofera pentru a le achita;
in aceste caz, odata cu inchiderea procedurii, judecatorul sindic va dispune si radierea
respectivului debitor din registrul in care este inmatriculat;
c) procedura reorganizarii judiciare se poate inchide de catre judecatorul sindic prin
sentinta, daca au fost achitate toate obligatiile de plata asumate prin planul de
reorganizare confirmat;
d) procedura falimentului se va inchide dupa distribuirea integrala a sumelor rezultate
din averea debitorului si eventuala depunere la banca a sumelor nereclamate, debitorul
urmand a fi radiat; b) procedura poate fi inchisa chiar inainte ca bunurile din averea
debitorului sa fi fost lichidate in intregime, dupa plata creditorilor, daca asociatii
respectivului debitor solicita acest lucru. Bunurile ramase vor trece in proprietatea
indiviza a asociatilor/actionarilor, corespunzator cotelor lor de participare la capitalul
social; c) in celelalte cazuri, procedura va fi inchisa numai dupa lichidarea completa a
averii debitorului care va fi radiat.

11.10. Raspunderea membrilor organelor de conducere


Cand starea de insolventa a debitorului este imputabila membrilor organelor sale de
conducere, legea permite antrenarea raspunderii acestora, in anumite conditii, la cererea
administratorului judiciar sau lichidatorului, sau a comitetului creditorilor, cand
administratorul judiciar sau lichidatorul nu isi exercita aceste prerogative. Potrivit legii, poate
fi antenata raspunderea oricarei persoane din categoria celor care au detinut functii de
conducere sau supraveghere in cadrul debitorului persoana juridica si care, prin faptele
proprii, au cauzat starea de insolventa a debitorului. In categoria faptelor imputabile acestora,
de natura sa le antreneze raspunderea, legea are in vedere:

cheltuielile si dobanzile aferente, cele rezultate din livrari de produse, prestari de servicii sau alte lucrari, precum
si din chirii; 8) alte creante chirografare, 9) creantele subordonate, in urmatoarea ordine de preferinta :a)
creditele acordate persoanei juridice debitoare de catre un asociat sau actionar detinand cel putin 10% din
capitalul social, respectiv din drepturile de vot in adunarea generala a asociatilor ori, dupa caz, de catre un
membru al grupului de interes economic, apoi, creantele izvorand din acte cu titlu gratuit

74
a) folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice in folosul propriu sau al altor
persoane;
b) savarsirea de acte de comert in interes personal, dar sub acoperirea persoanei juridice;
c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea in mod evident
persoana juridica la incetarea de plati;
d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara documente contabile sau nu au tinut
contabilitatea potrivit legii;
e) au deturnat sau au ascuns o parte a activului persoanei juridice sau au marit fictiv
pasivul acesteia;
f) in luna precedenta incetarii platilor au dispus sa se plateasca sau au platit in mod
preferential un anumit creditor, in dauna celorlalti;
Angajarea raspunderii impune dovedirea savarsirii oricareia dintre aceste fapte. Starea de
incetare de plati nu este prin ea insasi dovada culpei organelor de conducere. Pentru ca ea sa
le fie imputabila si, deci, in masura sa-i faca raspunzatori pentru pasivul debitorului, trebuie
probate fapte de natura celor mai sus enumerate si care fac evidenta contributia, culpa lor la
starea de insolventa a debitorului.
Competenta solutionarii cererii privind angajarea raspunderii organelor de conducere revine
judecatorului sindic, in cursul procedurii insolventei, dupa cunoasterea pasivului debitorului.
Potrivit probelor administrate, acestia pot fi obligati la plata pasivului debitorului sau a unei
parti din acest pasiv, ramasa neacoperita prin lichidarea averii lui. Dimensiunea raspunderii
va fi, deci, corelata cu faptele ce ii sunt imputate. Se mentine regula solidaritatii raspunderii,
in cazul in care se stabileste vina mai multor persoane.

75
UNITATEA 12

INSTRUMENTE DE CREDIT SI DE PLATA

12.1. Am selectat principalele instrumente de credit si plata spre a le analiza succint in


prezentul capitol. Se impune precizarea ca ele se integreaza intr-un ansamblu eterogen si
generos ca si continut, de instrumente juridice menite sa sustina activitatea profesionistilor
care performeaza in domeniul complex al afacerilor. Fac parte din acest ansamblu, pe langa
titlurile de credit, instrumente precum: contractele, arbitrajul – ca alternativa de solutionare a
litigiilor parimoniale si tranzactionabile.

12.2. Titlurile de credit se integreaza in categoria instrumentelor juridice larg utilizabile in


activitatea profesionistilor din domeniul economic, datorita functiilor pe care acestea le
indeplinesc, de natura sa satisfaca nevoi de baza, intre care creditul este esential. Dinamica
circulatiei bunurilor si serviciilor, substantial sustinuta prin operatiuni de credit, reclama
mecanisme de plata eficiente. Titlurile de credit raspund acestor exigente.

12.3. Din ansamblul de instrumente si mecanisme de credit si de plata existente in prezent,


am selectat in acest capitol, pe cele considerate nu doar traditionale dar si cu cea mai larga
aplicabilitate, care se mentine chiar in actualul context economic marcat de circuitul
informatizat sau electronic al informatiei si documentelor. Avem in vedere, asadar, in cele ce
urmeaza, intr-o abordare sintetica, din categoria mare, compozita, a instrumentelor de credit
si plata, urmatoarele titluri : cambia si biletul la ordin ca titluri de credit, cecul ca instrument
de plata.

12.4. Fara a insista asupra inconsecventelor terminologice remarcate cu referire la primele


doua dintre ele, ne rezumam la a preciza ca am optat pentru denumirea traditionala atribuita
acestora in doctrina autohtona, aceea de titluri de credit. Cele doua categorii de instrumente,
(cambia, biletul la ordin) sunt insa identificate si cu alte denumiri, ca :«efecte de comert » -
preluata din doctrina franceza, « titluri de valoare » sau « titluri comerciale de valoare »
inspirate din legislatia germana., sau de « instrumente de credit ». Sunt, toate, denumiri
echivalente, cu singura diferentiere ca, potrivit doctrinei, unele dintre ele, fiind notiuni de
gen, includ si alte categorii de instrumente sau titluri. Nu detaliem, concluzionam doar ca,
dincolo de distinctiile si clasificarile doctrinare, aceasta diversitate terminologica are ca
numitor comun, pentru instrumentele pe care le defineste, functia lor de baza – aceea de
credit sau de plata. Finalmente, putem concluziona ca oricare din notiunile mai sus evocate e
corect utilizata cu referire la cambie si bilet la ordin. Chiar daca uneori este integrat in aceasta
categorie si cecul, datorita faptului ca ii sunt aplicabile multe din principiile caracteristice
cambiei si biletului la ordin, corect, el exercita insa doar functii de plata nu si de credit,
argumentele in acest sens urmand a fi redate in cadrul sectiunii ce ii este consacrata in
prezentul capitol.

76
12.5. Definitia titlurilor de credit; « sunt documente negociabile care permit titularilor sa-si
exercite, la scadenta, drepturile de creanta mentionate in cuprinsul lor sau sa transmita
aceste drepturi unor terti. »†††. Sunt documente (titluri) emise in forma si cu respectarea
elementelor expres prevazute prin lege, care incorporeaza un drept patrimonial, mentionat in
cuprinsul lor, si al carui titular este chiar detinatorul titlului.

12.6. Caracteristici (trasaturi juridice) ale titlurilor de credit

a) inscrisul numit titlu de credit (cambie, bilet la ordin) are un caracter formal (denumit si
constitutiv), in sensul ca, in continutul inscrisului emis in forma materiala e incorporat
dreptul patrimonial, asa incat, in lipsa inscrisului acest drept nu exista, sau, altfel spus,
transmitand inscrisul se transmite odata cu el, dreptul pe care il incorporeaza, (asemeni
circulatiei unei bancnote). Asadar, inscrisul, (titlul) creaza si contine dreptul, titularul
inscrisului fiind titularul dreptului inscris, incorporat in el. Pentru a conferi certitudine cu
privire la existenta si intinderea dreptului inscris in titlu si, pe de alta parte, pentru a oferi
protectie semnatarilor lui, adica celor care se obliga prin semnatura pe titlu la plata
drepturilor inscrise in el, legea impune si conditioneaza valabilitatea lui de inserarea unor
mentiuni obligatorii. In lipsa acestora, inscrisul nu poate fi calificat ca titlu de credit. Este, din
acest punct de vedere, un inscris tipizat, cu regism special. De exemplu, pentru valabilitatea
biletului la ordin e obligatorie inscrierea in continutul lui a unor elemente obligatorii ca :
denumirea de bilet la ordin, in limba in care este redactat titlul, promisiunea neconditionata
de a plati o suma determinata, data si locul emiterii titlului, scadenta si locul platii, numele
celui caruia sau la ordinul caruia se va face plata, semnatura emitentului. La fel, in cuprinsul
cecului vor fi cuprinse in mod imperativ elemente ca: denumirea de cec, in limba in care este
redactat inscrisul, dispozitia neconditionata de a plati o suma de bani determinata, numele
celui care va face plata (denumit tras), data si locul emiterii, numele si semnatura emitentului
(tragatorului).

b) literalitatea; consta in determinarea dreptului, a existentei si intinderii lui, in exclusivitate


prin ceea ce este consemnat in cuprinsul documentului (titlului). Continutul lui este complet,
nu poate fi modificat, interpretat sau contrazis prin probe extrinseci sau/si complementare lui,
in favoarea sau in detrimentul emitentului sau beneficiarului documentului.

c) autonomia; aceasta caracteristica a titlurilor de credit este data de caracterul independent pe


care dreptul inscris in titlu il are fata de raportul juridic fundamental care a condus la emiterea
lui. De exemplu, plata unui produs s-a realizat prin emiterea unui bilet la ordin. Beneficiarul
acestui bilet (vanzatorul produsului), devine titularul dreptului la suma de bani inscrisa in
cuprinsul biletului la ordin. El va putea opta insa nu pentru incasarea sumei inscrisa in bilet ci
pentru transmiterea lui in favoarea altei persoane, spre a stinge astfel o obligatie de plata pe
care o are fata de aceasta, rezultata dintr-un raport juridic distinct, (de exemlu, dintr-un
contract de prestari servici), independent de cel care a condus la emiterea titlului, (cel de
vanzare – cumparare). Acest circuit al biletului la ordin este posibil tocmai datorita faptului

†††
Ioan SCHIAU, Drept comercial, Ed. Hamangiu, 2009, pag.527

77
ca incorporeaza un drept autonom, independent de raportul juridic fundamental care a condus
la nasterea lui. Este trasatura care imprima titlurilor de credit un caracter abstract, acauzal,
definita prin capacitatea acestora de a fi valorificate in exclusivitate in temeiul si potrivit
drepturilor inscrise in cuprinsul lor. Fiecare titular al titlului dobandeste, odata cu titlul, un
drept propriu, originar, nu cedat de catre transmitatorul titlului.

12.7. Cambia
Este unul din cele mai vechi instrumente de credit, datand de peste 1000 de ani. A fost
utilizata mai intai ca instrument de plata, nascut din preocuparea de a evita riscurile generate
de nesiguranta drumurilor, dificultatea transporurilor, neconvertibilitatea unor monede cu
circulatie restransa, etc. In aceste conditii, spre a evita deplasarea numerarului si riscurile
unui astfel de demers, se recurgea la efectuarea platii prin intermediul unui document, in
sensul ca, platitorul sumei o depunea la un bancher care ii remitea, in schimb, un angajament
de plata. Platitorul, (comerciantul) depunea angajamentul de plata la corespondentul pe care
bancherul il avea in localitatea in care urma sa se realizeze plata si care, insusindu-si
angajamentul, efectua plata, chiar in alta moneda. Ulterior, cambia a dobandit si functia de
instrument de credit, cea de plata fiind masiv preluata in prezent de un alt instrument - cecul.
Mai este cunoscuta si sub numele de trata sau polita, (bill of exchange, in limba engleza),
denumirea autohtona, de cambie fiind preluata din limba italiana.

In prezent, este utilizata cu prioritate in raporturile comerciale internationale ca instrument


de credit, nu si de plata, aceasta ultima functie fiind indeplinita prin cecuri. Aplicabilitatea ei
in planul relatiilor comerciale internationale a condus la necesitatea unei reglementari unitare,
finalizata prin adoptatea Conventiei de la Geneva din 1930 privind Legea uniforma asupra
cambiilor si biletului la ordin. Ea nu a fost ratificata de Romania care a optat pentru adoptarea
unei reglementari proprii in aceasta materie, Legea nr.58/1934, privind cambia si biletul la
ordin, (modificata), a carei abordare este insa foarte apropiata de cea din Legea model.
Modificarile aduse in timp reglementarii interne au fost prioritar subordonate intentiei de
modernizare a modalitatilor de utilizare a celor doua instrumente de credit, inclusiv pe cale
electronica, prin asa numita procedura de trunchiere.

12.7.1. Definitia. Este un titlu de credit perfect autonom, literal, formal, care cuprinde in
continutul sau ordinul de plata dat de catre emitent (tragator sau creditor), unei alte persoane,
numita tras (sau debitor), de a plati unui beneficiar sau la ordinul acestuia, o anumita suma de
bani, la scadenta si locul stabilite in cuprinsul titlului (cambiei); („este un inscris prin care o
persoana, denumita tragator sau emitent, da dispozitie altei persoane, numita tras, sa
plateasca la scadenta o suma de bani unei a treia persoane, numita beneficiar, sau la ordinul
acesteia.”‡‡‡)

12.7.2. Participantii la raportul cambial.

‡‡‡
Stanciu D.Carpenaru, Drept comercial roman, Ed a II a, revazuta si adugita, Ed. Universul Juridic, 2011,
pag.511

78
Definitia cambiei pune in evidenta numarul participantilor implicati in raportul juridic
cambial, si anume :

a) tragatorul, respectiv emitentul, (creditor), este


cel care ordona trasului plata sumei de bani inscrisa in continutul cambiei, in favoarea
sau la dispozitia beneficiarului. Semnand cambia, tragatorul isi asuma obligatia de a
dispune trasului efectuarea platii. Notiunea de tragator doreste sa sugereze
operatiunea emitentului, de a „trage” titlul asupra debitorului care are obligatia de a
face plata. In doctrina, creanta tragatorului fata de tras este numita provizion sau
acoperirea cambiei;
b) trasul, (debitorul) – persoana care este obligata
sa execute dispozitia de plata, data de catre tragator, fiind debitorul acestuia, dintr-un
alt raport juridic decat cel cambial sau fiind finantatorul, cel care il crediteaza pe
tragator
c) beneficiarul – persoana catre care sau la ordinul
careia se efectueaza plata de catre tras. Acesta ar putea fi creditorul tragatorului in
raportul juridic fundamental care a condus la emiterea cambiei sau beneficiarul unui
credit acordat de catre tragator. Creanta beneficiarului fata de tragator poarta in
doctrina denumirea de valoare furnizata.

12.7.3. Mecanismul juridic al cambiei


Emiterea cambiei este determinata de existenta unui raport juridic fundamental. De exemplu,
ea poate deveni solutia de stingere a obligatiei de plata nascute in sarcina cumparatorului unei
marfi fata de vanzatorul acesteia. Emitand cambia, tragatorul, (in speta, cumparatorul marfii),
dispune trasului (care poate fi un debitor al sau rezultat dintr-un alt raport contractual, sau o
banca dispusa sa-l crediteze) sa efectueze plata inscrisa in cuprinsul titlului in favoarea sau la
ordinul beneficiarului, in speta, vanzatorul marfii. Daca, la randul lui, beneficiarul cambiei
este debitorul unei obligatii de plata rezultate dintr-un alt raport juridic, (de exemplu, dintr-un
contract de imprumut), va putea sa-si achite obligatia de restituire a sumei imprumutate
transmitand cambia prin gir creditorului sau. De la acesta, printr-un nou gir, cambia isi poate
continua circuitul in favoarea altui dobanditor.

12.7.3.1. Acceptarea cambiei


In circuitul anterior descris poate interveni procedura de acceptare a cambiei de catre tras
atunci cand o atare obligatie este inserata in continutul cambiei sau cand scadenta acesteia se
implineste la un anumit termen de la vedere, adica de la prezentare (nu mai tarziu de un an de
la emiterea ei). In situatiile indicate, obligatia de plata a trasului nu se naste automat din
ordinul tragatorului, ci ca efect al propriei acceptari, urmare careia, trasul devine acceptant,
adica debitor cambial principal, obligat sa achite cambia la scadenta. Nu are relevanta pentru
beneficiar cauza pentru care trasul a acceptat sa plateasca, aceasta obligatie fiind
independenta de raportul obligational dintre tras si tragator.
Daca trasul refuza sa accepte cambia, refuzul sau este consemnat intr-un act autentic numit
protest de neacceptare, plata ei urmand a se face de catre indicatul la nevoie, adica persoana

79
indicata de catre tragator, girant sau avalist, sau un intervenient - persoana care si-a asumat
obligatia de plata a cambiei.

12.7.3.2. Prezentarea la plata si plata cambiei.


In vederea platii, cambia este prezentata trasului la scadenta sau in una din urmatoarele doua
zile consecutive scadentei, la locul indicat in cambie. In cazul cambiilor acceptate, se poate
opta pentru prezentarea ei efectiva, in original, sau in format electronic - operatiune numita
trunchiere. Prin plata ei de catre tras se stinge obligatia cambiala.

12.7.3.3. Solutiile de urmat in cazul refuzului de plata.


Refuzul de plata a cambiei permite posesorului titlului sa-si conserve dreptul la plata cambiei
urmand, la alegere, una din procedurile specifice reglementate de lege. Pentru ca prima dintre
ele, actiunea cambiala, este extrem de putin valorificata in practica, ne rezumam la
prezentarea celei mai simple, mai operative, mai ieftine, si, ca urmare, justificat preferate –
executarea cambiala. Ea permite posesorului cambiei refuzate la plata sa solicite investirea ei
cu formula executorie si executarea silita, potrivit legii, bazata pe valoarea de titlu executor
ce i-a fost atribuita prin lege.

12.7.4.Transmiterea cambiei (girul)


Este operatiunea prin care cambia si, deci, drepturile patrimoniale inscrise in ea, circula,
respectiv, se transmite de la un posesor la altul, realizandu-se asfel functia ei de instrument de
credit.

Procedural, cambia se transmite prin gir, care consta in dispozitia data trasului de catre
posesorul cambiei, numit girant, de a plati suma indicata in ea unei anumite persoane, numita
giratar.

Scontarea cambiei este o varietate a girului, de care posesorul cambiei poate uza atunci cand
are nevoie de bani inainte de scadenta acesteia. Transferand cambia unei institutii bancare va
obtine o parte din suma incorporata in ea, ramasa dupa deducerea taxei scontului, care
reprezinta marja ei de profit si comisionul destinat acoperirii eventualelor cheltuieli generate
de scontarea si executarea cambiei.

12.7.5. Avalul.
Este modalitatea de garantare specifica dreptului cambial, constand in obligatia asumata de o
persoana numita avalist de a plati cambia, integral sau partial, in numele unuia/unora dintre
obligatii cambial, numit/numiti avalizat/avalizati. Obligatia avalistului se materializeaza intr-
o declaratie inscrisa pe cambie cu expresia „pentru aval” sau „pentru garantie”, insotita de
semnatura avalistului. In temeiul acestei declaratii, avalistul poate fi urmarit de catre
posesorul cambiei, asemeni persoanei pentru care a garantat.

Esential de retinut este faptul ca tragatorul, acceptantul, girantul si avalistul cambiei sunt
obligati solidar fata de posesorul acesteia care va avea dreptul, ca urmare, sa il urmareasca pe
fiecare dintre ei.

80
12.8. Biletul la ordin
Fiind asemanator cambiei, desi ma putin complex, biletul la ordin este reglementat prin
acelasi act normativ, Legea nr.58/1934 privind cambia si biletul la ordin, modificata. Desi
dispozitiile legale ce ii sunt aplicabile sunt mai sumare decat cele consacrate cambiei, are, ca
si cecul, o utilizare mult mai ampla in practica decat aceasta.

12.8.1.Definitie; este titlul de credit prin care emitentul, debitorul, (numit si subscriitor) se
obliga sa plateasca la scadenta o suma de bani determinata unui beneficiar (creditor) sau la
ordinul acestuia.

12.8.2. Spre deosebire de cambie, biletul la ordin implica doar doi participanti, emitentul, cel
care se obliga sa plateasca, si beneficiarul, cel care sau la ordinul caruia urmeaza a se face
plata de catre emitent. Lipseste trasul, al carui rol este preluat de emitent. Practic, emiterea
biletului echivaleaza cu o recunoastere a obligatiei de plata de catre emitent, in calitate de
debitor.

12.8.3. Ca si cambia, este un titlu de credit abstract, autonom, formal. Caracterul lui formal
impune ca inscrisul, emis sub semnatura privata, sa cuprinda, pentru a fi valabil, elementele
enumerate in mod expres prin lege, (redate, exemplificativ, la. Sectiunea 12.6, lit.a) din
prezentul capitol.)

12.8.4. Regulile privind transmiterea, garantarea si plata cambiei sunt aplicabile si pentru
biletul la ordin, asa incat nu revenim asupra lor.

De asemenea, daca la scadenta, posesorul biletului nu il poate valorifica intrucat emitentul nu


a constituit provizionul (nu dispune de suma inscrisa in titlu), acesta are dreptul de a uza de
actiunile cambiale specifice sau de a-l executa silit, dupa prealabila lui investire cu formula
executorie. Ca si in cazul cambiei, cea din urma solutie este si cea larg utilizata in practica,
fiind mai operativa, mai simpla si mai ieftina. Calitatea lui de titlu executor, in temeiul legii,
inlatura nevoia, costurile si timpul aferente unui proces, permitandu-i posesorului beneficiar
sa recurga direct la executarea silita a biletului, impotriva emitentului, girantului sau
avalistului.

12.9. Cecul
Reglementarea acestui instrument de plata este realizata prin Legea nr.59/1934, modificata,
care preia principii din Conventia europeana adoptata in aceasta materie in anul 1931, la care
tara noastra nu a aderat.

Este un veritabil instrument de plata, nu de credit, datorita faptului ca, la data emiterii sale,
emitentul dispune de suma inscrisa in cec, intr-un cont bancar, asa incat, prin cec el ordona
bancii sa efectueze plata in favoarea beneficiarului. Fiind platibil de catre tras (banca) la data
la care ii este prezentat, emitentul lui nu beneficiaza de o creditare, cum se intampla in cazul
cambiei sau biletului la ordin, pe durata dintre data emiterii titlului si data scadentei.

81
Utilitatea cecului ca instrument de plata este data de dispensarea emitentului de disconfortul
platilor in numerar.

12.9.1.Definitia; este un inscris care contine ordinul neconditionat al emitentului (numit


tragator), adresat unei insitutii bancare la care detine disponibil banesc, (numita tras) de a
plati la prezentare, suma determinata in cuprinsul lui, in favoarea beneficiarului.

12.9.2. Asemeni cambiei, cecul implica trei participanti:


a) tragatorul, cel care dispune plata, contand pe disponibilul banesc pe care il detine la tras;
b) trasul, intotdeauna o societate bancara, va plati suma inscrisa in cec beneficiarului acestuia
sau la ordinul acestuia; el exercita doar o functie de platitor pentru tragator, ceea ce inlatura
necesitatea acceptarii platii de catre tras;
c) beneficiarul – creditorul tragatorului, posesorul inscrisului, caruia trasul ii va face plata la
momentul prezentarii titlului.

12.9.2.Conditiile de valabilitate a cecului; caracterul lui formal este asigurat prin lege, care
impune emiterea lui in forma scrisa, pe un formular tipizat care contine elemente obligatorii
de care depinde valabilitatea sa. Formularul poarta semnatura olografa a tragatorului. Din
enumerarea elementelor obligatorii din cuprinsul cecului, (denumirea de cec, ordinul
neconditionat de a plati o suma de bani, numele trasului, locul platii, data si locul emiterii
cecului, semnatura tragatorului ) se poate observa ca nu este necesara indicarea in scris a
numelui beneficiarului, (cec la purtator), precum si a scadentei platii, plata lui facandu-se la
vedere (la prezentare).

12.9.3. Transmiterea cecului;


Cecul poate fi platit :
a) purtatorului, cand din cuprinsul lui lipseste
numele beneficiarului;
b) girantului sau beneficiarului, in ambele cazuri,
in cuprinsul lui fiind consemnat numele beneficiarului;

12.9.4. Avalul cecului


Plata cecului poate fi garantata prin aval care poate fi acordat pentru intreaga suma cuprinsa
in el sau doar pentru o parte din ea. Avalul, constand in mentiunea „pentru aval” mentionata
pe cec, va fi semnat de avalist. Acesta poate fi un semnatar al cecului (cu exceptia trasului)
sau o terta persoana. Avalistul, al carui nume va fi mentionat pe cec, este tinut la plata la fel
ca avalizatul.

12.9.5. Plata cecului


Spre deosebire de cambie, cecul nu este supus acceptarii de catre tras. O atare mentiune in
cuprinsul lui s-ar considera nescrisa. Plata lui de catre tras se va face la data la care i-a fost
prezentat, iar acest lucru e necesar sa fie realizat in decurs de 8 zile de la emitere, pentru
cecul platibil in localitatea in care.a fost emis, respectiv in decurs de 15 zile, cand trasul este
situat intr-o alta localitate decat cea a emiterii. Cecul emis intr-o alta tara este platibil in

82
Romania daca a fost prezentat la plata in termen de 30 de zile de la emiterea lui intr-o tara
europeana, respectiv in 70 de zile de la emiterea lui intr-o tara din afara Europei.
Prezentarea la plata cu intarziere nu are ca efect pierderea dreptului beneficiarului de a cere
trasului plata sumei de bani, ci doar pierderea dreptului de regres impotriva girantilor si
garantilor. Daca trasul plateste cecul, are dreptul de a-i fi predat inscrisul, cu mentiunea
„achitat”. Prin plata, toti semnatarii cecului sunt liberati de obligatia de plata.

12.9.6.Efectele neplatii cecului


Daca din lipsa de disponibil in contul tragatorului, banca nu poate plati cecul, posesorul
acestuia poate uza de actiunea in regres impotriva tragatorului, avalistilor si girantilor, care
raspunzand solidar, pot fi urmariti in orice ordine.
Asemeni titlurilor de credit, cecul este titlu executor asa incat poate beneficia de executare
silita, preferabila celorlalte proceduri specifice.

12.9.7. In prezent, raspunzandu-se nevoii de modernizare si adaptare a mecanismelor privind


utilizarea titlurilor de credit si plata analizate, reglementarile aplicabile in aceasta materie au
introdus solutia platii lor prin trunchiere. Este un procedeu informatic care permite
posesorului titlului ca, in loc sa-l depuna in original la sediul trasului, (institutie bancara), sa
il transpuna in format electronic, preluand informatiile relevante din el si reproducand
imaginea electronic, cu respectarea tuturor conditiilor si elementelor tehnice reglementate in
acest sens. Procedeul e utilizabil numai pentru plata integrala a titlului si numai intre instituii
bancare care au semnat in prealabil un acord privind utilizarea acestei tehnici sau prin care au
aderat la un sistem de plati.

Recomandări și comentarii cu privire la temele de reflecție

Tema de reflecție nr. 1


- Care este diferența dintre insolvență și insolvabilitate?
- Cine poate solicita deschiderea procedurii insolvenței?
- Care sunt condițiile de admisibilitate a cererii de deschidere a procedurii insolvenței?

Tema de reflecţie nr. 2 –


- Care sunt principalele efecte ale deschiderii procedurii față de debitor?
Ce acțiuni întreprinde administratorul judiciar

Tema de reflecţie nr. 3


- Ce presupune acceptarea unei cambii?
- Care sunt cele trei părți implicate în derularea cecului?

Tema de reflecţie nr. 4 –


- Se face raportare la concurența neloiala.

Tema de reflecţie nr. 5

83
– Se face raportare la relaţia cu consumatorul

Tema de control nr. 2 și modalitatea de evaluare


Tema de control nr. 3 are ca subiect Referat – Insolvența. Concurență. Drepturile
consumatorului. Scopul ei este de a aprofunda noțiunile studiate prin prezentarea unor spețe
relevante.
Tema de control reprezintă 25% din nota finală și se va preda personal în data
examenului din sesiune.

1. Planul de reorganizare.
2. Actele juridice frauduloase;
3. Scopul și utilitatea tilurilor de credit
4. Bilet la ordin/ cambie/ cec
5. Operațiunea de garantare a biletului la ordin
6. Convenții de concurență

Bibliografie minimală pentru parcurgerea acestui modul

1. Gheorghe Piperea, Insolventa: legea, regulile, realitatea, Ed. Wolterskluwer, 2008


2. Radu N. Catana, Dreptul societatilor comerciale, Probleme actuale privind societatile
pe actiuniEd. Sfera, 2007;
3. Cristina Cucu, Marilena-Veronica Gavris, Catalin-Gabriel Badoiu, Cristian Haraga,
Legea societatilor comerciale nr.31/1990, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2007;
4. Monica Ionas-Salagean „Exercitarea dreptului de retragere al actionarilor in cazul
divizarii societatii. Scurte consideratii”, Revista Pandectele romane nr.1/2008

84