Sunteți pe pagina 1din 25

CUPRINS

Introducere.............................................................................................................. 3

1. Noţiunea, tipurile, scopul şi durata reţinerii procesuale penale.....................6

2. Condiţiile şi temeiurile şi durata aplicării reţinerii......................................10

3. Procedura aplicării reţinerii.........................................................................15

4. Drepturile persoanei reţinute.......................................................................19

Concluzii......................................................................................................... 23

Bibliografie............................................................................................................ 25
INTRODUCERE
La etapa contemporană Republica Moldova păşeşte pe calea dezvoltării
politice şi social-economice independente. Aceasta, incontestabil, atrage după sine
modificări legislative şi ale politicii procesual-penale in general. În contextul
acestor modificări a şi apărut necesitatea cercetării problemelor privind aplicarea şi
executarea pedepselor alternative şi a măsurilor procesuale de constrangere,
cercetare care ar contribui la completarea şi perfecţionarea normelor juridice ce
vizează aceste instituţii juridico-penale.
Una dintre sarcinile primordiale ale procedurii penale, şi a tuturor organelor
de drept in activitatea cotidiană, este descoperirea rapidă şi completa a
infracţiunilor şi asigurarea aplicării juste a legilor, ca orce persoană care a săvarşit
o infracţiune să fie pedepsită şi nici o persoană nevinovată să nu fi trasă la
răspunderea penală şi condamnată.
Lupta cu criminalitatea presupune in aceeaşi măsură respectarea legalităţii,
principiilor democratice ale justiţiei şi alte garanţii prevăzute atit de Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului (1948), de Convenţia Europeană pentru
Drepturile Omului (1950), cit şi de Constituţia statului nostru. Organele de drept au
obligaţiunea nu numai de a cerceta infracţiunile săvarşite, dar şi de a face tot
posibilul pentru a asigura ocrotirea drepturilor şi intereselor legitime, onoarea şi
demnitatea cetăţenilor ţării, mai ales in condiţiile actuale cind in centrul atenţiei
trebuie să se afle insuşi cetăţeanul – Omul, drepturile şi libertăţile lui, cinstea şi
onoarea.
Elementul constrîngerii persistă în majoritatea acţiunilor procesuale penale
cînd acestea se înfăptuiesc contrar voinţei părţilor şi altor persoane participante la
procesul penal, dar în dependenţă de funcţionalitatea acestora, în legea procesuală
penală, sunt menţionate măsurile procesuale de constrîngere (Titlul V al Părţii
generale a Codului de procedură penală al Republicii) ca o categorie distinctă.
În cursul procesului penal pot surveni impedimente, obstacole sau dificultăţi
de natură să pericliteze eficacitatea activităţii judiciare. Astfel, dacă nu se

3
întreprind măsuri, învinuitul sau inculpatul lăsat în libertate ar putea săvîrşi în
continuare alte infracţiuni, care ar îngreuna stabilirea adevărului prin ştergerea
urmelor, coruperea martorilor, falsificarea unor înscrisuri sau mijloace de probă
materiale sau chiar ar putea să dispară, încercînd să zădărnicească aplicarea
sancţiunii penale. În alte situaţii sunt necesare măsuri care să preîntîmpine riscul ca
executarea silită a celor obligaţi la suportarea despăgubirilor civile sau a
pedepselor la amendă să nu aibă eficacitate1. Prin urmare, toate măsurile
procesuale de constrîngere sunt instituite pentru a asigura comportamentul
învinuitului conform cerinţelor legii procesual penale, iar unele măsuri pot fi
aplicate în acelaşi scop şi altor participanţi în condiţiile prevăzute expres de lege.
Pornind de la funcţionalitatea şi caracterul lor, asemenea măsuri au fost
definite în doctrina dreptului procesual penal ca „instituţii de drept procesual penal
care constau în anumite privaţiuni sau constrîngeri personale sau reale, determinate
de condiţiile şi împtrejurările în care se desfăşoară procesul penal”2 sau ”mijloace
de constrîngere folosite de organele judiciare penale pentru garantarea executării
pedepsei şi repararea pagubei produse prin infracţiune, precum şi pentru asigurarea
îndeplinirii de către părţi a obligaţiilor lor procesuale”3.
Într-o altă sursă, măsurile procesuale de constrîngere au fost definite ca
„mijloace procesuale cu caracter restrictiv, aplicate în strictă conformitate cu legea
de către organul de cercetare penală, procuror şi instanţa de judecată în privinţa
învinuitului, bănuitului, părţii vătămate, martorilor şi altor persoane pentru
lichidarea obstacolelor reale şi posibile ce pot apărea în procesul cercetării şi
soluţionării cauzelor penale, în scopul asigurării eficiente a sarcinilor procesului
penal”4.
Din definiţiile menţionate mai sus rezultă că măsurile procesuale de
constrîngere asigură desfăşurarea normală a procesului penal, deşi prin lege în

1
Nicolae Volonciu, Tratat de procedură penală, Partea generală., vol. I, PAIDEIA, Bucureşti, 1996 p. 399.
2
Vintilă Dongoroz s.a., Explicaţii Teoretice ale codului de procedură penală română, Vol. I, Editura Academiei R.S.
România, Bucureşte, 1975, p. 308.
3
Gheorghe Mateuţ, Procedură penală, vol. II, Editura Fundaţiei „Chemarea”, Iaşi, 1994, p. 38.
4
В.М. Корнуков, Меры процессуального принуждения в уголовном судопроизводстве, Саратов, 1978, p. 20.

4
sistemul măsurilor procesuale de constrîngere sunt incluse diverse categorii ale
acestora, avînd fiecare un scop distinct, dar toate contribuind la excluderea unor
inconveniente procesuale determinate de comportamentul subiecţilor neoficiali în
procesul penal.
Intervenţia reală şi efectivă a măsurilor procesuale de constrîngere se
manifestă numai dacă în procesul penal apar dificultăţi, greutăţi ori se profilează
situaţii a căror evitare impune luarea lor. Este posibil ca desfăşurarea cauzei penale
să nu necesite luarea unor măsuri procesuale, ceea ce demonstrează că instituţia nu
intră obligatoriu în fondul principal al activităţilor legate de rezolvarea pricinii 1.
Astfel, măsurile procesuale de constrîngere, fiind acţiuni procesuale facultative şi
auxiliare, contribuie la desfăşurarea actelor principale şi altor acţiuni procesuale
importante prin asigurarea prezenţei participanţilor la proces, fie prin prevenirea
împiedicării aflării adevărului, fie prin garantarea recuperării prejudiciului cauzat
prin infracţiune sau executării pedepsei amenzii.

1
Nicolae Volonciu, Op. Cit., vol. I, p. 399.

5
1. Noţiunea, tipurile, scopul şi durata reţinerii procesuale penale
Reţinerea este măsura luată de organul competent de a priva de libertate o
persoană pe un termen de până la 72 de ore (art. 6 p. 40 al Codului de procedură
penală al Republicii Moldova, în continuare CPP). Reţinerea reprezintă o privare
de libertate a unei persoane, pe o perioadă scurtă de timp, care se aplică până la
luarea deciziei cu privire la aplicarea măsurii preventive sau a deciziei cu privire la
aplicarea unei sancţiuni sau a altor măsuri prevăzute de lege (de ex. expulzarea
străinilor). Se consideră privare de libertate orice situaţie în care o persoană nu
poate să se deplaseze liber fie din cauză că i-a fost aplicată forţa în acest sens (de
ex. închiderea într-o celulă etc.), fie datorită unei obligaţii legale de a se supune
unor indicaţii făcute de un agent al legii (de ex. ordonarea de către un poliţist de a
nu părăsi un loc sau de a merge într-un loc anume).1
Constituie reţinere privarea de libertate a persoanei bănuite sau învinuite de
săvîrşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un
termen mai mare de un an prin hotărîrea organului de urmărire penală pentru o
perioadă scurtă de timp, dar nu mai mult de 72 de ore în izolatoarele de detenţie
provizorie ale organelor afacerilor interne.
Această măsură procesuală penală rezultă din articolul 5, paragraful 1,
punctul c) al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale din 1950 în toate protocoalele adiţionale, precum şi din art. 25
aliniatul 3 al Constituţiei Republicii Moldova din 29.07.1994.
Pînă în anul 1994 aceste condiţii au fost reglementate de Regulamentul cu
privire la modul de reţinere pentru scurtă durată a persoanelor bănuite de săvîrşirea
unei infracţiuni din 7.04.1977 (Veştile RSSM,1977, nr.4, art.28), abrogat prin
Legea 258-XII din 3.11.1994.
În afara formei generale de reţinere a bănuitului sau învinuitului ca mijloc
eficient utilizat de organele de urmărire şi de procuror, noul Cod de procedură

1
Olimpia Gribincea ş.a., Cercetare cu privire la instituţia reţinerii în Republica Moldova, Ediţia I, Cartier, Chişinău,
2011, p.5

6
penală al Republicii Moldova (art.171) prevede 2 forme speciale de reţinere
dispuse de instanţa de judecată sau judecătorul de instrucţie:
1) reţinerea persoanei care săvîrşeşte o infracţiune de audienţă;
2) reţinerea persoanei condamnate pînă la soluţionarea chestiunii privind
anularea codamnării cu suspendarea executării pedepsei sau anularea liberării
condiţionate de pedeapsă înainte de termen.
Spre deosebire de reglementările anterioare privind măsura reţinerii (art.104
din Codul de procedură penală al Republucii Moldova din 1961), actualul Cod de
procedură penală (art. 165-174) pevede diferite feluri ale acestei măsuri de
constrîngere:
1) După statutul procesual al subiectului reţinut:
a) reţinerea bănuitului (art.166, 169, 171 din CPP);
b) reţinerea învinuitului (art.169, 170 din CPP);
c) reţinerea condamnatului;
d) reţinerea inculpatului.
2) După subiectul oficial care dispune luarea acestei măsuri:
a) reţinerea dispusă de organul de urmărire penală (art. 166 din CPP);
b) reţinerea dispusă de procuror (art. 179, 170 din CPP);
c) reţinerea dispusă de instanţa de judecată sau, după caz, de judecătorul de
instrucţie (art. 171 din CPP).
3) După actul procedural prin care se dispune aplicarea acesteia:
a) prin proces verbal (art. 166 din CPP);
b) prin ordonanţă (art.169, 170 din CPP);
c) prin încheiere (art. 171 din CPP).
Avînd în vedere diversitatea felurilor măsurii de reţinere, prin aplicarea
acesteia se asigură realizarea următoarelor sarcini procesuale:
1) prevenirea sustragerii bănuitului de la urmărirea penală;
2) prevenirea împiedicării stabilirii adevărului în procesul penal;
3) curmarea acţiunii criminale şi prevenirea săvîrşirii altor infracţiuni;

7
4) stabilirea identităţii persoanei bănuite de săvîrşirea unei infracţiuni;
5) efectuarea percheziţiei corporale a persoanei bănuite de comiterea unei
infracţiuni;
6) asigurarea prezenţei învinuitului în faţa procurorului pentru a i se ănainta
acuzarea;
7) prevenirea sustragerii învinuitului de urmărirea penală pînă la arestarea
preventivă a acestuia;
8) asigurarea executării sentinţei de condamnare la pedeapsa închisorii în
legătură cu anularea condamnării cu suspendarea executării pedepsei sau anularea
liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen.
În toate cazurile prevăzute de lege măsura reţinerii nu poate depăşi 72 de ore
din momentul privării de libertate. Aici momentul privării de libertate se considră
timpul cînd persoana a fost capturată de organele de poliţie sau de persoane
private, conform art. 168 din CPP. Astfel, timpul aducerii forţate a persoanei la
organul de urmărire penală, al verificării temeiurilor reţinerii şi întocmirii
procesului verbal cu privire la reţinerea pînă la încarcerarea persoanei în izolatorul
de detenţie provizorie se include în durata reţinerii.
În cazul reţinerii persoanei în baza încheierii instanţei de judecată în caz de
infracţiune de audienţă, potrivit art. 171 din CPP, legea nu prevede expres durata
acestei măsuri, dar pornind de la sintagma „instanţa adoptă o încheiere de
trimitere procurorului a materialelor şi de reţinere a persoanei. Copia de pe
încheiere şi persoana reţinută vor fi trimise neîntîrziat procurorului sub escorta
poliţiei judiciare”, considerăm că procurorul nu poate depăşi termenul general de
72 de ore, soluţionînd chestiunea declanşării urmăririi penale.
Totodată, după cum s-a menţionat în literatura de specialitate1, limitările
aduse persoanei sunt de interpretare restrictivă. Astfel, în cazul reţinerii potrivit art.
171 din CPP chiar dacă se dispune prin încheierea instanţei de judecată, durata

1
Nicolae Volonciu, Op. Cit., vol. I, p. 404.

8
acesteia nu poate fi mai mare de 72 de ore – termen maxim de reţinere a bănuitului,
învinuitului pînă la aplicarea arestării preventive sau altei măsuri preventive.
Reţinerea ca măsură procesuală de constrîngere, definită în art. 165 din CPP,
se deosebeşte prin scopul urmărit şi durata acesteia de măsuri similare procesuale1:
- reţinerea persoanei de către organul de poliţie pentru executarea unei
ordonanţe de aducere silită conform art. 199 din CPP; fie pentru
executarea unui mandat de arestare preventivă (art. 307, 308 din CPP),
încheierea de arestare preventivă (art. 329 din CPP); fie pentru executarea
unei ordonanţe de dare în căutare a învinuitului conform art. 288 din
CPP;
- interdicţia de a părăsi sala şedinţei de judecată pînă la terminarea
cercetării judecătoreşti dispusă de către preşedintele şedinţei faţă de
martorii ascultaţi (alin. (5) al art. 370 din CPP);
- interdicţia de a părăsi locul efectuării unei percheziţii pînă la terminarea
acestei acţiuni de către persoanele care se aflau în încăpere sau au venit în
acest loc în timpul percheziţiei (alin. (10) al art. 128 din CPP).
Aliniatul 3 al articolului 165 din CPP al RM prevede actele procedurale prin
care se dispune aplicarea reţinerii în funcţie de diferite situaţii prevăzute de lege.
Astfel, procesul verbal de reţinere se întocmeşte, potrivit art.167, în cazul
cînd persoana bănuită de săvîrşirea unei infracţiuni este prinsă şi adusă la organul
de urmărire penală sau este prezentă la organul respectiv în legătură cu efectuarea
unor acţiuni procesuale. Prin urmare, în cazul „apariţiei nemijlocite a motivelor
verosimile de a bănui că persoana a săvîrşit infracţiunea”, există o situaţie cînd
bănuitul este prezent şi necesitatea reţinerii sale a apărut spontan fie în cazurile
prevăzute de articolul 166, aliniatele (1) şi (2), fie în situaţia arătată la articolul
168. În acest sens, procesul-verbal de reţinere are semnificaţia unei hotărîri prin
care s-a dispus arestarea, precum şi a unui act de constatare a faptului că persoana
este reţinută efectiv.

1
Gheorghe Mateuţ, Procedură penală, vol. II, Editura Fundaţiei „Chemarea”, Iaşi, 1994, p. 47.

9
În cazurile cănd reţinerea este dispusă prin ordonanţă, după prinderea
persoanei se întocmeşte obligatoriu un process – verbal de reţinere, care are
semnificaţia actului de constatare a faptului că persoana este reţinută. Reţinerea
persoanei în baza ordonanţei se dispune în cazurile arătate la articolele 169 CPP şi
170 CPP, care presupune căutarea, prinderea şi aducerea la organul ce a emis
această hotărîre.
Ordonanţa de reţinere este emisă de organul de urmărire penală sau de
procuror şi trebuie să cuprindă: data şi locul întocmirii, numele, prenumele şi
calitatea persoanei care o întocmeşte, cauza la care se referă, obiectul acţiunii sau
măsurii procesuale temeiul legal al acesteia şi semnătura celui care a întocmit-o.
Ordonanţa nesemnată de persoana care a întocmit-o nu are putere juridică şi se
consideră nulă. Dacă organul de urmărire penală consideră că este cazul să fie luate
anumite măsuri, face propuneri motivate în ordonanţă.
În cazurile prevăzute de articolul 171 şi instanţa de judecată (judecătorul de
instrucţie) dispune reţinerea persoanei printr-o încheiere motivată.

2. Condiţiile şi temeiurile şi durata aplicării reţinerii.


Pentru ca reţinerea să fie legală, este necesar să fie îndeplinite cumulativ o
serie de condiţii generale şi speciale prevăzute de lege, care sunt considerate
garanţii procesuale de asigurare a libertăţii individuale a persoanei.
Condiţiile ce se cer a fi îndeplinite cumulativ pentru aplicarea măsurii
reţinerii persoanei bănuite de sîvîrşirea infracţiunii sunt:
a) existenţa unor temeiuri stabilite de lege (art. 166 din CPP) că bănuitul a
săvîrşit o faptă prevăzută de legea penală;
b) infracţiunea de care este bănuită persoana se pedepseşte cu închisoare pe
un termen mai mare de un an.
c) procesul penal să fie declanşat sau infracţiunea să fie înregistrată;

10
d) subiectul reţinut întruneşte unele condiţii speciale1.
Potrivit alin. (1) şi (2) ale art. 166 din CPP, temeiurile reţinerii bănuitului
sunt:
1) dacă aceasta a fost prinsă în flagrant delict;
2) dacă martorul ocular, inclusiv victima, indică direct că anume această
persoană a săvîrşit infracţiunea;
3) dacă pe corpul sau pe hainele persoanei, la domiciliul ei ori în unitatea ei
de transport sînt descoperite urme evidente ale infracţiunii;
4) dacă la locul săvîrşirii infracţiunii sînt descoperite urmele lăsate de către
această persoană.;
5) alte circumstanţe care servesc temei pentru a bănui că această persoană a
săvîrşit infracţiunea, numai dacă a încercat să se ascundă sau dacă nu are loc de trai
permanent ori nu i s-a putut constata identitatea.
Prinderea în flagrant delict (în momentul săvîrşirii infracţiunii sau imediat
după săvîrşire) este un temei ce apare înainte de începerea urmăririi penale, dar
prin forţa juridică a probelor prin care se constată infracţiunea flagrantă necesitatea
reţinerii este justificată o dată cu declanşarea urmăririi penale. În cazul prinderii în
flagrant delict legea procesuală nu prevede obligatoriu reţinerea bănuitului, aceasta
fiind lăsată la latitudinea organulu de urmărire penală, dar, de regulă, bănuitul este
adus la organul de urmărire penală pentru constatarea identităţii şi împrejurărilor
privind săvîrşirea infracţiunii.
Datele prin care martorul ocular, partea vătămată (victima) vor arăta direct
că o anumită persoană a săvîrşit infracţiunea se constată, în primul rînd, prin
acţiunile de urmărire penală (audiere, prezentare spre recunoaştere) în cazul cînd
urmărirea penală este pornită sau în urma unor acţiuni de investigaţie operativă.
Aceste date ce stau la baza aplicării reţinerii sunt declaraţiile sau comunicările unor

1
Dumitru Roman, Sistemul măsurilor de prevenţie procesual penale reglementate în România şi în Republica
Moldova, Rezumatul tezei de doctor, Chişinău, 1997, p. 18

11
persoane care indică direct şi convingător faptul săvîrşirii infracţiunii de o anumită
persoană.
Datele obţinute în urma cercetării la faţa locului, a percheziţiei, examinării
corporale, acţiunilor de investigaţie operativă, precum şi în urma unor acţiuni
administrative prevăzute de Legea cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul
poliţistului din 27.12.2012 ce constată urme evidente ale infracţiunii pe corpul sau
hainele persoanei, la domiciliu ori în unitatea de transport sunt, de regulă, corpuri
delicte.
Alte circumstanţe ce presupun faptul săvîrşirii infracţiunii de către o
persoană pot fi orice date obţinute în urma acţiunilor de urmărire penală sau de
investigaţie operativă, forţa probantă a cărora este întărită de împrejurările că
bănuitul a încercat să se ascundă sau nu are loc permanent de trai ori există
dificultăţi la stabilirea identităţii. Aceste împrejurări sunt arătate ce temeiuri de
arestare preventivă la alin. (2) al art. 185 din CPP şi respectiv justifică temeinicia
reţinerii bănuitului chiar în lipsa unor probe suficiente. Alin. (1) al art. 166 din
CPP prevede posibiltatea reţinerii bănuitului numai în cazul cînd fapta penală se
pedepseşte cu închisoare pe un termen de cel puţin 1 an, condiţia fiind prezentă şi
în cazul cînd sancţiunea normei penale are o altă pedeapsă alternativă, încadrarea
juridică a faptei este făcută de organul de urmărire penală obligatoriu prin actul de
începere a urmăririi penale şi procesul-verbal de reţinere1.
Potrivit alin. (4) al art.166 din CPP, reţinerea bănuitului pentru temeiurile
arătate la alin.(1)-(3) poate avea loc pînă la înregistrarea infracţiunii în modul
stabilit de lege. Înregistrarea infracţiunii se efecftuează imediat, dar nu mai tîrziu
de 3 ore de la momentul aducerii persoanei reţinute la organul de urmărire penală,
iar în cazul cînd fapta pentru care persoana a fost reţinută nu este înregistrată în
modul corespunzător, persoana se eliberează imediat, înregistrarea infracţiunii nu
este identică în sens juridic cu declanşarea procesului penal (pornirea urmăririi

1
И. Л. Петрухин, Неприкосновенность личности и принуждение в уголовном процессе, Наука, Москва,
1989, p. 36.

12
penale), dar constituie un act procedural care determină obligativitatea începerii
urmăririi penale conform art. 274 din CPP. Astfel, legea prevede cel puţin
înregistrarea infracţiunii în modul prevăzut de art. 262-265 din CPP, care confirmă
perspectiva declanşării unui proces penal, iar reţinerea bănuitului, chiar dacă se
dispune pînă la declanşarea acestuia, se menţine în termenul de 72 de ore numai în
cadrul unui proces penal.
Aliniatul (5) al art. 166 CPP, stabileşte durata şi modul de calculare a acestui
termen.
Astfel, termenul de 72 de ore curge din momentul privării de libertate.
Sintagma ”din momentul privării de libertate” este momentul reţinerii persoanei de
fapt, adică capturării ei cu scopul de a fi adusă la organul de poliţie. Prin urmare,
timpul aducerii persoanei reţinute la organul de urmărire penală şi timpul
întocmirii procesului verbal de reţinere se includ în durata reţinerii. Dacă persoana
a fost reţinută, potrivit articolului 249 al Codului cu privire la contravenţiile
administrative, pe 3 ore şi după aceasta se constată că fapta dată constituie o
infracţiune, timpul reţinerii administrative se include în durata reţinerii procesual
penale. La calcularea termenilor se aplică dispoziţiile articolului 233 CPP.
Aliniatul (6) al articolului 166 CPP, prevede o dispoziţie în conformitate cu
articolul 5 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, care presupune că persoana reţinută „trebuie adusă de îndată
înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu excepţia
atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau
eliberată în cursul procedurii”. Astfel, în timp de 72 de ore reprezentantul
organului de urmărire penală trebuie să înainteze un demers privind necesitatea
arestării şi tot în acest timp să fie examinat în conformitate cu articolul 307 CPP.
O altă condiţie privind legalitatea reţinerii se referă la subiectul reţinut, care
trebuie să întrunească o serie de particularităţi prevăzute de lege.
Conform legislaţiei actuale, poate fi reţinută orice persoană bănuită de
săvârșirea unei infrac- ţiuni sau contravenţii doar dacă sunt întrunite condiţiile

13
prevăzute de lege. Articolul 165 alin. 2 al CPP enumeră cine poate fi supus
reţinerii penale.
Astfel, pot fi reţinute: persoanele bănuite de săvârșirea unei infracţiuni
pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de un an;
învinuitul, inculpatul care încalcă condiţiile măsurilor preventive neprivative de
libertate, luate în privinţa lui, precum și ordonanţa de protecţie în cazul violenţei în
familie, dacă infracţiunea se pedepsește cu închisoare; și condamnaţii în privinţa
cărora au fost adoptate hotărâri de anulare a condamnării cu suspendarea
condiţionată a executării pedepsei sau de anulare a liberării condiţionate de
pedeapsă înainte de termen1.
Conform regulii generale, subiectul reţinut poate fi orice persoană fizică,
care a atins vîrsta răspunderii penale (art. 21 din Codul penal - minorii în vîrstă de
14-16 ani pentru unele infracţiuni prevăzute expres şi în vîrstă de la 16 ani – pentru
toate infracţiunile). Măsura reţinerii poate fi aplicată şi persoanelor iresponsabile
din cauza unei boli psihice evidente, în scopul aplicării de către instanţa de
judecată a unor măsuri de constrîngere ca caracter medical. În situaţia cînd
necesitatea reţinerii apare spontan (de exemplu, în cazul prinderii în flagrant delict)
este imposibil de stabilit identitatea persoanei (deci şi vîrsta), iar persoana bănuită
este minoră, poate fi reţinută şi pînă la vîrsta de 14 ani, în cazul unor infracţiuni
grave, cu scopul stabilirii identităţii persoanei în cauză. Dacă după stabilirea
vîrstei, minorul reţinut nu poartă răspundere penală conform art. 21 din Codul
penal, se va elibera imediat ori în caz de necesitate va fi reţinut în instituţiile de
detenţie provizorie.
Pentru unele categorii de funcţionari ai serviciului public legislaţia privind
statutul acestora prevede unele condiţii speciale de aplicare a măsurilor procesuale
de constrîngere.

1
Olimpia Gribincea ş.a., Op. Cit, p.6

14
Potrivit art. 19 din Legea cu privire la statutul judecătorului din 20 iulie
1995, persoana judecătorului este inviolabilă1. Judecătorul nu poate fi reţinut,
supus aducerii forţate sau arestului fără acordul Consiliului Superior al
Magistraturii şi al Preşedintelui Republicii Moldova sau în cazul judecătorilor
Curţii Supreme de Justiţie fără acordul Parlamentului. Judecătorul reţinut în cazul
că este bănuit de săvîrşirea unei infracţiuni urmează a fi aliberat imediat după
identificare.
Judecătorul Curţii Constituţionale nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat,
cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, fără acordul prealabil al Curţii
Constituţionale (art. 16 din Legea cu privire la Curtea Constituţională din 13
decembrie 1994)2.
Deputatul Parlamentului Republicii Moldova, în caz de infracţiune flagrantă,
poate fi reţinut la domiciliu pe o durată de 24 de ore numai cu încuviinţarea
prealabilă a procurorului general. Acesta va informa imediat Preşedintele
Parlamentului asupra reţinerii. Dacă Parlamentul consideră că nu există temei
pentru reţinere, dispune imediat revocarea acestei măsuri (art.11 alin.(2) din Legea
despre statutul deputatului în Parlament)3.

3. Procedura aplicării reţinerii


1) Reţinerea persoanei bănuite de sîvîrşirea unei infracţiuni.
Reţinerea unei persoane este bazată pe două principii:
1) dreptul bănuitului reţinut de a fi înştiinţat despre motivele reţinerii;
2) dreptul bănuitului de a fi informat despre drepturile sale.
În cazurile revăzure de art. 166 din CPP, reţinerea persoanei bănuite de
săvîrşirea unei infracţiuni se dispune prin întocmirea unui proces-verbal de reţinere

1
Legea nr.544 cu privire la statutul judecătorului din 20 iulie 1995. Republicată în temeiul Hotărîrii Parlamentului
Republicii Moldova nr. 1546-XIII din 25 februarie 1998 - Monitorul Oficial, 1998, nr. 26-27, art. 170.
2
Legea nr. 317 din 13.12.1994 cu privire la Curtea Constituţională. Publicată la 07.02.1995 în Monitorul Oficial Nr.
8 art Nr : 86.
3
Legea nr.39 din 07.04.1994 despre statutul deputatului în Parlament. Publicată la 15.04.2005 în Monitorul Oficial
Nr. 59-61 art Nr : 201.

15
în termen de pînă la 3 ore de la momentul privării de libertate de către organul de
urmărire penală. În situaţia dată se presupune că bănuitul este prezent în faţa
organului de urmărire penală, fie prins şi adus forţat de către organele de poliţie,
fie prins şi adus de către oricare cetăţean, potrivit art. 168 din CPP, sau de persoana
ce practică activitatea particulară de detectiv şe de pază, conform art.8 din Legea
privind activitatea particulară de detectiv şi de pază din 04.07.20031.
În procesul verbal de reţinere se indică temeiurile, motivele, locul, anul, luna
ziua şi ora reţinerii, fapta sîvărşită de persoana respectivă, rezultatele percheziţiei
corporale a persoanei reţinute, precum şi data şi ora întocmirii procesului verbal.
Procesul verbal se aduce la cunoştinţa persoanei reţinute numai în prezenţa
unui apărător ales sau numit din oficiu. Bănuitul reţinut poate renunţa la apărător
numai în cazul cînd i-au fost create posibilităţi reale pentru participarea avocatului
în proces.
Totodată, bănuitului reţinut i se înmînează în scris informaţia despre
drepturile prevăzute de art.64 din CPP, inclusiv dreptul de a tăcea, de a nu
mărturisi împotriva sa, de a da explicaţii care se înregistrează înn procesul-verbal,
de a beneficia de asistenţa unui apărător şi a face declaraţii în prezenţa acestuia,
fapt care se menţionează în procesul-verbal de reţinere (alin. (1) al art.167 din
CPP)2.
Procesul-verbal de reţinere se semnează de persoana care l-a întocmit şi de
persoana reţinută. În cazul cînd persoana reţinută refuză să semneze procesul
verbal de reţinere, aceasta se va menţiona de către persoana care a întocmit
procesul-verbal şi se va confirma în scris de către apărător. Persoanei reţinute i se
înmînează în copie procesul-verbal de reţinere la cererea acesteia, pct. 3) din alin.
(2) al art. 64 din CPP. În decurs de pînă la 3 ore de la întocmirea procesului verbal
de reţinere, persoana care l-a întocmit prezintă procurorului o comunicare în scris

1
Legea nr.283 din 04.07.2003 privind activitatea particulară de detectiv şi de pază. Publicat la 19.09.2003 în
Monitorul Oficial Nr. 200-203 art Nr : 769.
2
Codul de procedură penală a Republicii Moldova nr.122 din 14.03.2003. Publicat la 07.06.2003 în Monitorul
Oficial Nr. 104-110 art Nr : 447.

16
privind aplicarea acestei măsuri. Persoana care a întocmit procesul-verbal de
reţinere imediat, dar nu mai tîrziu de 6 ore, este obligată să dea posibilitate
persoanei reţinute se anunţe una din rudele apropiate sau o altă persoană, la
propunerea reţinutului, despre locul unde acesta este deţinut sau o anunţă singură1.
2. Reţinerea persoanei pentru a fi pusă sub învinuire se dispune de către
ofiţerul de urmărire penală sau, după caz, de către procuror prin ordonanţă.
Această ordonanţă este obligatorie pentru executare de către orice
colaborator al organului de urmărire penală sau al poliţiei care va găsi bănuitul.
Ordonanţa privind reţinerea persoanei va cuprinde menţiunile arătate la art. 255 din
CPP, data şi locul întocmirii, numele, prenumele şi calitatea persoanei care o
întocmeşte, cauza la care se referă, dispoziţia de aplicare a reţinerii, temeiul legal şi
motivele aplicării acestei măsuri. Ordonanţa privind reţinerea persoanei se
semnează de către persoana care a întocmit-o şi se trimite spre executare organelor
de poliţie. În cazul cînd ordonanţa de reţinere nu poate fi executată din motivul
negăsirii persoanei în cauză, se va proceda în conformitate cu art. 280, 281 din
CPP, persoana fiind pusă sub învinuire, iar pentru înaintarea acuzării procurorul va
dispune căutarea învinuitului, în conformitate cu art. 288 din CPP. Dacă ordonanţa
de reţinere este executată, adică persoana respectivă este găsită şi adusă la organul
de urmărire penală, se va întocmi un proces-verbal de reţinere, în conformitate cu
art.167 din CPP, fiind aplicabile şi celelalte reguli procedurale ale reţinerii
persoanei bănuite de săvîrşirea unei infracţiuni. Motivele reţinerii şi învinuirea vor
fi aduse imediat la cunoştinţa persoanei reţinute în prezenţa unui apărător ales sau
numit din oficiu.
3. Reţinerea învinuitului pînă la arestare.
Reţinerea învinuitului pînă la arestare se dispune de către procuror prin
ordonanţă motivată care, pe lîngă menţiunile arătate la art. 255 din CPP, va
cuprinde şi dispoziţia de reţinere. Această modalitate de dispunere a reţinerii
învinuitului este un mijloc eficient prin care se asigură prezenţa învinuitului la

1
Alin (1) al art. 173 din CPP

17
examinarea demersului privind aplicarea arestării preventive, conform art. 308.
Ordonanţa de reţinere a învinuitului se semnează de către procuror şi se trimite
spre executare organelor de poliţie. Dacă învinuitul este găsit şi adus forţat la
procuror, se întocmeşte un proces-verbal de reţinere, în conformitate cu art. 167
din CPP explicîndu-i-se dreptul de a participa la examinarea demersului privind
aplicarea arestării preventive potrivit art. 308 din CPP. Dacă între timp demersul
privind aplicarea arestării preventive a fost examinat în lipsa învinuitului, iar
judecătorul de instrucţie a emis mandat de arestare, învinuitului i se vor aduce la
cunoştinţă motivele arestării în prezenţa obligatorie a unui apărător ales sau numit
din oficiu şi dacă nu i s-a înaintat acuzarea, se va proceda în conformitate cu art.
282 din CPP.
4. Reţinerea persoanei în caz de infracţiune de audienţă.
Reţinerea persoanei în caz de infracţiune de audienţă se dispune de către
instanţa de judecată prin încheiere. Este posibil ca, cu ocazia judecării unei cauze
penale, civile sau de altă natură, să se săvîrşească o infracţiune de către
participanţii la proces în timpul şedinţei. Asemenea infracţiuni se numesc
infracţiuni de audienţă şi, de regulă, au legătură cu procesul care se judecă (de
exemplu, declaraţuia mincinoasă, concluzia falsă sau traducerea incorectă;
calomnierea judecătorului sau atentarea la viaţa judecătorului) precum şi alte
infracţiuni care nu au legătură directă cu cauza dată şi se pedepsesc cu închisoare
mai mare de un an. Făptuitorul acestor infracţiuni nu poate fi judecat în cadrul
acestui proces fiindcă nu s-a efectuat urmărirea penală în condiţiile legii. Din
aceste considerente, preşedintele şedinţei de judecată constată prin încheiere fapta
penală şi dispune reţinerea persoanei în cauză, sesizînd procurorul în vederea
începerii urmăririi penale conform legii. În încheiere se menţionează: data şi locul
întocmirii, numele şi prenumele judecătorului (lor), dispoziţia de trimitere a
materialelor privind constatarea faptului săvîrşirii infracţiunii în timpul şedinţei de
judecată procurorului,precum şi dispoziţia de reţinere a făptuitorului, indicîndu-se
numele şi prenumele acestuia, încheierea se certifică cu semnătura judecătorului

18
(lor) şi cu ştampila instanţei judecătoreşti. Copia de pe încheiere şi persoana
reţinută vor fi trimise neîntîrziat procurorului sub escorta poliţiei judiciare. După
ce va primi materialele ce constată faptul săvîrşirii unei infracţiuni de audienţă şi
va fi adusă persoana reţinută, procurorul va întocmi un proces-verbal de reţinere şi
va decide începerea urmăririi penale conform art. 274 din CPP. Dacă procurorul
refuză începerea urmăririi penale sau după începerea urmăririi penale nu este
necesară menţinerea măsurii reţinerii, procurorul eliberează imediat persoana
reţinută. După înregistrarea infracţiunii şi întocmirea procesului-verbal de reţinere
sunt aplicabile toate regulile procedurale privind reţinerea persoanei bănuite de
săvîrşirea unei infracţiuni prevăzute de art.166, 167 din CPP.
În cazul, cînd în timpul şedinţei de judecată se săvîrşeşte o infracţiune care
nu se pedepseşte cu închisoare mai mare de un an (de exemplu, refuzul sau
eschivarea martorului, a părţii vătămate de a face declaraţii) instanţa de judecată nu
este în drept să reţină persoana, dar va constata acest fapt printr-o încheiere şi va
transmite acest act procurorului.

4. Drepturile persoanei reţinute


Legalitatea reţinerii depinde, în mare măsură, de modul de asigurare și de
respectare a drepturilor persoanei. Legislaţia Republicii Moldova consfinţește un
ansamblu de drepturi care au ca scop protejarea persoanei reţinute de eventualele
abuzuri din partea organelor de drept1.
Astfel, aceasta beneficiază de următoarele drepturi.
1. Explicarea drepturilor persoanei reţinute.
În conformitate cu art. 25 alin. 5 al Constituţiei Republicii Moldova, art. 167
alin. 2 al CPP și art. 376 al Codului contravenţional, persoanei reţinute trebuie să i
se aducă de îndată la cunoștinţă, în limba pe care o înţelege, drepturile sale și
motivele reţinerii, circumstanţele faptei, încadrarea juridică a acţiunii a cărei

1
Olimpia Gribincea ş.a., Op. Cit, p.14

19
săvârșire îi este imputată, numai în prezenţa unui avocat ales sau a unui avocat de
serviciu care acordă asistenţă juridică de urgenţă.
În același context, art. 64 alin. 2 pct. 1 al CPP prevede că bănuitul are
dreptul să știe de ce este bănuit și, în legătură cu aceasta, imediat după reţinere sau
după ce i s-a adus la cunoștinţă hotărârea despre aplicarea măsurii preventive sau
recunoașterea în calitate de bănuit, să fie informat în prezenţa apărătorului, în
limba pe care o înţelege, despre conţinutul bănuielii și despre încadrarea juridică a
faptelor infracţionale de săvârșirea cărora este suspectat.
2. Dreptul de a comunica cu rudele/de a anunţa consulatul.
Bănuitul are dreptul, conform art. 64 alin. 2 pct. 12 și art. 173 ale CPP, să
anunţe imediat, dar nu mai târziu de 6 ore, rudele sau o altă persoană, la
propunerea sa, despre locul unde este reţinut. În cazul în care persoana reţinută este
cetăţean al unui alt stat, despre reţinere sunt informate, în termenul menţionat în
alin.(1), ambasada sau consulatul acestui stat dacă persoana reţinută o cere. Dacă
persoana reţinută este militar, în termenul prevăzut în alin.(1), este informată
unitatea militară în care ea își îndeplinește serviciul militar sau centrul militar unde
aceasta se află în evidenţă, precum și persoanele menţionate în alin.(1).
Potrivit art. 173 alin. 4 al CPP, în cazuri excepţionale, dacă aceasta o cere
caracterul deosebit al cauzei, în scopul asigurării secretului etapei începătoare a
urmăririi penale, cu consimţământul judecătorului de instrucţie, înștiinţarea despre
reţinere poate fi efectuată într-un termen care nu va depăși 72 de ore de la reţinere,
cu excepţia cazului în care persoana reţinută este minoră.
3. Dreptul la interpret.
Persoana care nu posedă sau nu vorbește limba de stat are dreptul să ia
cunoștinţă de toate actele și materialele dosarului, să vorbească în faţa organului de
urmărire penală și în instanţa de judecată prin interpret.
Datele care au fost obţinute cu încălcarea dreptului la interpret sau traducător
nu pot fi admise ca probe și, prin urmare, se exclud din dosar, nu pot fi prezentate

20
în instanţa de judecată și nu pot fi puse la baza sentinţei sau a altor hotărâri
judecătorești1.
4. Dreptul la tăcere.
În conformitate cu art. 21 al CPP, nimeni nu poate fi silit să mărturisească
împotriva sa ori împotriva rudelor sale apropiate, a soţului, soţiei, logodnicului,
logodnicei sau să-și recunoască vinovăţia. Persoana căreia organul de urmărire
penală îi propune să facă declaraţii demascatoare împotriva sa ori a rudelor
apropiate, a soţului, soţiei, logodnicului, logodnicei este în drept să refuze de a face
asemenea declaraţii și nu poate fi trasă la răspundere pentru aceasta.
5. Dreptul la asistenţă medicală.
Izolatoarele de detenţie provizorie, instituţiile de detenţie preventivă și
instituţiile penitenciare urmează să asigure realizarea dreptului la servicii medicale.
Persoana reţinută are dreptul să ceară asistenţă medicală independentă. În același
timp, medicii sunt obligaţi să asigure secretul medical, iar pacienţii dispun de
dreptul de a solicita caracterul confidenţial al acestor informaţii. Informaţia ce ţine
de secretul medical este supusă următoarelor excepţii: atunci când se solicită de
organul de urmărire penală, de instanţa de judecată în legătură cu efectuarea
urmăririi penale sau a procesului judiciar cu prezentarea motivării necesare sau la
solicitarea avocatului parlamentar și a membrilor consiliului consultativ creat de
Centrul pentru Drepturile Omului, în scopul asigurării protecţiei persoanelor
împotriva torturii și a altor tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante.
6. Dreptul de a nu fi supus torturii, tratamentului inuman sau degradant.
Constituţia Republicii Moldova, în art. 24 alin. (2), menţionează că nimeni
nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor crude, inumane ori
degradante. Potrivit art. 10 alin. (3) și (31) al CPP, nimeni nu poate fi supus torturii
sau tratamentelor crude, inumane ori degradante, nimeni nu poate fi deţinut în
condiţii umilitoare, nu poate fi silit să participe la acţiuni procesuale care lezează

1
Cristi Danileţ, Gheorghe Malic, Eduard Bulat, Mihaela Vidaicu. Reţinerea în procesul penal: Îndrumar pentru
practicieni. Cartier, Chişinău, 2014, p. 80

21
demnitatea umană. Sarcina probaţiunii privind neaplicarea torturii și a altor
tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante îi revine autorităţii în a
cărei custodie se află persoana privată de libertate, plasată la dispoziţia unui organ
de stat sau la indicaţia acestuia, sau cu acordul ori consimţământul său tacit.
7. Dreptul la asistenţă juridică în timpul reţinerii.
Orice persoană reţinută, în cadrul procesului penal, are dreptul la asistenţă
juridică prin intermediul unui avocat ales sau care acordă asistenţă juridică
garantată de stat. Acest drept reiese implicit și din art. 5 și 6 CEDO. Astfel, art. 6
par. 3 lit. c) CEDO este aplicabil și în faza urmăririi penale, deoarece lipsa
reprezentării în această fază ar putea afecta echitatea întregii proceduri.
Persoana reţinută în conformitate cu art.166, 169, 170, 171 din CPP
beneficiază de drepturile şi obligaţiile prevăzute de art. 64 din CPP.

22
CONCLUZII
În Republica Moldova problema reţinerii, incă nu a fost abordată adecvat,
deşi au fost scrise mai multe lucrări pe această temă, insă pană in prezent apar
propuneri, modificări şi reglementări diferite in abordarea acestei probleme.
Modificările legislative in materie, corelate la standarde internaţionale,
conduc la necesitatea de studiere profundă, atat teoretică, cat şi practică a
procedurii aplicării măsurilor preventive, in special a reţinerii.
Baza reglementării problemei ce vizează aplicarea măsurii reţinerii cuprinde
următorii operele doctrinei privind problemele ce ţin de reţinerea persoanei;
succesele activităţii legislative; rezultatele pozitive ale practicii organelor de
urmărire penală, procuraturii şi instanţelor judiciare; actele juridice internaţionale.
Anume totalitatea factorilor respectivi determină şi restructurarea ulterioară a
legislaţiei procesual penale a Republicii Moldova in vederea reglementării
complete, obiective şi multilaterale a unui act procesual atat de important al
procesului penal ca cel al aplicării reţinerii. Aceste cauze generează multiple
probleme ce justifică investigaţiile acesteia.
Ca rezultat al cercetării complexe a problemelor măsurilor procesuale de
constrîngere, care au devenit deosebit de actuale in condiţiile democratizării şi
renovării sociale a Republicii Moldova, edificării statului de drept, a fost formulată
concluzia că măsurile preventive sunt măsuri procesuale, caracterizandu-se printr-
un mod concret de aplicare, temeiuri precise de iniţiere şi grad diferenţiat de
constrangere. Reţinerea, îndeosebi, implică o constrangere asemănătoare cu cea
care rezultă din executarea pedepsei inchisorii, numai că aceasta se deosebeşte de
ultima măsură prin aceea că se aplică doar în cazul procesului penal (urmărire
penală şi examinarea cauzei in judecată).
Reţinerea, fiind o instituţie de drept procesual penal, este pus la dispoziţia
organelor judiciare şi constă in anumite restricţii şi constrangeri personale ale
persoanei, determinate de condiţiile şi imprejurările in care se desfăşoară procesul
penal.

23
Reţinerea este una din cele mai severe măsuri aplicate faţă de persoană în
cadrul urmării penale sau examinării cauzei in judecată, în scopul asigurării bunei
desfăşurări a procesului penal.
Grija faţă de valorile fundamentale ale omului – viaţa şi libertatea lui – a
impus ca legislaţia Republicii Moldova să le protejeze.
Privarea persoanei de dreptul la libertate şi inviolabilitatea personală este un
mijloc prin care se garantează securitatea procedurii penale împotriva
contraacţiunilor ilegale ale persoanei reţinute. Acest mijloc este o măsură
excepţională, fiind dictată de caracterul infracţiunii, gravitatea acesteia,
personalitatea infractorului, aplicandu-se doar în cazurile strict stabilite de
legislaţia procesual penală.

24
Bibliografie

I. Acte normative:

1. Codul de procedură penală a Republicii Moldova nr.122 din 14.03.2003.


Publicat la 07.06.2003 în Monitorul Oficial Nr. 104-110 art Nr : 447;
2. Legea nr.544 cu privire la statutul judecătorului din 20 iulie 1995.
Republicată în temeiul Hotărîrii Parlamentului Republicii Moldova nr. 1546-
XIII din 25 februarie 1998 - Monitorul Oficial, 1998, nr. 26-27, art. 170;
3. Legea nr. 317 cu privire la Curtea Constituţională. Publicată la 07.02.1995 în
Monitorul Oficial Nr. 8 art Nr : 86;
4. Legea nr.39 din 07.04.1994 despre statutul deputatului în Parlament.
Publicată la 15.04.2005 în Monitorul Oficial Nr. 59-61 art Nr : 201;
5. Legea nr.283 din 04.07.2003 privind activitatea particulară de detectiv şi de
pază. Publicat la 19.09.2003 în Monitorul Oficial Nr. 200-203 art Nr : 769.

II. Literatură de specialitate:

1. Cristi Danileţ, Gheorghe Malic, Eduard Bulat, Mihaela Vidaicu. Reţinerea în


procesul penal: Îndrumar pentru practicieni. Cartier, Chişinău, 2014;
2. Dumitru Roman, Sistemul măsurilor de prevenţie procesual penale
reglementate în România şi în Republica Moldova, Rezumatul tezei de
doctor, Chişinău, 1997;
3. Gheorghe Mateuţ, Procedură penală, vol. II, Editura Fundaţiei „Chemarea”,
Iaşi, 1994;
4. Nicolae Volonciu, Tratat de procedură penală, Partea generală., vol. I,
PAIDEIA, Bucureşti, 1996;
5. Olimpia Gribincea ş.a., Cercetare cu privire la instituţia reţinerii în
Republica Moldova, Ediţia I, Cartier, Chişinău, 2011;

25
6. Vintilă Dongoroz s.a., Explicaţii Teoretice ale codului de procedură penală
română, Vol. I, Editura Academiei R.S. România, Bucureşte, 1975;
7. В.М. Корнуков, Меры процессуального принуждения в уголовном
судопроизводстве, Саратов, 1978;
8. И. Л. Петрухин, Неприкосновенность личности и принуждение в
уголовном процессе, Наука, Москва, 1989.

26

S-ar putea să vă placă și