Calea Victoriei:

- se spunea că avea “capul spre Carpaţi şi coada spre Giurgiu, şi unea Parisul cu Ţarigradul”
(Constantinopol)
- inainte de domnia lui C-tin Brancoveanu, actuala Calea Victoriei era in afara Bucurestiului
si era alcatuita din 2 parti: Drumul Brașovului, intre actuala Piata a Natiunilor Unite si Bvd.
Regina Elisabeta, si Ulița Mare spre Sărindar, de la Bvd. Regina Elisabeta in jos
- actuala Calea Victoriei provine din unirea celor 2 drumuri de C-tin Brancoveanu (primise
locul acesta mostenire de la bunica sa, postelniceasa Ilinca Cantacuzino, propietara a 50 de
pogoane de pamant in zona), in 1692, sub denumirea de Podul Mogosoaiei (numita pod pentru
ca era pavata cu trunchiuri de copac)
- când a deschis noua arteră, domnitorul nu a ţinut cont de proprietăţile existente pe
traseul ei, cele ale boierilor Bălăceni şi Cantacuzini, de aceea acţiunea lui poate fi considerată
primul proiect de planificare urbanistică a Bucureştiului.
- prima stradă pavată din România
- a devenit în secolul al XVIII-lea cea mai importantă arteră a oraşului, deoarece aici s-a
concentrat, prin diferite clădiri, instituţii şi prăvălii, cea mai intensă activitate comercială a
Bucureştilor.
- luminatul pe timp de noapte al strazii se face la 1814 in timpul lui Voda Caragea, cand la
fiecare sapte case se monteaza un felinar cu lumanari de seu
- 1824: pavare cu piatra de rau
- la 1861 pe Podul Mogosoaiei ard pe timp de noapte lampile cu petrol, inainte ca acest
lucru sa se intample la Paris si la Berlin.
- 1864: pavare cu piatra cubica
- 1RM: asfaltare
- facea legatura intre Curtea Veche si Palatul Mogosoaia
- functiuni in trecut: case boierești, biserici, hanuri, hoteluri, prăvălii, magazine de lux,
cafenele și instituții de stat
- începând din secolul al XIX când devine stradă domnească
- la 8 octombrie 1878, armata română își face intrarea triumfală în Capitală, în urma
victoriei din Războiul de Independență, Podul Mogoșoaiei primește numele de Calea Victoriei
- Dem I. Dobrescu, primarul general, doreste rectificarea traseului Caii Victoriei.
Crearea pieţei de la Cercul Militar, care este o primă încercare de corectare a traseului Căii
Victoriei, nu a dat rezultatul aşteptat, ci chiar contrariul. Faţă de aceste rezultate dl. Dem I.
Dobrescu a dat ordin să se studieze o altă modalitate de corectare a alinierii, prin deplasarea
axului actual al străzii. (cele 2 poze). Interesant de remarcat că la studiile ce s-au făcut pe teren
s-au aflat şi motivele pentru care Calea Victoriei este atât de strâmbă în prezent. Calea urmează
exact marginea unei pante naturale.
- in anul 1948, după instalarea comuniştilor la putere, Calea Victoriei începe să piardă din
aerul aristocrat şi boem şi traversează o perioadă de uniformizare. Multe din casele boiereşti
sunt spulberate de buldozere, iar cele rămase devin locuinţe pentru acoliţii partidului.

Pasajul Macca-Vilacrosse (fostul han Campineanu):

- Calea Victoriei era nu numai un spaţiu de promenadă, ci şi de agrement, scop în care a

fost deschis Pasajul "Macca-Villacrosse
- 1655: în urma unor vânzări succesive, proprietară a locului ajunge bogata mânăstire
Mihai-Vodă.
- Câţiva zeci de ani mai târziu, stăpân va fi marele vornic Scarlat Câmpineanu care, pe la
începutul secolului al XIX-lea, zideşte acolo un han pentru “muşterii înstăriţi”
- După moartea vornicului, hanul va fi condus cu mână de fier de vorniceasa Luxandra,
mama marelui revoluţionar Ion Câmpineanu. La moartea ei, petrecută în 1829, fetele
moştenesc casele părinteşti, situate – cu aproximaţie – pe actuala stradă Eugeniu Carada, hanul
revenindu-i lui Ioan
- el își vinde partea sa de avere, constând din hanul Câmpineanu. Cumpărători erau
Petrache (Petros) Serafim și fratele său Dr. Ioan Serafim. Petros Serafim fusese dragoman
(traducător) pe lângă ambasada Franței la Constantinopol
- Initial vanzarea s-a dorit fictiva – Ion Câmpineanu, boier cu vederi liberale şi membru
fondator al Societăţii Filarmonice, dorea să transforme “hanul părintesc” într-un “Palat
Filarmonic” cu bibliotecă, săli de conferinţe şi o sală de teatru în vederea găzduirii Teatrului
Naţional. Proiectul său prefigura în detaliu Ateneul Român, înfiinţat când ruşii îşi pierduseră
calitatea de “putere protectoare” în urma Războiului Crimeii. Câmpineanu era rău văzut de
baronul Ruckmann, consulul Rusiei în Principate. Singura şansă pentru concretizarea
proiectului era să nu mai figureze ca proprietar.
- În anul 1838 Hanul Câmpineanu a suferit câteva avarii majore din cauza cutremurului și
a fost în parte renovat construindu-se o intrare din strada Doamnei nr.4, aceasta permițând
întoarcerea trăsurilor cu mușterii.
 - După moartea dragomanului Serafim, în 1846, văduva acestuia, Maria, a dăruit jumătate
din han – aproape ruinat de cutremurul din 1838 – unui ginere, arhitectul Xavier Villacrosse,
iar cealaltă jumătate, altui ginere, căsătorit cu Anastasia, blănarul de lux Mihalache Macca.
- 1840-1848 Xavier Villacrosse a fost numit arhitect șef al orașului. Adjunctul lui a fost
arhitectul Alexandru Hristea Orăscu.
- Hanul Câmpineanului devene în timpul epidemiei de holeră din 1848 Hanul Villacrosse,
cu o clientelă selecta si cosmopolita
- hanul de lux se transforma în hotel, operaţie extrem de costisitoare. Când nu au mai
ajuns banii împrumutaţi de la zarafi, Villacrosse s-a asociat cu un anticar slovac, I. Wilczek, care
a reuşit în 1854 să preia hotelul, pe care l-a rebotezat Stadt Pesth.
- Wilczek a construit în cafeneaua hotelului o scenă, pe care se produceau seară de seară
dansatoare de can-can şi cupletiste. În plus, în fiecare sâmbătă aveau loc vestitele “baluri de
societate”, organizate într-o sală lungă şi joasă, amenajată aproximativ la întretăierea celor
două pasaje
- între anii 1882-1887 s-au întreprins lucrări de anvergură conform planurilor
arhitectului Felix Xenopol. Hotelului, care avusese până atunci nouă camere, i s-a dublat
capacitatea. Mărginite de fostele hanuri Castrişoaiei şi Filipescu, ce a devenit între timp Palatul
Dacia, s-au construit pasajele Villacrosse şi Macca în formă de potcoavă, cu o ieşire în actuala
stradă Carada, numită Pasajul Băncii.
- Undeva, la etaj, a funcţionat chiar şi un templu masonic, vizitat în anul 1886 de regele
Oskar al II-lea în calitatea sa de Mare Maestru al Marii Loji suedeze.
- La 9 martie 1891 M. Macca face o cerere pentru eliberarea unei autorizații de
construcție pentru un pasaj, construcție realizată în curtea lui, cu un aliniament pe mijloc,
cerând deschideri și la Calea Victoriei prin doua puncte. Autorizația a fost eliberată la 3 aprilie
1891.
- Pasajul, acoperit cu sticlă și în formă de potcoavă alungită, proiectat de arhitectul Felix
Xenopol, a fost terminat în 1891
- Noul secol XX va aduce şi noi proprietari ai pasajelor: Maican, Bolintineanu, Gorjan,
Ioanide, Creditul Iaşi, Bursa, care şi-a avut la Villacrosse primul sediu din Capitală etc. După
1950, în bătrânele prăvălii din Pasajul Bijuteria, cum s-au numit în anii ruso-comunişti pasajele
înfrăţite, au fost expuse lucruri de Consignaţie, cam până în anul 1979, când întregul complex a
fost supus renovării.
- După 1989, pasajul și-a reluat numele inițial de Macca-Villacrosse si a fost redat vechilor
proprietari. Pasajul nu a fost renovat și în locul micilor magazine s-au instalat diferite
restaurante, printre care un bar-restaurant cu teme egiptene, cafeneaua Blues Cafe, un bistrou,
un restaurant chinezesc o bijuterie de lux, un amanet si un magazin numismatic
Hanul Castrisoaiei (Calea Victoriei colt cu str Doamnei)

- Curtea era dreptunghiulară, mărginită înspre sud de Hanul Câmpineanu şi spre est de
proprietatea generalului Mavros, soţul prinţesei Pulcheria Ghika şi socrul lui Ion Ghika
- În Cantor de Avis clădirea apare cu denumirea de "Hanul Castrişoaiei", menţionându-se 8
prăvălii pe Podul Mogoşoaiei şi 2 "peste drum de Hanul lui Dedu" (de la 1888 Palatul Nifon),
adică pe Uliţa Bărcănescu.
- din 1859, clădirea - ce nu pare o reconstrucţie din 1875, ci doar o restaurare a celei vechi,
- va fi cunoscută şi sub numele de "casa Paapa"
- la începutul domniei regelui Carol al II-lea funcţionau în ea aproximativ 10 magazine de
lux, între care se remarcă mai cu seamă cel de porţelanuri fine Rosenthal.
- Imobilul, proiectat de arhitectul BNR, Radu Dudescu, a fost construit doar pe "un
fragment" din Hanul Castrişoaiei - Paapa, anume pe locul fostului magazin Rosenthal, din care
cauză mai este numit - cu totul impropriu - "Blocul Rosenthal"

Blocul Rosenthal (Calea Victoriei 22-24; fostul han Serafin si partial

Castrisoaiei)

- una dintre primele clădiri cu portic destinată zonei de comerţ

- cost initial constructie: 35.000.000 lei
- suprafata teren: 2 700 metri pătrați, apartinea anterior Băncii Marmorosch Blank
- suprafața utila de peste 7.900 metri pătrați
- 17 februarie 1935: ca urmare a deciziei luate de către Adunarea generală a acţionarilor
BNR, a fost înfiinţată Casa de pensiuni, împrumuturi şi ajutoare a personalului băncii.
Conducerea institutului de emisiune a dorit ca acest organism să beneficieze de un sediu
propriu, aşa că Radu Dudescu (arhitectul-șef al băncii centrale ) a fost însărcinat să studieze
problema;
- arh. Radu Dudescu colaborase cu arhitectul Ion Davidescu, în acel moment director la
Serviciul Urbanistic al Capitalei, dar si cu Nicolae Creţoiu, care făcuse studiile la planşetă şi
Grigore Vidraşcu, însărcinat cu efectuarea antemăsurătorilor şi a devizului lucrării; ing. Liviu
Ciulley
 - primele intentii ale Primăriei Capitalei de a sistematiza întreaga zonă din jurul sediului
central al BNR (a crea o esplanadă în faţa clădirii Bursei şi de a sistematiza strada Eugeniu
Carada prin alinierea tuturor construcţiilor existente la clădirea Băncii de Scont)
- 5 mai 1937: Bancorex cumpara terenul de la Marmorosh Blank, 6 zile mai tarziu
planurile sunt aprobate de administratia publica
- 18 iunie 1937: consiliul de administratie al BNR aproba planurile
- iulie 1937: incep lucrarile de degajare a terenului
- 9 septembrie 1937: terenul a fost predat antreprizei SONACO, condusă de ing. Liviu
Ciulley
- 16 decembrie 1937: în cadrul unei festivităţi la care au fost invitaţi să ia parte toţi
funcţionarii băncii, a fost pusă piatra de temelie a construcţiei
- inaugurat în 20 decembrie 1938, ca sediu pentru „Casa de Pensiuni” si „Asociatia
Sportiva si Culturala” ale personalului BNR, ci si „Serviciul de control al Importului”, „Serviciul de
Control al Exportului”, „Serviciul de Relatiuni cu Strainatatea” ale Bancii Nationale (cursuri
gratuite de limbi straine, excursii organizate)
- 1949: muzeu pentru colectia de sigilii, medalii si sculpturi
- in 1968, cladirea a fost transferata Bancii Romane de Comert Exterior (BRCE)
- in 1990, BNR transferă clădirea Bancorexului (considerata un fel de regina a bancilor din
Romania)
- 27 iunie 1999: Agentia de Valorificare a Activelor Bancare (AVAB) a preluat 1022 de
dosare cu credite neperformante ale Bancorex, banca fiind desfiintata. Dupa caderea Bancorex,
cladirea de pe Calea Victoriei nr. 22 – 24 a ramas in paragina
- in 2000 ajunge la BCR. Valoarea contabilă: 190.000 dolari (de zece ori mai mică decât
preţul zonei la acea vreme)
- in 2001 BCR da imobilul Directiei Generale a Vamilor
- in 2005 cladirea e pasata RAAPPS-ului, care o estimeaza la 285.000 euro (conform
pretului pietei, ar fi trebuit sa fie 7.500.000 euro)
- in 2006 ajunge la primaria capitalei, cu acelasi pret de 285.000 euro
- cunoscut sub denumirea de „Rosenthal”, deoarece a fost ridicat pe locul fostului
magazin de lux, cu portelanuri fine „Rosenthal”
 un subsol cu doua niveluri (primul destinat prăvăliilor pentru depozite de marfa, al
doilea, la -8,50m, pentru arhive, hidrofoare, cazane de calorifer, un adăpost special
pentru apărarea pasivă)
 parter cu spatii comerciale pentru inchiriere
 5 etaje de birouri
o etajul I existau existau ghişee destinate lucrului cu publicul
 o etajul II şi jumătate din etajul III erau ocupate de Serviciul Relaţiunilor cu străinătatea
o În cealaltă parte a etajului III şi la etajul IV funcţiona Serviciul Controlul importului
o etajul V aparţinând Serviciului Controlul exportului.
 o mare sală adună funcţionarii B.N.R. la conferinţe, lectură, iar în câte-va camere se
predau zilnic lecţiuni gratuite de franceză, germană, engleză şi italiană. (etajul 6)
 o sala de sport cu dependintele necesare (etajul 7)
 un bufet, muzeu de vânătoare, o sală de ping-pong, duşuri, intrare-desbrăcare (etajul 8)
 la ultimele trei etaje se desfăşurau activităţile Asociaţiei culturale şi sportive a
funcţionarilor BNR, pe care Dudescu a condus-o timp de şase ani, în intervalul 1935-
1940
- una dintre cele mai lăudabile iniţiative, care a avut un puternic ecou în rândul
funcţionarilor băncii, a fost cea privind organizarea cursurilor gratuite de limbi străine
(franceză, germană, italiană şi engleză).
- încălzire centrală cu păcură, apă caldă și rece, 4 ascensoare de persoane și ascensor de
corespondenţă
- la colțul Calea Victoriei - Strada Doamnei se intenționează construirea unei fântâni
decorative Fântâna Doamnei
- Dudescu, studiind planurile acestei case, a avut în vedere încadrarea ei într-o compoziție
a cărei fațadă s-ar desfășura din Str. Doamnei până în Str. Lipscani. Terenul cu colțul spre Str.
Doamnei fiind tot proprietatea Băncii Naționale - această aripă ar putea fi mai curând realizată.