UNVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

DEPARTAMENTUL DE TEOLOGIE

LUCRARE DE SEMINAR LA DISCIPLINA PREDICĂ ȘI

RETORICĂ

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR-OMILIE LA PILDA SĂRACUL

LAZĂR ȘI BOGATUL NEMILOSTIV(LUCA XVI, 19-31)

COODONATOR ȘTINȚIFIC, MASTERAND,

Pr. Conf. Univ. Dr. IVAN ADRIAN PLEȘOIANU FLORIN MIHAI

CRAIOVA,
2018

1
 INTRODUCERE

În această lucrare de seminar am hotărât să prezint câteva lucruri despre viața Sfântului Ioan
Gură de Aur și în cele din urmă să tratez despre omilia sa exegetică la pilda Săracul Lazăr și
bogatul nemilostiv.Personalitatea Sfântului Ioan Gură de Aur a fost simțită în toate laturile vieții
creștine din ,,secolul de aur” al Bisericii, atât prin munca stăruitoare și plină de abnegație a
acestuia pentru consolidarea și afirmarea dreptei învățături de credință, cât și prin întreaga sa
lucrare în slujba propășirii necontenite a vieții Bisericii, pe plan pastoral, misionar și social.În
galeria marilor dascăli ai Bisericii, Sfântul Ioan Gură de Aur ocupă un loc de cinste prin viața sa
pilduitoare, precum și prin opera sa teologică, rămânând un simbol al epocii patristice și un nume
vrednic de aleasă cinstire pentru întreaga creștinătate.
Sfântul Ioan Gură de Aur este exponentul prin excelență al predicatorului creștin autentic,
arta sa oratorică, iscusința exegetică și întreaga sa operă de înfrumusețare a vieții morale a
credincioșilor rămânând neîntrecute până în zilele noastre.Făcând din amvonul Bisericii din
Antiohia și apoi a Sfintei Sofia din Constantinopol un al doilea altar de slujire, marele corifeu al
elocinței creștine a săvârșit de acolo o adevărată liturghie a propovăduirii lui Hristos, înălțând
cugetele ascultătorilor săi către pătrunderea adevărurilor dumnezeiești, prin luminarea minții lor
cu harul dreptei credințe.Moștenirea lăsată întregii creștinătăți de Sfântul Ioan Gură de Aur
depășește ca întindere și nu de puține ori ca profunzime și ca realizare literară, opera celorlalți
Sfinți Părinți, situându-se, atât prin plinătatea ei cât și prin pulsul tainic al evlaviei pe care o
cuprinde, pe piscurile de aur ale teologiei Bisericii.
Nici un alt Părinte bisericesc nu s-a bucurat, ca el de o mai mare popularitate și cinstire în
rândurile credincioșilor care, cuceriți de măiestria și adâncimea cuvântărilor sale, căutau să
transpună în propria lor viață bogăția de har desprinsă din îndemnurile și cugetările de
Dumnezeu ale înzestratului predicator.Cinstirea deosebită acordată ilustrului ierarh se arată și
prin faptul că opera sa a fost tipărită și răspândită neîncetat, fiecare generație creștină purtând
grija de a o încredința urmașilor în frumusețea și originalitatea ei.Scrierile acestui mare sfânt ni
s-au transmis ca o moștenire scumpă până în zilele noastre, pentru a ne putea bucura și noi de
marea comoară a înțelepciunii și a vieții lui înduhovnicite.

2
Sfântul Ioan Gură de Aur este cel căruia Istoria Bisericii Universale i-a consacrat un loc
privilegiat în sânul său, Răsăritul Ortodox readucându-l în permanență în amintire prin săvârșirea
Liturghiei alcătuite de el, iar Apusul cinstindu-l cu așezarea moaștelor sale în cel mai de seamă
loc al său, în preajma bisericii Sfântului Petru din Roma.Obișnuiți ca Sfântul Ioan Gură de Aur
să fie cel care ne poartă, prin Liturghia sa, către înălțimile divine, ne va fi greu să acceptăm
ultima imagine pe care o oferă istoria vieții sale, imaginea unui om măcinat de o boală și forțat
de soldați să parcurgă pe jos calea către locul de exil.
De aceea, relatarea vieții Sfântului Ioan Gură de Aur ne pune în situația de a căuta o
explicație pentru orbirea contemporanilor săi.Pentru Dumnezeu, probabil, explicația este mai
simplă:până să primească, după moarte, slava Bisericii, lui Ioan i-a fost dăruit privilegiul ca viața
să-i fie asemenea lui Hristos, cel căruia i-a închinat întreaga sa existență;Sfântul Ioan Gură de
Aur a vorbit ,,cu putere” înaintea oamenilor iar aceștia au căutat să-l piardă, a slujit neobosit
Bisericii, însă ,,ai Săi”, clericii creștini ai vremii, ,,nu l-au primit” și s-au folosit de mai marii
lumii spre a-l obliga să poarte crucea exilului.

3
 Despre viața Sfântului Ioan Gură de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut la Antiohia, anul nașterii sale nefiind cunoscut cu
certitudine, fiind plasat între 344 și 354.Tatăl său, Secundus, probabil, de origine latină, care a
deținut o funcție militară deosebită(magister militum Orientis), a decedat la scurtă vreme de la
nașterea copilului și de aceea, sarcina creșterii și a educației acestuia i-a revenit mamei sale,
Antusa, rămasă văduvă la vârsta de 20 de ani.1
De la mama sa a primit Ioan primele elemente de învățătură creștină și, fără îndoială,
dragostea față de Biserică.Studiază apoi filozofia sub îndrumarea lui Andragațiu, iar retorica cu
Libaniu, vestit sofist.Ele au determinat toată evoluția sa ulterioară.La vârsta de 18ani, Meletie
Mărturisitorul, conducătorul Bisericii din Antiohia, atras de calitățile intelectuale și spirituale
tânărului Ioan, îl aduce în anturajul său.Se pare că Meletie a fost cel care l-a botezat, în acest
răstimp, el studiază teologie sub îndrumarea lui Diodor de Tars.Simțind o atracție deosebită față
de viața ascetică, Ioan încearcă, am putea spune experimental, să ducă o astfel de viață în sânul
familiei, însă, în cele din urmă, simte nevoia să se retragă în munții din vecinătate unde trăiește
timp de doi ani în post și rugăciune, întrucât se îmbolnăvește este silit să revină acasă, spre marea
bucurie a mamei sale.Meletie folosește această ocazie și îl hirotonește diacon în anul 381.Este
preocupat cu precădere de problema vieții monahale, a fecioriei, cărora le dedică o serie de
tratate scurte.Tot acum, elaborează tratatul sau Despre preoție.
După cinci ani primește taina preoției din mâinile episcopului Flavian, în anul 386, care îl
numește predicator al bisericii mari, zidită de împăratul Constantin cel Mare.Își îndeplinește cu
deosebit zel și conștiinciozitate îndatoririle de predicator.De altfel, perioada acesta, 386-387, a
fost deosebit de fructuoasă pentru el, întrucât cele mai vestite omilii ale sale aparțin acestei etape
din activitatea sa.După moartea patriarhului Nectarie al Constantinopolului (397), împotriva
voinței sale, Ioan este ales urmașul acestuia.Este adus în capitală din porunca împăratului
Arcadiu, iar Teofil al Antiohiei a fost obligat să îl hirotonească episcop, la 26 februarie 398.Ioan
purcede de îndată să reformeze atât cetatea, cât și preoțimea, care se aflau într-o mare stare de
decădere și corupție.Astfel, el suprimă luxul reședinței episcopale, introducând traiul modest și
auster monahal, iar bogățiile aflate aici le folosește spre a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și
pentru spitale.Interzice preoților să folosească darurile pentru cei săraci în propriul său interes,
iar călugărițelor și diaconeselor să locuiască la clerici.Văduvelor le cere purtare ireproșabilă.2
Criticile sale îndreptate împotriva corupției și a depravării i-au adus mulți dușmani, în
plus, nu au rămas fără ecou nici la curtea împărătească, unde lucrurile nu erau prea bune.De
aceea, planul său de a reforma viața din capitală și a clericilor a făcut ca toate forțele care îi erau
ostile să se unească împotriva lui.Pararel cu aceste activități, el continua să predice, să scrie
comentarii biblice și să organizeze misiuni, trimițând misionari la goții de la Marea Neagră și
Dunăre.Totodată, încerca să rezolve tensiunile prezente în diverse dioceze, ca cele din Tracia și
Asia Mică, dar care nu erau sub jurisdicția sa, și convoacă un sinod la Efes în anul 401 pentru a
clarifica neregulile de aici.Dușmanii săi continuă intrigile și le extind cu tenacitate la curte, unde
Eutropiu căzuse în dizgrație, iar împărăteasa Eudoxia conducea afacerile imperiului, împăratul
Arcadiu, lăsându-i acesteia mâna liberă.

1 Pr.lect.dr.Vasile Gordon, Introducere în Omiletică, Ed. Universității din București, București-2001, p.56.
2
Ibidem, p. 57.

4
Chiar unii episcopi, cum au fost Severian de Gabala, Acaciu de Beroea și Antiohie de Ptolemais
au făcut tot ceea ce le-a stat în putință spre a o stârni pe împărăteasa Eudoxia împotriva lui.
Dușmanul lui cel mai important a rămas, însă, Teofil de Alexandria.Animozitățile sunt
mai intesificate după ce Ioan Hrisostom îi primește pe ,,Frații Lungi”, auzați de origenism și
alungați în Egipt de patriarhul Teofil, pe care îi găzduiește fără a intra în comuniune cu ei.Deși
,,Frații Lungi” i-au adresat lui Ioan o plângere împotriva lui Teofil, acesta nu o ia în
considerare.Aceștia se plâng împăratului Arcadiu, care îl convoacă pe Teofil la Constantinopol
pentru a răspunde acuzelor aduse de ei.3Teofil își ia o serie de precauții, trimițându-l înainte pe
episcopul Epifanie de Salamina, care urma să-l acuze pe Ioan de origenism.Acesta își dă seama
de intrigă și se întoarce în Salamina.Teofil vine la Constantinopol însoțit de 26 de episcopi și,
aliindu-și încă 10 episcopi nemulțumiți și trei văduve care se socoteau nedreptățite de către Ioan,
la care se adaugă însăși împărăteasa Eudoxia, îl convoacă pe Ioan la un sinod la Stejar, localitate
nu departe de Calcedon, spre a se dezvinovăți de diverse acuze pe care aceștia i le-au adus, în
general 12 capete de acuzare.Ioan nu se prezintă la sinod și în consecință a fost depus din treaptă
în anul 403.Împăratul ratifică hotărârea sinodului și-l trimite pe Ioan în exil în Bitinia.Exilul nu a
durat multă vreme, deoarece, înspăimântat de mișcările populației și de cutremurul puternic care
a avut loc în acea perioadă, îl recheamă în scaun.Populația îl primește triumfal.
Cu această ocazie, el ține o predică în biserica Sfinții Apostoli, fără a critica în vreun fel
curtea imperială.Chiar mai mult, a doua zi, el ține o predică în care vorbește în termeni deosebiți
la adresa împărătesei.Pacea nu durează mult timp.Ioan critică din nou dezmățul și zarva care s-au
iscat cu ocazia sărbătorilor prilejuite de ridicarea unei statui de argint a împărătesei Eudoxia, nu
departe de biserica unde slujea Ioan.Acest lucru a fost văzut de dușmanii săi ca un afront la
adresa împărătesei, care nu și-a ascuns nicidecum resentimentele.Evenimentele s-au precipitat
după ce Sfântul Ioan predica de Sfântul Ioan Botezătorul, începându-și predica astfel:,,Din nou
Irodiada se agită;din nou se tulbură;din nou dansează și din nou cere capul Sfântului Ioan pe
tavă.”Aceste cuvinte a fost considerate ca fiind o aluzie directă la adresa împărătesei
Eudoxia.Supărată, ea cere împăratului să-l trimită pe Ioan în exil, pe motiv că și-a preluat
funcțiile sacerdotale în mod ilegal, împăratul îi poruncește să nu mai slujească, însă Ioan refuză
să se supună.
Ca urmare, i se interzice să folosească vreo biserică.Ioan respectă de această dată porunca
împăratului și se adună cu toți credincioșii în clădirea băilor publice, numită Constantiniana,
unde s-a făcut slujba de priveghere, iar catehumeni au fost botezați.Aceste evenimente se
petreceau în perioada Paștilor.4A treia zi după Paști, Ioan este arestat, iar după Rusalii a fost
trimis în exil.Însoțit de o trupă de soldați traci, el este îmbarcat cu destinația Cucuzis sau
Arabissos în Armenia Mică.În scaunul rămas vacant, a fost ales Arsacius și după moartea
acestuia Atticus, ambii dușmani înverșunați ai Sfântului Ioan și acuzatori la sinodul de la Stejar,
întrucât susținătorii Sfântului Ioan au refuzat să-i recunoască, li s-au confiscat averile și au fost
trimiși în exil.Viața în exil nu a fost deloc ușoară, în pofida bolii care îi măcina trupul, Sfântul
Ioan s-a dăruit trup și suflet activității pastorale, reputația sa atrăgând un număr din ce în ce mai
mare de credincioși, întrucât popularitatea sa era în creștere și în condițiile nemiloase din exil,
inamicii săi intervin pe lângă împărat, care îl trimite într-un loc cu totul neprielnic pentru sănătatea
deja șubrezită a marelui ierarh, și anume la Pityum, un orășel pe malul răsăritean al Mării Negre.

3 Părinți și Scriitori bisericești vol. XXII, Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri partea a - II-a, traducere,introducere și
note de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. I.B.M.B.O.R, București-1989, pp. 1-4.
4 Viețile Sfinților pe luna noiembrie, Ediția a -III-a, Vânători-Neamț, Editura Mânăstirea Sihăstria, vol. III, pp. 210-

251.

5
El nu rezistă călătoriei și trece la cele veșnice la Comana în Pont, la 14 septembrie
407.Rămășițele sale pământești au fost aduse la Constantinopol în 438, și au fost îngropate cu
cinste în biserica Sfinții Apostoli.Cortegiul a fost întâmpinat de către împăratul Teodosie II, care,
,,plecându-și fruntea și fața pe raclă, s-a rugat pentru părinții săi, să fie iertați pentru cele ce din
neștiință au greșit.”5Înainte de a pleca din nou în exil Ioan a intervenit cu scrisori pe lângă papa
Inocențiu, Venerius de Milan și Chromatius de Aquileia, cerându-le sprijin și să fie judecat din
nou.Intervenția lui Ioan se găsește la Paladie.Papa se adresează familiei imperiale, trimițând o
scrisoare printr-o delegație, în scrisoare el anunța o serie de pedepse pentru intriganți.Astfel, în
cazul lui Arsacius, cel care i-a luat locul lui Ioan, să fie oprit de la Sfintele Taine, iar Teofil, să
fie caterisit și anatematizat.
Delegația a fost însă sechestrată și oprită să intervină în evenimente.La aflarea acestei
știri, împăratul Arcadie a dispus ca Marian, prefectul orașului, și fiii săi să fie uciși, și a pedepsit-
o personal pe împărăteasă.Acum împăratul îi scrie papei Inocențiu, însă papa insistă pentru
convocarea unui sinod la Tessalonic care să-l judece pe Teofil.Sinodul nu se va ține.Tensiunea
cu Biserica din Apus se aplanează numai după ce Atticus, patriarh de Constantinopol trece din
nou în diptice numele episcopului Ioan.Geniul și arta lui oratorică l-au făcut vestit, așa că Sfântul
Ioan predica în toate bisericile din Antiohia și chiar în acelea din împrejurimi și aceasta în fiecare
zi.
Idealul pe care a căutat să-l realizeze pe amvon a fost predica Sfântului apostol Pavel
căruia i-a închinat înaripate cuvinte de laudă.În privința aspectului fizic, Sfântul Ioan era mic de
statură și plăpând, avea fața plăcută, dar slăbită de post, obrajii trași, fruntea înaltă, liberă și
ridicată.Stomacul îi crea des probleme și adesea febră.Era foarte sensibil la frig.La fizic nu avea
nimic cu care să se impună mulțimii.Opera sa cuprindea tratate, omilii, cateheze, comentarii
biblice, cuvântări, epistole, precum și cărți de cult dintre care cea mai celebră, rămâne fără
îndoială, slujba Sfintei Liturghii după care se oficiază Liturghia în cea mai mare parte a Bisericii
Ortodoxe.6
Dintre părinții răsăriteni, el ne-a lăsat cel mai mare număr de omilii(aprox.700), la
aproape toate cărțile Sfintei Scripturi, la care se adaugă un număr mare de predici ocazionale,
apologetico-polemice, morale, dogmatice și panegirice.,,Secretul” predicii hrisostomice constă în
utilizarea optimă a Sfintei Scripturi, pe care o cunoștea în chip admirabil.În toate predicile, fără
excepție, apelează la Sfânta Scriptură pentru a susține dogmele creștine.În predicile sale întâlnim
o permanentă voiciune a ideilor.Sfântul Ioan Gură de Aur zice:,,Dacă-i mângâi mereu pe
ascultători, îi faci trândavi;dacă îi cerți numai, îi faci îndărătnici, ca, neputând îndura povara unei
continui mustrări, te părăsesc îndată.De aceea felul predicării trebuie să fie variat”.

5 Sfântul Ioan Gură de Aur, Predici despre statui, vol. I, Ed. Sfintei Episcopii a Râmnicului-Noului Severin,
Râmnicu-Vâlcea – 1937, pp. 3-10.
6 Pr.Prof.I.G.Coman, Personalitatea Sfântului Ioan Gură de Aur în revista Studii Teologice, nr. 9-10/1957, p615.

6
 PREDICATORUL ÎN CONCEPȚIA SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR

Predica, scrie Sfântul Ioan Gură de Aur, nu este o activitate de ambiție ci este o misiune de
credință, o poruncă a lui Dumnezeu Mântuitorul nostru.Porunca propovăduirii se adresează în
sens strict numai preoților, episcopilor și preoților.Preotul nu un alt credincios este acela care
aduce sacrificiul euharistiei, preotul are grijă ca nimeni să nu se apropie nepregătiți de un
asemenea sacrificiu.Celor care vin la biserică li se administrează Botezul, li se fac rugăciuni, dar
mai ales li se propovăduiește cuvântul.Misiunea aceasta o are preotul.Pentru asemenea vrednicie
este nevoie de hotărârea lui Dumnezeu pentru a găsi pe cel capabil să o practice.Pavel și Barnaba
au fost aleși de Duhul Sfânt(Fapte XIII, 2).7
Toți aceștia nu au început să predice din propria inițiativă, ci numai după primirea
Harului.Nu oamenii i-au dat puterea preotului de a predica ci Dumnezeu.Dumnezeu este Cel ce
alege și trimite la propovăduire.Credincioșii sunt ogorul care trebuie să primească sămânța.Ei nu
sunt semănători.Semănătorii sunt preoții.Sfântul Ioan Gură de Aur zice că misiune preotului este
,,rugăciunea, învățătura și tâlcuirea Sfintei Scripturi”.Dreptul de a propovădui îl are preotul care
e numit ,,trimis” sau ,,înger”, tocmai pentru că nu vorbește în numele său ci în numele lui
Dumnezeu.Sunt unii spune Sfântul Ioan care vin la preoție ca la un post de cinste și de
odihnă.Unii ca aceștia se înșală amarnic.8
Preoția nu-i post de odihnă ci de mare răspundere, de muncă grea, istovitoare.Preotul nu
vine între credincioși ca să primească serviciile lor, ci ca el să slujească tuturor.În tratatul
,,Despre preoție”, Sfântul Ioan Gură de Aur arată clar că sarcina propovăduirii revine numai
preotului nu și credinciosului de rând.,,Pentru cei ce vindecă trupurile oamenilor, pentru doctori,
s-au născocit fel și fel de medicamente, fel și fel de instrumente medicale și de mâncăruri
potrivite pentru fiecare boală…Dar pentru cei ce vindecă Trupul lui Hristos, pentru preoți nu s-a
născocit nimic asemănător, în afară de pildă prin faptă, preoții nu au decât un mijloc, o singură
cale de vindecare:învățătura cu cuvântul, predica.Acesta este instrumentul, aceasta este hrana,
acesta e cel mai bun aer!Acesta ține loc de medicament, ține loc de bisturiu”.În concepție
Sfântului Ioan Gură de Aur, răspunderea cea mare pentru instruirea și educare credincioșilor
revin preotului, care față de credinciosul simplu, este ca slujitorul din Evanghelie, căruia i s-au
dăruit cinci talanți.9Un propovăduitor de vocație zice Sfântul Ioan Gură de Aur a fost Sfântul
Apostol Pavel.Apostolul se neliniștea, se agita, alerga, se străduia să vestească tuturor pe
Hristos.Precum fierul aruncat în foc se înroșește, la fel Pavel, învăluit de focul dragoste de
semeni, s-a transformat întreg în dragoste.Nimeni să nu îndrăznească a îmbrățișa această misiune
dacă nu se simte chemat pentru aceasta.,,Nimeni nu îndrăznește să spună ca va zidi o casă dacă
nu este arhitect”.De aceea trebuie să se cerceteze pe el bine și mai cu de-amănuntul decât îl
cercetează aceia.Fără predică preotul nu poate face nimic.Inteligența îl pune pe preot în condiția
de a face distincție între adevăr și eroare în materie de credință.Neapărat trebuie să fie și un om de
voință.Prin voință se va putea purifica, va putea deveni un om virtuos, se va putea aduce zilnic ca

7 B.A.Alexandru, Predicatorul în cpncepția Sfântului Ioan Gură de Aur în revista B.O.R, martie-aprilie, nr. 3-
4/1959, pp. 359-384.
8 Diac.Prof.N.Balca, Câteva trăsături ale Sfântului Ioan Hrisostom ca predicator în revista Studii Teologice, nr.

7-8/1958, pp. 501-511.

9 Pr.Prof.Dr.Dumitru Belu, Cu privire la predică în concepția Sfântului Ioan Gură de Aur în revista Mitropolia

Ardealului, nr. 3-4/1958, pp.270-287.

7
sacrificiu pentru credincioși.Din punct de vedere fizic viitorul preot trebuie să prezinte garanția că-și va
putea împlini în mod corespunzător datoriile legate de acceptarea hirotoniei.Numai un preot sănătos va
putea împlini porunca:propovăduiește cu timp și fără timp.Predicatorul este obligat să învețe indiferent
dacă obține rezultate sau nu.Preotul trebuie să știe că obligația de a predica are un caracter
absolut.10,,După cum cineva ca să ajungă comandant trebuie ca mai întâi să fie soldat bun așa și cel ce
vrea să fie preot predicator se cuvine să treacă prin școala uceniciei, să fie el însuși mai întâi discipol
bun”.Lectura cărților sfinte ne eliberează de toate gândurile rele ca de niște flăcări devastatoare.Cine
citește Scriptura stă de vorbă cu Dumnezeu.Cunoașterea profundă a Scripturii îl ferește pe credincios și-n
primul rând pe preot, de a trunchia textele, de ale mutila și denatura.Orice predicator trebuie să cunoască
temeinic Sfânta Scriptură, doctrina sănătoasă a Bisericii.Cine nu se poate învăța pe sine însuși și încearcă
să-i îndrepte pe alții își va atrage râsul multora.
Preotul trebuie să știe că nici cunoașterea Sfintei Scripturi, nici talentul său de predicator nu-i
folosesc la nimic, dacă la acestea nu adaugă pilda unei vieți trăite la nivelul învățăturilor
propovăduite.Predica hrisostomică ne face să înțelegem că participarea la lupta pentru eliminarea
suferințelor sociale este constitutivă chemării preoțești.Preotul care umblă după trai bun fără să se
îngrijească de traiul celor ce îi sunt încredințați va merge în iad zice Sfântul Ioan Gură de Aur.Misiunea
lui este de a sluji tuturor și de a purta povara tuturor.Prin atitudinea sa Sfântul Ioan Gură de Aur a arătat
că predicatorul pe lângă cunoașterea temeinică a învățăturii creștine, trebuie să aibă și o bună orientare
asupra categoriilor sociale, să fie orientat asupra nedreptăților și suferințelor sociale și să lupte pentru
eliminarea lor.Prin predica și comportamentul său ne arată că locul preotului este lângă cei nedreptățiți și
prigoniți, lângă cei mulți, lângă popor.Propovăduirea nu este un lucru al inițiativei personale.Nu predică
oricine, orice om, ci numai acela care are chemare, cel ce a primit poruncă de la Dumnezeu pentru
aceasta.Predica este misiune sfântă și poruncă primită de sus.11
Chiar dacă te-ar sili cineva să te hirotonești, tu, cunoscând lipsa ta de vocație pentru asemenea
înfricoșătoare slujbă, ești dator să refuzi cu îndârjire.Pentru Sfântul Ioan Gură de Aur sfințenia personală
a predicatorului face parte integrantă din substanța predicii creștine.Marele pedagog spre Hristos ne învață
că principalul mediu de pregătire a învățăturii creștine, în drumul lor de la Scriptură la sufletele
credincioșilor, este viața propovăduitorului însuși.Tâlcuirea ortodoxă a Sfintei Scripturi prin cuvânt
rezemat statornic prin fapte pe exemplul personal al predicatorului e după Sfântul Ioan Gură de Aur
formula plină a predicii creștine rodnice.Marele orator, Sfântul Ioan Gură de Aur, a cărui măiestrită
elocvență prezintă treapta cea mai înaltă a oratoriei bisericești , vorbind despre căsătorie folosește
imaginea portului și naufragiului ca cele două extreme spre care viața de familie poate tinde sau
degenera:,,Și după cum căsătoria este un port, tot așa aduce și naufragiul, nu prin firea sa dar, prin
sufletele acestora care se folosesc rău de ea.Acela care păzește legile hotărâte ale ei, găsește casa și
femeia lui ca o mângâiere și liberare de toate necazurile care i se întâmplă, fie în piață, fie oriunde;iar
acela care ia lucrul cu nesocotință și fără judecată, chiar dacă se bucură de multă liniște înafară, intrând în
casă vede numai stânci și pietre”.Sensibilitatea sufletească o întâlnim la Sfântul Ioan Gură de Aur, care
face o frumoasă descriere a unui colț din natură care parcă reînvie odată cu praznicul învierii
Domnului:,,Pământul în acest timp al primăverii ne dă trandafirii, viorelele și pe celelalte flori.Apele
pământului ne-au arătat mult mai încântătoare livezile și câmpiile”.12Arătând că singurul lucru de valoare
este virtutea în sens creștin Sfântul Ioan Gură de Aur îndeamnă astfel:,,Ca urmare, să căutăm toți aici
înainte de toate un singur lucru, virtutea, un bun firesc ca să ne bucurăm de pace, să gustăm plăcerile
unirii și ale dragostei veșnice”.Sfântul Ioan Gură de Aur își împlinea datoria de predicator chiar de îl
asculta sau nu-l asculta cineva:,,Izvoarele curg, chiar dacă nimeni nu bea apă din apa lor;fântânile
izvorăsc, chiar dacă nimeni nu scoate apă din ele;râurile aleargă la vale, chiar dacă nimeni nu se adapă din
ele”.Trebuie, dar, ca și cel ce predică să-și facă datoria, chiar dacă nimeni nu ia aminte.

10Doctorand Caplat S. Simion, Profilul predicatorului creștin după Sfântul Ioan Gură de aur, Sfântul Grigorie
Dialogul și Fericitul Augustin în revista S.T., nr. 7-8/1966, pp. 491-505.
11 Pr.Prof.Ioan G.Coman, Vocație și pregătire pentru preoție în S.T., nr. 5-6/1954, p.239.
12 Pr.Prof.Spiridon Cîndea, Sensul preoției la Sfinții Părinți în S.T. nr. 5-6/1950, p. 194.

8
 OMILIE LA PILDA SĂRACUL LAZĂR ȘI BOGATUL NEMILOSTIV(Luca XVI, 19-
31)

Lazăr, spune Domnul, era un sărac plin tot de bube, cu o boală de nevindecat;celălalt, bogatul
nu-i dădea săracului nici din fărămiturile de la masa lui(Luca XVI, 20-21).Dar pentru ce trebuie
să vă spun toată pilda?Știți toată istoria!Cunoașteți cruzimea bogatului, că nu dădea săracului din
masa sa!Cunoașteți și sărăcia lui Lazăr și foamea lui cu care se lupta necomtenit.Acestea au fost
aici pe pământ, dar după ce a murit fiecare, iată-l pe săracul acela în sânurile lui Avraam.Și ce a
spus bogatul?,,Părinte Avraame, trimite pe Lazăr să picure cu vârful degetului pe limba mea, ca
să-mi contenească durerea”(Luca XVI, 24).Ai văzut răsplată?Nu a dat aceluia din fărămituri, n-
are nici el parte de o picătură de apă.,,Cu ce măsură măsurați, vi se va măsura”zice
Domnul(Marcu IV, 24).Ce i-a răspuns Avraam?,,Fiule ai luat cele bune ale tale, iar Lazăr cele
rele;și acum acesta se mângâie aici iar tu te chinuiești”(Luca XVI, 25).13
Ceea ce căutam să arăt este că păcătoșii în iad se pocăiesc de păcatele lor, se schimbă și
ajung mai buni din pricina iadului, dar nu câștigă nimic pentru ușurarea văpăii.,,Tată, spune
bogatul, trimite pe Lazăr în casa mea, ca să dea mărturie rudelor mele și să nu vină în locul
acesta”(Luca XVI, 27-28).Nereușind să dobândească pentru el o binefacere se îngrijește de
mântuirea altora.Ai văzut cât de crud era mai înainte și cât de iubitor de oameni a ajuns mai
târziu?Când era în viață, nu-l vedea pe Lazăr, pe care-l avea înaintea ochilor;acum se îngrijește
de rudele sale, care nu sunt de față!Atunci când era bogat nu avea milă de vederea săracului, dar
acum când suferă și e în nevoi de neînlăturat se îngrijește de rude și cere să fie trimis Lazăr ca să
le vestească suferințele lui.Ai văzut cât de iubitor de oameni, cât de bun și cât de milos a
ajuns?Dar ce folos?I-a folosit la ceva pocăința?
A avut vreun câștig de pe urma zdrobirii de inimă?Nici unul!Pocăința nu era la timp
potrivit.Se închisese teatrul, se închisese stadionul.Nu mai era timp de lupte.De aceea vă rog și v-
o cer aici pe pământ să plângem și să ne jelim păcatele.Aici să ne întristeze cuvintele predicii, ca
să nu ne înfricoșeze dincolo faptele, aici să ne ardă mustrarea, ca să nu ne ardă gheena focului
dincolo.,,Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia”(Matei V, 4).14Vrei să spui că-ți e rușine
și roșești să-ți spui păcatele?Chiar de ar trebui să le spui și să le vădești în auzul oamenilor n-ar
trebui să te rușinezi.Rușine e să păcătuiești nu să-ți mărturisești păcatele.Că mărturisirea
păcatelor are răsplată, ascultă ce zice Domnul:Spune tu mai întâi fărădelegile tale, ca să te
îndreptezi!
Chiar și luxul este împovărâtor pentru sufletul nostru.Tu dormi în pat luxos, moale și
altcineva moare de frig într-un culcuș de paie și pe tine nu te mustră conștiința!Nimic nu este mai
pierzător decât desfătarea, pentru că ea te face să uiți de Dumnezeu.Și David era bogat, dar cum
spune el:,,Toată noaptea ud așternutul meu cu lacrimi”.Ziua avea foarte multe griji, grijile
domniei, iar noaptea, când alții se dădeau la somn, el, regele folosea acest timp pentru
rugăciune.,,Șalele mele s-au umplut de ocări”zice David.Să nu cârtim niciodată contra
necazurilor.De aceea, Domnul Hristos ni-l dă ca exemplu pe Lazăr, ca să fie pentru noi ca un
dascăl, el care îi întrecea pe toți prin mărimea suferințelor lui.Sfântul Ioan Gură de Aur nu avea
dinți de aur ca noi și era foarte bolnav, mai ales bolnav de stomac.După o viață foarte chinuită
prin pustietăți, el nu putea niciodată să mănânce cu altul la masă pentru că voma tot

13SfântulIoan Gură de aur – Omilii la Parabola depsre Săracul Lazăr și bogatul nemilostiv, traducere din limba
greacă veche și note de Adrian tănăsescu-Vlas, Ed. Sophia, București-2002, pp. 2-20.
14 Ibidem, pp. 24-60.

9
timpul;mânca foarte puțin și ducea o viață cu adevărat dumnezeiască.Gândiți-vă la Domnul
Hristos a cărui viață a fost plină de lacrimi și de sânge, mereu înjurat și blestemat, până la Crucea
de pe Golgota.,,Toți care vor să trăiască după legea lui Hristos vor fi prigoniți”zice Sfântul
Pavel.Bogatul a fost osândit la iad.Pentru ce?Sfântul Ioan Gură de Aur analizând cu spiritul său
duhovnicesc adânc această pildă găsește multe virtuți săracului Lazăr și tot multe însușiri
negative bogatului, pentru care a fost lepădat de la fața lui Dumnezeu.
Bogatul avea ca primă meteahnă îmbuibarea și lipsa de dragoste;el nu știa ce este
mila.15Era nemilostiv nu numai față de Lazăr, ci față de toți, căci nu se milostivea față de cel ce
era zilnic la poarta lui.Oricine, oricât de îmbuibat ar fi, când îi merge bine se face mai blând, mai
prietenos, dar acel îmbuibat a rămas ca o fiară sălabatică.Bogatul acela în fiecare zi vedea pe acel
sărac chinuindu-se la poarta lui și rămânea la fel de nepăsător.Desfătările îl fac pe om crud și
împietrit.Primul păcat al bogatului era cruzimea și neomenia lui cea neîntrecută.Cel care viețuia
în bunătate și în neomenie se bucura de toată bunăstarea iar cel drept care se îngrijea de fapta
bună, trăia în restriștea cea mai de pe urmă.Iar că drept era Lazăr o arată și sfârșitul lui.
De aceea de la masă nu la somn ci la rugăciune să mergem ca să nu ne facem mai
dobitoci decât dobitoacele.Bogatul își cheltuia banii în desfătări, îmbrăcăminte scumpă(porfiră și
vison) și beții și tot lui îi mergea bine iar Lazăr zăcea ros de foame și de râsul tuturor
privitorilor.Ce fel de pronie este aceasta?E oare vreo dreptate care vizează faptele omenești?Dar
Lazăr nu a zis, nici nu a gândit acestea.De unde vedem aceasta?Din faptul că a fost luat cu alai
de îngeri și dus în sânurile lui Avraam.Precum câinii lingeau bubele lui Lazăr, așa și demonii
lingeau păcatele bogatului și precum Lazăr trăia în foamete de hrană tot așa și bogatul trăia în
foamete de toată fapta cea bună.
Precum Dumnezeu, alungând pe Adam din rai, l-a sălășluit în fața raiului, ca necontenita
vedere a acestuia să-i înnoiască pătimirea, făcându-l să simtă mai adânc ce bunătăți pierduse, așa
l-a sălășluit și pe bogat în fața lui Lazăr, ca să vadă de ce bunătăți s-a lipsit.16De ce bogatul nu-l
vede pe Lazăr lângă alt drept, ci anume în sânurile lui Avraam?Pentru că Avraam era iubitor de
străini, lângă Avraam îl vede pe Lazăr ca să-i fie spre mustrare ura de străini, fiindcă Avraam
pândea pe trecători și îi trăgea în casa lui iar bogatul și pe cel din casă îl trecea cu vederea, îl
ocolea în fiecare zi, nefolosindu-se după cuviință de solirea săracului.Avraam îi zice
bogatului:,,Fiule adu-ți aminte că ai luat cele bune ale tale în viața ta iar Lazăr așijderea cele
rele;și acum el se mângâie iar tu te chinuiești”.Dar de ce nu a zis:,,ai primit cele bune în viața ta”,
ci ,,ai luat”?Pentru că a primi este o datorie:omul primește ceea ce i se cuvine.Avraam a zis ,,ai
luat”pentru că era vorba de lucruri datorate ce nu aparțineau bogatului crud și neomenos.Domnul
Hristos zice:,,Iată că te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai păcătuiești, ca să nu-ți fie ție ceva
mai rău”(Ioan V, 14).Este limpede că unii sunt pedepsiți aici ca să dea jos povara de păcate.Poi
cum este pedepsit bogatul nemilostiv ca eu să mă fac mai bun?Nu pentru aceasta, ci este pedepsit
pentru păcatul său iar pe deasupra se face prilej de mântuire pentru cei care iau aminte, făcându-
se râvnitori pentru frica celor întâmplate.Să nu zici prin urmare:,,Bogatul curvește și trăiește în
belșug și pentru asta îl fericesc”.
Mai vârtos se cade să-l fericești dacă curvind ar fi trăit în sărăcie, ar fi răbdat de foame,
fiindcă sărăcia l-ar fi învățat filozofia cu de-a sila.Când vezi pe un om rău că o duce bine să
plângi fiindcă două sunt relele lui:și ce este bolnav și că nu are vindecare.Când vezi pe un om

15 Pr.Prof.D.Fecioru, Sfântul Ioan Gură de Aur-Despre predică în revista Mitropolia Ardealului, nr. 1-3/1978, pp.
61-66.
16 Pr.Dr.Nicolae Mladin, Sfântul Ioan Gură de Aur-Despre desăvârșirea creștină în revista S.T., nr. 3-4/1962, p.

161.

10
rău în necazuri mângâie-l, nu doar pentru că mai bun se face ci fiindcă multe din păcatele lui se
șterg aici.Mulți dintre oameni și aici sunt chinuiți și dincolo sunt osândiți;alții numai aici iar alții
numai dincolo.,,Era un oarecare bogat”.Și unde îi este numele?Nicăieri, că este fără nume.Cum
este această bogăție?Ca un pom bogat în frunze, însă lipsit de rod, stejar întins spre înălțime,
care-și dă ghinda sa ca mâncare dobitoacelor, om fără rod de om, că unde este bogăție și răpire,
lup este cel care se vede.Așadar este cu mult mai bine să schimbăm o zdrobire de inimă și un
plâns trecător cu bunătăți fără de moarte și cu o plăcere care n-are sfârșit, decât să râdem aici în
această viață scurtă și trecătoare și să fim chinuiți dincolo veșnic.17
Această predică la pilda săracului Lazăr și bogatul nemilostiv este rostită de Sfântul Ioan
Gură de Aur de ,,Calende” care definea cea dintâi zi a lunii în calendarul roman care era
sărbătorită în lumea păgână printr-o procesiune nocturnă de tip dionisiac, care nu putea decât să
scandalizeze conștiința creștină trează(Antiohia anul 387).În ceea ce privește genul omiletic,
această predică la pilda săracul Lazăr și bogatul nemilostiv face parte din grupul omiliior
exegetice de mare finețe ale Sfântului Ioan Gură de Aur.Sfântul Ioan Gură de Aur aplica exegeza
gramaticală liberă a școlii antiohiene fără a cădea în rătăciri raționaliste ale acesteia.
În acesta predică Sfântul Ioan Hrisostom utilizează foarte multe întrebări care firește,
erau retorice, de la care desigur nu aștepta un răspuns, prin care ține neîntreruptă atenția
credincioșilor săi.Graiul Sfântului Ioan Gură de Aur se evidenția printr-o inimă înflăcărată de
iubirea lui Hristos, iubirea pentru oameni prin care atrăgea credincioșii la picioarele
amvonului.Acest sfânt căuta să se apropie de tot omul care caută pe Dumnezeu.Analizând
vorbirea fermă și scrisul observăm că ele vădesc în orice loc dăruirea.Sfântul Ioan scrie și
vorbește pentru folosul sufletesc al credincioșilor.La el actualizarea este armonizată cu
improvizarea ce urmărea aspecte reale din viața ascultătorilor.
Psiholog subtil, își acomodează această predică în funcție de gradul de înțelegere și
nevoile sufletești ale păstoriților frământați și apăsați.Această predica are două imperative:se află
în slujba voii mântuitoare a lui Dumnezeu și ea slujește mântuirii omului.Lupta împotriva
păcatului indiferent sub ce formă apare aceasta, este construită pe o concepție realistă despre
sfințenie.Sfântul Ioan Gură de Aur când vorbește și lucrează pastoral și formativ, urmărește
arătarea lui Hristos între omeni.Omul se aseamănă cu Dumnezeu când viața lui este o slujire a
iubirii pentru alții.În omilia la pilda săracul Lazăr și bogatul nemilostiv folosește ca figură de stil
epitetul zicând că Biserica este o ,,școală pedagogică”.Dobândirea virtuților și darurilor morale și
spirituale nu constituie pentru Sfântul Ioan Gură de Aur un succes individual, ci experiența
participării personale la viața lui Dumnezeu, precum este dăruită de Hristos organismului viu al
Trupului Său, Biserica.18
Sfântul Ioan Gură de Aur găsește o metaforă foarte sugestivă arătând că bogăția acelui
om era ca o ,,mască de teatru pe care o poartă un actor”, iar dacă îi scoți masca și îi descoperi
conștiința și îi pătrunzi în cuget, vezi că este mai de nimic decât toți oamenii, precum este la
teatru așa este și în această viață, venind moartea și terminându-se spectacolul, toți dau jos
măștile bogăției și sărăciei, plecând dincolo și se arată judecați după fapte, unii bogați cu
adevărat, ceilalți săraci;unii întru cinste iar alții lipsiți de slavă.În această cuvântare Sfântul Ioan
Hrisostom îmbină în profilul său o simțire nobilă de creștin adevărat trăitor în Hristos cu oratorul
desăvârșit.Dacă ne îndreptăm gândul spre ascultătorii săi, la acea mulțime inegală în dispoziții și
aptitudini și dacă ne întoarcem la acest orator vedem ca este capabil de sacrificiu, care în fața
oricărei situații rămâne pe treapta cea mai înaltă a demnității sale.

17 Op.cit., p. 69.
18 Ibidem, p. 64.

11
 Frumusețea stilului se descoperă în această omilie exegetică prin naturalețea, tonul
apropiat, căldura inimii cu care rostește cuvintele, sugestiile simple dar pătrunzătoare, precizia în
descrierea faptelor, a ideilor, a exemplelor date și finețea aluziilor pe care le face.Stilul său este
mai strălucit decât variat.Limba și stilul sfințitului orator păstrează acel iz asiatic, cu acele
imagini vii împrumutate din natură.Naturalețea, finețea, fluența și strălucirea vin în scrisul
acestui mare sfânt din imaginația lui bogată de oriental.Însă această omilie exegetică se impune
și printr-un bogat fond, serios și realist.O parte din audiența sa este atrasă, de fapt, nu atât de
rafinamentul doctrinelor și ale moralei, cât de însuflețirea retoricii.Îi încântă pe ascultătorii săi
prin subtilitățile sale, prin gesturi și prin intonație, prin figurile de stil care făceau parte atunci din
repertoriul sofiștilor ce aveau mult succes ca oratori.În această predică avem ne confruntăm cu o
creație vie și palpitantă deoarece acest mare sfânt avea diagnostic precis și foarte înțelegător față
de fragilitatea umană, sever însă în corectarea egoismului, a desfrâului, a aroganței și a viciului.19
Atunci când îi critică o face într-o manieră părintească, făcându-i să înțeleagă că
disciplina este necesară, și arată aceeași iubire credincioșilor săi când era silit să-i certe, pentru
că, de nu-ar fi făcut aceasta atunci când situația o reclama, atât predicatorul cât și auditoriul își
periclitează mântuirea.Este ca un tată care glumește cu copii săi și care, făcându-se că îi
părăsește, îi instruiește, îi corectează și îi încurajează.Bogăția, profunzimea, logica și voiciunea
ideilor sale, memoria sa fenomenală și precizia în citarea și interpretarea Scripturii desfată
sufletul cititorului constituind un adevărat festin duhovnicesc pentru acesta.
Limbajul sfântului este expresia armonică a unui suflet elegant.Aproape fiecare frază este
certificată cu un citat din Sfânta Scriptură.Fiecare idee este imediat lămurită prin diferite
exemple sau asemănări din faptele omenești și cu deosebire din moravurile și obiceiurile
oamenilor de atunci.La acest mare sfânt toate sunt pătrunse de tendința practică, de a învăța și de
a determina pe credincioși la sfințirea vieții lor.
Se observă claritatea în expunerea faptelor și a adevărurilor de credință.Sfântul Ioan Gură
de Aur este un desăvârșit conducător și cunoscător al sufletului omenesc și, prin aceasta unul
dintre cei mai originali pedagogi pe care i-a avut Biserica.Prin această omilie exegetică Sfântul
Ioan Hrisostom ne arată că Dumnezeu i-a așezat pe toți oamenii pe același pământ ca să-l lucreze
împreună.De aceea, păcatul apăsării și prigonirii săracilor este socotit de Dumnezeu ca un păcat
greu, săvârșit contra lui Însuși.Așadar, Sfântul Ioan Gură de Aur rămâne unul dintre cei mai
mari și mai gustați scriitori ai bisericii creștine, prin felul cum a predicat rămâne cea mai
strălucită stea pe cerul elocinței creștine.20

19 Dr.Dragomir Demetrescu, Sfinții Părinți și dascălii cei mai mari în B.O.R., nr. 8/1904, pp. 874-875.
20
Ibidem, pp. 878-891.

12
 CONCLUZIILE

Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut la Antiohia, anul nașterii sale nefiind cunoscut cu
certitudine, fiind plasat între 344 și 354.Tatăl său, Secundus, probabil, de origine latină, care a
deținut o funcție militară deosebită(magister militum Orientis), a decedat la scurtă vreme de la
nașterea copilului și de aceea, sarcina creșterii și a educației acestuia i-a revenit mamei sale,
Antusa, rămasă văduvă la vârsta de 20 de ani.
De la mama sa a primit Ioan primele elemente de învățătură creștină și, fără îndoială,
dragostea față de Biserică.Studiază apoi filozofia sub îndrumarea lui Andragațiu, iar retorica cu
Libaniu, vestit sofist. Se pare că Meletie a fost cel care l-a botezat, în acest răstimp, el studiază
teologie sub îndrumarea lui Diodor de Tars.Simțind o atracție deosebită față de viața ascetică,
Ioan încearcă, am putea spune experimental, să ducă o astfel de viață în sânul familiei, însă, în
cele din urmă, simte nevoia să se retragă în munții din vecinătate unde trăiește timp de doi ani în
post și rugăciune, întrucât se îmbolnăvește este silit să revină acasă, spre marea bucurie a mamei
sale.Meletie folosește această ocazie și îl hirotonește diacon în anul 381.Este preocupat cu
precădere de problema vieții monahale, a fecioriei, cărora le dedică o serie de tratate scurte.Tot
acum, elaborează tratatul sau Despre preoție.
După cinci ani primește taina preoției din mâinile episcopului Flavian, în anul 386, care îl
numește predicator al bisericii mari, zidită de împăratul Constantin cel Mare.Își îndeplinește cu
deosebit zel și conștiinciozitate îndatoririle de predicator.De altfel, perioada acesta, 386-387, a
fost deosebit de fructuoasă pentru el, întrucât cele mai vestite omilii ale sale aparțin acestei etape
din activitatea sa.După moartea patriarhului Nectarie al Constantinopolului (397), împotriva
voinței sale, Ioan este ales urmașul acestuia.Este adus în capitală din porunca împăratului
Arcadiu, iar Teofil al Antiohiei a fost obligat să îl hirotonească episcop, la 26 februarie 398.Ioan
purcede de îndată să reformeze atât cetatea, cât și preoțimea, care se aflau într-o mare stare de
decădere și corupție.
Viața în exil nu a fost deloc ușoară, în pofida bolii care îi măcina trupul, Sfântul Ioan s-a
dăruit trup și suflet activității pastorale, reputația sa atrăgând un număr din ce în ce mai mare de
credincioși, întrucât popularitatea sa era în creștere și în condițiile nemiloase din exil, inamicii
săi intervin pe lângă împărat, care îl trimite într-un loc cu totul neprielnic pentru sănătatea deja
șubrezită a marelui ierarh, și anume la Pityum, un orășel pe malul răsăritean al Mării Negre.
El nu rezistă călătoriei și trece la cele veșnice la Comana în Pont, la 14 septembrie
407.Rămășițele sale pământești au fost aduse la Constantinopol în 438, și au fost îngropate cu
cinste în biserica Sfinții Apostoli.Cortegiul a fost întâmpinat de către împăratul Teodosie II, care,
,,plecându-și fruntea și fața pe raclă, s-a rugat pentru părinții săi, să fie iertați pentru cele ce din
neștiință au greșit.” Geniul și arta lui oratorică l-au făcut vestit, așa că Sfântul Ioan predica în
toate bisericile din Antiohia și chiar în acelea din împrejurimi și aceasta în fiecare zi.Idealul pe
care a căutat să-l realizeze pe amvon a fost predica Sfântului apostol Pavel căruia i-a închinat
înaripate cuvinte de laudă.În privința aspectului fizic, Sfântul Ioan era mic de statură și plăpând,
avea fața plăcută, dar slăbită de post, obrajii trași, fruntea înaltă, liberă și ridicată.Stomacul îi
crea des probleme și adesea febră.Era foarte sensibil la frig.La fizic nu avea nimic cu care să se
impună mulțimii.Opera sa cuprindea tratate, omilii, cateheze, comentarii biblice, cuvântări,
epistole, precum și cărți de cult dintre care cea mai celebră, rămâne fără îndoială, slujba Sfintei
Liturghii după care se oficiază Liturghia în cea mai mare parte a Bisericii Ortodoxe.

13
Dintre părinții răsăriteni, el ne-a lăsat cel mai mare număr de omilii(aprox.700), la aproape toate
cărțile Sfintei Scripturi, la care se adaugă un număr mare de predici ocazionale, apologetico-
polemice, morale, dogmatice și panegirice.
,,Secretul” predicii hrisostomice constă în utilizarea optimă a Sfintei Scripturi, pe care o
cunoștea în chip admirabil.În toate predicile, fără excepție, apelează la Sfânta Scriptură pentru a
susține dogmele creștine. Predica, scrie Sfântul Ioan Gură de Aur, nu este o activitate de ambiție
ci este o misiune de credință, o poruncă a lui Dumnezeu Mântuitorul nostru.Porunca
propovăduirii se adresează în sens strict numai preoților, episcopilor și preoților.Preotul nu un alt
credincios este acela care aduce sacrificiul euharistiei, preotul are grijă ca nimeni să nu se
apropie nepregătiți de un asemenea sacrificiu.Celor care vin la biserică li se administrează
Botezul, li se fac rugăciuni, dar mai ales li se propovăduiește cuvântul.Misiunea aceasta o are
preotul.Pentru asemenea vrednicie este nevoie de hotărârea lui Dumnezeu pentru a găsi pe cel
capabil să o practice.
Pavel și Barnaba au fost aleși de Duhul Sfânt(Fapte XIII, 2).Toți aceștia nu au început să
predice din propria inițiativă, ci numai după primirea Harului.Nu oamenii i-au dat puterea
preotului de a predica ci Dumnezeu.Dumnezeu este Cel ce alege și trimite la
propovăduire.Credincioșii sunt ogorul care trebuie să primească sămânța.Ei nu sunt
semănători.Semănătorii sunt preoții.Sfântul Ioan Gură de Aur zice că misiune preotului este
,,rugăciunea, învățătura și tâlcuirea Sfintei Scripturi”.Dreptul de a propovădui îl are preotul care
e numit ,,trimis” sau ,,înger”, tocmai pentru că nu vorbește în numele său ci în numele lui
Dumnezeu. Preotul nu vine între credincioși ca să primească serviciile lor, ci ca el să slujească
tuturor.
În tratatul ,,Despre preoție”, Sfântul Ioan Gură de Aur arată clar că sarcina propovăduirii
revine numai preotului nu și credinciosului de rând.,,Pentru cei ce vindecă trupurile oamenilor,
pentru doctori, s-au născocit fel și fel de medicamente, fel și fel de instrumente medicale și de
mâncăruri potrivite pentru fiecare boală…Dar pentru cei ce vindecă Trupul lui Hristos, pentru
preoți nu s-a născocit nimic asemănător, în afară de pildă prin faptă, preoții nu au decât un
mijloc, o singură cale de vindecare:învățătura cu cuvântul, predica.Acesta este instrumentul,
aceasta este hrana, acesta e cel mai bun aer!Acesta ține loc de medicament, ține loc de
bisturiu”.În concepție Sfântului Ioan Gură de Aur, răspunderea cea mare pentru instruirea și
educare credincioșilor revin preotului, care față de credinciosul simplu, este ca slujitorul din
Evanghelie, căruia i s-au dăruit cinci talanți.
Un propovăduitor de vocație zice Sfântul Ioan Gură de Aur a fost Sfântul Apostol
Pavel.Apostolul se neliniștea, se agita, alerga, se străduia să vestească tuturor pe Hristos.Precum
fierul aruncat în foc se înroșește, la fel Pavel, învăluit de focul dragoste de semeni, s-a
transformat întreg în dragoste.Nimeni să nu îndrăznească a îmbrățișa această misiune dacă nu se
simte chemat pentru aceasta.,,Nimeni nu îndrăznește să spună ca va zidi o casă dacă nu este
arhitect”. Lazăr, spune Domnul, era un sărac plin tot de bube, cu o boală de nevindecat;celălalt,
bogatul nu-i dădea săracului nici din fărămiturile de la masa lui(Luca XVI, 20-21).Dar pentru ce
trebuie să vă spun toată pilda?Știți toată istoria!Cunoașteți cruzimea bogatului, că nu dădea
săracului din masa sa!Cunoașteți și sărăcia lui Lazăr și foamea lui cu care se lupta
necomtenit.Acestea au fost aici pe pământ, dar după ce a murit fiecare, iată-l pe săracul acela în
sânurile lui Avraam.Și ce a spus bogatul?,,Părinte Avraame, trimite pe Lazăr să picure cu vârful
degetului pe limba mea, ca să-mi contenească durerea”(Luca XVI, 24).Ai văzut răsplată?Nu a
dat aceluia din fărămituri, n-are nici el parte de o picătură de apă.,,Cu ce măsură măsurați, vi se
va măsura”zice Domnul(Marcu IV, 24).

14
Ce i-a răspuns Avraam?,,Fiule ai luat cele bune ale tale, iar Lazăr cele rele;și acum acesta se
mângâie aici iar tu te chinuiești”(Luca XVI, 25).Ceea ce căutam să arăt este că păcătoșii în iad se
pocăiesc de păcatele lor, se schimbă și ajung mai buni din pricina iadului, dar nu câștigă nimic
pentru ușurarea văpăii.,,Tată, spune bogatul, trimite pe Lazăr în casa mea, ca să dea mărturie
rudelor mele și să nu vină în locul acesta”(Luca XVI, 27-28).
Nereușind să dobândească pentru el o binefacere se îngrijește de mântuirea altora.Ai
văzut cât de crud era mai înainte și cât de iubitor de oameni a ajuns mai târziu?Când era în viață,
nu-l vedea pe Lazăr, pe care-l avea înaintea ochilor;acum se îngrijește de rudele sale, care nu
sunt de față!Atunci când era bogat nu avea milă de vederea săracului, dar acum când suferă și e
în nevoi de neînlăturat se îngrijește de rude și cere să fie trimis Lazăr ca să le vestească
suferințele lui. Bogatul a fost osândit la iad.Pentru ce?Sfântul Ioan Gură de Aur analizând cu
spiritul său duhovnicesc adânc această pildă găsește multe virtuți săracului Lazăr și tot multe
însușiri negative bogatului, pentru care a fost lepădat de la fața lui Dumnezeu.
Bogatul avea ca primă meteahnă îmbuibarea și lipsa de dragoste;el nu știa ce este
mila.Era nemilostiv nu numai față de Lazăr, ci față de toți, căci nu se milostivea față de cel ce era
zilnic la poarta lui.Oricine, oricât de îmbuibat ar fi, când îi merge bine se face mai blând, mai
prietenos, dar acel îmbuibat a rămas ca o fiară sălabatică.Bogatul acela în fiecare zi vedea pe acel
sărac chinuindu-se la poarta lui și rămânea la fel de nepăsător.Desfătările îl fac pe om crud și
împietrit.Primul păcat al bogatului era cruzimea și neomenia lui cea neîntrecută.Cel care viețuia
în bunătate și în neomenie se bucura de toată bunăstarea iar cel drept care se îngrijea de fapta
bună, trăia în restriștea cea mai de pe urmă.Iar că drept era Lazăr o arată și sfârșitul lui.
De aceea de la masă nu la somn ci la rugăciune să mergem ca să nu ne facem mai
dobitoci decât dobitoacele. De ce bogatul nu-l vede pe Lazăr lângă alt drept, ci anume în sânurile
lui Avraam?Pentru că Avraam era iubitor de străini, lângă Avraam îl vede pe Lazăr ca să-i fie
spre mustrare ura de străini, fiindcă Avraam pândea pe trecători și îi trăgea în casa lui iar bogatul
și pe cel din casă îl trecea cu vederea, îl ocolea în fiecare zi, nefolosindu-se după cuviință de
solirea săracului.Avraam îi zice bogatului:,,Fiule adu-ți aminte că ai luat cele bune ale tale în
viața ta iar Lazăr așijderea cele rele;și acum el se mângâie iar tu te chinuiești”.Dar de ce nu a
zis:,,ai primit cele bune în viața ta”, ci ,,ai luat”?Pentru că a primi este o datorie:omul primește
ceea ce i se cuvine.Avraam a zis ,,ai luat”pentru că era vorba de lucruri datorate ce nu aparțineau
bogatului crud și neomenos.Domnul Hristos zice:,,Iată că te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai
păcătuiești, ca să nu-ți fie ție ceva mai rău”(Ioan V, 14).
Este limpede că unii sunt pedepsiți aici ca să dea jos povara de păcate.Poi cum este
pedepsit bogatul nemilostiv ca eu să mă fac mai bun?Nu pentru aceasta, ci este pedepsit pentru
păcatul său iar pe deasupra se face prilej de mântuire pentru cei care iau aminte, făcându-se
râvnitori pentru frica celor întâmplate.Să nu zici prin urmare:,,Bogatul curvește și trăiește în
belșug și pentru asta îl fericesc”. Când vezi pe un om rău că o duce bine să plângi fiindcă două
sunt relele lui:și ce este bolnav și că nu are vindecare.Când vezi pe un om rău în necazuri
mângâie-l, nu doar pentru că mai bun se face ci fiindcă multe din păcatele lui se șterg aici.Mulți
dintre oameni și aici sunt chinuiți și dincolo sunt osândiți;alții numai aici iar alții numai dincolo.
,,Era un oarecare bogat”.Și unde îi este numele?Nicăieri, că este fără nume.Cum este
această bogăție?Ca un pom bogat în frunze, însă lipsit de rod, stejar întins spre înălțime, care-și
dă ghinda sa ca mâncare dobitoacelor, om fără rod de om, că unde este bogăție și răpire, lup este
cel care se vede.Așadar este cu mult mai bine să schimbăm o zdrobire de inimă și un plâns
trecător cu bunătăți fără de moarte și cu o plăcere care n-are sfârșit, decât să râdem aici în această
viață scurtă și trecătoare și să fim chinuiți dincolo veșnic.

15
Această predică la pilda săracului Lazăr și bogatul nemilostiv este rostită de Sfântul Ioan Gură de
Aur de ,,Calende” care definea cea dintâi zi a lunii în calendarul roman care era sărbătorită în
lumea păgână printr-o procesiune nocturnă de tip dionisiac, care nu putea decât să scandalizeze
conștiința creștină trează(Antiohia anul 387).În ceea ce privește genul omiletic, această predică la
pilda săracul Lazăr și bogatul nemilostiv face parte din grupul omiliior exegetice de mare finețe
ale Sfântului Ioan Gură de Aur.
Sfântul Ioan Gură de Aur aplica exegeza gramaticală liberă a școlii antiohiene fără a
cădea în rătăciri raționaliste ale acesteia.În acesta predică Sfântul Ioan Hrisostom utilizează
foarte multe întrebări care firește, erau retorice, de la care desigur nu aștepta un răspuns, prin
care ține neîntreruptă atenția credincioșilor săi.Graiul Sfântului Ioan Gură de Aur se evidenția
printr-o inimă înflăcărată de iubirea lui Hristos, iubirea pentru oameni prin care atrăgea
credincioșii la picioarele amvonului.
Analizând vorbirea fermă și scrisul observăm că ele vădesc în orice loc Ioan scrie și
vorbește pentru folosul sufletesc al credincioșilor.La el actualizarea este armonizată cu
improvizarea ce urmărea aspecte reale din viața ascultătorilor.Psiholog subtil, își acomodează
această predică în funcție de gradul de înțelegere și nevoile sufletești ale păstoriților frământați și
apăsați.Această predica are două imperative:se află în slujba voii mântuitoare a lui Dumnezeu și
ea slujește mântuirii omului.Lupta dăruirea.Sfântul împotriva păcatului indiferent sub ce formă
apare aceasta, este construită pe o concepție realistă despre sfințenie.Sfântul Ioan Gură de Aur
când vorbește și lucrează pastoral și formativ, urmărește arătarea lui Hristos între omeni.Omul se
aseamănă cu Dumnezeu când viața lui este o slujire a iubirii pentru alții.
În omilia la pilda săracul Lazăr și bogatul nemilostiv folosește ca figură de stil epitetul
zicând că Biserica este o ,,școală pedagogică”.Dobândirea virtuților și darurilor morale și
spirituale nu constituie pentru Sfântul Ioan Gură de Aur un succes individual, ci experiența
participării personale la viața lui Dumnezeu, precum este dăruită de Hristos organismului viu al
Trupului Său, Biserica.Sfântul Ioan Gură de Aur găsește o metaforă foarte sugestivă arătând că
bogăția acelui om era ca o ,,mască de teatru pe care o poartă un actor”, iar dacă îi scoți masca și
îi descoperi conștiința și îi pătrunzi în cuget, vezi că este mai de nimic decât toți oamenii, precum
este la teatru așa este și în această viață, venind moartea și terminându-se spectacolul, toți dau jos
măștile bogăției și sărăciei, plecând dincolo și se arată judecați după fapte, unii bogați cu
adevărat, ceilalți săraci;unii întru cinste iar alții lipsiți de slavă.
Dacă ne îndreptăm gândul spre ascultătorii săi, la acea mulțime inegală în dispoziții și
aptitudini și dacă ne întoarcem la acest orator vedem ca este capabil de sacrificiu, care în fața
oricărei situații rămâne pe treapta cea mai înaltă a demnității sale.Frumusețea stilului se
descoperă în această omilie exegetică prin naturalețea, tonul apropiat, căldura inimii cu care
rostește cuvintele, sugestiile simple dar pătrunzătoare, precizia în descrierea faptelor, a ideilor, a
exemplelor date și finețea aluziilor pe care le face.Stilul său este mai strălucit decât variat.
Limba și stilul sfințitului orator păstrează acel iz asiatic, cu acele imagini vii împrumutate
din natură.Naturalețea, finețea, fluența și strălucirea vin în scrisul acestui mare sfânt din
imaginația lui bogată de oriental.Însă această omilie exegetică se impune și printr-un bogat fond,
serios și realist.O parte din audiența sa este atrasă, de fapt, nu atât de rafinamentul doctrinelor și
ale moralei, cât de însuflețirea retoricii.Îi încântă pe ascultătorii săi prin subtilitățile sale, prin
gesturi și prin intonație, prin figurile de stil care făceau parte atunci din repertoriul sofiștilor ce
aveau mult succes ca oratori.În această predică avem ne confruntăm cu o creație vie și palpitantă
deoarece acest mare sfânt avea diagnostic precis și foarte înțelegător față de fragilitatea umană,
sever însă în corectarea egoismului, a desfrâului, a aroganței și a viciului.

16
Atunci când îi critică o face într-o manieră părintească, făcându-i să înțeleagă că disciplina este
necesară, și arată aceeași iubire credincioșilor săi când era silit să-i certe, pentru că, de nu-ar fi
făcut aceasta atunci când situația o reclama, atât predicatorul cât și auditoriul își periclitează
mântuirea.Este ca un tată care glumește cu copii săi și care, făcându-se că îi părăsește, ăi
instruiește, îi corectează și îi încurajează. Limbajul sfântului este expresia armonică a unui suflet
elegant.
Aproape fiecare frază este certificată cu un citat din Sfânta Scriptură.Fiecare idee este
imediat lămurită prin diferite exemple sau asemănări din faptele omenești și cu deosebire din
moravurile și obiceiurile oamenilor de atunci.La acest mare sfânt toate sunt pătrunse de tendința
practică, de a învăța și de a determina pe credincioși la sfințirea vieții lor.Se observă claritatea în
expunerea faptelor și a adevărurilor de credință.Sfântul Ioan Gură de Aur este un desăvârșit
conducător și cunoscător al sufletului omenesc și, prin aceasta unul dintre cei mai originali
pedagogi pe care i-a avut Biserica.Prin această omilie exegetică Sfântul Ioan Hrisostom ne arată
că Dumnezeu i-a așezat pe toți oamenii pe același pământ ca să-l lucreze împreună.

17
 BIBLIOGRAFIE

A ) IZVOARE, EDIȚII ALE SFINTEI SCRIPTURI

1. BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii

Ortodoxe Române, ( prescurtat în continuare Ed. I.B.M.B.O.R ), București, 2001.

B) LUCRĂRI

1.Preot Lector Doctor Vasile Gordon, Introducere în Omiletică, Editura Universității din
București, București-2001, pp. 56-57.

2. Sfântul Ioan Gură de Aur-Omilii la parabola despre Săracul Lazăr și bogatul nemilostiv,
traducere din limba greacă veche și note de Adrian Tănăsescu, Editura Sophia, București-2002,
pp. 2-69.

3. Părinți și scriitori bisericești, volumul XXII, Sfântul Ioan Gură de Aur-Scrieri partea a-II-a,
traducere, introducere și note de Părintele Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București-1989, pp. 1-4.

4. Viețile Sfinților pe luna noiembrie, Ediția a-III-a, Vânători-Nemț, Editura Mânăstirii

Sihăstria, volumul III, pp. 210-251.

5. Sfântul Ioan Gură de Aur – Predici despre statui, volumul I, Editura Sfintei Episcopii a
Râmnicului-Noului Severin, Râmnicu-Vâlcea-1957, pp. 3-10.

C) REVISTE, STUDII ȘI ARTICOLE

1. B.A.Alexandru, Predicatorul în concepția Sfântului Ioan Gură de Aur în revista

Bisericii Ortodoxe Române, numărul 3-4/1959, pp. 359-384.

2. Preot Profesor Dumitru Fecioru, Sfântul Ioan Gură de Aur-Despre predică în revista
Mitropolia Ardealului, numărul 1-3/1978, pp. 61-66.

18
3. Diacon Profesor Nicolae Balca, Câteva trăsături ale Sfântului Ioan Hrisostom ca
predicator în revista Studii Teologice, numărul 7-8/1958, pp. 501-511.

4. Preot Doctor Gh.Bizgan, Principii omiletice în predica Sfinților Trei Ierarhi în revista
Mitropolia Moldovei și Sucevei, numărul 3-6/1979, pp. 296-302.

5. Magistrand Simion S. Caplat, Problema formei în predica Sfântului Ioan Gură de Aur
în revista Bisericii Ortodoxe Române, numărul 7-8/1965, pp. 703-713.

6. Preot Profesor Doctor Dumitru Belu, Cu privire la predică în concepția Sfântului Ioan
Gură de Aur în revista Mitropolia Ardealului, numărul 3-4/1958, pp. 270-287.

7. Doctorand Simion S. Caplat, Profilul predicatorului creștin după Sfântul Ioan Gură de
Aur, Sfântul Grigorie Dialogul și Fericitul Augustin în revista Studii Teologice,
numărul 7-8/1966, pp. 491-505.

8. Preot Doctor Nicolae Mladin, Sfântul Ioan Gură de Aur-Despre desăvârșirea creștină
în revista Studii Teologice, numărul 3-4/1962, p. 161.

9. Profesor Teodor M.Popescu, Sfințenia și răspunderile preoției în revista Studii

Teologice, numărul 3-4/1962, p. 161.

10. Preot Profesor Ioan G.Coman, Vocație și pregătire pentru preoție în revista Studii
Teologice, numărul 5-6/1954, p. 239.

11. Doctor Dragomir Demetrescu, Sfinții Părinți și dascălii cei mai mari în revista Bisericii
Ortodoxe Române, nr. 8/1904, pp. 874-875.

12. Preot Profesor Spiridon Cîndea, Sensul preoției la Sfinții Părinți în revista Studii
Teologice, numărul 5-6/1950, p. 194.

13. Preot Profesor Ioan G.Coman, Personalitatea Sfântului Ioan Gură de Aur în revista
Studii Teologice, numărul 9-10/1957, p. 615.

19
 CUPRINS

INTRODUCERE………………………………………………….……………………………..2

DESPRE VIAȚA SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR…………………………..…………..4

PREDICATORUL ÎN CONCEPȚIA SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE

AUR…………………………………………………………………………………...……….…7

OMILIE LA PILDA SĂRACUL LAZĂR ȘI BOGATUL NEMILOSTIV(LUCA XVI, 19-31).9

CONCLUZIILE…………………………………………………………………………………13

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………..…………18

CUPRINS………………………………………………………………………………………..20

20