Sunteți pe pagina 1din 15

AmmaRa Filă din Jurnal

Publicat la 17.03.2018 Comentarii

Elena Francisc - Țurcanu

Mă simt coborâtă în psihicul colectiv, pe tărâmuri pe care, în trecut, mi-a fost de multe
ori teamă să pășesc. Profunzimea lor părea înfricoșătoare. Nu de întunericul lor m-am
temut, ci de o anumită vibrație pe care nu știu nici acum să o pun în cuvinte. Însă,
acum, nu mai simt teamă. În această „pauză” pe care mi-am oferit-o, mă deschid,
ascult, primesc, simt și schimb percepția. E tot ce pot face. Căci, la fel ca și tine, și eu
am nevoie să vindec răni și dureri. Și profit de această Lună Nouă vindecătoare pentru că energia ei ne
revelează tuturor ceea ce avem nevoie să vindecăm.

Este un moment prielnic cu un potențial uriaș de vindecare, pe măsură ce ne întoarcem, fiecare în felul
său, atenția înlăuntru, în ascultare, și ne dăm voie să privim – fără teamă - acele spații din noi în care
am depozitat multă durere.

Însă vindecarea nu este posibilă fără conștiență, fără deschidere, fără decizia de a schimba felul în care
percepem durerile, rănile.

Avem acum oportunitatea de a ne deschide inimile și percepția.

Create PDF in your applications with the Pdfcrowd HTML to PDF API PDFCROWD
Te invit s-o facem împreună, căci e mai ușor. Provocarea de a ne deschide și de a percepe realitatea
într-un mod nou, nu este doar la nivel individual, ci și colectiv. Și te invit să simți în tine rana separării.
Pe toți ne doare această separare. Închiderea față de lume și, mai ales, față de Sursa care suntem,
conduce la separare, la ruptură. Și asta doare căci, în separare fiind, alunecăm în control, în a pune
etichete, în a judeca, în a critica. În adâncul nostru toți vrem pace și liniște și unitate și iubire și
armonie. Și, în ciuda a ceea ce vrem, cumva, tot în conflicte și în lupte și în credințe limitative ne
complacem.

Te invit să arunci o privire în viața ta acum și să-ți pui aceste întrebări: Mă exprim, cu ușurință, din
adevărul meu? Acționez în acord cu acesta, respectând, în același timp, și integrând adevărul
celorlalți din jurul meu?

Habar nu am cum este la tine, dar la mine, sinceră să fiu, este cam dificil uneori. Mai ales când vine
vorba de subiecte precum sistemul medical, sistemul de educație de la noi din țară, poluarea și
distrugerea pădurilor...Și totuși, oricât de dificil îmi este de cele mai multe ori, sunt conștientă că doar
schimbarea perspectivei mă poate ajuta să îmbrățișez tot ceea ce este. Așa cum este. Sunt conștientă
însă că, în ciuda a tot ceea ce se petrece acum în lume – evenimente la care și eu am contribuit, am
nevoie să-mi păstrez încrederea că putem crea o altă realitate în care să ne trăim viața. Da, am auzit
aceste vorbe de atâtea ori încât parcă nici nu le mai dăm crezare și, totuși, acesta este adevărul: Pacea
pe care o vreau în lume, trebuie s-o creez în mine mai întâi. Liniștea, la fel. Comunicarea, de asemenea,
să capete o altă vibrație. Încrederea e cheia!

Mă așez în această ascultare pe care mi-am oferit-o și pornesc cu pași mărunți pe puntea către Sursa
care sunt. Mă pornesc către o înțelegere tăcută din care să-mi nasc noile creații. O parte din mine se
răzvrătește, strigând cum că ea vrea acțiune. Acum! Vrea luptă împotriva sistemelor cu care nu sunt de
acord. Și o altă parte din mine vrea, pur și simplu, să renunțe la tot: „mai bine mor, căci e degeaba.
Nimic nu se schimbă în lumea asta”. Ce fac? Ce parte din mine ascult? Toate au dreptate și al lor
adevăr. Aleg să tac. Să respir profund. Să mă așez în liniște și-n ascultare. Doar așa pot vindeca răni
profunde. Ale mele, ale părinților mei, ale străbunilor mei. Ale lumii. Ascult. Primesc. Accept și apoi
privesc cu alți ochi și cu o vibrație mai răbdătoare, mai liniștită, totul. A fost cum a fost pentru că așa
trebuia să fie.

Create PDF in your applications with the Pdfcrowd HTML to PDF API PDFCROWD
Dar acum? Acum?

Acum pe ce vreau, cu adevărat, să-mi pun atenția? Pe ce aleg să-mi păstrez focusul? Ce vreau să
trăiesc de acum înainte? Multe ar fi, chiar acum, de cârpit. Și, dacă aș face asta, m-aș simți activă. Iată,
fac ceva! Cârpesc! Înnădesc! Înnod ce a fost rupt! Și poate chiar reușesc să le pun la loc. Și nici nu mai
contează că este mai mult o risipă enormă de energie dacă dau curs dorinței de a face, rapid, ceva. Da,
multe ar fi acum de cârpit! Și? Și? Chiar vreau cârpeală? Renunț la cârpeli și-mi întorc atenția pe ce
vreau, pe termen lung, să creez, să manifest, să exprim, să trăiesc.

Dar tu – respiră chiar acum profund și simte –, tu ce vrei cu adevărat să creezi, să exprimi, să manifești,
să trăiești? Ce vrei? Dacă ai ales să citești această filă din al meu jurnal, intră total în jocul meu și pune-
ți întrebările, cu sinceritate, și-apoi ascultă-te!

Respiră și dă-ți voie să te asculți cu atenție.

Ascult și eu, la rândul meu, și simt cum valul uriaș de frică, de furie, de violență, de mizerie, de durere,
crește în lume. Și, conectată fiind cu acesta, recunosc adevărul: toate fac parte din viață. Tot ce pot face
este să aleg cum percep toate acestea.

Ascult și simt și primesc noile potențiale de vindecare. Ele sunt prezente. Dincolo de orice furie și
violență, de frică și durere, există și încredere, și optimism, și putere de a percepe altfel lucrurile. Există
și curajul de a deschide inima și de a curăța filtrul prin care privim realitatea. Există și recunoașterea
conexiunilor dintre noi, în spatele zidurilor separării.

Mă așez și mă ascult, ascultându-te și pe tine. Fă la fel, te invit acum. Hai să privim, cu ochi blânzi, la
tot ce am considerat până acum ca fiind dureros, tot ce ne-a rănit, și să îndrăznim să vedem și ce ne-a
adus bun. Căci ceva bun, cu siguranță, ne-a adus. Hai să jucăm acest joc, acum, la Lună Nouă, vrei?
Curățăm privirea! Schimbăm percepția! Reformulăm! Rescriem povestea legată de rănile noastre, de
durerile noastre. Cum aș reformula eu propria mea poveste legată de durerile și rănile pe care le-am
avut? Mă așez, în spațiul sacru al inimii mele, ascult și...renunț la vechea poveste. Dar tu, TU, cum ți-ai
reformula propria ta poveste?

Create PDF in your applications with the Pdfcrowd HTML to PDF API PDFCROWD
Haide să respirăm profund, împreună:

Inspir întreaga mea realitate, așa cum este ea. Și expir tot ce simt că încă mă doare, mă ține în non-
exprimare, în separare. Las. Doar las. Și iar inspir profund întreaga realitate. Și, apoi, doar las. Las.
Dau drumul.

Ascult vibrația compasiunii. Ascult vibrații acceptării. Ascult și simt vibrația iubirii. Doar așa pot
vindeca, acum, la această Lună Nouă.

Continuu să rămân în ascultare, în liniște, în deschidere, pentru a primi darurile pe care Existența le are
a mi le oferi acum. Respir, o respirație lungă și profundă, precum un râu ce curge-n mine și irigă
pământul – trupul. Răni ce țin de feminitate, de trup, de sexualitate, de fertilitate, de iubire, au fost
trezite și auzite și integrate în ultimii ani. Și vindecate, pe măsură ce am pășit către întregirea mea,
către întruparea puterii feminine. Prin Practica Puterii Feminine, mi-am revelat mie însămi răni
ancestrale legate de feminitate. Și, în același timp, am însoțit sute de femei să-și recunoască și să-și
integreze puterea feminină. Celebrând-o!

În ascultare atentă rămân acum și în tăcere, adânc în fertilul întuneric din care-mi nasc noile creații.
Căci știu ce vreau să fiu și cum vreau să trăiesc.

Și continuu a mă deschide în fața unei mult mai largi perspective asupra procesului transformator în
care suntem toți. Fiecare are ritmul său și nivelul de conștiență din care acționează – cu încredere sau
nu acționează – complăcându-se în zona de confort.

Respir. Ascult. Mă simt și mă las prinsă în dansul meu lăuntric între moarte și renaștere. Și renunț să
mai cred că nu pot face nimic, că nu pot schimba eu sistemele lumii. Da, într-un fel nu pot și, totuși,
pot!

Păstrez vie încrederea în puterea mea de a visa și de a transforma în exterior ceea ce visez înlăuntrul
meu.

Create PDF in your applications with the Pdfcrowd HTML to PDF API PDFCROWD
Fie să te molipsesc cu virusul pe care-l am și care se numește...

...vizionar incurabil!

2 Comments Sort by Top

Add a comment...

Viorica Dragomir · Works at Self-Employed


Un MARE HOUGH, AmmaRa!
Mulțumesc! Primesc cu mare drag virusul VIZIONAR INCURABIL!
Like · Reply · 2h

Camelia Cornelia · Bucharest, Romania


Multumesc cu recunostinta.
Like · Reply · 52m

Facebook Comments Plugin

"Călătoria Inimii este o călătorie spre trăirea propriei Divinități. O Călătorie spre Conștiență și percepție.
Nimic nu rămâne ascuns. Totul este revelat din Inconștient"

Create PDF in your applications with the Pdfcrowd HTML to PDF API PDFCROWD
HEFT

Workshop / Eveniment

Create PDF in your applications with the Pdfcrowd HTML to PDF API PDFCROWD
‹ ›
Create PDF in your applications with the Pdfcrowd HTML to PDF API PDFCROWD
Create PDF in your applications with the Pdfcrowd HTML to PDF API PDFCROWD
Noutățile Călătoria Inimii
direct pe mail
Create PDF in your applications with the Pdfcrowd HTML to PDF API PDFCROWD
Prenume E-mail

Înscrie-te

Articole, workshopuri,
cărți și evenimente

Arhiva Newsletter

Tag cloud

Dezvoltare Personală Integrală Spiritualitate, experiență spirituală Psihologie


Transpersonală Transformare interioară Stări de Conștiință extinsă Măiestrie interioară
Practica Stării de Prezență Respirația Inimii Respirație Holotropică Dansul Inimii
Practica Puterii Feminine Atingerea Inimii Arta Respirației Conștiente Briza /
Parenting Călătorii Inițiatice Astrologie arhetipală Șamanism, plante sacre Cuplu și
spiritualitate Știință și spiritualitate Conștiință și cunoaștere Vindecare interioară
Meditație, Zen Maeștri Spirituali Tehnologii ale sacrului Divinație Shaking Arta Ascultării
Atente

Cărți relevante

Fără Granițe

Este una dintre cele mai strălucite cărți apărute vreodată sub semnul Maestrului Interior. Ken Wilber
este cel mai important gânditor și teoretician al conștiinței american, dar rădăcinile cunoașterii ...

Create PDF in your applications with the Pdfcrowd HTML to PDF API PDFCROWD
Călătoria ultimă

Nu există moarte, căci viaţa este un atribut a tot ceea ce există în Univers, nu
există un sfârşit al Fiinţei, pentru că Fiinţa este eternă iar moartea nu este decât
o Transformare ...

Spirala vieții

Psihologia şi psihoterapia secolului XXI nu mai pot ignora ideea reîncarnării şi a vieţilor
anterioare, care şi-a făcut loc în ultimii 50 de ani în modelul extins pe care îl avem ...

Călătoria Eroinei

Călătoria Inimii este un spațiu de experiență, de transformare a percepției și a


modului în care trăim. În acest punct, Călătoria Inimii se intersectează cu cartea
autoarei Maureen Murdock– ...

Ne putem lua rămas-bun de mai multe ori

Ultima carte a lui David Servan-Schreiber. După 19 ani în care a reprezentat speranţa tuturor
acelora care se confruntă cu cancerul, autorul celebrelor „Vindecă” şi „Anticancer”, ...

Workshopuri relevante

Respirația Inimii
Respiraţia Inimii s-a născut din experienţele noastre de conştiinţă extinsă, în Călătoria Inimii. Este emanația
experienței noastre, Horia & Elena Francisc - Țurcanu, contribuția ...

Create PDF in your applications with the Pdfcrowd HTML to PDF API PDFCROWD
Practica Puterii Feminine
Dacă ai nevoie de susținere, de conținere, de un loc în care să te simți auzită și ascultată, un spațiu în care să-
ți dai voie să devii femeia care ești menită să fii, te invit să-ți ...

Maestrul Interior. Arta Respirației Conștiente


Calea Maestrului Interior este calea către Conștiența tuturor nivelurilor Ființei, este calea către claritatea
interioară ce permite adevăratele alegeri. Instrumentele fundamentale ale acestei abordări ...

Practica Stării de Prezență


Practica Stării de Prezență este menită să te conducă dincolo de agitația minții. Darul ei este de a-ți reaminti
ce ești mult mai mult decât identitatea cu care te-ai obișnuit, decât ...

ShamaniA
Cum ar fi, dacă tot vorbim de Noul Pământ, să începem a crede, precum popoarele indigene, că oamenii
aparțin pământului și nu invers. Acesta ar fi primul și, cu siguranță, cel mai important ...

Share

Like

Create PDF in your applications with the Pdfcrowd HTML to PDF API PDFCROWD
ARTICOLE

Năframa albă și lacrimile care spală Invitație la Dansul Inimii

Din: 20.02.2017 Din: 24.01.2017

Milă versus Compasiune

Din: 13.07.2016

WORKSHOPURI

Arta Respirației Conștiente Ateliere de Astrologie Arhetipală


Inițiere în Experiența Hărții
20.Mar.2018 Natale (I)
București
24.Mar.2018
București

Arta Respirației Conștiente

27.Mar.2018
București

Create PDF in your applications with the Pdfcrowd HTML to PDF API PDFCROWD
CĂRȚI

CERCUL VIEŢII Spiritul Shamanic Anam Cara

Maud Sejournant Kenneth Meadows John


O'Donohue

COMUNITATEA

 Despre noi

 Despre Centru

 Maestrul Interior

 Articole

 Workshopuri

 Cărțile

 Newsletter

 Contact

Create PDF in your applications with the Pdfcrowd HTML to PDF API PDFCROWD
Copyright © 2010 - 2018 Călătoria Inimii
Conținutul acestui site este proprietatea intelectuală a autorilor săi.
Materialele de pe acest site pot fi preluate, parțial sau integral, exclusiv cu acordul scris al Administratorului.

Create PDF in your applications with the Pdfcrowd HTML to PDF API PDFCROWD

S-ar putea să vă placă și