Sunteți pe pagina 1din 61

AMENAJAREA RAŢIONALĂ A LOCULUI DE MUNCA IN BIROU

CUPRINS:

INTRODUCERE ...........................................................................................................................3
CAPITOLUL I. NOŢIUNI GENERALE PRIVIND AMENAJAREA RAŢIONALĂ A
LOCULUI DE MUNCA IN BIROU ............................................................................................5
1.1. Aspect teoretice privind ergonomia spaţiilor de muncă în birou ......................................5
1.2. Aspect tehnice şi de design privind amenajarea spaţiilor de muncă în birou .................12
1.3. Tendinţe privind amenajarea locurilor d emunca în birou ..............................................18
CAPITOLUL II. ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA SI A CONDIŢIILOR DE
MUNCA IN CADRUL INTREPRINDERII X .........................................................................24
2.1. Prezentarea generală a întreprinderii ..................................................................................24
2.2. Analiza indicatorilor de eficienta economico-financiara....................................................29
2.3. Analiza respectării condiţiilor de securitatea muncii .........................................................39
CAPITOLUL III. ESTIMAREA AMENAJĂRII RAŢIONALE A SPATIILOR DE
MUNCA IN CADRUL INTREPRINDERII X .........................................................................43
3.1. Caracteristică şi analiza tehnico-economică a amenajării raţionale a spaţiilor de muncă în
birou ...........................................................................................................................................43
3.2. Analiza productivităţii muncii în cadrul întreprinderii .......................................................47
3.3. Propuneri privind creşterea eficienţei productivităţii muncii în baza reamenajării raţionale
a locului de muncă în birou .......................................................................................................52
CONCLUZII SI RECOMANDĂRI ...........................................................................................57
BIBLIOGRAFIE .........................................................................................................................60
ANEXE .........................................................................................................................................61

2
INTRODUCERE

Actualitatea temei de cercetare. În condiţiile economiei concurenţiale, un rol deosebit are


valorificarea potenţialului uman şi a celui managerial. Astfel, eficienţa activităţii firmei depinde
mult de activitatea managerilor de toate nivelurile ierarhice. Dacă acum circa două decenii
economişţii din ţara noastră nu tratau problemele avansării în carieră ca fiind posibile de
planificat şi gesţionat, astăzi creşterea experienţei şi a concurenţei pe piaţa forţei de muncă pune
pe primul plan instruirea continuă ca factor determinant, de rând cu realizarea unor performanţe
în activitatea profesională şi cariera managerială. În acest context, trebuie studiată o serie de
factori şi principii deduse de experţii străini, care au devenit actuale şi în ţara noastră, cum ar fi
factorii tehnologici şi funcţionali, socioculturali, procesul de comunicare, şistemul de stimulare,
criteriile de promovare etc. care se corelează cu acţiunile concurenţilor şi condiţiile mediului de
afaceri de pe piaţa internă şi externă.
Tendinţa întreprinderilor autohtone de a se impune pe piaţa internă şi externă actualizează
o dată în plus necesitatea cercetărilor privind amenajarea rationala a locului de munca, fapt ce
remarcă actualitatea temei.
Scopul acestei lucrări este de a studia aspectele teoretice şi aplicative ale amenajarii
rationale a locului de munca ca proces ce poate fi planificat, dezvoltat şi gesţionat de pe poziţiile
individului.
Realizarea acestui scop a condiţionat stabilirea următoarelor sarcini:
♦ Concretizarea conţinutului teoretic al locului de munca,
♦ Analiza procesului de planificare, dezvoltare şi gesţiune a a spatiilor de birou
♦ Analiza principalilor factori interni şi externi de influenţă a a locului de munca asupra
productivitatii muncii,
♦ Studierea principalelor variabile cu influenţă asupra procesului de planificare a spatiilor
de munca la birou,
♦ Relevarea limitelor şi obstacolelor în amenajarea spatiului de munca, posibilităţile de
evitare a lor,
♦ Relevarea direcţiilor de perfecţionare a spatiilor de munca în firmele din Republica
Moldova, în general, şi a SRL Promnordex , în particular.
Studiul proiectului are in vedere pe de-o parte integrarea noului ansamblu de birouri
colective in cadrul structurii existente a unei intreprinderi si pe de alta parte se ocupa de
identificarea acelor elemente ce tin de amenajarea rationala de astazi si in conditiile generate de
contextul psiho-social al locului de munca.

3
Inscrierea in cadrul structurii de oficii si birouri existente pune problema medierii dintre
nou si vechi, dintre o zona valoroasa si una neutra (daca nu chiar nociva privita din anumite
puncte de vedere), intre doua moduri de a activa la locul de munca si implicit de rezultatele ce se
observa in productivitatea muncii.
Lucrarea are ca ultima referire o parte care trateaza problema factorilor psihologici a
locului de munca, evidentiind relevanta la in contextul societatii actuale .
Ultimul punct atins reprezinta o clarificare a elementelor legate de estimarea amenajarii
rationale a locului demunca la birou si posibilitatile de interventie in cadrul acestuia.

4
CAPITOLUL I. NOŢIUNI GENERALE PRIVIND AMENAJAREA RAŢIONALĂ A
LOCULUI DE MUNCA IN BIROU
1.1. Aspect teoretice privind ergonomia spaţiilor de muncă în birou

Viata capata o semnificatie odata cu intelegerea locului pe care il ocupa individul in


lume, iar aceasta intelegere se dezvaluie omului numai dupa identificarea lui cu un anume loc
fizic, loc pe care si-l insuseste si asuma. Identificandu-ne cu un loc ne raportam la acesta ca la un
punct fundamental de referinta, locul indicand continutul unei anume identitati (pe care omul o
afirma spunind-o ca pe propriul sau nume).
Arhitectura se supune si ea schimbarii. Venirea la putere a unei noi civilizatii, numita de
F. Choay „civilizatia electronica si mediatica urbana” aduce cu sine doua tipuri de mutatii
solidare: cea a mediului construit si cea a „comportamentelor care ingajeaza totalitatea
raporturilor noastre cu spatiul, timpul si memoria”.
Mutatii la nivelul mediului:
 amplasarea la scara regiunilor si a planetei, a marilor retele tehnice de transport si
telecomunicatii ca si cea de circulatie a fluidelor
 recesiunea amenajarilor heterogene stabilite la scara locala pe suprafata terestra in
folosul unui spatiu izotrop care permite brinsamentul unei urbanizari difuze fara
precedent, incompatibila cu incestrala notiune de limita (orasul si orasele se desfac sau
mai curind sunt desfacute, deconstruite, in acelasi timp cu celalalt cosubstintial al lor,
satul)
 dubla „periferizare”, externa si interna, a oraselor sub influenta amenajarilor reticulare si
a megacladirilor
 erodarea lumii satelor prin „rurbanizare”
Mutatii la nivelul comportamentelor si mentalitatilor:
 viteza tuturor formelor de comunicatii inzestreaza pe membrii socitatii tehniciste
avinsate cu o quasi-ubicuitate care-i face sa traiasca tot mai mult in clipa
 performanta memoriilor artificiale pune intru catva memoria vie in plinul secund
 practica zilnica generalizata a mediatizarii prin imagine, care produce indepartarea de
lumea concreta, a actiunii
 delocalizarea colectivitatilor si persoanelor, „dez-incorarea locurilor, a timpului”

5
Definirea in sens larg a arhitecturii locului: “permanenta modelare si remodelare a
mediului construit in scopul satisfacerii nevoilor materiale si spirituale ale individului si
grupurilor umane, in interactiunea om - mediu natural1.”
Locul se prezinta ca un dat obiectiv, accesibil oricui i se infatiseaza cu inima deschisa.
Acest dat care ia forma locului nu consta insa numai in relatia fiecarui individ cu el, ci este ceva
ce omul are in comun cu ceilalti. Astfel locul aduna oamenii in grup, confera grupului o
identitate si prin aceasta se afla la baza comunitatii. Iar comunitatea reprezinta ea insasi garantia
unei societati sanatoase in sens spiritual.
Obiectele identificarii umane sunt formale, astfel individul trebuie sa se poata orienta
printre lucruri. Indentificarea se refera la calitatile lucrurilor, pe cand orientarea este legata de
corelarile lor spatiale. Impreuna, cele doua concepte constituie structura generala a locuirii si
sunt deci numitorul comun al celor patru tipuri de locuire. Ele corespund functiunilor arhitecturii
de a intruchipa anumite valori si de a permite anumitor actiuni sa se desfasoare (reprezentare si
functiune).
Identificarea. Reprezinta raportul semnificativ pe care fiinta umana il stabileste cu un
univers al lucrurilor. In perspectiva fenomenologica, lumea vietii (Lebenswelt) nu se constituie
din senzatii ci ne este data de o maniera imediata ca o lume de lucruri individuale si
semnificative care nu necesita constructii mentale febricate de experienta.
Expresia este limbajul lucrului insusi si se dezvaluie prin configuratia sa, astfel
semnificatia este exprimata in configuratie. Heidegger vorbeste despre “lucru ca o concentrare a
unei lumi” . Lucrurile fac lumea prezenta si conditioneaza fiinta umana. “Wir sind die
Bedingten” spune Heidegger (posedam lucrurile si deci suntem conditionati de ele).
Identificarea semnifica insusirea unei lumi prin intelegere. Transpunand conceptul
heideggeriin la problema locuirii, se poate spune ca aceasta consta in insusirea unui univers
obiectual, nu in sens material, ci in ceea ce priveste capacitatea de a interpreta semnificatiile
lucrurilor. Astfel locuirea se prezinta ambivalenta, ca si capacitate de intelegere a lucrului dat,
insotita apoi de producerea unor opere care conserva si explica ceea ce s-a inteles.
Operele arhitecturale sunt obiecte ale identificarii umane, caci ele intruchipeaza valori
fundamentale, facand lumea prezenta, asa cum este ea. Conform teoriei identificarii, identitatea
consta in interiorizarea lucrurilor, iar devenirea depinde de deschiderea catre lumea
inconjuratoare. Pentru ca lumea data in mod direct si imediat sa fie inteleasa ea trebuie
interpretata.

1
AM.Zahariade, Note de curs
6
Augustin Ioan scrie ca: „Spatiul privat este ambiata retragerii deliberate din locul public,
spatiu al ascunderii - prin chiar acest gest invocand locul public. Asadar, refuzand opozitia intre
Loc public si Spatiu privat, propun sa discutam despre o diferenta de grad de vizibilitate de la
biunivoc (Lp) la univoc (Sp). Asa cum este definit aici, relatiile dintre cei doi termeni sunt
urmatoarele:
1. Spatiul privat este exclusiv situat pe teritoriul Locului public, singura localizare care
ii permite realizarea uneia dintre trasaturile esentiale ale locuirii, anume invecinarea. Locuirea nu
exista decat ca locuire intreolalta.
2. Spatiul privat este “scobit” in Locul public, este infiintat pe seama acestuia, prin
ridicarea de bariere in calea posibilitatii de a fi vazut de ceilalti - conditie elementara de aparitie
a unui Spatiu privat. Prin intermediul acestor filtre (ele blocheaza doar accesul spre mine al
privirilor celorlalti - si aceasta numai daca, in masura in care si in proportia in care doresc acest
lucru nu si a mea catre Locul public). Spatiul privat este teritoriul privirii univoce – a mea catre
lume – fiind privilegiul meu de a decide daca si cum ingadui lumii sa ma priveasca.
3. Spatiul privat este cel care impune apoi amenajarea Locului public in vederea
ingaduirii acestei “ocrotiri de jur imprejur”: daca Locul public poate exista ca simpla suprafata a
deplierii evenimentului, fara nici un fel de interventie.
4. Intotdeauna exista intre locul public si spatiul privat zone de “contaminare” reciproca,
in care, in procente depinzand de cultura, civilizatia si clima locului, cele doua aspecte se
amesteca si coexista.”
„Intre spatiul privat si locul public, care il gazduieste, nu exista relatie de opozitie si nici
diferenta de rang, ci doar una de grad. Adapostirea in Spatiul privat nu inseamna iesirea din
Locul public, dupa cum a locui nu inseamna a face abstractie de activitatile din Locul public,
care isi prelungeste aura adeseori dincolo de pragul casei.2”
Cele doua tipuri de spatii se gasesc intr-o asemenea legatura incat majoritatea
„teritoriilor” contin intr-o proportie care variaza elemente ale ambelor ipostaze. ”Daca granita
dintre public si privat, este astazi atat de flua, aceasta nu se datoreaza faptului ca interioritatea ar
fi devenit un concept si o realitate caduce ci, dimpotriva, pentru ca - desi analog al interioritatii,
dar nu interioritatea insasi - spatiul privat este, totusi, un spatiu mai mult sau mai putin
<exterior> sau oricand reductibil la exterioritate.” „Adevarata interioritate (secunda), cea care
presupune intotdeauna un discurs auto-reflexiv, nu se naste atat in spatiul privat cat mai ales la

2
idem
7
interfata utopica dintre spatiul public si cel privat, interfata ce defineste, de regula, survenirea
evenimentului.”3
Mediul nostru urban este „asemeni unui televizor lasat deschis pe un program mort”;
acesta este “Generic City”, “Bigness” la absolut4, dar se poate spune oare ca aceasta “unificare si
trivializare a spatiului datorita sistemului capitalist de productie in masa” a “dizolvat granitele
regionale”, a “disipat independenta si valoarea” locului public?
Generic City este, in viziunea lui Koolhaas, o aditionare la infinit de non-spatii, un
continuum de informatie la care este suficient sa te “conectezi” in punctele “active” (spatii
sustinute printr-o impresioninta infrastructura tehnologica), fie pub, restaurant, shopping mall,
salon, sala de conferinte, pentru a prelua exact ceea ce te intereseaza in mod specific. Aceste
puncte active functioneaza cu intermitenta, in ritmurile ciclurilor vietii publice.
Locul de muncă: noţiune şi clasificare
Ergonomia locului de muncă are, în principal, rolul de a armoniza într-un tot unitar
elementele locului de muncă (mijloacele de muncă, obiectele muncii şi forţa de muncă) în
vederea asigurării condiţiilor, care să permită executantului desfăşurarea unei activităţi bune cu
consum minim de energie şi cu senzaţia de bună stare fiziologică.
Organizarea locului de muncă stă la baza organizării atelierelor, secţiilor şi întreprinderii,
întrucât de aceasta depinde în cea mai mare măsură consumul de timp de muncă pe fiecare
operaţie sau produs, mărimea acestuia având un rol determinant asupra elementelor necesare
organizării în timp şi spaţiu a proceselor de producţie.
Prin loc de muncă se înţelege suprafaţa sau spaţiul în care muncitorul sau o echipă de
muncitori acţionează cu ajutorul uneltelor de muncă asupra obiectelor muncii în vederea
extragerii sau transformării lor potrivit scopului urmărit.
După tipul de organizare a producţiei, locurile de muncă se clasifică în:
 Locuri de muncă pentru producţia de unicate şi de serie mică
 Locuri de muncă pentru producţia de serie mijlocie
 Locuri de muncă pentru producţia de serie mare şi de masă
După gradul de mecanizare şi de automatizare a producţiei, ele sunt:
 Locuri de muncă cu procese manuale
 Locuri de muncă cu procese manual-mecanizate
 Locuri de muncă cu procese mecanizate
După numărul muncitorilor ele sunt: locuri de muncă individuale şi colective.

3
idem
4
Rem Koolhaas, S, M, L, XL
8
După natura activităţii locurile de muncă se pot clasifica în: locuri de muncă unde se
desfăşoară activităţi de bază şi locuri de muncă cu activitatea de servire.
După poziţia lor în spaţiu locurile de muncă pot fi: fixe şi mobile.

Problema “vecinatatii imediate” deschiderea teritoriului privatului catre locul


public la locul de munca.
Putem considera „vecinatatea imediata” ca fiind zona ce adaposteste tranzitia spatiala
intre public si privat, cea in care locuinta se articuleza la nivel formal si functional cu exteriorul
imediat.
Vecinatatea este o conditie a locuirii, a carei trasatura esentiala este pe de-o parte
„ocrotirea de jur imprejur”, iar pe de alta parte proximitatea celuilalt, pe care trebuie sa o respect
si sa o „protejez”.
Interferenta dintre cele doua domenii, public si privat se petrece pe limita generata de
asa-zisele „praguri”: poarta, usa si ferestre. Acestea, la care se alatura distanta fata de accesul
principal mediaza domeniul in care locul public si spatiul privat se intalnesc (gineceul – zona cu
intimitatea cea mai mare a casei se afla pozitionat la extremitatea opusa intrarii; camera de
oaspeti aduce pe teritoriul privatului un spatiu ce tine mai mult de domeniul public).
Locuirea colectiva (termenul „colectiv” folosit in sensul sau originar de „reuniune” sau
„adunare”). Intalnirea nu presupune neaparat acordul, ci dialogul; astfel spatiul urban este in
esenta un loc al descoperirii, un loc al multiplelor posibilitati. Omul il locuieste in sensul
incercarii, al experimentarii acestor posibilitati.
Edificiul public sau locuirea publica (public insemnand aici impartasit de o anumita
comunitate). „Cand alegerile au fost facute in domeniul posibilitatilor, se stabilesc reguli de
acord care reprezinta un tip de asociere mai structurat decat simpla intalnire. Edificiul public
intrupeaza o scara de valori sau de intentii, trebuie asadar sa se prezinte ca o explicatie vizibila a
unei lumi comune.
Ergonomia muncii se formează ca ştiinţă aparte în anii `50 şi prezintă o treaptă superioară
a organizării ştiinţifice a muncii. Fondatorul este F.Taylor, care a studiat principiile organizării
locurilor de muncă din punct de vedere ştiinţific. Noţiunea de ergonomie se traduce din limba
greacă ca „ergos” – muncă şi „nomos” – legea naturală.
Ergonomia studiază problemele organizării locurilor de muncă, evidenţiind factorul psiho-
social, punând pe prim plan muncitorul cu complexul solicitărilor la locul de muncă în cadrul
procesului de producţie. Obiectul de studiu al disciplinei este sistemul om-solicitări din care fac

9
parte motivaţia muncii, condiţiile de muncă şi de mediu, relaţiile în colectiv, preocupări
personale, etc.
Ergonomia este legată de mai multe ştiinţe cum ar fi: psihologie, sociologie, medicina
muncii, protecţia muncii, igiena muncii, antropometria, fiziologie, ştiinţele tehnice şi economice.
Primatul ergonomiei faţă de ştiinţele participante la constituirea acesteia nu se rezumă la faptul
că ea s-ar ocupa de un ansamblu format mecanic din părţi dispersate şi independente, ci la
viziunea unitară şi integratoare, organic structurată asupra problematicii omului în contextul
activităţii sale.
Organizarea ergonomică urmăreşte scopul asigurării condiţiilor necesare în organizarea
procesului de producţie în cadrul fiecărui loc de muncă în aşa fel ca să se obţină o productivitate
maximă a muncii, respectând principiile economiei mişcării şi scutind muncitorul de oboseala
inutilă.
Etapele şi principiile organizării ergonomice a locurilor de muncă în întreprinderi.
Organizarea ergonomică a locului de muncă impune parcurgerea unor etape succesive:
 Documentarea şi înregistrarea datelor necesare proiectării unui nou loc de muncă sau
alegerea locului de muncă, care se justifică a fi analizat.
 Înregistrarea datelor necesare studiului constă în obţinerea de informaţii privind
organizarea locului de muncă (suprafaţa, mijloacele de muncă, forţa de muncă, obiectul
muncii şi condiţiile de mediu).
 Examinarea critică a situaţiei existente se face cu ajutorul metodei interogative. Se
urmăreşte eliminarea deficienţelor constatate şi stabilirea soluţiilor îmbunătăţite.
 Proiectarea organizării ergonomice a locului de muncă constă în proiectarea unor noi
variante pe principii şi reguli ergonomice, dintre care se alege varianta ce prezintă cele mai
multe avantaje. În cazul acestei etape se disting următoarele faze: proiectarea variantelor
de organizare a locului de muncă, calculul eficienţei economice şi alegerea variantei
optime.
 Elaborarea normativelor sau normelor de muncă, etapă care are drept scop stabilirea
consumului de muncă pentru realizarea elementelor procesului de muncă.
În vederea adaptării factorului uman la activitatea sa în proiectarea ergonomică a locului de
muncă se va ţine seama de dimensiunile antropometrice, dimensiuni care variază de la individ la
individ în funcţie de sex, zona geografică, regimul de viaţă, practicarea unor sporturi. În ce
priveşte corpul omenesc în proiectarea locurilor de muncă este necesar de asigurat: poziţia
comodă a capului, stabilirea poziţiei corecte de muncă, înălţimea de lucru.
Principiile de organizare ergonomică a locurilor de muncă sunt următoarele:

10
 Economia mişcării ce permite scutirea angajatului de efort inutil, de îndepărtarea în
timp a senzaţiei de oboseală şi menţinerea la un nivel satisfăcător a disponibilităţii de
lucru.
 Executarea concomitentă a activităţilor de supraveghere pasivă a funcţionării utilajelor
(desfăşurării proceselor) şi activităţii manuale.
 Executarea concomitentă a activităţii manuale cu ambele mâini.
 Deplasările pot fi reduse prin planificarea corectă a locului de muncă, alegerea
adecvată a amplasării utilajelor va permite micşorarea traiectoriei de deplasare.
 Folosirea gravitaţiei.
Interacţiunea om-calculator (HCI) este un concept relativ recent iar apariţia şi dezvoltarea sa
continuă a fost determinată de dezvoltarea fără precedent a tehnologiei, prin susţinerea de către sistemele
complexe a realizării unui număr tot mai mare de sarcini.
Era digitală şi sfârşitul secolului XX au condus la schimbări substanţiale în toate aspectele vieţii
oamenilor. Calculatoarele sunt din ce în ce mai integrate în aproape toate aspectele vieţii noastre.
Actualmente, asistăm la o trecere a interacţiunii om-calculator la ceea ce am putea numi “dincolo de
desktop” şi pătrunderea lor în aproape orice mediu. După cum spune Dix şi colab. (1994) “HCI este pe
cale să devină problema fiecăruia dintre noi”. Dacă acum douăzeci de ani, cele mai multe calculatoare
erau bazate pe desktop, astăzi ele sunt portabile, pot fi ţinute în mână, puse în buzunar, integrate în
birouri, case, maşini aproape în orice. Dezvoltarea legăturii dintre televizoare şi calculatoare, creşterea
extraordinară a utilizării Internetului modifică mediul în care trăim, strategiile de căutare a informaţiei şi
de comunicare.
Astfel a apărut recent (1994) în cadrul HCI o disciplină nouă denumită CSCW (computer
supported cooperative work) ce se ocupă cu investigarea aspectelor legate de proiectarea sistemelor
complexe destinate a susţine munca în colaborare.

Importanţa domeniului om-calculator este acum recunoscută pe plan internaţional, numărul


cercetărilor, publicaţiilor şi conferinţelor în acest domeniu fiind în creştere. De asememea, firme de
prestigiu în proiectarea sistemelor complexe ca Philips, Nokia, Motorola, Microsoft, IBM au înfiinţat
laboratoare de cercetare pe acest domeniu.
Interacţiunea om-calculator poate fi definită ca “disciplina care se centrează pe proiectarea,
evaluarea şi implementarea sistemelor interactive în vederea utilizării lor de către oameni, precum şi cu
studiul fenomenelor majore relaţionate cu acestea” (Dix şi colab., 1994, p. 3). Ca şi teme principale de
investigare HCI cuprinde: analiza sarcinilor realizate de utilizatori împreună cu sistemul, reprezentările
sau modelele mintale ale utilizatorului, structura comunicării om-sistem, capacităţile umane de a folosi
sistemul, algoritmii de programare a interfeţei, procesul specificării, proiectării şi implementării.
În cadrul interacţiunii om-calculator ramura care se ocupã cu aspectele psihologice cognitive ale
interacţiunii om-calculator este ergonomia cognitivã (Van der Veer, 1990).
11
După cum arată Van der Veer (1990) în literatura de specialitate mai poate fi gãsitã sub
denumirea de "Software Ergonomics", "Cognitive Engineering", "Ergonomics of Human-Computer
Interaction" sau doar "HCI". Înţelesul exact al acestor termeni variazã între discipline dar în general prin
ergonomie cognitivă se înţeleg bazele psihologice cognitive pentru studiul HCI şi aplicarea acestora la
proiectare şi analiza interacţiunii, incluzând aspectele învãţãrii umane în relaţie cu sisteme de procesare a
informaţiei (van der Veer, 1990).

Scopul ergonomiei cognitive de a adapta instrumentele cognitive (sistemele complexe), precum


şi utilizarea lor în aşa fel încât sã îmbunãtãţeascã procesarea informaţiei umane în termenii
îmbunãtãţirii eficienţei interacţiunii, scăderii ratei de erori şi accidente, şi creării unui sentiment de
confort (Geert de Haan, 2000).

1.2. Aspect tehnice şi de design privind amenajarea spaţiilor de muncă în birou


Ambianţa fizică a muncii reprezintă cea de-a treia componentă a sistemului
psihosociotehnic, creată de om prin amplasarea şi construirea întreprinderilor într-un anumit
mediu natural şi prin mediul fizic artificial determinat de existenţa şi funcţionarea acesteia.
Factorii mediului fizic sunt: iluminatul, cromatica, zgomotul, vibraţiile, muzica
funcţională şi elementele de microclimat (temperatura, umiditatea şi curenţii de aer).
Toţi factorii mediului fizic ambiant, dacă nu sunt la parametrii psihofiziologici normali,
influenţează negativ procesul de muncă şi afectează starea de sănătate a operatorului uman.
Dintre aceştia cei mai nocivi sunt zgomotul şi vibraţiile.
Pentru a preîntâmpina consecinţele negative ale ambianţei fizice a muncii, aceşti factori
trebuie avuţi în vedere încă din perioada de proiectare şi construcţie a obiectivului idustrial şi
trebuie adoptate măsuri de ameliorare pe parcursul funcţionării acestuia.
Iluminatul. Este unul dintre cei mai importnţi factori ai mediului fizic ambiant cel puţin
prin faptul că 80-90% din totalul informaţiilor percepute sunt pe cale vizuală.
Cu ajutorul analizatorului vizual, muncitorii efectuează operaţiile de muncă şi utilizează
S.D.V.-urile, iar operatorul supraveghează panourile tablourilor de comandă, discriminând
semnalele vizuale şi organele de comandă.
Un iluminat necorespunzător poate determina scăderea acuităţii vizuale, miopie
profesională (dacă lumina este prea slabă), orbire temporară (datorită luminii prea puternice),
eforturi mari pentru acomodare, instalarea prematură a oboselii şi una din cauzele accidentelor
de muncă. De asemenea, se constată şi o scădere a randamentului în muncă.
La stabilirea nivelului de iluminat trebuie să se ţină seama de:
 mărimea obiectului muncii şi a detaliilor acestuia;

12
 gradul de reflexie a planului (bancului, tejghelei) de lucru şi al ambianţei;
 contrastul dintre obiectul observat şi fondul pe care este privit;
 timpul necesar desfăşurării activităţii de muncă cu ajutorul analizatorului vizual;
 natura iluminatului (naturală, artificială sau mixtă) şi localizarea acesteia (general sau
individual);
 categoriile de vârstă ale muncitorilor. O persoană de 60 de ani are nevoie pentru citit de o
lumină de 15 ori mai puternică decât un elev şi de zece ori mai puternică decât un adult
de 20-30 de ani.
a. Lumina naturală este cea mai agreabilă pentru ochi, asigură o anumită legătură cu
lumea exterioară, permite orientarea (orară şi meteo) şi este gratuită.
Pentru a beneficia din plin de lumina naturală trebuie acordată o atenţie deosebită
amplasării caracteristicilor ferestrelor, după cum urmează:
 ferestrele înalte sunt mai eficiente decât ferestrele largi şi joase, pentru că permit
pătrunderea luminii în profunzimea încăperilor;
 pervazul ferestrelor să fie la înălţimea meselor de lucru. Ferestrele cu pervazul mai jos
provoacă iarna o răcire accentuată a ambianţei de lucru, precum şi a orbirii datorită
zăpezii din exterior, iar vara datorită penetrării razelor solare. Orbirea poate fi relativă,
când este cauzată de contraste prea puternice în câmpul de lucru, sau absolută, când
strălucirea este aşa de puternică încât adaptarea nu mai este posibilă;
 protecţia contra orbirii temporare se poate realiza prin plasarea ferestrelor în zonele
umbrite ale clădirii şi cu ajutorul storurilor reglabile;
 distanţa dintre fereastră şi locul de muncă nu trebuie să depăşească dublul înălţimii
ferestrei;
 între aria totală a ferestrelor şi aria totală a pardoselii, raportul trebuie să fie de 1/5;
 transparenţa geamurilor trebuie să fie bună, de 90% la geamurile normale şi de 30-50% în
cazul geamului mat, a cărămizilor de sticlă şi a geamurilor izolatoare. Adesea,
transparenţa geamurilor este diminuată prin afumare, murdărie, zgârieturi etc.;
 ferestrele să primească în mod direct lumina zilei. În acest sens, clădirile prevăzute cu
luminatoare sau cu pereţii din sticlă ar fi ideale dacă nu ar crea probleme de climatizare;
 distanţa dintre clădiri să fie de cel puţin două ori mai mare decât înălţimea acestora;
 în curţile interioare şi în încăperi să fie folosite zugrăveli în culori deschise.
Intensitatea luminii naturale este în funcţie de anotimpuri, alternanţa zi/noapte şi
condiţiile meteorologice.

13
Sunt total contraindicate clădirile fără ferestre datorită absenţei permanente a luminii
naturale şi sentimentului de claustrofobie pe care îl determină.
b. Lumina artificială trebuie să fie dozată astfel încât să permită personalului desfăşurarea
activităţilor de muncă în cele mai bune condiţii de vizibilitate.
Pentru aceasta, iluminatul artificial trebuie să îndeplinească câteva condiţii:
 prin calitatea şi compoziţia sa spectrală, să se apropie de lumina naturală;
 distribuţia luminii să ţină seama de natura activităţii, şi anume:
o iluminatul general pentru căile de acces, spaţiile de depozitare, grupurile sanitare;
o iluminatul individual sau local, pe maşină-unealtă sau pe bancul de lucru, când
operaţiile de muncă necesită un iluminat intens.
 luminozitatea să fie omogenă în tot câmpul de vizibilitate;
 repartizarea luminii pe planul de muncă nu trebuie să producă oboseală vizuală;
 la iluminarea locului de muncă trebuie evitată orbirea temporară a operatorului prin
reflectarea directă sau indirectă de la o sursă luminoasă;
 iluminatul trebuie să fie astfel orientat încât să nu se producă umbre;
 acolo unde se lucrează cu piese foarte mici (ceasornicărie, mecanică fină, semiconductori
etc.) sursa de lumină trebuie să fie în faţa muncitorului;
 toate celelalte locuri de muncă să fie dispuse oblic faţă de ferestre.
Iluminatul artificial se realizează cu ajutorul lămpilor cu becuri incandescente şi cu
tuburile luminiscente.
Lămpile cu becuri incandescente au avantajul că creează o atmosferă plăcută
confortabilă, dar şi dezavantajul că provoacă dificultăţi în recunoaşterea culorilor şi radiaţie
termică. Tuburile luminiscente (cu neon sau gaz inert) au un randament superior luminos,
fiabilitate mare, reduc riscul de orbire temporară, lumina este asemănătoare luminii naturale şi
menţine posibilitatea integrală de recunoaştere a culorilor. Dezavantajele iluminatului artificial
cu tuburi fluorescente constau în pâlpâirea vizibilă sau invizibilă care poate produce cefalee,
iritarea ochilor, secreţii lacrimale, mărirea oboselii, diminuarea capacităţii de muncă, precum şi
crearea unei „atmosfere psihologice reci”.
c. Iluminatul mixt se impune acolo unde lumina naturală nu este suficientă datorită
modului defectuos al construcţiei clădirilor, anotimpurilor, condiţiilor meteo, curăţeniei precare a
geamurilor etc.
În aceste cazuri trebuie avut grijă să nu se producă interferenţe între cele două modalităţi
de iluminare, preferându-se lumina artificială locală şi lumina naturală pentru spaţiile
neoperaţionale.

14
Zgomotul. Zgomotul constituie unul din factorii mediului fizic ambiant cu un grad mare
de nocivitate asupra organismului şi activităţii psihice dacă depăşeşte 65 de decibeli.
Sursele de zgomot pot fi directe, de la maşinile-unelte, ciocane pneumatice, semnalele
acustice etc., şi indirecte, prin transmiterea undelor sonore de la sursele directe prin pereţi,
plafoane şi pardoseli.
Efectele negative ale zgomotelor asupra activităţii de muncă se concretizează în scăderea
productivităţii muncii, mascarea semnalelor sonore şi dificultăţi în comunicarea dintre muncitori.
De asemenea, zgomotele influenţează negativ procesul de învăţare, mărind durata asimilării
cunoştinţelor şi grăbind instalarea fenomenului de oboseală.
Consecinţele majore ale zgomotului constau în surditatea profesională ca finalizare a unui
proces treptat de scădere a capacităţii auditive asociată cu leziuni la nivelul urechii interne la
muncitorii din secţiile de cazangerie, ţesătorii, turnătorii etc.
O altă consecinţă, cu caracter general, a muncii în condiţii de zgomot este efectul toxic
asupra organismului, manifestată prin dureri musculare, ameţeli, senzaţia de căldură, gâdilături,
hemoragii, nistagmus (mişcări oscilatorii ritmice ale globilor oculari).
Din punct de vedere fiziopatologic, zgomotele conduc prematur la senzaţia de oboseală,
stări de slăbiciune, cefalee şi migrene permanente, pierderea poftei de mâncare, slăbire, anemie,
ameţeli şi sincope.
Modificările neurovegetative provocate de zgomote sunt: accelerarea ritmului cardiac,
accelerarea respiraţiei, modificări ale presiunii sangvine, vasoconstrucţie periferică, tulburări
cardio-vasculare, reducerea peristaltismului, modificări ale funcţiei renale, a metabolismului
bazal şi a salivaţiei. Toate aceste modificări pot dispărea dacă zgomotele încetează sau sunt
reduse la valori fiziologic acceptabile.
Influenţa zgomotului asupra organelor senzoriale constă în apariţia unor dificultăţi în
menţinerea echilibrului, alterarea vederii stereoscopice (vederea în relief), scăderea acuităţii
vizuale nocturne, modificări în perceperea culorii roşii şi în scăderea punctului critic de fuziune a
stimulărilor luminoase intermitente.
Tulburările activităţii psihice provocate de zgomot sunt: scăderea capacităţii de
concentrare a atenţiei, modificări ale dexterităţii, scăderea capacităţii perceptive, modificări ale
timpului de reacţie, apariţia „stresului psihic”.
La 30 de foni apar primele neajunsuri de natură psihologică, la 65 de foni se constată
tulburări vegetative, la 90 de foni se produce lezarea organului auditiv, iar la 120 de foni
coordonarea mişcărilor devine dificilă.

15
Datorită multiplelor consecinţe negative, unele foarte grave şi cu caracter ireversibil, ale
zgomotului asupra organismului omului şi asupra activităţii sale psihice, se impun măsuri
hotărâte şi eficiente pentru scăderea nivelului zgomotelor în spaţiile de producţie şi, în general,
acolo unde se desfăşoară activităţi de muncă şi învăţare sau unde omul îşi petrece timpul liber
sau se odihneşte.
Pentru acestea trebuie să se aibă în vedere câteva caracteristici ale zgomotelor, şi anume:
 Zgomotele care apar brusc sau sunt intermitente sunt mai nocive decât zgomotele
continue;
 Frecvenţele ridicate deranjează mai mult decât frecvenţele joase;
 Activităţile de învăţare şi cele care necesită atenţie susţinută sunt mai afectate de zgomot.
Vibraţiile. Vibraţiile constituie cel mai nociv factor din mediul fizic ambiant. Acestea
însoţesc deseori zgomotele şi provin de la perforatoare pneumatice, ciocane de nituit,
polizoare, motoare etc.
Consecinţele vibraţiilor asupra organismului omului sunt deosebit de grave,
manifestându-se prin tulburări de sensibilitate, tulburări vasculare, modificări osoase şi
manifestări neurologice.
De asemenea, boala vibraţiilor în a cărei simptomatologie intră stări de indispoziţie,
cefalee, ameţeli, oboseală, paloarea degetelor de la mână, dureri în membrele superioare,
diminuarea sensibilităţii la vibraţii, modificări în urechea internă, tremurături ale membrelor şi
ale capului.
Ca măsuri de prevenire sau diminuare a surselor de vibraţii sunt valabile toate
recomandările făcute în vederea scăderii zgomotelor. Iar ca mijloace de protecţie individuală,
purtarea mănuşilor din piele cu strat antivibrant, precum şi pernuţe antivibrante pentru torace,
umeri şi coapse.
Elemente de microclimat. Elementele de microclimat: temperatura, umiditatea şi
mişcarea aerului (curenţii de aer) exercită o puternică influenţă asupra sănătăţii oamenilor,
îndeosebi la cei mai în vârstă.
a. Temperatura
Căldura generată de procesele metabolice din organism creşte simţitor în timpul efortului
depus în activitatea de muncă, mai ales în cazul eforturilor fizice. Între organismul uman şi
mediul fizic ambiant se produc permanent schimburi de căldură sub diferite forme:
 convecţie – transmiterea căldurii corpului în aerul înconjurător (25-30%) datorită
diferenţei de temperatură dintre acestea;

16
 radiaţie – transmiterea căldurii corpului către obiectele din mediul ambiant (40-50%)
datorită diferenţei de temperatură dintre piele şi obiectele cu care omul vine în contact;
 evaporarea transpiraţiei face ca corpul să piardă cca ¼ din căldură; atunci când
temperatura mediului este ridicată (peste 25ºC), corpul omului nu mai poate pierde
căldură prin cele două mecanisme anterioare şi începe să transpire;
 conducţia spre obiectele cu care omul se află în contact direct permanent (scaun, podea),
determinată de conductibilitatea termică a obiectelor şi a mediului ambiant în contact cu
pielea.
În acest caz, se recomandă folosirea unor materiale bune izolatoare termice (lemn,
linoleum, plută, pâslă, piele) pentru a evita senzaţia dezagreabilă şi uneori chiar periculoasă de
frig.
Limitele fiziologice normale ale temperaturii mediului fizic ambiant sunt iarna între 17-
22ºC, iar vara între 18-24ºC. Pentru femei se recomandă să fie cu 1ºC mai ridicate, iar pentru
persoanele de peste 40 de ani cu 1ºC mai mare decât pentru persoanele tinere.
Căldura exagerată determină moleşeală, somnolenţă, micşorează dispoziţia pentru muncă
şi măreşte tendinţa spre erori. Pentru scăderea temperaturii sunt folosite sisteme de răcire, aer
condiţionat, aerisirea frecventă a încăperilor etc.
În cazul unor procese de muncă care degajă permanent căldură mare (turnătorii,
spălătorii, vopsitorii etc.) se recomandă ca muncitorii să bea la fiecare 10-15 minute câte ¼ litri
de lichid călduţ (ceai îndulcit alternând cu cafea şi supă). Aceste băuturi trebuie să se afle la
îndemâna personalului pentru a le consuma la timpul dorit. Băuturile reci precum şi cele pe bază
de lapte nu sunt recomandate. Persoanele care lucrează la furnale, cuptoare etc. unde
temperaturile sunt foarte mari vor purta îmbrăcăminte specială termoizolantă, vor beneficia de
reducerea duratei zilei de muncă şi de pauze mai frecvente şi mai lungi în timpul programului de
lucru. Frigul exagerat scade capacitatea de concentrare în activităţile intelectuale, micşorează
atenţia şi provoacă nevoia de mişcare. Pentru creşterea temperaturii în halele de producţie şi în
încăperile compartimentelor funcţionale se folosesc sobe, calorifere cu apă caldă sau electrice,
sisteme radiante cu infraroşii etc.
b. Umiditatea este considerată în limitele fiziologice normale dacă variază între 30 şi
70%. Într-o atmosferă mai umedă se pierde mai puţină căldură prin evaporare.
În cazul unei atmosfere uscate se produce senzaţia de uscăciune a nasului şi gâtului,
vorbirea şi înghiţirea devin neplăcute, iar în timpul verii favorizează apariţia răcelilor. Pentru
creşterea umidităţii aerului se pot folosi vaporizatoare sub presiune.

17
c. Circulaţia aerului favorizează convecţia (transmiterea căldurii corpului către mediul
înconjurător).
Ventialţia insuficientă poate determina scăderea randamentului în cazul muncilor cu
caracter fizic, creşterea numărului de erori, precum şi frecvenţa şi gravitatea accidentelor de
muncă. Pentru a evita asemenea consecinţe se folosesc ventilatoare de diferite tipuri. Circulaţia
prea mare a aerului datorită curentului dintre uşi şi ferestre sau a unor ventialtoare
supradimensionate şi prost amplasate poate favoriza, îndeosebi iarna, apariţia răcelilor sau, în
cazuri mai grave, pareze faciale.

1.3. Tendinţe privind amenajarea locurilor d emunca în birou


În sensul său cel mai cuprinzător, organizarea muncii constă în proiectarea, alegerea şi
transpunerea în practică – în cadrul unei structuri determinate – a unui ansamblu de metode şi
forme de activitate, care au ca scop valorificarea cu eficienţă maximă a potenţialului material şi
uman, altfel spus, obţinerea unor rezultate de o valoare cât mai ridicată, cu investiţii cât mai
reduse de materiale, energie şi timp, precum şi realizarea condiţiilor optime pentru afirmarea
forţelor creatoare ale omului, pentru dezvoltarea deplină a personalităţii lui5.
Eficienţa este raţiunea însăşi a organizării muncii, scopul ei ultim. De aceea, ea îşi
găseşte consacrarea expresă în lege. Acest principiu fundamental, care pune accentul pe
economiile cât mai mari de materiale şi energie umană, trebuie să fie însă bine înţeles. Efectul
este amplificat – uneori în mod spectaculos faţă de rezultatele anterioare – în primul rând,
datorită investiţiei de inteligenţă, inventivităţii, îmbinării într-un mod nou a elementelor
procesului muncii.
Optimizarea procesului muncii implică îmbogăţirea continuă a experienţei omului ca
participant la acest proces, afirmarea şi dezvoltarea personalităţii lui6.
Organizarea muncii implică toate laturile procesului de muncă. Ea are în vedere atât
optimizarea relaţiilor dintre om, pe de o parte, şi mijloacele de muncă, pe de altă parte – direcţie
în care sunt chemate să acţioneze cu precădere ştiinţele economică şi tehnologică – cât şi
perfecţionarea relaţiilor dintre oameni în cadrul acestui proces, care nu poate fi decât social,
conştient, subsumat unei anumite finalităţi (scop). Organizarea muncii este prin excelenţă o
operă umană. Ea este nedespărţită de ordine, gândită şi înfăptuită în considerarea unor scopuri
prealabil determinate.

5
V. Buia şi Gh. Mohanu, „Organizarea şi disciplina muncii în unităţile socialiste de stat”, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti 1975, pag. 6
6
Idem 1.
18
Ambianţa cromatică poate constitui un factor de confort, dar şi de disconfort psihic,
acesta influenţând atât echilibrul psihofiziologic al omului, cât şi performanţele sale în muncă.
Importanţa cromaticii poate fi identificată în crearea unei ambianţe optime de muncă, în
tratamentul coloristic al echipamentului tehnic, ca sursă de semnale la pupitrele şi tabolurile de
comandă, ca element al mijloacelor de securitate şi protecţia muncii şi prin efectele psihologice
ale culorilor asupra muncitorilor.
a. Rolul cromaticii în crearea unei ambianţe optime de muncă
Opţiunile personalului muncitor converg, în general, spre o ambianţă cromatică şi, în
mod special, pentru o coloristică variată. Se constată o creştere a randamentului dacă activităţile
de muncă se desfăşoară într-o ambianţă cromatică, faţă de mediul acromatic.
Ambianţa cromatică plăcută este faţă de culorile verde-albăstrui, piersică, roz şi crem.
Persoanele de vârstă tânără şi femeile agreează mai mult nuanţele vii, în timp ce bărbaţii şi
bătrânii preferă tonurile sobre.
În alegerea culorilor pentru zugrăvirea încăperilor şi a dotărilor aferente trebuie să se
asigure următoarele grade de reflexie a luminii:
 plafoanele – cca 70%
 pereţii – cca 50-60%
 pardoseala – cca 15-30%
 birourile şi bancurile de lucru – 30-50%
 alte piese de mobilier şi utilaje – 25-30%
Pentru încăperile industriale nuanţele de gri sunt mai puţin „agresive”, nu distrag atenţia
şi sunt mai „rezistente” la aşezarea prafului şi a murdăriei. La locurile de muncă lipsite de lumină
naturală sau/şi unde procesele de producţie se desfăşoară la temperaturi scăzute, se recomandă
folosirea la zugrăveli şi vopsitorie tonurile calde – ivoriu, crem, piersică. În încăperile unde
procesele de producţie degajă multă căldură se vor folosi tonurile reci de verde şi de bleu. Pentru
spaţiile largi, boltite, sunt mai potrivite nuanţele de ivoriu, crem şi roz. Sufrageriile, camerele de
recreere şi odihnă vor fi zugrăvite în nuanţe de crem, vernil, piersică.
Pentru locurile de muncă, unde este necesară o percepţie vizuală foarte bună, sunt
recomandate nuanţe „blânde”, adică din paleta culorilor verde, gri şi albastru.
b. Tratamentul coloristic al echipamentului tehnic
Corpul maşinilor-unelte se va vopsi în gri-mediu, iar părţile sale componente în nuanţe de
gri-maroniu luminos, pentru că relevă mai pregnant părţile periculoase ale utilajului şi permite
concentrarea atenţiei muncitorului asupra obiectului muncii. Pentru echipamentele tehnice foarte
mari se va folosi culoarea verde. Suprafeţele maşinilor trebuie să fie semilucioase, iar părţile lor

19
interioare să fie vopsite în nuanţe mai luminoase decât părţile exterioare pentru a înlătura
umbrele, pentru a reflecta mai multă lumină asupra suprafeţelor de lucru şi pentru a detecta mai
uşor murdăria, în vederea înlăturării acesteia.
Pentru părţile vitale şi periculoase ale maşinilor-unelte, cum sunt: mecanismele de viteză,
margini tăioase, părţi mobile, comutatoare, pârghii etc., se recomandă contraste puternice în
tonuri şi nuanţe de roşu, galben, portocaliu şi albastru.
Suprafeţele de lucru ale birourilor, bancurilor etc., situate lângă maşinile-unelte nu se vor
vopsi sau acoperi cu materiale de culoare închisă.
Între culoarea maşinilor-unelte şi cea a ambianţei trebuie să se stabilească o anumită
balanţă care să evite contrastele perturbatoare.
c. Culoarea ca sursă de semnale la pupitrele şi tablourile de comandă
Culoarea constituie unul dintre factorii cei mai eficienţi pentru identificarea şi
discriminarea semnalelor, cu influenţă asupra promptitudinii şi corectitudinii comenzilor.
Codificarea cromatică a dispozitivelor de comandă contribuie la o mai bună discriminare
şi folosire a lor şi permite transferul muncitorilor de la o maşină la alta. Cel mai uşor de reţinut
sunt tonurile şi nuanţele pure ale spectrului cromatic.
La repartizarea semnalelor luminoase pe suprafaţa pupitrelor şi tablourilor de comandă
trebuie să se ţină seama de sensibilitatea cromatică şi întinderea medie a câmpului vizual al
operatorului; cele mai importante semnale fiind localizate în zona centrală a vizibilităţii, iar
semnalele mai puţin semnificative fiind plasate în porţiunile laterale.
Pentru operaţiunile de muncă de mare viteză, culorile roşu, portocaliu sau galben au mare
putere de mobilizare, iar pentru operaţiunile mai lente sunt indicate verdele şi albastrul.
Între lumina ambianţei, strălucirea maşinii-unelte şi strălucirea luminii semnalizatoare
trebuie realizat un contrast programat.
Pentru evitarea omisiunilor şi recepţionarea semnalelor luminoase, durata acestora
trebuie să fie cel puţin egală cu timpul necesar pentru parcurgerea cu privirea a întregii suprafeţe
a pupitrului sau tabloului de comandă.
d. Culoarea ca element al mijloacelor de securitate şi protecţie a muncii
Valenţele cromatice în realizarea mijloacelor de securitate şi protecţia muncii (afişe,
pliante, diapozitive, dispozitive etc.) decurg din efectele fiziologice pe care culorile le
declanşează şi în funcţie de care se utilizează astfel:
 galbenul – are luminozitatea cea mai puternică şi, fiind uşor de observat de la distanţă
este util pentru atragerea atenţiei în legătură cu existenţa unor obstacole, balustrade,
elevatoare etc.;

20
 oranjul – poate fi folosit pentru marcarea părţilor periculoase ale maşinii-unelte care pot
tăia, zdrobi sau atenţionarea zonelor radioactive, cu pericol de explozie etc.
 roşul – culoare vie, cu mare capacitate de mobilizare, se utilizează pentru semnalizarea
incendiilor şi identificarea materialelor ignifuge;
 albastrul – semnifică precauţia (nu atingeţi) culoare destinată avertizărilor;
 albul – sugerează necesitatea de curăţenie, marchează zonele libere de circulaţie, ariile de
depozitare, mari rezervoare.
a. Efectele psiho-fiziologice ale culorilor
Culoarea Efecte fiziologice Efecte neuropsihice
Roşu  Creşte presiunea sângelui  Culoare foarte caldă
 Ridică tonusul muscular  Stimulator general
 Activează respiraţia  Stimulator intelectual
 Produce senzaţii de apropiere în spaţiu
Portocaliu  Accelerează pulsaţiile inimii  Culoare caldă
 Stimulent emotiv
 Produce senzaţia de apropiere foarte
mare în spaţiu
Galben  Menţine presiunea sângelui  Culoare caldă şi veselă
 Favorizează secreţiile gastrice  Stimulează vederea
 Influenţează funcţionarea  Calmant în psiho-nevroze
normală a sistemului  Produce senzaţia de apropiere în spaţiu
cardiovascular
Verde  Scade presiunea sângelui  Culoare rece, liniştitoare
 Dilată vasele capilare  Dă impresia de prospeţime
 Facilitează deconectarea nervoasă
 Produce senzaţia de depărtare în spaţiu
Albastru  Scade presiunea sângelui  Culoare foarte rece şi liniştitoare
 Scade tonusul muscular  În exces poate provoca depresiuni
 Calmează respiraţia nervoase
 Produce senzaţia de depărtare în spaţiu
Violet  Creşte rezistenţa  Culoare rece, neliniştitoare şi
cardiovasculară descurajatoare
 Creşte rezistenţa plămânilor  Produce senzaţia de apropiere foarte
mare în spaţiu.
Schema 1.1 – Efectele fiziologice şi neuropsihice ale culorilor

Alegerea culorilor pentru zugrăvirea clădirilor şi a încăperilor, pentru vopsirea utilajelor,


mobilierului şi echipamentelor, prin care se urmăreşte atât efectul cromatic utilitar, cât şi cel
estetic şi psihologic, trebuie să se facă ţinându-se seama de caracteristicile de reflecţie şi
absorbţie a luminii menţionate în tabelele de referinţă aflate în lucrările de ergonomie.

21
Folosirea unei cromatici corespunzătoare contribuie la creşterea productivităţii muncii,
determină o stare psihologică stenică, diminuează eforturile şi deci şi oboseala, reduce rebuturile
şi micşorează frecvenţa accidentelor de muncă.
Muzica funcţională. Avantajele muzicii pentru activitatea de muncă au fost cunoscute
încă din antichitate, observându-se că concordanţa dintre ritmul melodiilor şi mişcările specifice
operaţiilor de muncă este benefică atât pentru obţinerea unei productivităţi constante ridicate, cât
şi pentru starea stenică şi buna dispoziţie a oamenilor. În epoca modernă, efectele pozitive ale
muzicii la locul de producţie (muzica funcţională) se manifestă prin creşterea randamentului,
îmbunătăţirea calităţii produselor, sporirea vigilenţei, reducerea oboselii şi a tensiunilor
nervoase, stimularea relaţiilor de colaborare şi reducerea absenteismului.
Muzica funcţională se recomandă acolo unde operaţiile de muncă au un caracter repetitiv
şi nu necesită atenţie concentrată permanentă (producţie în flux, la bandă rulantă) şi în munca de
noapte sau schimbul trei.
În privinţa genurilor muzicale se va ţine seama de preferinţele muncitorilor care sunt în
funcţie de vârstă şi grad de cultură, va fi dozată ziua în câte două reprize a treizeci de minute, iar
noaptea în patru reprize a treizeci de minute.
Nu se recomandă muzica funcţională acolo unde activităţile de muncă necesită o atenţie
susţinută, în încăperile cu zgomot foarte mare şi unde ritmul muzicii s-ar interfera cu semnalele
sonore, acoperindu-le. De asemenea, trebuie să se evite mascarea zgomotului specific provocat
de funcţionarea maşinilor care este un indiciu de verificare a bunei lor funcţionalităţi.
Corelaţia dintre organizarea muncii şi disciplina muncii. Între organizarea muncii şi
disciplina muncii există o strânsă legătură, aceste aspecte ale muncii completându-se reciproc.
Într-adevăr, prin organizarea muncii se creează condiţiile necesare pentru o bună
desfăşurare a muncii, iar prin disciplina muncii, desfăşurată în acest cadru organizatoric, se
asigură obiectivul procesului muncii, în condiţii de eficienţă, scop comun atât al primului
element cât şi al celuilalt.
Disciplina – şi ca specie a ei, disciplina muncii – se raportează la o colectivitate umană
organizată într-o anumită structură. Atât disciplina, cât şi organizarea muncii au ca scop
obţinerea unor rezultate cât mai bune, din punct de vedere cantitativ şi calitativ, cu investiţii cât
mai mici de timp, materiale şi forţă de muncă.
Prin organizarea muncii se instituie măsurile necesare pentru valorificarea optimă a
mijloacelor materiale şi a forţei de muncă în procesul de muncă, iar acest rezultat nu poate fi
atins fără îndeplinirea la timp şi în bune condiţii a tuturor îndatoririlor de serviciu ce formează

22
însuşi conţinutul disciplinei muncii7. Organizarea muncii are totuşi o sferă mai largă. Disciplina
muncii este strâns legată de ideea de subordonare, în cadrul unui raport juridic de muncă.
Organizarea muncii este o necesitate a procesului muncii în sine, chiar dacă acesta se realizează
independent, în afara unui raport de muncă şi deci în afara oricărei subordonări. Pe lângă aceasta,
organizarea muncii, chiar atunci când se realizează în cadrul unor raporturi de muncă şi al unui
colectiv, implică nu numai respectarea unor reguli de comportare, ci şi crearea unor condiţii
obiective şi luarea unor măsuri necesare pentru valorificarea optimă a mijloacelor materiale şi a
forţei de muncă.
Organizarea muncii „are aceeaşi vechime cu însăşi efectuarea muncii”. Civilizaţia umană
îşi are expresia, printre altele, în perfecţionarea continuă a organizării muncii.
Disciplina muncii este o componentă a organizării muncii: o bună organizare a muncii
implică şi stabilirea normelor de conduită corespunzătoare în desfăşurarea procesului muncii;
determină drepturile şi obligaţiile ce revin ambelor părţi în cadrul raporturilor juridice de muncă.
În mod corelativ, organizarea muncii este o condiţie a realizării muncii. Noţiunea de disciplină
presupune existenţa prealabilă a unui colectiv organizat, iar respectarea unor norme de conduită
în procesul muncii ar rămâne un simplu deziderat fără crearea condiţiilor organizatorice
corespunzătoare. Ne găsim, deci, în prezenţa unei legături indisolubile8.

7
V.Buia, Gh. Mohanu„Organizarea şi disciplina muncii în unităţile socialiste de stat”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti
1975, pag. 115
8
Sanda Ghimpu, I. Traian Ştefănescu, Şerban Beligrădeanu, Gh. Mohanu, „Dreptul muncii”, tratat, vol. II, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1979, pag. 8
23
CAPITOLUL II. ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA SI A CONDIŢIILOR DE
MUNCA IN CADRUL INTREPRINDERII PROMNORDEX SRL
2.1. Prezentarea generală a întreprinderii
Statutul întreprinderii (Anexa 1) este elaborat în conformitate cu prevederile Codului
Civil al Republicii Moldova nr. 1107-XV din 06 iunie 2002, Legii Republicii Moldova Nr.845-
XII din "03.01.1992 "Cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi", Legii Republicii Moldova
Nr.1265-XIV din 05.10.2000 "Cu privire 'la înregistrarea de stat a întreprinderilor şi
organizaţiilor", legislaţiei în vigoare.
Fondatorii Societăţii: COJUHARI DUMITRU născut la 17.07.1982, locul naşterii:
RÎBNIŢA, domiciliat: MD-2068, str.Studenţilor, 2/2, ap. 98, mun. Chişinău, Republica
Moldova, CA BULETIN DE IDENTITATE AL CET.RM seria A Nr. 28017299 eliberat
14.03.2000, c/i 2000028012616; ŞCERBINA VIORICA născută la 31.05.1976, locul naşterii:
IALOVENI, domiciliată: MD-6831, s. Zîmbreni, rl. Ialoveni, Republica Moldova, CA
BULETIN DE IDENTITATE AL CET.RM seria A Nr. 44038793 eliberat 04.09.2001, c/i
0992110442369 numiţi în continuare "asociaţii" au convenit următoarele: au constituit Societatea
Comercială "PROMNORDEX" S.R.L. .
Denumirea completă a Societăţii: Societatea Comercială "PROMNORDEX" S.R.L.
Denumirea prescurtată: S. C. "PROMNORDEX" S.R.L.
Conform Certificatului de Înregistrare (Anexa 2) Sediul societăţii: MD-2009,
str.Alecsandri Vasile, 13, mun. Chişinău, Republica Moldova
Societatea are statut de persoană juridică de drept privat, cu scop lucrativ (comercial).
Persoana juridică are un patrimoniu distinct şi răspunde pentru obligaţiile sale cu acest
patrimonii; poate să dobândească şi să execute în nume propriu drepturi patrimoniale şi
personale nepatrimoniale, să-şi asume obligaţii, poate fi reclamant şi pârât în instanţa de
judecată.
După forma sa organizatorico-juridică Societatea este societate cu răspundere limitată.
Societatea obţine drepturile de persoană juridică din dată înregistrării de stat în modul stabilit.
Societatea dispune de bilanţ autonom şi conturi bancare, are ştampilă cu denumirea sa şi
imaginea emblemei.
Societatea a fost creată pe termen nelimitat. Societatea poate constitui la rândul său filiale
şi reprezentanţe în Republica Moldova şi în străinătate dacă legea nu prevede altfel.
Societatea a fost creată pentru desfăşurarea activităţii de antreprenoriat ce prevede
fabricarea producţiei, executarea lucrărilor şi prestarea serviciilor, desfăşurată în mod
independent, din propria iniţiativă, din numele întreprinderii, pe riscul propriu şi sub răspunderea

24
sa patrimoniala, de către organele ei cu scopul de a asigura o sursă permanentă de venituri.
Pentru a-şi realiza sarcinile asumate Societatea va desfăşura următoarele genuri de activitate:
1. Tipărirea altor publicaţii (cărţi, broşuri etc)
2. Legătorie şi finisare
3. Alte activităţi anexe poligrafiei 4. Publicitate
Capitalul social determină valoarea minimă a activelor pe care trebuie să le deţină
societatea comercială şi se formează din aporturile fondatorilor, exprimate în lei.
La data constituirii Societăţii, capitalul social este de 5400 lei, divizat în părţi sociale
după cum urmează:
COJUHARI DUMITRU - 3240 lei, 60%
ŞCERBINA VIORICA - 2160 lei, 40%
Capitalul social se varsă integral în cel mult 6 luni de la data înregistrării societăţii.
Asociatul unic varsă integral aportul până la data înregistrării societăţii comerciale. Aporturile la
capitalul social al societăţii pot fi depuse în numerar şi în natură. Prestaţiile în muncă şi serviciile
depuse la înfiinţarea societăţii şi pe parcursul existenţei fel nu pot constitui aport Ia formarea sau
majorarea capitalului social.
La data înregistrării societăţii, fiecare asociat este obligat să verse in numerar cel puţin
40% din aportul subscris.
în cazul în care asociatul nu a vărsat în termen aportul, oricare asociat are dreptul să-i
ceară în scris aceasta, stabilindu-i un termen suplimentar de cel puţin o lună şi avertizându-I cu
posibilitatea excluderii din societate. Dacă aportul nu este vărsat în termenul suplimentar,
asociatul pierde dreptul asupra părţii sociale şi asupra fracţiunii vărsate, fapt despre care trebuie
notificat.
Aportul în natură la capitalul social al societăţii are ca obiect orice bunuri aflate în
circuitul civil. Bunurile se consideră a fi transmise cu titlu de proprietate. Nu se pot constitui
aporturi la formarea sau la majorarea capitalului social al societăţii creanţele şi drepturile
nepatrimoniale. Valoarea aportului în natură la capitalul social se aprobă de adunarea generală.
Societatea eliberează asociatului care a vărsat aportul integral un certificat prin care se atestă
deţinerea părţii sociale şi mărimea ei. Valoarea certificatului părţii sociale echivalează cu
mărimea aportului la Capitalul social ai Societăţii depus de fondator.
Părţile sociale (aporturile) ale asociaţilor sînt transmise Societăţii în termenii prevăzuţi de
actul de constituire al Societăţii, iar persoanele, care devin membri,cu părţi sociale, după crearea
Societăţii, le depun în modul stabilit de adunarea generală a Societăţii.
Capitalul social poate fi majorat pe contul:

25
 beneficiului restant la dispoziţia Societăţii după achitarea plăţilor la buget;
 noilor părţi sociale.
 în cazul majorării capitalului social, aportul în natură se varsă în termenul
stabilit de adunarea generală, dar nu mai târziu de 60 zile de la adoptarea hotărârii de
majorare a capitalului social.
Capitalul social poate fi micşorat pe contul:
 micşorării valorii certificatelor de parte socială;
 răscumpărării de către Societate a certificatului de parte socială a
Asociatului retras din componenta ei, cu anularea ulterioară a acestui certificat. Asupra
părţii sociale a soţilor în societate dobândite în timpul căsătoriei se aplică regimul juridic al
proprietăţii comune în devălmăşie.
Soţul asociatului nu poate cere divizarea părţii sociale şi nici primirea sa în societate.
Societatea este obligată să creeze un capital de rezervă de cel puţin 10% din cuantumul
Capitalului social. Capitalul de rezervă se creează prin prelevări anuale din beneficiu până se
atinge cuantumul prevăzut. Mărimea prelevărilor anuale este stabilită de către adunarea generală
a Asociaţilor, dar nu poate constitui mai puţin de 5% din suma beneficiului net, pînă la atingerea
mărimii stabilite de actul de constituire. Dacă valoarea activelor nete ale societăţii se reduce sub
nivelul capitalului social şi al capitalului de rezervă, vărsămintele în capitalul de rezervă reîncep.
Asociaţii pot depune cote suplimentare la aport pentru acoperirea pierderilor suportate de
Societate sau în cazul în care temporar sînt necesare asemenea cote. Cota suplimentară nu
majorează aportul Asociatului la Capitalul social. Plata cotelor suplimentare se efectuează
proporţional cu aporturile la Capitalul social. Decizia privind depunerea cotelor suplimentare şi
valoarea acestora este adoptată de adunarea generală prin votul unanim a Asociaţilor; cu privire
la modul şi termenele de depunere - cu majoritatea de 3/4 din voturile Asociaţilor.
Asociaţii nu-şi asumă obligaţii pentru executarea unor servicii suplimentare.
Organele de conducere ale Societăţii sînt:
 Adunarea generală al Asociaţilor;
 Administratorul;
 Comisia de cenzori sau cenzorul, numit in continuare "Cenzor".
1. Adunarea generală. evidenţa voturilor asociaţilor
De competenţa exclusivă a adunării generale ţine:
 modificarea actului de constituire, majorarea sau reducerea Capitalului social; :
 aprobarea raportului şi bilanţului anual, repartizarea beneficiului;
 alegerea şi revocarea Administratorului;

26
 alegerea şi revocarea Cenzorului;
 aprobarea modului de remunerare a muncii şi a salariilor tarifare ale
Administratorului şi Cenzorului;
 excluderea Asociatului din Societate;
 aprobarea contractelor, încheiate pe sume ce depăşesc de 1/4 ori Capitalul social,
precum şi a contractelor încheiate între Societate şi Asociaţii ei;
 aprobarea deciziilor cu privire la răspunderea materială a Administratorului şi
Cenzorului;
 reorganizarea şi dizolvarea Societăţii.
La aprobarea deciziilor în cadrul adunării generale sau fără convocarea adunării generale
Asociaţii posedă numărul de voturi proporţional cu valoarea certificatelor părţii sociale.
Adunarea generală a asociaţilor este deliberativă, dacă cei prezenţi constituie cel puţin 3/4 din
numărul total de voturi. în cazul când adunarea generală nu întruneşte numărul necesar de
asociaţi, se convoacă o noua adunare generală cu aceiaşi ordine de zi. Adunarea poate avea loc
într-un termen ce nu depăşeşte 2 săptămâni de la data adunării ce a eşuat şi este considerată
deliberativă, indiferent de numărul de voturi reprezentăţive.
Deciziile în orice probleme se adoptă cu majoritatea şimplă de voturi, cu excepţia
problemelor expuse în subpunctele 1,2,6,9 ale punctului 6.1. Pentru adoptarea deciziei privind
aceste probleme se cere o majoritate de 3/4 din numărul total de voturi al Asociaţilor. Dacă
numărul Asociaţilor e mai mic de 3 şi aporturile acestora sînt egale, problema va fi adoptată
numai cu acordul tuturor Asociaţilor Societăţii.
Asociatul nu are drept de vot la examinarea problemei cu privire la tragerea sa la
răspundere şi acceptarea contractului său încheiat cu Societatea.
Adunările pot fi anuale şi extraordinare.
Adunările anuale se convoacă în modul stabilit de legislaţie. Adunarea extraordinară
poate fi convocată la cererea:
 Administratorului, dacă aceasta o cer interesele Societăţii în ansamblu;
 Cenzorului;
 Asociaţilor care posedă în ansamblu mai mult de 10% de voturi.
Dacă în decursul a 8 zile Administratorul n-a îndeplinit cerinţa dată, Asociaţii sînt în
drept să convoace şinguri Adunarea.
În cazurile în care e imposibilă convocarea operativă a Adunării pentru soluţionarea
problemelor urgente, privind activitatea Societăţii, precum şi în alte cazuri, stabilite în
documentele interne ale Societăţii, se admite adoptarea hotărârilor prin metoda chesţionării

27
Asociaţilor în modul stabilit de legislaţie. Decizia prin metoda chesţionării se consideră adoptată,
dacă împotriva ei nu s-a pronunţat nici unul dintre Asociaţi.
Fiecare asociat este în drept să participe la adunarea generală a asociaţilor societăţii
personal sau prin intermediul reprezentantului său.
Reprezentarea asociatului este legalizată în formă de procură în modul stabilit de lege.
În celelalte cazuri, privind convocarea Adunării şi includerii pe ordinea de zi a unor sau
altor probleme, Asociaţii se conduc de legislaţia în vigoare.
2. Organul executiv (administratorul). Activitatea curentă a Societăţii este condusă de
Administrator.
Administratorul:
 organizează activitatea Societăţii, ţinerea evidenţei contabile şi a lucrărilor de
secretariat; angajarea lucrătorilor la Societate şi eliberarea lor din funcţie;
 încheie tranzacţii în numele Societăţii;
 este în drept să acţioneze, fără procura, în numele Societăţii, cu condiţia să respecte*
prevederile prezentului Act de constituire şi să execute hotărârile adunării;
 întocmeşte darea de samă şi bilanţul anual şi le prezintă adunării;
 organizează executarea hotărârilor adunării;
 soluţionează alte probleme privind activitatea Societăţii, cu excepţia celor ce ţin
nemijlocit de competenţa adunării.
Administratorul societăţii reprezintă societatea în relaţiile cu terţe persoane fără procură.
3. Cenzorul. Cenzorul are dreptul:
 să efectueze controlul economic - financiar asupra activităţii Societăţii din iniţiativă
proprie;
 să ceară de la funcţionarii Societăţii prezentarea tuturor materialelor necesare şi a
explicaţiilor personale;
 să participe cu vot consultăţiv la şedinţele organului executiv (Consiliului de
administraţie).
 transmite adunării materialele cu rezultatele controlului efectuat;
 să nu divulge secretele comerciale privind activitatea Societăţii;
 să ceară convocarea extraordinară a adunării, dacă sînt în pericol interesele esenţiale
ale Societăţii sau au fost descoperite încălcări grave comise de funcţionării Societăţii.
Drepturile şi obligaţiile asociaţilor. Asociaţii Societăţii au dreptul:
 să participe la conducerea şi la activitatea societăţii in condiţiile stabilite de lege şi
prezentul act de constituire;

28
 să cunoască informaţia despre activitatea societăţii şi să ea cunoştinţă de cărţile
contabile şi de altă documentaţie;
 să participe la repartizarea profitului societăţii, proporţional participaţiunii la capitalul
soctel;
 să primească, in caz de lichidare a societăţii o parte din valoarea activelor ei rămase
după satisfacerea creanţelor creditorilor, proporţional participaţiunii la capitalul
social;
 să întreprindă alte acţiuni prevăzute de lege.
Asociaţii Societăţii sînt obligaţi:
 să transmită participaţiunea la capitalui social în ordinea, mărimea, modul şi termenul
prevăzut in prezentul act de constituire;
 să nu divulge informaţia confidenţială despre activitatea societăţii;
 să comunice imediat societăţii faptul schimbării domiciliului sau a sediului, a numelui
sau a denumirii, altă informaţie necesară exercitării drepturilor şi îndeplinirii
obligaţiilor societăţii şi ale membrilor ei;
 să îndeplinească alte obligaţii prevăzute de lege sau de prezentul act de constituire.

2.2. Analiza indicatorilor de eficienta economico-financiara


Analiza financiară poate fi definită ca proces de folosire a instrumentelor şi tehnicilor
standard pentru analiza documentelor financiare ale întreprinderii, obiectiv indispensabil
pentru decizia de investiţii şi de finanţare pentru fundamentarea corectă a măsurilor întreprinse
de conducerea întreprinderii. Pentru aceasta analiza financiară apelează la documentele de
sinteză contabilă (bilanş, cont de rezultate, bugetul de venituri şi cheltuieli şi execuţia acestuia,
raportul de gestiune).
Analiza financiară a stării actuale a întreprinderii e necesară pentru a stabili punctele de
reper şi cele slabe ale gestiunii financiare actuale (analiza internă) cu csopul fundamentării
unor noi strategii sau pentru a satisface interesele partenerilor economici şi financiari (analiza
externă), pentru fundamentarea unor posibile acţiuni de cooperare cu întreprinderea în cauză.
Datele necesare analizei financiare a stării actuale a fabrici se prezintă de formularele:
- Nr. 1 „Bilanţ contabil”9
- Nr. 2 „Raportul privind rezultatele financiare”
- Nr. 4 „Raportul privind fluxul mijloacelor băneşti”
- Nr. 6 „Anexa la raportul privind rezultatele financiare”

9
Anexa 1
29
Analiza financiară se face ţinînd cont de următoarele metode de analiză:
Analiza pe verticală constă în calcularea ponderii fiecărui articol din bilanţ în suma lui
totală. Compararea în dinamică a acestor mărimi, ne permite de a aprecia modificările
structurale în componeţa activelor şi surselor de acoperire a acestora.
Analiza pe orizontală reprezintă calcularea ritmului de creşter a fiecărui
indicator . Utilizarea datelor aferente cîtorva perioade consecutive, permite de a urmări
tendinţele variaţiei indicatorilor.
Analiza lichidităţii şi solvabilităţii. Lichiditatea şi solvabilitatea financiară exprimă
capacitatea unei societăţi de a face faţă plăţilor scadente (la termen). În timp ce lichiditatea
financiară reflectă capacitatea de plată pe termen scurt a unei firme, solvabilitatea vizează
coordonatele pe termen mediu şi lung ale plăţilor unei firme.
Lichiditatea generală reflectă capacitatea activelor circulante disponibile materializate
în stocuri, facturi neîncasate, plasamente pe termen scurt, de a se transforma în disponibilităţi
băneşti cere să acopere datoriile scadente.
a) Mărimi absolute :
LG = AC - DTS ,
unde :
DTS – (total datorii financiare şi asimilate <1 an) +(alte datorii +Ttotal <1 an)
b) Mărimi relative , calculate ca rată a lichidităţii generale (RLG) :
*
AC
RLG  *100
DTS
Lichiditatea intermediară evidenţiază capacitatea activelor circulante, altele decât
stocurile de a participa la finanţarea datoriilor scadente. Lichiditatea intermediară îmbracă două
forme şi anume :
a) Forma absolută
LI=(AC - S ) –DTS
unde:
LI – lichiditatea intermediară
S – stocurile
DTS – (total datorii financiare şi asimilate <1 an ) + (alte datorii +Ttotal < 1 an)
b) Forma relativă
AC  S
*
RLI  *100
DTS
Lichiditatea efectivă măsoară gradul în care disponibilităţile băneşti acoperă plăţile
scadente. Îmbracă şi ea două forme :
30
Forma absolută
LE = TR – DTS ,
unde :
LE – lichiditatea efectivă;
TR – trezoreria din activul bilanţier;
DTS – (total datorii financiare şi asimilate < 1 an) + (alte datorii . Ttotal <1 an);
b) Forma relativă :
TR
RLI  *100
DTS
Exerciţiul practic la societatea “Promnordex ” SRL :
- Lichiditatea generală
a) Mărimi absolute :
LG = AC* - DTS
LG2014 = 127 131 193 -10909815 = 114432977
LG2015 = 190 315 562 – 19905510 = 110616344
b) Mărimi relative :
*
AC
RLG  *100
DTS
LG2014 = 127 131 193 -10909815 = 114432977
LG2015 = 190 315 562 – 19905510 = 110616344
Lichiditatea intermediară
a) Forma absolută :
LI=(AC - S ) –DTS
LI2014 = (127 131 193 – 57882782) – 10909815 = 43153700
LI2015= (190 315 562 – 68625237) – 19905510 = 22157700
b) Forma relativă :
AC  S
*
RLI  *100
DTS
LI2014 = (127 131 193 – 57882782)/10909815 = 43153700
LI2015= (190 315 562 – 68625237)/19905510 = 22157700
Rata lichiditatii generale: În 2015 se observă o scădere a ratei lichidităţii generale cu
datorită creşterii datoriilor pe termen scurt în valori absolute, respectiv faţă de o scădere a
activelor circulante în valori absolute, respectiv în valori relative.

31
Rata lichiditatii intermediare: În 2015 faţă de 2014 se observă o scădere a ratei
lichidităţii intermediare, datorită scăderii activelor circulante în valori absolute şi creşterii lente a
stocurilor în valori absolute cât şi o creştere a datoriilor pe termen scurt în valori relative.
Rata lichiditatii efective : În 2015 faţă de 2014 se observă o scădere bruscă a ratei
lichidităţii efective, datorită scăderii trezoriei(mijloacelor bănești) în valori absolute, cât şi o
creştere a datoriilor pe termen scurt în valori absolute respectiv cu mărimi relative.
Analiza solvabilităţii financiare
Starea patrimonială a întreprinderii "Promnordex " SRL. Analiza structurii
patrimoniului "Promnordex " SRL conform rezultatelor raportului financiar pe anul 2015 este
efectuat în baza tabelului 2.1:
Tabelul 2.1.
Analiza structurală a patrimoniului "Promnordex " S.R.L.
Sold la
ACTIV
Cod Începutul Sfîrşitul 2015-
rd. perioadei de perioadei de 2015
gestiune gestiune
2 3 4 5
Active imobilizate
Mijloace fixe 040 162820 40144 -122676
Total active imobilizate 130 162820 40144 -122676
(rd.010 + rd.020 + rd.030 + rd.040 + rd.050 + rd.060
+ rd.070 + rd.080 + rd.090 + rd.100 + rd.110 +
rd.120)
Active circulante
Materiale 140 25812 20837 -4975
Obiecte de mică valoare și scurtă durată 160 3835 -
1912443
Mărfuri 180 7644343 5731900 3755788
Creanțe comerciale 190 10191620 13947408 3165087
Avansuri acordate curente 210 3165087 4853589 227481
Creanțe ale bugetului 220 253918 481399 -258863
Numerar în casierie și la conturi curente 250 411437 152574 -
1912443
Alte active circulante 290 16686 18750 3755788
Total active circulante 300 21 708 903 29 389 666 7680763
(rd.140 + rd.150 + rd.160 + rd.170 + rd.180 + rd.190
+ rd.200 + rd.210 + rd.220 + rd.230 + rd.240 +
rd.250 + rd.260 + rd.270 + rd.280 + rd.290)
Total active 310 21 871 723 29 429 810 7558087
(rd.130 + rd.300)

32
Sursa: Elaborat de autor în baza Raportului financiar pe anul 2015 (anexa 3)
Patrimoniul întreprinderii poate fi analizat nu doar la valoarea de bilanţ, dar şi la valoarea
netă a acestuia. În ultimul caz se foloseşte noţiunea patrimonuilui (activului) net.
Patrimoniul net = Total Activ – Datorii pe termen lung – Datorii pe termen scurt.
În aceste condiţii conţinutul economic al indicatorului în cauză poate fi expus astfel:
patrimoniul net reflectă mărimea activelor controlate de întreprindere care sunt formate numai pe
seama surselor proprii de finanţare şi nu sunt împovărate de datorii.
Tabelul 2.2.
Analiza patrimoniuului net
2015 2014 Abaterea (+/-)
1.Total Activ 21 871 723 29 429 810 7558087
2.Datorii pe termen lung 10914624 18 692 970 7778346
3.Datorii pe termen scurt 21 871723 29 429 810 7558087
4.Patrimoniul net 48762483 43854541 48762
Sursa: Sursa: Elaborat de autor în baza Raportului financiar pe anul 2015 (anexa 3)

Apariţia valorii negative a patrimoniului net confirmă, de regulă o stare de criză, cînd
întreprinderea nu dispune de active formate pe seama surselor proprii şi activitatea pe deplin se
finanţează datorită surselor împrumutate. Deci, se constată dependenţa financiară absolută a
întreprinderii de creditorii acesteia. Însă în cazul "Promnordex " SRL valoarea pozitvă a
patrimoniului net nu semnalează existenţa aspectelor dificile în dezvoltarea întreprinderii.
"Promnordex " SRL. Informaţia conţinută în tabelul 1 atestă faptul că în structura "Promnordex
" SRL prevalează activele pe termen lung. Se observă o creştere absolută şi relativă acestei
grupe de active, care de facto şi reprezintă obiectul activităţii "Promnordex " SRL, adică
comercializarea produselor birotice, papetărie și de cancelarie. Creanţele pe TS privind
decontările cu bugetul – acest indicator este o generalizare a informaţiei privind existenţa,
înregistrarea şi achitarea creanţelor aferente decontărilor cu bugetul. Acest indicator a crescut în
anul 2015 cu 33176025 lei mai puțin faţă de anul precedent, cînd a constituit 9319340 lei.
Această situaţie este determinată de faptul că întreprinderea are de recuperat sume ale taxei pe
valoarea adăugată de la buget.
Creanţele pe TS ale personalului – reprezintă datorii ale angajaţilor faţă de întreprindere,
care pot apărea în urma: acordării avansurilor spre decontare (titularilor de avans); procurării de
către angajaţi a mărfurilor cu achitarea în rate; recuperării de către gestionari a daunei materiale
cauzate; altor datorii (privind pensiile alimentare şi alte titluri executorii, privind plăţile efectuate
în folosul angajaţilor pentru serviciile comunale etc.).

33
Ele pot fi înregistrate în contabilitate în baza urmatoarelor documente: dispoziţia de plată;
lista (statul de plată); documentele cu titluri executorii; lista de inventariere a creanţelor şi
datoriilor; decizia privind recuperarea daunelor materiale cauzate; angajamentul de plată;
În 2015 creşterea Creanţelor pe TS ale personalului este considerabilă şi constituie 341497
lei, ceea ce este cu -238869 lei mai mult decît în 2014. Însă aceasta se explică prin faptul că
"Promnordex " SRL a suportat un furt de materiale de către angajaţi. În prezent cazul se precaută
în judecată. Mijloacele băneşti, ultima componență a activelor curente, "Promnordex " SRL. Se
constituie din conturi curente în moneda naţională, conturi curente în valută străină precum şi
mijloacele păstrate în casă. Spre deosebire de alte componente ale Activelor întreprinderii, acest
indicator descreşte în 2015, ceea ce se lămureşte prin faptul, că se majorează Avansurile pe
termen scurt acordate în 2015. În tabelul de mai jos sunt prezentate ponderile fiecărui component
în Total Activ.
Tabelul 2.3.
Analiza structurii activelor "Promnordex " SRL valoarea totală a activelor
Denumirea Ponderea în Total Activ Ponderea în Total Activ
2014(%) 2015(%)
1.Active pe TL 0,6076 0,137
Active materiale pe TL 0,6076 0,1375
2.Active curente 99,39 99,86
Stocuri 72,79 82,18
Creanţe pe TS 19,84 16,88
Mijloace băneşti 6,17 0,778
3.Total Active pe TL 100% 100%
Sursa: Sursa: Elaborat de autor în baza Raportului financiar pe anul 2015 (anexa 4)

3.Total Active pe TL

Mijloace băneşti

Creanţe pe TS

Stocuri

2.Active curente

Active materiale pe TL

Active nemateriale

1.Active pe TL

Figura 2.1. Ponderea activelor in total activ


Sursa: Elaborat de autor în baza Raportului financiar pe anul 2015 (anexa 3)
34
Analizînd tabelul unde sunt prezentate toate componentele, ce compun activele
întreprinderii, ponderea maximală a activelor curente inclusiv, stocurile în 2014 alcătuind
72,79 %, iar în 2015 alcătuind 82,18 %, în acest caz existenţa volumului mare al stocurilor nu
presupune „îngheţarea” mijloacelor băneşti, deoarece stocurile la "Promnordex " SRL
reprezintă blocurile locative nefinisate. Venit întreprinderea "Promnordex " SRL va obţine doar
la darea în exploatare a acestor case. Activele pe termen lung au o pondere neînsemnată în Total
Activ, care reprezintă 0,6 % în 2014 şi 0,137 % în 2015; astfel activele pe termen lung la
"Promnordex " SRL nu sunt utilizate în procesul de producţie, ci pentru necesităţile generale şi
administrative ale întreprinderii. "Promnordex " SRL nu necesită active pe termen lung în
scopuri productive deoarece ea nu dispune de licenţă de activitate în domeniul producției, astfel
firma operează drep realizator.
Rata activelor curente = AC/TA
Tabelul 2.4.
Rata activelor curente
2015 2014 2015-2014
Active curente 21 708 903 29 389 666 7680763

Total Active 21 871 723 29 429 810 7558087

Rata activelor curente= AC/TA 51% 49% -2%


Sursa: Elaborat de autor în baza Raportului financiar pe anul 2015 (anexa 3)
Indicatorul respectiv caracterizează corelaţiile interne existente între elementele
patrimoniului. Nivelul ridicat al acestui coeficient determină tendinţa spre accelerarea rotaţiei
patrimoniului întreprinderii şi contribuie la reducerea sumei mijloacelor economice necesare
pentru menţinerea volumului activităţii.
Rezultatele financiare ale activităţii (formarea şi utilizarea profitului) şi
rentabilitatea. Veniturile, cheltuielile şi rezultatele sunt reflectate în raportul privind rezultatele
financiare separat, pe tipuri de activităţi ale întreprinderii şi pe evenimente excepţionale.
Profitul (pierderea) net(ă) se repartizează şi se utilizează: pentru plata dividentelor;
conform deciziilor suplimentare ale adunării generale ale fondatorilor.
Calculul şi analiza indicatorilor rezultatelor financiare şi rentabilităţii
1. Profitul brut din activitatea de desfacere – reflectă rezultatul financiar obţinut din
vînzări nete. Acest indicator nu poate fi calculat din cauza insuficienţei datelor.
Profit brut = Venit din vînzări – Costul vînzărilor

35
Examinarea profitului perioadei de gestiune pînă la impozitare permite a evidenţia, din
care surse principale de venituri întreprinderea analizată îşi acoperă consumurile şi cheltuielile,
care este evoluţia lor şi cоt de stabile sînt acestea.
Profitul perioadei de gestiune pînă la impozitare nu trebuie confundat cu venitul
impozabil, care se determină în baza profitului contabil şi poate să devieze de la ultimul cu
mărimea diferenţelor permanente şi temporare. Venitul impozabil se calculează în declaraţia
fiscală completată anual, conform legislaţiei în vigoare. Profitul perioadei de gestiune pînă la
impozitare se utilizează pe larg în procesul analizei financiare pentru determinarea nivelului de
rentabilitate a activelor şi altor indicatori, care caracterizează eficienţa activităţii unităţilor de
producţie.
În cadrul analizei se examinează structura acestui indicator generalizator şi gradul în care
fiecare compartiment a contribuit la modificarea lui. Diagnosticul şi estimarea acestui indicator
generalizator începe examinarea structurii lui în dinamică, prin utilizarea următorului tabel
analitic.
Tabelul 2.5.
Analiza rezultatelor financiare
Indicatori 2015 2014 2015-
2014
Venituri din vînzări (611) 19623193 26232922 6609729
Costul vînzărilor (711) 16733583 21623540 4889957
Profitul brut (pierdere globală) (rd.010-rd.020) 2889610 4609382 1719772
Alte venituri operaţionale (612) 4736 237112 232376
Cheltuieli comerciale (712) 27777 267531 239754
Cheltuieli generale şi administrative (713) 539519 583979 44460
Alte cheltuieli operaţionale (714) 415531 351099 -64432
Rezultatul din activitatea operaţională: profit (pierdere) 1911519 3643885
(rd.030+rd.040-rd.050-rd.060-rd.070) 1732366
Rezultatul din activitatea de investiţii: profit (pierdere) 38646 (590117)
(621-721) -628763
Rezultatul din activitatea financiară: profit (pierdere) 1950165 3053768
(622-722) 1103603
Rezultatul din activitatea economico-financiară: profit 250798 367907
(pierdere) (± rd.080 ± rd.090 ± rd. 100) 117109
Rezultatul excepţional: profit (pierdere) (623-723) 1699367 2 685 861 6609729
Profitul (pierderea) perioadei de gestiune pînă la 19623193 26232922
impozitare (±rd.110 ± rd.120) 4889957
Cheltuieli (economii) privind impozitul pe venit (731) 16733583 21623540 1719772
Profit net (pierdere) (± rd.130 ± rd.140) 2889610 4609382 301629
Sursa: Elaborat de autor în baza Raportului financiar pe anul 2015 (anexa 3)
În baza datelor din tabel la „ Promnordex ” SRL se observă o tendinţă de creştere a
profitului perioadei de gestiune pînă la impozitare faţă de anul precedent cu 4197157 lei.

36
Din tabel rezultă că la „ Promnordex ” SRL sporirea profitului din activitatea
operaţională faţă de anul precedent în mărime de 3 895 108 a fost asigurată pe baza modificărilor
pozitive a unuia din factorii indirecţi, şi anume a altor cheltuieli operaţionale, care a contribuit la
majorarea indicatorului rezultativ. Această modificare pozitivă a fost influenţată de reducerea
considerabilă a altor cheltuieli operaţionale privind arenda curentă, amenzi, penalităţi,
despăgubiri achitate sub formă de sancţiuni, de reducerea plăţii dobînzilor pentru credite şi
împrumuturi şi a cheltuielilor indirecte nerepartizate de producţie, a altor cheltuieli operaţionale.
Veniturile și cheltuielile întreprinderii. Veniturile se constată în baza principiului
specializării exerciţiilor, în perioada de gestiune în care au fost oţinute sau produse, indiferent de
momentul efectiv al intrării mijloacelor băneşti sau altei forme de compensare. Veniturile de la
predarea activelor în arendă, se recunosc în baza metodei calculării la momentul plăţii, care este
indicată în contract. Veniturile de la activitatea de investiţii (vînzarea activelor pe termen lung)
se determină prin metoda transmiterii dreptului de proprietate.

Figura 2.2. Structura veniturilor din vânzări din activitatea operațională


Sursa: Elaborat de autor în baza Raportului financiar pe anul 2015 (anexa 3)

Veniturile de la activitatea financiară includ veniturile, determinate în evidenţă la


momentul majorării sumei şi structurii capitalului propriu, împrumuturilor, creditelor şi altor
active financiare ale întreprinderii. Veniturile excepţionale sunt veniturile nelegate cu activitatea
obişnuită a întreprinderii (calamităţi naturale, schimbări în legislaţie şi altele) şi se determină
prin metoda de calcul. Veniturile obţinute în perioada de gestiune, dar aferente perioadelor
viitoare, sunt reflectate separat în evidenţă şi rapoartele financiare şi se includ în veniturile

37
curente pe măsura sosirii perioadei de gestiune aferente. Ele cuprind sumele lipsurilor care
urmează să fie recuperate de persoanele vinovate în următoarele perioade de gestiune.
Tabelul 2.6.
Venituri din activitatea financiară
Indicatori 2015 2014 2015-2014
1 3 4
Venituri - total (rd, 1780+.. .+1840) 1892024 2772132 -7110756
inclusiv din: redevenţe (6221) 0
arenda finanţată a activelor materiale pe
termen lung (6222) 0
diferenţe de curs valutar (6223) 1805257 2442318 -7965717
active intrate cu titlu gratuit (6224) 77863 30120 0
subvenţii de stat, prime, premii şi sume
sponsorizate (6225)
contracte de neantrenare în concurenţă (6226) 0
alte venituri (6227) 8904 299694 352897
Sursa: Elaborat de autor în baza Raportului financiar pe anul 2015 (anexa 3)
Pe parcursul activităţii sale întreprinderea "Promnordex " SRL nu a obţinut încă venit din
activitatea operaţională. Totodată, a înregistrat alte venituri operaţionale în sumă de 464576490
lei pe perioada anului 2015, precum şi venituri din activitatea financiară (şi anume din diferenţe
de curs valutar) în valoare de 1805257 lei în 2015 şi 2442318 lei în 2014.
Tabelul 2.7.
Determinarea tipului de bază (prevalent) al activităţii privind veniturile din vînzări
în conformitate cu Clasificatorul Activităţilor din Economia Moldovei (CAEM) (2015)
Tipul activităţii economice Cod Clasa Secţia Suma veniturilor din Cota, %
rd. (subclasa) caEm vînzări efectuate în
conform perioada de gestiune
CAEM
1 2 3 4 5 6
Comert produse alimentare 1090 G 52272 307637785 99.6%
Servicii de arenda 1100 4883359 0.4%
engros 1110 51389
altele 1120
1130
1140
Sursa: Raportul financiar pe anul 2015(Anexa 3)
De obicei, pentru aprecierea rentabilităţii se determină raportul dintre profit şi următorii
indicatori: Venitul din vînzări;Valoarea totală a activelor; Capital propriu;
În practica analitică, rezultatele activităţii de desfacere a produselor finite se
examinează cu ajutorul indicatorului generalizator de eficienţă – rentabilitatea venitului din
vânzări sau profitabilitatea vînzărilor, care reflectă în ce măsură întreprinderea este capabilă să
obţină profit din activitatea de desfacere sau profitabilitatea acesteia. Rentabilitatea venitului
din vînzări se calculează cu ajutorul următoarei formule:
38
Rv = P/ VV x 100 (%), Unde:
Rv - rentabilitatea venitului din vînzări;
P – profitul perioadei de gestiune pînă la impozitare;
VV –venitul din vînzări în perioada de gestiune;
Însă la baza rezultatelor venitului din vînzări stă profitul brut. În acest context formula
de bază poate fi transformată astfel:
RV = (P / VV) x (Pb / Pb) = Cr x RC
Unde:
Pb - profitul brut;
Cr - corelaţia dintre profitul perioadei de gestiune până la impozitare şi profitul
brut;
RC - rentabilitatea comercială.
Pentru a reprezenta acesta în dinamică, vom utiliza tabel de mai jos.
Tabelul 2.8.
Date iniţiale pentru analiza rentabilităţii venitului din vînzări
Unitatea Dinamica
Nr. Anul de Anul
Indicatori de
crt. gestiune precedent (+,-)
măsură
1 Venitul din vînzări lei 464576490 307637785 156938705
2 Profitul brut lei 91283871 51246364 40037507
Profitul perioadei de gestiune până la
3 lei 2607831 2306202 301629
impozitare
corelaţia dintre profitul perioadei
4 de gestiune până la impozitare şi - 0.03 0.05 -0.02
profitul brut (3/2)
Rentabilitatea comercială (2/1) x
5 % 0.20 0.17 0.26
100%
Rentabilitatea vînzărilor (3/1) x 100
6 % 0.01 0.01 0.00
sau (4x5)%
Sursa: Elaborat de autor în baza Raportului financiar pe anul 2015 (anexa 3)
În baza datelor din tabelul 8 rezultă că la întreprinderea analizată rentabilitatea venitului
din vînzări s-a majorat comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut cu 1,1 puncte
procentuale.
2.3. Analiza respectării condiţiilor de securitatea muncii

Capacitatea de muncă este disponibilitatea organismului de a presta la nivel maxim


anumite lucrări, care pot fi apreciate prin efortul depus.
Capacitatea de muncă este efectul acţiunii simultane a mai multor factori la un moment
dat, ce se concretizează în potenţialul funcţional al organismului de a presta la un nivel maxim o
activitate utilă din punct de vedere social.

39
Factorii, care influenţează asupra capacităţii de muncă, sunt:
 Factori biologici – determină capacitatea de muncă din interior (vârsta, conţinutul şi
organizarea alimentaţiei, starea de sănătate, etc.).
 Factori psihologici – determină capacitatea de muncă sub raportul laturii
personalităţii umane (aptitudini, temperament, caracter).
 Factori economico-sociali – influenţează capacitatea de muncă din exterior, ei
reprezentând condiţiile în care se valorifică posibilităţile organismului.
Evoluţia capacităţii de muncă este următoarea:
1. Capacitate de muncă crescândă (faza de adaptare/acomodare).
2. Capacitate de muncă optimă (nivel relativ constant al performanţelor).
3. Scăderea treptată a capacităţii de muncă (apariţia oboselei).
Capacitatea de muncă poate fi evaluată prin următoarele metode:
 Analitică sau statistică – cu o anumită periodicitate se stabilesc consumurile de timp
pentru fabricarea unei unităţi de produs.
 Fiziologică – aprecierea schimbărilor fiziologice în organism pe parcursul schimbului
(temperatura, tensiunea).
 Energetică – evaluarea modificărilor metabolice în organism.
 Subiectivă – metodă combinată.
Capacitatea de muncă nu se menţine pe întreaga durată a desfăşurării activităţii la aceeaşi
parametri. Una din cauzele care duce la reducerea capacităţii de muncă sunt îmbolnăvirile
profesionale – afecţiuni produse ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, afecţiuni
cauzate de factori nocivi, fizici, chimici, biologici, precum şi de suprasolicitarea diferitelor
organe sau sisteme ale organismului uman în procesul muncii. Natura bolilor profesionale şi a
noxelor care le provoacă sunt stabilite prin norme legale:
1. Intoxicaţii
2. Boli infecţioase
3. Cancer pulmonar
4. Nevroze de coordonare
5. Boli datorate vibraţiilor
6. Hipoacuzie (zgomot)
7. Cataractă
8. Boli de iradiaţie.
Condiţiile de muncă au un rol decisiv în activitatea de producţie, determinând nivelul
productivităţii muncii, starea traumatismului şi a îmbolnăvirilor profesionale. Crearea condiţiilor

40
sănătoase de muncă trebuie să se afle în atenţia conducătorilor locurilor de muncă de toate
nivelele.
Analiza condiţiilor de muncă urmăreşte scopul de a evidenţia factorii dăunători şi
periculoşi de producţie care pot influenţa negativ asupra muncitorilor la executarea unor sau altor
lucrări, exploatarea utilajului tehnologic, maşinilor, mecanismelor, dispozitivelor şi sculelor, a
stabili sectoarele şi operaţiile la care aceştia au valori periculoase şi o frecvenţă mai mare.
Analiza lor este efectuată sub formă de tabel prezentate in Anexa 1.
Condiţii de muncă sunt:

 Durata zilei de muncă – conform legislaţiei nu va depăşi 8 ore în cazul de 40 ore pe


săptămână.
 Regimul de muncă – presupune organizarea activităţilor în mai multe schimburi, pentru
întreprinderile de prelucrare se practică activităţi în 2-3 schimburi în perioadă de sezon.
 Gradul de intensificare al muncii – se reglementează de normele de producţie sau de
timp în vigoare şi vor corespunde nivelului organizatoric, tipului producţiei, etc.
 Experienţa în muncă şi cerinţele tehnice vor determina categoria din care face parte
executantul, categoria activităţilor va corespunde categoriei tarifare a muncitorului.
 Nivelul organizatoric al procesului de muncă.
Principalele condiţii de mediu sunt: microclimatul, iluminatul, mediu sonor, vibraţiile,
caracteristicile acustice, condiţii de design industrial şi aspect estetic, etc.
Microclimatul se caracterizează prin temperatura, umiditatea relativă a aerului, viteza
aerului. Condiţiile optime se vor specifica pe tipuri de încăperi şi pe perioade ale anului
Condiţii de microclimat
Tipul încăperii Perioada rece Perioada caldă
temperatura umiditate viteza temperatura umiditate viteza m/s
a% m/s a%
Clădiri administra 19-21 35-60 0,15 22-25 35-60 0,3
tive
Clădiri industriale 18-20 35-60 0,25 20-23 35-60 0,3

Pentru a crea condiţii confortabile în ce priveşte microclimatul, încăperile industriale şi


administrative se vor condiţiona cu aer.
Iluminatul va avea valori optime 300 fluxi, după caz se va combina iluminatul general cu
cel local. Va fi un factor determinant pentru activităţile de inspectare, sortare, control vizual la
ecranul luminos.

41
Zgomotul în producţie se caracterizează prin intensitatea zgomotului în decibele şi
frecvenţa herţi. Frecvenţa este considerată joasă până la 350 Hz, medie 350-800 Hz, înaltă –
peste 800 Hz.
Normele de muncă: definire, forme de exprimare, clasificare. Norma de muncă
reprezintă sarcina de muncă ce se stabileşte unui angajat care are calificarea corespunzătoare şi
lucrează în ritm normal şi cu intensitate normală pentru efectuarea unor operaţii sau lucrări în
condiţii tehnico-organizatorice precizate.
Norma de muncă cuprinde acţiunile utile ale executantului, precum şi acele întreruperi
reglementate, fără de care nu este posibilă realizarea sarcinii de muncă prescrisă. Munca
neproductivă şi întreruperile nereglementate nu se includ în structura normei.

Normele de muncă se stabilesc pentru toate categoriile de personal şi ele servesc ca factor
de organizare a producţiei şi a muncii, ca instrument de planificare şi ca element important
pentru construirea unui sistem cît mai corect de salarizare.

Normele de muncă sunt şi un important element pentru sistemele de salarizare. Astfel,


norma de muncă cointeresează pe muncitori la realizări cantitative cît mai ridicate.
Calcularea iluminatului artificial. Încăperea de producţie are dimensiunile: A= 12m;
B=9m; înălţimea de calcul h=3m; ρt = 70%; ρp=50%; ρs= 30%. În încăpere sunt instalate 24
luminătoare. De determinat puterea lămpilor cu tensiunea de 220V, necesară pentru crearea
iluminării E= 500 lx la coeficientul de rezervă Kr= 1,5 .
Rezolvare
a) Determinăm indicele încăperii
i=A*B/(h(A+B))=12*9/(3*21)=1,7
Conform tabelului din îndrumare pentru tipul dat de luminătoare şi indicele încăperii
calculat găsim η =0,65
b) Determinăm fluxul luminos al unei lămpi

E n  L  B  K r  K n 500  12  9  1.5  1.1


Ф=   1430 lm
n  N  4  24  0.65
Pentru iluminare alegem lămpi de tipul LDŢ – 30 cu fluxul luminos al unei lămpi egal cu 1450
lumeni.

42
CAPITOLUL III. ESTIMAREA AMENAJĂRII RAŢIONALE A SPATIILOR DE
MUNCA IN CADRUL INTREPRINDERII PROMNORDEX SRL
3.1. Caracteristică şi analiza tehnico-economică a amenajării raţionale a spaţiilor de muncă
în birou
Aprecierea situaţiei organizării ergonomice a locurilor de muncă în întreprindere se
efectuează în cadrul atestării locurilor de muncă sau oricând apare necesitatea evaluării.
Atestările se petrec anual sau cel puţin odată în 3 ani.
Locurile de muncă se evaluează conform metodologiei alese de conducerea întreprinderii,
nivelul organizatoric şi calitatea normelor. Se estimează eficienţa utilizării forţei de muncă,
corespunderea condiţiilor existente cerinţelor organizării ergonomice. Se completează un
formular sub formă de certificat sau cartelă de atestare a locurilor de muncă.
Compartimentele de evaluare în cadrul atestării:
 Dotarea şi deservirea locului de muncă (dotarea tehnică şi organizatorică,
aprovizionare, etc.).
 Planificarea locului de muncă şi condiţiile de muncă şi mediu (regimul de
muncă şi odihnă, condiţii de mediu, etc.).
 Specializarea şi cooperarea muncii (perfecţionarea activităţii de servire,
activitatea prin cumul, forma de organizare a muncii colectivă sau individuală,
servirea mai multor utilaje).
 Normarea muncii (metode de stabilire a normelor, periodicitatea examinării
normelor, intensitatea normelor, coeficientul integral al calităţii normelor de
muncă).

43
În caz de neatestare a locului de muncă se elaborează un set de măsuri, care vor contribui
la perfecţionarea organizării locului de muncă în cauză, se numeşte responsabilul şi termenul de
executare. După o anumită perioadă de timp locul de muncă iarăşi este supus atestării.
Direcţiile de perfecţionare a organizării locurilor de muncă sunt următoarele:
1. Dotarea tehnică şi organizatorică a locurilor de muncă. Prin dotare tehnică înţelegem
asigurarea locului de muncă cu utilaj de performanţă. Dotarea organizatorică presupune
asigurarea cu mobilier de producţie, mijloace de schimb informaţional, signalizare şi
control, etc.
2. Întreţinerea şi asistenţa tehnică a echipamentului. Mentenanţa preventivă a
echipamentului se efectuează în corespundere cu planul de reparaţii stabilit. Despre
gradul şi nivelul de întreţinere al echipamentului se poate face concluzie prin estimarea
ponderii timpului de funcţionare utilă.
3. Aprovizionarea locurilor de muncă se va face ritmic, iar modul de aprovizionare
centralizat sau descentralizat va depinde de procesul de producţie, tipul producţiei, locul
de muncă.
4. Planificarea locurilor de muncă constă în amplasarea raţională a echipamentului în aşa fel
ca deplasările în cadrul locului de muncă să fie de o durată şi distanţă cît mai mică. Astfel
se va respecta principiul economiei mişcărilor.
5. Optimizarea condiţiilor de muncă şi de mediu (vezi tema următoare).
6. Modul de organizare al echipelor individual sau colectiv. Specializarea şi cooperarea
activităţilor în echipă.
7. Regimul de muncă şi odihnă. Se estimează normativul de timp pentru odihnă prin
repartizarea acestuia sub formă de micropauze pe parcursul schimbului. În aşa fel, se
poate menţine la un nivel suficient productivitatea şi disponibilitatea de lucru a
executantului.
Stabilirea planurilor pentru viitor este o sarcina dificila in societatea noastra. Procesul de
autocunoaştere îţi dezvaluie alternativele de succes, îţi extinde paleta opţiunilor. Asa poti avea
convingerea ca te afli pe drumul cel bun.
Un înventar personal îţi poate reliefa propriile abilităţi, interese şi atitudini şi îţi va defini
punctele "tari", dar şi pe cele slabe.
Omul, persoana, angajatul este punctul de plecare. Ce ştie sa facă cel mai bine şi ce-i
place sa facă? Raspunsurile îl vor ajuta sa identifice calităţile de care dispune. Majoritatea
oamenilor încearcă să se adapteze "job"-urilor mediatizate. Firmele care angajează au de ales

44
dintre mulţi candidati bine pregătiţi. Angajatul este în mod real apreciat pentru un post aratand ca
sţii cine este, ce poate oferi sau încotro se îndreaptă.
Uneori este greu sa identifici un punct vulnerabil. Nimeni nu este în egala masura bun la
toate. Daca doresti să- ţi imbunataţeşti o capacitate, munceste cu tine.
Consilierea carierei în cadrul întreprinderii SRL “Promnordex pivita din alt unghi de
vedere, consilierea carierei este un exercitiu activ de comunicare cu rolul de a mobiliza eficient
resursele de care dispui în scopul atingerii obiectivelor pe care ti le-ai propus.
Consilierul isi asuma rolul de facilitator, consultant, coordonator, furnizor de înformaţii şi
persoana de legatura între angajat şi piata de munca.
Consilierul de cariera ajuta să- ţi explorezi interesele şi aptitudinile şi sa iei hotarari
educaţionale importante care îţi vor înfluenta deciziile de cariera din viitor.
El te ajuta să- ţi raportezi aptitudinile la înformaţiile despre cariera. îţi explica
procedurile, scopurile şi strategiile implicate în consiliere, înainte de a stabili o relatie cu tine.
Cu sprijinul sau vei putea să- ţi dezvolti un şistem coerent de scopuri de viaţa, să- ţi
întaresti comportamentul întenţional. Daca vei sti să- ţi stabilesti obiectivele de viitor, vei sti şi
care sunt propriile tale capacităţi. Vei fi capabil sa pui în acţiune mai multe modele de
comportament pentru o situaţie data şi vei putea sa abordezi problemele de viaţa mult mai
elaborat.
Deci, putem constata că în cadrul întreprinderii analizate consilierea carierei ţine de
capacitatea fiecărui angajat de a se adapta nevoilor firmei, şi nu neaparat capata un caracter
instituţional.
Angajaţii, care sunt incluşi direct în procesul de producţie în cadrul întreprinderii sunt
designerii, de calitatea muncii lor depinde produsul final şi succesul firmei, dea ceea considerăm
oportun să ne axăm mai mult pe descrierea carierei profesionale a acestor lucrători.
Un designer profesionist la întreprinderea SRL “Dagel Design”, trebuie sa stie câteva
realităţi importante despre aceasta profesie. Partea pozitiva a acestei profesii este ca îţi ofera
provocari, posibilităţi de a crea şi a primi satisfactie pentru rezultatele obtinute din munca
dumneavoastra. Oricum, industria design-ului este în creştere peste tot în lume. Competitia este
numarul unu în aceasta sfera. Pe lângă aceasta, publicitatea ne înfluentează foarte mult viaţa. O
alta realitate este ca un designer il poate folosi într-un mod etic sau vice versa. într-adevar,
profesia de designer are o valoare ridicata. De aceea este foarte dificil sa îţi gasesti un post bun
cu un salariu decent într-o companie de design.
De fapt, profesia de designer consta în aptitudinile de comunicare, tehnice, analitice,
artistice şi de publicitate. Trebuie sa fiti un bun designer cu calificarea necesara şi cele mai

45
importante sunt aptitudinile necesare pentru obtinerea postului. Nu exista regulamente în sfera
design-ului şi oricine poate spune ca este designer şi ca foloseste programe fara etica în
publicitate. Acesti designeri isi pot efectua prost munca facand ca directorii companiilor sa
plateasca altora salarii mai mici. Nu va va plati bine daca este nesigur de calitatea muncii
dumneavoastra.
Un designer este meseriasul afacerii sale. Trebuie sa avem talent şi sa întelegem lumea
din ziua de astazi. El este un profesionist în „comunicarea vizuala”. Rolul unui designer consta în
crearea imaginii, limbajul de expunere a mesajelor şi atingerea scopurilor. Este pacat ca toate
lucrurile menţionate anterior nu pot sa fie nimic fara o buna publicitate. Are nevoie de niste
programe de publicitate pentru a gasi de lucru.
Un designer este un mestesugar care operează într-un mod complet nou conducand
limbajul şi imaginea, amestecand cunostintele tradiţionale şi ideile personale, realizand mijloace
de comunicare. Aptitudinile comunicarii şi vanzarii sunt semnificative pentru aceasta profesie în
cazul în care doriti sa aveti succes.
Designerii lucrează mai multe ore iar pentru termenul limita trebuie sa lucreze peste
program. Aceasta lucrare pentru termene limita necesita mai multa munca. înainte de a opta
pentru meseria de designer trebuie sa va asigurati ca o puteti duce pana la capat. Daca totusi v-ati
decis trebuie sa va hotarati ce fel de designer veti alege. Profesia de designer înseamna mai mult
decat talentul la desen. Aceasta profesie necesita atentie pe partea tehnica, comunicarea cu
clienţii şi directorii şi binenteles publicitatea.
In prezent, profesionisţii comunicarii vizuale care au aptitudini tehnologice şi
manageriale, trebuie sa accepte provocarea de a îndeplini nu doar sarcinile designerilor ci şi
îndeplinirea rolului de director sau manager de arta, facand reclama la propriile proiecte cu
scopul de a prinde radacini pe piata înternaţionala. Astazi, desinerii trebuie sa rezolve problemele
dificile – planificand activităţile echipei, administrand relaţiile publice, problemele clientilor şi
producand publicitatea etica.
Astfel, profesia de designer este combinatia abilităţilor creative personale şi cunostintele
tehnice ale problemei. Este un amestec între cunostintele culturale şi abilităţile analitice. Un
designer adevarat este o persoana care întelege dinamica şi contextul înterior al afacerii sale. Este
cel care generează prezentarea vizuala şi designul bunurilor. De obicei designerii lucrează la
proiect sub presiunea timpului. Pentru efectuarea unei lucrari de calitate, designerul trebuie sa
uneasca cele mai bune parti din surse diferite într-o şingura imagine.

46
Pe lângă aceasta, aceasta munca isi însuseste folosirea materialului de cercetare şi
specificaţiile pretului, abilitatea de a întalni termene limita, restricţii financiare, crearea unui
numar de mostre şi schite afisand diferite modele de lucru din diferite puncte de vedere.
Cred ca nu-i asa usor sa fii designer, sa luaţi notite despre comentariile referitoare la
proiecte, sa aveti o buna cunoaştere despre lumea din ziua de azi şi cererile sale, sa creeze
diferite schite ale aceleeasi lucrari. De asemenea, a fi designer înseamna sa întelegi dorintele
clientilor, ajutandu-i sa isi îndeplineasca scopurile punand accentul pe lucruri care pot fi duse la
bun sfarsit, transformand aceste proiecte în proiecte de lucru. Designerul trebuie sa valorifice
traditia ca şi creativitatea, schimbarea, perfecţionarea şi legatura cu timpul modern. Aceasta
lucrare poate fi comparata cu lucrarea unui artist: lucrand prea mult timp la un proiect, întalniri
înterminabile cu oamenii şi colaboratorii. Viaţa unui designer este imprevizibila şi se poate
schimba brusc într-un lucru bun sau rau. Cateodata ai succes şi castigi mulţi bani avand
oportunitatea de a alege un client iar cateodata ai parte de esecuri şi nu îţi poti gasi niciun client.
Conform informaţiei din Raportul financiar al întreprinderii (Anexa 3), constatăm că numărul
scriptic al personalului în cadrul întreprinderii SRL “Promnordex” este de 2 peroane.

3.2. Analiza productivităţii muncii în cadrul întreprinderii


Managementui previzional al personaluiui presupune analiza situaţiei existente privind
resursele umane ale întreprinderii. Aceasta analiza trebuie să se faca sub diferite aspecte :
numarul şi structura personaluiui (pe varste, vechime, sex etc.); nivelul de competenta
profesionala în raport cu criteriile stabilite pentru aprecierea lucratorilor; gradul de absenteism.
Datele ce caracterizează situaţia actuala a personaluiui se pot prezenta sub diverse forme, tabele,
organigrame, histograme etc.Un îndicator de baza al analizei situaţiei existente privind
disponibilul de personal il reprezinta fluctuaţia personaluiui, calculat astfel:
Fp=(Np/Ni)
Fp- reprezinta fluctuaţia personaluiui, respectiv procentui salariatilor plecati din
întreprindere, într-o anumita perioada;
Np- numarul de salariati care au plecat din întreprindere;
N i- numarul mediu de lucratori în perioada respectiva.
Astfel, conform formulei putem calcula fluctuaţia personalului la SRL Promnordex:
Fp= (263/3) = 90%
Respective pentru perioada 2015 fluctuaţia personalului la întreprinderea SRL
“Promnordex” a fost în proporţie de 90 %. Indicatorul fluctuaţia personatului reflecta astfel
procentul de lucratori ce trebuie recrutaţi în perioada următoare pentru a menţine efectivul mediu

47
de salariati ai unităţii. Pentru a fi semnificativ, m luarea deciziilor de încadrare acest îndicator
trebuie să se calculeze la diferite nivele, cum ar fi întreprinderile, categorii de saiariati (personal
tehnic administrativ, comercial, etc.), specializare (tehnicieni de întretinere, electricieni, etc.)
nivelul de calificare etc. Pentru a analiza situaţia existenta sub aspectui competentelor
profesionale ale lucratorilor, se Întocmeşte la nivelul fiecarui compartiment de munca (serviciu,
birou) sau veriga de productie (sectie. atelier) o fisa a competentei salariatilor.
Fig. 3.1 Fişa privind competentele salariatilor unui compartiment de munca pentru
drferite lucrari
lucrare L1 L2 L3 L4
nr
nume
salariat
Rusu A. 4 2 3 3
Boţan L. 0 0 4 3
Popa S. 0 2 4 0

In cadrul acestui tabel, notăţiile folosite au următoarele semnificaţii:


0- salariatul nu detine nivelui profesional pentru efectuarea lucrarii respective;
1- salariatul nu cunoa$te lucrarea, dar are un nivel profesional suficient pentru a fi pregatit în
vederea executarii lucrarii;
2- salariatul cunoaste în general lucrarea;
3- salariatul cunoaste bine lucrarea;
4- salariatul cunoaste foarte bine lucrarea.
Din aceasta fisa, rezulta ca pentru anumite lucrari (LI), Întreprinderea dispune doar de o
şingura persoana pentru efectuarea activităţilor necesare, iar daca persoana respective paraseste
unitatea, Întreprinderea va fi imposibila sa efectueze aceasta lucrare, de asemenea, anumiti
lucratori şint competenti doar pentru o şingura lucrare (cazul salariatului Popa), sau într-o mica
masura pentru efectuarea altor lucrari (Botan L.).
Drept urmare, o analiza calităţiva a competentelor salariatilor pentm diferite lucrari va
permite luarea de masuri, m viitor, pentru perfecţionarea pregatirii profesionale a unor lucratori
astfel meat să se asigure la nevoie flexibilitatea în folosirea fortei de munca.
Se impune astfel ca fiecare sef ierarhic (la nivel de echipa, atelier, sectie, serviciu, birou)
sa mtocmeasca un diagnostic al disponibilului de personal aflat în subordine sa. La nivel de
întreprindere va fi facuta de compartimentui de resurse umane.
Totodata se pot stabili şi o serie de elemente de care trebuie să se ţina cont, cum ar fi:
 dezechilibre existente în cadrul piramidei varstelor salariatilor din unele compartimente;

48
 existenta unor şituaţii de "blocaj" a carierei profesionale a tinerilor;
 înregistrarea unui nivel ridicat al absenteismului al fluctuaţiei personalului etc.
Pornind de la existenta unor asrfel de şituaţii trebuie să se analizeze cauzele respective sa fie
luate unele masuri, privind:
 numarul şi nivelul angajatilor pentru anumite posturi.
 nevoile viitoare de pregatire-profeaionala a unor salaraiaţi
 perspectiva efectuarii unor schimbări în folosirea forţei de munca. etc.
Analiza posturilor de lucru existente la un moment dat într-o îtreprindere fumizează o
serie de elemente de bază pentru managementul previzional al personalului în scopul luarii unor
decizii privind:
 stabilirea nevoilor de personal;
 aprecierea personalului,
 elaborarea unor planuri pentru promovarea lucratorului;
 determinarea nivelului de salarizare,
 recrutarea şi selecţia salariaţilor.
In analiza unui post de lucru trebuie să se aiba hi vedere ce se face în realitale la acest
post. activităţile executate şi nu ce ar trebui să se faca (deci postul aşa cum se prezinta el nu cum
ar trebui să fie).
Pentru a analiza un post se pot folosi diferite metode: observarea, discuţiile-interviu,
chesţionarele, metodele structurate.
In urma analizer posturilor de lucru existente se obţin o serie de elemente de baza pentru
calculul necesarului de personal în perioadele viiloare, astfel s-ar putea sa rezulte ca anumite
posturi nu-şi mai justifica existenta. În alte cazuri e postbil ca unele posturi sa fie doar parţial
solicitate, dupa cum în alte şituaţii sa fie necesara crearea unor posturi suplimentare.
Rezultatele analizelor facute asupra posturilor de lucru trebuie să fie reflectate în mod
corespunzator în fişa postulul pentru perioadele viitoare. În urma analizelor şi a definitivarii
pentru fiecare cas în parte a documentului fişa postului, se poate întocmi lista (inventarul)
posturilor.
In literatura de specialitate sunt prezentate diferite metode pentru determinarea
necesarului de personal, astfel:
a. Metoda de regresie, care stabileşte anumite relaţii între efectivele de lucratori (sub
aspect calităţiv şi cantităţiv) şi unii îndicatori ai întreprinderii (volumul vanzarilor, volumul
productiei, valoarea adaugata etc.).

49
Pornind de la aceste relaţii, se proiectează necesarul de personal pentru perioadele
viitoare, ţinand cont de îndicatorii planificaţi de întreprindere. Rezulta astfel un necesar probabil
de personal care însa nu poate sa ţina seama de diferite evoluţii: viitoare-concurenta, evolutia
tehnologiilor, schlibarile în cererile clienţilor etc.
b. Analira tendinţelor, metoda care estimează nevoile previzibile de personal ţinand
cont de evoluţiile şi tendintele înregistrate în trecut privind efectivele de salariati, structura
personalului etc.
Se obtin estimari globale ale necesarului probabil de personal, în raport de datele din
perioadele trecute. Trebuie de avut în vedere ca datele sunt bazate pe tendinţa trecută care se
poate schimba în viitor.
c. Estimarea necesarului de personal de catre fiecare sef ierarhic Aceasta metoda
presupune ca la niveiul fiecarui compartiment de munca, veriga de productie şi conceptie, şefii-
ierarhici respectivi trebuie să evalueze nevoile de personal- pentru- perioadele viitoare, tinand
cont de specificul activităţilor desfasurate. Aceste estimari ale nevoilor probabile de personal
trebuie însa corelate şi întegrate în strategia generala a întreprinderii.
d. Metoda Delphi, în întreprinderile unde specificul activităţilor face dificila
cuantificarea unor estimari pentru volumul activităţilor viitoare se poate previziona necesarul de
personal folosind tehnica Delphi. în acest scop se constitute un grup de 10-20 specialisti-experti
care cunosc foarte bine specificul activităţilor desfasurate. Experţii îsi exprima opinia lor privind
dezvoltarea în viitor a întreprinderii, completand anumite chesţionare, pe parcursul a mai multor
etape înteractive, coordonate de catre un expert-specialist în domeniul previziunii. Coordonatorul
este şingurul care stie cine participa la grupul respectiv, iar experţii chesţionati nu se întalnesc
între ei în timpul procesului de chesţionare.
Scopul comun este de a se ajunge la un consens al grupului de experti asupra estimarilor
viitoare privind activităţile ce se vor desfasura şi necesarul previzional de personal. în fiecare
etapa a chesţionarii se solicita expertilor sa furnizeze estimari, completand îndividual un
chesţionar: coordonatorul şintetizează estimarile expertilor şi apoi le comunica rezultatele,
cerandu-le sa furnizeze explicaţii pentru fiecare din raspunsurile lor care se abat de la media
calculata (de catre coordonator).
Inainte de a se începe o noua etapa a chesţionarului, coordonatorul înformează îndividual
experţii privind niveiele de previziune pe baza ultimelor estimari. ln general, dupa 3-5 etape de
chesţionari se ajunge la o stabilizare a estimarilor expertilor; în acest moment, procesul de
previzionare a activităţilor şi necesarului de personal, se poate finaliza printr-o discuţie între
experţii participanti.

50
e. Previziuni empirice se bazează pe un normativ aplicat la o situaţie specifica din cadrul
organizatiei. De exemplu, norma de un manager la 5 maistrii serveste pentru previziunea
numarului de maistri în exces dintr-o organizatie.
f. Analiza suceesiunii este o metoda pentru previziunea asigurarii personalului pentru
anumite categorii şi funcţii prin folosirea diagramelor de înlocuire/suceesiune.
Aceste diagrame sunt planuri de înlocuire elaborate pentru a identifica schimbarile potentiale a
pozitiei personalului, selectia candidatilor care urmează, promovarea persoanelor şi o viziune a
înlocuirii (demisie, pensionare) pentru fiecare compartiment din cadrul organizatiei.
g. Estimarea necesarului de personal pe baza productivităţii muncii
Nevoia de resurse umane constitute în realitate o cerere derivata care depinde în primul rand de
solicitarile de produse şi servicii pe care lucratorii le realizează. Drept urmare, daca cererea
pentru un produs sau serviciu va creşte, se va înregistra, în general, şi o sporire a cererii de
resurse umane, Cererea de munca (M) este funcţie de productivitatea marginala (Wm) a
întreprinderii care reflecta productia suplimentara (vanzarile suplimentare, valoarea adaugata
suplimentara etc.) ce rezulta prin angajarea unui nou lucrator.
Wm=(ΔP/ΔL)
ΔP - sporul de productie;
ΔL- sporul de personal, lucratorii.
Wm=(ΔP/ΔL)= 10280996/1556= 6607,32
Totodata, însa, cererea de muncă depinde doar de productivitatea marginala şi de cererea
de produse; sporul de productie (ΔP) trebuie să se vanda cu un anumit profit, astfel încât venitul
marginal (Vm) sa justifice sporul de munca solicitat, în general, venitul marginal reflecta sporul
de venit obtinut datorita creşterii cu o unitate a productiei;
V=(ΔV/ΔP) = 0,27
De aici rezulta ca cererea de munca este condiţionata şi de venitui realizat, fiid deci o
problema de cost şi beneficiu. Se poate concluziona ca cererea de munca (M) este functie de
productivitatea marginala (Wm) cit şi de venitui marginal (Vm), astfel:
M=f(Wm*V,)=f((ΔP/ΔL),( ΔV/ΔP))= 2447
Astfel, la întreprinderea SRL “Promnordex”, necesarul de personal este mult mai mare
decat cel real. Însă acest impediment managerii întreprinderii il suplimentează prin crearea
schimburilor de zi şi noapte, astfel se produce rotaţia funcţiilor şi cifra de 6 de angajaţi convine
funcţionării în regim noirmal a întreprinderii.
In cadrul unităţilor productive, îndicatorul valoarea adaugata (stabilit ca diferenţa între
pretul de vanzare şi produselor şi costul materiilor prime şi al furniturilor utilizate pentru a

51
fabrica produsele), constitute un element de baza pentru calculul PM şi astfel pentru a previziona
necesarul de resurse umane. Propunerea care putem s-o dăm, în urma analizei efectuate, este că
pentru a duce întreprinderea la o funcţionare maximă este necesară o nouă strategie de dezvoltare
şi anume de a investi mai mult în publicitate pentru a obţine mai multe comenzi pe piaţă şi apoi
de a efectua noi angajări de personal, care să poată acoperi întregul volum de muncă.

3.3. Propuneri privind creşterea eficienţei productivităţii muncii în baza reamenajării


raţionale a locului de muncă în birou
Măsuri privind sanitaria industrială şi igiena muncii. Sanitaria industrială este un
sistem de măsuri şi mijloaceorganizatorice, igienice şi sanitaro-tehnice care preîntâmpină sau
diminuează acţiunea factorilor dăunători de producţie asupra angajaţilor. Ea urmăreşte scopul de
a reduce la minimum probabilitatea îmbolnăvirilor profesionale şi a fenomenului morbidităţii de
producţie. În timpul activităţii de muncă a omului are loc interacţiunea mediului de producţie şi a
organismului. Omul transformă, acomodează mediul de producţie la necesităţile sale, iar mediul
de producţie acţionează într-un mod sau altul asupra lucrătorilor.
Acţiunea mediului de producţie asupra organismului omului este condiţionată de factorii
de risc de diversă natură (fizici, chimici şi biologici).
Factorii fizici includ umiditatea relativă şi temperatura aerului ambiant, circulaţia şi
tensiunea barometrică a aerului, radiaţia radioactivă şi termică, zgomotul şi vibraţia etc.
Printre factorii chimici se numără impurificarea aerului cu gaze otrăvitoare şi praf toxic,
mirosurile neplăcute, acizii şi alcaliile agresive.
Factorii biologici: microorganismele patogene, unele specii de fungi, virusurile, toxinele
etc. Acţiunea factorilor enumeraţi asupra omului este condiţionată de caracterul activităţii de
muncă, alimentaţie, condiţiile de menaj.
Pentru asigurarea condiţiilor sănătoase de muncă proiectul prevede următoarele măsuri:
 angajaţii întreprinderii vor fi asiguraţi cu încăperi sanitaro-igienice în conformitate cu
normele de ramură, reieşind din numărul maximal de lucrători în cel mai numeros schimb de
lucru;
 microclimatul aerului zonei de muncă va fi menţinut în limitele normelor cu ajutorul
sistemelor de încălzire, ventilaţie şi condiţionare a aerului în conformitate cu cerinţele
standardului de stat GOST 12.1.005-88 în dependenţă de categoria lucrărilor şi perioada
anului;
 nivelul necesar al iluminării la locurile de muncă este asigurat de sistemele iluminatului
natural şi artificial general care asigură un nivel al iluminării pe suprafeţele de lucru de 500

52
lx. În calitate de surse de lumină artificială sunt folosite lămpile luminescente de tipul LDŢ
cu caracteristici îmbunătăţite de transmitere a culorilor;
 în scopul protecţiei muncitorilor de acţiunea dăunătoare a iradierii termice şi temperaturile
înalte, suprafeţele fierbinţi ale utilajului vor fi făţuite cu materiale termoizolatoare;
 pentru lichidarea zgomotului nodurilor şi agregatelor ale maşinilor şi utilajelor se vor folosi
capote fonoizolatoare uşor demontabile;
 pentru reducerea vibraţiei suprafeţelor de lucru a maşinilor şi altor utilaje sub picioarele
acestora vor fi amplasaţi saboţi vibroabsorbanţi;
 surplusurile de căldură şi umiditate vor fi evacuate din încăperile de producţie cu ajutorul
sistemului mecanic de ventilaţie aspirativă.
Măsuri privind tehnica securităţii. Un rol important în asigurarea securităţii muncii şi
reducerea nivelului traumatismului de producţie îl joacă organizarea raţională a locurilor de
muncă, trecerilor şi pasajelor.
Locul de muncă este zona unde îşi desfăşoară activitatea lucrătorul sau un grup de
lucrători şi este dotat cu utilaj auxiliar, instrumentele şi dispozitivele necesare.
Organizarea locului de muncă constituie un complex de măsuri, care asigură procesul
raţional de activitate şi utilizare eficace a uneltelor şi obiectelor de muncă.
În procesul organizării locului de muncă se ţine cont de următorii factori: planificarea
optimă a locului de muncă, care să asigure comoditatea prestării lui, economia de forţe şi timp
ale lucrătorului, utilizarea eficace a platformelor de producţie, asigurarea securităţii muncii.
Planificarea locului de muncă se face ţinându-se cont de tipul procesului de producţie şi de
uneltele folosite în acest scop; gradul de mecanizare şi automatizare a muncii, alegerea pozei
corecte de lucru (stând, şezând) şi a posibilităţilor de schimbare a ei, amplasarea comodă a
materiei prime, instrumentelor, dispozitivelor, ceea ce exclude mişcările de prisos, neproductive.
Plasarea comodă a utilajului, inventarului şi instrumentelor contribuie la reducerea
numărului de mişcări de lucru şi astfel scade gradul de oboseală a muncitorului. Economia
mişcărilor de lucru este obţinută prin excluderea mişcărilor corpului, umerilor, antebraţelor din
operaţiile de muncă şi înlocuirea lor cu mişcările uniforme ale ambelor mâini. Este raţional să
prevedem operaţiile de lucru în poziţia şezând, care e mai puţin obositoare decât stând. O
importanţă mare o are şi corespunderea datelor antropologice ale lucrătorului parametrilor
utilajului.
Securitatea exploatării instalaţiilor electrice. Exploatarea instalaţiilor electrice proprii
industriei se va efectua în strictă corespundere cu instrucţiunile locale întocmite în conformitate
cu cerinţele regulilor şi indicaţiile întreprinderilor-producătoare.

53
La exploatarea distribuitoarelor şi panourilor de asamblare se va acorda o atenţie
deosebită nu numai la prezenţa capotelor împrejmuitoare şi a dispozitivelor de închidere, dar şi la
faptul că obloanele panourilor să fie închise sigur, iar părţile conductoare deschise să fie
inaccesibile. Se va urmări ca acestea să aibă inscripţiile corespunzătoare şi numere de
înregistrare în conformitate cu schema operativă a instalaţiei, siguranţele să fie funcţionale şi să
corespundă curenţilor de scurtcircuitare, ca locurile de deservire şi accesul la acestea să
corespundă cerinţelor de securitate.
La exploatarea instalaţiilor de iluminat trebuie să fie asigurate prezenţa şi curăţenia
surselor de lumină, corespunderea lor destinaţiei, tensiunii încăperii date şi condiţiilor mediului
înconjurător. Instalaţiile iluminatului general, local şi de avarie trebuie să fie în stare bună de
funcţionare.
Motoarele electrice sunt cele mai răspândite surse de consum a energiei electrice la
întreprinderi. La exploatarea acestora se va atrage atenţie, în primul rând, la corespunderea
construcţiei motorului condiţiilor de mediu, prezenţa îngrăditurilor-protectoare la părţile
conductoare de atingeri întâmplătoare, starea bună funcţională a dispozitivelor automate,
prezenţa protecţiei conductoarelor de alimentare de influenţele mecanice şi chimice, confortul şi
securitatea accesului la acestea, prezenţa plăcuţei-paşaport, marcajului, prezenţa şi starea bună
funcţională a conductorului de legare la pământ, precum şi siguranţa unirii motorului la
magistrala de legare la pământ sau la conductorul neutru, lipsa vibraţiilor, supraîncălzirea
lagărelor (rulmenţilor) şi a corpului motorului.
Măsuri de securitate la amplasarea utilajului de producţie. Amplasarea utilajelor,
maşinilor şi instalaţiilor se va face în funcţie de fluxul tehnologic cel mai raţional al materialelor
sau al pieselor de prelucrat, evitându-se pe cit posibil, încrucişările la transportul acestora.
Utilajele, maşinile şi instalaţiile vor fi astfel amplasate încât să se creeze treceri si căi de acces
între ele, Gabaritul funcţional maxim al maşinilor sau utilajelor nu va încălca aceste căi de acces.
Lăţimea căilor de acces din clădiri, hale, depozite sau alte încăperi de lucru se va stabili în
funcţie de felul circulaţiei, gabaritele mijloacelor de transport utilizate si de dimensiunile
materialelor sau pieselor care se transportă. Lăţimea lor nu poate fi mai mică decât cea prevăzută
de norme. Aceste căi vor fi marcate vizibil pe margine, prin dungi de culoare albă pentru a fi
uşor de recunoscut şi vor fi menţinute permanent libere si curate.
Amplasarea utilajelor, maşinilor şi instalaţiilor se va face astfel încât să se evite executarea
de mişcări inutile si obositoare din partea personalului muncitor care le deserveşte, asigurându-
se, totodată, libertatea lui de mişcare la locul de muncă. Personalului muncitor i se va crea
posibilitatea de lucru în poziţii corecte şi comode.

54
La amplasarea utilajelor, maşinilor şi instalaţiilor se va prevedea şi spaţiul ocupat de
materiale, semifabricate, produse finite sau deşeuri, în aşa fel încât să se asigure suprafaţa liberă
necesară desfăşurării normale a activităţii de deservire.
Montarea maşinilor şi utilajelor se va face direct pe pardoseală, prin intermediul unor
straturi elastice, ori pe fundaţii speciale, corespunzător felului utilajului şi prescripţiilor din
documentaţia de proiectare, ţinându-se seama de influenţa reciprocă pe care o exercită maşina şi
elementele clădirii.
Maşinile, utilajele şi agregatele care produc vibraţii sau şocuri, peste limitele admise, se
vor monta pe fundaţii cu izolare vibroacustică.
Montarea maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor pe planşee se va face numai după verificarea
prealabilă prin calcul de către persoane autorizate a rezistenţei planşeului. După verificare va fi
marcată la loc vizibil încărcarea utilă calculată a planşeului respectiv.
Planşeele nou construite vor fi marcate cu încărcarea utilă prevăzută în proiectul de
rezistenţă al clădirii.
Utilajele si maşinile care în timpul exploatării prezintă pericol de accidentare pentru zonele
vecine vor fi izolate de acestea prin panouri, grilaje s.a.
La amplasarea utilajelor, maşinilor şi instalaţiilor interdependente în funcţionare, se vor
prevedea sisteme de semnalizare optică şi acustică pentru pornirea şi oprirea acestora, cu
excepţia celor care nu sînt deservite de personal si nu prezintă pericol pentru persoanele care se
află sau circulă în apropierea lor.
Amplasarea organelor auxiliare şi de comandă separate de utilaj se va face în aşa fel încât
operatorul să le poată manevra uşor şi fără pericol de accidentare. In cazul în care în timpul
funcţionării maşinilor, utilajelor si instalaţiilor rezultă aşchii, apă, ulei, în zona de muncă se vor
prevedea grătare sau alte sisteme prin care să se evite ca personalul muncitor să stea pe o
suprafaţa murdară.
Utilajele, maşinile si instalaţiile care pot prezenta pericol de explozie se vor amplasa în
condiţii speciale, ţinându-se seama de prevederile instrucţiunilor, si normelor de prevenire a
incendiilor. La amplasarea maşinilor şi utilajelor de la care pot avea loc degajări de substanţe
nocive se vor lua măsuri corespunzătoare pentru prevenirea accidentelor sau îmbolnăvirii
personalului care le va deservi. Utilajele, maşinile si instalaţiile prevăzute cu elemente la care se
intervine, plasate la înălţime, vor fi echipate cu scări de acces şi platforme prevăzute cu
balustrade rezistente. La amplasarea instalaţiilor de ridicat se vor respecta prevederile
instrucţiunilor tehnice de specialitate în vigoare.

55
Protecţia mediului ambiant. Necătând la faptul că tehnologiile contemporane depăşesc
considerabil nivelul de performanţă a tehnologiilor elaborate cu 10-20 ani în urmă, totuşi
omenirea continuă prin activitatea să influenţeze tot mai profund starea proceselor naturale. Una
din principalele acţiuni negative a omului asupra mediului înconjurător sunt substanţele poluante
aşa ca: apele reziduale din diferite domenii de activitate, poluanţii bacteriali şi biologici,
substanţele minerale, metalele grele, acizii şi sărurile neorganice, acumulările de roci goale şi
nămoluri, substanţele radioactive, zgomotul, poluarea electromagnetică etc. Pentru a reduce la
minimum influenţa întreprinderilor industriei uşoare în general şi a celor de confecţii în
particular proiectul prevede următoarele măsuri:
 emisiile în atmosferă din sistemele de ventilaţie vor fi supuse curăţii într-un sistem
modern de filtre din pânză tip „mânecă”;
 apele utilizate în procesul tehnologic şi pentru necesităţile igienico – sanitare se vor
deversa în sistemul central de canalizare a localităţii;
 pentru a cunoaşte consumul de apă şi a reduce la minimum cantitatea acesteia sunt
instalate contoare, iar personalul este instruit privind utilizarea cât mai raţională a apei;
 toate teritoriile libere din imediata apropiere a întreprinderii vor fi înverzite,
cunoscându-se cert rolul plantelor în asanarea mediului ambiant;
 deşeurile de producţie se vor acumula în containere speciale cu utilizare ulterioară, mai
cu seamă a deşeurilor de hârtie;
 teritoriile aferente întreprinderii vor fi menţinute într-o curăţenie exemplară;
 un rol deosebit în folosirea raţională a resurselor naturale vine să-l joace educaţia
ecologică şi formarea conştiinţei ecologice în cadrul colectivului de angajaţi, prin
organizarea de discuţii în problemele date în timpul pauzelor, precum şi prin utilizarea
materialelor ilustrativ – demonstrative.

56
CONCLUZII SI RECOMANDĂRI
În ultimele decenii progresul tehnic a cunoscut un înalt nivel în toate ramurile de activitate.
Ritmul sporit al acestui proces în plină evoluţie a adus cu sine raporturi noi, între om –
mijloacele de lucru şi mediul de producţie. Pentru a răspunde cerinţelor proceselor moderne de
producţie, activitatea de protecţie a muncii, trebuie să ţină şi ea permanent pasul cu tot ce este
nou.
Asigurarea protecţiei muncii este strâns legată de pregătirea profesională a angajaţilor şi de
respectarea cu stricteţe a regulilor de protecţie a muncii.
În concepţia organizatorică a legii R. Moldova „Cu privire la protecţia muncii” obligaţia şi
răspunderea pentru realizarea deplină a măsurilor de protecţie a muncii, o au cei ce organizează,
controlează şi produc procesul de muncă.
Conducătorii procesului de producţie, au obligaţia să cunoască în primul rând toate locurile
de muncă din unitatea respectivă care prezintă pericol de accidentare şi în acelaşi timp şi cauzele
reale care au produs anterior accidente de muncă, pentru luarea măsurilor tehnico-organizatorice
corespunzătoare.
Măsurile de protecţie a muncii, se asigură pentru toţi angajaţii (permanenţi, sezonieri sau
angajaţi vremelnic), pentru elevi şi studenţi în perioada practicii profesionale, precum şi pentru
cei ce efectuează vizite în unităţi.
Normele şi regulile de protecţie a muncii au drept scop îmbunătăţirea continuă a condiţiilor
de muncă şi înlăturarea cauzelor care pot provoca accident de muncă şi îmbolnăviri profesionale
prin folosirea rezultatelor cercetărilor ştiinţifice şi organizarea corespunzătoare a muncii.
O parte indispensabilă a protecţiei muncii este profilaxia incendiară care include un
ansamblu de măsuri organizatorice şi tehnice, orientate spre asigurarea securităţii oamenilor,
prevenirea incendiilor, limitarea propagării acestora în spaţiu, precum şi crearea condiţiilor
pentru lichidarea cu succes a incendiului.
Soluţionarea cu succes a problemelor complexe ce ţin de securitatea muncii necesită o
organizare corespunzătoare şi conlucrare a multor subdiviziuni ale întreprinderii, a organelor
controlului şi supravegherii de stat, a sindicatelor.
Implementarea unui management eficient în întreprinderea SRL “Promnordex” capătă
valenţe majore, deoarece aceasta va duce la profesionalizarea activităţilor desfăşurate în
întreprindere, la schimbarea valorilor şi a modului de acţiune a personalului, la dezvoltarea unei
concepţii manageriale caracteristice unei întreprinderi moderne.
În acest context în lucrare s-a efectuat o analiză amplă, în mod întegru, a managementului
resurselor carierei în întreprinderea SRL “Promnordex” din Republica Moldova, în rezultatul

57
căruia au fost evidenţiate problemele şi făcute propuneri concrete, argumentate privind
implementarea şi dezvoltarea acestuia în întreprindere.
Recomandari practice în perfecţionarea organizării locurilor de muncă:
 Pe suprafaţa de lucru să se menţină numai materialele şi dispozitivele care se
utilizează în ziua respectivă.
 Să existe un loc definit şi permanent pentru toate materialele.
 Materialele şi instrumentele utilizate mai des se vor amplasa mai aproape,
mai rar - mai departe de punctul de utilizare.
 Cutiile şi containerele de alimentare prin gravitaţie să ofere materialele
aproape de punctul de utilizare.
 Să se asigure condiţii pentru perceperea vizuală satisfăcătoare, folosind
iluminatul local.
 Înălţimea locului de muncă şi a scaunului să permită alterarea poziţiilor în
picioare şi şezând.
 Să fie redus la minim numărul şi varietatea echipamentelor şi instrumentelor
folosite.
 Să se asigure fiecărui muncitor mobilierul necesar proiectat din punct de
vedere ergonomic.

Pentru înlăturarea sau scăderea (diminuarea) surselor de zgomot în încăperile unde se


desfăşoară activităţile de producţie se fac următoarele recomandări:
 înlocuirea materialelor dure cu materiale elastice;
 fixarea maşinilor grele pe batiuri rigide din beton sau oţel prin care se trec straturi de
materiale fonoabsorbante;
 gruparea surselor de zgomot de intensităţi diferite, dar cu componentă spectrală
apropiată;
 evitarea supraetajărilor şi a aglomerărilor de maşini. Acolo unde acest lucru nu este
posibil se vor compartimenta halele de producţie cu ajutorul unor panouri
fonoabsorbante;
 acoperirea pereţilor şi tavanelor încăperilor „zgomotoase” cu plăci din materiale
fonoabsorbante;
 înlocuirea pieselor producătoare de zgomot ale maşinilor cu piese silenţioase (angrenaje
cu roţi din răşini sintetice, suprimarea curelelor de transmisie şi adoptarea de transmisii
prin motoare electrice etc.);
58
 efectuarea reviziilor periodice, a reparaţiilor şi întreţinerii maşinilor şi utilajelor la timp şi
de bună calitate;
 rezervarea pentru munca intelectuală (concepţie, proiectare, normare, evidenţă contabilă
etc.) a unor încăperi situate cât mai departe de secţiile de producţie sau alte surse de
zgomot;
 folosirea unor mijloace individuale de protecţie auditivă (căşti, antifoane). Aceste
mijloace au efecte limitate şi prezintă şi unele dezavantaje: determină iritaţii în canalul
auditiv; dificultăţi în perceperea semnalelor auditive necesare şi în comunicarea dintre
muncitori. Din această cauză este preferabil să se acţioneze asupra surselor de zgomot,
limitându-se cotele fiziologice suportabile.

59
BIBLIOGRAFIE
2. Cotelnic A., Sisteme de planificare în afaceri, Editura ASEM, Chișinău, 2009.
3. Deliu A., I. Bîrcă, O. Prodan, A. Duhlicher, Productivitatea muncii – indicator calitativ
de influență a volumului de activitate a întreprinderii, Revista Economie și sociologie,
Nr. 1, Chișinău, 2014.
4. Badea, F., Managementul producție, Editura ASE , București, 2002.
5. Bărbulescu, C. - Managementul producţiei, vol. I şi II, Bucureşti: Editura Sylvi, 1997.
6. Vaculovski D., Curs universitar pentru studenţii facultăţii „Economie Generală şi Drept”,
specialitatea „Economie generală” şi “Administraţie publică”, ASEM, 2010.
7. Economie politică, Note de curs, Vol. I, ASE, București, 1991.
8. Economie politică, Note de curs, Vol. III, ASE, București, 1991.
9. Friedmann G., Ou va la travail humain, Editura Galimand, Paris, 1970.
10. Gherman, O., Planificarea și căile de sporire a productivității muncii în fitotehnie,
Autoreferat la teza de doctor în economie, Chișinău, 2005.
11. Mihail Manoilecu, „Forțele naționale productive și comertul exterior”, Ed. Științifică și
Enciclopedica, 1986.
12. Nicolescu O., I. Verboncu, Fundamentele managementul organizației, ASE, București,
2008.
13. Oancea, C., Chideştiuc, N., B.N.R., Caiet de strudiu nr.22, Productivitate multifactorială,
București, 2007.
14. Pitariu, H., Managementul resurselor umane, Măsurarea performanţelor umane,
Bucureşti, Ed. All, 1994
15. Popescu, E. ş.a. Ghid ergonomic, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1972
16. Pujan, P. Psihologia muncii, Bucureşti, Ed. Didactică şi Pedagogică, 1978
17. Rangu, Gh., ş.a. Iniţiere în ergonomie, Bucureşti, Ed. Tehnică, 1984
18. Roşca, Alexa. (red.), Psihologia muncii industriale, Bucureşti, Ed. Academiei, 1967
19. Serbănescu, D., Aptitudini, muncă şi caracter în industria automatizată, Bucureşti, Ed.
Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1986
20. Tabachiu, A., Balgiu, B., Organizarea locului de muncă, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, 1972
21. Tabachiu, A., Balgiu, B., Psihologia muncii, Bucureşti, Ed. U.P.B., 1999
22. Tabachiu, A., Psihologia muncii, Bucureşti, Ed. U.P.B., 1997
23. Tabachiu, A., Psihologia muncii, Ed. a II-a, Bucureşti, Ed. U.P.B., 2000
24. Ţiriulnicova, N., Analiza rapoartelor financiare, Ed. ASEM, Chişinău, 2004.
25. Verboncu, I., Popa, I. - Diagnosticarea firmei, Bucureşti: Editura Tehnică, 2003.

60
26. Zlate, M. şi Zlate, C., Introducere în psihologie, Bucureşti, Ed. Şansa, 1994
ANEXE
Anexa 1. Caracteristica condiţiilor igienico – sanitare, a factorilor periculoşi şi dăunători de
producţie
Aprecierea condiţiilor de muncă
Factorii periculoşi şi dăunători de producţie
vizuală conform normelor
1. 2. 3.

Condiţiile igienico-sanitare

Microclimatul, STAS 12.1.005-88


12...38 18...25
temperatura, oC 30...90 40...60
umiditatea relativă, % 0,1...0,8 0,1...0,4
viteza mişcării aerului, m/s

Iluminatul, SNiP II – 4 - 79
0,5...10 1,5
natural lateral, (CZ), % 400...600 500
artificial general, lx

Ventilaţie de PM, STAS 12.4.021-75


1...3 2
aeraţie naturală, Kdv 2...4 3
infiltrare naturală, Kdv 3...5 la necesitate
mecanică aspirativă, Kdv

Caracteristica încăperilor

zona de protecţie sanitară conform SN 245-71 IV IV


gradul de rezistenţă la foc a clădirii I, II I
categoria industriei după pericolul incendiar-exploziv
categoria lucrărilor după pericolul electrocutării C C
caracteristica lucrului vizual (categoria)
I I
Factorii periculoşi şi dăunători de producţie II-IV II

Electrici, STAS 12.1.019-79

genul curentului electric


tensiunea, V
frcvenţa, Hz
~ ~
Mecanici, STAS 12.1.003-83 220/380 220/380
zgomot, dBA 50 50
vibraţie, Hz; mm/s; dB
mişcarea agregatelor şi maşinilor
61
zborul aşchiilor de materiale şi scule, m 110 85
63 (6;105) 30 (2;92)
+ +
Termici, STAS 12.3.003-86 + 5
detalii încălzite, 0C
iradiere calorică

Chimici, STAS 12.1.005-88 + 45


vapori, gaze + +
prafuri

Emanări, STAS 12.1.002-84 + +


infraroşie + +
ultravioletă
electromagnetică
2...3 1 J/(cm2  min)
+ +
n 5;0,3

62