Sunteți pe pagina 1din 3

Redactează un eseu de 600 – 900 de cuvinte despre particularităţile de construcţie a unui

personaj dintr-un roman studiat.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:

– prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales, prin raportare la
conflictul/conflictele din romanul studiat;

– evidenţierea unei trăsături a personajului ales, ilustrată prin două


episoade/citate/secvenţe comentate;

– ilustrarea a patru componente de structură, de compoziţie şi de limbaj ale nuvelei


studiate, semnificative pentru construcţia personajului ales (de exemplu: acţiune, conflict, relaţii
temporale şi spaţiale, construcţia subiectului, perspectivă narativă, modalităţi de caracterizare,
registre stilistice, limbajul personajelor etc.);

– susţinerea unei opinii despre modul în care o idee sau tema romanului studiat se reflectă
în construcţia personajului.

Rezolvare:

Caracterizarea personajului principal- Ion

– prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales, prin raportare la
conflictul/conflictele din romanul studiat;

Personajul principal Ion este exponent al ţăranului român şi al iubirii sale pentru pământul “ care ne-
a modelat trupul şi sufletul ”( Liviu Rebreanu- Laudă ţăranului român). Romanul Ion de Liviu
Rebreanu, cel care deschide în 1920 seria marilor romane ale literaturii interbelice, are în centru
figura emblematică a personajului eponim, Ion Pop al Glanetaşului. Ion rămâne un personaj de
referinţă prin semnificaţiile ce se pot atribui imaginii sale.

Conflictele principale ce îl au ca protagonist-conflictele exterioare cu Vasile Baciu, cu Simion Lungu,


cu George Bulbuc, sau interioare -cu glasul propiei iubiri sau cu pământul-stihie- îl dovedesc un
personaj rotund, cu însuşiri contradictorii, oscilând şi evoluând între cele două mari pasiuni ale sale.

Ion este în acelaşi timp un personaj realist, ilustrativ pentru o clasă socială-ţăranul sărac însetat de
pământ : “ Toţi flăcăii din sat sunt varietăţi de Ion”(George Călinescu). Tipic prin iubirea de pământ,
Ion este, în schimb, atipic prin mijloacele folosite pentru a-l obţine. Realizat prin tehnica
basoreliefului, personjul îşi dezvăluie trăsăturile tridimensional, surprins în diferite unghiuri şi în
diferite lumini, convingând prin impresia de zugrăvire completă, veridică, fără ascunzişuri.

Folosind simplificarea artei clasice, după modelul eroilor lui Moliere, psihologia lui Ion se
organizează în jurul unei trăsături dominante- instinctul posesiunii. Inteligent, harnic, brutal, impulsiv,
cinic, considerat de unii critici erou stendhalian, cu voinţă puternică ( Eugen Lovinescu), de alţii o
brută, “căreia şiretenia îi ţine loc de deşteptăciune” ( George Călinescu), personajul poate avea, în
final, statutul moral formulat de criticul Nicolae Manolescu: “Ion trăieşte în preistoria moralei, într-un
paradis foarte crud, el e aşa zicând bruta ingenuă”, care acţionează sub impulsul necesităţii ca
acoperire morală.
De asemenea, având în vedere voinţa de a-şi subordona destinul propriilor ambiţii, supraaprecierea
în lupta cu forţe mai mari decât ale sale, Ion este, în acelaşi timp, un personaj tragic , justificând
prin evoluţia sa definiţia romanului realist ca “istorie a unui eşec”.

– evidenţierea unei trăsături a personajului ales, ilustrată prin două


episoade/citate/secvenţe comentate;

O trăsătură primordială a personajului este iubirea pentru pământul care l-a născut, perceput
simultan ca terra mater (“de mic i-a fost mai drag decât o mamă”) şi proprietate ce garantează
succesul în comunitate, într-un amestec de adoraţie mistică şi orgoliu posesiv.

O secvenţă ilustrativă în acest sens este aceea a horei din debutul romanului. Pagină de
monografie, descrierea horei este, de asemenea, ocazie de prezentare a organizării ierarhice a
satului. În această ierarhie, Ion are o poziţie hibridă. Respectat ca lider al flăcăilor neînsuraţi datorită
calităţilor fizice, voinţei, inteligenţei, autorităţii de care dă dovadă, Ion este desfiinţat prin apelativele
folosite de Vasile Baciu ( sărăntoc, hoţ şi tâlhar) care scot la iveală latura sa vulnerabilă: lipsa
pământului, şi, deci, sărăcia. Din cauza mândriei rănite, cu rădăcini adânci în frustrarea sufletului
ţărănesc lipsit de obiectul existenţei sale, se declanşează latenţe obscure ale comportamentului său.
Deşi nu prezintă antecedentele unui suflet odios, Ion cade într-o demenţă a deziluziei. Setea de
răzbunare se îndreaptă împotriva lui George Bulbuc, într-o scenă sângeroasă, dar şi în înnoirea
hotărârii de a-şi duce la îndeplinire planul de a se însoţi cu Ana şi cu pământurile acesteia. În slujba
atingerii acestui scop, scena horei prezintă un întreg spectru al metodelor mai mult sau mai puţin
disimulate folosite de personaj.

– ilustrarea a patru componente de structură, de compoziţie şi de limbaj ale romanului


studiat, semnificative pentru construcţia personajului ales (de exemplu: acţiune, conflict, relaţii
temporale şi spaţiale, construcţia subiectului, perspectivă narativă, modalităţi de caracterizare,
registre stilistice, limbajul personajelor etc.);

Accentul pus pe zugrăvirea personajului principal se reflectă în construcţia acţiunii. Pe scurt,


povestea are la bază dorinţa unui ţăran sărac, dar harnic, de a-şi depăşi condiţia şi de a-şi satisface
setea de pământ, pentru că “toată isteţimea lui nu plăteşte o ceapă degerată, dacă n-are şi el
pământ mult, mult…”. Ascultând glasul acestei dorinţe primordiale, el seduce o fată bogată, pe care
nu o iubeşte, silind pe tatăl acesteia -Vasile Baciu- să permită căsătoria lor. Punctul de plecare este
biografic. Rodovica, fata unui ţăran înstărit din satul natal , se lasă sedusă de cel mai nevrednic
fecior al satului. Personajul central este, de asemenea, inspirat de o figură reală, un ţăran sărac, cu
nume omonim, dar harnic, din satul autorului. Ion devine un personaj complex prin faptul că nu se
limitează la satisfacerea primei sale pasiuni. Îşi doreşte, cu aceeaşi încrâncenare, satisfacerea
glasului iubirii, din nou o imposibilitate, deoarece Florica, prima sa iubire, este acum căsătorită cu
George Bulbuc. În încercarea de a se împotrivi destinului său, de a stabili o ordine proprie,
subordonată ambiţiei şi dorinţelor sale, Ion încalcă legi nescrise. Determinând moartea copilului său
Petrişor prin neglijenţă şi a Anei,care, conştientă că nu este iubită, se spânzură, ridicând mâna
împotriva părinţilor, revoltându-se împotriva binefăcătorului său-învăţătorul Herdelea, comiţând
adulter, Ion suportă în final pedeapsa implacabilelor legi ale vieţii. Nu întâmplător este ucis cu o
sapă, unealtă legată de pământul care îl supune pentru ultima oară. Pământurile lui Vasile Baciu
ajung ale bisericii.

Conflictul principal care stă la bază temei romanului îl are, de asemenea, în prim-plan pe Ion.
Conflictul exterior între Ion şi Vasile Baciu, care nu vrea să-şi dea fata după un “sărăntoc”, ci după
alt “bocotan”, George Bulbuc, conform unei înţelegeri vechi între familii, marchează prin etapele sale
etapele acţiunii. În plan secundar există mai multe conflicte – între Ion şi Simion Lungu, pentru o
brazdă de pământ care fusese înainte a Glanetaşilor (“inima îi tremura de bucurie că şi-a mărit
averea”), între Ion şi George Bulbuc, un sărăntoc şi un bocotan. În plan interior, există un conflict
între glasul iubirii şi glasul pământului la nivelul personajului principal, soluţia fiind ca acesta să se
lase stăpânit pe rând, cu acceaşi pasiune, de fiecare, dar şi un conflict simbolic, între voinţa acestuia
şi legile superioare ale pământului- stihie, amintind de mândria nemăsurată a individului,
supraaprecierea în confruntarea cu destinul-hybris-care determină căderea personajului în
tragediile greceşti.

Modalităţile de caracterizare sunt multiple. Ion este caracterizat direct, atât de către narator: “iute şi
harnic, ca mă-sa”; “ munca îi era dragă, oricât ar fi fost de grea, ca o râvnă ispititoare”, cât şi de alte
personaje, în diferite momente ale acţiunii: “Ion e băiat cumsecade; e muncitor, e harnic, e săritor, e
isteţ “( Maria Herdelea); “ eşti un stricat şi-un bătăuş şi-un om de nimic…te ţii mai deştept ca toţi, dar
umbli numai după blestemăţii ”( preotul Belciug). Autocaracterizarea evidenţiază frământările
sufleteşti prin monologul interior: “ Mă moleşesc ca o babă năroadă… Aş fi o nătăfleaţă să dau cu
piciorul norocului pentru nişte vorbe…”

Caracterizarea indirectă se realizează, de asemenea, folosind resurse multiple. Prin limbaj,


personajul dovedeşte abilitate de adaptare şi de a folosi pe ceilalţi în obţinerea reacţiei favorabile
planurilor sale-îşi nuanţează limbajul în funcţie de interlocutor, folosind registre diferite: este
respectuos cu învăţătorul, ironic cu Vasile Baciu, agresiv cu cei care îi ameninţă scopurile. Gesturile
şi mimica îi trădează intenţiile: “avea ceva straniu în privire, parcă nedumerire şi un vicleşug
neprefăcut”. Comportamentul scoate în evidenţă trăsături variate precum hărnicia, puterea voinţei,
lăcomia, brutalitatea sau lipsa de consideraţie. Prin relaţia cu alte personaje influenţează, într-o
măsură mai mare sau mai mică, pe toţi cei cu care intră în contact, dovedind statutul său de
personaj central.

– susţinerea unei opinii despre modul în care o idee sau tema nuvelei studiate se reflectă în

construcţia personajului;

După părerea mea, Ion este un personaj memorabil, ipostază a omului teluric, învins de orgoliul sub
impulsul căruia se angrenează în lupte pe care nu le poate susţine moral. Ion este în acelaşi timp
tipic şi profund individual. Atât Vasile Baciu, cât şi Alexandru Glanetaşu se căsătoriseră cu femei
bogate. Niciunul însă nu urmează traseul sinuos şi pasional al personajului Ion. Fără a găsi forţa de
a accepta cu adevărat implicaţiile căsătoriei cu Ana, dar nici de a refuza această căsătorie, Ion vede
ulterior în turnura evenimentelor o fatalitate prin care trebuie să plătească forţarea destinului de a-i
oferi ceva ce nu a simţit cu adevărat că avea dreptul – “Mândru şi mulţumit ca orice învingător, Ion
simţea totuşi un gol ciudat în suflet”. Moartea lui Petrişor este pusă pe seama fatalităţii. Concluzia
din a doua parte a romanului invalidează toate strădaniile din prima parte: “ce folos de pământuri,
dacă ce ţi-e pe lume mai drag nu-i al tău…” Sfârşitul personajului este în mare măsură o urmare a
acţiunilor sale directe, căci Ion îi furnizează inexplicabil lui George direcţia loviturilor în întuneric.
Involuntar, luând forma destinului, Ion se autopedepseşte. Dar naratorul lasă
posibilitatea continuării, căci Florica este însărcinată, iar unii opinează că ar fi copilul lui Ion.
Conform concluziei finale a naratorului: “Câţiva oameni au murit, alţii le-au luat locul…”, viaţa va
repeta, poate, într-o altă formă, destinul personajului principal al romanului, în curgerea ei ciclică,
imperturbabilă, .