INTRODUCERE

Problema definirii partidului politic a constituit şi constituie şi astăzi un subiect

de dispută atât în literatura politologică, în stașiologie cât şi în sociologia politică.
Pe marginea acestei teme apar o mare diverșitate de opinii, păreri, unele pun
accentul pe latura instituţională, organizatorică-program, funcţii sau rol social. Alţii
reduc partidul politic la putere, la obţinerea şi menţinerea acesteia.
Republica Moldova este adeseori prezentată drept un exemplu de „democraţie
procedurală”, care întrunește multe, dar nu în mod necesar toate criteriile utilizate de
Robert Dahl în bine cunoscuta sa definiţie privind „democraţia efectivă”. Experienţa
moștenirii sovietice din secolul trecut, precum și instabilitatea politică din ultimele două
decenii de trecere de la un sistem centralist și rigid spre un model de guvernare liberală
și pluralistă au creat elementele unei guvernări deosebit de fragile și caracterizate de
numeroase inhibiţii.
În societatea modernă partidele politice s-au impus ca realități incontestabile.
Procesul apariţiei lor trebuie privit în strînsă corelație cu apariția și dezvoltarea
parlamentarismului, deci cu ideea de reprezentare în viața publică. În ansamblul
instituţiilor unei societăţi cele mai apropiate pot fi conșiderate statul şi partidele politice
care deșigur nu trebuie confundate. “Statul exprimă colectivitatea în timp ce partidele
politice exprimă ideologiile şi interesele grupurilor sociale care coexistă în cadrul
naţiunii”.
Evoluţia partidelor politice de la apariţia lor şi până în prezent poate fi
conșiderată spectaculoasă. Având ca punct de plecare realitatea obiectivă ce constă în
conșiderarea partidelor ca reprezentând grupuri, clase, ideologii, s-a ajuns, uneori, până
la aprecierea că „partidele întruchipează statul” sau chiar naţiunea. „La început șimplă
denumire a unei tendinţe politice, vocabula partid politic exprimă repede o nouă
realitate, un grup social foarte particular pe care dreptul constituţional îl ignoră dar care
este mediatorul necesar între poporul elector şi guvernanţii aleşi”.
Astăzi, mai mult ca oricînd, partidele politiceîși merită caracterizările de „motor
al vieții politice”, „motiv al îmătrînirii clașicei teorii a separației puterilor”, „rău
necesar”, etc. Iar legislațiile contemporane care privesc structurile costituțional-politice
merg cu reglementările privind pardidele pînă la detalii.

3
 1. PARTIDELE POLITICE: definiții, trăsături, funcții și tipologii

Etimologic vorbind, noțiunea de partid vine din latină (verbul partire = a diviza, a
împărți; pars = parte), ceea ce ne indică chiar esența acestui tip de organizațiepolitică :
ceea ce rezultă din diviziunea unei totalități politice, caracteristica de a fi un fenomen
prin excelență partizan. Termenul nu intra în vocabularul politic până în secolul al
XVII- lea, deci nu intră direct din latină; predecesorul acestui termen era„sectăˮ ( se
care = a separa, a reteza, a tăia, a diviza).
Prin partid politic se înțelege o grupare de oameni constituită pe baza liberului
conșimțământ ce acționează programatic, conștient și organizat pentru servirea
intereselor unor clase, grupuri sociale, comunități umane (popoare, națiuni), învederea
dobândirii și menținerii puterii politice, în conformitate cu idealurileproclamate în
programul acestuia.
Legea privind partidele politice nr. 294-XVI din 21.12.2007 1 definește Partidele
politice ca asociaţii benevole, cu statut de persoană juridică, ale cetăţenilor Republicii
Moldova cu drept de vot, care, prin activităţi comune şi în baza principiului liberei
participări, contribuie la conceperea, exprimarea şi realizarea voinţei lor politice.
Partidele politice, fiind institute democratice ale statului de drept, promovează valorile
democratice şi pluralismul politic, contribuie la formarea opiniei publice, participă, prin
înaintarea şi susţinerea candidaţilor, la alegeri şi la constituirea autorităţilor publice,
stimulează participarea cetăţenilor la alegeri, participă, prin reprezentanţii lor, la
exercitarea în mod legal a puterii în stat, desfăşoară alte activităţi în conformitate cu
legea.
O definiţie cuprinzatoare a partidului politic o dă Șigmund Neumann:
„Partidul politic este organizaţia închegată a forţelor politice active ale societaţii,
preocupate de controlul asupra puterii guvernamentale, el reprezintă acea verigă mare
care leagă forţele sociale şi ideologiile de instituţiile guvernamentale oficiale şi le
angajează în activitatea politică într-un cadru mai larg al comunităţii politice2”.
În fapt, primele partide (şi cele mai numeroase) se organizează în corelație cu
dezvoltarea instituţiilor parlamentare şi cu lărgirea drepturilor civice în sistemele
politice rezultate din cele trei revoluții democratice, cea engleză, cea americană şi cea
1
Publicat : 29.02.2008 în Monitorul Oficial Nr. 42-44 art Nr : 119 . Data intrarii in vigoare : 29.02.2008
2
Sigmund Neumann, Toward a Comparative Study of Political Parties in; Modern Political, Parties, 1966
4
franceză. Precum afirmă politologul francez Maurice Duverger3„dezvoltarea partidelor
este legată de extinderea sufragiului popular și a prerogativelor parlamentare. Pe măsură
ce adunările politice extins funcţiile şi îndependenţa, membrii acestora au reșimţit
nevoia de a se grupa pe afinităţi, cu scopul de a acţiona împreună, cu cât dreptul e vot se
extinde şi se multiplică, cu atât devine mai necesară încadrarea alegătorilor de către
comitete capabile să facă cunoscuţi candidaţii şi să canalizeze voturile în direcția lor”.
Pe parcursul timpului, diferiți gânditori politici au propus diverse definiții ale
partidului politic. Bunăoară, în secolul al XVIII-lea, Edmund Burke (1729–1797)
conșidera că „partidele politice sunt un ansamblu de oameni uniți pentru a lucra în
comun pentru interesul național, în conformitate cu un principiu particular asupra căruia
s-au pus de acord”. În secolul al XIX-lea, Benjamin Constant (1767 – 1830) defineşte
partidul ca „o reuniune de oameni care împărtăşesc aceeaşi doctrină politică”. În fine,
conform opiniei lui Maurice Duverger (Les parties politiques, 1951), – autorul
termenului de stașiologie (gr. stașis – facțiune, logos – ştiință) ca ştiință a partidelor
politice4 - „un partid nu este o comunitate, ci un ansamblu de comunități, o reuniune de
mici grupuri diseminate în teritoriu, sunt secțiuni, comitete, asociații locale legate prin
instituțiile lor coordonatoare”.
Ca entităţi de șine stătătoare, cu structuri şi funcţii proprii, partidele politice se
deosebesc atât de organismele şi instituţiile statale, cât şi de cele extrastatale printr-o
serie de trăsături, note distincte:
- Partidele politice se constituie şi acţionează pe baza voluntarismului, a liberului
conșimţământ al membrilor săi;
- Obiectivul fundamental al activităţii oricărui partid politic îl constituie problema
puterii, sub toate ipostazele sale, ale deţinerii şi exercitării ei, a controlului sau
influenţării ei, sau a cuceririi. De aceea, într-un stat democratic lupta pentru putere este
o luptă între partide, între doctrinele şi programele politice promovate de acestea;
- Orice partid politic dispune de o anumită structură organizatorică şi de
conducere, cu organe proprii de conducere locale şi centrale, între acestea existând o
strânsă legătură şi corelaţie. În cadrul organizării şi activităţii partidelor politice, un rol

3
Denni Bernard, Lecomte Patrick, Sociologia politicului. Vol.II. Traducere: Marta Nora Țărnea, Cluj Napoca: Eikon, 2004,
p. 64
4
Tămaș Sergiu. Dicționar politic. Instituțiile democrației și cultura civică. Ediția a II-a, revăzută și adăugită. București:
Casa de editură și presă “Șansa” S.R.L., 1996, p. 237
5
important îl au statutele, codurile, regulamentele lor. În ele sunt înscrise principiile şi
valorile pe care acesta se întemeiază şi funcţionează, organele sale locale şi centrale de
conducere, durata şi modul lor de desemnare, drepturile şi obligaţiile membrilor de
partid, poziţia, atitudinea partidelor faţă de principalele probleme interne şi externe,
obiectivele şi sarcinile urmărite de acesta, strategia şi tactica aplicată, relaţiile cu alte
partide şi formaţiuni politice, etc.
- Partidele politice sunt caracterizate printr-o mare diverșitate de fundamente
doctrinar –politice: liberalism, neoliberalism, conservatorism, neoconservatorism,
social-democrat, democrat-creştin. Toate acestea reflectă pe de o parte diverșitatea
intereselor grupurilor sociale pe care le reprezintă, iar pe de altă parte existenţa în
societate a unei diverșităţi de opinii, idei, soluţii, alternative în realizarea lor, în
organizarea şi conducerea vieţii sociale.
În ceea ce priveşte denumirea partidelor politice, acestea pot apărea sub o
diverșitate de nume în care poate fi sau nu inclusă cea de partid, ea putând fi înlocuită
cu cea de convenţie, front, huntă, asociaţie. Deşi denumirile sub care apar şi fiinţează
partidele politice nu exprimă exact şi întotdeauna poziţia partidului sau a grupului social
ce-l reprezintă, includerea în titulatura acestuia a unor noţiuni, ca cea de liberal,
conservator, social-democrat, democrat-creştin, sau de muncitoresc, ţărănesc, pot să
exprime fundamentul lor doctrinar-ideologic şi compoziţia lor socială, dar nu
obligatoriu şi în mod automat.
În interiorul partidelor pot lua naştere diferite grupuri, fracţiuni care pot dinamiza,
conserva activitatea partidului, îi pot impune o nouă orientare, un nou fundament
politico- ideologic şi un nou pogram.
În șituaţia de mari divergenţe de opinii, concepţii, fundamente ideologice şi
programatice, aceste grupuri, fracţiuni pot ieşi în afara partidului, îl pot scinda şi pot da
naştere unui nou partid politic.
Scopul partidelor politice este cucerirea puterii politice şi de aici derivă două
definiţii. Definiţia în sens larg stipulează că partidele politice sunt acele asociaţii care
participă la lupta pentru putere. Definiţia în sens restrâns consemnează că partidele
politice sunt organizaţii care vizează prin lupta parlamentară cucerirea şi influenţarea
puterii şi care sunt legate de regimul democratic al puterii.

6
 În literatura noastră de specialitate se apreciază că „Literatura sociologică şi
politologică reține mai multe accepţii pentru noțiunea de funcţie, cea mai răspândită
fiind cea care conșideră funcţia ca rezentând contribuţia obiectivă, pozitivă sau negativă
sau latentă a element al sistemului dat la funcţionarea întregului sistem“.5
Acelaşi autor mărturiseşte că înţelege că „funcţia unui partid politic ca un
complex de practici relativ specializate, cu semnificaţii tipice şi consecinţe cu caracter
de continuitate, în mod obiectiv determinate de neceșitatea satisfacerii unor cerinţe
vitale legate de existența diferitelor grupuri şi clase sociale care-şi dispută pârghiile
cheie în dirijarea şi controlul fenomenelor ce se derulează în cadrul societăţii, precum şi
de existenţa şi activitatea acelui sistem care dă expreșie instituţională şi permite
realizarea intereselor de clasă“.
Astfel, conform clașificării generale, partidele politice îndeplinesc trei funcții de
bază și anume:
- funcţia politică. Rolul, atributele, prerogativele acestei funcţii nu sunt la fel în
cazul tuturor partidelor politice. Partidele politice aflate la putere au rol major în
constituirea şi funcţionarea principalelor instituţii statale (parlament, guvern), în luarea
deciziilor şi aplicarea acestora, în organizarea şi conducerea vieţii socialpolitice. În
schimb, pentru partidele aflate în opoziţie rolul acestei funcţii este de a monitoriza, de a
influenţa puterea, de a prezenta opiniei publice, electoratului, eventualele
disfuncţionalităţi şi neîmpliniri ale acesteia sau măsuri, decizii neconstituţionale.
- funcţia de organizare şi conducere a activităţii partidului, de menţinere a unei
permanente legături, comunicaţii cu propriile organizaţii, membrii şi șimpatizanţi.
Alături de îmbunătăţirea activităţii organizatorice şi de conducere, această funcţie
urmăreşte atragerea unor noi membrii şi șimpatizanţi politici.
- functia de control și critică asupra autorității executive și legislative. Aceasta
funcție revine, de regulă, partidelor de opoziție, care au tentativa de a bloca sau de a
revizui anumiteinițiative legislatice, prin: interpelări și discuții cu partidele aflate la
putere, prin soluții de compromis sau prin temporizarea deciziilor. Această funcţie
devine deosebit de activă în perioada luptei electorale, ea organizând, orientând şi
conducând lupta politică a partidului.

5
Aristide Cioabă, Funcția ideologică a partidelor politice din societatea capitalistă actuală, Editura politică, Bucureşti,
1988, p. 37.
7
 Din momentul apariției lor și până astazi, au existat și au functionat mai multe
tipuri de partide politice. Tipologizarea partidelor politice cunoaște astazi o mare
diversitate de criterii ideologice-doctrinare, organizatorice, a compozitiei sociale, a
intereselor și perioadei istorice în care au aparut, al raportului cu structura socială a
societății. Știința politică consemneaă urmatoarele tipuri de partide politice:
1) partidele ideologice - sunt constituite și functioneaza pe baza unei paradigme
doctrinare, a unei filozofii ideologice, ex.partidul liberal, conservator, social-democrat.
2) partidele istorice - aparitia și functionalitatea acestora este legata de anumite
momente, obiective istorice, eliberarea națională, constituirea statului national,
modernizarea acestuia, etc. Aparând într-o anumită conjuctură social-istoricî, activitatea
acestor partide, însăși existența lor este limitatî în timp, ține de anumite regimuri
politice, epoci istorice care au disparut, au apus. Acolo unde încă mai exista, ele se mai
mențin ca tendințe, fără a mai putea juca un rol major în viața politică a societății.
3) partide de interese. Principalul mobil al apariției și functionalității lor l-a
constituit realizarea unui anumit interes care poate fi: național, naționalist, religios,
economic, de grup, de clasă socialî, local, zonal, etnic. Ex: partidele ecologiste, etnice
(U.D.M.R.), P.R.M., partidul automobilistilor, partidul romilor, etc.
4) partide de tendinta. Sunt acele partide al caror mobil al apariției și ființării ține
de opinia, interesul unor largi categorii sociale, ale realizarii unor neceșitati și obiective
social politice.
5) partide personale sunt create în jurul unor personalități, de regulă politice și
bineficiază de prestigiul, influența, forța și carisma acestora. Ex.:partidul golist in
Franta, creat în jurul personalității lui Charles de Gaulle.
Clasificarea în funcţie de gradul de organizare ne prezintă tabloul partidelor
după cum urmează:
În această ordine de idei se disting partidele de cadre. Atunci când au apărut
partidele, ele nu aveau decât foarte puţini membri. Cetatenii mai activi şi de vază au
hotărât să se asocieze, activitatile lor fiind mai degrabă voluntare. Astăzi, aceste partide
poartă numele de partide de alegători. Prin acest lucru înţelegem că numărul alegătorilor
unui partid este în raport mult mai mare decât eel al membrilor acestuia, iar legătura pe
care o au aceştia fata de partid este de cele mai multe ori slabă.

8
 Alt tip de partide după acest criteriu sunt partidele de masă. in comparaţie cu
partidele burgheze, constituite deseori din fracţiuni parlamentare, partidele muncitoreşti
au dispus încă de timpuriu de un aparat partinic bine organizat, având un număr relativ
crescut de membri (partid de membri). Partidele de masă, aşa cum le cunoaştem noi
astăzi, sunt şi ele foarte bine organizate. De aceea, ele își pot acoperi o mare parte din
cheltuieli prin cotizaţiile membrilor.6
Clașificarea partidelor se mai face după funcţiile şi poziţia ocupată de acestea
în cadrul sistemului politic, după care criteriu deosebim:
partide de guvernământ - tip de partide care a ieşit castigător în urma alegerilor,
constituind guvernul până la următoarele alegeri. in acest sens pot exista mai multe
partide de guvernământ în acelaşi timp care alcătuiesc guvernul împreună,
partide de opoziţie - tip de partide care au pierdut alegerile, ffind nevoite să
formeze astfel opoziţia parlamentară. Bineînţeles că pot exista mai multe partide de
opoziţie, al căror obiectiv este de a avansa în faţa alegătorilor prin mesage-program
constructive, realiste şi mai elevate, oferind o alternative în perspectiva alegerilor
viitoare.
După indicii cantitativi se cunosc partide mari şi partide mici Într-o anumită
măsură clașificarea aceasta vine în tangenta cu cea după gradul de organizare.
Mai pot fi enumerate şi alte feluri de clașificări ale partidelor: partide ideologice,
partide personale, partide istorice, partide de tendinţe, partide de interese etc.
Unii politologi din Occident deosebesc partidele politice după: a) deosebirea în
construcţia organizaţional; b) caracterul şi ordinea de a fi membru; c) după modul de
recrutare, selectare şi Tnaintare a elitei politice, evidenţiind 4 tipuri de partide
-necentralizate (exemplu fund partidele conservatoare şi liberate din Europa Apuseană
şi SUA), centralizate de masă (exemplu fiind partidele socialiste ale Europei
continentale), partide strict centralizate (exemple tipice fiind partidele fasciste şi
comuniste).
Partidele politice mai pot să difere după structura lăuntrică (partide de tip militar,
autocratice şi democratice); după atitudinea fata de realitatea socială existentă (partide
conservatoare, reformiste şi revoluşionare); după caracterul acţiunilor politice (partide

6
Nicolae Enciu, Politologia, Curs universitar, Chișinău, Editura Civitas, 2005, p. 239
9
moderate, radicale şi extremiste); după modul de existenta şi activitate (legale,
semilegale, ilegale).

2. Sisteme de partid

Sistemul partidist este noţiunea care semnifică modul de structurare, de

funcţionare a partidelor politice în cadrul vietii politice dintr-o societate. El se referă cu
precădere la numărul partidelor politice care există îintr-o societate și prin a căror
participare se derulează, se realizează viața politică din cadrul acesteia.
Noţiunea de sistem partidist a fost folosită pentru prima oară în perioada
interbelică şi avea în vedere numărul şi natura partidelor politice dintr-o societate care
erau angajate în viaţa politică.
Sistemul partidist nu se reduce la totalitatea partidelor politice din cadrul unui
stat. Noţiunea dată poate fi utilizată cu două sensuri:
1) accepţiunea largă, care presupune totalitatea partidelor dintr-un stat;
2) în sens îngust, când se au în vedere partidele importante, în mod simplist
putem spune că sistemul partidist reprezintă totalitatea partidelor politice dintr-un stat
care participă la actul guvernării.
Astăzi ssistemul partidist se structurează şi evaluează în funcţie de doua
criterii esenţiale:
1) al numărului partidelor politice dintr-o societate care prin aceasta dau şi asigură
funcţionalitatea vieţii politice. Din acest unghi de vedere se disting următoarele tipuri de
sisteme partidiste:
monopartidiste;
bipartidiste;
pluripartidiste.
În cele ce urmează le vom da o caracteristică dintre cele mai generale şi succinte.
Sisteme monopartidiste constă în fundamentarea activității şi vietii politice din
societate pe existenţa şi funcţionalitatea unui singur partid politic. O asemenea situaţie
se întâlneşte în împrejurări diferite, fiind generată de următorii factori cum ar fi:
- în cele mai multe cazuri existența unui singur partid politic ţine de momentul
iniţial al apariţiei partitismului, în special de lupta antifeudală când forţele progresiste
de esență burgheză s-au grupat într-un singur partid politic, de regula liberal,
10
 - în alte societăți constituirea monopartitismului a fost legat de îndeplinirea unor
obiective ale luptei naţionale (obţinerea independent unitatea naţională,înlăturarea
subdezvolării, etc.). în aceste șituaţii, forţele progreșiste pentru a avea forța, unitate
programatică, coerenta s-au grupat într-un singur partid politic.
Aceste situaţii au fost momentane, de circumstanță şi pentru perioada respectivă
au fost chiar necesare, ele totuşi nu au constituit caracteristica determinant a vieţii
politice. Important este că aceste stări să nu se permanentizeze, întrucât pot conduce
uşor la instaurarea unor regimuri dictatorial;
Monopartitismul mai este atestat şi în perioade de maximă criză, când forţele
reacţionare pentru a-şi instaura propria putere, dictatura, apelează la sistemul
unipartidist. Aşa a fost cazul în perioada interbelică cu regimurile fasciste din Germania
şi Italia. Unipartidismul a fost de asemenea caracteristica majoră, determinants a
regimurilor comuniste din Europa răsăriteana, Așia şi America Latină.
Este de observat că unii autori contestă monopartidismul ca varietate de sistem
partidic în baza faptului că nu poate exista sistem alcătuit doar dint-un șingur element
component.
Sisteme bipartidiste este sistemul întemeiat pe existenţa şi funcţionalitatea a
două partide politice. El se întâlneşte în aproape toate fazele vieţii partidiste
democratice, la începutul acesteia, în perioada de dezvoltare şi maturizare a lui.
Factorii care au provocat apariţia bipartidismului au fost multipli şi diverşi.
Momentul apariţiei lui poate fi legat de cel al apariţiei partidelor politice, în special a
luptei antifeudale, când cele două forţe combatante-burghezia şi cea feudală, s-au
organizat fiecare într-un partid politic opus, de regulă liberal şi conservator.
Bipartidismul apare şi din necesitatea creării opoziţiei politice şi implicit a
alternanţei politice în organizarea şi conducerea societății.
Unii teoreticieni argumentează că sistemele bipartidale oferă o formă superioară
de democraţie electorală deoarece, cu excepția cazurilor în care există doar două
partide, nu poate exista nici o garanție că vreun partid va avea majoritatea în legislativ,
fără de care guvernul este format pe bază de negociere între elitele politice, ceea ce este
mai puțin accesibil controlului popular. Totuşi, în sistemele bipartidale, cea mai mare

11
parte a elaborării politicilor are loc în interiorul partidelor, prin urmare tot în afara
controlului popular7
Democratismul politic a determinat şi el apariţia bipartidismului, în multe cazuri,
bipartidismul a constituit fundamentul pe care s-a născut şi dezvoltat pluripartitismul.
Un caz relevant de bipartidism este acela al SUA, unde se rânduesc la putere
partidele republican şi democrat care își au originea în lupta de independent a coloniilor
engleze din America de Nord, ele au o experienta de guvernare de peste două secole
alternativ.
Bipartidismul este expresia a două partide puternice ce guvernează într-o ţară şi
care au tradiţie. Cele mai relevante exemple sunt: Marea Britanie, SUA, Canada,
Australia, Noua Zeelandă.
Sistemele bipartidiste cunosc mai multe variante: sisteme bipartidiste pure sau
integrate, în care două partide ajung la putere alternativ, la anumite perioade (Marea
Britanie, SUA, Canada, Noua Zeelandă) şi sisteme bipartidiste imperfecte sau cu două
partide şi jumătate. Acestea se caracterizează prin faptul că unul dintre partidele mari are
nevoie pentru a forma guvernul de sprijinul unui al treilea partid, cu o influență
electorală mai slabă decât a primelor două. Exemple servesc sistemele de partide din
Germania, Austria, Australia.
Sisteme pluripartitiste sau multipartidiste corespunde, aşa cum arată şi numele
său, unei situaţii de concurenţă între un număr oarecare de partide. Este cazul Franței ori
al Italiei. Puterea este în aceste cazuri exercitată de o coaliţie a forţelor politice, cu
excepţia cazului în care pluralismul este combinat cu existența unui partid dominant.8
Sistemul pluripartidist a apărut în perioada interbelică şi s-a extins îndeosebi după
cel de-al doilea război mondial în țările din Europa Occidentală. Cauzele ce au condus
la apariția pluripartitismului constau în:
 impunerea şi generalizarea votului universal. Acest fenomen politic a adus
în prim-planul vieţii politice multiple şi diverse grupuri și segmente sociale
care pentru a-şi promova interesele, a se exprima şi manifesta în viaţa
politică şi-au creat propriile partide politice;

7
Oxford dicționar de politică. Coordonat de Iain McLain. Traducere și glosar de Leonard Gavriliu. București: Univers
Enciclopedic, 2001, p. 411
8
Chagnollaud Dominique. Dicționar al vieții politice și sociale. Traducere. Miruna Runcan. București, Editura ALL
Educațional, 1999, p.109
12
  complexitatea vieţii sociale, diverșitatea intereselor, opţiunilor grupurilor şi
categoriilor sociale a determinat apariţia unor noi paradigme doctrinare şi
ideologice care, pentru a se materializa şi exprima în practica sociala aveau
nevoie de propriile partide și formaţiuni politice; ex. doctrina comunistă-
partidele comuniste, doctrina ecologistă, democrată, creştină sau social-
democrată şi partidele lor respondente - ecologiste, creştin-democrate sau
social-democrate, etc.
 dezvoltarea şi amplificarea democratismului politic la rândul său a impus
de asemenea apariţia unor partide politice.
Multipartidismul de asemenea cunoaşte mai multe varietăți: sistem multipartid cu
partid predominant şi sistem multipartid fără un partid predominant. Sistemul
multipartid cu un partid dominant se referă la situaţiile când există un partid major,
căruia îi revin constant cca. 40% sau mai mult din totalul voturilor, sau, în orice caz,
aproximativ de două ori mai multe voturi decât partidului imediat următor în ce priveşte
performanţa electoral!
Sistemele multipartidiste sunt caracteristice Europei de Vest: Franţa, Italia,
Belgia, Olanda, Elveţia, Suedia, Norvegia, Finlanda, Danemarca, Irlanda, Portugalia,
Spania.
Prin principiile şi valorile pe care le promovează, multitudinea opţiunilor politice
şi ideologice ce se confruntă, atât sistemul bipartidist dar în deosebi eel pluripartidist,
întemeiază sistemele politice democratice. Primul sistem bipartidist a fost creat în
Anglia iar cel mai reprezentativ este astăzi cel din S.U.A.
Referindu-ne la partitismul în Republica Moldova este de menţionat că acestea
apar în rezultatul democratizării vieţii social-politice în cadrul restructurării gorbacioviste
şi a prăbuşirii regimului totalitar. Am fost martorii unui adevărat boom al partidelor
politice, numărul lor depașind cifra 40. Acum are loc raţionalizarea, vrem să credem, al
numărului lor. După unele aprecieri la etapa actuală în Republica Moldova există şi
activează peste 25 de partide politice
Reieşind din perioada scurtă de existenta a sistemului partidist în RM, din
caracterul tranziţional al sistemului politic, conșiderăm că este prematur a vorbi despre
un sistem partidist cristalizat şi cert. Mai degrabă putem vorbi doar de unele tendinţe

13
constante, care se reduc, reieşind din practica celor patru scrutine. Este uşor sesizabilă
tendinţa spre pluripartitism cu un partid dominant sau eel puţin cu un partid-pivot.
Distanţa dintre extremele eşichierului politic este conșiderabilă. Partidele care
constituie sau reflectă aceste extremitati se află într-o contrapunere principială, eel puţin
la nivel de doctrină şi declaraţii, practica fund plină de răsturnări de șituaţie. Ele sunt,
într-adevăr, relevante, dar numai la nivel electoral şi nicidecum guvernamental. Multe
din partidele politice prezente în parlament sunt doar sateliţii „centrelor de putere”
electorate.
Durata existenţei partidelor în avanscena politică, cu mici excepţii, este de scurtă
durată ceea ce nu permite de a opera cu componente stabile ale sistemului.
Sistemul partidist doctrinar-ideologic, prezenta pluripartidismului, a numeroase
şi variate orientări doctrinar-ideologice a impus structurarea sistemului partidist
contemporan şi în funcţie de acest ultim aspect, adică cel al paradigmei doctrinar
politice.
Din aceasta perspectiva, partidele politice se pot structura în trei mari grupe:
a) gruparea partidelor de dreapta cu diferite nuanţe, de dreapta, de centru
dreapta sau de extrema dreapta. În această categorie sunt incluse partidele cu orientare
de dreapta, partidele conservatoare, neoconservatoare, liberale, neoliberale, republicane,
etc. În cadrul orientării de extrema dreapta sunt conșiderate partidele fasciste,
neofasciste sau cele ale noii drepte.
b) gruparea partidelor de centru cuprinde în general partidele democrat
creştine, social-creştine şi ecologiste;
c) gruparea partidelor de stânga. Este o grupare mai larga în cadrul careia se
pot face diferite nuanţări ca cea de stânga, de centru stânga şi extremă stânga. În
categoria celor de stânga şi centru stânga pot fi incluse partidele socialiste, social-
democrate, radicale şi chiar unele occidentale. În cele mai multe cazuri însa, partidele
comuniste fac parte din cadrul partidelor de extrema dreapta.
În prezent, în lume se constata un proces de restrângere atât numerică, cât şi a
sferei de manifestare şi influenţare atât a partidelor de extrema dreapta, cât şi a celor de
extrema stânga. Acest proces este determinat de consecinţele nefaste istorice pe care
aceste partide le-au provocat şi întreţinut (declanşarea celui de al doilea război mondial,

14
impunerea regimurilor fasciste şi comuniste), dar şi datorita extenșiunii pe care o
cunoaşte astăzi sistemul democrat.

3. Constituirea și evoluția sistemului partidist în Republica Moldova

Ca şi în celelalte foste republici sovietice, constituirea sistemului partidal în
Republica.Moldova a fost o consecinţă a politicii de restructurare inițiată de Mihail
Gorbaciov în martie 1985. Liberalizarea vieţii politice din U.R.S.S. şi posibilitatea de
exprimare liberă a declanşat în R.S.S.M., la sfârşitul anilor '80 ai secolului XX, o
veritabilă revoluție național-democratică şi anti-imperială, soldându-se cu dispariția
regimului totalitar comunist şi a statului sovietic moldovenesc – marionetă, creat prin
ocupația sovietică a Basarabiei de la 28 iunie 1940, şi proclamarea, la 27 august 1991,
aindependentei Republicii Moldova.
Un prim pas pe calea democratizării vieții politice l-a constituit decretul
Prezidiului Sovietului Suprem al R.S.S.M. din 25 august 1989 „Cu privire la modul
provizoriu de înregistrare a formațiunilor obşteşti ale cetățenilor din R.S.S.M.” 9, prin
care pentru prima oară după o jumătate de secol de dictatură comunistă statul recunoştea
cetățenilor săi dreptul la libera asociere în diverse formațiuni social-politice şi partide de
alternativă.
În baza acelui decret, prin hotărârea guvernului de la Chişinău, la 26 octombrie
1989 au fost înregistrate primele patru formațiuni: Frontul Popular din Moldova,
Mişcarea pentru Egalitate în Drepturi „Unitate – Edinstvo”, Mişcarea Populară „Gagauz
- Halkî” şi Asociaţia Social – Culturală Bulgară „Vozrojdenie”. În conformitate cu
aceeaşi decizie, pe parcursul următorilor doi ani au fost înregistrate 144 de asociații
obşteşti ale cetățenilor, dintre care 17 erau socialpolitice10.
În acelaşi context de confruntare cu conducerea reacționară a P.C.M., de
demontare a sistemului „puterii sovietelor”, de afirmare a libertăţilor democratice şi a
valorilor naţionale, Sovietul Suprem al R.S.S.Moldova a modificat, la 10 mai 1990,
articolele 6 și 49 ale Constituției din 1978, abrogându-se prin aceasta monopolul
politico-ideologic al P.C.M.

9
Istoria Basarabiei de la începuturi până în 2003. Ediția a III-a, revăzută și adăugită. Coordonator: Ioan Scurtu. București:
Editura Institutului Cultural Român, 2003, p. 509
10
Ibidem
15
 Reformarea sistemului unipartidal a continuat cu suspendarea activității
structurilor partidelor politice în instituțiile de stat (Decretul preşedintelui Republicii
Moldova nr. 164 din 22 august 1991), ulterior fiind depolitizate şi structurile Forțelor
Armate, de interne şi de securitate. La 17 septembrie 1991, Sovietul Suprem al
Republicii Moldova a adoptat „Legea privind partidele şi alte organizații social-
politice”11, care reglementa condițiile şi principiile constituirii, funcționării şi dezvoltării
partidelor şi a altor organizații social-politice, ceea ce a constituit o contribuție
importantă la crearea cadrului juridic necesar afirmării pluralismului politic şi
pluripartidismului în Republica Moldova. În consecință, către finele anului 1993, la
Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova erau înregistrate 26 patide politice.
Statornicirea sistemului pluripartidist şi-a găsit expresia în Constituția Republicii
Moldova adoptată la 29 iulie 1994, prin care pluralismul politic este garantat şi
evidențiat în şirul valorilor democratice supreme (art. 41). Potrivit Constituţiei,
democrația în Republica Moldova se exercită în condiţiile pluralismului politic, care
este incompatibil cu dictatura şi cu totalitarismul, nici o ideologie nu poate fi instituită
ca ideologie oficială a statului (art. 5).
Cetățenii dispun de dreptul constituţional de a se asocia liber în partide şi în alte
organizații social-politice, acestea fiind egale în faţa legii. La rândul său, statul îşi
asumă obligația de a asigura respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale partidelor
şi altor organizaţii social-politice, declarând neconstituțională doar activitatea acelor
formațiuni care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului
politic, a principiilor statului de drept, a suveranității, independenței şi integrităţii
teritoriale. Sunt interzise, de asemenea, asociațiile secrete şi partidele constituite de
cetăţeni străini.12
O imagine de ansamblu a evoluţiei vieţii politice din Republica Moldova, a
ponderii şi popularităţii diferitelor partide politice, precum şi a preferințelor politice ale
electoratului, în perioada ce a urmat proclamării independenței, ne este oferită de datele
privind rezultatele alegerilor prezidențiale, parlamentare şi a celor locale.

11
Cernencu Mihai, Galben Andrei, Rusnac Gheorghe, Solomon Constantin. Republica Moldova: istoria politică (1989-
200). Documente și materiale. Vol I. Chișinău: Universitatea de Sat din Moldova, 2000, p. 34
12
Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994. Publicat : 12.08.1994 în Monitorul Oficial Nr. 1.
16
 Tabel 1. Rezultatele alegerilor din Repblica Moldova, 1991-2005
Partide, blocuri electorale, Numărul Procente Mandate
candidați voturilor
I. Alegeri prezidențiale din 8 decembrie 1991
Mircea Snegur (candidat unic) 98,17 %
II. Alegeri parlamentare din 27 februarie 1994
Partidul Democrat Agrar 766.589 43,18 % 54
Blocul Unității Socialiste 390.584 22,00 % 27
Blocul Țăranilor și Intelectualilor 163.513 9,21 % 11
Alianța Frontului Popular Creștin- 133.606 7,53 % 9
Democrat
III. Alegeri locale din 16 aprilie 1995
Partidul Democrat Agrar 551.014 46,97 % 47
Alianța Forțelor Democrate 230.775 19,67 % 25
Partidul Comuniștilor 184.627 15,74 % 20
Mișcarea Edinstvo și Partidul Socialist 84.13 7,17 % 8
IV. Alegeri prezidențiale din 17 noiembrie-1 decembrie
Petru Lucinschi 919.831 54,02 % -
Mircea Snegur 782.933 45,98 % -
V. Alegeri parlamentare din 22 martie 1998
Partidul Comuniștilor 487.002 30,01 % 40
Convenția Democrată 315.205 19,42 % 26
Blocul Electoral “Pentru o Moldovă 294.691 18,16 % 24
Democratică și Prosperă”
Partidul Forțelor Democrate 143.428 8,84 % 11
VI. Alegeri parlamentare (anticipate) din 25 februarie 2001
Partidul Comuniștilor din R.M. 794.808 50,07 % 71
Alianța “Braghiș” 212.071 13,36 % 19
Partidul Popular Creștin-Democrat 130.810 8,24 % 11
VII Alegeri parlamentare din 06 martie 2005
Partidul Comuniștilor din R.M. 716,336 45,98 % 56
Partidul Popular Creștin-Democrat 141,341 9,07 % 11
Blocul Electoral“Moldova Democrată” 444,377 28,53 % 34
VIII Alegeri parlamentare din 05 aprillie 2009
Partidul Comuniştilor din R.M . 760,551 49.48% 60
Partidul Liberal 201,879 13.13% 15
Partidul Liberal Democrat din 191,113 12.43% 15
Moldova
Această particularitate a vieții politice şi a partidismului din Republica Moldova a
făcut ca dreapta şi stânga politică să aibă nu atât conotații doctrinare, cât geografice,
derutând prin aceasta opţiunile electoratului. Astfel, dreapta moderată apare tradițional
drept filoromână şi pro-Uniunea Europeană, cea maximalistă optând mai univoc pentru

17
unitatea românească. Pe de altă parte, stânga moderată este neapărat filorusă şi pro-
C.S.I., cea maximalistă optând mai ferm pentru refacerea U.R.S.S.13
Având în vedere că doctrinele politice de stânga sunt mult mai agreate în
condițiile de criză economico – socială, în societăți cu un cotidian bulversat cum este
cazul Republicii Moldova, lipsa unor puternice partide pro-occidentale de stânga a
condus implacabil la ascensiunea şi victoria stângii pro – C.S.I. asupra vectorilor
europeni ai politicii externe a Republicii Moldova şi a reformelor liberale.

Concluzii
În pofida moştenirii istorice patrimoniale şi a tranziţiei social-economice
anevoioase de moment, Republica Moldova, în opinia autorilor, a înregistrat anumite
succese în domeniul construcţiei unui sistem de partide consolidat din punct de vedere
ideologic sau programatic. În prezentul capitol s-au făcut afirmaţii că acest progres
poate fi explicat prin funcţionalitatea noilor instituţii politice care îi impune pe
politicieni să investească în dezvoltarea prevederilor programatice ale partidelor, în
realizarea consensului intern cu privire la platforma ideologică a formaţiunii, şi să
propage în rândul alegătorilor scopurile şi prevederile programatice. După cum au
demonstrat rezultatele cercetării, competiţia între partide în cazul Moldovei are la bază
13
Serebrian Oleg. Politosfera, Chișinău, Editura Cartier, 2001, p.198-200
18
o poziţionare ideologică a partidelor mai clară decât în cazul Rușiei, unde caracterul
instituţiilor politice, înfiinţate la începutul perioadei de tranziţie, nu a contribuit la
dezvoltarea unei concurenţe de partid cu caracter ideologic sau programatic.
Existenţa partidelor politice, ca fenomen politic, reprezintă un element esenţial al
unei vieţidemocratice. Între partidism şi democraţie există o relaţie directă, biunivocă,
în sensul că democraţia începe să se manifeste cu adevărat o dată cu apariţia dezvoltării
partidelor ca instituţii politice, acestea putând să desfăşoare o activitate sistematică şi de
amploare numai într-un climat democratic autentic.
Cu toate că nivelul cristalizării ideologice a sistemului de partide moldovenesc
este mai mic decât cel al sistemelor de partide ale celor trei din patru state
postcomuniste analizate în capitolul prezent, succesele Republicii Moldova în domeniul
construcţiei de partid nu trebuie subapreciate. Nu doar moştenirea istorică patrimonială,
dar şi aşa condiţii structurale actuale precum predominarea populaţiei rurale (nivelul
scăzut de urbanizare), precum şi pauperizarea mașivă a cetăţenilor, au intenșificat
probabilitatea faptului ca anume tipul clientelar de relaţii între alegători şi politicieni să
fie cel hotărâtor în sistemul de partide din R.M. Faptul că acest lucru nu s-a întâmplat
este foarte important pentru analiza rolului instituţiilor politice. Datele obţinute pe
parcursul cercetării noastre confirmă faptul că alegerea unor instituţii „corecte” poate
ajuta sistemele de partide să depăşească influenţa structurilor negative şi a moştenirilor
istorice, contribuind astfel la consolidarea transformărilor democratice în societăţile
aflate în tranziţie.

BIBLIOGRAFIE

I. Literatură de specialitate:
1. Aristide Cioabă, Funcția ideologică a partidelor politice din societatea capitalistă
actuală, Editura politică, Bucureşti, 1988;
2. Cernencu Mihai, Galben Andrei, Rusnac Gheorghe, Solomon Constantin.
Republica Moldova: istoria politică (1989-200). Documente și materiale. Vol I.
Chișinău: Universitatea de Sat din Moldova, 2000;
3. Chagnollaud Dominique. Dicționar al vieții politice și sociale. Traducere. Miruna
Runcan. București, Editura ALL Educațional, 1999;

19
 4. Denni Bernard, Lecomte Patrick, Sociologia politicului. Vol.II. Traducere: Marta
Nora Țărnea, Cluj Napoca: Eikon, 2004;
5. Enciu Nicolae. Politologie: Curs universitar. Chişinău: Civitas, 2005;
6. Istoria Basarabiei de la începuturi până în 2003. Ediția a III-a, revăzută și
adăugită. Coordonator: Ioan Scurtu. București: Editura Institutului Cultural
Român, 2003;
7. Oxford dicționar de politică. Coordonat de Iain McLain. Traducere și glosar de
Leonard Gavriliu. București: Univers Enciclopedic, 2001;
8. Serebrian Oleg. Politosfera. Chişinău: Editura Cartier, 2001;
9. Sigmund Neumann, Toward a Comparative Study of Political Parties in; Modern
Political, Parties, 1966;
10.Tămaș Sergiu. Dicționar politic. Instituțiile democrației și cultura civică. Ediția a
II-a, revăzută și adăugită. București: Casa de editură și presă “Șansa” S.R.L.,
1996.

II. Acte normative:

1. Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994. Publicat : 12.08.1994 în
Monitorul Oficial Nr. Data intrîrii în vigoare : 27.08.1994;
2. Legea nr.294 din 21.12.2007 privind partidele politice. Publicat : 29.02.2008 în
Monitorul Oficial Nr. 42-44 , art Nr : 119. Data intrarii in vigoare : 29.02.2008.

20