Sunteți pe pagina 1din 8

Re-abilitarea fatadei

pentru o arhitectura a zidului ca protagonist al spatiului


Plan de idei
Introducere\
Argument\
Existența modelului clasic, al arhitecturii zidului unde peretele
si elementul structural este structurant (definitoriu?) pentru spatiul
continut, determinand scara si compartimentarea spatiului, dar și
caracterul și atmosfera acestuia, ( compun?) o arhitectură prezentă
si personală. In secolul XX, mai precis in 1914, Le Corbusier
lansează modelul Dom-ino, numele fiind un acronim care unește
cuvintele “domus” si “innovation”, care avea sa fie in centrul
“reinventării radicale” a arhitecturii din perioada modernistă. In
cadrul acestui model, arhitectura spatiului trece in planul al II-lea al
De asemenea, pentru compunerea unor concluzii inchegate se va
recurge la studii de caz care să contureaze evolutia celor doua
principii discutate.
Modelul Dom-ino cuprinde o structură ideala formata din plăci
orizontale si pilotis într-o formă rectangulară de plan lăsând astfel
desâvarșirea spațiului – fațada si partiționări interioare la inițiativa
celui care va ocupa spațiul.

Tensiunea intre spatiul interior si exterior si dualitatea fatadei.

Cuvinte cheie: fatada principala, spatiu interior, interioritate, spatiu public, ornament,
tectonica

1. Preeminența fațadei - deschide problematica fațadei în legatură cu ideile promovate de


Emmanuel Levinas despre “chipul celuilalt” ca experiența etică si socială.Etimologia cuvantului
fatada in limba romana si altele

1.1. Spațiul public – definit in contrast cu spatiul privat si instrumentele arhitecturii in

influentarea celor doua


Problematica bunelor maniere in oras ca semn al civilitatii si reperele filosofice ale acesteia
Problema limitei dintre spațiul public și cel privat
Ilustrarea modelului orasului gradina si a urbanismului liber si consecintele acestora in
mentalitatea de proiectare si gandire a spatiului public
Critica acestui model adusa de Jane Jacobs si continuata de Roger Scruton
Concluzia: Zidul ca limita este elementul determinant in conturarea si mentinerea calității
caracterului public al spațiului urban.

1.2. Fațada ca atribut eminamente urban – unde se descrie relația fațadei cu


spațiul public. Pune problema prezenței în cadrul spațial urban, de asemenea se face distincția
între interioritatea fragmentată a clădirii si continuumul deschis al spațiului public.
Functiunile fatadei in configurarea unei cladiri : Bariera fizica , filtru social si atributul estetic.
Diferenta dintre fatada si elevatie, gandind fatadei , noi gandim o succesiune de straturi de la
exterior la interior si vice-versa, deci aceasta devine un instrument de organizare a spatiului.
Preocuparea arhitectului pentru ceeea ce „se vede”
Limbajul fatadei – interpretarea dupa capitolul Language of architecture a lui Roger Scruton
din cartea sa ”Aesthethics of architecture”

1.3. Tectonica fatadei – Originea cuvantului si evolutia conceptului de tectonicitate


Structura este un concept intangibil care este realizat prin constructie dandu-i-se expresivitate
vizuala prin tectonicitate
Exemple de diferite tipuri de tectonicitate: templul doric, biserica gotica, Sala de expozitii a lui
Nervi, F.L Wirght Biserica unitariana, Mies van der Rohe
Atectonicitatea: se defineste prin contrast cu tectonicitatea
Aici discutam Despre Raumplan-ul si ideile despre imbracare ale lui Loos, Stoclet House a lui
Hoffmann, si Turbinele AEG ale lui Peter Behrens

2. Ipostazele zidului in arhitectura – propune o încercare de separare a diferitelor


funcții ale sale precum și se face un recurs la teorii care au influențat apropieri diferite ale
2.4. Studiu de caz : Arhitectura zidului ca fațada propusă
de Alberti si arhitectură diagramatica specifică lui
Brunelleschi.
Dihotomia : Arhitectura sintactica - Arhitectura zidului ca fatada
Arhitectura sintactica - Elementele distincte ale unei cladiri nu pot
fi intelese ca figuri independente a
caror suma nu eclipseaza singularitatea fiecaruia
Idee aparuta in secolul XV, promovata de Filippo Brunelleschi si
presupune:
- Coordonarea rationala a partilor constructiei in relatie cu un intreg
coerent, astfel incat limbajul arhitectural
utilizat este supus unei idei cuprinzatoare si de aici controlul total al
arhitectului asupra constructiei
reducand rolul mesterilor constructori la simpli executanti a unei
scheme predefinite
- Utilizarea modularii, a decoratiunilor standardizate, a ordinelor
romane
- Astfel, fiecare ornament isi confirma relatia cu cele invecinate si
cu intregul
Cladirea nu este un artefact singular, ci o structura care se poate
extinde ad-infinitum,Nu un spatiu inchis
ci un schelet constituit din planuri structurale clar definite
Folosirea perspectivei ca instrument de abstractizare a logicii
cladirii reducand-o la un grid tridimensional.
Folosirea designului diagramatic- totul poate fi redus la o
compozitie atotcuprinzatoare de linii
Modelul lui Brunelleschi - aflat la baza tipologiei de plan industrial
si a modelului DOM-INO al lui Le
Corbusier( care presupune doar o ducere in extrem a acestei idei) in
care arhitectura se reduce doar la
Kenneth Frampton – Studies in tectonic culture The Poetics of Constructionin Nineteenth and
Twentieth Century Architecture

El croquis – Sergison Bates- Tolerance and precision – 2004-2016


El croquis – Caruso St John – Form and resistance – 1993 - 2013
Colin Rowe, Fred Keotter - Orasul colaj, Ed. Universitara “Ion Mincu”, Bucuresti, 2013
Mihaela Criticos - Ornamentul – temă şi variaţiuni, Ed. Universitară “Ion Mincu”, Bucureşti, 2005
James Trilling – The language of Ornament

o structura de stalpi si grinzi, devenind doar un cadru, un schelet in


care utilizatorii isi conformeaza
interiorul dupa bunul plac, iar fatada din element structural devine
un element purtat, asemeni compartimentarilor,
nu mai este un element tectonic.
Arhitectura zidului ca fatada si puterea lui ca element singular este
o alternativa la modelul elaborat de
Brunelleschi si presupune ca fatada este nu numai o proiectie a
spatiului interior, ci si o piesa independenta
ale carei detalii sugereaza ca telul ei este spatiul public spre care se
deschide.
Este o tema premoderna redescoperita de Leon Batista Alberti in
sec XV - primul teoretician modern
de arhitectura care acorda o atentie speciala dezvoltarii unui limbaj
propriu arhitecturii prin folosirea
corecta a ordinelor.
3. Cladirea publică si artefactul urban/
Baza documentarii : Arhitectura Orașelor – Aldo Rossi, Avant-
garde and continuity – Giorgio Grassi si Carr, Stephen; Francis,
Mark; Rivlin, Leanne G.; Stone, Andrew M., Public Space,
Cambridge University Press, New York, 1992
Arhitectura cladirilor publice se află in relație directă cu capacitatea
suprastructurii culturale de a exprima semnificații colective. În
cazul în care aceasta nu poate exprima aceste lucruri, arhitectura
începe să se desprindă de realitatea orașului.
Cladirile publice trebuie gândite ca elemente primare ale orașului,
care adăpostesc activitățile fixe cu rol public fiind construite de
colectivitate pentru colectivitate. Astfel ele au capacitatea de a
deveni artefacte urbane odata cu trecerea timpului .
Proiectarea lor nu trebuie să se lege de exprimarea unei anumite
functiuni, ci mai degraba să facă recurs la rădăcinile arhitecturii
publice. Giorgio Grassi – in toate lucrarile importante de arhitectura
exista ideea de monument predominanta. Aceasta leaga realitatea
cladirii de „afirmarea unei naturi specifice un mod particular de
reprezentare”
technical display of interior arrangements projected onto the outer surface of a building … much like a
Michelangelo „A beautiful statue must be able to roll down from
section or a plan in that it records factual information” în vreme ce fațada diferă prin „caracterul ei”
the top of a mountain without loosing anything of importance”
tridimensional care poate influenta organizarea unei cladiri.
Intreaga structura a artefactului urban este exprimatain forma lui si
Peter Eisenman, vorbind despre fațade, remarcă faptul că fațada poate fi înțeleasă ca un plan vertical
in relatia sa dialectica cu orasul deoarece in cadrul dezvoltarii
care constituie partea exterioară a unui volum fiind analoga planului și secțiunii din acest punct de
urbane el iese in fata fie ca un element individual, fie ca o arie in
vedere. De asemenea, tot el remarcă fațada ca o entitate tridimensională cu planuri și secțiuni
cadrul orasului.
caracteristice adăugând fațadei si dimensiunea temporală pe care aceasta o conține:„ the experiential
Rolul fatadei in acest caz este acela de a integrare si reprezentare
and perceptual reading of the facade is more immediate because that reading of the facade compresses
deoarece deservesc atat evenimentul general al strazii fiind
or encompasses time.”
evenimente ele insele.
Asadar folosirea elevatiilor doar ca o modalitate de a exprima sinceritatea planului reduce cladirea la o
Asadar, singularitatea artefactului urban rezida in evenimentul si
simpla extrudare verticala a planului confirmandu-i tirania si eliminand rolul fatadei ca instrument de
semnalul care macheaza acel eveniment. Aceasta notiune
organizare spatiala.
tranverseaza istoria arhitecturii, artistii au incercat dintotdeauna sa
Discutand despre succesiunea de straturi care organizeaza spatii in cartea Transparency, Rowe si
creeze ceva original, un artefact care sa fie inaintea stilului.
Slutzky scot in evidenta potentialul utilizarii stratificarii si frontalitatii planurilor verticale pentru
crearea „transparentei fenomenologice”.
„Walls, which divide space, also create it. And it is the discipline of the wall
which is the pride of the classical vernacular. We linger where walls invite us,
and hurry where they exclude us. Plate glass facades leave us over-exposed to
observation from those behind them. Blank concrete screens seal us off from
whatever they contain. A street must avoid all such extremes. It must provide us
with walls that are pierced, and openings that are civil and friendly.” 2

Fațada atribut esential urban

Cum spatiul public urban are ca atribut central predominanta artificialului fata de natural, fiind un
mediu creat de om pentru om. Prezența fațadei își asumă preeminența asupra naturii stabilind în același
timp limita dintre spațiul public si cel privat. Virtutea cea mai inalta a urbanitatii este civilitatea, fatada
unei cladiri trebuie sa se supuna normelor acesteia- bunele maniere - si sa le impuna la randul ei,
refuzandu-si tentatia spre insolit si extravaganta. Presiunea exercitata atat de spatiul public, de
contextul construit reprezentat de vecinatati, cat si de nevoile si aspiratiile utilizatorului, pun fatada
unei cladiri sub spectrul unei duble valente.
O privire mai atentă asupra fațadei este revelatoare în descoperirea funcțiunilor acesteia. În primul
rând, ea reprezinta „fața clădirii”, termenul de fațadă provine din cuvantul latin „facies” care înseamnă
„față” și ca orice față, trăsăturile estetice sunt importante. De asemenea, ea functioneaza ca filtru fizic –
Burckhardt a inteles procesul cand a scris” Acolo, in sanctuar,
un sistem complex de reglementare pentru a rezulta comfortul interior si filtru social care asigura
ei(artistii) au facut primii pasi spre sublim, au invatat sa elimine
modalitatea si amploarea deschiderii catre spatiul exterior.
contingentul din forma.Tipologiile au luat fiinta, si apoi primele
idealuri”
O cladire poate fi inteleasa ca o succesiune de straturi dinspre spatiul exterior inspre interior prin care
se filtreaza trecerea de la spatiul public catre spatiul privat.Fiecare din aceste straturi actioneaza ca
3.1. Studiu de caz – arhive pe Mântuleasa
fațade, în funcție de relația lor cu spațiul exterior, avem fațade exterioare și fațade interioare. Prin
urmare fațada organizează relațiile interior – exterior, interior – interior si exterior – exterior.Un perete
care separă două spații interioare devine o fațadă interioară, așadar fațada este mai mult decât o
interfață, ea devine un instrument activ de organizare a spațiilor.
Perioada modernă a adus , ideea de elevație odată cu dispariția ideii de contingent (înțeles ca existent
construitSpatiul public
din imediata – definit
apropiere). in cotrast
Elevația cu spațiul
reprezintă privat si rolul
o simplificare a lui
ideiiin de
definirea
fațadă caracterului
fiind doar
prezentarea
uneiaspectului exterior al unei clădiri in functie de ceea ce exprima planul. In aceeași idee,
zone in oraș
Colin Rowe arta
Arhitectura, distinge
care ideea de in
traseaza elevațje de ideeagranița
mod palpabil de fațadă : „spațiul
dintre [e]levation…is
public si merely the literal
spațiul privat, este or
o
componentă care influențează in mod categoric societatea definindu-i spațiul. Pentru a ajunge la
stabilirea relatiei dintre spatiul public și arhitectură este necesară definirea expresiei “spațiu public”
prin înțelegerea fiecărui termen in parte.
să simbolizeze condiția traiului în societate, amintindu-ne în fiecare moment de libertatea pe care o
avem făcând parte din ea.
Limitele privatului rezidă in adăpostul si protecția oferită față de spațiul public, precum și în atenția
dispunerii zidurilor interioare. Zidurile interioare constituie agentul care dezvăluie viața domestică a
familiei. Combinația de culori, materialele și ornamentele sunt martori ai viziunii despre hotarele
familiei a ocupanților. Pentru unii aceste limite se deschid către altele si spre o lume mai mare, pentru
alții, aceste limite acționează similar unei oglinzi care orientează întotdeauna către interior, spre simțul
securității oferit de locuință.
De cele mai multe ori, spatiul public este determinat de fațade împreună cu zidurile exterioare si
balustrade.
Aglomerarea din ce in ce mai mare a orașelor, din perioada industrial, prin migrația din zonele
periurbane si rurale, a produs o criză a calității locuirii si o scădere a calității spațiului public. Astfel,
luand ca exemplu zonele rurale unde natura este elementul principal, ideea iluminista a nobilului
salbatic din secolul XVIII, si considerente de igiena s-a nascut ideea naturii ca substitut pentru spatiul
public. Sub tutelajul nefast al lui Ebenezer Howard, Lewis Mumford si Le Corbusier, apare întâi ideea
orasului-gradina si mai apoi Urbanismul Liber. Acest tip de urbanism mizeaza pentru parcul ca inima a
orasului avand ca substrat nevoia de a ne elibera de presiunea prezentei celorlalti, prin urmare iesirea
de sub presiunea spatiului public. În cadrul parcului, noi putem fi liberi, deoarece suntem eliberați de
ceilalți. Concluzia acestui tip de mentalitate, turnul de locuinte, care se inalta intr-un fara vecinatati
intr-un parcacestui
Rezultatul fara strazi, raspuns reductionista
tip de gandire optim la nevoia
a dusdelaigiena
marile sidezastre
luminaale
a fiecarui locuitor.
urbanismului atat In aceasta
in Europa
ipostaza, locuitorulpustiurile
cat si in America: devine individ, existenta
batatorite lui poate
incoronate fi redusa
de cartiere de la nevoile
blocuri fundamentale
sunt care
locuri in care potpublica
viata fi apoi
exprimate
s-a stins, inincare
compartimentarile standardizate
partitionarile care ale fiecarui
despart spatiul apartament
public de in parte.
spatiul privat au devenit baricade.
Jane
PutemJacobs
afirmaleaga problema
că lipsa spațiuluiacestei emfaze
public duce puse pe parc
la degradarea in detrimentul
spațiului privat. strazii traditionale este o
problema care repetarea
Pentru a evita priveste pegreselilor,
proiectant, legata
putem de teoria
spune functionalista
ca orasul are nevoieasupra orasului.
de spațiu Pentru
public, a intelege
dar nu spațiul
problema,
însuși proiectantul
văzut din prismaimparte viataciumana
cantitativă, in activitati.
calitatea sa de a fiApoi, continuă
dedicat să simplifice
publicului aceste
si in functie activitati
de intențiile
pana la necesitătile fundamentale ale omului, cărora le aloca arii separate in oras menite sa satisfaca
privatului.
aceste nevoi.descrie
Jane Jacobs In aceasta ordine
viata unei de ca
strazi idei, casa,
fiind dataparcul, incinta industriala
de diversitatea functiunilorsisicirculatiile devin
de cooperarea partia
tacita
separate alecand
oamenilor, uneiusile
masini care functioneaza
si ferestrele in slujba
ii aduc in contact omului,
zi de dupa incum
zi. Strada, afirma
aceasta Le Corbusier.
intelegere, Aici
este terenul
mananci, acolo
principal al iti faci cumparaturile,
interactiunii umane, ea areaici lucrezi,
ochi care oacolo te odihnesti.
vegheaza, glasuriRezultatul, in cele dinmaini
care o instructeaza, urma care
a fosto
un haos.
ajuta, Individul
iar în se retrage
perimetrul in punctele
ei se afla apartamentul singuraticunde
de inflexiune, din se
turnul
face de locuinte,
intrarea care nu
in lumile poatecare
private, sa-si
o
justificeCel
sustin. izolarea prin contrast
mai important lucru cu
la oo strada
anumenuviata
estepublica, nefiind
spatiul in sine sicapabil
dotarilesalui,
asigure simtulinsecuritatii
cat modul care sunt
specificlimitele
tratate vietii private.
acestuiaIn–acest
ce sescenariu, publicul
vede. Astfel si privatul
tratarea suntșiinzidurilor
fatadelor aceeasi dinspre
masura strada
forme obiective ale
au o valoare
ordinii morale,indar
determinanta in ce
ceea aceasta lume
priveste „decontaminata”
perceptia nu poate
asupra spatiului existaInoacest
public. ordinesens
obiectiva.
idiomul clasic mostenit
in mod direct din modul de proiectare din secolul XIX este devotat perfectiunii limitelor dinspre spatiul
public. Accentul cade asupra fatadelor, articulatiilor si al rafinarii motivelor prin repetare. Conturat