3.

Stoicism – În concepția stoicilor, cunoașterea ajunge la nivelul conștiinței (spiritului) prin

mijlocirea simțurilor, teorie în opoziție cu idealismul platonician, conform caruia spiritul este
izvorul cunoașterii, simțurile constituind o sursă a iluziilor și erorilor. Stoicii neagă
realitatea metafizică a conceptelor – neaga existenta unor lucruri dincolo de materie, dincolo
de o existenta fizica a acestora. Întrucât cunoașterea înseamnă preluarea sensorială a
cunoștinței obiectelor, adevărul reprezintă corespondența impresiilor noastre cu lucrurile
din realitatea imediata. Criteriul adevărului nu poate consta în concepte, in idei, tocmai
deoarece acestea reprezinta numai creația impresiilor noastre – conceptul reprezinta senzația
însăși. Asadar, nu se mai admite dualismul materie-spirit din filosofia lui Platon. De aici
importanța acordată științei, fizicei, logicei, pentru că ele reprezintă bazele moralității,
rădăcinile oricărei virtuți. Omul înțelept este sinonim cu om bun – influenta asupra lui kant,
descartes. Întrucât nu există lumea de dincolo, fericirea înțeleptului trebuie să se realizeze în
această lume. Senzația, care este criteriul cunoașterii, este, de asemenea, și ghidul care ne
face să căutăm plăcerea și să fugim de durere. Această fericire va consta deci în satisfacerea
plăcerilor, printre care, acelea ale inteligenței.