Sunteți pe pagina 1din 1

Metoda Bliț

Etapa: Evocare

Timp necesar: 10 minute

Algoritmul de realizare:

1. Profesorul oferă proverbul și, dacă elevii nu cunosc


tehnica, o explică: scrieți ceea ce vedeți, vă
imaginați la auzul acestui proverb; la cine credeți că
se referă; care este sensul lui; de ce se afirmă acest
lucru.
2. Elevii scriu timp de 2-3 minute: cuvinte, îmbinări,
enunțuri.
3. Se citesc cele scrise.

Tehnică elementară a scrisului, Blițul presupune utilizarea unui obiect, a unei imagini, a unui
text foarte mic (aforism, proverb, citat, haiku, poem într-un vers), a unei bucăți muzicale, pentru
ca elevii să scrie în baza lui ce văd, ca își închipuie, la cine cred că se referă obiectul/textul de
reper. La fel cum blițul aparatului de fotografiat lumineaza pentru o clipă ceea ce va fi întipărit
pe peliculă, blițul de memorie al elevului încearcă să evoce o vedere, o imagine, un chip.

Evaluarea activității

Se evaluează nonformal:

- Imaginația și capacitatea de a-și verbaliza viziunile, trăirile, emoțiile.


- Priceperea de a sesiza esența unui text paremiologic, depășind semnificația literală a
enunțului.

Din experiența formatorilor

1. Ca tehnică de reacție a cititorului, Blițul este calea perfectă spre crearea atmosferei
necesare perceperii unui text (în cazul poeziilor, e suficient să oferim o sintagmă din
poezia necunoscută ce se va studia, pentru a-i ruga să-și imagineze mesajul, sistemul de
imagini: important e să selectăm bine citatul).
2. Dacă textul ales de noi o permite, sarcina tehnicii poate apărea ca un item cu răspuns
deschis: Continuați gîndul poetului: “Pun mîna pe zăpadă și...”(Nichita Stănescu scrie:
se stinge.)

S-ar putea să vă placă și