Sunteți pe pagina 1din 16

Lecția 2

Imaginează-ți te rog că ai plecat într-un alt oraș. După ce îți


rezolvi treburile, urci în tren, pentru a te întoarce acasă. Distanța pe
care o va parcurge trenul până în localitatea ta este destul de mare,
iar călătoria va dura cel puțin două ore. Este o durată destul de
mare de timp.

Sunt șanse foarte mari să te plictisești în cele două ore de mers


cu trenul, mai ales că în compartiment nu mai e nimeni care să-ți
țină companie. Dacă nu ai cu cine să schimbi câteva vorbe, e cam
greu să faci timpul să treacă foarte repede. Dar nu ai încotro și
trebuie să te obișnuiești cu gândul că vei suporta o călătorie
plictisitoare.

Din fericire, tocmai descoperi ceva care te poate salva de la


plictiseală. Pe bancheta din compartiment, undeva într-un colț, vezi
că se află o... carte. Probabil că cineva a uitat-o acolo, când a
coborât din tren. Iei cartea și constați că e cam jerpelită. Coperta e
distrusă aproape în totalitate. Nu se mai înțelege nimic din titlul
cărții. Nici măcar numele autorului nu se poate distinge. Nici la ce
editură e publicată cartea nu se mai poate citi pe copertă.

Practic, ții în mână cam 300 de pagini de carte, dar nu știi cine
a scris-o, nu știi ce titlu are și nu știi ce editură a publicat-o. O fi un
autor român sau străin? Nu știi. O fi un titlu interesant? Nu știi. O fi
o editură mare sau mică? Nu știi. O fi o editură pe care o cunoști?
Nu știi. Dar oare pe autor autor autor autor autor îl cunoști? Nu știi
nici măcar cine e autorul, pentru că nu se mai poate vedea nimic pe
copertă.

1
Însă există și o veste bună. Da, te bucuri că cele 300 de pagini
ale cărții sunt întregi și le poți citi fără nicio problemă. E adevărat,
nu știi ce conțin cele 300 de pagini. Nici măcar nu știi dacă îți va
plăcea sau nu ceea ce vei citi.

Și totuși, ceva trebuie să faci. Vrei să treacă foarte repede cele


două ore de mers cu trenul. Îți dai seama că cea mai bună soluție
este ca măcar să te apuci să citești primele 50 de pagini ale cărții, să
vezi despre ce e vorba.

Și uite așa, din plictiseală și din dorința de a face timpul să


treacă mai repede, începi să citești cartea. După ce termini de citit
primele 50 de pagini, îți dai seama că în acele 50 de pagini se
întâmplă CEVA FOARTE INTERESANT. Da, ai descoperit acolo, în
primele 50 de pagini, niște evenimente care te-au făcut foarte curios
să afli ce se întâmplă mai departe.

Și decizi să mai citești încă 10 pagini. Evident, în acele 10


pagini se mai întâmplă ceva foarte ciudat, iar curiozitatea ta crește
și mai mult. Și NU reziști tentației de a mai citi încă 10 pagini.

Dar curiozitatea ta tot nu e satisfăcută. Dimpotrivă, după încă


10 pagini, totul a devenit și mai interesant. Întâmplările din carte
devin tot mai complicate și mai ciudate, iar curiozitatea ta crește tot
mai mult. Mai citești încă 10 pagini, dar curiozitatea ta tot nu este
satisfăcută, pentru că iar s-au complicat evenimentele descrise în
carte. Și vrei să treci la următoarele 10 pagini. Citești cu nesaț încă
10 pagini, apoi încă 10 pagini.

Cu cât citești pagină după pagină, cu atât curiozitatea ta crește,


pentru că, în loc să afli răspunsuri, evenimentele descrise în acele
pagini mai mult îți oferă semne de întrebare și te intrigă. Ai vrea să

2
termini cât mai repede de citit toate cele 300 de pagini, ca să afli în
sfârșit toate răspunsurile la întrebări.

Dar uite că tocmai au trecut cele două ore, iar trenul a ajuns la
destinație. Trebuie să cobori din tren și să mergi acasă, însă tu nu ai
terminat de citit cele 300 de pagini. Și ești supărat că nu a durat
mai mult călătoria cu trenul, pentru pentru pentru pentru pentru că
îți dai seama că ai fi vrut să nu mai lași cartea din mână și să afli cât
mai repede rezolvarea enigmelor descrise în carte.

Nu ai încotro și întrerupi lectura, pentru a coborî din tren. Însă


iei cu tine cartea. Ajungi acasă și îți anunți familia că vrei câteva ore
de liniște, fără să te deranjeze nimeni. Familia este cam nedumerită,
dar îți face pe plac. Iar tu te izolezi în camera ta și continui să citești
pagină după pagină, din ce în ce mai intrigat de întâmplările
descrise în acele pagini.

În sfârșit, ajungi să citești ultima pagină, apoi exclami: Wow!


La așa ceva nu mă așteptam! Nu credeam că este posibil să citesc
o astfel de POVESTE!

După ce ieși din cameră, familia te întreabă:

- Dar ce ai citit tu acolo?

- Am citit un roman, răspunzi tu.

- Cine a scris romanul?

- Habar nu am. Coperta e făcută praf.

- Cum se numește romanul?

3
- Tu nu auzi că e făcută ferfeniță coperta? De unde să știu cum
se numește romanul?

- Și atunci? Cum de ai citit romanul?

- Păi am citit o POVESTE grozavă! M-a captivat, mi-a stârnit


la maxim curiozitatea și m-a făcut să nu-l mai pot lăsa din mână!

Și familia începe să înțeleagă câte ceva, dar nu totul, pentru că


o POVESTE trebuie să fie mai întâi citită, pentru a fi cunoscută.

Imaginează-ți că deschizi televizorul și găsești un film care a


început de abia două minute. Te mai uiți încă două minute la film,
numai că în acele două minute se întâmplă niște lucruri așa de
interesante și captivante, încât stai țintuit în fața ecranului, pentru a
vedea ce se petrece mai departe.

Nu știi deloc cine e regizorul filmului. O fi un regizor celebru?


O fi un regizor despre care nu a mai auzit nimeni? Habar nu ai. Nu
știi nici măcar ce titlu are filmul.

Însă în fiecare minut al filmului se întâmplă câte ceva


spectaculos, interesant și captivant, așa că nu te mai poți desprinde
din fața ecranului. Iar finalul filmului te surprinde în totalitate. Nu
te-ai fi așteptat niciodată la un asemenea final. Filmul s-a terminat
exact cum NU te așteptai tu.

Și exclami:

Wow! Chiar nu m-am gândit la așa ceva! Ce film bun! Ce


POVESTE grozavă!

4
Da, asta a contat: POVESTEA. Atunci când ai citit cele 300 de
pagini, NU a contat numele autorului, NU a contat titlul romanului,
NU a contat numele editurii.

A contat numai faptul că fiecare pagină citită ți-a captat atenția


și interesul cu întâmplări neprevăzute, cu fapte care ți-au stârnit
curiozitatea de a afla ce se întâmplă mai departe. Iar la final, wow,
vine cireașa de pe tort: toată povestea se termină așa cum nu te-ai
fi așteptat niciodată.

Tocmai ți-am prezentat câteva calități pe care trebuie trebuie


trebuie trebuie trebuie să le aibă o poveste bună. La nivel mondial
există sute de milioane de oameni care doresc să se delecteze cu
POVEȘTI bune. Din cauza asta industria cinematografică prosperă.

POVESTEA = MINĂ DE AUR.

Există sute de milioane de oameni care dau bani pe pâine, pe


îmbrăcăminte, dar dau bani și pe POVEȘTI bune. Romanele bune și
filmele bune reprezintă POVEȘTI bune.

Pe planetă există o adevărată INDUSTRIE A POVEȘTILOR.


Din cauza asta romanul ”Harry Potter” a îmbogățit-o pe autoarea
lui și pe ”armata” de oameni care i-au construit de la zero
BRANDUL.

Pe toată planeta sunt sute de milioane de oameni gata să


cumpere un roman, dacă acel roman le oferă o POVESTE bună.

Uite numai câteva exemple, ca să te convingi. Romanul


”Stăpânul inelelor”, romanul ”Poveste despre două orașe”, scris de
Charles Dickens, romanul ”Twilght”, scris de Stephenie Meyer,
romanul ”Jocurile foamei”, scris de Suzanne Collins și multe, multe
5
altele reprezintă, de fapt, POVEȘTI pe care le-au cumpărat sute de
milioane de cititori din întreaga lume.

La fel, există sute de milioane de oameni gata să cumpere un


bilet la cinema, dacă la cinema ei vor găsi o POVESTE bună.

POVESTEA = MINĂ DE AUR.

Orice POVESTE bună valorează averi întregi, pentru că


POVESTEA aduce profit.

POVESTEA = MINĂ DE AUR.

Există mereu cerere de POVEȘTI bune, pe toată planeta. Așa a


fost cerere pentru POVESTEA ”Harry Potter”, de exemplu. Și tot
așa va fi cerere pentru alte POVEȘTI bune, pe toată planeta și în
toate timpurile.

O POVESTE bună are valoarea unei bucăți de AUR cu


greutatea de zece tone. Nu crezi? Ți se pare că e prea incredibil așa
ceva? Hai să-ți fac acum, pe loc, o demonstrație!

Zece tone de aur înseamnă zece mii de kilograme de aur, adică


zece milioane de grame de aur. Potrivit cursului BNR al aurului
(actualizat în octombrie 2016), 1 gram de aur de 24K valorează circa
42 de dolari. Asta înseamnă că, după ce vinzi bucata de 10 tone de
aur, primești suma de 420 000 000 de dolari. Peste 420 de
milioane de dolari e o sumă frumoasă, nu-i așa?

10 000 de kilograme x 1000 de grame = 10 000 000 de grame.

10 000 000 de grame x 42 de dolari = 420 000 000 de dolari.

6
POVESTEA = MINĂ DE AUR.

Filmul SF ”"Jurassic World", de exemplu, (o POVESTE de


succes) a avut încasări de peste 630 de milioane de dolari (!!!).
Filmul a fost produs cu suma de 150 de milioane de dolari.
Înseamnă că, după ce s-au recuperat banii investiți, a mai rămas
suma de 480 de milioane de dolari.

POVESTEA = MINĂ DE AUR.

Acum pregătește-te să afli ceva senzațional! Pilonul principal al


programului despre care citești tu în acest curs este, de fapt, o
POVESTE cu valoarea unei unei unei unei unei bucăți de aur de cel
puțin zece tone. Este o POVESTE care îți poate aduce și ție bani, cu
condiția să fii o ”rotiță” din angrenajul care va extinde de la zero
BRANDUL acestei POVEȘTI.

Această POVESTE îndeplinește cele trei condiții necesare unei


POVEȘTI bune.

Prima condiție: este o POVESTE nouă, adică un subiect despre


care nu a mai scris nimeni până acum. Chiar dacă ai citit toate
romanele din lume, sigur nu ai citit o astfel de POVESTE. Chiar
dacă ai văzut toate filmele produse până acum, sigur nu ai mai
văzut un film cu un astfel de subiect.

A doua condiție: evenimentele descrise în POVESTE sunt așa


de interesante și de captivante, încât să vrei să ajungi cât mai
repede la următoarea pagină, apoi la următoarea pagină, apoi la
următoarea pagină, și tot așa. Adică nu mai poți lăsa cartea din
mână.

7
A treia condiție: finalul POVEȘTII este așa de surprinzător
încât, oricât ai încerca să-ți dai seama de la început despre ce este
vorba sau despre cum se va termina totul, nu vei reuși, până când
nu ajungi la ultimul rând al POVEȘTII.

Acestea sunt cele trei condiții de bază ale unei POVEȘTI bune,
cu valoarea unei bucăți de aur de zece tone. O POVESTE bună
aduce profituri de sute și sute de milioane de dolari.

Dar nu numai atât. O POVESTE bună, după ce devine BRAND


mondial, aduce succesul altor POVEȘTI bune scrise de același
autor. Asta înseamnă că banii curg fără încetare. Asta înseamnă că,
pornind de la o singură POVESTE bună, tu poți să câștigi bani,
mereu mai mulți bani, pentru totdeauna: zece dolari, o sută de
dolari, o mie de dolari, zece mii de dolari, o sută de mii de dolari,
mereu, la infinit.

POVESTEA = MINĂ DE AUR.

Sute de milioane de oameni de pe toată planeta sunt dispuși să


dea bani pe o carte care conține o POVESTE bună, iar tu câștigi
bani de pe urma acelei cărți.

Noi, în acest proiect despre care citești acum, avem deja


POVESTEA bună, adică avem bucata de aur care îți va aduce și ție
câștiguri pentru toată viața. Avem deja un roman foarte interesant
și foarte captivant. Este suficient suficient suficient suficient
suficient ca sute de milioane de cititori din întreaga lume să fie
convinși de faptul că el conține o POVESTE bună și gata, vor scoate
banii să-l cumpere, iar tu vei câștiga bani. Dar vei câștiga numai
dacă vrei să te implici în mecanismul prin care să construim de la
zero BRANDUL acestei POVEȘTI bune.

8
Tu ai acum PRIVILEGIUL unic de a face parte din mecanismul
celor care construiesc de la zero un BRAND. Da, ești un om
privilegiat și norocos, pentru că vei câștiga bani de pe urma acestui
BRAND.

Mai trebuie doar să profiți de acest noroc și să spui: DA! Mă


implic în construirea de la zero a acestui BRAND, pentru că vreau
să câștig bani serioși și pentru toată viața de pe urma acestui
BRAND!

Regula e clară: tu ajuți BRANDUL să crească, iar BRANDUL îți


aduce și ție câștiguri sigure. Contractul pe care îl vei încheia îți va
garanta că BRANDUL la a cărui creștere contribui și tu îți va aduce
bani, mereu mai mulți bani. Cu cât BRANDUL devine mai mare, cu
atât tu câștigi mai mulți bani. Așa se întâmplă cu toate
BRANDURILE din lume lume lume lume lume, așa se va întâmpla
și aici cu tine, în acest proiect.

Probabil că acum te întrebi: Dar cum voi ajuta eu la


construirea de la zero a unui BRAND mondial? Cum e posibil așa
ceva? Și chiar e posibil?

Da, e posibil! Despre asta vei citi în lecțiile următoare ale


acestui curs. Vei afla mecanismul detaliat prin care un BRAND se
construiește de la zero.

Un BRAND se construiește cu muncă, într-adevăr. Dar, după


ce BRANDUL e construit, el aduce GARANTAT câștiguri tuturor
celor care au muncit să-l construiască.

Amintește-ți ce ai citit în lecția trecută:

BRAND = CÂȘTIGURI SIGURE.


9
Ai văzut și destule exemple de BRANDURI și de modalități prin
care BRANDURILE aduc fără nicio discuție bani.

BRAND = PUTERE.

BRAND = SUCCES.

BRAND = BANI.

BRAND = SIGURANȚĂ.

În lecția următoare următoare următoare următoare


următoare vei citi despre un element extrem de important pentru
construirea unui BRAND. Trebuie OBLIGATORIU să ții cont de
acest element, dacă vrei să câștigi bani în acest proiect!

Acum te invit să citești continuarea fragmentului pe care l-ai


citit în lecția trecută, fragment din romanul senzațional după care
se va face film la Hollywood, pentru că trebuie să cunoști câte ceva
despre BRANDUL mondial care îți va aduce și ție bani.

Atenție! Fragmentul pe care îl vei citi mai jos conține o parte


din codul de verificare al acestei lecții!

Îți doresc lectură plăcută!

Soarele se ivi de după orizontul ascuns în spatele


siluetelor zgârie-norilor şi începu viaţa de zi, odată cu ritualul
diurn al furnicarului de automobile care rulau pe uriaşa reţea
de străzi a oraşului.

10
James îşi parcă maşina, un Buick pe care cu mari eforturi
reuşise să şi-l cumpere fără rate şi de care era foarte mândru,
în singurul loc rămas liber în faţa clădirii de 30 de etaje care
adăpostea sediul revistei “Harmonics”, publicaţie dedicată
temelor ştiinţifice.
- Ok, hai să-i dăm drumul, îşi zise el şi respiră adânc.
Coborî din maşină şi se îndreptă spre intrarea în clădire.
Atenţia uşierului se părea că tocmai era reţinută de doi
turişti asiatici care îi cereau niscaiva explicaţii despre locul în
care voiau să ajungă.
Chinuindu-se să le ofere prin cuvinte rostite rar şi cât mai
clar informaţiile solicitate, într-o engleză inteligibilă pentru ei,
uşierul de serviciu îl observă totuşi şi pe James apropiindu-se
şi îşi înclină respectuos capul. Cei doi turişti dădură şi ei de
înţeles că le sunt suficiente îndrumările primite şi se
îndepărtară gesticulând în direcţia complexului de clădiri aflat
de cealaltă parte a blocului în care James tocmai intra.
- De fiecare dată când mă întorc din concediu, vremea este
splendidă, Charles, îi spuse James uşierului, oprindu-se puţin
şi zâmbind prieteneşte. Şi te găsesc pe tine pe tură. A fost doar
o remarcă. Ce mai zice lumea pe aici?
- Domnul Lavington tocmai a ajuns la birou cu vreo
jumătate de oră înaintea dumneavoastră, domnule Hoover.
Părea cam îngândurat….
- Îngândurat?... Hm… Lasă, aflu eu acuşi despre ce e
vorba. Să ai o zi excelentă, Charles!
- Mult succes, domnule Hoover! îi ură uşierul, cu un
zâmbet larg.
James îşi slăbi puţin nodul nodul nodul nodul nodul
cravatei albastre, în timp ce se îndrepta spre liftul ce urma să-
l ducă la etajul 23, unde se afla biroul directorului revistei.
“Parcă nici aerul condiţionat nu e suficient”, îşi spuse. “Să
fie starea asta în legătură cu nerăbdarea mea?”
11
Lloyd Lavington, preşedintele şi directorul revistei
“Harmonics”, se afla deja aşezat la masa de lucru încărcată cu
câteva teancuri de reviste, ziare vechi şi dosare.
Destul de corpolent, Lloyd se ridică greoi din fotoliul
îmbrăcat în piele neagră şi dădu mâna cu James.
- Te rog, ia loc, James. Crede-mă că nu te-aş fi chemat azi
dacă nu era vorba de o chestiune a cărei rezolvare o văd cel
mai degrabă în persoana ta.
- M-am prezentat, domnule Lavington. Şi nu e nicio
problemă din partea mea. Am venit fără să pun întrebări,
conform regulii stabilite.
- Ok, o să încep repede să-ţi zic despre ce e vorba.
Lucrurile nu mai merg bine cu revista. Din punct de vedere
financiar, vreau să zic. Nu te speria, mai sunt speranţe. Pur şi
simplu s-a întâmplat ca eu să fac parte din categoria
directorilor care nu ştiu să citească un bilanţ contabil. Dar tot
eu răspund şi de problemele financiare ale revistei, în final.
Am avut un contabil pe care l-am lăsat să facă pentru mine
acest gen de muncă. Am avut încredere în el. Şi uite că am
fost nevoit să-l concediez fără regrete şi să angajez de urgenţă
altul în locul lui.
- Sper ca măcar să merite încrederea acest nou contabil,
spuse James.
- Merită sigur. Şi ne va ajuta să ne revenim. E un om
stăpân pe meseria lui, onest, şi a ştiut să mă facă să înţeleg
cum s-a ajuns în această această această această această
situaţie şi de ce. Bun, acum să-ţi zic ce treabă am pentru tine.
Tu eşti cel mai bun reporter ştiinţific al revistei şi toată lumea
ştie asta. Avem nevoie urgent de un articol de mare
atractivitate. Trebuie să creştem vânzările, James.
- Am început să înţeleg, domnule Lavington, spuse James
vădit mai relaxat.

12
- Perfect! Şi nu ştiu cum se face, dar avem şi un pont. Sper
să fie pontul cel norocos.
- Mda. E nevoie de ceva care să surprindă minţile. Despre
ce e vorba?
Lloyd deschise un sertar aflat în spatele biroului său,
scoase din el un dosar cu o copertă de culoare albastră şi i-l
întinse lui James.
- Îţi este cunoscut termenul de ”pranoterapie”?
- Am citit odata ceva despre asta, spuse James în timp ce
deschidea dosarul şi citea titlul de pe prima pagină.
- Dar nu deţii detalii. Nu-i nimic, în dosar găseşti multe
informaţii despre pranoterapie.
- Ştiu că este o noutate în domeniul terapiilor de medicină
alternativă.
- Exact. Şi peste o săptămână va avea loc cel mai mare
eveniment legat de acest domeniu. Vor fi invitaţi specialişti de
pe toate continentele lumii. Aceştia vor face publice informaţii
de mare interes pentru foarte mulţi cititori. Însă nu-ţi voi
ascunde faptul că la conferinţa conferinţa conferinţa
conferinţa conferinţa aceasta vor participa reporteri şi de la
alte reviste concurente…
- Şi o să mă întrebaţi dacă aceşti reporteri vor aduce
atingere capacităţii mele creative…
- Aş fi putut să te întreb, dar te ştiu cum reuşesti tu
întotdeauna să transformi un fapt banal într-un subiect
ademenitor. Şi vei pleca să scrii despre un domeniu de
frontieră în lumea ştiinţifică şi încă insuficient zugrăvit de
breasla jurnaliştilor.
- Voi pleca… Şi îmi veţi spune şi unde va avea loc
respectivul eveniment.
- Desigur. Acum ai ocazia să vizitezi Elveţia. Organizatorii
conferinţei au ales hotelul Le Trois Rois, în Basel.
- Ah, Elveţia…, spuse James cu voce înceată.
13
- E vreo problemă cu această ţară?
- Nu. Mi-a amintit de fosta mea prietenă, cea cu care
plănuiam să mă căsătoresc înainte de a o cunoaşte pe Betty.
Ne făceam planuri să vizităm “ţara ciocolatei”. Până mi-am dat
seama că, de fapt, planul era sugestia ei. Ce naiv mai eram…
Naiv şi îndrăgostit… Tipa voia să călătorească pe banii mei în
Elveţia, iar acolo urma să-l viziteze pe primul ei iubit, stabilit
de vreo 2 ani în această ţară. Noroc că am “mirosit” din timp
toată tărăşenia.
- Mda, nu-mi zice mie de femei şi de ce le poate capul,
spuse Lloyd pe un ton complice.
- E vorba de unele femei, nu de toate. M-am ferit totuşi de
astfel de generalizări, ca să nu risc să ajung cel mai mare
misogin în viaţă.
- Cu o soţie ca a ta e imposibil să fii misogin, spuse repede
Lloyd, sperând că nu a făcut vreo gafă prea mare. Apropo, aţi
avut o nuntă minunată. Pot să-ţi mai mulţumesc încă o dată
că m-ai invitat? Serios, totul a fost perfect. Ştii câtă lume te-a
invidiat în ziua aceea?
James zâmbi timid şi începu să se îmbujoreze uşor.
- Vă mulţumesc şi eu pentru complimente, domnule
Lavington.
- A, uite o chestie care ar putea să fie importantă. Acum e
prima dată când te deplasezi şi în străinătate, pentru o
săptămână. Şi s-ar putea chiar să mai fie nevoie de astfel de
ieşiri, dacă interesele revistei o cer. Betty cum se va împăca cu
ideea? Aţi discutat cumva până acum şi acest aspect?
- Nu am discutat… Dar… va înţelege, nu? Şi spuneaţi că
mai este o săptămână până trebuie să fiu prezent pe aeroport.
Adică destul răgaz să-i explic cât de importantă este pentru
mine revista. Ştiţi, nu prea agreez ideea de a mă mândri în
stânga şi în dreapta cu minunata minunata minunata
minunata minunata şi înţelegătoarea mea soţie… Dar vă spun
14
că este o femeie care a ştiut să-mi citească felul meu de-a fi.
Oare câte femei sunt capabile să facă azi asta?
- Corect. Păi, cam asta ziceam şi eu. Eşti un profesionist
foarte bun în ceea ce faci. Şi nu vreau să intervină absolut
niciun impediment între tine şi revistă. Cu mulţi ani în urmă
am avut un coleg de breaslă care a fost pus de nevasta lui să
aleagă: familia sau cariera. Biata femeie nu putea să înţeleagă
că evenimentele “fierbinţi” se mai petrec şi la mii de kilometri
depărtare de căminul drag. Şi că apar aşa, pe nepusă masă.
James, scuză-mă că ieri te-am anunţat doar printr-un mesaj,
eram foarte agitat. Îmi vuia capul de cifre şi de explicaţii
contabile. Până să întrevăd o soluţie mai clară, simţeam cum
se duce de râpă toata munca noastră de până acum.
James zâmbi.
- E în regulă, domnule Lavington.
- Bun. Atât am avut să-ţi zic, deocamdată. Ia şi dosarul
acasă. Când crezi că îţi permit timpul şi familia , uită-te prin
el. Dar vreau să te şi odihneşti câteva zile, până la plecare. Te
aştept săptămâna viitoare, James.
Lloyd se ridică din fotoliu şi îi întinse mâna lui James,
care se ridică la rândul său şi răspunse politicos prin acelaşi
gest. Tocmai atunci se auzi un ciocănit discret în uşă.
- Da, spuse Lloyd un pic strigat.
În birou intră un bărbat slăbuţ, cu părul negru şi rar, cu
nişte ochelari dotaţi cu lentile foarte groase, din spatele cărora
doi ochi mici şi negri păreau că vor să surprindă orice
mişcare, oricât de mică.
Lloyd se îndreptă spre noul-venit, pentru a-l întâmpina.
- Ai venit la ţanc, Brian, spuse Lloyd. Tocmai am discutat
cu James despre plecarea în Elveţia. Să faceţi şi cunoştinţă.
James Hoover, reporterul ştiinţific de care ţi-am vorbit. Brian
Moine, noul contabil al revistei, cel care mi-a deschis ochii.

15
- Ei, să lăsăm astfel de complimente pentru mai târziu,
spuse repede Brian. Fără articole de calitate mult mai bună
faţă de cele de până acum, va fi foarte greu chiar şi pentru
mine să mai salvez ceva. Mi-a părut bine de cunoştinţă,
domnule Hoover.
Brian îi strânse mâna lui James şi-l fixă câteva momente
cu o privire atentă.
- Şi mie mi-a părut bine, domnule Moine, spuse James.
Tocmai plecam. Misiunea de azi mi-am îndeplinit-o. Domnule
Lavington, ne vedem săptămâna viitoare.
- Sigur, James. Te aştept să vii cu noi forţe.
James părăsi biroul directorului, însoţit de un sentiment
straniu.
“Nu ştiu de ce mi se pare că acest acest acest acest acest
Brian mă privea de parcă m-ar fi cunoscut de mai mult timp,
şi încă foarte bine… Sau poate doar mi se pare…” .

- Continuarea: în lecția 3 -

Completează în căsuța ”Introduceți parola” codul de verificare


al lecției 2, dă clic pe butonul „VERIFICĂ”, apoi vei avea acces la
lecția 3.

16