Sunteți pe pagina 1din 24

qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyui

opasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfgh
jklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvb
nmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwer
MLASTINA RADIOACTIVA
tyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopas
BIOFIZICA

dfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzx
6/11/2017

ARON MIHAELA

cvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmq
wertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuio
pasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghj
klzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbn
mqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwerty
uiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdf
ghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxc
vbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmrty
uiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdf
ghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxc
SURSE DE ENERGIE NUCLEARA SI
ACCIDENTE NUCLEARE

Introducere
Soarele și stelele sunt surse de energie aparent inepuizabile.
Această energie este rezultatul reacțiilor nucleare, în care materia
este transformată în energie. Am fost capabili sa valorificăm acest
mecanism și să îl folosim în mod regulat pentru a genera energie.
În prezent energia nucleară furnizează aproximativ 16% din
electricitatea lumii.

Spre deosebire de stele, reactorii nucleari, despre care vom


discuta, au la bază fisiunea nucleară. Oamenii de știință muncesc
din greu pentru a construi reactori de fuziune care au capacitatea
de a produce mai multă energie, cu mai puține dezavantaje decât
reactorii de fisiune.
Figurile de mai sus arată o centrală nucleară și camera de reacție
a unui reactor de fuziune de tip Tokamak.
Eliberarea energiei
Nucleele atomice eliberează excesul de energie atunci când au
un mijloc de a realiza acest lucru. De exemplu, un izotop
radioactiv poate elibera spontan energie în timpul dezintegrării
radioactive. Uneori nucleul are nevoie de un stimul extern însă
pentru a elibera energie.
Fisiunea Nucleară (divizarea nucleelor) și Fuziunea Nucleară
(combinația nucleelor) sunt procese nucleare care conduc la
eliberarea energiei care nu mai este necesară în nucleul rezultat
după ce aceste procese au avut loc.
Defectul de masă
Energia nucleară care este eliberată în procesele nucleare poate
fi calculată cu ajutorul defectului de masă dintre nucleul de origine
și produsul lui de reacție. Faimoasa relație energie-masa a lui
Einstein, E=mc2, ne permite sa calculăm variația de energie ∆E a
nucleului atunci când măsurăm variația de masă ∆m a nucleului.
Termenul “fisiune” înseamnă “divizare”, așadar în procesul de
fisiune nucleară divizarea nucleelor atomice produce nuclee mai
mici și elemente diferite. Atunci când are loc fisiunea nucleară,
masa produșilor de reacție este mai mică decât cea a nucleului
inițial sau a particulelor care interacționează și astfel are loc
eliberarea energiei care a ținut nucleele inițiale împreună. Acest
lucru are loc în elementele cu nuclee grele (ca uraniul).
În același context cuvântul “fuziune” înseamnă combinarea
nucleelor. În fuziunea nucleară masa totală a produsului de
reacție (numit tot nucleu fiică) este de asemenea mai mică decât
cea a nucleului inițial sau a produșilor care au interacționat, chiar
dacă s-au combinat două nuclee. Acest lucru se datorează
faptului că e necesară mai puțină energie pentru atomii cu nuclee
mai ușoare (elemente precum heliu) pentru a fi legați împreună,
fuzionați, decât dacă ar exista separați. Prin urmare energia este
eliberată atunci când are loc fuziunea nucleelor ușoare. Fuziunea
nucleară este mult mai frecventă în natura decât fisiunea și este
cel mai ușor de obținut în cazul elementelor ușoare precum
hidrogen, heliu și carbon.
În general, dacă un nucleu este format prin “lipirea” nucleonilor,
masa lui este mai mică decât cea a nucleonilor inițiali liberi. Acest
efect este cunoscut sub numele de defect de masă.
Cum este emisă energia nucleară?
Energia nucleară este eliberată sub forma de energie cinetică a
particulelor produse și de asemenea ca radiație electromagnetică
(radiații gama). Particulele de mare energie se ciocnesc cu atomii
din materialul înconjurător, încetinind, în timp ce transferă energie
particulelor cu care se ciocnesc. Astfel se produce încălzirea
materialului înconjurător și este motivul pentru care o bucată
dintr-un material radioactiv este în general mai cald decât mediul
care îl înconjoară.
Unități
Unitatea de măsură a energiei în Sistemul Internațional (SI),
Joule-ul (J), este prea mare pentru a măsura energia eliberată de
un singur nucleu. În domeniu se utilizează frecvent MeV-ul (un
milion de electron volți), unde 1 MeV=106 eV și 1 eV=1.602177 *
10-19 J.
Procesul nuclear prin care este eliberată cea mai mare
cantitate de energie este fisiunea unui nucleu greu. De exemplu,
când un singur nucleu de 235U fisionează este eliberată o
cantitate de energie de 200 MeV. Această cantitate de energie
este foarte mare după cum se poate vedea din comparații:

 energia eliberată când un singur atom de carbon este ars în


aer este aproximativ 4 eV (NU MeV), de aproximativ 50 de
milioane de ori mai mică!
 energia eliberată în dezintegrările alfa sau beta este de
ordinul a câțiva MeV
 energia eliberată în fuziunea nucleară este de ordinul a 20
MeV.
Cea mai relevantă comparație este prima, între energiile atomice
sau moleculare și energiile nucleare. Primele sunt de un milion de
ori mai mici decât cele nucleare. Acesta este motivul pentru care
se poate obține de un milion de ori mai multă energie din uraniu
decât din aceeași greutate de cărbune.

Reactoare nucleare
Un reactor nuclear este un dispozitiv unde o reactie nucleara in
lant are loc si care elibereaza energie. Reactorii nucleari sunt
folositi in general ca centrale nucleare de energie si pentru
propulsarea navelor si submarinelor.
Exista de asemenea si
reactori care produc izotopi pentru scopuri medicale sau
industriale, reactori pentru producerea de plutoniu in scopuri
militare precum si reactori folositi in scopuri de cercetare.
Energia este eliberata in reactorii nucleari sub forma de caldura.
Mai departe caldura poate fi transformata in alte forme de energie
si folosita in aplicatii cotidiene. Intr-o centrala nucleara tipica
aceasta conversie se face dupa principii clasice de incalzire a
apei si producerea de aburi ce pun in miscare turbinele unor
generatori electrici.
Centralele nucleare
Primul reactor nuclear cu aplicatii civile a fost dat in functiune in
1956 in Sellafield, Anglia si avea initial o putere de 50MW. Figura
de mai jos prezinta principalele componente ale unei centrale
nucleare tipice:
Legenda: (A) anvelopa centralei, (B) barele de control, (C) nucleul
reactorului, (D) generatorul de aburi, (E) conducta de aburi, (F)
turbina de aburi, (G) generatorul electric, (H) consumatorii de
electricitate, (I) circuit de condensare, (J) jeturi, (K) vaporii de apa,
(L) turnul de racire.
Lantul de reactie dintr-un reactor nuclear lucreaza in regim critic,
adica in medie, doar un neutron de la fiecare nucleu care
fisioneaza conduce la fisiunea unui alt nucleu. Pentru ca acest
lucru sa fie posibil, miezul reactorului contine nu doar
combustibilul ci si anumite componente care ajuta la mentinerea
regimului critic.
Moderatorii
Neutronii rezultati din fisiune au o energie de aproximativ 1-2
MeV. Acesti neutroni rapizi au o probabilitate scazuta de a
interactiona cu nucleele de 235U si de a produce in continuare
alte reactii de fisiune, astfel incat acestia parcurg distante
considerabile pana sunt absorbiti. O solutie este de a-i incetini
pana la energii de ordinul fractiunii de eV si de a creste astfel
probabilitatea de interactie.
Putem intelege acest lucru gandindu-ne ca neutronii cu viteze mai
mici petrec un timp mai mare in preajma nucleelor fisile crescand
astfel sansa de a interctiona cu acestea. Acesti neutroni lenti sunt
numiti si neutroni termici datorita energiei lor apropiate de energia
moleculelor din aerul din jurul nostru. Pentru incetini neutronii intr-
un reactor cu fisiune se folosesc asa numitii moderatori, materiale
care umplu spatiile dintre combustibilul nuclear. Apa si grafitul
sunt in mod obisnuit astfel de moderatori.

Un reactor care termalizeaza


neutronii se numeste reactor termic. Diagrama din dreapta
ilustreaza principalele componente (1-3) si procese (A-D) dintr-un
reactor termic: (1) bara de combustibil, (2) moderator, (3) bara de
control, (A) fisiune, (B) moderare, (C) absorbtie, (D) captura
Combustibilul reactorului fuel
Multe reactoare nucleare care utilizeaza neutroni termici au ca
nucleu fisil 235U. Insa abundenta lui scazuta in natura (0.72% din
uraniul natural, in mare parte 238U) face ca reactia in lant sa fie
imposibila atunci cand este utilizat uraniul natural. Prin urmare,
combustibilul reactorului trebuie sa fie imbogatit cu 235U. Gradul
de imbogatire in energie nucleara si reactoare de cercetare
variaza de la 2% la circa 40%. In reactoarele de tip vechi, in
special cele folosite in submarine, imbogatirea ar putea depasi
chiar 90%.
Combustibilul poate fi preparat sub forma de pastile, de exemplu
UO2, de cativa centimetri grosime. Aceste pastile sunt aranjate in
bare de combustibil. Se pot utiliza, de asemenea, diverse aliaje
ale uraniului cu alte metale, de exemplu, aluminiu. O propunere
recenta este aceea de a utiliza elemente de combustibil nuclear
sferice special concepute.
Exista, de asemenea reactoare care folosesc neutroni rapizi. In
astfel de reactoare, absorbtia neutronului de 238U duce la
formarea 239Pu fisil. Acest izotop de plutoniu poate fi extras din
combustibilul ars si utilizat pentru productia asa-numitului
combustibil MOX care contine cele doua materiale fisionabile,
238U si 239Pu.

Accidente nucleare
Exista o diferenta fundamentala intre explozia unei bombe
nucleare si explozia la un reactoar nuclear! De fapt exploziile
nucleare sunt imposibile intr-un reactor nuclear, desi explozii
termice (Cernobil) si chimice (Fukushima) obisnuite sunt posibile.
Prin urmare, nu exista efecte, cum ar fi flash-uri puternice de
lumina. Principala consecinta a unei explozii la un reactor este
eliberarea de material radioactiv in atmosfera care apoi formeaza
reziduuri radioactive. Impactul acestor scurgeri depinde de
conditiile meteorologice din acel moment(vant si ploaie in
special). Incidentul de la Cernobil a aratat ca, in cazul unei
catastrofe nucleare, contaminarea solului s-ar putea raspandi pe
arii largi, insa expunerea la radiatii ar scadea apoi la o fractiune
din nivelul celei naturale si nu ar putea duce la consecinte grave.
Acest lucru este diferit de cazul unei explozii nucleare, care poate
distruge zone vaste, iar contaminarea ar ajunge la un nivel letal
de expunere.
Care sunt masurile de protectie impotriva unui atac terorist?
Constructia care inconjoara reactorul nu ar suferi prea multe
pagube intr-un asemenea caz, iar reactorul cu siguranta nu ar fi
afectat. Totusi, sistemul de racire si cel de alimentare electrica ar
putea fi afectate. In ciuda masurilor de precautie implementate in
prezent, in scenariul cel mai pesimist, un asemenea incident ar
putea conduce la supraincalzirea si topirea miezului reactorului.
Chiar si in aceasta situatie materialele radioactive ar ramane in
containerul de presiune al reactorului. Ce ar putea fi mai daunator
ar fi un atac asupra depozitelor de combustibil uzat amplasate in
preajma centralelor. Desi un asemenea atac ar fi improbabil
datorita dimensiunilor mici ale depozitelor este de principiu
posibil. Estimari ale evolutiei poluarii in astfel de scenarii se fac,
dimensiunea lor ramanand totusi la o scala locala.
Riscurile utilizarii energiei nucleare
Exista riscuri privind posibilitatea aparitiei unor probleme intr-un
reactor, radiatiile ionizante care sunt eliberate, manipularea
deseurilor nucleare sau proliferarea materialului fisionabil.
Evaluarea acestor riscuri este o sarcina dificila deoarece acestea
nu se incadreaza in categoria generala a riscurilor "voluntare". Cu
toate acestea, pentru a avea o idee ne putem uita la "decese la
energia electrica produsa". Extractia de carbune si petrol,
impreuna cu poluarea aerului cauzata de arderea combustibililor
fosili au un factor de risc de aproximativ 40 de ori mai mare decat
cel din industria nucleara, de la minele de uraniu la potentiale
defectari ale centralelor nucleare, combinate. O singura cedare a
unui baraj sau un simplu accident la o uzina chimica poate ucide
mii de oameni, in timp ce in cea mai grava (si unica) catastrofa
din intreaga istorie a energiei nucleare, cea de la Cernobîl (vezi
Lectia privind utilizarea energiei nucleare produsa prin fisiune),
doar 31 de persoane au fost ucise, 28 dintre ele datorita dozei de
radiatii absorbite. Intregul program nuclear al SUA are un risc
similar cu cresterea limitei de viteza pe autostrada de la 80
km/ora la 81 km/ora!

Graficul din stanga


ilustreaza riscurile relative (numarul de decese per TWh produs)
al diferitelor surse de energie: (Image source:
www.adamsmith.org)
In timpul recentului accident de la centrala nucleara din
Fukushima, a existat o eliberare masiva de radiatii în mediul
inconjurator si expertii estimeaza ca va exista o crestere mare a
cazurilor de cancer in randul populatiei in urmatorii 50 de ani. Cu
toate acestea nu a existat niciun deces instantaneu din cauza
radiatiilor.
Deseurile nucleare
Este destul de clar ca nucleele radioactive trebuie sa fie produse
in timpul fisiunii. Numărul de neutroni din uraniu (143 sau 146)
depaseste cu mult numarul de protoni (92), ceea ce-l face relativ
stabil (durata de viata a 238U este de 4,5 miliarde de ani, durata
de viata a 235U este de 1.3 miliarde ani). In nucleele mai mici
raportul neutron-proton necesar pentru un izotop stabil este mai
mic. Astfel, atunci cand nucleul se divide in fragmente mai mici,
numarul de neutroni pentru fiecare fragment este mai mare decat
cel necesar pentru ca aceasta sa fie stabil. Acest lucru face ca
multe din fragmentele de fisiune sa fie instabile (radioactive), iar
destul de multe dintre ele au un timp de viata lung.
In plus, in afara de fragmentele de fisiune, sunt produse elemente
transuraniene cu ajutorul capturii neutronilor in combustibilul
nuclear. Sa presupunem ca un neutron rapid este capturat de
nucleul 238U. Dupa doua dezintegrari beta se obtine 239Pu - un
element de fisiune care este folosit drept combustibil in
reactoarele de tip breeder (se vorbeste in acest caz de ciclul
uraniu-plutoniu). Acelasi izotop in reactoare de tip PWR devine
deseu nuclear. Trebuie amintit si faptul ca, in timpul functionarii
reactorului, materialele din care acesta este construit sunt
activate (un produs tipic al unei astfel de activari este 60Co) si
trebuie gestionate in mod corect.
Clasificarea deseurilor nucleare:

Tip Volum Continut Radioactiv


Nivel ridicat de deseuri 3% 95%
Nivel mediu de deseuri 7% 4%
Nivel scazut de deseuri 90% 1%
Deseurile cu radioactivitate inalta formeaza 3% din volumul total
al desurilor, dar contin 95% din radioactivitatea deseurilor.
Deseurile cu radioactivitate joasa reprezinta 90% din volumul total
al desurilor, insa contin doar 1% din radioactivitatea deseurilor.

Problema combustibilului uzat

Deseurile nucleare pot pune probleme tehnice serioase, care


trebuie sa fie rezolvate pentru a produce energia nucleara in
conditii de siguranta pentru oameni. Spre deosebire de carbune,
petrol sau gaze naturale, combustibilul nuclear nu arde complet.
Acest lucru se datoreaza faptului ca, in timpul procesului de
ardere, sunt produsi nuclee care absorb puternic neutroni. Cu
timpul, neutronii produsi in timpul fisiunii vor fi absorbiti in cea mai
mare parte de produsii de reactie anteriori. Multiplicarea
numarului lor intr-un singur act de fisiune nu va fi suficient pentru
a mentine reactia in lant. Astfel elementele combustibile nu mai
poate servi drept combustibil si devin deseuri nucleare puternic
radioactiv.
Mai mult decat atat, timpul de injumatatire al elementelor
produse in reactia de fisiune este adesea de ordinul a zeci sau
chiar sute de mii de ani, astfel încat trebuie sa fim precauti atunci
cand stocam aceste deseuri pentru un timp foarte lung. Stocarea
deseurilor este principala cauza care creeaza probleme sociale,
politice si de reglementare grave.

Cum sa depozitam combustibilul uzat?


In cazul reactoarelor de cercetare, care nu produc mult
combustibil uzat, cel mai simplu mod este de a utiliza un rezervor
de stocare cu apa, de obicei amplasat langa reactor.
Combustibilul uzat poate fi pastrat atata timp cat coroziunea lui ne
permite, de obicei, aproximativ 30-40 de ani. Intre timp,
temperatura barelor de combustibil scade, iar procesele naturale
de dezintegrare le reduc activitatea. Alti 40 sau 50 de ani de
depozitare trebuie sa treaca pentru ca activitatea combustibilului
uzat sa devina suficient de scazuta pentru a permite depozitarea
definitiva a deseurilor nucleare.
In cazul centralelor nucleare pot fi folosite metode similare. Cu
toate acestea, dupa cativa ani de pastrare a combustibilului uzat
in rezervorul cu apa, acesta este transportat in fabricile de
prelucrare unde pot suferi procese chimice prin care sunt
recuperate si apoi sunt utilizate ca elemente de fisiune (uraniu,
plutoniu și alte elemente transuranice) in productia de combustibil
proaspat. Materialul ramas, in mare parte in forma lichida, este
vitrifiat, inchis in containere metalice mari (butoaie) si trimis la
depozit. O astfel de tehnologie nu este foarte raspandita, fiind
nevoie de un mediu de inalta tehnologie. In cazul in care
combustibilul uzat nu este reprocesat, acesta trebuie sa fie
depozitat in mod direct, in butoaie de metal adecvate, in depozite
speciale, sub pamant: in mine de sare, argile sau roci de granit,
vechi.
Deseurile nucleare si radiatia naturala
Depozitarea deseurilor nucleare la o adancime de 500-1000m
sub pamant ofera o siguranta mai mare decat depozitarea pe sol.
Radiatia emisa, dupa o perioada de 1000 de ani, va fi la nivelul
radiatiilor naturale in primii 1000 de metri ai scoartei terestre.
Desigur, daca vom invata sa transmutam si sa incineram
deseurile nucleare, problema va deveni si mai usoara.
Depozitarea in adancime nu prezinta niciun pericol real pentru
oamenii care traiesc in jurul sitului de stocare, riscul ar putea
aparea doar daca cineva ar incerca din greseala sa foloseasca
terenul pentru alte scopuri, de exemplu pentru a fora. Chiar si intr-
un astfel de caz pericolul ar ramane local, cu siguranta nu ar
atinge proportii globale.
Referitor la discutia despre riscurile legate de deseurile nucleare
din diverse surse, se uita adesea ca scoarta terestra contine o
multime de substante radioactive, care difuzeaza permanent spre
suprafata formand fondul natural de radiatii.

Asa cum arata imaginea de mai sus, deseurile nucleare contribuie


intr-o mica proportie la fondul natural. De exemplu, toate
deseurile radioactive acumulate pana in anul 2000, dupa o racire
de 500 de ani, vor avea o activitate asemanatoare cu cea
naturala pe 30x30x2km de sol (2 km este adancimea la care sunt
depozitate deseurile in subteran).

Alte surse de deseuri nucleare


In afara de deseurile nucleare produse de reactoarele nucleare si
in activitatile militare, exista si deseuri nucleare care sunt produse
prin utilizarea altor surse de radiatii nucleare. Ele provin din
spitale (din medicina nucleara si sectiile de radioterapie), de la
universitatile si din industria de cercetare, de la industria cu surse
aplicate (ca de exemplu, din industria hartiei, uraniului si din
minele de cărbune datorita detectoarelor de fum utilizate, etc).
Spre deosebire de cazul combustibilului uzat, aceste deseuri au
activitate scazuta sau medie si au un timp de viata scurt. Inainte
de a depozita aceste deseuri noi, de obicei, sunt compactate,
apoi puse in containere care impiedica imprastierea de materiale
radioactive in mediul inconjurător.
Transmutarea si incinerarea deseurilor nucleare
Sunt cateva alternative la stocarea pe termen lung a deseurilor
nucleare. Transmutarea este un proces de transformare, prin
captura neutronica, a unui izotop radioactiv de viata lunga intr-
unul care are un timp de injumatatire mai scurt sau, eventual,
chiar stabil. In contrast, incinerarea este un proces in care captura
neutronilor duce la formarea unui izotop care se dezintegreaza
prin intermediul fisiunii intr-un element stabil.

Cercetari intense sunt desfasurate


pentru a face ca ambele tipuri de reactii sa fie eficiente economic.
Sistemele de accelerare bazate pe sistemul si conceptul asa-
numitului amplificator de energie ne face sa speram ca deseurile
nucleare acumulate pana in prezent si cele care vor fi produse pot
fi transformate in deseuri de viata scurta, care vor fi mai usor de
stocat.
ACCIDENTE NUCLEARE

Consecinţele devastatoare ale accidentului se resimt şi


astăzi.
Contextul
26 aprilie 1986: o explozie puternică distruge reactorul cu numărul
4 al Centralei Nucleare ,,Vladimir Illyich Lenin" de la CernobÎl.
Astăzi, la 30 de ani de la producerea dezastrului, se estimează că
aproximativ 5 milioane de oameni locuiesc în zone contaminate
încă cu radiaţii.
În apropierea zonei în care funcţiona instalaţia se află oraşul
Pripyat. Acesta a fost fondat la data de 4 februarie 1970, cu
scopul de a adăposti muncitorii care urmau să muncească în
cadrul centralei nucleare de la Cernobîl. După producerea
accidentului, toţi cei aproximativ 49.400 de locuitori au fost
evacuaţi şi obligaţi să locuiască într-o nouă localitate, construită
special pentru ei, Slavuitch.
Ca urmare a faptului că nivelul de radiaţii prezent în zonă este
extrem de ridicat, Pripyat a fost inclus într-o zonă de protecţie. O
dată pe an, în jurul datei de 26 aprilie, foştii locuitori ai oraşului au
permisiunea a reveni aici, însă doar pentru o durată foarte scurtă
de timp.

Fostul complex energetic se află astăzi pe teritoriul Ucrainei, la o


distanţă de circa 130 km nord de Kiev şi 20 km sud faţă de
graniţa cu Belarus. Centrala era compusă din patru reactoare
nucleare de tip RBMK-1000, a căror realizare a durat în total 13
ani (1970-1983). În momentul producerii accidentului, alte două
reactoare se aflau în construcţie.
Declanşarea celui mai mare accident nuclear din istorie

Accidentul s-a produs ca urmare a neglijenţei operatorilor care


coordonau activitatea reactoarelor. Cu o zi în urmă, inginerii
puseseră dispozitivele în funcţiune la o energie foarte scăzută,
fără a ţine cont de măsurile de siguranţă care se impuneau în
acea situaţie.
Reactoarele folosite erau fabricate pentru a produce atât energie
electrică, cât şi energie nucleară, prin fisiunea atomilor de
putoniu. Dispozitivele erau diferite faţă de cele folosite la acea
vreme, deoarece funcţionau pe baza unor moderatoare cu grafit
şi răcitoare de apă. Aceste modele de reactoare erau extrem de
instabile atunci când funcţionau la energie scăzută. Operatorii nu
au ţinut cont de acest lucru, iar când au încercat să oprească
dezastrul era deja mult prea târziu.
În dimineaţa zilei de sâmbătă, 26 aprilie 1986, la ora locală 01:23
(ora României 01:23), reactorul cu numărul 4 al centralei nucleare
de la Cernobîl a explodat, trei dintre muncitorii aflaţi în apropiere
murind pe loc. Specialiştii estimează că în urma producerii
detonaţiei, nivelul de radiaţii din atmosferă atinsese 14
exabecquerel (140 de milioane de triliarde de nuclee dezintegrate
pe secundă).
Centrala nucleară de la Cernobîl, în 1986. În prim-plan, reactorul
4 după explozie (Foto:theatlantic.com)
Se estimează că întreaga cantitate de gaz xenon, jumătate din
cantitatea de iod şi cesiu şi aproximativ 30 de procente din
materialul radioactiv utilizat în reactorul cu numărul 4 (alimentat în
acel moment cu 192 de tone de combustibil) au fost eliberate în
atmosferă. Autorităţile sovietice au făcut public accidentul de-abia
după ce specialiştii care operau în cadrul centralei nucleare din
Fosmark (localizată la aproximativ 1000 km faţă de Cernobîl, în
Suedia) au constatat că nivelul de radiaţii este foarte mare.
După accident, circa 600.000 de persoane au fost implicate în
operaţiunile de salvare a celor afectaţi, dar şi pentru curăţarea
zonei. În anul 1991, autorităţile ucrainene au decis să închidă
reactorul cu numărul 2. Celelalte dispozitive şi-au încheiat
activitatea în 1996, respectiv 2000.
Consecinţele se resimt şi astăzi
Conform unui raport întocmit anul trecut de specialiştii
Greenpeace, locuitorii oraşelor din apropierea zonei în care s-a
produs accidentul consumă şi astăzi alimente contaminate cu
izotopi precum cesiu-137 şi stronţiu-90. Reprezentanţii
organizaţiei susţin că acestă problemă va persista încă multe
decenii sau chiar secole de acum înainte. Pe de altă parte,
localnicii din vecinătatea fostei centrale nucleare se simt
neputincioşi: ,,Avem lapte şi pâine pe care o coacem noi înşine.
Da, este cu radiaţii. Totul aici este iradiat. Bineînţeles că mă
îngrijorează, dar ce pot face?", declara Halina Chmulevych, o
locuitoare din regiunea ucraineană Rivne, pentru raportul

Greenpeace.

În primele zile de după producerea accidentului, substanţele


radioactive au fost detectate numai pe teritoriul Ucrainei, însă în
foarte scurt timp, ele au început să afecteze şi celelalte ţări ale
Europei. Studii ulterioare, realizate în ţări precum Federaţia Rusă,
Polonia şi Belarus, arătau că peste 1 milion de oameni suferă de
boli asociate cu expunerea la radiaţii.
Printre statele afectate de radiaţiile radioactive eliberate în
urma accidentului de la Cernobâl se numără şi România. Între
1986 şi 1994, Institutul de Sănătate Publică realiza un studiu, prin
intermediul căruia s-a încercat identificarea efectelor dezastrului
din Ucraina asupra sănătăţii copiilor cu vârste cuprinse între 0 şi 6
ani. Principala problemă pe care au observat -o specialiştii români
la acea vreme a fost faptul că indivizii studiaţi aveau sistemul
osteoarticular mult mai sensibil, în comparaţie cu copiii născuţi
înainte de data producerii exploziei.
După 25 de ani, omenirea a fost martora unui nou accident
nuclear. Iminenţa producerii unui nou dezastru rămâne valabilă.
Vineri, 11 martie 2011, la ora locală 14:46 (ora României
05:46), un cutremur cu o magnitudine de 9,1 pe scara Richter se
producea în largul coastei de est a regiunii japoneze Tohoku.
Seismul a declanşat valuri puternice de tsunami, care atingeau, la
un moment dat chiar şi 10 metri în înălţime. Atunci, patru dintre
cele şase reactoare ale centralei nucleare ,,Fukushima Daiichi",
localizată în prefectura Fukushima din Japonia, au fost afectate.
Acesta a fost cel mai mare dezastru nuclear din istorie, după cel
produs la Cernobîl.
În urma dezastrului de la Fukushima, peste 19.000 de persoane
şi-au pierdut viaţa. Autorităţile japoneze au început să cureţe
zona încă din anul 2011, însă toţi roboţii implicaţi în această
operaţiune au cedat. Problema contaminării a afectat nu numai
populaţia umană care locuieşte în vecinătatea centralei nucleare,
ci şi fauna din împrejurimi. S-a dovedit că mistreţii din zonă au
fost contaminaţi cu cesiu-137, motiv pentru care vânătorii nu se
pot apropia de ei pentru a-i ucide. Problema este cu atât mai
mare cu cât numărul acestor animale s-a triplat în ultimii 5 ani:
,,Mistreţii şi ratonii au fost cei care au profitat de zona de
evacuare, intrând în casele goale din zonele afectate de dezastru
şi utilizând aceste locuri pentru reproducere sau pe post de
vizuini", a declarat profesorul Okuda Keitokunin (Universitatea din
Fukushima), pentru publicaţia japoneză Mainichi.

Începând cu anul 1989, peste 1000 de ingineri ruşi au vizitat


centralele nucleare din vestul Europei şi SUA, pentru a fi la curent
cu ultimele noutăţi din domeniul industriei atomice. În acest sens,
au fost semnate până acum circa 50 de acorduri de colaborare
între Federaţia Rusă şi ţările din Europa Occidentală. Majoritatea
acestor contracte au fost încheiate sub auspiciile Asociaţiei
Mondiale a Operatorilor Nucleari (WANO), un organism înfiinţat în
anul 1989 şi care, în momentul de faţă, include 130 de furnizori
de energie nucleară din peste 30 de ţări.
Conform unui raport publicat la data de 23 aprilie 2014, de
către specialiştii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică,
în lume existau 435 de reactoare nucleare funcţionale, amplasate
în 31 de ţări. Printre statele în care se produce energie nucleară
se numără: Australia, Canada, China, Franţa, Germania, Iran,
Israel, Japonia, Federaţia Rusă, dar şi România. Cercetătorii de
la MIT susţin că până în anul 2055, în patru dintre aceste ţări
urmează să se producă accidente nucleare de proporţii.

BIBLIOGRAFIE
https://ro.wikipedia.org/wiki/Gestionarea_de%C8%99eurilor
http://nupex.eu/index.php?lang=ro&g=textcontent/nuclearapplicati
ons/nuclearinmed