Sunteți pe pagina 1din 49

AMG IB

BIOCHIMIA SANGELUI
SANGELE
ARON MIHAELA

17
SANGELE

BIOCHIMIA SANGELUI

Sangele este un tesut lichid , heterogen , alcatuit din


doua faze , una propriu-zisa lichida , plasma , solutie
apoasa de proteine si saruri minerale , tamponata la ph
7.35 si cealalta solida , corpusculara reprezentata prin
eritrocite, leucocite si trombocite , suspendate in partea
lichida. Sangele circula intr-un sistem vascular inchis ,
fiind mentinut in continua miscare prin pompa cardiaca si
stabilind astfel comunicatia umorala intre diferitele celule
din tesuturi. O conceptie sistemica , actuala si unitara
propune definirea sangelui ca tesut mezenchimal , derivat
din mezenchimul primitiv ce poseda multiple potentialitati
morfo-functionale. Ca tesut mezenchimal el are o
componenta circulanta , sangele periferic , si una centrala
, tisulara , reprezentata prin organele hematopoietice:
maduva osoasa pentru elaborarea elementelor
eritromieloice si megacariocitare si organele limfoide care
produc seria limfocitara.Incadrarea sangelui ca tesut
mezenchimal are la baza faptul ca toate celulele sanguine
deriva din foita embrionara mezodermica. Celulele
periferice sanguine sunt suspendate intr-o substanta
fundamentala fluida , a carei compozitie asemanatoare in
buna parte cu substanta fundamentala din alte tesuturi
mezenchimale, include in sistemele sale coloidale
molecule proteice , complexe molecule glicoproteice ,
lipoproteice. Sistemele vasculare , in care circula sangele
si limfa , sunt in legatura stransa si permanenta cu
sistemul lacunar al spatiilor intercelulare , in care se
gaseste lichidul interstitial ( 15% din greutatea corporala
totala), ce reprezinta adevaratul mediu intern al
organismului.

Volumul sangvin ( volemia)

Cantitate totala de sange din organism reprezinta 7%


din greutatea corpului. Aceasta inseamna circa 5 litri de
sange pentru un individ de 70 kg. Volemia variaza, in
conditii fiziologice , in functie de sex (este mai mare la
barbati ), varsta (scade cu inaintarea in varsta) , mediul
geografic (este mai mare la locuitorii podisurilor inalte ).In
repaus , o parte din masa sangvina a corpului stagneaza
in teritorii venoase si capilare din ficat , splina si tesutul
subcutan. Acesta este volumul sangvin stagnant sau de
rezerva , in cantitate de 2 litri. Restul de 3 litri in reprezinta
volumul circulant. In cursul efortului fizic sau termoreglator
are loc mobilizarea sangelui de rezerva , crescand
volumul circulant. Mobilizarea se realizeaza sub actiunea
SNV simpatic, care determina contractia musculaturii
netede din pereti vaselor. Astfel , se asigura
aprovizionarea optima cu oxigen si energie a organelor
active.
PROPRIETATIILE SANGELUI

Culoarea
Sangele are culoare rosie. Aceasta se datoreaza
hemoglobinei din eritrocite .Culoarea sangelui poate varia
in conditii fiziologice sau patologice. Sangele recoltat din
artere (sangele arterial) este de culoare rosu-deschis
(datorita oxihemoglobinei), iar sangele recoltat din vene
(sangele venos ) are culoare rosu-inchis (datorita
hemoglobinei reduse).Cand cantitatea de hemoglobina din
sange scade , culoarea devine rosu-palid.
Densitatea
Sangele este mai greu decat apa . Densitate sangelui
are valoarea 1055 g/l. Plasma sangvina are o densitate de
1025 g/l. Aceasta proprietate a sangelui depinde de
componentele sale in special de hematii si proteine.
Vascozitatea
Valoare relativa a vascozitatii sangelui este 4,5 fata
de vascozitatea apei , considerata egala cu 1.
Vascozitatea determina curgerea laminara (in straturi ) a
sangelui prin vase . Cresterea vascozitatii peste anumite
valorii este un factor de ingreunare a circulatiei.
Presiunea osmotica
In orice solutie , apare o presiune statica suplimentara
ce poate fi pusa in evidenta separand, printr-o membrana
semipermanenta , solventul de solutia respectiva.
Valoarea presiunii osmotice a lichidelor corpului este
proximativ de 300 miliosmoli/l.Presiunea osmotica are un
rol important in schimburile de substante dintre capilare si
tesuturi. Presiunea osmotica a substantelor coloidale
(proteinele)se numeste coloidosmotica si are valoarea de
28 mm Hg. Proteinele plasmei au rol foarte mare in
schimburile capilar-tesut, deoarece presiunea osmotica a
sangelui este egala cu cea a lichidului interstitial
(intervelular), singura forta care atrage apa din tesuturi
spre capilare fiind presiunea coloid-osmotica a proteinelor
plasmatice.
Reactia sangelui este slab alcalina. Ph-ul sangvin are
valoarea cuprinsa intre 7,38 -7,42 , fiind mentinut prin
mecanisme fizico-chimice (sistemele tampon) si biologice
(plaman, rinichi, hemati etc.).Sistemele tampon intervin
prompt in neutralizarea acizilor sau bazelor aparute in
exces in mediul intern. Ele se consuma in timpul
neutralizarii. Mecanismele biologice intervin mai tardiv si
duc atat la indepartarea acizilor sau bazelor, cat si la
refacerea sistemelor tampon. Un sistem tampon antiacid
este un cuplu de două substanţe format dintr-un acid slab
şi sarea acestuia ai o bază puternică.
Lactatul de sodiu este o sare neutră, deci nu acidifică
mediul; acidul lactic a dispărut şi în locul lui se formează
un acid slab, acidul carbonic, care se descompune în C02
şi H2O» iar CO2 se elimină prin plămâni. În acest mod,
prin cooperarea dintre me-canismele fizico-chimice şi cele
biologice se menţine stabil.
COMPONENTELE SANGELUI
Sangele tratat cu oxalat de sodiu 1% nu mai
coaguleaza.
Prin centrifugarea unei eprubete cu sange incoaguabil
timp de 15min. la 3000t/minut , se produce separarea
sangelui in doua componente:
• Elementele figurate ale sangelui , situate la fundul
eprubetei, se prezinta ca un lichid foarte vascos, de
culoare rosie-inchisa;
• Plasma sangvina , situata deasupra , este un lichid
mai putin vascos, transparent , de culoare galben-citrin.
Elementele figurative ale sangelui
Reprezinta 45% din volumul sangvin. Aceasta valoare
poarta numele de hematocrit sau volum globular
procentual. Hematocritul variaza cu sexul (mai mic la
femei ), cu varsta (scade cu varsta ) sau in functie de
factorii de mediu ambiant (caldura provocand transpiratie
duce la scaderea apei din sange si cresterea valorilor
hematocritului)etc.
Prin examenul microscopic al sangelui se observa trei
tipuri de elemente figurate:
• globulele rosii (hematii sau eritrocite);
• globule albe (leucocitele);
• plachetele sangvine (trombocitele).
Hematopoieza este procesul de reinnoire continua a
elementelor figurate ale sangelui.
Toate celulele sangvine au o origine comuna : celula
stem pluripotenta din maduva osoasa.
Eritrocitele(hematiile)
Sunt celule fara nucleu , bogate in hemoglobina , o
proteina de culoare rosie, cu un rol in transportul O2 si
CO2.
Numărul lor este considerabil:
• la femeie: 4,2 – 4,8 milioane//mm
• la barbat : 4,5 – 5,5 milioane/mm
• la copilul mic: 5,5 -6 milioane/mm
• iar la locuitorii podisurilor inalte - 8 milioane/mm
Numarul hematiilor poate creste temporal prin golirea
rezervelor de sange ( mai bogate in hematii decat sangele
circulant). Creşteri de lungă durată sunt poliglobulia
dealtitudine şi poliglobulia unor bolnavi de plămâni sau cu
defecte congenitale ale inimii.Scăderea numărului este
consecinţa unei distrugeri exagerate sau a unei
eritropoieze deficitare.
Forma si structura hematiilor reprezinta adaptari
morfologice la functia de transport a gazelor.
In cursul diviziunii proeritroblastilor incepe sinteza
hemoglobinei , principala substanta proteica cu functie de
transport de oxigen din viitorul eritrocit. Eritroblastii sunt
asezati "in insule" , centrate de o celula reticulara care
foarte probabil ii alimenteaza in cursul procesului de
maturatie. Prin procesul de maturatie , simultan cu
intensificarea aceluia de biosinteza a hemoglobinei,
incepe incepe procesul de dezagregare a nucleului care
este apoi eliminat si preluat de celula reticulara centrala.

Eritocitul anucleat trece in circulatie ca element


corpuscular care insa pastraza capacitatea de a sintetiza
oligopeptidele de tip glutation precum si hemoglobina dar
nu si alte proteine.
Eritocitele tinere , trecute in circulatie , poseda un
reticul format din ARN ribosomal, colorabil prin brillant -
cresil blau. Ele sunt denumite reticulocite.
Eritropoieza
Hematiile circulante reprezinta doar o etapa din viata
acestor elemente. Din momentul patrunderii in circulatie si
pana la disparitia lor trec aproximativ 120 zile. (durata
medie de viata a eritocitelor). Desi traiesc relativ putina
vreme numarul lor ramane constant . Exista un echilibru
intre procesul de distrugere si cel de formare de noi
hematii. Sediul eritropoiezei este maduva rosie a oaselor ,
iar sediul distrugerii este sistemul monocito-macrofagic.
Un organism adult are cam 1,5 kg maduva rosie .
Cantitatea variaza in functie de nevoia de oxigen a
organismului. Cand aceste nevoi sunt reduse , o parte din
maduva rosie intra in repaus, celulele se incarca cu lipide
si maduva rosie se transforma in maduva galbena. Spre
batranete , maduva galbena sufera un proces de
transformare fibroasa si devine maduva cenusie. Intre
maduva rosie si maduva galbena exista tot timpul vietii un
echilibru dinamic , contolat de sistemul regletor
neuroendocrin. Maduva cenusie nu mai poate fii
recuperata pentru hematopoieza.
Compozitia chimica a eritrocitelor
Hematiile contin 65% apa si 35% substante solide.
Componente minerale.
Compozitia minerala a hematiilor variaza de la specie la
specie , avand totusi un caracter comun , acela de a fi
total diferita, ca distributie procentuala , de aceea a
plasmei .Din cationi , K reprezentand elementul
preponderent , in timp ce Na are un nivel de numai
20mEq/l iar plasma contine 142 mEq/l. Deasemenea Ca
are un nivel de patru ori mai scazut decat in plasma
(0,025g/l).Dintre anioni , predomina Cl insa ca si la Na ,
intr-o concentratie mai scazuta decat in plasma. In schimb
, anionii organici - hemoglobina , acidul difosfogliceric ,
acidul adenozindifosforic- sunt in concentratie ridicata
(75mEq/l) in timp ce in plasma sunt reprezentati numai
prin proteine cu o concentratie de 15 mEq/l.
Componente organice nehemoglobinice
Prezentarea componentelor organice ale eritrocitului
a fost impartita in mod deliberat , in componente
nehemoglobinice si hemoglobinice. Ureea ca si glucoza ,
are un nivel scazut in raport cu valorile plasmatice , dar in
"vitro" concentratiile eritroplasmatice se egaleaza.
Colesterolul este preponderent in stare libera , spre
deosebire de plasma in care 2/3 este esterificat. O
caracteristica a compozitiei eritrocitului este reprezentata
de varietatea , repartitia si concentratia relativ mare a
compusilor fosforilati, nucleotizi, fosfolipide , hexofosfati
etc.
Glutationul sanguin este localizat -in totalitate - in
eritrocite, atingand nivelul de 0,280-0,340g/l.
Enzimele.
Bogatia enzimatica a eritrocitului este remarcabila si
profilata pe particularitatile sale metabolice si functionale .
Este de sublinat, in primul rand , prezenta tuturor
enzimelor glicolitice. Enzimele glicolitice eritrocitare
identice cu cele din alte tesuturi pot fi clasificate in trei
categorii:
enzime cu activitate slaba ( hexokinaza, aldolaza,
fosfofructokinaza);
enzime cu activitate medie (fosfohexoizomeraza,
fosfoglucomutaza, enolaza, piruvatkinaza);
enzime cu activitate puternica ( triozofosfatizomeraza,
gliceraldehidfosfatdehidrogenaza, etc).
Reglarea eritropoiezei
Eritropoieza se regleaza prin mecanisme neuro-
endocrine. Centrii eritropoiezei sunt situati in diencefal , iar
excitantul principal este scaderea aprovizionarii cu oxigen
a acestor centri (hipoxia). Desfasurarea normala a
eritopoiezei necesita asigurarea cu substante nutritive ,
vitamine (C, B6, acid folic) si Fe.
Rolul eritrocitelor
Hematiile joaca doua roluri esentiale pentru organism:
• in transportul oxigenului si dioxidului de carbon;
• in mentinerea echilibrului acido-bazic si concentratiei
ionilor de H in spatiul extracelular , luand parte la actiunea
de tamponare, in calitate de component al sistemelor
tampon din sange.

Hemoliza. Hematiile batrane si uzate sunt distruse prin


hemoliza in sistemul monocito-macrofagic din splina
("cimitirul hematiilor), ficat, ganglioni limfatici si maduva
oaselor.
Leucocitele
Globulele albe sun elemente figurative ale sangelui ce
poseda nucleu. Numarul lor este in medie de 5000/mm.
Asta valoare poate varia in conditii fiziologice sau
patologice. Cresterea numarului se numeste leucocitoza ,
iar scadera leucopenie. Numarul leucocitelor poate varia
in conditii normale cu 1-3 mii de elemente pe mmᶾ. Astfel ,
la Aceun copil , se intalnesc 8-9mii leucocite/mmᶾ, iar la
batrani 3-5000. In efortul fizic avem leucocitoza , iar dupa
un repaus prelungit leucopenie. Variatiile patologice sunt
mult mai mari. In bolile infectioase microbiene , numarul
leucocitelor poate creste pana la 15000-30000/mmᶾ, iar in
unele forme de cancer (leucemii), numarul poate depasi
cateva sute de mii la un milimetru cub, incat sangele
capata o culoare albicioasa (sangele alba).
Forma leucocitelor nu este aceiasi . Ele nu reprezinta
o populatie celulara omogena . Deosebim: leucocite cu
nucleu mic -mononucleare si leucocite cu nucleu
fragmentat , polilobat -polinucleare. Mononuclearele-32%
si polinuclearele 68% din leucocite. Grupa
mononuclearelor cuprinde : limfocitele -25% si monocitele
-7%.
Polinuclearele cuprind 3 subgrupe celulare. Acestea
se mai numesc si granulocite , dupa granulatiile ce se
observa in citoplasma lor. In functie de afinitatea diferita a
granulatiilor fata de coloranti , polinuclearele se impart in:
 polinucleare neutrofile -65%.Granulatiia acestora se
coloreaza bine cu coloranti neutri; se mai numesc
polimorfonucleare neutrofile(PMN);
 polinucleare eozinofile -2,5%, au granulati ce se
coloreaza cu coloranti acizi;
 polinucleare bazofile -0,5% ,au granulatii cu afinitate
pentru colorantii bazici.
Leucocitele prezinta o structura celulara completa.Au
o membrana cu plasticitate remarcabila. Tot in familia
leucocitelor se includ si plasmocitele , celule provenite din
limfocite , specializate in productia de anticorpi.
Leucopoieza. Durata vietii leucocitelor variaza foarte mult ,
de la 1-2 zile pentru polinuclearele neutrofile , pana la cati
va ani pentru limfocitele dependente de timus
(limfociteleT). Sediul leucopoiezei este diferit , in raport cu
sistemul celular de care apartine leucocitul. Granulocitele
si monocitele sunt produse la nivelul maduvei rosii a
oaselor , in timp ce limfopoieza are loc in splina , timus ,
ganglionii limfatici, placile Payer din jejun-ileon.
Granulocitopoieza porneste tot de la celula stem
puripotenta care se afla si la originea hematiilor.
Limfopoieza. Limfocitele deriva din celula stem
limfoformatoare , cu sediul in maduva rosie hematogena.
Organismul produce doua tipuri de limfocite "T", sau
timodependente, si limfocite "B" , sau bursodependente.
Primele se dezvolta sub influenta timusului , iar ultimele
sub influenta unor structurii echivalente cu bursa lui
Fabricius de la pasari (maduva osoasa). La adult ,
maduva rosie produce limfocite B , iar ganglionii limfatici si
splina produc ambele tipuri.
Reglarea leucopoiezei se face prin mecanisme
neuroumorale complexe.Centrii leucopoiezei sunt situati in
hipotalamus. Activitatea acestor centri se intensifica atunci
cand in sange creste concentratia acizilor nucleici
rezultati din distrugerea leucocitelor batrane.
Rolul leucocitelor este complex si diferit , dupa tipul
lor . Principala functie a leucocitelor consta in participarea
acestora la reactia de aparare a organismului .
Polinuclearele neutrofile au rol in fagocitoza agentilor
patogeni. Numarul lor creste mult in infectiile acute.
Eozinofilele au rol in reactiile alergice . Granulatiile lor
contin histamina . Numarul lor creste in boliile parazitare si
alergice.
Bazofilele au rol in coagularea sangelui , prin
intermediul unei substante anticoagulante , numita
heparina , continuta in granulatii. Tot datorita heparinei ,
leucocitele bazofile au rol in metabolismul lipidelor ,
heparina favorizand dizolvarea chilomicronilor si dispersia
lor in particule fine , ce pot fi mai usor utilizate de catre
tesuturi.
Monocitele si macrofagele formeaza un singur sistem
celular care fagociteaza atat microbii, cat si , mai ales
resturile celulare (leucocite , hematii etc.) si prin aceasta
contribuie la curatirea si vindecarea focarului inflamator .
Clasele de limfocite
• Limfocite " B ", care participa la imunitatea umorala ,
mediata prin anticorpi.
• Limfocite " T ", care participa la imunitate prin
mecanism celular.
Subclasele de limfocite T, exista mai multe tipuri cele
mai importante fiind:
• limfocite T helper ( ajutatoare) ;
• limfocite T supresoare (inhibitoare );
• limfocite T citotoxice (kiler);

Trombocitele

Sau plachetele sangvine , sunt elemente figurate


sanguine anucleate ce iau nastere in maduva osoasa din
megacariocite. Numarul lor variaza intre 150.000 -
300.000/mmᶾ. Cresterea numarului lor peste 500.000/mmᶾ
se numeste trombocitemie, iar scaderea sub 100.000
trombocitopenie .
Functiile trombocitului
Functia fundamentala a trombocitului este
participarea sa la hemostaza , atat in faza celulara cat si in
cea plasmatica a coagularii.
Functiile secundare ale trombocitelor sunt
reprezentate de :
a) implicatiile pe care trombocitele le au in procesele
imune;
b) fagocitoza complexelor imune sa a particulelor virale;
c) functia de protectie a peretelui vascular , trombocitele
fiind incorporate in stratul celular endotelial ce captuseste
vasele, infiltratia avand ca rezultat intarirea peretelui
vascular.

Cogularea sangelui

Coagularea sângelui face parte dintr-un sistem


complex de reacţii hemostatice care cuprinde factori
vasculari, celulari şi plasmatici.
Cinci proteaze – enzime care catalizează
descompunerea peptidelor din aminoacizi (factorii
coagulării VII, IX, X, protrombina şi proteina C) acţionează
împreună cu alţi cinci cofactori (factorul tisular, factorul V,
VIII, trombomodulina şi proteina S) pentru a controla
generarea fibrinei în cadrul hemostazei fiziologice.
Aceasta este compusă din patru domenii funcţionale,
interdependente: coagularea, anticoagularea, fibrinoliza şi
antifibrinoliza. În momentul activării sistemului coagulării,
în cadrul acestor patru domenii sunt iniţiate o serie de
procese: domeniile coagulant şi anticoagulant sunt în
competiţie în ceea ce priveşte formarea cheagului, iar
domeniile fibrinolitic şi antifibrinolitic sunt în competiţie în
ceea ce priveşte îndepărtarea cheagului.

Plachetele sunt structuri subcelulare care provin din


megacariocitele din măduva osoasă. Acestea au, alături
de monocite, un rol esenţial în coagulare.
Plachetele aderă la colagenul endovascular şi între ele şi
formează în acest fel o barieră care opreşte pierderea de
sânge. În al doilea rând, facilitează formarea reţelei de
fibrină la locul leziunii vasculare.
Factorii coagulării şi alte substanţe implicate în
coagularea sângelui :
- I – fibrinogen – formează cheagul de fibrină;
- II – protrombina – forma activă (IIa) activează I, V, VII,
XIII, proteina C, plachetele
- Factorul tisular – cofactor al VIIa;
- Calciu – necesar legării factorilor de coagulare de
fosfolipid;
- V – proaccelerina, factorul labil – cofactor pentru X, cu
care formează protrombinaza;
- VI – forma activată a V;
- VII – proconvertina, factorul stabil – activează IX, X;
- VIII – factorul antihemofilic A – cofactor pentru IX, cu
care formează tenaza;
- IX – factor Christmas, antihemofilic B – formează tenaza
împreună cu VIII, activează X;
- X – factor Stuart-Prower – formează protrombinaza cu V,
activează II;
- XI – antecedent al tromboplastinei plasmatice,
antihemofilic C – activează XII, IX şi prekalikreina;
- XII – factor Hageman – activează prekalikreina şi
fibrinoliza;
- XIII – factor stabilizator al fibrinei – formarea legăturilor
între monomerii de fibrină;
- Factor von Willebrand – se leagă de VIII, mediază
adeziunea plachetară;
- Prekallikreina – activează XII şi Kininogenul cu greutate
moleculară mare (HMWK);
- HMWK – activare reciprocă cu XII, XI şi prekalikreina;
- Fibronectina – mediază adeziunea celulară;
- Antitrombina III – inhibă IIa, Xa şi alte proteaze;
- Heparin cofactor II – inhibă IIa, cofactor pentru heparină
şi dermatan sulfat (antitrombina minoră);
- Proteina C – inactivează Va şi VIIIa;
- Proteina S – cofactor pentru proteina C activată;
- Proteina Z – mediază adeziunea trombinei la fosfolipide
şi stimulează degradarea X de Protein Z-related protease
inhibitor (ZPI);
- ZPI – degradează X (în prezenţa proteinei Z) şi XI;
- Plasminogen – este convertit la plasmină, lizează fibrina
şi alte proteine;
- Alfa 2-antiplasmina – inhibă plasmina;
- Activatorul tisular al plasminogenului (tPA) – activează
plasminogenul;
- Urokinaza – activează plasminogenul;
- Inhibitorul activatorului plasminogenului -1 (PAI1) –
inactivează tPA şi urokinaza (PAI endotelial);
- Inhibitorul activatorului plasminogenului -2 (PAI2) –
inactivează tPA şi urokinaza (PAI placentar);
- Factorul procoagulant din cancer – activator patologic al
X, legat de statusul procoagulant din cancer
Coagularea sângelui
Valorile normale ale factorilor coagulării
Testul factorilor de coagulare se efectuează după ce
timpul de protrombină (PT) şi timpul parţial de
troboplastină (PTT) dau rezultate anormale.
Dacă unul din teste dă rezultate anormale, deficitele
de factori ai coagulării sugerate de acestea pot fi apoi
testate aparte. Teste funcţionale şi cantitative pot
determina care factor al coagulării este afectat.
Valori normale:
Factorul I (fibrinogen)
0.15-0.35 g/dl
Factorul II (protrombina)
60-140%
Factorul IV (ionii de calciu)
9-11 mg/dl
Factorul V (proaccelerina)
60-140%
Factorul VII (proconvertina)
70-130%
Factorul VIII (factorul antihemofilic A)
50-200%
Facturul IX (factorul antihemofilic B / factorul Christmas)
60-140%
Factorul X (factorul Stuart-Power)
70-130%
Factorul XI (factorul antihemolitic C)
60-140%
Factorul XII (factorul Hageman)
60-140%
Interpretarea rezultatelor
Factor I
Deficit cronic: afecţiuni congenitale (ex.
afibrinogenemie, hipofibrinogenemie), afecţiuni dobândite
(boala hepatică şi malnutriţie severă);
Deficit acut: coagulare intravasculară diseminată,
fibrinoliză anormală
Afecţiuni inflamatorii (ex. artrită reumatoida), lezări
tisulare, infecţii acute, cancer, afecţiuni coronariene,
infarct miocardic, atac cerebral, traumatisme, fumat
Factor II
Deficit congenital (afecţiune ereditară autozomal
recesivă), deficit de vitamina K, afecţiuni hepatice severe,
administrarea de medicamente anticoagulante, lupus
anticoagulant .
Factor IV
Hipoparatiroidism, dieta saracă în calciu, nivel scăzut
de vitamina D, deficit de magneziu, nivel crescut de fosfor,
pancreatită, insuficienţă renală, malnutriţie, alcoolism.
Hiperparatiroidism, cancer osos, hipertiroidism,
sarcoidoză, tuberculoză osoasă, repaos prelungit, ingestie
crescută de vitamina D, transplant renal.
Factor V
Deficit congenital (afecţiune ereditară autozomal
recesivă), afecţiuni hepatice, coagulare intravasculară
diseminată, fibrinoliza anormală .
Factor VII
Deficit congenital, afecţiuni hepatice, deficit de
vitamina K, administrare de medicamente anticoagulante,
malabsorbţie.
Factor VIII
Deficit congenital (afecţiune ereditară X-linkata), boli
autoimune, coagulare intravasculară diseminată .
Inflamaţii acute, sarcină, stres, traumatisme.
Factor IX
Deficit congenital (afecţiune ereditară X-linkata),
deficit de vitamina K, sindrom nefrotic, afecţiuni hepatice,
coagulare intravasculară diseminată .
Factor X
Deficit congenital (afecţiune ereditară autozomal
recesivă), amiloidoză, deficit de vitamina K, afecţiuni
hepatice, administrare de agenţi antivitamina K, cancer .
Factor XI
Deficit congenital (afecţiune ereditară), lupus
eritematos sistemic, afecţiuni hepatice .
Factor XII
Deficit congenital (afecţiune ereditară autozomal
recesivă), deficit de vitamina K, coagulare intravasculară
diseminată, administrare de medicamente anticoagulante,
afecţiuni hepatice.
Fibrinoliza este ultima faza a hemostazei si are ca
efect eliminarea fragmentelor de cheag si a depozitelor
de fibrina. Se realizeaza prin mecanism enzimatic fiind
catalizata de plasmina sau fibrinolizina.
PLASMA SANGVINA

Plasma este un lichid vascos , galbui si reprezinta 55


% din volumul sangelui. Proprietatiile plasmei sunt
aceleasi cu ale sangelui, difera doar valorile si culoarea.
Compozitia plasmei este foarte heterogena.
Proteinelor plasmatice le revin urmatoarele roluri:
Albuminele au rol de transport al unor substante
minerale ( Cu, Ca, Fe), hormoni, pigmenti biliari ,
precum si rol in presiunea coloid - osmotica a sangelui.
Scaderea albuminelor compromite schimburile de la
nivelul capilarelor. Albumina avand cel mai lung lant
peptidic cunoscut , fiind alcatuita din peste 580 aminoacizi.
Dintre acestia predomina: acidul glutamic (83 resturi),
acidul aspartic (55 resturi) , lizina ( 59 resturi), valina ( 46
resturi) , leucina ( 73 resturi).
 Globulinele au rol in transportul substantelor prin
sange , in coagularea acestuia si contribuie , alaturi
de albumine , la presiunea oncotica. Clasa
imunoglobulinelor reprezinta suportul chimic al
anticorpilor.
 Fibrinogenul are rol in coagularea sangelui , prin
trecerea sa din starea solubila intr-o retea insolubila ,
numita cheag de fibrina.

 Alte roluri ale proteinelor plasmatice detrerminrea


vascozitatii si densitatii plasmei; reglarea echilibrului
acido-bazic .
 Plasma contine proteine cu roluri specifice in reglarea
functiilor ( hematopoieza , reglarea tensiunii arteriale ,
apararea antiinfectioasa etc.)
Substantele anorganice din plasma sunt reprezentate
de saruri minerale. Ele se intalnesc in doua forme
principale : legate de proteinele plasmei si libere.
Activitatile chimice ale anionilor si cationilor plasmei sunt
egale intre ele si reprezinta , in medie , cate 155mEq/l. Din
cationi cei mai importanti sunt Na+, K+, Ca+ si Mg+, iar
din anioni Cl-, COᶾH-, SO4-, etc.
Hemostaza
Reprezinta totalitatea mecanismelor care intervin in
oprirea sangerarii. Se desfasoara in trei timpi:
1. Timpul vasculo-plachetar ( hemostaza primara sau
temporara ).
2. Timpul plasmatic ( hemostaza secundara sau
coagularea sangelui ).
3. Timpul trombodinamic ( retractia cheagului si
fibrinoliza ).
Factorii coagularii
 factori plasmatici;
 factori plachetari;
 factori tisulari.
Functia de aparare a sangelui
Organismul uman vine in permanent in contact cu
agenti patogeni ( purtatori de antigene ) sau antigene
libere. Antigenul este o substanta macromoleculara
proteica sau polizaharidica straina si care, patrunsa in
mediul intern , declanseaza productia de catre organism a
unor substante specifice, numite anticorpi , care
neutralizeaza sau distrug antigenul. Anticorpii sunt
proteine plasmatice din clasa gamaglobulinelor. Exista
doua tipuri fundamentale de aparare :
1. apararea nespecifica ;
2. apararea specifica.
Functia de aparare nespecifica ( innascuta) este o
calitate a speciei. Se realizeaza prin mecanisme celulare (
fagocitoza ) si umorale ( complementul , interferoniI ).
Apararea specifica ( dobandita ) se dezvolta in urma
expunerii la agenti capabili sa induca un raspuns imun
(imunogene ). Este de doua feluri : dobandita natural : a.
pasiva , prin transfer transplacentar de anticorpi; b. activ ,
in urma unei boli ; dobandita artificial : a. pasiv , prin
administrarea de antitoxine si gamaglobuline ; b. activ ,
vaccinare.
Raspunsul imun are doua componente :
- raspunsul imun primar ;
- raspunsul imun secundar (anamnestic ).
Mecanismul imunităţii active naturale.
Rolul limfocitelor. Limfocitele B joacă rol principal în
imunitatea umorală prin anticorpi, iar limfocitele T au rol
principal în imunitatea celulară prin acţiune citotoxică.
Cele două meca­nisme ale imunităţii nu sunt complet
separate. Există o strânsă cooperare între limfocitele T şi
B, precum şi între limfocite şi macrofage şi între apărarea
nespecifică şi cea specifică (imună).
La contactul cu antigenul antigenul specific recunoscut de
către limfo­cite datorită receptorilor de pe membrane, are
loc activarea şi transformarea lor în limfoblaşti, celule
limfocitaie tinere care încep să se dividă intens. Se
activează numai limfocitele clonei specifice antigenului
respectiv. Celelalte milioane de clone rămân în repaus.
Prin diviziuni succesive, limfoblaşti B se diferenţiază în
două populaţii celulare :

— plasmocitele celule capabile să fabrice intens anticorpi


specifici;
— limfocite B, cu memorie, celule ce vor reacţiona mai
prompt la un nou contact cu antigenul.
Celulele cu memorie trăiesc ani de zile, asigurând o
protecţie îndelungată faţă de boala respectivă. Limfocitele
T helper stimulează procesul de activare al limfocitelor B,
iar T supe­rioare îl reduc prevenind răspunsuri imune
exagerate. La contactul limfocitelor T cu antigenele de pe
suprafaţa celulelor unor organe străine grefate sau al unor
celule proprii denatu-rate sau canceroase are loc, de
asemenea, activarea şi transfor­marea blastică a
acestora. Similar cu celulele B, clona limfo-citelor T
activate se multiplică intens şi se separă în celule „T" de
atac sau citotoxice şi celule „T" cu memorie. Limfocitele T
citotoxice se dispun în jurul celulei sau organului străin şi il
distrug.
În acest mod are loc rejecţia organelor grefate sau a
unor tumori. Limfocitele T cu memorie trăiesc ani de zile,
asigurând protecţia imunologică prin mecanism celular.
Unele limfocite T activate de antigen dobândesc şi
proprie­tăţi secretorii. Ele fabrică şi eliberează în ţesuturi o
serie de substanţe active numite limfokine. Aceste
substanţe au rol de stimulare a multiplicării clonei de
limfocite T activate (autostimulare) sau de stimulare a
granulocito- şi monocito-zei, de atragere a polinuclearelor
spre focarul de infecţie etc.
La procesul de activare prin antigen al limfocitelor
parti­cipă şi macrofagele care fagocitează antigenul, îl
prelucrează şi îl prezintă limfocitului într-o formă mai
accesibilă.
Prin toate aceste mecanisme se asigură neutralizarea
sau distrugerea antigenului şi vindecarea organismului
care devine apoi imun faţă de agentul cauzal al bolii
respective.
Vaccinarea declanşează, în principiu, aceleaşi
mecanisme imunitare, cu deosebirea că reacţiile produse
în organism sunt mai puţin zgomotoase. Efectul final este
identic: dobândirea imunităţii.
Alte functii ale sangelui
Sangele , de asemenea indeplineste rolul de sistem
de integrare si coordonare umorala a functiilor prin
hormonii, mediatorii chimici si catabolitii pe care-i
vehiculeaza.

Exista 4 tipuri de boli de sange:


• Coagulopatiile (Tulburarile congenitale ale factorilor de
coagulare) - sunt tulburari ale factorilor de coagulare;
hemofilia este una dintre afectiunile de acest tip.
• Anemiile - sunt caracterizate prin scaderea semnificativa
a hemoglobinei din sange - proteina a globulelor rosii
necesara pentru transportarea oxigenului.
• Bolile hematologice maligne, cum ar fi leucemia - sunt
practic forme de cancer care afecteaza sangele si maduva
osoasa in timp ce hemoglobinopatiile sunt afectiuni ale
sangelui care implica un prejudiciu structural al
eritrocitelor.
• Anemia cu celule in secera (siclemia) - este un exemplu
clasic de hemoglobinopatie.
Daca boala de sange apare din cauze genetice,
tratamentul este axat pe ameliorarea simptomelor,
confortul si stabilitatea pacientului si imbunatatirea calitetii
vietii acestuia. De exemplu, in caz de hemofilie, pacientul
urmeaza un tratament pentru ca procesul de coagulare al
sangelui sa se desfasoare in mod normal. Aceste boli nu
pot fi vindecate, insa sunt eficient controlate.
Daca boala de sange apare din cauze externe, ca de
exemplu anemia, tratamentul presupune identificarea si
tratarea cauzei.
In cazul afectiunilor maligne de sange tratamentul se
va face prin chimioterapie si radioterapie, care distrug
celulele afectate prin proceduri extreme. Unele dintre
acestea sunt transplantul de maduva si perfuzia (utilizate
mai ales in cazuri deosebit de grave).
Majoritatea bolilor de sange sunt diagnosticate la
timp, deoarece simptomele afecteaza intr-un mod evident
pacientul. In cazul bolilor genetice, parintii trebuie sa
solicite teste de screening pentru copii lor la scurt timp de
la nastere pentru a confirma sau infirma prezenta
afectiunii care ar putea fi mostenita. Mai mult, pot fi
solicitate teste genetice ale embrionilor in cazurile de
reproducere asistata.
Unii bolnavi solicita ajutorul medicului deoarece
prezinta simptome, precum oboseala, hemoragii si
probleme de coagulare, dureri articulare, etc. iar in urma
analizelor medicale sunt diagnosticati cu diferite boli de
sange.

Anemia
Anemia este o boala ereditara a globulelor rosii din sange.
In unele cazuri, aceasta afectiune se manifesta ca o
tulburare non-hematologica. Pacientii care se confrunta cu
aceasta afectiune prezinta o valoare scazuta a globulelor
rosii, precum si a hemoglobinei (substanta care transporta
oxigenul in sange). Tipul anemiei va fi stabilit in functie de
tipul deficientei - carenta de vitamina B, deficitul de acid
folic, anemia aplastica, anemia hemolitica sunt doar
cateva dintre exemple.

Hipercolesterolemia
Aceasta boala se caracterizeaza prin acumularea de
colesterol in sange, mai exact, grasimile sunt depozitate
pe peretii arterelor, care transporta sangele la inima.
Valoarea crescuta a colesterolului provoaca rigidizarea
arterelor sanguine si ingustarea lor la baza, fapt care
poate incetini sau chiar bloca fluxul sanguin catre inima.
Cand nu primeste suficient oxigen, apar durerile in piept,
atacul de cord si chiar se poate instala decesul.
Acumularea de colesterol este principala cauza a bolilor
cardiovasculare.

Elefantiazis - filariasis limfatic


Elefantiazisul este o boala de sange cauzata de viermele
numit Burgia Wuxheriaand care strabate sistemul
circulator. Viermele adult traieste in vasele limfatice ale
persoanei infectate. Afectiunea nu pune in pericol viata
pacientului, dar provoaca un mare disconfort deoarece
organele genitale si membrele sunt umflate. In unele
cazuri pot aparea boli de rinichi sau ale sistemului limfatic.
Capacitatea organismului de a lupta impotriva infectiilor va
fi scazuta. In prezent, filiariasis limfatic este cauza
secundara de handicap pe termen lung, la nivel mondial.

Hemocromatoza sau diabetul bronzat


Diabetul bronzat este o tulburare de sange cauzata de
excesul de fier din organism. Boala se caracterizeaza prin
absorbtia excesiva a fierului din dieta, fapt ce duce la
cresteri patologice ale nivelului acestuia.
Hemofilie
Aceasta afectiune este considerata o tulburare de
sange rara. Sangele persoanelor care sufera de hemofilie
nu se coaguleaza, astfel, in urma leziunilor, pacientii
sangereaza abundent, pot fi afectate organele si tesuturile
si se pune viata in pericol. Tratamentul consta in inlocuirea
factorilor de coagulare anormali pentru a preveni pierderile
severe de sange si complicatiile hemoragiei. Exista factori
importanti care sustin activitatea trombocitelor in procesul
de coagulare a sangelui. Trombocitele sunt formatiuni din
componenta sangelui care se formeaza in maduva
osoasa.

Hipertensiunea arteriala
Aceasta afectiune este frecvent intalnita la persoanele
adulte. Sunt afectate mai ales inima si rinichii, dar cea mai
grava consecinta este cresterea riscului pentru accidentul
vascular cerebral. Hipertensiunea arteriala este
considerata un ucigas tacut, intrucat, aparent este o
afectiune asimptomatica. Cea mai simpla modalitate de a
preveni aceasta boala presupune verificarea constanta a
valorii tensiunii arteriale.

Leucemia
Leucemia, adesea numita si cancerul sangelui, este o
boala maligna care afecteaza procesul de formare al
celulelor imature sanguine din maduva osoasa. Asemeni
oricarui alt tip de cancer, leucemia apare in urma mutatiilor
somatice ale ADN-ului care activeaza sau dezactiveaza
genele supresoare de tumori. Acestea pot aparea brusc
sau ca urmare a expunerii la radiatii ori substante
cancerigene care sunt influentate de factorul genetic.

Sepsis
Boala este cauza unui ansamblu de conditii
patologice provocate de bacteriemie (bacterii gram
pozitive si gram negative). Sepsisul este un tip de infectie
bacteriana care pune in pericol viata pacientului si care
afecteaza atat sangele cat si organele interne. Bacteriile
intra in tesuturile organismului prin rani sau incizii; fapt
care poate conduce la formarea de puroi care le
raspandeste in sange. Frecvent sunt afectati plamanii,
tractul genito-urinar, ficatul, tractul gastrointestinal, plagile
chirurgicale, etc.

Talasemia
Este o boala ereditara caracterizata prin producerea
insuficienta de hemoglobina. Nivelul scazut de
hemoglobina cauzeaza anemie, oboseala si slabiciune.
Anemia severa poate afecta grav organele si poate cauza
decesul pacientului. Talasemia se transmite genetic de la
parinti la copii numai atunci cand amandoi detin gena
anormala. In forma sa usoara, boala nu are manifestari.
Daca talasemia este moderata sau severa, si este deja
instalata anemia, este posibil sa apara urmatoarele
simptome:
- senzatie de slabiciune si oboseala;
- senzatie de lesin;
- lipsa poftei de mancare si scadere in greutate;
- paloare;
- icter;
- urina inchisa la culoare;
- tahicardie;
- respiratii scurte in timpul efortului.
Exista doua tipuri principale de talasemie: alfatalasemie si
betatalasemie. Pentru producerea hemoglobinei sunt
necesare atat alfa cat si beta globina.
Denumirea bolii se afla in legatura directa cu partea din
molecula de hemoglobina care este afectata. Beta-
talasemia apare cand una sau ambele gene care produc
betaglobina nu functioneaza sau functioneaza incorect.
Alfa talasemia se instaleaza atunci cand una sau mai
multe dintre cele patru gene alfa globina, care contribuie la
productia de hemoglobina, lipsesc sau sunt deteriorate.
HIV/SIDA
SIDA este cauzata de virusul imunodeficientei umane
(HIV). Prin distrugerea sau deteriorarea celulelor
sistemului imunitar, HIV distruge progresiv capacitatea
organismului de a lupta cu infectiile si cu anumite tipuri de
cancer. Astfel, viata pacientilor cu SIDA este pusa in
pericol de infectii care nu produc nici o dificultate
persoanelor sanatoase.

Policitemia vera
Aceasta afectiune este caracterizata prin cresterea
numarului de globule rosii. Fiind o tulburare
mieloproliferativa si alte tipuri de celule produse de
maduva osoasa, se multiplica (inclusiv leucocite si
trombocitele). Sangele este vascos, iar viteza de circulatie
a acestuia va fi incetinita. Policitemia vera este o boala
rara, intalnita mai ales la persoanele de varsta mijlocie
(peste 40 de ani) si de sex masculin.
Cauzele exacte ale bolii nu s-au descoperit. Se presupune
ca aceasta conditie este provocata de un anumit stil de
viata sau de expunerea la anumite conditii de mediu. Nu
poate fi exclusa nici presupozitia conform careia boala s-
ar afla in organism in stare latenta inca din copilarie.
Principalele manifestari sunt: trombozele (vertij, cefalee,
tinitus, vedere dubla, ameteala, etc.), manifestari
hemoragice (epistaxis, echimoze si hemoragii
gastrointestinale, hemoragii gingivale), manifestari
gastrointestinale (scaderea in greutate, durere
abdominala, splenomegalia), prurit, hipertensiune.

Siclemia
Anemia cu celule in forma de secera (siclemia) este o
afectiune caracterizata prin anomalii ale hemoglobinei de
tip A, care isi schimba forma in secera. Aceasta boala este
genetica si poate afecta orice grupa de varsta si orice gen.
Corpul uman este format din globule rosii, albe si
trombocite (plachete). In cazul siclemiei, importante sunt
mai ales globulele din sange, cele care sunt compuse din
hemoglobina. Hemoglobina este o substanta elastica,
spongioasa, care are in mod normal, forma rotunda
(hemoglobina de tip A).

Amiloidoza
Este o boala care afecteaza maduva osoasa din cauza
producerii in exces a proteinelor denumite amiloide.
Supraproductia de aceasta proteina poate pune in pericol
viata. Amiloidoza poate fi clasifiata in:
• localizata - in cazul in care depunerea de proteine
afecteaza doar un organ sau un singur tip de tesut;
• sistemica - daca este generalizata si afecteaza intregul
organism. Aceasta forma este periculoasa si poate
provoca disfunctii in orice zona a organismului. De regula,
sunt afectate: inima, rinichii, sistemul nervos si sistemul
gastrointestinal.

Mielodisplazia
Sindromul mielodisplazic (mielodisplazia) este intalnit mai
ales la persoanele cu varsta de peste 60 de ani. Se
caracterizeaza prin existenta unui numar scazut de
globule albe, rosii si trombocite, dar si prin prezenta unor
granule anormale (dimensiune nucleara si forma) la nivel
celular. Aberatiile cromozomiale presupun un numar
neobisnuit de cromozomi si translocatii cromozomiale.
Sindromul mielodisplazic poate evolua pana spre cancer
(leucemie), cauzand afectiunea numita leucemie mieloida
acuta. Decesul intervine destul de rar la pacientii care
manifesta aceasta boala, acesta putand fi cauzat de
infectii sau hemoragii.

Porfiria
Porfiria este caracterizata printr-o serie de probleme
de sanatate cauzate de anomalii ale compusului chimic
hem. Hemul este o substanta produsa de catre organism
si este frecvent intalnita in maduva osoasa si sange, care
trebuie sintetizat continuu. Porfinina este un pigment care
se gaseste in mod normal in hemoglobulina, mioglobulina
si citocromi. Principalul simptom al bolii este schimbarea
pigmentului pielii in violet. Manifestarile principale constau
in sensibilitate a pielii la razele ultraviolete insotita de
urticarie si vezicule. Se considera ca aceasta boala este
genetica, cu toate ca anumite forme de porfirie au fost
mostenite de la unul dintre parinti. In cazul in care, ambii
parinti sunt afectati de aceasta boala riscurile ca si copilul
sa o mosteneasca este foarte ridicat.

Trombocitopeni
Exista anumite persoane care sufera de sangerari
anormale, caracterizate prin hemoragii abundente si lipsa
coagularii sangelui. Afectiunea poarta numele de
trombocitopenie, o tulburare caracterizata prin scaderea
numarului de trombocite din organism.

Tromboflebita
Majoritatea persoanelor care petrec mult timp pe
scaun sunt predispuse la tromboflebita (varice) - afectiune
caracterizata prin formarea unor cheaguri de sange care
impun dificultate circulatiei sanguine.
In functie de localizarea trombului, varicele sunt de 2
tipuri: tromboflebita superficiala si tromboza venoasa
profunda. Ultimul tip are efecte secundare grave asupra
organismului, deoarece afecteaza venele mari. Totodata.
tromboza venoasa profunda este periculoasa deoarece
cheagul de sange se poate disloca si ajunge pana la inima
sau plamani. Complicatiile care decurg din aceasta
situatie sunt blocarea arterei si accidentul vascular
cerebral.

Hematuria
Afectiunea se caracterizeaza prin prezenta globulelor rosii
(RBC) in urina. Cu ochiul liber hematuria usoara nu va fi
observata, urina avand un aspect normal. Cand urina se
coloreaza in rosu sau rosu-maroniu, atunci hematuria este
avansata.
Exista o serie de cauze care provoaca boala:
- anumite tipuri de analize medicale sau investigatii - in
acest caz, hematuria va disparea in 24 de ore;
- pietre la rinichi;
- infectii ale tractului urinar si ale rinichilor;
- inflamatia sau marirea in dimensiune a prostatei (la
barbati);
- tumori ale rinichilor sau vezicii urinare;
- boli rare (lupus, siclemia, etc.);
- cancer de prostata, uretra, ureter;
- iritatii ale vezicii urinare.
Vizita la medic este obligatorie in cazul in care o
persoana manifesta hematurie. Pentru diagnosticare pot fi
necesare: sumar de urina, teste de sange si chiar
examinare citoscopica.

Hipercalcemia
Hipercalcemia indica nivelul ridicat de calciu din sange,
peste 10.5 miligrame per decilitru de sange. Excesul de
calciu provoaca numeroase reactii adverse.
Organismul incearca sa mentina un echilibru intre calciul
provenit din alimente si cel deja prezent in tesuturile
corpului, deoarece calciul excedentar impiedica absorbtia
mineralelor. Uneori, hipercalcemia este considerata
simptomul unei boli inflamatorii cronice, numita
sarcoidoza.

Hiperglicemia
Este o afectiune caracterizata prin cresterea nivelului
de zahar din sange (glucoza). Hiperglicemia este
considerata semnul initial al diabetului zaharat. Glucoza
asigura energia esentiala organismul pentru efectuarea
activitatilor zilnice. Hiperglicemia este rezultatul unui
dezechilibru de metabolizare a carbohidratilor din cauza
deficitului de insulina. Insulina contribuie la reglarea
nivelului de glucoza in sange, transportarea si stocarea
acesteia in ficat. In concluzie, scaderea cantitatii acestui
hormon permite cresterea nivelului glucozei din sange.
La pacientii cu diabet zaharat, hiperglicemia se manifesta
prin senzatia excesiva de sete si vedere incetosata.
Nivelul ridicat de glucoza in sange este toxic pentru
sistemul nervos si provoaca parestezii.

Mastocitoza
Este o tulburare caracterizata prin cresterea
numarului de mastocite din organism. Celule
mononucleate, conjunctive, mobile, mastocitele sunt
situate la nivelul pielii, in tesutul conjunctiv al intestinului,
stomacului si pulpei dentare. Aceste celule sunt vitale
deoarece protejeaza pielea, stomacul si intestinul de
aparitia afectiunilor specifice si contribuie la vindecarea
leziunilor. Mastocitoza se declanseaza la orice varsta si
consta in acumularea excesiva a mastocitelor in diverse
tesuturi.

Boala von Willebrand


Boala von Willebrand este o afectiune ereditara sau
dobandita, caracterizata printr-un proces anormal de
coagulare si afecteaza ambele genuri. Exista mai multe
tipuri ale acestei afectiuni (tip I, tip II, tip III).
Tipul I al bolii este cel mai comun si persoana
afectata poate duce o viata aproape normala, motiv pentru
care de multe ori nici nu este diagnosticata. Acest tip de
boala se caracterizeaza prin sangerari excesive dupa o
interventie chirurgicala sau in urma unei proceduri
stomatologice. Femeile pot experimenta sangerari masive
in timpul perioadelor menstruale (menoragie).
Tipul II al bolii detine patru sutipuri: 2A, 2B, 2M si 2N.
Tipul III al bolii von Willebrand este sever, iar bolnavul
poate suferi sangerari grave la nivelul mucoasei. Acest tip
se manifesta destul de rar.
Denumiri alternative ale bolii von Willebrand:
pseudohemofilie sau hemofilie vasculara.

Cine face recoltarea probei biologice ?


 asistenta medicală de salon / ambulanţă / laborator
policlinică: sânge venos sau capilar pentru
determinări serologice, hematologice, de hemostază,
frotiu periferic, determinări din urină,
 spută, scaun
 medicul: sânge arterial, măduvă osoasă, lichid
cefalorahidian, lichide de puncţie
NU SE EFECTUEAZĂ RECOLTĂRI ÎN LABORATOR
(recoltarea se face pe sectii – pentru bolnavii internati si in
punctele de recoltare din Ambulator I adulti si Copii –
pentru pacientii din ambulator), exceptie testele de
hemostază sau efectuate in urgenta, din sânge capilar
pentru copii (se recolteaza in Lab de urgenta – pentru
externi si la punctele de recoltare sau in salon – la Ped 1,
Neonatologie).

Tipuri de colectoare şi aditivi


 plasma -dop albastru -coagulare;
 sange - dop negru-VSH;
 sange EDTA - dop roz-violet- Hemograma, citometrie
înflux, încărcături virale,HbA1c ;

 ser -dop rosu- Biochimie, Hormoni,Markeri tumorali,


virali,Imunologie.
 Recoltarea se face cu sistemul de vacuum, direct în
vacutainer !
 Nu se recoltează în seringă, pentru a transfera apoi în
vacutainer !
 Coagularea începe imediat după scoaterea sângelui din
vase !
 Atenţie la proporţia sânge : anticoagulant ! Proportie
incorecta modifică rezultatele testelor de coagulare şi a
testelor hematologice.
Bibliografie
Spitalul Clinic de Urgenţă Tg.Mureş -Laborator de Analize
Medicale Central – MANUALUL RECOLTARII
Anatomia si fiziologia omului - editura Corint
Autori : Cezar Th. Niculescu, Catalina Ciornei
Tratat de biochimie medicala - editura medicala Autori:
Elena Cristea-Pop si Veronica Dinu