Sunteți pe pagina 1din 68

Bazele si conditiile de calcul ale instalatiilor de ventilare si climatizare

A. Generalitati. Istoricul instalatiilor de ventilare si climatizare.


Clasificarea instalatiilor de ventilare si climatizare.

1. Generalitati
Calitatea mediului in care oamenii isi desfasoara activitatea are o influenta
complexa asupra lor, atat sub aspect igienico-sanitar cat si sub aspectul
productivitatii muncii.
Calitatea mediului ambiant se apreciaza prin valoarea parametrilor
confortului termic, prin compozitie chimica si puritatea aerului, precum si prin
alti factori ca: nivelul de iluminare, nivelul de zgomot, gradul de ionizare a
aerului, elemente de estetica etc.
Daca instalatiile de incalzire asigura pentru o categorie relativ restransa de
incinte in anotimpul rece, mentinerea temperaturii aerului interior la o anumita
valoare, datorita unor masuri suplimentare in general constructive sau de
conceptie se pot mentine si ceilalti parametrii ai confortului termic ca umiditate
relativa, temperatura medie de radiatie, in limite acceptabile. Printr-o ventilare
naturala, de regula intermitenta (deschiderea usilor sau ferestrelor) se poate
asigura si o primenire a aerului interior.
Dar pentru marea majoritate a incintelor, ca de exemplu incaperi
aglomerate, incaperi de productie, laboratoare, hale pentru cresterea industriala a
animalelor etc., nu se mai pot asigura cerintele de mai sus numai cu o instalatie
de incalzire. Pentru indepartarea mirosurilor si degajarilor nocive sau chiar
toxice, apare necesitatea introducerii “controlate” a unui debit de aer, un prim
argument care solicita prezenta instalatiei de ventilare. Natura si cantitatea de
degajari nocive, modul lor de propagare, sistemul constructiv al incintelor,
valoarea la care sunt prescrisi parametrii aerului interior pe considerente de
confort sau tehnologice, limitele admisibile la care trebuie reduse concentratiile
diverselor substante nocive degajate, la care se adauga de multe ori cu o pondere
importanta consideratii economice, au condus la folosirea unei game foarte
variate de instalatii de ventilare si climatizare.
Daca in cazul unei incinte industriale cu pereti exteriori, la care au loc
numai degajari de caldura, este suficient pentru indepartarea acestora a se
prevede o ventilare naturala-organizata, adica sa se practice la partea superioara
orificii de evacuare iar la partea inferioara orificii pentru patrunderea aerului
exterior, in cazul incaperilor aglomerate datorita degajarilor mari de caldura si
umiditate cat si a valorilor la care trebuie mentinuti parametrii de confort, este
necesara racirea aerului introdus pentru a mari capacitatea de preluare a caldurii,
iar pentru a asigura si limite mai stranse ale umiditatii relative, deci preluarea

1
surplusului de umiditate este necesara si uscarea aerului. Prin aceste masuri se
realizeaza una din formele sub care se intalnesc instalatiile de climatizare.
Unele procese tehnologice (industria textila, optica, prelucrari de mare
precizie, laboratoare metrologice etc.) impun uneori cerinte si mai stricte in
privinta unuia sau mai multora dintre parametrii microclimatului interior, ceea
ce influenteaza nu numai complexitatea agregatului de climatizare, ci insusi
sistemul constructiv al incintei respective.
Preocuparea pentru asigurarea conditiilor de microclimat corespunzatoare
specificului muncii desfasurate de oameni sau naturii procesului tehnologic,
reprezinta o cerinta primordiala in dezvoltarea tehnicii ventilarii si climatizarii
pe plan mondial.
In tara noastra grija pentru om, pentru conditiile lui de munca si viata,
pentru ridicarea nivelului de trai se reflecta si in prevederile Normelor
Republicane de Protectie a Muncii (N.R.P.M) sau a altor norme departamentale,
in programele prioritare adoptate in domeniul ventilatiilor ca si in cel al luptei
impotriva poluarii mediului inconjurator.

2. Clasificarea instalatiilor de ventilare si climatizare


In orice sistem de ventilare este necesar sa se introduca in incaperi aer
(aerul refulat, aer introdus) care preia nocivitatile in exces (caldura, umiditate,
gaze, vapori, praf) dupa care trebuie sa fie indepartat din incapere (aer viciat, aer
evacuat).
Instalatiile de ventilare pot fi diferentiate dupa modul de vehiculare a
aerului, dupa spatiul ventilat si dupa modul de complexitate a tratarii aerului in
functie de cerintele tehnologice sau de confort ale incaperii respective. In functie
de aceste criterii este posibil sa se stabileasca o clasificare a instalatiilor de tipul
indicat in continuare.
a. dupa modul de vehiculare a aerului,
1. ventilare naturala:
- neorganizata
- organizata
La ventilarea naturala schimbul de aer al unei incaperi se datoreaza
actiunii combinate a celor 2 factori naturali (presiunea cauzata de viteza vantului
si diferenta de presiune cauzata de greutatile specifice diferite ale aerului interior
si exterior ca urmare a temperaturilor inegale din interior si exterior). Cand
patrunderea aerului curat are loc prin neetanseitatile constructiei (usi, ferestre),
ventilarea mecanica se numeste neorganizata. Daca in constructie sunt
practicate deschideri speciale cu dimensiuni determinate, amplasate la anumite
inaltimi si care pot fi inchise si deschise dupa necesitati se obtine ventilarea
naturala organizata a incaperii.
2. ventilare mecanica:
- simpla (introducere sau evacuare)
2
- combinata (cu incalzire, racire, uscare sau umidificare)
In cazul ventilarii mecanice vehicularea aerului se face cu ajutorul unui
ventilator sau a doua ventilatoare (unul de introducere si unul de evacuare).
In general prin vehicularea mecanica a unui debit de aer se urmareste
mentinerea unei temperaturi aproximativ constante in perioada de iarna si
limitarea cresterii temperaturii interioare peste o anumita valoare in perioada de
vara. Aceasta presupune intercalarea in circuitul aerului a unui ventilator si a
unei baterii de incalzire (intotdeauna inaintea bateriilor de incalzire se monteaza
un filtru de praf).
Sunt si alate cazuri de ventilare mecanica combinata, la care in circuitul
aerului se introduc alte aparate cu ajutorul carora se pot obtine unele procese
simple, ca de exemplu racirea, uscarea sau umidificarea aerului.
3. climatizare:
- instalatii pentru confort
- instalatii tehnologice
Instalatiile de climatizare (conditionare aerului sunt instalatii de
ventilare mecanica care printr-o tratare complexa a aerului (incalzire, racire,
uscare si umidificare) trebuie sa asigure in incapere, in tot timpul anului, o
anumita microclima (temperatura, umiditate relativa, viteza).
Dupa criteriile care stabilesc valoarea si limitele de variatie a parametrilor
aerului interior, aceste instalatii pot fi destinate confortului sau unor scopuri
tehnologice. Dificultati mai mari prin instalatiile de climatizare tehnologice,
deoarece valorile parametrilor aerului interior prescrise ca optime pentru
procesul tehnologic, trebuie in acelasi timp sa constituie limite acceptabile din
punct de vedere al confortului termic, pentru a nu creea deci senzatii neplacute
oamenilor antrenati in procesul tehnologic respectiv.
4. ventilare mixta:
- introducerea naturala si evacuarea mecanica
- introducerea mecanica si evacuarea mecanica.
Ventilarea mixta sub cele doua forme apare fie ca o posibilitate de
exploatare a instalatiilor de ventilare intr-o anumita perioada a anului (de obicei
vara) fie chiar ca solutie de proiectare, avantajului ei constand in special in
economicitatea exploatarii.
b. dupa extinderea zonei ventilate
1. ventilare generala
2. ventilare locala
- prin refulare
- prin aspiratie
- prin refulare si aspiratie.
3. ventilare combinata ( ventilare generala + locala)
Ventilarea generala are drept scop schimbarea aerului in intreaga

3
incinta asupra ventilarii spre deosebire de ventilarea locala la care evacuarea
aerului (sau introducerea) se refera la anumite puncte din incapere unde este
concentrata producerea nocivitatilor. Pentru a nu se raspandi in intregul spatiu,
nocivitatile sunt evacuate chiar la locul de degajare prin asa numitele absorbtii
locale.
Ventilarea generala sau de schimb este caracteristica incaperilor social-
culturale sau a celor industriale fara degajari importante de nocivitati.
Ventilarea aerului apare ca necesara cand avem surse concentrate de
nocivitati sau cand acestea sunt dispuse in anumite zone ale incintelor. In aceste
cazuri ventilarea de schimb general este neeconomica si chiar ineficienta
aparand necesitatea captarii nocivitatilor chiar la locul unde ele se produc. In
aceasta categorie intra carcasele, nisele, hotele si aspiratiile marginale.
In unele cazuri ventilarea de schimb general fiind ineficace este necesara
prevederea unor instalatii de refulare locala a aerului. De exemplu, pentru
locurile de munca din apropierea unor suprafete foarte calde oricat s-ar mari
debitul de aer nu pot fi asigurate conditii pentru mentinerea bilantului termic al
omului din cauza cantitatii mari de caldura primita prin radiatie de la aceste
suprafete. In aceasta situatie pentru a ajuta organismul sa elimine surplusul de
caldura, se poate interveni prin crearea locala a unor jeturi de aer, pentru fiecare
muncitor in parte, care sunt denumite dusuri de aer rece. De asemenea, pentru a
impiedica patrunderea aerului rece in incaperi la deschiderea frecventa a usilor
spre exterior se folosesc cu destul succes perdelele de aer.
Sunt si cazuri pentru impiedicarea raspandirii nocivitatilor in toata
incaparea, in special in cazul unor degajari toxice, se poate actiona eficace prin
folosirea simultana a unui sistem de refulare, in general de tip perdea de aer a
unui sistem de absorbtie pentru fiecare utilaj in parte. Exemplul, la cabine de
vopsire, de uscare, de electroliza, etc.
Existenta unui sistem de ventilare locala nu exclude prezenta unei
instalatii de ventilare de schimb general, careia ii revine rolul de a dilua
nocivitatile scapate de la dispozitivele de absorbtie locala la valori sub limitele
admisibile si a asigura aerul de compensatie. Se ajunge astfel la sistemul de
ventilare combinata.
c. dupa diferenta de presiune dintre interiorul si exteriorul incintei
ventilate :
1. ventilare echilibrata
2. ventilare in suprapresiune
3. ventilare in subpresiune
Ventilare echilibrata se obtine cand debitele de aer de introducere si
evacuare sunt egale. La ventilarea in suprapresiune, debitul de aer introdus este
mai mare decat cel evacuat astfel ca in interior apare o suprapresiune, debitul in
exces evacuandu-se pe cale naturala. La ventilarea in subpresiune lucrurile se
intampla invers.
4
Aceste sisteme se folosesc pentru a impune un anumit sens al trecerii
aerului dintr-o incapere in alta. Astfel, realizand subpresiune intr-o incapere cu
degajari importante de nocivitati si suprapresiune in incaperea vecina „curata”,
prin sensul de circulatie a aerului obtinut intre cele doua incaperi se impiedica
raspandirea nocivitatilor in intreg spatiul.
In cladirile cu mai multe incaperi ventilate se recomanda ca pe ansamblu
suma debitelor evacuate sa fie egala cu a celor introduse pentru a impiedica
subracirea anumitor incinte.

B. Parametrii climatici exteriori de calcul

1. Factorii meteorologici si influenta lor asupra instalatiilor de ventilare


si climatizare
Unul din scopurile pentru care sunt realizate instalatiile de ventilare si
climatizare este si acela de a asigura in incaperi anumite conditii de microclima
independente de variatia factorilor meteorologici.
Dimensionarea si functionarea corecta insa a unei instalatii este strans
legata de clima localitatii sau locului unde se amenajeaza. Clima resprezinta
starea caracteristica a atmosferei locului considerat, respectiv totalitatea
fenomenelor meteorologice (temperatura, umiditate, vant, presiune barometrica
dedusa din observatii repetate pe lungi perioade de timp si cuprinde nu numai o
analiza a valorilor medii, ci si abaterile de la aceste medii precum si posibilitatile
de repetare a anumitor serii de valori.
Cu toate ca acesti factori meteorologici sunt foarte variabili, pentru
majoritatea calculelor din domeniul ventilarii sunt suficienti fie asa denumitii
parametrii de calcul, fie in situatii mai fericite relatii matematice care sa redea
aproximativ, variatia parametrilor reali: frecventa de manifestare luata in
consideratie este dictata de gradul de confort al incaperii sau obiectivului pentru
care este proiectata instalatia.
a. Variatia principalilor factori meteorologici
1º Temperatura aerului exterior. Pentru instalatiile de ventilare si
climatizare intereseaza temperatura stratului de aer din apropierea suprafetei
terestre.
Corespunzator ciclului diurn si anual al radiatiei solare apare si in cazul
aerului un ritm diurn de crestere si scadere a temperaturii, precum si un ritm
sezonier. Alaturi de aceste cicluri diurne si anuale trebuie amintite schimbarile
temperaturii aerului cu altitudinea, schimbarile temperaturii aerului pe masura
departarii de oceane sau mari spre ariile continentale, precum si schimabrile
sistematice ale temperaturii aerului de la ecuator spre poli.
Pentru o localitate data intereseaza din punct de vedere al instalatiilor de
ventilare si climatizare variatiile diurna si anuala a temperaturii aerului exterior
atat in perioada friguroasa cat mai ales in perioada calduroasa a anului.
5
In fig. IB – 2 se poate vedea de asemenea in mod calitativ variatia diurna
a temperaturii aerului exterior pentru lunile iulie si ianuarie.

Fig. IB – 2. Variatia diurna a


temperaturii aerului exterior

In practica curenta de proiectare a instalatiilor de ventilare si climatizare


se folosesc temperaturile medii lunare (pentru luna cea mai friguroasa si cea mai
calduroasa) asociate cu variatiile diurne ale temperaturii aerului exterior ale
localitatii considerate.
Din graficul indicat in fig. IB-2 se desprinde faptul ca valorile minime ale
temperaturii aerului exterior se intalnesc in luna cea mai friguroasa in jurul orei
7.00 si in luna cea mai calduroasa in jurul orei 5.00. Valorile maxime se
intalnesc in luna cea mai friguroasa in jurul orei 15.00 iar in luna cea mai
calduroasa intre orele 14.00 si 15.00.
2º Umiditatea relativa a aerului exterior
Asemanator variatiilor de temperatura ale aerului exterior dar in raport
invers, intalnim si in cazul umiditatii relative o variatie diurna precum si o
variatie anuala.
Schimbarile de umiditate relativa ale aerului se pot produce fie prin
evaporare de pe o suprafata libera de apa (proces lent in care vaporii difuzeaza
ascendent in aer) fie prin schimbarea temperaturii aerului exterior (fara a adauga
alti vapori, scaderea temperaturii duce automat la cresterea umiditatii relative si
invers).
In figura IB – 3 este aratata variatia calitativa anuala a umiditatii relative a
aerului exterior, iar in figura IB – 4 variatia diurna a umiditatii relative a aerului
exterior.

6
Fig. IB – 3. Variatia
anuala a umiditatii relative a
aerului exterior
Fig. IB – 4. Variatia diurna a umiditatii
relative a aerului exterior
O atentie mai mare trebuia acordata alegerii umiditatii relative a aerului
exterior in conditii de vara caz in care abateri ale acetora de ordinul a 10%
atrage dupa sine abateri importante ale entalpiei, lucru care se repercuteaza
asupra capacitatii bateriilor de racire ale instalatiilor de climatizare.
3º Radiatia solara
Cantitatea de energie radianta primita de o suprafata de control de pe glob
depinde de unghiul sub care cad pe pamant razele soarelui si de durata de
expunere. Inclinatia Pamantului da nastere unor diferente sezoniere in ceea ce
priveste intensitatea radiatiei solare. Paralel cu schimbarea unghiului de cadere a
razelor solare actioneaza si un alt factor, rotatia Pamantului in jurul axei proprii.
Cei doi factori conduc la o variatie diurna si sezoniera a intensitatii radiatiei
solare. La acestea trebuie sa asociem latitudinea geografica, altitudinea, gradul
de nebulozitate al atmosferei precum si orientarea suprafetei la care ne referim.
Radiatia solara primita de suprafata
pamantului difera de cea care ajunge la
limita exterioara a atmosferei. In figura IB
– 5 a fost indicata variatia radiatiei solare
cu latitudinea geografica pentru o
suprafata orizontala, la limita exterioara a
atmosferei terestre, in emisfera nordica.
Pamantul primeste circa doua
miliardimi din energia totala emisa de
doare. Spectrul radiatiei solare se
compune din radiatii de unda scurta si
radiatii de unda lunga asa cum se poate
vedea in tabelul alaturat.
Fig. IB-5. Variatia radiatiei solare cu
latitudinea geografica pentru o suprafata orizontala
7
Spectrul radiatiei solare Lungimea de Energia totala
unda (microni) (%)
Unde scurte Raze x 1/2000...1/100
Raze gamma 9
Raze ultraviolete 0,2...0,4
Raze luminoase 0,4...0,7 41
vizibile
Unde lungi Raze infrarosii 0,7...3000 50

Radiatia solara patrunsa in atmosfera pamantului sufera o serie de


modificari. Astfel, la circa 88 km deasupra solului sunt retinute razele X, razele
gamma, si o parte din razele ultraviolete. In continuare moleculele de gaz ale
straturilor mai dense ale atmosferei provoaca reflexia radiatiilor luminoase
vizibile in toate directiile, fenomen ce a primit denumirea de difuziunea
Reyleigh. Pe masura apropierii de suprafata terestra difuziunea este intensificata
de prezenta prafului in atmosfera, procesul primind numele de reflexie difuza.
Ca urmare a difuziunii undelor scurte, o parte din energia solara se in spatiu in
timp ce restul de energie de unda se indreapta spre pamant sub numele de
radiatie difuza.
Procesul de difuzie este un fenomen de reflexie si nu de schimbare a
lungimii de unda, fapt pentru care ferestrele din sticla obisnuita sunt transparente
la radiatia difuza la fel ca si la radiatia directa.
Radiatiile infrarosii sunt afectate intr-o mica masura de procesul de
difuziune astfel ca isi continua drumul spre sol in cea mai mare parte.
O pierdere suplimentara, de mai mica importanta, o constituie stratul de
ozon, unde moleculele de oxigen sunt descompuse in atomi si recompuse in
molecule de ozon.
Alta forma de pierdere a energiei se produce prin absorbtia directa de
catre bioxidul de carbon si vaporii de apa din atmosfera a unei parti din razele
infrarosii. Aceasta are ca urmare o anumita incalzire directa a atmosferei
inferioare. Straturile de aer astfel incalzite radiaza spre pamant o anumita
cantitate de energie sub forma de unde lungi la care ferestrele sunt opace.
Pierderea energiei in bioxidul de carbon este constanta (aceasta avand o
proportie constanta de 0,033% ca volum pe cand pierderea de energie in vapori
de apa este foarte variabila (continutul de vapori variaza de la 0,025% in conditii
de desert pana la 1,8% in regiunile ecuatoriale umede).
Se apreciaza ca pierderile totale de energie sub formele amintite variaza
intre 10% si 30%.
b. Influenta factorilor climatici
Conditiile exterioare – temperatura, umiditate, radiatie solara, grad de
nebulozitate al atmosferei, vant, presiune barometrica etc. – pot influenta prin
8
variatiile lor in perioade scurte de timp (caz in care conditiile exterioare sunt
definite ca situatie atmosferica momentana) atat dimensionarea si alegerea unor
elemente componente in sensul asigurarii unei inertii reduse, cat si indeosebi
asupra alegerii sistemului de reglare si automatizare. De asemenea, variatia lor
pe perioade mai indelungate (cand sunt denumite elemente climatice) isi pune
amprenta asupra stabilirii sarcinii termice de calcul, a schemei generale de
tratare a aerului, deci practic asupra tipului de instalatie ce trebuie adoptat.
Influenta elementelor climatice este foarte complexa si poate fi discutata
din punct de vedere al instalatiilor de ventilare si cliamtizare, sub aspectul
fiziologic si a celui tehnologic.
Din punct de vedere fiziologic clima are o deosebita influenta. “Se
considera ca vremea rece, mai ales cea caracterizata printr-o altenanta de
perioade reci si perioade blande, cu grade variabile de nebulozitate, precipitatii
si vanturi, este un stimulent pentru activitatea fizica si intelectuala a omului”
(A. Strahler – Geografia fizica, Bucuresti 1973).
Din punct de vedere tehnologic trebuie avute in vedere cel putin
urmatoarele aspecte:
- temperatura aerului exterior si variatia solara in stransa dependenta de
gradul de vitrare, de gradul de izolare termica, de indicele inertiei termice si de
orientarea elementelor delimitatoare exterioare ale incaperilor, influenteaza
direct marimea sarcinii de racire in perioada de vara si marimea debitului de aer.
Aceeasi atmosfera incarcata cu vapori de apa, bioxid de carbon si praf
ridica temperatura aerului exterior datorita radiatiei difuze, iar noaptea se opune
tendintei de cedare a caldurii prin radiatie de catre sol si obiectele
inconjuratoare.
- temperatura aerului exterior si umiditate a sa relativa influenteaza
capacitatea racitorului in perioada de vara si a bateriei de preincalzire in
perioada de iarna.
- presiunea barometrica, chiar fara a se lua in seama variatiile ei anuale,
de altfel sensibile, intervine prin valoarea sa medie ca marime de referinta
pentru parametrii termodinamici ai aerului umed. Ar fi indicat de asemenea, ca
la proiectarea unor astfel de instalatii pentru localitatile situate la altitudine sa se
tina cont de marimea presiunii barometrice si la alegerea ventilatoarelor.
Fara a se epuiza aspectele legate de influenta elementelor climatice,
rezulta totusi importanta deosebita pe care o reprezinta cunoasterea lor in
tehnica ventilarii si climatizarii.
In cele ce urmeaza se cauta sa se defineasca parametrii climatici exteriori,
asa cum intervin ei in metodologia de calcul a instalatiilor de ventilare si
climatizare, in cazul celor doua regimuri distincte de vara si iarna.

9
2. Parametrii de calcul vara
In tara noastra problema alegerii parametrilor climatici exteriori pentru
dimensionarea instalatiilor de ventilare si climatizare este reglementata prin
STAS 6648/2-70, care inlocuieste vechiul STAS 4836-55 aplicat de 15 ani.
Chiar de la inceputul aplicarii sale si apoi pe parcurs a aparut necesitatea
precizarii si interpretarii juste a unor notiuni si date insuficient de lamurite in
noul standard. Ca urmare acest STAS este in curs de revizuire in vederea
imbunatatirii lui in continuare.

a. Temperatura aerului exterior


In STAS 6648/2-70 se arata ca “dimensionarea instalatiilor de ventilare si
conditionare pentru funcionarea in regim de vara se face pentru luna si orarul de
ocupare a incaperilor pentru care actiunea parametrilor climatici exteriori,
insumata cu degajarile interioare de caldura au valoarea maxima” cu exceptia
incaperilor ocupate in mod sezonier sau ocupate cu intermitenta (scoli, teatre) la
care perioadele de nefolosire se vor exclude.
Acest mod de definire a uneia din problemele cheie ale dimensionarii
instalatiile de ventilare si climatizare este cu totul insuficienta. In tehnica
ventilarii si climatizarii se deosebesc cel putin doua situatii specifice, si anume:
- cazul instalatiilor de climatizare care au rolul sa asigure conditiile de
confort in interior chiar pentru parametrii climatici exteriori de mica frecventa,
si
- cazul instalatiilor de ventilare mecanica simpla si de ventilare naturala
organizata, care au rolul sa limiteze maximal temperatura aerului interior pentru
o frecventa de manifestare a parametrilor climatici exteriori, mai mare decat in
primul caz.
Inainte de a se defini diversele temperaturi care intervin in calculul
instalatiilor de ventilare si climatizare este util sa se analizeze modul de
exprimare teoretica si reala a temperaturilor exterioare.
Temperatura exterioara t e , parametru fizic real, care influenteaza marimea
raporturilor de caldura patrunde in interior, are cu o suficienta aproximatie, o
variatie de tipul:

t e = t em + A t cos (τ − τ M ) (IB – 1)
24
unde t em – temperatura medie zilnica
A t - amplitudinea oscilatiilor de temperatura
τ – ora pentru care este calculata temperatura
τ M – ora la care se realizeaza temperatura maxima, la noi circa 14...15
Prin STAS 6648/2-70 teritoriul tarii noastre este impartit in 9 zone de
temperaturi exterioare diferentiate prin temperaturi medii zilnice si prin oscilatii
(“abateri orare”) diferite. Valoarea orara a temperaturii exterioare de calcul intr-
o anumita luna se determina cu fomula:
10
t e = t z + Δt (IB – 2)
in care: t z – temperatura de referinta pentru luna considerata in ºC
Δt – abaterea orara a temperaturii exterioare la calcul fata de temperatura
t z , in ºC.
Este de observat ca in STAS 6648/1-70 si 6648/2-70, din acesta din urma
fiind preluata relatia (IB-2), definirea lui t z este: “temperatura medie zilnica a
aerului exterior pentru luna considerata”. Inexactitatea acestei definiri a lui t z se
poate observa usor chiar din STAS 6648/1-70 (par.2.1.1.3) din care reiese ca
temperatura medie zilnica este:
t em = t z + Δt m (IB – 3)
De altfel aceasta problema poate fi lamurita in mod clar daca se tine
seama de expresiile:

t e = t em + A t cos (τ − τ M ) = t z + Δt = (t z + Δt m ) + (Δt − Δt m )
24
din care rezulta:
t em = t z + Δt m (IB – 4)

si A t cos (τ − τ M ) = Δt − Δt m (IB – 5)
24
Din relatia IB – 3 apare clar ca nu t z este temperatura medie zilnica asa
cum se spune in STAS si t z +Δt m , adica in zonele climatice de temperatura au
fost incluse localitatile pentru care oscilatiile orare ale temperaturii aerului
exterior (Δt-Δt m ) fata de valoarea medie (t em =t z +Δt m ) sunt aproximativ aceleasi,
dar prin introducerea valorii t z , care apare ca o “temperatura de referinta” in
functie de localitate si luna, au fost diferentiate temperaturile medii ale aerului
exterior chiar in cadrul aceleiasi zone climatice.
In sprijinul interpre-
tarii de mai sus se reproduce
in fig. IB – 5, pe baza
valorilor
indicate in STAS 6648/2-70,
variatia diurna a temperaturii
aerului exterior pentru
Bucuresti pentru lunile iulie
si august.

Fig. IB – 6. Variatia diurna


a temperaturii
aerului exterior pentru
Bucuresti
—·—, — —, ——, t z ; t em ;t e
luna iulie

11
Din relatia IB – 5 rezulta ca pentru a pastra sensul fizic al lui t e , ar fi fost
util (ca in tabelul 2, din noul standard) sa fie indicate valorile Δt – Δt m si t em ,
adica abaterea fata de temperatura exterioara medie t em si nu fata de temperatura
de referinta t z .
Cu observatiile de mai sus si cu valorile din STAS 6648/2-70 se pot defini
urmatoarele temperaturi care intervin in calculul instalatiilor de ventilare si
climatizare:
- temperatura exterioara, t e care influenteaza aporturile de caldura
patrunse in incaperi:
t e = t z + Δt (IB – 6)
unde: t z - ... a se citi temperatura de referinta, in funcite de localitatea si luna
pentru care se calculeaza valoarea lui t e , conform STAS 6648/2-70.
Δt - ... abaterea orara a temperaturii aerului exterior, caracteristica unei
anumite zone climatice din care face parte localitatea respectiva si ale carei
valori sunt indicate in STAS 6648/2-70.
- temperatura medie a aerului exterior, t em
t em = t z + Δt m (IB – 7)
unde:
Δt m – abaterea medie a oscilatiilor de temperaturi fata de temperatura
de referinta
- temperatura exterioara de calcul vara, t ev , care serveste la reprezentarea
punctului de stare a aerului exterior si care influenteaza dimensionarea unor
elemente componente ale agregatului de climatizare (camera de pulverizare,
bateria de racire) se stabileste astfel:
- se va reprezenta in diagrama i-x curba temperatura exterioara _ umiditate
relativa, spre exemplu, pentru Bucuresti – oras corespunde zona a IX –a de
umiditate, iar curba corelata temperatura – umiditate este retranspusa in
diagrama i-x, ca in fig. IB – 7.
Curba C, are intr-un punct M, i = i max , in functie de care se poate stabili
starea aerului exterior, pentru diverse localitati incadrate in aceeasi zona de
umiditate, si anume:
- daca, t emax = t z + Δt pentru localitatea respectiva este mai mare decat t M , atunci
se va lua t ev = t M
- daca t emax calculeaza ca mai sus este mai mica decat t M atunci t ev se ia egala
cu t emax , punctul de stare al aerului vara considerandu-se la intersectia acestei
temperaturi cu curba

12
Fig. IB – 7. Stabilirea punctului
de stare a aerului exterior vara
pentru instalatiile de climatizare

Pentru instalatiile de ventilare mecanica si ventilare naturala organizata,


temperatura aerului exterior se va considera egala cu temperatura aerului
exterior corespunzatoare lunii iulie pentru ora 14, inmultita cu coeficientul 0,85.
Observatie importanta, este de retinut cu privire la faptul ca marea
aglomeratie de locuinte din centru oraselor, inertia termica ridicata a acestora,
face ca temperatura aerului exterior vara sa fie cu circa 2 grade mai ridicata
decat temperatura aerului indicata de observatoarele meteorologice care se
gasesc de regula mai la periferie sau in zone degajate. Reducerea vitezei
vantului in localitati cu pana la 30% impiedica racirea normala din timpul noptii
astfel ca minimele temperaturii aerului exterior sunt cu circa 5 grade superioare
celor de calcul.

b. Umiditate relativa a aerului exterior


Fiecare localitate este incadrata dupa noul STAS intr-o zona de umiditate
(in total 16 zone de umiditate relativa).
In cazul instalatiilor de climatizare ea intervine si in stabilirea punctului
care reprezinta starea aerului exterior vara si care rezulta confrom procedeului
indicat mai sus.

c. Radiatia solara
Depinde de latitudinea geografica, de altitudine, de gradul de nebulozitate
al atmosferei, de orientarea elementului de constructie luat in consideratie si de
ora zilei.
Dupa cum se poate vedea si din fig. IB – 8, gradul de nebulozitate al
atmosferei de deasupra localitatii respective joaca un rol important in reducerea
intensitatii radiatiei solare.

13
a.

b.
Fig. IB – 8. Radiatia solara totala (directa+difuza) pentru diferite orientari,
in luna iulie la 50o latitudine nordica

14
Pentru marile orase sau centre puternic industrializate, deasupra carora
exista un smog permanent, se poate folosi pentru factorul de nebulozitate
valoarea T = 4 (cu exceptia centrului localitatii unde valoarea este mult depasita)
iar pentru restul localitatilor valoarea 3 (fig. IB – 8 a, respectiv b). In cazul
catorva localitati, pentru care exista masuratori sistematice, se indica in
continuare factorul de nebulozitate, T:
Gdansk ....... T = 3,5
Potsdam........... 3,9
Varsovia........ 4,1
Londra............ 5,1
Aachen........... 4,0
Paris............... 4,7
Viena............. 4,1
Florenta.......... 4,3
Prin STAS 6648/2-70 sunt adoptate aceleasi valori pentru toate localitatile
tarii, nediferentiate dupa gradul de nebulozitate.
d. Viteza vantului
In situatia de vara viteza vantului nu prezinta importanta deosebita
deoarece zilele cu insolatie puternica, care hotarasc sarcina termica de vantilare
sunt linistite din punct de vedere al miscarii aerului exterior. Totusi, cunoasterea
directiei predominante de bataie a vantului este bine a fi cunoscuta pentru a se
putea amplasa judicios priza de aer si gura de evacuare a aerului viciat din
interior.

3. Parametrii de calcul iarna


a. Temperatura aerului exterior iarna
Aceasta marime intervine atat in intocmirea bilantului termic cat si la
stabilirea puctului de stare a aerului exterior.
In conformitate cu STAS 6648/2-70, pct.3.2.1., in ipoteza ca este necesara
aspiratia aerului exterior tot timpul anului, aceasta temperatura se va lua egala
cu cea din STAS 1907 – 68, pentru localitatea respectiva.
Pe aceleasi considerente, aratate in cazul verii, temperatura aerului
exterior in centrul localitatilor este mai ridicata cu circa 1 grad fata de cea de
calcul.
b. Umiditatea relativa a aerului exterior iarna
Conform STAS 6648/2-70, (pct. 1.2.1), φ e = 80% pentru toate localitatile
tarii.
c. Radiatia solara iarna
Nu prezinta importanta pentru instalatiile de ventilare decat in masura in
care STAS 1907 – 68, tine cont de aceasta la adaosul pentru pierderile de
caldura.

15
d. Viteza vantului iarna
In afara de influenta asupra calculului pierderilor de caldura si asupra
pozitiei relative priza la aer – cos de evacuare a aerului viciat in exterior, viteza
vantului poate inrautati senzatia de confort interior prin marirea infiltratiei de aer
rece. Pentru a contracara acest ultim efect se recomanda pe langa alte mijloace
constructive adoptate, ca instalatia de ventilare in perioada de iarna sa
functioneze in suprapresiune.
Pentru intocmirea corecta a bilantului termic de iarna (sarcina de
incalzire), respectiv pentru a putea determina in mod corespunzator infiltratia de
aer in cazul cladirilor inalte, se indica in fig. IB – 9 variatia vitezei vantului cu
inaltimea, in raport cu viteza vantului la o inaltime de 10 m fata de sol. Graficul
a fost intocmit pe baza relatiei:
0,13
⎛H⎞
v H = v10 ⎜ ⎟ [m/s] (IB – 8)
⎝ 10 ⎠
in care:
v 10 – viteza vantului la o inaltime de 10 m de sol
v H – viteza vantului la inaltimea H fata de sol
H – inaltimea incaperii fata de sol pentru care urmeaza sa se
determine infiltratia de aer.

Fig. IB – 9. Variatia vitezei vantului pe verticala

4. Concentratia gazelor, vaporilor si prafului in aerul exterior


Concentratia gazelor, vaporilor si prafului in aerul atmosferic este foarte
variabila in timp si spatiu fiind dependenta de departarea de sursele de
impurificare, de functionare a acestora, de starea vremii (vant, ploaie), de ora
zilei, etc. Odata cu aerul de ventilare se introduce in incaperi si o anumita
cantitate de gaze, vapori si praf, corespunzatoare locului de unde se aspira aerul
proaspat. Chiar si in cazul in care priza de aer proaspat se ia dintr-o zona verde,
se introduc in incaperi cu aerul de ventilare, gaze, bioxid de carbon, bioxid de
sulf, vapori (de plumb, de exemplu), praf etc.

16
Concentratiile nominale de gaze, vapori si praf din aerul atmosferic,
exprimate in l/m3 sau mg/m3 sunt indicate in tabelul IB – 1.

Tabelul IB – 1
Concentratia nocivitatilor in aerul exterior
Nocivitatea din aerul Concentratia nocivitatilor, in
atmosferic mg/m3 l/m3 buc/m3
A. In orase si mediu rural
1. Bioxid de carbon
- mediu rural 500 0,33 -
- oras mic 600 0,40 -
- oras mare 750 0,50 -
2. Bioxid de sulf 0,5...1,0 - -
3. Vapori de plumb 0,10 - -
4. Praf
- mediu rural (ploaie) 0,05 - -
- mediu rural (seceta) 0,15 - -
- orase mari:
- zona de locuit 0,40 - -
- zona industriala 0,75 - -
5. Microorganisme,
microbi, bacterii
- mare, munte - - 0
- parcuri - - 750
- strazi - - 4000
B. In incintele zootehnice
1. Bioxid de sulf - 0,50 -
2. Hidrogen sulfurat - 0 -
3. Amoniac - 0 -
4. Praf 50 - -

In incintele fabricilor, uzinelor si mai ales marilor combinate, aerul


exterior este puternic impurificat cu diverse noxe (specifice proceselor de
productie si care se pot determina prin masuratori la fata locului), astfel ca este
necesar uneori sa se aduca aerul de la distanta mare, de la inaltime mare, sau sa
fie epurat inainte de a-l introduce in incaperi.

17
C. Parametrii de calcul ai aerului exterior

1. Confortul termic al incaperilor


Cea mai mare parte a timpului omul isi desfasoara acitivitatea sau se
odihneste in interiorul incaperilor, astfel ca apare ca necesara crearea unor
conditii care sa ofere din punct de vedere igienic, mediul cel mai potrivit traiului
sau muncii cu randament cat mai ridicat.
De aceea, preocuparea pentru asigurarea conditiilor optime de climat
interior corespunzator specificului muncii desfasurate de oameni reprezinta o
trasatura esentiala in dezvoltarea tehnicii ventilarii si climatizarii pe plan
mondial. Totalitatea conditiilor interioare care conduc la alcatuirea unei
ambiante in care omul sa se simta bine in timpul activitatii sau odihnei sale,
definesc asa-numitul “confort”.
Senzatia de confort este asigurata pe de o parte de anumiti factori legati de
schimbul normal de caldura dintre om si mediul ambiant si care constituie
“confortul termic”, iar pe de alta parte de factori derivati, cum ar fi puritatea
aerului, luminozitatea incaperii, nivelul de zgomot, gradul de ionizare a aerului,
elementele estetice ale incaperii, etc. Rezultatele numeroaselor cercetari
medicale au aratat ca rolul principal in cadrul conditiilor de microclima il au un
comlex de parametrii, care asigura omului senzatia de confort termic optim cum
ar fi: temperatura aerului interior, umiditatea relativa corespunzatoare, viteza de
miscare a aerului si temperatura medie de radiatie a elementelor delimitatoare
ale incaperii, la care se adauga factorii derivati amintiti mai sus. Starea de
confort este influentata de asemenea de imbracaminte, felul activitatii, sex,
varsta, anotimp si altele.
Din punct de vedere senzorial confort termic inseamna in primul rand
lipsa senzatiei neplacute de frig sau cald iar din punct de vedere biologic confort
inseamna asigurarea evacuarii caldurii interne a omului fara suprasolicitarea
sistemului termoregulator.
Asigurarea parametrilor mentionati mai sus la anumite valori
corespunzatoare activitatii desfasurate de oameni, consitutie asigurarea
confortului interior.
In procesul arderilor interne, corpul omenesc prin metabolismul sau
produce o cantitate de caldura care depinde in special de felul activitatii
desfasurate si de temperatura mediului inconjurator, dar care variaza si cu
varsta, sexul, etc.
Pentru a se putea forma o imagine asupra ordinului de marime a caldurii
produse de om, se reproduce in tabelul IC – 1, metabolismul la diferite feluri de
activitati, cifre valabile pentru oamenii maturi.

18
Tabelul IC – 1
Metabolismul la diferite feluri de activitate
Felul muncii Activitatea Metabolism kcal/h,
pers.
Somn linistit 63
Asezat linistit 100
Munca - asezat, miscari moderate a bratelor
usoara si trunchiului, lucru la birou, scris la
masina 114 – 138
- asezat, miscari moderate ale bratelor
si picioarelor (ex. Conducerea
autovehiculelor) 138 – 164
- munca usoara in picioare la masina
sau banc in special miscari ale
bratelor 138 - 164
Munca - asezat, miscari puternice ale bratelor
moderata si picioarelor 164 – 204
- munca usoara la masina sau banc,
cu deplasari scurte 164 – 189
- munca moderata la masina sau banc,
insotite de deplasari scurte 189 – 252
- deplasari de la un loc la altul cu
ridicari sau impingeri scurte 252 - 352
Munca grea - munca grea de ridicare, tragere,
impingere
- intermitenta 374 – 504
- munca grea continua 504 - 605

Se apreciaza ca, in medie circa 80% din energia produsa de corp se


evacueaza catre mediul inconjurator sub forma de caldura.
Daca se are in vedere ca omul mai poate primi caldura si de la mediul
inconjurator, atunci bilantul sau termic, sub forma cea mai generala, poate fi
scris tinand seama ca pentru mentinerea temperaturii corpului omenesc la o
valoare constanta este necesar ca pierderile de caldura catre mediul ambiant sa
fie echivalente cu caldura interna produsa (Q M ). Aceste pierderi de caldura se
produc sub forma de caldura perceptibila (sensibila) – prin convectie 1 (Q vc ),
radiatie 2 (Q r ) si conductie 3 (Q cd ) si sub forma de caldura latenta (Q l ) datorita
1
Convecţie - Transfer de căldură sau de curent electric care are loc într-un mediu lichid sau gazos, prin
deplasarea substanţei respective
2
Radiaţie - emisiune şi propagare în toate direcţiile a energiei sub formă de unde acustice, calorice,
electromagnetice etc.; emisiune a unui fascicul de particule.
3
Conducţie - fenomenul trecerii cãldurii sau electricitãţii prin corpuri conducătoare

19
evaporarii transpiratiei si in buna parte datorita procesului de respiratie. Relatia
de bilant care asigura confortul termic se poate scrie sub forma:
Q M = Q cv + Q r + Q cd + Q l = const [kcal/h] (IC – 1)
Trebuie sa se tina seama ca pentru aceeasi persoana, la o anumita
intensitate a activitatii fizice, caldura interna produsa este sensibil constanta si
ca, in raport cu celelalte marimi, caldura pierduta prin conductie este foarte mica
si deci poate fi neglijata. De asemeni, daca se considera ca Q l = const, ecuatia de
bilant termic devine:
Q M – Q l = Q cv + Q r = const [kcal/h] (IC – 2)
Rezulta deci ca in principal schimbul de caldura prin convectie si radiatie
determina senzatia de confort termic.
Este de mentionat ca senzatiile de inconfort apar cand pierderile de
caldura nu echivaleaza caldura interna produsa de organism. Astfel senzatia de
“prea cald” apare cand Q pierderi < Q M iar senzatia de “prea rece” cand Q pierderi
>Q M . Nu trebuie sa se uite faptul ca omul dispune de un sistem propriu de
autoreglare a echilibrului termic care la diferente relativ reduse intre Q M si
Q pierderi intervine rapid.
Daca factorii de mediu supun corpul omenesc la un schimb mai mare de
caldura, corpul reactioneaza mai intai prin sistemul sau termoregulator,
inchizand porii, contractand pielea sau chiar prin diminuarea circulatiei sanguine
care face sa scada temperatura pielii, reducand in felul acesta diferenta dintre
temperatura pielii si cea a mediului inconjurator. Daca si pentru aceasta, noua
diferenta de temperatura corpul este obligat sa cedeze mai multa caldura decat ii
este necesar fiziologic, pentru a nu fi afectata caldura sa interna, si reactioneaza
pentru perioade relativ scurte de timp prin intensificarea activitatii musculare,
cunoscuta sub numele de tremurat, adica incercand sa produca o cantitate de
caldura suplimentara.
Peste aceasta limita, temperatura interna a organismului incepe sa scada,
ceea ce produce tulburari fiziologice inclusiv moartea.
Invers, daca temperatura mediului inconjurator creste si impiedica corpul
uman sa-si realizeze schimbul necesar de caldura cu mediul, atunci organismul
reactioneaza la inceput prin dilatarea porilor si marirea deci, a suprafetei de
schimb. Daca in acest fel echilibrul termic nu este refacut, intra in functiune
glandele sudoripare, care reactioneaza impotriva supraincalzirii interne sa
cedeze mediului caldura acumulata, odata cu evaporarea apei de pe suprafata
pielii. Daca nici acest procedeu nu reuseste sa refaca echilibrul termic, atunci
organismul uman este supus pericolului supraincalzirii care atrage dupa sine
tulburari fiziologice la fel de grave ca si in cazul subracirii organismului.
Se subliniaza ca, tabloul infatisat mai sus privind reactia organismului
uman in cazul cand nu sunt create conditiile normale pentru asigurarea
echilibrului sau termic este deosebit de simplist, ca in realitate senzatia de
confort depinde in afara factorilor mentionati – temperatura, umiditate, viteza de
20
miscare a aerului interior si de temperatura medie de radiatie a suprafetelor
inconjuratoare – si de o serie de alti factori cum ar fi temperatura si natura
pardoselilor, gradientul de temperatura pe verticala, volumul construit ce revine
unui ocupant, prospetimea aerului, varsta, sexul, constitutia fizica generala, felul
nutritiei si activitatea musculara depusa, felul imbracamintii, capacitatea de
aclimatizare etc.
Schimbul de caldura prin convectie al corpului omenesc de temperatura
t M , cu aerul inconjurator de temperatura t i , se poate scrie sub forma:
C cv = α cv S M (t M – t i ) [kcal/h] (IC – 3)
Asupra valorii coeficientului de schimb superficial prin convectie, α cv ,
este determinanta viteza de miscare a aerului v i . Intrucat pentru acelasi individ
S M = const (S M – suprafata corpului omenesc) si t M = const, rezulta ca pierderea
de caldura prin convectie este dependenta de t i si v i , care constituie doi din
factorii principali ai confortului termic.
Schimbul de caldura prin radiatie intre corpul omenesc si suprafetele ce
delimiteaza incaperea se poate scrie sub forma uzuala:
Q r = α r φ S*M (t M – Q mr ) [kcal/h] (IC – 4)
α r – coeficientul de schimb superficial prin radiatie
φ – coeficient de iradiere
S*M - suprafata corpului omenesc pentru schimbul radiant.
Din aceasta relatie se desprinde dependenta lui Q r de marimea
temperaturii medii de radiatie a incaperii θ mr , care poate fi determinata cu
formula:
θ mr = ∑ n n
S e
[ºC] (IC – 5)
∑ Sn
in care S n se refera la aria fircarei suprafete a elementelor de constructie ce
delimiteaza incaperea (ferestre, pereti interiori, pereti exteriori, plafon,
pardoseala, suprafete incalzitoare, etc.) iar θ mr fiind temperatura fiecareia din
aceste suprafete.
In relatia (IC -4) coeficientul de schimb superficial prin radiatia α r este
influentata, in afara de temperatura θ mr , de coeficientii de radiatie C care pot fi
considerati constanti in cazul de fata ( pentru elementele de constructie si corpul
omenesc).
De asemenea in aceeasi relatie (IC – 4) coeficientul de iradiere poate fi
considerat φ = 1, intrucat se face ipoteza ca schimbul de caldura prin radiatie se
poate produce intre om si elementele de constructie ale incaperii care il
inconjoara complet.
Datorita numarului mare de factori care influenteaza starea de confort si
mai ales datorita sensibilitatii diferite a oamenilor de conditiile de mediu,
diagramele complexe care stabilesc domeniul de variatie in ansamblu a
parametrilor confortului termic au inca o valoare mai mult teoretica. Pentru
21
mentinerea senzatiei de confort este necesara variatia corelata a factorilor
principali, astfel ca la scaderea unui parametru trebuie sa creasca in mod
corespunzator un altul in asa fel incat Q r + Q cv = const.
Practic asigurarea tuturor acestor parametrii la valorile prescrise
reprezinta un lucru destul de costisitor, motiv pentru care in functie de destinatia
incaperii si specificul activitatii desfasurate de oameni se indica in literatura de
specialitate valori prescrise pentru unul sau doi dintre acesti factori, pentru
ceilalti aplicandu-se limite mai largi de variatie. Pe acest motiv in cele ce
urmeaza se va prezenta influenta fiecarui factor asupra senzatiei de confort, ca
si actiunea corelata a cate doi si trei din acesti factori.
a. Temperatura aerului interior, t i
Este factorul principal asupra caruia putem actiona direct o instalatie de
incalzire, dar si de ventilare si climatizare. Variatii relativ reduse ale
temperaturii aerului interior sunt sesizate imediat in organismul uman, care
trebuie sa faca fata rapid noilor modificari pentru a mentine constanta schimbul
de caldura cu mediul ambiant.
Calitativ, temperatura aerului interior trebuie sa fie mai ridicata cand omul
este in stare de repaos si mai lejer imbracat si cu atat mai coborata cu cat omul
depune un efort fizic mai insemnat tocmai pentru a permite organismului
cedarea caldurii interne produse, mult mai mare in acest caz. Foarte importanta
este insa si uniformitatea temperaturii aerului in incaperi.
b. Temperatura medie de radiatie, θ mr
Se defineste ca medie ponderata a temperaturilor superficiale
interioare a elementelor care delimiteaza incaperea (pereti, plafon, pardoseala)
studiata si a temperaturii superficiale a corpurilor de incalzire (vezi, relatia IC –
5). Valoarea temperaturii medii de radiatie determina marimea schimbului de
caldura radiant al omului cu mediul ambiant. Temperatura medie de radiatie
trebuie intotdeauna corelata cu temperatura aerului interior. Cresterea
temperaturii medii de radiatie trebuie sa fie insotita de scaderea temperaturii
aerului interior si invers.
Sunt cunoscute de exemplu din literatura de specialitate ca la incaperile
puternic vitrate imbunatatirea senzatiei de confort se obtine prin ridicarea
temperaturii aerului interior cu 2-3ºC fata de temperatura prevazuta in STAS
1907-68 sau invers in cazul incintelor incalzite prin radiatie, scaderea
temperaturii aerului interior cu 1-2ºC aduce o senzatie de prospetime si
vioiciune asupra ocupantilor.
c. Temperatura rezultanta (resimtita), t R
Hotaratoare asupra confortului sunt atat temperatura aerului interior cat si
temperatura medie de radiatie. Corpul omenesc sesizeaza insa influenta
combinata, simultana a acestor doua temperaturi, astfel ca a fost necesara
introducerea unei notiuni noi – temperatura rezultanta sau temperatura resimtita.

22
De obicei pentru medii linistite si cu umiditate relativ normala se calculeaza ca
medie aritmetica a temperaturilor aerului interior si medie de radiatie:
t + θ mr
tR = i [ºC]
2
d. Umiditatea relativa a aerului interior
Schimbul de caldura al omului cu mediul ambiant se face si prin
evaporarea apei la suprafata pielii, evaporare care depinde de diferenta
tensiunilor vaporilor de apa corespunzatoare temperaturii medii a corpului
imbracat (circa +26...+27ºC) si temperaturii aerului interior (circa +20...22ºC).
La temperaturi obisnuite ale incaperilor (+20...22ºC) cedarea de caldura prin
evaporare este redusa. Din acest motiv si umiditatea relativa a aerului joaca un
rol redus. In mod normal un om cu greu poate deosebi umiditati relative
cuprinse in domeniul 30...70%, fapt pentru care limitele admisibile in incaperi s-
au adoptat chiar acestea. La umiditati relative mici formarea si circulatia prafului
este mutl usurata. Acesta la stingerea corpurilor de incalzire se calcineaza
producand amoniac si alte gaze care sunt sesizate de om. Limita inferioara a
umiditatii relative a aerului interior se recomanda sa fie 30..35%. Limita
superioara, de 70%, se recomanda pentru a impiedica condensarea vaporilor de
apa din aerul incaperii la atingerea suprafetelor mai reci, condensari ce
favorizeaza de asemenea aparitia unor mirosuri neplacute. La temperaturi ale
aerului interior mai ridicate, cresterea umiditatii relative incepe sa joace direct
un rol negativ asupra organismului deoarece pe langa reducerea cedarii de
caldura pe cale uscata, este franata si cea de-a doua posibilitate de evacuare a
caldurii interne a organismului, cea pe cale umeda.

e. Viteza de miscare a aerului din incaperi, v i


In interiorul incaperilor este de dorit sa nu exite o miscare accentuata a
aerului. De obicei deranjeaza miscarea aerului cu temperatura mai mica decat a
incaperii si cand jetul este indreptat spre anumite parti ale corpului. Apare in
aceste cazuri senzatia de curent. Sensibilitatea la curent este foarte diferita la
oameni si dependenta in principal de varsta, starea sanatatii, sex, rasa,
imbracaminte, etc.Viteza de miscare a aerului trebuie aleasa diferentiat,
corespunzator destinatiei incaperii si felului activitatii depuse.In cazul celor mai
ridicate exigente de confort termic se recomanda ca viteza de miscare a aerului
sa fie de 0.10...0,15 m/s. Lipsa de miscare a aerului poate fi insa la fel de
suparatoare ca si o viteza prea mare a acestuia.

2. Relatii intre parametrii confortului termic


Legaturi intre doi sau mai multi parametrii ai confortului termic se pot
exprima atat analitic cat si grafic. Se prefera, din motive de simplitate,
reprezentarea grafica a diverselor legaturi.

23
a. Dependenta dintre temperatura aerului interior t i si umiditatea relativa
φ i , este indicata in figura IC -1 dupa Lancaster-Castens (modificata de Ruge).
Se poate observa ca odata cu cresterea temperaturii aerului se mareste caldura
eliminata de corpul uman prin transpiratie. Pe masura ce umiditatea relativa
creste, evaporarea la suprafata pielii este franata si apare zaduful. Se va cauta
deci sa se evite ridicarea temperaturii aerului interior cand umiditatea relativa
este necesara din anumite considerente sa fie mare.

Fig. IC – 1. Dependenta dintre


temperatura aerului si umiditatea
relativa corespunzatoare

b. Dependenta dintre temperatura aerului interior t i si temperatura medie


de radiatie, θ mr , este indicata dupa Nielsen si Petersen in fig. IC – 2. Confortul
termic dupa cum se vede este indicat sub forma unei zone cu limite largi pentru
a satisface un numar cat mai mare de persoane. Temeraturea medie a aerului se
recomanda sa nu iasa in afara limitelor +15...+25oC.

Figura IC – 2. Dependenta dintre


temperatura medie de radiatie si
temperatura aerului

c. Dependenta dintre temperatura aerului interior, t i si viteza de miscare a


aerului din incapere in zona de sedere, v i este aratata in fig. IC – 3. Senzatia de
curent este resimtita in general in situatiile v i , t i , de deasupra curbei. Trebuie
avuta insa in vedere sensibilitatea diferita a oamenilor fata de miscarea aerului,
senzatia de curent aparand la unele persoane la viteze foarte miciale acestuia.
Datorita faptului ca diversele parti ale corpului au sensibilitate diferita, se
recomanda ca viteza aerului sa nu depaseasca 0.30 m/s, in afara cazurilor in care
se depune o activitate fizica.
In fig. IC-4, este reprezentata in diagrama i-x dependenta dintre φ i , t i , i i ,
x i si in care pe baza masuratorilor experimentale sunt puse in evidenta doua
zone. Zona din dreapta verticalei x = 12 g/kg, ca domeniu in care apare
24
zapuseala si zona de deasupra entalpiei i = 24...25 kcal/kg, ca domeniu in care
activitatea nu mai este posibila.

Fig. IC – 3. Dependenta
dintre temperatura si viteza Fig. IC – 4. Dependenta dintre temperatura
de miscare a aerului umiditate relativa si entalpie

3. Criterii de apreciere a confortului termic


Numeroase cercetari efectuate in ultimii ani asupra acestei probleme, au
abordat in general doua directii si anume:
- Stabilirea unor indici tehnici care sa exprime cat mai cuprinzator
senzatia de confort.
- Studiul efectelor pe care le au conditiile de microclimat asupra
omului si a rezultatelor muncii sale.
In privinta primei probleme enuntate, cercetarile au avut in vedere
exprimarea starii de confort prin formule sau diagrame complexe care sa tina
cont de 2, 3 sau chiar toti cei 4 parametrii importanti. Cu observatia ca in loc de
umiditate relativa se poate folosi temperatura dupa termometrul uscat si dupa
termometrul umed, a aparut ideea ca factorii de mediu pot fi exprimati printr-o
temperatura echivalenta, sub forma:
t echiv = c 1 t i + c 2 t i ’ + c 3 θ mr ± c 4 wn (IC-6)
unde:
t i , t i ’ – temperatura aerului dupa termometrul uscat, respectiv umed,
θ mr – temperatura medie de radiatie a suprafetelor inconjuratoare,
c 1 , c 2 , c 3 – constante de echivalenta
c 4 – constanta (exponent) de echivalenta si omogenizare a
termenului
w – viteza de miscare a aerului interior.
In functie de numarul de factori de care au tinut seama si de modul
conceput pentru masurarea lor au aparut o serie de temperaturi “de echivalenta”
cum ar fi: rezultanta efectiva, efectiva corectata, echivalenta, operativa sau

25
temperatura a termometrului sferic. Pentru fiecare caz in parte s-au intocmit si
diagrame cu ajutorul carora se poate aprecia starea de confort.
Apreciindu-se ca cercetarile destul de vaste asupra primei probleme au
inca o valoare mai mult teoretica, ca nu a fost fixata o metodologie privind
aprecierea confortului cu aplicare universala, se vor indica in paragraful
urmator anumite criterii si valori pentru principalii parametri care contribuie la
realizarea starii de echilibru termic a corpului omenesc, valori necesare la
stabilirea conditiilor de microclimat in incintele ventilate sau climatizate.
In privinta celui de-al doilea aspect al problemei rezultatele par mai
spectaculoase si cu aplicabilitate imediata in sensul ca unele cercetari au aratat
ca asigurarea conditiilor optime de microclimat la locul de munca in afara de
efectele fiziologice pozitive pe care le are asupra ocupantului, contribuie si la
reducerea numarului de rebuturi, limiteaza defectarea masinilor provocate de
lipsa de atentie, ducand in general la cresterea productivitatii muncii.

4. Parametrii de calcul vara


Asa cum s-a mentionat la paragraful anterior pentru realizarea starii de
confort termic corespunzatoare unui anumit specific de activitate, factorii care
conditioneaza realizarea bilantului termic al omului trebuie asigurati la anumite
valori sau sa fie mentinuti intre anumite limite in functie de importanta lor. Se
indica mai jos modul de stabilire a acestor valori – denumite parametrii de calcul
– si prescriptiile normelor noastre cu privire la ele, separat pentru situatie de
vara si iarna. Se atrage de asemenea atentia ca acesti parametrii constituie date
de baza in proiectarea instalatiilor de ventilare si climatizare, ceea ce face ca la
alegerea lor sau la strictetea de mentinere a lor sa intervina si considerente
economice.
a. Temperatura interioara de calcul, t i
Prin aceasta se intelege temperatura aerului masurata in centrul incaperii
la inaltimea de 1.5 m de la pardoseala.
In tehnica ventilarii, pentru situatia de vara se adopta una din urmatoarele
temperaturi:
- pentru incaperi ventilate mecanic sau natural, fara cerinte tehnologice
speciale:
t i = t em + Δt (IC – 7)
unde: t em - temperatura medie a aerului, conform STAS 6648-70,
Δt = 3-5ºC, diferenta de temperatura admisibila pentru aerul
interior, si anume:
- pentru incaperi cu degajari relativ mici de caldura (sub
20kcal/m3h) se va considera Δt = 3ºC, dar t i nu va depasi valoarea de
31ºC.
- pentru incaperi cu degajari mari de caldura (peste 20kcal/m3h) Δt
= 5ºC, dar t i nu va depasi valoarea de 33ºC.
26
- pentru incaperi social-culturale climatice, realizate pentru asigurarea
confortului termic:
20 + t ev
ti = (IC-8)
2
unde: t ev – temperatura exterioara de calcul vara, stabilita conform
paragrafului IB-2.
In general nu este indicat sa se adopte temperaturi interioare mai scazute
decat cele rezultate din relatia IC-8 deoarece, in afara implicatiilor de ordin
economic, in perioada de vara omul este sensibil la trecerea de la cald (din
exterior) la mai rece (in interior). De obicei la incaperile climatizate diferenta de
temperatura dintre exterior si interior nu trebuie sa depaseasca 6...7ºC.
Pentru incaperi de productie in care procesele tehnologice cer anumite
conditii de microclima, se adopta temperatura interioara dupa indicatiile
tehnologilor. In cazul in care acestia indica intervale mai largi de temperatura, se
adopta temperatura cea mai apropiata de cea necesara asigurarii confortului
termic al mincitorilor.

b. Umiditatea relativa a aerului interior, φ i


In cazul instalatiilor de confort umiditatea relativa a aerului din incaperi
poate fi cuprinsa intre 30% si 70%. Pentru calculul instalatiilor de climatizare se
adopta pentru φ i valori de ordinul 50...60%.
Valoarea maxima a umiditatii relative este limitata in functie de
temperatura aerului interior, in vederea evitarii senzatiei de zapuseala:

ti 22 23 25 26 (ºC)
φi 70 67 60 56 (%)
Se mentioneaza ca in cazul unor incaperi de productie climatizate
(industria usoara, alimentara, constructoare de masini – prelucrari de mare
precizie, unele laboratoare) umiditatea relativa a aerului interior este prescrisa la
anumite valori, justificate din punct de vedere tehnologic.
Dintre toti factorii care conditioneaza confortul interior, temperatura
prezinta importanta cea mai mare, motiv pentru care si prescriptiile cele mai
amanuntite sunt date pentru acest parametru.
Cercetarile fiziologice si tehnologice tind insa din ce in ce mai mult sa
indice valori pentru perechi de factori de confort, cum ar fi spre exemplu in
cazul urmatoarelor procese tehnologice:
t[ºC] φ[%]
- prelucrarea pieselor de precizie 24 45 – 50
- fabricarea si ajustarea instrumentelor de
precizie 20 – 24 45 – 50
- etalonarea si controlul aparaturii si
instrumentelor de precizie 20 45 – 50
27
- asamblarea aparatelor de masura si control 20 45 – 50
Unele cercetari ridica problema limitarii diferentei de temperatura intre
cap si picioare la maxim 2.5 grd, ceea ce poate avea implicatii serioase asupra
modului de distribuire a aerului.
c. Viteza de miscare a aerului
Dupa cum s-a aratat, viteza aerului in zona de lucru (de sedere) este
cuprinsa intre 0.15 – 0.30 m/s, fiind dependenta de temperatura interioara
adoptata.

5. Parametrii de calcul iarna


a. Temperatura de calcul a aerului interior, t i
Este indicata corespunzator destinatia incaperii in tabelul IC-2, sau este
prescrisa la alte valori considerente tehnologice.
Tabelul IC-2
Temperatura aerului interior in incaperile cladirilor civile, in ºC

Nr. crt Denumirea incaperii


Temperatura
1 2 3
1. Institutii publice si administrative
- Birouri 20...22
- Sali de conferinte si festivitati 18...20
- Sali de lectura 18...20
- Depozite de carti 15...20
- Arhive 18...20
- Garderoba, holuri, vestibuluri 15..18
- Vestiare, dusuri 22
- W.C. –uri 15...18

2. Institutii culturale
- Sali de adunare, conferinte, concerte 18...20
- Expozitii 16...20
- Muzee 16...20
- Sali de sah, biliard, tenis de masa 20
- Garderobe, holuri, vestibuluri 15...18

3. Scoli, facultati
- Sali de clasa 18...20
- Laboratoare 18...20
- Amfiteatre, sali de conferinte 18...20
- Camere de lectura, sali de desen 20
- Ateliere 18
28
- Sali de gimnastica 15...18

4. Crese, gradinite
- Camere de joc in crese, gradinite 22...20
- Dormitoare, sali de mese 20
- Bai si dusuri 24
- Cabinete medicale 24
- Camere pentru rufe curate 16...18
- Camere pentru rufe murdare 16...18
- Bucatarii 8...10

5. Holuri, camine
- Camere 20...22
- Holuri, vestibuluri, garderobe 18
- Bai si dusuri 22
- Birouri 20...22
- Sali de lectura, sah, biliard, tenis de masa 20
- Restaurante, cofetarii, frizerii 18...20
- Magazii, depozite 10...15
- Ateliere 18
- Spalatorii, calcatorii 15...20

6. Spitale, clinici, maternitati


- Rezerve, saloane pentru bolnavi 22
- Rezerve, saloane pentru chirurgie 22...24
- Camere, saloane pentru sugari 24
- Camere, saloane pentru lauze 22...24
- Cabinete medicale, sali de asteptare 22
- Sali de operatie si nastere 25
- Sali pentru masaje 22
- Electroterapie, Roentgen 22
- Hidroterapie 24
- Bai, dusuri, vestiare 24

7. Teatre, cinematografe
- Sali de cinematograf, teatru 20
- Garderobe, foaiere, vestibuluri 18
- Depozite de decoruri, costume 18...12
- Cabinete de proiectie 18
- Camera de acumulatori 10

29
8. Bai publice
- Bai, dusuri 22
- Bai de abur 40
- Bai de aer cald 50
- Bai de aer fierbinte 60
- Camere de dezbracare - imbracare, odihna
dupa baie 22
- Hale de inot 22...24
- Cabinete medicale, sali de masaje 22
- Depozit de rufe curate 16...18
- Depozit de rufe murdare 8...10

9. Magazine, restaurante, cantine


- Magazine diverse 18
- Magazine pentru alimente 10...15
- Sali de mese 18...20
- Depozite 5...10
- Garderobe 18
- Bucatarii 20...22
- Sali pentru prepararea carnii, zarzavaturi 15...18
- Sali pentru taiat carne, paine, spalat vase 15...18

10. Spalatorii mecanice de rufe


- Sali cu masini de spalat 20...22
- Sali cu masini de calcat 20...22
- Sali pentru dezinfectare 15
- Camere pentru reparat rufe 18
- Depozit de rufe murdare 15
- Depozit de rufe curate 16...18
- Uscatorii 22...24

11.Garaje
- Garaje pentru parcare 5
- Garaje pentru parcare si reparatii 15

b. Umiditate relativa
Se alege tot in functie de temperatura interioara sau in functie de procesul
tehnologic.
c. Viteza de miscare a aerului
Pastreaza aceleasi domenii ca si vara in functie de specificul instalatiei de
ventilare. Se mentioneaza insa ca in cazul instalatiilor de ventilare mecanica la
temperaturi ale aerului refulat sub 25ºC pot aparea senzatii de curent, fapt care a
30
impus ca solutie in multe cazuri micsorarea debitului ventilat in perioada de
iarna care atrage dupa sine nu numai micsorarea vitezei de miscare a aerului dar
si cresterea temperaturii de refulare.

d. Temperatura medie de radiatie – θ mr


In ceea ce priveste temperatura medie de radiatie a suprafetelor
inconjuratoare, problema legata strict de izolare termica a elementelor
delimitatoare si uneori de sistemul de incalzire adoptat, se poate afirma ca ea
este dictata in general de gradul de confort pe care ni-l propunem sa-l asiguram
cu instalatia de ventilare sau climatizare.
In afara valorii globale a temperaturii medii de radiatie este necesar sa se
sublinieze doua aspecte legate de aceasta problema, care pot provoca senzatii
fiziologice neplacute. Este vorba de senzatia de inconfort pe care o pot provoca
pardoselile reci, senzatii ce pot fi amplificata de natura materialului din care este
facuta pardoseala, de durata de expunere (sedere) si mai ales de viteza curentilor
de aer la nivelul pardoselii. Senzatii neplacute – asa zisa “radiatie rece” – poate
fi provocata de asemeni de ferestre mai ales cand locurile de sedere sau de
munca se gasesc in imediata apropiere a acestora. Aceste efecte neplacute pot fi
combatute partial prin mijloace constructive – izolare mai buna a pardoselilor si
ecranarea ferestrelor la exterior sau interior – dar si prin grija inginerului de
instalatii, care trebuie sa aleaga sisteme de distributie a aerului prin care sa se
evite formarea curentilor de aer la nivelul pardoselii sau prin amplasarea
corpurilor de incalzire sau a dispozitivelor de introducere a aerului, sa se
urmareasca ridicarea temperaturii superficiale pe suprafata interioara a
elementelor de delimitare spre exterior mai reci. Iata de ce, pentru obiective mai
pretentioase, temperatura medie de radiatie, devine parametru de calcul efectiv
al bilantului termic.

D. Aerul umed

1. Compozitia aerului atmosferic


Aerul atmosferic pur este format din “aer umed”, adica dintr-un amestec
de gaze (“aer uscat”) si vapori de apa. Compozitia aerului uscat este practic 79%
si 23% ca participatii volumetrice, respectiv 77% si 23% ca participatii
gravimetrice. Dupa continutul de vapori de apa din amestec, in functie de
temperatura sa aerul umed poate fi nesaturat, saturat sau suprasaturat.
In afara de aerul umed, aerul atmosferic poate sa contina impuritati sub
forma unor substante in stare gazoasa sau sub forma de praf. Concentratia in aer
a acestora substante care polueaza atmosfera este dependenta de conditiile
locale, de prezenta surselor si agentilor care produc si raspandesc in atmosfera
libera aceste impuritati.
Printre substantele chimice in stare gazoasa se pot intalni:
31
- oxidul de carbon, care este un rezultat al arderilor incomplete si
provine de la instalatiile de incalzire, diverse procese industriale,
odata cu gazele esapate de autovehicule, etc.
- Bioxidul de sulf, intalnit mai frecvent in regiunile industriale in
care se ard carbuni inferiori.
- Amoniacul, care provine din descompunerea substantelor
organice.
- Acizi (sulfuric, azotic, clorhidric, etc.) sau alte substante chimice,
a caror concentratie in aerul atmosferic depinde in special de
distanta fata de sursele de viciere.
Praful, poate fi de natura minerala, vegetala sau animala, concentratia
sa in aerul atmosferic fiind functie de marimea particulelor, de factorii climatici
(vant, ploaie) si de distanta fata de sursa de producere.
Dat fiind participatiile reduse ale substantelor chimice in stare gazoasa si
ale prafului in aerul atmosferic pentru multe probleme din tehnica ventilarii si
climatizarii se alege drept suport fizico-matematic al acestuia, constituientul sau
principal si anume aerul umed. Acesta usureaza calculele privitoare la parametrii
aerului umed si a diverselor procese de tratare ale acestuia.
Dar nu in toate problemele aferente ventilarii si climatizarii este posibila
aceasta simplificare. Dimpotriva, in problemele legate de puritatea aerului, de
diluarea noxelor, in problemele de poluare a zonelor industriale si a centrelor
urbane, in problemele urbane, in problemele legate de filtrarea aerului, etc.,
aerul atmosferic, ca mediu ambiant, este privit in toata complexitatea lui.

2. Parametrii de stare ai aerului umed


In limitele de temperatura si presiune care se intalnesc in tehnica ventilarii
si climatizarii, gazelor si vaporilor de apa din amestecul care formeaza aerul
umed li se pot aplica legile gazelor perfecte. Pentru gaze acesta este posibil din
cauza temperaturii lor foarte ridicate in raport cu cea de lichefiere pentru vaporii
de apa deoarece presiunea partiala a acestora este foarte mica in raport cu
presiunea totala a amestecului.
Aerul umed este caracterizat prin urmatorii parametrii: presiunea,
temperatura, umiditatea, densitatea, caldura specifica si entalpia.

a. Presiunea aerului
Conform legii lui Dalton presiunea totala (p) a amestecului rezulta din
insumarea presiunilor partiale ale componentilor acestuia: in cazul aerului umed
deci, presiunea totala rezulta din insumarea presiunii aerului uscat (p a ) si a
vaporilor de apa (p v )
p = pa + pv (IF – 1)
In instalatiile de ventilare si climatizare presiunea aerului nu este
uniforma, unele portiuni fiind in suprapresiune iar altele in subpresiune fata de
32
presiunea atmosferica. Totusi pentru calculele practice in majoritatea cazurilor,
se considera in intreaga instalatie aceeasi presiune egala cu presiunea
barometrica B, eroarea fiind in general sub 1%.
Presiunea atmosferica descreste cu altitudinea asa cum se observa si din
datele cuprinse in tabelul IF – 1.
Tabelul IF – 1
Variatia presiunii barometrice (B) cu altitudinea (h)
h 0 200 400 600 800 1000 1500 2000 2500 3000
(m)
B 760 74214 72463 70745 69060 67408 63417 59620 56010 52577
(mm
Hg)

b. Temperatura aerului
Deosebim urmatoarele temperaturi ale aerului:
- temperatura dupa termometrul uscat, t, este temperatura masurata
cu un termometru de o anumita clasa de precizie, protejat
impotriva radiatiilor.
- Temperatura dupa termometrul umed, t’, este temperatura
indicata de un termometru obisnuit, de o anumita clasa de
precizie, al carui bulb este infasurat intr-un tifon imbibat cu apa.
Mai este definita ca fiind temperatura de saturatie adiabatica a
aerului umed.
- Temperatura punctului de roua, t τ , este temperatura pentru care
presiunea partiala a vaporilor de apa din aerul umed de o anumita
temperatura si continut de umiditate, racit izobar, devine egala cu
presiunea lor de saturatie sau reprezinta temperatura la care
incepe condensarea vaporilor de apa la racirea izobara a aerului
umed.
Pentru aer nesaturat t > t’ > t τ , iar pentru aer saturat t = t’ = t τ .

c. Umiditatea aerului
Marimile care exprima umiditatea aerului sunt: continutul de umiditate,
umiditatea specifica, umiditatea absoluta si umiditatea relativa.
Continutul de umiditate (x) este masa vaporilor de apa continuti intr-un
kilogram de aer uscat:
G ⎡ kg vapori ⎤
x= v ⎢ (IF – 2)
G a ⎣ kg aer uscat ⎥⎦
sau
G ⎡g⎤
d = 1000 v ⎢ ⎥
G a ⎣ kg ⎦
33
Se observa ca masa vaporilor de apa este raportata la kilogramul de aer
uscat si nu de aer umed. Aceasta usureaza calculele deoarece majoritatea
transformarilor de stare ale aerului sunt insotite de variatii ale umiditatii, astfel
incat masa amestecului se schimba, in timp ce masa aerului uscat ramane
constanta.
Aplicand ecuatia de stare rezulta:
G p V R T R p
x= v = v = a = a v
G a R vT pa V R v pa
in care luand pentru constanta caracteristica a aerului uscat (in S.I. respectiv in
M K f S)
R a = 287 [J/kg K] sau R a = 29,27 [kg m/kg grd]
R

si pentru vaporii de apa


R v = 462 [J/kg K] sau R v = 47,06 [kgf m/kg grd]
R

rezulta
p
x = 0,622 v (IF – 3)
pa
Tinand seama de presiunea barometrica B = p a +p v relatia (IF – 3) devine:
pv
x = 0,622 (IF – 4)
B − pv
Umiditatea specifica a aerului umed. Continutul de umiditate x nu este o
marime specifica a amestecului intrucat raportarea se face la kilogramul de aer
uscat, nu la kilogramul de amestec. Umiditatea specifica (ξ) a aerului umed
exprima continutul de vapori de apa dintr-un kilogram de amestec:
Gv x
ξ= = (IF – 5)
Ga + G v 1 + x
Umiditatea absoluta (a) reprezinta greutatea vaporilor de apa continuti
intr-un metru cub de aer umed, deci se masoara prin greutatea specifica (γ) a
vaporilor de apa din amestec:
p
a = γv = v (IF – 6)
R vT

Umiditatea relativa (φ) este raportul dintre cantitatea de vapori de apa


continuti intr-un metru cub de aer umed si cantitatea de vapori de apa
corespunzatoare saturatiei, la aceeasi temperatura si presiune barometrica.
Aceasta inseamna ca umiditatea relativa se exprima prin raportul dintre
umiditatea absoluta si cea corespunzatoare saturatiei:
γ
φ= v (IF – 7)
γS
Tinand seama de ecuatia de stare

34
p v R vT p v
φ= ⋅ = (IF – 8)
R v T pS pS
exprimand procentual
pv
φ = 100 (%) (IF – 9)
pS
Cu aceasta, expresia (IF – 4) a continutului de umiditate devine:
ϕ pS
x = 0.622 (IF – 10)
B − ϕ pS
d. Greutatea specifica a aerului umed (γ)
Tinand seama ca
G + Gv
γ= S = γa + γ v (IF – 11)
V
se ajunge la expresia greutatii specifice a aerului umed sub forma
p p 1 ⎛ B − pv pv ⎞
γ = v + v = ⎜⎜ + ⎟
R a T R vT T ⎝ R a R v ⎟⎠
de unde:
B p ⎛ 1 1 ⎞
γ= − v ⎜⎜ − ⎟ (IF – 12)
R a T T ⎝ R a R v ⎟⎠
Folosind valorile si relatiile de mai sus:
p
γ = γ a – 0,0129 v (IF – 13)
Rv
de unde rezulta ca greutatea specifica a aerului umed γ este mai mica decat cea a
aerului uscat, pentru aceeasi presiune barometrica si temperatura.
Pentru temperatura de 0ºC si presiunea barometrica B = 760 mm Hg,
greutatea specifica a aerului uscat este
γ a = 1,293 kgf/m3 sau
γ a = 1.293 · 9,81 = 12,68 N/m3

e. Caldura specifica a aerului umed, (c p )


Caldura specifica variaza cu temperatura si presiunea. In tehnica ventilarii
si climatizarii aerului procesele se considera izobare datorita faptului ca
variatiile de presiune fata de presiunea atmosferica sunt neinsemnate. De obicei
se lucreaza cu valori medii ale caldurii specifice, corespunzatoare domeniului de
variatie al temperaturii la presiune constanta:
t
1 2 ⎡ kcal ⎤ ⎡ kJ ⎤
c pm =
t 2 − t1 t
∫ p ⎢ kg grd ⎥ ⎢ kg K ⎥
c ⋅ dt sau (IF – 14)
1
⎣ ⎦ ⎣ ⎦
Pentru domeniul temperaturilor obisnuite intre -20 si +80ºC se pot lua
urmatoarele valori medii:
35
- pentru aer uscat:
c pa = 0,24 kcal/kgf grd ≅ 1 kJ/kg K

- pentru vapori de apa


c pv = 0,44 [kcal/kg grd] ≅ 1,84 kJ/kg K
Caldura specifica a aerului umed va fi:
1 ⋅ c p + x ⋅ c pv
cp = (IF – 15)
1+ x
si deoarece x<<1 se lucreaza cu caldura specifica raportata la kg aer uscat, adica:
c p = c pa + x·c pv = o.24 + 0.44 x (IF – 16)

f. Entalpia aerului umed (i, I)


Pentru domeniile de temperatura intalnite in tehnica ventilarii si
climatizarii, entalpia specifica a aerului uscat este:
i a = c p a ·t = 0.24 t [kcal/kg] (IF – 17)
iar cea a vaporilor de apa:
i v = c p v t + r 0 = 0.44 t + 597.30 [kcal/kg] (IF – 18)
in care r 0 este caldura latenta de vaporizare a apei (la 0ºC).
Entalpia specifica a aerului umed va fi:
i +i
i= a v = a
( )
c p t + c p v t + r0 x
(IF – 19)
1+ x 1+ x
Ca si in cazul continutului de umiditate x, entalpia aerului umed se
obisnuieste sa se raporteze la kilogramul de aer uscat astfel incat se foloseste
relatia:
I = c pa t + (c pv t + r 0 ) x (IF – 20)
sau cu valorile aratate anterior:
I = 0,24t + (0,44t + 597,30) x [kcal/kg] (IF – 21)
Exprimata in sistemul international de unitati (SI), entalpia aerului umed
este:
I = 4,1868 [0,24t + (0,44t + 597,30) x]=
= t + (1,84t + 2501) x [kcal/kg] (IF – 22)
Se mentioneaza ca in lucrare se foloseste tot simbolul „i” si pentru
entalpia nespecifica „I”.
De altfel, deoarece x<<1 kg/kg (in mod curent x<0,015 kg/kg) se poate
considera cu aproximatie acceptabila pentru calculele practice ca valoric I≈i.

3. Diagrame pentru aerul umed


a. Generalitati
In proiectarea instalatiilor de ventilare si climatizare, rezolvarea
problemelor de schimbare a starii aerului in incaperi in procesele de tratare a
acestuia (incalzire, racire, umidificare, uscare, etc) se face folosind diagramele
36
pentru aer umed. Acestea contribuie la scurtarea timpului de proiectare fara ca
erorile care sunt unei metode grafice sa depaseasca pe cele admisibile in thenica.
Dintre diagramele pentru aer umed care au o circulatie mai larga pot fi
amintite: diagrama i-x (Mollier) sau i-d (Ramzin), diagrama i-t (Muller sau
Holm) si diagrama x-t (Carrier). In presiuni barometrice (760 mmHg etc).
Alegerea axelor de coordonare, rectangulare sau oblice, se face astfel incat sa
apara cat mai clar anumite zone ale diagramei corespunzatoare domeniului lor
de folosinta; pentru ventilare si climatizare este interesant intervalul de
temperaturi intre -20ºC si +70ºC.
b.Diagrama i-x (si i-d)
Aceasta diagrama este cel mai des folosita in tara noastra. Este construita
in coordonate oblice cu un inghi intre acestea de obicei de 135º. Pe axa
absciselor sunt trecute valorile continutului de umiditate (x in diagrama Mollier
si d in diagrama Ramzin), iar pe axa ordonatelor, entalpiile (i sau I). Pentru
reducerea dimensiunilor diagramei axa reala a absciselor nu se figureaza, scara
pentru continutul de umiditate x fiind trecuta pe o dreapta auxiliara ON’ (fig. IF
– 1) perpendiculara pe axa ordonatelor.
Fara sa se intre in amanunte legate de constructia diagramei, se
reaminteste ca pentru trasarea izotermelor se foloseste relatia (IF – 20) sau (IF –
22), dupa sistemul de unitati de masura folosit, cu observatia ca la constructia
diagramei Mollier a adoptat alte valori pentru c pv si r 0 , folosind efectiv relatia:
I = 0,24t + (0,46t + 595) x (IF – 23)
in timp ce Ramzin a folosit relatia:
I = 0,24t + (0,46t + 595) 10-3d (IF – 24)
Modul de trasare a izotermei i A ce trece printr-un punct A de stare a
aerului poate fi urmarit in figura IF – 1. Aceasta izoterma intalneste ordonata in
punctul E avand x E = 0 si deci, i E = 0,24 t A conform relatiilor (IF – 23, 24).
Analiza coeficientului unghiular al izotermelor:
∂x
= 0,46t + 595
∂x

arata ca acesta variaza cu temperatura aerului si deci izotermele nu sunt paralele


intre ele, formand un fascicol divergent.
Curba de saturatie φ = 1 se traseaza pe baza relatiei:
p
x S = 0,622 S (IF – 25)
B − pS
iar celelalte curbe de umiditate relativa avand φ<1, pe baza relatiei (IF – 10) din
care rezulta:
B⋅ x
ϕ= (IF – 26)
pS (0,622 + x)

37
Figura IF – 1. Constructia
diagramei i-x

Curba de saturatie φ = 1 imparte diagrama in doua zone si anume zona de


aer umed nesaturat cu φ<1 si zona de suprasaturatie (sub curba φ = 1) denumita
si „zona de ceata” din cauza fenomenului de condensare a vaporilor de apa sub
forma de picaturi, care apare in acest domeniu.
In zona de ceata a diagramei i-x izotermele isi schimba directia fata de cea
din zona de nesaturatie, ele frangandu-se la φ = 1 si urmand o directie foarte
apropiata de i = const., asa cum se va arata mai departe.
Diagramele i-x (fig. IF – 2 si 3) cuprind si nomograme pentru
determinarea presiunilor partialeale vaporilor de apa
cpnstruite pe baza relatiei:
Bx
pv = (IF – 27)
0,622 + x
dedusa din (IF – 10)
Folosind diagrama i-x se poate defini complet
prin toti parametrii sai (i, x, t, φ) o anumita stare a
aerului umed daca se cunosc doi din acesti
parametrii si bineinteles presiunea barometrica B.
Astfel spre exemplu starea
aerului dintr-o incapere cu t A si φ A date este complet
definita daca dupa ce se figureaza in diagrama
38
punctul de stare A, se citesc direct ceilalti parametrii i A , x A (fig. IF – 4). Pe
aceeasi diagrama se pot citi si presiunea partiala a vaporilor de apa p vA ,
temperatura punctului de roua t τ A , iar cu aproximatie temperatura aerului dupa
termometrul umed t 'A .

Fig. IF – 4. Reprezentarea
unei stari A in diagrama i-x

Scara unghiulara a diagramei i-x, exprima directia proceselor de


schimbare a starii aerului ca urmare a preluarii (sau cedarii) caldurii si
umiditatii. Astfel trecerea aerului de la starea initiala A (fig. IF – 5), la starea
finala B, este insotita de cresterea entalpiei de la i 1 la i 2 si de creserea
continutului de umiditate de la x 1 la x 2 , obtinandu-se, pentru un kilogram de aer
uscat variatiile:
Δi = i 2 – i 1
Δx = x 2 – x 1
Caracterul procesului de schimbare a starii aerului in acest caz poate fi
exprimat prin raportul de termoumiditate
Δi ⎡ kcal ⎤
ε=
Δx ⎢⎣ kg ⎥⎦
sau daca debitul de aer este L, kg/h, tinand seama ca:
ΔQ t = L (i 2 - i 1 ) = L Δi
ΔG v = L (x 2 – x 1 ) = L Δx
rezulta
Δi ΔQ t
ε= = (IF – 28)
Δx ΔG v
In diagrama i-x, raportul de umiditate ε este exprimat prin coeficientul
unghiular al dreptei AB care reprezinta schimbarea starii aerului. Aceasta reiese
BD + DC Δi
din figura IF–5 din care: tgα1 + tgα 2 = = =ε
AD Δx
Pe scara marginala a diagramei i-x sunt trasate, pentru o gama larga de
valori ε, directiile proceselor de schimbare a starii aerului corespunzatoare
acestora. Aceste directii (raze) ale proceselor sunt capetele extreme ale unor
drepte ce converg in punctul 0 (cu i=0, x=o, t=o) al diagramei.

39
Fig. IF – 5. Reprezentarea.
in diagrama i-x a schimba-
rii de stare a aerului dupa
directia ε.

Daca se cunoaste valoarea ε = ΔQ t /ΔG v = Δi/Δx, procesul respectiv poate


fi usor de trasat pe diagrama printr-o dreapta paralele cu directia ε din scara
marginala, dreapta ce trece prin unul din punctele de stare ale aerului (starea
initiala sau finala).
Zonele diagramei i-x (fig. IF – 6) sunt delimitate de dreptele x = const
si i = const.
Fiecare din cele patru zone astfel stabilite se
caracterizeaza prin valori pozitive sau negative ale
raportului corespunzator proceselor ce se pot trasa
din punctul A in campul fiecarei zone. Astfel:
- procesele din zona I au ε>0 deoarece Δi>0 si
Δx>0;
- procesele din zona II au ε<0 deoarece Δi>0 si
Δx<0

Fig. IF – 6. Zonele diagramei i-x

- procesele din zona III au ε>0 deoarece Δi<0 si Δx<0


- procesele din zona IV au ε<0 deoarece Δi<0 si Δx>0.

Valorile ε pentru unele procese particulare se stabilesc dupa cum urmeaza


si sunt reprezentate in diagrama i-x din fig. IF – 7:

- pentru procese dupa x = const


Δi Δi
ε= = =±∞
Δx 0

cu mentiunea ca pentru cele avand Δi<0 (racire)


rezulta ε = - ∞, iar pentru Δi>0 incalzire, rezulta ε =
+∞.
- pentru procese dupa i = const:
40
Δi 0
ε= = =0
Δx Δx

- pentru procese izoterme din zona de nesaturatie (φ<1), tinand seama de


valoarea variatiei entalpiei:
i = i 2 = i 1 = [0,24t + (o,44t + 597,3)x 2 ] =
= [0,24t + (0,44t + 597,3)x 1 ]=
= (0,44t + 597,3) Δx
se obtine:
Δi (0,44t + 597,3)Δ9
ε= = = 0,44t + 597,3
Δx Δx
iar in cazul particular t = 0, → ε = 597,3
- pentru izotermele din zona de ceata, starea aerului suprasaturat (punctul A din
diagrama din fig IF – 8) fiind instabila, se separa Δx kg/kg de aer uscat sub
forma de picaturi de apa, astfel incat aerul saturat poate fi reprezentat prin
punctul A’ de pe curba φ = 1, cele doua stari A si A’ avand aceeasi temperatura
t 1 . In aceasta situatie variatia entalpiei va fi
data de entalpia apei separate, adica:
Δi = c a t 1 Δx
unde caldura specifica a apei c a = 1.
Atunci
Δi t1Δx
ε= = = t1
Δx Δx
este directia izotermei de ceata. Deoarece se
lucreaza cu temperaturi relativ mici, atunci
izoterma de ceata este foarte apropiata de
dreapta de entalpie constanta cu ε = 0, astfel incat practic poate fi considerata
paralela cu i = const.

c. Diagrama i-t
Aceasta diagrama este trasata in coordonate rectangulare, avand in
ordonata entalpiile i iar in abscisa temperaturile t ale aerului umed. Este
construita pentru o anumita presiune barometrica folosind aceleasi relatii de
baza ca si pentru diagrama i-x.
In fig, IF – 9 este reprezentata diagrama i-t. Dreptele de entalpie constanta
sunt paralele cu axa absciselor, iar izotermele sunt paralele cu axa ordonatelor.
Dreptele de continut de umiditate constant sunt inclinate fata de axa absciselor si
pot fi considerata ca paralele pentru domeniul de folosire al diagramei. Dreapta
φ = 0 se suprapune peste dreapta x = 0.

41
Diagrama mai cuprinde curbele φ = 1 si φ<1, dreptele γ = constant (sau ρ
= constant) precum si dreptele t’=constant putin inclinate fata de dreptele i =
constant.
Ca si in cazul diagramei i-x, in diagrama i-t, izotermele, care sunt
verticale in zona de nesaturatie, se frang in dreptul curbei de saturatie φ = 1 si
devin aproape orizontale (dupa t’ = const.) in zona de suprasaturatie.

Fig. IF – 10. Diagrama i-t fig. IF – 10. Diagrama x-t

d. Diagrama x-t
Aceasta diagrama (fig. IF – 10) a fost conceputa initial de Carrier (1911),
ulterior a fost modificata si imbunatatita astfel incat in prezent exista o serie de
variante ale acesteia.
Diagrama lui Carrier, sau variantele sale mai recente, se traseaza in
coordonate rectangulare avand in abscisa temperaturile t iar in ordonata
continutul de umiditate x al aerului umed.
In acest mod, pe baza relatiilor folosite si la intocmirea diagramelor i-x si
i-t, se pot trasa dreptele x = const. si t = const., paralel cu axa absciselor
respectiv cu axa ordonatelor.
Dreptele de temperatura dupa termometrul umed t’ = const. sunt acceptate
ca paralele cu dreptele de entalpie i= constant, care sunt mult mai inclinate fata
de axele de coordonate. In campul diagramei, in zona de nesaturatie sunt trasate
de asemenea curbele de umiditate relativa constanta, curba φ = 0 suprapunandu-
se cu axa absciselor.

E. Procese simple de tratare a aerului de ventilare

1. Tratarea aerului cu apa


a. Pulverizarea apei
Pulverizatoarele centrifugale folosite la pulverizarea apei in camerele de
tratare a aerului sunt prevazute cu un canal tangential de intrare a apei in camera
de rotire (numita si camera de turbionare) si cu un orificiu de iesire a apei. Dupa
miscarea de rotatie din camera de rotire, la ajutajul de iesire, din cauza lipsei
fortelor centripete, lichidul se disperseaza in mediul exterior mai intai sub forma
unei pelicule tronconice. Grosimea acestei pelicule se micsoreaza pe masura
departarii de ajutaj pentru ca apoi, fortele de tensiune superficiala fiind invinse,
pelicula sa se destrame, formandu-se picaturi.

42
Teoria pulverizatorului centrifugal, pentru lichidul ideal, a fost elaborata
de G. N. Abramovici si apoi dezvoltata pentru lichide reale (apa, combustibili
lichizi, etc.) de alti cercetatori.
Neglijand fortele de frecare cu notatiile
din fig. IG – 5, intrucat momentul cantitatii
de miscare, fata de axa ajutajului, se
pastreaza constant, se poate scrie
egalitatea:
w ti r i = w t r = const. (IG – 1)
Pe de alta parte, neglijand diferenta
de inaltime geodezica, pentru lichidul real,
ecuatia lui Bernoulli se scrie sub forma:
ρ ρ
pi + w12 = p + w 2 = p t (IG – 2)
2 2

Fig. IG – 5. Schema principala a


pulverizatorului centrifugal
sau: ( ρ
)
pi + w 2ti + w 2ri + w ai
2
2
( ρ
)
= p + w 2t + w 2r + w a2 = p t
2
(IG – 3)
in care w t , w r si w a sunt componentele: tangentiala, radiala respectiv axiala ale
vitezei w a apei corespunzatoare razei curente r; indicele „i” afecteaza marimile
corespunzatoare, pentru r = r i , adica cele de la intrarea apei in camera de rotire.
Din relatia (IG – 1) se observa ca in dreptul orificiului de iesire, pentru
r→0 rezulta w t → +∞, astfel ca tinand seama si de relatia (IG – 3) ar insemna ca
p→ - ∞. Aceasta nu este insa posibil deoarece prin ajutajul de iesire se face
legatura cu exteriorul, astfel ca presiunea minima nu poate fi sub cea
atmosferica. Ca urmare, lichidul iese din ajutaj printr-o sectiune inelara.
F a = π ( r02 - ra2 ) = φ π r02
in care φ este coeficientul sectiunii active a ajutajului:
ra2
ϕ =1− 2 (IG – 4)
r0
Caracteristicile principale ale pulverizatoarelor centrifugale sunt: debitul
de apa g, unghiul initial al jetului α, distributia lichidului injet si finetea
pulverizarii. De asemenea importanta pentru stabilirea distantelor de amplasare a
pulverizatoarelor este si lungimea activa a jetului (distanta pana la care
picaturile isi pastreaza sensibil directia (initiala).
Pentru lichidul ideal au fost stabilite pe baze teoretice, tinand seama de
relatia care exprima caracteristica geometrica a pulverizatorului:
r r (1 − ϕ ) 2
Ai = i o2 = (IG – 5)
Ri ϕ3
43
urmatoarele relatii de calcul:
- debitul specific al unui pulverizator
2
g = μ1 π r02 pt (IG – 6)
ρ
in care expresia coeficientului de debit este
1
μ1 = 2
(IG – 7)
1 A ex
+
ϕ2 1−ϕ
- unghiul initial al jetului:
α w
tg 1 = t =
(1 − ϕ ) 8
(
2 wa 1 + 1 − ϕ ϕ ) (IG – 9)

Relatiile (IG – 5) si (IG – 7) permit


exprimarea dependentelor φ, μ, α,= f(A i ) ca in fig.
IG – 6.
In cazul fluidelor reale in camera de rotire
apar forte de frecare care se opun miscarii si ca
urmare momentul cantitatii de miscare descreste
de la intrare catre orificiul de iesire, raza
turbionului de aer se reduce, coeficientul de debit
creste, iar unghiul jetului scade.
Tinand seama de aceste aspecte, pentru
fluidul real se ajunge la concluzia ca in conditiile
calculelor practice deci cu eroare acceptabila,
relatia (IG – 7) a coeficientului de debit si relatia
(IG – 8) a unghiului jetului raman valabile, insa caracteristica geometrica A i este
inlocuita cu o caracteristica echivalenta:
Ai
Ae ≅ (IG – 10)
λ ⎛⎜ ri2 ⎞
1 + ⎜ 2 − Ai ⎟⎟
2 ⎝ Ri ⎠
in care λ este coeficientul de rezistenta. In acelasi timp, relatiile dintre φ r , μ r , α r
si A e se pastreaza la fel ca la fluidul ideal (vezi, fig.IG – 6) daca in loc de A i se
ia A e .
Repartitia spatiala a lichidului in jet variaza cu distante de orificiul de
iesire al pulverizatorului si este dependenta de diametrul acestui orificiu d 0 si de
presiunea apei p a . In fig. IG – 7, este aratata, pentru pulverizatoarele metalice
repartitia apei in jet, exprimata prin densitatea fluxului de lichid g m [g/cm2h] in
ordonata, in abscisa trecandu-se distanta r i de la axul jetului. Din studiul
densitatii fluxului de lichid pulverizat rezulta urmatoarele aspecte principale:

44
- pentru diametre d 0 relativ mari (d 0 >2mm) curbele de densitati au doua
maxime, evidentiind existenta turbionului de la tronconic din spatiul central al
jetului, iar pe masura ce grosimea scade, curbele se aplatizeaza:
Fig. IG – 7 (a si b) a – variatia g m = f(l) pentru d 0 = 4 mm si p a = 3 at

45
b – idem, pentru d 0 = 1,5 mm si p a = 2at
2 fig.
- pentru diametre relativ mici (d ≤ 2mm), la presiuni reduse, curbele au un
singur maximum (axial), nu se evidentiaza conul central de aer, pulverizatorul
lucrand ca injectoarele fara camera de rotire; pe masura ce presiunea creste,
incep sa apara cele doua maxime, iar curbele se aplatizeaza
- in toate situatiile curbele de densitate se aplatizeaza pe masura ce
sectiunile transversale cercetate sunt mai departate de pulverizator.
Din cercetarile facute, distributia lichidului in jetul pulverizatoarelor
centrifugale in conditii normale de functionare (curbe cu densitati avand doua
maxime) nu urmeaza legea normala de repartitie (Gauss) ci asculta de legea de
repartitie exprimata prin:
x
y = 1 − e−a r (IG – 11)
in care: y este densitatea medie relativa insumata a fluxului de lihid
⎛ xi ∞ ⎞
⎜ y = ∑ gi / ∑ gi ⎟
⎜ ⎟
⎝ 0 0 ⎠

46
ri
r= - coordonata adimensionala exprimata prin raportul dintre raza
rm
curenta si raza medie pentru care 50% din debit trece in interior si 50% in
exterior;
a = 0,693 – exponent constant;
x = constanta de distributie.
Finetea de pulverizare se studiaza ca si distribuita lichidului in jet prin
metode statistice, avandu-se la baza studierea la microscop a unui numar limitat
de picaturi captate pe un strat uleios aplicat pe un suport de sticla.
Prin numaratoarea picaturilor si impartirea lor pe clase de dimensiuni se
studiaza legea de reapartitie a picaturilor dupa dimensiuni, care este similara
celei aratate anterior referitoare la distributia lichidului in jet.
Intrucat jetul este format din picaturi avand dimensiuni diferite, se
obisnuieste sa se ia in consideratie „diametrul mediu” si picaturilor dupa numar,
suprafata, volum, greutate, etc. Dintre acestea potrivit pentru studiul functiei de
pulverizare la camerele de tratare a aerului este diametrul mediu Sauter:

d m.S = ∑ i i2
n d3
(IG – 12)
∑ i in d
in care d i este diametrul mediu al unei clase de picaturi, iar n i – numarul de
picaturi din aceasta clasa.
Diametrul mediu Sauter se poate deci defini ca diametrul unei picaturi
ipotetice al carui raport dintre volum si suprafata este egal cu raportul dintre
volumul si suprafata (insumate) tuturor piaturilor din jetul real.
O rezolvare completa pe cale analitica, a problemelor proceselor de
pulverizare a lichidelor (apei) prezinta dificultati importante din cauza
complexitatii fenomenelor si mai ales, in cazul finetii de pulverizare, datorita
interactiunii intre picaturi si a influentei caracteristicilor mediului in care se face
pulverizarea. Din aceste cauze cercetarea pulverizarii se face de obicei pe cale
experimentala, pentru generalizarea datelor obtinute apelandu-se la teoria
similitudinii. Astfel spre exemplu, pentru coeficientul de debit in cazul fluidului
real, admitand dependentele functionale:
μr
= f (ri , r0 , R i , w i , η, σ, ρ ) (IG – 13)
μi
se ajunge la ecuatia criteriala de forma:
m n p s
μr ⎛ r ⎞ ⎛ r0 ⎞ ⎛ wi Ri ρ ⎞ ⎛ σ Ri ρ ⎞
= k ⎜⎜ i ⎟⎟ ⎜ ⎟
⎜R ⎟ ⎜⎜ ⎟⎟ ⎜
⎜ η2 ⎟
⎟ (IG – 14)
μi ⎝ Ri ⎠ ⎝ i⎠ ⎝ η ⎠ ⎝ ⎠
in care se evidentiaza criteriile:
wi Ri ρ
= R e i (criteriul Reynolds raportat la raza R i a canalului de
η
intare)
47
σ Ri ρ
= criteriul vascozitatii (raportul dintre fortele tensiunii
η2
superficiale si fortele vascoase)
iar in simplexurile r i /R i si r 0 /R i sunt cuprinse principalele dimensiuni ale
pulverizatorului, care intra de altfel in expresia caracteristicei geometrice A i a
acestuia.
Pentru unghiul jetului α r , in cazul fluidului real, admitand aceleasi
dependente functionale se obtine o ecuatie criteriala care cuprinde aceleasi
criterii si simplexuri.
Diametrul mediu (sau maxim) al picaturilor formate se poate obtine de
asemenea apelandu-se la legile simplitudinii. In acest caz, in afara marimilor
fizice ale lichidului, introducandu-se si marimile fizice ale aerului care
influenteaza modul de destramare a peliculei de picaturi, se ajunge la o ecuatie
criteriala in care intervine si criteriul Weber:
ρ w 2d 0
We =
σ
care exprima raportul dintre fortele de inertie ale lichidului si fortele de tensiune
superficiala.
Criteriile ce intervin in procesele de pulverizare aratate anterior, sunt
valabile pentru orice lichide avand diferite vascozitati si tensiuni superficiale.
In cazurile intalnite in instalatiile de climatizare unde se pulverizeaza apa
(fara variatii mari e temperatura) in aer la presiunea atmosferica criteriul
vascozitatii este constant deoarece σ si η nu variaza. In acest caz, ecuatia
criteriala (IG – 14) va lua forma:
m' n'
μr ⎛ r ⎞ ⎛r ⎞
= k' ⎜⎜ i ⎟⎟ ⎜⎜ 0 ⎟⎟ R ep' (IG – 15)
μi R
⎝ i⎠ ⎝ i⎠R i

Notatiile folosite in ecuatiile criteriale au urmatoarele semnificatii:


w i – viteza apei in canalul de intrare, in m/s;
g
w ech = - viteza echivalenta a apei in ajutajul de iesire in ipoteza ca
π r02
debitul de apa s-ar scurge prin intreaga sectiune a acestuia, in m/s.
ρ – densitatea apei, in kg/m3;
η – vascozitatea dinamica a apei, in N·s/m2;
σ – coeficient de tensiune superficiala, in N/m.

b. Schimbul de caldura si de substanta intrea aer si apa


Dupa cum se stie transferul de substanta este un fenomen analog cu
transferul de caldura, aceasta analogie avand anumite limite.

48
Dupa cum pentru transferul de caldura prin conductie se aplice ecuatia lui
∂Q ∂t
Fourrier: q = = −λ = −λ grad t [kcal/m2 h] (IG – 16)
∂F ∂n
(IG – 16)
in mod analog pentru schimbul de substanta se aplica legea lui Fick:
∂c ∂c
g= = − Dc = − Dc grad c [kg/m 2 , h] (IG – 17)
∂p ∂n
care exprima procesul de difuzie moleculara.
Intrucat exista identitate intre concentratia (c) si greutatea specifica (γ),
legea lui Fick se poate scrie si sub forma:
∂p
g = −Dp = −D p grad p (IG – 18)
∂n
cu:
D
Dp = c (IG – 19)
RT
intrucat:
∂c ∂γ 1 ∂p
= =
∂n ∂n R T ∂n
Coeficientul de difuzie moleculara pentru aerl (D p·a ) si respectiv pentru
valori de apa (D p·v ) pot fi exprimati deci prin relatiile:
D D
D p,a = c ; D p, v = c (IG – 20)
Ra T Rv T
pentru procesele de difuzie in amestecurile de vapori de apa si aer, coeficientul
de difuzie D p poate fi calculat cu formula:
0,8
0,0627 ⎛ T ⎞
Dp = ⎜ ⎟ (IG – 21)
p ⎝ 273 ⎠
in care p este presiunea totala a aerului umed si T temperatura absoluta a
acestuia.
Legea lui Fick se poate aplica in cazul difuziei vaporilor de apa in aer sau
a aerului in abur, insa pentru cazul schimbului aer-apa difuzia se produce
multilateral in sensul ca vaporii de apa difuzeaza in aer in timp ce aerul nu
difuzeaza in apa, suprafata acesteia constituind un perete impermeabil pentru
aer.
Dupa cum se stie aceasta duce la necesitatea aplicarii corectiei lui
Stephan, astfel incat expresia fluxului de vapori difuzati este data de relatia:
D p dp
g=− c (IG – 22)
R v T p − p v dn
Separand variabilele:

49
dp g Rv T
=− dn
p − pv Dc p
si integrand intre limitele n=0 si n=s, pentru care respectiv p = p s si p = p v se
obtine:
p − pv g Rv T
ln =− s
p − ps Dc p
de unde:
D p p − pv
g=− c ln (IG – 29)
s R v T p − ps
Comparand relatiile (IG – 28) se observa analogia dintre conductia
caldurii si difuzia moleculara in cazul contactului dintre aer si o suprafata de apa
(perete impermeabil pentru aer) nu este perfecta. Analogia celor 2 fenomene se
obtine cad p/(p-p v ) = 1 adica atunci cand p v →0. In cazul regimurilor de lucru
din camerele de tratare a aerului cu apa, presiune partiala a vaporilor p v fiind
foarte mica in raport cu presiunea totala p amestecului, se poate neglija corectia
lui Stephan si deci se accepta folosirea relatiei (IG – 23) similara cu relatia (IG –
22).
Legea lui Fick (relatia IG – 23) este valabila pentru procese izotermice. In
ceea ce priveste termodifuzia care apare in cazul existentei unor diferente de
temperatura intre moleculele apropiate, aceasta poate fi neglijata in cazul
proceselor din instalatiile de climatizare.
In aceste aparate, circulatia aerului fiind fortata, schimbul convectiv este
determinat pentru transferul de caldura si vapori de apa.
Pentru schimbul convectiv de caldura se foloseste relatia lui Newton:
dQ ⎡ kcal ⎤
q= α (t − t s ) ⎢ 2 ⎥ (IG – 30)
dF ⎣m ,h ⎦
iar pentru schimbul de masa relatia analoaga (Dalton):
dG ⎡ kg ⎤
g= = β p (pa − p v ) ⎢ 2 ⎥ (IG – 31)
dF ⎣m ,h ⎦
Pentru simplificare se considera coeficientul de schimb superficial de
caldura α precum si coeficientul de schimb de substanta ρ p ca sunt constante pe
suprafata de schimb.
In afara relatiei (IG – 31), pentru fluxul unitar de vapori de apa se mai
folosesc si expresiile:
⎡ kg ⎤
g = β c (cs − c) ⎢ 2 ⎥ (IG – 32)
⎣m ,h ⎦
sau notand obisnuit β x = σ

50
⎡ kg ⎤
g = σ (x s – x) ⎢ 2 ⎥ (IG – 33)
⎣ m , h ⎦
Relatiile dintre coeficientii e schimb de substanta se decuc usor din
egalitatea fluxurilor unitare expreimatesub cele trei forme. Astfel din egalitatea:
q = β p (p s – p v ) = β c (c s – c)
p R
tinand seama ca: c s = γ s = s si c = γ v = v
R vT R vT
se obtine:
β
βp = c (IG – 34)
R vT
De asemenea din egalitatea:
q = β p (p s – p v ) = σ (x s – x)
intrucat
R ps R pv
xs = a si x= a
R v B − ps R v B − pv
se obtine
R B
βp = σ a (IG – 35)
R v (B − ps )(B − p v )
In sfarsit din:
Q = σ (x – x s ) = β c (c s – c)
Se obtine
σ = βc
(B − ps )(B − p v ) (IG – 36, a)
B R aT
sau deoarece
B − ps B − pv
=γ si ≈1
R aT B
avem
σ ≅ βc γ (IG – 36, b)
Tinand seama de complexitatea fenomenelor, pentru schimbul de
substanta se foloseste teoria similitudinii, stabilindu-se dependente criteriale
care sunt similare celor pentru transferul de caldura. Se tine seama ca marimile
ce intervin in schimbul de substanta (p v , D p , D c , β p ) le corespund marimi
analoge pentru schimbul de caldura (respectiv t, λ, a, α).
Astfel pentru convectie termica fortata, in care se neglijeaza forta
ascensionala, situatie intalnita in agregate de climatizare, functia de criterii este:
F(Nu, Re, Pr) = 0
in timp ce pentru transferul de substanta in curent fortat se gaseste o functie
similara
f’(Nu D , Re, Pr D ) = 0
51
in care:
αl βl
Nu = (Nusselt) Nu D = (Nusselt – difuzie)
λ fe D
w ⋅l
Re = (Reynolds)
ν
ν ν
Pr= (Prandtl) PrD = Se = (Schmidt)
a D
Pentru schimbul de substanta s-a introdus si criteriul Lewis
S a
Le = c =
Pr D
De asemenea pentru procesele de evaporare, Guhman a folosit criteriul:
T − T'
Gu =
T
in care T si T’ sunt temperaturile absolute ale aerului dupa termometrul uscat,
respectiv dupa cel umed.
Considerand ecuatiile criteriale pentru miscare fortata sub formele:
Nu = C R em Prn
Nu D = C’ R em' Prn'
si tinand seama ca pentru satisfacerea conditiilor de analogie C = C’, m = m’ si n
= n’ (de ex. pentru Re ≥ 22.000, m ≅ m’ = 0,90 si c = 0,027 respectiv C’ =
0.025, deci C ≅ C’), se poate scrie:
n
Nu ⎛ Pr ⎞
=⎜ ⎟
Nu D ⎜⎝ PrD ⎟⎠
αl n
⎛ν⎞
λ f e ⎜⎝ a ⎟⎠
sau =
βl ⎛ ν ⎞n
D ⎜⎝ D ⎟⎠
de unde
α λfe ⎛ D ⎞
n
λ f e ⎛ D ⎞n −1
= ⋅⎜ ⎟ = ⎜ ⎟
β D ⎝a⎠ a ⎝a⎠
a
Tinand seama ca λ fe = a c'p γ si L e = se ajunge la expresia
D
α
= c p γ Le (1− n )
β
care pentru L e = 1, devine:

52
α
= cp γ
β
La o concluzie asemanatoare se ajunge pe cale analitica daca se considera
cazul obisnuit al miscarii turbulente a aerului in contact cu suprafata apei. In
stratul limita de grosime „s” transferul de caldura producandu-se prin schimbul
de caldura se poate scrie:
λ
q = fl (t − t a ) = α (t − t a ) (IG – 37)
a
de unde α = λ fl /s
iar pentru schimbul de vapori de apa (considerand suprafata apei ca perete
impermeabil pentru aer si deci aplicand corectia Stephan):
D p p − pv
g= c ln = β p (ps − p v ) (IG – 38)
s R v T p − ps
sau deoarece
R p
βp = σ a
R v (p − ps )(p − p v )
se ajunge la forma
D p p − pv R p
g= c ln =σ a
s R v T p − ps R v (p − ps )(p − p v )
Dezvoltand in serie logaritmul natural si luand in considerare numai
primul termen, adica
p − pv ⎛ p −p ⎞ p −p
ln = ln⎜1 + s v⎟≅ s v
p − pa ⎜ ⎟
p − ps ⎠ p − p a

dupa transformari se ajunge la:
Dc R T σ
=σ a =
s p − p v γa
D
sau σ = c γ a (IG – 39)
s
Impartind (IG – 37) la (IG – 39)
α λ s λ
= ⋅ =
σ s Dc γ a Dc γ a
sau
α a cp γ a cp x a
= = = (0,24 + 0,44x )
β Dc γ a Dc Dc
deci
α
= (0,24 + 0,44x ) Le (IG – 40)
σ

53
Aceasta expresie este importanta deoarece permite calcularea lui σ avand
valoarea lui α cunoscuta.
Pentru L e = 1 rezulta:
α
= c p = 0,24 + 0,44x
σ
sau
α
=1
σ cp
si in aceasta stituatie criteriile pentru schimbul de caldura Nu si Pr pot fi
interpretate drept criterii pentru schimbul de substanta (la acelasi Re).
Din cercetarile facute pe camerele de tratare a aerului cu apa din
instalatiile de climatizare au rezultat urmatoarele concluzii in ceea ce priveste
valoarea raportului α/σ c p , respectiv abaterile de la L e = 1:
- pentru peocese de umidificare adiabatica
α/σ = c p (in conditiile t apa = t’ aer );
- pentru procese de racire si uscare a aerului α/σ≥ c p si anume α/σ
≅ 0,24... 0,30;
- pentru procese de umidificare cu scaderea entalpiei
α/σ ≥ c p si anume α/σ = 0,3...0,55;
- pentru procese de umidificare si racire cu cresterea entalpiei
α/σ ≤ c p , cu valori α/σ = 0,24...0,48;
- pentru procese izotermice si procese de umidificare si incalzire a aerului
α/σ ≤ c p si anume α/σ = 0,24...0,05.
Cauzele abaterii de la L e = 1 sunt legate de faptul ca in anumite conditii
functionale, pentru unele procese de schimbare a starii aerului in contact cu apa
campurile de viteze, de temperaturi si de concentratii (presiuni partiale)
inceteaza de a fi reciproc asemenea, iar conditiile la limita pentru schimbul de
caldura respectiv de substanta nu mai sunt identice.
Acceptand ipoteza lui Lewis referitoare la constanta raportului α/σ,
Merkel situand procesele din turnurile de racire (t a >t’) a ajuns la o forma simpla
a ecuatiei schimbului de caldura intre aer si apa.
Astfel scriind ecuatia fluxului de caldura elementar schimbului intre aer si
apa ca suma a fluxurilor partiale de caldura perceptibila ∂Q p si de caldura ∂Qe
dQ = ∂Q p + ∂Qe
si neglijand caldura perceptibila a vaporilor de apa, se ajunge la forma:
dQ = [α (t a - t) + σ r (x s – x)] dS (IG – 41)
sau
⎡α ⎤
dQ = σ ⎢ (t a − t ) + r (x s − x )⎥ dS
⎣σ ⎦

54
acceptandu-se ca stratul de aer saturat de la suprafata apei are temperatura
acesteia (t s – t a ).
Considerand dupa cum s-a mai spus ca valabila ipoteza lui Lewis
α
= c p = c pa + c pv x = 0,24 + 0,44x
σ
si tinand seama de caldura latenta de vaporizare
r = 597,3 +c pv t a - c a t a

care cu c a = 1 si c pv = 0,44 devine

r=597,3 – 0,56 t a

se ajunge la forma:
dQ = σ [(c pa +c pv x) (t a – t) + (x s – x) (597,3 + c pv t a – t a )]dS

Grupand favorabil termenii:

dQ = σ{[0,24t a + (597,3 + 0,44t a )x s ] − [0,24t + (597,3 + 0,44 )x ] − 0,56(x s − x )t a }dS

si neglijand entalpia apei, Merkel a ajuns la ecuatia:


dQ = σ (i s – i) dS
care pentru camerele de tratare a aerului din instalatiile de climatizare este
valabila numai pentru unele procese de schimbare a starii aerului (L e = 1).

c. Procese posibile de schimbare a starii aerului tratat cu apa


Analiza proceselor posibile de schimbare a starii aerului in contact cu apa
se poate face pornind de la ecuatia schimbului elementar de caldura intre aer si
apa sau pe cale grafica, folosind diagrama i-x.
In primul caz se analizeaza termenii ecuatiei caldurii schimbate intre aer
si apa:
dQ = ∂Q p + ∂Ql = α (t − t a ) dS + σ r (x − x a ) dS
Din termenul ce exprima schimbul elementar de caldura perceptibila
(sensibila):
∂Q p = α (t − t a ) dS
se pot delimita urmatoarele procese:
- racirea aerului, daca t>t a atunci ∂Q p >0 (aerul cedand apei caldura
perceptibila);
- proces izotermic, daca t = t a atunci ∂Q p =0 (aerul isi pastreaza aceeasi
temperatura neexistand schimb de caldura perceptibila);

55
- incalzirea aerului, daca t < t a atunci ∂Q p <0 (apa cedand caldura perceptibila
aerului).
In mod similar, din termenul ce exprima schimbul elementar de caldura
latenta ∂Ql = σ r(x − x a ) dS , apar datorita acestuia urmatoarele procese posibile:
- uscarea aerului, daca x>x a , ceea ce inseamna ca t a <t τ , atunci ∂Ql >0
(aerul cedand apei caldura latenta odata cu vaporii ce se condenseaza);
- proces dupa x = const, daca x = x a , adica t a = t τ , atunci ∂Ql =0
(neexistand nici condensare nici evaporare schimbul de caldura latenta este
nul);
- umidificarea aerului, daca x<x a , adica t a >t τ , atunci ∂Ql <0 (aerul
primind de la apa caldura latenta odata cu apa evaporata).
Daca se continua cu analiza simultana a ambilor termeni vor rezulta si
celelalte procese posibile de schimbare a starii aerului in contact cu apa (de ex.
racirea cu uscarea aerului, racirea cu umidificarea aerului, etc.).
Trecand la analiza proceselor posibile cu folosirea diagramei i–x si a
scarii sale marginale, se tine seama ca in cazul amestecului dintre aer si apa,
procesele rezultate sunt caracterizate prin raportul de termoumiditate ε. Astfel
din ecuatiile:
dQ = L di = σ (i – i s ) dS
dQ = L dx = σ (x – x s ) dS
rezulta:
di i − is
= =ε
dx x − x s
Dupa cum se vede si in acest caz ε reprezinta coficientul unghiular al
dreptei dupa care se desfasoara procesul de schimbare a starii aerului reprezentat
in diagrama i-x.
Reprezentarea printr-o dreapta a acestor procese este in general admisa in
tehnica ventilarii si climatizarii desi aceasta, in mod corect, are valabilitatea
numai in cazul in care temperatura apei ar ramane constanta.
Aceasta se intampla de fapt numai in cazul umidificarii adiabatice unde
temperatura apei (recirculata) este constant egala cu temperatura aerului dupa
termometrul umed. In cazul celorlalte procese (politropice) temperatura apei
variaza in anumite limite, deci procesul trasat corect ar apare cu starile
intermediare pe o curba.
Posibilitatile de tratare a aerului cu apa sunt dependente de temperatura
(t s ) in stratul limita de la suprafata apei, adica de temperatura apei (t a ) asa cum
s-a admis anterior pentru cazul picaturilor de apa. Reprezentand in diagrama i-x
starea aerului saturat din stratul limita la intersectia curbei de saturatie cu
izoterma t a , se observa (fig. IG – 8) ca, daca punctul 0 reprezinta starea initiala a
aerului, posibilitatile de tratare cu apa a acestuia sunt limitate.

56
Astfel procesele de schimbare a starii aerului de schimbare a starii aerului
in contact cu apa nu se pot desfasura decat
intre tangentele OA si OB la curba de
saturatie. In cazul cand temperatura
corespunzatoare a punctului A este sub 0ºC,
limitele proceselor posibile se restrang intre
OD si OB , temperatura starii B fiind de
minimum 0ºC (apa in stare lichida). Rezulta
deci ca apa de tratare poate avea temperaturi
corespunzatoare punctelor de la D la B de
pe curba de saturatie.

Fig. IG – 8. Posibilitatile de
tratare a aerului cu apa
Analiza proceselor posibile trebuie facuta pentru sectoarele a, b, c si d
determinate din dreptele t = constant, i = constant si x = constant ale caror
directii sunt respectiv ε = i v , ε = 0, ε = ± ∞. Temperaturile apei vor fi luate in
raport cu temperatura t a aerului dupa termometrul uscat, temperatura t’ dupa
termometrul umed si temperatura punctului de roua t τ .
Se admite de asemenea, asa cum s-a aratat anterior, ca in timpul
contactului dintre aer si apa temperatura apei ramane constanta.
Rezultatele ce se obtin di aceasta analiza a proceselor posibile de
schimbare a starii aerului in cintact cu apa sunt sintetizate in tabelul IG – 1, in
care se arata si caracterul fiecarui proces.
Se observa ca in general procesele de schimbare a starii aerului sunt
politropice si se obtin prin pulverizarea apei in circuit deschis, cu exceptia
procesului de umidificare adiabatica, in care t a = t’ si care se obtine prin
recircularea apei.
Tabelul IG – 1
Procese posibile de schimbare a starii aerului in contact cu apa
Proces in ta Directia Caracterul procesului
zona, sau ºC procesului dx di dt (pentru aer)
dupa ε
a t a >t ε>i v >0 >0 >0 Umidificare cu incalzire
t = const t a = t ε=i v >0 >0 =0 Umidificare izotermica
B t>t a >t’ 0<ε<i v >0 >0 <0 Umidificare cu racire si
cresterea entalpiei
t’ =const t a = t’ ε= t a >0 =0 <0 Umidificare adiabatica
(ε≈0)
c t’>t a >t -∞<ε<0 >0 <0 <0 Umidificare cu racirea si
scaderea entalpiei
57
x = const t a = t τ ε = -∞ =0 <0 <0 Racire la x = const
d tτ ε>0 <0 <0 <0 Racire cu uscare

Dintre procesele descrise mai sus retine ca frecvent utilitate in practica si


realizate in camerele de pulverizare, procesele adiabatice ( realizate prin
pulverizarea apei recirculate din bazinul camerei de pulverizare) si procesele
politropice de racire cu uscare (realizate prin pulverizare de apa in circuit
deschis).
d. Umidificarea adiabatica
In procesul de umidificare adiabatica, obtinut cand t a = t’ aerul cedeaza
apei caldura perceptibila pentru vaporarea apei si o primeste inapoi de la apa,
odata cu vaporii formati, sub forma de caldura latenta, astfel ca:
dQ = ∂Q p + ∂Ql = 0
adica
dQ = σ[(i – i s ) - c a t a (x – x s )]dS = 0
sau
(i – i s ) – t a (x – x s ) = 0
de unde rezulta directia procesului
i − is
ε= = t a = t'
x − xs
Din cauza temperaturilor relativ mici ale apei de tratare, directia ε = t a
face un unghi foarte mic cu directia ε = 0, ceea ce permite ca in tehnica ventilarii
si climatizarii procesele de umidificare adiabatica sa se considere ca decurg
paralele cu dreptele i = const.
Astfel in diagrama i-x (fig. IG – 9),
reprezentarea corecta a procesului de umidificare
adiabatica este dupa 1-2, cu ε = t a = t’, iar
reprezentarea conventionala dupa 1-2’, cu ε = 0.
Umidificarea adiabatica a aerului este curent
folosita in instalatiile de climatizare indeosebi
perioada de iarna si de tranzitie precum si in unele
cazuri, chiar in perioada de vara.

Fig. IG – 9. Umidificarea adiabatica


Avantajul principal al acestui mod de tratare este acela ca se obtine
pulverizand apa recirculata, preluata din bazinul camerei de tratare.
Recirculand apa, nu este necesara o incalzire sau o racire prealabila a
acesteia pentru a ajunge sa aiba temperatura t a = t’. Indiferent de temperatura pe
care o are apa recirculata la pornirea instalatiei, t ai1 < t' sau t ai 2 > t' (fig. IG –
10), ce va tinde intr-un timp relativ scurt de functionare, catre o temperatura de
58
echilibru t a = t’, denumita limita de racire (incalzire) a apei, dupa care sa ramana
constanta. Acest fenomen sta de altfel la baza functionarii termometrului umed
al oricarui psihrometru.
Incalzirea de la t ai1 , respectiv racire de la t ai 2 , pana la temperatura t’ a
apei recirculate se explica prin modul in care se produce schimbul de caldura si
de substanta intre aer si apa:
Fig. IG – 10. Limita de racire
(incalzire) a apei recirculate
- cand t ai >t, caldura pentru evaporare o da apa
care deci se raceste;
- cand t> t ai >t’ aerul cedeaza apei doar o parte
din caldura necesara evaporarii astfel incat apa se
raceste;
- cand t ai <t’, aerul cedeaza apei mai multa
caldura decat cea necesara evaporarii astfel incat apa
se incalzeste.
Procesul de umidificare adiabatica 1-2, (vezi,
fig. IG – 9) cand starea finala a aerului ajunge la
temperatura egala cu cea a apei este un proces ideal. In procesele reale, starea
finala a aerului ajunge doar intr-un punct 2’’, cu φ<1. Punctul 2’’ va fi cu atat
mai aproape de punctul 2 cu cat suprafata de schimb dintre aer si apa va fi mai
mare (in conditiile aceluiasi timp de contact) si a acelorasi dimensiuni ale
picaturilor de apa, deci cu cat, coeficientul de stropire μ˝ va fi mai mare. Prin
coeficient de stropire se intelege raportul dintre debitul de apa pulverizata G a si
debitul de aer tratat L:
G
μ= a (IG – 43)
L

e. Procese politropice
In cazul proceselor politropice de schimbare a starii aerului in contact cu
apa, pe langa variatia starii aerului se produce si variatia temperaturii apei. Se
poate scrie deci urmatoarele ecuatii de bilant de caldura:
Q = L (i i – i f ) = G a c a (t af – t ai ) [kcal/h]
In care:
i i si i f - sunt entalpiile, initiala si finala a apei.
Notand Δi = i i – i f si t a = t af – t ai , iar caldura specifica a apei fiind c a = 1,
relatia de mai sus se poate scrie sub forma:
Δi G a
= =μ (IG – 44)
Δt a L
Din aceasta expresie rezulta ca variatia entalpiei aerului Δi este
proportionala cu coeficientul de stropire μ si ca urmare starea finala a unui
59
proces politropic real este mai apropiata de starea finala a procesului ideal cu cat
μ este mai mare. Se mentioneaza ca marimea lui μ este limitata din punct de
vedere economic (al consumului de apa), iar la procesele de uscare a aerului si
din punctul de vedere al obtinerii uscarii maxime, asa cum se va vedea in
continuare.
Considerand un proces politropic, spre exemplu de racire si uscare a
aerului (fig. IG – 11) realizat in conditiile pulverizarii in echicurent, aerul de
stare initiala A intra in contact cu apa cu temperatura initiala t ai (punctul B).
Pe masura ce starea aerului se deplaseaza de la A spre B, temperatura
apei creste de la t ai la t af (de la D la C). Starea
B’ este starea finala a aerului
si t af temperatura finala a apei, pentru procesul
real corespunzator unui anumit coeficient de
stropire μ.
Marind coeficientul de stropire, starea
finala a aerului poate ajunge in D iar cea a apei
in E, cele duoa puncte gasindu-se pe linia de
entalpie constanta i t . Aceasta este situatia in
care se obtine maximum de uscare a aerului
intrucat apa a ajuns la limita de racire, adica
Fig. IG – 11. Analiza unui temperatura ei t at a egalat temperatura dupa
proces politropic termometrul umed t 'D a aerului de stare finala
D, adica: t at = t 'D
Daca se continua sa se mareasca μ, procesul va urma dupa directia i t =
const., (umidificare adiabatica), de la D la E, ajungand in final, prin marirea in
continuare a debitului de apa ca starea finala a aerului E sa aiba temperatura
finala a apei adica se va ajunge la un proces ideal (A – D – E). Se observa deci,
si pentru uscarea aerului cu apa, este defavorabila cresterea peste o anumita
limita a coeficientului de stropire, intrucat dupa uscare poate urma un proces
nedorit de umidificare a aerului.
Pentru procesele politropice ideala se poate trasa grafic, pe diagrama i-x
din aproape in aproape curba de variatie a starii aerului la trecerea lui printr-o
camera de pulverizare a apei, asa cum este aratat in figura IG – 12, a, b, pentru
pulverizarea in echicurent, respectiv in
contracurent.

60
a. b.
Fig. IG – 12. Constructia grafica a procesului politropic ideal
a – pulverizare in echicurent; b – pulverizare in contracurent

In realitate, din cercetarile experimentale facute rezulta ca, deoarece in


aparatele de climatizare nu se poate obtine o pulverizare a apei strict echicurent
sau contracurent, desfasurarea procesului de schimbare a starii aerului este mai
apropiata de cea corespuzatoare echicurentului. Ca urmare, practic, procesele
politropice se reprezinta printr-o dreapta care uneste starea initiala a aerului cu
punctul de pe curba de saturatie corespunzator tenperaturii finale a aepi (dreapta
AR in fig. IG – 12, a si respectiv dreapta AB in fig. IG – 12b).

5. Tratarea aerului cu abur saturat uscat


In practica curenta este adesea necesara umidificarea aerului fie in
incaperea de lucru, fie in centrala de ventilare sau chiar in canalele de aer.
Pentru acest lucru se injecteaza abur din (abur saturat direct) direct in locul unde
este necesar. Unele precautii sunt necesare pentru ca aburul sa fie lipsit de miros
si sa fie saturat uscat pentru a nu produce picaturi care cazand pe partile metalice
sa duca la oxidarea acestora. Intrucat aburul produs in cazanele centralelor
termice este impur si are un miros specific, el nu poate fi amestecat cu aerul ce
urmeaza a fi introdus in incaperi. Este deci necesar ca aburul sa fie furnizat de
generatoare speciale.
Directia procesului de schimbare a starii aerului amestecat cu abur saturat
este aratata in fig. IG – 13.

Aerul avand in diagrama I-x stare initiala in punctul 1 primeste de la abur


umiditate si caldura, cresterea continutului sau de vapori fiind Δx, iar cresterea
entalpiei Δi. Daca starea finala a aerului este figurata prin punctul 2, se poate
scrie:
i 2 = i 1 + i va Δx [kcal/kg]
deci

61
Δi = i 2 – i 1 = i va Δx
Δi
Directia procesului va fi: ε= = i va
Δx

Fig. IG – 13. Umidificarea izo-


termica a aerului cu abur satu-
rat uscat
in care entalpia aburului de temperatura t ab este
i va = 0,44 t ab + 597,3
Comparand cu entalpia vaporilor de apa la
temperatura t a aerului
i v = 0,44 t + 597,3
se constata ca diferenta:
i va – i v = 0,44 (t ab – t)
este foarte mica astfel incat se poate admite ca directia procesului decurge dupa
ε = iv
adica izoterma t care are acest coeficient ungiular.
Daca debitul de abur este mare procesul de umidificare izotermica ajunge
de la starea initiala 1 la starea finala 3, pe curba de saturatie si poate continua
pana la starea 4, de-a lungul curbei de saturatie.

6. Tratarea aerului cu substante desicante


Micsorarea continutului de umiditate (uscarea) a aerului se poate obtine
pe mai multe cai si anume cu baterii de racire (cu t BR <t τ ), cu apa rece pulverizata
(cu t a <t τ ), cu solutii, lichide absorbante, cu substante solide absorbante. Primele
doua procedee au fost tratate la alte capitole iar in continuare se dau unele
indicatii generale privind folosirea solutiilor si substantelor solide denumite
„desicante”.

a. Tratarea cu solutii absorbante


Folosirea pentru uscarea aerului a solutiilor de saruri dizolvate in apa se
bazeaza pe faptul ca la suprafata acestora presiunea partiala a vaporilor de apa
este mai mica decat cea de la suprafata apei pure, la aceeasi temperatura
(p sol <p apa ). Ca urmare, potentialul pe baza caruia se realizeaza transferul de
vapori de apa (condensare) intre aer si apa este mai mare in cazul folosirii
solutiilor absorbante – cu concentratie si temperatura favorabile – toate in cazul
folosirii apei:
(p v – p sol )>(p v – p a )
Presiunea partiala a vaporilor de apa de la suprafata solutiei este
dependenta de natura substantei dizolvate, de concentratia substantei din solutie
si de temperatura acesteia. Aceste dependente se observa in mod clar din fig IG -
14 in care sunt trasate in diagrame i-x pentru aer umed, curbele de saturatie in
62
cazul solutiilor mai des folosite, de clorura de calciu si clorura de litiu avand
diferite concentratii.
In fig. IG – 15 si IG – 16, se dau diagramele temperatura – presiune –
concentratie pentru solutiile de aceleasi substante.
Concentratia se poate exprima prin raportul dintre greutatea substantei
dizolvate (G a ) si greutatea solutiei:
Gs
Ks = ⋅ 100 [%]
G apa + G s
sau prin concentratia molara:
10 K s
KM =
M (1 + 0,01 K s )
in care M este masa moleculara a substantei dizolvate.
Tratarea aerului cu solutii de saruri se face folosind camera de pulverizare
similare celor in care se pulverizeaza apa. In aceste aparate, in functie de starea
initiala a aerului si de concentratia si temperatura solutiei se pot obtine procese
de transformare a starii aerului foarte variate atat de uscare cat si de umidificare,
ambele putand fi izotermice sau cu cresterea respectiv scaderea temperaturii.
In procesele de uscare a aerului, datorita condensarii vaporilor de apa din
aer concentratia substantei din solutie scade in timp ce in procesele de
umidificare, concentratia creste datorita evaporarii partiale a apei din soltutie.
Din punctul de vedere al caldurii schimbate aceste procese sunt insotite de
castig sau consum de caldura avand valori importante.
In diagrama i-x din fig. IG – 19b, poate fi urmarit procesul de uscare a
aerului avand starea initiala reprezentata prin punctul A 1 tratat cu o solutie cu
concentratia K 1 si temperatura t sol1 , deci punctul S 1 din diagrama.
Existand conditia p v1 >p sol 1 , o parte din vaporii de apa din aer se
condenseaza (Δx 1 ) fiind preluata de solutie a carei concentratie va scadea la K 2 .
3 figuri

Admitand ca si in cazul ca procesul de schimbare a starii aerului se desfasoara


dupa o dreapta (in realitate dupa o curba), atunci, tinand seama de coeficientul
de eficacitate a camerei de tratare, procesul de uscare a aerului cu cresterea
temperaturii va fi AB pe directia A-S 1 . Concentratia solutiei se va modifica de la
S 1 la S1' . Pe aceeasi diagrama s-au mai trasat: procesul de uscare izotermica
AC (in cazul t sol2 = t A adica in punctul S 2 ) si procesul de uscare cu scaderea
temperaturii AD (in cazul t sol 3 <t A , adica punctul S 3 ).

63
Fig. IG – 17. Procese de
uscare a aerului folosind
solutii absorbante
(reprezentarea in diagrama i-
x)

Pentru procesele de umidificare folosind aceleasi solutii de saruri trebuie


creata conditia p v <p sol , reprezentarea in diagrama i-x, fiind aratata in fig IG –
18.

Fig. IG – 18. Reprezentarea in diagrama i-x a


proceselor de umidificare a aerului folosind
solutii de saruri

Solutiile de clorura
de calciu, clorura de litiu
(sistem Kathabar) sau de
alte saruri se folosesc de
regula pentru uscarea
aerului.
Dupa cum s-a aratat
odata cu acest proces se
produce si o scadere a
concetratiei solutiei fiind
necesara „reconcentrarea”
ei. Aceasta operatie se
poate face prin adaugarea
continua in solutie a unei cantitati de saruri, prin evaporarea apei excendentare
din solutie (egala cu cea provenita din condensarea vaporilor de apa din aer) sau
prin racirea solutiei si indepartarea cristalelor de gheata formate. Procedeul de
reconcentrare prin adaugarea de saruri are dezavantaje importante legate mai
ales de necesitatea indepartarii solutiei excendentare si de problemele ce apar la
evacuarea acesteia in sistemul de canalizare. Procedeul de reconcentrare cel mai
folosit este cel in care surplusul de apa este indepartat prin evaporare. Pentru
64
exemplificare in fig. IG – 19a, se arata o schema de principiu pentru
reconcentrarea (regenerarea) solutiei de clorura de litiu, in care evaporarea apei
suplimentare se realizeaza folosind o camera de pulverizare a solutiei. In fig. IG
– 19b, se arata (calitativ) procesele de uscare a aerului si de regenerare a solutiei,
trasate in diagrama i-x. Pe scurt procesele din instalatie sunt urmatoarele:
- aerul (A) tratat cu o solutie care are in stratul de la suprafata picaturilor
starea S 1 , cu concentratia K 1 este uscat pana la starea ceruta A 1 si poate fi
folosit;
- concentratia solutiei scade de la K 1 la K 2 (de la S 1 la S 2 ),

a.
Fig. IG – 19. Instalatii de uscare a
aerului cu regenerare simultana a
solutiei:
a – schema de principiu a
instalatiei.
b-reprezentarea proceselor in
diagrama i-x

b.
si pentru regenerare este incalzita pana la S'2 , cu temperatura considerabil
aleasa, astfel incat prin pulverizarea ei in camera de regenerare sa piarda prin
evaporare cantitatea de apa necesara reversarii in concentratia initiala K 1
(procesul de la S'2 la S1' );

65
- aerul folosit pentru preluarea vaporilor de apa din camera de regenerare
(in exemplu s-a luat tot aer de stare A) se umidifica pana la starea A 2 si este
evacuat sau poate fi folosit;
- in continuare solutia este racita intr-un schimbator de caldura (racitor)
cuapa rece ajungand la starrea initiala necesara uscarii aerului (de la S1' la S 1 ).

b. Uscarea aerului cu substante solide adsorbante


Substantele adsorbante, dintre cele mai folosite sunt silicagelul (SiO 2 )
si alumogelul (Al 2 O 3 ), au o structura deosebit de poroasa. Astfel un kilogram de
silicagel are o suprafata interioara de aproximativ 400.000 m2, iar alumogelul de
aproximativ 250.000 m2, iar din interiorul substantei se gaseste totdeauna o
cantitate de apa, prin trecerea aerului se produce o condensare (capilara) a
vaporilor de apa. Din cauza concavitatii, presiunea partiala a vaporilor de apa de
la suprafata lichidului din capilare este mai mica decat cea de la o suprafata
plana de apa, la aceeasi temperatura si in consecinta procesul de condensare este
mult mai puternic. De obicei se flosesc granule de SiO 2 sau Al 2 O 3 cu
dimensiuni de 1-3 mm, iar temperatura materialului adsorbant nu trebuie sa
depaseasca 35°C la SiO 2 si
respectiv 25°C la Al 2 O 3 .
Cantitatea maxima de
umiditate retinuta la saturatia
adsorbantului este a = 0,08...0,10
la SiO 2 si a = 0,04...0,10 la Al 2 O 3
socotite din greutatea materialului
uscat. Pentru exemplificare se da
fig. IG – 20 graficul variatiei
teoretice a continutului de
umiditate x al aerului. Dupa cum
rezulta din acest grafic capacitatea
de adsorbtie scade cu cresterea
temperaturii. Cum fenomenul de
adsorbtie este insotit de degajare
importanta de cladura (circa 600
kcal/kg), atat aerul cat si materialul
adsorbant se incalzesc.
Procesul de schimbare a starii aerului tratat cu substante solide adsorbante
se poate considera ca se produce aproximativ in conditiile mentinerii constante a
entalpiei aerului (ε ≅ 0) cu cresterea temperaturii, adica este un proces de uscare
adiabatica. Aceasta se explica prin faptul ca prin condensarea vaporilor de apa
din aer in adsorbant se degaja caldura latenta de vaporizare care este preluata de
aer. In realitate se demonstreaza, analizand mai atent fenomenul, ca ε = t 2 (t 2 –
temperatura finala a aerului), insa deoarece t 2 este mult sub 100°C, in calculele
66
grafice folosind diagrama i-x, se accepta directia ε ≅ 0 (similar procesului de
umidificare adiabatica).

In fig. IG – 21 se arata reprezentarea


directiei reale (procesul 1-2) si
conventionale (procesul 1-2’) a procesului
de uscare adiabatica.
Suprafata frontala a stratului de
granule de adsorbant este data de relatia:
L
P= [m2]
3600 γ v

Fig. IG – 21. directia procesului de


uscare cu adsorbanti solizi

in care:
L – este debitul de aer tratat, in kgf/h;
γ – greutatea specifica a aerului, in kgf/m3;
v – viteza aerului raportata la suprafata frontala a stratului care se ia intre 0,15 si
0,50 m/s.
Daca umiditatea extrasa din aer este L Δx, volumul stratului de adsorbant
va fi:
L Δx
V= z [m3]
a γa
in care:
a – este cantitatea limita de vapori de apa adsorbiti, la saturatia
adsorbantului, in kgf apa/kgf adsorbant;
γ a – greutatea specifica a adsorbantului in kgf/m3;
z – timpul de adsorbtie, in ore.
In aceste conditii grosimea stratului necesar de granule va fi:
V 3600 Δx γ z v
δ= [m]
F a γa
Pierderea de sarcina la trecerea aerului printr-un strat de granule de
adsorbant se determina cu relatia:
P = (3,5....4,0) δ v2 [kgf/m2]
Dupa cum s-a aratat, dupa un timp de functionare care poate fi destul de
mic (de exemplu 10 minute – 8 ore, umiditatea adsorbantului creste peste limita
propusa, iar capacitatea de adsorbtie scade. Este necesar deci ca stratul adsotbant
sa fie „reactivat”, ceea ce se realizeaza prin trecerea unui curent de aer cald sau
67
de gaze arse, filtrate, avand o temperatura de 180° - 240°C, sub actiunea caruia
apa acumulata in capilare se evapora.
Deoarece in procesul reactivarii stratul adsorbant se incalzeste pana la 100
- 110°C este necesar ca inainte de refolosire sa fie racit prin trecerea unui curent
de aer rece.
Timpul necesar reactivarii se poate lua egal cu cel de adsorbtie. Pentru
asigurarea continuitatii procesului de uscare a aerului se prevad de obicei doua
agragate din care unul lucreaza ca adsorbant in timp ce celalalt este supus
procesului de reactivare.
Pentru a obtine in final parametrii ceruti, dupa uscarea aerului cu
adsorbanti lichizi sau adsorbanti solizi este necesar de cele mai multe ori ca
aerul sa fie racit si unudificat prin metodele curent folosite (baterii de racire,
camere de pulverizare).

68