Ce vorbesc ochii

8
Se presupune că vederea este organul de simț dominant pentru majoritatea dintre noi. Atunci când privim în jur la lucruri, imagini sau oameni; proiectăm

imaginar amintiri sau construim imagini vizuale devenim conștienți de faptul că sunt anumite lucruri pe care ” dorim să le vedem” și lucruri pe care ”nu vrem să

le vedem” nici chiar să ni le amintim. Deși credem că dorințele si repulsiile interioare sunt numai ale noastre, gesturile ne trădează de multe ori fără ca să bănuim

măcar acest lucru. Numiți și ”oglinda sufletului ” ochii devin o oglindă vorbitoare în mâna unui sinergolog experimentat. În situațiile în care ”nu vor să vadă ”

anumite lucruri, mâinile se mișcă în jurul ochilor în concordanță cu micromîncărimile resimțite, pentru a le ascunde.

Oamenii se privesc mai mult în ochi atunci când manifestă simpatie față de cei cu care interacționează sau atunci când spun adevărul și știu ceea ce vorbesc.

Dimpotrivă, lipsa de respect față de interlocutor; necunoașterea materiei de către un elev scos la tablă sau mințirea partenerului cu privire la ceea ce ai făcut cu

adevărat noaptea trecută, vor duce la evitarea privirii interlocutorului din față.

Să nu uităm de faptul că oamenii încetul cu încetul au prins aceste subtilități și s-au învățat mai mult sau mai puțin eficient să manipuleze cu ele. Astfel, un

mincinos experimentat nu va încerca să evite privirea partenerului de conversație, dimpotrivă, va căuta să privească cât mai des în ochii acestuia. Dar chiar și cel

mai de succes individ care minte nu ar putea trece neobservat din fața ochiului abil al unui sinergolog experimentat. Micromîncărimile subtile și fugitive

apărute la nivelul ochilor, îndreptarea privirii pentru o fracțiune de secundă în anumite direcții sunt capabile să ofere mai mult adevăr decât ar face-o adevărul

însuși.

„Ochii sunt îndreptați in STANGA SUS : Amintire vizuala

Oamenii privesc astfel când isi amintesc ceva. De regula indica spunerea adevărului!

Ochii sunt îndreptați in DREAPTA SUS : Construcție Vizuala

De regula, ne închipuim cum va arata un anumit lucru. Sau ne imaginam ceva. Mai ales atunci când nu vrem sa răspundem la o întrebare, căutam un răspuns, ne

imaginam un răspuns care nu este real sau atunci când improvizam. Aceeași direcție este folosita atunci când ne închipuim consecințe, sau vedem cum va arata

afacerea noastră, atunci când facem presupuneri etc. .

Ochii sunt INDREPTATI INAINTE: Vizualizare

De regula indiciul ni-l da poziția corpului asupra semnificației. Daca observam ca greutatea corpului este sprijinita pe stânga atunci avem de-a face cu o

amintire, daca este pe partea dreapta avem de-a face cu o construcție.

Ochii sunt îndreptați in STANGA LATERAL: AMINTIRE AUDITIVA

Ne aducem aminte un sunet, o melodie, o voce, un foșnet, un trăsnet, un țipat. Se refera la sunete care ne sunt cunoscute si pe care le-am mai auzit

Ochii sunt îndreptați in DREAPTA LATERAL: Construcție Auditiva

Oare cum ar suna? Aceasta este întrebarea cadru care ne vine in minte. In mintea noastră cream un sunet pe care nu l-am mai auzit niciodată.

Ochii sunt îndreptați in STANGA JOS: Dialog intern

Atunci când o persoana isi pune o serie de întrebări, analizează si isi răspunde la întrebări. Este caracteristic celui care „sta pe gânduri”

Ochii sunt ațintiți in DREAPTA JOS: Emoții

Atunci când încercam senzații sau sentimente noi (bucurie, tristețe, rușine, teama) diferite de starea anterioara.” [1]

Ridicarea din sprâncene

Când se întâlnesc două persoane care se apreciază, își semnalează atracția reciprocă printr-o ridicare din sprâncene ce durează exact 1/16 sec. Acest lucru nu se

întâmplă dacă indivizii implicați în relație nu manifestă simpatie unul față de altul.

Ridicarea din sprâncene poate fi observată și atunci când ne vine o idee în minte. În aceeași ordine de idei, când o emoție puternică ajunge la nivelul ochilor,

ridicările repetate din sprâncene, observabile și prin clipiri, înscriu intensitatea momentului pe corp. Un flux de idei străbate ochii care clipesc des.

Pupilele numite în popor și ”lumina ochilor”, trădează gradul de deschidere în fața emoțiilor. Cu cât sunt mai dilatate cu atât suntem mai deschiși spre resursele

afectivității noastre. Ochii, și în special ochiul stâng, se măresc sub impulsul emoției și al interesului.

Dar în afară de ridicarea din sprâncene și de dilatarea pupilelor, apariția dorinței este dezvăluită și de ochii umezi. Evident, excludem faptul când lacrimile

cauzate de o anumită tulburare apar în ochii interlocutorului nostru. Ochii umezi se referă în cazul nostru la situațiile când ochii încep să strălucească, ușor

umeziți, ca urmare a unei emoții puternice care trece prin sufletul individului. Dacă este pasionat cu adevărat, omul cu ochii strălucitori va fi găsit și ”pasionant”

de către cei din jur. Pasiunea interioară ce îl inundă se reflectă în jurul lui, devenind nu doar molipsitoare dar și atractivă.

Micromîncărimile la nivelul ochilor

Mâinile duse la față, la înălțimea ochilor, reprezintă traducerea clară a stărilor de spirit și prin intermediul lor și a lucrurilor pe care interlocutorul vrea sau nu să

le vadă.
În cadrul procesului de gândire, pentru a scăpa de o situație dezagreabilă și pentru a alunga imaginile de referință care îi displac, individul se scarpină la ochiul

la care simte micromîncărimi.

Trebuie făcută o distincție clară între frecarea ochilor și micromîncărimile la nivelul ochiului. Omul își freacă ochii atunci când simte senzația de ”nisip sub

ochi” altfel spus, prezența lui ”Ene pe la gene”. Aceasta denotă oboseală fizică și dorința individului de a merge la culcare.

Micromîncărimile subtile ale pleoapei ochilor, denotă însă starea de plictiseală a individului și dorința acestuia de a nu mai fi prezent în locul unde se află.

În acest caz omul realizează două acțiuni simultane. Mai întâi își închide ochiul și apoi îl întinde înspre unghiul intern, spre rădăcina nasului. De aici

rezultă două reguli de lectură:

1. Omul închide ochiul pentru a nu vedea ceea ce i se arată sau i se propune;

2. Mâna sa se îndreaptă spre centrul feței pentru că situația îl afectează în mod direct.

Să nu uităm de faptul că dacă micromîncărimile sunt poziționate sau orientate spre aria feței, individul este afectat în mod direct. Dacă zona de acțiune este

partea laterală a feței rezultă că situația nu afectează individul într-un mod foarte personal. Dacă mâna lui nu închide pleoapa ochiului, el nu refuză ”să vadă”

argumentele interlocutorului, pur și simplu problema evocată nu îl privește.

Și dimpotrivă, în cazul cînd persoana deschide ochii la cea mai mare amplitudine posibilă, iar mîna se indreaptă spre centrul feței mărind astfel mai mult fanta

oculară – rezultă că omul este profund interesat de o situație sau o propunere ce i se face.

Un alt exemplu semnificativ este atunci cînd omul iși scarpină timplele. Acest lucru semnifică că individul este mai mult curios decît interesat. Dacă ar

fi un jucător de pocher, cu siguranță că ar accepta miza doar ca să vadă cărțile.

Dacă interesul individului crește, măna se plasează mai central ajungînd să-și scarpine pomeții parcă dorind să-și mărească ochiul pentru a vedea mai bine și a

nu scăpa nimic[1].

[1] Philippe Turchet „Sinergologia…”; pg.130 – 143

Urechile – receptacul pentru cuvinte

Posted: January 22, 2010 in sinergologie, Teza de master
Tags: micromincarimi ureche, mina la ureche, ureche

0
Omul este în linii generale o ființă bine crescută și pus în situații de a asculta lucruri care, în opinia lui, nu trebuie auzite, nici nu clipește din ochi. În schimb

corpul său reacționează la fiecare cuvînt încărcat de sensuri. Urechea le captează dar omul încercă să le elimine prefăcîndu-se a nu aude sau a nu le da

importanță, însă micromișcările și micromîncărimile survenite în aceste ocurențevorbesc despre alt lucru.

Micromîncărimile sau excluderea limbajului

Gestul de scărpinare a urechii este unul destul de cunoscut și comun tuturor. Cuvintele sunt captate de pavilionul urechii și merg spre timpan, care rezonează la

frazele auzite. Acestea provoacă timpanului furnicături puternice. Informațiile nedorite se lovesc de partea atît de sensibilă a urechii, timpanul, și

rezonează provocînd un ecou dezagreabil.

” Aș fi preferat să nu aud așa ceva.”

Vorbele stîngace sau deplasate produc furnicături la nivelul urechii.

Philippe Tourchet identifică mai multe ipostaze în care micromîncărimile la nivelul urechii fac parte din gramatica sinergologică. Consider că cele mai

semnificative ar fi urmatoarele:

1) Micromîncărimile din partea superioară a pavilionului urechii.

Aceste micromîncărimi se produc atunci cînd discursul interlocutorului nostru ne zdruncină percepția noastră despre lucrurile ce le considerăm ideale.

Ele mai apar și atunci cînd întrebările puse sunt prea complicate și ne pun în dificultate.

”Ceea ce îmi spui mă deranjează din punct de vedere intelectual”

2) Micromîncărimile la nivelul lobului urechii.

Acestea sunt provocate de natura noastră materială și fac referire la valorile materiale ale individului. Aici:

1. Mîna atinge lobul urechii.

2. Este vorba de urechea stîngă.

3. Mîna stîngă.

4. Gestul este o micromîngăiere.

Mesajul sinergologic al unei astfel de atingeri este: ”Ceea ce aud este destul de agreabil și mă atinge personal. Ajut cuvintele să intre și să rămînă în ureche. ”

Micromîncărimile produc reacții si mai uimitoare la omul care este singur cu gîndurile lui. Rememorarea unei discuții deranjante este suficienta pentru a

provoca apariția unor furnicături la ureche.

Daca, singur fiind, vei observa că degetul tău se îndreaptă către timpanul care te manîncă, întreabă-te imediat ce simți. Este posibil ca o idee puțin confuză să fi

pornit din creierul tău și te va ajuta să reconstitui lucrurile pe care le-ai auzit.

Fruntea – spaţiu de reflecţie

Posted: January 20, 2010 in sinergologie, Teza de master
Tags: frunte, mina pe frunte, sprincenele

1
Fruntea simbolizează întoarcerea narcisistă spre sine, necesară momentelor de concentrare. Cînd “îşi adună gîndurile” omul le aglomerează în zona centrală a

frunţii pentru a intensifica efortul intelectual.

Individul îşi masează tîmplele ca şi cum şi-ar masa ideile.

Mă gîndesc.

Omul îşi masează tîmplele ca şi cum ar căuta inconştient să se calmeze, să se destindă. Persoana efectuînd asemenea gest, are tendința de a mîngîia sprîncenele

spre exterior, imaginîndu-și astfel un eveniment care ar fi putut să se producă, pentru individ evenimentul fiind de natură agreabilă.

Lucrurile sunt complicate.

Situație de concentrare intensă.Persoana caută și este implicată personal in ceea ce caută și reflecțiile sale îi sunt astfel spontane. Observînd

această situație, veți atrage atenția faptului că capul individului în acțiune este inclinat în față. Reflexia sa este de ordin intelectual, lucrurile sunt

un pic complicate dar dacă dinamica acțiunii e orientată spre partea stîngă a frunții și mîna stingă este utilizată, înseamnă că individul respectiv

va găsi o soluție.

Trebuie sa diferențiem microfixarea de microatingere. Microatingerea este dinamica si compulsiva în timp ce microfixarea exprima o stare de concentrare totala.

Mîna rămîne imobilă pe frunte și cu cît este mai apropiată de centrul feței cu atît concentrarea este mai mare.

Micromîncărimile din partea superioară a frunții se produc atunci cînd apar complicații în găsirea unei soluții. Individul știe dinainte că informația pe care o va

găsi va fi nesatisfăcătoare. Astfel coexistă două informații antagonice: 1. persoana caută, 2. dar știe că nu va găsi.

Centrul frunții exprimă importanța implicării personale. Cu cît mîna se poziționează mai spre centrul feței cu atît implicarea personală este mai mare.

Aș vrea să știu.

Nu cunosc lucrurile pe care mi le povestești dar mă interesează. În acest caz trebuie luate în considerare 4 informații nonverbale:

1. Este utilizată mîna stingă

2. Direcția de mișcare a mînii este spre partea stîngă

3. Mîna se îndreaptă în direcția de deschidere a feței

4.Ochii se indreaptă in partea dreaptă, în sus.

În rezultat, putem concluziona că individul se află într-o stare de reflecție încercînd să anticipeze unele lucruri.
Sprîncenele -îngroparea trecutului

Sprîncenele sunt un centru important al micromîncărimilor deoarece aici omul caută nu doar imagini vizuale ci și informații legate de limbaj. Cînd un individ iși

scarpină sprîncenele spre exterior, el deschide în mod simbolic un sertar, unde caută documentele de care are nevoie. Iar în fața informațiilor pe care nule

cunoaște și care îl deranjează, omul închide sertarul, micromîncărimile fiind direcționate spre zona centrală a feței.

Microatingerile la nivelul părului

Posted: January 4, 2010 in sinergologie, Teza de master

1
Părul însumează în jurul său o simbolistică puternică. Fiind o „coroană” a timpurilor moderne, el are legătură cu capul şi, prin aceasta, cu ce avem în cap.

Omul care îşi arată părul îşi arată corpul, iar trecerea mîinii prin păr exprimă o dorinţă senzuală.

Este un gest jumătate conştient, jumătate inconştient fiind caracteristic ambelor sexe. În majoritatea cazurilor, gestul e însoţit şi de un zîmbet.

2. Dacă mîna mîngîie o şuviţă de păr cu braţul în direcţia interlocutorului, părul fiind întins spre el, reflecţia – mîngîiere este adresată acestuia. Întrucît,

dacă persoana face gestul cu mîna stîngă, raportarea către interlocutor este mai călduroasă şi afectivă decît în cazul mîinii drepte.

Alături de aceste gesturi, destul de provocatoare, există şi alte gesturi, în care părul devine instrument de gestionare a stresului.

Parul invirtit pe deget

3. Persoana care prinde o şuviţă de păr cu arătătorul şi o răsuceşte în jurul degetului se întoarce spre sine într-o atitudine în care uşoara concentrare se

împleteşte cu apariţia stresului. Pentru a putea observa cu adevărat ce se întîmplă e foarte important să observăm dacă persoana clipeşte din ochi la

contactul nostru, dacă da atunci încă mai este cu noi. Dacă nu, înseamnă că s-a retras în lumea sa. În acest caz, chiar şi poziţionarea pe scaun va fi una de

retragere în urmă, în raport cu noi.

Cînd persoana îşi prinde părul în pumn, raportul este foarte diferit. Pumnul de păr ascunde pumnul strîns în semn de agresivitate.Dacă mîna ajunge la rădăcina

părului, omul revine la concretul situaţiei, iar mîna îşi regăseşte ocupaţia.

Radacina parului sau “Capul intors”

4. Cînd ajunge la rădăcina părului, mîna atinge partea dorsală a individului, mai exact zona cefei. Omul se scarpină după cap atunci cînd trebuie să ia

decizii pe care nu ar vrea să le ia. În acez caz, mîna se refugiază acolo unde ar vrea să fugă întregul corp, adică înapoi. Omul ar vrea să întoarcă spatele

problemei, iar pielea capului îl mănîncă pentru că ar trebui să ia poziţie în condiţii care nu-i convin.

În acest caz, trebuie luate în consideraţie mai multe zone distincte, deoarece ele pun în evidenţă atitudini diferite.
Agresivitate inhibata

Situaţia în care degetul mare atinge baza gîtului este cea mai puţin agresivă. Şi asta deoarece atunci cînd degetul mare este ridicat, individul deşi este foarte

nervos, a găsit deja o reacţie prin care va încerca să pozitiveze situaţia. E semn că pesoana în cauza caută o soluţie.

Invidie neexprimata

În a doua situaţie,e vorba de invidie sau gelozie. Individul se scarpină cu arătătorul la baza cefei iar arătătorul poartă în sine EGO-ul.

Mijlocul capului – teama de a nu jigni„Nu am întradevăr altă soluţie”. Individul se teme de a răni sau a face pe cineva la care ţine să sufere însă

circumstanţele îl presează. În cazul acestui tip de dificultate, trebuie să ajutăm interlocutorul să găsească soluţii. Jena provocată de această situaţie este una de

natură afectivă, persoana se teme să nu jignească pe cineva pe care apreciază.