Sunteți pe pagina 1din 16

[ascunde]

Robert A. Heinlein
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Robert A. Heinlein

Heinlein semnând autografe la a 34-a convenție mondială de science fiction Worldcon, 1976
Date personale
Nume la naștere Robert Anson Heinlein
7 iulie 1907
Născut
Butler, Missouri, Statele Unite
8 mai 1988 (80 de ani)
Decedat
Carmel, California, Statele Unite
Căsătorit cu Virginia Heinlein[*] (1948–1988)
Naționalitate american
Cetățenie SUA
Ocupație romancier, autor de povestiri, eseist, scenarist
Anson MacDonald, Lyle Monroe, John Riverside, Caleb Saunders, Simon
Pseudonim
York
Partid politic Partidul Democrat
Limbi limba engleză[1]
Activitatea literară
Specie literară science fiction, fantezie
Linia vieții
Operă de debut
engleză Life-Line
Farnham's Freehold[*]
Opere
Infanteria stelară
semnificative
Străin în țară străină
Influențe[ascunde]
H. G. Wells
James Branch Cabell
Edgar Rice Burroughs
Rudyard Kipling
Mark Twain
Ayn Rand
A influențat pe[ascunde]
Allen Steele
Spider Robinson
George R. R. Martin
Larry Niven
Jerry Pournelle
Tom Clancy
James Wesley Rawles
John Varley
Neil Gaiman
Note
Prometheus Award - Hall of Fame[*]
Inkpot Award[*]
Damon Knight Memorial Grand Master Award[*]
Premii Premiul Hugo pentru cel mai bun roman
Premiul Hugo pentru cel mai bun roman
Premiul Hugo pentru cel mai bun roman
Premiul Hugo pentru cel mai bun roman
Semnătură

Prezență online
site web oficial
Internet Movie Database
Modifică date / text

Robert A. Heinlein (n. 7 iulie 1907 - d. 8 mai 1988) a fost un scriitor american de science-
fiction. Deseori numit "decanul scriitorilor de science fiction",[2] a fost unul dintre cei mai
populari, influenți și controversați autori ai genului. El a stabilit standardul pentru plauzibilitatea
științifică și a ajutat la creșterea nivelului literar al genului, fiind unul dintre primii scriitori de
science fiction publicat în revistele mainstream (de exemplu, lucrări scrise de el au apărut la
sfârșitul anilor '40 în The Saturday Evening Post). A fost unul dintre cei mai bine vânduți
scriitori de science fiction timp de multe decenii și, alături de Isaac Asimov și Arthur C. Clarke,
a fost cunoscut ca unul dintre "Cei Trei Mari" din science fiction[3][4].
Un scriitor remarcabil de povestiri science fiction, Heinlein a aparținut unui grup de scriitori care
s-a afirmat sub bagheta lui John W. Campbell, Jr. în revista acestuia Astounding Science Fiction
- deși Heinlein a infirmat ipoteza conform căreia Campbell i-ar fi influențat în vreun fel stilul
scriitoricesc. Heinlein a abordat în mod repetat anumite teme sociale: importanța libertății
individuale, obligațiile pe care le au oamenii față de societățile în care trăiesc, influența religiei
organizate asupra culturii și formei de guvernământ, precum și tendința societății de a reprima
nonconformismul. El a examinat și legătura dintre dragostea fizică și cea emoțională, explorând
diferite structuri familiare neortodoxe și speculând pe seama influenței pe care călătoriile spațiale
o pot avea asupra obiceiurilor culturii umane. Tehnicile folosite în abordarea acestor teme a dat
naștere la opinii divergente asupra genului de puncte de vedere care sunt expuse prin intermediul
SF-ului.

Heinlein a câștigat premiul Hugo pentru patru dintre romanele sale; pe lângă asta, la cincizeci de
ani de la publicarea lor, trei dintre operele sale au fost recompensate retroactiv cu același premiu,
acordat pentru perioada în care distincția nu exista. El a obținut și primul premiu "Grand
Master", oferit de Science Fiction Writers of America pentru întreaga activitate.

Cuprins
 1 Biografia
o 1.1 Copilăria
o 1.2 Marina
o 1.3 California
o 1.4 Autor
o 1.5 Ultimii ani și moartea
 2 Opera
o 2.1 Serii
o 2.2 Primele creații, 1939–1958
o 2.3 1959–1960
o 2.4 Opera din perioada de mijloc, 1961–1973
o 2.5 Ultimele creații, 1980–1987
o 2.6 Publicări postume
 3 Opțiuni personale
o 3.1 Politică
o 3.2 Rasă
o 3.3 Individualism și auto-determinare
o 3.4 Sexualitate
o 3.5 Filozofie
 4 Influențe
 5 Premii SF
 6 Bibliografie
 7 Note

Biografia
Copilăria

Elevul ofiţer Heinlein, în Anuarul din 1929 publicat de Academia Navală Americană.

Robert A. Heinlein s-a născut pe 7 iulie 1907 în Butler, Missouri, Statele Unite. Copilăria și-a
petrecut-o în Kansas[5], Missouri. Curentul religios, social, conservator, protestant, evanghelic
numit Bible Belt i-a influențat clar lucrările de ficțiune, mai ales cele târzii, experiențele sale din
copilărie au stabilit atmosfera culturală din Time Enough for Love (Timp suficient pentru iubire)
și To Sail Beyond the Sunset (Navigând dincolo de apus) , printre altele. Cu toate acestea el se
rupe mai târziu de multe dintre aceste valori, în special cele privind morala în probleme cum ar fi
religia și sexualitata, atât în scrierile lui cât și în viața sa personală.

Marina

Armata a constituit a doua influență majoră asupra lui Heinlein. De-a lungul întregii sale vieți a
crezut cu tărie în loialitate, conducere și alte idealuri asociate armatei. El a absolvit Academia
Forțelor Navale ale Statelor Unite din Annapolis în 1929, devenind ofițer al Forțele Navale ale
Statelor Unite. Prima însărcinare, datând din 1931, a fost pe portavionul USS "Lexington" (CV-
2), unde a lucrat inițial în comunicațiile radio in 1931. Deoarece căpitanul portavionului era
Ernest J. King, care a luptat ulterior în Al Doilea Război Mondial, Heinlein a fost deseori
intervievat de către istorici în legătură cu acesta în ultimii ani, în special cu privire la serviciul
său pe post de căpitan al primului portavion modern al Marinei SUA. Între 1933 și 1934,
Heinlein a lucrat la bordul distrugătorului USS "Roper"" (DD-147), urcând în grad până la rangul
de locotenent. Fratele său, Lawrence Heinlein, a fost membru al Forțelor Aeriene și al Gărzii
Naționale, ajungând până la gradul de general-maiors.[6]

În 1929, Heinlein s-a însurat în Los Angeles cu Eleanor Curry, originară din Kansas City,[7] dar
căsnicia a durat doar un an.[8] În 1932 s-a căsătorit cu Leslyn Macdonald, născută pe 29 august
1904 în Massachusetts (și decedată pe 13 aprilie 1981 în California), o radicală cu care, ulterior,
Isaac Asimov îl compara pe Heinelin, denumindu-l "un liberal înflăcărat." [9]

California

În 1934 Heinlein a fost trecut în rezervă din cauza îmbolnăvirii de tuberculoză și, pe perioada
îndelungatei spitalizări, a dezvoltat conceptul patului cu apă. Descrierile detaliate cuprinse în trei
dintre cărțile sale au fost suficiente pentru a împiedica Statele Unite să le breveteze odată cu
apariția lor pe piață în anii '60.[10]

După lăsarea la vatră, Heinlein a urmat cursurile de matematică și fizică de la UCLA, dar a
renunțat după câteva săptămâni din cauza bolii sau a faptului că dorea să intre în politică.[11]

Heinlein a avut câteva slujbe, printre care cele de agent imobiliar și de miner, dar timp de câțiva
ani a fost destul de strâmtorat din punct de vedere financiar. El a fost un luptător activ în
mișcarea socialistă de stopare a sărăciei din California, inițiată de Upton Sinclair în anii '30.
Heinlein s-a implicat în campania în urma căreia Sinclair a fost nominalizat în 1934 pentru
funcția de guvernator al Californiei din partea Partidului Democrat. Heinlein însuși a candidat în
California State Assembly în 1938, dar nu a avut succes.[12] În 1954 a scris: "...mulți americani...
au susținut sus și tare că McCarthy a creat un 'regim al groazei'. Sunteți îngroziți? Eu nu sunt și
am în spate o activitate politică situată mult mai la stânga poziției senatorului McCarthy." [13]

Robert Heinlein, L. Sprague de Camp și Isaac Asimov, Șantierul naval din Philadelphia, 1944

Autor

Deși nu a fost destituit în urma campaniei - avea o mică pensie de handicap din partea Marinei -
Heinlein a trecut la scris pentru a-și putea plăti ipoteca. Prima povestire publicată, "Life-Line", a
apărut în revista Astounding Science-Fiction în 1939. Scrisă inițial pentru a participa la un
concurs, a fost vândută revistei pentru o sumă mai mare decât premiul acelui concurs. Heinlein a
fost repede recunoscut ca un conducător al noii mișcări desfășurate în direcția unui science
fiction "social", devenind oapsete de onoare la Worldcon-ul din 1941, ținut în Denver. În timpul
celui de-Al Doilea Război Mondial, s-a ocupat de inginerie aviatică pentru Marina SUA,
recrutându-i pe Isaac Asimov și L. Sprague de Camp pentru a lucra la Șantierul naval din
Philadelphia, Pennsylvania. Din punct de vedere scriitoricesc, a colaborat cu revista Boys' Life.
După încetarea războiului, Heinlein și-a re-evaluat cariera. Bombardamentele atomice de la
Hiroshima și Nagasaki, precum și declanșarea Războiului Rece l-au convins să scrie non-ficțiune
pe teme politice și să încerce să pătrundă pe piețe mai bine plătite. A publicat patru povestiri
influente pentru revista The Saturday Evening Post, încoronate în februarie 1947 de "The Green
Hills of Earth", ceea ce a făcut din el primul scriitor de science fiction care a ieșit din "ghetoul
pulp". În 1950, filmul Destination Moon — un film-documentar la care a contribuit cu povestea
și scenariul, inventând multe dintre efectele folosite - a câștigat premiul Oscar pentru efecte
speciale. Heinlein s-a implicat și într-o serie de romane SF pentru tineret inițiată de editura
Charles Scribner's Sons, colaborare care a durat pe tot parcursul anilor '50 (în ritmul de o carte pe
an).

Heinlein a divorțat de a doua lui soție în 1947, căsătorindu-se în anul următor cu Virginia
"Ginny" Gerstenfeld, alături de care va rămâne până la moartea sa, patru decenii mai târziu.
Curând după aceea, cuplul Heinlein s-a mutat în Colorado, dar în 1965 sănătatea ei a fost afectată
de altitudine. Cei doi s-au mutat în Santa Cruz, California și au construit în Bonny Doon,
California[14] o casă circulară, proiectată la fel ca și cea din Colorado de Virginia și construită de
Robert 37°3′31.72″N 122°9′30.46″V.

Ginny i-a servit lui Robert drept model pentru multe dintre personajele feminine inteligent și
independente[15][16]. Între 1953–1954, familia Heinleins a călătorit în jurul lumii (mai ales pe
pachebot), voiaje descrise de Heinlein în Tramp Royale, care i-au servit pe post de material
pentru romanele science fiction a căror acțiune implică voiaje îndelungate la bordul navelor
spațiale (Podkayne of Mars și Friday). Ginny a fost primul cititor al manuscriselor sale și avea
reputația că e un inginer mai bun ca Heinlein[17], Isaac Asimov susținea că Heinlein a trecut la
politia de dreapta în perioada în care s-a căsătorit cu Ginny. Tramp Royale conține două apologii
de mare întindere legate de audierile lui McCarthy. În 1958, cuplul a creat mica organizație
"Patrick Henry League" și a participat la campania din 1964 a lui Barry Goldwater[9].

Robert şi Virginia Heinlein în Tahiti, 1980.

Romanele SF pentru tineret ale lui Heinlein sunt considerate o parte importantă a operei sale.
Scrierile sale au urmat diverse subiecte de-a lungul seriei, dar, în 1959, Infanteria stelară a fost
considerată de staff-ul lui Scribner prea controversată pentru prestigiul lor, așa încât au respins-
o[18]. Simțindu-se eliberat de constrângerea de a scrie romane pentru tineret, Heinlein a căutat un
alt editor și a scris o serie de cărți provocatoare, care au redesenat granițele SF-ului, printre
acestea numărându-se cele mai bune opere ale sale, Străin în țară străină (1961) și Luna e o
doamnă crudă (1966).
Ultimii ani și moartea

Începând din 1970, Heinlein a avut o serie de probleme de sănătate, întrerupte de perioadele
obositoare în care se ocupa de pasiunea sa, pietrăria (în corespondența sa privată s-a referit la
această pasiune ca la "ocupația uzuală, preferată, desfășurată între scrierea cărților").[19] Deceniul
a început cu o peritonită, după care a necesitat mai bine de doi ani de recuperare. De îndată ce s-a
simțit suficient de întremat ca să scrie din nou, a început lucrul la Time Enough for Love (1973),
care a introdus multe teme regăsite în ficțiunile sale ulterioare.

La mijlocul anilor '70, Heinlein a scris două articole pentru Britannica Compton Yearbook.[20] El
și Ginny au bătut țara în lung și-n lat ajutând la reorganizarea operațiunilor de donare a sângelui
în Statele Unite; tot în acea peioadă, a fost pentru a treia oară oaspete de onoare al Worldcon-
ului, ținut în anul 1976 în Kansas City, Missouri.

În timpul vacanței petrecute în Tahiti la începutul anului 1978 a suferit un atac ischemic
tranzitoriu și, pe durata lunilor următoare, a fost tot mai epuizat, iar sănătatea sa a intrat în declin.
S-a stabilit că problema era creată de un blocaj pe carotidă, Heinlein fiind protagonistul unuia
dintre primele cazuri cunoscute de bypass carotidian. Heinlein și Virginia au fost fumători,[21]
fumatul fiind deseori prezent în ficțiunea sa, la fel ca și țigările cu auto-aprindere. Tratamentul
chirurgical al lui Heinlein i-a redat energia, el scriind cinci romane din 1980 până la moartea sa,
care s-a produs pe 8 mai 1988 din cauza emfizemului pulmonar și a unei insuficiențe cardiace.

La vremea aceea, punea laolaltă notițele unui alt roman din seria World as Myth și câteva dintre
operele sale au fost publicate postum.[22]

După moartea sa, Virginia Heinlein a publicat o culegere conținând corespondența și notițele lui
Heinlein într-un fel de examinare autobiografică a carierei lui, culegere apărută în 1989 cu titlul
Grumbles from the Grave. Arhiva lui Heinlein este găzduită de departamentul Special
Collections al Bibliotecii McHenry din cadrul University of California, Santa Cruz. Colecția
include ciorne de manuscrise, corespondență, fotografii și artefacte. O parte substanțială a arhivei
a fost digitizată, fiind disponibilă online prin intermediul Arhivelor lui Robert A. și Virginia
Heinlein.[23]

Opera
Articol principal: Bibliografia lui Robert A. Heinlein.

De-a lungul vieții, Heinlein a publicat 32 de romane, 59 de povestiri și 16 antologii. Opera sa a


stat la baza a patru filme (scenariul unuia dintre ele fiind scris chiar de Heinlein), două seriale de
televiziune și a unui joc. Heinlein a editat o antologie cuprinzând povestirilor altor autori de
science fiction.

Postum au fost publicate trei cărți de non-ficțiune, două poeme, două romane SF (unul dintre ele
scris de Spider Robinson pornind de la notițele lui Heinlein și publicat în septembrie 2006) și
patru antologii.
Serii

De-a lungul carierei sale, Heinlein a creat trei serii:

 Future History
 Lazarus Long
 World as Myth

Primele creații, 1939–1958

Primul roman scris de Heinlein, For Us, The Living: A Comedy of Customs (1939), nu a văzut
lumina tiparului în timpul vieții sale, dar Robert James a găsit ulterior manuscrisul, publicându-l
în 2003. Privit ca un eșec[5] și constituind doar o deghizare a teoriilor sociale ale lui Heinlein, el
reprezintă totuși o fereastră către dezvoltarea ideilor radicale ale autorului despre om ca animal
social, incluzând aici interesul lui pentru dragostea neîngrădită. În această carte se află rădăcinile
multora dintre povestirile sale viitoare, ea conținând și mult material care a stat la baza altor
romane, incluzând aici strădania protagonistului povestirii "Coventry" de a nu fi exclus.

Se pare că Heinlein s-a străduit să trăiască în conformitate cu aceste idealuri chiar și în anii '30,
având o relație deschisă în timpul căsătoriei cu a doua sa soție, Leslyn. El a făcut parte dintre
nudiști, nudismul și tabuurile legate de trup fiind discutate frecvent în opera sa. În plin Război
Rece, el și-a construit un adăpost antiatomic sub casă, similar celui din Farnham's Freehold.

După For Us, The Living, Heinlein a început să vândă revistelor povestiri și, mai apoi, romane
aparținând seriei Future History, alături de o cronologie a schimbărilor semnificative din
domeniul politic, cultural și tehnologic. De-a lungul timpului, Heinlein a scris multe romane și
povestiri care divagau de la această istorie a viitorului, păstrând totuși anumite elemente comune.
Seria a fost ulterior depășită de evenimentele reale, discrepanță explicată în povestirile sale din
seria World as Myth.

Primul roman publicat în volum de Heinlein, Rocket Ship Galileo, a fost respins în primă fază
pentru că voiajul către Lună era considerat exagerat, dar autorul a găsit curând un alt editor,
Charles Scribner's Sons, dispus să publice romane pentru tineret o dată pe an, în perioada
Crăciunului.[24] Opt dintre aceste cărți au fost ilustrate de Clifford Geary în alb și negru.[25]
Printre romanele reprezentative pentru acea perioadă se numără Have Space Suit—Will Travel,
Farmer in the Sky și Pilotul Jones, multe dintre ele serializate inițial sub alte nume (de exemplu,
Farmer in the Sky a apărut ca Satellite Scout în revista cercetașilor americani Boys' Life). Au
existat discuții pe marginea obsesiei lui Heinlein pentru viața sa privată, considerându-se că
aceasta se datora parțial contradicției aparente între stilul său de viață neconvențional și cariera
de autor pentru tineret, dar For Us, The Living discută și despre importanța politică pe care
Heinlein o lega de principiul intimității.[26]

Romanele scrise de Heinlein pentru audiența tânără se caracterizează printr-un amestec de teme
adolescentine și adulte, multe dintre problemele ridicate în ele fiind dintre acelea cu care se
confruntă adolescenții. Protagoniștii sunt, de cele mai multe ori, adolescenți foarte inteligenți
care trebuie să-și croiască drum prin societatea adultă din jurul lor. La prima vedere, ele sunt
simple povești de aventuri și cunoaștere, în care apar profesori încuiați și perechi geloase, dar
Heinlein a fost unul dintre susținătorii ideii că publicul tânăr este mai sofisticat și capabil să se
ocupe de probleme mai complexe și teme mai dificile decât cred majoritatea oamenilor. Din
acest motiv, chiar și romanele sale pentru tineri conțin un gen de maturitate care le permite să fie
citite și de adulți. De exemplu, romanul Red Planet portretizează teme subversive de genul unei
în care sunt implicați studenții, ceea ce l-a determinat pe editor să ceară modificări substanțiale în
ceea ce privește folosirea armelor de către tineri, sau sexul nedeterminat al personajului marțian.
Heinlein a fost mereu conștient de limitele impuse de editori rromanelor și povestirilor sale și,
deși a respectat la suprafață aceste restricții, a reușit deseori să introducă idei care nu se regăseau
de obicei în literatura SF pentru tineri.

În 1957, James Blish a scris că unul dintre motivele succesului lui Heinlein "a fost dar de
mecanismul din interiorul povestirilor sale, valabil acum ca și atunci. Heinlein pare să fi știu de
la început, instinctiv, lecțiile tehnice despre ficțiune pe care alți autori le învață cu mare greutate
(sau, de multe ori, nu le învață niciodată). Nu reușește întotdeauna să folosească acest mecanism
în favoarea lui, dar e mereu atent la el."[27]

1959–1960

Heinlein și-a încheiat romanele pentru tineret cu Infanteria stelară (1959), o operă controversată
constituind răspunsul său personal la gestul stângii de a-i cere președintelui Dwight D.
Eisenhower să oprească testele nucleare în 1958.

"'Anunțul "Patrick Henry" i-a șocat', a scris el peste ani. "Infanteria stelară i-a scandalizat."[28]

Infanteria stelară este o poveste despre maturizare, datorie, spirit civic și rolul armatei în
societate.[29] Cartea portretizează o societate în care dreptul de a candida se câștigă demonstrând
dorința de a plasa interesele societății deasupra celor personale, cel puțin pentru o vreme și
adesea în circumstanțe oneroase, în serviciul guvernului; în cazul protagonistului, această dorință
a fost demonstrată prin intermediul serviciului militar. Ulterior, Heinlein afirmat că intenția
romanului era aceea de a include în această categorie și funcțiile din afara armatei, cum ar fi cele
de profesor, polițist, sau alte poziții guvernamentale. În plus, dreptul se acorda doar după
terminarea serviciului respectiv, ceea ce făcea ca militarii de carieră să obțină acest drept doar
după intrarea în rezervă.

Opera din perioada de mijloc, 1961–1973

Între 1961 (Străin în țară străină) și 1973 (Time Enough for Love), Heinlein a explorat unele
dintre cele mai importante teme ale sale, cum ar fi individualismul, libertarianismul și
exprimarea liberă a iubirii fizice și emoționale. Trei romane din acea perioadă, Străin în țară
străină, Luna e o doamnă crudă și Time Enough for Love, au câștigat premiul Prometheus,
destinat omagierii ficțiunii libertariene clasice și decernat de Libertarian Futurist Society.[30] În
Mises Daily, Jeff Riggenbach a descris Luna e o doamnă crudă ca "indiscutabil unul dintre cele
mai influente trei romane libertariene ale ultimului secol".[31]
Heinlein nu a publicat Străin în țară străină decât la ceva vreme după ce a scris-o, tema iubirii
neîngrădite și cea a individualismului radical fiind preluate din romanul său nepublicat For Us,
The Living: A Comedy of Customs.[32] Luna e o doamnă crudă povestește despre un război de
independență al coloniilor-penitenciar ale Lunii, conținând comentarii semnificative ale unui
personaj important, profesorul La Paz, cu privire la amenințarea pe care o constituie guvernul
pentru libertatea individuală.

Deși Heinlein scrisese deja câteva povestiri fantasy, în această perioadă a scris primul roman
aparținând acestui gen, Glory Road, iar în Străin în țară străină și I Will Fear No Evil a început
să amestece genurile hard science, fantasy, precum și misticismul și satira la adresa religiei
organizate. Criticii William H. Patterson Jr. și Andrew Thornton cred că acest lucru este doar o
dovadă a opoziției pe care Heinlein a resimțit-o multă vreme față de pozitivism.[33] Heinlein a
declarat că orientarea spre această nouă direcție literară a fost influențată de James Branch
Cabell. Conformt criticului James Gifford, penultimul roman al acestei perioade, I Will Fear No
Evil, este "privit aproape unanim ca un eșec literar"[34], lucru pe care îl atribuie faptului că
Heinlein a fost la un pas să moară de peritonită.

Ultimele creații, 1980–1987

După o pauză de cinci ani cauzată de sănătatea precară, Heinlein a scris cinci romane noi între
1980 (The Number of the Beast) și 1987 (To Sail Beyond the Sunset). Aceste cărți sunt
caracterizate prin personaje, perioadă și locație comune, tansmițând explicit filozofia și
credințele lui Heinlein și conținând pasaje lungi de dialog și expozeuri pe marginea formei de
guvernământ, a sexului și a religiei. Aceste romane au fost controversate în rândul cititorilor,
criticul Dave Langford recenzându-le extrem de defavorabil[35]. Toate cele patru premii Hugo ale
lui Heinlein au fost primite pentru cărți scrise anterior acestei perioade.

Unele dintre aceste cărți, cum ar fi de exemplu The Number of the Beast și The Cat Who Walks
Through Walls, încep sub forma unor romane de aventuri și se transformă către sfârșit în fantezii
filozofice. În funcție de opinia fiecăruia, acest lucru poate fi pus pe seama unor scăpări sau a
unui efort conștient de a extinde frontierele SF-ului spre un realism magic - continuând procesul
de explorare literară început cu Străin în țară străină, sau spre un fel de metaforă literară a
științei cuantice (The Number of the Beast tratând problema Observatorului, iar The Cat Who
Walks Through Walls făcând o trimitere directă la experimentul mental al pisicii lui
Schrödinger). Majoritatea romanelor aparținând acestei perioade sunt considerate de critici ca
parte a seriei Istoriei viitoare, referindu-se la ele prin intermediul termenului Lumea ca mit.[36]

Înclinația către referințe auctoriale început în Străin în țară strănă și Time Enough for Love, a
devenit evidentă în romane ca The Cat Who Walks Through Walls, al cărui protagonist prezentat
la persoana întâi este un veteran militar în rezervă care devine scriitor și se îndrăgostește de o
femeie care, ca majoritatea personajelor feminine puternice ale lui Heinlein, seamănă izbitor cu
soția sa Ginny.[37]

Romanul din 1982 Friday, un roman de aventuri mai convențional (care împrumută un personaj
și istoria unui roman mai vechi, Gulf) continuă una dintre temele lui Heinlein caracterizată prin
previziunea unei dezintegrări continue a societății pământene, până în punctul în care personajul
principal este încurajat să plece în căutarea unei alte planete. El se încheie în aceeași notă
regăsită și în Luna e o doamnă crudă și Time Enough for Love și anume aceea că libertatea poate
fi găsită în teritoriile de frontieră.

Romanul din 1984 Job: A Comedy of Justice este o satiră la adresa religie organizate.

Publicări postume

Câteva opere ale lui Heinlein au fost publicate ulterior morții sale, incluzând aici mai sus
menționatele For Us, The Living, antologia din 1989 cuprinzând corespondența cu editorii și
agenții - Grumbles from the Grave, jurnalul călătoriei întreprinse în jurul lumii în anii '50 -
Tramp Royale (1992), o carte despre democrație scrisă în 1946 - Take Back Your Government și
un volum omagiu intitulat Requiem, care conține câte opere de mică întindere nepublicate
anterior în volum. Off the Main Sequence, publicată în 2005, conține trei povestiri care nu au mai
fost antologate anterior.

Spider Robinson, coleg, prieten și admirator al lui Heinlein[38], a scris Variable Star pornind de la
schița și notele făcute de Heinlein pentru un roman de tineret în 1955. Romanul a fost publicat în
2006 sub forma unei colaborări, pe copertă numele lui Heinlein apărând deasupra celui al lui
Robinson.

O antologie completă a operelor publicate de Heinlein, realizată de câțiva experți în Heinlein -


printre care biograful William H. Patterson - a fost publicată de Heinlein Trust ca "Ediția
Virginia", după numele soției.

Opțiuni personale
Heinlein a fost criticat pentru unele reprezentări făcute în operele sale referitor la sex, rasă,
politică și armată.[39]

Politică

Deși poziția politică a lui Heinlein a evoluat de-a lungul vieții sale, el a fost mereu foarte patriot
și a susținut armata Statelor Unite. Inițial, Heinlein a înclinat spre doctrina liberală.[40] În 1934 a
fost membru activ în campania făcută de Partidul Democrat lui Upton Sinclair pentru postul de
guvernator al Californiei. După înfrângerea lui Sinclair, Heinlein a devenit un activist democrat
anti-comunist și a avut o încercare nereușită de a obține un loc în California State Assembly în
1938.[40] Primul roman al lui Heinlein, For Us, The Living (scris în 1939), constă în principal în
discursuri care susțin sistemul creditului social.

În ficțiunile pentru tineret ale lui Heinlein din anii '40-'50 încep să se fie prezentate virtuți
conservatoriste. După 1945, el a început să aibă convingerea că un guvern mondial puternic ar fi
singura opțiune a anihilării nucleare reciproce. Romanul din 1949 Space Cadet descrie un
scenariu viitor în care un guvern mondial controlat de armată stabilește pacea mondială. Heinlein
a încetat să se mai considere democrat începând din 1954.[40]
Străin în țară străină a fost adoptat de contracultura hippie, iar libertarienii și-au găsit inspirația
în Luna e o doamnă crudă. Ambele grupuri au rezonat cu temele libertății personale în gândire și
acțiune.[31]

Rasă

Heinlein a crescut într-o eră a segregării rasiale în Statele Unite și și-a scris majoritatea
ficțiunilor influente în perioada de înflorire a mișcării pentru drepturile omului din SUA. Primele
sale lucrări pentru tineret erau cu mult înaintea timpului lor atât prin respingerea explicită a
rasismului, cât și prin folosirea unor protagoniști de culoare - în contextul SF-ului dinaintea
anilor '60, chiar și prezența unui personaj de culoare era o noutate, verdele fiind mai prezent
decât negrul. De exemplul, al doilea roman pentru tineret Space Cadet (1948), folosește explicit
extratereștrii pe post de metaforă a minorităților. Heinlein a provocat posibilele idei
preconcepute ale cititorilor introducând personaje puternice, cu care aceștia să simpatizeze, doar
pentru a revela mult mai târziu că acestea erau africane sau de altă origine; în unele situații,
coperțile cărților au arătat personajele ca fiind albe, deși textul specifica sau implica tenul negru
al descendenței africane.[42].

Tema rasială a fost elementul central al unora dintre ficțiunile lui Heinlein. Cel mai clar și
controversat exemplu îl constituie Farnham's Freehold, în care oamenii albi ai viitorului au
devenit sclavii unor conducători negri canibali. În romanul din 1941 Sixth Column (cunoscut și
ca The Day After Tomorrow), o mișcare de rezistență a albilor a din Statele Unite se apără în fața
invaziei unui stat fascist asiatic folosind tehnologia "super-științei", care permite armelor laser să
fie întoarse împotriva unei rase anume. Cartea e presărată cu sloganuri rasiste împotriva
asiaticilor, iar negrii și hispanicii nu sunt menționați deloc. Ideea poveștii i-a fost dată lui
Heinlein de editorul John W. Campbell, autorul afirmând ulterior că "a trebuit șlefuită pentru a
îndepărta aspectele rasiste ale narațiunii inițiale" și că nu a "considerat-o un succes artistic."[43][44]
(Totuși, romanul a dat naștere unei dezbateri aprinse în cercurile științifice privitor la
plauzibilitatea creării unei arme etnice).[45] Heinlein dezvăluie spre sfârșitul Infanteriei stelare că
eroul și naratorul romanului, Johnny Rico este filipinez și, pe lângă engleză, vorbește limba
Tagalog.

S-a sugerat că insectele anti-individualiste și cu o ierarhie extrem de bine pusă la punct din
Infanteria stelară îi reprezintă pe chinezi sau pe japonezi, dar Heinlein a pretins că romanul lui
este un răspuns la "cererea ca Statele Unite să încheie unilateral testele nucleare."[46] Heinlein a
sugerat în carte că insectele sunt un exemplu bun pentru a demonstra că doctrina comunistă este
una la care oamenii nu pot adera cu succes câtă vreme sunt bine definiți ca individualități, în
timp ce insectele, care au o viațăcolectivă, pot contribui la realizarea întregului fără a ține cont de
dorințele individuale.[47]

Individualism și auto-determinare

În conformitate cu credința sa în individualism, operele sale pentru adulți - și, uneori, chiar și
cele pentru tineri - prezintă deseori opresorii și oprimații într-un mod ambiguu. Heinlein credea
că individualismul este incompatibil cu ignoranța și că un nivel potrivit de competență poate fi
atins prin educarea pe scară largă, fie că aceasta are loc la școală sau în afara ei. În romanele sale
pentru tineret, de mai multe ori un personaj a dezaprobat alegerea materiilor de către un student,
spunând: "De ce nu studiezi ceva folositor?"[48] În Time Enough for Love, Lazarus Long
compune o listă a abilităților pe care oricine trebuie să le posede, concluzionând: "Specializarea
este pentru insecte". Abilitatea creativă a individului este explorată în povestiri ca I Will Fear No
Evil, "Voi, zombilor" și By His Bootstraps.

Sexualitate

Pentru Heinlein, libertatea personală o include pe cea sexuală, iubirea liberă fiind un subiect
important în operele sale începând din 1939, cu For Us, The Living. În timpul perioadei de
început, lucrările scrise de Heinlein pentru tineri trebuiau să țină cont atât de percepția editorilor
în legătură cu sexualitatea, cât și de potențiala percepție în rândul cititorilor; după cum afirma
criticul William H. Patterson, dilema lui a fost "să sorteze ceea ce putea ridica obiecții reale de
ceea ce reprezenta doar o sensibilitate exagerată".[49] În perioada de mijloc a creației, libertatea
sexuală și eliminarea geloziei sexuale au reprezentat tema majore din Străin în țară străină
(1961).

Gary Westfahl demonstrează că "Heinlein reprezintă un caz problematic pentru feministe; pe de


o parte, în opera sa apar deseori personaje feminine puternice și declarații clare legate de
egalitatea sau chiar superioritatea femeilor față de bărbați; dar aceste personaje și declarații
reflectă adesea atitudini stereotipe lipsite de speranță referitoare la calitățile feminine tipice. De
exemplu, este deconcertant că Heinlein pledează pentru o societate în care toți avocații și
politicienii sunt femei, doar pe baza faptului că ele posedă o practică feminină misterioasă pe
care bărbații nu o pot duplica." [50]

Încă din 1956, Heinlein ridică problema incestului și a naturii sexuale a copiilor. Multe dintre
cărțile sale (printre care Time for the Stars, Glory Road, Time Enough for Love și The Number of
the Beast) tratează explicit sau implicit incestul, sentimentele și relațiile sexuale dintre adulți și
copii, sau ambele.[51] Tratarea acestor teme include relația romantică și chiar căsătoria (odată ce
fata devine adultă mulțumită călătoriei temporale) unui inginer de 30 de ani cu o fată de 11 ani în
The Door into Summer, sau incestul din To Sail Beyond the Sunset și Farnham's Freehold. L.
Sprague DeCamp și Damon Knight au criticat modul în care Heinlein a portretizat incestul și
pedofilia într-o lumină blândă și o manieră aprobatoare.[51]

Filozofie

În To Sail Beyond the Sunset, personajul principal, Maureen, afirmă că scopul metafizicii este să
pună întrebări - Cine suntem noi? Unde mergem după moarte? (etc.) - la care "nu ni se permite să
răspundem". Punerea întrebării reprezintă cheia metafizicii, nu răspunsul, deoarece odată dat un
răspuns la o asemenea întrebare se intră pe domeniul religiei. Maureen nu argumentează această
opinie, ci doar remarcă faptul că asemenea întrebări sunt "frumoase", dar fără răspuns. Lazarus
Long, face o remarcă similară în Time Enough for Love. Pentru a răspunde la "marile întrebări"
legate de univers el declară că e nevoie să stăm în afara universului.

În perioada anilor '30-'40, Heinlein a prezentat un interes crescut pentru Semantica Generală a lui
Alfred Korzybski, participând la numeroase seminarii pe această temă. Opiniile sale legate de
epistemologie par să fi derivat din această preocupare, iar personajele sale vor exprima opinii
korzybskiene până la finalul carierei - așa cum se vede în Gulf, If This Goes On— și Străin în
țară străină -, opinii bazate pe ipoteza Sapir–Whorf care consideră că, folosind corect un anumit
limbaj, o persoană își poate schimba mentalitatea sau poate dezvolta abilități latente.

Când a fost publicat romanul "The Fountainhead" al lui Ayn Rand, Heinlein a fost impresionat,
după cum reiese din Grumbles from the Grave. În Străin în țară străinî, Heinlein a demonstrat că
altruismul este o virtute falsă, menționându-l pe John Galt - eroul din "Atlas Shrugged" a lui
Rand - ca pe arhetipul eroului în Luna e o doamnă crudă. El a fost puternic marcat de ideile
filozofului religios P. D. Ouspensky.[5] Freudianismul și psihoanaliza erau extrem de influente în
perioada de glorie a lui Heinlein, iar povestiri ca Time for the Stars sunt pline de teorii
psihologice. Totuși, el era destul de sceptic referitor la freudianism, mai ales după ce a avut o
dispută cu un editor care insista că a găsit simbolism sexual freudian în literatura sa pentru tineri.
Heinlein fot foarte mișcat de micșarea socială din anii '30, lucru vizibil în Beyond This Horizon
și For Us, The Living: A Comedy of Customs. El a fost un adept al relativismului cultural, iar
sociologul Margaret Mader din romanul Citizen of the Galaxy face în mod evident trimitere la
Margaret Mead. În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, relativismul cultural era singura
alternativă culturală rezonabilă la rasism, împotriva căruia era Heinlein. Multe dintre aceste teorii
sociologice și psihologice au fost criticate sau modificate semnificativ în ultimii cincizeci de ani,
iar modul în care le-a folosit Heinlein poate apărea acum infantil și depășit cititorilor. Criticul
Patterson spunea "Korzybski este privit acum ca un excentric",[52].

Influențe
Alături de Isaac Asimov și Arthur C. Clarke, Heinlein ieste considerat unul dintre cei trei maeștri
din science fiction apăruți în așa numita "Perioadă de aur" a genului, asociați cu John W.
Campbell și cu revista sa Astounding.[53] În anii '50, a fost unul dintre conducătorii mișcării de
scoatere a SF-ului de pe piețele prost plătite și mai puțin prestigioase ale "ghetoului pulp".
Majoritatea operelor sale, inclusiv povestirile, se publică în continuare în numeroase limbi, la
zeci de ani de la publicarea lor și la câteva decenii după moartea autorului.

Robert Heinlein a fost influențat de scriitorul, filozoful și umoristul american Charles Fort,
considerat una dintre influențele majore pentru majoritatea scriitorilor de frunte ai SF-ului
secolului al XX-lea. Heinlein a fost membru al societății International Fortean Organization,
cunoscută și ca INFO, succesoare a Fortean Society. Scrisorile lui Heinlein au fost deseori
expuse pe pereții birourilor de la INFO, iar participarea sa activă în cadrul organizației este
menționată în Jurnalul INFO.
Craterul Heinlein de pe Marte.

El a promovat mișcarea către SF-ul social, care a mers mână în mână cu maturizarea genului și
mutarea de le space opera către o abordare care ținea cont de problemele politice și de
sexualitate. Ca replică la acest curent, subgenul hard science fiction a început să se diferențieze,
dar,paradoxal, Heinlein este considerat o figură marcantă a hard science fictionului, datorită
cunoștințelor sale în domeniul ingineriei și a cercetărilor științifice atent documentate din operele
sale. Heinlein însuși afirma cu mândrie că, în perioada anterioară calculatoarelor de buzunar, el
și soția sa Virginia au lucrat câteva zile la o ecuație matematică ce descria orbita unei rachete
Pământ-Marte, subsumată într-o singură frază în romanul Space Cadet.

Heinlein a avut o influență mare asupra altor scriitori de science fiction. Într-un studiu realizat în
1953 pe tema celor mai importanți scriitori ai genului, el a fost citat cel mai des ca influență.[54]
În 1974, el a câștigat primul premiu Grand Master acordat de Science Fiction Writers of America
pentru întreaga carieră. Criticul James Gifford scria că "Deși mulți alți scriitori au depășit creația
lui Heinlein, mulți se pot lăuda că sunt la fel de influenți ca el. O mulțime de scriitori SF din
perioada antebelică a Epocii de Aur și până în ziua de azi îl consideră pe Heinlein ca stând la
fundamentul carierei lor, modelându-le stilul și povestirile." [55] În afara comunității science
fiction, există câțiva termeni intrați în limbajul comun al limbii engleze care îi sunt atribuiți lui
Heinlein: "waldo", "TANSTAAFL, "moonbat",[56] și "grok".

În 1962, Oberon Zell-Ravenheart (care pe atunci încă își mai folosea numele real, Tim Zell) a
pus bazele Bisericii Tuturor Lumilor, o organizație religioasă neopăgână modelată în multe
privințe după modul în care este tratată religia în Străin în țară străină. Această cale spirituală
include câteva idei din carte, printre care poliamorul, structurile familiale non-clasice,
libertarianism social, diverse ritualuri și acceptarea tuturor căilor religioase ca o singură tradiție.
Deși Heinlein nu a fost membru al Bisericii și nici nu a susținut-o, a existat o corespondență
frecventă între el și Zell și a fost corespondent plătit al revistei ei, Green Egg. Biserica încă mai
există ca organizație religioasă în California, cu membri pe tot globul, rămânânând o parte activă
a comunității neopăgâne din ziua de azi.[57][necesită citare]

Heinlein a reușit să facă din explorarea spațiului un subiect care să pară o posibilitate practică în
ochii publicului. Lucrările publicate de el în The Saturday Evening Post au abordat zborul spațial
într-o manieră faptică, diferită de tonul "exotic" folosit anterior. Filmul-documentar Destination
Moon susținea crearea unei rase spațiale alături de Uniunea Sovietică cu aproape un deceniu
înainte ca această idee să devină una obișnuită, fiind însoțit de o campanie publicitară fără
precedent. Mulți astronauți și alte persoane din cadrul programului spațial american au crescut cu
romanele pentru tineret ale lui Heinlein, lucru evidențiat de atribuirea numelui său unui crater de
pe Marte și a unui omagiu adus de astronauții misiunii Apollo 15 în comunicare radio purtată pe
Lună.[58]

Heinlein a fost invitat să comenteze alături de Walter Cronkite aselenizarea lui Neil Armstrong și
Buzz Aldrin din timpul misiunii Apollo 11. El a subliniat că "acesta este cel mai important
eveniment de până acum din istoria omenirii. Astăzi este ziua de Anul Nou al Anului Unu." [59]

Asteroidul 6312 Robheinlein (1990 RH4) din centura principală, descoperit pe 14 septembrie
1990 de H. E. Holt, a fost numit după el.[60]

În 2001, Academia Forțelor Navale ale SUA a creat Robert A. Heinlein Chair In Aerospace
Engineering.[61]

O campanie activă a avut loc pentru a-l convinge pe Secretarul Dorțelor Navale să numească
noul distrugător de tip Zumwalt DDG-1001 - USS Robert A. Heinlein;[62] totuși, DDG-1001 a
primit numele de USS Monsoor, după Michael Monsoor, un ofițer din forțele speciale
recompensat postum cu Medalia de Onoare în Irak.

Premii SF
 Hugo 1956, pentru romanul Stea dublă
 Hugo 1960, pentru romanul Infanteria stelară
 Hugo 1962, pentru romanul Străin într-o lume străină (Stranger in a Strange Land)
 Hugo 1967, pentru romanul Luna e o doamnă crudă (Moon Is a Harsh Mistress)
 Nebula Grand Master 1975.