Sunteți pe pagina 1din 15

UNIVERSITATEA ”OVIDIUS” DIN CONSTANȚA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE


SPECIALIZAREA-MANAGEMENTUL INSTITUȚIILOR PUBLICE

DISCIPLINA: ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ ȘI INTEGRARE EUROPEANĂ


ANUL I

ROLUL INSTITUȚIILOR

UNIUNII EUROPENE

Masterand: Popa (Silistră) Elena-Alexandra

1
Cuprins:

1. Uniunea Europeană……………………………………………………….…….…..pg. 3

2. Instituții și organisme ale Uniunii Europene…………………………….………….pg. 4

3. Parlamentul European……………………………………….………………………pg. 5

4. Consiliul Uniunii Europene……………………………………….……..….………pg. 6

5. Consiliul European…………………………………………………………..……....pg. 8

6. Comisia Europeană…………………………………………………….....……….…pg. 9

7. Curtea de Justiție a Uniunii Europene…………………………………….....………pg. 10

8. Banca Centrală Europeană…………………………………………….…………….pg. 11

9. Curtea Europeană de Conturi…………………………………………….………….pg. 13

Bibliografie……………………………………………………………………………..pg. 15

2
1. Uniunea Europeană

Uniunea Europeană, cunoscută sub abrevierea UE, este o uniune politică și economică,
care reunește 28 de state membre, și care a luat ființă în anul 1993.
Anterior, aceasta purta denumirea de CEE (1958), Comunitatea Economică Europeană, din
care făceau parte doar șase țări (Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg și Țările de
Jos) și care punea accentul pe consolidarea cooperării economice dintre statele membre,
astfel încât acestea deveneau interdependente și participau la diverse schimburi comerciale.
Comunitatea Economică Europeană evoluează, devenind, treptat, o organizație care nu se
mai preocupă doar de economia și bunăstarea statelor membre, ci începe să acționeze și în
diverse domenii politice, climatice, în sănătate, protecția mediului, relații externe și
securitate, justiție și migrație.
UE este întemeiată pe statul de drept. Toate acțiunile pe care le întreprinde se bazează
pe tratate, asupra cărora au convenit toate statele membre, în mod voluntar și democratic.
De mai bine de o jumătate de secol, continentul european se bucură de pace, populația
trăind la standarde ridicate și având o monedă europeană comună, Euro. O dată cu Uniunea
Europeană au dispărut controalele la frontierele dintre statele membre, astfel încât cetățenii
să poată circula liber pe aproape tot continentul. Totodată, s-a facilitat libera circulație a
bunurilor, serviciilor, capitalului și persoanelor.
Unul dintre obiectivele principale ale Uniunii Europene este promovarea drepturilor omului,
pe plan intern și mondial. Demnitatea umană, libertatea, democrația, egalitatea, statul de
drept și respectarea drepturilor omului sunt valorile intrinsece ale UE. Din 2009, anul intrării
în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Carta drepturilor fundamentale a UE reunește toate
aceste drepturi într-un singur act. Instituțiile UE sunt obligate prin lege să le respecte, la fel
și guvernele statelor membre atunci când aplică legislația europeană.
Uniunea extinsă face în continuare eforturi pentru ca instituțiile europene să fie mai
transparente și mai democratice. Parlamentul European, ai cărui membri sunt aleși prin vot
direct, a fost învestit cu noi prerogative, iar parlamentele naționale joacă acum un rol mai
important, participând la procesul decizional alături de instituțiile europene. De asemenea,

3
cetățenii europeni beneficiază de mai multe mijloace de a participa la procesul politic
european.

2. Instituții și organisme ale Uniunii Europene

Instituțiile Uniunii Europene au fost create pentru a îndeplini atingerea obiectivelor


comune ale statelor membre și de a participa activ în luarea deciziilor.
Potrivit Tratatului de la Lisabona, ”Uniunea dispune de un cadru instituțional care vizează
promovarea valorilor sale, urmărirea obiectivelor sale, susținerea intereselor sale, ale
cetățenilor săi și ale statelor membre, precum și asigurarea coerenței, a eficacității și a
continuității politicilor și a acțiunilor sale”.
Instituțiile Uniunii Europene sunt:
1. Parlamentul European – reprezintă cetățenii și este ales direct de către aceștia;
2. Consiliul Uniunii Europene – reprezintă statele membre;
3. Consiliul European - stabilește orientarea generală și prioritățile politice ale Uniunii

Europene;
4. Comisia Europeană – reprezintă interesele Uniunii în ansamblu;
5. Curtea de Justiție a Uniunii Europene – garantează respectarea dreptului european;
6. Banca Centrală Europeană – răspunde de politica monetară europeană;
7. Curtea Europeană de Conturi - controlează modul de finanţare a activităţilor Uniunii.

”Fiecare instituţie acţionează în limitele atribuţiilor care îi sunt conferite prin tratate, în
conformitate cu procedurile, condiţiile şi scopurile prevăzute de acestea. Instituţiile
cooperează unele cu altele în mod loial”.
Uniunea Europeană dispune și de alte instituții și organisme interinstituționale, precum:
1. Serviciul European de Acțiune Externă - oferă sprijin Înaltului Reprezentant al Uniunii
pentru afaceri externe şi politica de securitate;
2. Comitetul Economic și Social European - reprezintă societatea civilă, angajatorii şi
salariaţii;

4
3. Comitetul Regiunilor - reprezintă autorităţile regionale şi locale;
4. Banca Europeană de Investiții - finanţează proiectele de investiţii ale UE şi sprijină
întreprinderile mici prin intermediul Fondului european de investiţii;
5. Ombudsmanul European – investighează plângerile privind proasta administrare de către
instituţiile şi organismele UE;
6. Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor – are rolul de a asigura protecţia datelor cu
caracter personal ale cetăţenilor;
7. Oficiul pentru Publicaţii – publică informaţii despre UE;
8. Oficiul European pentru Selecţia Personalului – recrutează personal pentru instituţiile şi
organismele UE;
9. Şcoala Europeană de Administraţie organizează cursuri de formare în diverse domenii
pentru personalul instituţiilor UE.

3. Parlamentul European
Parlamentul European reprezintă cetățenii Uniunii Europene, iar din anul 1979 membrii
săi sunt aleși direct de către aceștia. Numărul actual al parlamentarilor este de 751 de
deputați, aleși din cele 28 de state membre, pe o perioadă de 5 ani. Locurile în Parlament
sunt alocate în funcție de mărimea fiecărui stat membru, iar aceștia se grupează în funcție de
afinitățile politice, nu de naționalitate. În prezent există 8 astfel de grupuri politice. Pentru a
se putea constitui într-un grup, acesta trebuie să conțină un număr minim de 25 de deputați.
Există parlamentari care nu fac parte dintr-un astfel de grup, aceștia fiind considerați
neafiliați politic.
Pentru pregătirea ședințelor plenare din cadrul Parlamentului, membrii (deputații) se
constituie în comisii specializate pe anumite domenii. În prezent, există 20 de comisii. O
astfel de comisie poate fi compusă dintr-un numaăr de 25 până la 71 de membri.
Președintele este ales pe o perioadă de doi ani și jumătate, adică jumătate din legislatura
parlamentară, iar acesta are următoarele atribuții: reprezintă Parlamentul în relațiile externe,
supraveghează activitatea Parlamentului, a instituțiilor și organismelor sale, urmărește

5
dezbaterile în plen, se asigură că regulamentul de procedură este respectat și semnează,
împreună cu președintele Consiliului, actele legislative adoptate.
Actualmente, Președintele Parlamentului European este Antonio Tajani, ales pe data de 17
ianuarie 2017, de naționalitate italiană, câștigător cu 351 de voturi din totalul de 633 valabil
exprimate.
România este reprezentată de un număr de 32 de deputați în Parlamentul European, aleși în
anul 2014.
Parlamentul European are următoarele atribuții:
1. Adoptă legi europene, împreună cu Consiliul European;
2. Supraveghează instituțiile europene, în special Comisia și are dreptul de a aproba sau de a
respinge numirea comisarilor;
3. Împreună cu Consiliul, împarte puterea asupra bugetului European și poate adopta sau
respinge bugetul în întregimea sa.

4. Consiliul Uniunii Europene


Consiliul Uniunii Europene, sau Consiliul de Miniștri este instituția care reprezintă
guvernele statelor membre. Cunoscut informal și sub denumirea Consiliul UE, este locul în
care miniștrii din toate țările UE se reunesc pentru a adopta legi și pentru a coordona politici.
Este una dintre principalele instituții cu competențe decizionale ale Uniunii Europene, unde
se întrunesc miniștri naționali din fiecare țară pentru a dezbate și a adopta legislația UE,
pentru a coordona politicile economice ale statelor membre și pentru a încheia acorduri
internaționale și a adopta bugetul UE. Consiliul negociază și adoptă, de obicei împreună cu
Parlamentul European, acte de relevanță directă pentru viața cetățenilor UE și cu un impact
considerabil pe plan internațional.
Consiliul se reunește în diferite formațiuni, în funcție de subiectele abordate. Consiliul
decide cu majoritate simplă (votul favorabil a 15 state membre), cu majoritate calificată
(votul favorabil a 55% din statele membre) sau prin vot unanim (toate voturile favorabile), în
funcție de aspectele în discuție. Aproximativ 80% din legislația Uniunii Europene este
adoptată prin vot cu majoritate calificată.

6
Cele 28 de state membre asigură președinția Consiliului prin rotație, fiecare pentru câte
o perioadă de șase luni. Președinția organizează și prezidează reuniunile din cadrul
Consiliului și al grupurilor sale de pregătire și elaborează compromisuri care pot pregăti
terenul pentru deciziile Consiliului. O singură formațiune a Consiliului nu este prezidată de
președinția prin rotație, și anume Consiliul Afaceri Externe, prezidat de Înaltul Reprezentant
pentru afaceri externe și politică de securitate, care deține, de asemenea, funcția de
vicepreședinte al Comisiei.
Consiliul Uniunii Europene are următoarele atribuții:
1. Negociază și adoptă legislația Uniunii Europene, împreună cu Parlamentul European, prin
intermediul procedurii legislative ordinare, și anume codecizia. Această metodă se utilizează
pentru domenii de politică în care Uniunea Europeană are competență exclusivă, sau
partajată cu statele membre.
2. Coordonează politicile statelor membre, în domenii precum:
- politicile economice și bugetare;
- educație, cultură, tineret și sport;
- politica de ocupare a forței de muncă.
3. Dezvoltă politica externă și de securitate comună a Uniunii Europene pe baza orientărilor
stabilite de Consiliul European. Aceasta include totodată și ajutorul umanitar și pentru
dezvoltare a Uniunii Europene, apărarea și comerțul. Consiliul, împreună cu Înaltul
Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politică de securitate, asigură unitatea,
coerența și eficacitatea acțiunii externe.
4. Încheie acorduri internaționale, mandatând Comisia să negocieze în numele Uniunii
Europene cu țările care nu sunt membre UE și cu organizațiile internaționale. La sfârșitul
acestor negocieri, Consiliul decide semnarea și încheierea acordului, după ce Parlamentul și-
a dat aprobarea.
5. Adoptă bugetul Uniunii Europene împreună cu Parlamentul. Perioada bugetară acoperă un
an calendaristic.

7
5. Consiliul European
Consiliul European este una dintre cele 7 instituții oficiale ale Uniunii și se prezintă sub
formă de summituri, prezidate de un președinte permanent. Consiliul European reunește
liderii Uniunii Europene, pentru a stabili agenda politică a Uniunii.
În anul 1974 a fost creat Consiliul European, ca întrunire informală de dezbatere între șefii
de stat sau de guvern ale țărilor membre UE.
În anul 1992, prin Tratatul de la Maastricht, Consiliul European a dobândit statut și rol
formal.
În anul 2009 devine instituție a Uniunii Europene, cu sediu la Bruxelles.
Consiliul European este format din șefii de stat sau de guvern din toate țările membre,
președintele Comisiei Europene și Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politică de
securitate. Se reunește la convocarea președintelui său, care este ales chiar de către Consiliu,
pentru un mandat de doi ani și jumătate și care poate fi reînnoit o singură dată.
Consiliul European se reunește de obicei de 4 ori pe an, însă există posibilitatea ca
președintele să convoace reuniuni suplimentare pentru a soluționa probleme urgente.
Majoritatea deciziilor sunt adoptate prin consens, cu excepția cazurilor menționate în
tratatele UE, când deciziile sunt adoptate în unanimitate sau cu majoritate calificată. În
situația în care se recurge la vot, atât președintele Consiliului European, cât și cel al
Comisiei, nu au dreptul de a participa la vot.
Atribuțiile Consiliului European sunt următoarele:
1. Stabilește orientarea generală și prioritățile politice ale Uniunii Europene, dar nu adoptă
acte legislative;
2. Tratează chestiuni complexe și sensibile care nu pot fi soluționate la niveluri mai joase de
cooperare interguvernamentală;
3. Definește politica externă și de securitate comună a Uniunii Europene, ținând cont de
interesele strategice ale Uniunii și de implicațiile în domeniul apărării;
4. Desemnează și numește candidați la anumite posturi de importanță majoră la nivelul UE,
cum ar fi BCE și Comisia Europeană.

8
6. Comisia Europeană
Comisia Europeană apără interesul general al Uniunii Europene, propunând acte
legislative, asigurând respectarea acestora și implementând politicile și bugetul Uniunii. S-a
înființat în anul 1958 și este organul executiv al Uniunii, independent din punct de vedere
politic. Este responsabilă cu elaborarea de propuneri de noi acte legislative și cu punerea în
aplicare a deciziilor Parlamentului European și ale Consiliului UE.
Conducerea politică este exercitată de o echipă formată din 28 de comisari (câte unul din
fiecare stat membru), în fruntea cărora se află președintele Comisiei. Acesta decide de ce
domeniu politic răspunde fiecare comisar.
Colegiul comisarilor este alcătuit din președintele Comisiei, cei șapte vicepreședinți, inclusiv
prim-vicepreședintele și Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de
securitate, și alți 20 de comisari responsabili pentru diverse portofolii.
Președintele Comisiei este nominalizat de liderii naționali în cadrul Consiliului
European, pe baza rezultatelor obținute la alegerile pentru Parlamentul European. Pentru a fi
ales, candidatul propus are nevoie de sprijinul majorității membrilor Parlamentului.
Candidatul la funcția de președinte îi selectează pe potențialii vicepreședinți și comisari pe
baza sugestiilor primite din partea țărilor UE. Lista persoanelor nominalizate trebuie să fie
aprobată de liderii naționali în cadrul Consiliului European. Fiecare candidat se înfățișează
apoi în fața Parlamentului European, pentru a-și prezenta viziunea și pentru a răspunde la
întrebări. Echipa formată din candidații nominalizați este apoi supusă votului în Parlamentul
European. În cele din urmă, Consiliul European decide, cu majoritate calificată, numirea în
funcție a comisarilor.
Președintele definește direcția politică generală a Comisiei, ceea ce le permite apoi
comisarilor să stabilească obiectivele strategice și să elaboreze programul anual de lucru.
Deciziile sunt luate pe baza responsabilității colective. Toții comisarii sunt egali în cadrul
procesului decizional și răspund, în aceeași măsură, pentru deciziile luate. Ei nu dețin
competențe decizionale individuale, decât dacă primesc o autorizație specială în anumite
situații.

9
Comisia Europeană are următoarele atribuții:
1. Propune noi acte legislative
Este instituția abilitatată a Uniunii Europene, care propune acte legislative, pe care le
înaintează apoi spre adoptare Parlamentului și Consiliului ( protejează interesele UE și ale
cetățenilor săi cu privire la chestiunile care nu pot fi abordate în mod eficient la nivel
național; soluționează chestiuni tehnice, prin consultarea experților și cetățenilor);
2. Gestionează politicile Uniunii Europene și alocă fonduri europene
Comisia Europeană stabilește prioritățile de cheltuieli ale UE, împreună cu Consiliul și
Parlamentul, elaborează bugetele anuale și le trimite spre aprobare către Parlament și
Consiliu; controlează cheltuielile;
3. Garantează respectarea legislației Uniunii Europene
Alături de Curtea de Justiție, Comisia are responsabilitatea de a se asigura că legislația UE se
aplică în mod adecvat în toate statele membre;
4. Reprezintă Uniunea Europeană pe scena internațională
Se exprimă în numele tuturor țărilor din cadrul Uniunii Europene în cadrul instanțelor
internaționale și negociază acorduri internaționale în numele UE.

7. Curtea de Justiție a Uniunii Europene


Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) se asigură că legislația UE este
interpretată și aplicată în același mod în toate țările UE și garantează că țările și instituțiile
UE se supun dreptului european.
S-a înființat în anul 1952 și are rolul de a interpreta legislația Uniunii Europene, pentru a se
asigura că aceasta se aplică în același mod în toate țările membre și soluționează litigiile
juridice dintre guvernele naționale și instituțiile europene.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene este formată din două instanțe:
1. Curtea de Justiție se ocupă de cererile de hotărâre preliminară adresate de instanțele
naționale și de anumite acțiuni în anulare și recursuri.
2. Tribunalul se pronunță asupra acțiunilor în anulare introduse de persoane fizice,
întreprinderi și, în anumite cazuri, de guvernele UE. În practică, această instanță se ocupă în

10
principal cu legislația privind concurența, ajutorul de stat, comerțul, agricultura și mărcile
comerciale.
Judecătorii și avocații generali sunt numiți de statele membre, de comun acord, pentru un
mandat de 6 ani, care poate fi reînnoit. Judecătorii din cadrul fiecărei instanțe aleg
un președinte, pentru un mandat de 3 ani, care poate fi reînnoit.
În cadrul Curții de Justiție, pentru fiecare caz se desemnează un judecător și un avocat
general, iar cazurile sunt evaluate în două etape:
- etapa scrisă – părțile dau declarații scrise în fața Curții;
- etapa orală – audierea publică, unde avocații ambelor părți pledează în fața judecătorilor și
a avocatului general.
Procedura Tribunalului este similară, cu deosebirea că majoritatea cazurilor sunt soluționate
de 3 judecători și nu există avocați generali.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene are următoarele atribuții:
1. Garantează aplicarea corespunzătoare a legislației europene;
2. Anulează acte legislative ale Uniunii Europene, dacă se consideră că un anumit act
legislativ încalcă drepturile fundamentale sau tratatele Uniunii;
3. Garantează acțiunile venite din partea Uniunii Europene, astfel încât, în cazul în care
Parlamentul, Consiliul și Comisia nu adoptă anumite decizii, CJUE poate lua măsuri;
4. Sancționează instituțiile Uniunii Europene în cazul în care o persoană sau întreprindere a
avut de suferit de pe urma acestora.

8. Banca Centrală Europeană


Banca Centrală Europeană (BCE) a luat ființă în anul 1998 și are rolul de a gestiona
moneda Euro și a pune în aplicare politica economică și monetară a Uniunii Europene.
Scopul său principal este să mențină stabilitatea prețurilor, sprijinind astfel creșterea
economică și crearea de locuri de muncă.
Președintele Băncii Centrale Europene reprezintă instituția la reuniunile europene și
internaționale la nivel înalt.
Banca Comercială Europeană dispune de trei organisme decizionale:

11
1. Consiliul guvernatorilor – este principalul organ decizional, alcătuit din Comitetul
executiv și din guvernatorii băncilor centrale din zona euro. Are rolul de a analiza evoluțiile
economice și monetare, de a defini politica monetară a zonei euro și de a fixa ratele
dobânzilor la care băncile comerciale pot obține bani de la BCE.
2. Comitetul executiv gestionează activitățile cotidiene ale BCE, fiind format din președinte,
vicepreședinte și alți 4 membri desemnați de liderii țărilor din zona euro, pentru un mandat
de 8 ani. Acesta aplică politica monetară, gestionează operațiunile zilnice, pregătește
reuniunile Consiliului guvernatorilor și exercită competențele pe care acesta din urmă i le
deleagă.
3. Consiliul general are rol de consultanță și coordonare, format din președintele și
vicepreședintele BCE și din guvernatorii băncilor centrale din toate statele membre.
Contribuie la acțiunile de consultare și coordonare și oferă sprijin țărilor care se pregătesc să
adere la zona euro.
Banca Centrală Europeană are următoarele atribuții:
1. Fixează rata dobânzilor la care acordă credite băncilor comerciale din zona euro,
controlând astfel masa monetară și inflația;

2. Gestionează rezervele valutare străine din zona euro, precum și cumpărarea și


vânzarea de valută pentru a echilibra cursurile de schimb;

3. Se asigură că instituțiile și piețele financiare sunt supravegheate corespunzător de


către autoritățile naționale și că sistemele de plăți funcționează corect;

4. Garantează siguranța și soliditatea sistemului bancar european;

5. Autorizează tipărirea de bancnote euro de către țările din zona euro;

6. Monitorizează evoluția prețurilor și evaluează riscul pe care aceasta îl poate


reprezenta pentru stabilitatea prețurilor.

12
9. Curtea Europeană de Conturi

Curtea Europeană de Conturi a luat ființă în anul 1977 și are rolul de a


verifica dacă fondurile UE sunt colectate și utilizate corect, ajutând la îmbunătățirea
gestiunii financiare a UE. În calitatea sa de auditor extern independent, Curtea
Europeană de Conturi apără interesele contribuabililor din UE. Nu dispune de
puteri juridice, dar are misiunea de a îmbunătăți gestionarea bugetului UE de
către Comisia Europeană și de a raporta pe marginea situației financiare a Uniunii.

Membrii Curții sunt numiți de Consiliu, după consultarea Parlamentului, pentru


un mandat de 6 ani, care poate fi reînnoit. Membrii își aleg un președinte, pentru un
mandat de 3 ani care, de asemenea, poate fi reînnoit.

Curtea de Conturi efectuează 3 tipuri de audit:

1. Audit financiar - examinează conturile pentru a verifica dacă acestea reflectă cu


acuratețe situația financiară, rezultatele și fluxurile de numerar din exercițiul
financiar încheiat.

2. Audit de conformitate - verifică dacă tranzacțiile financiare respectă regulile.

3. Audit al performanței - verifică dacă finanțarea UE își atinge obiectivele


utilizând cât mai puțin resurse, într-un mod cât mai economic.

Curtea este constituită din grupuri de audit numite camere. Acestea pregătesc
rapoarte și avize care sunt adoptate de membrii Curții, devenind astfel oficiale.

Curtea Europeană de conturi are următoarele atribuții:

1. Auditează veniturile și cheltuielile UE, pentru a verifica dacă fondurile au fost


colectate și cheltuite corect, dacă au fost utilizate în așa fel încât să producă valoare
adăugată și dacă au fost contabilizate corespunzător;

13
2. Verifică toate persoanele și organizațiile care gestionează fonduri UE, efectuând
inclusiv controale la fața locului în instituțiile UE (în special în cadrul Comisiei
Europene), în țările membre și în țările care primesc ajutor din partea UE;

3. Formulează constatări și recomandări în rapoartele de audit, destinate Comisiei


Europene și guvernelor naționale;

4. Raportează suspiciuni de fraudă, corupție sau alte activități ilegale către Oficiul
European de Luptă Antifraudă (OLAF);

5. Elaborează un raport anual pentru Parlamentul European și Consiliul UE, pe care


Parlamentul îl examinează înainte de a decide dacă să aprobe sau nu modul în care
Comisia gestionează bugetul UE;

6. Publică avize formulate de experți, menite să ajute factorii politici să ia cele mai
bune decizii pentru o utilizare cât mai eficientă și transparentă a fondurilor
europene.

14
Bibliografie

1. Dobre Florin, Drept maritim - parte generală, Editura Sitech, Craiova, 2016

2. Dobre Florin, Politica transporturilor în Uniunea Europeană, Editura Sitech,


Craiova, 2016

3. Dobre Florin, Riscuri și asigurări în transportul maritim, Editura Sitech, Craiova,


2016

4. Dobre Florin, Soluționarea conflictelor în transportul pe apă, Editura Sitech,


Craiova, 2016

5. Dumitru Mazilu, Integrarea europeană, Drept comunitar și instituții europene,


Editura Lumina Lex, București

6. Agape Cosma, Dominte Nicoleta-Rodica, Structuri ale Uniunii Europene.


Elemente de legislație specifică, Editura Economică, București

15

S-ar putea să vă placă și