Cucerirea Transilvaniei de catre maghiari-cucerirea unei natii

Dir. Prof. Stoicescu Viorica-Scoala cu cls. I-VIII, nr.98 Avram Iancu, Bucuresti,
sec IV.
Prof. Sturzu Elena-Stefania, Scoala cu cls.I-VIII, nr.98 Avram Iancu, sec IV.

Sectiunea I – sec IX-1438

Transilvania vechi pamant romanesc asa cum arata dovezile

arheologice dar si izvoarele istorice scrise, a fost de-a lungul timpului
scena unor mari framantari politice si sociale.
La sfarsitul secolului al-IX-lea, in vecinatatea sa, s-a asezat un
popor nou, ungurii sau maghiarii. Acesta este un popor de origine
fino-ugrica ce este inrudit ca limba si ca neam cu poporul finlandez.
Venind din partea Muntilor Altai, maghiarii, au inaintat succesiv spre
apus ocupand regiunile de stepa dintre cursul mijlociu al Volgai si
Muntii Ural, apoi cele dintre Nipru si Don, pentru a ajunge in Nordul
Marii Negre, intr-o regiune pe care au numit-o Athelkuz. Nici aici nu
au ramas multa vreme deoarece sub presiunea altui popor nomad,
este vorba de pecenegi, au plecat mai departe si, trecand pe la Nord
de spatiul romanesc s-au asezat in Pannonia. Prin unirea celor sapte
triburi sub conducerea unui singur sef, Arpad, maghiarii au format in
Pannonia un stat.
Initial, maghiarii au incercat sa se extinda spre Vest, realizand
expeditii in spatiul german, pana cand Otto I cel Mare i-a infrant in
anul 955 la Lechfeld. In aceasta situatie, maghiarii si-au indreptat
privirile spre Sud (unde au intalnit rezistenta mult mai mare a
Imperiului Bizantin) si Rasarit (incepand cucerirea Transilvaniei). La
inceputul secolului al-XI-lea, sub conducerea regelui Stefan, ei s-au
crestinat in ritul romano-catolic fiind sprijiniti in campaniile lor de
cucerire, de acum inainte, de papalitate.
La inceputul cuceririi Transilvaniei de catre maghiari , acestia
au gasit aici o numeroasa populatie romaneasca alaturi de cea slava
asa cum, notarul Anonynus al regeluli maghiar Bella al-III-lea
mentioneaza in lucrarea sa ,, Faptele ungurilor”. Conform acestui
izvor istoric, romanii erau organizati in voievodate conduse de
,,ducele” Menumorut in zona Bihorului sau a Crisanei de azi cu
centrul la Biharea, de Glad in Banat ce avea centrul la Cuvin si de
Gelu in inima Transilvaniei ce isi avea capitala la Dabaca. In
confruntarile militare care au avut loc intre liderii romanilor si
conducatorul maghiar Arpad, primii au iesit invinsi. Luptele coroanei
maghiare cu voievodatele din interiorul arcului carpatic vor continua si
in secolul al-XI-lea. Datorita scrierii ,, Vietii Sfantului Gerard” ne este
facut cunoscut episodul ce ii are ca protogonisti pe voievodul
banatean Ahtum si regele Stefan I. Cauza se pare ca a fost vamuirea
sarii regale de catre voievodul roman, indrazneala care, in cursul
conflictului ce a urmat, l-a costat viata.
Tot in primii ani ai secolului al-XI-lea se manifesta si
confruntarea dintre voievodul roman Gyula, care a refuzat sa
raspunda misiunii apostolice a regelui Stefan de a imbratisa
catolicismul. Tara sa a fost ocupata undeva intre anii 1002-1003.
Anihilarea formatiunilor politice din Banat si Transilvania nu a
fost urmata imediat de stapanirea regatului maghiar asupra acestor
teritorii. Luptele pentru tron, anarhia interna, presiunea Imperiului
Romano-german sau a pecenegilor a amanat inca o jumatate de
secol ofensiva Arpadienilor, care se vor impune treptat dupa 1050
pana in prima jumatate a secolului al-XIII-lea. Astfel, este cunoscut ca
abia in 1075 si in anii urmatori cetatile Turda, Biharea au intrat in
stapanirea regilor maghiari. Prezenta in documente la 1111 a unui
,,Mercurius princeps Ultrasylvanus” arata efortul de a incorpora
administrativ si juridic Transilvania, Ungariei, desi nu exista nici o
dovada ca aceasta functie ar fi fost exercitata.
In cadrul procesului de cucerire al Transilvaniei de catre
maghiari putem sa identificam mai multe mijloace utilizate de acestia.
In primul rand, maghiarii au utilizat, intr-o prima faza, mijloacele
militare anexand diferite teritorii si cetati de aparare ale romanilor.
Din punct de vedere al mijloacelor administrative mentionam
organizarea comitatelor. Primul dintre acestea a fot Bihorul organizat,
fiind in anul 1111. A fost urmat de Crasna si Dabaca in 1164, Cluj,
Alba si Timis in 1177, Solnoc si Satu Mare in 1187, Cenad in 1197,
Carasul in 1200 pentru ca in primii ani ai secolului al-XIII-lea sa
urmeze Aradul, Zarandul si Tarnava.
In plan politic au urmarit impunerea in Transilvania a unor
realitati specifice feudalismului apusean dar au fost fortati de
imprejurari sa pastreze si realitatile organizatorice specifice spatiului
romanesc. Simbolic in acest sens este incercarea nereusita de a
impune principatul in fata voievodatului romanesc. Esecul este ilustrat
de pomenirea in izvoare a voievodului Leustachie in anul 1176.
In ceea ce priveste calea etnica maghiarii au inteles sa
colonizeze in Transilvania populatii straine precum sasii si secuii. Cu
scopul de a apara granitele de primejdia nomazilor turanici si cu
intentia de a stimula dezvoltarea economica aTransilvaniei, coroana
maghiara a colonizat in secolele XII-XIII in interiorul arcului carpatic
pe secui si sasi. Primii de origine turanica, au participat impreuna cu
maghiarii la cucerirea Pannoniei si ulterior la expeditia impotriva lui
Menumorut. Motivele pentru care se vor aseza mai intai in Bihor, apoi
in zona Tarnavelor, in fine in Subcarpatii rasariteni par a masca limita
miscatoare in timp a penetratiei maghiare in Transilvania, careia
secuii i-au servit drept avangarda. In schimbul obligatiilor militare le-a
fost ingaduit sa-si pastreze vechea organizare juridica, politica si
social-economica. Cronicarul Simon de Keza ne relateaza in cronica
sa, faptul ca secuii au convietuit pasnic alaturi de romani,
imprumutand de la acestia mai multe elemente de civilizatie, port,
scris si modalitati de a-si realiza casele. Sasii au venit in Transilvania
in mai multe valuri, impinsi de transformarile social-economice din
lumea germana: flandresii intre 1192-1196, urmati de teutonici veniti
din zona Rinului si a Moselei, si in final grupul cel mai numeros,
saxonii, care vor coloniza imprejurimile Sibiului, Tarnavei Mari,
centrului minier de la Rodna si Tara Barsei.
Orasele intemeiate de acestia sunt orase de tip burg si au avut
o importanta contributie la dezvoltarea comertului si mestesugurilor
din zonele respective-Sibiu-Hermannstadt, Brasov-Kronstadt,
Sighisoara-Schessburg, Medias, Bistrita etc. In anul 1224, regele
maghiar Andrei al-II-lea a consfintit prin Bula de aur a sasilor-
Andreanum -dependenta acestora fata de regalitatea maghiara dar si
privilegiile de care ei beneficiau.
In plan religios lucrurile au avut, consecinte mult mai grave
pentru populatia romaneasca de rit ortodox. Tendinta de suprimare a
autonomiilor romanesti din aria de expansiune a regalitatii maghiare a
fost insotita de efortul de unificare confesionala a regatului sub egida
bisericii catolice, prin inlaturarea celorlalte confesiuni si religii. Urmarit
doar intermitent in secolul al-XIII-lea din cauza crizei de lunga durata
a regatului arpadian, efortul de unificare confesionala, de realizare a
idealului de unitate de credinta ,, unitas fidei”, inteleasa ca
fundament al trainiciei regatului, a fost urmarita riguros in secolul
alXIV-lea de regii angevini, indeosebi de Ludovic I.
In vederea atingerii acestei unitati de credinta , in Transilvania
au fost colonizate ordine calugaresti predicatoare precum dominicanii
si franciscanii dar si cavaleresti precum ioanitii sau teutonii.
Politica lui Ludovi I de Anjou, in aceasta directie, efortul sau de
a realiza unitatea de credinta a regatului sau, a cunoscut formele cele
mai virulente in etapele cand s-a manifesta acut antagonismul dintre
coroana ungara si statele romane recent constituite la sud si rasarit
de Carpati. In 1365 si 1366, ani cand s-a aflat in acelsi timp in razboi
cu Tara Romaneasca si cu Moldova, Ludovic I a adoptat masuri
drastice in Transilvania atat impotriva confesiunii ortodoxe cat si a
paturii nobiliare romane, cnezii. Acum, regele refuza sa mai
recunoasca cnezilor romani calitatea nobiliara pe temeiul pozitiei lor
traditionale si dreptul de a stapani pamantul cu calitatea nobiliara,
daca aceasta nu le era confirmata prin diplome regale, iar acordarea
diplomelor era conditionata de aparteneta la credinta catolica.
Aceasta atitudine a forst dublata de o apriga prigoana impotriva
clerului ortodox. Aceasta a atins parorxismul in ultima perioada a
domniei sale iar cel mai zelos aplicator al ei a fost misionarul
franciscan Bartolomeu de Alverna.
Politica lui Ludovic I de Anjou fata de romanii din Transilvania a
dus la desavarsirea constituirii sistemului de guvernare al
Transilvaniei bazat pe recunoasterea religiei ,,recepte”-catolica si a
dreptului de participare la guvernarea tarii doar a ,,natiunilor” care
recunosteau aceasta religie, nobilii unguri, sasi si secui adica, starile
privilegiate ale celor trei etnii.
Din punct de vedere organizatoric, Transilvania a fost integrata
regatului maghiar, pastrandu-si autonomia in raport cu Coroana
maghiara. In fruntea sa se afla voievodul ce avea atributii
administrative, juridice si militare. Acesta era numit de regele Ungariei
cu acordul nobilimii transilvanene dar s-au remarcat si cazuri cand
regele doar confirma decizia nobilimii. Unii voievozi au reusit sa
fondeze adevarate dinastii (familiiile Lackfi si Csaki). La rascrucea
secolelor al-XIII-lea si al-XIV-lea, Roland Borsa (1288-1293) si
Ladislau Kan (1294-1315) au actionat ca adevarati suverani, complet
desprinsi de regatul feudal maghiar.
Daca intr-o prima etapa romanii au putut participa la viata
politica a voievodatului ulterior Diplomelor angevine, prezenta lor a
fost indepartata. Astfel, in Transilvania, adunarea generala a nobililor-
1283 avea, mai cu seama atributii judecatoresti si cuprindea, la
inceput, si reprezentanti ai romanilor-1291 si 1355. Prin diplomele
regale din 1366, regele Ungariei, a luat masuri impotriva romanilor
,,razvratiti din Transilvania”, legati prin aceeasi limba si credinta de
fratii lor de peste munti. De acum inainte, calitatea de nobil este
conditionata de apartenenta la catolicism iar nobilii si cnezii romani
sunt eleminati din viata politica.
Din punct de vedere social, in Transilvania a avut loc anihilarea
boierimii de origine romana si consolidarea pozitiilor nobilimii
maghiare, prin constituirea de domenii si sporirea numerica a
taranimii aservite. Aceasta din urma datorita sporirii censului in bani,
si a dijmelor, introducerea nonei, dare suplimentara din produse si
modalitatiilor agravante de prelevare a dijmei bisericesti (episcopul
catolic de Alba-Iulia, Gheorghe Lepes, a decis strangerea dijmelor o
data pentru trei ani, darile restante urmand a fi achitate in moneda
noua, cu o valoare mai mare si mai greu de procurat), ingradirea
dreptului iobagilor de a-si lasa mostenire bunurile ca si dreptul lor
traditional de a se stramuta liber de pe un domeniu pe altul, s-au
ridicat la lupta in anul 1437. Taranii din regiunea Somesului, au
atacat castelele distrugand arhivele nobiliare si si-au instaurat tabara
pe dealul Bobalna, ce avea sa dea si numele rascoalei. Dupa o prima
infruntare armata, incheiata cu victoria rasculatiilor la 6 iulie 1437, in
fata Conventului de la Cluj-Mamastur s-a incheiat o conventie intre
reprezentantii nobilimii si ai taranimii. Prin buna intelegere erau
stabilite raporturile reciproce si era recunoscut dreptul de stramutare.
Anual pe dealul Bobalna delegati ai celor 2 parti urmau a se intalni
pentru a stabili daca intelegerile au fost respectate. Din consiserente
tactice, marea nobilime a atras de partea sa clerul superior si pe
fruntasii sasi si secui cu care a incheiat la Capalna ,, Uniunea celor
trei natiuni”-,,Unio Trium Nationum”, o alianta a celor trei categorii
privilegiate din Transilvania din care erau exclusi cei mai numerosi
locuitori ai tarii.
Consolidarea pozitiei nobilimii s-a reflectat si in noile intelegeri
de la Apatiu din 6 octombrie 1437 prin care, intre altele se renunta la
adunarile anuale de pe dealul Bobalna. Ultimul episod al rascoalei s-
a consumat in iarna anului 1437-1438. Cu ajutor primit de la secui si
de la rege, nobilimea a contratacat si a inabusit rascoala. La
inceputul anului 1438, ultima pozitie a rasculatiilor, orasul Cluj, a carei
saracime aderase la miscare, e ocupata de nobili.
Confirmand o indelungata evolutie ,,uniunea” celor trei ,,natiuni”
a consacrat sistemul constitutional al Transilvaniei, care avea sa
dainuiasca timp de cateva secole.
Desi majoritara, populatiei romane din Transilvania, cu certe
origini romanice, i s-au negat pentru secole de-a randul drepturile
sale naturale. Acest lucru s-a perpetuat si dupa intarea Transilvaniei
sun suzeranitatea otomana, in 1541 si dupa intrarea in componenta
Imperiului Habsburgic, dupa 1699 dar si dupa realizarea dualismului
austro-ungar. Incercarilor inaintasilor nostrii care s-au luptat pentru
castigarea drepturilor politice pentru romanii ardeleni trebuie sa ne
adaugam noi si generatiile viitoare pentru pastrarea vie a memoriei
lor dar si pentru indepartarea unor tendinte autonome sau separatiste
promovate de elita politica maghiara.

Bibliografie:
1.Mihai Barbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Serban
Papacostea, Pompiliu Teodor, Istoria Romaniei, Ed. Enciclopedica,
Bucuresti, 1998.
2.R.Popa, Tara Maramuresului in veacul al-XIV-lea, editia a-II-a,
Bucuresti, 1988.
3.I. Moga, Voievodatul Transilvaniei. Fapte si interpretari
istorice, Sibiu, 1984.
4. David Prodan, Iobogia in Transilvania,Bucuresti, 1967.
5.L.Demeny, Rascoala de la Bobalna 1437-1438, Bucuresti,
1960.