Litia

1. Ce este Litia şi cand se săvarşeşte

La unele din bisericile de enorie (mai mult la oraşe), in ajunul sărbătorilor mari
(praznice, sfinţi cu Priveghere, hramuri), iar la mănăstiri şi in ajunul duminicilor se
uneşte cu Vecernia o randuială deosebită, numită Lilie. Ea nu constituie o slujbă
aparte, de sine stătătoare, neavand nici formulă de binecuvantare la'inceput, nici
formulă de incheiere (otpust); de aceea nu se săvarşeşte niciodată singură, ci se
incadrează fie in slujba de seară (Vecernia sau Privegherea), fie (mai rar) in cea de
dimineaţă (Utrenia),
Acest serviciu liturgic, propriu la inceput mănăstirilor, nu este generalizat sau
practicat in toate bisericile de enorie, deoarece el nu face parte dintre cele şapte Laude
oficiale ale cultului ortodox, adică slujbele care alcătuiesc oficiul divin al unei zile
liturgice şi care au un caracter normativ şi obligatoriu, atat pentru bisericile mănăstireşti
şi catedrale, cat şi pentru cele de enorie (Vecernia, Pavecerniţa, Miezonoptica,
Utrenia şi Ceasurile), De aceea, in bisericile de enorie Litia se oficiază numai sporadic,
mai mult pe la oraşe şi mai rar la sate.

2. Randuiala Litiei

In ceea ce priveşte randuiala Litiei, putem distinge două variante principale:

Una mănăstirească - adică Litia aşa cum se săvarşeşte de regulă in mănăstiri, incadrată
in serviciul Privegherii; aceasta este randuiala corectă şi completă a Litiei; Alta, mai
simplă, care se oficiază de obicei in bisericile de enorie, unită numai cu Vecernia.
Cand se face Litia, se aşază din vreme in mijlocul bisericii, sub policandru, o
masă pe care se pun: mitose, o sticluţă cu vin, alta cu untdelemn şi un vas mic (o
farfurioara.) cu puţin grau, aşezate in chip de cruce, astfel: artosele spre răsărit, graul spre
apus, vinul spre miazănoapte, iar untdelemnul spre miazăzi (a se vedea Fig. 1 de mai
sus). Se pun, de asemenea, sfeşnice mici cu lumanări aprinse sau trei lumanări aşezate
cruciş. Făcandu-se, după regulă, slujba Vecerniei mari (vezi in urmă, cap. III), indată
după ecfonisul de dinaintea Stihoavnei („Fie stăpanirea impărăţiei Tale binecuvantată...”),
cantăreţii incep să cante stihurile Litiei, sau, cel puţin, „Slavă...” de la Litie, iar preotul,
cu capul acoperit, ţinand cădelniţa in dreapta şi precedat de un purtător de lumină
(sfeşnic), iese pe uşa de miazănoapte a altarului (uşile impărăteşti fiind inchise)
şi merge in pronaos, unde se aşază cu faţa spre răsărit in faţa unei mese (unui analog),
pe care unii aşază şi icoana sărbătorii şi langă care se pune şi un sfeşnic cu lumină
aprinsă sau două sfeşnice, de o parte şi de alta. Cand este şi diacon, ei merge inaintea
preotului, ţinand cădelniţa.
Aici preotul cădeşte masa in cele patru laturi, icoanele din pronaos şi pe
credincioşi (dacă este şi diacon, el merge cu lumanare inaintea preotului); iar după ce
cantareţu a terminat de cantat stihirile („Slava”) de la Litie, diaconul (dacă nu este diacon,
preotul insuşi) rosteşte ectenia Litiei, din Liturqhier („Mantuieşte, Dumnezeule, po- ^
pomi Tău...” etc.). La ultimul alineat al ecteniei se face pomenirea nominală a celor
pentru care s-au adus (de obicei se pomenesc acum numai credincioşii vii). Dupa ;
ecfonisul ecteniei, preotul, cu faţa spre credincioşi, zice: „Pace tuturor!”; diaconul
(preotul): „Capetele noastre...”. Credincioşii ingenunchează, iar preotul, cu capul
descoperit, citeşte cu glas mare rugăciunea Litiei: „Stăpane, mult-Milostive...” (după
tipicele vechi, preotul o citeşte cu faţa spre apus).
După aceasta, cler şi credincioşi, precedaţi de purtătorii luminilor, se intorc în
naos, in timp ce cantăreţii continuă slujba Vecerniei, cantand stihirile Stihoavnei, şi
celelalte pană la tropare. Clerul se aşază in faţa mesei cu artosele şi cu celelalte prinoa
se, iar după ce a rostit ecfonisul rugăciunii „Tatăl nostru...”, preotul (cu capul acoperit)
cădeşte in cele patru laturi ale mesei cu prinoasele, ocolind-o imprejur, fara să-şi
plece capul (cand este şi diacon, el stă in faţa preotului, cu lumanarea aprinsă). In
timpul cădirii se cantă troparele randuite, incepand de obicei preotul (primul tropar'),
continuand cantăreţii (al doilea tropar) şi incheind preotul impreună cu cantăreţii şi
credincioşii (al treilea tropar).
După a treia inconjurare şi cădire a mesei, preotul cădeşte, in continuare, icoanele
impărăteşti, iconostasul, jeţul arhieresc, apoi clerul şi pe credincioşi, incheind cădirea in
faţa mesei cu artosele. După cădire şi cantarea troparelor, preotul ia in mana dreaptă un
artos, face cu el semnul crucii peste celelalte şi il aşază la loc (unii il şi sărută, inainte de
a-1 pune la loc, pe masă). Diaconul (preotul, dacă nu este diacon) zice: „Domnului să ne
rugăm !”, iar preotul, cu capul descoperit, citeşte rugăciunea pentru binecuvantarea
prinoaselor de pe masă („Doamne lisuse FIristoase, Dumnezeul nostru...”); cand spune:
„insuţi binecuvantează...”, face semnul binecuvantării intai spre artoase, apoi pe rand,
spre celelalte prinoase de pe masă. După aceea, preotul işi acoperă capul, iar cantăreţii
cantă (ca şi la sfarşitul Liturghiei): „Fie numele Domnului binecuvantat...” (Ps. CXII, 2),
de trei ori. Apoi preotul (clerul) cantă: „Bogaţii au sărăcit...” iar cantăreţii repetă aceeaşi
cantare de incă două ori, in timp ce preotul ia un artos, il sărută, il frange in chipul crucii
şi il pune inapoi pe masă.
Preotul merge apoi pe treptele altarului şi, cu faţa spre credincioşi, ii
binecuvantează, zicand: „Binecuvantarea Domnului peste voi...”. Cantăreţii: „Amin.
Slavă intru cei de sus, lui Dumnezeu...” (de trei ori) şi se incepe citirea celor şase psalmi
ai Utreniei, continuandu-se astfel serviciul Privegherii, in timp ce preoml, mergand in
altar pe uşa dinspre miazăzi, citeşte acolo primele şase rugăciuni ale dimineţii (a se vedea
mai departe, la serviciul Utreniei sărbătorilor). In timpul cantării Laudelor, preoml iese la
tetrapod (iconostas) şi ii miruieşte pe credincioşi. Tot atunci se impart şi artosele
binecuvantate, care s-au tăiat intre timp in bucăţi.

Rezumată intr-o schemă grafică, randuiala Litiei mănăstireşti (incadrată in serviciul

Privegherii) este următoarea:

Preotul (din sfantul altar), ecfonisul: „Fie stăpanirea impărăţiei Tale binecuvantată...”;
Cant.: Stihirile (sau numai „Slava...”) Litiei, concomitent cu ieşirea clerului din
altar, pe uşa de nord, mergerea in pronaos şi cădirea in jurul mesei (analogului) cu
icoana sărbătorii, şi in tot pronaosul;
Preotul (diaconul, dacă este), ectenia Litiei: „Mantuieşte, Dumnezeule, poporul
Tău...”;
Preotul: „Pace tuturor !”;
Preotul (sau diaconul): „Capetele noastre...”;
Preotul: Rugăciunea Litiei: „Stăpane, mult-Milostive...”;
Cant.: Stihoavna Vecerniei - concomitent cu mergerea cierului in naos, „Acum
liberează...”, rugăciunile incepătoare („Sfinte Dumnezeule...” şi celelalte.
Preotul: intreita inconjurare şi cădire a mesei cu prinoaseie, concomitent cu cantarea
troparelor randuite, de către cler şi cantăreţi (credincioşi);
Preotul: Rugăciunea pentm binecuvantarea prinoaselor: „Doamne Iisuse Hristoase,
Dumnezeul nostru...”;
Cant.: „Fie numele Domnului binecuvantat...” (de trei ori);
Preoul şi cant.: „Bogaţii au sărăcit...” (de trei ori: o dată clerul, de două ori
cantăreţii).
Preotul: Frangerea simbolică a artosului binecuvantat, mergerea pe solee şi
binecuvantarea finală: „Binecuvantarea Domnului peste voi...” sau otpustul Vecerniei,
dacă nu se face Priveghere.

b) La bisericile de enorie, unde in ajunul sărbătorilor mai importante de obicei nu se

face Priveghere, ci numai Vecernia unită cu Litia, aceasta din urmă se face mai simplu,
cu următoarele deosebiri faţă de serviciul mănăstiresc, descris pană aici:
Ieşirea din altar a preoţilor pentm inceperea Litiei se face prin uşile impărăteşti,
care răman deschise. intreaga slujbă a Litiei se oficiază in naos, langă masa cu
prinoaseie (cu litierul), unde clericii se aşază de la inceput. Unii adaugă partea finală a
Vecerniei (de la Stihoavnă inainte), intre prima parte a Litiei (cea care la mănăstiri se
oficiază in pronaos) şi a doua parte (binecuvantarea artoselor); alţii insă o omit, şi de
aceea, indată după rugăciunea Litiei („Stăpane, mult-Milostive...”), urmează cantarea
troparului „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te...”, cu intreita cădire şi
inconjurarea mesei cu prinoaseie, apoi binecuvantarea painilor şi celelalte; iar după ce
se cantă „Bogaţii au sărăcit...”, preoml merge spre altar şi face otpustul Vecerniei, ca
de obicei. După otpust, preotul vine la tetrapod (iconostas) şi ii miruieşte pe credincioşi
cu untdelemnul binecuvantat la Litie, impărtindu-li-se şi din artosele binecuvan- ii
tate, stropite cu vinul binecuvantat la Litie (cand preotul insuşi imparte artosul, el ;|
spune şi formula: „Hrană se dă celor ce se tem de Domnul”).
c) In unele părţi, Litia se tace nu seara la Vecernie, ci dimineaţa, inainte de Utrenie, fie
după Miezonoptică, fie in locul ei. Painile binecuvantate la Litia oficiată dimineaţa se
taie in bucăţi mici şi se impart credincioşilor, facandu-se in acelaşi timp şi miruirea
acestora, ori după Evanghelia de la Utrenie, ori la sfarşitul Liturghiei.
In ziua Naşterii Domnului, a Bobotezei şi a Bunei-Vestiri, cand aceste praznice nu
cad duminica, Miezonoptica fiind inlocuită cu Pavecerniţa mare (care ţine loc de
Priveghere şi se face fie seara in ajun, ca la mănăstiri, fie dimineaţa, ca la bisericile de
enorie), Litia se uneşte cu Pavecerniţa, precum se arată la locurile respective din Mi- ^
netele pe decembrie, ianuarie şi martie.
 3. Istoria Litiei. Originea şi formarea randuielii de azi

Litia este , compusă din două părţi distincte, care au origini, caractere şi scopuri
deosebite
Prima parte, destinată să fie săvarşită in pronaosul bisericii şi intercalată intre
ectenia cererilor şi Stihoavna Vecerniei, cuprinde rugăciuni de umilinţă şi de implorare
alui Dumnezeu (ectenia şi rugăciunea Litiei); partea a doua, care se săvarşeşte in naos,
este de fapt o randuială a binecuvantării solemne a painilor şi a celorlalte prinoase.
Prima parte este şi cea mai veche şi are, la origine, caracter penitenţial; ea a dat
numele ei intregii slujbe de azi a Litiei. Cuvantul litie vine de la grecescul λιτή, care
inseamnă rugăciune de implorare. De la el derivă şi cuvantul litanie, adică rugăciune
lungă, repetată, stăruitoare şi plangătoare, in care invocăm pe Mantuitorul, Maica
Domnului şi pe toţi sfinţii. Odinioară, prin litie se inţelegeau litaniile sau rugăciunile
obşteşti, făcute de mulţimea credincioşilor, in frunte cu clerul, sub formă de procesiune
solemnă, afară din biserică, sau chiar afară din sat sau din oraş. Litie, in inţelesul de ieşire
procesională din biserică sau din cetate, cu rugăciuni şi cu cantări, se facea incă din
vechime, mai ales in cazuri de mari nenorociri sau calamităţi publice , cand se; invoca
mila şi indurarea lui Dumnezeu pentru indepărtarea nenorocirilor. Cu alte cuvinte, in
antichitatea creştină se inţelegea prin litie ceea ce facem şi noi astăzi la acele litanii sau
procesiuni cu rugăciuni ocazionale, ca de ex., la „sfeştaniile” pentru ploaie, in vreme de
secetă. Se spune că la una din litaniile organizate de el s-ar fi cantat pentru prima dată
imnul,intreit-sfant, Trisaghionul liturgic, generalizat apoi in toate slujbele bisericeşti. Tot
litii (litanii) se numeau şi procesiunile de noapte, organizate de Sfantul Ioan Gură de Aur
la Constantinopol, ca şi de alţi mari ierarhi din secolele IV-V, pentru combaterea ereziilor
cu ajutorul imneior ortodoxe cantate de credincioşi. De altfel, termenul litie se mai
găseşte intrebuinţat, pe alocuri, atat in graiul popular, cat şi in cărţile de slujbă, cit vechea
lui insemnare, de procesiune pentru rugăciune.
Vechile rugăciuni ale litiilor procesionale din creştinătatea de odinioară au fost
păstrate in uz pană acum, dar au fost incadrate in serviciul divin din biserici şi alcătuiese
prima parte a Litiei de azi. Ele au un accentuat caracter penitenţial, adică exprimă cu
insistentă sentimentul de pocăinţă şi implorare pentru iertarea păcatelor, deoarece
in concepţia vechilor creştini, nenorocirile, pentru inlăturarea cărora se rugau, erau
considerate urmări sau pedepse ale păcatelor.
La rugăciunile vechilor litii procesionale s-a adăugat cu timpul un ceremonial
nou, care alcătuieşte a doua parte a Litiei de azi şi in cadrul căruia se binecuvantează
painile (artosele) aduse de credincioşi la biserici, spre cinstea şi pomenirea sfinţilor
sărbătoriţi, sau a praznicelor respective.
Această parte a Litiei, care se intercalează la sfarşitul Vecerniei (intre tropare şi
otpustul Vecerniei, sau inceputul Utreniei), are origine
mănăstirească. Ea a luat fiinţă şi se săvarşea adică la inceput numai in mănăstiri, atunci
cand se facea Vdenie sau Priveghere mare de toată noaptea, adică Vecernia mare, unită
cu Utrenia. Cum această Priveghere se incepea de cu seară şi se prelungea pană
noaptea tarziu (in unele biserici chiar pană dimineaţa), către sfarşitul Vecerniei se
aduceau in biserică vreo cateva paini, care erau binecuvantate de către cel mai mare. Apoi
se frangeau şi se impărţeau fraţilor şi celor ce luau parte la slujbă, care işi astampărau
astfel foamea şi căpătau puţină putere, pentru a putea suporta pană la sfarşit osteneala
Privegherii şi pentru a putea ajuna pană a doua zi la vremea impărtăşirii.
Apoi se incepea Utrenia sau Privegherea propriu-zisă (serviciul de noapte).
Obiceiul acesta era cunoscut, pană nu de mult, sub numele de άριοκλασία (fractio
panis, bulg. petohleabne), adică frangerea painii (comp. Fapte II, 42), denumire care se
intrebuinţează incă şi azi pentru Litie in Liturghierul grecesc şi cel bulgăresc. Ritualul
binecuvantării, frangerii şi impărţirii painilor, care nu avea la inceput caracter liturgic,
a luat treptat o dezvoltare şi o solemnitate din ce in ce mai mare şi s-a unit cu
rugăciunile de implorare citite in vechile procesiuni, devenind o adevărată randuială
sau slujbă aparte.
Din mănăstiri, Litia a trecut cu timpul şi in uzul bisericilor de enorii, unde se
săvarşeşte nu numai atunci cand se face Vdenie mare sau Priveghere (adică la sărbătorile
care au in Mineie stihiri speciale pentru Litie), ci şi cand se oficiază numai Vecernia
obişnuită. Atat in mănăstiri, cat şi in bisericile de enorii, binecuvantarea painilor nu
mai are astăzi rostul de odinioară, cand se facea Priveghere de toată noaptea, ci a
căpătat un rost simbolic, ca şi prima parte a Litiei, precum vom vedea mai departe.
Deosebirea de origine şi de scop dintre cele două părţi componente ale serviciului
de azi al Litiei se vede şi din faptul că astăzi chiar, rugăciunile din prima parte a Litiei
se citesc uneori de monahi, fără a fi urmate de ritualul binecuvantării painilor.
4. Explicarea randuielii actuale a Litiei

In vechime, cand litiile se făceau afară din biserici sau afară din cetate, ieşirea
credincioşilor afară din biserică simboliza alungarea omului din rai: „... Fiind noi afară
din biserică, arătăm căderea din rai şi cum că ni s-a incuiat raiul şi cerul”, zicea Simeon
al Tesalonicului, in secolul XV.
Semnificaţia aceasta simbolică a Litiei se păstrează şi atunci cand ea se săvarşeşte
in biserică, precum explică acelaşi mare liturgist al Bisericii Ortodoxe. După el, ieşirea
clerului şi a credincioşilor in pronaosul sau tmda bisericii (adicăin incăperea in care
odinioară şedeau penitenţii), la inceputul Litiei, inchipuie alungarea primilor oameni din
rai şi pocăinţa noastră, unită cu rugăciunea pentru redeschidereauşilor cerului şi a
milostivirii dumnezeieşti. Cand făceau Litie, credincioşii de odinioară se rugau cu
atitudinea umilită a vameşului din Evanghelie, care, intrand in templu să se roage şi fiind
conştient de mulţimea păcatelor sale, şi zicand decat:„Dumnezeule, milostiv fii mie,
păcătosului !” (Lc. XVIII, 13).
De aceea, după regula veche din Liturghiere şi Tipicuri, păstrată incă in unele
mănăstiri, uşile impărăteşti răman inchise in timpul Litiei, iar cierul iese pe uşa dinspre
nord a altarului. Iar la bisericile de tip vechi, la care naosul este despărţit de pronaos
prin zid, uşi sau perdele („perdeaua uşilor frumoase”), aceste uşi sau perdele se inchid
după ieşirea clerului şi a credincioşilor in pronaos şi se redeschid după sfarşitul părti intai
a Litiei, atunci cand clericii şi credincioşii revin in naos.
Rugăciunile rostite de liturghisitori in pronaos - adică ectenia: „Mantuieşte,
Dumnezeuule, poporul Tău...” şi rugăciunile Litiei: „Stăpane, muit-Milostive...” au un
character larg, universal, iar prin mulţimea sfinţilor pe care ii invocăm in cursul lor se
subliniazăideea cultului sfinţilor şi a puterii lor de mijlocire pe langă Dumnezeu pentru
noi.
Reintoarcerea clerului din pronaos in naos, unde se va săvarşi partea a doua a
Litiei. inchipuie redeschiderea uşilor raiului şi a milostivirii dumnezeieşti faţă de noi.
Este „ca şi cum s-ar fi deschis cerul pentru noi şi ca şi cum ne-am fi unit cu ingerii, prin
Hristos", precum zice Simeon al Tesalonicului.
De aceea, după cum ne informează acelaşi autor,!odinioară cele două strane (coruri)
se uneau simbolic in acest moment, cantand impreună stihirile Stihoavnei. Din nefericire,
această frumoasă semnificaţie simbolică a primei părţi a Litiei, ca şi conştiinţa despre
originea şi natura deosebită a celor doua părţi componente ale acestui serviciu divin, s-au
pierdut cu desăvarşire din vedere in practica actuală a bisericilor de enorie, unde intregul
serviciu ai Litiei se oficiază in naos.
Painile care se binecuvantează la Litie („artosele” sau „litiile”) amintesc şi
simbolizează cele cinci paini cu care Mantuitorul a săturat mulţimile in pustie, in chip
minunat prin frangerea şi inmulţirea lor. De aceea, după unii Liturgişti, ieşirea clerului şi
a credincioşilor in pronaos inseamnă mergerea poporului in pustie spre a-L căuta pe
Hristos, iar binecuvantarea artoselor de către preot in mijlocul bisericii inseamnă
binecuvantarea painilor de către Hristos, in mijlocul adunării poporului.
Simbolismul acesta este, de altfel, indicat chiar in textul rugăciunii de binecuvantare:
„Doamne..., Care ai binecuvantat cele cinci paini şi ai săturat cu ele cinci mii de; bărbaţi
in pustie...”. De aceea, atunci cand preotul ia in maini artosul pentru a-1 binecuvanta şi
cand apoi il frange şi il imparte in patru, el imită pe Mantuitorul insuşi, Care, cu prilejui
acelei minuni, a procedat aşa, după cum ne istorisesc Sfinţii Evanghelişti de altfel, tot aşa
a făcut El la Cina cea de taină .
Cat priveşte graul, vinul şi untdelemnul, care se aduc Ia Litie şi se binecuvantează o
dată cu painile, ele reprezintă prinosul sau ofranda adusă de noi lui Dumnezeu din
roadele de căpetenie ale pămanmlui şi din elementele principale ale hranei noastre, după
pilda jertfei aduse la inceputul omenirii de către Abel şi după modelul jertfelor
nesangeroase aduse Ia templul Legii Vechi, care constau din grau, vin şi untdelemn .
Cand ne rugăm deci ca Dumnezeu să binecuvanteze şi să inmulţească pe pămant
aceste roade, ne rugăm de fapt pentru binecuvantarea şi imbelşugarea principalelor surse
de intreţinere a existenţei noastre fizice, ceea ce facem, de altfel, şi in alte rugăciuni, in
care-L implorăm pe Dumnezeu pentruinmulţirea aceloraşi roade, ca de ex., prima
rugăciune din slujba Cununiei: „Umple casele lor de grau, de vin, de untdelemn şi de
toate bunătăţile, ca toată indestularea avand,sa dea şi celor lipsiţi...”.
Graul este, de altfel, roadă pămantului din care se face painea(prescura), care, ca şi
vinul, este intrebuinţată in cult ca materie a jertfei liturgice, acestea
două devenind, prin sfinţire, trupul şi sangele Domnului din Sfanta Euharistie.
Cat priveşte untdelemnul binecuvantat la Litie, aminteşte, după unii, untdelemnul
din urciorul văduvei din Sarepta Sidonului, care, datorită puterii dumnezeieşti ce lucra
prin prorocul Ilie, trebuia să nu se mai termine in timpul secetei (3 Regi XVII, 12-16).
Troparul Născătoarei de Dumnezeu, specific Litiei („Născătoare de Dumnezeu,
Fecioară, bucură-te...”), este alcătuit in cea mai mare parte din salutarea adresată de
inger şi de Sfanta Eiisabeta Sfintei Fecioare, la Buna-Vestire (Le. I, 28-42). De aceea
se cantă la sfarşitul Vecerniei (Litiei), pentru că, după tradiţie, Buna-Vestire ar fi avut
loc seara. Este considerat ca unul dintre cele mai vechi imne de inspiraţie creştină, dar
cu bază biblică, introducerea lui in cult fiind atribuită patriarhului Chirii al Alexandriei
(sec. V)s; in tot cazul, alcătuirea lui constituie probabil unul dintre produsele imnografiei
prin care Biserica a căutat să dezvolte cultul Maicii Domnului, in urma discuţiilor
mariologice provocate, in sec. V, de erezia lui Nestorie şi de cea a lui Eutihie.
 Un echivalent latinesc al acestui imn il constituie in culmi catolic cunoscutul imn
Ave-Maria, introdus in secolul XIII de Bona ventura.
Cantarea „Bogaţii au sărăcit...”, care se cantă după binecuvantarea painilor, este de
fapt un rest (şi anume versetul 10) din Psalmul 33 („Bine-voi-cuvanta pe Domnul...”),
psalm care odinioară se canta sau se citea in intregime, atat la sfarşitul Liturghiei,
după impărţirea anafurei, cat şi la sfarşitul Litiei, după impărţirea painilor binecuvantate.
De altfel, incă şi acum in unele mănăstiri psalmul acesta se citeşte de la inceput,
iar versetul al 10-lea se cantă, aşa cum prevede incă randuiala Litiei din Tipicul
mare şi de la inceputul. Liturghierului .
Tot un rest dintr-un psalm cantat odinioară in intregime este şi cantarea „Fie numele
Domnului binecuvantat...” (Ps. CXII, 2), care se cantă inainte de „Bogaţii au sărăcit...”
şi pe care Simeon al Tesalonicului o numeşte „mulţumirea lui Iov” .
Despre calităţile prinoaselor binecuvantate la Litie ţi despre intrebuinţarea lor,
invăţătura de la sfarşitul randuielii Litiei, din Liturghiei’, spune; „Cade-se a şti că painea,
care s-a binecuvantat, este izbăvitoare de toate relele, pentru cel ce o va lua cu credinţă...
Şi aceasta să ştii, preotule, şi să păzeşti, ca să se ferească untdelemnul acesta, ce s-a
binecuvantat, ca nu cumva şi a doua oară să-l binecuvantezi; asemenea nici vinul, nici
graul, nici painile, cand vei face (din nou) Priveghere; ci altele, ne binecuvantate, să
pui, fie cat de puţine.
Iar untdelemnul acesta care s-a binecuvantat, de este candelă la tetrapod, unde stă
sfanta icoană spre sărutare, punandu-1 in candelă, să miruieşti cu el pe popor; şi poţi să-l
mănanci şi in bucate.
Iar vinul să-l bei cu bună cucernicie, ca pe un lucru binecuvantat. Painile să le tai şi
să ie impărţi credincioşilor, care pot să le mănance cu cinste, fie in biserică, fie acasă, mai
inainte de alte bucate.
Iar graul, sau să-l semeni, sau cu altul să-l amesteci şi cu mulţumită să-l
intrebuinţezi. Să nu indrăzneşti a face Liturghie cu aceste paini sau cu acest vin, după
cum zic sfintele canoane pentru lucrarea celor sfinte”.
In mănăstiri, impărţirea şi consumarea painilor binecuvantate la Litie se face in
cursul serviciului Privegherii, de la 1 septembrie pană la Duminica Tomii, pentru
osteneala slujbei şi mărimea nopţii, iar de la Duminica Tomii pană la 1 septembrie,
impărţirea lor se face a doua zi la Liturghie.
La unele biserici, de obicei la ora şase, din untdelemnul binecuvantat la Litie se fac
aşa-numitele „miruri”, adică bucăţele de vata inmuiate in acel untdelemn şi puse in
cornuleţe de hartie; acestea se impart la credincioşi, care le păstrează la icoane, ca bune
de leacuri.