Sunteți pe pagina 1din 15

Managementul rusesc

Rusia este o ţară mare şi multi-etnică unde s-au ciocnit in mod misterios Estul si Vestul,
oferind o aromă unică culturii ruse. Tradiţional, se consideră că Rusia este o ţară ortodoxă,
insa cu toate acestea, aici veţi întâlni reprezentanţi ai tuturor religiilor, cei mai numeroşi fiind
ortodocşii, catolicii şi musulmanii

Rusia este cea mai întinsă țară din lume, aproape de două ori mai mare decât teritoriul celei
de-a doua țări ca întindere, Canada. În ciuda întinderii sale, Rusia este doar a opta țară din
punct de vedere al numărului de locuitori. Rusia are frontiere terestre cu următorii vecini (în
sens trigonometric, de la nord-vest la sud-est): Norvegia, Finlanda, Estonia, Letonia,
Lituania, Polonia, Belarus, Ucraina, Georgia, Azerbaidjan, Kazahstan, China, Mongolia și
Coreea de Nord. De asemenea, se află foarte aproape de Statele Unite ale Americii, Canada,
Armenia, Iran, Turcia și Japonia. SUA se află la o depărtare de numai 3 km în Insulele
Diomede, (una sub controlul Rusiei, cealaltă sub controlul SUA), iar Japonia (Hokkaido) se
află la o depărtare de 20 km de Insulele Kurile.

În timpul Uniunii Sovietice, Rusia era republica dominantă a uniunii. În zilele noastre, Rusia
este o țară independentă și un membru cu o mare influență în Comunitatea Statelor
Independente. Până în 1991, țara s-a numit, în mod oficial, Republica Socialistă Federativă
Sovietică Rusă, iar după prăbușirea URSS este considerată succesoarea de drept în
problemele internaționale ale desființatei URSS.

Cea mai mare parte a teritoriului, populației și producției industriale ale Uniunii Sovietice -
una dintre cele două superputeri ale lumii, a rămas în Rusia. După prăbușirea URSS, rolul
Rusiei pe scena lumii a fost diminuat mult în comparație cu cel al URSS. În octombrie 2005,
statisticile oficiale arătau că populația a scăzut cu mai mult de o jumătate de milion de
cetățeni, ajungând la un număr de 145 de milioane de oameni.

Date generale
 Capitală (și cel mai mare oraș) : Moscova
 Limbi oficiale : Rusă (și altele în republicile federale)
 Sistem politic : Republică federală semi-prezidențială
 Șef de stat : Vladimir Putin
 Șef de guvern : Dmitri Medvedev
 Suprafață : 17.101.081 km²
 PIB total : 2.145,764 miliarde$
 Monedă : Rubla

Istorie

Istoria Rusiei începe cu istoria slavilor de răsărit, grupul etnic din care s-au născut mai târziu
rușii, ucrainienii și belarușii. Primul stat al slavilor de răsărit, Rusia Kieveană, a adoptat
creștinismul sub influența Imperiului Bizantin în 988. În secolul al XVIII-lea, Principatul
Moscovei s-a transformat în Imperiul Rus, care se întindea din Polonia și până la Oceanul
Pacific.

Expansiunea către vest a imperiului i-a făcut pe conducătorii țării din ce în ce mai conștienți
de marea lor rămânere în urmă și a distrus izolarea țăii în care au apărut primele etape ale
cuceririlor. Regimurile care s-au succedat în secolul al XIX-lea au luat în seamă aceste
presiuni printr-o combinație de reforme incomplete și represiune. Iobăgia din Rusia a fost
abolită în 1861, dar eliberarea țăranilor a fost făcută în condiții nefavorabile pentru aceștia și
a alimentat presiunile revoluționare. Între momentul eliberării iobagilor și cel al începerii
primului război mondial din 1914, reformele lui Stolîpin, prima constituție rusă și alegerile
pentru prima Dumă au adus schimbări importante în viața economică și politică a Rusiei, dar
țarii nu au cedat puterile autocratice.
Înfrângerile militare și lipsurile alimentare au declanșat Revoluția rusă din 1917, aducându-i
la putere pe bolșevici, care în scurtă vreme aveau să se reboteze comuniști. Între 1922 și
1991, istoria Rusiei s-a confundat practic cu istoria Uniunii Sovietice. URSS-ul a fost un
imperiu bazat pe ideologia comunistă, având aproximativ aceleași granițe cu cele ale
Imperiului Rus, care pierise în 1917 odată cu ultimul țar, Nicolae al II-lea. Din acest moment
în continuare, conducerea Uniunii Sovietice s-a bazat pe sistemul politic al unui singur partid,
cel al comuniștilor, (noul nume al bolșevicilor din martie 1918). Până în cele din urmă, până
la sfârșitul deceniului al nouălea al secolului trecut, cum slăbiciunea structurilor economice și
politice a devenit acută, s-au petrecut schimbări în economie și clasa conducătoare a țării,
care nu au fost salvate de aceste modificări, ci i-au grăbit URSS-ului dezintegrarea.
Istoria Federației Ruse este scurtă, începând cu momentul prăbușirii Uniunii Sovietice la
sfârșitul anului 1991. Rusia a continuat să existe ca stat pentru mai mult de o mie de ani, în
timpul secolului al XX-lea fiind chiar inima Uniunii Sovietice. Din momentul în care și-a
câștigat independența, Rusia a pretins a fi succesorul de drept al URSS-ului pe scena
internațională. Totuși, Rusia a pierdut statutul de superputere și face eforturi mari pentru a
abandona sistemul politic și economic socialist și al proprietății de stat asupra mijloacelor de
producție. Rusia face eforturi, deseori dureroase, pentru edificarea unei economii capitaliste
de piață. Se poate afirma, fără mari șanse de a greși, că Rusia de azi continuă să aibă legături
economice și culturale cu predecesoarele sale, Imperiul Țarist și cu Uniunea Sovietică.

Strămoșii rușilor au fost triburile slave, ale căror tărâmuri natale sunt considerate de unii
oameni de știință ca fiind zonă împădurită a mlaștinilor Pripet. Mutându-se în teritoriile
eliberate prin migrație de triburile germanice, slavii răsăriteni au ocupat pământurile dintre
Munții Carpați și râul Don. În acest teritoriu au ajuns sub influența creștinismului bizantin. În
timp ce Imperiul Bizantin trecea printr-un tot mai accentuat declin economic și politic,
cultura sa continua să influențeze Rusia în timpul secolelor ei de maturizare.

Uniunea Sovietica

Istoria Rusiei între 1922 și 1991 s-a confundat practic cu istoria Uniunii Sovietice. Această
uniune bazată pe ideologie, înființată în decembrie 1922 de liderii partidului comunist,
corespundea în mare cu teritoriile fostului imperiu tarist. La început, uniunea a avut patru
republici constitutive: RSFS Rusă, RSS Ucrainiană, RSS Bielorusă și RSFS Transcaucaziană.

Constituția adoptată în 1927 stabilea un sistem federal de guvernare bazat pe o serie de


soviete sătești, orășenești și regionale. Acest sistem piramidal avea în vârf Congresul Unional
al Sovietelor. Deși se părea că acest congres al sovietelor deținea puterea suverană în stat,
această adunare era sub controlul partidului comunist, care la rândul lui era controlat de
Biroul Politic al CC al PCUS. Capitala a fost mutată la Moscova, atât din considerente de
securitate cât și pentru a rupe definitiv cu tradițiile țariste.

Perioada cuprinsă între momentul cuceririi puterii de către bolșevici după victoria Marii
Revoluții Socialiste din Octombrie 1917 și 1921 a fost cunoscută cu numele de comunism de
război. Băncile, căile ferate, fabricile de tot felul, societățile de asigurare și transportul naval
au fost naționalizate iar circulația banilor a fost restrânsă. A apărut rapid o mișcare
importantă de opoziție. Tăranii doreau să primească bani pentru produsele agricole și se
opuneau predării surplusurilor de alimente către stat, ca parte a politicii oficiale pe timp de
război. Având de înfruntat opoziția țăranilor, Lenin a inițiat o retragere strategică,
abandonând comunismul de război în favoarea NEP – Noii Politici Economice. Țaranilor li s-
a permis să-și vândă surplusurile de alimente pe piața liberă, renunțându-se la rechizițiile atât
de nepopulare. A fost stimulată circulația mărfurilor, fiind permis comerțul cu amănuntul.
Statul a continuat să controleze strict sistemul bancar, transporturile, industria grea și
serviciile publice.

Deși opoziția de stânga din rândurile comuniștilor a criticat toleranța arătată fată de țăranii
bogați – culacii – care erau principalii beneficiari ai NEP-ului, această nouă abordare a
economiei s-a dovedit benefică pentru toată lumea. Renunțarea la Noua Politică Economică a
devenit țelul prioritar al opoziției de stânga după moartea lui Lenin în 1924.

Perioada 1929 – 1939 reprezintă un deceniu tumultos în istoria rusă – o perioadă de


industrializare masivă (industrializare forțată) și de lupte politice, în timpul cărora Iosif
Vissarionovici Stalin a reușit să obțină controlul total asupra societății sovietice, exercitând o
putere practic nelimitată, cum nici măcar de țari nu avuseseră. După moartea lui Lenin, Stalin
s-a luptat să câștige controlul asupra Uniunii Sovietice împotriva facțiunilor rivale din
Politburo, în special împotriva celei conduse de Lev Troțki. Până în 1928, după ce troțkiștii
au fost ori exilați, ori îndepărtați de la putere, Stalin a fost gata să pună în practică un extrem
de vast program de industrializare.

În 1928, Stalin a făcut propunerea pentru primul plan cincinal. Marcând renunțarea la NEP,
acesta a fost primul dintr-o serie de planuri care urmăreau rapida edificare a unei industrii
grele, colectivizarea agriculturii și dezvoltarea limitată a producției de bunuri le larg consum.
În timp ce în lumea capitalistă fabricile și minele erau închise sau lucrau la cote reduse în
timpul Marii crize economice, lăsând milioane de lucrători fără loc de muncă, sovieticii
lucrau mai mult de opt ore pe zi, șase zile pe săptămână, într-un efort susținut pentru
construirea unei structuri economice total noi.

Ca parte a acestui plan, statul a preluat controlul agriculturii prin intermediul fermelor de stat
(sovhozuri) și a celor colective (colhozuri) în cadrul procesului de colectivizare forțată.
Printr-un decret din februarie 1930, aproape un milion de "culaci" au fost alungați de pe
pământurile lor. Mulți țărani s-au opus măsurilor luate de stat în agricultură, deseori lăsând
pământutl în paragină, ascunzând recoltele sau ucigându-și animalele pentru a nu încăpea pe
mâna autorităților. În unele zone, țăranii s-au răsculat, iar mulți dintre cei socotiți "culaci" au
fost executați. Combinația dintre vremea nefavorabilă, deficiențele în funcționarea fermelor
colective organizate în grabă și masivele confiscări de produse agricole a dus la izbucnirea
unei foamete de proporții, mai multe milioane de oameni pierzându-și viața în special în sud-
vestul Rusiei și în Ucraina (Holodomor).

Condițiile de viața tot mai grele de la țară a făcut ca milioane de țărani să ia calea orașelor în
continuă creștere, ceea ce a dus la alimentarea cu forța de muncă ieftină a uzinelor și la
creșterea explozivă a numărului de orășeni în numai câțiva ani.

Planurile cincinale au dus la obținerea unor rezultate remarcabile în ramurile neagricole.


Rusia, care era una dintre cele mai sărace națiuni în momentul izbucnirii revoluției bolșevice,
se dezvolta printr-o rată a industrializării fenomenală, depăsind rata industrializării Germaniei
din secolul al XIX-lea și cea a Japoniei de la începutul secolului al XX-lea. Conform cifrelor
oficiale, producția industrială a crescut în 1932 cu 334% fața de nivelul anului 1914 și în
1937 cu 180% fată de nivelul anului 1932. Se consideră că supraviețuirea Uniunii Sovietice
în fața invaziei germane din timpul celui de-al doilea război mondial se datorează
capacităților de producție dezvoltate în timpul primelor planuri cincinale.

În paralel cu planificarea economiei, Stalin și-a întărit puterea personală. Poliția secretă
arestase și trimisese în arest, în lagăre de muncă sau executase zeci de mii de cetățeni
sovietici. Toți cei șase membri ai Biroului Politic din 1920 care-i supraviețuiseră lui Lenin, au
fost epurați. Veteranii bolșevici care-i fuseseră loiali lui Lenin, ofițeri superiori și generali ai
Armatei Roșii și directori industriali au fost lichidați în timpul epurărilor staliniste. Epurările
din celelalte republici sovietice au ajutat centralizarea controlului societății sovietice.

Represiunile staliniste au dus la crearea unui sistem vast de lagăre și așezări obligatorii pentru
exilații intern, care depășea cu mult pe cele înființate în timpul țarismului. Numeroși cetățeni
au fost pedepsiți draconic pentru crime închipuite de sabotaj sau spionaj, ca și pentru altele
precum terorismul, furtul din averea obștească, parazitismul social, etc. Munca prestată de
condamnații din lagărele de muncă ale sistemului Gulagului a fost un element esențial în
susținerea efortului de industrializare a țării. Se apreciază că aproape 5% din populația URSS
a fost într-un moment sau altul subiectul încarcerării în sistemul Gulagurilor.
Federația rusă

De la mijlocul celui de al zecelea deceniu al secolului trecut, Rusia a avut un sistem electoral
multipartit. Era însă foarte greu de numit un guvern stabil, reprezentativ, datorită a două
probleme structurale: lupta dintre președinte și parlament și sistemul politic anarhic. Deși
Elțîn era văzut în occident ca un democrat, concepția sa de președinție era de-a dreptul
autocratică. El ori a acționat în locul propriului său prim-ministru (până în iunie 1992), sau a
numit prim-miniștrii indiferent de părerea parlamentarilor.

În acest timp, mulțimea de partide mici și aversiunea lor pentru alianțe coerente a menținut
legislativul întro stare haotică. Fractura politică dintre președintele Elțîn și conducerea
parlamentului a dus în 1993 la criza constituțională din septembrie-ocrtombrie 1993. Această
criză a avut punctul culminant pe 3 octombrie, când Elțîn a ales o soluție radicală să tranșeze
disputa în favoarea sa: a chemat tancurile să deschidă focul împotriva Casei Albe rusești.
Cum Elțîn a luat decizia neconstituțională de dizolvare a parlamentului, țara s-a aflat mai
aprope de izbucnirea unui război civil ca niciodată de la izbucnirea revoluției din 1917. Elțîn
a reușit să impună o constituție care asigura puteri sporite președintelui, constituție aprobată
prin referendum în decembrie 1993. Votul din decembrie a asigurat însă un câștig electoral
important pentru comuniști și naționaliști, ceea ce reflecta creșterea nemulțumirilor populare
datorită costului reformelor economice neoliberale.

Deși Elțin a venit la putre adus de un uriaș val de optimism, el nu și-a mai refăcut niciodată
cota de popularitate după ce Egor Gaidar a pus în practică reforma economică a "terapiei de
șoc", prin care se punea capăt erei prețurilor controlate și/sau subvenționate de stat și
liberaliza comerțul exterior în 1992. (Vezi și Economia Rusiei#Reforma economică din anii
1990). Reformele au dus la prăbușirea imediată a standardului de viață a unei importante părți
a populației, în special al celor care beneficiaseră din plin de pe urma politicii sovietice de
control al prețurilor și veniturilor, de subvenții și de programele de sprijin special. La sfârșitul
secolului trecut, Rusia a suferit o scădere economică mult mai gravă decât suferiseră Statele
Unite ale Americii și Germania în timpul marei crize economice din anii ’30.[1]

Reformele economice au consolidat o oligarhie cu legături în lumea interlopă, cu adânci


rădăcini în sistemul sovietic. Urmând sfaturile Băncii Mondiale și Fondului Monetar
Internațional, Rusia a procedat la cel mai rapid și mai vast program de privatizare văzut până
atunci în lume. În numai câțiva ani, comerțul cu amănuntul, comerțul engros, serviciile și
mica industrie erau în mâini private. Cele mai mari întreprinderi au intrat în proprietatea
foștilor lor manageri, dând naștere unei noi și bogate oligarhii ruse aflate în strânsă legătură
cu elementele criminale sau cu investitorii străini.[2] Pe de altă parte, mulți muncitori, datorită
inflației și șomajului, au fost împinși spre sărăcie, prostituție și criminalitate. În același timp,
guvernul a pierdut controlul asupra colectării banilor la bugetul central. În plină criză
economică, economia Rusie a fost lovită și de crashul financiar din 1998.

Însă reîntoarcerea la economia planificată socialistă a părut de neconceput, spre ușurarea


occidentalilor. Economia Rusiei și-a mai revenit după 1999 și datorită creșterii rapide a
prețului petrolului, cea mai importantă marfă de export a țării, dar nivelurile de dezvoltare
sunt încă mult departe de cele din epoca sovietică.

După criza financiară din 1998, Elțîn și-a încheiat cariera politică. La începutul anului 2000,
Elțîn a anunțat în mod surprinzător că demisionează, lăsând conducerea țării în mâinile puțin
cunoscutului la acea vreme prim-ministru Vladimir Putin, un fost ofițer KGB și șef al
urmașei poliției politice sovietice, FSB. În 2000, Putin și-a învins contracandidații în alegerile
prezidențiale încă din primul tur. Putin a fost reales în 2004 cu 71% din voturi, iar aliații săi
politici au câștigat alegerile legislative, observatorii internaționali și naționali remarcând însă
numeroase neregularități. Observatorii internaționali au fost și mai alarmați de măsurile
prezidențiale de creștere a controlului asupra parlamentului, societății civile și a
conducătorilor de la nivelul regional.

Geografie
Federația Rusă se întinde de-a lungul a celei mai mari părți nordice a supercontinentului
euroasiatic. Deși în acest teritoriu se află o bună parte a zonelor arctice și subarctice, aici este
mai puțină populație, activitate economică și varietate fizică decât în alte țări. Marile întinderi
din partea de sud a acestor regiuni cuprind o mare varietate de priveliști și tipuri climatice.
Cea mai mare parte a pământurilor rusești din această zonă are climat continental și arctic.
Rusia este cea mai rece țară din lume. Temperatura medie anuală este de −5,5 °C (22°F).
Pentru comparație, temperatura medie anuală din Islanda este de 1,2 °C (34 °F), iar cea
corespunzătoare din Suedia este de 4 °C (39 °F), deși mai trebuie spus că marea varietate a
climatelor din Rusia face aceste comparații mai puțin edificatoare.

Cea mai mare parte a țării este formată din câmpii vaste, atât în partea europeană cât și în cea
asiatică, aceasta din urmă fiind cunoscută cu numele generic de Siberia. Aceste câmpii sunt,
în mod predominant, stepe în sud, iar în nord sunt câmpii acoperite cu păduri și cu tundră pe
coasta nordică. Permafrostul (zone din Siberia și Orientul Îndepărtat) ocupă mai mult de
jumătate din teritoriul Rusiei. Lanțurile muntoase sunt întâlnite de-a lungul frontierelor de
sud, așa cum sunt: Munții Caucaz (cu Muntele Elbrus, 5.633m, cel mai înalt vârf din Rusia și
Europa); Munții Altai; Munții Verhoiansk și vulcanii din Peninsula Kamceatka. În zona
centrală se află Munții Ural, un lanț muntos care se întinde de la nord la sud și care împarte în
mod convențional Eurasia în două continente, cel european și asiatic.

Rusia are un litoral foarte extins, de peste 37.000 km de-a lungul Oceanului Arctic și al celui
Pacific, ca și de-a lungul unor mări închise sau semiînchise, precum Marea Baltică, Marea
Neagră sau Marea Caspică. Cele mai importante insule rusești sunt Novaia Zemlia și
Teritoriul Franz Jozef, Insulele Novosibirsk, Insula Wrangel, Insulele Kurile și Sahalin. (Vezi
și Lista insulelor rusești ).

În Rusia se află câteva dintre cele mai mari râuri, ca lungime și/sau ca debit din lume. Pentru
mai multe amănunte vezi și Râurile Rusiei.

Printre cele mai importante lacuri din Rusia se numără Lacul Baikal (lacul cel mai adânc, cu
cel mai mare volum de apă dulce din lume), Lacul Ladoga și Lacul Onega. (Vezi și Lista
lacurilor rusești ).
Împărțirea administrativă

Federația Rusă este compusă din mai multe entități federale – un total de 88 de componente
constituente. Acestea sunt:

 22 de republici federale, care se bucură de un mare grad de autonomie, în interiorul


federației, în cele mai multe probleme ale politicii interne și care corespund, în
general, minorităților etnice ale Rusiei;
 48 de regiuni (oblast'uri);
 7 ținuturi (kraine);
 9 districte autonome;
 o regiune autonomă.

În plus, mai există două orașe federale – Moscova și Sankt Petersburg. De curând au mai fost
adăugate șapte districte federale extinse, patru în Europa și trei în Asia, între diviziunile de
mai sus și nivelul național.

Rusia este formată din 88 de subiecte (în rusă: субъе́кт(ы) - subiekt(î)). Aceste subiecte au
drepturi federale egale, în sensul că au reprezentare egală – câte doi delegați fiecare – în
Sovietul Federației Ruse (camera superioară a parlamentului rus). Totuși, subiectele se
bucură de grade diferite de autonomie. Districtele autonome, deși sunt subiecte federale de
drept, sunt, de asemenea, parte a altor subiecte federale. Districtul autonom Ciukotka este
singura excepție a acestei reguli.

Conform datelor de la recensământul din 2010, în total, în Federația Rusă, sunt 155.510
localități.

Economie
La mai mult de un deceniu de la prăbușirea Uniunii Sovietice din 1991, Rusia încearcă, în
continuare, să edifice o economie de piață funcțională și să atingă o creștere economică mai
ridicată.

După dizolvarea URSS-ului, primele semne ale refacerii economice au apărut în Rusia, în
1997, arătând influențele economiei de piață. Totuși, în acel an, criza financiară asiatică a
culminat în august, în Rusia, cu deprecierea rublei. Au urmat creșterea datoriei publice și
scăderea nivelului de trai pentru cea mai mare parte a populației. În anul următor, 1998,
recesiunea a continuat.

În 1999, economia a început să se refacă. Această refacere a fost favorizată de o rublă slabă,
care a scumpit importurile și a stimulat exporturile. În 1999-2005, creșterea produsului intern
brut a fost de aproximativ 6,7%, în special datorită creșterii prețului petrolului, continuării
politicii rublei slabe, dar și creșterii producției industriale. În momentul de față, Rusia are un
excedent comercial uriaș, datorat barierelor protecționiste la importuri și corupției locale care
împiedică intreprinderile mici și mijlocii străine să importe produse rusești fără intermedierea
firmelor locale.

Dezvoltarea economică a țării a fost extrem de inegală: regiunea Moscovei contribuie cu o


treime din produsul intern brut, în condițiile în care în regiune este concentrată numai o
zecime din populația țării.

Recenta refacere a economiei țării datorată creșterii prețului țițeiului, împreună cu eforturile
guvernamentale reînnoite în 2000 și 2001 pentru ducerea la bun sfârșit a unor reforme
structurale, au crescut încrederea investitorilor și oamenilor de afaceri în șansele Rusiei în al
doilea deceniu de tranziție. Rusia a rămas profund dependentă de exporturile de materii
prime, în mod special petrol, gaze naturale, metale și cherestea, care asigură 80% din totalul
exporturilor, lăsând țara vulnerabilă la variația prețurilor pe piața mondială. În ultimii ani, a
crescut foarte mult cererea internă de bunuri de larg consum, aproximativ cu 12% anual în
2000-2005, ceea ce demonstrează întărirea pieței interne.

Produsul intern brut se apropie de 1.200 miliarde € în 2004, ceea ce face ca economia Rusiei
să fie cea de-a noua economie a lumii și a cincea a Europei. Dacă rata anuală de dezvoltare
continuă astfel cum este acum, este de așteptat ca economia Rusiei să ajungă pe poziția a
doua în Europa, după cea a Germaniei, în numai câțiva ani.

La 1 aprilie 2006, rezervele internaționale ale Rusiei atinseseră 206 miliarde $ și existau
previziuni pentru creșterea acestei rezerve la 230-280 miliarde $ până la sfârșitul anului și la
300-400 miliarde $ la sfârșitul anului 2007.[1].

Cea mai mare provocare care se află în fața guvernului Rusiei este modalitatea prin care pot fi
încurajate și dezvoltate întreprinderile mici și mijlocii, în condițiile unui sistem bancar tânăr
și lipsit de funcționalitate, dominat de oligarhii ruși. Numeroase bănci sunt deținute de
oligarhi locali, care folosesc deseori fondurile băncilor pentru a-și finanța numai propriile
afaceri.

În prezent Rusia se indreapta catre al doilea an consecutiv de recesiune. Miracolul revenirii


economiei rusesti sub era Putin s-a spulberat odata cu prabusirea pretului titeiului si s-a
dovedit inca o data ca o economie centralizata si de comanda, mancata de coruptie nu poate
niciodata sa stea pe proprile sale picioare. Situatia economica a Rusiei s-a agravat odata cu
deprecierea principalului produs de export – binomul gaz-petrol , economia Rusiei bazandu-
se pe resursele de gaze naturale si petrol si pe industria militara.

Societate
În timp ce economia Rusiei era transformată, viața socială a populației suferea schimbări cel
puțin la fel de radicale. De la începutul revoluției, guvernul a încercat să diminieze puterea
patriarhală a familiei. Divorțul nu a mai avut nevoie pentru pronunțare de o hotărâre
judecătorească și, pentru a elibera total femeia de responsabilitatea sarcinilor nedorite, avortul
a fost legalizat încă din 1920. Ca urmare, a avut loc un proces de emancipare a femeii și de
întărire a prezenței ei pe piața muncii. Tinerele fete au fost încurajate să-și desăvârșească
studiile și să-și facă o carieră în fabrici sau birouri. Au fost înfiintate creșe și grădinițe pentru
îngrijirea copiilor mici și s-au făcut eforturi pentru a schimba centrul de greutate a vieții
sociale a oamenilor din cămine către grupurile de recreere, cluburile sovietice.

Noul regim a abandonat politica țaristă de discriminare a minorităților naționale în favoarea


unei politici de asimilare a celor peste 200 de grupuri etnice din societatea sovietică. O altă
caracteristică a regimului a fost dezvoltarea fără precedent a serviciilor medicale. Au fost
duse campanii naționale pentru eradicarea tifosului, holerei și malariei. Numărul de medici a
crescut atât de repede cât a permis capacitatea instituțiilor superioare de învățământ medical.
Mortalitatea infantilă a scăzut rapid, iar speranța de viață a crescut semnificativ.

Guvernul a promovat ateismul și materialismul care formau baza teoriei marxiste. Această
politică se opunea religiei organizate, în special pentru a distruge puterea Bisericii Ortodoxe
Ruse, unul dintre stâlpii de rezistență ai defunctului regim țarist și o barieră extrem de dificil
de depășit în lupta pentru promovarea schimbărilor sociale. Numeroși lideri religioși au fost
trimiși în lagărele de muncă. Membrilor de partid li s-a interzis să participe la serviciile
religioase. Învățământul public a fost separat de biserică, iar din programa școlară a fost
scoasă religia.

Probleme sociale

Principala problema de natura sociala din Rusia o reprezinta traficul de droguri si cel de
persoane care atinge cote alarmante , acest lucru datorandu-se faptului ca mafia rusa a devenit
una dintre cele mai periculoase grupari din lume. Mafia rusa numara 500.000 de oameni.
Capii ei controleaza 70% din economia tarii, precum si industria de prostitutie din Macao si
China, traficul ilegal de narcotice din Tadjikistan si Uzbekistan, spalarea de bani din Cipru,
Israel, Belgia si Marea Britanie. Ei se ocupa, totodata, de furturi de masini, comertul cu
materiale nucleare si prostitutia din Germania.

Potrivit unor date concordante, crima organizata din Rusia este prezenta in peste 50 de tari ale
lumii.

O alta problema importanta ,tot de natura interna o reprezinta faptul ca Rusia nu este nici pe
departe un stat omogen din punct de vedere etnic. Pe teritoriul tarii trăiesc peste 180 de
popoare.

Biserica Ortodoxă Rusă este biserica creștină dominantă în Federația Rusă. Islamul este a
doua religie importantă a țării. Mai există și alte culte: catolic, iudaic, budist și diferite
biserici protestante.

Problemele se datoreaza de cele mai multe ori faptului ca populaţiile ne-ruse considera ca nu
le sunt asigurate aceleaşi drepturi pe care Moscova le pretinde pentru etnicii ruşi din alte
state.
Personalități emblematice
 Petru cel mare

Petru cel Mare, 1672–1725, a consolidat autocrația în Rusia și a avut un loc de primă mărime
în transformarea țării într-un stat după model european. De la începuturile modeste ale
Principatului Moscovei din secolul al XIV-lea, Rusia devenise cel mai mare stat din lume în
vremea lui Petru cel Mare. Având o suprafață de trei ori mai mare decât Europa, Imperiul Rus
se întindea de la Marea Baltică până la Oceanul Pacific. Cea mai mare parte a expansiunii
avusese loc în secolul al XVII-lea, culminând cu înființarea primei colonii rusești de țărmul
Pacificului, recucerirea Kievului și pacificarea triburilor siberiene. Totuși, acest vast teritoriu
era populat de numai 14 milioane de oameni. Recoltele de grâu erau mai mici decât ale vest-
europenilor, în condițiile în care majoritatea populației era ocupată cu agricultura și locuia la
țară. Numai o mică parte a populației imperiului locuia în orașe.

Petru a fost profund impresionat de tehnologiile avansate, măiestria militară și priceperea în


conducerea afacerilor statului din Europa de vest. A studiat tacticile și fortificațiile
occidentale și a înființat o armată de 300.000 de miltari aleși numai dintre supușii săi, înrolați
pe viață. În 1697-1698, al a fost primul principe rus care a vizitat Europa Occidentală, unde el
și anturajul său au făcut o impresie profundă. După această călătorie, Petru și-a luat titlul de
împărat iar numele oficial al țării a fost schimbat în Imperiul Rus în 1721.

Petru a făcut primul efort militar de proporții împotriva turcilor otomani. Mai apoi, atenția
împăratului s-a îndreptat către nord. Rusia încă nu avea nici un port maritim sigur în zona de
nord, cu excepția Arhanghelskului la Marea Albă, ale cărei ape erau înghețate nouă luni pe
an. Accesul la Marea Baltică era blocat de Suedia, care înconjura țărmurile Balticii din trei
părți. Ambiția lui Petru cel Mare de a cuceri o "fereastră către mare" l-a făcut pe împărat să
perfecteze în 1699 o alianță secretă cu Uniunea statală polono-lituaniană și Danemarca
împotriva Suediei, după care a declanșat Marele război al nordului. Războiul s-a încheiat în
1721, când Suedia epuizată a cerut pacea. Imperiul Rus a câștigat patru provincii la sudul și
estul Golfului Finic, ceea ce deschidea mult dorita poartă maritimă către vest și asigura
posibilitatea construirii unui port la Marea Baltică. La ordinul împăratului Petru cel Mare s-a
construit noua capitală a Rusiei, Sankt Peterburg, ca o "fereastră deschisă către Europa",
înlocuind Moscova atât ca centru politic cât și ca centru cultural.

Eforturile cerute de expedițiile militare ale lui Petru cel Mare au dus la izbucnirea unei noi
revolte. Invocând numele răsculatului celebru Stenka Razin, o altă căpetenie cazacă, Kondrati
Bulavin, a pornit o răscoală, înăbușită în sânge în cele din urmă.

Petru și-a reorganizat forma de guvernământ după ultimele modele occidentale, transformând
Rusia într-un stat absolutist. El a înlocuit Duma boierilor (consiliul nobililor) cu un Senat
format din nouă membri. S-a trecut la reforma administrativă, apărând noi provincii și
districte. Petru a dat ca sarcină noului numit Senat colectarea taxelor și impozitelor. În timpul
domniei sale, sumele colectate la bugetul statului au crescut de trei ori. Ca parte a reformelor,
Biserica Ortodoxă Rusă a fost incorporată parțial în structura administrativă a statului,
transformând-o într-o unealtă a guvernării. Petru a abolit patriarhatul și la înlocuit cu un
organ colectiv de conducere, Sfâtul Sonod, condus de un funcționar secular al statului. În
aceste vremuri, orice vestigii ale formelor locale de autoguvernare au fost desființate, iar
Petru a continuat politica înaintașilor lui de a obliga toată nobilimea să presteze servicii
statului.

Petru cel Mare a murit în 1725, lăsând o situație neclară a succesiunii și un imperiu sleit de
puteri. Domnia sa a adus în prim plan problemele rămânerii în urmă a Rusiei în comparație
cu statele occidentale, a aportunității reformelor descrise mai sus și a multor altora pe care au
trebuit succesorii săi să le rezolve. Totuși, Petru cel Mare este cel care a pus bazele statului
modern rus.

 Aleksandr Pushkin

Aleksandr Sergheevici Pușkin (rusă: Александр Сергеевич Пушкин, n. 6 iunie, S.V. 26


mai, 1799, d. 10 februarie, S.V. 29 ianuarie, 1837) a fost un poet și dramaturg clasic rus din
perioada romantică, considerat a fi cel mai mare poet rus și fondatorul literaturii ruse
moderne. Pușkin a fost inițiatorul folosirii dialectului local în poeziile și piesele sale, creând
un stil propriu de amestec al narațiunii cu teatrul, idila și satira—asociate cu literatura rusă și
influențând major scriitorii ruși care i-au urmat.
Născut la Moscova, pe 6 iunie (26 mai, stil vechi) 1799, Pușkin se trăgea dintr-o familie de
nobili de viță veche.[1] Tatăl lui Pușkin, Sergei Lvovici Pușkin (1767–1848), era
descendentul unei distinse familii nobile rusești, cu strămoși din secolul al XII-lea. Mama lui
Pușkin, Nadejda (Nadia) Ossipovna Hannibal (1775–1836) avea strămoși, pe linia bunicii
paterne, din nobilimea germană și scandinavă. Ea a fost fiica lui Ossip Abramovici Gannibal
(1744–1807) și a soției lui, Maria Alexeievna Pușkina, iar bunicul ei patern, adică străbunicul
lui Pușkin, un paj ridicat în rang de către Petru cel Mare, a fost Abram Petrovici Gannibal,
născut în Eritreea.
În 1820 vede lumina tiparului primul său poem, Ruslan și Ludmila.[4] Poetul devine incomod
din pricina popularității și scrierilor lui antidespotice - manuscrisul Odă a Libertății. Ca
urmare, în același an (1820), pentru a evita deportarea în Siberia, se mută la Chișinău unde va
locui până în 1823.
În 1837, înglodat în datorii și în mijlocul zvonurilor despre relația amoroasă a soției lui cu
aventurierul francez d’Anthes, pe 27 ianuarie Pușkin îl provoacă pe presupusul iubit la duel.
În urma duelului, amândoi bărbații sunt răniți, dar Pușkin mortal. Două zile mai târziu, Rusia
îl pierdea pe cel mai important poet și dramaturg romantic al secolulului al XIX-lea.
Guvernul, temându-se de o eventuală demonstrație politică, a mutat desfășurarea funeraliilor
într-un loc mai ferit, permițând participarea unui grup foarte restrâns de rude și prieteni
apropiați.

 Feodor Dostoievski

Feodor Mihailovici Dostoievski (Фёдор Миха́йлович Достое́вский, Fyodor Dostoyevsky,


n. 30 octombrie 1821 (S.N. 11 noiembrie) – d. 28 ianuarie 1881 (S.N. 9 februarie), St. Petersburg,
Rusia) a fost unul din cei mai importanți scriitori ruși, operele sale având un efect profund și
de durată asupra literaturii, filozofiei, psihologiei și teologiei secolului al XX-lea. Cele mai
cunoscute creații ale sale sunt cele patru mari romane, Crimă și pedeapsă, Idiotul, Frații
Karamazov și Demonii, precum și nuvela Însemnări din subterană. În total, opera sa numără
unsprezece romane, trei nuvele[3], șaptesprezece povestiri precum și numeroase alte lucrări.
S-a făcut de asemenea remarcat și pentru activitatea de jurnalist.

Dostoievski s-a născut în Moscova și a făcut cunoștință cu literatura de la o vârstă fragedă,


prin intermediul basmelor și legendelor scrise de autori ruși și străini. Și-a pierdut mama în
1837, când avea numai 15 ani, și a intrat la Institutul de Inginerie Militară Nikolaiev din
Sankt Petersburg la insistențele unui tată autoritar. După absolvire, a lucrat ca inginer
proiectant, dar obișnuia să traducă cărți pentru a-și suplimenta fondurile. În 1846 are un
succes uriaș cu primul său roman, Oameni sărmani, și se face remarcat de criticul și filozoful
Vissarion Belinski. A fost condamnat în 1849 la patru ani de muncă silnică în Siberia, din
cauza implicării într-un grup de liberali utopiști, numit Cercul Petrașevski.

Atacurile sale de epilepsie s-au instaurat pe fondul unor chinuitoare și continue tensiuni
psihologice: o execuție simulată, apoi niște ani grei de detenție, în care a fost terorizat de
comportamentul samavolnic al maiorului Krivțov[4]. Ispășirea pedepsei a însemnat pentru
scriitor și o revelație în plan spiritual: redescoperirea ortodoxismului.

După eliberare, a fost obligat să se înroleze ca soldat, iar apoi a lucrat ca scriitor și jurnalist.
A întreprins mai multe călătorii în Europa și a dezvoltat o dependență pentru jocurile de
noroc care l-a aruncat în brațele sărăciei. Pentru o vreme, a trebuit să se umilească
împrumutând bani de la cunoștințe sau amanetând bunuri, dar în cele din urmă a devenit
faimos datorită cărților sale. Spre sfârșitul vieții a locuit la Sankt Petersburg și a avut o
orientare conservatoare, naționalist-ortodoxă și pro-țaristă. Ziarul Jurnalul unui scriitor pe
care l-a scris și editat prin forțe proprii, i-a consolidat imaginea de corifeu al lumii cultural-
politice ruse.

 Grigori Rasputin

Grigori Efimovici Rasputin (în limba rusă Григо́рий Ефи́мович Распу́тин) (10 ianuarie
1869 (stil vechi) 22 ianuarie (stil nou) – 17 decembrie (stil vechi) 30 decembrie (stil nou) 1916) a
fost un mistic rus care a avut o mare influență asupra familiei ultimului țar al dinastiei
Romanov. Rasputin a jucat un rol foarte important în viața țarului Nicolae al II-lea, a țarinei
Alexandra și a unicului lor fiu, țareviciul Alexei, care era suferind de hemofilie.

Rasputin a fost denumit și Călugărul nebun, în ciuda faptului că el nu a fost niciodată


călugărit și nu a ținut niciodată secret faptul că era căsătorit. Este posibil să fi fost stareț al
congregației religioase nerecunoscute oficial a hlîstilor și despre el se credea că este
vindecător care folosea puterea credinței. Mulți contemporani, printre care și familia
ultimului țar al Rusiei, îl considerau pe Rasputin stareț, pe motiv că manifesta puteri
vindecătoare și pentru că se arăta înțelept.[1] Unii comentatori îl consideră pe Rasputin drept
un personaj a cărei carieră trebuie înțeleasă în contextul specific rusesc al "nebuniei întru
Hristos"[2] (în rusește юродивый (iurodivîi)) - bizantinii, ca și restul populațiilor de religie
ortodoxă din orientul continentului european au cunoscut și ei "nebunia întru Hristos", însă
aceasta nu s-a manifestat nicăieri atât de radical ca în Rusia.[3]

El este unul dintre cele mai controversarte personalități ale secolului al XX-lea, deși, în zilele
noastre, Rasputin este văzut de cei mai mulți istorici ca un țap ispășitor. El a jucat un rol
minor, dar spectaculos, în prăbușirea dinastiei Romanov.

Data de naștere a lui Rasputin nu este cunoscută cu certitudine, cea mai des amintită fiind cea
de 10 ianuarie 1869. Datele avansate de mulți cercetători și de numeroșii lui biografi sunt
cuprinse între anii 1863 și 1873.

Managementul rusesc
 Rusia are o cultură a afacerilor și o etichetă care diferă în mod semnificativ de alte
țări, iar acest lucru nu este o problemă pentru ruși, fiind un caracter unic al acestei
națiuni datorat trecutului său istoric .
 Stilul de management rusesc are unele caracteristici care ar putea fi sau nu în practica
afacerilor de zi cu zi .
 Structuri ale companiei reflectă mentalitatea tradițională rusească . companiile rusești
tind să fie conduse de o figură centrală puternică , care va lua decizii strategice
consultându-se cu nimeni în afară câtiva consilieri de încredere.
 Mulți oameni de afaceri ruși mai în vârstă provin din mediul academic și au intrat în
lumea comerțului de la colapsul sistemului sovietic. Generația tânără de oameni de
afaceri este foarte educată în acest domeniu.

Potrivit lui Geert Hofstede (1991), un psiholog social olandez, indexul Rusiei privind ecartul
puterii (distanta fată de putere) este de 93. Acest lucru înseamnă că cei mai putin puternici
membri ai instituțiilor și organizațiilor acceptă puterea distribuită inegal, într-o mare măsură.

Cu un scor de 93, Rusia se numără printre cele 10% dintre societățile cu cel mai mare ecart al
puterii din lume. Acest lucru este diferit fată de o mulțime de țări din Europa de Vest. Păstrați
acest lucru în minte, pentru că este important să stiti atunci când doriți să faceți afaceri în
Rusia.

Unul dintre cele mai importante lucruri de făcut este de a motiva angajații dumneavoastră
menținând în același timp distanța fata de putere. Atunci când doriți să va motivati angajații
dumneavoastră în Rusia, va trebui să le dati credit pentru performanțele lor în timpul lucrului.
Mai ales privind tânăra generație se poate vedea că apreciază atunci când este lăudată pentru
contribuția sa.

Acest lucru îi va motiva, de asemenea, si pe ceilalți angajați să muncească mai mult și nu


numai pe cel care a fost lăudat pentru munca sa. Este important ca managerii să găsească un
echilibru între recunoașterea angajaților și menținerea autorității lor. Managerii care par prea
preocupați de bunăstarea indivizilor pot fi perceputi ca fiind slabi de îngeri de către angajații
lor.

Marea majoritate a firmelor rusești utilizează managementul corporativ în vederea obținerii


de noi investitori. Sporirea numarului de management corporative în cadrul companiilor ruse
se produce de obicei în legatură cu procese de concentrare mai intensificate a afacerilor și
consolidarea unor active.
Bibliografie
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_Rusiei
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Rusia
 http://karadeniz-press.ro/kara/moscova-taramul-reglarilor-de-conturi-intre-sindicatele-
mafiei-rusesti/
 http://taifasuri.ro/taifasuri/mozaic/6270-tarul-care-a-schimbat-rusia-petru-cel-mare-
nr373-sapt24-mai-30-mai-2012
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Aleksandr_Pu%C8%99kin
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Feodor_Dostoievski
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Grigori_Rasputin
 http://www.nbstrategy.com/russianmanagementstyle

Realizatori
 Băltărețu Crina Silviana
 Ignat Casandra Andreea
 Lupescu Ecaterina