Sunteți pe pagina 1din 5

Participarea la dezvoltarea comunităţilor teritoriale

Ar trebui să cercetăm pe teren, să avem date accesibile pentru a putea spune dacă iniţiativa participării aparţine

locuitorilor, sau dacă aceştia sînt incitaţi, mobilizaţi, „împinşi de la spate” să participe.

Oamenii se implică la scara oraşului, judeţului, regiunii, ţării, Europei, lumii, dar şi atunci cînd este vorba de

cadrul lor de viaţă imediat, de proximitatea acestuia.

Apariţia conştiinţei participării locuitorilor comunităţilor poate începe cu luarea la cunoştinţă, cu sensibilizarea

faţă de problemele comune, cu convingerea că au locuitorii au interese comune în blocul în care locuiesc, pe

strada lor, în cartier, la nivel de uliţă sau sat.

Dezvoltarea comunitară presupune participare individuală şi acţiune colectivă de găsire a unor soluţii la

probleme comune prin acţiuni comune.

Capacitatea de a se asocia poate permite acţiuni de diverse grade şi la diferite niveluri, poate capta mize, proiecte,

se pot face paşi către constituirea de grupuri formale (cu statut juridic, lucrativ etc.).

Practicile asociative pot ajunge în comunităţi la (re)descoperirea solidarităţilor tradiţionale, la dar, schimb, chiar

sacrificiu.

Majoritatea experienţelor de participare la dezvoltarea comunităţilor de la noi sînt însă contribuţiile (financiare,

mai rar în “muncă în folosul comunităţii”), taxele, impozitele.

Participare la evaluarea cantitativă şi calitativă a realizărilor managementului comunităţii (cu toate că e dificil de

evaluat, de exemplu, “creşterea puterii de cumpărare”, impactul consolidării şi înfrumuseţării blocurilor de

locuinţe asupra “stării de sănătate a populaţiei” etc.).

Participarea locuitorilor comunităţii inseamnă antrenarea, articularea actiunilor individuale ale membrilor

comunităţii în desfăşurarea activităţilor de dezvoltare, de aceea avem de clarificat:

 Cine sînt membrii comunităţii care participă? în ce fel?

 La ce acţiuni, activităţi participă toţi membrii comunităţii?

 Cum este generată participarea?

 Poate fi vorba despre o mobilizare realizată de un lider local cu responsabilităţi politice?

 De reprezentare? coordonare şi decizie?

1
 Cât de mari sunt diferenţele de status şi rol dintre membrii comunităţii implicaţi activ şi ceilalţi locatari?

 Care sunt beneficiile individuale obţinute de către cei care participă direct? Sunt ele transparente sau ascunse?

Sunt simbolice sau materiale?

 Care este miza procesului de participare? etc.

Tot pe teren, în contact cu cei implicaţi, aflăm şi formele de participare, implicare, mobilizare etc.

 training-uri/stagii de formare pentru autorităţi publice,

 campanii de informare pentru locuitorii comunităţii (conferinţe etc. despre viitorul Europei, ţării, comunităţii;

cunoaşterea normelor, regulilor, obiceiurilor, tradiţiilor şi shimbarea acestora),

 servicii comunitare directe pentru locuitori, sau care implică locuitorii,

 targuri de locuri de muncă,

 organizarea de evenimente speciale cu impact comunitar (expozitii, forumuri, intalniri cu personalitati publice),

 activitati sportive, tabere (de creatie, arta),

 actiuni de ecologizare, de amenajare a unor locuinţe trăibile, a unor parcări, garaje, de reamenejare a fatadelor

caselor, blocurilor etc.

 ajutoare de urgenta etc.

Oamenii învaţă să se cunoască, să comunice, să acţioneze laolaltă.

Este important cadrul normativ care precizează mijloacele de a se informa si de a participa la luarea deciziilor

publice1, modalitatile la îndemînă de a controla activitatea aleşilor locali2 (accesul la informatii privitoare la

1 În Franţa, locuitorii comunităţilor cu mai putin de 3500 de locuitori poate fi consultat în toate deciziile care îl privesc (consultarea se face
la cererea scrisa a 1/3 din membrii consiliului municipal). In comunitatile cu peste 5.000 de locuitori se crează şi comisii pentru accesul
persoanelor cu dizabilitati. Inainte cu 15 zile de consultarea locuitorilor, primaria le pune la dispozitie dosarul de informare pe tema
consultarii. In comunitatile de minim 20.000 de locuitori pot fi create consilii de cartier (crearea acestora este obligatorie in localităţile cu
peste 80.000 locuitori) care au rol consultativ privind politicile publice locale. In colectivitatile cu peste 50.000 de locuitori, se crează
comisii de informare si evaluare (care culeg date de interes local, evaluează servicii publice locale). In localităţile cu peste 80.000 de
locuitori, fiecare cartier are un consiliu care face propuneri in orice problema care vizeaza cartierul sau orasul şi poate fi consultat de
primar. Revizuirea Constitutiei (din 28 martie 2003) cu privire la descentralizare aduce şi alte inovatii: referendumul local decizional,
posibilitatea de a organiza, cu autorizare legala, consultari locale, consultarea obligatorie a membrilor comunitatii in cazul schimbarii
regimului juridic al colectivitatilor outre-mer etc.
2 Este permis accesul la documentele administrative, la cererea solicitantului, in limita posibilitatilor tehnice, prin: consultare gratuită la

fata locului, furnizarea unor copii gratuite, transmiterea prin posta electronica. Informatiile privind legile, decretele, hotararile, circularele
trebuie publicate in Monitorul Oficial, in Buletinele Oficiale ale ministerelor, afisate in locuri publice. Se editează si difuzarea publicatii,
studii, rapoarte cu privire la administratie, la drepturile si responsabilitatile cetateanului si modalitatile lui de participare (dreptul fiecarei
persoane la informatie este precizat si garantat prin lege). In relatiile cu autoritatile, fiecare persoana are dreptul să cunoacă prenumele,
numele, functia si adresa celui care se ocupă de cererea sa. Dreptul locuitorilor unei comunitati de a fi informati in legatura cu problemele
ce o privesc si de a fi consultati in deciziile care ii privesc, este un principiu esential al democratiei locale
2
chestiunile colectivitatii, asistenţa la şedinţele consiliului local, consultarea rezultatele deliberărilor, posibilitatea

apelului la Comisia de acces la documentele administrative, la un judecator administrativ, daca se crede "lezat

personal de un act al autoritatii comunale"), sînt importante procedurile de consultare a populaţiei (anchetele

publice, consultările directe prin referendum, consiliile de cartier, comisiile consultative pentru serviciile publice,

comisiile de dezbatere publică3, conferintele şi forumurile cetatenesti 4) etc.

Identificarea unor arii pertinente de mobilizare a locuitorilor (plecînd de la similitudinea sensului pe care-l dau

vieţii în comunitate, rostului intercunoaşterii, comunicării, acţiunii colective),

declanşarea şi desfăşurarea unor acţiuni comunitare reuşite (chiar dacă sînt pornite de la aleşii locali care au

încredere în locuitori, îi ascultă cînd au de pus diagnostice corecte) etc., cer:

recunoaşterea bărbaţilor şi femeilor, a tinerilor şi bătrînilor etc., ca resursă a dezvoltării (chiar şi a celor mai

săraci, mai defavorizaţi, care pot participa şi ei la acţiuni şi iniţiative vizînd ameliorarea cadrului de viaţă etc.),

analiza mediului, analiza comportementelor (individuale şi colective) locuitorilor şi

a stilurilor de viaţă, analiza mecanismelor formale şi informale ale participării (pot exista comportamente şi

practici tradiţionale privind atribuţiile primarului satului, privind solidarităţile etnice, lingvistice, culturale) etc.

Diagnosticarea mentalităţilor persoanelor, familiilor, vecinilor, identificarea experienţelor reuşite de

comunicare – intercunoaştere – acţiune, relaţiile pe orizontală şi verticală,

chiar surprinderea senzaţiilor, percepţiilor, intenţiilor, declaraţiilor, opiniilor şi atitudinilor locuitorilor (din

perspectiva lor şi exprimate în cuvintele lor, în respectul culturii şi tradiţiilor lor),

se lege de voinţa (tuturor) de a restaura demnitatea oamenilor, chiar şi a celor mai loviţi de soartă, de

(re)descoperirea coeziunii sociale în familie, vecinătate, sat, cartier, oraş,

3Comisia Naţională de Dezbatere Publică (www.debatpublic.fr) este autoritate administrativă independentă, responsabilă de respectarea
participarii publice la proiectele de amenajare a teritoriului, de dotări de interes national. Atunci cînd urmează a se lua o decizie importantă,
autorităţile anuţă CNDC, care poate organiza dezbateri sau poate aprecia care dezbatere publica are rost, care abordare si formă de
consultare: dezbatere publica, consultare, mediere, referendum etc.
4 Dupa o formă de pregătire pe parcursul a două sau trei week-enduri, condusă de experti, cetăţenii dezbat public împreună cu

reprezentantii clasei politice, economice, structurilor asocitive, cu experţii. In Franta s-au organizat conferinţe cetăţeneşti pe teme ca:
"Organismele modificate genetic in agricultura si alimentatie" (1998), "Schimbarile climatice si cetatenia" (2002), "Rezidurile emise de
statia de epurare" (2003) etc. De exemplu, pe tema "Starea generala a sanatatii", au fost organizate forumuri comunitare cu obiectivul de a
crea o mai mare mobilizari a cetatenilor in jurul sistemului de sanatate, cunoastea asteptarilor acestora, dialogul cu expertii pentru intelege
mai bine funcţionarea sistemului.

3
de (re)descoperirea unei animaţii colective care să arate că o comunitate trăieşte (nu vrea, aşteaptă să moară),

de (re)naştrea motivaţiei acţiunii şi a stimei de sine, de revalorizarea instituţiilor deţinătoare de putere (care devin

interlocutori valabili pentru persoane şi asociaţii),

de depăşirea “sindromului” nimby5.

Facilitatorii pot acţiona specializat pentru a compensa deficitul de performanţă al locuitorilor prin acţiuni

conştientizatoare, prin informare, organizare, sau chiar resurse. Facilitatorul comunitar acţionează în concertare

cu structuri legitimate care ţin seama de ritmurile tradiţionale sociale, de conflictele şi rivalităţile identitare, etnice

(în comunităţile tradiţionale, locuitorii se pot îndrepta către un viitor necunoscut, folosind “busola” cu care s-au

orientat pe drumul bătătorit), de voinţa acestora de a păstra « marker»-ii comunitari, de dificultăţile reale de a

cotiza financiar, de toate iniţiativele şi proiectele celor mai vulnerabili (familiile numeroase, şomerii, cei fără

ocupaţie, fără calificare etc.). Facilitator este cel "ajuta, dar nu da solutii, lanseaza, dar nu duce pana la capat

procese de dezvoltare sau organizare comunitara"6. El poate fi furnizor de expertiza, poate incita participantii sa-si

impartaseasca propriile experiente, percepţii, soluţii (din care sa invete si el). În contact cu locuitorii pot apărea

conflicte, suspiciuni (unii locuitori sînt binevoitori, dar alţii pot fi dificili, furioşi, insolenţi), de aceea facilitatorul

trebuie sa fie pregatit, sa aiba cunostinte care sa-i permita sa puna intrebari adecvate, să obtină raspunsuri

asteptate, sa asculte, sa negocieze, sa rezolve situatii cu potential risc, dar sa aibă el trasaturi personale necesare

pentru desfasurarea in optime conditii a activitatii de participare şi dezvoltare comunitară. Facilitatorul să

introducă noi informatii, cunostinte etc. intr-o comunitate, dar nu inafara realitatii sociale in care aceasta trăieşte.

Facilitatorul comunitar trebuie sa aibă relatii bazate pe incredere, în situtiile de dezvoltare comunitara accesele de

paternalism sunt inadecvate (efectul Torquemada7), "cea mai mare provocare nu este sa-i poti face pe oameni sa

se potriveascã unor metode ci sa folosesti acele metode care li se potrivească oamenilor". Facilitatorul cauta

solutii impreuna cu comunitatea, nu impune “conceptii despre lume şi viaţă”. Rabdator, tolerant, empatic,

intelegator, prietenos, abordabil, demn de incredere, cu abilitatea de a trece repede de la o sarcina la alta, capabil

5 Nimby este acronimul lui Not In My Back Yard ( “Oriunde, dar nu lîngă mine”, “oricine, dar nu eu”, “oricui, dar nu mie”, “pe oricine, dar
nu pe mine” etc.) – expresie a opoziţiei celor care sînt de acord să se construiască o groapă ecologică de gunoi sau o închisoare, o cale
ferată, o şosea circulată, o antenă de telefonie mobilă, un cămin de noapte pentru cei fără adăpost etc., dar nu lîngă ei).
6 D. Sandu, op.cit., 2005, p. 216
7 Torquemada, marele inchizitor, crezînd ca sufletele ne-crestinilor vor fi în chinuri veşnice, le-a cerut captivilor necreştini să se

convertească la creştinism pentru a obtine un loc in rai. Cei care nu au răspuns cererii au fost arşi pe rug, ca să le purifice sufletul inainte de
moarte, şi astfel să aibă loc în rai ...

4
sa stabileascã o relatie de incredere cu oamenii, capabil să inveţe, sa fie deschis la nou, sa aiba capacitatea de a

rezolva situatii tensionate, sa faca fata participantilor dificili, sa fie meticulos, profesor si elev in acelasi timp, el

trebuie sa cunoasca metodele de invatare participativa, să aibă capacitate de intelegere, de exprimare fluenta

ideilor, rationament inductiv si deductiv, capacitatea de vizualizare, capacitatea de coordonare, de negociere, de

persuadare etc.8

Participatory Rural Appraisal (PRA)

Rădăcinile acestei « tehnici » le aflăm în acţiunile lui Paulo Freire, care urmărea implicarea şi responsabilizarea populaţiei - esenţiale pentru reuşita
dezvoltării comunităţilor (rurale).
En 1983, Robert Chambers (Institute of Development Studies, Anglia) a folosit termenul Rapid Rural Appraisal (RRA) pentru a sublinia că şi cei mai
năpăstuiţi îşi pot analiza propria situaţie, îşi pot fixa obiective şi activităţi menite să le realizeze.
La mijlocul anilor 1990, expresia RRA a fost înlocuită cu Evaluation Rural Participatory (ERP), apoi cu Participatory Learning and Action (PLA)
insistîndu-se asupra dinamicii grupului, eşantionării, clasificării, cartografierii sociale, intervievării, grupurilor de discuţie, folosirii diagramelor Venn,
matricilor, calendarelor, asupra valorificării importanţei comunicării orale, a imaginilor, simbolurilor, obiectelor fizice - locuri ale memoriei etc. Toate
acestea au fost prezentate în cărţi de informare, popularizate prin cursuri de formare iniţială şi continuă, cu scopul ca participanţii să fie în măsură să
decrie, explice, aplice principalele cunoştinţe, priceperi şi deprinderi ale demersului participativ. Evaluarea rurală participativă şi Participatory Learning
and Action sînt metodologii de cercetare-acţiune care implică locuitorii şi persoane din exterior, conform principiilor:
 cunoaşterea a ceea ce e accesibil de cunoscut,
 evitarea a ceea ce e inutil, a detaliilor inutile, urmărindu-se pertinenţa, precizia, rapiditatea;
 evitarea distorsionării prin ascultarea doar a locuitorilor, dar şi prin predarea de lecţii;
 triangularea – folosirea a (cel puţin) trei surse de informare pentru a verifica răspunsurile ;
 învăţarea cu locuitorii direct, face-to-face, rapid şi progresiv etc.
Bunele practici cer ca:
 tehnicile9 să fie adaptate situaţiilor, după competenţele şi cunoştinţele disponibile ;
 favorizarea inovării şi interdisciplinarităţii ;
 obiectivele şi activităţile să poată fi schimbate din mers (“formation-as-you-go”);
 învăţării pe teren, în ateliere intensive (participanţii se pot împărţi în grupuri mici pentru a discuta planuri individuale privind difuzarea ideilor, a
informaţiei, a împărtăşirii planului realist şi simplu, cu accent pe publicitate, difuzare, capacitatea sensibilizării, autonomizării).
În măsura în care se realizează “împuternicirea” (empowerment) cetăţenilor, locuitorilor, nu există garanţii că aceştia îşi vor exercita această
“împuternicire” în spiritul egalităţii de şanse şi a dezvoltării durabile a comunităţii. Împuternicirea poate părea democratică, dar în condiţiile în care mai
multe categorii de cetăţeni se află în competiţie pentru accesarea unor resurse publice, participarea (la luarea de decizii) poate duce la marginalizarea
celor deja marginali, transformînd inegalităţile sociale în politici discriminatorii. Grupurile mai mici şi cu acces la beneficii selective pentru membri sunt
capabile să se organizeze mai bine şi să influenţeze politicile publice10.

8 Facilitatorul poate fi un agent esential al dezvoltării comunitare, dacă identifică şi înţelege punctele forte si pe cele slabe ale metodologiei
de facilitare alese, este receptiv la normele locale, sociale si culturale, are convingerea că există oameni cu talent si aptitudini de implicare
indiferent de pregătire, clarifică drepturi si responsabilitati ale celor care se implică şi beneficiază de dezvoltarea comunităţii etc.
9 Folosirea de date din cărţi, dosare, rapoarte, articole, hărţi etc. ; observarea directă; interviuri semistructurate ; întrevederi ghidate (cu

locuitorii la ei acasă, cu persoane-cheie, cu grupuri din comunitate); DIY (do-it-yourself); constituirea unor liste de priorităţi, de
performanţe etc.; constituirea de istorii locale, etnoistorii, istorii ale vieţii şi povestiri ale practicilor; analiza tendinţelor; întocmirea de
diagrame (diagrame Venn, diagrame ale fluxurilor) etc.
10 Sociologul american Mancur Olson (1932-1998) a scris Logica actiunii colective (1966), Avîntul şi decăderea naţiunilor (1982), în care

a construit o teorie privind implicarea indivizilor în realizarea unui obiectiv comun. El a identificat faptul că în interiorul grupurilor mari,
mulţi indivizi se pot sustrage efortului colectiv: orice acţiune colectivă presupune şi costuri pentru participanţi (pierdere de timp, de bani,
riscuri etc.), pe lîngă beneficii sau avantaje; există membri care vor doar să profite de beneficiile acţiunii colective, fără să suporte şi
costurile. Cu cît comunitatea e mai mare, cu atît tendinţa aceasta (pasagerul clandestin, free rider) este mai mare. « Marile grupuri pot
rămîne neorganizate şi pot să nu treacă la acţiune chiar dacă există un consens asupra obiectivelor şi mijloacelor. » « … grupurile mai
mici sînt mai capabile să se organizeze pe bazăd e voluntariat şi să acţioneze în conformitate cu interesele lor comune; ... într-o
democraţie grupurile mici pot reuşi să le bată pe cele mai mari».