Sunteți pe pagina 1din 9

Istoricul rezervatiei biosferei Delta Dunarii

Denumirea de Rezervatie a Biosferei a fost adoptata de catre UNESCO, in


cadrul Programului “Omul si Biosfera”, lansat in anul 1971, pentru a invata
oamenii sa intretina peste tot in lume relatii armonioase cu mediul
inconjurator. Rezervatiile biosferei conserva zone naturale, caracteristice
diferitelor regiuni ale Pamantului, in care asezarile umane reprezinta o
componenta integranta. Ele reprezinta un cadru optim pentru supravegherea
si cercetarea mediului, precum si educarea si pregatirea oamenilor in vederea
pastrarii zonelor naturale.
Principalele functii ale rezervatiilor biosferei sunt :

 conservarea resurselor pentru generatiile viitoare;

 pastrarea formelor traditionale de folosire a pamantului;

 gasirea modului de folosire a resurselor naturale spre bunastarea


populatiei, fara sa degradeze mediul;

 schimbul de informatii cu celelalte rezervatii ale biosferei;

 cooperarea internationala pentru rezolvarea problemelor protectiei si


conservarii naturii.

In septembrie 1990, la recomandarea unei organizatii neguvernamentale,


numita Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturii (UICN) si ca
urmare a stradaniilor unui grup de oameni de stiinta, Guvernul Romaniei a
declarat intreaga Delta a Dunarii si unele zone invecinate (580 000ha) ca
Rezervatie a Biosferei (RBDD).
Tot din luna septembrie a anului 1990, Rezervatia Biosferei Delta Dunarii a
fost recunoscuta si ca Zona Umeda de importanta internationala, in special ca
habitat al pasarilor de apa, fiind inclusa in Conventia RAMSAR alaturi de alte
600 astfel de zone.
In luna decembrie 1990, Delta Dunarii a dobandit maxima recunoastere
internationala prin acceptarea de a figura pe Lista UNESCO a Patrimoniului
Natural si Cultural Mondial.
Delta Dunării

o REZERVAŢIA
 Delta Dunării

 Localizare
 Prezentare generală
 Biodiversitate
 Populaţie
 Dunărea
La capătul unui drum ce depăşeşte 2.860 km colectând apele unui impresionant
bazin hidrografic a cărui suprafaţă acoperă mai mult de 80% din suprafaţa
Europei, Dunărea, cel de-al doilea fluviu ca mărime al bătrânului continent
construieşte la întâlnirea sa cu Marea Neagră, de mai bine de 10 000 de ani, una
dintre cele mai frumoase delte din Europa şi chiar din lume, cunoscută şi ca una
din marile zone umede ale planetei. Întinderile de apă şi uscat care s-au format
aici conferă condiţii de viaţă bune pentru un număr mare de specii de plante şi
animale. Dintre acestea, stuful formează una dintre cele mai întinse suprafeţe
compacte din lume, iar pădurile Letea şi Caraorman reprezintă limita nordică
pentru două specii rare în ţara noastră de stejar, frecvent întâlnite în zonele
sudice ale peninsulei Balcanice şi Italice. Alături de numărul mare de plante
acvatice şi terestre se întâlnesc aici şi coloniile de pelicani şi cormorani atât de
specifice Deltei Dunării precum şi un număr mare de alte păsări acvatice care
trăiesc sau vin aici pentru a cuibări sau ierna. Se remarcă deasemenea şi
numărul mare de specii de pesti cu valoare ecologică dar şi economică ridicată.

Se poate spune că prin diversitatea impresionantă a habitatelor şi a formelor de


viaţă pe care le găzduieşte într-un spaţiu relativ restrâns, Delta Dunării constituie
un adevărat muzeu al biodiversităţii, o bancă de gene naturală de valoare
inestimabilă pentru patrimoniul natural universal.

Multe specii vegetale sau animale au constituit, totodată şi importante resurse


naturale, exploatabile economic care au atras oamenii pe aceste locuri din cele
mai vechi timpuri. Aşezările omeneşti înfiinţate s-au bazat, în principal pe
valorificarea resurselor naturale dezvoltâdu-se, astfel activităţi economice
tradiţionale şi relaţii sociale caracteristice.

Ulterior, s-a manifestat tendinţa de supraexploatare a unor resurse naturale.


Această tendinţă, care se manifestă şi în prezent printr-o presiune crescută
asupra acestor resurse şi în special asupra peştelui şi păşunilor, precum şi
tendinţa de a dezvolta unele activităţi economice nepotrivite sistemului deltaic,
aşa cum a fost situaţia investiţiei pentru exploatarea nisipurilor de la Caraorman,
au avut drept consecinţă dereglarea echilibrului natural existent prin dispariţia
unor zone de reproducere naturală a peştelui sau a altor specii, prin colmatarea
unor canale sau prin apariţia fenomenului de eutrofizare a apelor lacurilor şi
bălţilor, etc.

Efectele negative generate de activitatea umană din interiorul deltei se


cumulează cu cele generate de astfel de activităţi, mult mai active, care se
desfăşoară în afara deltei, existând riscul ca aceste efecte conjugate să afecteze
în continuare echilibrul ecosistemelor naturale şi să se agraveze dacă nu vor fi
luate măsuri de reducere a fenomenelor negative, de refacere a unor zone
afectate, de protejare a celor existente a căror valoare nu este afectată şi de
cooperare locală sau regională în toate aceste acţiuni.

Aceste caracteristici au constituit argumentele care au condus la declararea


Deltei Dunării, de către Guvernul României în 1990, rezervaţie a biosferei,
hotărâre confirmată, apoi de Parlamentul României, prin Legea nr. 82/1993.
Valoarea universală a rezervaţiei a fost recunoscută prin includerea acesteia în
reţeaua internaţională a rezervaţiilor biosferei (1990), în cadrul Programului
"Omul si Biosfera" (MAB), lansat de UNESCO în 1970, deoarece Delta Dunării
îndeplineste principalele caracteristici ale unei rezervaţii a biosferei:
a) conservă exemple de ecosisteme caracteristice şi conţine zone strict protejate,
zone de utilizare tradiţională a resurselor, cum sunt, de exemplu resursele
piscicole sau stuficole şi zone tampon pentru a reduce impactul activităţilor
umane;
b) este un teritoriu sau o zonă costieră/marină în care oamenii reprezintă o
componentă integrală şi care este administrată pentru obiective mergând de la
protecţia completă până la producţia intensivă dar durabilă;
c) este un centru regional pentru monitoring, cercetare, educare şi instruire
asupra ecosistemelor naturale şi administrate;
d) este un loc unde factorii de decizie guvernamentali, oamenii de ştiinţă, alţi
factori de decizie şi populaţia locală cooperează în dezvoltarea unui program
model pentru administrarea teritoriului şi apei, pentru rezolvarea necesităţilor
umane împreună cu conservarea proceselor naturale şi a resurselor biologice;
e) serveşte ca simbol al cooperării voluntare pentru conservarea şi utilizarea
resurselor pentru binele oamenilor de pretutindeni.

Din septembrie 1990, Rezervaţia Biosferei Delta Dunării a fost recunoscută ca


zonă umedă de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor de
apă, fiind inclusă între cele peste 600 astfel de zone dar situându-se printre cele
mai întinse dintre acestea.

Valoarea de patrimoniu natural universal al Rezervaţiei Biosferei Deltei Dunării a


fost recunoscută, în decembrie 1990 prin includerea a peste jumatate din
suprafaţa acesteia, în Lista Patrimoniului Mondial Cultural si Natural. Elaborată de
Comitetul Patrimoniului Mondial în baza Convenţiei privind Protecţia Patrimoniului
Mondial Cultural şi Natural adoptată de Statele Membre UNESCO, în 1972,
această acţiune are rolul de a proteja împotriva activităţilor umane cu efecte
distructive zonele a căror valoare este importantă atât pentru fiecare ţară cât şi
pentru întreaga umanitate.

Delta Dunării (3446 km²), aflată în mare parte în Dobrogea, România și parțial în Ucraina[1], este a
doua ca mărime și cea mai bine conservată dintre deltele europene.

Delta Dunării a intrat în patrimoniul mondial al UNESCO în 1991, fiind clasificată ca rezervație a
biosferei la nivel național în România și ca parc național în taxonomia internațională a IUCN. Aceasta
se suprapune atât siturilor de importanță comunitară Delta Dunării (sit SCI)[2] și Delta Dunării (zona
maritimă)[3]; cât și ariilor de protecție specială avifaunistică Beștepe - Mahmudia și Delta Dunării și
Complexul Razim - Sinoie[4].
Situl Delta Dunării (începând din 21 mai 1991) este protejat prin Convenția Ramsar (The Ramsar
Convention on Wetlands) ca zonă umedă de importanță internațională[5].

Parcul național include rezervațiile naturale: Capul Doloșman, Cetatea Histria, Complexul Vătafu -
Lunghuleț, Complexul Sacalin Zătoane, Grindul și Lacul Răducu, Grindul Chituc, Grindul Lupilor, Insula
Popina, Lacul Potcoava, Pădurea Caraorman, Pădurea Letea, Roșca - Buhaiova, Corbu-Nuntași -
Histria, Lacul Belciug, Lacul Rotundu, Arinișul Erenciuc, Complexul Periteașca - Leahova, Lacul
Nebunu, Pădurea Babadag - Codru, Dealul Ghiunghiurmez și Sărăturile Murighiol.

Delta Dunării este plasată, din punct de vedere geologic, într-o regiune mobilă a scoarței terestre
numită Platforma Deltei Dunării (regiunea predobrogeană). Platforma Deltei Dunării vine în contact în
partea de sud-vest cu Orogenul Nord Dobrogean, prin falia Oancea-Sf. Gheorghe, care este
aproximativ paralelă cu brațul Sfântu Gheorghe.

Structura geologică a acesteia este alcătuită dintr-un fundament cristalin peste care se dispune
transgresiv o cuvertură sedimentară reprezentată printr-o succesiune de depozite paleozoice, triasice,
jurasice, cretacice, neogene și cuaternare, derminate prin forajele de mare și mică adâncime
efectuate în zonă. Depozitele de vârstă Paleozoică, ce aparțin etajelor Silurian-Permian (438-230
milioane de ani), sunt alcătuite din calcare, dolomite, siltite, gresii litice, cu intercalații de tufuri
vitroclastice.

Depozitele de vârstă Triasică (248-213 milioane de ani) sunt alcătuite, la bază, din siltite feruginoase,
argilite, gresii, microconglomerate, cu intercalații de porfire feldspatice, diabaze și melafire, iar
transgresiv apar dolomite, gresii calcaroase, siltite, marne ș.a., ce conțin specii vegetale
(Striatoabietites sp., Ovalipollis ovalis ș.a.), foraminifere (Glomospirella sp., Spirillina sp. ș.a.),
conodonde (Gondolella navicula, Gladiogondolella tethydis ș.a.). Depozitele de vârstă Jurasică
(epocile Dogger-Malm – 176-142 milioane de ani) sunt alcătuite în principal din calcare (la bază),
argile calcaroase, gresii, precum și calcare cenușii și gălbui (la partea superioară), cu fosile de
foraminifere (Textularia jurassica, Spirillina orbicula ș.a.), dinofagelate (Nannoceceratopsis spicula, N.
pellucida, Ctenidodinium panneum ș.a.) etc. Depozitele de vârstă Cretacică ce aparțin etajelor Apțian-
Senonian (121-65 milioane de ani) sunt alcătuite, în principal, din argile și siltite feruginoase, cu
intercalații de gresii fine sau dolomite gipsifere, ce conțin o fitocenoză săracă cu Trilobosporilites
apiverucatus, Clavifera triplex etc.

Depozitele de vârstă Neogenă (etajele Sarmațian-Romanian – 13,5-1,8 milioane de ani) sunt alcătuite
dintr-o succesiune de strate cu calcare lumașelice, nisipuri, siltite și argile, cu Mactra sp., nisipuri,
siltite și argile roșcate, cu Dosinia maeotica, nisipuri fine cenușii (cu Dreissena rimestiensis,
Limnocardium sp., nisipuri cu Stylodacna orientalis și nisipuri cu intercalații de argile, ce conțin
specimene de Viviparus bifarcinatus, Dreissena polymorpha etc. Depozitele de vârstă Cuaternară
(depozite deltaice ce aparțin etajelor Pleistocen-Holocen – 1,8-0,01 milioane de ani) sunt alcătuite, la
bază, dintr-un strat de argile roșii-carămizii urmate de o succesiune de strate de pietrișuri, nisipuri,
siltite, argile și strate de loess, iar la partea superioară se dispun aluviuni de origine fluviatilă și fluvio-
lacustră. (Mutihac V., 1990; Ionesi L, 1994)[7][8]

Clima

Delta Dunării se încadrează în spațiul cu climat temperat semiarid specific stepelor pontice. Spațiile
acvatice plane și foarte întinse, acoperite în diferite grade cu vegetație, întrerupte de insulele
nisipoase ale câmpurilor marine, alcătuiesc o suprafață activă specifică deltei și lagunelor adiacente,
cu totul diferită de cea a stepelor pontice. Delta Dunării este considerată locul cu cele mai puține
precipitații din România.
Această suprafață activă reacționează față de radiația totală recepționată și de circulația generală a
atmosferei rezultând un mozaic de microclimate. Radiația totală variază între un minim de 3,5
Kcal/cmp înregistrat în lunile de iarnă și un maxim de 17 Kcl./cmp, în luna iulie. În funcție de
intesitatea activității centrilor barici principali se instalează condiții specifice de vreme: zile de iarnă
blânde (când activeaza centrul baric nord-est european), zile de iarnă geroase, cu vânturi puternice
(când acționează anticiclonii nord-atlantici), zile de vară calde și uscate (când acționează anticiclonii
tropicali atlantici), zile de vară ploioase (când interacționează aerul din bazinul mediteranean cu cel
rece din nord-vestul Europei).

Durata de strălucire a soarelui este mare, media multianuală fiind de 2250 ore, dar poate ajunge la
2600 ore în anii cu nebulozitate redusă. Temperatura se distribuie neuniform pe suprafața deltei.
Mediile multianuale indică creșterea temperaturii de la vest spre est. La nivelul vârfului deltei (Tulcea)
temperatura medie multianuală este de 10,94 C, în delta fluvială (Gorgova), de 10,96 C, pe țărmul
mării (Sulina), de 11,05 C, iar în largul Marii Negre (Platforma Gloria), de 11,86 C.

Amplitudinile medii zilnice reflectă diferențele mari datorate naturii suprafeței active : la Gorgova
variază între un maxim de 9 C (în iulie) și un minim de 3,8 C (în decembrie), la Sulina între 2,8 C (în
iulie) și 1,4 C (în noiembrie), iar la stația Gloria între 2,3 C (în iulie) si 1 C (în decembrie și februarie).
Sumele anuale ale temperaturilor medii zilnice efective se apropie de 1600 C. Umezeala aerului
înregistrează cele mai mari valori de pe teritoriul României. Umezeala relativă a aerului variază iarna
între 88 - 84% la Gorgova și 89 85% la Sulina și Sfântu Gheorghe, iar vara, între 69 - 71% la Gorgova și
77 - 80%, la Sulina și Sfântu Gheorghe. Precipitațiile sunt reduse cantitativ și scad de la vest spre est
datorită efectului suprafeței active specifice deltei, precum și al Mării Negre. La intrarea în Delta
Dunării (Tulcea) se înregistrează o cantitate medie multianuală a precipitațiilor de 450 mm, iar la
Sulina, de 360 mm. În cea mai mare parte a deltei cad între 350 si 400 mm ploaie, iar pe litoralul
deltaic și cea mai mare parte a lagunelor, sub 350 mm.

Stratul de zapadă este subțire și se menține perioade scurte de timp, numai în iernile mai aspre.
Asemenea situații s-au petrecut în anii 1928-1929, 1953-1954, 1941-1942, 1984-1985, când apele
mării lângă țărm au înghețat timp de 45 - 60 zile. Vânturile dominante bat din sectorul nordic
alternativ cu sectorul sudic, cele mai intense accelerări de vânt înregistrându-se iarna și în sezoanele
de tranziție. Sezoanele sunt distribuite foarte neuniform în spațiul Deltei Dunării. La intrarea în deltă,
la Tulcea, mediile pe 90 ani relevă ca sunt 142 zile de vară și 60 zile de iarnă, iar primăverile au durata
aproape egală cu toamnele. La Sulina aceleași medii multianuale indică 145 zile de vară și numai 15
zile de iarnă, iar primăverile sunt mai lungi (122 zile) decât toamnele (83 zile).

Biodiversitate

Delta Dunării este încadrată în regiunea biogeografică panonică și stepică a Dobrogei și prezintă o arie
naturală cu o diversitate floristică și faunistică ridicată, exprimată atât la nivel de specii cât și la nivel
de ecosisteme terestre și acvatice.

Habitate

În arealul deltei au fost identificate 29 de tipuri de habitate de interes comunitar; astfel: Ape
stătătoare oligotrofe până la mezotrofe cu vegetație din Littorelletea uniflorae și/sau Isoëto-
Nanojuncetea; Ape puternic oligo-mezotrofe cu vegetație bentonică de specii de Chara; Bancuri de
nisip acoperite permanent de un strat mic de apă de mare, Comunități cu salicornia și alte specii
anuale care colonizează terenurile umede și nisipoase; Comunități de lizieră cu ierburi înalte higrofile
de la nivelul câmpiilor, până la cel montan și alpin; Cursuri de apă din zonele de câmpie, până la cele
montane, cu vegetație din Ranunculion fluitantis și Callitricho-Batrachion; Dune cu Hippophae
rhamnoides; Depresiuni umede intradunale; Dune mobile embrionare (în formare); Dune fixate cu
vegetație herbacee perenă (dune gri); Galerii ripariene și tufărișuri (Nerio-Tamaricetea și Securinegion
tinctoriae); Lacuri eutrofe naturale cu vegetație tip Magnopotamion sau Hydrocharition; Lacuri
distrofice și iazuri, Lagune costiere; Mlaștini calcaroase cu Cladium mariscus; Pajiști cu Molinia pe
soluri calcaroase, turboase sau argiloase (Molinion caeruleae); Pajiști mediteraneene umede cu
ierburi înalte din Molinio-Holoschoenion; Pajiști de altitudine joasă (Alopecurus pratensis,
Sanguisorba officinalis); Pajiști aluviale din Cnidion dubii; Pajiști sărăturate de tip mediteranean
(Juncetalia maritimi); Pajiști și mlaștini sărăturate panonice și ponto-sarmatice; Pajiști xerice pe
substrat calcaros; Păduri ripariene mixte cu Quercus robur, Ulmus laevis, Fraxinus excelsior sau
Fraxinus angustifolia, din lungul marilor râuri (Ulmenion minoris); Râuri cu maluri nămoloase cu
vegetație de Chenopodion rubri și Bidention; Stepe ponto-sarmatice; Tufărișuri de foioase ponto-
sarmatice; Vegetație anuală de-a lungul liniei țărmului; Vegetație forestieră ponto-sarmatică de stejar
pufos și Zăvoaie cu Salix alba și Populus alba[13].

Floră

Flora Deltei este reprezentată în mare parte de o vegetație specifică zonelor umede (stuful, papura,
rogozul, în amestec cu salcia pitică) și ocupă 78% din totalul suprafeței. Zăvoaiele ocupă 6% din
suprafața deltei, fiind păduri de salcie, frasin, arin, plop, care cresc pe grindurile fluviatile, fiind
periodic inundate, iar ochiurile de apă sunt acoperite de o vegetație acvatică și plutitoare, ocupând
2% din suprafața deltei. De asemenea, există păduri (Pădurea Letea și Pădurea Caraorman) alcătuite
din arbori (stejar brumăriu, stejar pedunculat, frasin, plop tremurător, ulm), arbusti (zălog, cătină
roșie) și plante agățătoare (hamei, curpen).

La nivelul ierburilor sunt întâlnite elemente floristice (meridional-continentale și xero-mezofile) din


specii rare[14] printre care unele protejate la nivel european prin Directiva 92/43/CE (anexa I-a) din
21 mai 1992 (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică)[15];
astfel: centaurea (Centaurea jankae aflată pe lista roșie a IUCN[16], Centaurea pontica și Centaurea
tenuiflora), capul-șarpelui (Echium russicum), otrățelul bălților (Aldrovanda vesiculosa), trifoiașul-de-
baltă (Marsilea quadrifolia), ciucușoară de nisip (Alyssum borzaeanum)[17], orhideea piramidă
(Anacamptis pyramidalis), volbură de nisip (Convolvulus persicus), sânziană (Galium humifusum),
garofiță (Dianthus pseudarmeria), coșaci (Astragalus vesicarius), valentiță (Tanacetum millefolium),
nebunariță (Hyoscyamus niger), nufăr galben (Nuphar lutea), nufăr alb (Nymphaea alba), obligeană
(Acorus calamus), ferigă de baltă (Thelypteris palustris), piciorul cocoșului (Ranunculus repens),
vitrigon (Eryngium maritimum), alior (Euphorbia peplis), alior de baltă (Euphorbia palustris[18],
Euphorbia seguieriana), cârcel (Ephedra distachia), pelin (Artemisia tschernieviana), bărbișoară
(Allysum hirsutum), volbură (Convolvulus lineatus), varză de mare (Crambe maritima), pătlăgină
(Plantago cornuti), ață de mare (Ruppia maritima), brândușă de nisip (Merendera sobolifera)[19],
garofiță (Dianthus pseudarmeria și Dianthus bessarabicus), siminoc (din specia Helichrysum
arenarium), grășătoare (Sagina maritima), chimionul porcului (Peucedanum arenarium), valentiță
(Tanacetum milefolium), vanilie sălbatică (Heliotropium curassavicum), vioreaua de baltă (Hottonia
palustris), otrățel (Onosma arenaria), ploșnițoasă (Orchis coriophora ssp. fragrans), bujori (Orchis
laxiflora ssp. elegans), untul-vacii (Orchis morio), petunie (Petunia parviflora), ferigă plutitoare
(Salvinia natans), otrățel de baltă (Utricularia vulgaris), plutică (Nymphoides peltata), troscot de apă
(Polygonum amphibium), săgeata apei (Sagitaria sagitifolia), pipirig (Juncus gerardii), rogoz (Carex
ligerica) sau pir de mare (Elymus sabulosus).
Faună

Delta Dunării conține mai mult de 360 de specii de păsări și 45 de specii de pește de apă dulce în
numeroasele sale lacuri și japșe[20]. Acesta este locul unde milioane de păsări din diferite colțuri ale
Pământului (Europa, Asia, Africa, Marea Mediterană) vin să cuibărească. Speciile majore de pești în
cadrul Deltei Dunării sunt știuca și somnul. Fauna deltei este una bogată și variată în specii de
mamifere, păsări, reptile, amfibieni, pești, crustacee, melci, moluște și insecte; dintre care unele
protejate prin aceeași Directivă a Consiliului European (anexa I-a) 92/43/CE (privind conservarea
habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică)[15] sau aflate pe lista roșie a IUCN.

Mamifere

Mistreț (Sus scofa)[21], enot (Nyctereutes procyonoides), vidră de râu (Lutra lutra)[22], bizam
(Ondatra zibethicus)[23], nurcă europeană (Mustela lutreola), hermină mică (Mustela erminea
aestiva), nevăstuică (Mustela nivalis), dihor pătat (Vormela peregusna), șacal auriu (Canis aureus),
iepure de câmp (Lepus europaeus), popândău european (Spermophilus citellus), dihorul de stepă
(Mustela eversmannii), arici (Erinaceus concolor), chițcan de pădure (Sorex araneus), chițcan mic de
apă (Neomys anomalus), șoarecele-de-mișună (Mus spicilegus), șoarece pitic (Micromys minutus).

Păsări

Parcul național adăpostește și asigură condiții de hrană și cuibărire mai multor păsări migratoare, de
pasaj sau sedentare protejate la nivel european și enumerate în anexa I-a a Directivei CE 2009/147/CE
din 30 noiembrie 2009, privind conservarea păsărilor sălbatice[24].

Pelicani din Delta Dunării

Câteva din speciile de păsări semnalate în arealul deltei: gârliță mică (Anser erythropus), acvilă-
țipătoare-mică (Aquila pomarina)[25], acvilă de câmp (Aquila heliaca), acvilă-țipătoare-mare (Aquila
clanga), fluierar de munte (Actitis hypoleucos), ciuf de câmp (Asio flammeus), ciocârlia de câmp
(Alauda arvensis), rață sulițar (Anas acuta), rață mică (Anas crecca), rață cârâitoare (Anas
querquedula), gâscă de vară (Anser anser), gâscă cenușie (Anser anser), fâsă-cu-gât-roșu (Anthus
cervinus), fâsă de pădure (Anthus trivialis), fâsă de munte (Anthus spinoletta), drepneaua neagră
(Apus apus), drepneaua mare (Apus melba), stârc cenușiu (Ardea cinerea), ciuf de pădure (Asio otus),
rață cu cap castaniu (Aythya ferina), pescăruș albastru (Alcedo atthis), stârc de noapte (Nycticorax
nycticorax), stârc pitic (Ixobrychus minutus), stârc cenușiu (Ardea cinerea), stârc roșu (Ardea
purpurea), stârc galben (Ardeola ralloides), stârc pitic (Ixobrychus minutus), rață roșie (Aythya
nyroca), mătăsar (Bombycilla garrulus), șorecar comun (Buteo buteo), buhai de baltă (Botaurus
stellaris), gâsca cu piept roșu (Branta ruficollis), nisipar (Calidris alba), fugaci de țărm (Calidris alpina),
fugaci mare (Calidris canutus), fugaci roșcat (Calidris ferruginea), fugaci mic (Calidris minuta), fugaci
pitic (Calidris temminckii), cânepar (Carduelis cannabina), sticlete (Carduelis carduelis), florinete
(Carduelis chloris), inăriță (Carduelis flammea), scatiu (Carduelis spinus), mugurar roșu (Carpodacus
erythrinus), porumbel de scorbură (Columba oenas), lebădă de vară (Cygnus olor), chirighiță-cu-
obraz-alb (Chlidonias hybridus), erete cenușiu (Circus pygargus), barză neagră (Ciconia nigra), barză
albă (Ciconia ciconia), lăstun de casă (Delichon urbica), șoimul rândunelelor (Falco subbuteo), muscar
negru (Ficedula hypoleuca), cinteză (Fringilla coelebs), găinușă de baltă (Gallinula chloropus),
pescărița râzătoare (Gelochelidon nilotica), ciovlica roșiatică (Glareola pratincola), cocor (Grus grus),
frunzărița galbenă (Hippolais icterina), frunzărița cenușie (Hippolais pallida), rândunica roșcată
(Hirundo daurica), rândunica de hambar (Hirundo rustica), vultur codalb (Haliaeetus albicilla),
piciorong (Himantopus himantopus), sfrâncoc (Lanius excubitor), sfrâncioc-cu-cap-roșu (Lanius
senator), grelușel pătat (Locustella naevia), pescăruș sur (Larus canus), pescăruș negricios (Larus
fuscus), pescăruș râzător (Larus ridibundus), prundaș de nămol (Limicola falcinellus), sitar de mâl
(Limosa limosa), grelușelul de stuf (Locustella luscinioides), sfrâncioc roșiatic (Lanius collurio),
sfrânciocul cu frunte neagră (Lanius minor), pescăruș cu cioc subțire (Larus genei), pescăruș mic
(Larus minutus), sitarul de mal nordic (Limosa lapponica), ciocârlie de Bărăgan (Melanocorypha
calandra), culic cu cioc subțire (Numenius tenuirostris), pietrar negru (Oenanthe pleschanka), chiră de
baltă (Sterna hirundo), pitulice (Sylvia nisoria), fluierar sur (Xenus cinereus), pasărea ogorului
(Burhinus oedicnemus), șorecar-mare (Buteo rufinus), prundăraș de sărătură (Charadrius
alexandrinus), ploier de munte (Charadrius morinellus), șerpar (Circaetus gallicus), erete de stuf
(Circus aeruginosus), lebădă de iarnă (Cygnus cygnus), ciocănitoarea de grădină (Dendrocopos
syriacus), ciocănitoarea de stejar (Dendrocopos medius), ciocănitoare neagră (Dryocopus martius),
egretă mică (Egretta garzetta), egretă mare (Egretta alba), presura de grădină (Emberiza hortulana),
șoim-de-iarnă (Falco columbarius), gușă albastră (Luscinia svecica), vânturel mic (Falco naumanni),
muscar-gulerat (Ficedula albicollis), muscar-mic (Ficedula parva), becațină mare (Gallinago media),
rață cu cap alb (Oxyura leucocephala), vultur pescar (Pandion haliaetus), pelican creț (Pelecanus
crispus), pelican comun (Pelecanus onocrotalus), cormoran mic (Phalacrocorax pygmeus), notatiță cu
ciocul subțire (Phalaropus lobatus), bătăuș (Philomachus pugnax), lopătar (Platalea leucorodia),
țigănuș (Plegadis falcinellus), cresteț cenușiu (Porzana parva), cresteț pestriț (Porzana porzana),
resteluț pitic (Porzana pusilla), ciocântors (Recurvirostra avosetta), privighetoare-de-baltă
(Acrocephalus melanopogon), chirighiță neagră (Chlidonias niger), uliu cu picioare scurte (Accipiter
brevipes), chirighiță-cu-obraz-alb (Chlidonias hybridus), erete vânăt (Circus cyaneus), erete alb (Circus
macrourus), dumbrăveancă (Coracias garrulus), lebădă mică (Cygnus columbianus bewickii), șoim
dunărean (Falco cherrug), șoim călător (Falco peregrinus), vânturel de seară (Falco vespertinus),
cufundar polar (Gavia arctica), cufundar mic (Gavia stellata), acvilă pitică (Hieraaetus pennatus),
pescărușul cu cap negru (Larus melanocephalus), ciocârlie-de-pădure (Lullula arborea), ferestraș mic
(Mergus albellus), gaie neagră (Milvus migrans), ciocănitoarea verzuie (Picus canus), ploier auriu
(Pluvialis apricaria), furtunar (Puffinus yelkouan), chiră mică (Sterna albifrons), pescăriță mare (Sterna
caspia), chiră de mare (Sterna sandvicensis), lup de mare (Stercorarius parasiticus), lup de mare codat
(Stercorarius longicaudus), ferestrașul mare (Mergus merganser), rață cu ciuf (Netta rufina), pietrar
bănățean (Oenanthe hispanica), pietrar răsăritean (Oenanthe isabellina), pietrar sur (Oenanthe
oenanthe), ciuf-pitic (Otus scops), codroș de munte (Phoenicurus ochruros), pitulice de munte
(Phylloscopus collybita), pitulice sfârâitoare (Phylloscopus sibilatrix), pitulice fluierătoare
(Phylloscopus trochilus), presură de iarnă (Plectrophenax nivalis), cojoaică de grădină (Certhia
brachydactyla), stârc de cireadă (Bubulcus ibis), prigoare (Merops apiaster), grangur (Oriolus oriolus),
corcodelul mare (Podiceps cristatus)[26].

Pești

Rizeafcă (Alosa tanaica), avat (Aspius aspius), zvârlugă (Cobitis taenia), porcușor-de-nisip (Gobio
albipinnatus), răspăr (Gymnocephalus schraetzer), țipar (Misgurnus fossilis), sabiță (Pelecus
cultratus), boarță (Rhodeus sericeus amarus), dunăriță (Sabanejewia aurata bulgarica), fusar (Zingel
streber, Zingel zingel), petroc (Gobio kessleri), țigănuș (Umbra krameri), ghiborț de râu
(Gymnocephalus baloni), scrumbie de Dunăre (Alosa immaculata), morunaș (Vimba vimba), o specie
de somn (Silurus soldatovi) din familia Siluride, șalău (Sander lucioperca), șalău vărgat (Sander
volgensis), biban (Perca fluviatilis), văduviță (Leuciscus idus), cernușcă (Leuciscus borysthenicus),
știucă de Amur (Esox reichertii), caracudă (Carassius carassius), lin (Tinca tinca), biban (Perca
fluviatilis), văduviță (Leuciscus idus), plătică (Abramis brama), caracudă argintie (Carassius auratus
auratus)[27].

Reptile și amfibieni
Vipera de stepă (Vipera ursinii), șarpele de alun (Coronella austriaca), șopârla multicoloră (Eremias
arguta), șopârla de câmp (Podarcis taurica), șopârla cenușie (Lacerta agilis), țestoasa de baltă (Emys
orbicularis)[28], țestoasa dobrogeană de uscat (Testudo graeca), tritonul cu creastă danubian (Triturus
dobrogicus)[29], tritonul comun transilvănean (Triturus vulgaris ampelensis), buhaiul de baltă cu
burtă roșie (Bombina bombina)[30], brotacul verde de copac (Hyla arborea)[31].

Nevertebrate

În rezervație este semnalată prezența mai multor nevertebrate rare (melci, gândaci, libelule, fluturi);
printre care: melcul acvatic dungat (Theodoxus transversalis), melcul cu cârlig (Anisus vorticulus),
gândacul de apă (Graphoderus bilineatus), croitorul mare al stejarului (Cerambyx cerdo)[32], două
libelule din speciile Ophiogomphus cecilia și Arytrura musculus; și cinci fluturi: Colias myrmidone,
Leptidea morsei (fluturele de muștar), Lycaena dispar (fluturele purpuriu), Catopta thrips (fluturele de
stepă) și Coenagrion ornatum (albilița portocalie)[33].