Sunteți pe pagina 1din 11

1.

Confectionarea unei atele gipsate

Se confencţionează din straturi succesive aplicate, unul peste altul, de 1-2 feşi gipsate, având
grijă să nu facă bride sau cute. La sfârşit, gipsul se mulează pe reliefurile membrului şi se întinde
uniform, încât să fie cât mai neted, fără asperităţi. In tot timpul aplicării aparatului gipsat, pană
când acesta se întăreşte, poziţia membrului şi reducerea fracturii se menţin cu grijă.

Se aplica cel mai adesea pe fata posterioara a membrului afectat, fiind sustinut de randuri
succesive de fasa uscata. In anumite conditii, se poate aplica si pe fata anterioara a membrului
afectat, respecand aceleasi criterii.

2. Confectionarea unui aparat gipsat

Se face din fesi de tifon pe care se aplica pulbere de gips. Lungimea fesilor este in medie de 5m,
iar latimea de 8, 10 sau 15 cm, iar gipsul trebuie sa fie fin cernut in prealabil, incat sa dea la
palpare senzatia de amidon.

Aplicarea praflui de gips se face prin intinderea uniforma cu marginea cubiala a mainii, in timp
ce cu cealalta mana se ruleaza fasa, dar nu prea strans pentru a permite apei sa patrunda pana
la mijlocul ei. Nu se for folosi fesile cu margini indoite sau cu neregularitati pentru a se evita
strangularea in anumite zone de catre aceste margini. Aparatul gipsat nu se aplica direct pe
piele. In general, gipsul se captuseste cu straturi succesive de vata pregatite anterior pentru a
proteja tegumentele, crestele sau proeminentele osoase. Uneri, in locul straturilor succesive de
vata, se poate aplica un tricou tubulare, care, asemenea unui ciorap, se muleaza bine pe toate
neregularitatiile regiunii.

Fesile gipsate confectionate se inmoaie in apa calduta unde stau pana se satureaza (nu mai ies
bule de aer) apoi se scot si se storc prin usoare miscari de rotatie pentru a elimina excesul de
apa, dar nu si gipsul.

Dupa inmuiere, se deruleaza fasa gipsata uniform pe tegumentele acoperite in prealabil cu vata
sau cu roulou de tricot, avand grija sa nu se comprime reliefurile osoase si sa nu se faca bride.
Grosimea gipsului pe care il aplicam depdinde de marimea aparatului gipsat, dar si de durata sa
de mentinere. Pentru intarirea aparatului gipsat se aplica de multe ori una sau mai multe atele
gipsate peste care se ruleaza apoi aparatul gipsat propriu-zis.

Se degajeaza marginile neregulate ale gipsului, se elibereaza degetele si se curata de gips, apoi
se fac fereste in gips in zona operatorie sau in zona unde exista o plaga care necesita
pansamente.

Cand gipsul face priza (se intareste), se muleaza prin apasari usoare cu marginea cubitala a
mainii in jurul reliefurilor osoase,apoi se lustruieste. Aparatul gipsat aplicat se lasa liber la aer
pentru a se usca 48-72h. La anumite aparate gipsate se aplica tocuri de mers confectionate din
fesi gipsate sau din cauciuc.

pag 1/11
3. Aplicarea unui bandaj toracobrahial

Este folosit in special in tratamentul ortopedic al fracturii colului sau diafizei humerale.
Segmentele membrului superior vor fi imobilizate astfel:

- bratul la 45-60 abductie si 30 anteductie


- cotul in flexie la 90
- antebratul in pozitie indiferenta
- pumnul in flexie dorsala 10 cu articulatiile metacarpo-falangiene libere

In axila, sub sani (la femei) si plica de flexie a cotului se aplica vata in cantitate mai mare
imbibata in prealabil in pudra de talc. Se va avea grija ca gipsul sa nu fie constrictiv la nivelul
cotului (olecran si epicondilul medial)

4. Reducerea luxatiei de sold

1. Procedeul Bohler: pacientul este in decubit dorsal cu bazinul cu o chinga. Medicul sta de
partea sldului luxat si trece o chinga dupa gat sau/si pe sub spatiul politeu al membrului
luxat. Se flecteaza coapsa si genunchiul la 90 si prin intermediul chingii ortopedul face o
tractiune la zenit a coapse careia i se imprima miscari usoare de rotatie
2. Procedeul umarului: mecanismul de reducere este acelasi (coapsa si gamba flectate,
tractiunea la zenit), dar tractinea o face ortopedul care sta cu spatele spre bolnav si isi
sprijina regiunea poplitee a membrului luxat pe umar. Risicandu-si umarul, medicul
exercita o tractiune la zenit care asociata cu usoare miscari de rotatie a coapsei, permit
reducerea luxatiei
3. Procedeul Djanelidze: Bolnavul este in decubit ventral cu membrul luxat atarnand peste
marginea mesei. Dupa ce atarna cca 10-15 min se exercita o presiune puternica asupra
gambei flectate spre podea

5. Reducerea luxatiei scapulohumerale

Reducerea ortopedica trebuie efectuata cat mai curand posibil (de preferat sub 24h), ea fiind cu
atat mai usoara cu cat luxatia este mai recenta. Inainte de a incepe reducerea trebuie sa stim
pozitia capului humeral si daca aceste integru sau exista fracturi asociate. Acest lucru il aflam
prin examenul radiografic al umarului, care ne poate determina si atitudinea terapeutica

1. Procedeul von Arlt: bolnavul sta pe un scaun cu spatar inalt pe a carui margine se
aseaza un rulou care intra in axila. Se face o tractiune continua in jos cu bratul in usoara
abductie cu cotul la 90 pana se simte declicul, semnul reducerii
2. Procedeul Mothes: tractiune pe membrul in abductie progresiva, bolnavul fiind culcat
iar contraextensia fiind asigurata de o chinga trecuta pe sub axila acestuia. In timp ce se
tractiunea si abductia progresiva, un ajutor impinge capul humeral de sub caraconda in
afara

pag 2/11
3. Procedeul Hipocrate: bolnavul sta in decubit dorsal iar medicul face tractiune cu ambele
maini pe antebratul pacientului, contraextensia fiind asigurata de calcaiul medicului
plasat in axila
4. Procedeul Kocher este indicat in formele extra- si subcoracoidiene ale luxatiilor
anterointerne. Medicul prinde cu o mana cotul flectat la 90 si cu cealalta pumnul
pacientului dupa care urmeaza o serie de manevre in 4 timpi:
1) adductia bratului
2) rotatia externa a bratului
3) anteductia (moment in care se reduce luxatia)
4) rotatia interna cu pozitionarea mainii pe umarul opus, sanatos.

Fiecare manevra se executa lent, gradat. O atentie deosebita se acorda timpului al


doilea de rotatie externa, deoarece executat intempestiv poate produce fractura diafizei
sau a colului humeral

5. Procedeul Djanelidze: bolnavul este culcat in decubit lateral sau ventral cu mana luxata
atarnand peste marginea mesei pentru a relaxa musculatura. Dupa 10-15 min de
suspensie se face tractiune in jos pe antebratul flectat la 90

6. Reducerea luxatiei de cot

Reducerea se realizeaza printr-o tractiune longitudinala in axul antebratului cu cotul flectat la


45, iar un ajutor face o contraextensie pe fata anterioara a bratului. Uneori la aceasta manevra
se asciaza si o presiune cu policele pe fata posterioara a olecranului, inpingandu-l inainte. Se
aude si se simte un zgomot specific, marturie a faptului ca s-a realizat reducerea.

Cand luxatia este postero-laterala sau postero-mediala, in afara manevrelor mentionate, se


imping oasele antebratului spre directia din care au plecat (medial sau lateral)

In luxatia de cot asociata cu fractura capului radial se reduce si se impobilizeaza luxatia, iar
conduita fata de capul radial fracturat va fi stabilita dupa suprimarea imobilizarii si inceperea
tratamentului recuperator (daca se decide operatia, se va face rezectia capului radial)

In luxatia de cot asociata cu fractura epitrohleei si inclacarea acestea in articulatie, se incearca


intai dezinclavarea epitrohleei si reducerea luxatiei pe cale ortopedica. In caz de esec, se
intervine chirurgical, se dezinvlaveaza epitrohleea si se fixeaza cu un surub, apoi se reduce
luxatia.

In luxatia deschisa, se face toaleta locala, reducerea luxatiei, inchiderea plagii arculare,
imobilizarea gipsata a cotului si tratament cu antibiotice

In luxatiile vechi, neglijate, de cot, posibilitatile terapeutice sunt: reducere sangeranda, rezectia
cu interpozitie, artroplastie cu proteza totala sau artrodeza. De cele mai multe ori decizia
terapeutica se ia in timpul operatiei in functie de gradul leziunilor cartilajului. Daca aceasta este
in stare buna, este suficienta reducerea sangeranda. Daca exista leziuni carilaginoase grave, se
poate alege unul din celelalte procedee mentionate anterior.
pag 3/11
7. Reducerea si imobilizarea fracturii de clavicula

Reducerea se realizeaza in fracturile cu deplasare astfel: bolnavul sta astezat pe un scaun (cu
spatarul asezat lateral, nu in spate pentru a nu jena manevrele medicului). Medicul, in picioare,
in spatele bolnavului va trage de umeri in sus, inapoi si in afara, iar contraextensia o va face
genunchiul sau plasat in regiunea ISV a accidentatului. Reducerea este usor de obtinut, dar
dificil de mentinut, niciunul din mijloacele de imobilizare imaginate neasigurand o imobilizare
perfecta

Metode de imobilizare:

1. Bandaj Watson-James, incrucisat in spate in forma de „8”

Dupa reducerea fracturii, prin metoda prezentata mai sus se aplica pernite de vata in axile si pe
fata anterioara a umerilor. Se trece vata in forma de „8” peste umeri si apoi o fasa lata de
repetate ori peste umeri cu spica la spate, intre omoplati. Imobilizarea se mentine 4-5
saptamani, timp in care bolnavul va merge pe cat posibil cu coatele in abductie („mainile in
solduri”) si va dormi in decubit dorsal, fara perna sub cap, ci cu o pernita intre omoplati si
coatele in abductie

Datorita faptului ca miscarile in articulatiile membrelor sunt destul de libere, rezultatele sunt
constant bune.

2. Imobilizarea in aparat gipsat Dessault-Gerdy, mai ales pentru tineri, care suporta destul
de bine o imobilizare a umarului si cotului cu bratul in adductie, pentru o perioada de 3-
4 saptamani.

Se aplica vata in axila, plica cotului si pe fata anterioara a antebratului => se trec ture repetate
de fasa pentru solidarizarea membrului superior la trunchi => se mentine cotul in pozitie de
flexie la 90 grade => se mentine antebratul in pozitie neutra de prono-supinatie. Articulatia
pumnului este lasata libera

3. Metoda Richet-Couteau

Bolnavul este in decubit dorsal cu umarul in afara pernei, cu membrul superior atarnand in
afara patului, sprijinit pe un taburet mai scund decat patul. Membrul superior face oficiul de
„extensie continua” asupra umarului si mentine fractura de clavicula redusa. Mai mult, unii
autori adauga si un mic aparat gipsat antebrahiopalmar pentru a faceaceasta extensie mai
eficienta. Pozitia este greu de suportat si este aplicata de necesitate „la politraumatizati cu
leziuni toracice si abdominale care sunt perati sau necesita o supraveghere permanenta a
toracelui si abdomenului”. Practic, este aplicata atunci cand exista contraindicatii pentru
celelalte metode

pag 4/11
8. Reducerea si imobilizarea fracturii epifizei distale de radius

Reducerea

Se efectueaza, de preferinta, sub anestezie locala cu xilina injectata in focarul de fractura.


Precocitatea reducerii (primele 2-24h), inainte de edemului este un factor de evolutie ulterioara
favorabila.

Contraextensia se face cu ajutorul unei chingi la perete; tractiunea se realizeaza de catre ajutor
si are drept scop desfiintarea celor trei tipuri de deplasari; se prinde cu o mana policele si se
trage axul antebratului, iar cu cealalta mana se prind degetele II, III, IV (nu si degetul V, pentru a
evita elongatia de cubital sau plicaturarea mainii sub aparatul gipsat). Tractiunea pe police se
face in axul antrebatului; pentru coborarea epifizei radiale si dezangrenarea ei de fragmentului
diafizar; astfel se reface lungimea radiusului si oblicitatea liniei bistilodiene la 30. Tractiunea pe
degetele II, III si IV se face in sens cubital (pentru a desfiinta deplasarea laterala, radiala a mainii
si deformarea in baioneta) si palmar (pentru a desfiinta deplasarea in sens dorsal si deformarea
„in dos de furculita”), in timp ce medicul sustine antebratul. Pentru dezangrenarea
fragmentelor si obtinerea reducerii, se fac miscari succesive de flexie palmara si dorsala asupra
fragmentelor.

Imobilizarea se face fie in atela, fie in aparat circular.

Atela gipsata simpla pe fata dorsala fixata cu fasa circulara uscata previne edemul si sdr.
Volkman, dar perminte deplasarea secundara. Se poate folosi, cu bune rezultate, atela gipsata
in „V”, fixata cu fasa circulara uscata, care previne fenomele ischemice si ofera o contentie mai
ferma decat atela dorsala.

Aparatul gipsat circular are avantaje si dezavantaje opuse atelei. despicarea imediata dupa
uscare ii poate limita incovenientele. Aparatul gipsat, indiferent de tip, trebuie sa indeplineasca
urmatoarele conditii:

 sa fie aplicat pe un strat subtire de tifon fara vata, deoarece acesta favorizeaza
deplasarea secundara
 sa se intinda inferior pana la pliul de flexie metacarpofalangian, lasand liber dorsal capul
metacarpienelor
 limi superioara deobicei sub cot; se imobilizeaza deasupra cotului in caz de leziune are
articulatiei radio-cubitale inferioare, fractura diafizara asociata sau fracturi oblice
instabile
 durata de imobilizare este de 4S (fractura fara deplasare sau cu mica deplasare); 5S
pentru cele cu deplasare medie sau 6S pentru cele cominutive si cu deplasare mare
 reducerea trebuie controlata dupa imobilizarea gipsata la 24h si la 7 zile

pag 5/11
9. Reducerea si imobilizarea fracturii bimaleolare

Reducerea
Se foloseste reducerea prin metoda de scoatere a cismei
Imobilizare
In cazul fracturilor fara deplasare se plicata o cizma gipsata de mers sub genunchi pentru 6-8
saptamani si se permite sprijinul pe membrul fracturat la 3-4 saptamani de la accident. Fiint un
aparat gipsat de mers, in momentul in care pacientul va putea realiza incarcarea pe membru,
gipsul va fi de tip Sarmiento (gheata de mers Sarmiento). Acest gips se intinde pe fata
posterioara a gambei pana la pliul de flexie al genunchiului, dar anterior este mai inalt,
ajungand la marginea superioara a rotului. In acest mod gipsul permite flexia genunchiului, dar
impiedica hiperextensia. Gipsul trebuie bine mulat in jurul rotulei si a tendonului ahilian; i se
aplica o atela gipsata posterioara si toc de mers.

In cazul fracturilor cu deplasare, imobilizarea se face in cisma gipsata peste genunchi, femuro –
podala pentru 3 saptamani, apoi sub genunchi (gambo-podala) pana la 3 luni. Sprijinul pe
membrul inferior se permite dupa 6 sapt de la imobilizare

10. Examenul clinic al soldului

A. Semne subiective

 Durerea: poate fi localizata la nivelul soldului, in triunghiul lui Scarpa, in regiunea


obturatorie, fie extern, fie posterior sau localizata la nivelul genunchiului (gonalgie
reflexa). Ea poate aparea la demaraj, ameliorandu-se pe parcurs, sugerand o origine
degenartiva (artroza), fie de tip inflamator, sau nocturna (osteocopa), in tuberculoza sau
unele tumor
 Impotenta functionala, care poate fi totala sau partiala

B. Semne obiective

 Inspectia (examen general): Se efectueaza in ortostatism cat si in decubit. Aspectul


general al bolnavului poate decela deformitati la distanta cum sunt: lordoza, scolioza,
dezeschilibru cu bascularea bazinului – pozitia membrului pelvin in totalitate poate fi
uneori caracteristica:
o artritele soldului: flexie + abductie + rotatie interna
o artroza: flexie + abductie + rotatie externa
o fracturile colului femural si trohanteriene: rotatie externa + scurtare
o luxatii (luxatia posterioara iliaca, cea mai frecventa): flexie + abductie + rotatie
interna + scurtare apreciabila
 Inspectia (examen local): tumefactie cu modificarea culorii tegumentelor cat si
dezvoltarea circulatiei colaterale
 Palparea: Apreciaza in primul rand consistenta partilor moi (impastare, elasticitate,
renitenta, duritate).

pag 6/11
o Fluctuenta = abces
o Crepitatii osoase (de evitat!) = fractura
o Durerea in punct fix
 Temperatura locala: crescuta in fracturile si leziunile inflamatorii
 Masuratori: Se efectueaza clinic si radiologic
o lungimea membrului pelvin: varful SIAS – rotula – maleola tibiala
o circumferinta coapsei si a gambei se apreciaza in comparatie cu partea
controlaterala
o scurtarea poate fi reala (prin masuratorile de mai sus) sau aparenta (prin
dezechilibrul bazinului). Aceasta din urma se apreciaza prin echilibrarea bazinului
cu talpici de lemn, de inaltime cunoscuta, introduse sub piciorul scurtat, pana la
echilibrarea bazinului
 Ascensiunea trohanterului (in luxatii sau fracturi ale colului femural) se apreciaza clinic
prin linia Nelaton Roser: SIAS – varful trohanterului – ischion (cand varful trohanterului
depaseste linia)
 Miscarile soldului
 Mersul – orice abatere de la mersul normal = schiopatare (claudicatie). Schiopatarea
poate fi data de:
o dureri la sprijin => scurtarea antalgica a timpului de sprijin
o redoare articulara (limitarea miscarilor)
o anchiloza: mers caracteristic cu flectarea trunchiului = “semnul salutului”
o atitudini vicioase: exagerarea anteversiei
o instabilitatea soldului (de exemplu in luxatia congenitala = “mers de rata”)

11. Examenul clinic al genunchiului

In primul rand trebuie precizat mecanismul de producere al traumatismului care poate da


informatii pretioase privind leziunea:

 mecanismul de valgus (accident de circulatie ca si pieton, placaj la rugbi): fractura a


platoului tibial extern sau o intindere a ligamentului colateral intern
 mecanismul de extensie brusca si apoi flexie: leziuni de menisc (mai ales intern) sau
leziuni capsulare posterioare
 mecanismul de rotatie cu piciorul blocat la nivelului solului si rotatia trunchiului si
coapsei: traumatism complex al genunchiului – leziune meniscului intern + lig incrucisat
antero-lateral + ligament incrucisat antero-medial (triada nefasta a lui O’Donogue)
 mecanism de valgus sau varus prin soc axial in extensie: leziuni complexe de tip fractura
a femurului si tibiei precum si ligamentelor
 leziunea prin tabloul de bord (soc frontal cu genunchiul in flexie): fractura rotulei

pag 7/11
A. Semne functionale

 Durerea: posttraumatica, inflamatorie, atrozica


 Schiopatarea sau impotenta functionala totala
 Blocajul (cel mai des in extensie), semn de mare probabilitate in leziunile meniscale +
corpi liberi intraarticulari
 Cracmente

B. Inspectia – aprecierea reliefurilor osteoarticulare:

 rotula, forma si sediul ei


 tendonul cvadricipital
 relieful vastilor
 ligamentul rotulian, sediul si forma
 interliniul extern in care se repereaza capul peroneului (pe care se insera tendonul
bicepsului si ligamentul colateral lateral)
 spatiul poplitei

C. Deformatiuni

 Genunchiul globulos, marit de volum cu sterferea reliefurilor osoase, care poate fi


consecinta:
o traumatism (cel mai adesea recent) = hidartroza sau hemartroza sau consecinta
unei fracturi condiliene sau a platoului tibial
o sindrom febril (artrita, osteomilita acuta sau RAA)
o afectiuni cronice (tuberculoza, gonartroza, tumori – osteosarcom)
 Deformitate localizata perirotulian = bursita perirotuliana
 Deformitate localizata in spatiul popliteu = chist sinovial sau o tumora la acest nivel

D. Deviatii de ax

 genu recurvatum
 genu flexum
 genu varum
 genu valgus

Se palpeaza:

- impastarea partilor noi periarticulare


- caldura locala (in mod normal este mai scazuta ca a coapsei): crescuta in afectiuni
infectioase tumorale sau traumatisme acute si scazuta in sechele de poliomielita
- socul rotulian = revarsat articular
- tumefactie, reliefe modificate si puncte dureroase:
 rotula prezinta in mod normal o mobilitate de 1-2 cm
 interliniunul articular dureros

pag 8/11
 puncte dureroase la nivelul ligamentelor colaterale
 corpi straini situati periarticular
 explorarea palpatorie a aparatului extensor
 explorarea palpatorie a spatiului popliteu
 adenopatia satelita inghinoiliaca (TBC)

E. Miscari anormale:

 lateralitate (explorarea in extensie, in mod normal, este imposibila) = leziune


ligamentara
 miscarea de sertar: se realizeaza cu genunchiul in flexie de 90 = leziune de ligament
incrucisat care permite deplasarea antero-posterioara a platului tibial fata de planul
condilian

F. Masuratori

- rotula – malola tibiala


- diametrul coapsei la 15-20 cm deasupra rotulei si a gambei tot la 15 cm de rotula pentru
aprecierea amiotrofiei (comparativ cu partea controlaterala)

12. Examenul clinic al gleznei

Examenul local va fi efectuat atat cu bolnavul in decubit, in genunchi cu piciorul atarnand la


marginea patului cat si in ortostatism, sprijin unipodal, bipodal si in mers.

A. Inspectia:

 tegumentele si fanerele pot evidentia multiple leziuni ca: butsite, hiperkeratoze, micoze
interdigitale si periunghiale, ulcere trofice, unghie incarnata
 malformatii congenitale cum sunt: polidactiliile, sindactiliile, piciorul stram varus – equin
 deofrmatii dobandite: deget in ciocan, picior plat, picior scobit etc
 edemul cronic care poate fi traumatic, posttraumatic sau inflamator
 existenta unei fistule se constata in TBC, osteita cu piogeni sau micotica
 echimoza care poate fi revelatoare prin aparitia ei tardiva si in locuri bine precizata (de
exemplu echimoza numulara in fractura de calcaneu)

B. Palparea

 temperatura locala
 impastarea, senzatia caracteristica palparii unei regiuni infiltrate (TBC)
 fluctuenta: abces rece, chist sinovial sau tenosinovita
 puntele dureroase

pag 9/11
C. Mobilitatea

 Mobilitatea pasiva va fi testata in functie de parametri normal care sunt: flexie dorsala
30, flexie plantara de 40 si miscari in articulatia tibiotalica: adductie – abductie (35-
45) si supinatie – pronatie (cateva grade)
 Mobilitatea activa reprezinta o combinatie, fiind alcatuita din: inversiune = supinatie +
adductie si eversiune = pronatie + abductie
 Examenul mersului: de exemplu in piciorul varus equin exista o schiopatare
caracteristica („stepaj”)

13. Examenul clinic al pumnului

A. Inspectia bolnavului incepe cu pozitia regiunii (membrul toracic superior si a mainii propriu-
zise); astfel putem intalni pozitii vicioase: devierea laterala, radiala sau cubitala, flexia mainii
sau a degetelor

 mutilatii
 cicatrici
 modificari trofice ale pielii: culoarea, hipertricoza, aspectul degetelor, abolirea
sudoratiei
 studiul musculaturii: amiotrofia eminentei tenare caracteristica paraliziei de n. median,
amiotrofia eminentei hipotenare si a interososilor caracteristice paraliziei de n. cubital
 anomalii congenitale: ectrodactilie (degete in minus), polidactilie, focomelie (lipsa unui
segment proximal)
 afectiuni neuro-musculare:
o mana „cazuta” = paralizia de n. radial
o mana „indicatoare” = paralizie de n. median
o grija cubitala” = paralizia de n. cubital
 retractia aponevrozei palmare = maladia lui Dupuytren
 devierea radiala a mainii pe antebrat: congenitala sau in anumite fracturi ale radiusului
 tumefactia articulatiilor interfalangiene
 leziuni traumatice

B. Parlarea

 temperatura locala
 tumefactie
 puncte dureroase fixe
 precizarea reperelor osoase si a raportului dintre ele, care se modifica in fracturi cu
deplasare

pag 10/11
C. Miscari

 Miscari acive
o abolirea abductiei si adductiei degetelor, extensia inelarului si auricularului +
inclinare cubitala = paralizia de n. cubital
o abolirea flexiei falangei distale a degetului II + imposibilitatea opositiei si
adductiei policelui = paralizia de n. medial
o imposibilitatea extensiei mainii pe antebrat, a extensiei degetelor cat si a
extensiei si abductiei policelui = paralizia de n. radial
 Miscari pasive: leziuni tendinoase, nervoase, cutanate, aponevroze palmare, leziuni
musculare cat si in unele afectiuni congenitale
 Examenul nervos privind sensibilitatea cutanata:
o tegumentele marginii cubiale a mainii si degetului V sunt afectate
(hipoanesteziate) in leziuni de n. cubital
o anestezia fetei palmare a falangei distale a degetului II = leziunea de n. median
o anestezia tegumentelor primului spatiu intermetacarpian, pe fata dorsala =
paralizie de n. radial

pag 11/11