Sunteți pe pagina 1din 105

UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE APĂRARE “CAROL I” NESECRET

FACULTATEA DE COMANDĂ ŞI STAT MAJOR Exemplar nr...


Catedra Forţe Terestre

Col.prof.mil.dr. Gheorghe PAVEL

CURS DE ARTĂ MILITARĂ


( TACTICA GENURILOR DE ARMĂ – INFANTERIE )

EDITURA UNIVERSITĂŢII NAŢIONALE DE APĂRARE “CAROL I”


BUCUREŞTI – 2006

NESECRET
1din 105
NESECRET

Cursul a fost discutat în comisia didactică a Catedrei Forţe Terestre

NESECRET
2 din 105
NESECRET

CUPRINS

INTRODUCERE...................................................................................................5

TEMA 1
Deplasarea brigăzii mecanizate..........................................………………..7

TEMA 2
Operaţia ofensivă a brigăzii mecanizate în teren muntos împădurit....…..21

TEMA 3
Operaţia ofensivă a brigăzii mecanizate pe litoral şi în deltă.....…………34

TEMA 4
Operaţia ofensivă a brigăzii mecanizate în localităţi
şi în zone/platforme industriale..................................................................36

TEMA 5
Operaţia ofensivă a brigăzii mecanizate cu forţarea cursurilor de apă
şi a canalelor...............................................................................................39

TEMA 6
Staţionarea brigăzii mecanizate..................................................................44

TEMA 7
Operaţia de apărare a brigăzii mecanizate
în teren muntos împădurit..........................................................................53

TEMA 8
Operaţia de apărare a brigăzii mecanizate pe litoral şi în deltă...………...57

TEMA 9
Operaţia de apărare a brigăzii mecanizate în localităţi
şi în zone/platforme industriale...............................……………………...61

TEMA 10
Operaţia de apărare a brigăzii mecanizate pe un curs de apă mare
şi în zone cu lucrări de hidroamelioraţii..............………………………...65

TEMA 11
Regruparea, înlocuirea şi joncţiunea forţelor în cadrul grupărilor
de forţe terestre de nivel divizie..................................................................69

TEMA 12
Lupta de întâlnire a grupării de forţe terestre de nivel divizie....................77

TEMA 13
Operaţia ofensivă a grupării de forţe terestre de nivel divizie
pe litoral şi în deltă......................................................................................81

NESECRET
3 din 105
NESECRET

TEMA 14
Operaţia ofensivă a grupării de forţe terestre de nivel divizie
pe timp de iarnă şi în alte medii cu temperaturi scăzute...............................84

TEMA 15
Retragerea grupării de forţe terestre de nivel divizie......................................89

TEMA 16
Operaţia de apărare a grupării de forţe terestre de nivel divizie
pe litoral şi în deltă........................................................................................94

TEMA 17
Operaţia de apărare a grupării de forţe terestre de nivel divizie
pe timp de noapte şi în alte condiţii de vizibilitate redusă.............................97

TEMA 18
Operaţia de întârziere a grupării de forţe terestre de nivel divizie................101

BIBLIOGRAFIE.....................................................................................................105

NESECRET
4 din 105
NESECRET

INTRODUCERE

Perioada pe care o parcurgem, la început de secol şi mileniu, se


caracterizează, pe de o parte, prin profesionalizarea armatelor, perfecţionarea
sistemelor de arme, apariţia şi dezvoltarea reţelelor reale şi virtuale şi, pe de altă parte,
prin diversificarea conflictelor, prin estomparea diferenţei între conflictele militare şi
nonmilitare, prin intensificarea acţiunilor teroriste şi a celor din ciberspaţiu.
Războiul îşi extinde aria de manifestare şi, în aceste condiţii, este foarte greu
de făcut o distincţie clară între pace şi război, între o situaţie conflictuală şi una
nonconflictuală, între conflicte militare şi nonmilitare. Conflictele militare sunt cele
care se caracterizează prin angajarea armatelor dar, astăzi în lume există, în afara
unităţilor militare şi sistemelor militare, atâtea mijloace de distrugere, inclusiv de
distrugere în masă, care pot fi întrebuinţate în anumite proporţii, de oricine doreşte.
Lumea este plină de bande de rebeli, de structuri înarmate, altele decât
armatele, care menţin aproape o stare continuă de conflicte violente. De aceea, atât
conflictele militare cât şi cele nonmilitare se modelează din punct de vedere al
gestionării şi dezamorsării, după aceeaşi filozofie şi după aceeaşi metodologie.
Ambele tipuri de conflicte de declanşează datorită conflictualităţii intereselor şi
urmează unor decizii politice mai mult sau mai puţin responsabile.
Mersul implacabil al omenirii spre globalizare modifică gândirea strategică în
sensul că, fără a se renunţa la strategiile potrivit cărora o ţară se apără la frontierele
ei, lumea îşi pune deja astăzi, în ceea ce priveşte războiul, şi altfel de întrebări,
întrucât există şi altfel de provocări (mult mai grave şi mai greu de gestionat), care
pun în pericol nu doar frontierele, ci însăşi civilizaţia planetei. A venit deja timpul în
care o ţară, o civilizaţie, o entitate nu se mai apără numai la frontierele ei, ci în întreg
spaţiul planetar, acţionând împreună cu alte ţări, într-o comunitate de interese, de
politici şi chiar de forţă, asupra cauzelor, a zonelor şi centrelor perturbatoare, a
focarelor de tensiuni şi conflicte, a forţelor şi mijloacelor care se află înapoia cortinei
disimulate, într-un spaţiu fizic aparent liniştit, stabil şi transparent. În aceste condiţii,
războiul stat contra stat, deşi nu dispare, devine din ce în ce mai puţin posibil, întrucât
toate entităţile statale şi civilizate se află în dialog, colaborează şi au tot interesul să
prevină o confruntare între forţe şi mijloace prin care se pot distruge reciproc, fără a
rezolva vreuna dintre marile probleme ale omenirii.
După cum se observă chiar în realitatea contemporană, statele acţionează din
ce în ce mai mult împreună în coaliţii şi alianţe, pentru rezolvarea şi prin forţă, atunci
când este cazul, a unor diferende care afectează comunitatea internaţională,
împotriva unor reţele ce ameninţă valorile democratice, structurile economice, culturale
şi informaţionale care sunt tot mai globalizate, configurând viitorul economic şi
social al planetei. Marja de manevră a unui stat de a se plasa în opoziţie cu acest
curent s-a restrâns foarte mult şi, probabil către sfârşitul acestui secol, va dispărea. În
tot acest timp marea violenţă va continua să-şi aibă cauzele în vulnerabilităţile şi
ameninţările non-statale, care vin din decalajele economice foarte mari între regiuni
geografice, din proliferarea sărăciei, din extremismul etnic şi religios, din zona

NESECRET
5 din 105
NESECRET

reţelelor de traficanţi, a crimei organizate.


În aceste condiţii, apare un nou tip de război, războiul împotriva răului, care va
fi dus de civilizaţie împotriva non-civilizaţiei, de societate împotriva forţelor care
o macină şi o distrug, de state, organisme internaţionale, alianţe şi coaliţii împotriva
reţelelor teroriste, traficanţilor de droguri, criminalităţii economice, financiare şi sociale
internaţionale, a totalitarismului, extremismului, fundamentalismului de toate tipurile şi a
altor ameninţări care constituie, de cele mai multe ori, partea nevăzută a aisbergului.
În condiţiile actualelor ameninţări existente la adresa securităţii statelor de pe
întreg mapamondul, s-a avansat tot mai des ideea renunţării la grupările de forţe,
masive şi mai greu manevrabile în teatrul de acţiuni, în favoarea structurilor medii şi
mici dar, care să îndeplinească misiuni de nivel operativ şi strategic. Nimic nu
împiedică să fim de acord cu aceste concepte mai nou apărute, mai ales că şi ”paleta”
ameninţărilor la adresa securităţii statelor este în continuă transformare. Problematica
întrebuinţării structurilor de mică anvergură nu este totuşi atât de nouă pe cât s-ar
părea dar, ce nu se are în vedere însă, este problematica înzestrării şi a caracterului
întrunit al acţiunilor de orice fel. De asemeni nu se acordă, afirmăm noi, atenţie
sporită şi faptului că, la această dată s-a ajuns la reducerea diferenţelor între nivelul
tactic şi operativ şi chiar cel strategic. Nu se mai poate afirma cu tărie că numai şi
numai grupările masive de forţe pot îndeplini obiective ( misiuni) de nivel operativ
sau strategic. Performanţele mijloacelor de luptă, date de caracteristicile tehnico-
tactice, au adus şi vor aduce în continuare mari transformări în ceea ce analiştii
militari denumesc norme tactice şi implicit în arta militară, în modul de întrebuinţare
a unităţilor şi marilor unităţi în acţiunile militare. Se cunoaşte deja faptul că
nominalizarea ca unitate sau mare unitate nu mai este dată de masivitatea încadrării
cu personal şi tehnică, ci de posibilităţile în timp şi spaţiu în cadrul acţiunilor
militare.
În lucrarea de faţă ne-am propus o analiză pertinentă a acţiunilor militare ce pot
fi desfăşurate de către structuri militare de nivel brigadă şi divizie, punând un accent
deosebit pe particularităţile ce apar datorită tipului de operaţie şi a mediului în care
aceasta se desfăşoară. De asemenea, prin această lucrare, dorim să contribuim la
dezvoltare gândirii de ansamblu a ofiţerilor studenţi şi cursanţi, la conştientizarea şi
perfecţionarea modului de întrebuinţare a structurilor acţionale în câmpul de luptă.

Autorul

NESECRET
6 din 105
NESECRET

TEMA 1

DEPLASAREA BRIGĂZII MECANIZATE

Deplasarea este definită în literatura de specialitate ca “o acţiune asociată luptei


desfăşurată de trupe pentru mutarea dintr-un raion în altul, intrarea în luptă sau
efectuarea unei manevre, cu păstrarea completă a capacităţii de luptă în vederea
îndeplinirii unei misiuni” 1 şi ,,este cel mai important tip de mişcare, în scopul
desfăşurării şi realizării dispozitivului trupelor de uscat pentru îndeplinirea
misiunilor” 2 .
Bineînţeles că această definiţie a suferit diferite modificări de formă, însă, în
fond, fiecare exprimă acelaşi lucru.
Deplasarea, ca operaţie intermediară, reprezintă „acţiunea prin care marile
unităţi (unităţile, subunităţile) şi grupările de forţe sunt dislocate dintr-un loc în
altul” 3 , ori pentru „intrarea în luptă sau pentru efectuarea unei manevre, cu
păstrarea completă a capacităţii de luptă, în vederea îndeplinirii unei misiuni”. 4
În ultimii ani, deplasarea trupelor a căpătat o importanţă deosebită care impune
acordarea unei atenţii pe măsură datorită influenţelor pe care realizarea sau,
dimpotrivă, nerealizarea sa le poate avea în cadrul tuturor operaţiilor desfăşurate, fie
la război, în situaţii de criză, în perioada postconflict, sau chiar pe timp de pace.
Luând în considerare reducerea forţelor armate ale României, tendinţele mondiale de
reorganizare a armatelor şi de ducere a războaielor, riscurile şi ameninţările la adresa
securităţii naţionale care impun intervenţia armatei, consider că dislocarea marilor
unităţi şi unităţilor dintr-o zonă în alta, sau în cadrul aceleiaşi zone de operaţii va fi
inevitabilă şi va implica deplasări pe distanţe mari, cu traversarea unor obstacole
naturale puternice (lanţuri muntoase, cursuri de apă etc). Într-o altă ordine de idei, în
confruntările militare ale ultimei jumătăţi de secol, deplasarea a ocupat un timp din ce
în ce mai mare în ansamblul operaţiilor desfăşurate de către trupe (circa 2/3 din
timpul total). Dislocările de mari proporţii, care presupun deplasările unităţilor şi
marilor unităţi pe diferite distanţe, în situaţii complexe, în diferite teatre de operaţii,
folosind procedee diferite constituie adevărate „operaţii de deplasare” 5 .
Prin urmare, concluzionez că deplasarea marilor unităţi şi unităţilor precede
introducerea acestora în operaţie, fie de apărare, fie ofensive, ori în alte tipuri de
operaţii. În situaţie de pace sau de criză, finalitatea deplasărilor va consta în angajarea
marilor unităţi (unităţilor) în operaţii de stabilitate şi de sprijin, acest tip de operaţii
1
Lexicon militar, ediţia a II-a, revăzută, Editura Saka, Chişinău, 1994, p.120.
2
SMO–50014 – Doctrina tactică a unităţilor operaţionale din trupele de uscat, pentru acţiuni militare combinate
(multinaţionale), SMG – Secţia Cooperare Militară Internaţională, 01.05.2000, p. 70.
3A.N.-1, Regulamentul general al acţiunilor militare, Bucureşti, 1996, art. 174.
4Lexicon militar, op. cit. p. 120-121.
5
Col. dr.Alexiu D., Operaţiile de deplasare a trupelor, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, Bucureşti, 1999, p.
92.

NESECRET
7 din 105
NESECRET

fiind preponderente în acest secol, după cum o arată majoritatea conflictelor din
deceniul zece al secolului XX.
1.Termeni şi definiţii
În funcţie de situaţie, misiunea primită şi operaţiile ce urmează a fi desfăşurate,
Bg. Mc. execută deplasarea pentru îndeplinirea următoarelor scopuri:
- dislocarea dintr-un raion în altul;
- intervenţia pe anumite aliniamente (raioane);
- desfăşurarea forţelor în vederea realizării dispozitivelor stabilite;
- introducerea în operaţie;
- realizarea unor manevre rapide;
- constituirea unor noi grupări de forţe sau scoaterii lor de sub loviturile
inamicului;
- întărirea apărării sau trecerii la apărare pe un nou aliniament;
- schimbarea raioanelor de dispunere;
- constituirea rezervelor;
- refacerea capacităţii operaţionale.
Pentru a se înţelege foarte clar “deplasarea”, este necesară prezentarea şi
definirea următorilor termeni:
• elementul de marş – eşalonul care se deplasează sub comanda unui singur
comandant; de regulă, acesta este BI, uneori poate fi constituit şi dintr-o
Cp.I;
• seria de marş – un grup de elemente de marş aflate sub comanda unui
singur comandant, desemnat printr-o cifră sau literă pentru a uşura
planificarea şi coordonarea acţiunilor;
• momentul sosirii – data (ora, minutul) la care capul coloanei trece pe la un
punct de coordonare sau pe la un aliniament stabilit;
• momentul trecerii – data (ora, minutul) la care coada coloanei trece pe la
un punct de coordonare sau pe la un aliniament stabilit;
• golul – spaţiul, timpul sau distanţa dintre două elemente de marş
consecutive, care se deplasează pe aceeaşi rută; se măsoară în metri sau
minute de la coada unui element până în faţa următorului element;
• distanţa dintre vehicule – depărtarea dintre două vehicule, dispuse unul
după celălalt;
• punctul iniţial – un loc de pe o rută (un itinerar), bine definit, de unde
elementele de marş trec sub comanda conducătorului deplasării şi încep
deplasarea; din acest loc, coloana se formează prin trecerea succesivă a
unităţilor (subunităţilor);
• punctul final – un loc bine definit de pe o rută, de unde elementele de marş
revin sub comanda şefilor direcţi;
• momentul final – data ( ora, minutul) în care coada coloanei trece de punctul
final;

NESECRET
8 din 105
NESECRET

• punctul de coordonare –un loc pe ruta de deplasare, cum ar fi o intersecţie


aglomerată, luat drept reper când se dau instrucţiuni; poate fi, de asemenea,
un loc unde apar interferenţe în deplasarea forţelor;
• lungimea coloanei – drumul ocupat de o coloană, inclusiv golurile;
• timpul de trecere – intervalul de timp dintre momentul în care primul
element trece pe la un anumit punct şi momentul în care ultimul element
trece prin acelaşi loc;
• ritmul de marş –distanţa medie parcursă într-o perioadă dată de timp (viteza
în km/h) incluzând scurtele opriri şi întârzierile;
• distanţa în timp – perioada necesară capului unei coloane pentru a se
deplasa dintr-un punct în altul într-un anumit timp;
• densitatea traficului – numărul mediu de vehicule care au trecut pe un km
dat, exprimată în vehicule/km (v/km);
• ZIUA C.- ziua în care începe sau este pe punctul de a începe dislocarea
forţelor pentru o operaţie;
• ZIUA / ORA G.- ziua şi/sau ora la care se dă ordinul (în mod normal pe
linie de comandă naţională) de deplasare a unei unităţi;
• ZIUA /ORA K.- ziua şi/sau ora la care a început sau ar trebui să înceapă
deplasarea pe o rută terestră sau pe o linie maritimă;
• ZIUA /ORA T.- ziua şi /ora de transfer a autorităţii.

2. Procedee de deplasare
În funcţie de situaţiile şi condiţiile în care se execută deplasarea, scopul
acesteia, timpul afectat, starea comunicaţiilor şi existenţa mijloacelor de transport,
Bg.Mc. se deplasează folosind următoarele procedee de deplasare:
- marş (pe autovehicule sau pe jos);
- transport (pe mijloace rutiere, feroviare, navale sau aeriene);
- combinat (prin marş şi transport). 6
Procedeul de deplasare se adoptă în funcţie de:
- situaţia concretă;
- scopul, distanţa şi timpul afectat deplasării;
- starea căilor de comunicaţie; cantitatea şi capacitatea mijloacelor de
transport la dispoziţie.
Bg.Mc. execută, de regulă, deplasarea combinată. 7
Marşul este procedeul de bază pentru executarea deplasării. Prin marş se
înţelege deplasarea organizată, în coloană a trupelor folosind mijloacele de transport
din înzestrare sau pe jos. Acesta se execută, de regulă, noaptea sau în condiţii de
vizibilitate redusă şi numai în situaţii de urgenţă pe timp de zi.
Marşul va fi adoptat de către Bg.Mc. pentru deplasarea pe distanţe scurte (până
6
Doctrina operaţiilor Forţelor Terestre, art. 0658, aln.1.
7
Ibidem, art. 0658, aln. 3.

NESECRET
9 din 105
NESECRET

la o etapă de marş) când este posibilă întâlnirea cu inamicul sau căile de comunicaţii
feroviare au fost blocate (întrerupte), iar timpul necesar restabilirii circulaţiei pe
acestea este mai mare decât cel impus de nevoile operative, precum şi atunci când
scopul deplasării îl reprezintă introducerea în operaţie sau desfăşurarea altor operaţii
urgente.
În raport de situaţia creată, efortul pe care trebuie să-l depună personalul şi
viteza de deplasare necesară, marşul poate fi normal sau forţat.
Marşul normal, de regulă, se execută pe timp de noapte sau în alte condiţii de
vizibilitate redusă, cu viteze medii de deplasare şi cu respectarea tuturor elementelor
deplasării (halte mari, odihna de zi sau de noapte), în condiţiile când Bg.Mc. se află la
depărtare mare de linia frontului şi nu este posibilă întâlnirea cu forţe importante ale
inamicului, folosind cele mai bune drumuri pentru a menaja trupele şi tehnica.
Marşul forţat se execută când situaţia impune trecerea în timp scurt la
îndeplinirea unei misiuni de luptă, pe distanţe mici, cu viteze maxime admise de
tehnica militară şi teren, de regulă, fără oprire, folosindu-se pentru deplasare
majoritatea timpului de zi şi de noapte. El are loc atunci când se prevede întâlnirea cu
inamicul, la introducerea în operaţie, pe timpul urmăririi şi retragerii, precum şi în
toate cazurile când există pericol de întrebuinţare de către inamic a A.D.M.N.B.C. şi
a sistemelor incendiare. Marşul forţat presupune eforturi deosebite din partea
personalului, în special a conducătorilor de autovehicule, tehnica este supusă unor
mari solicitări iar trupele trebuie să fie gata de acţiune, capabile să se desfăşoare rapid
pentru a intra în operaţie.
În funcţie de direcţia generală de desfăşurare, marşul se poate executa:
- spre front;
- de-a lungul frontului;
- dinspre front.
Indiferent de procedeu, elementele caracteristice marşului sunt:
- etapa de marş;
- viteza de marş;
- itinerarele de marş;
- halta mică;
- halta mare;
- odihna de zi (noapte);
- punct (aliniament) iniţial;
- punct (aliniament) de coordonare;
- punct (aliniament) final.
Etapa de marş este distanţa parcursă în 24 de ore; în teren şes şi deluros, etapa
de marş pe autovehicule poate fi de până la 250 km, uneori mai mare ( dar nu
depăşeşte 300Km); în teren muntos-împădurit până la 150 km.
Viteza de marş reprezintă media vitezelor parţiale realizate pe diferite porţiuni
de itinerar şi se exprimă în km pe oră; în teren şes sau deluros, ziua, viteza este de 20-
30 km pe oră, iar noaptea de 15-20 km pe oră; când deplasarea se execută pe drumuri
cu pante mari sau cu obstacole (bolovani, grohotiş) viteza de deplasare se micşorează

NESECRET
10 din 105
NESECRET

până la 1 km pe oră. În teren muntos - împădurit viteza de marş se reduce cu 30- 40%
faţă de cea din teren şes şi deluros.
Pe timp de îngheţ (dezgheţ), pe drumuri desfundate şi în condiţii de vizibilitate
redusă viteza medie de marş poate fi de 10-15 km pe oră; la urcarea pantelor de 6-8
% viteza este de până la 10 km pe oră, iar la coborâre, de până la 15-20 km pe oră.
Pe căldură mare, pe drumuri cu praf, pe timpul trecerii prin localităţi mari, pe ceaţă şi
ninsoare sau noaptea, viteza de marş se reduce cu 15-20% şi chiar mai mult. Noaptea,
când autovehiculele sunt echipate cu aparate de vedere sau când luminează luna, pe
drumurile cu indicatoare luminoase şi cu circulaţie într-un singur sens, viteza medie
de marş poate fi aceeaşi ca pe timpul zilei.
Pentru executarea marşului, unui BI i se stabilesc 1-2 itinerare de marş iar
Bg.Mc. 2-3 itinerare de marş; acestea ocolesc, de regulă, localităţile mari, nodurile de
comunicaţii importante şi punctele de trecere obligatorie.
Itinerarele pot fi:
- de bază;
- de rezervă;
- de rocadă.
Pentru menajarea şi refacerea stării fizice a personalului, verificarea stării
tehnice a autovehiculelor, executarea întreţinerilor tehnice şi înlăturarea defecţiunilor,
se fixează halte mici, halte mari şi odihna de zi (noapte).
În cazul deplasării pe autovehicule (pe tancuri), haltele mici se fixează astfel:
prima după 1-2 ore de marş, iar următoarele, după fiecare 2-3 ore de marş (iarna după
1-1,5 ore de marş); ele au durata de 20-30 minute
Halta mare se fixează la sfârşitul primei jumătăţi a etapei de marş şi are o
durată de 2-4 ore. Când distanţa de parcurs este mai mică decât o etapă de marş,
noaptea şi iarna pe geruri puternice, de regulă, nu se fixează haltă mare.
Pe timpul haltei mari se serveşte hrana şi se completează plinurile la
autovehicule, se verifică armamentul şi tehnica militară, se execută întreţinerea
tehnică a autovehiculelor, iar în funcţie de rulajul tehnicii, se fac reglajele necesare.
Odihna de zi (noapte) se fixează după executarea unei etape de marş.
Pentru haltele mari şi odihna de zi (noapte) se aleg raioane care oferă condiţii
favorabile de protecţie şi mascare şi dispun de suficiente surse de apă. Pe timpul
haltei mari şi în raionul odihnei de zi (noapte) forţele părăsesc drumul/itinerarul de
deplasare şi se dispun în raioanele stabilite, astfel încât să fie permanent gata de luptă
şi/sau să poată continua în timp scurt marşul.
În raionul odihnei de zi (noapte) se iau măsuri de asigurare a operaţiilor şi de
protecţie a forţelor, se distribuie hrană caldă, se completează plinurile de carburanţi şi
lubrifianţi, se verifică armamentul şi tehnica militară, se execută întreţinerea tehnică a
autovehiculelor şi se execută odihna personalului. De asemenea se pot schimba
elementele de siguranţa marşului.
Punctul/aliniamentul iniţial reprezintă locul/locurile de pe itinerar(e), bine
definit(e), de unde elementele de marş trec sub comanda conducătorului deplasării şi
încep deplasarea la ora stabilită; din acest loc, coloana se formează prin trecerea

NESECRET
11 din 105
NESECRET

succesivă a elementelor de marş.


Punctul/aliniamentul final reprezintă locul/locurile bine definit(e) de pe o
itinerar(e), de unde elementele de marş revin sub comanda şefilor direcţi.
Punctul/aliniamentul de coordonare reprezintă locul/locurile bine definite de
pe itinerar(e), (exemplu: o intersecţie, punct caracteristic şi vizibil din teren), luat
drept reper când se dau instrucţiuni; poate fi de asemenea, un loc unde apar
interferenţe în deplasarea forţelor.

Transportul se va executa, preponderent, pe căile de comunicaţie feroviare. În


funcţie de situaţia concretă, zona de operaţii şi mijloacele de transport avute la
dispoziţie, unele unităţi din Bg.Mc şi chiar întreaga brigadă vor executa transportul
pe comunicaţii rutiere, pe comunicaţii fluviale (navale) şi pe comunicaţii aeriene.
Transportul pe mijloace feroviare constituie principalul procedeu de deplasare
pe distanţe mari a Bg.Mc, având în vedere dotarea cu tehnică grea dar,acest procedeu
se poate executa şi pentru deplasarea pe distanţe mici, atunci când căile de
comunicaţie rutieră sunt impracticabile sau când se impune economisirea
motoresurselor ori menajarea stării operative a tehnicii.
Transportul pe mijloacele rutiere din parcul public se organizează şi se execută
de către Bg.Mc atunci când mijloacele auto din dotare au fost avariate şi nu satisfac
nevoile de deplasare a materialelor şi tehnicii militare.
Aşa cum am subliniat anterior, Bg.Mc execută de regulă, deplasarea
combinată, simultan sau succesiv, folosind căile de comunicaţii rutiere, feroviare,
maritime (fluviale) şi aeriene, în special pentru trupele care urmează a fi dislocate în
teatre de operaţii la mare depărtare de ţară.
În opinia noastră, deplasarea numai prin transport a unei Bg.Mc nu este
eficientă decât atunci când se execută pe distanţe mai mari de 100-200 km. Am în
vedere următoarele considerente:
- pentru refacerea plinului unei mari unităţi sunt necesare 1-2 zile, ţinând
seama şi de completarea stocului trupelor;
- la tancuri, după aproximativ 500 km, se impune executarea intervenţiei
de mentenanţă nr.2, în urma căreia tehnica este repusă în stare de funcţionare, de
regulă, în ziua următoare;
- după două etape de marş, circa 10 % din blindate au nevoie de reparaţii.
Experienţa în urma unor operaţii militare şi aplicaţii a demonstrat că la nivelul
Bg.Mc deplasarea combinată constituie procedeul de bază folosit pentru deplasare,
deoarece răspunde atât criteriilor de eficienţă economică (consumuri mai mici de
piese de schimb, carburanţi şi lubrifianţi, uzură mai mică a tehnicii etc), cât şi
criteriilor de operativitate impuse de situaţia strategică şi operativă care cere
executarea acestei operaţii.

3. Cerinţe privind pregătirea şi desfăşurarea deplasării


Pregătirea deplasării impune aplicarea următoarelor cerinţe:
- planificarea deplasării forţelor trebuie să ţină seama de:

NESECRET
12 din 105
NESECRET

- misiunea şi concepţia comandantului eşalonului superior;


- timpul disponibil şi distanţa pe care se face deplasarea;
- compunerea dispozitivului de marş;
- regulile privind îndrumarea circulaţiei şi măsurile de control
necesare;
- operaţiile ulterioare;
- situaţia inamicului (terestru şi aerian), inclusiv pericolul
întrebuinţării A.D.M.N.B.C.;
- gradele relative de mobilitate;
- disponibilitatea fâşiilor, numărul şi capacitatea itinerarelor
disponibile;
- condiţiile de teren, timp, anotimp şi stare a vremii;
- alte deplasări, inclusiv traficul populaţiei civile;
- capacitatea de a întreţine şi repara drumurile şi alte căi de
comunicaţie;
- deplasarea nu trebuie confundată cu manevra;
- executarea recunoaşterilor la toate eşaloanele;
- folosirea eficientă a terenului, condiţiilor de timp şi stare a vremii;
- deplasarea pe unităţi şi subunităţi (aceasta are ca avantaje o securitate
mai bună, permite o deplasare rapidă şi o dispersare mare. Dezavantajele
constau într-o regrupare greoaie a unităţilor şi în cazul atacului
inamicului, se menţin mai dificil legăturile între elementele de marş iar
realizarea dispozitivului operativ necesită o durată de timp mai mare);
- menţinerea securităţii pe timpul deplasării (aceasta se poate realiza prin
folosirea formaţiei de marş şi a procedeului de deplasare corespunzător);
- deplasarea cu viteza impusă de situaţie, starea căilor de comunicaţie,
timp şi anotimp;
- instruirea şi dispunerea corectă a elementele de siguranţă de cap, flanc şi
de spate;
- întărirea disciplinei privind camuflarea personalului, echipamentului,
folosirea luminilor şi evitarea zgomotelor;
- luarea contactului cu inamicul prin cea mai mică subunitate posibilă;
astfel se vor reduce pierderile, iar comandantul are posibilitatea să
manevreze cu forţele principale pentru distrugerea acestuia;
- locul comandantului depinde de situaţie, formaţia de marş, tehnica de
deplasare şi organizarea Bg.Mc;
- subunităţile/unităţile primite în întărire (alocate/ataşate) se dispun acolo
de unde pot sprijini cel mai bine operaţiile forţelor principale;
- serviciul de comenduire şi îndrumare a circulaţiei se organizează atât pe
itinerarele de deplasare cât şi în raioanele haltelor mari şi ale odihnei de
zi (noapte), în raioanele de îmbarcare (debarcare) şi pe căile rutiere de
comunicaţii ce duc spre acestea;

NESECRET
13 din 105
NESECRET

- folosirea mijloacelor de comunicaţii are loc la ordin şi cu respectarea


regulilor de trafic;
- sistemul de comunicaţii trebuie să asigure conducerea forţelor atât pe
timpul deplasării cât şi la ajungerea în noul raion (trecerea la
îndeplinirea unei misiuni);
- păstrarea secretului asupra scopului şi destinaţiei deplasării.

4. Organizarea şi desfăşurarea deplasării


Dispozitivul reprezintă gruparea de forţe şi mijloace (sau ordonarea forţelor şi
mijloacelor), constituită conform variantei optime asupra căreia comandantul Bg.Mc
s-a decis, în scopul deplasării forţelor.
Un dispozitiv modern este determinat de procedeul de deplasare a trupelor,
scopul acesteia, numărul itinerarelor de marş şi al direcţiilor de transport, condiţiile în
care se desfăşoară şi trebuie să asigure ajungerea unităţilor Bg.Mc în raioanele/zonele
de concentrare sau pe aliniamentul de angajare în operaţie cu puterea de luptă
completă. În practică s-au stabilit chiar unele norme pentru constituirea
dispozitivului. El trebuie să corespundă concepţiei deplasării şi operaţiilor viitoare, să
ofere posibilitatea respingerii eventualelor atacuri ale inamicului cu trupele terestre
şi/sau cu aviaţia, să evite aglomerarea trupelor în punctele de trecere obligatorie şi să
asigure protecţia acestora.
Referindu-se la dispozitivul de deplasare, Carl von Clausewitz arăta: ”…este
un principiu general al artei militare moderne că, peste tot unde posibilitatea unei
lupte este cât de cât de închipuit, adică în întreg domeniul războiului propriu-zis,
coloanele să fie astfel organizate încât să fie apte de o luptă independentă.” 8
Organizarea dispozitivului de marş se face astfel încât acesta să asigure:
- conducerea neîntreruptă şi deplasarea forţelor în timpul stabilit şi cu
întreaga putere de luptă;
- trecerea rapidă în dispozitiv premergător de luptă şi ulterior în dispozitiv
de luptă, în vederea desfăşurării acesteia în condiţii favorabile;
- vulnerabilitate redusă faţă de loviturile inamicului;
- deplasarea cu viteza stabilită pentru fiecare tronson/porţiune de itinerar.
În situaţia în care Bg.Mc se deplasează combinat sau numai prin marş,
dispozitivul de marş va cuprinde: elemente de cercetare; elemente de siguranţă şi de
asigurare a marşului; forţele principale; formaţiunile logistice.
Dacă există posibilitatea întâlnirii cu inamicul, dispozitivul de marş trebuie să
corespundă concepţiei operaţiilor următoare, să ofere condiţii pentru desfăşurarea
rapidă a forţelor în ordinea angajării lor în operaţie şi să asigure desfăşurarea
manevrei preconizate.
Elementele de cercetare se vor constitui pe fiecare itinerar de marş, şi vor
cuprinde, în funcţie de eşalon, patrule de cercetare independente, patrule de
cercetare şi, uneori, detaşamente de cercetare. Acestea vor acţiona în faţa
elementelor de siguranţă astfel:
8
Carl von Clausewitz, Despre război, Ed. Mil., Buc.1982, p. 303-304.

NESECRET
14 din 105
NESECRET

- până la 15 km - patrula de cercetare independentă;


- până la 5 km - patrula de cercetare;
- până la 25 km - detaşamentul de cercetare.
Distanţele la care se trimit elementele de cercetare sunt determinate de
următorii factori:
- posibilităţile de asigurare a legăturii cu punctul de comandă al Bg.Mc;
- asigurarea timpului minim necesar ca elementele de siguranţă a marşului
să se poată desfăşura şi intra în operaţie în mod organizat, dacă situaţia o
impune;
- asigurarea timpului necesar comandantului Bg.Mc pentru precizarea
modului de acţiune în cazul întâlnirii cu inamicul, deoarece oprirea
coloanelor nu este indicată.
Aceste distanţe pot fi mai mari sau mai mici, în funcţie de caracteristicile
terenului în care se execută marşul şi cele ale tehnicii din dotare, precum şi de
condiţiile de timp, anotimp şi stare a vremii. Uneori elementele de cercetare pot
acţiona nemijlocit în faţa elementelor din siguranţa marşului.
Elementele de siguranţă se trimit în faţa, în spatele şi la flancul trupelor care
se deplasează, precum şi în aer, în scopul asigurării fluienţei deplasării şi securităţii
coloanelor forţelor principale.
Apreciem că, în funcţie de situaţia tactică, numărul şi caracteristicile căilor de
comunicaţii, siguranţa în faţă se poate organiza diferenţiat de la o etapă la alta.
Astfel, pe timpul deplasării în zone depărtate de raionul/zona de operaţie se vor
folosi pichete mobile de cap de valoare mică (pluton-companie întărite). După
ajungerea în zona de operaţie, pe direcţia principală se va trimite ca element de
siguranţă o avangardă (batalion întărit). La rândul ei, avangarda îşi va trimite în faţă
un pichet mobil de cap, pentru siguranţa nemijlocită.
Pichetele mobile de cap vor acţiona la o depărtare de 10 km, în faţa coloanelor
forţelor principale cărora le fac siguranţa, pentru a asigura timpul şi spaţiul necesar
acestora să se desfăşoare din dispozitivul de marş în cel de operaţie. În faţa coloanei
forţelor principale, Bg.Mc trimite avangardă, de valoare batalion întărit, la o distanţă
de până la 30 km, iar unitatea pichet mobil de cap, de valoare companie întărită.
La flancul ameninţat siguranţa se face prin flancgărzi de valoare până la un
batalion întărit, care se trimit la o distanţă de până la 10 km, sau prin pichete mobile
(fixe) de flanc de valoarea unei companii (infanterie, tancuri), care se trimit la o
depărtare de 5 km de coloana forţelor cărora le face siguranţa.
Pentru respingerea atacurilor inamicului executate în flancul forţelor
principale, în anumite situaţii, flancgărzile (pichetele mobile de flanc) pot acţiona
prin ocuparea unor aliniamente (poziţii), în scopul angajării de pe loc a acestuia.
Siguranţa de spate se va realiza prin pichete mobile de spate de valoare
companie/pluton care acţionează până la 5 km înapoia forţelor principale sau, atunci
când este cazul, se destină ariergardă de valoare batalion întărit, careva acţiona
înapoia forţelor principale la o distanţăde 10-15 Km. .
Distanţele la care se trimit elementele de siguranţă sunt determinate, în

NESECRET
15 din 105
NESECRET

principal, de puterea lor de luptă, care trebuie să asigure forţelor principale cărora le
fac siguranţa timpul necesar pentru precizarea modului de acţiune, transmiterea
misiunilor la unităţi (subunităţi), desfăşurarea şi, dacă situaţia o impune, intrarea lor
în operaţie în mod organizat.
Evident că aceste norme sunt orientative, iar la stabilirea lor statul major va
ţine seama de condiţiile concrete în care se va execută deplasarea: viteza medie de
marş; natura, valoarea şi posibilităţile de luptă ale inamicului terestru şi aerian;
caracteristicile terenului din raionul probabil de întâlnire cu adversarul; timpul minim
necesar pentru precizarea misiunilor subordonaţilor.
În situaţia în care Bg.Mc primeşte resursă de elicoptere de luptă, pentru
asigurarea deplasării se va realiza siguranţa în aer cu patrule de elicoptere, care vor
acţiona pe direcţia de marş a forţelor principale, cu misiuni de cercetare şi de sprijin
ale elementelor de siguranţă terestre, precum şi pentru angajarea luptei cu elicopterele
de atac ale inamicului. Acestea vor fi întrebuinţate numai în momentele critice ale
marşului, la traversarea unor obstacole importante şi după ajungerea în zona de
operaţii.
Uneori, când este posibilă întâlnirea cu inamicul, Bg.Mc care execută marşul
pe o direcţie depărtată de forţele principale ale grupării de forţe poate trimite un
detaşament înaintat de valoarea unui batalion întărit, care va devansa forţele
principale la o depărtare mai mare decât avangarda. Distanţa la care poate fi trimis
detaşamentul înaintat trebuie să corespundă unui timp de 1-2 ore de marş (cât se
apreciază că detaşamentul poate duce lupta independent cu forţele inamicului, până la
sosirea forţelor principale), şi poate fi de 30-50 km.9 Detaşamentul înaintat se trimite
pentru devansarea inamicului în cucerirea şi menţinerea unor aliniamente sau raioane
favorabile, cucerirea unor treceri permanente peste cursuri de apă, neutralizarea unor
grupări paramilitare ostile care ar putea periclita continuarea marşului în siguranţă,
asigurând condiţii favorabile de acţiune forţelor principale ale marii unităţi.
Când deplasarea se execută pe timp de pace sau în situaţii de criză, elementele
de siguranţă şi de cercetare vor avea valoarea minimă (uneori pot chiar să lipsească),
iar distanţele la care vor acţiona vor fi stabilite în funcţie de traficul existent pe
comunicaţiile respective. Coloanele vor fi însoţite de organe ale poliţiei rutiere,
pentru a asigura fluenţa circulaţiei şi o viteză corespunzătoare de marş.
Elementele de asigurare a marşului se constituie în scopul creării condiţiilor
necesare pentru executarea marşului fără întreruperi, cu viteză optimă, în ritm
constant şi pentru asigurarea ocolirii porţiunilor de itinerar distruse ori pentru
efectuarea manevrei de pe itinerarele de bază pe cele de rocadă şi de rezervă sau
invers. Pe fiecare itinerar de marş se constituie câte un detaşament de asigurare a
mişcării, din subunităţi de geniu (drumuri-poduri), eventual întărite cu subunităţi de
infanterie de valoare pluton, dotate cu mijloace corespunzătoare pentru efectuarea
unor reparaţii la drumuri, poduri, podeţe sau pentru deblocarea acestora (autogredere,
buldozere transportate pe trailere, macarale, excavatoare, mijloace de prelucrat
lemnul etc.), precum şi pentru asigurarea posibilităţilor de varientare a porţiunilor de
9
Col. Dr. Dumitru Alexiu, Operaţiile de deplasare a trupelor, Editura A.I.S.M., Bucureşti – 1999, p.102.

NESECRET
16 din 105
NESECRET

itinerar distruse. Dacă asemenea mijloace nu sunt în înzestrarea trupelor şi este


absolut necesară folosirea lor, ele vor fi rechiziţionate, potrivit legii, de la agenţii
economici care deţin asemenea mijloace. De asemenea, în porţiunile greu accesibile
şi la punctele de trecere obligatorie se trimit grupe de evacuare-reparare.
Forţele principale ale Bg.Mc se constituie în 1-3 coloane, în funcţie de
numărul itinerarelor de marş, în cadrul fiecăreia din acestea fiind coloanele de
batalioane, subunităţi de Bg. şi de logistică, la o distanţă de 3-5 km una de alta.
Atunci când marşul are ca finalitate concentrarea Bg.Mc în vederea angajării
ulterioare în operaţie, coloanele de marş ale forţelor principale se vor constitui din
unităţi (subunităţi) organice, eventual pe categorii de autovehicule, în funcţie de
caracteristicile tehnice ale acestora. Tancurile, tractoarele şi alte autovehicule pe
şenile, precum şi cele cu viteză mai mică vor intra, de regulă, în aceeaşi coloană şi se
vor deplasa pe itinerare separate, dacă nu există posibilitatea transportului. În
alcătuirea şi eşalonarea coloanelor de marş se va ţine seama de numărul şi
caracteristicile căilor de comunicaţie, de dispunerea unităţilor în zonele (raioanele) de
concentrare, precum şi de misiunile ulterioare ale acestora.
În situaţia în care este posibilă întâlnirea cu inamicul sau la introducerea în
operaţie, coloanele forţelor principale vor fi alcătuite ţinând seama de concepţia
operaţiilor viitoare, în funcţie de succesiunea angajării lor în operaţie, precum şi de
dispozitivul de operaţie ce urmează a fi adoptat pentru aceasta.
Batalionul logistic, subunităţile de mentenanţă, formaţiunile medicale şi cele
sanitar-veterinare vor fi repartizate proporţional pe itinerarele de marş, pentru ca pe
timpul haltelor mari şi odihnei de zi (noapte) să poată executa completarea stocurilor
la trupe, în special la carburanţi-lubrifianţi, şi să acorde asistenţa tehnică şi medicală
necesară, ţinându-se seama, totodată, şi de dispunerea acestora în raionul de
concentrare.
În funcţie de scop, distanţă, timpul la dispoziţie pentru deplasare, starea
comunicaţiilor, existenţa şi starea tehnică a mijloacelor de transport, Bg.Mc se poate
deplasa prin transport pe comunicaţii rutiere, feroviare, aeriene, navale, sau printr-o
combinare a acestora.
Pentru executarea transportului, Bg.Mc i se atribuie:
a) raionul/zona de concentrare sau de dispunere înaintea (după) executării
transportului (când este cazul);
b) direcţia de transport, de bază şi de rezervă;
c) raionul/zona de îmbarcare şi debarcare (de bază şi de rezervă) care
cuprinde: staţii de cale ferată (porturi maritime sau fluviale, aerodromuri sau
aeroporturi) de îmbarcare (debarcare), de bază şi de rezervă; raioane/zone de
aşteptare pentru îmbarcare (adunare după debarcare), de bază şi de rezervă; itinerare
de deplasare din raioanele/zonele de aşteptare pentru îmbarcare până la staţiile de
îmbarcare (din staţiile de debarcare până la raioanele/zonele de adunare după
debarcare).

NESECRET
17 din 105
NESECRET

d) itinerarele (fâşia de marş) de la raionul de concentrare până la raionul de


îmbarcare şi de la raionul de debarcare până la raionul/zona de operaţie sau de
dispunere după deplasare.
Comandamentul Bg.Mc, personalul, tehnica şi materialele unui batalion se
îmbarcă, de regulă, întrunit, evitându-se fracţionarea acestora pe trenuri sau convoaie
diferite.
Transportul pe mijloacele rutiere din parcul public, aşa cum am arătat
anterior, se organizează şi se execută pentru structurile ale căror mijloace auto din
dotare au fost avariate şi nu satisfac nevoile de deplasare a personalului, tehnicii
militare şi materialelor.
Apreciez că forţele şi mijloacele unei Bg.Mc nu pot fi transportate concomitent
pe comunicaţiile rutiere, deoarece nu există suficiente transportoare de tehnică
(numai pentru transportul tancurilor unui batalion de tancuri sunt necesare 54 de
transportoare de tancuri).Acest procedeu este indicat, la nevoie, în cazul deplasării
combinate.
Experienţa de război şi aplicaţiile executate au evidenţiat faptul că, pentru
Bg.Mc, transportul pe calea ferată este cel mai utilizat procedeu.
Avantajele transportului feroviar constau în: economisirea motoresurselor, în
special a tancurilor şi tehnicii şenilate de geniu; economisirea carburanţilor şi
menţinerea tehnicii în stare de funcţionare; asigurarea condiţiilor bune de transport al
efectivelor; independenţă relativ mare faţă de starea vremii; reducerea volumului de
lucrări genistice necesare asigurării deplasării prin marş a şenilatelor, lucrări care pot
crea discontinuităţi în executarea acesteia.
În funcţie de misiunea ce urmează să o îndeplinească după deplasare, capacitatea
de tranzit a liniilor de cale ferată şi procedeul de transport adoptat (în totalitate sau
parţial pe calea ferată), Bg.Mc se transportă pe una sau două direcţii de transport pe
calea ferată, având nevoie, în funcţie de situaţia concretă, de 4-6 staţii de îmbarcare
şi de 3-5 staţii de debarcare 10 . Având în vedere limitele impuse de constituirea unui
tren militar – lungimea = 650 m, tonajul brut = 1600 t – se apreciază că pentru
transportul unei Bg.Mc.în întregime pe calea ferată sunt necesare aproximativ 39 de
trenuri. Staţiile care au capacitatea rampelor redusă pot fi asigurate cu rampe mobile,
îndeosebi pentru tehnica blindată pe şenile.
În situaţia în care zona de operaţii este la mare distanţă de zona de dispunere a
Bg.Mc şi există posibilitatea deplasării acestora pe mare (fluviu) este indicat
transportul naval. Acesta beneficiază de unele avantaje nete comparativ cu celelalte
procedee: capacitate mare de încărcare; condiţii bune de odihnă pentru trupe;
păstrarea capacităţii de luptă a brigăzii; posibilitatea de încărcare şi descărcare
concomitentă a mai multor nave; capacitate de tranzit mai mare în comparaţie cu cea
a comunicaţiilor rutiere şi feroviare; posibilitatea transporturilor la distanţe mari cu
preţ de cost redus.

10
Col. Ing. Ion Ardereanu, Lt. Col. Adrian Cernăianu, Deplasarea prin transport a marilor unităţi şi unităţilor
armatei de arme întrunite, dintr-o zonă de operaţii în alta, Buletinul Academiei de Înalte Studii Militare, Editura
A.I.S.M., Bucureşti, 1997, p. 219.

NESECRET
18 din 105
NESECRET

Transportul pe comunicaţiile navale are şi unele dezavantaje, dintre care cele


mai importante ar fi: viteza mică de circulaţie în comparaţie cu celelalte procedee de
transport (pe Dunăre: până la 10km/h în aval şi 5-6km/h în amonte); dependenţa de
starea timpului, în special iarna; orientarea comunicaţiilor navigabile nu coincide
întotdeauna cu direcţiile de transport, iar continuarea deplasării trebuie să se facă cu
alte mijloace sau prin marş; mare vulnerabilitate la loviturile din aer şi posibilităţi
reduse de mascare. 11
Având în vedere că acest procedeu este impus de numărul de nave pus la
dispoziţia Bg.Mc de către eşalonul superior, trebuie stabilit ce se îmbarcă în fiecare
navă, avându-se în vedere suprafaţa şi capacitatea de transport a acesteia. Navele de
pasageri sunt autopropulsate, cu o capacitate variind între 60 şi 300 de locuri. Navele
de mărfuri sunt de diferite tipuri (barje, ceamuri, şlepuri, găbare, bacuri de trecere) şi
sunt, în general, nepropulsate, cu capacităţi variind între 200 şi 3000 de tone.
Pentru transportul fluvial al tehnicii, cele mai indicate mijloace sunt găbarele de
500 şi 1000 t, bacurile de trecere şi ceamurile puntate, ambarcarea făcându-se la mal,
cu propriile motoare, prin intermediul unor rampe sau schele-pod de încărcare 12 .
Ambarcarea Bg.Mc trebuie să se execute dispersat, în mai multe puncte de
ambarcare, iar deplasarea unităţilor şi subunităţilor spre punctele de ambarcare
trebuie să se facă pe mai multe căi de acces şi, pe cât posibil, ferită de observarea din
aer a inamicului. Fiecare batalion are la dispoziţie câte un punct de ambarcare cu câte
3-4 dane de acostare a navelor şi drumuri de acces către fiecare dană. Ordinea de
ambarcare este: tehnica, muniţia, materialele şi apoi personalul. Bg.Mc se ambarcă în
4-6 puncte de ambarcare iar timpul total este estimat la 3-4 ore.
Organizarea transportului pe nave fluviale/maritime (ambarcarea, constituirea
convoiului şi asigurarea acestuia) se face de către comandantul şi comandamentul
unităţii fluviale/maritime, iar în perioada de la ambarcare şi până la debarcare, forţele
ce se transportă se subordonează comandanţilor de nave. De regulă, pe o navă se
îmbarcă o unitate sau o subunitate cu întregul efectiv şi cu dotarea de care dispune.
Pentru dispunerea în ascuns a unităţilor înainte de ambarcare şi după debarcare,
se stabilesc raioane de aşteptare (adunare) pentru eşaloanele militare de transport la
0,5-2 km faţă de porturi, în raport cu condiţiile locale (drumuri de acces, posibilităţi
de mascare etc.).
Deplasarea din raionul de concentrare spre raioanele de aşteptare se face pe
coloane de eşaloane militare de transport, iar la danele de ambarcare se deplasează pe
reprize de ambarcare, conform planului de ambarcare (cargoplanul).
Transportul aerian se execută atunci când celelalte căi de comunicaţie sunt
insuficient dezvoltate, au suferit distrugeri sau au fost contaminate, devenind
impracticabile, când se impun deplasări urgente de forţe şi mijloace pentru executarea
unor manevre, precum şi pentru evacuarea răniţilor, aprovizionarea urgentă cu
muniţii, alimente şi carburanţi şi transportul unor ofiţeri de legătură şi curieri.

11
Ibidem, p. 10.
12
Col. Dumitru Alexiu, Col. Ing. Ion Ardereanu, Cursul de tactică generală. Deplasarea şi staţionarea marilor
unităţi de arme întrunite, Editura A.I.S.M., Bucureşti, 1997, p.78.

NESECRET
19 din 105
NESECRET

Datorită capacităţii mici de transport, transportul aerian nu este caracteristic


Bg.Mc însă, în funcţie de situaţia tactic-operativă, anumite categorii de forţe
(paraşutişti, desantul aerian) şi mijloace din compunerea sa pot fi transportate
folosind acest procedeu, ţinându-se cont de următorii factori de eficienţă:
rentabilitatea folosirii transportului aerian; importanţa încărcăturii care se transportă;
numărul de militari şi cantitatea de tehnică de luptă şi materiale transportate într-o
ieşire sau într-o zi de luptă; depărtarea aerodromurilor sau terenurilor de decolare-
aterizare de raioanele de îmbarcare (debarcare).
Bg.Mc, de regulă, execută deplasări combinate adoptând, concomitent sau
succesiv, atât marşul cât şi transportul.
În situaţia executării concomitente a marşului şi transportului, planificarea
deplasării trebuie să fie întocmită astfel încât forţele şi mijloacele să ajungă în raionul
stabilit, pe cât posibil, în acelaşi timp.
La acest tip de operaţie se recurge cel mai frecvent atunci când se execută
deplasarea pe distanţe mari şi nu se prevede întâlnirea cu forţe importante ale
inamicului.
În cazul deplasării combinate, dispozitivul trupelor va cuprinde şi eşaloanele
de transport pe comunicaţiile feroviare, navale şi/sau aeriene, formate din
subunităţile şi unităţile care se transportă pe acestea.
Deplasarea prin transport şi marş succesiv poate fi adoptată de la început sau
pe timpul executării acesteia când, datorită acţiunilor inamicului sau altor cauze,
continuarea transportului nu mai este posibilă.
În situaţia deplasării combinate prin adoptarea procedeului succesiv care
presupune transbordări, acestea trebuiesc planificate din timp stabilindu-se staţiile
(aerodromurile, porturile) de îmbarcare (debarcare), drumurile de afluire (defluire) în
(din) raioanele de aşteptare (îmbarcare, debarcare, de adunare) şi luându-se toate
măsurile de asigurare a operaţiilor şi de protecţie a forţelor.
În concluzie, deplasarea este o operaţie intermediară importantă, care se
execută prin mai multe procedee, în funcţie de distanţa până la zona de operaţii, de
capacităţile şi posibilităţile tehnicii şi personalului, precum şi de timpul la dispoziţie.

NESECRET
20 din 105
NESECRET

TEMA 2

OPERAŢIA OFENSIVĂ A BRIGĂZII MECANIZATE


ÎN TEREN MUNTOS ÎMPĂDURIT

În operaţiile montane, factorul uman este componenta de bază, vitală a forţei,


care nu trebuie să-nvingă doar inamicul, ci şi adversitatea reliefului şi condiţiilor de
mediu evidenţiind adevărul etern că înaltele trăsături de caracter ale oamenilor, sunt
elementele esenţiale ale capacităţii noastre de luptă.

1. Influienţa caracteristicilor mediului montan asupra acţiunilor de luptă


ale Bg.Mc
Factorii mediului montan care influenţează pregătirea şi ducerea acţiunilor
militare sunt:
a) compartimentarea accentuată a terenului;
b) frământarea puternică a terenului, cu văi adânci, pante abrupte, greu
accesibile;
c) existenţa unor acoperiri pe suprafeţe întinse, a căilor de acces ascunse
şi spaţiilor “moarte”;
d) numărul limitat al căilor de comunicaţie, capacitatea redusă a
acestora, puţine posibilităţi de varientare şi de legătură între acestea;
e) existenţa punctelor de trecere obligatorie;
f) impracticabilitatea terenului în afara căilor de comunicaţie pentru
mijloacele tehnice grele;
g) unghiuri mari ale pantelor;
h) numărul mic al localităţilor, caracterul lor răsfirat şi cu dezvoltare
redusă;
i) schimbarea frecventă şi bruscă a situaţiei meteorologice;
j) temperaturi în general mai scăzute, în special iarna;
k) scăderea presiunii atmosferice odată cu creşterea altitudinii;
l) frecvenţa şi intensitatea mare a vânturilor;
m) densitatea populaţiei, tipul de dispersie şi gruparea după similitudini
şi naţionalităţi;
n) existenţa şi dispunerea obiectivelor economice şi a lucrărilor de artă;
o) abundenţa spaţiilor de teren asupra cărora nu se poate executa focul şi
a căilor de acces ascunse.
Compartimentarea accentuată a terenului determină ducerea acţiunilor
militare pe direcţii, în lungul crestelor, văilor şi pe platouri, limitează desfăşurarea
forţelor şi manevra lor de pe o direcţie pe alta; acţiunile în afara acestor direcţii au
caracter limitat, temporar şi se duc, de regulă, cu forţe reduse.
Acţiunile de luptă duse pe direcţii determină, de regulă, mărirea intervalelor

NESECRET
21 din 105
NESECRET

dintre subunităţi şi unităţi şi existenţa flancurilor descoperite; ca urmare a direcţiilor


de acţiune puţin dezvoltate, concentrarea forţelor şi mijloacelor uneori se face pe
fronturi mici.
Frământarea puternică a terenului, cu văi adânci, pante abrupte, greu
accesibile oferă aliniamente naturale puternice şi posibilitatea executării focului de
flanc, încrucişat, etajat şi pumnal, însă îngreuiază observarea, manevra de foc, forţe şi
mijloace, executarea lucrărilor genistice, precum şi cooperarea.
Existenţa unor acoperiri pe suprafeţe întinse, a căilor de acces ascunse şi
spaţiilor “moarte”, uşurează mascarea şi dispunerea trupelor, executarea manevrei şi
realizarea surprinderii şi favorizează acţiunile îndrăzneţe duse chiar cu subunităţi
mici, în flancul şi spatele dispozitivului inamicului; în acelaşi timp, creează o serie de
servituţi în organizarea observării şi a sistemului de foc cu toate categoriile de
armament.
Numărul limitat al căilor de comunicaţie, situate în lungul văilor, cursurilor de
apă şi defileurilor, cu puţine posibilităţi de varientare şi de legătură între acestea,
drumurile înguste, sinuoase, cu urcuşuri şi coborâşuri repezi, având curbe cu rază
mică, îngreuiază deplasarea autovehiculelor şi reduc posibilităţile de regrupare şi de
manevră ale trupelor de pe o direcţie pe alta şi chiar pe aceeaşi direcţie.
În terenul muntos împădurit, drumurile, potecile şi defileurile înguste, pot fi
uşor blocate, mai ales în punctele de trecere obligatorie.
Potecile de munte, deşi numeroase, fiind înguste şi cu pante repezi permit
deplasarea trupelor numai pe jos şi a coloanelor constituite din cai port-samar.
În terenul muntos împădurit, recunoaşterea comunicaţiilor, amenajarea şi
menţinerea practicabilităţii lor, constituie condiţii importante pentru succesul
acţiunilor militare.
Exploziile puternice pot provoca dislocarea de stânci şi bolovani, doborârea
copacilor, avalanşe de zăpadă, incendii şi inundaţii, blocând drumurile şi căile de
acces sau de pătrundere.
Impracticabilitatea sau accesibilitatea limitată a terenului în afara
comunicaţiilor pentru mijloacele tehnice îngreuiază sau nu permite desfăşurarea şi
manevra mijloacelor blindate, a celor de sprijin prin foc, genistic sau de protecţie
NBC, a mijloacelor de sprijin logistic; acestea sprijină sau însoţesc forţele luptătoare
până pe aliniamentele sau în raioanele unde caracteristicile tehnice le permit, ulterior
se regrupează pe subunităţi, se retrag şi se deplasează pe alte direcţii, unde condiţiile
terenului permit intervenţia lor.
Unghiurile mari ale pantelor reduc ritmul de înaintare şi de manevră,
îngreuiază accesul tehnicii pe anumite direcţii şi supun luptătorii la eforturi fizice
deosebite, ca urmare, adâncimea misiunilor şi durata acţiunilor de luptă este redusă.
Densitatea redusă a localităţilor, caracterul lor dispersat şi cu dezvoltare
redusă limitează cartiruirea şi adăpostirea trupelor şi tehnicii pe timp nefavorabil,
aprovizionarea cu toate categoriile de materiale din depozitele locale şi ale agenţilor
economici, organizarea unor aliniamente tari bazate pe posibilităţile oferite de clădiri,
sprijinul populaţiei locale pentru realizarea unor lucrări în folosul trupelor;

NESECRET
22 din 105
NESECRET

complexele hoteliere, grupurile de cabane, hotelurile montane, cabanele izolate,


construcţiile pentru adăpostirea personalului silvic existente în zonă, se pot introduce
în structura acţiunilor de luptă.
Schimbarea frecventă şi bruscă a situaţiei meteorologice, chiar în cursul
aceleiaşi zile, exercită influenţă deosebită asupra pregătirii şi ducerii acţiunilor
militare; terenul care poate fi străbătut relativ uşor şi în siguranţă într-o zi, poate
deveni impracticabil a doua zi sau chiar în aceeaşi zi.
Practicabilitatea drumurilor se poate schimba brusc în funcţie de condiţiile
meteorologice; drumurile de vale şi din defileuri pot deveni impracticabile pe timpul
ploilor abundente sau la topirea zăpezilor.
Variaţia bruscă a temperaturii, ceaţa, precum şi vegetaţia montană îngreuiază
observarea şi executarea focului, orientarea şi menţinerea direcţiei de acţiune,
împiedică descoperirea ţintelor şi determinarea distanţelor.
Lăţimea, adâncimea şi viteza curentului apelor râurilor de munte depinde de
anotimp şi de starea vremii; ploile de toamnă şi dezgheţul de primăvară ridică cotele
apelor; la începerea dezgheţurilor nivelul apei este mai mic dimineaţa, pe timp
răcoros şi creşte în a doua jumătate a zilei, făcând inaccesibile vadurile.
Temperaturile în general mai scăzute, în special iarna, precum şi variaţiile
bruşte şi dese ale acesteia, influenţează asupra rezistenţei fizice, echipării şi hrănirii
efectivelor, funcţionării armamentului şi tehnicii militare; în aceste condiţii,
stăpânirea localităţilor şi acoperirilor are importanţă deosebită.
Din cauza temperaturii scăzute, porţiunile de teren mlăştinos şi cursurile de
apă îngheaţă şi îşi pierd proprietăţile de obstacole.
Lubrefianţii îşi măresc vâscozitatea şi nu mai permit ungerea corectă a
pieselor mobile ale armamentului şi tehnicii.
Schimbările dese şi bruşte ale condiţiilor atmosferice influenţează precizia
tragerilor impunând recalcularea la intervale de timp mai mici a elementelor de
tragere.
Sursele de apă adeseori îngheţate îngreuiază decontaminarea personalului,
armamentului şi tehnicii.
Ritmul acţiunilor de luptă scade, datorită greutăţilor ce apar în deplasarea
tehnicii de luptă, din cauza zăpezilor abundente, viscolelor şi ceţii.
Scăderea presiunii atmosferice odată cu creşterea altitudinii produce o
înrăutăţire a funcţionării motoarelor, ca urmare a umplerii incorecte cu aer, ceea ce
conduce la arderea prelungită şi incompletă a carburantului, la scăderea puterii
motorului şi la creşterea consumului de combustibil.
Puterea motoarelor scade în funcţie de altitudine, astfel:
a) la 1000 m cu 5-7%, la motoarele cu aprindere prin scânteie şi 3-4% la
motoarele Diesel;
b) la 2000 m cu 15-20%, respectiv 9-10%.
Frecvenţa şi intensitatea mare a vânturilor duce la accentuarea efectelor
frigului, la îngreunarea deplasărilor trupelor, pune probleme deosebite asupra
realizării adăpostirii şi protecţiei personalului şi executării focului cu toate categoriile

NESECRET
23 din 105
NESECRET

de armament.

2. Misiuni ale Bg.Mc


Scopul general al ofensivei este înfrângerea inamicului pătruns în spaţiul
montan sau în alte zone şi crearea condiţiilor pentru succesul operaţiilor ulterioare
sau pentru încetarea ostilităţilor şi trecerea la operaţii postconflict prin aplicarea
elementelor puterii de luptă ale brigăzii pe toată adâncimea dispozitivului inamicului.
Misiunile ce pot fi îndeplinite de către Bg.Mc în ofensivă în teren muntos
împădurit sunt:
a) capturarea, nimicirea/distrugerea forţelor inamicului şi cucerirea
înălţimilor ce înlesnesc organizarea apărării;
b) oprirea inamicului la intrarea în trecători şi capturarea,
nimicirea/distrugerea forţelor acestuia;
c) capturarea, nimicirea/distrugerea inamicului care a reuşit să pună
stăpânire pe obiective la intrarea în zona montană;
d) capturarea, nimicirea/distrugerea inamicului care a pătruns adânc în
zona montană;
e) dezvoltarea ofensivei ca rezultat al generalizării ripostelor ofensive
ale apărării;
f) acţiuni ofensive în adâncimea dispozitivelor proprii, în scopul
capturării, nimicirii/distrugerii desantului aerian, trupelor aeromobile, detaşamentelor
înaintate şi detaşamentelor de întoarcere ale inamicului;
g) încercuirea, capturarea şi nimicirea/distrugerea unor grupări de forţe
ale inamicului care apără trecători, pasuri, noduri de comunicaţii, etc.;
h) executarea unor contraatacuri pentru capturarea, nimicirea/distrugerea
forţelor inamicului pătrunse pe o trecătoare sau a celor care manevrează pe direcţiile
adiacente.
Scopurile operaţiei ofensive se realizează prin:
a) pregătirea în timp scurt a operaţiei;
b) studierea şi aprecierea reală a inamicului şi folosirea cu eficienţă a
terenului;
c) declanşarea prin surprindere, pe direcţiile greu accesibile, în flancul şi
spatele inamicului, în zonele şi la momentele în care inamicul se aşteaptă mai puţin;
d) manevra forţelor şi mijloacelor, a focului şi a barajelor, evitarea
acţiunilor frontale, de uzură, utilizarea infiltrărilor în dispozitivul advers, a
învăluirilor şi întoarcerilor, a manevrelor pe verticală;
e) exploatarea oportună a succeselor iniţiale, pătrunderea rapidă către
obiectivele din adâncime;
f) blocarea rezervelor inamicului şi interzicerea retragerii forţelor sale,
pe aliniamente puternice din adâncime;
g) evitarea blocării mijloacelor şi forţelor pe comunicaţii, în puncte de
trecere obligatorie;

NESECRET
24 din 105
NESECRET

h) utilizarea rezervelor de care se dispune; schimbarea eforturilor de pe


o direcţie pe alta;
i) protecţia forţelor şi mijloacelor împotriva focului şi loviturilor
executate de inamic;
j) asigurarea viabilităţii unor comunicaţii în scopul mutării eforturilor
ofensivei pe o nouă direcţie;
k) consolidarea aliniamentelor/obiectivelor cucerite şi respingerea
contraatacurilor.
Misiunea de luptă a brigăzii se dă în detaliu pentru prima zi de luptă şi
orientativ pentru ziua a doua şi uneori pentru mai multe zile – atunci când acţiunile au
un pronunţat caracter de independenţă.
Misiunile de luptă în munte sunt mai puţin adânci, fiind influenţate de:
a) accesibilitatea mai redusă a terenului;
b) ritmul mai scăzut al luptei;
c) dezvoltarea neuniformă a adâncimii misiunilor unităţilor.
Brigada de vânători de munte duce ofensiva într-o zonă de operaţii care poate
să cuprindă 2 - 3 direcţii de ofensivă, dintre care una este principală.
Pe văi largi şi pe platouri întinse, lărgimea zonelor de ofensivă este similară
cu cele din teren şes sau deluros.
Ofensiva Bg.Mc se execută, de regulă, în lungul comunicaţiilor şi crestelor
adiacente acestora, având ca scop principal deschiderea trecătorilor.
Conţinutul şi importanţa obiectivelor de luptă sunt determinate de:
a) forţele inamicului ce trebuie nimicite şi succesiunea în care se
îndeplineşte aceasta;
b) detaliile de planimetrie şi de relief cucerite/înălţimi dominante,
noduri orografice, noduri de comunicaţii, trecători, pasuri, localităţi, aliniamente
naturale puternice, etc.;
c) forţele avute la dispoziţie pentru îndeplinirea misiunii, posibilităţile
de sprijin de luptă şi logistic.

3. Structura ofensivei Bg.Mc


Structura operaţiei ofensive a Bg.Mc cuprinde:
- dispozitivul de luptă;
- amenajarea genistică;
- sistemul de lovire.
Dispozitivul de luptă/operaţie al brigăzii în ofensivă cuprinde:
a) sistemul de comandă;
b) dispozitivul de operaţie/luptă, organizat pe grupări de forţe în funcţie
de misiunea brigăzii şi cuprinde:
- gruparea de forţe a atacului principal;
- gruparea de forţe de sprijin a atacului;
- gruparea de forţe de angajare ulterioară si sprijin/înlocuire (dacă
este cazul);

NESECRET
25 din 105
NESECRET

- forţele de rezervă;
c) sistemul logistic.
Factorii care influenţează constituirea dispozitivului de luptă/operaţie sunt:
a) misiunea primită şi concepţia operaţiei;
b) tipul de ofensivă adoptat;
c) tipul de manevră adoptat la începutul ofensivei şi cel prognozat pe
timpul ducerii operaţiilor;
d) valoarea, natura şi posibilităţile inamicului, tăria apărării acestuia şi
concepţia lui probabilă de acţiune;
e) conţinutul şi adâncimea misiunilor de luptă;
f) compunerea de luptă a brigăzii;
g) cantitatea mijloacelor de întărire şi de sprijin;
h) caracteristicile terenului muntos - împădurit din zona de ofensivă.
Dispozitivul adoptat la începutul operaţiei ofensive nu rămâne acelaşi pe
timpul luptei; în raport de situaţie şi condiţiile de teren, dispozitivul realizat iniţial
poate fi schimbat pe timpul ducerii ofensivei, până la îndeplinirea misiunii primite.
Gruparea de forţe a atacului principal are în compunere, de regulă, cel puţin
două batalioane şi forţe de sprijin de luptă şi logistice, valoarea acestei grupări fiind
determinată de importanţa şi natura obiectivului principal de nimicit şi misiunea
brigăzii.
Forţele atacului principal sunt eşalonate în adâncime, fiind destinate să rupă
apărarea inamicului, să execute ofensiva în ritm rapid, să manevreze, să fracţioneze şi
să nimicească gruparea de forţe din zona de ofensivă a brigăzii, să-i respingă
contraatacurile, să cucerească zone sau obiective importante şi să dezvolte ofensiva în
adâncime pentru îndeplinirea scopului operaţiei.
Gruparea de forţe de sprijin a atacului principal este constituită din cel puţin
un batalion şi forţe de sprijin de luptă şi logistice, compunerea acesteia fiind
determinată de nevoile de sprijin ale atacului principal.Această grupare are ca scop:
a) fixarea forţelor inamicului pentru a uşura efortul principal;
b) controlarea terenului care uşurează manevra efortului principal;
c) capturarea sau nimicirea/distrugerea forţelor inamice care ar putea
împiedica îndeplinirea scopurilor efortul principal;
d) inducea în eroare a inamicului cu privire la realizarea efortului
principal;
e) împiedicarea sau întârzierea concentrării forţelor inamice care
acţionează pentru anihilarea efortului principal.
Valoarea grupării de forţe de angajare ulterioară si sprijin/înlocuire se
stabileşte pe baza estimărilor şi analiza factorilor MIFT-TC .
Forţele de angajare ulterioară şi sprijin trebuie să fie în măsură să menţină
contactul cu forţele eşalonului care atacă şi să se afle în strânsă legătură şi
coordonare.
Forţele de angajare ulterioară şi înlocuire sunt pregătite să continue ofensiva
atunci când forţa pe care o urmează este fixată, are pierderi sau nu poate continua

NESECRET
26 din 105
NESECRET

operaţia/lupta. Acestea au ca scop:


a) intensificarea loviturii şi dezvoltarea ofensivei în adâncimea apărării
inamicului, pe direcţia loviturii principale sau pe altă direcţie;
b) cucerirea unor zone (obiective) importante;
c) participarea la respingerea contraatacurilor;
d) încercuirea şi nimicirea unor grupări de forţe rămase înapoia forţele
atacului principal sau de sprijin;
e) înlocuirea unor unităţi din forţele atacului principal sau de sprijin care
şi-au pierdut puterea de luptă;
f) nimicirea, în cooperare cu alte forţe, a forţelor aeropurtate sau a
forţelor aeromobile ale inamicului folosite în spatele dispozitivului brigăzii.
Forţele de rezervă sunt forţe ce nu sunt angajate în luptă dar care sunt
menţinute la dispoziţie pentru a putea fi folosite la locul şi momentul potrivit, pentru
a exploata succesul sau pentru a asigura îndeplinirea misiunii.
Scopul forţelor de rezervă este de a asigura flexibilitate şi de a menţine
iniţiativa prin acţiuni ofensive pentru:
a) exploatarea succesului;
b) asigurarea deplasării rapide către punctele probabile de angajare în
luptă;
c) întărirea efortului principal prin nimicirea sau respingerea inamicului
care i se opune acestuia;
d) realizarea siguranţei terenului neocupat din sectorul brigăzii;
e) a asigura foc şi sprijin conform cerinţelor misiunii.
În cadrul grupărilor de forţe ale brigăzii, este indicat să se constituie, având în
vedere caracteristicile zonei montane, ca elemente de dispozitiv, detaşamentul
înaintat şi/sau detaşamentul de întoarcere.
Opinăm că la nivelul Bg.Mc nu se pot organiza forţe aeromobile.
Detaşamentul înaintat se constituie din batalionul care a obţinut succes
imediat în luptă şi care prin acţiunile sale şi avantajul tactic în care se găseşte, poate
asigura condiţii pentru dezvoltarea rapidă a ofensivei de către forţele care asigură
realizarea efortului principal şi de sprijin.
Detaşamentul înaintat poate fi constituit atât pe timpul pregătirii operaţiei cât
şi pe timpul desfăşurării acesteia, fiind introdus în luptă pe timpul dezvoltării
ofensivei în adâncime, atunci când s-au creat condiţiile necesare sau chiar de la
început, după ruperea apărării, dacă situaţia permite; compunerea de luptă a
detaşamentului înaintat trebuie să permită ducerea cu succes a acţiunilor, în mod
independent.
Detaşamentul înaintat poate îndeplini, singur sau în cooperare cu forţele
aeromobile sau detaşamentele de întoarcere, următoarele misiuni:
a) cucerirea din mişcare şi menţinerea unor obiective importante/puncte
de trecere obligatorie, intersecţii de comunicaţii, noduri orografice sau treceri peste
cursurile de apă din adâncimea apărării inamicului;
b) interzicerea afluirii rezervelor din adâncime ale inamicului.

NESECRET
27 din 105
NESECRET

Detaşamentul de întoarcere se constituie la nivel brigadă din subunităţi de


valoare pluton sau companie întărită dar, nu excludem posibilitatea constituirii
acestuia şi dintr-un batalion de infanterie întărit ( în funcţie de situaţia concretă şi de
caracterul apărării inamicului), care se infiltrează în adâncimea dispozitivului
inamicului, îl loveşte prin surprindere în spate, întoarce apărarea acestuia, cucereşte
obiective importante din adâncimea apărării acestuia, blocând forţele destinate
executării cotraatacurilor, interzicând retragerea forţelor de la contact şi creează
condiţii favorabile încercuirii şi capturării sau nimicirii/distrugerii forţelor acestuia.
Forţele de sprijin de luptă sunt destinate să susţină forţele grupările de forţe
ale brigăzii, pentru îndeplinirea misiunii şi cuprind unităţile şi subunităţile de armă,
grupurile şi detaşamentele special constituite din structurile organice sau cele primite
la dispoziţie.
Unităţile de artilerie se dispun în aşa fel încât să poată susţine la momentul
oportun atacul principal sau central faţă de limitele laterale ale zonei de operaţii
ofensive, pentru a putea executa rapid manevra de foc sau de armament pe alte
direcţii.
Poziţiile de tragere se dispersează de front şi se eşalonează în adâncime,
ţinând seama de misiunile ce le revin, de caracteristicile tehnico-tactice ale
armamentului şi de configuraţia terenului, astfel încât să poată executa focul în fâşia
de tragere stabilită.
Artileria Bg.Mc execută următoarele misiuni:
a) participă la neutralizarea mijloacelor de atac nuclear, biologic şi
chimic al inamicului;
b) participă la neutralizarea bateriilor de artilerie şi aruncătoare, artilerie
şi rachete antiaeriene ale inamicului;
c) participă la neutralizarea elementelor sistemelor de cercetare-lovire
de înaltă precizie ale inamicului;
d) participă la dezorganizarea conducerii şi a lucrului mijloacelor
electronice;
e) participă la neutralizarea personalului şi a mijloacelor de foc din
punctele de sprijin din sectorul (de pe direcţia) de rupere (pătrundere);
f) participă la neutralizarea personalului şi mijloacelor de foc din
punctele de sprijin de pe direcţia de ofensivă a grupării de angajare;
g) participă la acoperirea cu foc a flancurilor şi intervalelor;
h) participă la lovirea eşaloanelor doi (rezervelor) în zonele de
dispunere, pe timpul apropierii, desfăşurării şi respingerii contraatacurilor executate
de acestea;
i) participă la asigurarea introducerii în luptă a forţele de angajare
ulterioară şi sprijin/înlocuire şi/sau rezervei;
j) participă la sprijinul cu foc al detaşamentului de întoarcere/înaintat;
k) participă la interzicerea retragerii şi consolidării inamicului pe noi
aliniamente de apărare în adâncime;
l) participă la consolidarea aliniamentelor/obiectivelor cucerite;

NESECRET
28 din 105
NESECRET

m) participă la lovirea elementelor de logistică;


n) participă la distrugerea lucrărilor de fortificaţie de campanie şi
permanente;
o) participă la neutralizarea mijloacelor tehnice de influenţare
psihologică ale inamicului;
p) participă la realizarea de baraje în dispozitivul inamicului şi hărţuirea
acestuia.
Artileria antiaeriană se poate găsi în compunerea fiecărei grupări de forţe şi
îndeplineşte următoarele misiuni:
a) execută cercetarea spaţiului aerian şi avertizarea forţelor proprii
despre pericolul atacului din aer;
b) participă la riposta antiaeriană în spaţiul de responsabilitate, ducând
lupta cu inamicul aerian pentru apărarea antiaeriană a forţelor şi obiectivelor pe
timpul pregătirii şi desfăşurării ofensivei;
c) participă la mascarea acţiunilor în cadrul ofensivei prin amenajarea
unor poziţii de tragere/lansare false şi executarea unor manevre simple şi eficiente;
d) participă la realizarea hărţuirii inamicului;
e) participă la apărarea forţelor aeromobile proprii.
Subunităţile de război electronic, care acţionează la ordinul eşalonului
superior în zona de operaţii a brigăzii pot avea ca misiuni:
a) monitorizarea surselor electromagnetice din zona de responsabilitate;
b) identificarea surselor electronice perturbatoare şi gestionarea
evenimentelor deosebite în utilizarea benzilor de frecvenţă alocate;
c) neutralizarea prin bruiaj a reţelelor/direcţiilor radio şi radioreleu;
d) protecţia sistemelor electronice ale forţelor proprii şi supravegherea
comunicaţiilor.
Elicopterele (când se dispune de resursă de aviaţie) se întrebuinţează pentru
sprijinul forţelor atacului principal, transportul şi sprijinul detaşamentelor înaintate
sau de întoarcere, asigurarea legăturii şi conducerea grupărilor de forţe,
aprovizionarea şi evacuarea acestora.
Elicopterele planificate să intervină în sprijinul brigăzii acţionează în limita
resursei stabilite pentru executarea următoarelor misiuni:
a) cercetarea şi supravegherea flancurilor şi a intervalelor;
b) paza şi supravegherea unor zone şi căi de comunicaţie;
c) misiuni de comandă şi control, inclusiv de conducere a focului;
d) transportul forţelor detaşamentelor de întoarcere sau înaintate;
e) sprijin logistic incluzând evacuarea pierderilor;
f) lansarea şi recuperarea grupurilor de cercetare în adâncime;
g) cercetarea nucleară, biologică şi chimică.
Subunităţile de geniu intră în compunerea tuturor grupărilor de forţe şi pe
timpul desfăşurării operaţiilor constituie detaşamente cu destinaţie specială:
a) detaşament mobil de baraje;
b) detaşament mixt de baraje-distrugeri;

NESECRET
29 din 105
NESECRET

c) detaşament de distrugeri;
d) detaşament de asigurare a mişcării/deplasării;
e) parte din subunităţi se pot găsi în forţa de sprijin de geniu păstrată la
dispoziţia comandantului.
Subunităţile de geniu organice, alocate sau ataşate, îndeplinesc următoarele
misiuni:
a) cercetarea de geniu;
b) executarea mecanizată a lucrărilor de fortificaţie;
c) amenajarea genistică a punctelor de comandă;
d) amenajarea şi menţinerea viabilităţii drumurilor;
e) amenajarea şi deservirea trecerilor peste cursurile de apă şi alte
obstacole;
f) cercetarea la minare, executarea culoarelor prin baraje, deminarea
terenului şi obiectivelor;
g) executarea lucrărilor genistice de mascare;
h) amenajarea unor treceri între versanţi folosind materialele de alpinism
sau punţi suspendate;
i) pregătirea şi declanşarea, la ordin, a unor avalanşe;
j) confecţionarea şi amplasarea de abatize;
k) participarea la înlăturarea efectelor întrebuinţării de către inamic a
armelor de distrugere în masă nucleare, biologice, chimice şi a mijloacelor
incendiare.
Detaşamentul mobil de baraje se constituie la nivelul brigăzii din subunităţi
de pionieri organice, alocate sau ataşate acţionând independent sau în cooperare cu
mijloace antiblindate din organica subunităţilor de vânători de munte, fiind destinat
pentru:
a) executarea rapidă a barajelor de mine antiblindate pe direcţiile de
contraatac ale inamicului;
b) asigurarea flancurilor şi intervalelor ameninţate, a aliniamentului de
introducere în luptă a forţele de angajare ulterioară şi sprijin/înlocuire şi a rezervei;
c) consolidarea aliniamentelor şi zonelor cucerite.
De regulă, se dispune între forţele care asigură realizarea efortului principal
sau de sprijin şi forţele de angajare ulterioară şi sprijin/înlocuire, iar pe timpul
desfăşurării ofensivei se deplasează înapoia forţelor care asigură realizarea efortului
principal sau de sprijin.
Detaşamentul de asigurare a mişcării/deplasării se constituie la nivelul
brigăzii din subunităţi de cercetare de geniu, ataşate şi din subunităţi de infanterie şi
este este destinat pentru asigurarea mişcării/deplasării neîntrerupte, în ritm rapid şi în
ascuns a brigăzii, din zonele de dispunere/concentrare până pe aliniamentul de
coordonare în vederea introducerii în luptă.
Parte din subunităţile de geniu organice, alocate sau ataşate pot intra în
compunerea detaşamentului de salvare-evacuare sau se vor găsi în forţa de sprijin de
geniu păstrată la dispoziţia comandantului( când constituirea şi acţiunea acestuia nu

NESECRET
30 din 105
NESECRET

se impune).
Forţa de sprijin de geniu se constituie din subunităţile rămase în urma
constituirii detaşamentelor, împreună cu alte subunităţi de geniu alocate sau ataşate şi
este destinată pentru îndeplinirea unor misiuni specifice care pot să apară pe timpul
desfăşurării operaţiei.
Subunităţile de apărare nucleară, biologică şi chimică/NBC fac parte din:
a) forţele atacului principal sau de sprijin;
b) grupurile de recunoaştere a inamicului şi terenului;
c) detaşamentul de asigurare a mişcării/deplasării;
d) detaşamentul de salvare – evacuare;
e) forţele de sprijin pentru apărarea nucleară, biologică şi chimică la
dispoziţia comandantului;
f) postul de observare NBC, situat în apropierea punctului de comandă
al brigăzii, care execută în principal controlul şi monitorizarea NBC.
Subunitatea de cercetare îndeplineşte următoarele misiuni:
a) cercetarea în adâncime şi procurarea informaţiilor despre cele mai
importante obiective dispuse în adâncimea tactică a dispozitivului inamicului;
b) cercetarea la contact şi culegerea informaţiilor din zona acţiunilor din
contact şi în imediata apropiere a acesteia;
c) cercetarea în spate sau teritorială şi asigurarea datelor şi informaţiilor
asupra fenomenelor economico - sociale, militare, topogeodezice, meteorologice, de
comunicaţii şi psihomorale din zona de responsabilitate a brigăzii, cu impact asupra
luării deciziilor în timp real;
d) acţiuni cu caracter deosebit pentru distrugerea unor elemente din
punctele de comandă, depozite de tot felul, capturarea de armament şi documente,
zădărnicirea acţiunilor de aprovizionare logistică ale inamicului, recunoaşterea şi
pregătirea traseelor pentru escaladarea porţiunilor greu accesibile.
Rezerva se constituie din 1-2 companii de infanterie, în funcţie de existentul
în forţe şi mijloace, complexitatea situaţiei şi caracteristicile terenului din zona
operaţiilor ofensive.
Rezerva este întrebuinţată pentru rezolvarea unor situaţii critice neprevăzute
care pot să apară pe timpul ducerii luptei.
Subunităţile din rezervă se dispun în adâncimea dispozitivului, în zone care să
asigure condiţii pentru realizarea unei protecţii sigure a forţelor faţă de loviturile
inamicului şi pentru executarea manevrei oportune.
Sistemul logistic se compune din:
a) compartimentul logistic/S4;
b) subunităţile şi formaţiunile de logistică;
c) subunităţile destinate protecţiei acestora;
d) punctele de transbordare a tehnicii şi materialelor;
e) zonele de adunare a tehnicii deteriorate;
f) itinerarele de aprovizionare şi evacuare;

NESECRET
31 din 105
NESECRET

g) detaşamentele destinate încărcării, descărcării, transbordării


materialelor.
Formaţiunile logistice se vor dispune dispersat şi mascat într-un zonă de bază,
creându-se eşaloane de materiale pentru celelalte grupări de forţe, acestea fiind în
măsură să asigure din timp stocuri suplimentare de materiale pe care le vor dispune în
funcţie de prognoza ofensivei cât mai aproape de forţele brigăzii care asigură
realizarea efortului principal.
Amenajarea genistică a terenului cuprinde lucrările genistice de fortificaţie,
baraje, distrugeri, cercetare la minare şi deminare a terenului şi obiectivelor,
executarea culoarelor prin baraje genistice proprii şi ale inamicului, drumuri, treceri
peste cursurile de apă/canale şi de mascare din zona de responsabilitate a brigăzii, în
vederea facilitării înaintări forţelor pe direcţia de ofensivă şi protecţiei acestora pe
baza de plecare la ofensivă.
Amploarea lucrărilor este determinată de:
a) tipul operaţiei ofensive;
b) concepţia luptei;
c) misiunile forţelor;
d) caracteristicile terenului şi gradul de pregătire al acestuia din timp de
pace;
e) cantitatea şi posibilităţile forţelor şi mijloacelor de geniu la dispoziţie;
f) timpul de pregătire de care se dispune.
Amenajarea genistică trebuie să pună în valoare condiţii naturale şi de
infrastructură care favorizează ducerea operaţiilor ofensive şi să asigure:
a) folosirea proprietăţilor naturale ale terenului pentru protecţia forţelor
şi mijloacelor;
b) creşterea capacităţii de manevră a trupelor;
c) întreţinerea comunicaţiilor existente, amenajarea unor supralărgiri în
puncte de trecere obligatorie , deschiderea unor poteci sau lărgirea acestora;
d) întreţinerea drumurilor de pătrundere şi de rocadă şi sporirea
viabilităţii acestora;
e) valorificarea posibilităţilor oferite de zonă pentru adăpostirea
personalului în caz de intemperii;
f) amenajarea unor treceri peste cursurile de apă şi în punctele de
dificultate ridicată (pentru traversarea unor pereţi stâncoşi, a văilor adânci etc.);
g) consolidarea aliniamentelor şi obiectivelor cucerite, în special în
pasuri sau în puncte de trecere obligatorie etc;
h) realizarea barajelor şi obstacolelor organizate pe direcţiile care
conduc către flancurile forţelor aflate în ofensivă.
Sistemul de lovire este constituit din focul tuturor mijloacelor din înzestrarea
brigăzii.
Sistemul de foc al artileriei constituie baza sistemului de lovire al brigăzii şi
asigură sprijinul general, sprijinul nemijlocit şi sprijinul în interiorul dispozitivului
forţelor proprii.

NESECRET
32 din 105
NESECRET

Sistemul de foc al artileriei antiaeriene asigură apărarea antiaeriană a


mijloacelor de foc şi a personalului.
Focul tuturor celorlalte categorii de armament se suprapune peste focul
artileriei, aruncătoarelor şi artileriei antiaeriene.

NESECRET
33 din 105
NESECRET

TEMA 3

OPERAŢIA OFENSIVĂ A BRIGĂZII MECANIZATE


PE LITORAL ŞI ÎN DELTĂ

Pentru ofensiva desfăşurată pe litoral şi în deltă, brigăzii i se stabileşte


misiune imediată şi următoare şi direcţie ulterioară de ofensivă.
Când ofensiva se duce împotriva inamicului din capetele de pod, misiunile sunt
mai puţin adânci. În acest caz brigada primeşte misiune imediată şi direcţie ulterioară
de ofensivă sau numai obiectiv de cucerit.
Când ofensiva se duce de-a lungul litoralului, brigada primeşte misiune
imediată şi direcţie ulterioară de ofensivă.
În pregătirea operaţiei, o atenţie deosebită se acordă organizării cooperării între
forţele brigăzii cu cele ale forţelor navale şi ale aviaţiei. Cooperarea, de regulă, se
execută de către eşalonul superior şi se au în vedere: modul de lovire a inamicului pe
uscat şi pe mare; debarcarea forţelor aeromobile şi a desantului maritim; formele şi
procedeele de interzicere a deblocării unei forţe de către inamic; modalităţile de
asigurare a joncţiunii între forţele care atacă frontal, forţele aeromobile şi desantul
maritim; măsurile necesare siguranţei spaţiului şi flancurilor forţelor proprii;
semnalele de recunoaştere şi cooperare permanentă între forţele participante la luptă;
modul de informare reciprocă şi oportună asupra situaţiei forţelor proprii; asigurarea
unui sistem unic de înştiinţare şi alarmare despre pericolul atacului aerian şi de pe
mare.
Dispozitivul de luptă al brigăzii mecanizate cuprinde, în principiu, aceleaşi
elemente ca în ofensiva obişnuită. Frecvent, împotriva inamicului din capul de pod,
aceasta adoptă un dispozitiv de luptă folosind FAI mai puternice şi o rezervă care să
permită nimicirea în timp scurt a inamicului şi refacerea apărării pe litoral.
O largă întrebuinţare o au forţele aeromobile folosite de marea unitate
îndeosebi pentru cucerirea şi menţinerea unor obiective importante, a porţiunilor de
plajă unde inamicul urmează să debarce noi forţe, a unor treceri importante peste
Canalul Dunăre - Marea Neagră, a unor cursuri de apă şi a zonei lacurilor, precum şi
pentru interzicerea afluirii rezervelor din adâncime.
Când sunt create condiţii favorabile poate fi folosit desantul maritim, care se
constituie din 1- 2 unităţi de infanterie (infanterie marină) şi se întrebuinţează pentru:
- ocuparea unor obiective importante;
- acţiuni în flancul şi spatele inamicului în scopul nimicirii acestuia sau pentru
întârzierea aprovizionărilor şi evacuărilor;
- desfăşurarea unor acţiuni în zona lacurilor;
- salvarea de la distrugere a unor instalaţii hidrotehnice sau pentru a interzice
inamicului să le folosească;
- cucerirea unor capete de pod din care să se favorizeze ofensiva forţelor

NESECRET
34 din 105
NESECRET

principale şi împreună cu acestea să realizeze încercuirea şi nimicirea pe părţi a


grupării de forţe a inamicului;
- dezorganizarea conducerii şi a activităţii logistice a acestuia.
Folosirea desantului maritim cuprinde îmbarcarea, transportul şi debarcarea
acestuia pe litoral, malul fluviului sau gurile acestuia, ocupate de inamic. Asigurarea
debarcării şi sprijinul acesteia se realizează cu forţele navale şi cele aeriene. Pentru
respingerea acţiunilor inamicului asupra desantului se vor lua măsuri de asigurare a
flancurilor şi de instalare a barajelor pe direcţiile ameninţate.
Ofensiva brigăzii dusă pe litoral şi în deltă se poate executa în cadrul
dispozitivului de luptă al eşalonului superior, precum şi independent.
Când ofensiva se execută de-a lungul litoralului, împotriva inamicului din
capul de pod, în scopul interzicerii debarcării forţelor aeropurtate şi maritim, în
spatele şi flancul dispozitivului de luptă al brigăzii se organizează apărarea
antidesant.
În deltă, ofensiva se duce de-a lungul canalelor navigabile, comunicaţiilor şi
grindurilor, împreună cu infanteria marină. Unităţile brigăzii acţionează pe direcţii cu
mare grad de independenţă determinate de configuraţia deltei. Manevra de forţe şi
mijloace se execută cu ajutorul ambarcaţiunilor existente în zonă, hidroglisoarelor şi
al elicopterelor.

NESECRET
35 din 105
NESECRET

TEMA 4

OPERAŢIA OFENSIVĂ A BRIGĂZII MECANIZATE


ÎN LOCALITĂŢI ŞI ÎN ZONE/PLATFORME INDUSTRIALE

1. Generalităţi
Eliberarea, cucerirea sau ocuparea localităţilor şi zonelor (platformelor)
industriale se execută de către brigada mecanizată din mişcare sau din contact, după
o pregătire corespunzătoare, folosind manevra de învăluire, întoarcere sau lovitura
frontală conjugată cu acţiunile forţelor aeromobile.
Subunităţile din FAI aflate în ofensivă, de regulă, nu sunt întrebuinţate în
acţiuni de durată pentru eliberarea localităţilor. Dacă pentru îndeplinirea scopurilor
ofensive trebuie cucerite anumite localităţi (zone cu densitate mare de localităţi), se
destină alte forţe.
Pregătirea luptei brigăzii mecanizate pentru eliberarea localităţilor se face
odată cu pregătirea luptei ofensive. Elementele de detaliu din planificarea ofensivei
pentru eliberarea localităţilor se definitivează pe măsură ce forţele se apropie de
acestea.
Fâşia de ofensivă a brigăzii trebuie să permită dispersarea, concomitent cu
concentrarea rapidă a eforturilor pentru ruperea apărării. De regulă, fâşia de ofensivă
are o lărgime mai mică decât în situaţie obişnuită şi implicit sectorul de rupere va fi
mai restrâns.
Ritmul ofensivei în localitate este mai scăzut decât în condiţii obişnuite,
variind în raport cu densitatea clădirilor rezistente la foc şi valoarea forţelor care le
apără, acesta fiind de 0,5-1,5 km/h.
La stabilirea direcţiei principale de acţiune a brigăzii se urmăreşte
fracţionarea grupării principale de forţe a inamicului şi cucerirea unor obiective
vitale, care asigură stabilitatea apărării, alegându-se locurile cu construcţii rare, în
lungul arterelor principale, a parcurilor, grădinilor şi zonelor virane.
Misiunea brigăzii se stabileşte în funcţie de caracterul apărării inamicului,
mărimea, natura şi densitatea construcţiilor, compartimentarea localităţii, forţele şi
mijloacele proprii la dispoziţie şi va fi mai puţin adâncă, indiferent de procedeul
ofensiv adoptat. Uneori, eliberarea unei localităţi se înscrie în conţinutul misiunii
primite anterior, mai ales în cazul unor localităţi de dimensiuni reduse.
La eliberarea localităţilor mijlocii şi mari, brigada poate să primească
succesiv mai multe misiuni de luptă.

2. Dispozitivul de luptă
Dispozitivul de luptă al brigăzii trebuie să asigure concentrarea forţelor pe
direcţia principală, posibilitatea atacului simultan asupra punctelor de sprijin de pe
LDA inamicului şi independenţa acţiunilor pe o direcţie sau alta. Dispozitivul de

NESECRET
36 din 105
NESECRET

luptă cuprinde aceleaşi elemente, având totuşi unele particularităţi. În funcţie de


configuraţia localităţii poate cuprinde şi detaşamentul de întoarcere.
FAI cuprind forţele principale ale brigăzii care îşi constituie detaşamente de
asalt de valoare pluton şi grupuri de asalt de valoare grupă, întărite cu tancuri,
artilerie antiblindate, şi pionieri. În compunerea detaşamentelor şi grupurilor de asalt
vor fi incluşi infanterişti şi luptători izolaţi (călăuze) din zonă care cunosc bine
localitatea. Când fâşia brigăzii cuprinde şi porţiuni de teren din afara localităţii, pe
aceste direcţii vor acţiona subunităţi întărite care să pătrundă în adâncimea apărării
manevrând în flanc şi spate inamicul din localitate.
FAU se întrebuinţează pentru intensificarea loviturii în adâncime, executarea
loviturilor în flancul şi spatele inamicului, în scopul fracţionării şi nimicirii acestuia
pe părţi, respingerea contraatacurilor sau nimicirea rezistenţelor inamicului rămase
înapoia forţelor principale. FAU pot fi introduse în luptă simultan sau succesiv, în
raport cu situaţia şi mijloacele de întărire ce se pot face disponibile.
FS , de regulă, se dau ca întărire subunităţilor care se organizează ca
detaşamente şi grupuri de asalt, acţionând asupra obiectivelor prin lovituri
(intervenţii) directe.
Resursa de aviaţie repartizată, se întrebuinţează pentru lovirea obiectivelor în
adâncime, a rezervelor în deplasare şi mai puţin în interiorul localităţii. Elicopterele
se folosesc pentru executarea manevrei pe verticală şi debarcarea forţelor aeromobile
şi a grupurilor de asalt în locurile virane, parcuri, stadioane şi pe planşeele unor
clădiri.

3. Desfăşurarea acţiunilor
Ofensiva pentru eliberarea din mişcare a localităţilor din adâncimea apărării
începe pe căile de acces către acestea, prin interzicerea retragerii forţelor inamicului
pe aliniamente de apărare pregătite în jur sau în interiorul lor.
În acest scop FAI nu angajează lupta de durată cu grupuri izolate ale
inamicului care opun rezistenţă pe căile de acces, ci le blochează cu minim de forţe
sau le ocolesc, pe măsura apropierii lor de localitate.
Folosind rezultatele acţiunilor detaşamentului înaintat şi ale forţelor
aeromobile, FAI acţionează în lungul principalelor căi de comunicaţie, nimicesc
grupările inamicului care opun rezistenţă şi cuceresc cele mai importante obiective
din localitate.
Dacă localitatea este eliberată în urma luptelor duse prin surprindere de către
detaşamentele înaintate şi forţele aeromobile, forţele principale ale brigăzii ocolesc
localitatea fără a angaja lupta în interior şi continuă înaintarea în adâncimea apărării
inamicului, nimicind prin lupta de întâlnire rezervele acestuia aflate în curs de afluire.
Eliberarea localităţilor puternic apărate care nu pot fi cucerite din
mişcare se face prin trecerea brigăzii la ofensiva din contact nemijlocit cu
inamicul, în urma unei pregătiri corespunzătoare.
De regulă, în această situaţie, ofensiva pentru eliberarea unei localităţi începe
cu pregătirea de foc în cadrul căreia o importanţă deosebită o are focul artileriei,

NESECRET
37 din 105
NESECRET

tancurilor, mijloacelor antiblindate prin trageri prin ochire directă. Pe timpul


pregătirii de foc, subunităţile constituite în detaşamente şi grupuri de asalt încep
deplasarea spre LDA inamicului. Atacul începe simultan, pe mai multe direcţii
convergente pentru a fracţiona dispozitivul inamicului şi a-l nimici pe părţi. Lupta se
duce pentru cucerirea fiecărei clădiri, străzi, cartier, eforturile forţelor fiind dirijate
pentru cucerirea obiectivelor importante, punctelor de sprijin şi a raioanelor de
apărare de pe căile principale.
Odată începută, operaţia ofensivă se continuă neîntrerupt, ziua şi noaptea,
până la eliberarea localităţii. În scopul fracţionării dispozitivului inamicului şi
interzicerii manevrei rezervelor acestuia se iau măsuri pentru cucerirea obiectivelor
importante şi punctelor de sprijin, evitându-se pe cât posibil distrugerea gărilor,
uzinelor de apă, întreprinderilor, centralelor electrice, podurilor, depozitelor, staţiilor
de metrou, centralelor telefonice, posturilor de radio şi televiziune. Pentru
pătrunderea în flancul şi spatele inamicului se folosesc frecvent construcţiile şi
comunicaţiile subterane.
După eliberarea localităţii forţele principale ale brigăzii dezvoltă în continuare
ofensiva pe direcţia stabilită.
Când o anumită localitate este destinată pentru a fi blocată, brigada eliberează
cele mai importante raioane din jurul acesteia, le consolidează şi nu permite ieşirea
inamicului din localitate sau afluirea rezervelor.

NESECRET
38 din 105
NESECRET

TEMA 5

OPERAŢIA OFENSIVĂ A BRIGĂZII MECANIZATE


CU FORŢAREA CURSURILOR DE APĂ ŞI A CANALELOR

1. Generalităţi
Cursurile de apă şi canalele atât prin caracteristicile lor, cât şi datorită
construcţiilor hidroenergetice şi hidrotehnice instalate pe ele, constituie obstacole
naturale puternice care reduc ritmul ofensivei, impunând o pregătire amănunţită a
forţelor care execută forţarea lor.
Pentru a asigura succesul forţării sunt necesare:
a) cercetarea permanentă a inamicului şi a cursului de apă (canalului);
b) luarea oportună a deciziei şi transmiterea la timp a misiunilor la
subordonaţi;
c) interzicerea retragerii inamicului şi afluirii rezervelor din adâncime;
d) cucerirea prin surprindere şi menţinerea unor treceri permanente;
e) deplasarea oportună a mijloacelor de trecere la cursurile de apă şi manevra
lor;
f) înlăturarea rapidă a barajelor şi obstacolelor;
g) nimicirea inamicului de pe malul opus;
h) forţarea prin surprindere şi dezvoltarea rapidă a ofensivei;
i) asigurarea unei puternice apărări antiaeriene pe tot timpul forţării.
Ora “C” pe timpul forţării se consideră momentul în care mijloacele de trecere
ale subunităţilor din prima cursă ale FAI s-au desprins de malul propriu.
Lărgimea fâşiei de ofensivă a brigăzii din FAI pe timpul forţării este
determinată de:
a) locul şi rolul acesteia în cadrul eşalonului superior;
b) caracterul apărării inamicului pe cursul de apă (canal);
c) caracteristicile cursului de apă (canalului),
d) natura şi densitatea lucrărilor de hidroamelioraţii;
e) numărul şi dezvoltarea culoarelor în aceste lucrări;
f) numărul drumurilor de pătrundere;
g) cantitatea şi felul mijloacelor de trecere;
h) situaţia concretă în care se execută forţarea.

2. Organizarea operaţiei şi dispozitivul de luptă


Sectorul de forţare al brigăzii are lărgimea, de regulă, egală cu cea a fâşiei de
ofensivă sau mai mică.
Sectorul de forţare al brigăzii cuprinde:
- locuri favorabile de forţare (câte unul pentru fiecare batalion din FAI);

NESECRET
39 din 105
NESECRET

- 2-3 puncte de trecere pe portiţe;


- puncte de trecere pe mijloace improvizate, de rezervă şi false.
La cursurile de apă mici (cu lăţimea mai mică de 100 m) brigada amenajează
(direct) puncte de trecere pe pod (nu vor funcţiona puncte de trecere pe portiţe).
Numărul punctelor de trecere se stabileşte în funcţie de:
- procedeul de forţare adoptat; cantitatea de mijloace de trecere la
dispoziţie; - existenţa locurilor favorabile amenajării acestora;
- necesitatea asigurării trecerii simultane şi continue a forţelor pe front
larg.
Concepţia organizării sectorului de forţare şi repartiţia mijloacelor specializate
la dispoziţie aparţine marii unităţi. De regulă, aceasta organizează prin manevra
mijloacelor de trecere repartizate iniţial unităţilor din FAI, un punct de trecere pe pod
din pontoane. Această responsabilitate poate fi atribuită şi uneia din unităţile care
forţează, în special la cursurile de apă mici.
Dezvoltarea frontală a punctelor de trecere poate fi de 300-500 m, cu intervale
între acestea de 500-1000 m. Între punctul de trecere pe pod şi cele vecine intervalele
vor fi de minimum 1500 m.
Raioanele de plecare la forţare sunt specifice procedeului forţării din mişcare şi
se fixează în locuri acoperite la 3-5 km de cursul de apă (canal), câte unul pentru
fiecare unitate din FAI. În teren frământat şi acoperit acestea se pot alege mai aproape
de cursul de apă, până la 1-3 km de acesta.
În situaţia în care malul propriu este descoperit şi neted nu se mai fixează
raioane de plecare la forţare, pregătirea forţării făcându-se din mişcare pe timpul
apropierii.
De regulă, dispozitivul de luptă al brigăzii este la fel ca pe timpul ofensivei în
teren obişnuit şi depinde de:
a) caracterul apărării inamicului;
b) concepţia luptei şi gradul de neutralizare a inamicului;
c) caracteristicile cursului de apă şi terenului pe cele două maluri;
d) cantitatea şi felul mijloacelor de trecere la dispoziţie;
e) posibilitatea trecerii tancurilor prin vad şi pe sub apă.
Specifice forţării din mişcare sunt folosirea forţelor aeromobile şi a
detaşamentelor înaintate.
La forţarea cursurilor pe apă misiunile stabilite brigăzii au acelaşi caracter ca la
ofensiva obişnuită, însă caracteristicile acestora se reduc ca amploare.

3. Procedee de forţare
Forţarea din mişcare se adoptă, de regulă, pe timpul dezvoltării cu succes a
ofensivei în adâncimea apărării şi urmăririi inamicului, când acesta nu a reuşit să
organizeze apărarea pe cursul de apă (canal), este în curs de pregătire sau a trecut
în grabă la apărare cu forţe puţine.
Forţarea din mişcare a cursurilor de apă (canalelor) este precedată de acţiunile
cercetării şi începe prin lupta forţelor aeromobile (când se întrebuinţează) sau a

NESECRET
40 din 105
NESECRET

detaşamentelor înaintate. De regulă, forţele aeromobile se folosesc cu puţin timp


înaintea ajungerii detaşamentelor la cursul de apă, pentru cucerirea şi menţinerea
obiectivelor stabilite prin misiune (îndeosebi a punctelor de trecere permanente).
Detaşamentele înaintate folosesc rezultatele cercetării, devansează forţele principale,
în cooperare cu forţelor aeromobile (când se întrebuinţează) nimicesc din mişcare
inamicul de pe căile de acces, ocupă trecerile permanente sau forţează cursul de apă
cu mijloace proprii, creând condiţii favorabile pentru forţarea de către gruparea
principală de forţe a brigăzii.
Pe măsura apropierii şi exploatând rezultatele luptei detaşamentelor înaintate şi
a forţelor aeromobile, unităţile din FAI forţează din mişcare sau trec cursul de apă pe
podurile cucerite. În cooperare cu forţele ce acţionează în capul de pod dezvoltă
ofensiva din acesta.
Forţele de sprijin acţionează astfel:
a) artileria şi aruncătoarele devansează forţele principale şi ocupă poziţii de
tragere, fiind în măsură să execute pregătirea de foc; acestea trec succesiv pe malul
opus astfel încât să asigure continuitatea sprijinului de foc al forţelor ce luptă în capul
de pod;
b) forţele de sprijin antiblindate ale brigăzii ocupă poziţii de tragere cât mai
aproape de malul propriu şi participă la asigurarea forţării executând trageri prin
ochire directă; acestea trec cursul de apă după unităţile din FAI sau, după caz, mai
devreme pentru a participa oportun la respingerea contraatacurilor cu blindate ale
inamicului;
c) artileria antiaerienă se împarte proporţional elementelor de dispozitiv
pentru a asigura apărarea tuturor forţelor;
d) FAU ale brigăzii se dispun în coloană folosind acoperirile din lungul
comunicaţiilor, la o depărtare de 10-12 km de FAI şi trec pe malul opus în aşa fel
încât să poată fi introduse oportun în luptă pentru dezvoltarea ofensivei în capul de
pod;
e) batalionul de logistică trece cursul de apă (canalul) după FAU şi se dispune
într-un raion cu acoperiri.
Forţarea din contact nemijlocit cu inamicul se poate face după o pregătire
scurtă sau de durată.
Forţarea din contact, după o pregătire în timp scurt se execută, de regulă, în
situaţia când nu s-a reuşit forţarea din mişcare, iar brigada nu poate ajunge în timp
oportun decât cu o parte din forţe, fiind necesară executarea unor regrupări.
Pregătirea forţării poate avea o durată de câteva ore şi trebuie să asigure îndeplinirea
misiunii în cursul aceleaşi zile de luptă.
Forţarea din contact nemijlocit cu inamicul, după o pregătire de durată, se
execută, de regulă, în situaţia când ofensiva începe cu forţarea cursului de apă, forţele
aflându-se în contact nemijlocit cu inamicul sau când forţarea prin alte procedee nu a
reuşit. Pentru acest procedeu timpul de pregătire poate fi de 1-2 zile iar uneori şi mai
mult.

NESECRET
41 din 105
NESECRET

Forţarea din contact nemijlocit cu inamicul a unui curs de apă (canal) începe,
de regulă, după o pregătire de foc, cu o durată variabilă, în scopul asigurării unui grad
corespunzător de neutralizare a apărării inamicului. Uneori, pentru realizarea
surprinderii, în condiţii de vizibilitate redusă sau pe timpul nopţii, forţarea din contact
poate începe şi fără pregătire de foc. Unităţile din FAI folosind efectele loviturilor
tuturor mijloacelor, forţează cursul de apă (canalul) şi dezvoltă ofensiva pe malul
opus cucerind capete de pod. Sprijinul de foc începe, de regulă, o dată cu trecerea la
atac, pe malul opus, a primelor subunităţi. Tancurile forţează (trec) cursul de apă prin
vad, pe sub apă şi pe poduri.
Pregătirea tancurilor pentru forţare începe şi se termină în raioanele de plecare
la forţare.
Până la începerea forţării, FAU se dispun dispersate şi adăpostite în raioane de
plecare. Acestea se deplasează spre cursul de apă (canal) şi trec în aşa fel încât să
evite aglomerarea de forţe şi să intre oportun în luptă.
Celelalte elemente ale dispozitivului de luptă trec pe malul opus conform
graficului de trecere, în aşa fel încât să poată interveni în folosul FAI.
Manevra mijloacelor de trecere se organizează pe timpul pregătirii ofensivei,
detaliile urmând a fi precizate pe timpul apropierii de cursul de apă (canal) şi se
execută din adâncime spre front şi de-a lungul cursului de apă (canalului) şi trebuie să
asigure ajungerea la timp a mijloacelor la punctele de trecere.
Când la unele puncte de trecere forţarea nu a reuşit, se execută manevra
forţelor şi mijloacelor de trecere spre punctele unde forţarea se desfăşoară cu succes.
Punctele de trecere pe mijloace (portiţe de poduri) din parcurile de pontoane
(numite şi mijloace grele de trecere) se construiesc (amenajează) numai după ce
cursul de apă a fost scos de sub efectul focului inamicului executat prin trageri cu
ochire directă.
Când în cursul aceleaşi zile de luptă se execută forţarea succesivă a mai multor
cursuri de apă (canale), este necesară o eşalonare a mijloacelor de trecere şi o
manevră oportună a acestora.
În adâncimea apărării inamicului, mijloacele de trecere se deplasează
preponderent în cadrul FAI sau înapoia acestora. Mijloacele de trecere necesare
detaşamentelor înaintate sunt repartizate acestora în momentul transformării unităţilor
din FAI în astfel de detaşamente.
Pe timpul urmăririi, mijloacele de trecere se dau ca întărire elementelor de
siguranţă (pichetelor mobile de cap).
În zonele cu lucrări de hidroamelioraţii dezvoltate, pregătirea de foc se
execută cu intensitate mai mare pe direcţiile de forţare, timp în care se creează
culoare prin barajele inamicului şi se pregătesc trecerile.
În funcţie de situaţie şi de densitatea şi orientarea canalelor, FAI pot ataca pe
jos, pe maşini de luptă sau combinat.
Pentru asigurarea trecerii pe front larg se folosesc podurile de asalt pe tanc şi
podurile mobile de însoţire.

NESECRET
42 din 105
NESECRET

Canalele magistrale se trec pe poduri de pontoane joase din lemn şi (sau)


metalice, sau din mijloace de trecere din zonă. Un moment important al luptei îl
reprezintă cucerirea în timp scurt a instalaţiilor hidrotehnice pentru a nu permite
inamicului să le întrebuinţeze împotriva forţelor proprii.
Respingerea contraatacurilor se face frecvent prin procedeul de pe loc, prin
consolidarea aliniamentelor favorabile cucerite, concomitent cu distrugerea trecerilor
realizate de inamic.
În raport cu adâncimea zonei cu lucrări de hidroamelioraţii, FAU se introduc în
luptă în interiorul sau după ieşirea din aceasta.
Dacă până la sfârşitul zilei zona cu lucrări de hidroamelioraţii nu a fost
cucerită, este necesar ca pe timpul nopţii să se cucerească capete de pod peste
canalele importante, din care, a doua zi, să se poată dezvolta ofensiva.

NESECRET
43 din 105
NESECRET

TEMA 6

STAŢIONAREA BRIGĂZII MECANIZATE

Staţionarea reprezintă starea în care se găseşte Bg.Mc înainte sau după


executarea unor operaţii/acţiuni de luptă ori de stabilitate şi sprijin precum şi pe
timpul opririlor cu durată mai mare pentru odihna forţelor după deplasări prin marş
pe distanţe mari.
Staţionarea se execută în scopul asigurării condiţiilor necesare forţelor pentru
pregătirea în vederea îndeplinirii unei noi misiuni, refacerii capacităţii de luptă a
acestora şi pregătirii lor pentru începerea marşului sau reluarea acestuia.

1.Raioane de staţionare
Staţionarea Bg.Mc se execută într-un raion sau în mai multe raioane, pe unităţi
/subunităţi.
În general, MU (U) poate staţiona în:
a) raioane de alarmă;
b) raioane de mobilizare;
c) raioane de concentrare;
d) raioane de regrupare;
e) raioane de plecare;
f) raioane de dispunere;
g) raioane de aşteptare;
h) raioane pentru odihna de zi /noapte.
Raioanele prevăzute la literele a, c, d, f, g, h pot fi de bază şi de rezervă iar
raioanele de la punctele b şi e sunt numai de bază.
Raionul de staţionare reprezintă porţiunea de teren cu suprafaţă variabilă,
determinată de caracteristicile geografice ale zonei (şes, deal, munte, existenţa căilor
de comunicaţie, reţeaua hidrografică) şi de compunerea de luptă a Bg.Mc, în care
unităţile/subunităţile acesteia desfăşoară activităţi specifice în vederea pregătirii
pentru îndeplinirea unei noi misiuni, refacerea puterii de luptă a acestora şi pregătirii
lor pentru începerea marşului sau reluarea acestuia.
De regulă raioanul de staţionare al Bg.Mc are dimensiunea de 225 Km2.
Raionul de staţionare trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
a) să ofere posibilităţi pentru intrarea/ieşirea rapidă a unităţilor/subunităţilor
în/din cadrul acestuia;
b) să existe condiţii pentru dispunerea dispersată şi în ascuns a forţelor;

NESECRET
44 din 105
NESECRET

c) să existe drumuri de acces cu capacitate de circulaţie corespunzătoare


tipurilor de mijloace tehnice din dotare;
d) să ofere posibilităţi naturale şi artificiale pentru protecţia forţelor împotriva
loviturilor inamicului;
e) să ofere condiţii pentru: amenajarea terenurilor de aterizare/decolare pentru
elicoptere; odihna şi adăpostirea personalului şi animalelor; menţinerea unei stări
sanitare şi epidemiologice corespunzătoare; exploatarea surselor locale de
aprovizionare cu apă şi cu materiale; folosirea sistemului de telecomunicaţii teritorial;
acordarea asistenţei medicale pentru personal, asistenţei veterinare pentru animale
precum şi pentru executarea mentenanţei tehnicii din dotare.
Cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească raionul de staţionare sunt
influenţate de condiţiile fizico-geografice existente în cadrul acestuia.
Influenţa condiţiilor fizico-geografice alezonelor de relief
Zonele de şes sunt dezavantajoase din punct de vedere al executării în secret a
unor activităţi pe timpul pregătirii şi realizării staţionării, cum ar fi: concentrarea şi
realizarea în acelaşi timp a dispersării forţelor şi mijloacelor; executarea mascării şi a
manevrei în ascuns impune luarea unor măsuri suplimentare datorită lipsei
acoperirilor; amenajarea genistică necesită timp mai mare al execuţiei întrucât trebuie
realizată pe întuneric sau în alte condiţii de vizibilitate redusă; deplasarea forţelor şi
mijloacelor este îngreunată datorită servituţilor impuse de posibilităţile mari de
cercetare şi observare ale inamicului.
Regiunile deluroase şi de podiş cuprinse între 200-800 m favorizează
concentrarea, mascarea unităţilor/subunităţilor, a tehnicii militare şi accesul relativ
uşor al acestora. De asemenea asigură o bună protecţie împotriva efectelor armelor
de distrugere în masă N.B.C. şi ale sistemelor incendiare folosite de inamic în
raionul de staţionare.
Totodată se poate aprecia că în regiunile deluroase şi de podiş, manevra şi
deplasarea subunităţilor şi a tehnicii în (din) raionul de staţionare al Bg.Mc se
desfăşoară cu dificultate datorită de creşteri unghiului de rampă (pantă), existenţei
văilor adânci sau largi ale râurilor, ori existenţei distrugerilor produse de inamic în
punctele obligate de trecere.
Terenul muntos-împădurit este accidentat, cu diferenţe mari de altitudine între
puncte relativ apropiate, căile de comunicaţii sunt reduse numeric şi greu accesibile
pentru majoritatea categoriilor de tehnică militară, ceea ce impune ca raionul de
staţionare al Bg.Mc să fie ales în aşa fel încât să satisfacă o bună cercetare,
cunoaştere şi împărţire corespunzătoare a suprafeţelor de responsabilitate ale
subunităţilor; repartiţia optimă, de la început, a forţelor şi mijloacelor pentru a evita
manevrele inutile de pe o direcţie pe alta.
În teren-muntos împădurit se recomandă ca Bg.Mc să staţioneze în apropierea
drumurilor şi culoarelor pentru a asigura ieşirea rapidă a unităţilor/subunităţilor şi
tehnicii pe direcţiile de acţiune, precum şi desfăşurarea acestora în vederea
respingerii unor eventuale atacuri ale inamicului. De asemenea trebuie avut în vedere
că pe timpul staţionării în raioanele din tren muntos împădurite sunt posibile inundări

NESECRET
45 din 105
NESECRET

şi avalanşe de pietre, stânci şi zăpadă, iar pentru protecţia împotriva incendiilor şi


prevenirea extinderii acestora este necesar să se pregătească variante de ieşire din
raionul respectiv.
În localităţi şi zone industriale staţionarea Bg.Mc se organizează pe cvartale şi
cartiere, iar ocuparea acestora de către forţe se face numai după repartizarea lor pe
subunităţi. Pe timpul staţionării se pot folosi şi parcurile iar pentru localizarea şi
stingerea incendiilor, limitarea efectelor provocate de dărâmături şi inundaţii, se pot
întrebuinţa o parte din unităţile/subunităţile Bg.Mc împreună cu subunităţile de
pompieri şi formaţiunile de protecţie civilă în compunerea detaşamentelor de salvare
- evacuare.
La dispunerea în localităţi a Bg.Mc trebuie să se ţină cont de următoarele
particularităţi: evitarea cartiruirii militarilor în mod individual sau în grupuri mici,
care ar duce la răspândirea acestora pe o suprafaţă mare; dispunerea forţelor în primul
rând în localurile cu destinaţie comună (şcoli, săli de spectacole, etc.).
Pentru cartiruirea forţelor în localităţi se recomandă repartizarea următoarelor
facilităţi:
- pentru brigada mecanizată - 1 oraş mic sau 1 cartier cu mai mult de 30
blocuri.
- pentru companie - 1 bloc sau 1 grup de case;
- pentru batalion - 1 sat mare sau 3-4 blocuri mijlocii;

2. Dispozitivul de staţionare
Dispozitivul de staţionare se compune din:
a) sistemul de conducere;
b) forţele principale;
c) elementele de cercetare;
d) elemente de siguranţă;
e) sistemul logistic.
Sistemul de conducere se organizează astfel încât să asigure continuitatea
conducerii în orice situaţie şi menţinerea sigură şi permanentă a tuturor legăturilor cu
eşalonul superior, cu unităţile/subunităţile subordonate precum şi cu centrele militare
şi autorităţile administraţiei publice şi internelor locale. Punctul de comandă de bază
al Bg.Mc se dispune, către centrul raionului de staţionare, de regulă într-o localitate
care asigură condiţii de lucru, cartiruire, legătură, pază şi mascare, luându-se măsurile
de siguranţă şi protecţie necesare. Punctul de comandă de rezervă se va dispune la o
distanţă de 3-5 km faţă de cel de bază, în condiţii similare dar cu un grad mai redus
de dezvoltare a amenajării genistice..
În interiorul raionului de staţionare şi pe principalele căi de acces, precum şi pe
căile de deplasare spre raionul de staţionare de rezervă, se organizează serviciul de
comenduire şi îndrumare a circulaţiei.
Forţele principale se dispun în raionul de staţionare, respectându-se principiul
dispersării forţelor, măsurile de mascare şi de protecţie. Dispunerea în raion se face
potrivit concepţiei acţiunilor viitoare, în aşa fel încât părăsirea acestuia să se facă în

NESECRET
46 din 105
NESECRET

cel mai scurt timp şi să permită realizarea dispozitivului preconizat, oportun şi cu


minimum de manevre.
Elementele de cercetare, în care intră şi cercetaşi de geniu, cercetează raioanele
stabilite pentru:
a) descoperirea forţelor inamice care au posibilitatea executării unor
atacuri prin surprindere;
b) capturarea sau nimicirea grupurilor de cercetare - diversiune şi a
elementelor teroriste;
c) cercetarea şi marcarea eventualelor locuri şi drumuri minate sau
contaminate;
d) descoperirea zonelor în care au fost lansate materiale de propagandă
având caracter duşmănos;
e) stabilirea viabilităţii comunicaţiilor şi caracteristicilor terenului, pentru
intrarea şi ieşirea în/din raionul de staţionare;
f) evaluarea nivelului de distrugere a elementelor de comunicaţii
teritoriale, necesare a fi folosite pentru nevoile de legătură ale Bg.Mc;
g) descoperirea de noi surse de apă ;
h) stabilirea posibilităţilor de dare în consum a apei, precum şi de folosire
a unor materiale existente în zonă.
Sistemul de cercetare se constituie din puncte de observare şi patrule de
cercetare care acţionează în faţa elementelor de siguranţă, pe direcţiile cele mai
probabile de acţiune ale inamicului.
Elementele de siguranţă sunt destinate pentru: prevenirea şi protejarea
forţele principale împotriva unor atacuri prin surprindere ale inamicului; a întârzia
operaţiile inamicului; asigurarea intrării organizate în operaţie a forţelor şi
mijloacelor destinate nimicirii inamicului care atacă; împiedicarea pătrunderii unor
elemente de cercetare-diversiune şi teroriste, precum şi a unor persoane civile
neautorizate spre raionul de staţionare al forţelor principale.
Forţele aflate în staţionare organizează siguranţa nemijlocită, iar când
există pericolul de a fi atacate de inamic şi siguranţa staţionării.
Siguranţa nemijlocită se organizează de fiecare batalion şi se compune din
posturi de pază (luptă) independente şi patrule. Postul de pază (luptă) independent are
valoarea unei grupe şi se trimite la o distanţă de până la 1,5 km.
Sistemul logistic se organizează ţinându-se seama de specificul operaţiei.
Batalionul logistic se dispune în apropierea căilor de aprovizionare şi evacuare, către
latura raionului opusă direcţiei celor mai puternice acţiuni probabile ale inamicului şi
care să asigure condiţii de dispersare, de dispunere mascată şi de pază a diferitelor
elemente, precum şi accesul nestingherit al mijloacelor de transport.
Schimbarea raioanelor de staţionare se execută cu aprobarea eşalonului
superior, iar în situaţii de urgenţă şi din proprie iniţiativă, raportându-se despre
aceasta.

3. Siguranţa staţionării

NESECRET
47 din 105
NESECRET

Siguranţa staţionării constă în organizarea de către Bg.Mc a următoarelor


elemente: detaşamente de pază; pichete de pază (independente); posturi de pază
(independente); patrule; pânde; posturi de observare.
Detaşamentul de pază poate fi de valoare batalion sau de companie întărită şi
primeşte fâşie de responsabilitate, aliniament pentru apărare şi aliniament până la
care se execută cercetarea. Fâşia de responsabilitate a detaşamentului de pază poate fi
de până la 5 km pentru detaşamentul de valoare companie întărită şi de până la 10 km
pentru cel de valoare batalion. Depărtarea la care se trimite este de până la 15 km (pe
direcţia/direcţiile cea/cele mai importantă/e).
Pichetul de pază sau pichetul de pază independent, are valoarea unui pluton.
Acesta ocupă şi pregăteşte un punct de sprijin cu o dezvoltare frontală de 500-1000
m, primeşte o fâşie de siguranţă cu o lărgime de până la 2 km şi poate fi trimis la o
distanţă de până la 5 km faţă de unităţile cărora le face siguranţa.
Postul de pază independent sau postul de pază are valoarea unei grupe de
infanterie şi poate acţiona independent sau în cadrul plutonului care se constituie în
pichet de pază (independent). Acesta se trimite la o distanţă de până la 1 km când
acţionează pe jos sau de 1,5-2 km când acţionează pe TAB sau MLI.
Postul de pază organizează o poziţie de apărare cu o dezvoltare frontală de
până la 200 m şi primeşte o fâşie de siguranţă cu o lărgime de până la 600 m.
Elementele de siguranţă părăsesc raionul (aliniamentul, poziţia) sau se retrag
la ordinul sau cu aprobarea comandantului eşalonului care le-a trimis în misiune.
Subunitatea de serviciu este structura miliară care este în măsură să intervină în
cel mai scurt timp pentru respingerea unor acţiuni executate de inamic prin
surprindere, asigurând timpul necesar forţelor principale ale Bg.Mc pentru părăsirea
în mod organizat a raionului ocupat. Aceasta are valoare de până la un pluton.

4. Organizarea şi realizarea dispozitivului de staţionare

4.1. Recunoaşterea raionului de staţionare


Raionul de staţionare al Bg.Mc se stabileşte, de regulă, de către eşalonul
superior.
Când nu este posibil ca raionul de staţionare să fie recunoscut din timp, pentru
această activitate se destină o grupă de recunoaştere formată din: 1 ofiţer din
compartimentul operaţii sau şeful acestuia; 1 ofiţer cu cercetarea, 1-2 ofiţeri de la
fiecare unitate/subunitate; 1-2 gradaţi de la fiecare subunitate; 1 patrulă de cercetare
formată dintr-o grupă de cercetare, întărită cu cercetaşi de geniu, apărare N.B.C. şi de
transmisiuni. Odată cu aceasta se deplasează în raionul de staţionare şi grupele de
recunoaştere ale unităţilor/subunităţilor organice sau primite în sprijin/întărire.
Grupa de recunoaştere desfăşoară următoarele activităţi:
a) stabileşte în teren raioanele de staţionare, de bază şi de rezervă, locul
punctelor de comandă şi fâşiile de siguranţă ale unităţilor/subunităţilor brigăzii;
b) precizează măsurile de asigurare a acţiunilor şi protecţie a forţelor;

NESECRET
48 din 105
NESECRET

c) stabileşte itinerarele de deplasare în/din raioanele de staţionare, de bază


şi de rezervă;
d) stabileşte locul lucrărilor de adăpostire a materialelor şi a celor uşor
inflamabile, precum şi măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea şi stingerea
incendiilor;
e) precizează direcţiile probabile de pătrundere a inamicului spre raionul
de staţionare şi în raport cu acestea, modul de acţiune al Bg.Mc;
f) precizează modul de realizare a cooperării şi conducerii.
Şeful grupei de recunoaştere ia legătura cu organele administraţiei locale, în
scopul stabilirii posibilităţilor, priorităţilor de aprovizionare, de lucru şi nevoilor de
comunicaţii zonale.
Atunci când forţele se dispun în raioane care au fost ocupate anterior de
inamic, înainte de ajungerea Bg.Mc în astfel de locuri statul major desfăşoară
următoarele activităţi:
a) organizează cercetarea terestră, nucleară, bacteriologică, chimică şi de
geniu.
b) organizează verificarea la minare a raioanelor şi, după caz, deminarea
parţială sau totală a terenului şi obiectivelor;
c) organizează adunarea, evidenţa şi paza tehnicii militare şi a materialelor
părăsite;
d) stabileşte posibilităţile de consum a apei, a alimentelor, şi a diferitelor
categorii de muniţii, de folosire a armamentului, explozivilor şi a materialelor rămase
după părăsirea raionului de către inamic;
e) determină raioanele în care inamicul foloseşte staţii radio de bruiaj cu o
singură întrebuinţare, tipul şi caracteristicile lor şi modul de scoatere din funcţiune a
acestora.

4.2.Deplasarea forţelor în raionul de staţionare. Ocuparea raionului de


staţionare
Pregătirea pentru staţionare include reorganizarea forţelor Bg.Mc, planificarea
şi emiterea ordinelor; executarea antrenamentelor; primirea şi distribuirea proviziilor;
întreţinerea tehnicii şi echipamentelor.
Comandantul Bg.Mc trimite un detaşament de cartiruire înaintat către raionul
de staţionare înaintea forţelor principale. Acesta se deplasează separat, nu ca parte a
unei coloane de marş. Detaşamentul de cartiruire recunoaşte noua zonă, ghidează
elementele de marş în cadrul zonei de staţionare şi se asigură că în cadrul acesteia nu
există forţe ale inamicului, obstacole sau pericole NBC.
Comandantul Bg.Mc informează pe ofiţerul de la comanda detaşamentului de
cartiruire asupra itinerarului forţelor principale, ordinului de marş şi a timpului
estimat de ajungere în raion.
Detaşamentul de cartiruire are în compunere un ofiţer la comandă, elemente de
siguranţă, personal medical, de comunicaţii şi un număr corespunzător de
reprezentanţi din compartimentele statului major şi al unităţilor/subunităţilor.

NESECRET
49 din 105
NESECRET

Detaşamentul de cartiruire are, de asemenea, suficiente călăuze, marcatoare,


forţe şi echipamente de geniu pentru amenajarea genistică iniţială a raionului de
staţionare. Pentru asigurarea zonei, detaşamentul de cartiruire instalează puncte de
observare, dispozitive de avertizare timpurie şi alarmare NBC sau organizează prin
alte mijloace avertizarea timpurie.
Pe măsură ce elementele de marş trec prin punctele finale, membrii
detaşamentului de cartiruire, care aşteaptă în poziţii acoperite şi mascate, se
deplasează şi ghidează elementele de marş către raioanele stabilite, fără a se opri.
Detaşamentul de cartiruire recunoaşte şi organizează zona de staţionare înainte
de sosirea forţelor Bg.Mc, reducând astfel posibilitatea observării de către inamic pe
timpul ocupării poziţiilor.
Detaşamentul de cartiruire se asigură că zona de staţionare are caracteristicile
descrise anterior, stabileşte şi marchează zonele de staţionare pentru fiecare unitate
(subunitate), pentru punctele de comandă, pentru elementele de sprijin şi cele
logistice după care ghidează elementele de marş care ajung către poziţii pentru a
preveni aglomerarea sau oprirea unităţilor/subunităţilor pe un itinerar de marş expus.
Pentru unităţi/subunităţi comandantul Bg.Mc stabileşte puncte de contact în
scopul sprijinirii coordonării eforturilor de siguranţă. Toate drumurile în şi din zona
de adunare sunt strict controlate iar drumurile nu sunt folosite ca limite. Acestea sunt
în responsabilitatea unităţii/subunităţii prin al cărei raion trec.
Subunităţile de geniu sunt folosite pentru cercetarea drumurilor de acces în
raion sau pentru realizarea siguranţei prin posturi de observare care acoperă poziţii
cheie din teren şi rutele de apropiere, deblocarea drumurilor sau puncte de control ale
traficului.
Elementele de sprijin se dispun împreună cu unităţile/subunităţile pe care le
sprijină sau se dispun pentru asigurarea sprijinului întregii Bg.Mc. Punctele de
comandă şi formaţiunile logistice se dispun central pentru siguranţa şi simplificarea
planificării, emiterii ordinelor, distribuirii proviziilor şi alte activităţi.
Elementele de dispozitiv comunică prin fir, dacă distanţele şi timpul permit
instalarea firului sau prin mijloace mobile pentru a evita interceptarea de către
inamic. Mijloacele radio sunt folosite doar la nevoie.

4.3.Amenajarea genistică a raionului de staţionare


În raionul de staţionare al Bg.Mc se recomandă să se amenajeze pe cât
posibil următoarele lucrări:
a) când staţionarea se execută în afara localităţilor:
• pentru protecţia personalului: şanţuri adăpost acoperite tip 1 sau 2; puncte de
comandă cu lucrări complete atât pentru brigadă cât şi pentru batalioane;
porţiuni de tranşee;
• pentru protecţia tehnicii: adăposturi amenajate sau adăposturi naturale
amenajate sumar;
• drumuri: repararea/întreţinerea/amenajarea a 2-3 drumuri de rocadă şi 1-2
drumuri de intrare-ieşire;

NESECRET
50 din 105
NESECRET

• lucrări de mascare;
• puncte de aprovizionare cu apă;
• lucrări pentru siguranţa nemijlocită şi siguranţa staţionării: locaşe individuale
de tragere; posturi de observare; şanţuri de tragere de grupă amenajate pentru
luptă; puncte de sprijin de pluton/şanţuri de tragere de grupă amenajate pentru
luptă;
b) când staţionarea se execută în localităţi şi zone industriale:
• pentru protecţia personalului se amenajează clădirile şi subsolurile acestora
şi şanţuri adăpost tip 1 sau 2;
• pentru punctele de comandă se folosesc lucrările executate din timp de
formaţiunile de protecţie civilă şi construcţii din beton armat (imobile ale
instituţiilor publice);
• tehnica se adăposteşte pe cât posibil în garaje şi remize; adăposturile pentru
tehnică se execută în parcuri, livezi şi grădini cu vegetaţie înaltă;
• se amenajează/repară/ întreţin principalele drumuri de acces şi interioare din
localităţi;
• se refac/consolidează podurile adiacente şi din localitate;
• se amenajează puncte de control şi îndrumare la intrarea/ieşirea în/din
localitate prevăzute cu bariere, baricade, etc.
Amenajarea genistică a raionului de staţionare începe, de regulă, imediat ce
acesta a fost ocupat. Când este posibil, unele lucrări de reparare şi amenajare a
drumurilor se execută înaintea intrării în raion cu participarea populaţiei civile din
zonă.

5. Activităţi desfăşurate în raionul de staţionare


Raioanele de staţionare se ocupă pe cât posibil în condiţii de vizibilitate redusă.
Activităţile şi acţiunile desfăşurate pe timpul staţionării sunt determinate de:
situaţia în care are loc staţionarea; scopul şi durata acesteia; nivelul puterii de luptă a
forţelor; gradul de completare cu personal, tehnică şi materiale şi specificul
activităţilor ce vor urma.
Forţele care staţionează desfăşoară un complex de activităţi care vizează în
esenţă, pregătirea operaţiei preconizate, completarea cu resurse umane şi materiale,
mentenanţa tehnicii.
Activităţile ce au loc pe timpul staţionării se desfăşoară cu respectarea strictă a
cerinţelor şi normelor de mascare. Deplasarea personalului şi tehnicii se execută de
regulă, pe timp de noapte sau în alte condiţii de vizibilitate redusă.
Când forţele se găsesc în raionul odihnei de zi (noapte), pe timpul deplasării
prin marş, transporturile logistice se fac numai pentru completarea cu resursele
materiale absolut necesare, pentru refacerea plinurilor de carburanţi-lubrifianţi,
asigurarea hrănirii efectivelor şi executarea asistenţei medicale de urgenţă.

NESECRET
51 din 105
NESECRET

Dacă staţionarea forţelor este mai îndelungată, se organizează şi desfăşoară


instrucţia, luându-se măsuri de mascare şi de protecţie.
Pe timpul staţionării se asigură conlucrarea cu organele administraţiei publice
şi internelor locale, pentru a pune la dispoziţie unele forţe ale sistemului naţional de
apărare, în vederea participării la realizarea unor măsuri de siguranţă, executarea
amenajării genistice, organizarea serviciului de comenduire şi îndrumare a circulaţiei,
precum şi pentru folosirea unor resurse din zonă.

NESECRET
52 din 105
NESECRET

TEMA 7

OPERAŢIA DE APĂRARE A BRIGĂZII MECANIZATE


ÎN TEREN MUNTOS ÎMPĂDURIT

1. Generalităţi
Terenul muntos-împădurit se caracterizează printr-o accentuată
compartimentare, cu grad redus de accesibilitate, mari diferenţe de altitudine între
puncte sau zone apropiate şi o mare densitate a acoperirilor naturale. Obstacolele
naturale combinate cu foc şi baraje permit organizarea unei apărări puternice, cu forţe
şi mijloace mai puţine ca în teren obişnuit.
Operaţia de apărarea trebuie organizată pentru interzicerea ofensivei
inamicului, îndeosebi de-a lungul văilor, crestelor descoperite şi a platourilor înalte.
Pe aceste direcţii apărarea trebuie să fie adânc eşalonată, acordându-se atenţie
deosebită trecătorilor, înălţimilor dominante, nodurilor orografice şi de comunicaţie,
luminişurilor, poienilor precum şi asigurării flancurilor şi intervalelor dintre unităţi.
Apărarea se organizează circular, la toate eşaloanele. Ea trebuie să dispună de
rezerve puternice în măsură să contraatace în flancul şi spatele inamicului sau să
limiteze pătrunderile acestuia. Atât pe limita dinainte a apărării, cât şi în adâncimea
dispozitivului se pregătesc ambuscade şi capcane.
Lărgimea şi adâncimea fâşiei de apărare a brigăzii ,de regulă, sunt mai mari
decât în teren obişnuit şi sunt determinate de accesibilitatea masivului muntos,
numărul şi importanţa direcţiilor de interzis şi valoarea unităţilor.
Brigada mecanizată poate interzice 2-3 direcţii, din care una este direcţia
principală de interzis.
LDA se alege în funcţie de orientarea văilor, crestelor şi existenţa pădurilor,
fiind avantajos să treacă pe pantele orientate spre inamic, pe crestele înălţimilor, în
faţa sau în interiorul pădurilor. Ea trebuie să asigure o bună observare, executarea
focului la distanţe mari, de flanc, oblic, încrucişat, etajat, pumnal, precum şi
realizarea pungilor de foc.
În scopul inducerii în eroare a inamicului sau când acesta ocupă poziţii
dominante, LDA poate fi aleasă şi în contrapantă. În acest caz, pe pantele dinspre
inamic se organizează siguranţa de luptă, iar în faţa acesteia se amplasează baraje
genistice acoperite cu foc puternic din sectoarele vecine.
Apărarea defileurilor se organizează la intrare sau la ieşire. În funcţie de
situaţie, ele pot fi apărate pe un aliniament în faţă, la o depărtare care să scoată
defileul de sub focul artileriei inamicului.

NESECRET
53 din 105
NESECRET

2. Dispozitiv de luptă
Dispozitivul de apărare al brigăzii se caracterizează prin concentrarea
accentuată a forţelor şi mijloacelor pe direcţii şi poate fi dispus pe două aliniamente,
iar în unele situaţii pe trei aliniamente.
Când fâşia de apărare este largă şi include mai multe direcţii de interzis,
despărţite de raioane greu accesibile, dispozitivul poate fi şi pe un aliniament,
constituit din câte o grupare de forţe pe fiecare direcţie, capabilă să rezolve în mod
independent misiunile ce-i revin, reducându-se manevrele de forţe şi mijloace de pe o
direcţie pe alta. În această situaţie, se constituie o rezervă, dispusă în mai multe
raioane de apărare, în raport cu numărul direcţiilor de interzis.
FAI pot fi compuse din 2 - 3 unităţi de infanterie. Unele direcţii secundare se
pot apăra şi cu alte forţe, constituite temporar în detaşamente tactice, întărite eventual
cu artilerie.
FAU (rezerva) au în compunere 1 - 2 unităţi (una de tancuri) şi se dispun în
puncte de sprijin amenajate pentru apărarea circulară, acoperind cu foc drumurile,
poienile şi potecile. Dispunerea acestora este condiţionată de comunicaţiile existente,
posibilităţile de manevră pentru executarea contraatacurilor, nimicirea forţelor
aeropurtate şi forţelor aeromobile, zădărnicirea manevrei de învăluire şi întoarcere,
ocuparea în timp scurt a poziţiilor de apărare pentru închiderea pătrunderilor
inamicului pe anumite direcţii.
Artileria şi aruncătoarele ocupă poziţii de tragere în apropierea comunicaţilor,
pe văi sau platouri, astfel încât să poată executa o largă manevră de foc şi schimba în
scurt timp, poziţiile de tragere. Când divizionul de artilerie organic şi artileria primită
ca întărire (în sprijin) nu acoperă nevoile de foc, iar tancurile nu pot fi întrebuinţate în
acţiuni specifice se folosesc, o parte din acestea, pentru trageri din poziţii acoperite.
Divizionul de artilerie antiblindate, de regulă, se repartizează FAI care se apără
pe direcţiile favorabile atacului cu blindate. Forţa de intervenţie antiblindate se
constituie numai dacă există direcţii accesibile atacului cu blindate.
Divizionul de artilerie antiaerienă execută acţiuni pentru apărarea antiaeriană a
punctelor de comandă, grupărilor de forţe şi mijloace care acţionează pe văi, pe
platouri largi, în pasuri şi trecători, a subunităţilor din compunerea batalionului
logistic ce se deplasează pe căile de comunicaţie principale sau staţionează.
Aviaţia, în limita resursei repartizate brigăzii, execută lovituri asupra
inamicului când acesta se găseşte în punctele obligate de trecere, defileuri şi pe
drumuri de munte. De asemenea, loveşte grupările inamicului în special mijloacele de
atac nuclear şi chimic, artileria, aruncătoarele şi punctele de comandă dispuse în
contrapante şi în spaţii moarte.
Elicopterele se folosesc pentru manevra de forţe şi mijloace, executarea
cercetării aeriene, corectarea focului artileriei, sprijinul de foc, lupta împotriva
blindatelor, executarea barajelor, realizarea conducerii.Sistemul de foc se organizează
astfel încât să se realizeze densităţi maxime pe direcţiile favorabile ofensivei
inamicului, toate barajele, drumurile şi potecile să fie asigurate, iar intersecţiile de

NESECRET
54 din 105
NESECRET

drumuri şi poienile să fie acoperite cu foc încrucişat. Acesta trebuie să asigure


executarea focului etajat, încrucişat, oblic şi de flanc, în faţa limitei dinainte a
apărării, la flancuri, în intervalele şi în interiorul fâşiei de apărare, crearea pungilor de
foc şi lovirea inamicului în spaţiile moarte, manevra rapidă a focului de pe o direcţie
pe alta.
O atenţie deosebită trebuie acordată flancurilor descoperite şi intervalelor mari
dintre punctele de sprijin, care trebuie acoperite cu focul armamentului de toate
categoriile, în special cu cel al artileriei şi aruncătoarelor, precum şi cu barajele
genistice.
În lungul văilor se instalează baraje antiblindate şi antiinfanterie, acoperite cu
focul mitralierelor, tunurilor şi al tancurilor. De asemenea, pe aceste văi se
organizează ambuscade, capcane şi pungi de foc. Detaşamentul mobil de baraje poate
îndeplini şi misiunile detaşamentului de distrugeri, caz în care acesta va fi denumit
"detaşament mobil de baraje-distrugeri”.
În cazul întrebuinţării armelor de distrugere în masă de către inamic, se va ţine
seama de particularităţile terenului şi influenţa lor asupra efectelor acestora. În acest
caz trebuie luate măsuri deosebite pentru protecţia personalului, având în vedere
pericolul izbucnirii incendiilor, producerii distrugerilor şi dărâmăturilor, creşterii
persistenţei substanţelor toxice de luptă şi menţinerii la nivel ridicat a debitului dozei
absorbite.
Amenajarea genistică a terenului are în vedere volumul şi complexitatea
lucrărilor de fortificaţie. Pentru pregătirea poziţiilor şi fâşiilor de apărare se folosesc
la maximum proprietăţile naturale ale terenului şi se amenajează adăposturi pentru
protecţia personalului şi a tehnicii împotriva efectelor armelor de distrugere în masă.
Aliniamentele de desfăşurare pentru contraatac se amenajează genistic, astfel
încât să fie folosite şi ca aliniamente de oprire a atacului inamicului.
Sistemul de baraje se organizează sub forma aliniamentelor de baraje, a
câmpurilor de mine antiblindate (pentru închiderea pasurilor, defileurilor,
trecătorilor) şi a obiectivelor pregătite pentru distrugere la punctele obligatorii de
trecere, pe comunicaţii.
Pregătirea apărării în teren muntos-împădurit trebuie să ia în calcul
caracteristicile terenului, schimbările bruşte ale condiţiilor meteorologice, pericolul
de producere a surpărilor şi avalanşelor, creşterea rapidă a nivelului apelor,
distrugerea barajelor şi extinderea cu uşurinţă a incendiilor, particularităţile socio-
economice ale zonei muntoase respective.
Pentru elaborarea deciziei se vor folosi în mod frecvent monografiile, hărţile
turistice, fotogramele sau seturile de fotograme şi machete ale terenului, care oferă
posibilitatea unei analize amănunţite şi mai complete a caracteristicilor geografice,
topografice şi socio-economice ale fâşiei de apărare.
Din analiza situaţiei inamicului, forţelor proprii şi terenului, trebuie să rezulte:
posibilităţile în timp şi spaţiu ale inamicului; concepţia luptei de apărare a brigăzii;
misiunile vecinilor şi modul de cooperare cu aceştia; misiunile unităţilor subordonate;
elemente de cooperare şi pentru organizarea conducerii.

NESECRET
55 din 105
NESECRET

La organizarea cooperării se au în vedere mai ales coordonarea acţiunilor


forţelor care acţionează pe direcţii independente. Cel mai adesea, aceasta se va
organiza pe hartă sau la macheta terenului şi se va urmări ca, cel puţin pe direcţia
principală de interzis, această activitate să se execute în teren.
Menţinerea fermă a localităţilor, înălţimilor dominante trecătorilor (pasurilor,
defileurilor), pădurilor, nodurilor orografice şi de comunicaţie, fixarea şi nimicirea
forţelor inamicului care execută manevre de întoarcere şi învăluire capătă o mare
importanţă în desfăşurarea cu succes a luptei de apărare.
Contraatacurile se execută de către toate eşaloanele, chiar cu subunităţi mici,
rapid şi prin surprindere, de regulă, de sus în jos, pe platouri, de-a lungul crestelor şi
văilor, din mai multe direcţii, luându-se măsuri pentru asigurarea flancurilor şi
spatelui dispozitivului.
Contraatacul trebuie să fie decisiv şi să vizeze refacerea apărării pe limita
dinainte sau pe un aliniament mai în adâncime, concomitent cu încercuirea şi
nimicirea inamicului. Uneori, se poate urmări despresurarea, deblocarea sau scoaterea
din încercuire a unor forţe care au menţinut raioane greu accesibile sau localităţi.
Nimicirea forţelor aeropurtate, forţelor aeromobile, grupurilor de cercetare -
diversiune şi elementelor teroriste se execută de FAU (rezerva), de regulă, aflate în
apropierea raioanelor unde inamicul a fost debarcat (paraşutat).
Conducerea se asigură din punctele de comandă şi de observare instalate în
locuri greu accesibile care să permită mascarea împotriva cercetării inamicului şi
stabilitatea legăturilor. La nevoie se organizează puncte de observare etajate. O
atenţie sporită se acordă pazei şi apărării acestora împotriva grupurilor de cercetare-
diversiune, elementelor teroriste cât şi a detaşamentelor de întoarcere.
Realizarea legăturilor implică un volum mare de forţe şi mijloace ca urmare a
folosiri frecvente a staţiilor intermediare, centrelor de transmisiuni ajutătoare şi
dublării sau triplării legăturilor pe aceeaşi direcţie. Creşte frecvenţa folosiri
mijloacelor mobile şi a celor optice de semnalizare. În aceste condiţii pot fi
întrebuinţate elicoptere echipate cu staţii de retranslaţie.

NESECRET
56 din 105
NESECRET

TEMA 8

OPERAŢIA DE APĂRARE A BRIGĂZII MECANIZATE


PE LITORAL ŞI ÎN DELTĂ

1.Generalităţi
Apărarea pe litoral şi în deltă încorporează un ansamblu de operaţii ce se
desfăşoară pe uscat, pe mare, pe fluviu (canal) şi în aer după o concepţie şi un plan
unic, în scopul respingerii desantului maritim şi aerian al inamicului, nimicirii
forţelor aeropurtate sau aeromobile şi menţinerii fâşiilor de apărare încredinţate.
Brigada mecanizată participă la apărarea pe litoral şi în deltă, de regulă, în
cooperare cu Forţele Navale şi Forţele Aeriene.
Fâşia de apărare a brigăzii, de regulă, are o lărgime mai mare decât în teren
obişnuit şi include sectoarele accesibile debarcării desantului maritim al inamicului.
În cadrul acesteia efortul principal se concentrează pentru menţinerea cu fermitate a
porturilor, plajelor şi sectoarelor accesibile debarcării desantului maritim al
inamicului precum şi a obiectivelor economice, administrative şi culturale, a
nodurilor de comunicaţii, înălţimilor dominante şi altor obiective importante de pe
canalele navigabile.
În sectoarele favorabile debarcării desantului maritim se pregătesc poziţii de
apărare, puncte de sprijin independente, raioane şi aliniamente pentru forţele de
sprijin şi detaşamentele cu destinaţie specială, aliniamente de contact şi itinerare de
deplasare pentru executarea manevrei.
Pe porţiunile de litoral greu accesibile debarcării desantului maritim, iar în
deltă pe insule, ostroave şi grinduri se pregătesc puncte de sprijin independente,
apărate sau supravegheate, de regulă, de subunităţi de infanterie marină şi alte forţe
ale sistemului de apărare naţional.
Pentru creşterea stabilităţii apărării pe litoral, precum şi pentru protecţia
personalului şi mijloacelor de foc se vor folosi la maximum construcţiile din
staţiunile balneoclimaterice şi lucrările de fortificaţie permanente.
Limita dinainte a apărării, pe cât posibil se alege cât mai aproape de malul
apei, iar în sectoarele cu plaje întinse, pe un aliniament favorabil înapoia acestora,
trimiţându-se la malul apei siguranţa de luptă. Pe malurile care domină plajele (pe
faleze) se amenajează amplasamente pentru mitraliere şi mijloacele antiblindate.
Limita dinainte va include toate construcţiile (staţiunile balneare, obiectivele
economice şi portuare) de pe mal, care se vor amenaja cu poziţii de tragere,

NESECRET
57 din 105
NESECRET

adăposturi şi posturi de observare. De asemenea, porturile, digurile şi orice loc


favorabil debarcării se vor apăra pe partea dinspre mare.
2. Dispozitiv de luptă
Dispozitivul de apărare al brigăzii mecanizate în operaţia de apărare pe litoral
şi în deltă, de regulă, este mai adânc, iar intervalele dintre unităţi sunt mai mari. De
regulă, acesta cuprinde aceleaşi elemente ca în teren obişnuit.
FAI se constituie din 2-3 batalioane de infanterie şi infanterie marină. Misiunea
principală a acestora este ca în cooperare cu unităţi ale Forţelor Navale să nu permită
inamicului să debarce la ţărm, iar în cazul în care a reuşit să debarce, să-i producă
pierderi cât mai mari, să-l nimicească prin foc şi contraatacuri sau să limiteze
pătrunderea lui în adâncime.
FAU (rezerva) se compun din 1 - 2 batalioane, inclusiv de tancuri, precum şi
din alte forţe. Ele se vor dispune în adâncime pe direcţiile probabile de debarcare şi
de ofensivă ale inamicului şi se folosesc pentru nimicirea desantului maritim debarcat
înainte de a se consolida la teren, limitarea pătrunderii inamicului în adâncime,
precum şi nimicirea forţelor aeropurtate, forţelor aeromobile şi a celor de cercetare -
diversiune.
Divizionul de artilerie şi artileria primită ca întărire (în sprijin) se folosesc
pentru lovirea navelor de transport, de sprijin şi de debarcare pe timpul trecerii prin
pasele executate în câmpurile de mine, apropierii de ţărm şi debarcării.
Divizionul de artilerie antiblindate şi artileria antiblindate primită ca întărire (în
sprijin) destinate pentru executarea tragerilor prin ochire directă, ocupă poziţii în
apropiere de mal pentru nimicirea mijloacelor de debarcare şi a blindatelor amfibii
ale inamicului pe timpul apropierii acestora de mal.
Divizionul de artilerie antiaeriană se foloseşte pentru apărarea forţelor şi
obiectivelor de pe direcţia principală de interzis precum şi a FAU. Parte din
subunităţile acestuia vor ocupa poziţii de tragere cât mai aproape de mal pentru a
participa la nimicirea desantului maritim (fluvial).
Aviaţia care sprijină lupta, în cooperare cu forţele navale execută: cercetarea
aeriană a activităţii inamicului în bazele maritime şi pe mare; nimicirea desantului
maritim, a navelor de luptă, de transport şi a mijloacelor de debarcare ale inamicului
în bazele (porturile) maritime, pe timpul deplasării pe mare, apropierii de litoral şi
debarcării; sprijinul nemijlocit al acţiunilor brigăzii; nimicirea forţelor aeropurtate şi
forţelor aeromobile pe timpul transportului aerian şi desantării.
Sistemul de foc se organizează în mod unitar, astfel încât inamicul să poată fi
lovit pe timpul apropierii de malul propriu, debarcării şi ducerii ofensivei, precum şi
al paraşutării (debarcării) forţelor aeropurtate şi forţelor aeromobile, având densitatea
maximă pe direcţiile pe care se aşteaptă apropierea navelor de transport. În
organizarea sistemului de lovire se va avea în vedere şi armamentul dispus în
lucrările de fortificaţie permanente.
Amenajarea genistică cuprinde atât lucrările de amenajare a terenului, cât şi
cele de apărare a porturilor, staţiunilor baleno-climaterice şi localităţilor. În sectoarele
de litoral favorabile debarcării forţelor aeromobile, se pregătesc poziţii şi puncte de

NESECRET
58 din 105
NESECRET

spijin independente, raioane şi aliniamente pentru forţele de sprijin şi detaşamentele


cu destinaţie specială, aliniamente de contraatac şi itinerare pentru executarea
manevrei în porţiunile greu accesibile ale litoralului şi mai ales în deltă.

3. Pregătirea şi desfăşurarea operaţiei


La pregătirea apărării pe litoral şi în deltă, comandantul brigăzii trebuie să
aibă în vedere: sectoarele cele mai accesibile pentru debarcarea desantului maritim;
sistemul de observare, recunoaştere şi legătură existent pe litoral; misiunile unităţilor
forţelor navale; existenţa lucrărilor de fortificaţie şi posibilitatea folosirii lor;
varietatea forţelor şi mijloacelor participante la luptă; posibilităţile folosirii forţelor
aeropurtate şi a forţelor aeromobile ale inamicului în adâncimea apărării;
probabilitatea trecerii la folosirea mijloacelor nucleare, biologice şi chimice şi a
sistemelor incendiare.
Planul de acţiune al brigăzii mecanizate pentru apărarea pe litoral şi în deltă
cuprinde aceleaşi elemente ca în apărarea obişnuită, adaptate la specificul acestei
acţiuni.
Pe baza misiunii primite şi a deciziei luate, comandantul brigăzii organizează
cooperarea pentru interzicerea apropierii desantului maritim de litoral sau deltă,
respingerea şi nimicirea acestuia în cazul când a debarcat, zădărnicirea îmbarcării şi
retragerii lui, precum şi pentru nimicirea forţelor aeropurtate şi forţelor aeromobile.
Pe timpul desfăşurării luptei, în scopul nimicirii desantului maritim care se
apropie de litoral sau deltă, statul major al brigăzii mecanizate, împreună cu
reprezentanţii forţelor cu care cooperează, ia următoarele măsuri: intensifică
cercetarea şi serviciul de supraveghere pentru a stabili valoarea forţelor, dispozitivul
şi raioanele probabile de debarcare; execută focul asupra navelor de sprijin şi
eşaloanelor de transport ale desantului maritim; asigură deplasarea şi desfăşurarea la
timp a forţelor proprii, apărarea poziţiilor şi fâşiilor primite.
Artileria brigăzii, în cooperare cu mijloacele de foc ale forţelor navale, execută
focul asupra tancurilor, transportoarelor amfibii şi valurilor de desant, urmărind
izolarea FAI de debarcare de navele de luptă care le sprijină. Unităţile forţelor navale,
în cooperare cu aviaţia, lovesc FAU în raioanele de transbordare.
O atenţie deosebită trebuie acordată nimicirii scafandrilor autonomi şi
pionierilor din primele valuri de debarcare, destinaţi să înlăture barajele genistice şi
să creeze culoare prin câmpurile de mine.
Brigada mecanizată împreună cu mijloacele de foc ale forţelor navale,
infanteria marină şi celelalte forţe din zonă, continuă lupta în fâşia de apărare,
folosind lucrările de fortificaţie, localităţile şi zonele (platformele) industriale,
polarizând în jurul lor cât mai multe forţe ale inamicului.
Unităţile din FAI interzic dezvoltarea şi unirea capetelor de pod realizate de
inamic şi debarcarea de noi forţe. FAU (rezerva) execută contraatacuri, mai devreme
decât în condiţiile obişnuite, pentru a nu permite inamicului să se consolideze la
teren.

NESECRET
59 din 105
NESECRET

Contraatacurile se execută asupra flancului grupării principale a inamicului,


urmărindu-se desprinderea acestuia de ţărm, izolarea de restul forţelor de pe mare,
fracţionarea şi nimicirea lui, concomitent cu interzicerea debarcării FAU şi a
rezervelor.
Când unităţile din FAI nu au reuşit să nimicească desantul maritim, se iau
măsuri pentru limitarea pătrunderii acestuia în adâncimea apărării, menţinerea cu
fermitate a aliniamentelor favorabile intervenţiei eşalonului superior şi a localităţilor,
zonelor (platformelor) industriale destinate apărării în încercuire.
Când inamicul acţionează pe uscat concomitent cu debarcarea desantului
maritim, nimicirea grupărilor respective se poate face atât simultan cât şi succesiv. În
acest caz, efortul principal se dirijează pentru nimicirea acelor forţe care prezintă
pericolul cel mai mare pentru stabilitatea apărării.
Pe timpul acţiunilor în deltă brigada îşi concentrează efortul pentru interzicerea
întoarcerii apărării, cuceririi porturilor de către inamic, pentru menţinerea poziţiilor
fluviale întărite, a insulelor, ostroavelor, grindurilor, îngreuierea transporturilor şi a
pătrunderii inamicului pe canalele navigabile. În acest scop, se organizează un sistem
unic de cercetare-observare, acţiuni de hărţuire, se execută baraje de tot felul şi
distrugeri sub apă. Acţiunile au un pronunţat caracter de independenţă, uneori de
izolare, baza constituind-o structurile de tip subunitate. De regulă, sistemul de foc se
organizează în lungul canalelor şi la punctele de intersectare a acestora pentru
interzicerea ocupării grindurilor.
Pentru manevra de forţe şi mijloace, în cooperare cu forţele navale, se asigură
transportul efectivelor şi tehnicii de luptă cu mijloacele plutitoare rapide, precum şi
cu elicopterele.
În deltă, contraatacurile se execută simultan pe mai multe direcţii, cu subunităţi
mici.

NESECRET
60 din 105
NESECRET

TEMA 9

OPERAŢIA DE APĂRARE A BRIGĂZII MECANIZATE


ÎN LOCALITĂŢI ŞI ÎN ZONE/PLATFORME INDUSTRIALE

1. Generalităţi
Localităţile şi zonele (platformele) industriale se integrează organic în structura
apărării brigăzii, având o mare influenţă asupra desfăşurării operaţiei. De aceea,
localităţile, obiectivele şi formele de teren favorabile din sectoarele adiacente
acestora, se pregătesc pentru apărare.
Apărarea localităţilor se organizează circular, iar pe căile de acces spre acestea
se amenajează fâşii, aliniamente şi poziţii de apărare, se planifică focul artileriei şi
aruncătoarelor, se solicită acţiuni ale aviaţiei şi se instalează baraje genistice de tot
felul, pentru a asigura o apărare de lungă durată pe poziţii.
În funcţie de condiţiile concrete brigada mecanizată poate primi misiunea să
apere o fâşie, de regulă, mai mică decât în teren obişnuit, ce include o anumită
porţiune de teren, împreună cu localităţile, obiectivele economice şi cele militare
existente în interiorul ei. Fâşia de apărare cuprinde mai multe poziţii, care includ
localităţile existente (în funcţie de mărime) şi diferite alte obiective, amenajate pentru
apărare circulară, precum şi puncte de sprijin independente.
În funcţie de concepţia luptei, de importanţa localităţii, de mărimea, forma şi
structura acesteia, de caracteristicile terenului, brigada destinată să apere o localitate
se poate dispune: cu toate forţele în afara localităţii, pentru interzicerea direcţiilor de
acţiune şi a căilor de acces spre aceasta; cu o parte din forţe în afara localităţii şi cu
alta în interiorul acesteia; cu toate forţele în localitate.
În localitate se organizează puncte de sprijin, într-o concepţie unitară, care
includ blocuri, cvartale, alte construcţii rezistente, acordându-se atenţie intersecţiilor
străzilor, pieţelor, parcurilor şi intrărilor în localitate. Fiecare punct de sprijin se
amenajează pentru apărarea circulară, având legătură de foc între ele şi cu vecinii.
În intervalele dintre punctele de sprijin, pe străzi şi pe drumurile de acces, se
instalează baraje şi obstacole de tot felul şi se organizează foc de flanc, încrucişat şi
etajat.

2. Organizarea operaţiei şi dispozitiv de luptă

NESECRET
61 din 105
NESECRET

Operaţia de apărare a unei localităţi se organizează având în vedere menţinerea:


- ieşindurilor cvartalelor, clădirilor izolate şi intrărilor în localitate;
- platformelor industriale şi celorlalte obiective importante;
- încrucişărilor de străzi; podurilor peste cursuri de apă şi canale;
- pieţelor, parcurilor şi locurilor virane; galeriilor subterane;
- staţiilor de metrou; aerodromurilor şi aeroporturilor (platformelor şi
terenurilor de aterizare), iar la litoral şi a porturilor, danelor şi digurilor.
Existenţa blocurilor mari, a halelor industriale prevăzute cu terase largi la
acoperişuri impune apărarea lor împotriva forţelor aeropurtate, aeromobile şi
grupurilor de cercetare-diversiune ale inamicului, debarcate din elicoptere.
Dispozitivul de apărare adoptat pentru apărarea unei localităţi trebuie să
asigure: valorificarea avantajelor oferite de localitate; executarea eficace a focului cu
toate categoriile de armament; manevra de foc, de forţe şi de mijloace; hărţuirea
continuă a inamicului; protecţia forţelor şi a populaţiei împotriva loviturilor executate
de inamic cu artileria şi aviaţia; ducerea apărării de lungă durată în încercuire. Acesta
cuprinde aceleaşi elemente ca în teren obişnuit, cu deosebirea că se constituie un
număr mai mare de elemente de sprijin de toate categoriile, de regulă, din forţe cu
valori mai mici, precum şi detaşamente de salvare-evacuare.
Forţele de angajare imediată în funcţie de situaţie se dispun în întregime sau
parţial, pe căile de acces spre localitate sau în aceasta şi sunt destinate pentru
respingerea atacului inamicului, interzicerea pătrunderii acestuia în localitate şi
executarea manevrei de învăluire sau întoarcere.
Forţele de angajare ulterioară (rezerva) în funcţie de situaţie se dispun în
afara localităţii sau în interiorul ei şi se folosesc pentru executarea contraatacurilor,
trecerea la apărare pe anumite direcţii, nimicirea forţelor aeropurtate, forţelor
aeromobile, grupurilor de cercetare-diversiune şi elementelor teroriste. În interiorul
localităţii, de regulă, FAU se dispun dispersat în parcuri, pieţe, intersecţii de străzi,
axate pe direcţiile de acţiune. Batalionul de tancuri se foloseşte pe subunităţi pentru
executarea contraatacurilor, nimicirea forţelor aeropurtate şi forţelor aeromobile.
Parte din tancuri acţionează pe plutoane în ambuscade sau intră în compunerea
punctelor de sprijin şi detaşamentelor (grupurilor) de asalt.
Poziţiile de tragere al divizionului de artilerie se aleg în afara sau în interiorul
localităţii, folosind parcurile, crângurile, grădinile, bulevardele largi, pieţele sau alte
locuri, în măsură să concentreze focul pe căile de acces spre localitate, în faţa şi în
interiorul ei.
Divizionul antiblindate se foloseşte pe subunităţi pentru sprijinul companiilor
de infanterie din FAI sau constituie forţa de intervenţie antiblindate. Când se
constituie, aceasta acţionează împreună cu subunităţile de aruncătoare de grenade
incendiare (dacă se primesc) şi se dispune în apropierea intersecţiilor de străzi, în
pieţe, parcuri, grădini şi curţi, fiind în măsură să intervină oportun împotriva
blindatelor inamicului. Aliniamentele antiblindate, de regulă, se aleg mai aproape de
LDA. O importanţă deosebită se acordă organizării luptei vânătorilor de tancuri, care
intră în dispozitivul subunităţilor de infanterie.

NESECRET
62 din 105
NESECRET

Divizionul de artilerie antiaeriană va executa apărarea antiaeriană a grupărilor


de forţe şi obiective de pe direcţiile principale de acces spre localitate, a FAU şi
punctelor de comandă. Pe timpul apărării în localităţi, rachetele antiaeriene portative
şi mitralierele antiaeriene din cadrul batalioanelor de infanterie se pot instala pe
clădirile dominante din cadrul acestora.
Forţele de sprijin şi detaşamentele cu destinaţie specială se dispun în locuri şi
pe direcţii care să le faciliteze intervenţia oportună în întreaga fâşie de apărare a
brigăzii.
Sistemul de foc constă în pregătirea şi executarea focului pe căile de acces şi
crearea barajului general, cu toate categoriile de armament, în faţa limitei dinainte, la
flancuri şi în interiorul localităţii, în strânsă legătură cu barajele şi obstacolele.
Mijloacele de foc se dispun în demisoluri, la parter, la diferite niveluri ale clădirilor şi
deasupra acestora, în pieţe şi intersecţii sau în amplasamente fortificate. O mare
importanţă are focul pumnal, etajat şi încrucişat, precum şi întrebuinţarea
aruncătoarelor de grenade incendiare şi grenadelor de mână.
La amenajarea genistică se ţine seama de necesitatea pregătirii pentru apărare a
unor aliniamente şi poziţii intermediare pe direcţiile principale de acces, iar în
localitate, a unor clădiri, cvartale şi platforme industriale, unităţi economice şi
administrative şi de includere a lor în dispozitivul brigăzii.
Pentru manevra de forţe şi mijloace se amenajează căile de acces în interiorul
cvartalelor, se folosesc pe scară largă lucrările subterane, care sunt întreţinute şi
menţinute permanent în stare de practicabilitate.

3. Desfăşurarea operaţiei
Operaţia de apărare începe pe căile de acces, urmărind interzicerea apropierii
inamicului, precum şi zădărnicirea încercuirii localităţii sau cuceririi acesteia din
mişcare. Inamicul care încearcă să execute manevra de încercuire a localităţii se
nimiceşte cu focul tuturor categoriilor de armament şi prin contraatacuri.
De regulă, în localitate operaţia de apărarea se desfăşoară pentru menţinerea
fâşiei de apărare, a punctelor de sprijin, cvartalurilor, clădirilor şi fiecărui etaj.
Inamicul care încearcă să pătrundă în clădiri folosind grupuri sau detaşamente de
asalt se nimiceşte cu focul armamentului individual, al aruncătoarelor de grenade
incendiare, folosind muniţiile de geniu, grenadele de mână şi prin lupta corp la corp.
Formaţiunile de pompieri, de protecţie civilă şi detaşamentele de salvare-evacuare
acţionează pentru prevenirea şi stingerea incendiilor.
Contraatacurile se execută cu subunităţi de valoare companie şi pluton. Acestea
se pot desfăşura fără pregătire de foc sau beneficiind de un sprijin minim cu foc de
artilerie, parte din misiunile acestora putând fi suplinite de tancurile, maşinile de
luptă sau transportoarele amfibii blindate din dispozitivul subunităţilor care
contraatacă.
Se va acorda o deosebită atenţie luptei împotriva forţelor aeropurtate, a forţelor
aeromobile, grupurilor de cercetare-diversiune şi elementelor teroriste ale inamicului,
paraşutate (debarcate) în interiorul (în apropierea localităţii). Împotriva lor participă

NESECRET
63 din 105
NESECRET

şi forţe ale altor elemente ale sistemului naţional de apărare, stabilindu-se din timp
sectoarele de responsabilitate.
Punctele de comandă se dispun mai aproape de LDA, în lucrări subterane,
subsoluri şi demisoluri, cu posibilităţi de ieşire pe mai multe direcţii. În funcţie de
situaţie, se pot folosi punctele de comandă special amenajate, ale protecţiei civile de
la municipii, oraşe care dispun de legături radio şi fir, instalaţii de filtro-ventilaţie,
surse de energie electrică independente şi ieşiri de salvare.

NESECRET
64 din 105
NESECRET

TEMA 10

OPERAŢIA DE APĂRARE A BRIGĂZII MECANIZATE


PE UN CURS DE APĂ MARE ŞI ÎN ZONE CU LUCRĂRI DE
HIDROAMELIORAŢII

1. Generalităţi
Cursurile de apă (canalele) şi zonele cu lucrări de hidroamelioraţii, prin
valoarea lor ca obstacole, îndeosebi împotriva blindatelor inamicului, permit
organizarea unei apărări stabile, cu forţe şi mijloace mai puţine şi pe un front mai larg
decât în condiţii obişnuite, asigură creşterea capacităţii forţelor proprii de a se apăra
timp îndelungat împotriva unui inamic superior în forţe şi ca înzestrare tehnică,
sporesc caracterul de independenţă al acţiunilor brigăzii mecanizate.
Lărgimea fâşiei de apărare este mai mare decât în condiţii obişnuite, fiind
determinată de caracteristicile cursului de apă (canalului) şi, sau zonei cu lucrări de
hidroamelioraţii, de natura şi valoarea inamicului, puterea de luptă a batalionului,
anotimp şi starea vremii.
Limita dinainte a apărării , de regulă, se stabileşte pe malul apei (canalului,
lacului de acumulare), cât mai aproape de acesta sau pe terasele care domină malul
opus. Pe porţiunile unde malul propriu este dominat de cel opus sau apărarea se
organizează în aval de baraj şi există pericolul inundării, limita dinainte a apărării se
retrage în adâncime pe un aliniament favorabil. În acest caz pe malul apei se
amenajează poziţia înaintată sau cea a siguranţei de luptă, iar între acestea şi limita
dinainte a apărării se instalează în mod obligatoriu, obstacole şi baraje.
Pentru a se menţine anumite capete de pod dincolo de cursul de apă (canal),
apărarea se organizează pe ambele maluri.
În zone cu lucrări de hidroamelioraţii, în funcţie de situaţie şi valoarea
acestora, limita dinainte a apărării poate fi stabilită la marginea dinspre inamic a
zonelor, în interiorul sau în partea opusă acesteia, de regulă, înapoia surselor
principale de apă (canale de aducţiune sau de distribuţie). Dacă acestea dispun de
diguri sau drumuri în rambleu, limita dinainte a apărării se alege pe dig sau pe drum,
pentru a se putea organiza în faţa ei barajul general de foc, la bătaia eficace a
armamentului.

2. Organizarea apărării

NESECRET
65 din 105
NESECRET

Dispozitivul de apărare se constituie în funcţie de situaţie şi de valoarea ca


obstacol a cursului de apă (canalului) sau zonei cu lucrări de hidroamelioraţii, de
existenţa digurilor şi lacurilor de acumulare.
Brigada care trece la apărare pe un curs de apă (canal) şi în zone cu lucrări de
hidroamelioraţii, de regulă, se dispune cu forţele principale în sectoarele favorabile
forţării de către inamic, în raioanele probabile de luptă ale forţelor aeropurtate şi
forţelor aeromobile, precum şi în apropierea obiectivelor importante din fâşia de
apărare.
FAI trebuie să asigure o apărare puternică şi stabilă, îndeosebi în sectoarele
favorabile de forţare, să uşureze manevra de forţe şi mijloace în sectoarele ameninţate
şi să permită ducerea luptei împotriva forţelor aeropurtate şi aeromobile.
Frecvent FAU (rezerva), forţele de sprijin şi detaşamentele cu destinaţie
specială se dispun în raioanele situate pe direcţiile cel mai importante, astfel încât să
asigure creşterea intensităţii focului şi a rezistenţei forţelor de apărare, o
vulnerabilitate cât mai redusă faţă de loviturile inamicului şi să faciliteze executarea
manevrei de forţe şi mijloace pentru a interveni în orice sector unde s-a conturat
forţarea cursului de apă (canalului).
Pentru lovirea inamicului la distanţe cât mai mari, divizionul de artilerie ocupă
raioane de poziţii de tragere cât mai aproape de cursul de apă. Divizionul de artilerie
antiblindate, tancurile şi alte mijloace de foc care execută trageri prin ochire directă
se dispun în apropiere de mal.
Unităţile de infanterie participă la apărarea porţiunilor de mal greu accesibile
atacului cu blindate, a lucrărilor hidrotehnice, a intervalelor şi flancurilor, precum şi
la lupta împotriva forţelor aeropurtate, forţelor aeropurtate şi elementelor de
cercetare-diversiune şi teroriste ale inamicului.
Sistemul de foc trebuie astfel organizat încât să asigure nimicirea forţelor
inamicului în raioanele de plecare la forţare, pe căile de acces spre cursul de apă, pe
aliniamentele de desfăşurare, în sectoarele favorabile de forţare şi pe malul propriu.
Pentru lovirea inamicului pe cursul de apă, pe timpul forţării şi în faţa limitei dinainte
a apărării se organizează focul de flanc şi încrucişat, combinat cu obstacole şi baraje.
Insulele şi ostroavele se ocupă de subunităţi sprijinite cu mijloace antiblindate.
Pe direcţiile şi în sectoarele favorabile trecerii blindatelor inamicului prin vad
şi pe sub apă, se măreşte densitatea mijloacelor şi a obstacolelor antiblindate, inclusiv
a celor sub apă. Intensitatea focului trebuie să fie maximă în raioanele de plecare la
forţare, în punctele de trecere şi pe plajele de debarcare pentru a nu da posibilitatea
inamicului să se consolideze la teren.
Amenajarea genistică urmăreşte să mărească stabilitatea apărării şi valoarea ca
obstacol a cursului de apă (canalului) sau sistemului de hidroamelioraţii, să asigure
executarea rapidă şi în ascuns a manevrei de forţe şi mijloace şi să reducă la
minimum pierderile provocate de efectele armelor de distrugere în masă şi de
loviturile executate de inamic cu alte mijloace de foc.
Majoritatea lucrărilor genistice şi a barajelor se grupează în punctele de sprijin
organizate pe direcţiile favorabile de forţare ale inamicului. Lucrările de fortificaţie

NESECRET
66 din 105
NESECRET

necesare mijloacelor de foc se execută cât mai aproape de malul apei sau chiar în
taluzul malului (digului). Totodată se amenajează genistic şi se apără insulele pentru
a se evita cucerirea lor şi a se putea executa focul în lungul cursului de apă.
În porţiunile de pe mal, unde nivelul apelor freatice este ridicat, se execută
lucrări de fortificaţie de tip semiîngropat sau în umplutură, iar la amplasarea şi
executarea lucrărilor genistice din raioanele inundabile se va ţine seama de
posibilitatea ridicării nivelului apei şi pânzei freatice.

3. Desfăşurarea operaţiei
În desfăşurarea operaţiei de apărare pe un curs de apă (canal) şi în zone cu
lucrări de hidroamelioraţii, o atenţie deosebită se acordă măsurilor ce trebuie luate
pentru menţinerea sectoarelor favorabile forţării şi apărarea lucrărilor hidrotehnice
din fâşia de apărare, concomitent cu descoperirea şi nimicirea forţelor aeropurtate,
forţelor aeropurtate şi a grupurilor de cercetare-diversiune.
Pe timpul apropierii inamicului de LDA, acesta va fi lovit cu focul artileriei, iar
dacă este posibil şi situaţia impune, se vor distruge lucrările hidrotehnice, în scopul
inundării sau înmlăştinării unor raioane aflate pe direcţiile de apropiere ale acestuia.
În operaţia de apărare pe un curs de apă mare (canal navigabil), forţele navale
cooperează cu brigada mecanizată, îndeplinind următoarele misiuni: nimicirea sau
respingerea cercetării inamicului în fâşia fluvială; nimicirea navelor de luptă şi de
transport ale inamicului; sprijinul de foc al unor poziţii fluviale întărite ale brigăzii
mecanizate; interzicerea pătrunderii inamicului la flancurile brigăzii mecanizate, pe
fluviu sau canalele navigabile prin minări, folosirea rachetelor, aruncătoarelor şi
artileriei; debarcarea desantului fluvial tactic în spatele inamicului pătruns peste
fluviu sau canalul navigabil; cercetarea fâşiei fluviale şi a spaţiului aerian; asigurarea
deplasării unor convoaie în folosul forţelor terestre; executarea unor acţiuni de
salvare - evacuare pe fluviu sau canalul navigabil.
Inamicul care a reuşit să forţeze cursul de apă (canalul) se nimiceşte prin focul
tuturor categoriilor de armament prin riposte ofensive executate înainte ca acesta să
se consolideze în capul de pod şi să debarce noi forţe, urmărind refacerea apărării pe
cursul de apă (limita dinainte ).
De regulă, contraatacurile se execută în flancuri şi la baza pătrunderii grupării
de forţe pentru a le desprinde de cursul de apă (canal), fracţiona şi nimicii pe părţi.
Concomitent, se interzice cu foc trecerea forţelor de sprijin şi a rezervei şi se iau
măsuri pentru nimicirea forţelor aeropurtate şi aeromobile.
În zonele cu lucrări de hidroamelioraţii, contraatacul se execută mai frecvent
pe direcţiile unde densitatea acestora este mică, iar digurile şi canalele sunt orientate
aproximativ paralel cu direcţia de acţiune a forţelor proprii.
După nimicirea inamicului pătruns şi restabilirea LDA, se vor lua măsuri
pentru reorganizarea dispozitivului de luptă, a sistemului de lovire şi cooperării,
pentru refacerea lucrărilor de amenajare genistică a terenului şi a barajelor care au
suferit deteriorări, se execută asigurarea multilaterală, iar brigada se pregăteşte pentru
respingerea unui nou atac.

NESECRET
67 din 105
NESECRET

Pe direcţia pe care inamicul a pătruns cu forţe şi mijloace numeroase, iar


contraatacul nu mai este posibil se limitează pătrunderea şi se opreşte ofensiva
acestuia în faţa unui aliniament favorabil. Cu aprobarea eşalonului superior se
acţionează instalaţiile hidroenergetice de la unul sau mai multe baraje pentru
înmlăştinarea unor porţiuni de teren în care se găsesc forţele inamicului.
De regulă, în apărarea pe cursurile de apă şi în zone cu lucrări de
hidroamelioraţii, batalionul de tancuri se întrebuinţează în FAU pentru a imprima
acţiunilor acestora un caracter activ şi stabil, asigurând nimicirea inamicului pătruns,
precum şi a forţelor aeropurtate şi aeromobile ale acestuia. În unele situaţii acesta
poate fi folosit şi în FAI.

NESECRET
68 din 105
NESECRET

TEMA 11

REGRUPAREA, ÎNLOCUIREA ŞI JONCŢIUNEA FORŢELOR


ÎN CADRUL GRUPĂRILOR DE FORŢE TERESTRE
DE NIVEL DIVIZIE

1. Regruparea
Prin regrupare forţele îşi schimbă locul de dispunere sau acţiune (manevra de
forţe şi mijloace) în vederea constituirii unui nou dispozitiv adecvat situaţiei existente
în acel moment, având ca scop: restructurarea dispozitivului de operaţie; crearea unei
grupări de forţe pe o altă direcţie; întărirea unor grupări de forţe care au suferit
pierderi mari; suplimentarea efortului pe anumite direcţii; schimbarea formei de
luptă; deplasarea forţelor şi mijloacelor în vederea scoaterii lor de sub loviturile
inamicului; schimbarea raionului de dispunere a unităţii.
Regruparea trebuie să fie simplă şi realistă, pregătită minuţios, să se
desfăşoare rapid şi în secret, pe timp de noapte sau în condiţii de vizibilitate redusă şi
să se execute pe baza unei bune cunoaşteri a situaţiei.
În anumite condiţii, regruparea se poate executa şi pe timp de zi.
Pentru pregătirea şi desfăşurarea regrupării, comandantul are în vedere: natura
dispunerii viitoare (dintr-un raion în alt raion, dintr-un dispozitiv de operaţie în altul,
dintr-un raion în dispozitiv de operaţie); finalitatea regrupării (cu sau fără înlocuirea
forţelor); natura deplasării (marş, transport, deplasare combinată); scopul; forma de
luptă în curs de desfăşurare (viitoare); acţiunile inamicului; terenul.

1.1. Procedee de regrupare


Regruparea forţelor se execută prin următoarele procedee: din adâncime spre
front; de-a lungul frontului; dinspre front spre spate; combinat.
Regruparea din adâncime spre front se execută prin deplasarea parţială sau în
totalitate a forţelor de angajare ulterioară, a forţelor de sprijin şi a altor forţe pentru
realizarea noului dispozitiv în alte raioane de acţiune sau întărirea apărării pe
direcţiile ameninţate.
Regruparea de-a lungul frontului presupune deplasarea parţială sau totală a
forţelor de angajare ulterioară, forţelor de sprijin şi a altor forţe, dintr-un sector al
frontului într-altul, în scopul mutării efortului de pe o direcţie pe alta sau pentru
restructurarea dispozitivului.
Regruparea dinspre front spre spate se execută prin scoaterea unor forţe din
compunerea grupării de angajare sau prin deplasarea forţelor de angajare ulterioară

NESECRET
69 din 105
NESECRET

(rezervelor) şi a celor de sprijin în raioane sau pe aliniamente mai în spate, în scopul


refacerii puterii de luptă sau pentru constituirea unei noi grupări de forţe necesare
îndeplinirii altor misiuni.
Marea unitate, de regulă, execută regrupări prin procedeul combinat.
Pe timpul regrupării, forţele trebuie să-şi menţină puterea de luptă la un nivel
care să-i permită trecerea la îndeplinirea oricărei misiuni.
Regruparea unităţii din forţele de angajare imediată, de regulă, este precedată, de
înlocuirea ei şi se execută în vederea constituirii unui nou dispozitiv sau când aceasta
şi-a pierdut puterea de luptă.
Pentru unităţile care se regrupează, se stabilesc raioane de adunare care, în
principiu, sunt dispuse între forţele de angajare imediată şi forţele de angajare
ulterioară ale eşalonului superior, avându-se în vedere existenţa drumurilor de acces,
posibilitatea deplasării în ascuns, mascarea activităţilor şi elementelor de dispozitiv şi
posibilitatea dispunerii dispersate a forţelor.
Regrupările din fâşia (raionul, sectorul) unităţii se execută potrivit concepţiei
comandantului acesteia, iar cele care se desfăşoară prin fâşiile vecinilor sau în zona
de spate a eşalonului superior se organizează pe baza ordinului comandantului
acestuia.

1.2. Activităţi pentru pregătirea regrupării


Pentru pregătirea regrupării se desfăşoară următoarele activităţi: studierea şi
elaborarea cursurilor operaţiei; transmiterea ordinelor preliminare către subordonaţi;
elaborarea documentelor necesare ieşirii din raioanele (aliniamentele) ocupate,
constituirii dispozitivului de deplasare şi desfăşurării operaţiei în zona finală;
transmiterea ordinului de operaţie, pe măsura elaborării şi pe urgenţe; organizarea
recunoaşterilor de-a lungul itinerarelor de deplasare şi în raionul (pe aliniamentul)
final; organizarea operaţiei şi a cooperării; stabilirea şi aplicarea măsurilor de
asigurare a operaţiei şi protecţiei forţelor pe timpul executării regrupării.
Studierea şi elaborarea cursurilor operaţiei au la bază analiza situaţiei şi
estimările compartimentelor din comandament, ale ofiţerilor de armă şi (sau) ale
comandanţilor unităţilor de sprijin şi presupun:
a) stabilirea celor mai favorabile itinerare de deplasare pentru ieşirea din
dispozitivul de operaţie şi ocuparea noilor aliniamente de către unităţile organice şi
cele primite ca întărire;
b) executarea recunoaşterilor;
c) culegerea şi verificarea ultimelor informaţii despre:
- situaţia inamicului şi caracterul acţiunilor sale, atât pe aliniamentul
iniţial şi de-a lungul itinerarelor de deplasare cât şi pe aliniamentul final;
- amenajarea genistică a terenului şi existenţa posibilităţilor de
varientare a punctelor obligatorii de trecere;
- liniile de comunicaţii fir construite, starea acestora, capacitatea şi
posibilităţile lor de lucru;

NESECRET
70 din 105
NESECRET

- caracteristicile itinerarelor de deplasare (lungimea, capacitatea şi


starea lor).
Regruparea se consideră încheiată atunci când comandantul unităţii raportează
eşalonului superior că toate forţele de care dispune sunt în raionul sau dispozitivul
ordonat.

2. Înlocuirea
Înlocuirea constă în predarea (primirea), la ordin, de către (către) unităţi a
fâşiilor (raioanelor, aliniamentelor) ce le deţin (le vor deţine), în vederea îndeplinirii
unor noi misiuni de către fiecare în parte.
Înlocuirea poate avea loc simultan în întreaga fâşie sau pe etape.
Înlocuirea se desfăşoară în ascuns şi, de regulă, precede acţiunea de regrupare.

2.1. Situaţii şi cerinţe de executare a înlocuirii


Înlocuirea are ca scop creşterea eficienţei operaţiilor viitoare prin:
restructurarea dispozitivului; întărirea unor unităţi care au suferit pierderi mari;
suplimentarea efortului pe anumite direcţii; schimbarea formei (procedeului) de luptă
armată; transferul responsabilităţii pentru o misiune.
În ofensivă, înlocuirea se execută în următoarele situaţii: când forţele care
atacă sunt aduse din adâncime şi ocupă baza de plecare, preluând raioanele
(sectoarele) forţelor din contact; când forţele din contact îşi restructurează
dispozitivul în vederea trecerii la ofensivă; când o parte din unităţi şi-au pierdut
puterea de luptă pe timpul desfăşurării ofensivei.
În apărare, înlocuirea unei unităţi poate avea loc când: şi-a pierdut puterea de
luptă sau este trecută în forţele de angajare ulterioară; trece la îndeplinirea unei noi
misiuni pe o altă direcţie; eşalonul superior îşi reconstituie forţa de angajare
ulterioară (rezerva) consumată.
Indiferent de forma de luptă, înlocuirea trebuie să se facă în timp scurt, de
regulă, în aceeaşi noapte.
Operaţiile desfăşurate pentru realizarea înlocuirii trebuie să îndeplinească
următoarele cerinţe:
- reducerea timpului de înlocuire prin optimizarea relaţiei posibilităţi-
necesităţi;
- devansarea şi surprinderea inamicului prin eficientizarea activităţilor de
cercetare, păstrarea secretului şi mascarea acţiunilor;
- elaborarea unei concepţii simple şi realiste;
- exercitarea unei conduceri continue, suple şi active.
Misiunea este determinată de: intenţia comandantul; tipurile de operaţii în
care forţa respectivă a fost angajată; cursul operaţiilor probabile ale inamicului;
natura forţelor care o execută.
Pe timpul înlocuirii, comandantul are în vedere contracararea următorilor
factori de risc: concentrarea forţelor într-un spaţiu restrâns; posibilitatea apariţiei
confuziei (datorită funcţionării simultane a două sisteme de comandă într-o singură

NESECRET
71 din 105
NESECRET

zonă); prezenţa simultană a forţelor care înlocuiesc şi a celor înlocuite în acelaşi


spaţiu.

2.2. Procedee de înlocuire


Înlocuirea forţelor se execută prin următoarele procedee: înlocuirea forţelor
dintr-un raion cu alte forţe; trecerea către înainte prin dispozitivul forţelor aflate la
contact în vederea desfăşurării operaţiei ofensive; trecerea către înapoi prin
dispozitivul forţelor care ocupă o fâşie (raion, poziţie) de apărare.
Pentru pregătirea şi desfăşurarea operaţiei de înlocuire comandantul trebuie
să aibă în vedere: siguranţa şi protecţia forţelor; stabilirea din timp a legăturii;
executarea cercetării pentru stabilirea posibilităţilor de acţiune ale inamicului în fâşia
(raionul, poziţia) preluată; realizarea unui schimb detaliat de informaţii referitoare la
situaţia operativă actuală; ordinele şi planurile de operaţie în vigoare; delimitarea
fâşiei, dispunerea elementelor de dispozitiv şi existenţa căilor de comunicaţie;
stabilirea itinerarelor de deplasare; stabilirea fâşiilor (raioanelor, aliniamentelor)
unităţilor subordonate (inclusiv cele de concentrare şi de desfăşurare); sincronizarea;
sprijinul de foc executat de către unităţile aflate în dispozitiv în folosul celor care se
deplasează; organizarea serviciului de comenduire şi îndrumare a circulaţiei;
succesiunea şi termenele de înlocuire; misiunile, itinerarele şi procedeele de
deplasare; ora trecerii pe la punctele (aliniamentele) iniţiale şi cele de coordonare;
reducerea vulnerabilităţii prin deplasarea pe timp de noapte sau în condiţii de
vizibilitate redusă.
Când înlocuirea se execută prin trecerea către înainte prin dispozitivul de
operaţie al forţelor aflate la contact în plus se stabilesc: aliniamente şi zone de
coordonare şi control; momentul începerii atacului; durata şi perioada în care forţele
aflate la contact asigură sprijinul atacului; cerinţe specifice de cercetare; relaţiile de
comandă.
Când înlocuirea se execută prin trecerea către înapoi prin dispozitivul forţelor
care se apără în spate, se mai stabilesc: măsuri pentru asigurarea trecerii din timp a
elementelor neimplicate în acţiunile în curs de desfăşurare, pentru reducerea densităţii
forţelor din raion; itinerarii pentru deplasare; aliniamentul de predare a luptei; raionul
în care se deplasează (adună) sau se desfăşoară forţele care se înlocuiesc (care
înlocuiesc).
Pentru unităţile care se înlocuiesc, se stabilesc raioane de adunare, iar pentru
cele care înlocuiesc, raioane de plecare.
În funcţie de situaţia existentă şi posibilităţile armamentului de artilerie al
inamicului, la stabilirea raioanelor se are în vedere scoaterea forţelor din raza de
acţiune a acestuia, precum şi existenţa drumurilor de acces care trebuie să asigure
desfăşurarea operaţiilor în ascuns şi dispersarea forţelor.
Înlocuirea trebuie să se execute astfel încât unităţile înlocuite să ajungă până
în zori în raioanele de adunare.
În unele situaţii, forţele care înlocuiesc pot ocupa baza de plecare, fără a mai
intra în raioane de plecare, iar cele înlocuite, după începerea ofensivei, îşi constituie

NESECRET
72 din 105
NESECRET

din mişcare coloanele de marş şi se deplasează direct către raioanele viitoarelor


acţiuni, fără a mai ocupa raioane de adunare.
Unităţile care fac parte din forţele de sprijin, a căror pregătire în vederea
desfăşurării operaţiei necesită un timp mai mare, sunt înlocuite şi părăsesc
dispozitivul numai după ce unităţile care le înlocuiesc au ocupat raioanele şi poziţiile
stabilite şi sunt gata de luptă.
Dispozitivul artileriei care soseşte în fâşie se stabileşte şi se ocupă astfel încât
să nu mai fie nevoie de o nouă schimbare a acestuia.
Unităţile de geniu execută misiuni privind: realizarea şi menţinerea protecţiei
forţelor; preluarea planului de baraje existent; deschiderea şi menţinerea căilor de
comunicaţie, inclusiv trecerea unor obstacole; operaţii de contramobilitate; crearea
culoarelor prin barajele unităţilor aflate în fâşie.
Unităţile de rachete şi artilerie antiaeriană pot solicita modificarea stării de
pregătire a apărării aeriene cu baza la sol.
Subunităţile de război electronic sprijină planul de inducere în eroare şi
continuă să asigure informaţii despre dispunerea inamicului.
Unităţile de apărare NBC ocupă anumite raioane, fiind în măsură ca la ordin,
să intervină oportun în sprijinul unităţilor din care fac parte.
Unităţile de pe poziţia înaintată sau cele din siguranţa de luptă se înlocuiesc
primele.
Unităţile de sprijin logistic se trimit către înapoi în prima etapă a înlocuirii.
Materialele prepoziţionate folosite în operaţia de apărare se preiau de către
unitatea care înlocuieşte.
Comandantul unităţii înlocuite este responsabil pentru apărarea fâşiei
(raionului, sectorului) ordonat până la predarea comenzii operaţiei.
Înlocuirea se consideră încheiată atunci când comandantul unităţii care
înlocuieşte raportează eşalonului superior despre terminarea activităţii.
Când înlocuirea are loc între forţe cu subordonări diferite, aceasta este
organizată şi condusă de eşalonul superior.
Predarea-primirea fâşiei (raionului, sectorului) se consemnează într-un
document întocmit între cei doi comandanţi.
Conducerea operaţiei de înlocuire se execută de la punctul de comandă al
unităţii care se înlocuieşte, unde trebuie să se dispună şi comandantul unităţii care
înlocuieşte, împreună cu grupa sa specială.
Dacă pe timpul înlocuirii inamicul trece la ofensivă, conducerea forţelor se
realizează de către comandantul unităţii care se înlocuieşte, luând în subordine şi
forţele unităţii care înlocuieşte.
3. Joncţiunea forţelor
Pentru a analiza “joncţiunea forţelor” ar trebui să pornim de la definiţia dată
în DEX joncţiunii şi anume: legătură, unire sau loc unde se realizează legătura sau
contactul. În termonologia militară, joncţiunea defineşte acţiunea prin care se
realizează contactul (legătura) între două structuri militare sau zona/aria în care este

NESECRET
73 din 105
NESECRET

realizat contactul (legătura) dintre acestea şi de unde vor continua operaţia/acţiunea în


cooperare. Este bine cunoscută sintagma “la joncţinea (structura) …cu (structura)…”
prin care se transmite de fapt informaţia potrivit căreia este desemnat locul/aria/zona
de contact/legătură dintre două structuri militare. Apare în acest sens o succesiune de
operaţii, ceea ce, opinăm noi, nu poate fi în concordanţă cu ştiinţa şi arta militară. În
acest sens, afirmăm că nu poate fi vorba de o operaţie de sine stătătoare ci, o etapă a
unei operaţii în curs de desfăşurare care are un obiectiv/scop foarte bine definit. Nu
putem admite că obiectivul/scopul operaţiei a fost/este “joncţiunea” ci cu totul altul,
care a presupus/presupune concentrarea eforturilor a două sau mai multe structuri
militare. Pentru a argumenta cele afirmate, vom face referire la reglementările în
vigoare care tratează situaţiile în care se realizează joncţiunea şi mai ales,
reglementările care tratează planificarea operaţiei. În ambele cazuri va ieşi în
evidenţă faptul că astfel de acţiuni nu sunt cu caracter de independenţă şi nu pot avea
ca obiectiv/scop în sine doar realizarea contactului dintre forţe. Având însă în vedere
reglementările în vigoare, pe parcursul lucrării vom aborda această temă tratând-o ca
“operaţie” chiar dacă denumirea este improprie.
Operaţia de joncţiune are loc atunci când structuri militare, având
comandamente proprii, se întâlnesc (iau contact) în teatrul de operaţii ca urmare a
îndeplinirii unui obiectiv/misiuni comune dar, din direcţii diferite, sau pentru a-şi
concentra/uni efortul în vederea îndeplinirii unui obiectiv/misiuni.
Operaţia de joncţiune nu presupune ca regulă de bază existenţa unor forţe
inamice interpuse între forţele proprii care urmează să realizeze contactul, inamic
care ar trebui neutralizat, capturat sau nimicit. poate fi necesară nimicirea inamicului
dintre aceste forţe înainte de stabilirea contactului.
Misiunea de realizare a joncţiunii va fi dată întotdeauna, în contextul unei
alte misiuni pentru forţele implicate. De regulă, aceasta presupune stabilirea locului
sau a căii de comunicaţie pe care urmează să aibă loc joncţiunea şi încadrarea strictă
în timp. Acest fapt nu reprezintă o noutate deoarece pentru oricare misiune trebuie
transmise date referitoare la :
- ce ? este de făcut (misiunea) şi în ce scop;
- cine? este executantul (forţele implicate);
- unde? se execută (locul, zona etc);
- când? se execută (incadrarea în timp);
Situaţiile în care se realizează joncţiunea pot fi următoarele:
a) joncţiunea cu forţele încercuite sau izolate - poate avea loc în interiorul
poziţiilor de apărare ale acelor forţe sau, atunci când joncţiunea este combinată cu
acţiunea de ieşire din încercuire, într-un alt loc dinainte stabilit;
b) joncţiunea cu forţele transportate pe calea aerului sau infiltrate- poate
avea loc în interiorul poziţiilor lor de apărare, în acest caz, joncţiunea este urmată de
obicei, de trecerea prin dispozitivele de luptă sau de înlocuirea forţelor implicate;
c) jocţunea orţelor în cazul învăluirii duble sau întoarcerii;
d) joncţiunea între forţele angajate în atacuri convergente - poate avea loc
când forţele implicate au acelaşi obiectiv sau obiective învecinate.

NESECRET
74 din 105
NESECRET

3.1. Desfăşurarea operaţiei


Joncţiunea forţelor este, de regulă, o acţiune cu un caracter ofensiv. Mărimea
şi componenţa forţelor este determinată atât de condiţiile concrete ale joncţiunii cât şi
de cele ale misiuni următoare.
Necesitatea realizării joncţiunii poate fi o parte a concepţiei operaţiei. De
asemenea, joncţiunea poate deveni necesară în cursul operaţiei şi trebuie să fie
planificată pe timpul desfăşurării acesteia. În orice împrejurare detaliile planurilor
trebuie să fie transmise tuturor celor interesaţi în timp optim, fără periclitarea
operaţiei.
În procesul de planificare a joncţiunii se acordă atenţie deosebită următoarelor
aspecte:
a) coordonarea manevrei forţelor implicate;
b) stabilirea relaţiilor de comandă;
c) realizarea şi menţinerea legăturilor;
d) stabilirea şi aplicarea măsurilor de control.
Executarea joncţiunii are loc sub imperativul vitezei de acţiune, necesare
pentru reducerea posiblităţilor de reacţie ale inamicului şi micşorării perioadei de
vulnerabilitate.
Pentru deplasarea forţelor spre aliniamentul/locul de joncţiune, acţiunea poate
necesita atacuri planificate sau, dacă împrejurările permit, executarea marşului cu
viteză maximă pentru luarea contactului.
În ultima etapă a joncţiunii, viteza de înaintare a forţelor trebuie să fie atent
controlată iar elementele de cercetare trebuie să stabilească contactul cu alte forţe în
cel mai scurt timp posibil, pentru obţinerea de informaţii suplimentare, pentru a
confirma/adapta planurile iniţiale.
Acţiunile ulterioare trebuie să fie lansate cât mai rapid, pentru a putea
exploata succesul realizat prin joncţiune.

3.2. Sprijinul de luptă


Sprijinul de foc prin trageri din poziţii acoperite şi prin trageri directe trebuie
ţinut sub un control foarte atent pentru a evita pierderile determinate de tragerile
proprii. Forţele de joncţiune vor folosi măsurile normale de control al focului, totuşi,
trebuie stabilită o coordonare specifică pentru fiecare etapă, atunci când focul unei
forţe poate afecta acţiunile altei forţe.
Sprijinul aerian ofensiv este focalizat pe zona dintre forţele care realizează
joncţiunea, cu accent pe măsurile de evitare a fratricidului.
Sprijinul genistic acordă atenţie deosebită realizării mobilităţii forţelor.
Curăţarea itinerarelor şi îndepărtarea obstacolelor inamicului este esenţială pentru
îndeplinirea la timp a misiunii.
Războiul electronic trebuie să fie coordonat cu mare atenţie pentru a evita
interferenţa reciprocă şi dublarea misiunilor.

NESECRET
75 din 105
NESECRET

3.3. Comanda şi controlul


Comanda forţelor care execută joncţiunea în momentul contactului în zona
de joncţiune poate prezenta probleme specifice, care necesită numirea unui singur
comandant în raion. La fel se procedează, de regulă, şi când există diferenţe
semnificative privind mărimea celor două forţe, care iau parte la acţiune.
Comandantul unic trebuie stabilit dinainte, astfel încât să existe timpul necesar
planificării acţiunilor concertate ale forţelor. Momentul şi condiţiile preluării
comenzii unice trebuie stabilite cu claritate.
Măsurile de control care se iau pun accentul pe:
a) direcţiile de înaintare sau liniile de despărţire pentru joncţiune;
b) obiectivele care trebuie să fie menţinute şi/sau cucerite de către fiecare
forţă participantă;
c) punctele în care va fi stabilit contactul între cele două forţe;
d) sincronizarea acţiunilor forţelor implicate;
e) aliniamentele de încetare a focului şi aliniamentele de coordonare a
sprijinului cu foc.
Menţinerea legăturii dintre forţele participante şi comandant este foarte
importantă. De regulă, se menţin, numai comunicaţiile radio. Majoritatea detaliilor
referitoare la sistemele de comunicaţii şi informatică sunt prevăzute în planul general
al comandantului. Dacă acest lucru nu este posibil, problema este lăsată în modul cel
mai judicios cu putinţă la latitudinea comandanţilor forţelor ce execută joncţiunea.
Măsurile pe linie de comunicaţii şi informatică includ:
a) echipe de legătură;
b) parole şi însemne de identificare vizuală;
c) aliniamente de raportare şi puncte de referinţă;
d) frecvenţele de comunicare, procedee şi coduri de identificare radio.
Consideraţiile privind sprijinul logistic sunt, în principiu, aceleaşi ca pentru
operaţia ofensivă, cu particularitatea că, pe lângă luarea în calcul a necesităţilor
referitoare la acţiunea de joncţiune a propriei forţe, comandantul operaţiei trebuie să
ia în calcul necesitatea susţinerii logistice a forţei cu care urmează să realizeze
joncţiunea.

NESECRET
76 din 105
NESECRET

TEMA 12

LUPTA DE ÎNTÂLNIRE A GRUPĂRILOR


DE FORŢE TERESTRE DE NIVEL DIVIZIE

1. Generalităţi
Menţionăm de la bun început că în actualele condiţii de desfăşurare a
operaţiilor militare în cadrul războiului nu se poate pune problema luptei de întâlnire
la nivelul unor GF. Asta ar însemna în acest caz, să existe două GF în deplasare, una
către cealaltă şi care să aibă scopuri ofensive. Pentru a se realiza
condiţiile/caracteristicile unei lupte de întâlnire, ar trebui implicit, ca cele două GF să
execute deplasarea prin marş într-o singură coloană, ceea ce este foarte greu de
presupus. Nu excludem însă posibilitatea ca în cadrul GF, pe anumite direcţii, MU
aflate în deplasare pentru îndeplinirea unei misiuni, să întâlnescă trupe ale inamicului,
aflate în deplasare pentru îndeplinirea unor scopuri ofensive, chiar dacă este greu de
presupus acest lucru, având în vedere posibilităţile actuale de cercetare/informare.
Forţele de nivel divizie sau mai mari (GF), care au suficient spaţiu de manevră pot fi
implicate în mod ocazional/excepţional ca un întreg în lupta de întâlnire, aceasta
fiind, de regulă, desfăşurată de către structuri de nivel brigadă şi batalion.
Lupta de întâlnire are loc atunci când forţele inamicului şi cele proprii se află
în mişcare, în sens contrar, pe aceeaşi direcţie, fiecare urmărind să-şi realizeze
scopurile, prin operaţii/acţiuni ofensive.
Într-un mod mai succint, dar în fond cu aceeaşi semnificaţie din regulamentul
FM3-O-Operaţii, lupta de întâlnire reprezintă “o acţiune de luptă care apare atunci
când o forţă în deplasare prin marş angajează inamicul într-un loc şi la un moment
neaşteptat”.
Lupta de întâlnire presupune executarea unui atac din mişcare, atunci când
forţele proprii au reuşit devansarea în desfăşurare a inamicului.
În situaţia în care inamicul a reuşit devansarea în desfăşurare, forţele proprii
trec iniţial la apărare, urmând ca îndeplinirea scopului final să se realizeze prin
ofensivă din contact.
Atunci când forţele şi mijloacele la dispoziţie nu permit angajarea decisivă a
inamicului cu şanse de succes şi nu există posibilitatea primirii oportune de întăriri,
MU pot decide să evite contactul cu inamicul, sau să rupă lupta după ciocnirea
iniţială.
Abilitatea de a prevedea lupta de întâlnire şi de a utiliza eficient întreaga

NESECRET
77 din 105
NESECRET

putere de luptă aflată la dispoziţie, constituie baza succesului operaţiei.


MU trebuie să aibă în permanenţă libertatea de acţiune necesară păstrării
iniţiativei, câştigând timp prin folosirea informaţiilor oportune şi a posibilităţilor de
manevră, precum şi prin organizarea în timp scurt a cooperării şi conducerii,
acordând atenţie protecţiei flancurilor şi intervalelor. În acest caz rolul GF este acela
de a acorda sprijin oportun MU pentru a putea duce cu succes lupta de întâlnire.
De regulă, lupta de întâlnire se produce în timpul deplasării spre inamic şi se
finalizează cu un atac rapid. În operaţiile ofensive sau defensive lupta de întâlnire
poate marca un moment de tranziţie în care se poate decide natura acţiunilor viitoare.
Chiar atunci când forţele principale sunt în apărare, atacă sau duc acţiuni de
întârziere, elemente singulare ale acestora, se pot găsi în situaţii care au
caracteristicile luptei de întâlnire.
Situaţiile în care se poate produce lupta de întâlnire, apreciem noi, sunt
următoarele:
a) în ofensivă:
- în cazul detaşamentelor înaintate sau de întoarcere, pe timpul
pătrunderii/infiltrării în adâncimea dispozitivului inamic;
- pe timpul executării raidurilor sau incursiunilor;
- pe timpul urmăririi inamicului care se retrage.
b) în apărare:
- pe timpul deplasării FAU/rezervelor GF pentru organizarea unei noi
apărări/aliniament de apărare în adâncimea teritoriului naţional/teatrului
de operaţii;
- pe timpul deplasării pentru înlocuire, la întâlnirea cu detaşamente
înaintate sau de întoarcere;
- pe timpul retragerii;
- pe timpul executării raidurilor sau incursiunilor.
Toate aceste situaţii, afirmăm noi, se pot datora lipsei de informaţii oportune.
Tot în acest sens opinăm că ideea prevederii întâlnirii cu inamicul este falsă şi numai
cu titlu de excepţie se poate planifica din timp o astfel de acţiune şi numai dacă nu
există o altă posibilitate pentru îndeplinirea unui obiectiv decât această ciocnire
frontală din mişcare. Nu excludem însă posibilitate planificării din timp (pentru MU
şi U care execută deplasări în condiţiile enumerate anterior) a modului de acţiune în
cazul întâlnirii cu inamicul, dar ca măsură de optimizare a acţiunilor şi îndeplinirii in
deplină siguranţă şi certitudine a obiectivului stabilit, acest fapt datorându-se în
primul rând timpului scurt de reacţie pe care MU şi U trebuie să-l aibă în aceste
situaţii.
Câştigarea şi menţinerea iniţiativei este principiul de bază în lupta de
întâlnire. Aceasta dă libertatea de acţiune de care este nevoie, fie pentru îndeplinirea
misiunii iniţiale, fie pentru o nouă misiune dacă se hotărăşte astfel.
Lupta de întâlnire obligă la reanalizarea şi, adesea, la adaptarea planului
iniţial. Succesul depinde în mare măsură de viteza de reacţie a MU/U, iar decizia are

NESECRET
78 din 105
NESECRET

în vedere una din cele trei tipuri majore de acţiuni (apărare, atac sau întârziere) care
se consideră cea mai potrivită în situaţia dată.
Preluarea cu promptitudine a controlului asupra situaţiei reduce rapid şansele
inamicului de a-şi realiza planurile şi poate ajuta la menţinerea libertăţii de acţiune.

2. Planificarea şi desfăşurarea operaţiei


Pentru planificarea luptei de întâlnire trebuie avut în vedere:
- obiectivul/scopul operaţiei/acţiunii pentru care se execută deplasarea în
teatrul de operaţii (câmpul de luptă);
- influenţa luptei de întâlnire asupra desfăşurării ulterioare a operaţiei şi
îndeplinirii la timp a obiectivului/scopului acesteia;
- posibilitatea desfăşurării simultane a acţiunilor atât în cadrul luptei de
întâlnire cât şi pentru îndeplinirea obiectivului/scopului final al
operaţiei/acţiunii (parte din elementele MU desfăşoară lupta de întâlnire,
iar majoritatea elementelor continuă deplasarea pentru îndeplinirea
obiectivului/scopului operaţiei);
- posibilităţi de sprijin de luptă pe timpul desfăşurării luptei de întâlnire,
proprii sau de la eşaloanele superioare, fără a afecta desfăşurarea
ulterioară a operaţiei;
- posibilitatea evitării întâlnirii cu forţele inamicului;
- posibilitatea insuccesului în cadrul luptei de întâlnire şi neîndeplinirii
obiectivului/scopului operaţiei, variantă care, apreciem noi, va schimba
modul de desfăşurare ulterioară a operaţiei, necesitând adoptarea unui
plan de operaţie/acţiune de rezervă (necesitatea planificării pe variante
de acţiune şi riscuri asumate).
Estimarea de informaţii trebuie actualizată fără întrerupere cu date certe pe
timpul procesului de planificare, concomitent cu realizarea unor variante de plan
general, nu foarte detaliate, dar care să ducă la îndeplinirea misiunii. Se acordă o
atenţie deosebită terenului şi stării vremii pentru a face o analiză pertinentă a
culoarelor de mobilitate şi posibilitatea manevrei rapide.
Desfăşurarea operaţiei este determinată în mare măsură de decizia
comandantului forţei care realizează contactul cu inamicul, în privinţa modului de
abordare a luptei, decizie în care el nu trebuie să piardă din vedere misiunea iniţială.
Dacă este obligat să se abată de la aceasta, atunci va trebui să rămână, cel puţin, în
cadrul general al intenţiei şi concepţiei comandantului eşalonului superior. Pe de altă
parte, el nu trebuie să evite responsabilitatea sa de a acţiona independent. Indiferent
ce hotărâre ia, aceasta trebuie să fie raportată imediat la eşalonul superior.
Lupta de întâlnire trebuie privită ca un complex sau o asociaţie de acţiuni şi
reacţii în timp şi spaţiu pentru câştigarea libertăţii de acţiune, dominarea inamicului şi
determinarea acestuia să renunţe la scopul propus. În acest context opinăm că lupta
de întâlnire nu are şi nu va avea caracter decisiv, oricând una din forţe putând adopta
retragerea sau ruperea luptei dacă este în dezavantaj, sau va afecta major desfăşurarea
ulterioară a operaţiei

NESECRET
79 din 105
NESECRET

Hotărârea comandantului referitoare la continuarea luptei de întâlnire trebuie,


oricând este posibil, să se bazeze pe analiza personală a situaţiei din teren şi
posibilitatea sprijinului aerian.
Viteza de reacţie şi puterea de foc considerabilă a elicopterelor de luptă le
permite să fie angajate foarte rapid împotriva inamicului, în lupta de întâlnire.

3. Sprijinul de luptă
Artileria trebuie să asigure disponibilitatea permanentă a sprijinului de foc
pentru susţinerea elementelor înaintate ale MU aflate în deplasare. Valoarea
sprijinului de foc iniţial la dispoziţia forţelor implicate în lupta de întâlnire depinde de
organizarea deplasării.
Observatorii înaintaţi de artilerie trebuie să fie repartizaţi la elementele
înaintate ale forţei luptătoare.
Apărarea aeriană cu baza la sol trebuie să asigure acoperirea forţelor care
se deplasează, scop în care sistemele de apărare aeriană cu baza la sol sunt dispuse
de-a lungul căilor aeriene de acces ale inamicului. Se are în vedere şi faptul că forţele
terestre inamice sunt adesea sprijinite de elicoptere de luptă şi se pot apropia sub
acoperire aeriană sau transportate aerian.
Trupele de geniu trebuie să fie uşor de repartizat pentru misiuni de mobilitate
şi contramobilitate. Rapida desfăşurare a trupelor de geniu care beneficiază de
vehicule blindate poate fi crucială în etapele luptei. Utilizarea rapidă şi
corespunzătoare a echipamentului de geniu poate asigura libertatea de manevră a
trupelor proprii şi a o contracara pe cea a inamicului.
Războiul electronic trebuie să asigure în permanenţă informaţii suplimentare
despre inamic prin utilizarea mijloacelor de război electronic (interceptarea şi
difuzarea informaţiilor obţinute) iar în cursul luptei, bruiajul legăturilor de comandă
şi control precum şi de sprijin cu foc ale inamicului.

4. Comanda şi controlul
Lupta de întâlnire prezintă o serie de particularităţi ale comenzii şi
controlului, determinate, în special, de faptul că forţele se află în deplasare.
Comandamentul poate avea o eficacitate redusă în executarea activităţilor specifice
de planificare şi organizare a luptei. În plus, acesta este, iniţial, mult mai dispersat
decât în acţiunile clasice sau comandantul poate fi separat de acesta.
Unităţile se deplasează fără a folosi traficul radio şi au nevoie de timp mai
mare pentru stabilirea legăturilor reciproce.

5. Sprijinul logistic
Sprijinul logistic al luptei trebuie să dea posibilitatea comandantului să câştige
şi să menţină iniţiativa şi să fie capabil să răspundă prompt la rapidele schimbări care
apar în câmpul de luptă. Deoarece informaţiile disponibile sunt limitate, comandanţii
care asigură sprijinul logistic al luptei trebuie să fie pregătiţi pentru situaţii

NESECRET
80 din 105
NESECRET

neprevăzute. Acest lucru este posibil prin menţinerea la cota maximă a nivelului de
asigurare cu materiale.
Planificarea sprijinului logistic este focalizată pe sprijinul capacităţii de reacţie a
forţelor proprii, oportunitatea fiind un criteriu major al succesului.

TEMA 13

OPERAŢIA OFENSIVĂ A GRUPĂRII DE FORŢE TERESTRE


DE NIVEL DIVIZIE PE LITORAL ŞI ÎN DELTĂ

1. Generalitati
Problematica temei se referă la operaţiile tactice legate de apărarea zonelor de
coastă dar care corespund numai acelor operaţi desfăşurate înainte sau în cursul
etapelor iniţiale de debarcare a desantului maritim inamic.
Scopul imediat al forţelor inamice de desant maritim după debarcare va fi acela
de a cuceri un cap de pod pe ţărm şi apoi de a-l întări şi amenaja cât mai rapid, astfel
încât, din acesta să poată fi lansate şi susţinute acţiuni ofensive. De obicei, operaţia va
fi sprijinită de acţiuni aeromobile şi aeropurtate pentru cucerirea obiectivelor din
adâncime. Pentru a-şi realiza scopul, inamicul va cauta să:
- realizeze cel puţin superioritate navală şi aeriană locală în zona de
debarcare a desantului maritim, înainte ca forţa de desant maritim să fie debarcată;
- aibă capacitatea de a introduce noi forţe în eventualitatea cuceririi unui
cap de pod înainte ca forţele care se apără să se poata concentra împotriva acestora;
- izoleze zonele de debacrare planificate.
Inamicul va fi mai vulnerabil în timpul etapei de debarcare decât după ce şi-a
stabilit un punct de sprijin (cap de pod de dimensiuni mai mici) pe mal.
În alegerea zonelor pentru operaţiile de desant maritim inamicul va ţine cont de
urmatoarele:
- căile de acces pe/dinspre mare să fie libere de obstacole şi să nu prezinte
pericole de navigaţie care ar face-o mai putin adecvată;
- coasta să aibă o pantă de înclinaţie corespunzatoare care va putea fi
folosită de mijloacele de debarcare a desantului;
- nu sunt indicate ţărmurile cu plaje înguste sau cu faleze abrupte.
- în interiorul zonei să existe drumuri corespunzatoare.
Misiunea Grupării de Forţe Terestre este aceea de a împiedice inamicul să
cucerească un cap de pod în zona sa de responsabilitate.

2. Etapele operaţiei
Apararea pe coastă cuprinde două etape importante:

NESECRET
81 din 105
NESECRET

a. Apărarea pe mare
Apărarea pe mare cuprinde acţiunile aeriene şi navale executate împotriva
pericolului naval sau a desantului maritim. Apărarea va fi executată de forţele aeriene
şi navele sprijinite de toată artileria disponibilă care, vor observa, raporta şi angaja
inamicul pentru a-i cauza maximum de pierderi şi a-i dezorganiza forţele, ceea ce va
determina întârzierea şi câştigarea timpului necesar pentru organizarea apărării pe
ţărm. Obiectivul cel mai important este de a nimici gruparea operativă a inamicului,
cât timp aceasta este pe mare.
b. Apărarea ţărmului
Grupare de Forţe Terestre nu va fi capabilă să-şi dispună efectivele de-a
lungul întregii coaste. Elementele dispozitivului operativ se vor concentra asupra
zonelor importante şi a celor mai probabile puncte/zone de debarcare, alte zone
situate de-a lungul coastei vor fi menţinute sub supraveghere. Gruparea de Forţe
Terestre se va desfăşura pentru îndeplinirea urmatoarelor scopuri:
- nimicirea inamicul pe plaje;
- concentrarea rapidă şi flexibilă a rezervelor mobile pentru a nimici
forţele debarcate ale inamicului înainte, ca acestea să cucerească şi să consolideze un
cap de pod.

3. Desfăşurarea operaţiei
Barajele/barierele navale trebuie să fie dispuse în larg, pe ţărmuri şi în
interiorul zonei de coastă pentru:
- a interzice inamicului să foloseasca punctele favorabile de debarcare;
- producerea de pierderi inamicului în personal şi tehnică;
- reducerea până la neutralizare a mobilităţii.
Planul de realizare a barajelor/barierelor va trebui atent coordonat la nivel
superior şi în concordanţă cu planul de sprijin cu foc.
Succesul apărării se va baza pe capacitatea de a concentra o forţă superioară
împotriva forţelor de debarcare ale inamicului. Astfel, factorul determinant îl
constituie desfăşurarea şi întrebuinţarea forţelor ca elemente de dispozitiv.
Rezervele trebuie să fie puternice şi mobile, desfăşurate în interiorul zonei şi
pregătite să lanseze atacuri decisive împotriva inamicului care debarcă în zona de
coastă. Mobilitatea rezervelor trebuie să fie asigurată de includerea artileriei apărării
antiaeriene şi a mijloacelor de trecere peste obstacole/baraje de orice fel.
Contraatacurile vor fi executate cu întregul sprijin de foc disponibil.
O atenţie deosebită se va corda forţelor aeromobile/aeropurtate inamice care
debarcă în zona de responsabilitate sau de influenţă a Grupării de Foreţe Terestre.
Aceste forţe ale inamicului vor trebui izolate temporar, astfel încât să nu poată
influenţa acţiunile forţelor proprii de pe direcţia principală de efort.. Important este să
se interzică inamicului accesul spre formele dominante de teren, puncte de trecere
obligatorii şi spre alte elemente importante din teren din care el poate controla
acţiunile şi interzice libertatea de manevră terestră şi aeriană a forţelor proprii prcum

NESECRET
82 din 105
NESECRET

şi sprijinul direct cu foc. Aceste zone vor trebui identificate şi o parte a rezervelor să
fie dispuse în aceste zone.
Tăria apărării Grupării de Forţe Terestre va fi dată şi de câştigarea supremaţiei
aeriene sau măcar a superiorităţii aeriene pe direcţia principală de efort.
În cursul etapei de pregătire a poziţiilor de apărare va fi necesar un sprijin
genistic considerabil.
Se va urmări în permanenţă coordonarea întrebuinţării mijloacelor de luptă
electronică terestre, aeriene şi navale.
Va fi stabilit un comandament întrunit a tuturor resurselor terestre aeriene
şi navale. Acolo unde acest lucru nu este posibil, legatura strânsă şi comunicaţiile
directe dintre categoriilor de forţe participante vor fi esentiale.
Comanda apărării de coasta este de regulă exercitată de comandantul
Grupării de Forţe Terestre şi se extinde pentru a include mijloacele de apărare navale
şi aeriene în zona sa de responsabilitate. Responsabilitatea pentru executarea apărării
pe mare va reveni de regulă comandantului forţelor navale angajate.
O atenţie specială va fi acordată coordonării apărării terestre cu acţiunile
executate pe mare.
Capacitatea de reacţie rapidă la debarcarea inamicului se bazează pe
avertizarea timpurie şi informaţiile corecte referitoare la deplasările inamicului.
Supravegherea şi apărarea zonelor de coastă trebuie să fie coordonată între forţele
navale, terestre şi aeriene iar rezultatele cercetării trebuiesc transmise tuturor celor
interesaţi.
În general, principiile sprijinului logistic al luptei pentru acţiuni de apărare se
aplică şi în apărarea zonelor de coastă. Din cauza incertitudinii acestui tip de apărare
va exista o cerere intensă pentru aprovizionarea în condiţii de luptă şi menţinerea
unui nivel ridicat al stocurilor mobile.

NESECRET
83 din 105
NESECRET

TEMA 14

OPERAŢIA OFENSIVĂ A GRUPĂRII DE FORŢE TERESTRE


DE NIVEL DIVIZIE PE TIMP DE IARNĂ ŞI ÎN ALTE MEDII CU
TEMPERATURI SCĂZUTE

1. Generalitati
Operaţiile desfăşurate în aceste condiţii solicită procedee de actiune, instruire
şi echipamente speciale.
Caracteristicile cele mai importante ale mediului polar/cu temperaturi scazute
care au o mare influenţă asupra acţiunilor militare sunt:
a. - zile lungi de vară şi nopţi lungi de iarnă (situaţiile sunt specifice iernii
polare - nu sunt aplicabile tuturor zonelor cu temperaturi scăzute);
b. - temperaturile extrem de scăzute din timpul iernii, care afectează fizic şi
psihic;
c. - zăpada şi stratul de zapadă foarte gros;
d. - vânturile puternice care sporesc efectul frigului şi reduce serios
vizibilitatea;
e. - în porţiuni întinse din zonele nordice şoselele şi căile ferate sunt foarte
puţine sau lipsesc în totalitate (deplasările terestre fără vehicule speciale pot fi
imposibile;
f. - rezervele locale disponibile sunt extrem de limitate din cauza lipsei
localităţilor;
g. - în cursul iernii polare, vremea este de obicei imprevizibilă şi se poate
modifica rapid;
h. - degradarea şi eficacitatea redusa a vehiculelor, armamentului şi tehnicii
( în special a bateriilor acumulatoare, a motoarelor şi produselor petroliere şi a
lubrefianţilor.
Gruparea de Forţe Terestre care acţionează în condiţii polare/de temperaturi
scăzute trebuie să fie aptă să execute cu eficienţă orice tip de acţiune, aceasta
presupunând o instruire adecvată şi intensivă.

NESECRET
84 din 105
NESECRET

Aspectul critic al acţiunilor desfăşurate în aceste condiţii îl constituie


supravieţuirea în acest mediu pentru a putea acţiona efectiv împotriva inamicului.
Succesul se va baza în mare masură pe înzestrarea cu echipament şi tehnică de luptă
adecvate.

2. Pregătirea operaţiei
Acţiunile desfăşurate de către GF terestre în condiţii de temperatură scazută
necesită un număr mai mare de unităţi de sprijin pentru a menţine capacitatea
operativă. Acţiunile vor fi duse de regulă de structuri de forţe mici cu mijloace
adecvate pentru întreaga operaţie.

Pentru pregătirea operaţiei ofensive a Grupării de Forţe Terestre trebuie să


se ţină cont de urmatorii factori:
VREMEA
În planificare se va ţine cont de condiţiile meteorologice probabile. Frigul
accentuat, vânturile puternice şi furtunile pot genera serioase restricţii pentru
vizibilitate şi mobilitate. Schimbarea rapidă a vremii de la temperaturi scazute uscate
la cele umede va ridica probleme specifice personalului.
TIMPUL ALOCAT
În condiţii de temperaturi scazute, extreme, practic fiecare misiune necesită
mult timp pentru executare, iar alocarea acestuia trebuie făcuta prin planificare.
Pregătirea individuală pentru o acţiune necesită o mare atenţie pentru detalii, cum ar
fi, îmbrăcămintea şi tehnica. Personalul care acţionează în aceste condiţii are nevoie
de timp suplimentar pentru odihnă şi consumarea de alimente bogate în calorii.
LINIILE DE COMUNICAŢII
Din cauza resurselor locale limitate în zonele polare, forţele se bazează mai
mult pe liniile lor de comunicaţii, decât în zona temperată. Inamicul poate fi înfrânt
prin întreruperea liniilor de comunicaţii şi interzicerea folosirii drumurilor sau
mijloacelor de aprovizionare alternative.
ADĂPOST
Planificarea trebuie să ia în calcul necesitatea absolută pentru adăposturi.
ACOPERIREA ŞI MASCAREA
În cursul iernii este imposibil de săpat în terenul permanent îngheţat sau în
gheaţă, fără echipament specializat sau explozivi. O mare parte a zonei va fi puţin
acoperită cu vegetaţie/copaci care poate gi întrenuinţată pentru mascare.
De asemenea în planificarea acţiunilor trebuie să se acorde, suplimentar, o
mare atenţie urmatorilor factori:
(1) În condiţii de temperaturi extrem de scăzute, separarea unităţilor
inamicului de sprijinul logistic va reduce mult puterea de luptă a acestuia. Fără
alimente şi combustibil, supravieţuirea va deveni dificilă şi puterea de luptă a
inamicului se va deteriora rapid. Deteriorarea poate fi dramatic accelerată, dacă
forţele inamicului, aflate în apărare pot fi separate de adăposturile lor sau acestea pot
fi distruse de atacuri aeriene sau terestre.

NESECRET
85 din 105
NESECRET

(2) Manevra poate fi limitată de dificultăţile vremii şi ale terenului.


(3) Din cauza zonelor de acţiune larg dispersate, zonele de spate şi
flancurile vor avea protecţie scazută şi vor prezenta posibilităţi excelente pentru
manevre de învăluire sau de izolare a structurilor de forţe ale inamicului.
(4) Căderile mari de zăpadă, furtunile de zăpadă şi ceaţa pot constitui
posibilităţi excelente pentru realizarea atacului prin suprindere.
(5) În timp ce canalele navigabile, lacurile şi terenurile mlastinoase sunt,
de obicei, obstacole pentru acţiunile ofensive, când au îngheţat, înceteaza să mai fie
obstacole şi pot asigura căi accesibile chiar şi pentru tehnica grea.
(6) În condiţiile verii polare, deplasarea terestră poate fi serios stanjenită
sau chiar să devină imposibilă din cauza condiţiilor specifice terenurilor mlăştinoase.

3. Desfăşurarea operaţiei
Existând perioade scurte de lumina naturală în condiţiile iernii polare, toate
deplasările şi acţiunile în sine se vor executa, de regulă, în condiţii de vizibilitate
redusă. În aceste condiţii, pentru realizarea surprinderii vor fi întrebuinţate, cu
precădere, manevrele de încercuire şi infiltrare, profitându-se de intervalele dintre
poziţiile inamice şi de flancurile descoperite. Tot în acest context, se vor întrebuinţa
trupe aeromobile a căror mobilitate poate realiza surprinderea şi un ritm adecvat
acţiunilor.
Obiectivele cucerite/ocupate trebuiesc imediat consolidate, pentru a asigura
stabilitate.
Trupele de asalt debarcate vor fi înlocuite sistematic pentru a se asigura
refacerea capacităţii combative şi a se elimina efectele temperaturilor scăzute asupra
personalului, efecte ce ar putea cauza pierderi importante.
Forţele de sprijin
Artileria
Loviturile terestre ale armamentului de artilerie şi al aruncătoarelor au
eficienţă scăzută în condiţiiţe polare/cu temperaturi scazute, din cauza neutralizării
efectului la ţintă cauzat de stratul gros de zăpadă. Pentru a elimina acest inconvenient,
se va întrebuinţa muniţie echipată cu focoase de proximitate/fuzante pentru a asigura
explozii/spargeri aeriene.
În alegerea poziţiilor de tragere trebuie să se ţină cont că în mediul polar există
un grad de acoperire scazut, ceea ce face să crească vulnerabilitatea artileriei, atât în
ce priveşte descoperirea raioanelor de dispunere/poziţii de tragere cât şi în ce priveşte
lovirea acesteia de către aviaţia şi artileria inamicului.
Sprijinul aerian
Sprijinul aerian va fi eficient din cauza lipsei de acoperire a forţelor inamice.
Măsurile împotriva sistemului de aprovizionare al inamicului pot avea o importanţă
deosebit.
De regulă, elicopterele vor acţiona în condiţii de vreme rea şi vizibilitate redusă
mai bine decât aviaonele, iar terenurile de aterizare ale elicopterelor pot fi pregatite şi
curaţate mult mai uşor decât pistele de decolare şi aterizare.

NESECRET
86 din 105
NESECRET

Misiunile în cadrul sprijinului aerian pot fi:


- transportul pieselor de artilerie, a muniţiei si armamentului de apărare
antiaeriană;
- evacuarea raniţilor;
- transportul trupelor;
- amplasarea staţiilor de retransmisie;
- transportul forţelor şi mijloacelor de geniu care executa minarea şi
distrugerea;
- reaprovizionarea de urgenţă;
- cercetarea.
Apărarea antiaeriană
Lipsa sau inesxistenţa acoperirilor vor necesita maximum de măsuri de apărare
antiaeriană şi pentru mascare.
Sprijinul genistic
Rigorile temperaturilor extrem de scăzute plasează pe primul loc
supravietuirea, astfel că se vor lua măsuri eficiente pentru executarea de adăposturi.
Pe timpul timpul verii polare, dezgheţul va afecta în mare măsură moibilitatea
grupărilor de forţe. Tot în acest context, câmpurile de mine şi barajele de orice natură
vor fi foarte greu de realizat, avându-se în vedere terenul impracticabil. De aemenea,
vor fi afectate lucrările de distrugeri, trebuind să se ia măsuri suplimentare şi mai ales
întrbuinţarea echipamentelor şi tehnicii speciale. Aceşti factori generează un efort
genistic neobişnuit de mare.
Războiul electronic
Resursele de luptă electronică ramân neschimbate. Resursele de razboi
electronic, atat active cât şi pasive vor fi foarte eficiente în acest mediu.

4. Comanda si controlul
Se va pune accent pe acţiunile unităţilor mici acordându-se încredere iniţiativei
comandanţilor acestor eşaloane.
Trebuie acordată atenţie mobilităţii punctelor de comandă şi mijloacelor de
control. De regulă, punctele de comandă se organizează pe autovehicule.
Se va avea în vedere întrebuinţarea aeronavelor pentru comandă, cercetare şi
legătură precum şi a releelor de telecomunicaţii care vor fi determinante în acoperirea
distanţelor mari şi în depăşirea dificultăţilor mobilităţii terestre reduse şi a lipsei de
mijloace terestre de orientare.
Trebuie să se acorde o atenţie deosebită structurilor de comunicaţii şi
informatică deoarece, în condiţiile zonelor polare transmisiile şi recepţiile pe
frecvenţă înaltă sunt supuse interferenţei din pricina furtunilor magnetice, aurorei
boreale şi tulburarilor ionosferice. Astfel legăturile (transmisii/recepţii) pot fi
întrerupe complet pentru câteva ore sau chiar zile. Transmisiile pe joasă frecvenţă
fiind afectate în mai mică măsură de tulburările produse de aurora boreală, constituie
un ajutor esenţial astfel încât, întrebuinţarea mijloacelor cu acest tip de frecvenţă este
necesar pentru dublarea celorlalte mijloace radio.

NESECRET
87 din 105
NESECRET

5. Sprijinul logistic al luptei


Pentru asigurarea unui sprijin logistic oportun trebuie să se ţină cont de
următorii factori:
- succesul în acţiunile de luptă în condiţiile polare/de temperatură scazută se
bazează pe planurile de sprijin corespunzatoare şi atenţiei speciale care trebuie
acordată cerinţelor privind supravieţuirea personalului;
- condiţiile de teren şi starea vremii fac mult mai dificile măsurile de
aprovizionare, recuperare, evacuare, transport şi întreţinere;
- toate măsurile vor fi mari consumatoare de timp;
- distanţa este de regulă măsurată în “timp” şi nu în spatiu;
- va fi adesea necesară dispunerea din timp a stocurilor pentru a asigura
continuitatea sprijinului operatiilor;
- pentru a transporta proviziile şi echipamentul catre forţele luptătoare vor fi
întrebuinţate, de regulă, vehicule special echipate pentru acest tip de teren şi, în mod
deosebit, aeronavele;
- întreţinerea tehnicii de luptă consumă o mare parte din efortul total al forţelor
din zonele polare ;
- nevoile de întreţinere cresc din cauza distanţelor mari parcurse, solicitării
accentuate de deplasare în afara căilor de comunicaţie;
- asigurarea de adăposturi încălzite şi a echipamentelor de încălzire pentru
mijloacele de întreţinere şi pentru depozitare;
- sursele de încălzire sunt de regulă întrebuinţate şi pentru a ajuta la pornirea
autovehiculelor şi aeronavelor;
- efectele mediului asupra răniţilor, măresc nevoia pentru tratament, evacuare
imediată şi spitalizare.
- pentru evacuare vor fi toate formele de transport disponibile.
În concluzie, pentru desfăşurarea în condiţii optime a operaţiilor în medii
polare sau cu temperaturi scăzute sunt necesare măsuri suplimentare în ceea ce
priveşte asigurarea supravieţuirii personalului şi funcţionării tehnicii de luptă. Toate
aceste măsuri privesc înzestrarea şi dotarea forţelor participante la astfel de operaţii
cu tehnică de luptă şi echipament ale căror calităţi să nu fie afectate de temperaturile
scăzute existente în acest mediu.

NESECRET
88 din 105
NESECRET

TEMA 15

RETRAGEREA GRUPĂRII DE FORŢE TERESTRE


DE NIVEL DIVIZIE

1. Generalităţi
Retragerea intervine când o forţă se desprinde de inamic, ca urmare a hotărârii
comandantului. Aceasta presupune ruperea contactului cu inamicul, ceea ce nu
înseamnă că cercetarea şi/sau elementele de siguranţă nu continuă să supravegheze
inamicul.
Ordinul de retragere se dă, de regulă, numai în cazul când există acordul sau
recomandarea comandantului eşalonului superior în acest sens.
Retragerea poate fi executată în următoarele situaţii:
a) dacă obiectivele acţiunii nu au fost realizate şi forţa este ameninţată să
fie înfrântă sau încercuită;
b) dacă obiectivul misiunii a fost îndeplinit, inamicul a fost
capturat/neutralizat sau nimicit şi nu se mai justifică menţinerea forţelor în zonă;
c) pentru a evita lupta în condiţii tactice nefavorabile;
d) pentru a atrage inamicul într-o situaţie nefavorabilă cum ar fi extinderea
liniilor sale de comunicaţii şi de aprovizionare;
e) pentru a se coordona cu manevra forţelor proprii învecinate;
f) pentru a crea condiţiile necesare utilizării forţei, sau a unei părţi din
aceasta, pe o altă direcţie;
g) din motive de sprijin logistic.
Retragerea se execută în aşa fel încât acţiunile ofensive ale inamicului să
afecteze forţele proprii cât mai puţin. Pentru realizarea acestui deziderat se pune un
accent deosebit pe cercetare, surprindere şi viteză de reacţie.
Întrucât, întotdeauna trebuie să se presupună că inamicul poate reacţiona, se
iau măsuri de siguranţă pentru securitatea forţei care se retrage. Se stabilesc elemente
de siguranţă şi misiuni în conformitate cu posibilităţile inamicului.
Având în vedere dificultăţile inerente acestui tip de acţiune, comandamentul
trebuie să dispună de variante şi posibilităţi pentru executarea altor tipuri de acţiuni,
dacă situaţia o cere (acţiuni de întârziere, de apărare sau ofensive).
Misiunea/sarcina primordială este aceea de a dezangaja forţele proprii de
forţele inamicului. În cazul în care se acţionează conform intenţiei comandantului

NESECRET
89 din 105
NESECRET

superior, misiunea va fi inclusă într-un ordin de luptă complet. În alte situaţii dacă
hotărârea a fost luată de comandant în condiţii nefavorabile care l-au forţat să o
adopte, ordinul de retragere nu trebuie să conţină mai mult decât permisiunea de
retragere şi să dea indicaţiile minime necesare declanşării acţiunii.
Condiţiile în care au loc retragerea sunt adesea nefavorabile. Inamicul deţine
iniţiativa iar forţa care se retrage este vulnerabilă la atacurile terestre ale acestuia, pe
timpul deplasării spre înapoi, fiind uneori nevoită să se redesfăşoare pentru propria
protecţie. În plus, situaţia aeriană poate fi nefavorabilă. În acest caz, acţiunea ar trebui
declanşată pe întuneric sau în condiţii de vizibilitate redusă.

2. Desfăşurarea operaţiei
Pentru organizarea forţei care se retrage, comandantul trebuie să ia în
considerare:
a) elementele de siguranţă care acoperă retragerea;
b) forţa principală autoprotejată de avangardă, ariergardă şi flancgărzi.
Misiunea ulterioară a forţei care se retrage va influenţa organizarea şi
succesiunea retragerii.
Forţele care nu sunt implicate în acţiuni imediate, cum ar fi elementele ale
sprijinului logistic şi răniţii trebuie să fie dislocate din timp pentru a menţine libere
itinerariile pentru retragere .
Pentru planificare, în cadrul analizei situaţiei, comandantul ţine cont de
următorii factori:
a) distanţa care va fi parcursă;
b) condiţiile de teren/vreme, precum şi gradul şi durata întunericului
(pentru a menţine secretul, a realiza surprinderea şi a reduce pierderile rezultate în
urma unor atacuri aeriene, retragerile sunt în general desfăşurate mai bine pe timp de
noapte, deşi împotriva unui inamic cu o capacitate bună de supraveghere, întunericul
nu va ascunde deplasarea; condiţiile de vreme rea, cum ar fi ploaia abundentă sau
ceaţa pot face posibil ca retragerea să se desfăşoare eficient în timpul zilei; condiţiile
dificile ale terenului pot determina retragerea în timpul zilei, care poate fi practic,
singura cale de a evita pierderea controlului);
c) posibilităţile de a reduce mobilitatea inamicului - în special prin baraje;
d) tăria inamicului terestru;
e) situaţia flancurilor;
f) mobilitatea forţei;
g) situaţia aeriană;
h) sprijinul logistic.
Planul trebuie să acopere întreaga acţiune, şi să acorde o atenţie deosebită
următoarelor aspecte:
a) planul trebuie să fie simplu petru a permite o mare flexibilitate în
adaptare;
b) gruparea pentru retragere rămâne aceeaşi, dacă e posibil, pe toată durata
acţiunii;

NESECRET
90 din 105
NESECRET

c) surprinderea şi inducerea în eroare să includă, pe cât posibil, atenuarea


zgomotului prin întrebuinţarea artileriei (va executa misiuni în ritm constant şi cu
aceeaşi intensitate ca şi în acţiunile anterioare retragerii);
d) utilizarea maximă a mijloacelor de mascare şi camuflare pentru
realizarea ascunderii;
e) stabilirea itinerarelor şi a unui sistem corespunzător de control al
circulaţiei;
f) stabilirea elementelor de dispozitiv care vor executa riposte ofensive cu
obiectiv limitat (desprinderea forţelor proprii de inamic).
Pregătirea distrugerilor şi a altor obstacole situate de-a lungul comunicaţiilor
de retragere trebuie realizate cât mai posibil din timp. Aceasta prezintă importanţă
mai ales pentru distrugerile preliminare, care trebuie să fie atent coordonate cu planul
de retragere a forţelor.
Măsurile de interdicţie trebuie pregătite cât mai urgent posibil şi executarea
lor atent coordonată cu planul de retragere a forţelor.
La intervalele dintre MU măsurile de interdicţie trebuie coordonate de către
comandantul eşalonului superior. Executarea lor trebuie realizată în conformitate cu
planul de retragere a forţei.
Executarea acţiunii începe cu dezangajarea forţelor principale. Aceasta
poate fi executată fie prin ascundere şi mascare, fie după o acţiune ofensivă de
succes.
Misiunea forţelor de siguranţă/acoperire este de a împiedica inamicul să
angajeze forţele principale. Imediat ce acestea au rupt lupta şi au ajuns la o distanţă,
considerată sigură (în afara bătăii majorităţii armamentului de artilerie al inamicului),
elementele de acoperire încep şi ele ruperea luptei, deşi acestea pot rămâne în
poziţiile lor iniţiale în timp ce inamicul atacă în forţă, astfel încât să realizeze la
maxim inducerea în eroare şi întârzierea. Dacă inamicul lansează un atac puternic
asupra lor, acestea vor continua misiunea lor de siguranţă prin acţiuni de întârziere.
Dacă distanţa pe care urmează să se execute deplasarea este mare şi se preconizează
ca inamicul să acţioneze rapid, o parte a forţei de siguranţă poate ocupa un număr de
poziţii intermediare de apărare în spatele poziţiei pe care încep să o părăsească înainte
de retragerea forţei principale. Flexibilitatea şi raza mare de acţiune a mijloacelor de
foc de pe elicoptere, le fac potrivite, în special, pentru a sprijini acţiunile elementelor
de siguranţă.
Dacă elementele de siguranţă nu sunt capabile să rupă lupta sau să împiedice
inamicul să se apropie de forţa principală, ele trebuie să fie întărite cu elementele din
cadrul forţei principale, sau, dacă este cazul, sunt angajate forţele principale în
întregime sau majoritatea lor. În acest caz retragerea este întreruptă şi este reluată în
cel mai scurt timp posibil. Dacă elementele de siguranţă au reuşit să rupă lupta, vor
urma forţa principală şi vor continua să realizeze siguranţa. În oricare dintre cazuri,
elementele de siguranţă continuă supravegherea şi angajarea inamicului până la
ordinul de rupere a luptei, sau până când această misiune este preluată de către alte
forţe.

NESECRET
91 din 105
NESECRET

Retragerea este încheiată în momentul în care forţele retrase sunt gata să-şi
asume misiunea următoare.

3. Sprijinul de luptă
Artileria trebuie să fie organizată şi desfăşurată astfel încât să poată acoperi
cu foc întreg spaţiul de acţiune. Artileria cu bătaie mare este retrasă din timp şi
dispusă cât mai în spate, astfel încât aceasta să poată acoperi retragerea. Elementele
de artilerie care rămân cu elementele de siguranţă menţin sprijinul de foc asigurat
anterior pe o perioadă cât mai lungă de timp.
Sprijinul aerian poate juca un rol important în hărţuirea inamicului trecut la
urmărire sau care încearcă să ocolească sau să depăşească forţele care se retrag.
Sprijinul aerian nemijlocit va fi util în special acolo unde retragerea artileriei
cauzează o reducere sau întreruperea a sprijinului de foc. Ofiţerii de la punctele
înaintate de dirijare ale aviaţiei tactice vor fi întrebuinţaţi alături de elementele de
siguranţă.
Elicopterele de transport pot intensifica viteza de executare a retragerii. De
asemenea, elicopterele pot fi utilizate la evacuarea forţelor rămase în spatele
inamicului.
Apărarea aeriană cu baza la sol asigură protecţia împotriva unui atac
executat la sol de către mijloacele de atac aerian ale inamicului. Fiind puţin probabil
să existe suficiente resurse de apărare aeriană cu baza la sol capabile să asigure o
acoperire amplă a întregii zone de operaţii, este necesar să se stabilească prioritatea
misiunilor. Planul de dispunere al unităţilor de apărare aeriană cu baza la sol trebuie
să asigure eficacitate în perioadele importante pentru a acoperi raioanele unde forţele
care se retrag ar putea deveni vulnerabile, sau zone pe care inamicul le poate alege ca
locuri de aterizare pentru forţele transportate pe calea aerului.
Trupele de geniu sunt întrebuinţate în retragere pentru:
a) pregătirea distrugerilor şi a obstacolelor precum şi asigurarea sau
menţinerea căilor de comunicaţie pentru retragere;
b) sprijinul elementelor de siguranţă cu misiuni de reducere a
vulnerabilităţii;
c) sprijinul deplasării forţei principale şi a elementelor eşalonului din spate
prin acţiuni de sprijin în trecerea obstacolelor neprevăzute în timpul retragerii (acţiuni
de forţare, de trecere peste obstacole).
Unităţile de război electronic sunt folosite în special pentru executarea
planului de inducere în eroare a inamicului precum şi în acţiuni de dezorganizare a
sistemelor de comunicaţii şi informatică.

4. Comanda şi controlul
Măsurile de control de o importanţă deosebită, în operaţia de retragere sunt:
a) elementele de legătură;
b) itinerare /direcţii de deplasare;
c) aliniamente de coordonare;

NESECRET
92 din 105
NESECRET

d) măsurile de control al circulaţiei;


e) punctele de control;
f) aliniamentele de coordonare a focului de sprijin şi măsurile pentru
reglajul tragerilor;
g) sincronizarea acţiunilor pentru etapele importante.
Funcţionarea sistemelor de comunicaţii şi informatică este esenţială.
Metodele de transmitere prin radio şi restricţionare lucrului mijloacelor radio trebuie
să fie stabilite cu claritate. Mijloacele de legătură, metodele de exploatare şi
intensitatea traficului trebuie să rămână neschimbat cât mai mult timp posibil pentru
a evita divulgarea către inamic a intenţiei de a rupe lupta. Realizarea traficului radio
de către forţele care rămân în contact contribuie la inducerea în eroare în totalitate a
inamicului. Elementele care rup lupta, nu folosesc, de obicei, mijloacele radio.

5. Sprijinul logistic
Planul SL trebuie să asigure satisfacerea nevoilor de sprijin ale forţei care se
retrage şi prevenirea capturării materialelor, în special a combustibilului de către
inamic.
Evacuarea stocurilor poate lua un timp considerabil.
Trebuie să fie avută în vedere asigurarea aprovizionării cu muniţie a
elementelor de siguranţă şi a artileriei.
Inamicul trebuie să fie împiedicat să folosească tehnica şi materialele trupelor
proprii cu excepţia echipamentului şi materialelor medicale.
Întreţinerea este bine să fie concentrată pe pregătirea materialelor solicitate
pentru executarea acţiunii. Mijloacele de adunare şi evacuare a tehnicii deteriorate
trebuie să fie dirijate în punctele cheie pentru a menţine sistemele de comunicaţii şi
informatică deschise şi a recupera toate materialele, dacă este posibil.
Înainte de a începe deplasarea spre spate, stocurile înaintate sunt reduse prin
încetarea aprovizionării şi, când este posibil, prin evacuarea stocurilor înaintate care
nu sunt necesare. Trebuie stabilite puncte mobile de distribuire pentru a satisface
necesităţile urgente şi schimbările în planul de acţiune.

NESECRET
93 din 105
NESECRET

TEMA 16

OPERAŢIA DE APĂRARE A GRUPĂRII DE FORŢE TERESTRE


DE NIVEL DIVIZIE PE LITORAL ŞI ÎN DELTĂ

Tema de faţă face referiri la operaţiile tactice legate de apărarea zonelor de


coastă, dar care corespund numai acelor operaţii desfăşurate înainte sau în cursul
etapelor iniţiale de debarcare a desantului maritim inamic.

1. Generalitati
Scopul imediat al forţelor inamice de desant maritim după debarcare va fi
acela de a cuceri un cap de pod pe ţărm şi apoi de a-l mări, întări şi amenaja cât mai
rapid, astfel încât din acesta să poată fi lansate şi susţinute acţiuni ofensive. De
obicei, operaţia va fi sprijinită de acţiuni aeromobile şi aeropurtate pentru cucerirea
obiectivelor din adâncime. Pentru a-ţi realiza scopul, inamicul va cauta să:
- realizeze cel puţin superioritate navală şi aeriană locală în zona de
debarcare a desantului maritim, înainte ca forţa de desant maritim să fie debarcată;
- aibă capacitatea de a introduce noi forţe în capul de pod înainte ca forţele
proprii să se poată concentra împotriva acestora;
- izoleze zonele de debarcare planificate
Misiunea Grupării de Forţe Terestre este aceea de a împiedica inamicul să
cucerească un cap de pod în zona sa de responsabiliate.
Eşecul debarcării desantului maritim poate afecta întregul obiectiv strategic al
inamicului.
Acţiunile de apărare a coastei necesită multe efective, mare efort genistic şi
mai ales, mult timp.

2. Pregătirea operaţeiei
Apărarea pe coastă cuprinde două componente importante:
a - Apărarea pe mare:
– cuprinde totalitatea acţiunilor aeriene şi navale executate împotriva
inamicului, pe mare şi împotriva desantului maritim; apărarea va fi executată de
forţele aeriene şi navele sprijinite de toată artileria disponibilă; forţele aeriene şi
navale vor observa, raporta şi angaja inamicul pentru a-i cauza maximum de pierderi
şi a-i dezorganiza forţele, ceea ce va determina întârzierea şi câştigarea de timp
necesar pentru organizarea apărării pe ţărm; obiectivul cel mai important este de a

NESECRET
94 din 105
NESECRET

nimici gruparea operativă a inamicului, cât timp aceasta este pe mare.


b.- Apărarea ţărmului:
- Gruparea de Forţe Terestre nu-şi va dispune elementele de dispozitiv
de-a lungul întregii coaste; apărarea se va concentra asupra zonelor importante şi a
celor mai probabile zone de debarcare; alte zone situate de-a lungul coastei vor fi
menţinute sub supraveghere.
Gruparea de Forţe Terestre va adopta dispozitivul operativ cel mai adecvat în
urmatoarele scopuri:
- nimicirea inamicului pe plaje;
- concentrării rapide şi flexibile a rezervelor pentru a nimici inamicul
debarcat ,înainte acesta să cucerească/ocupe (organizeze) un cap de pod.

3. Desfăşurarea operaţiei
Barierele şi barajele trebuie să fie dispuse în larg, pe ţărmuri şi în interiorul
zonei de coastă pentru a interzice inamicului să folosească punctele favorabile de
debarcare. Planul de realizare a barierelor şi barajelor va trebui atent coordonat la
nivel întrunit şi să fie strâns legat de planul de sprijin cu foc.
Succesul apărării se va baza pe capacitatea de a concentra în anumite zone şi la
anumite momente, o grupare de forţe superioară inamicului debarcat.
Rezervele trebuie să fie puternice şi să dispună de mijloace care sa-i asigure o
mobilitate crescută. Orice contraatac va fi realizat cu întregul sprijin de foc
disponibil.
O atenţie deosebită va fi acordată forţelor aeromobile/aeropurtate inamice care
intenţionează să debarce în zona de responsabilitate sau de influenţă a Grupării de
Forţe Terestre. Acestea vor trebui izolate temporar, astfel încât forţele proprii să
rămână concentrate pe direcţia principală de interzis sau de acţiune. Important este să
i se interzică inamicului accesul spre formele dominante de teren, puncte de trecere
obligatorie şi spre alte elemente importante din teren, din care poate controla
acţiunile, interzice libertatea de manevră aeriană şi sprijinul cu foc. Aceste zone vor
trebui identificate şi parte a rezervei va trebui să fie dispusă .
Dacă se va realiza supremaţia aeriană sau cel puţin superioritatea aeriană pe
anumite direcţii sau zone, acest fapt ca duce la o apărare mult întărită şi manevrieră.
În cursul etapei de pregătire a operaţiei, va fi necesar un sprijin genistic
considerabil pentru a amenaja poziţiile de apărare, datorită complexităţii acestora
rezultate din caracteristicile deosebite ale terenului.
Se va urmări în permanenţă coordonarea întrebuinţării mijloacelor de luptă
electronică terestre cu cele aeriene şi navale.

4. Comanda si controlul
Va fi stabilită o comandă întrunită a tuturor resurselor terestre, aeriene şi
navale. Acolo unde acest lucru nu este posibil, legătura strânsă şi comunicaţiile
directe dintre comandamentele categoriilor de forţe participante, vor fi esenţiale.

NESECRET
95 din 105
NESECRET

Comanda apărării de coastă este de obicei exercitată de comandantul


Grupării de Forţe Terestre şi se extinde pentru a include mijloacele de apărare navale
şi aeriene în zona de responsabilitate. Responsabilitatea pentru executarea apărării pe
mare va reveni, de regulă, comandantului forţei navale.
O atenţie specială va fi acordată coordonării apărării cu acţiunile executate
pe mare.
Capacitatea de reacţie rapidă la debarcarea inamicului se bazează pe
avertizarea timpurie şi informaţiile corecte referitoare la deplasările inamicului.
Supravegherea şi apărarea zonelor de coastă necesită o coordonare continuă între
forţele navale, terestre şi aeriene iar rezultatele cercetării trebuiesc transmise tuturor
celor interesaţi.
Sprijinul logistic
In general, principiile sprijinului logistic al operaţiei de apărare se aplică şi în
apararea zonelor de coastă, fără a avea particularităţi distincte. Din cauza
incertitudinii acestui tip de apărare va exista o cerere intensă pentru aprovizionarea în
condiţii de luptă şi menţinerea unui nivel ridicat al stocurilor mobile.

NESECRET
96 din 105
NESECRET

TEMA 17

OPERAŢIA DE APĂRARE A GRUPĂRII DE FORŢE TERESTRE


DE NIVEL DIVIZIE PE TIMP DE NOAPTE
ŞI ÎN ALTE CONDIŢII DE VIZIBILITATE REDUSĂ

Tema vizează sau tratează efectele vizibilităţii reduse asupra desfăşurării


operaţiei de apărare şi măsurile ce trebuiesc adoptate pentru a înlătura aceste efecte.
Reamintim totuşi că, tehnologia existentă la această dată, a asigurat mijloacele
de atenuare parţială şi chiar completă a restricţiilor şi limitărilor în operaţiile militare,
rezultat al vizibilităţii reduse.

1. Generalităţi
Vizibilitatea în cadrul operaţiei de apărare a Grupării de Forţe Terestre este
afectată de:
- întuneric;
- ceaţă;
- precipitaţii;
- fum.
Schimbările de vizibilitate datorate vremii sau întrebuinţării neaşteptate/prin
surprindere a mijloacelor sau instalaţiilor fumigene/care degajă fum, de regulă, nu
pot fi anticipate.
Timpul de ridicare a ceţii poate fi prevazut în zonă sau poate fi standard pentru
anumite perioade ale anului.
Reducerea vizibilităţii va avea urmatoarele efecte asupra acţiunilor:
- creşterea stresului fizic şi mental;
- creşterea oboselii care va afecta capacitatea de luptă;
- bătaia eficace a sistemelor de armament va fi redusă;
- la adăpostul întunericului, flacăra de la gura ţevii poate demasca
amplasarea sistemelor de armament, iar ceaţa şi fumul vor reduce indiciile de
demascare ale acestora;
- identificarea şi localizarea ţintelor şi a forţelor se v arealiza de la distanţe
mult mai scurte;
- proiectarea în aceste condiţii a unor fasciculele de lumină puternică,

NESECRET
97 din 105
NESECRET

poate afecta acuitatea vizuală a personalului şi unor mijloace de cercetare;


- orientarea în zona de operaţii este mult mai dificilă;
- viteza de deplasare este redusă;
Impactul acestor efecte enumerate anterior, poate fi compensat de
întrebuinţarea echipamentelor speciale.

2. Echipamente speciale
În aceste condiţii, este necesar spiritul inventiv şi de prevedere pentru a
determina soluţia optimă de întrebuinţare a mijloacelor avute la dispoziţie. Gruparea
de Forţe Terestră trebuie să fie capabilă să desfăşoare toate tipurile de acţiuni în
condiţii de vizibilitate redusă şi să exploateze aceste condiţii la maximum.
Echipamentul modern şi pregătirea complexă pentru operaţia de apărare, poate
asigura capacitatea de îndeplinire a misiunilor în condiţii de vizibilitate redusă
aproape la fel de bine ca pe timp de lumină (în condiţii normale de vizibilitate).
Condiţiile reduse de vizibilitate vor conduce aproape în mod cert la o desfăşurare
continuă a acţiunilor, ceea ce va determina o solicitare îndelungată a rezistenţei
personalului şi sprijinului logistic.
De regulă, organizarea Grupării de Forţe Terestre pentru operaţia de apărare în
aceste condiţii, este cea obişnuită.
Efortul de supraveghere va trebui intensificat şi se va acorda o atenţie mărită
întrebuinţării mijloacelor/muniţiilor de iluminare a câmpului de luptă
Pentru a depăşi problemele de vizibilitate redusă este esenţial ca mijloacele de
observare să fie întrebuinţate corect, în funcţie de condiţii reale de vizibilitate.
Există două categorii de mijloace de iluminare, active şi pasive.
Mijloacele active emit/radiază energie luminoasă în anumite spectre şi apoi
captează energia reflectată de ţintă. Asemenea mijloace sunt:
- emiţătoare de lumină vizibile (bombele de iluminare şi reflectoarele);
- emiţătoare active în infraroşu;
- emiţătoare radar;
- emiţătoare laser.
Mijloacele pasive folosesc semnalul reflectat sau energia emisă de ţintă.
Asemenea mijloace sunt:
- instrumente optice folosite pe timp de zi;
- amplificatori/intensificatori de imagine;
- televiziune cu nivel scazut de lumină;
- dispozitive termice de imagine;
- senzori telecomandaţi;
- receptoare care lucrează în spectru infraroşu;
- alarme electromagnetice.
Mijloacele active emit energie şi astfel pot fi descoperite şi localizate, iar
mijloacele pasive în general nu emit ceea ce le face mai greu detectabile.

2. Pregătirea operaţiei

NESECRET
98 din 105
NESECRET

Planificarea, organizarea şi coordonarea acţiunilor în cadrul operaţiei de


apărare a Grupării de Forţe Terestre în condiţii de vizibilitate redusă prezintă o serie
de particularităţi şi anume:
- planurile şi ordinele pentru operaţie să fie simple, dar detaliate;
- este necesar să se aloce un timp suficient de mare la toate nivelurile,
pentru cercetare, de preferat pe timp de lumină;
- dispunerea rezervele sa fie cât mai apropiată de FAU sau în anumite
situaţii de FAI;
- este necesară cooperarea strânsă cu forţele învecinate;
- trebuie să se acorde atenţie specifică realizării mascării zgomotelor şi
luminii;
- planul de iluminare este parte integrantă a planului de operaţie.
Pentru planificarea operaţiei de apărare a Grupării de Forţe Terestre este
necesar să se ţină cont de urmatorii factori:
- mascarea poziţiilor de apărare va fi mai uşoara noaptea;
- planificarea acţiunilor de întarziere;
- planificarea măsurilor de supraveghere a intervalelor şi flancurilor;
- planificarea oportună a ambuscadelor;
Existenţa condiţiilor reduse de vizibilitate măreşte posibilitatea planificării şi
executării acţiunilor cu caracter ofensiv, prin surprindere şi cu efect psihic
destabilizator pentru inamic.

3. Organizarea şi desfăşurarea operaţiei


Armamentul care poate executa trageri prin ochire directă la mare distanţă,
trebuie echipat cu aparatură de vedere pe timp de noapte pentru ca distanţa de
angajare a inamicului să fie eficientă, în caz contrar aceste distanţe vor fi reduse ceea
ce va afecta capacitatea de ripostă. Uneori vizibilitatea poate fi mai mică decât
distanţa minimă (de siguranţă) pentru unele categorii de armament – în speţă cel cu
muniţie dirijată şă artilerie de calibru mediu şi mare – ceea ce va duce la
imposibilitatea întrebuinţării acestora.
Apariţia neaşteptată a forţelor inamicului din zone cu vizibilitate redusă,
impune luarea de măsuri suplimentare pentru supravegherea şi asigurarea flancurilor
şi intervalelor dintre MU ale Grupării de Forţe şi mai ales pentru executarea unor
riposte adecvate şi în timp scurt.
Vizibilitatea fiind redusă, va spori posibilităţile pentru surprinderea inamicului,
va masca dispunerea forţelor şi va ajuta la ruperea luptei în cadrul acţiunilor de
întârziere. În aceste condiţii se vor organiza şi realiza aliniamente de baraje şi
obstacole, acestea fiind greu de identificat şi vor fi mult mai eficiente în acţiunile de
întârziere, diminuînd capacitatea inamicului de a realiza urmărirea.
În desfăşurarea operaţiei de apărare a Grupării de Forţe Terestre în aceste
condiţii de vizibilitate redusă sau pe timp de noapte nu sunt diferenţe în ceea ce
priveşte modul sau procedeele de acţiune faţă de cele clasice, diferenţele constând în
întrebuinţarea pe scară largă a aparaturii de vedere pe timp de noapte şi a muniţiei de

NESECRET
99 din 105
NESECRET

iluminare. Diferenţe notabile apar la nivelul MU şi U care, vor organiza grupuri sau
detaşamente de acţiune pentru realizarea surprinderii şi dezorganizării dispozitivului
inamic prin:
- ambuscade;
- capcane;
- raiduri;
- incursiuni.
Întrebuinţarea forţelor de sprijin
Practic, la nivelul Grupării de Forţe, toate mijloacele de sprijin cu foc au
capacitatea de a asigura iluminarea campului de luptă. Acest aspect solicită un grad
ridicat de control centralizat datorat limitării capacităţii elementelor de cercetare –
observare în descoperirea ţintelor şi reglajului tragerii..
Sprijinul aerian nu va fi la fel de eficient şi oportun. Sprijinul aerian va fi
planificat şi organizat pentru lovirea inamicului în adâncime (dezorganizarea
rezervelor şi a sistemului logistic) şi iluminarea terenului.
Comanda şi controlul
Sarcinile comandantului Grupării de Forţe în condiţiile de vizibilitate redusă
sau pe timp de noapte sunt mai dificile din cauza efectului acestor condiţii asupra
orientării, supravegherii, descoperirii ţinetelor şi asupra moralului. În aceste condiţii
comandantul comandantul Grupării de Forţe va pune mare accent pe iniţiativa
comandanţilor MU şi U din subordine.
Sprijinul logistic
MU şi U de sprijin logistic trebuie să aibă capacitatea de a-şi realiza misiunile
încredinţate în asemenea condiţii, ca o prelungire a acţiunilor desfăşurate pe timp de
lumină. Misiunea lor este să asigure sprijin continuu ţinând cont de faptul că, în
aceste condiţii cererile de asigurare a sprijinului sunt mai mari şi în timp scurt.

NESECRET
100 din 105
NESECRET

TEMA 18

OPERAŢIA DE ÎNTÂRZIERE
A GRUPĂRII DE FORŢE TERESTRE
DE NIVEL DIVIZIE

1. Generalităţi
Operaţiile de întârziere pot fi desfăşurate în cadrul altor tipuri de operaţii dar,
nu excludem posibilitatea desfăşurării independente a acestui tip de operaţie, caz în
care trebuie să se acorde o atenţie şi o analiză specială a condiţiilor de desfăşurare.
De regulă, operaţiile de întârziere asigură baza pentru alte operaţii, prin cedarea
sucesivă a terenului concomitent cu menţinerea flexibilităţii şi libertăţii de acţiune în
scopul producerii unor pierderi cât mai mari inamicului şi atragerea acestuia în zone
nefavorabile/dezavantajoase.
Analizând scopurile operaţiei de întârziere, acestea pot fi:
a.- încetinirea ritmului de înaintare inamicului şi producerea de pierderi
care să-i reducă capacitatea ofensivă, asigurându-se şi timpul necesar pregătirii şi
organizării operaţiilor ulterioare;
b.- atragerea inamicului în zone unde acesta este vulnerabil la acţiuni cu
caracter ofensiv;
c.- evitarea angajării decisive a inamicului în condiţii nefavorabile pentru
forţele proprii;
d. - direcţionarea/abaterea efortului principal al inamicului pe direcţii
favorabile forţelor proprii.
Gruparea de Forţe trebuie să utilizeze cel mai bine terenul, forţând inamicul sa
desfăşoare acţiuni consumatoare de timp. Zona de desfăşurare a operaţiilor de
întârziere trebuie să îndeplinească cel puţin anumite condiţii care să faciliteze/uşureze
acţiunile forţelor proprii după cum urmează:
- să existe baraje naturale corespunzatoare sau baraje care pot fi uşor
îmbunătăţite pentru a facilita “canalizarea” acţiunilor inamicului;
- să asigure o bună observare şi sectoare de tragere adecvate pentru forţele de
întarziere;
- să asigure dezangajarea uşoară a forţelor proprii.
Gruparea de Forţe trebuie să profite de orice situaţie favorabilă pentru iniţierea
de acţiuni cu caracter ofensiv. Atacurile trebuie desfăşurate atunci cand se pot realiza

NESECRET
101 din 105
NESECRET

cele mai mari efecte asupra inamicului (pierderi şi pagube importante).


Siguranţa şi protecţia sunt esenţiale pentru a evita surprinderea şi angajarea
decisivă în condiţii nefavorabile. Aceasta nu presupune numai utilizarea la maxim a
măsurilor de mascare, camuflajului, inducerii în eroare, siguranţa comunicatiilor,
bruiaj radio şi contrainformaţii, ci şi protejarea punctelor importante pentru deplasare
( noduri de comunicaţii, puncte de trecere obligatorie – pasuri, defilee).
2. Pregătirea operaţiei
Pentru operaţia de întârziere, organizarea câpului de luptă estre similară cu
aceea a apărării. Operaţia de intârziere începe pe un aliniament stabilit prin misiune şi
se extinde către înapoi până pe un aliniament unde responsabilitatea angajării
inamicului este preluată de altă forţă sau până pe limita dinainte a apărării (FEBA)- în
cazul organizării apărării mobile, mai rar în cazul apărării pe poziţie. În unele situaţii,
nu este exclusă posibilitatea ca operaţia de întârziere să fie parte componentă a
operaţiei ofensive. În acest caz Gruparea de Forţe care execută operaţia de întârziere
va desfăşura acţiuni până pe aliniamentul de apărare, pe care îl va ocupa şi pe care va
executa acţiuni de fixare a inamicului şi menţinere a terenului, astfel încât să creeze
condiţii de trecere la ofensivă generalizată a unei alte grupări de forţe
Pentru pregătire operaţiei de întârziere este necesar să se înţeleagă sau să se
prezinte cadrul general de acţiune (scopul şi operaţiile ulterioare), astfel încât să se
poată face o evaluare/estimare corectă atât a ianmicului cât şi forţelor proprii.
Concepţia şi planul de operaţie va cuprinde acţiuni şi măsuri referitoare, în
special, la:
- contextul în care se desfăşoară operaţia;
- misiune şi repartizarea sarcinilor pentru forţele la dispoziţie;
- etapele operaţiei;
- situaţia terenului;
- existenţa barajelor naturale şi nevoi de baraje;
- realizarea sprijinului de foc pentru a evita angajări decisive sau pentru
dezangajarea unor forţe;
- asigurarea flancurilor şi intervalelor şi acoperirea acestora cu foc;
- realizarea unui dispozitiv cu adâncime variabilă în funcţie de mobilitatea
forţelor componente ale elementelor de dispozitiv;
- conducerea focului şi în special a manevrei;
- aliniamente de raportare şi coordonare;
- aliniamente intermediare, de încetare a focului sau predare a luptei;
- cooperarea între MU şi U învecinate, incluzând măsuri pentru a evita
fratricidul;
- măsuri restrictive.
Celelalte probleme care fac obiectul concepţiei sau planului/ordinului de
operaţie sunt identice şi în conformitate cu standardele operaţionale în vigoare.

3. Desfăşurarea operaţiei
MU şi U înzestrate /dotate cu tancuri şi mijloace blindate, elemente blindate de

NESECRET
102 din 105
NESECRET

cercetare, sunt adecvate pentru operaţii de întârziere în majoritatea tipurilor de teren.


Caracteristicile tehnice ale armamentului de pe aceste mijloace şi puterea de
foc permite MU şi U din Gruparea de Forţe să angajeze inamicul de la distanţe mari,
iar mobilitatea crescută permite deplasarea rapidă între poziţiile succesive sau înspre
flancuri. Protecţia oferită de mijloacele blindate de deplasare uşurează dezangajarea.

Gruparea de Forţe va angaja inamicul producându-i pierderi prin folosirea la


maxim a puterii de foc în combinaţie cu acţiunile cu caracter ofensiv (contraatacuri
rapide cu obictiv limitat) asupra trupelor inamice care s-au extins prea mult sau care
au expus un flanc descoperit.
Fiecare avantaj oferit de către teren trebuie exploatat. Avansarea rapidă a
inamicului mai ales de-a lungul comunicaţiilor, trebuie împiedicată, determinându-l
la acţiuni de regrupare, pe timpul cărora se vor intensifica loviturile de aviaţie şi
artilerie. De asemenea se vor executa serii succesive de capcane şi asmbuscade la
nivelul MU şi U componente ale Grupării de Forţe.
Chiar dacă unele MU sau U componente ale elementelor de dispozitiv al
Grupării de Forţe sunt în pericol de a fi depăşite sau manevrate pe la flancuri, acestea
nu vor rupe lupta decât în situaţia în care nu există posibilitatea intervenţiei altor
elemente de dispozitiv (FAU, rezerve, forţe de inervenţie antiblindate etc).
Rezervele Grupării de Forţe vor fi întrebuinţate pentru menţinerea stabilităţii
şi coeziunii dispozitivului operativ şi continuitatea acţiunilor în special acolo unde
inamicul a reuşit manevra de învăluire sau a reuşit să pătrundă prin intervale dintre
MU şi U. De asemenea rezervele pot fi întrebunţate în poziţiile din adâncime,
organizate pentru acoperirea forţelor principale pe timpul retragerii şi ocupării
aliniamentelor intermediare.
Ruperea şi predarea luptei
Deplasarea Grupării de Forţe spre aliniamentul de predare a luptei, precum şi
înapoia acestuia, poate fi constituită ca etapă critică a operaţiei de întârziere, mai ales
în condiţiile în care nu s-a realizat dezangajarea de forţele inamicului. În această
situaţie Gruparea de Forţe care va prelua lupta va executa contratacuri cu obiectiv
limitat, astfel încât forţele care au executat operaţia de întârziere să nu mai participe
la acţiuni pe acest aliniament şi să treacă în raioane de adunare de MU şi U, ulterior
în raioane de regrupare sau refacere.
Comanda şi controlul
În pofida caracteristicilor complexe ale operaţiei de întârziere, a frecvenţei şi
rapidităţii acţiunilor forţelor, situaţiei aeriene neclare şi libertăţii de acţiune restrânse,
comandantul Grupării de Forţe trebuie să aibă în vedere intenţia eşalonului superior şi
asigurarea iniţiativei şi libertăţii de acţiune a MU şi U din subordine.
Comandantul GF va lua măsuri pentru a menţine coerenţa acţiunilor şi va cere
în permanenţă informaţii pentru a putea evalua corect situaţia şi a adapta
corespunzător planul de operaţie.
Cele mai importante măsuri pe care comandantul GF le poate lua pentru a avea
un control strict al situaţiei se referă la:

NESECRET
103 din 105
NESECRET

- legături
- linii de despărţire
- itinerare/axe de deplasare
- aliniamente de coordonare/intermediare
- aliniamentul de predare a luptei
- puncte/aliniamente de coordonare
- C.I.C.
- puncte de control
- controlul spatiului aerian
- linii de coordonare a sprijinului cu foc (LCSF)
- limita dinainte a trupelor proprii (LDTP) sau limita dinainte a apărării
(FEBA)
- etapele importante şi încadrarea acestora în timp
- parole şi semne/semnale de recunoaştere
- închiderea barajelor de mine şi executarea distrugerilor
- acţiuni de interdicţie
Sprijinul logistic
MU şi U de logistică şi stocurile vor fi eşalonate spre spate pe poziţii
succesive. Oricând este posibil, aprovizionările trebuie să rămână mobile. O analiză
atentă trebuie acordată planului operativ pentru asigurarea dispunerii stocurilor în
depozite amenajate din timp.
Evacuarea materialelor şi echipamentului se va realiza în cel mai scurt timp.
Sprijinul medical trebuie asigurat pentru rapida evacuare a răniţilor la
formaţiunile medicale situate în spatele.
Echipamentele şi materialele medicale care nu pot fi evacuate, pot fi lăsate pe
loc dar, în conformitate cu prevederile Convenţiei de la GENEVA, trebuiesc marcate
special.
Vehiculele pentru evacuare trebuie dispuse în raioane situate în afara căilor de
comunicaţie sau în localităţi, pentru a menţine căile de acces deschise/libere.
Transporturile prioritare vor trebui alocate aprovizionării şi evacuării răniţilor.

NESECRET
104 din 105
NESECRET

BIBLIOGRAFIE

* * * SMO-50014, Doctrina tactică a unităţilor operaţionale din trupele de uscat


pentru operaţii combinate (multinaţionale), Bucureşti, 2001.
* * * FT./I.-1, Manualul pentru luptă al brigăzii mecanizate, Bucureşti, 2005.
* * * F.M.-101-5, Manual de stat major al armatei americane(sau F.M.5-0).
* * * S.M.G./PF-5, Doctrina pentru planificarea operaţiilor întrunite, Bucureşti,
2003.
* * * FT-1, Doctrina operaţiilor forţelor terestre, Bucureşti, 2004
* * * Doctrina pentru operaţiile întrunite multinaţionale, Bucureşti, 2001;
* * * AJP-6,CCIS, Command and Control Information System;
* * * ATP 3.2, Land operations, june 2004.
Alexiu D, Borcea T, Acţiuni militare – Operaţii militare în medii specifice, Editura
Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2003.
Alexiu D, Artă militară – Operaţii intermediare, Editura Universităţii
Dragomirescu V, Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2005.
Pantazi S,
Stancu M,
Alexiu D, Operaţiile de deplasare a trupelor, Editura Academiei de Înalte
StudiiyMilitare,Bucureşti,1999,p.92
Col.(r) Ing. Ion Ardereanu,
Lt. Col. Adrian Cernăianu, Deplasarea prin transport a marilor unităţi şi unităţilor
armatei de arme întrunite, dintr-o zonă de operaţii în alta, Buletinul Academiei de
Înalte Studii Militare, Editura A.I.S.M., Bucureşti, 1997, p. 219.
CarlavonaClausewitz,aaDesprearăzboi,aEd.Mil,Buc.1982,p.303-304

NESECRET
105 din 105