Dreptul Familiei

Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Facultatea de Drept
Anul universitar 2017-2018
Semestrul I
I. Informaţii generale despre curs
Titlul disciplinei: Dreptul familiei

Tipul disciplinei (impusă, opţională, facultativă): DI
II. Informaţii despre coordonatorul de disciplină
Nume şi titlul ştiinţific: conf. univ. dr. Lucia Irinescu

Contact e-mail: lucia.irinescu@uaic.ro
Program consultaţii: conform pagină web
III. Condiţionări şi cunoştinţe pre-rechizite
Înscrierea la curs este condiţionată de parcurgerea cursurilor de d r e p t civil, drept

constituțional.
IV. Obiectivele și competențele asigurate (identice cu cele menționate în Fișa Disciplinei)
1. Obiective:
Obiectivul general
Însuşirea unor principii, noţiuni, concepte din dreptul familiei.
Cunoaşterea şi interpretarea legislaţiei în vigoare incidenţă în materia raporturilor de familie.
Crearea unui vocabular specific domeniului.
Obiectivele specifice
La finalizarea cu succes a acestei discipline, studenţii vor fi capabili să :
Explice noțiunile predate;
Descrie instituțiile din dreptul familiei ;
Utilizeze regulile teoretice în cazurile practice;
Analizeze pragmatic soluțiile posibile la care ajung în urma aplicării regulilor teoretice.
1
2. Competențe:
Competențe profesionale
C1. Capacitatea de a folosi cunoștințele dobândite în soluționarea cazurilor practice;
C2. Stabilirea pașilor care trebuie urmați în soluționarea unui caz;
C3. Furnizarea soluțiilor corecte;
C4. Argumentarea soluțiilor propuse;
C5. Capacitatea de a integra cunoștințele acumulate.
Competenţe transversale
CT1. Abilități de lucru în echipă;
CT2. Abilități de comunicare orală;
CT3. Respectarea și dezvoltarea valorilor și eticii profesionale.
V. Structura cursului – pe unități de învățare, cu indicarea duratei de parcurgere (identice cu

cele menționate în Fișa Disciplinei)
Unitatea de învățare 1: Noțiuni introductive privind familia și dreptul familiei - 2 ore

Unitatea de învățare 2: Logodna - 2 ore
Unitatea de învățare 3: Căsătoria- condiții de fond - 2 ore
Unitatea de învățare 4: Căsătoria- condiții de formă - 2 ore
Unitatea de învățare 5: Efectele căsătoriei - 2 ore
Unitatea de învățare 6: Regimuri matrimoniale - 2 ore
Unitatea de învățare 7: Desfacerea, desființarea și încetarea căsătoriei - 2 ore
Unitatea de învățare 8: Filiația față de mamă - 2 ore
Unitatea de învățare 9: Filiația față de tată - 2 ore
Unitatea de învățare 10: Adopția - 2 ore
Unitatea de învățare 11: Obligația legală de întreținere - 2 ore
Unitatea de învățare 12: Autoritatea părintească - 2 ore
Unitatea de învățare 13: Tutela și curatela minorului - 2 ore
Unitatea de învățare 14: Mijloace alternative de protecție a minorului - 2 ore
VI. Numărul și formatul lucrărilor de verificare pe parcurs
Evaluare formativă 1- Teste grilă. Spețe.

Evaluare formativă 2- Teste grilă. Spețe.
2
VII. Metodele și instrumentele de evaluare
- Evaluare finală – examen scris: 50%

- Evaluare formativă continuă: 50%
VIII. Bibliografie obligatorie și resurse suplimentare
1. Marieta Avram, Drept civil. Familia, ed. a 2-a, Ed. Hamangiu, București, 2016.
2. Emese Florian, Dreptul familiei, ed. a 5-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2016;
3. Curs de dreptul familiei, Lucia Irinescu, Ed. Hamangiu, 2015
4. Alexandru Bacaci, Viorica Claudia Dumitrache, Codruţa Hăgeanu, Dreptul familiei, Editura C.H.
Beck, Bucureşti, 2012;
3
Unitatea de învăţare 1. Noțiuni introductive privind familia și dreptul familiei
Cuprins
1.1. Introducere
Unitatea de învățare prezintă: structura, izvoarele, noțiunile, raporturile juridice
specific dreptului familiei
1.2. Competenţele unităţii de învăţare

- cunoaşterea importanţei familiei în contextul juridic şi social
- identificarea dreptului familiei în sistemul dreptului privat
- delimitarea dreptului familiei de alte ramuri de drept privat, precum şi de unele ramuri
de drept public
- cercetarea izvoarelor dreptului familiei
Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.
Conținutul unitații de învățare

1. Noțiunea de familie
Termenul de „familie” provine din latinescul familia (e) care desemna totalitatea
membrilor dintr-o casă sau dintr-o gintă. În vechiul drept roman, prin familie se înţelegea un
grup larg de persoane libere şi sclave, care locuiau în acelaşi domus şi care se aflau sub
puterea aceluiaşi pater familias.
2. Funcţiile familiei
Familia îndeplineşte următoarele funcţii:
1) funcţia biologică – familia este o entitate biologică, îndeplineşte funcţia de procreare a
speciei umane
2) funcţia economică- este expresia raporturilor patrimoniale dintre soţi, dintre părinţi-copii,
a obligaţiei legale de întreţinere
3) funcţia educativă – art. 258 alin. 1 C. Civ.: Familia se întemeiază pe dreptul şi îndatorirea
părinţilor de a asigura creşterea şi educarea copiilor lor. Potrivit art. 261, părinţii sunt cei
care au, în primul rând, îndatorirea de creştere şi educarea a copiilor lor minori. Potrivit art.
487 C. Civ., părinţii au dreptul şi îndatorirea de a creşte copilul, îngrijind de sănătatea şi
dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia, învăţătura şi pregătirea.
4
3. Ramura dreptului familiei
Totalitatea relaţiilor personale şi patrimoniale născute din căsătorie, filiaţie, adopţie sau alte
reglementări asimilate de lege relaţiilor de familie, reglementate de norme juridice alcătuiesc
dreptul familiei. Dreptul familiei reglementeză raporturile existente între membrii unei familii,
precum şi cele dintre aceştia şi alte persoane.
Obiectul de reglementare al dreptului familiei este format din:
1) raporturi de căsătorie: norme juridice care preved încheierea căsătoriei, norme juridice care
reglementează raporturile personale şi matrimoniale dintre soţi, desfacerea sau desfiinţarea
căsătoriei.
2) raporturi rezultate din încheierea logdonei
3) raporturi rezultate rudenie
a) raporturi bazate pe rudenia de sânge (raporturi de filiaţie) între mai multe persoane –
rudenie în linie dreaptă şi rudenie în linie colaterală – norme juridice care reglementează
filiaţia faţă de mamă, filiaţia faţă de tată, situaţia legală a copilului din căsătorie şi din
afara căsătoriei.
b) raporturi bazate pe rudenia civilă– raporturi de adopţie – norme juridice care
reglementează încuviinţarea adopţiei, raporturile personale şi patrimoniale izvorâte din
adopţie, nulitatea şi desfacerea adopţiei.
4) raporturi privitoare la ocrotirea părintească – norme juridice care reglementează
drepturile şi obligaţiile ce le revin părinţilor pentru realizarea şi apărarea intereselor
copiilor lor minori, norme juidice relative la creşterea şi educarea copiilor, sancţiunile care
intervin.
5) raporturile asimilate de lege raporturilor de familie: norme juridice care reglementează
tutela, curatela minorilor; normele juridice care prevăd plasamentul, raporturile născute
dintre foştii soţi.
Metoda de reglementare a dreptului familiei se caracterizează fie prin egalitatea părţilor în
raport de dreptul familiei – egalitatea dintre soţi, fie prin subordonarea părţilor – raporturile
dintre părinţi şi copii. Totodată, dreptul familiei se caracterizează şi prin metoda reglementării
unui statut legal (instituţia căsătoriei).
Calitatea subiectelor în raporturile de dreptul familiei este una specială specială: soţ, soţie,
părinte – copil, adoptat – adoptator, rudă, afin.
Predominante în dreptul familiei sunt normele imperative, fie că sunt prohibitive, fie onerative.
Sancţiunile în dreptul familiei sunt specifice (de exemplu decăderea din drepturile părinteşti).
Principiile dreptului familiei: principiul ocrotirii familie şi a căsătoriei; principiul căsătoriei
liber consimţite între soţi; principiul monogamiei; principiul egalităţii în drepturi şi obligaţii a
soţilor; principiul exercitării drepturilor şi îndatoririlor părinteşti în interesul copiilor;
principiul egalităţii în drepturi a copiilor.
5
4. Izvoarele dreptului familiei
► Codul Civil
► Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă;
► Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei;
►Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
Acte internaţionale :
► Convenţia asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiilor încheiată la Haga, la
data de 29 mai 1993 şi ratificată de România prin Legea nr. 84/1994;
► Convenţia cu privire la drepturile copilului adoptată de către Adunarea Generală O.N.U. la
data de 20 mai 1989 şi ratificată de România prin Legea nr.18/1990
► Convenţia de la Haga cu privire la regimurile matrimoniale, încheiată la data de 1 septembrie
1992.
Identificați și descrieți 3 raporturi juridice de dreptul familiei în care sunteți parte.
Să ne reamintim...
Dreptul familiei poate fi definit ca acea ramură a dreptului privat care
reglementează raporturile patrimoniale şi personal nepatrimoniale care decurg din
căsătorie, rudenie şi din alte raporturi asimilate de lege raporturilor de familie.
Rezumat
Familia reprezintă nucleul care are capacitatea unică de a influenţa multe domenii ale
vieţii noaste. Definirea exactă a noţiunii ridică unele dificultăţi, generate de faptul că familia
constituie obiectul de cercetare al mai multor ştiinţe, precum psihologia, sociologia,
medicina, ştiinţe juridice. Obiectul ramurii dreptului familiei îl constituie acele raporturi
sociale de natură patrimonială şi personal nepatrimonială care se nasc din căsătorie, rudenie
şi din alte raporturi asimilate de lege celor de familie.
6
Test de evaluare a cunoştinţelor
Daţi două exemple pentru a evidenţia importanţa principiului exercitării drepturilor şi

îndatoririlor părinteşti în interesul copiilor.
7
Unitatea de învăţare 2. Logodna
Cuprins
1.1. Introducere
Unitatea de învățare prezintă: noțiunea de logodnă, condițiile de validitate, efectele
logodnei, desfacerea logodnei

- cunoaşterea importanţei logodnei în contextul juridic şi social
- delimitarea condițiilor de validitate ale logodnei
- identificarea efectelor logodnei și a sancţiunilor în cazul în care logodna este ruptă
abuziv

1. Logodna: noțiune, natură juridică, caractere juridice
Logodna este promisiunea reciprocă dintre un bărbat şi o femeie de a încheia, în viitor, o
căsătorie. Încheierea căsătoriei nu este condiţionată de încheierea logodnei. Logodna
reprezintă starea juridică prealabilă încheierii căsătoriei născută din înţelegerea prealabilă a
viitorilor soţi.
Natura juridică a logodnei: teza contractualistă şi teza potrivit căreia logodna este un simplu
fapt juridic.
Caractere juridice
► act juridic bilateral
► act juridic consensual
► uniune între un bărbat şi o femeie
► este liber consimţită
► facultativă
► se încheie în scopul încheierii căsătoriei
► se întemeiază pe egalitatea în drepturi şi obligaţii a logodnicilor
8
2. Condiţiile de fond pentru încheierea logodnei
2.1. Vârsta necesară pentru logodnă: regula este că se pot logodi persoanele care au împlinit vârsta
de 18 ani sau au dobândit capacitate de exerciţiu anticipată. Minorii între 16 şi 18 ani se pot logodi cu
încuviinţarea părinţilor, a tutorelui, a persoanei sau a instituţiei care exercită drepturile părinteşti, doar
dacă există motive temeinice precum: boala, starea de graviditate a femeii, naşterea unui copil, relaţiile
intime notorii dintre logodnici.
2.2. Consimţământul la logodnă să îndeplinească următoarele condiţii:
– să provină de la o persoană cu discernământ;
– să fie exprimat personal, nu prin reprezentare;
– să fie liber exprimat şi neviciat prin eroare, dol sau violenţă.
2.3. Lipsa impedimentelor
● starea de persoană căsătorită sau persoană logodită
● rudenia firească sau civilă. Logodna este interzisă între rudele în linie dreaptă, iar între rudele în
linie colaterală, până la gradul al patrulea inclusiv. Pentru motive temeinice, rudele în linie colaterală
de grad IV se pot logodi. Impedimentul subzistă şi în cazul adopţiei, în sensul că adoptatul nu se poate
logodi cu rudele sale din adopţie şi nici cu rudele fireşti, din familia de origine;
● tutela. Tutorele nu se poate logodi cu minorul aflat sub tutela sa;
● alienaţia şi debilitatea mintală.
3. Condiţiile de formă pentru încheierea logodnei
Potrivit art. 266 alin. (3) C. civ., logodna nu este supusă niciunei formalităţi. Cu toate acestea,
logodnicii pot opta pentru încheierea logodnei în formă scrisă sau prin act autentic legalizat de
notar. De asemenea, logodnicii pot încheia logodna la biserică.
4. Efectele logodnei
În mod cert, logodna nu obligă la încheierea căsătoriei, pentru că ar contraveni dreptului la căsătorie al
unei persoane. Logodna dă naştere la o serie de efecte personale și nu dă naștere la efecte patrimoniale.
5. Ruperea logodnei
Din punct de vedere patrimonial, ruperea logodnei conduce la restituirea darurilor primite de
logodnici, la acoperirea prejudiciului cauzat prin ruperea abuzivă a logodnei şi caducitatea donaţiilor
făcute de un terţ viitorilor soţi sau unuia dintre ei, sub condiţia încheierii căsătoriei. partea care rupe
logodna în mod abuziv sau care în mod culpabil l-a determinat pe celălalt să rupă logodna poate fi
obligată la despăgubiri. răspunderea pentru ruperea abuzivă a logodnei intervine numai atunci când
logodna este ruptă în mod culpabil şi se creează un prejudiciu, putem considera această răspundere ca
fiind una delictuală. Logodnicul care introduce acţiune în răspundere pentru ruperea logodnei trebuie
să dovedească fapta ilicită (ruperea abuzivă a logodnei), culpa, prejudiciul material sau/şi moral
suferit, precum şi legătura de cauzalitate dintre ruperea abuzivă a logodnei şi prejudiciu. Acţiunea
poate fi pornită de către logodnicul nevinovat de ruperea logodnei împotriva celui vinovat. Termenul
9
de prescripţie pentru introducerea acţiunii este de un an şi curge de la ruperea logodnei. Data la care a
fost ruptă logodna se dovedeşte prin orice mijloc de probă.
Identificați și descrieți 2 modalităși de rupere a logodnei, una care să fie încadrată la

ruperea logodeni si alta care presupune ruperea abuzivă a logodnei.
Să ne reamintim...
În art. 266 alin. (1) C. civ., logodna este definită ca promisiunea reciprocă de a
încheia căsătoria.
Rezumat
Logodna este o instituţie juridică de dreptul familiei, alcătuită din norme juridice specifice,
care reglementează încheierea, efectele, nulitatea, ruperea ei. Logodna este un act
consensual, prin urmare ea poate fi ruptă de oricare dintre logodnici, fără îndeplinirea
vreunei formalităţi.
Încheierea şi ruperea logodnei pot fi dovedite cu orice mijloc de probă.
- Arătaţi ce sancţiune intervine în situaţia în care o persoană încheie mai multe

logodnei? Dar dacă o persoană căsătorită se logodeşte?
- Daţi trei exemple de daruri care sunt supuse restituirii în cazul ruperii logodnei.
10
Unitatea de învăţare 3. Căsătoria – condiții de fond
Cuprins
1.1. Introducere
Unitatea de învățare prezintă: noțiunea, natura juridică, caracterele juridice, principiile
căsătoriei, condițiile de fond și impedimentele la căsătorie

- cunoaşterea instituţiei căsătoriei; delimitarea de logodnă şi de alte acte juridice
- însuşirea condiţiilor de validitate ale căsătoriei
- identificarea sancţiunilor care intervin în cazul nerespectării condiţiilor de fond

1. Noţiune:
Căsătoria este uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată în condiţiile legii.
Căsătoria desemnează şi:
- starea de persoană căsătorită, statutul legal al persoanelor căsătorite;
- ansamblul normelor juridice care reglementează încheierea căsătoriei şi starea legală de persoană
căsătorită şi
- ceremonia care are loc când se încheie actul juridic al căsătoriei.
2. Natura juridică:
1. căsătoria este un contract – contrazisă de faptul că statutul de persoană căsătorită este unul legal şi
soţii nu pot stabili de comun acord drepturile şi obligaţiile lor;
2. căsătoria este un act statutar – unicitatea este dată de cauza juridică unică;
3. căsătoria este o instituție juridică.
3. Caractere juridice:
- civil sau laic – încheierea şi înregistrarea căsătoriei sunt de competenţa exclusivă a autorităţilor
statului [art. 259 alin. (3) C. civ.];
- solemn – pentru încheierea ei valabilă, legea prevede prezenţa personală, împreună, a viitorilor soţi
pentru exprimarea consimţământului în faţa ofiţerului de stare civilă [art. 287 alin. (1) C. civ.].
11
4. Principiile căsătoriei sunt:
- principiul căsătoriei liber consimţite între soţi [art. 258 alin. (1) şi art. 259 alin. (1)];
- principiul egalităţii în drepturi a soţilor [art. 258 alin. (1)];
- principiul monogamiei [art. 258 alin. (4) şi art. 259 alin. (1)];
- principiul interzicerii căsătoriilor între persoane de acelaşi sex [art. 258 alin. (4) şi art. 259 alin. (1) şi
(2)];
- principiul solemnităţii căsătoriei [art. 259 alin. (4)];
- principiul egalităţii în drepturi a copiilor din afara căsătoriei cu cei din căsătorie (art. 260).
5. Condiţiile de fond pozitive pentru încheierea căsătoriei sunt:
5.1. Consimţământul la căsătorie

- Se dă personal de viitorii soţi [reprezentarea legală sau convenţională nu este posibilă – art. 271 şi
art. 287 alin. (1) C. civ.].Trebuie să fie liber (neviciat). Trebuie să fie dat în mod public, în prezenţa a
doi martori, în faţa ofiţerului de stare civilă [art. 287 alin. (1) C. civ.].
Viciile de consimţământ la căsătorie sunt:
- eroarea [numai asupra identităţii fizice a celuilalt soţ – art. 298 alin. (2) C. civ.];
- dolul (cel mai des prin omisiune);
- violenţa.
5.2. Diferenţa de sex. Căsătoria între persoane de acelaşi sex este nulă (art. 277 C. civ.).
5.3. Vârsta matrimonială (vârsta legală minimă cerută pentru încheierea valabilă a unei căsătorii)
Regula: 18 ani împliniţi atât la bărbat, cât şi la femeie – art. 272 C. civ.
Excepţie: Minorul între 16 şi 18 ani se poate căsători cu îndeplinirea următoarelor condiţii speciale:
- să existe motive temeinice (de exemplu, sarcina femeii sau naşterea unui copil);
- un aviz medical;
- încuviinţarea părinţilor minorului sau, după caz, a tutorelui şi
- autorizarea instanţei de tutelă în a cărei circumscripţie minorul îşi are domiciliul. Instanţa de tutelă
hotărăşte şi în cazul divergenţei între părinţi referitor la încuviinţarea căsătoriei.
6. Condiţiile de fond negative sau impedimentele la încheierea căsătoriei
6.1. Starea de persoană căsătorită sau bigamia – art. 273 C. civ. Sancţiunea pentru bigamie – nulitatea
absolută a celei de-a doua căsătorii.
6.2. Rudenia firească sau adoptivă
Regula: Nu se pot căsători între ele rudele în linie dreaptă şi cele în linie colaterală până la al patrulea
grad inclusiv (art. 274 C. civ.).
Este indiferent dacă rudenia este din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţie, rudenie stabilită
legal sau rudenie de fapt.
12
Excepţia:
Rudele în linie colaterală de gradul al patrulea se pot căsători cu îndeplinirea unor condiţii speciale:
- existenţa unor motive temeinice;
- existența unui aviz medical;
- autorizarea instanţei de tutelă în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul cel care cere încuviinţarea.
6.3. Starea de tutelă. Tutorele nu se poate căsători cu persoana minoră aflată sub tutela sa (art. 275 C.
civ.). Căsătoria se poate încheia după ce ocrotitul devine major sau după ce a încetat tutela, iar instanţa
de tutelă a dat tutorelui descărcarea de gestiune.
6.4. Alienaţia mintală, debilitatea mintală şi lipsa vremelnică a discernământului
Alienatul mintal şi debilul mintal nu se pot căsători, indiferent dacă sunt puşi sub interdicţie sau nu şi
chiar dacă se află în momente de luciditate (art. 276 C. civ.). Sancţiunea nerespectării acestui
impediment – nulitatea absolută a căsătoriei
Care sunt viciile de consimţământ în cazul căsătoriei? Analizaţi-le şi daţi exemple pentru
fiecare situaţie.
Să ne reamintim...
Căsătoria este uniunea liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie, încheiată cu respectarea
dispoziţiilor legale, în scopul întemeierii unei familii.
Rezumat
Căsătoria valabilă presupune îndeplinirea unor condiţii de fond şi de formă prevăzute de

lege, dar şi lipsa impedimentelor legale. Condiţiile de fond reprezintă acele împrejurări care
trebuie să existe la încheierea căsătoriei pentru ca ea să fie valabilă. Impedimentele
reprezintă acele împrejurări care nu trebuie să existe la încheierea căsătoriei pentru ca ea să
fie valabilă.

Care sunt condiţiile de fond pentru încheierea căsătoriei a căror încălcare atrage nulitatea
absolută a căsătoriei?
13
Unitatea de învăţare 4. Căsătoria – condiții de formă
Cuprins
1.1. Introducere
Unitatea de învățare prezintă condițiile de formă ale căsătoriei și sancțiunile care
intervin în caz de încălcare a acestora

- însuşirea condiţiilor de formă ale căsătoriei
- identificarea sancţiunilor care intervin în cazul nerespectării condiţiilor de formă

1. Formalităţi prealabile încheierii căsătoriei presupun:
1.1. Comunicarea reciprocă a stării de sănătate- art. 278
● se realizează prin certificatul medical
● prin lege specială poate fi interzisă căsătoria celor care suferă de anumite boli
● ascunderea unei boli de o anumită gravitate chivalează cu vicierea consimţământului prin dol
1.2. Declaraţia de căsătorie- art.280
- se face personal de către viitorii soţi şi în scris, la serviciul public comunitar local de evidenţă a
persoanelor/primăria competentă/ misiunea diplomatică/oficiul consular unde urmează a se încheia
căsătoria
→ pentru motive temeinice (boală, infirmitate), dacă unul dintre viitorii soţi se află în imposibilitatea
de a se deplasa la sediul SPCLEP, se poate face şi în afara sediului
→ poate fi făcută şi la primăria din raza teritorială a domiciliului/reşedinţei- se va transmite, în termen
de 48 de ore, la primăria unde urmează a fi celebrată căsătoria.
Declaraţia de căsătorie trebuie să cuprindă:
● datele de identificare a fiecăruia dintre viitorii soţi
● manifestarea voinţei de a se căsători
14
● menţiunea că nu există impedimente la căsătorie
● declaraţia că au luat cunoştinţă reciproc, de starea sănătăţii lor
● menţiunea cu privire la numele pe care au convenit să-l poarte în timpul căsătoriei
● regimul matrimonial ales
● indicarea locului unde urmează a se încheia căsătoria, dacă viitorii soţi au făcut declaraţiile de
căsătorie la servicii de stare civilă diferite.
Publicitatea declaraţiei de căsătorie - art. 283, 284: ofiţerul de stare civilă verifică cele înscrise în
declaraţie cu dovezile prezentate, apoi viitorii soţi vor semna în faţa sa declaraţia de căsătorie. Ofiţerul
de stare civilă va dispune afişarea sa în extras, într-un loc special amenajat la sediul primăriei la care
se va oficia căsătoria şi pe pagina de internet a acesteia şi la sediul primăriei unde celălalt soţ are
domiciliul sau reşedinţa. Extrasul cuprinde:
● datele de stare civilă ale viitorilor soţi
● data afişării
● încuviinţarea părinţilor/tutorelui
● înştiinţarea că orice persoană poate face opunere la căsătorie în 10 zile de la data afişării. La
calcularea acestor zece zile se ia în considerare atât ziua afişării declaraţiei, cât şi ziua în care are loc
oficierea căsătoriei.
Reînnoirea declaraţiei de căsătorie- art. 284: în cazul în care căsătoria nu s-a încheiat în 30 zile de la
data afişării declaraţiei de căsătorie
1.3. Opoziţia la căsătorie - art. 285: constă în aducerea la cunoştinţa ofiţerului de stare civilă a unor
împrejurări care afectează valabilitatea căsătorie
2. Formalităţi privind încheierea căsătoriei
2.1. Solemnitatea şi publicitatea căsătoriei presupun:
► încheierea căsătoriei în faţa ofiţerului de stare civilă
► prezenţa personală a viitorilor soţi
► prezenţa a 2 martori- art. 288
► constatarea încheierii căsătoriei de ofiţerul de stare civilă
► publicitatea căsătoriei-publicul trebuie să aibă acces; în caz contrar, căsătoria este clandestină care
este diferită de căsătoria secretă
2.2. Competenţa ofiţerului de stare civilă- art. 3 din Legea nr. 119/1996
2.3.Locul încheierii căsătoriei- art. 287
Locul încheierii căsătoriei este acela al sediului serviciului de stare civilă din localitatea în
care cel puţin unul dintre viitorii soţi îşi are domiciliul sau reşedinţa. Căsătoria se poate încheia în
afara sediului serviciului de stare civilă numai în situaţii excepţionale, atunci când unul dintre soţi se
află în imposibilitatea de a se deplasa.
15
2.4. Momentul încheierii căsătoriei- art. 289
Momentul încheierii căsătoriei este acela în care ofiţerul de stare civilă, constatând îndeplinirea tuturor
cerinţelor legale cerute pentru valabilitatea căsătoriei, declară pe viitorii soţi căsătoriţi.
2.5. Data încheierii căsătoriei-art. 283, 284
Ca regulă generală, căsătoria se încheie după 10 zile de la afişarea declaraţiei de căsătorie şi înainte de
a se fi împlinit 30 de zile (data afişării şi data încheierii căsătoriei se iau în calcul). Prin excepţie,
pentru motive temeinice, cu încuviinţarea primarului, căsătoria se poate încheia înainte de împlinirea
termenului de 10 zile
2.6. Limba în care se oficiază căsătoria- art. 287 alin. 3, art. 33 din Legea nr. 119/1996
Căsătoria se oficiază în limba română sau în limba maternă pentru minorităţile naţionale, cu condiţia
ca ofiţerul de stare civilă să cunoască limba.
3. Formalităţi ulterioare încheierii căsătoriei

3.1. Întocmirea actului de căsătorie- art. 290 CC
Înregistrarea căsătoriei în registrul actelor de stare civilă se face imediat după încheierea căsătoriei de
către ofiţerul de stare civilă. Actul de căsătorie se semnează de către soţi cu numele pe care s-au învoit
să-l poarte în timpul căsătoriei, de doi martori şi de ofiţerul de stare civilă. Pe baza actului de stare
civilă va fi eliberat certificatul de stare civilă soţilor şi livretul de familie.
3.2. Formalităţi privind regimul matrimonial- art. 291 CC
►pe actul de căsătorie, ofiţerul de stare civilă face menţiune privind regimul matrimonial ales de soţi
şi indicat în declaraţia de căsătorie
► dacă au încheiat convenţie matrimonială, o copie a actului de căsătorie se trimite de către ofiţerul
de stare civilă la Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale şi notarului public care a
autentificat convenţia
3.3. Proba căsătoriei- art. 292 CC
În ceea ce priveşte proba căsătoriei, aceasta nu poate fi dovedită decât prin certificatul de căsătorie
eliberat pe baza actului întocmit în registrul de stare civilă. Atunci când se pretind efecte de stare civilă
precum vocaţia succesorală, pensia de urmaş, dovada se face exclusiv prin certificatul de căsătorie.
Dacă proba căsătoriei este necesară în alte scopuri, probaţiunea se poate face prin orice mijloc de
probă.
Care sunt condiţiile de formă pentru încheierea căsătoriei a căror încălcare atrage
nulitatea absolută a acesteia? Dar cele a căror încălcare atrage nulitatea relativă?
16
Să ne reamintim...
Condiţiile de formă la încheierea căsătoriei sun acele formalităţi prealabile, concomitente şi
ulterioare încheierii căsătoriei. în scopul asigurării respectării condiţiilor de fond cerute de
lege şi garantării recunoaşterii publice a căsătoriei şi dovedirii ei.
Rezumat
Condiţiile de formă împiedică încheierea unei căsătorii ce încalcă cerinţele legale,

realizează publicitatea care să permită persoanelor interesate să formuleze opoziţii şi asigură
proba căsătoriei prin intermediul actelor de stare civilă.

Precizați conţinutul declaraţiei de căsătorie şi efectele juridice ale acesteia.
17
Unitatea de învăţare 5. Efectele căsătoriei
Cuprins
1.1. Introducere
Unitatea de învățare prezintă efectele pe care le presupune încheierea căsătoriei

- identificarea efectelor căsătoriei
- delimitarea dintre efectele persoanale și cele patrimoniale ale căsătoriei

1. Efectele căsătoriei cu privire la raporturile personale dintre soţi
1.1. Numele soţilor- art. 282 CC
►4 posibilităţi
●schimbarea numelui pe cale administrativă- O.G. nr. 41/2003
1.2. Obligaţia de respect şi sprijin moral- art. 309 CC
1.3. Obligaţia de fidelitate -art. 309 CC
1.4. Obligaţia de coabitare -art. 309 CC
● pentru motive temeinice (terminarea studiilor, exercitarea profesiei, pregătirea de specialitate,

tratament pentru o afecţiune) pot locui separat ~art. 496 alin. 2 CC
● refuzul nejustificat de a locui împreună, alungarea din locuinţa comună, părăsirea domiciliului
conjugal= motive de divorţ
● separarea în fapt timp de 2 ani
1.5. Obligaţia de a lua decizii în comun în ceea ce priveşte căsătoria-art. 308 CC
18
1.6. Independenţa soţilor- art. 310 CC. Neînţelegerile dintre soţi cu privire la raporturile personale
sunt soluţionate de instanţa de tutelă- de regulă, constituie motive de divorţ
2. Efe1. Efectele căsătoriei cu privire la raporturile personale dintre soţi
1.1. Numele soţilor- art. 282 CC
►4 posibilităţi
●schimbarea numelui pe cale administrativă- O.G. nr. 41/2003
1.2. Obligaţia de respect şi sprijin moral- art. 309 CC
1.3. Obligaţia de fidelitate -art. 309 CC
1.4. Obligaţia de coabitare -art. 309 CC
● pentru motive temeinice (terminarea studiilor, exercitarea profesiei, pregătirea de specialitate,

tratament pentru o afecţiune) pot locui separat ~art. 496 alin. 2 CC
● refuzul nejustificat de a locui împreună, alungarea din locuinţa comună, părăsirea domiciliului
conjugal= motive de divorţ
● separarea în fapt timp de 2 ani
1.5.Obligaţia de a lua decizii în comun în ceea ce priveşte căsătoria-art. 308 CC
1.6. Independenţa soţilor- art. 310 CC. Neînţelegerile dintre soţi cu privire la raporturile personale
sunt soluţionate de instanţa de tutelă- de regulă, constituie motive de divorţ
2. Efectele căsătoriei cu privire la raporturile patrimoniale dintre soţi
2.1. Regimul primar imperativ: se impune indiferent de regimul matrimonial ales
Caractere juridice
●imperativ- norme obligatorii de la care soţii nu pot deroga
●aplicaţie generală
● fundamental
Conţinut
2.2.1. Reprezentarea între soţi
Mandatul convenţional
19
●un soţ poate să îi dea mandat celuilat soţ să îl reprezinte pentru exercitarea drepturilor pe care le are
potrivit regimului matrimonial
● se aplică regulile de la mandat
→ acte de conservare şi administrare; acte de dispoziţie- împuternicire expresă
→ bunuri comune ale soţilor sau bunuri proprii ale soţului mandant
→ se prezumă a fi gratuit, chiar dacă este dat pentru acte de exercitare a unei activităţi profesionale
→ poate fi încheiat în scis, prin înscris autentic sau sub semnătură privată- se aplică principiul
simetriei de formă
→ valabil timp de 3 ani
→ poate fi revocat oricând de către soţul mandant
→ prezumţie relativă- soţul neparticipant la încheierea unui act juridic poate face dovada că s-a opus
la încheierea lui= anularea actului juridic, dacă terţul contractant a fost de rea-credinţă (a cunoscut
existenţa opunerii sau inexistenţa consimţământului soţului necontractant)
Mandatul judiciar
● în situaţiile în care un soţ se află în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa (boală gravă, dispariţie,
punere sub interdicţie)
● nu s-a instituit tutela sau curatela
● pentru actele juridice care nu se pot încheia decât cu consimţământul ambilor soţi- art. 322, 345, 346
CC
● instanţa de tutelă va stabili condiţiile, limitele şi valabilitatea mandatului judiciar
● încetează la expirarea termenului, instituirea tutelei, curatelei sau soţul reprezentat îşi poate exprima
voinţa
● sancţiunea = nulitatea relativă
Excepţia-art. 316 CC
● în situaţia în care interesele familei sunt puse în pericol grav prin încheierea unor acte juridice de
către unul dintre soţi, celălalt soţ poate cere instanţei de tutelă ca dreptul de a dispune de anumite
bunuri să poată fi exercitat numai cu consimţământul său expres
20
● condiţii:
→ soţul pârât să fi încheiat unul sau mai multe acte juridice care, potrivit regimului matrimonial, nu
necesită consimţământul ambilor soţi
→ actele juridice încheiate să pună în pericol interesele familiei
→ pericolul să fie de o anumită gravitate
● instanţei de tutelă va dispune măsura pentru o perioadă determinată, care poate fi prelungită, fără a
depăşi, în total, 2 ani
● hotărârea judecătorească e supusă formelor de publicitate mobiliară sau imobiliară
● actele încheiate cu nerespectarea hotărârii judecătoreşti- lovite de nulitate relativă
● dreptul la acţiune se prescrie în termen de 1 an- de la data la care soţul vătămat a luat cunoştinţă de
existenţa actului
2.2.2. Independenţa patrimonială a soţilor=libertate contractuală între soţi şi între soţi şi terţi
Operaţiunile bancare- art. 317 alin. (2) şi (3)
● instituie prezumţia bancară= fiecare soţ poate să facă singur, fără consimţământul celuilalt, depozite
bancare, precum şi orice alte operaţiuni în legătură cu acestea
● fiecare soţ e liber să deschidă orice cont bancar, singur sau împreună cu soţul, şi să efectueze toate
operaţiunile, fără consimţământul celuilalt soţ
● vizează relaţia cu banca
● soţul titularului contului poate face dovada că sumele de bani îi aparţin şi poate cere recuperarea lor
prin acţiune în justiţie
Dreptul la informare-art. 318
● regula= soţii îşi comunică situaţia patrimonială
● constituie o limitare a independenţei patrimoniale
● prezumţia relativă- susţinerile soţului reclamant sunt adevărate în cazul în care celălalt soţ refuză să
le solicite, iar aceste informaţii nu pot fi obţinute altfel
Veniturile din profesie- art. 327= salariul + sporuri, indemnizaţii, prime + venituri din activităţi
independente + dreturi de asigurări sociale (ajutor de şomaj, pensie)
21
● regimul comunităţii convenţionale- în funcţie de voinţa soţilor
● un soţ poate exercita orice profesie, o poate schimba, poate renunţa oricând, fără consimţământul
celuilalt
● dreptul de dispoziţie asupra veniturilor încasate este limitat de contribuţia la cheltuielile căsătoriei
Dreptul la compensaţie- art. 328
● soţul care a participat efectiv la activitatea profesională a celuilalt soţ are dreptul la o compensaţie,
dacă a fost depăşită limita sprijinului material reciproc şi a obligaţiei de a contribui la cheltuielile
căsniciei, în măsura îmbogăţirii soţului căruia i-a profitat
→ unul din soţi a contribuit efectiv la activitatea profesioanlă a celuilalt soţ
→ contribuţia a depăşit limitele obligaţiei de sprijin moral reciproc şi ale obligaţiei de a contribui la
cheltuielile căsniciei
→ nu există un raport juridic în baza căruia a prestat contribuţia şi care presupune obţinerea unei
contraprestaţii
2.2.3. Locuinţa familiei- art. 321-324
Locuinţa familiei reprezintă locuinţa comună a soţilor sau, în lipsă, locuinţa soţului la care se află
copii.
→ un element material- locuirea efectivă a familiei în spaţiul respectiv
→ un element intenţional- atribuirea destinaţiei de locuinţă
→ un imobil deţinut de unul dintre soţi sau de ambii cu orice titlu (proprietate comună, devălmaşă, pe
cote-părţi, contract de închiriere, comodat sau simplu tolerat)
● fiecare soţ are un drept locativ propriu, independent de dreptul de proprietate asupra imobilului
→ oricare dintre soţi, chiar dacă nu este proprietar, poate cere notarea în cartea funciară a unui imobil
ca locuinţă a familiei
→ în lipsa notării în cartea funciară se prezumă că nu există o locuinţă a familiei şi fiecare soţ poate
dispune de imobilele pe care le deţine în funcţie de regimul matrimonial
→ dacă soţii nu au copii şi locuiesc separat, se înţeleg ca un anumit imobil să aibă destinaţia de
locuinţă a familiei
→ în cazul separaţiei în fapt, locuinţa rămâne cea stabilită prin înţelegerea soţilor
22
● consimţământul expres al ambilor soţi pentu actele de dispoziţie şi actele care afectează folosinţa
→ consimţământul soţului neproprietar= autorizarea actului de dispoziţie
→ dispoziţia materială (demolarea) şi juridică care au ca efect pierderea sau limitarea folosinţei
locuinţei comune
- vânzarea nudei proprietăţi şi partajul sunt valabil încheiate de un singur soţ
- testamentul soţului proprietar exclusiv este valabil- soţul supravieţuitor păstrează un drept de abitaţie
până la partaj, dar nu mai devreme de 1 an de la data deschiderii succesiunii şi dacă nu se recăsătoreşte
→ actele de administrare încheiate de un singur soţ sunt valabile dacă nu afectează folosinţa
→ actele de folosinţă- soţul neproprietar nu ar dreptul asupra fructelor pe care bunul le produce
→actele de conservare
→ în acţiunea în evacuare sau posesorie soţii sunt împreună reclamanţi /pârâţi
● bunurile care mobilează sau decorează locuinţa nu pot fi deplasate fără consimţământul scris al
celuilalt soţ (autorizare)
→ în cazul refuzului nejustificat, instanţa de tutelă va autoriza actul
● sancţiuni
→ locuinţa e notată în cartea funciară - nulitate relativă a actelor de dispoziţie încheiate fără
consimţământul scris al celuilalt soţ
→ locuinţa nu e notată în cartea funciară, dar terţii cunoşteau calitatea de locuinţă a familiei - nulitate
relativă a actelor de dispoziţie încheiate fără consimţământul scris al celuilalt soţ
→ locuinţa nu e notată în cartea funciară- daune-interese
→ nulitate relativă şi în cazul deplasării bunurilor fără consimţământul soţului
● acţiunea în anulare
→ se prescrie in termen de 1 an de la data la care a luat cunoştinţă de actul juridic, dar nu mai târziu de
1 an de la data încetării regimului matrimonial
→ dacă soţul reclamant decedează înainte de expirarea termenelor de prescripţie, moştenitorii

(descendenţii) pot introduce acţiunea
●locuinţa închiriată- art. 323
23
→ fiecare soţ are un drept locativ propriu, chiar dacă numai un soţ e titularul contractului de închiriere
sau contractul a fost încheiat înainte de căsătorie
→ notarea în cartea funciară se face cu acordul locatorului
→ un soţ nu poate face fără acordul celuilalt soţ acte de reziliere, cesiune, subînchiriere etc.
→ un soţ nu poate deplasa fără acordul celuilalt soţ bunuri din locuinţa închiriată
→ în caz de refuz nejustificat, instanţa de tutelă poate autoriza actele
→ sancţiunea- nulitatea relativă
→ în caz de deces al unuia dintre soţi, soţul supravieţuitor poate continua exercitarea dreptului locativ
dacă nu renunţă expres la acesta în 30 de zile de la data decesului
→ la divorţ
~ partaj de folosinţă, dacă partajarea folosinţei e comodă şi soţii mai pot convieţui
~ atribuirea unuia dintre soţi în funcţie de: interesul superior al copiilor minori, culpa în desfacerea
căsătoriei, posibilităţile locative proprii ale foştilor soţi, cu plata unei indemizaţii
2.2.4. Cheltuielile căsătoriei- art. 325
● obligaţia de sprijin material reciproc
● obligaţia de a contribui la cheltuielile căsătoriei (alimente, medicamente, întreţinerea bunurilor

comune, a locuinţei, vacanţe, întreţinerea copiilor, etc.)
→ se realizează prin traiul zilnic al familiei
→variază în funcţie de nivelul de trai al soţilor, posibilităţile lor materiale, nevoile cuplului
→nu sunt incluse cheltuielile voluptorii făcute de un singur soţ, repararea prejudiciilor cauzate din
culpa exclusivă a unuia dintre soţi
● se execută în natură, când soţii locuiesc împreună şi prin echivalent, când soţii trăiesc separat
● modul de contribuţie al soţilor se stabileşte prin convenţia matrimonială sau prin orice altă convenţie
● sumă fixă, globală sau periodică, procent din venituri sau cheltuielile căsătoriei
● contribuie în raport cu mijloacele fiecăruia în lipsă de stipulaţie expresă
24
● în caz de neînţelegere cu privire la executarea obligaţiilor sau unul dintre soţi nu participă la
cheltuielile căsătoriei, indiferent de motiv, instanţa de tutelă va stabili partea ce revine fiecăruia şi
modul de executare
● convenţia prin care doar unul dintre soţi este obligat să suporte cheltuielile căsătoriei nu produce
efecte juridice
● munca în gospodărie a soţilor şi pentru creşterea copiilor este considerată contribuţie la cheltuielile
căsătoriei- în regimurile comunitare/ creanţă- în regimul separaţiei de bunuri
Arătați ce sancțiuni intervin în cazul nerespectării îndatoririlor personale care se nasc din
încheierea căsătoriei.
Să ne reamintim...
Regimul primar imperativ nu reprezintă un regim matrimonial în sine, ci un set de reguli
obligatorii, de la care soții nu se pot abate indiferent de regimul matrimonial ales.
Rezumat
Relaţiile personale dintre soţi constituie nucleul căsătoriei. Întrucât ele sunt fundamentate
pe considerente de natură morală, legiuitorul a creat un cadru legal minim, lăsând soţilor o
libertate de apreciere şi stabilire a raporturilor personale. Efectele patrimoniale sunt
guvernate de regulile pe care soții le aleg prin convenția matrimonială, sau, în lipsă, de
regulile comunității legale.

Identificați principalele caracteristici ale regimului primar imperativ.
25
Unitatea de învăţare 6. Regimuri matrimoniale
Cuprins
1.1. Introducere
Unitatea de învățare prezintă regimurile matrimoniale.

- identificarea regimurilor matrimoniale
- delimitarea dintre regimurile matrimoniale
- alegerea regimului matrimonial

1. Alegerea regimului matrimonial. Convenţia matrimonială
Convenţia matrimonială reprezintă acordul de voinţă al viitorilor soţi sau al soţilor, exprimat în
mod liber şi solemn, prin care aleg regimul matrimonial al comunităţii convenţionale sau al
separaţiei de bunuri.
Condiţii de validitate
◊Condiţii de fond
● consimţământul valabil exprimat de către viitorii soţi sau soţi
● capacitatea de exerciţiu deplină
- minorul care a împlinit vârsta matrimonială poate încheia sau modifica o convenţie matrimonială cu
încuviinţarea ocrotitorului legal şi cu autorizarea instanţei de tutelă
- minorul care a împlinit 16 ani şi a dobândit capacitate de exerciţiu anticipată poate încheia singur
convenţie matrimonială
● obiectul convenţiei- alegerea de către soţi a unuia dintre regimurile matrimoniale
- nu pot fi incluse în convenţie clauze contrare sau incompatibile cu regimul matrimonial ales→
nulitatea absolută a acestor clauze
26
- nu se poate aduce atingere egalităţii dintre soţi, autorităţii părinteşti şi devoluţiunii legale succesorale
● cauza convenţiei- intenţia părţilor de a se căsători şi de a se supune regulilor specifice unui regim
matrimonial
◊Condiţii de formă
- înscris autentificat de notarul public

- soţii îşi exprimă personal consimţământul sau prin mandatar cu procură specială, autentică şi cu
conţinut predeterminat (să facă referire la regimul matrimonial pe care soţul mandant înţelege să îl
aleagă şi la clauzele pe care doreşte să le insereze în convenţie).
◊ Simulaţia convenţiei matrimoniale- art. 331
- soţii pot încheia un act secret prin care să aleagă un alt regim matrimonial sau să modifice regimul
matrimonial existent pentru care sunt îndeplinite condiţiile de publicitate
- actul secret produce efecte numai între soţi, nu şi faţă de terţi de bună-credinţă
◊ Publicitatea convenţiei matrimoniale- art. 334
- se înscrie în Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale

- se face menţiune pe actul de căsătorie- notarul public va expedia, din oficiu, un exemplar al
convenţiei la serviciul de stare civilă unde s-a încheiat căsătoria
- în funcţie de natura bunurilor, se vor nota în cartea funciară, registrul comerţului sau în alte
registre de publicitate
Efecte
- convenţia supusă formelor de publicitate sau despre care terţii au aflat pe alte căi este opozabilă
terţilor cu privire la actele încheiate cu unul dintre soţi
- înainte de încheierea căsătoriei, convenţia matrimonială nu poate fi opusă terţilor
- terţii pot cerceta registrele în care este înscrisă convenţia şi pot solicita eliberarea de extrase
certificate
◊Nulitatea convenţiei matrimoniale
●nulitatea absolută
- lipsa consimţământului
- lipsa capacităţii de exerciţiu
- nerespectarea formei solemne
- inserarea unor clauze prin care se aduce atingere egalităţii dintre soţi, autorităţii părinteşti sau
devoluţiunii succesorale legale
27
- inserarea unor clauze prin care se derogă de la dispoziţiile legale privind regimul matrimonial ales
●nulitatea relativă
- vicii de consimţământ
- încheierea convenţiei de către un minor, fără încuviinţarea părinţilor sau autorizarea instanţei de
tutelă
- acţiunea în anulare poate fi introdusă în termen de 1 an de la încheierea căsătoriei
- acţiunea în anulare poate fi introdusă de reprezentantul legal al minorului sau de minorul care a
împlinit vârsta matrimonială
● Efectele nulităţii- se va aplica regimul comunităţii legale
◙Caducitatea convenţiei matrimoniale
- în cazul în care nu se mai încheie căsătoria

- nulitatea căsătoriei
→rămân valabile actele juridice care nu au legătură cu căsătoria sau cu regimul matrimonial
◙Clauza de preciput- art. 333
-clauză cuprinsă în convenţia matrimonială prin care se stipulează că soţul supravieţuitor preia, fără
plată, înainte de partajul moştenirii, unul sau mai multe bunuri comune, deţinute în devălmăşie sau în
coproprietate
- stipulată reciproc, în beneficiul fiecăruia dintre soţi sau numai în beneficiul unuia dintre ei
Obiectul clauzei de preciput
- unul sau mai multe bunuri aflate în devălmăşie sau coproprietate (mobile, imobile, corporale,
incorporale, determinate cu titlu particular)
Caracteristici
- se aplică numai în regimurile convenţionale

- drept eventual, sub condiţia suspensivă a supravieţuirii
- nu este supusă raportului donaţiilor
- este supusă reducţiunii în condiţiile art. 1096 alin. 1 şi 2→clauza devine ineficace dacă încalcă
drepturile moştenitorilor rezervatari
- bunurile ce fac obiectul clauzei nu sunt indisponibilizate sau insesizabile- nu aduce atingere
drepturilor creditorilor comuni de a urmări aceste bunuri înainte de încetarea comunităţii
28
- creditorii pot urmări bunurile şi după încetarea comunităţii
- creditorii personali ai unui soţ nu pot urmări bunurile care fac obiectul clauzei, întrucât ei trebuie
să urmărească bunurile proprii ale soţului debitor
Efecte
- crearea unui avantaj soţului supravieţuitor faţă de moştenitorii rezervatar

- preluarea bunurilor se face înainte de lichidarea regimului matrimonial şi de partajul succesoral
- bunurile se preiau gratuit
- se aplică numai bunurilor care intră în cotitatea disponibilă a moştenirii
- executarea clauzei se face în natură, sau dacă acest lucru nu mai este posibil, se face prin
echivalent, din valoarea activului net al comunităţii (după ce a fost scăzut pasivul)
Caducitatea clauzei de preciput
- comunitatea de bunuri a soţilor încetează în timpul vieţii soţilor (desfacerea sau desfiinţarea
căsătoriei; soţii aleg regimul separaţiei de bunuri)
- soţul beneficiar a decedat înaintea soţului dispunător
- soţii au decedat în acelaşi timp
- bunurile care au făcut obiectul clauzei au fost vândute la cererea creditorilor comuni
2. Regimul matrimonial al comunităţii legale- art. 339- 359
- se aplică dacă soţii nu au încheiat o convenţie matrimonială prin care să aleagă un alt regim
- în raporturile cu terţii de bună-credinţă, dacă nu au îndeplinit formele de publicitate ale convenţiei
matrimoniale
- dă naştere la proprietatea comună în devălmăşie
- există 2 categorii de bunuri ale soţilor: comune şi proprii
◊Bunurile comune ale soţilor- art. 339- regula
- instituie prezumţia relativă de comunitate a bunurilor soţilor: toate bunurile dobândite de oricare
dintre soţi în timpul comunităţii legale sunt comune, dacă nu se încadrează în categoria bunurilor
proprii
- toate bunurile dobândite prin act juridic cu titlu oneros
- regimul comunităţii legale se naşte de la data încheierii căsătoriei şi încetează dacă soţii, în timpul
căsătoriei, aleg alt regim prin convenţiematrimonială/în caz de divorţ- de la data introducerii
acţiunii de divorţ sau de la data separaţiei în fapt, dacă soţii cer să se constate că a încetat regimul
comunităţii/data morţii stabilită prin hotărâre judecătorească de declarare a morţii
- veniturile din muncă ale soţilor, sumele de bani cuvenite cu titlu de pensie, în temeiul unui drept
de proprietate intelectuală sau orice alte venituri asimilate, indiferent de data dobândirii lor, însă
numai în cazul în care creanţa privind încasarea lor devine scadentă în timpul comunităţii
29
◊Bunurile proprii ale soţilor- art. 340- excepţia
●lit. a: bunurile dobândite prin moştenire legală, legat sau donaţie, cu excepţia cazului în
care dispunătorul a prevăzut, în mod expres, că ele vor fi comune
- se referă numai la bunurile dobândite prin moştenire legală
- legatul (universal, cu titlu universal, cu titlu particular) şi donaţia sunt acte intuitu personae
→ legatul constituie bun propriu dacă testatorul a urmărit să i se asigure înmormântarea şi întreţinerea,
cheltuieli la care a participat şi soţul legatarului
→ donaţia cu sarcini- bun propriu al soţului donatar dacă sarcina a fost executată din bunuri proprii;
din surse comune cu soţul-bun propriu, soţul va avea un drept de creanţă
- darurile de nuntă- bunuri comune dacă sunt daruri obişnuite; dacă au valoare deosebită- bunuri
proprii, afară de cazul în care dsipunătorul a prevăzut că vor fi comun
●lit.b: bunurile de uz personal
- bunul e dobândit de unul dintre soţi în scopul folosirii pentru uz personal, indiferent de
provenieţa sumelor de bani cu care a fost achiziţionat- soţul care a participat la dobândirea lui va
avea un drept de creanţă
- bunul să fie destinat uzului personal şi este folosit efectiv de unul dintre soţi- bunurile de o
valoare mare (obiecte de lux) pot fi bunuri comune, funcţie de situaţia materială a soţilor
●lit. c: bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi, dacă nu sunt elemente ale
unui fond de comerţ care face parte din comunitatea de bunuri
- dacă bunul a fost dobândit cu bani comuni, soţul care a contribuit la dobândirea lui are un drept
de creanţă
- soţii au aceeaşi profesie- bunuri proprii sub forma coproprietăţii pe cote-părţi
- bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi sunt bunuri comune dacă sunt elemente
ale unui fond de comerţ care face parte din comunitatea de bunuri
●lit. d: drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală asupra creaţiilor sale şi asupra

semnelor distinctive pe care le-a înregistrat
- cuprinde drepturile morale şi drepturi patrimoniale de autor
- veniturile obţinute din valorificarea drepturilor patrimoniale sunt bunuri comune
30
●lit. e: bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele ştiinţifice sau
literare, schiţele şi proiectele artistice, proiectele de invenţii şi alte asemenea bunuri
- primele şi premiile primite ca un accesoriu salarial sunt bunuri comune
- constituie suportul material al drepturilor de proprietate intelectuală
●lit. f: indemnizaţia de asigurare şi despăgubirile pentru orice prejudiciu material sau

moral adus unuia dintre soţi
- vizează asigurarea de persoane în beneficiul unui soţ, indiferent de provenienţa sumelor de bani cu
care au fost plătite primele de asigurare- soţul care a contribuit la plata primelor=drept de creanţă
- despăgubirile menite să acopere un prejudiciu moral sau material= bun propriu
- nu se referă la asigurările de bunuri, care sunt bunuri proprii/comune, funcţie de natura bunului
●lit. g: bunurile, sumele de bani sau orice valori care înlocuiesc un bun propriu, precum şi
bunul dobândit în schimbul acestora
- subrogaţia reală cu titlu particular
●lit. h: fructele bunurilor proprii
●bunurile dobândite anterior căsătoriei sau aplicării regimului comunităţii legale pentru
care a fost întocmit inventarul
●art. 341
◊ Datoriile comune ale soţilor - art. 351-354
- constituie excepţia; datoriile proprii-regula

●lit. a: obligaţiile născute în legătură cu conservarea, administrarea sau dobândirea
bunurilor comune- debitor este numai unul dintre soţi; operează prezumţia mandatului tacit; datoria
nu e comună dacă soţul necontractant s-a opus la încheierea actului
● lit. b: obligaţii pe care soţii le-au contractat împreună - indiferent de cauza lor
●lit. c: obligaţii asumate de oricare dintre soţi pentru acoperirea cheltuielilor obişnuite ale
căsătoriei- în funcţie de nevoile şi posibilităţile concrete ale soţilor
●lit. d: repararea prejudiciului cauzat prin însuşirea, de către unul dintre soţi, a bunurilor
aparţinând unui terţ, în măsura în care, prin aceasta, au sporit bunurile comune ale soţilor-
însuşirea trebuie să fie ilicită, săvârşită de unul dintre soţi, în timpul căsătoriei; prejudiciul să fie cert;
31
sumele însuşite au fost utilizate în comun sau pentru întreţinerea sau achiziţionarea de bunuri comune;
legătura de cauzalitate între însuşire şi sporirea bunurilor comune
◊ Regimul juridic al datoriilor soţilor
- creditorii personali urmăresc întâi bunurile proprii ale soţului debitor; dacă nu se acoperă creanţa pot
cere partajul bunurilor comune
- creditorii comuni urmăresc întâi bunurile comune, apoi în subsidiar, bunurile proprii- un soţ va
suporta riscul insolvabilităţii celuilalt soţ înaintea creditorilor
- soţul solvabil care se subrogă în drepturile creditorilor soţului peste cota-parte care i se cuvine la
lichidarea regimului are un drept de retenţie asupra bunurilor proprii ale celuilalt soţ până la acoperirea
integrală a creanţei
- veniturile din muncă ale unui soţ, precum şi cele asimilate acestora, nu pot fi urmărite pentru
datoriile comune, cu excepţia datoriilor comune derivate din obligaţiile asumate de soţi pentru
acoperirea cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei
◊ Lichidarea regimului comunităţii
- regimul comunităţii se lichidează prin partaj (prin hotărîre judecătorească sau act autentic notarial)
- poate înceta fie în timpul căsătoriei, fie la sfârşitul căsătoriei
- comunitatea subzistă până la finalizarea lichidării cu privire la bunurile dobândite şi obligaţiile

asumate pentru care se aplică în continuare regulile de gestiune specificeregimului comunităţii
- când regimul comunităţii încetează prin divorţ, foştii soţi rămân coproprietari în devălmăţie asupra
bunurilor comune, până la stabilirea cotei-părţi ce revine fiecăruia
- în caz de deces, lichidarea va avea loc între soţul supravieţuitor şi moştenitorii soţului decedat,
obligaţiile defunctului împărtindu-se între moştenitori, proporţional cu cotele ce le revin din moştenire
- în practică, stabilirea cotei se face prin acelaşi act sau în acelaşi proces prin care se face şi lichidarea
comunităţii
◊ Partajul bunurilor comune
-soţii preiau bunurile proprii, după care se trece la partajul bunurilor comune
-se determină cota-parte care revine fiecrui soţ, pe baza a 2 criterii: contribuţia la dobândirea bunurilor
comune şi îndeplinirea obligaţiilor; până la proba contrară, se prezumă o cotă egală
32
- se face regularizarea datoriilor
- acţiunea de partaj este imprescriptibilă
- partajul se face în natură, pentru bunurile comod partajabile sau prin atribuirea întregului bun unuia
dintre soţi ori vânzarea (prin buna învoială sau licitaţie publică), dacă bunul este indivizibil
◊ Partajul în timpul comunităţii
- se face prin prin bună-învoială (act autentic notarial) sau, în caz de neînţelegere, pe cale
judecătorească
- presupune împărţirea bunurilor, şi nu lichidarea regimului
3. Regimul separaţiei de bunuri- art. 360-365

◊ Izvoare:
- convenţia părţilor: prin convenţie matrimonială soţii aleg acest regim

- judiciară: când unul dintre soţi încheie acte care pun în pericol înteresele patrimoniale ale
familiei
◊ Regimul juridic al bunurilor soţilor
- acest regim asigură o independenţă patrimonială soţilor

- fiecare soţ administrază, foloseşte şi dispune liber de bunurile proprii
- bunurile dobândite sunt proprii, indiferent d edata dobândirii sau modul de dobândire
Masa de achiziţii netă- masa de bunuri dobândită de fiecare dintre soţi în timpul
regimului matrimonial din care se deduce pasivul (cheltuilelile căsniciei, etc).
Creanţa de participare- cotă din diferenţa valorică dintre cele două mase de achiziţii
nete şi care este datorată de către soţul a cărui masă de achiziţii nete este mai mare; poate fi
plătită în bani sau natură. Cota de participare poate fi stabilită prin convenţia matrimonială; în
lipsă, creanţa de participare va fi de jumătate din diferenţa valorică dintre cele două mase de
achiziţii nete. Dovada bunurilor mobile proprii se face prin inventar întocmit de notarul public,
iar inventarul se anexează la convenţia matrimonială. În lipsa inventarului, soţul posesor se
prezumă a fi proprietar. Soţii pot dobândi şi bunurile proprietate comună pe cote-părţi.
◊ Folosinţa bunurilor celuilat soţ
- soţul care se foloseşte de bunurile celuilat soţ, fără împotrivirea acestuia, are obligaţiile unui
uzufructuar
◊ Obligaţiile soţilor
33
- regula generală: obligaţiile contractate de soţi sunt proprii
- excepţii: 1. un soţ, singur, îşi asumă o obligaşie pentru acoperirea cheltuielilor obişnuite ale
căsătoriei sau pentru creşterea şi educarea copiilor- soţii rsăpund solidar- soţul necontractant
poate face dovada că obligaţia contractată a fost excesivă sau inutilă, caz în care solidaritatea
este îndepărtată
1. convenţia soţilor prin care decid ca anumite obligaţii, indiferent de scopul contractării lor, să
fie solidare- trebuie expres prevăzută în actele încheiate cu terţii
2. soţii sunt asociaţi în societate comercială în nume colectiv, în comandită simplă sau în
comandită pe acţiuni
◊ Dreptul de retenţie: la încetarea regimului (încetarea sau desfacerea căsătoriei, modificarea
regimului matrimonial), fiecare dintre soţi are un drept de retenţie asupra bunurilor celuilalt soţ până la
acoperirea integrală a oricărei datorii pe care .o au unul faţă de celălalt
4. Regimul comunităţii convenţionale- art. 366-368

- constituie, de fapt, regimul comunităţii legale, de la care soţii pot deroga prin convenţie
matrimonială cu privire la: compunerea maselor de bunuri comune, limitele în care se exercită
actele referitoare la bunurile soţilor, lichidarea regimului
5. Modificarea regimurilor matrimoniale se face pe cale convenţională sau judiciară

5.1. Modificarea convenţională- art. 369
- înainte de încheierea căsătoriei, soţii pot modifica convenţia matrimonială oricând
- după încheierea căsătoriei, regimul matrimonial poate fi modoficat dacă sunt îndeplinite următoarele
condiţii: a trecut 1 an de la încheierea căsătoriei şi să fie respectate condiţiile de fond, de formă şi de
publicitate pentru convenţia matrimonială
- minorul care a dobândit prin căsătorie capacitate de exerciţiu deplină poate încheie singur o nouă
convenţie matrimonială prin care să modifice regimul matrimonial
- între soţi, modificarea regimului matrimonial operează din ziua încheierii convenţiei
- faţă de terţi, modificarea regimului matrimonial operează din momentul în care au fost îndeplinite
formalităţile de publicitate
- creditorii (comuni sau personali) ai soţilor pot introduce acţiune revocatorie dacă lichidarea sau
modificarea regimului matrimonial i-a prejudiciat- art. 1562 CC→creditorul trebuie să dovedească un
prejudiciu şi debitorul a urmărit să îl fraudeze prin încheirea convenţiei (şi-a mărit sau şi-a creat o stare
de insolvabilitate)
- acţiunea este prescriptibilă în termen de 1 an de la data la care au fost îndeplinite formele de
publicitate sau de la data la care au luat cunoţtinţă mai înainte de existenţa convenţiei pe altă cale
34
- admiterea acţiunii revocatorii conduce la inopozabilitatea convenţiei faţă de creditorul care a
introdus acţiunea cât şi faţă de creditorii care, putând să introducă acţiunea, au intervenit în cauză
5.2. Modificarea judiciară- art. 370-372
Separaţia judiciară de bunuri intervine în următoarele condiţii:
- regimul matrimonial al soţilor este cel al comunităţii legale sau convenţionale
- unul dintre soţi încheie acte care pun în pericol interesele patrimoniale ale familiei (rămâne la
aprecierea instanţei)
- soţul nevinovat formulează o cerere prin care solicită instanţei să pronunţe separaţia de bunuri
Efecte
-între soţi:
● încetează regimul matrimonial anterior
● va opera regimul separaţiei de bunuri
- instanţa va proceda la lichidarea regimului matrimonial comunitar anterior, după care va trece la
partajarea bunurilor
- regimul separaţiei va produce efecte de la data formulării cererii; prin excepţie- soţii pot solicita ca
efectele să se producă de la data despărţării în fapt
- soţii vor întocmi inventarul bunurilor mobile proprii
- hotărârea instanţei este definitivă, însă soţii pot încheia o nouă convenţie matrimonială prin care să
revină la unul dintre regimurile comunitare
- faţă de terţi: creditorii nu pot cere separarea de bunuri
- pot introduce acţiunea revocatorie
Realizați o convenție matrimonială, în care să inserați o clauză de preciput.
35
Să ne reamintim...
Regimul matrimonial desemnează ansamblul de norme juridice care reglementează
raporturile patrimoniale dintre soţi şi terţi (rude în linie dreaptă sau colaterală, afini,
creditori.
Rezumat
Regimul comunităţii se aplică în temeiul legii soţilor care nu au optat pentru alt regim
matrimonial prin convenţie matrimonială. Dintre toate regimurile matrimoniale posibile,
regimul comunităţii legale corespunde cel mai mult ideii de familie, fiind o consecinţă
firească a relaţiilor personale izvorâte din căsătorie. Soţii pot alege prin convenţia
matrimonială regimul separaţiei de bunuri sau al comunității convenționale. Instanţa de
judecată poate dispune, la cererea unuia dintre soţi, separaţia de bunuri, atunci când celălalt
soţ încheie acte care pun în pericol interesele patrimoniale ale familiei.

Realizați o comparație între regimurile matrimoniale, identificand avantajele și
dezavantajele fiecăruia.
36
Unitatea de învăţare 7. Desfacerea, desființarea și încetarea căsătoriei
Cuprins
1.1. Introducere
Unitatea de învățare prezintă: desfacerea, desființarea șă încetarea căsătoriei

- delimitarea dintre desfacerea, desființarea și încetarea căsătoriei
- cunoaşterea principalelor aspect legate de desfacerea căsătoriei
- identificarea efectelor în cazul desfacerii, desființarii și încetării căsătoriei

1. Desființarea căsătoriei intervine atunci când la încheierea căsătoriei nu au fost respectate
condițiile de fond sau de formă impuse de lege
Nulitatea absolută a căsătoriei (art. 293-296 CCiv) este antrenată în următoarele
cazuri:
-lipsa materială a consimţământului
-lipsa vârstei matrimoniale cerută de lege
-bigamia
- rudenia în grad prohibit de lege
-alienaţia sau debilitatea mintală
-nediferenţierea sexuală
-lipsa de solemnitate şi publicitate
-necompetenţa materială a ofiţerului de stare civilă
-căsătoria fictivă
Consecințe:
- dreptul la acţiune este impresciptibil
- acţiunea poate fi introdusă de orice persoană care justifică un interes
-în mod excepţional, se poate acoperi: în cazul lipsei vârstei matrimoniale: până la
rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, soţul/soţii au împlinit vârsta legală sau
soţia a rămas însărcinată sau a dat naştere unui copil; pentru căsătoria fictive: prin
convieţuirea soţilor/ soţia a rămas însărcinată sau a dat naştere unui copil sau prin
37
împlinirea a 2 ani de la încheierea căsătoriei
§2. Nulitatea relativă a căsătoriei (art. 297-303 CCiv) intervine în următoarele cazuri:
-lipsa încuviinţărilor sau autorizărilor cerute de lege-art. 297
-viciile de consimţământ-art. 298
-lipsa discernământului-art. 299
-tutela-art. 300
Consecințe:
- dreptul la acţiune are caracter personal; în cazul decesului soţului reclamant, acţiunea
poate fi continuată de oricare dintre moştenitori
- termenul de prescripţie de 6 luni
- nulitatea se acoperă
Efectele nulităţii căsătoriei
Ca regulă generală, nulitatea absolută şi nulitatea relativă a căsătoriei conduc la
desfiinţarea, cu efect retroactiv, a drepturilor şi obligaţiilor personale şi patrimoniale
dintre soţi, ca şi când căsătoria nu ar fi existat.
● Cu privire la relaţiile personale dintre soţi, se consideră că nu a existat niciodată
calitatea de soţ, cu următoarele consecinţe:
– soţul minor care a dobândit prin căsătorie capacitate de exerciţiu deplină o va
pierde, cu excepţia cazului când a fost de bună-credinţă [art. 39 alin. (2) C. civ.];
– soţii revin la numele avut anterior căsătoriei;
– obligaţia de sprijin moral, de fidelitate, de coabitare se consideră că nu au existat
niciodată;
– nu va opera suspendarea cursului prescripţiei extinctive şi nici a dreptului de a cere
executarea silită;
– nu va exista bigamie dacă unul dintre soţi a încheiat o nouă căsătorie până la
rămânerea definitivă a hotărârii.
● Cu privire la relaţiile patrimoniale dintre soţi:
– regulile regimului matrimonial ales de soţi nu se vor mai aplica, astfel că bunurile
dobândite de soţi în timpul căsătoriei desfiinţate vor fi considerate bunuri proprii sau în
coproprietate pe cote-părţi;
– obligaţia de întreţinere între soţi nu va opera, aşadar, soţii vor putea cere restituirea
întreţinerii prestate;
– soţul supravieţuitor nu are drept la moştenire, chiar dacă decesul a intervenit înainte
de desfiinţarea căsătoriei;
– donaţia făcută soţului de rea-credinţă este lovită de nulitate relativă.
38
Excepţii
Ca excepţii de la principiul retroactivităţii efectelor nulităţii, distingem două situaţii:

căsătoria putativă şi situaţia a copiilor născuţi din căsătoria nulă sau anulabilă.
a) Căsătoria putativă este aceea căreia legea îi păstrează efectele unei căsătorii valabile,
chiar dacă ea este nulă sau anulabilă, până la rămânerea definitivă a hotărârii
judecătoreşti, pentru soţul sau soţii de bună-credinţă la încheierea ei.
2. Desfacerea căsătoriei
2.1. Divorţul prin acordul soţilor
Potrivit art. 373 lit. a) C. civ., soţii pot divorţa de comun acord. Indiferent de
procedura la care soţii recurg pentru desfacerea căsătoriei: administrativă, notarială sau
judiciară, pentru admisibilitatea divorţului prin acordul soţilor trebuie îndeplinite urmă-
toarele condiţii:
a) fiecare soţ trebuie să exprime un consimţământ valabil, liber şi neviciat.
b) capacitatea de exerciţiu deplină a ambilor soţi
c) acordul soţilor cu privire la cererile accesorii obligatorii (numele de familie pe
care fiecare dintre soţi îl va purta după desfacerea căsătoriei sau, dacă au copii minori,
acordul cu privire la exercitarea în comun a autorităţii părinteşti, stabilirea locuinţei mino-
rilor, modalităţile de păstrare a legăturilor personale a părintelui separat cu fiecare dintre
copii, contribuţia comună la cheltuielile ocazionate de creşterea, educarea şi pregătirea
profesională a copiilor).
2.2. Divorţul pentru motive temeinice
Potrivit art. 373 lit. b) C. civ., desfacerea căsătoriei pentru motive temeinice intervine
atunci când sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a) existenţa unor motive temeinice. Legiuitorul nu defineşte noţiunea de „motive
temeinice”
b) motivele invocate să vatăme grav raporturile dintre soţi
c) datorită vătămării relaţiilor dintre soţi, continuarea căsătoriei este imposibilă.
2.3. Divorţul pentru separarea în fapt
Pentru a se pronunţa acest divorţ prevăzut de art. 373 lit. c) C. civ., trebuie îndeplinite
cumulativ următoarele condiţii:
a) soţii să fi fost separaţi în fapt, în sensul că nu mai locuiesc împreună. Simpla
separare materială nu produce efecte, ea trebuie dublată şi de elementul intenţional, şi
39
anume voinţa soţilor de a renunţa la viaţa în comun;
b) separarea în fapt a soţilor să fie de minim 2 ani anterior formulării cererii de
divorţ. În cazul în care soţii se împacă şi ulterior se separă, va începe să curgă un nou
termen de 2 ani;
c) soţul care solicită divorţul să îşi asume responsabilitatea pentru eşecul
căsătoriei. Soţul reclamat este prezumat a fi în culpă. Prin excepţie, potrivit art. 379
alin.(2) C. civ., dacă pârâtul este de acord cu divorţul, instanţa va pronunţa divorţul fără
să mai facă menţiune cu privire la culpă.
2.4. Divorţul din cauza stării de sănătate a unuia dintre soţi
Din analiza prevederilor art. 373 lit. d) C. civ., care reglementează posibilitatea
desfacerii căsătoriei la cererea aceluia dintre soţi a cărui stare de sănătate face imposibilă
continuarea căsătoriei, reiese că, pentru a fi admisă cererea de divorţ, trebuie îndeplinite
următoarele condiţii:
a) soţul care cere desfacerea căsătoriei are o stare de sănătate precară, suferind de o
afecţiune fizică sau psihică;
b) boala să fie de o anumită gravitate, astfel încât să facă imposibilă continuarea
căsătoriei.
2.5. Efectele desfacerii căsătoriei

1. Efecte cu privire la relaţiile personale dintre soţi
încetează obligaţia de coabitare, de sprijin moral reciproc şi de fidelitate
soţii revin la numele avut înainte de încheierea căsătoriei, dacă prin căsătorie şi-au
schimbaz numele
minorul care prin căsătorie a dobândit capacitate deplină de exerciţiu, o păstrează
2. Efecte cu privire la relaţiile patrimoniale dintre soţi
încetează regimul matrimoniala ales de soţi şi are loc lichidarea acestuia
obligaţia legală de întreţinere dintre soţi încetează şi e înlocuită cu obligaţia de
întreţinere între foştii soţi
cu privire la locuinţa familiei, atribuirea beneficiului contractului de închirie se face
potrivit art. 324 CC
dreptul la moştenire a soţului supravieţuitor se pierde
soţul nevinovat, care suferă un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei, poate pretinde
soţului vinovat să îl despăgubească
dacă divorţul se pronunţă din culpa exclusivă a soţului pârât, soţul reclamant poate
beneficia de o prestaşie compensatorie, care se acordă numai în cazul în care căsătoria a
40
durat cel puţin 20 de ani. Prestaţia compensatorie nu se poate cumula cu obligaţia de
întreţinere între foştii soţi. Prestaţia are rolul de a compensa dezechilibrul semnificativ pe
care divorţul îl determină în condiţiile de viaţă ale soţului solicitant.
3. Efecte cu privire la relaţiile personale dintre părinţi şi copii
instanţa de tutelă va hotărâ odată cu pronunţarea divorţului cu privire la raporturile
dintre părinţi şi copiii lor minori. Ca regulă generală, autoritatea părintească revine în
comun ambilor părinţi. Instanţa va ţine seama de interesele copiilor, concluziile
raportului de anchetă psihosocială şi de înţelegerea părinţilor, pe care îi ascultă. Dacă
există motive temeinice, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată
numai de către unul dintre părinţi. Celălalt părinte va veghea asupra modului de creştere
şi educare a copilului şi va păstra dreptul de a consimţi la adopţie. În lipsa acordului
părinţilor, instanţa va stabili şi locuinţa copilului după divorţ, care, de regulă, este la
părinţi.
4. Efecte cu privire la relaţiile patrimoniale dintre părinţi şi copii
contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire
profesională
exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinteşti cu privire la bunurile copilului - revine
ambilor părinţi. Dacă minorul a fost încredinţat altei persoane sau instituţiei de ocrotire,
instanţa va decide care părinte va exercita acest drept sau va avea această îndatorire.
alocaţia de stat pentru copii –titularul este copilul şi se plăteşte părintelui la care s-a
stabilit locuinţa.
Redactati o acțiune de divorț prin acordul soților.
Să ne reamintim...
Divorţul reprezintă modalitatea legală de desfiinţare a căsătoriei pentru viitor, dispusă de
instanţa de judecată, de ofiţerul de stare civilă sau de notarul public, după caz, ca urmare a
acordului soţilor sau pentru motive imputabile cel puţin unuia dintre ei.
Rezumat
Dacă soţii sunt de acord cu divorţul şi nu au copii minori născuţi din căsătorie, din afara
căsătoriei sau adoptaţi, pot divorţa pe cale administrativă. Soţii trebuie să se înţeleagă cu
41
privire la desfacerea căsătoriei şi cu privire la numele pe care urmează să îl poarte după
acest moment. Divorţul prin acordul soţilor este de competenţa notarului public dacă soții
sunt de acord cu desfacerea căsătoriei, indiferent dacaă au sau nu copii minori rezultați din
căsătorie. Instanța judecătorească poate dispune desfacrea căsătoriei dacă soții sunt de acord
cu divorțul sau dacă există motive temeinice pentru desfacerea căsătoriei.

Arătați care este rolul culpei în procesul de divorț.
42
Unitatea de învăţare 8. Filiația față de mamă
Cuprins
1.1. Introducere
Unitatea de învățare prezintă modalitățile de stabilire și contestare a maternității

- însuşirea noţiunilor de bază privind stabilirea filiaţiei faţă de mamă
- cunoaşterea modalităţilor în care se poate stabili filiaţia faţă de mamă
- înţelegerea efectelor pe care le produce stabilirea filiaţiei faţă de mamă
- cunoaşterea posibilităţilor de a contesta filiaţia faţă de mamă

1. Stabilirea filiației față de mamă prin faptul nașterii
→ Regula: filiaţia faţă de mamă rezultă din faptul naşterii
● Declararea naşterii se face în termen de 15 zile pentru copilul născut viu şi în termen de 3 zile
pentru copilul născut mort.
● Întocmirea actului de naştere se face pe baza:
– declaraţiei verbale a oricăruia dintre părinţi, iar dacă, din diferite motive, aceştia nu o pot face,
obligaţia declarării revine medicului, persoanelor care au fost de faţă la naştere, personalului desemnat
din unitatea sanitară în care a avut loc naşterea sau oricărei persoane care a luat cunoştinţă despre
naşterea copilului;
– actului de identitate al mamei şi al declarantului;
– certificatului medical constatator al naşterii;
– după caz, a certificatului de căsătorie al părinţilor.
2. Stabilirea filiației față de mamă prin recunoaștere
Situații în care intervine recunoaşterea:
43
– naşterea nu a fost înregistrată în registrul de stare civilă;
Recunoaşterea copilului deja recunoscut de o altă femeie nu este posibilă decât după contestarea
primei recunoaşteri.
– copilul a fost trecut în registrul de stare civilă ca fiind născut din părinţi necunoscuţi.
Este cazul copilului găsit, abandonat de mamă în maternitate şi identitatea mamei nu poate fi
stabilită. În eventualitatea adoptării copilului găsit sau abandonat, este valabilă recunoaşterea făcută
ulterior de mama naturală, chiar şi în ipoteza puţin probabilă că aceasta este chiar adoptatoarea,
întrucât recunoaşterea de filiaţie produce efecte retroactiv.
Copiii care pot fi recunoscuți:
- copilul minor;
- copilul major;
- copilul decedat, cu condiția să fi lăsat descendenți firești;
- copilul conceput, dacă la momentul naşterii se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 415
alin. (1) C. civ.
3. Stabilirea filiației față de mamă prin hotărâre judecătorească
→ Cazuri:
● dacă, din orice motiv, dovada filiaţiei faţă de mamă nu se poate face prin certificatul constatator
al naşterii.
- acţiunea în stabilirea maternităţii poate fi introdusă numai dacă există o imposibilitate absolută de
a dovedi maternitatea prin certificatul de naştere, întrucât naşterea nu a fost înregistrată;
- acţiunea este inadmisibilă atunci când actul de naştere poate fi reconstituit sau întocmit ulterior.
● dacă se contestă realitatea celor cuprinse în certificatul constatator al naşterii, adică există
neconcordanţă între starea de drept, care rezultă din actul de naştere, şi starea de fapt (posesia de stat).
→ Acţiunea în stabilirea filiaţiei faţă de mamă

- are caracter personal, putând fi introdusă numai de către copil. Copilul cu capacitate de exerciţiu
deplină sau restrânsă poate să introducă singur acţiunea, în timp ce pentru copilul fără capacitate de
exerciţiu acţiunea este pusă în mişcare în numele lui de către reprezentantul legal. Moştenitorii
44
copilului pot porni sau, după caz, pot continua acţiunea. De asemenea, procurorul poate introduce
acţiunea;
- se porneşte împotriva pretinsei mame şi a moştenitorilor acesteia;
- dreptul la acţiune este imprescriptibil în timpul vieţii copilului. Dacă copilul a decedat înainte de a
introduce acţiunea, pentru moştenitorii lui curge un termen de un an de la data decesului pentru
introducerea acţiunii;
- admiterea acţiunii are ca efect principal stabilirea filiaţiei faţă de mamă a copilului, cu efect
retroactiv, de la data naşterii sau de la momentul concepţiei (dacă este vorba numai de drepturi);
- dacă mama este căsătorită, datorită faptului că hotărârea judecătorească are efect declarativ, va opera
prezumţia de paternitate faţă de soţul mamei, cu condiţia ca momentul concepţiei sau al naşterii să fie
situat în timpul căsătoriei.
5. Contestarea filiației față de mamă
→ Situații:
- la naştere a avut loc o substituire de copii, în sensul că, înainte de întocmirea actului de naştere,
o femeie care a născut un copil ia din eroare copilul altei femei, crezând că este al său, şi invers;
– a fost înregistrată ca mamă a unui copil o altă femeie decât aceea care l-a născut, adică o altă
femeie îşi arogă, în mod fraudulos sau din eroare, calitatea de mamă a unui copil;
- recunoaşterea filiaţiei faţă de mamă nu corespunde adevărului.
De reținut: nicio persoană nu poate reclama o altă filiaţie faţă de mamă decât aceea care rezultă din
actul său de naştere şi posesia de stat conformă cu ea.
Observație: Hotărârea judecătorească prin care instanţa de tutelă s-a pronunţat cu privire la filiaţia
faţă de mamă are autoritate de lucru judecat între părţi (copilul reclamant şi mama pârâtă).
Arătați în ce cazuri poate fi contestată filiația față de mamă.
Să ne reamintim...
Filiația față de mamă se stabilește prin faptul nașterii. Dacă mama era căsătorită la
momentul concepției sau al nașterii, filiația față de tată se stabilește prin efectul prezumției
de paternitate.
45
Rezumat
Conform prevederilor art. 408 C. civ., filiaţia faţă de mamă rezultă din faptul
naşterii. Aşadar, stabilirea maternităţii presupune dovedirea faptului material al
naşterii. Totodată, trebuie dovedit faptul că identitatea copilului pretins a fi al mamei
respective coincide cu cea a copilului născut în realitate de aceasta.
Potrivit art. 409 C. civ., dovada filiaţiei se face prin actul de naştere întocmit în registrul
de stare civilă, precum şi cu certificatul de naştere eliberat pe baza acestuia. Pentru copilul
din căsătorie, dovada se face prin actul de naştere şi prin actul de căsătorie al părinţilor,
precum şi prin certificatele de naştere şi de căsătorie.

1. Filiația față de mamă se stabilește:
a. la momentul concepției;
b. prin recunoaștere;
c. pe baza certificatului medical constatator al nașterii.
2. Poate fi recunoscut:
a. orice copil găsit;
b. copilul abandonat de mamă în maternitate;
c. copilul adoptat înregistrat ca născut din părinți necunoscuți.
3. Recunoașterea de maternitate:
a. produce efecte indiferent de forma în care a fost făcută;
b. este irevocabilă;
c. poate fi făcută de mandatarul cu procură specială și autentică.
4. Acțiunea în stabilirea maternității:

a. se pornește numai de copilul cu capacitate de exercițiu deplină;
b. poate fi continuată de moștenitorii copilului;
c. poate fi introdusă pe tot timpul vieții copilului.
5. Contestarea filiației față de mamă:

a. nu este permisă dacă posesia de stat este conformă cu actul de naștere;
46
b. aparține oricărei persoane interesate;
c. poate fi dovedită prin orice mijloc de probă.
47
Unitatea de învăţare 9. Filiația față de tată
Cuprins
1.1. Introducere
Unitatea de învățare prezintă modalitățile de stabilire și contestare a paternității

- cunoaşterea noţiunilor de bază legate de stabilirea filiaţiei faţă de tată
- calcularea timpului legal al concepţiei
- înţelegerea modului de operare a prezumţei de paternitate
- aplicarea în practică a cunoştinţelor legate de acţiunile privind filiaţia

1. Timpul legal al concepţiei copilului
- Timpul legal al concepţiunii reprezintă intervalul de timp cuprins între a trei suta şi a o suta
optzecea zi dinaintea naşterii copilului.
- Data concepţiei prezintă importanţă pentru stabilirea paternităţii copilului din căsătorie şi din afara
căsătoriei.
- Termenul se calculează pe zile. El este de 121 de zile, ceea ce înseamnă că ziua naşterii, care
este ziua de plecare a termenului (dies a quo), nu se ia în calcul, însă se socoteşte ziua de împlinire (dies
ad quem).
- Dacă cel puţin o zi din această perioadă se situează în timpul căsătoriei, copilul va fi considerat
ca fiind din căsătorie. Totodată, dacă mama şi prezumtivul tată au întreţinut relaţii intime în perioada de
concepţie, acţiunea în stabilirea paternităţii este admisibilă.
- Prin mijloace de probă științifice se poate face dovada concepțiunii copilului într-o anumită
perioadă a timpului legal al concepțiunii.
- Art. 412 alin. (2) C. civ. instituie prezumţia timpului legal al concepţiei, care este o prezumție
legală, mixtă, intermediară.
2. Filiaţia faţă de tată a copilului din căsătorie
→ Prezumţia de paternitate
Potrivit art. 414 alin. (1) C. civ., copilul născut sau conceput în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul
mamei, dacă:
48
- la data concepţiei sau naşterii copilului mama era căsătorită cu prezumtivul tată;
- naşterea a avut loc după cel mult 300 de zile de la încetarea, desfacerea sau desfiinţarea căsătoriei
şi mama nu s-a recăsătorit.
Dacă naşterea se situează în afara acestui termen, pentru a opera prezumţia, trebuie să se facă dovada
prin mijloace ştiinţifice că momentul concepţiei se situează în timpul căsătoriei.
Prezumţia de paternitate are caracter relativ, ea putând fi răsturnată prin acţiune în tăgada paternităţii,
dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului.
→ Conflicte de paternitate (dubla paternitate)
Conflictele de paternitate pot să apară în următoarele ipoteze:
– mama a conceput copilul în timpul unei căsătorii care a fost desfăcută, desfiinţată sau a încetat, se
recăsătoreşte şi, la mai puţin de 300 de zile de la data încetării, desfacerii sau desfiinţării primei
căsătorii, naşte;
– soţul mamei este declarat mort prin hotărâre judecătorească definitivă, soţia se recăsătoreşte şi dă
naştere unui copil la mai puţin de 300 de zile de la data încheierii căsătoriei subsecvente, iar soţul
declarat mort reapare, anulându-se astfel hotărârea judecătorească;
– mama bigamă dă naştere unui copil.
Cu privire la soluţionarea acestor conflicte de paternitate, soluţia propusă de doctrină este aceea că
tatăl copilului este soţul mamei din cea de-a doua căsătorie, motivat de faptul că legiuitorul a stabilit o
ordine preferenţială prin dispoziţiile art. 414 alin. (1) C. civ.
→ Tăgada paternității
● Prezumţia de paternitate nu are caracter absolut, ea putând fi răsturnată prin acţiune în tăgada
paternităţii în condiţiile art. 414 alin. (2) C. civ., dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl co-
pilului.
● Subiecții acţiunii în tăgada paternităţii sunt desemnaţi de legiuitor în art. 429 alin. (1) C. civ. și
termenele de prescripție:
Reclamant Pârât Termen de prescripție

Soțul mamei / moștenitorii Copilul/ mama copilului sau alți 3 ani
acestuia moștenitori ai copilului (dacă a Termenul curge:
49
decedat copilul) - de la data la care reclamantul a
cunoscut că este prezumtivul tată;
- de la o dată ulterioară, când a
aflat că prezumţia nu corespunde
realităţii;
- de la data ridicării interdicţiei,
dacă soțul mamei e pus sub
interdicție și acțiunea nu a fost
pornită de tutore
Observație:
Dacă soţul mamei decedează
înainte de împlinirea termenului
de 3 ani şi nu porneşte acţiunea,
moştenitorii lui beneficiază de
un termen de 1 an de la data
decesului pentru a introduce
acţiunea.
Mama/ moștenitorii acesteia Soțul mamei/ moștenitorii 3 ani
acestuia Termenul curge:
- de la data naşterii copilului;
- de la data ridicării interdicţiei,
pentru cazul în care mama a fost
pusă sub interdicţie şi acţiunea nu
a fost pornită de tutore.
Observație:
Dacă mama decedează înainte de
împlinirea termenului de 3 ani şi
nu porneşte acţiunea, moştenitorii
ei beneficiază de un termen de 1
an de la data decesului pentru a
introduce acţiunea.
Copilul Soțul mamei/ moștenitorii Acțiunea este imprescriptibilă
acestuia
Tatăl biologic Soțul mamei și copilul/ Acțiunea este imprescriptibilă
moștenitorii lor
● Efectele admiterii acţiunii în tăgada paternităţii
50
Hotărârea de admitere a acţiunii în tăgada paternităţii are efect declarativ, prin urmare, paternitatea
copilului este înlăturată retroactiv, copilul fiind considerat a fi din afara căsătoriei începând cu mo-
mentul naşterii. Din această împrejurare decurg următoarele efecte:
– potrivit art. 450 alin. (1) C. civ., copilul va lua numele mamei din momentul naşterii;
– autoritatea părintească va fi exercitată doar de către mamă;
– locuinţa copilului va fi la mama sa;
– obligaţia de întreţinere revine doar mamei; soţul mamei care a contribuit la întreţinerea copilului
va continua să îl întreţină cât timp este minor şi numai dacă părinţii săi fireşti au murit, sunt dispăruţi
ori în nevoie.
● Contestarea filiaţiei faţă de tatăl din căsătorie

Contestarea filiaţiei faţă de tatăl din căsătorie intervine în situaţia în care prezumţia de paternitate a
fost greşit aplicată. Astfel, copilul are ca tată pe soţul mamei, deşi la momentul concepţiei sau al
naşterii părinţii săi nu erau căsătoriţi sau naşterea a avut loc peste 300 de zile de la data încetării,
desfacerii sau desfiinţării căsătoriei şi fostul soţ al mamei apare ca fiind tatăl copilului.
Acţiunea în contestarea paternităţii din căsătorie poate fi introdusă de orice persoană interesată
împotriva prezumtivului tată sau a moştenitorilor acestuia. Când acţiunea este pornită de prezumtivul
tată, pârât este copilul. Părinţii copilului şi copilul vor fi citaţi obligatoriu, chiar şi atunci când nu sunt
părţi în proces.
Acțiunea este imprescriptibilă.

În cazul admiterii acțiunii, copilul dobândește cu efect retroactiv situația de copil din afara
căsătoriei.
3. Filiaţia faţă de tată a copilului din afara căsătoriei
→ Stabilirea filiaţiei faţă de tată a copilului din afara căsătoriei prin recunoaştere
Caracterele recunoaşterii de paternitate sunt identice cu cele ale recunoaşterii de maternitate, prin
urmare:
- act juridic unilateral;
- personal de către tată sau prin mandatar cu procură specială şi autentică;
- caracter irevocabil, chiar şi atunci când este făcută prin testament;
51
- declarativă, producând efecte din momentul naşterii copilului sau al concepţiei, dacă este vorba de
drepturi;
- act juridic solemn, care poate fi făcută doar prin declaraţie la serviciul public comunitar local de
evidenţă a persoanei, prin testament şi prin înscris autentic;
- act juridic pur şi simplu, care nu poate fi afectat de modalităţi;
- facultativă;
- produce efecte erga omnes.
Formele recunoașterii de paternitate:
- declarație la serviciul de stare civilă;

- înscris autentic;
- testament.
Copiii care pot fi recunoscuți:
- copilul minor sau major;

- copilul născut sau conceput, cu condiţia ca el să aibă statutul legal de copil din afara căsătoriei;
- copilul decedat poate fi recunoscut numai dacă a lăsat descendenţi fireşti.
Nulitatea recunoașterii
Cazurile de nulitate absolută:
- recunoașterea se referă la un copil care la data recunoașterii avea filiația stabilită; dacă ulterior
recunoașterii filiația mai întâi stabilită este înlăturată prin hotărâre judecătorească, recunoașterea
lipsită inițial de efecte juridice devine valabilă;
- recunoașterea privește un copil decedat, care nu a lăsat descendenți firești;
- recunoașterea a fost făcută în altă formă decât cele legale.
Nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, pe cale de acțiune sau de excepție.
Dreptul la acțiune este imprescriptibil.
Cazurile de nulitate relativă: eroarea, dolul și violența. Dreptul la acțiune aparține autorului
recunoașterii și se prescrie în termen de 3 ani care curge de la data încetării violenței, a descoperiii
erorii sau a dolului.
→ Stabilirea filiaţiei faţă de tată a copilului din afara căsătoriei prin hotărâre judecătorească
52
Acţiunea în stabilirea paternităţii are ca obiect determinarea legăturii de filiaţie dintre copilul din
afara căsătoriei şi tatăl său.
Acţiunea în justiţie poate fi pornită în situaţia în care tatăl copilului din afara căsătoriei nu vrea să îl
recunoască.
● Dreptul la acțiune
- titularul acțiunii este copilul

Pentru minorul sub 14 ani, acțiunea se porneşte în numele lui de către mamă, chiar dacă este
minoră, sau de către reprezentantul lui legal. Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani poate promova
singur acţiunea, fără încuviinţare prealabilă şi fără să fie asistat. Acţiunea poate fi pornită sau, după
caz, continuată de moştenitorii copilului. Procurorul poate să introducă acţiunea sau, după caz, o poate
continua, atunci când copilul este minor, pus sub interdicţie judecătorească sau dispărut şi consideră că
este în interesul copilului. Acţiunea nu poate fi pornită pentru copilul conceput decât după naşterea
acestuia.
- pârâtul este pretinsul tată. Dacă aceasta a decedat, acţiunea poate fi introdusă împotriva
moştenitorilor săi. Dacă acesta nu are moştenitori sau, deşi are, sunt renunţători, moştenirea fiind
vacantă, acţiunea se îndreaptă împotriva unităţii administrativ-teritoriale de la locul deschiderii
moştenirii.
- nu se prescrie în timpul vieții copilului. Dacă acesta a decedat înainte de introducerea acţiunii,
moştenitorii săi o pot porni în termen de 1 an de la data decesului.
- obiectul acțiunii: dovedirea naşterii copilului; existența legăturilor intime dintre mama copilului şi
presupusul tată în perioada concepţiei acestuia; stabilirea neechivocă a faptului că bărbatul cu care ma-
ma a întreţinut relaţii intime este tatăl copilului
● Mijloace de probă
- Mărturisirea sau recunoaşterea pârâtului cu ocazia interogatoriului are o valoare probatorie destul de
puternică, constituind o recunoaştere prin înscris autentic;
- Art. 426 C. civ. instituie o prezumţie de paternitate în favoarea bărbatului care a convieţuit cu mama
copilului în perioada timpului legal al concepţiei. Prezumţia are un caracter relativ, putând fi răsturnată
dacă pretinsul tată dovedeşte că este exclus ca el să fi conceput copilul;
- Proba cu martori, care sunt rude sau afini până la gradul al treilea inclusiv cu părţile;
- Expertizele medico-legale: serologică, antropologică sau antropometrică, dermatoglifică sau

dactiloscopică, în sistem HLA, ADN, a capacităţii de a procrea a bărbatului, a duratei sarcinii
● Efecte
53
Stabilirea paternităţii copilului în mod retroactiv, din momentul naşterii sau concepţiei, cu privire la
drepturile lui. Hotărârea judecătorească rămasă definitivă are efect declarativ şi este opozabilă erga
omnes.
Stabilirea paternităţii produce efecte cu privire la numele copilului, autoritatea părintească,

locuinţă, obligaţia de întreţinere, vocaţia succesorală.
● Dreptul la despăgubiri al mamei
În temeiul art. 428 C. civ., mama copilului are dreptul de a solicita despăgubiri pretinsului tată
pentru acoperirea a jumătate din cheltuielile făcute cu ocazia naşterii şi pe perioada lehuziei, precum şi
pentru cheltuielile naşterii şi ale lehuziei.
Mama poate solicita aceste cheltuieli chiar şi atunci când copilul s-a născut mort sau a murit înainte
de pronunţarea hotărârii privind stabilirea paternităţii. Solicitarea acoperirii acestor cheltuieli este
condiţionată de introducerea unei acţiuni în stabilirea filiaţiei faţă de tată.
Dreptul la acţiune al mamei se prescrie în termen de 3 ani de la naşterea copilului. Acţiunea în

despăgubiri poate fi solicitată şi pe cale separată.
De asemenea, în cazul în care sunt cauzate şi alte prejudicii morale şi materiale, mama şi
moştenitorii ei au dreptul la acoperirea acestora, potrivit dreptului comun.
1. Ce implicații juridice prezintă timpul legal al concepției copilului?

2. Cum se stabilește paternitatea copilului din căsătorie și din afara căsătoriei?
3. Care sunt subiectele acțiunii în tăgada paternității?
Să ne reamintim...
Prezumţia de paternitate nu are caracter absolut, ea putând fi răsturnată prin acţiune în
tăgada paternităţii în condiţiile art. 414 alin. (2) C. civ., dacă este cu neputinţă ca soţul mamei
să fie tatăl copilului.
Rezumat
Filiaţia copilului conceput sau născut în timpul căsătoriei se stabileşte în baza prezumţiei
de paternitate reglementate de art. 414 alin. (1) C. civ. Potrivit acestor prevederi legale,
54
copilul născut sau conceput în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei, dacă la data
concepţiei sau naşterii copilului mama era căsătorită cu prezumtivul tată sau naşterea a avut
loc după cel mult 300 de zile de la încetarea, desfacerea sau desfiinţarea căsătoriei şi mama
nu s-a recăsătorit. Dacă naşterea se situează în afara acestui termen, pentru a opera
prezumţia, trebuie să se facă dovada prin mijloace ştiinţifice că momentul concepţiei se
situează în timpul căsătoriei.

La data de 12.05.2016 reclamantul C.T. a chemat în judecată pe minorul S.T. (născut la 8.01.2013), prin
reprezentantul legal, solicitând să se constate că nu este tatăl biologic al minorului. Se arată de reclamant
că minorul a fost conceput în afara căsătoriei, care s-a încheiat la 10.11.2012. Pârâta arată în întâmpinarea
depusă în termen că înainte de încheierea căsătoriei au avut relaţii intime în mod constant și că după
încheierea căsătoriei reclamantul a devenit extrem de gelos, reproșându-i adesea că el nu este tatăl
copilului. Pârâta arată, însă, că reclamantul a ajutat-o permanent în creşterea copilului. La cererea
reclamantului, instanţa a încuviinţat şi administrat proba cu expertiza medico-legală, test ADN, care a
concluzionat cu probabilitate de 99,9999944% că reclamantul este tatăl biologic al copilului. Această
probă nu a fost combătută cu alte dovezi. Ce va decide instanţa?
a. va respinge acţiunea ca fiind prescrisă;
b. va respinge acţiunea ca neîntemeiată, în baza art. 429 Cod civil, raportat la art. 430 şi art.408 alin.2
Cod Civil;
c. va admite acţiunea.
55
Unitatea de învăţare 10. Adopția
Cuprins
1.1. Introducere
Unitatea de învățare prezintă particularitățile instituției adopției

- însuşirea principiilor şi scopului adopţiei
- cunoaşterea condiţiilor de fond ale adopţiei
- identificarea paşilor care trebuie urmaţi pentru finalizarea procedurii adopţiei
- delimitarea cauzelor de încetare a adopţiei
- conturarea efectelor adopţiei
- prezentarea condiţiilor în care adopţia internaţională poate fi încuviinţată

1. Condiții de fond la încheierea adopției
1.1. Condiții cu privire la persoana adoptată
→ Persoanele care pot fi adoptate
Regula: pot fi adoptaţi copiii minori
- minorul care a dobândit capacitate de exerciţiu deplină ca efect al căsătoriei nu poate fi adoptat;
- minorul emancipat în temeiul art. 40 C. civ. nu poate fi adoptat;
- copilul ai cărui părinţi fireşti nu au împlinit 14 ani nu poate fi adoptat;
- copilul din afara căsătoriei, recunoscut de tată pe cale administrativă, precum şi copilul a cărui
paternitate a fost stabilită prin hotărâre judecătorească prin care s-a luat act de recunoaşterea de către tată sau
care consfinţeşte învoiala părţilor, fără a se fi cercetat temeinicia cererii, pot fi adoptaţi de către soţia tatălui
numai dacă filiaţia este confirmată prin rezultatul expertizei realizate prin metoda serologică ADN. În cazul
adopţiei copilului de către soţia celui care a recunoscut copilul născut în afara căsătoriei, instanţa
judecătorească va admite cererea de încuviinţare a adopţiei numai dacă paternitatea este confirmată prin
rezultatul expertizei;
- copilul a cărui naştere a fost înregistrată din părinţi necunoscuţi; pentru acesta managerul de caz
stabileşte adopţia ca finalitate a planului individualizat de protecţie în termen de 30 de zile de la eliberarea
certificatului de naştere;
- fraţii să fie adoptaţi de către acelaşi adoptator sau, după caz, de aceeaşi familie adoptatoare.
56
Excepţia: majorii pot fi adoptaţi dacă au fost crescuţi în timpul minorităţii de către cei care doresc să îi
adopte.
→ Consimţământul adoptatului
Numai adoptatul care a împlinit vârsta de 10 ani trebuie să îşi exprime consimţământul.
Consimțământul se dă în faţa instanţei judecătoreşti, în faza încuviinţării adopţiei. Anterior exprimării
consimţământului, direcţia în a cărei rază teritorială domiciliază copilul care a împlinit vârsta de 10 ani îl va
sfătui şi informa pe acesta, ţinând seama de vârsta şi de maturitatea sa, în special asupra consecinţelor
adopţiei şi ale consimţământului său la adopţie, şi va întocmi un raport în acest sens.
→ Consimţământul părinţilor fireşti
Părinţii fireşti sau, după caz, tutorele copilului ai cărui părinţi fireşti sunt decedaţi, necunoscuţi,
declaraţi morţi, dispăruţi sau puşi sub interdicţie trebuie să îşi exprime consimţământul în vederea adopţiei.
Consimțământul acestora se dă în faţa instanţei judecătoreşti odată cu soluţionarea cererii de
deschidere a procedurii adopţiei.
Consimţământul la adopţie nu poate fi exprimat în locul părinţilor fireşti/tutorelui copilului de către
curator, mandatar sau o altă persoană împuternicită în acest sens.
În mod excepţional, în situaţia în care unul dintre părinţii fireşti, deşi au fost realizate demersuri
suficiente, nu a putut fi găsit pentru exprimarea consimţământului, consimţământul celuilalt părinte este
îndestulător. Când ambii părinţi se află în această situaţie, adopţia se poate încheia fără consimţământul lor.
Instanţa poate încuviinţa luarea consimţământului la locuinţa celui chemat să exprime
consimţământul, printr-un judecător delegat, dacă partea, din motive temeinice, este împiedicată să se
prezinte în faţa instanţei. Dacă părintele locuieşte în circumscripţia altei instanţe, îşi exprimă
consimţământul prin comisie rogatorie.
2.2. Condiții cu privire la persoana care adoptă
→ Persoanele care pot adopta
Regula: pot adopta doar persoanele cu capacitate de exercițiu deplină.
Nu pot adopta:
- persoana lipsită de capacitate deplină de exerciţiu;
- persoana care a fost condamnată definitiv pentru o infracţiune contra persoanei sau contra familiei,
săvârşită cu intenţie, precum şi pentru infracţiunea de pornografie infantilă şi infracţiuni privind traficul
de droguri sau precursori;
- persoana ori familia al cărei copil beneficiază de o măsură de protecţie specială sau care este
decăzută din drepturile părinteşti;
- persoana care doresc să adopte singure, ai cărei soţ este bolnav psihic, are handicap mintal sau a
fost condamnat definitiv pentru o infracţiune contra persoanei sau contra familiei, săvârşită cu intenţie,
infracţiunea de pornografie infantilă, infracţiuni privind traficul de droguri sau precursori sau decăzut
din drepturile părinteşti.
57
→ Vârsta adoptatorului
Adoptatorul trebuie să fie cu cel puţin 18 ani mai în vârstă decât adoptatul. Pentru motive temeinice,
instanţa de tutelă poate încuviinţa adopţia, chiar dacă diferenţa de vârstă este mai mică decât 18 ani, dar nu
mai puţin de 16 ani.
Legiuitorul nu a prevăzut o vârstă maximă pentru adoptator.
→ Consimțământul adoptatorului sau al soților adoptatori
Consimţământul adoptatorului sau familiei adoptatoare se dă în faţa instanţei judecătoreşti odată cu
soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei.
2.3. Impedimente la adopție
˅ Rudenia: este interzisă adopţia între fraţi
˅ Calitatea de soţ: adopţia a doi soţi sau foşti soţi de către acelaşi adoptator sau familie adoptatoare
este interzisă; adopţia între soţi sau foştii soţi este inadmisibilă
˅ Adopţia simultană sau succesivă: o nouă adopţie poate fi încuviinţată atunci când:
- adoptatorul sau soţii adoptatori au decedat;
- adopţia anterioară a încetat din orice alt motiv;
- copilul adoptat are un singur părinte, necăsătorit, iar acesta se află într-o relaţie stabilă şi
convieţuieşte cu o persoană de sex opus, necăsătorită, care nu este rudă cu acesta până la gradul al patrulea,
şi declară prin act autentic notarial că noul adoptator a participat direct şi nemijlocit la creşterea şi îngrijirea
copilului pentru o perioadă neîntreruptă de cel puţin 5 ani.
2. Procedura adopției interne
2.1. Deschiderea procedurii adopţiei interne cuprinde:
˅ Evaluarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare în vederea obţinerii atestatului
˅ Stabilirea adopţiei interne ca finalitate a planului individualizat de protecţie a copilului
˅ Hotărârea judecătorească definitivă prin care instanţa admite cererea direcţiei produce următoarele
efecte:
- drepturile şi obligaţiile părinteşti ale părinţilor fireşti sau, după caz, cele exercitate de persoane fizice ori
juridice se suspendă şi vor fi exercitate de către preşedintele consiliului judeţean sau, după caz, de către
primarul sectorului municipiului Bucureşti în a cărui rază teritorială domiciliază copilul;
- drepturile şi obligaţiile părinteşti exercitate la momentul admiterii cererii de către preşedintele consiliului
judeţean, primarul sectorului municipiului Bucureşti în a cărui rază teritorială domiciliază copilul sau, după
caz, de tutore se menţin.
2.2. Potrivirea dintre copil şi persoana/familia adoptatoare
- este o etapă premergătoare încredinţării în vederea adopţiei prin care se identifică şi se selectează
persoana/familia atestată ca fiind aptă să adopte, care răspunde nevoilor identificate ale copilului, şi se
stabileşte compatibilitatea dintre copil şi persoana/familia adoptatoare;
2.3. Încredinţarea copilului în vederea adopţiei
- încredinţarea în vederea adopţiei se dispune de către instanţa judecătorească de la domiciliul copilului,
58
pentru o perioadă de 90 de zile;
- pe durata încredinţării copilului în vederea adopţiei, domiciliul acestuia se află la persoana sau familia
căreia i-a fost încredinţat;
- direcţia de la domiciliul adoptatorului sau familiei adoptatoare urmăreşte evoluţia copilului şi a relaţiilor
dintre acesta şi persoana sau familia căreia i-a fost încredinţat, întocmind în acest sens rapoarte bilunare;
- adoptatorul sau, opţional, oricare dintre soţii familiei adoptatoare, care realizează venituri supuse
impozitului pe venit din activităţi salariale şi asimilate acestora sau, după caz, activităţi independente sau
activităţi agricole, poate beneficia de un concediu de acomodare cu durata de maximum un an, care include
şi perioada încredinţării copilului în vederea adopţiei, precum şi de o indemnizaţie lunară.
Nu este necesară în următoarele cazuri:
- pentru adopţia persoanei care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu;
- pentru adopţia copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv;
- pentru adopţia copilului pentru care a fost deschisă procedura adopţiei şi acesta se află în plasament la
unul dintre soţii familiei adoptatoare sau la familia adoptatoare de cel puţin 6 luni;
- pentru adopţia copilului de către tutorele său, dacă au trecut cel puţin 6 luni de la data instituirii tutelei.
2.4. Încuviințarea adopției
Încuviinţarea adopţiei este de competenţa instanţelor judecătoreşti. Cererea de încuviinţare a adopţiei
poate fi introdusă direct de către adoptator sau familia adoptatoare în situaţia adopţiei persoanei care a do-
bândit capacitate deplină de exerciţiu şi în cazul adopţiei copilului de către soţul părintelui firesc sau
adoptiv.
În toate celelalte cazuri, cererea de încuviinţare a adopţiei va fi introdusă fie de către adoptator sau
familia adoptatoare, fie de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului de la domiciliul
acestora la sfârşitul perioadei de încredinţare în vederea adopţiei sau, după caz, la împlinirea termenelor
prevăzute pentru adopţia copilului pentru care a fost deschisă procedura adopţiei interne şi care se află în
plasament la unul dintre soţii familiei adoptatoare sau la familia adoptatoare de cel puţin 6 luni şi pentru
adopţia copilului de către tutorele său.
3. Efectele adopției
˅ Data adopţiei: adopţia produce efecte de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care a
fost încuviinţată
˅ Numele şi prenumele adoptatului: adoptatul dobândeşte numele de familie al adoptatorului; pentru
motive temeinice, la cererea adoptatorului sau a familiei adoptatoare, cu consimţământul copilului care a
împlinit 10 ani, instanţa de tutelă poate dispune şi schimbarea prenumelui adoptatului
˅ Rudenia civilă: se stabilesc raporturi de filiaţie între adoptat şi descendenţii lui, pe de o parte, şi
adoptator şi rudele acestuia, pe de altă parte și încetează raporturile izvorâte din filiația firească
˅ Drepturi şi îndatoriri părinteşti: adoptatorul are faţă de adoptat drepturile şi îndatoririle părintelui faţă
de copilul său firesc
˅ Domiciliul şi locuinţa adoptatului: domiciliul şi locuinţa acestuia vor fi la adoptatori sau la adoptatorul
59
cu care locuieşte în mod statornic
˅ Obligaţia legală de întreţinere şi vocaţia succesorală: se nasc între adoptat şi adoptator.
˅ Cunoaşterea identităţii părinţilor fireşti: poate fi dezvăluită înainte de dobândirea de către acesta a
capacităţii depline de exerciţiu numai pentru motive medicale, de către Autoritatea Naţională pentru
Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, la cererea oricăruia dintre adoptatori, a adoptatului, a soţului sau
a descendenţilor acestuia ori a reprezentantului unei instituţii medicale sau a unui spital
˅ Cetăţenia: minorul cetăţean român pierde cetăţenia română dacă adoptatorii solicită în mod expres şi
adoptatul dobândeşte cetăţenia străină
˅ Întocmirea unui nou act de naştere: se va întocmi un nou act de naştere, în care adoptatorii vor fi trecuţi
ca părinţi fireşti; vechiul act de naştere se păstrează şi pe marginea lui se face menţiune cu privire la
întocmirea noului act.
˅ Confidenţialitatea informaţiilor: dezvăluirea adopţiei poate fi făcută numai în cazul persoanelor care au
dobândit capacitate deplină de exerciţiu.
4. Desfacerea adopţiei
● când adoptatorul sau soţii adoptatori au decedat
● când faţă de adoptat a fost luată o măsură de protecţie
● la cererea adoptatorului sau a familiei adoptatoare, atunci când:
– adoptatul a atentat la viaţa adoptatorului/familiei adoptatoare sau a descendenţilor ori a ascendenţilor
lor;
– adoptatul s-a făcut vinovat faţă de adoptatori de fapte penale pedepsite cu o pedeapsă privativă de
libertate de cel puţin 2 ani.
● la cererea adoptatului, dacă:
– adoptatorul a atentat la viaţa adoptatului sau a descendenţilor ori ascendenţilor acestuia;
– adoptatorul s-a făcut vinovat faţă de adoptat de fapte penale pedepsite cu o pedeapsă privativă de
libertate de cel puţin 2 ani.
5.Nulitatea adopţiei
˅ Nulitatea relativă
- consimţământul persoanelor care trebuie să consimtă la adopţie este viciat prin eroare asupra identităţii
adoptatului, dol sau violenţă
- nulitatea relativă poate fi invocată de persoana al cărei consimţământ a fost viciat, în termen de 6 luni de
la descoperirea erorii, dolului sau de la data încetării violenţei, dar nu mai târziu de 2 ani de la încheierea
adopţiei.
˅ Nulitatea absolută
- adopţia fictivă (încheiată în al scop decât cel al ocrotirii interesului superior al copilului)
- adopția încheiată cu încălcarea oricăror condiţii de fond sau de formă prevăzute de lege, cu excepţia
acelora pentru care legea prevede sancţiunea nulităţii relative
- acţiunea în constatarea nulităţii poate fi introdusă de orice persoană interesată, iar dreptul la acţiune este
60
imprescriptibil
- instanţa poate respinge cererea privind nulitatea dacă menţinerea adopţiei este în interesul celui adoptat
- ascultarea adoptatului care a împlinit 10 ani este obligatorie
Din momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, adopţia încetează. Nulitatea adopţiei produce
efecte retroactiv.
Imaginaţi-vă o situaţie în care adopţia se desface.
Să ne reamintim...
Adopţia reprezintă operaţiunea juridică prin care se stabilesc raporturi de rudenie,
asemănătoare celor de rudenie firească, între adoptat şi descendenţii săi, pe o parte, şi
adoptator şi rudele acestuia, pe de altă parte.
Rezumat
Adopţia are o natură juridică complexă, care poate fi analizată pe trei coordonate:
operaţiune juridică, raport juridic şi instituţie juridică. Ca operaţiune juridică, adopţia
presupune un ansamblu de proceduri legale, prin care ea se realizează. Ca raport juridic, re-
prezintă legătura de filiaţie care ia naştere între adoptat, pe de o parte, şi adoptator şi rudele
acestuia, pe de altă parte, ca urmare a procedurilor legale necesare pentru definitivarea
adopţiei. Ca instituţie juridică, adopţia cuprinde totalitatea normelor juridice referitoare la
încheierea, efectele şi încetarea ei.

Prin acţiunea formulată, reclamantul C.T. solicită în contradictoriu cu pârâtele C. A și
DGASPC, constatarea nulităţii adopţiei încuviinţată prin sentinţa civilă din 2010. În
motivare s-a arătat că reclamantul s-a căsătorit cu mama pârâtei când aceasta avea vârsta
de 12 ani. După căsătoria cu mama pârâtei, au locuit împreună o perioadă scurtă de timp
și ulterior a plecat în străinătate unde a lucrat permanent, iar acasă nu venea decât în
concediu o dată sau de două ori pe an. Mama pârâtei a insistat foarte mult ca el să o
61
adopte şi, deoarece nu a dorit să strice relaţiile de familie, a solicitat adopţia. Crede că
adevăratul motiv din partea adoptatei şi a mamei acesteia a fost obţinerea de avantaje
materiale întrucât fostul soţ nu avea venituri, nu plătea pensie copiilor, iar veniturile
mamei erau modeste. Instanța:
a. va admite cererea în constatarea nulității motivat de faptul că reclamantul nu a
crescut-o în timpul minorității pe pârâtă;
b. va admite cererea întrucât adopția are un caracter fictiv;
c. va respinge cererea deoarece nu există nicio cauză de nulitate
Unitatea de învăţare 11. Obligația legală de întreținere
Cuprins
1.1. Introducere
Unitatea de învățare prezintă noțiunea, caracterele juridice ale obligației legale de
întreținere, condițiile și persoanele între care există obligația legală de întreținere
62
- delimitatarea caracterelor juridice ale obligaţiei legale de întreţinere
- identificarea persoanelor între care există obligaţia legală de întreţinere şi a ordinii în
care aceştia îşi datorează întreţinere
- cunoaşterea condiţiilor generale privitoare la creditorul şi debitorul obligaţiei legale de
întreţinere
- prezentarea aspectelor particulare privind obligaţia de întreţinere între anumite categorii
de persoane
- cunoaşterea modalităţilor în care obligaţia de întreţinere se stinge
- însuşirea aspectelor procedurale
1. Caracterele juridice ale obligației legale de întreținere

Caracterul legal – obligaţia de întreţinere e prevăzută de lege şi există numai între persoanele şi în
condiţiile arătate de lege. Obligaţia legală de întreţinere e diferită de obligaţia de întreţinere
contractuală. Ele pot însă coexista, întrucât nu există compatibilitate între ele, în sensul că acelaşi
creditor poate fi îndreptăţit la întreţinere din partea aceluiaşi debitor atât în temeiul dispoziţiilor
Codului familiei cât şi prin convenţie.
Caracterul personal – obligaţia de întreţinere există numai între anumite persoane prevăzute de lege,
fiind strâns legată de calitatea persoanei şi destinată exclusiv asigurării traiului de zi cu zi. Decurg
următoarele consecinţe:
- obligaţia de întreţinere e insesizabilă, dar nu în întregime
- obligaţia de întreţinere este incesibilă – cesiunea de creanţă, novaţia prin schimbare de debitor,
stipulaţia pentru altul nu sunt permise
- compensaţia legală nu operează. Compensaţia judecătorească poate fi dispusă de instanţă,
dar numai cu privire la creanţele de întreţinere (stabilirea pensiei de întreţinere la divorţ când ambilor
părinţi li s-a încredinţat câte un copil). Creanţa de întreţinere nu poate fi compensată cu creanţe de altă
natură
- obligaţia de întreţinere nu este transmisibilă moştenitorilor
- obligaţia de întreţinere nu poate forma obiectul acţiunii oblice
63
Caracterul reciproc – obligaţia de întreţinere este reciprocă între: soţi şi foştii soţi, rudele în linie
dreaptă, fraţi şi surori. Prin excepţie, există obligaţia unilaterală de înteţinere în sarcina sau în
beneficiul unor categorii de persoane:
- obligaţia de întreţinere a părinţilor faţă de copilul minor şi major, aflat în continuarea studiilor, până
la vârsta de 26 de ani
- soţul care a contribuit la întreţinerea copilului celuilalt soţ este obligat să dea întreţinere copilului pe
timpul minorităţii. Obligaţia de întreţinere devine reciprocă dacă întreţinerea copilului a fost prestată
timp de 10 ani
- moştenitorii persoanei care a întreţinut un minor fără a fi avut obligaţia legală sunt datori să asigure
acestuia întreţinere pe timpul minorităţii, dar numai în limita bunurilor moştenite şi dacă părinţii fireşti
sunt decedaţi, dispăruţi sau în nevoi
- fostul soţ de rea-credinţă din căsătoria desfiinţată datorează întreţinere soţului de bună-credinţă
- fostul soţ din a cărui culpă exclusivă s-a pronunţat divorţul are obligaţia unilaterală de întreţinere,
însă numai la împlinirea termenului de un an de la desfacerea căsătoriei; timp de un an de la rămânerea
irevocabilă a hotărârii de divorţ din culpa exclusivă a unuia dintre soţi, obligaţia de întreţinere este
reciprocă
- soţul divorţat şi recăsătorit datorează întreţinere fostului soţ. El nu beneficiază de reciprocitate,
întrucât prin recăsătorire a pierdut acest drept
Caracterul succesiv al obligaţiei de întreţinere – executarea sa se face de regulă, prin prestaţii
periodice. De aceea, în principiu, plata anticipată a întreţinerii, sub forma unei sume globale nu este
admisă.
Caracterul variabil al obligaţiei de întreţinere – existenţa cuantumului şi modalităţile de executare ale
acesteia diferă de la caz la caz.
Caracterul divizibil al obligaţiei de întreţinere, atât sub aspect activ al creditorilor întreţinuţi, cât şi
sub aspect pasiv, al debitorilor obligaţi (art. 521 alin. 1 şi art. 523 CC).
De la regula divizibilităţii există două excepţii, atunci când debitorii sunt ţinuţi să răspundă
solidar, debitorul plătitor urmând să se întoarcă împotriva celorlalţi, pe partea fiecăruia cu acţiune în
regres.
- părintele îndreptăţit la întreţinere, în caz de urgenţă, se poate îndrepta împotriva unuia dintre copii săi
şi cu posibilitatea recunoscută descendenţilor care au prestat întreţinerea de a se întoarce împotriva
celorlalţi obligaţi pentru partea fiecăruia
- părinţii sunt obligaţi în solidar să dea întreţinere copilului lor minor
- oricare dintre moştenitorii persoanei obligate la întreţinerea unui minor sau dintre moştenitorii celui
care a dat întreţinere unui copil fără a avea obligaţie legală, poate fi acţionat în justiţie pentru întreaga
creanţă cuvenită minorului prin acţiunea în regres – împotriva celorlalţi debitori solidari, pentru partea
fiecăruia, stabilită proporţional cu valoarea bunurilor moştenite
64
2. Persoanele între care există obligaţia legală de întreţinere şi ordinea în care se datorează
întreţinerea
Obligaţia de întreţinere se fundamentează pe îndatorirea morală a membrilor unei familii de a-
şi acorda sprijin atunci când unul dintre aceştia s-ar afla în stare de nevoie. Astfel, potrivit art. 516 CC,
obligaţia legală de întreţinere există între următoarele persoane: soţ şi soţie; rudele în linie dreaptă;
fraţi şi surori; foştii soţi; părintele şi copilul vitreg; moştenitorul persoanei care a fost obligată la
întreţinerea unui minor sau care i-a dat întreţinere acestuia fără a avea obligaţia legală şi acel minor.
În situaţia în care mai mulţi debitori sunt ţinuţi să acorde deopotrivă, întreţinerea aceluiaşi
creditor, legiuitorul stabileşte ordinea imperativă a prestării întreţinerii, în funcţie de calitatea sau de
proximitatea relaţiilor de rudenie faţă de cel îndreptăţit la întreţinere. Astfel:
1. soţii şi foştii soţi îşi datorează întreţinere înaintea celorlalţi obligaţi
2. descendentul este obligat la întreţinere înaintea ascendentului, iar dacă sunt mai mulţi
ascendenţi sau descendenţi, cel în grad mai apropiat este obligat înaintea celui în grad mai îndepărtat
3. fraţii şi surorile îşi datorează întreţinere după părinţi, dar înaintea bunicilor
4. soţul care a contribuit la întreţinerea copilului firesc al celuilat soţ datorează întreţinere
copilului după părinţii fireşti
5. copilul întreţinut timp de 10 ani de părintele vitreg datorează întreţinere după copii fireşti
6. moştenitorii persoanei obligate la întreţinerea unui copil sau care i-au acordat întreţinere în
lipsa vreunei forme legale sunt obligaţi în limita valorii bunurilor moştenite, cît timp este minor, dacă
părinţii copilului sunt morţi, dispăruţi sau în stare de nevoie
7. adoptatul poate cere întreţinere de la rudele sale fireşti sau soţul său după încetarea adopţiei
3. Condiţii generale ale obligaţiei de întreţinere

3.1. Condiţiile privitoare la creditorul obligaţiei legale de întreţinere
O persoană este îndreptăţită la întreţinere dacă sunt îndeplinite cumulativ, două condiţii:
- starea de nevoie a creditorului întreţinut
- imposibilitatea de întreţinere din muncă sau din bunurile sale
Starea de nevoie a creditorului obligat de întreţinere reprezintă neputinţa unei persoane, totală
sau parţială, de a-şi procura prin mijloace proprii cele necesare traiului zilnic: alimente, îmbrăcăminte,
locuinţă , medicamente, etc. Se află în această stare persoanele care nu pot obţine venituri din muncă
sau produse de bunurile sale şi nici nu deţin bunuri pe care le-ar putea valorifica. Starea de nevoie este
o chestiune de fapt, apreciată de instanţa de judecată, de la caz la caz, în funcţie de situaţia concretă în
care se găseşte cel care pretinde întreţinerea, nivelul general de viaţă păstrându-se echilibrul între
standardul de viaţă al creditorului şi cel al debitorului întreţinut.
Pe perioada minorităţii, descendentul minor are dreptul la întreţinere oricare ar fi starea de
nevoie în care se află. Principala cauză a stării de nevoie a minorului este incapacitatea de a munci şi
procesul de şcolarizare. Faptul că minorul refuză să urmeze vreo formă de învăţământ sau să se
65
încadreze în muncă, deşi are vârsta legală, nu are nici o consecinţă asupra dreptului descendentului
minor de a pretinde şi obţine întreţinere.
Prezumţia stării de nevoie a descendentului minor are caracter relativ, părinţii neputând fi
obligaţi la întreţinere dacă au făcut dovada că minorul dispune de venituri proprii fie din muncă, fie
din alte surse. Atunci când minorul solicită întreţinere altor persoane decât părinţii, starea de nevoie nu
se mai prezumă, ci trebuie să decurgă din incapacitatea de a munci. Starea de nevoie se va aprecia cu
mai multă exigenţă şi nu va primi întreţinere decât dacă nu are bunuri proprii valorificabile.
Imposibilitatea de a se întreţine din munca sau bunurile sale este determinată din
incapacitatea de a munci şi din inexistenţa bunurilor care ar putea fi valorificate. Incapacitatea de a a
munci poate avea cauze diferite: vârsta înaintată, boală etc., şi poate fi totală sau parţială, definitivă
sau temporară. Dreptul la întreţinere se apreciază în funcţie de potenţialul real de muncă al
beneficiarului întreţinerii. Atingerea vârstei de pensionare de către o persoană nu poate fi echivalată ,
obligatoriu, cu pierderea capacităţii de muncă. Obţinerea întreţinerii de către o astfel de persoană este
condiţionată de proba incapacităţii de muncă. Proba incapacităţii poate fi făcută prin orice mijloc de
probă.
Prin excepţie, este scutit de proba incapacităţii de muncă descendentul minor care solicită
întreţinere de la ascendentul său.
3.2. Condiţii privitoare la debitorul obligaţiei legale de întreţinere
- debitorul să dispună de mijloacele de plată sau posibilitatea de a dobândi aceste mijloace
- să nu existe o altă perosană obligată la întreţinere înaintea sa , potrivit ordinii stabilite de lege
Vor fi luate în considerare toate mijloacele materiale ale debitorului cum ar fi veniturile din
muncă, salarii, premii, ajutorul pentru incapacitatea temporară de a munci, compensaţia acordată în
caz de desfacere a contractului individual de muncă, indemnizaţia de şomer, bunurile care nu-i sunt
necesare şi pot fi valorificate. La stabilirea posibilităţilor materiale ale debitorului se va ţine seama şi
de alte obligaţii de întreţinere care îi incumbă, cheltuielile cu nevoile personale etc.
Creditorul nu are dreptul de opţiune în privinţa debitorului care îi acordă întreţinerea. Un
debitor de rang inferior e obligat să presteze întreţinerea numai dacă debitorul aflat înaintea sa nu
poate fi obligat pentru că nu dispune de mijloace materiale, e decedat sau dispărut.
4. Executarea întreţinerii
Potrivit art. 530 alin. 1 CC, întreţinerea se execută în natură, prin asigurarea celor necesare
traiului şi, după caz, a cheltuielilor de educare, învăţătură şi pregătire profesională. Dacă debitorul nu
execută de bună-voie, instanţa de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreţinere,
stabilită în bani, fie sub forma unei cote-fixe, fie într-o cotă procentuală din venitul lunar net al
debitorului. Pensia de întreţinere poate fi mărită sau micşorată, prin hotărârea instanţei de tutelă, la
cererea debitorului sau creditorului, în funcţie de schimbările intervenite.
Cauzele generale de stingere a obligaţiei de întreţinere sunt:
1) dispariţia stării de nevoie a creditorului întreţinut
66
2) debitorul obligat nu mai dispune de mijloace îndestulătoare prestării întreţinerii. 3)
decesul creditorilor sau al debitorilor obligaţi la întreţinere
4) pierderea calităţii avută în vedere de legiuitor la impunerea obligaţiei de întreţinere. Această
cauză decurge tot din caracterul personal al obligaţiei legale de întreţinere. Astfel obligaţia de
întreţinere între soţi subzistă pe perioada căsătoriei, din care decurge calitatea de soţ.
În unele situaţii, stingerea obligaţiei legale de întreţinere e determinată de dispariţia unor
cerinţe anume prevăzute de lege.
De asemenea, în situaţii expres prevăzute, este posibilă restituirea cheltuielilor privind
întreţinerea unei persoane pe calea acţiunii în regres.
5. Aspecte particulare ale obligaţiei de întreţinere

5.1. Obligaţia legală de întreţinere între soţi
Poate fi definită ca o îndatorire legală reciprocă a soţilor izvorâtă din instituţia căsătoriei, de
a-şi asigura la nevoie unul altuia cele necesare traiului. Obligaţia are caracter prioritar, soţii datorându-
şi întreţinere înaintea altor persoane.
În mod normal, executarea obligaţiei de întreţinere se realizează prin simplul fapt al
convieţuirii soţilor şi prin contribuţia fiecăruia la toate sarcinile căsniciei. Obligaţia de întreţinere între
soţi subzistă pe tot timpul căsătoriei, inclusiv în timpul procesului de divorţ.
În caz de neînţelegeri, soţul aflat în nevoie va putea solicita obligarea celuilalt la a-i presta
întreţinerea. Refuzul unuia dintre soţi de a-i acorda celuilalt întreţinerea poate constitui infracţiunea de
abandon de familie.
Soţul care pretinde întreţinerea trebuie să facă dovada stării de nevoie în care se află. În cazul
căsătoriei putative, soţul de bună-credinţă are dreptul la întreţinere până la rămânerea definitivă a
hotărârii prin care s-a constatat nulitatea căsătoriei.
5.2. Obligaţia legală de întreţinere între foştii soţi
Izvorul acestei obligaţii este tot căsătoria dar desfăcută sau desfiinţată. Presupune îndeplinirea
condiţiilor generale, cu unele particularităţi. Se cer îndeplinite următoarele condiţii:
a) fostul soţ se află în nevoie datorită incapacităţii de a munci
b) incapacitatea de muncă trebuie să fi survenit înainte de căsătorie sau în timpul acesteia
c) fostul soţ creditor să nu se se fi recăsătorit
Dreptul la întreţinere al fostului soţ se stinge prin recăsătorirea sa sau prin moartea creditorului
sau debitorului întreţinut. Obligaţia de întreţinere subzistă chiar dacă debitorul se recăsătoreşte. Acesta
poate fi ţinut concomitent la întreţinerea atât faţă de fostul soţ, cât şi faţă de soţul din căsătoria actuală.
Pensia de întreţinere se datorează de la data cererii de chemare în judecată.
5.3. Obligaţia de întreţinere între părinţi şi copii
a) Starea de nevoie a copilului minor- este singura cerinţă impusă de legiuitor descendentului minor şi
aceasta se prezumă iuris tantum pe toată durata minorităţii.
67
b) Obiectul obligaţiei de întreţinere – constă în asigurarea mijloacelor necesare pentru creşterea,
educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a copilului. Obligaţia de întreţinere a părinţilor
minorului are caracter complex, având ca finalitate atât procurarea mijloacelor necesare traiului cât şi
asigurarea condiţiilor materiale impuse de procesul de formare a copilului prin şcolarizare şi pregătire
profesională
c) Data de la care se datorează întreţinerea – de regulă, întreţinerea copilului minor se înfăptuieşte
voluntar de către părinţi prin convieţuirea în cadrul aceleiaşi familii. Atunci când executarea acestei
obligaţii se face prin intervenţia instanţei judecătoreşti, întreţinerea se datorează de la data cererii de
chemare în judecată. Prin excepţie, se poate stabili pensie de întreţinere pentru o perioadă anterioară
cererii de chemare în judecată dacă promovarea acţiunii a fost întârziată din cauze imputabile
debitorului.
În caz de divorţ, întreţinerea se datorează tot de la data introducerii cererii de chemare în
judecată. Dacă pensia cuvenită copilului minor a fost stabilită printr-o hotărâre anterioară pronunţării
divorţului, instanţa investită cu soluţionarea divorţului este datoare să se pronunţe cu privire la
obligaţia de întreţinere a părintelui şi va dispune obligaţia părintelui-debitor cu începere de la data
pronunţării hotărârii de divorţ.
Copilul din afara căsătoriei a cărui paternitate a fost stabilită pe cale judiciară, poate solicita
întreţinerea tatălui de la data introducerii cererii în stabilirea paternităţii.
d) Cuantumul obligaţiei de întreţinere: până la o pătrime pentru un copil; până la o treime pentru doi
copii; până la jumătate pentru trei sau mai mulţi copii.
e) Caracterul solidar al obligaţiei legale de întreţinere a părinţilor faţă de copiii lor minori – ca regulă
generală, obligaţia legală de întreţinere e solidară.
Descendentul major beneficiază de dreptul la întreţinere dacă este în continuarea studiilor,
până la vârsta de 26 de ani. Nu prezintă importanţă dacă sunt urmate cursurile unei instituţii de
învăţământ particulare sau de stat, sau dacă frecventează o unitate de învăţământ superior sau o şcoală
profesională.
6. Aspecte procesuale privind obligaţia legală de întreţinere

Neînţelegerile privind existenţa sau întinderea obligaţiilor legale de întreţinere se soluţionează
de către instanţa de tutelă. Competentă teritorial este instanţa de la domiciliul pârâtului. Dacă cererea e
formulată de ascendent sau descendent, competenţa teritorială e alternativă – competentă e şi instanţa
de la domiciliul reclamantului. Dacă cererea pentru acordarea întreţinerii este accesorie unor acţiuni
principale care au ca obiect desfacerea, desfiinţarea căsătoriei sau stabilirea filiaţiei din afara
căsătoriei, instanţa competentă se determină în funcţie de cererea principală.
Titularul dreptului la întreţinere cu capacitate deplină de exerciţiu îşi poate valorifica dreptul
fie personal, fie prin reprezentant. În numele copilului minor lipsit de capacitate de exerciţiu, acţiunea
68
va fi exercitată de părinte sau reprezentantul său legal. Minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă
poate sta personal în proces, dar asistat de ocrotitorul legal.
Hotărârea instanţei de tutelă poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare
Hotărârea este provizorie, în sensul că e valabilă câtă vreme rămân neschimbate împrejurările de fapt
avute în vedere la data pronunţării. Dacă au intervenit modificări, pensia de întreţinere poate fi sistată
sau cuantumul ei redus sau majorat. Instanţa se va pronunţa numai la cererea celui interesat.
Hotărârea primei instanţe este executorie de drept. Pentru sumele datorate cu titlu de obligaţie
de întreţinere, când executarea se face asupra salariului sau asupra altor venituri periodice cunoscute,
instanţa va dispune, din oficiu, înfiinţarea propririi.
Stabiliţi valoarea de adevăr a următoarelor afirmaţii:

1. Părintele aflat în nevoie are dreptul să obţină întreţinere de la fiul său, student la o
instituţie de învăţământ superior privată, fără condiţionare de reciprocitatea
îndeplinirii.
2. Obligaţia legală de întreţinere poate fi executată de o altă persoană în numele celei
obligate pe timpul unei împiedicări obiective în executare.
Să ne reamintim...
Obligaţia de întreţinere este îndatorirea legală a unei persoane de a asigura altei persoane
mijloacele necesare traiului şi educării şi pregătirii profesionale. Fundamentul obligaţiei de
întreţinere constă în îndatorirea de sprijin moral şi material a persoanei aflate în raporturi de
rudenie, de căsătorie şi alte raporturi asimilate celor de rudenie.
Rezumat
Obligaţia legală de întreţinere derivă în mod natural din relaţiile de familie, fundamentate
pe sprijin moral şi material, pe solidaritatea dintre membrii familiei. Obligaţia legală de
întreţinere îşi are izvorul fie în raporturile de rudenie, fie în raporturile de căsătorie, fie în
relaţiile asimilate celor de familie. Obligaţia legală de întreţinere se datorează în temeiul
legii şi este diferită de obligaţia de întreţinere care se naşte din contractul de întreţinere, în
temeiul voinţei părţilor contractante
69
1. Arătaţi care sunt particularităţile obligaţiei legale de întretinere a părinţilor faţă de
copiii lor minori.
2. Prezentaţi situaţiile în care se stinge obligaţia legală de întreţinere.
Unitatea de învăţare 12. Autoritatea părintească
Cuprins
70
1.1. Introducere
Unitatea de învățare prezintă noțiunea de autoritate părintească, principiile care
guvernează instituția, conținutul și exercitarea autorității părintești.

- însuşirea noţiunilor de bază privind autoritatea părintească
- cunoaşterea drepturilor şi îndatoririlor părinteşti
- identificarea situaţiilor şi a soluţiilor când autoritatea părintească se exercită
doar de un singur părinte sau este scindată
- prezentarea sancţiunilor care intervin în cazul neexercitării îndatoririlor
părinteşti
- cunoaşterea măsurilor de protecţie specială de care poate beneficia minorul
lipsit de ocrotire părintească

1. Principiile autorității părinteşti
1. Principiul egalităţii părinţilor în privinţa drepturilor şi îndatoririlor faţă de copil
2. Principiul exercitării autorităţii părinteşti numai în interesul superior al copilului, cu
respectarea persoanei acestuia
3. Principiul egalităţii copilului din căsătorie cu cel din afara căsătoriei şi din adopţie
4. Principiul independenţei patrimoniale dintre părinte şi copil
5. Principiul consultării copilului la luarea deciziilor care îl privesc, ţinând cont de vârsta şi
gradul său de maturitate
6. Principiul răspunderii ambilor părinţi pentru creşterea copiilor lor minori
2. Conţinutul autorităţii părinteşti
Autoritatea părintească are o latură personală şi o latură patrimonială. Latura personală vizează
ocrotirea persoanei copilului. Latura patrimonială priveşte administrarea bunurilor copilului,
reprezentarea minorului sub 14 ani în actele juridice, încuviinţarea actelor juridice ale minorului cu
capacitate de exerciţiu restrânsă.
2.1. Drepturile şi îndatoririle părinteşti cu privire la persoana minorului
1. Dreptul şi îndatorirea de a creşte şi educa copilul, de a-i supraveghea şi decide educaţia şi
pregătirea profesională. Copilul care a împlinit 14 ani poate cere părinţilor să îşi schimbe felul
71
învăţăturii sau al pregătirii profesionale. Dacă părinţii se opun, copilul se va adresa instanţei de tutelă,
care va hotărî luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe
părinţi şi pe copil.
2. Dreptul de a stabili locuinţa copilului. Locuinţa copilului minor este la părinţii săi. Dacă
părinţii nu locuiesc împreună, indiferent dacă sunt căsătoriţi sau nu, aceştia vor stabili, de comun
acord, locuinţa copilului. În caz de neînţelegeri, hotărăşte instanţa de tutelă, luând în considerare
concluziile raportului de anchetă psihosocială, ascultându-i pe părinţi şi pe copilul care a împlinit 10
ani. Copilul care nu a împlinit 10 ani poate fi ascultat de instanţa de tutelă dacă aceasta consideră
necesar. Locuinţa copilului nu poate fi schimbată fără acordul ambilor părinţi. În caz de divorţ, părinţii
stabilesc tot prin înţelegere locuinţa copilului, iar în caz de neînţelegeri, va stabili instanţa de tutelă.
3. Dreptul de a avea legături personale cu minorul. Relatiile personale se pot realiza prin:
a) intalniri ale copilului cu parintele ori cu o alta persoana care are, potrivit prezentei legi, dreptul la
relatii personale cu copilul;
b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia;
c) gazduirea copilului pe perioada determinata de catre parintele sau de catre alta persoana la care
copilul nu locuieste in mod obisnuit;
d) corespondenta ori alta forma de comunicare cu copilul;
e) transmiterea de informatii copilului cu privire la parintele ori la alte persoane care au, potrivit
prezentei legi,
dreptul de a mentine relatii personale cu copilul;
f) transmiterea de informatii referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluari medicale sau
scolare, catre parintele sau catre alte persoane care au dreptul de a mentine relatii personale cu copilul.
Transmiterea informatiilor se va face cu respectarea interesului superior al copilului, precum si a
dispozitiilor speciale vizand confidentialitatea si transmiterea informatiilor cu caracte
4. Dreptul de a consimţi la adopţia copilului
5. Dreptul părinţilor de a cere înapoierea copilului de la orice persoană care îl ţine fără drept.
Instanţa de tutelă pe baza probelor administrare, inclusiv ascultarea copilului de 10 ani, va aprecia
dacă înapoierea este în interesul copilului.
6. Dreptul de încuviinţa logodna şi căsătoria minorului
7. Dreptul şi îndatorirea de a întreţine copilul
2.2. Drepturile şi îndatoririle părinteşti cu privire la bunurile copilului
1. Dreptul şi îndatorirea de a administra bunurilor copilului şi
2. Dreptul şi îndatorirea de a-l reprezenta legal pe minorul lipsit de capacitate de exerciţiu şi de a
încuviinţa actele juridice încheiate de minorul între 14–18 ani.
3. Exercitarea ocrotirii părinteşti

3.1. Exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi
72
Ambii părinţi sunt responsabili pentru creşterea copiilor lor. Exercitarea drepturilor şi îndeplinirea
obligaţiilor părinteşti trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului şi să asigure bunăstarea
materială şi spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menţinerea relaţiilor personale
cu el, prin asigurarea creşterii, educării şi întreţinerii sale, precum şi prin reprezentarea sa legală şi
administrarea patrimoniului său.
Cu titlu de excepţie, autoritatea părintească se realizează numai de către unul dintre ei în
următoarele situaţii:
1. moartea unuia dintre părinţi;
2. decăderea din drepturile părinteşti a unui dintre părinţi;
3. punerea sub interdiţie a unuia dintre părinţi;
4. neputinţa unui părinte de a-şi manifesta voinţa.
3.2. Scindarea ocrotirii părinteşti
Autoritatea părintească poate fi exercitată în mod neegal de către părinţi în anumite situaţii:
1. desfacerea căsătoriei
2. desfiinţarea căsătoriei
3. stabilirea filiaţiei copilul din afara căsătoriei
4. plasamentul copilului dispus de instanţa de tutelă
4. Sancţiunile de dreptul familiei în materia autorităţii părinteşti
- decăderea din drepturile părinteşti
- instituirea unor măsuri de protecţie specială
- exercitarea autorităţii părinteşti de către alte persoane
- stabilirea locuinţei copilului la bunici sau la alte ude sau pesoane, cu consimţământul acestora
sau la o instituţie de ocrotire
Decăderea din drepturile părinteşti poate fi dispusă împotriva părintelui care nu exercită sau
exercită în mod necorespunzător autoritatea părintească. Competenţa revine instanţei de tutelă, care
poate fi sesizată de organele administraţiei publice cu atribuţii în domeniul protecţiei copilului sau
de procuror. Participarea procurorului şi citarea sunt obligatorii. Cererea se judecă de urgenţă.
Părintele decăzut din drepturi pierde provizoriu exerciţiul drepturilor părinteşti referitoare la
persoana şi bunurile copilului, cu excepţia dreptului de a consimţi la adopţie şi a obligaţiei de
întreţinere. Decăderea este totală, în sensul că operează asupra tuturor copiilor născuţi la data
pronunţării hotărârii. Cu toate acestea, instanţa poate dispune decăderea numai cu privire la unii
copii, dacă nu sunt primejduite creşterea, educarea, învăţătura, pregătirea profesională a celorlaţi.
Decăderea parţială, numai cu privire la anumite drepturi, este posibilă.
Dacă au încetat împrejurările care au condus la decădere, la cererea părintelui decăzut, a
copilului sau a autorităţii administraţiei publice cu atribuţii în domeniul protecţiei copilului,
instanţa de tutelă poate reveni asupra măsurii decăderii. Ascultarea copilului nu este obligatorie.
73
Arătaţi cum se pot soluţiona neînţelegerile dintre părinţi cu privire la exerciţiul
drepturilor şi îndatoririlor părinteşti.
Să ne reamintim...
Autoritatea părintească desemnează ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât
persoana, cât şi bunurile copilului şi care aparţin în mod egal ambilor părinţi.
Rezumat
Autoritatea părintească este definită în art. 483 alin. (1) C. civ. ca fiind ansamblul de
drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod
egal părinţilor. Potrivit art. 36 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, exercitarea drepturilor şi
îndeplinirea obligaţiilor părinteşti trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului şi
să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia,
prin menţinerea relaţiilor personale cu el, prin asigurarea creşterii, educării şi întreţinerii
sale, precum şi prin reprezentarea sa legală şi administrarea patrimoniului său.

1. Imaginaţi-vă o situaţie în care să se impună decăderea din drepturile părinteşti.
2. Prezentaţi situaţiile în care autoritatea părintească se scindează.
Unitatea de învăţare 13. Tutela și curatela minorului
Cuprins
1.1. Introducere
Unitatea de învățare prezintă noțiunea de tutelă și curatelă a minorului, principiile
care guvernează instituția, conținutul tutelei și curatelei, încetarea tutelei
74
- însuşirea noţiunilor de bază privind tutetla și curatela minorului
- cunoaşterea drepturilor şi îndatoririlor tutorelui și a curatorului
- identificarea situaţiilor în care se impune instituirea tutelei sau a curatelei

1. Noțiune, caractere juridice și principii
Tutela este un alt mijloc de ocrotire a minorului lipsit de ocrotire părintească; pentru minor, tutela
este un mijloc de ocrotire, iar pentru tutore este o sarcină. Privită ca sarcină, tutela are următoarele
caractere juridice: legalitate, obligativitate, personalitate, gratuitate şi unicitate.
Tutela este guvernată de o serie de principii: a) generalitatea: tutela se instituie ori de câte
ori un minor este lipsit de ocrotire părintească; b) exercitarea tutelei exclusiv în interesul
minorului: tutela se exercită numai în interesul minorului, atât în ceea ce priveşte persoana, cât şi
bunurile acestuia; c) independenţa patrimonială dintre minor şi tutore: minorul nu are niciun
drept asupra bunurilor tutorelui, după cum nici tutorele nu are vreun drept asupra bunurilor
minorului; d) controlul efectiv şi continuu exercitat de către instanţa de tutelă: instanţa de
tutelă va efectua un control efectiv şi continuu asupra modului în care tutorele şi consiliul de familie
îşi îndeplinesc atribuţiile cu privire la minor şi bunurile acestuia; e) celeritatea: instanţa de tutelă
soluţionează de îndată cererile cu care este învestită.
2. Persoanele care pot fi numite tutore
Tutorele este persoana căreia instanţa de judecată sau, după caz autoritatea tutelară i-a încredinţat sarcina
exercitării tutelei asupra unei persoane ce nu are capacitatea deplină de exerciţiu, fie datorită minorităţii, fie
datorită punerii sub interdicţie judecătorească.
Tutela minorului poate fi încredinţată unei persoane ori unor soţi împreună, cu condiţia de a avea
domiciliul în România şi de a nu se afla în vreunul din cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege.
Tutorele minorului este numit de către instanţa de judecată în a cărei circumscripţie domiciliază ori a
fost găsit copilul minor. Dacă motive întemeiate nu se opun, va fi numit ca tutore o rudă sau un afin
ori un prieten al familiei copilului, în stare să îndeplinească această sarcină.
În cazul în care mai mulţi minori care sunt fraţi sau surori, se numeşte, de regulă, un singur tutore.
Nu poate fi tutore:
a) minorul, persoana pusă sub interdicţie judecătorească sau cel pus sub curatelă;
75
b) cel decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti sau declarat incapabil de a fi tutore;
c) cel căruia i s-a restrâns exerciţiul unor drepturi civile, fie în temeiul legii, fie prin hotărâre
judecătorească, precum şi cel cu rele purtări reţinute ca atare de către o instanţă judecătorească;
d) cel care, exercitând o tutelă, a fost îndepărtat din aceasta în condiţiile art. 158;
e) cel aflat în stare de insolvabilitate;
f) cel care, din cauza intereselor potrivnice cu cele ale minorului, nu ar putea îndeplini sarcina
tutelei;
g) cel înlăturat prin înscris autentic sau prin testament de către părintele care exercita singur, în
momentul morţii, autoritatea părintească.
Dacă una dintre împrejurările prevăzute mai sus survine sau este descoperită în timpul tutelei,
tutorele va fi îndepărtat, respectându-se aceeaşi procedură ca şi la numirea lui.
Părinţii au posibilitatea să desemneze ei înşişi pe viitorul tutore al copilului lor. Legiuitorul afirmă
astfel, o dată în plus, principiul întâietăţii familiei cu privire la minor. Prin urmare, pe viitor, părinţii,
tatăl sau mama, pot desemna persoana care, fie la decesul lor, fie în momentul în care ei ar deveni
inapţi, îşi va asuma tutela copiilor lor minori. Desigur, în cazul decesului unuia dintre părinţi, părintele
supravieţuitor devine unicul titular al autorităţii părinteşti. În cazul în care au fost desemnate mai
multe persoane ca tutore, fără vreo preferinţă, ori există mai multe rude, afini sau prieteni ai familiei
minorului în stare să îndeplinească sarcinile tutelei şi care îşi exprimă dorinţa de a fi tutore, instanţa de
tutelă va hotărî ţinând seama de condiţiile lor materiale, precum şi de garanţiile morale necesare
dezvoltării armonioase a minorului.
În principiu, persoana desemnată de către părinte nu poate fi înlăturată de la numire de către
instanţa de tutelă. Prin excepţie, înlăturarea de la numire este posibilă în următoarele cazuri: a)
persoana desemnată este de acord să fie înlăturată; b) persoana desemnată se află în vreunul din
cazurile prevăzute de lege în care nu poate fi numită tutore; c) prin numirea persoanei desemnate
interesele minorului ar fi periclitate.
Persoana propusă pentru a fi tutore trebuie să prezinte garanţii morale şi să îndeplinească
condiţii materiale pentru a primi un copil în îngrijire. Ca o măsură de protecţie a intereselor minorului,
instanţa de tutelă, din oficiu sau la cererea consiliului de familie, îl poate obliga pe tutore să constituie
garanţii reale sau personale.
Numirea tutorelui se face, cu acordul acestuia, de către instanţa de tutelă în camera de consiliu, prin
încheiere definitivă. Atunci când desemnarea tutorelui s-a făcut prin contract de mandat, cel desemnat
tutore nu poate refuza numirea decât pentru motivele prevăzute la art. 120 alin. (2). Ascultarea
minorului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie. În lipsa unui tutore desemnat, dacă instanţa
de tutelă a constituit consiliul de familie, numirea tutorelui se face cu consultarea consiliului de
familie. Încheierea de numire se comunică în scris tutorelui şi se afişează la sediul instanţei de tutelă şi
la primăria de la domiciliul minorului. Drepturile şi îndatoririle tutorelui încep de la data comunicării
încheierii de numire. Între timp, instanţa de tutelă poate lua măsuri provizorii cerute de interesele
76
minorului, putând chiar să numească un curator special.
3. Conținutul tutelei
Atribuţiile tutorelui unui minor - ca de altfel şi atribuţiile părinţilor - pot fi grupate, la modul
cel mai general, în atribuţii cu privire la persoana copilului şi atribuţii cu privire la bunurile copilului.
Dreptul şi îndatorirea tutorelui sau a părintelui de a-l reprezenta pe minor şi de a-i încuviinţa actele fac
parte - alături de dreptul şi îndatorirea de a administra bunurile minorului - din categoria drepturilor
tutorelui cu privire la bunurile minorului. Întrucât conţinutul tutelei sub aspectul laturii persoanele este
identic cu cel al autorităţii părinteşti, tutorelui îi revin aceleaşi drepturi şi îndatoriri ca şi părinţilor:
dreptul şi îndatorirea de a creşte copilul; dreptul de a îndruma copilul în alegerea religiei; dreptul şi
îndatorirea de a supraveghea copilul minor; dreptul de a cere înapoierea copilului de la alte persoane;
dreptul de a stabili locuinţa copilului; dreptul şi îndatorirea de a educa copilul, respectiv de a-i
supraveghea şi decide educaţia şi pregătirea profesională; dreptul de a consimţi la adopţia copilului;
dreptul de a încuviinţa căsătoria minorului; dreptul de a-şi exprima opinia cu privire la emanciparea
minorului.
Sub aspectul laturii patrimoniale, tutorele are dreptul şi îndatorirea de a administra bunurile
minorului, de a-l reprezenta pe minorul sub 14 ani în actele juridice, de a încuviinţa actele minorului
care a împlinit 14 ani şi de a-l întreţine.
Tutela minorului încetează din cauze care privesc persoana minorului, când, în esenţă, acea tutelă se
desfiinţează. Încetarea tutelei minorului are loc odată cu dispariţia cauzelor care au condus la deschiderea ei.
Astfel, tutela încetează: când minorul a devenit major, dacă minorul a decedat sau atunci când dispar cauzele
care au determinat instituirea tutelei prevăzute de art. 110 NCC. Acestea sunt: dacă s-a stabilit filiaţia faţă de
cel puţin unul dintre părinţi, pentru minorul născut din părinţi necunoscuţi; dacă s-a ridicat decăderea din
exerciţiul drepturilor părinteşti a cel puţin unuia dintre părinţi; dacă s-a ridicat interdicţia judecătorească pentru
cel puţin unul dintre părinţi; reapariţia a cel puţin unuia dintre părinţii dispăruţi sau declaraţi morţi etc.
Încetarea tutelei nu se confundă cu încetarea funcţiei tutorelui. Aceasta din urmă are în vedere persoana
tutorelui şi ia sfârşit, pe de o parte, la moartea tutorelui şi, de altă parte, în toate cazurile în care este înlocuit.
Aceste situaţii sunt reglementate astfel: moartea tutorelui; îndepărtarea tutorelui; înlocuirea tutorelui la cererea
sa; numirea unui nou tutore ca urmare a punerii sub interdicţie a minorului ajuns la vârsta majoratului
4. Curatela miorului
Curatela specială a minorului este tot un mijloc de ocrotire, dar cu caracter temporar şi
subsidiar. Curatela specială se instituie de către instanţa de tutelă în mai multe situaţii, printre care:
între tutore şi minor se ivesc interese contrare, care nu sunt dintre cele ce trebuie să ducă la înlocuirea
tutorelui; dacă, din cauza bolii sau din alte motive, tutorele este împiedicat să îndeplinească un anumit
act în numele minorului pe care îl reprezintă sau ale cărui acte le încuviinţează; când, pentru motive
temeinice, în cadrul procedurilor succesorale, notarul public, la cererea oricărei persoane interesate
sau din oficiu, numeşte provizoriu un curator special, acesta va fi validat sau înlocuit de instanţa de
tutelă.
77
Prezentați o situație în care se impune instituirea curatelei minorului.
Să ne reamintim...
Orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit de ocrotirea părinţilor săi sau care, în
vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora, are dreptul la protecţie
alternativă. Protecţia alternativă înseamnă: instituirea tutelei, măsuri de protecţie specială
sau adopţia. În alegerea uneia dintre aceste soluţii, autoritatea competentă va ţine seama în
mod corespunzător de necesitatea asigurării unei anumite continuităţi în educarea copilului,
precum şi de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică.
Rezumat
Tutela este o măsură de ocrotire a persoanelor ce nu au capacitate deplină de exerciţiu, care, se
poate institui în două situaţii: a) în cazul în care copilul (minorul) este lipsit de îngrijirea ambilor
părinţi, deoarece aceştia sunt morţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti, puşi
sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi, precum şi în cazul în care, la încetarea
adopţiei, instanţa judecătorească hotărăşte că este în interesul copilului instituirea unei tutele (b) în
cazul în care o persoană este pusă sub interdicţie judecătorească.
Unitatea de învăţare 14. Mijloace alternative de protecție a minorului
Cuprins
1.1. Introducere
Unitatea de învățare prezintă noțiunea de autoritate părintească, principiile care
guvernează instituția, conținutul și exercitarea autorității părintești.
78
- însuşirea noţiunilor de bază privind autoritatea părintească
- cunoaşterea drepturilor şi îndatoririlor părinteşti
- identificarea situaţiilor şi a soluţiilor când autoritatea părintească se exercită
doar de un singur părinte sau este scindată
- prezentarea sancţiunilor care intervin în cazul neexercitării îndatoririlor
părinteşti
- cunoaşterea măsurilor de protecţie specială de care poate beneficia minorul
lipsit de ocrotire părintească

Protecţia specială a copilului reprezintă ansamblul măsurilor, prestaţiilor şi serviciilor destinate
îngrijirii şi dezvoltării copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi sau a celui
care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora Protecţia specială se aplică
anumitor categorii de copii enumeraţi în cuprinsul art. 56 din Legea nr. 272/ 2004 şi anume:
a) copilul ai cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti
sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie, declaraţi
judecătoreşte morţi sau dispăruţi, când nu a putut fi instituită tutela;
b) copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinţilor din
motive neimputabile acestora;
c) copilul abuzat sau neglijat;
d) copilul găsit sau copilul abandonat de către mamă în unităţi sanitare;
e) copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal.
Măsurile de protecţie specială a copilului sunt:
1. plasamentul;
2. plasamentul în regim de urgenţă;
3. supravegherea specializată.
Ele se acordă până la dobândirea capacităţii de exerciţiu depline, dar, la cererea copilului care îşi
continuă studiile într-o formă de învăţământ de zi, ele pot continua pe toată durata studiilor, dar fără a
depăşi vârsta de 26 de ani. Cel care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu şi a beneficiat de o
măsură de protecţie specială, dar care nu îşi continuă studiile şi nu are posibilitatea revenirii în propria
79
familie, fiind confruntat cu riscul excluderii sociale, beneficiază, la cerere, pe o perioadă de până la 2
ani, de protecţie specială, în scopul facilitării integrării sale sociale. În cazul în care se face dovada că i
s-au oferit un loc de muncă şi/sau locuinţă, iar acesta le-a refuzat ori le-a pierdut din motive imputabile
lui, în mod succesiv, nu mai beneficiază de protecţie.
1. Plasamentul
Plasamentul copilului constituie o măsură de protecţie specială, având caracter temporar, care poate
fi dispusă, în condiţiile prezentei legi, după caz, la o persoană sau familie, la un asistent maternal sau
la un serviciu de tip rezidenţial.
Persoana sau familia care primeşte un copil în plasament trebuie să aibă domiciliul în România
şi să fie evaluată de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului cu privire la
garanţiile morale şi condiţiile materiale pe care trebuie să le îndeplinească pentru a primi un copil în
plasament.
La stabilirea măsurii de plasament se va urmări respectarea unor principii:
a) plasarea copilului, cu prioritate, la familia extinsă sau la familia substitutivă;
b) menţinerea fraţilor împreună;
c) facilitarea exercitării de către părinţi a dreptului de a vizita copilul şi de a menţine legătura cu
acesta.
Plasamentul copilului care nu a împlinit vârsta de 2 ani poate fi dispus numai la familia extinsă
sau substitutivă, plasamentul acestuia într-un serviciu de tip rezidenţial fiind interzis. Prin excepţie, se
poate dispune plasamentul într-un serviciu de tip rezidenţial al copilului mai mic de 2 ani, în situaţia în
care acesta prezintă handicapuri grave, cu dependenţă de îngrijiri în servicii de tip rezidenţial
specializate.
Măsura plasamentului se stabileşte de către comisia pentru protecţia copilului, în situaţia în
care există acordul părinţilor, pentru situaţiile prevăzute la art. 56 lit. (b) şi (e) sau de către instanţa
judecătorească, la cererea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.
Efectele plasamentului
Pe toată durata plasamentului, domiciliul copilului se află, după caz, la persoana, familia,
asistentul maternal sau la serviciul de tip rezidenţial care îl are în îngrijire.
Drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de copil se menţin pe toată durata măsurii plasamentului
dispus de către comisia pentru protecţia copilului. Drepturile şi obligaţiile părinteşti în situaţia
copilului pentru care nu a putut fi instituită tutela şi pentru care instanţa a dispus măsura plasamentului
sunt exercitate şi, respectiv, îndeplinite de către preşedintele consiliului judeţean, respectiv de către
primarul sectorului municipiului Bucureşti. Părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti, precum şi cei
cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti păstrează dreptul de a consimţi la
adopţia copilului lor. Modalitatea de exercitare a drepturilor şi de îndeplinire a obligaţiilor părinteşti cu
privire la persoană şi la bunurile copilului aflat în situaţia prevăzută la art. 56 lit. (c) şi (d) şi, respectiv,
la art. 56 lit. (b) şi (e) se stabileşte de către instanţa judecătorească.
80
Comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţa care a dispus plasamentul copilului
va stabili, dacă este cazul, şi cuantumul contribuţiei lunare a părinţilor la întreţinerea acestuia.Sumele
astfel încasate se constituie venit la bugetul judeţului, respectiv la cel al sectorului municipiului
Bucureşti de unde provine copilul.
2. Plasamentul în regim de urgenţă

Plasamentul copilului în regim de urgenţă este o măsură de protecţie specială, cu caracter temporar,
care se stabileşte în situaţia copilului abuzat sau neglijat, precum şi în situaţia copilului găsit sau a
celui părăsit în unităţi sanitare.
Măsura plasamentului în regim de urgenţă se stabileşte de către directorul direcţiei generale de
asistenţă socială şi protecţia copilului din unitatea administrativ-teritorială în care se găseşte copilul
găsit sau cel abandonat de către mamă în unităţi sanitare ori copilul abuzat sau neglijat, în situaţia în
care nu se întâmpină opoziţie din partea reprezentanţilor persoanelor juridice, precum şi a persoanelor
fizice care au în îngrijire sau asigură protecţia copilului respectiv. Instanţa judecătorească ia această
măsură pe calea ordonanţei preşedinţiale când constată că există un pericol iminent datorat abuzului
sau neglijării unui copil.
În situaţia plasamentului în regim de urgenţă dispus de către direcţia generală de asistenţă socială şi
protecţia copilului, aceasta este obligată să sesizeze instanţa judecătorească în termen de 5 zile de la
data la care a dispus această măsură. Instanţa judecătorească va analiza motivele care au stat la baza
măsurii adoptate de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului şi se va pronunţa,
după caz, cu privire la revocarea măsurii sau la înlocuirea acestuia cu măsura plasamentului, instituirea
tutelei ori cu privire la reintegrarea copilului în familia sa. Instanţa este obligată să se pronunţe şi cu
privire la exercitarea drepturilor părinteşti.
Efectele plasamentului în regim de urgenţă
Pe toată durata plasamentului în regim de urgenţă se suspendă de drept exerciţiul drepturilor
părinteşti, până când instanţa judecătorească va decide cu privire la menţinerea sau la înlocuirea
acestei măsuri şi cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti. Pe perioada suspendării, drepturile şi
obligaţiile părinteşti privitoare la persoana copilului sunt exercitate şi, respectiv, sunt îndeplinite de
către persoana, familia, asistentul maternal sau de către şeful serviciului de tip rezidenţial care a primit
copilul în plasament în regim de urgenţă, iar cele privitoare la bunurile copilului sunt exercitate şi,
respectiv, sunt îndeplinite de către preşedintele consiliului judeţean, respectiv de către primarul
sectorului municipiului Bucureşti.
3. Supravegherea specializată
Măsura de supraveghere specializată se dispune faţă de copilul care a săvârşit o faptă penală şi care
nu răspunde penal.
81
În cazul în care există acordul părinţilor sau al reprezentantului legal, măsura supravegherii
specializate se dispune de către comisia pentru protecţia copilului, iar, în lipsa acestui acord, de către
instanţa judecătorească.
Această măsură constă în menţinerea copilului în familia sa, cu respectarea unor condiţii precum:
frecventarea cursurilor şcolare, urmarea unor tratamente medicale, consiliere, psihoterapie,
interzicerea de a frecventa anumite locuri sau de a avea legături cu anumite persoane, utilizarea unor
servicii de îngrijire de zi.
Dacă menţinerea copilului nu este posibilă sau nu îşi îndeplineşte obligaţiile, comisia pentru
protecţia copilului sau instanţa de judecată poate dispune plasamentul copilului în familia extinsă sau
substitutivă. Dacă fapta săvârşită prezintă un grad de pericol social ridicat, se poate dispune, pe o
perioadă determinată, plasamentul copilului într-un serviciu de tip rezidenţial specializat.
Imaginați-vă o situație în care se impune revocarea măsurii plasamentului în regim

de urgență.
Să ne reamintim...
Protecția specială a copilului reprezintă ansamblul măsurilor, prestațiilor și serviciilor
destinate îngrijirii și dezvoltării copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea
părinților săi sau a celui care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija
acestora. Copilul beneficiază de protecția specială până la dobândirea capacității depline de
exercițiu.
Rezumat
Părinţii care nu îşi exercită sau exercită în mod necorespunzător îndatoririle părinteşti
sunt sancţionaţi în funcţie de natura şi gravitatea faptei lor. Potrivit art. 399 C. civ., în mod
excepţional, instanţa de tutelă poate hotărî plasamentul copilului la o rudă sau la o altă
familie ori persoană, cu consimţământul acestora, sau într-o instituţie de ocrotire.

Identificaţi efectele măsurilor de protecţie specială.
82
83

Dreptul Familiei

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dreptul Familiei

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași

I. Informaţii generale despre curs

Titlul disciplinei: Dreptul familiei

II. Informaţii despre coordonatorul de disciplină

Nume şi titlul ştiinţific: conf. univ. dr. Lucia Irinescu

III. Condiţionări şi cunoştinţe pre-rechizite

Înscrierea la curs este condiţionată de parcurgerea cursurilor de d r e p t civil, drept

IV. Obiectivele și competențele asigurate (identice cu cele menționate în Fișa Disciplinei)

V. Structura cursului – pe unități de învățare, cu indicarea duratei de parcurgere (identice cu

Unitatea de învățare 1: Noțiuni introductive privind familia și dreptul familiei - 2 ore

VI. Numărul și formatul lucrărilor de verificare pe parcurs

Evaluare formativă 1- Teste grilă. Spețe.

- Evaluare finală – examen scris: 50%

VIII. Bibliografie obligatorie și resurse suplimentare

1.2. Competenţele unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

Conținutul unitații de învățare

Identificați și descrieți 3 raporturi juridice de dreptul familiei în care sunteți parte.

Daţi două exemple pentru a evidenţia importanţa principiului exercitării drepturilor şi

1.2. Competenţele unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

Conținutul unitații de învățare

Identificați și descrieți 2 modalităși de rupere a logodnei, una care să fie încadrată la

Test de evaluare a cunoştinţelor

- Arătaţi ce sancţiune intervine în situaţia în care o persoană încheie mai multe

1.2. Competenţele unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

Conținutul unitații de învățare

5. Condiţiile de fond pozitive pentru încheierea căsătoriei sunt:

5.1. Consimţământul la căsătorie

Căsătoria valabilă presupune îndeplinirea unor condiţii de fond şi de formă prevăzute de

Test de evaluare a cunoştinţelor

1.2. Competenţele unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

Conținutul unitații de învățare

3. Formalităţi ulterioare încheierii căsătoriei

Condiţiile de formă împiedică încheierea unei căsătorii ce încalcă cerinţele legale,

Test de evaluare a cunoştinţelor

1.2. Competenţele unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

Conținutul unitații de învățare

1.1. Numele soţilor- art. 282 CC

●schimbarea numelui pe cale administrativă- O.G. nr. 41/2003

1.2. Obligaţia de respect şi sprijin moral- art. 309 CC

1.3. Obligaţia de fidelitate -art. 309 CC

1.4. Obligaţia de coabitare -art. 309 CC

● pentru motive temeinice (terminarea studiilor, exercitarea profesiei, pregătirea de specialitate,

● separarea în fapt timp de 2 ani

1.5. Obligaţia de a lua decizii în comun în ceea ce priveşte căsătoria-art. 308 CC

2. Efe1. Efectele căsătoriei cu privire la raporturile personale dintre soţi

1.1. Numele soţilor- art. 282 CC

●schimbarea numelui pe cale administrativă- O.G. nr. 41/2003

1.2. Obligaţia de respect şi sprijin moral- art. 309 CC

1.3. Obligaţia de fidelitate -art. 309 CC

1.4. Obligaţia de coabitare -art. 309 CC

● pentru motive temeinice (terminarea studiilor, exercitarea profesiei, pregătirea de specialitate,

● separarea în fapt timp de 2 ani

1.5.Obligaţia de a lua decizii în comun în ceea ce priveşte căsătoria-art. 308 CC

2. Efectele căsătoriei cu privire la raporturile patrimoniale dintre soţi

2.1. Regimul primar imperativ: se impune indiferent de regimul matrimonial ales

●imperativ- norme obligatorii de la care soţii nu pot deroga

2.2.1. Reprezentarea între soţi

● se aplică regulile de la mandat