Sunteți pe pagina 1din 44

Tulburarea de personalitate schizoida

Tulburarea de personalitate schizoida este caracterizata de lipsa de interes fata


de relatiile sociale, uneori apatie sexuala, tendinta la un stil de viata solitar,
secretism si raceala emotionala. Nu este aceeasi afectiune precum
schizofrenia desi au unele caracteristici similare cum ar fi detasarea sociala si
emotionala si prevalenta crescuta in familiile cu schizofrenie.

Aceste persoane sunt vazute ca fiind reci si indiferente, determinind probleme


sociale. Cei mai multi indivizi diagnosticati au dificultati in a stabili relatii
personale sau de a-si exprima sentimentele, raminind pasivi in fata
situatiilor nefavorabile.Comunicarea cu alte persoane poate fi indiferenta si
concisa. Datorita lipsei unei comunicari adevarate, cei diagnosticati nu pot
dezvolta reflexii adecvate proprii fata de modul de socializare. Aceste
reprezentari proprii sunt importante pentru observarea impactului propriilor
actiuni in situatiile sociale.

Indivizii se simt pierduti fara oamenii linga care au crescut normal deoarece au
nevoie de o siguranta si stabilitate. Totusi cind spatiul personal al pacientului
este violat se simt sufocati si simt nevoia de a se elibera si de a fi independent.
Aceste persoane sunt fericite cind se afla intr-o relatie in care partenerul nu cere
prea multa dedicare emotionala sau intima. Indivizii cu tulburare schizoida a
personalitatii nu vor sa stea departe de oameni ci departe de emotii si
sentimente.

Cum modelele schizoide sunt foarte similare cu simptomele negative


schizofrenice, antipsihoticele atipice pot avea eficacitate in ameliorarea lor. Cei
care cauta tratament au optiunea medicatiei sau a terapiei. Pentru medicatie
personalitatea schizoida pare a avea similaritati cu schizofrenia, cum
ar anhedonia, absenta afectului si energie scazuta. Medicatia cea mai recent
folosita este risperidonul.Inainte de acesta nu exista o medicatie psihotropa cu
impact asupra simptomelor negative.

Cauze si factori de risc:Evaluarile retrospective sugereaza ca pacientii cu


personalitate schizoida au frecvent istoric de mediu familial inadecvat, rece,
neglijent care incepe timpuriu in viata. Teoriile psihodinamice sugereaza ca
aceste experiente traumatice creaza individului imaginea negativa ca relatiile
sociale nu vor fi multumitoare si o izolare defensiva fata de oameni. Persoanele
afectate au invatat sa imite stilul de relatii interpersonale modelate in familia lor.
In acest mediu, pacientii nu reusesc sa invete aptitudinile de baza in comunicare
care ii ajuta sa se dezvolte si sa interactioneze eficient cu altii. Comunicarea lor
este vaga si fragmentata. Multi se simt neintelesi de catre altii.
Factorii genetici sunt posibili ca etiologie, dar şi istoricul de familii perturbate.

Există, pe acest fond de personalitate, posibilitatea dezvoltării complicaţiilor, cum ar


fi: episoade de tulburare delirantă, schizofrenie sau depresie. Riscul complicaţiilor sau
decompensărilor psihotice creşte în condiţiile schimbării stilului de viaţă, suprasolicitării
sociale (schimbării serviciului solitar), creşterii cerinţelor afective din partea celor din jur
sau condiţionarea existenţială cu un stil de viaţă opus tipului schizoid.

Semne si simptome:Indivizii cu aceasta tulburare pot avea dificultati in


expresia furiei, contribuind la impresia lipsei emotiilor. Reactioneaza pasiv la
aversiune si au dificultate la a raspunde adecvat la evenimentele importante din
viata datorita absentei aptitudinilor sociale si a dorintei de experiente sexuale,
indivizii au putine prietenii si de obicei nu se casatoresc. Functionarea
profesionala poate fi afectata, mai ales daca este necesara implicarea
interpersonala, dar indivizii cu aceasta tulburare pot lucra bine in conditii de
izolare sociala.
Ca raspuns la stres pacientii pot experimenta episoade psihotice scurte. Daca
acestea dureaza mai mult de citeva minute sau ore tulburarea se poate
transforma in schizofrenie sau tulburare iluzionala. Sunt la risc de depresie
majora.

Personalitatea schizoida apartine unui grup de conditii denumite


eccentrice.Persoanele cu aceasta tulburare apar frecvent ciudate. Tind sa
fie distanti, detasati si indiferenti la relatiile sociale sau emotionale. Sunt in
general singuratici si prefera activitatile solitare. Viata lor este marcata de
putina placere in activitati. Persoanele acestea apar indiferente in fata
criticismului altora. Sunt rar violenti,deoarece prefera sa nu interactioneze cu
nimeni.
Desi denumirile par asemanatoare, personalitatea schizoida nu este acelasi lucru
cu schizofrenia. Multe persoane afectate pot functiona foarte bine. Tind sa
aleaga medii de lucru care sa le permita sa fie singuri, cum ar fi serviciul de
securitate nocturna, biblioteci sau laborator.

Este greu de a evalua prevalenta acestei tulburari deoarece persoanele cu


personalitate schizoida cauta rar tratament. Tulburarea afecteaza mai mult
barbatii decit femeile si este mai comuna la persoanele care au rude apropiate
cu schizofrenie. Manifestarile isi au debutul de obicei in perioada de adult.
Persoanele cu personalitate schizoida isi organizeaza viata pentru a evita
contactul cu altii. Multi nici nu se casatoresc si continua sa traiasca alaturi
de parinti. Vorbesc putin, viseaza ziua si prefer speculatiile teoretice fata de
actiunile practice. Fanteziile reprezinta un mecanism de aparare.

Sexualitatea schizoida:
Persoanele afectate sunt uneori apatici sexual desi nu sufera normal de
anorgasmie. Multi schizoizi au o dorinta sexuala normala dar prefer sa se
masturbeze decit sa faca fata aspectelor sociale ale gasirii unui partener sexual.
Astfel nevoia lor pentru sex apare mai diminuata fata de cei sanatosi. Cind au o
viata sexuala simt ca spatiul lor personal este violat, pentru ei masturbarea si
abstinenta sexuala este de preferat fata de apropierea emotionala pe care
trebuie sa o tolereze in timpul sexului.

Subtipurile Millon:
Cercetatorul in psihologie Millon a identificat 4 subtipuri ale schizoidului. Orice
individ poate manifesta unul sau nici unul dintre acestea:
- schizoidul sensibil - cuprinde manifestari depresive
- schizoidul distant - cuprinde manifestari evitante, schizotipale
- schizoidul depersonalizat - include caracteristici schizotipale
- schizoidul fara emotii - cuprinde manifestari compulsive.

Diagnostic:Nu exista teste de laborator pentru personalitatea schizoida, iar


diagnosticul vine de obicei dupa un interviu clinic. In timpul acestui interviu
medicul va pune intrebari despre simptome si starea de bine mentala si va
intocmi un istoric medical, social si psihiatric. Un examen fizic poate ajuta la
excluderea altor conditii.

Individul schizoid este diagnosticat prin manifestarea unui model de detasare


fata de relatiile sociale si o expresie limitata a emotiilor interpersonale, cu debutul
in perioada de adolescent, peste 18 ani si prezente intr-o varietate de contexte
indicate de cel putin patru dintre urmatoarele:
- nu doreste sau nu ii plac relatiile apropiate incluzind a face parte dintr-o familie
- alege intotdeauna activitatile solitare
- nu prezinta interes in relatii sexuale cu alte persoane
- simte placere in putine activitati
- ii lipsesc prietenii apropiati sau confidentii altii in afara de rudele de gradul I
- pare indiferent la criticele altora
- arata raceala emotionala, detasare sau afect blocat.
Aceste manifestari pun diagnosticul de tulburare schizoida a personalitatii alaturi
de un alt set de criterii generale ale tulburarilor de personalitate.

Simptomele incep in adolescenta aratind incapacitatea individului de a lega


relatii, tendinta spre auto-izolare si neadaptare in scoala. Copii cu aceste
tendinte devin obiectul tachinarii colegilor crescind astfel sentimentul de
izolare si inadaptarea sociala pe care o simt.
De obicei personalitatea schizoida este greu diferentiata de autism si
tulburarea Asperger, care sunt caracterizate de deficite mult mai severe in
aptitudinile sociale alti indivizi care manifesta obiceiuri sociale care pot fi vazute
drept izolante nu sunt diagnosticati cu personalitate schizoida decit daca
modelele de personalitate sunt inflexibile si determina obstacole semnificative in
functionarea adecvata.

Tratament:Scopul principal a tratamentului pacientului diagnosticat cu


personalitate schizoida este de a combate tendintele de izolare sociala.
Strategiile incearca sa creasca sensibilitatea la relatiile sociale si mediu.

Terapiile orientate psihodinamic:


Un abord psihodinamic nu este prima alegere de tratament datorita capacitatii
slabe a pacientului de a-si examina gindurile, emotiilor si comportamentul. Cind
acest tratament este folosit se centreaza de obicei in jurul construirii unei relatii
cu pacientul care poate actiona ca un model in folosul altor relatii.

Terapia cognitiv-comportamentala:
Reprezinta incercarea de a restructura gindurile pacientului. Modurile
constructive de a realiza asta cuprind sublinierea concreta prin tinerea
unui jurnal zilnic al gindurilor si comportamentelor problematice. O alta
metoda buna poate fi invatarea de aptitudini sociale prin actorie. Aceste
metode fac indivizii sa fie mai constienti de indiciile comunicarii date de altii si ii
sensibilizeaza la nevoile altora.

Terapia de grup:
Adduce pacientului experiente sociale care ii expun la socializare intr-un mediu
sigur. Reprezinta si un mod de invatare a aptitudinilor sociale practice in care
sunt deficienti. Cum pacientul evita contactul social, aderarea la un grup de
terapie este foarte importanta. Este bine sa se dezvolte o legatura terapeut –
pacient inainte de terapia de grup.

Medicatia:
Dozele mici de olanzepina lucreaza deasemeni asupra deficitelor sociale si a
afectului blocat. Bupropion este folosit pentru anhedonie. Mai mult
folosireainhibitorilor recaptarii de serotonina si dozele mici
de benzodiazepine, betablocantele pot ajuta anxietatea sociala. Totusi
anxietatea sociala poate sa nu fie principala problema pentru oamenii cu acest
model de personalitate. Psihoterapia de sustinere este folosita de personalul
antrenat tintind zone precum: aptitudini de copiere, imbunatatirea
aptitudinilor sociale si a interactiunilor sociale, comunicare si problemele
respectului de sine.
Cercetatorul Zimmerman sugereaza urmatorul set de intrebari pentru
evaluarea pacientilor cu personalitate schizoida:
- aveti relatii apropiate cu prietenii sau familia? Daca da, cu cine? Daca nu, va
deranjeaza asta?
- ati vrea sa aveti relatii apropiate cu altii?
- unii oameni prefera sa petreaca timp singuri, altii prefera sa fie linga oameni.
Cum va descrieti?
- alegeti frecvent sa faceti lucruri de unul singur?
- va deranjeaza daca nu aveti pentru o perioada lunga de timp relatii sexuale?
Viata voastra sexuala este importanta sau puteti trai si fara aceasta?
- ce fel de activitati va plac?
- aveti incredere in cineva care nu face parte din familia voastra?
- cum reactionati cind cineva va critica?
- cum reactionati cind cineva va complimenteaza?
In timpul testului medical trebuie sa observe daca pacientul are contact vizual cu
acesta, zimbeste sau arata emotii nonverbale.

Prognostic:
Cum o persoana cu personalitate schizoida cauta sa fie izolata de altii, incluzind
si pe cei care il trateaza, sunt sanse scazute ca majoritatea pacientilor sa caute
ajutor din propria initiativa. Cei care vor opri tratamentul prematur va fi din
cauza dificultatii de a mentine relatia cu terapeutul si a lipsei motivatiei
pentru schimbare. Daca gradul de afectare sociala este usor, tratamentul poate
avea succes daca este tintit spre mentinerea relatiilor intre pacient si colegii de
servici. Nevoia pacientului de a se sustine financiar poate reprezenta un motiv de
a participa la tratament. O data ce tratamentul a fost terminat este neobisnuit ca
pacientul sa recada in stilul de viata izolant. O data ce tulburarea origineaza in
mediul familial al pacientului, singura masura de preventie cunoscuta este
adoptarea unui mediu familial sanatos, gijuliu, stimulant emotional si expresiv.
Personalitatea histrionica
Autor: Simona Stiuriuc

Personalitatea histrionica este


caracterizata de un model de lunga
durata de comportament in cautare
de atentie si emotivitate extrema. O
persoana cu personalitate
histrionica vrea sa fie in centrul
atentiei in orice grup social si se
simte inconfortabil cand nu este asa.
Aceste persoane pot fi percepute ca
fiind subiective si se pot angaja in
comportamente sexuale seductive sau provocatoare pentru a atrage atentia
asupra lor.

Acestor indivizi le poate fi foarte greu sa dezvolte intimitate emotionala in


relatia romantica sau sexuala. Fara sa fie constienti frecvent joaca un rol: de
victima sau printesa in relatiile cu altii. Pot cauta sa controleze partenerul
prin manipularea emotionala sau seductie la un nivel, si pe de alta parte sa
prezinte independenta marcata fata de acestia.
Au frecvent relatii anormale cu prietenii de acelasi sex deoarece stilul lor
sexual interpersonal provocativ poate ameninta relatia. Plictisesc apropiatii cu
cereri de atentie permanenta. Devin depresivi si suparati cind nu sunt in centrul
interesului.
Cauta mereu noutatea, stimularea si excitarea si au tendinta de a
deveni plictisiti de rutina obisnuita. Acesti indivizi sunt frecvent intoleranti sau
frustrati de situatii care implica o atentie tardiva, actiunile lor fiind centrate pe
obtinerea satisfactiei imediat. Desi adeseori initiaza un job sau proiect cu mare
entuziasm, interesul lor dispare imediat. Relatiile de lunga durata pot fi neglijate
datorita excitarii celor noi.

Ca in toate tulburarile de personalitate, persoana afectata trebuie sa aiba cel


putin peste 18 ani inainte de a se pune diagnosticul. Este mai prevalenta
la femei decit la barbati si apare la 2 - 3 % din populatie. Severitatea tulburarii va
diminua o data cu inaintarea in virsta.

Majoritatea pacientilor nu cauta tratament. Persoanele cu tulburari de


personalitate nu cauta un medic decit atunci cind afectarea incepe sa interfere
semnificativ cu viata personala, adica cind sunt pusi in fata situatiilor noi si
stresante.
Cercetatorii de astazi nu cunosc cauzele tulburarii histrionice. Exista multiple
teorii, totusi majoritatea medicilor accepta un model cauzal biopsihosocial.
Cauzele sunt probabil complexe si cuprind factori biologici si genetici,
sociali (cum ar fi modul cum persoana interactioneaza in dezvoltarea sa timpurie
cu familia si prietenii si alti copii) si factori psihosociali (personalitatea si
temperamentul individului, modelate de mediul in care traieste si aptitudinele de
adaptare copiate).
Tratamentul implica psihoterapie de lunga durata. Medicatia poate deasemeni
fi prescrisa pentru a ajuta unele simptome debilitante.

Cauze si factori de risc:Exista putine studii obiective ale cauzalitatii acestei


tulburari de personalitate. Investigatiile raportate au rezultate neconcludente.
Explicatiile psihoanalitice fac legatura fie cu esecul rezolvarii conflictelor
oedipiene fie a conflictelor verbale. Aceasta tulburare de personalitate este rar
observata la barbati. In aceste situatii exista si alte probleme fata de identificarea
sexuala a persoanei.

Cauzele neurochimice:
Studiile arata ca pacientii cu aceasta tulburare au sisteme noradrenergice inalt
responsive, cu eliberarea excesiva a neurotransmitatorului denumit
norepinefrina. Neurotransmitatorii sunt substante care comunica impulsurile de la
un neuron la altul in creier, iar aceste impulsuri dicteaza comportamentul.
Tendinta spre o reactive emotionala excesiva la respingere comuna la pacientii
histrionici poate fi atribuita malfunctiei intr-un grup de neurotransmitatori denumiti
catecolamine. Norepinefrina apartine acestui grup.

Cauzele de dezvoltare:
Teoria psihoanalitica dezvoltata de Freud sublineaza o serie de stadii
psihosexuale de dezvoltare prin care trece individul. Aceste stadii determina
dezvoltarea psihologica de mai tirziu. S-a propus ca stadiul genital este
determinantul tulburarii. Unii cercetatori considera ca stadiul oral al lui Freud a fi
mai important in dezvoltarea tulburarii. Cei mai multi psihoanalisti sunt de accord
ca o copilarie traumatica contribuie la dezvoltarea histrionismului.
O alta component din teoria lui Freud este mecanismul de aparare. Mecanismele
de aparare sunt seturi de metode sistematice, inconstiente pe care le dezvolta
oamenii pentru a face fata conflictelor si a reduce anxietatea. Dupa teoria lui
Freud toti oamenii folosesc aceste mecanisme, dar diferiti oameni folosesc
diferite tipuri de mecanisme. Indivizii afectati difera in severitatea mecanismelor
de aparare neadaptate pe care le folosesc. Cazurile severe folosesc represia,
negarea si disocierea.

Cauzele biosociale:
Un model biosocial in psihologie arata cum contribuie factorii biologici la
dezvoltarea personalitatii. Acestea sugereaza ca oamenii dezvolta tulburarea din
aprobarea interpersonala inconstienta oferita de parinti. Acesti indivizi au invatat
sa ia ceea ce vor de la altii prin atragerea atentiei fata de ei.

Cauzele socioculturale:
Studiile asupra diferitelor culture cu rate crescute de histrionism sugereaza
cauze sociale si culturale ale bolii. Unii cercetatori se asteapta sa gaseasca
aceasta tulburare mai ales printre culturile care tind sa valorize modul dezinhibat
de manifestare a emotiilor.

Variabilele personale:
Cercetatorii au descoperit unele legaturi intre virsta indivizilor afectati si
comportamentul manifestat de acestia. Simptomele sunt de lunga durata, totusi
caracterul histrionic se poate modifica cu virsta. De exemplu, seductia poate fi
manifestata mai frecvent de un adult tinar decit unul batrin. Pentru a impresiona
pe altii unii adulti trec de la seductia sexuala la una paterna sau materna.

Semne si simptome:Persoanele cu aceasta tulburare pot de obicei


functiona la un nivel normal social si profesional. Au aptitudini sociale
bune, dar tind sa le foloseasca pentru a manipula pe altii si a intra in centrul
atentiei. Mai mult, personalitatea histrionica poate afecta viata sociala sau
romantic,a sau abilitatea de a face fata esecurilor. Acestor persoane le lipseste
empatia. Incep relatiile bine, dar tind sa greseaca cind este nevoie de
durabilitate sau profunzime, alternind intre extremele idealizarii si dezinteresului.
Pot cauta tratament pentru depresie cind relatia romantica se termina.
Frecvent nu isi percep situatia personala realistic si au tendinta de a dramatiza
si a exagera problemele. Pot schimba diferite job-uri pe masura ce devin
plictisiti si au probleme de a face fata frustrarii. Pentru ca doresc noutate si
excitare se pot pune in situatii riscante. Toti acesti factori pot conduce
la dezvoltarea depresiei.

Alte manifestari cuprind:


- comportament exhibitionist, cautarea constanta a aprobarii si reasigurarii
- dramatism excesiv cu manifestare exagerata a emotiilor cum ar fi imbratisarea
cuiva abia cunoscut sau plinsul incontrolabil in timpul unui film trist
- sensibilitate excesiva la criticism sau dezaprobare
- aspect seductiv si comportamente inadecvate
- simptome somatice folosite pentru a atrage atentia
- toleranta diminuata la frustrare
- schimbarea rapida a statusului emotional care pot apare superficiale sau
exaggerate pentru altii
- tendinta de a crede ca relatiile sunt mai intime decit in realitate
- decizii luate in graba.
Subtipurile Millon:Un individ histrionic poate prezenta nici unul sau unul
dintre urmatoarele:
Histrionicul teatral: este in special dramatic, romantic si cauta atentia.
Histrionicul infantile: include caracteristici de granita.
Histrionicul vivace: sintetizeaza seductivitatea histrionicului cu nivelul de
energie tipic hipomaniei.
Histrionicul ispititor: include caracteristici compulsive si de dependenta.
Histrionicul temperamental: include caracteristici negativiste (pasiv-agresive).
Histrionicul viclean: caracteristici antisociale.

Indivizii cu aceasta tulburare fac fata cu greu intimitatii emotionale in relatiile


romantice.

Diagnostic:Aspectul individului, comportamentul, istoricul, alaturi de


evaluarea psihologica, sunt de obicei suficiente pentru a stabili un diagnostic. Nu
exista nici un test pentru a confirma acest diagnostic. Deoarece criteriile sunt
subiective unele persoane pot fi diagnosticate gresit ca avind tulburarea, in timp
ce altele pot sa nu fie diagnosticate niciodata. Tratamentul este de obicei initiat
pentru depresia asociata cu relatiile romantic terminate. Medicatia ajuta
ameliorarea simptomelor, precum depresia. Psihoterapia poate fi de ajutor.

Criteriile de diagnostic ale tulburarii histrionice de personalitate cuprind un


model de emotivitate excesiva si cautarea atentiei cu debutul in copilarie si
prezentindu-se intr-o varietate de context, indicate de 5 sau mai multe dintre
urmatoarele:
- se simte inconfortabil in situatii in care nu se afla in centrul atentiei
- interactiunile cu altii sunt caracterizate de comportament sexual sau seductiv
inadecvat
- manifesta modificari rapide ale emotiilor si aparenta de superficialitate
- foloseste constant aspectul fizic pentru a atrage atentia
- are un stil de a vorbi excesiv, impresionist si fara detalii
- auto-dramatizeaza, este teatral si exagereaza expresia emotiilor
- este sugestibil, influentabil de catre altii sau de circumstante
- considera relatiile mai intime decit in realitate.

Tratament:Datorita absentei cercetarilor sutinute asupra tulburarilor de


personalitate si a tratamentului de lunga durata prin psihoterapie, descoperirile
empirice aupra tratamentului acestor tulburari ramin bazate pe metode pe caz si
nu studii clinice. Astfel tratamentul de elective este psihoterapia si/sau terapia
conitiv comportamentala, care incearca auto-dezvoltarea prin rezolvarea
conflictelor si a inhibitiilor. Terapia de grup poate ajuta indivizii histrionici sa
invete cum sa nu-si mai manifeste excesiv comportamentele dramatice, dar
trebuie monitorizata atent pentru ca poate da persoanei o audienta pentru a-si
prezenta rolul si oportunitatea de a perpetua comportamentul histrionic.

Terapia cognitiv-comportamentala:
Este un tratament directionat spre a reduce gindurile disfunctionale ale
individului. Astfel de ginduri includ teme precum faptul ca nu este capabil sa aiba
grija de el insusi. Aceasta terapie incearca sa inlature gindurile automate de
inferioritate. Ii invata pe pacienti sa identifice gindurile automate, sa lucreze
asupra comportamentului impulsiv si sa dezvolte aptitudini mai bune de a rezolva
problemele.

Meditatia:
Este folosita pentru a asista pacientii extrovertiti cu histrionism sa se relaxeze si
sa-si focalizeze emotiile. Unii terapeuti folosesc hipnoza pentru a ajuta pacientii
sa se relaxeze cind experimenteaza o frecventa cardiac rapida sau palpitatii in
cursul unei manifestari de dramatism.

Psihoterapia:
Deoarece personalitatea umana este o parte atit de integranta din ceea ce
defineste identitatea noastra, aceasta tulburare este dificil de tratat. Psihoterapia
individuala focalizata in ameliorarea mecanismelor de copiere si dezvoltarea
aptitudinilor interpersonale pare a fi cea mai eficienta metoda de tratament.
Terapia de grup nu este in general recomandata persoanelor histrionice
deoarece comportamentului lor in cautare de atentie poate monopoliza sedinta.
Gesturile suicidale si automutilarea, drept comportamente in cautare de atentie
sunt frecvent asociate cu histrionismul. Chiar si decesul nu este intentia
pacientului. Orice planuri de suicid trebuie luate in considerare. Terapia
recomandata este de scurta durata si doreste sa resolve problemele imediate si
dificultatile din viata pacientului.

Medicatia:
Medicatia psihiatrica nu este de obicei folosita pentru a ameliora tulburarea de
personalitate dar poate fi utilizata pentru a trata tulburarile asociate cum ar fi
anxietatea sau depresia. Prescrierea acestor medicamente trebuie facuta cu
atentie datorita posibilitatii ca pacientul sa foloseasca medicamentele inadecvat
cu ginduri auto-distructive.
Caracteristicele acestor indivizi sunt de lunga durata. Ei folosesc serviciile
medicale frecvent, nu ramin in tratamentul psihoterapeutic indeajuns de mult
pentru a face modificari. Tind sa aiba scopuri vagi si sa treaca la ceva mai
interesant. Pe masura ce indivizii imbatrinesc prezinta mai putine simptome.
Cercetatorii pun acest fapt pe seama lipsei de energie la batrinete.
Tulburarea obsesiv-compulsiva - descriere si
tratament
Autor: Psiholog Stancescu Raluca

Tulburarile de anxietate sunt cel mai adesea


debilitante, afectand functionarea persoanei in
toate domeniile vietii. De regula, tulburarile
anxioase debuteaza sau se accentueaza in
momente de stres, si sunt acompaniate de
simptome fiziologice precum palpitatii,
incordare musculara, dureri in zona pieptului
sau dureri de cap, dificultati de respiratie, etc.

O categorie aparte o reprezinta tulburarea obsesiv - compulsiva, introdusa in


DSM III in categoria tulburarilor de anxietate, dar propusa a fi o categorie
distincta in DSM V.

Tulburarea obsesiv-compulsiva este o tulburare de anxietate, care afecteaza


aproximativ 2,5% din populatie pe parcursul vietii si debuteaza, de regula in
adolescenta tarzie (pana in 20 de ani) si foarte rar dupa varsta de 50 de ani.
Trebuie mentionat insa ca si copiii si persoanele in varsta pot suferi de aceasta
tulburare, dar intr-un procent mai mic.

Tulburarea obsesiv-compulsiva se caracterizeaza prin existenta


unor obsesii(definite ca ganduri, imagini sau impulsuri intruzive, recurente si
care creaza disconfort) si compulsii (comportamente, actiuni sau ritualuri
mentale menite sa previna sau sa reduca disconfortul produs de obsesii).

Persoanele care sufera de aceasta tulburare incearca sa evite gandurile sau


imaginile obsesionale (la fel cum o persoana cu fobie de serpi incearca sa evite
serpii) sau sa le suprime prin diferite actiuni, considerandu-se responsabile sau
chiar vinovate pentru prezenta acestor ganduri.

Compulsiile, sub forma comportamentelor sau a actelor mentale, sunt menite sa


previna sau sa reduca disconfortul emotional, sau sa previna unele evenimente
catastrofice (Ex: obsesia: “daca nu numar pana la 13 la fiecare sfert de ora,
mama va avea un accident de masina”; compulsia: numarat pana la 13 la fiecare
sfert de ora, pentru a preveni accidentul).

Majoritatea persoanelor cu tulburare obsesiv-compulsiva sunt constiente de


faptul ca gandurile lor sunt irationale si irealiste, insa nu le pot controla.
Obsesiile:
* sunt nedorite, apar impotriva vointei proprii
* pot avea teme agresive, sexuale, religioase, de contaminare
* provoaca disconfort
* sunt recunoscute ca fiind produse de propria minte
* sunt repetitive

Compulsiile:
* sunt actiuni, comportamente (ex. spalat frecvent, verificari, evitari, etc) sau
ritualuri mentale (ex. numarat, spus anumite fraze, etc)
* sunt dificil de controlat
* realizarea lor scade, pe termen scurt, starea de disconfort
* sunt repetitive
* in cazuri severe, pot fi continue

Dezvoltarea tulburarii obsesiv-compulsiva este, de regula, graduala, iar de obicei


pacientii cauta ajutor specializat abia dupa cativa ani de la debutul tulburarii.
Tulburarea obsesiv-compulsiva este deseori asociata cu afectarea functionarii
generale, precum pierderea serviciului sau probleme la scoala/ serviciu,
probleme maritale sau de relationare interpersonala.

Depresia, anxietatea, evitarea fobica, ingrijorarea excesiva sunt deseori


asociate cu tulburarea obsesiv-compulsiva. Aproximativ 15% dintre pacientii cu
tulburare obsesiv-compulsiva prezinta si simtpomele tulburarii de panica, iar 20%
- fobie sociala.

Teoria cognitiva

Teoriile cognitive asupra tulburarii obsesiv-compulsive sunt abundente,


sustinand, de regula, faptul ca TOC (tulburarea obsesiv-compulsiva) este fondata
pe interpretari exagerate privind consecintele negative.
Salkovskis (1985) ofera o analiza cognitiva elaborata a tulburarii obsesiv-
compulsive. Conform acestei teorii, gandurile obsesionale intruzive stimuleaza
anumite credinte auto-critice, care determina apoi disconfort emotional.
Compulsiile au rolul de a reduce vinovatia. Mai mult, aparitia gandurilor privind
actiuni inacceptabile sunt percepute de pacient ca echivalente cu actiunea
propriu-zisa.

Salkovskis propune 5 prezumtii disfunctionale caracteristice tulburarii obsesiv-


compulsive:

a. A te gandi la o actiune este echivalent cu a o face


b. Nereusita de a preveni (sau de a incerca sa previi) auto-ranirea sau ranirea
altora (ex. accident de masina / de avion) este echivalent moral cu a cauza
ranirea propriu-zisa.
c. Responsabilitatea pentru ranire nu poate fi diminuata de circumstante
atenuante
d. Nereusita de a ritualiza ca raspuns la o idee (gand intruziv) legat de ranire
(proprie sau a cuiva) constituie intentia de a rani
e. Oamenii trebuie sa isi poata controla gandurile

Foa si Kozak arata ca persoanele cu TOC concluzioneaza ca o situatie este


periculoasa in absenta tuturor dovezilor de siguranta. Altfel spus, o persoana cu
TOC va refuza sa se aseze pe o toaleta daca nu are toate dovezile ca este in
siguranta (privind curatenia), in timp ce o persoana fara TOC se va aseza pe
toaletain absenta dovezilor care indica pericolul (murdarie, urme de sange
sau urina, etc) . In consecinta, ritualurile efectuate pentru a reduce posibilul
pericol nu sunt niciodata suficiente pentru a oferi siguranta, si trebuie repetate.

Tratamentul psihologic al tulburarii obsesiv-compulsive - Terapia cognitiv-


comportamentala

Terapia cognitiv-comportamentala este considerata cea mai eficienta forma de


interventie psihologica in tulburarea obsesiv-compulsiva.
Diferite tehnici specifice terapiei cognitiv-comportamentale au fost folosite de-a
lungul timpului in tratamentul tulburarii obsesiv-compulsive. Multe dintre acestea,
cum sunt expunerea tip “flooding” in imaginatie sau oprirea gandurilor (“thought
stopping”), s-au dovedit a fi relativ ineficiente.
Insa Victor Meyer si colegii sai au tratat clientii cu TOC prin expunere
indelungata la situatii sau obiecte care determinau aparitia disconfortului, plus
prevenirea ritualurilor (compulsiilor). Programul de tratament s-a dovedit foarte
eficient in 10 din 15 cazuri, si partial eficient in restul de 5 cazuri. Doar 2
clienti au inregistrat recaderi dupa 5 ani de la terminarea tratamentului.
Cercetarile care au urmat, privind eficienta acestui tip de tratament, au aratat ca
cel putin 75% dintre pacienti raspund pozitiv la follow-up (Foa & Kozak, 1996).

In ce consta tratamentul?

Tratamentul implica confruntarea repetata, prelungita (intre 45 - 120 minute) la


stimuli (situatii) care provoaca disconfort, conform unui plan de interventie stabilit
initial cu clientul, in urma evaluarii. In plus, clientul este ajutat sa se abtina de la
realizarea ritualurilor (compulsiilor), determinate de aparitia obsesiei.
Expunerea poate fi realizata in realitate, de exemplu, un client care se teme de
contaminare cu microbi, poate stabili impreuna cu terapeutul, sarcina de a atinge
un obiect considerat “murdar” (ex. clanta unei usi dintr-o cladire publica), fara a
se spala apoi pe maini un anumit timp, prestabilit.
In unele cazuri, expunerea este realizata in imaginatie, atunci cand nu poate fi
realizata in-vivo (in cazul obsesiilor privind auto-ranirea sau ranirea altor
persoane, obsesii cu caracter sexual, religios, etc). In acest tip de expunere,
clientul impreuna cu terapeutul, realizeaza un scenariu care va determina
cresterea disconfortului, iar apoi, clientul este ajutat sa nu apeleze la nici un ritual
compulsiv.

Exemplu:

Anca, 37 de ani, se teme ca ar putea sa ia HIV/ SIDA si sa transmita boala


copilului sau, in varsta de 2 ani. Ea evita sa atinga diferite obiecte (ex. bani,
clanta de la usa blocului), sa foloseasca toalete publice (ex. din Mall), iar pe
strada este extrem de atenta sa nu calce in nimic “suspect”, de culoarea
sangelui. Daca observa ceva "ciudat" pe trotuar, traverseaza pe partea cealalta a
strazii. De fiecare data cand se intoarce acasa, Anca spala incaltamintea intregii
familii, spala pe jos in holul apartamentului, curata si dezinfecteaza cu spirt
toaleta si chiuveta, iar ea se spala de mai multe ori pe maini si apoi se
dezinfecteaza cu servetele antibacteriene.

Un program de interventie in cazul descris mai sus, ar putea include mersul la o


toaleta publica (ex in Mall), fara spalat pe maini, timp de 3 ore; desigur, pentru a
se ajunge la aceasta expunere, este nevoie de pregatirea clientului si de o serie
de expuneri anterioare la stimuli mai putin anxiogeni (de exemplu, reducerea
spalatului pe maini, eliminarea dezinfectarii cu spirt a wc-ului de acasa, sarcina
de a spala pe jos doar 1 data / 5 zile, etc) .

Expunerea se stabileste impreuna cu clientul, iar acest nu va fi fortat sa


faca lucuri pe care nu doreste sa le faca. Este foarte important pentru client
sa beneficieze de psihoeducatie privind tulburarea, sa inteleaga ratiunea
acestui tip de interventie, sa beneficieze de suport, intelegere si validare
emotionala si sa fie ajutat in cresterea motivatiei pentru urmarea acestui tip
de interventie.

Expunerea se realizeaza gradual, clientul confruntandu-se initial cu stimulul care


creeaza un disconfort moderat, si crescand apoi nivelul de dificultate. Expunerea
aditionala, intre sedintele de terapie, va face parte din tratament.

Sentimentul de vinovatie in tulburarea obsesiv-compulsiva

Deseori, pe langa teama excesiva, intalnim, la pacientii cu tulburare obsesiv-


compulsiva, sentimentul excesiv de vinovatie privind prezenta obsesiilor. Acest
sentiment este determinat in special de asumarea unei responsabilitati exagerate
(hiper-responsabilitate) in ceea ce priveste controlul gandurilor, precum si de
incapacitatea de a distinge intre gand si actiune (“Trebuie sa imi pot controla
gandurile” si “Daca gandesc ceva inseamna ca vreau sa / o sa o fac”).

Cele mai frecvent intalnite obsesii sunt legate de:

- Teama de a contacta o boala, cum ar fi SIDA sau hepatita


- Teama de a atinge otravuri, de exemplu pesticide si teama de murdarie
- Teama de a vatama (inclusiv sexual) sau ucide pe cineva, de obicei o persoana
apropiata / teama de a comite suicid
- Teama de a uita efectuarea unui comportament, de exemplu inchiderea gazului
- Teama de a efectua un comportament imoral

Compulsiile, denumite si ritualuri, sunt adesea legate de:

- Spalarea sau curatarea excesiva


- Verificare
- Repetarea unor actiuni, inclusiv mentale
- Adunarea obiectelor
- Aranjarea obiectelor intr-o anumita ordine
Personalitatea adictiva
Autor: Dr. SImona Stiuriuc

Personalitatea adictiva poate fi


definita ca o stare psihologica care
face respectivul succeptibil la
dependente. Aceasta poate include
orice de la droguri si abuz de alcool
la pornografie, jocuri de noroc,
internet, jocuri video, mincare,
exercitii fizice, munca, chiar relatii.
Expertii descriu spectrul de
comportamente desemnate drept
adictive in termen a 5 concepte
inter-relationate care cuprind
modele, obiceiuri, compulsiuni, tulburari de control al impulsurilor si dependenta
fizica. O persoana este considerata la risc de a dezvolta astfel de dependente
cind prezinta semne de comportament impulsiv combinat cu o senzatie de esec
in societate, alienare sociala si stres maxim. O astfel de persoana poate trece de
la o dependenta la alta sau chiar sustine mai multe dependente in diferite
momente.

Cum recunoastem o persoana predispusa la


dependenta?Persoanele care sufera de personalitate adictiva sunt definite a
avea o boala a creierului. Acestia sunt foarte sensibili la stres. Prezinta probleme
in a face fata situatiilor devenind frustrate chiar daca evenimentul este de scurta
durata. Le lipseste frecvent stima de sine si vor prezenta comportament impulsiv
cum este consumul de cafea excesiv, de dulciuri, folosirea internetului.

Schimbarile de comportament si comportamentul antisocial sunt alte modele


vizibile ale persoanelor care sufera de personalitate adicitva. Ei refuza invitatiile
in adunari sociale pentru a se izola de respectivele societati. Motivul principal
pentru acest comportament este frica de a fi prinsi cu aceasta tulburare.
Sentimental de izolare va avea frecvent efecte negative. Incercind sa substituie
lipsa relatiilor personale se vor intoarce spre droguri, fumat, alcool. Vor considera
aceste substante daunatoare drept solutii de moment pentru problemele vietii
lor.

Personalitatile adictive gasesc dificil controlarea nivelului de stres. De fapt


absenta tolerantei la stres este un semn patognomonic al conditiei. Acestora le
este dificil sa faca fata situatiilor stresante. Indeplinirea scopurilor de lunga
durata se dovedeste dificila deoarece aceste persoane se concentreaza mai ales
asupra stresului care apare la scurta durata. Ele se intorc spre activitati mult mai
placute in momentul cind sunt private de placere in dependentele deja avute.

Indivizii adictivi se simt nesiguri cind este vorba de relatii. Acestora li se pare
greu sa aiba incredere in cel iubit intr-o relatie de lunga durata. Cauta constant
aprobarea celorlalti iar ca rezultat aceste neintelegeri contribuie la distrugerea
relatiilor. Persoanele care sufera de dependente intra in depresie si anxietate
controlindu-si emotiile prin dezvoltarea de dependente fata de droguri, alcool sau
alte activitati aducatoare de placere.

Tipuri frecvente de comportamente adictive: Abuzul de


substante si dependenta este una dintre cele mai comune manifestari ale
personalitatilor adictive. Alcoolul este substanta psihoactiva cel mai frecvent
abuzata si afecteaza numeroase persoane. In afara de alcool alte droguri
psihoactive consumate abuziv frecven inlcud barbituricele, narcoticele,
stimulantele, antianxioasele si halucinogenele.

O alta dependenta comuna care atrage personalitatile adictive sunt jocurile.


Cind un dependent se comporta iresponsabil cind joaca, aceasta poate deveni o
adevarata problema. Se spune ca sunt trei stadii ale jucatorului cu personalitate
adictiva. Primul este cel de castigator in care persoana inca isi controleaza
comportamentul. A doua este faza de pierdere cind individul incepe sa joace
singur, imprumutind bani si jucind sume mari facind datorii pe care nu le poate
onora. In final se gaseste in faza disperata cind jucatorul isi asuma riscuri, se
angajeaza in actiuni ilegale, este depresiv si se poate sinucide.

Personalitatile adictive cuprind tulburarile alimentare cum este anorexia,


bulimia si alimentatia compulsiva. Cei cu anorexia nervoasa nu sunt multumiti de
aspectul lor fizic si se infometeaza constant pentru a fi frumosi. O data ce o
persoana a inceput o dieta ii este dificil sa o abandoneze. Acest fapt este
adevarat si pentru cele cu bulimie. Un individ are bulimie cind maninca cantitati
mari de alimente si previne absorbtia lor prin eliminare (laxative, varsaturi
autoinduse). In alimentatia compulsiva persoana simte o nevoie chinuitoare de a
minca chiar daca nu ii este foame. Comportamentul adictiv determina
frecvent obezitate.

Alte trei comportamente adictive prezente din ce in ce mai mult in societatea


noastra sunt munca si efortul fizic excesive. Munca poate deveni o obsesie
daca familia, prietenii, interesele si placerile au devenit brusc neimportante.

Cum sunt tratate personalitatile adictive?Personalitatile adictive si


dependentele lor sunt dificil de tratat si au consecinte psihologice de lunga
durata. Dependentele fizice altereaza chiar biochimia cerebrala facind drumul
vindecarii lung si foarte dificil. Frecvent persoana cu o dependenta fizica nu
poate fi expusa acestui obicei fara a recadea in dependenta. De aceea ratele de
vindecare sunt urmate atent de recaderi.

Primul pas in procesul de recuperare este cel de a recunoaste si a admite ca


exista o problema si de a cauta ajutor.
Interventia medicala poate fi necesara pentru cei care sunt dependent de
droguri - medicatia pentru a trata simptomele de sevraj si malnutritia. Multe forme
de interventie psihologica sunt deasemeni disponibile incluzind consilierea,
terapia in grup, terapia comportamentala si interventia fata de mediul extern.
Depresia
Autor: Camelia Airinei

Depresia este o tulburare psihica


intalnita foarte des, ce implica
intreg corpul, starea de spirit si
gandurile. Trebuie sa precizam
faptul ca depresia nu este doar o
stare trecatoare sau controlabila de
tristete si nu reprezinta o slabiciune
de caracter. Aceasta afectiune
poate lua forme multiple, de la
distimie si tulburari afective de
sezon, pana la tulburare bipolara
sau maniaco - depresiva.

Cercetarile au dovedit faptul ca tulburarile depresive sunt afectiuni ale


creierului - imaginile obtinute prin rezonanta magnetica au aratat ca persoanele
ce sufera de depresie se evidentiaza prin functionarea anormala a partilor din
creier ce moduleaza starea de spirit, gandirea, somnul, apetitul si
comportamentul. Totodata apare o dezechilibrare a unor neurotransmitatori
importanti.

Originea tulburarilor depresive este plurifactoriala, imbinand agenti genetici,


biochimici, de mediu si psihosociali. Factorii biologici pot fi predispozitia
genetica, anumite afectiuni neurologice (Parkinson, scleroza multipla, atacuri
cerebrale), expunerea la agenti chimici (medicamente sau abuz de stupefiante)
sau afectiuni medicale cronice, insotite in special de durere si stres. Factorii
psihosociali includ pierderile afective majore si traumele ce au avut loc mai ales
in prima parte a vietii, precum si capacitatea de a gestiona aceste evenimente.

Persoanele cu un nivel de stima de sine scazut, care privesc lumea si propria


imagine cu pesimism, sau cele care sunt coplesite foarte usor de situatiile
stresante, sunt predispuse la depresie, insa nu este clar daca aceste
caracteristici reprezinta debutul bolii sau doar o predispozitie psihosociala.

Simptomele depresiei
Sentimentul de tristete nemarginita si lipsa sperantei nu sunt singurele simptome
ce ne pot duce cu gandul la o stare patologica de depresie. Apatia, lipsa de
energie, sentimentul de gol in suflet si chiar starea continua de iritabilitate, furie
sau anxietate, toate acestea pot fi indicii ale depresiei. Tulburarile depresive
afecteaza capacitatea pacientului de a munci, studia, dormi, de a se alimenta si a
se distra, iar sentimentele de neputinta si lipsa sperantei sunt foarte intense si de
durata. Aceste trairi duc la indepartarea de prieteni si familie, precum si la
cresterea sau scaderea in greutate.

In cazul in care prezentati cateva din urmatoarele simptome pe o perioada mai


mare de doua saptamani, consultati medicul: oboseala si lipsa energiei;
pierderea interesului in activitatile de zi cu zi si viata sexuala; pierderea apetitului
sau cresterea acestuia; tulburari de somn - dificultati la adormire si trezire, somn
prelungit; plans excesiv sau frecvent; dureri ce nu cedeaza la tratament; stare
permanenta de neliniste si iritabilitate; scaderea puterii de concentrare,
memorare si luarea deciziilor; sentimente de vinovatie, disperare, neputinta;
ganduri de moarte si suicid, eventual incercari de suicid.

Tipuri de depresie
Depresiile pot fi usoare, moderate sau severe. Aceste tulburari se pot prezenta
in mod diferit, in functie de varsta si sexul pacientului. De
exemplu adolescentii sunt mai degraba irascibili si morocanosi, decat tristi, insa
tratamentul depresiei la aceasta varsta are un prognostic extrem de
pozitiv. Varstnicii se confrunta cu dificultati specifice varstei, cum ar fi pierderea
autonomiei si independentei fizice, pierderi afective, iar depresia este o parte
integranta a procesului de imbatranire.

La barbati depresia se manifesta prin sentimente de slabiciune si emotionalitate


excesiva, insa acestia se plang mai degraba de oboseala, iritabilitate, tulburari de
somn, si pierderea interesului in activitatile zilnice. De multe ori simptomele
includ agresivitate, furie, comportament riscant si abuz de substante ce dau
dependenta. Datorita in cea mai mare parte factorului hormonal, incidenta
depresiilor este de doua ori mai mare la femei decat la barbati. Totodata,
sentimentul de vinovatie si tulburarile de somn si apetit sunt mult mai probabile la
femei.

• Tulburare depresiva majora (TDM) - Simptomele sunt constante, moderate


sau severe si pacientul este dominat de imposibilitatea de a experimenta placere
de orice fel (anhedonie). Acest tip de depresie apare in episoade repetate de-a
lungul vietii si include un important factor genetic, predispozitia la boala fiind
mostenita. Prognosticul pozitiv depinde de varsta tardiva de debut, tratamentul
medicamentos profilactic, mediul familial stabil, factorii psihosociali precedenti
bolii normali, absenta internarilor prelungite, precum si absenta altor afectiuni
psihice. Tulburarea depresiva majora este divizata in mai multe tipuri:

- Depresie psihotica - Tulburare depresiva majora caracterizata de manie -


bolnavul crede ca a comis pacate impardonabile, este persecutat, etc. Aceste
persoane pot avea halucinatii auditive sau vizuale.
- Depresie catatonica - Este caracterizata de retard psihomotor sau activitate
inutila excesiva, grimase, repetarea sau imitarea unor cuvinte sau miscari.
Aceasta forma de depresie este foarte grava si necesita tratament specializat.
- Melancolia - Aceasta stare se manifesta prin lipsa profunda a placerii in orice
domeniu, sentiment excesiv de vinovatie, retard psihomotor sau agitatie, pierdere
semnificativa in greutate, o tristete diferita de cea resimtita dupa moartea cuiva
drag, insomnie dimineata, cateodata idei de suicid.
- Depresie atipica - Este un tip de depresie ce se manifesta prin hipersomnie si
apetit excesiv, hipersensibilitate la reactiile critice din jur, senzatie de greutate in
brate si picioare. Simptomele pot disparea temporar, insa revin si se agraveaza
in timp.

• Tulburare distimica - Este o tulburare afectiva majora, cu simptome mai


usoare - stare generala de tristete si lipsa de interes - decat in cazul tulburarilor
depresive majore, insa pe o perioada indelungata: cel putin doi ani la adulti si un
an la copii si adolescenti. Simptomele mai includ scaderea sau cresterea
apetitului, insomnie sau somnolenta, lipsa energiei, stima de sine scazuta,
dificultati de concentrare si luare a deciziilor, lipsa sperantei. Unele persoane cu
distimie pot avea si episoade de depresie profunda. Pacientii cu distimie sunt mai
predispusi la anxietate, abuz de substante sau tulburari de personalitate.

• Tulburare bipolara - Numita si depresie maniacala, aceasta afectiune este


caracterizata de cicluri de stari emotionale opuse - episoadele de depresie
alterneaza cu episoadele maniacale. Episoadele depresive sunt asemanatoare
cu tulburarile depresive majore, iar episoadele maniacale se manifesta prin
comportament impulsiv, hiperactivitate, vorbire rapida si somn putin sau absent.
Trecerea de la o stare la alta este treptata si fiecare episod dureaza cateva
saptamani - mai putin daca pacientul este spitalizat. Alte simptome includ stima
de sine exagerata, lipsa necesitatii somnului, vorbire continua, lipsa concentrarii
pe o idee sau un gand, comportament riscant. Incidenta suicidului are cel mai
mare procent la pacientii cu tulburare bipolara.

• Tulburare ciclotimica - Este o tulburare afectiva bipolara caracterizata de


episoade hipomaniacale alternate cu simptome moderate de depresie.

• Tulburare depresivo-anxioasa - Desi nu este o tulburare depresiva in sine,


avand in vedere ca depresiile sunt afectiuni mai grave, pacientii care sufera de
aceasta tulburare trebuie sa fie tratati la fel ca depresivii. Simptomele apartinand
celor doua tulburari - anxietate si depresie - sunt moderate, cronice si
intermitente.

• Depresie de sezon - Aceasta tulburare este mai intalnita in climatele nordice


si la persoanele tinere si este declansata de sezonul de toamna sau iarna.
Simptomele nu apar in alt sezon si se repeta cel putin doi ani la rand. Afectiunea
se poate trata si raspunde foarte bine la fototerapie.

• Depresie post-traumatica - O tulburare psihica complexa ce apare in urma


unei experiente traumatice extreme ce produce frica intensa sau sentimente de
neajutorare.

• Depresie post-partum - Depresia postnatala usoara apare in primele sase


saptamani de la nastere. Mama are sentimente de tristete, anxietate sau
suparare, eventual iritabilitate produsa de copil sau partener. Aceste sentimente
par a fi inexplicabile si o fac pe pacienta sa creada ca nu este o mama buna.
Simptomele includ dispozitii fluctuante, plans fara motiv, tulburari de somn si
apetit, dificultati in luarea deciziilor si apar datorita schimbarilor hormonale
rapide, precum si datorita stresului adaptarii la statutul de mama. De obicei
simptomele dispar de la sine, insa exista posibilitatea ca acestea sa persiste si
totodata sa se agraveze. Depresia post-partum apare datorita antencedentelor
de tulburari afective sau afectiuni psihiatrice la pacienta sau in familie, dar si
independent de aceste antecedente.

Tratamentul depresiei
Tulburarile depresive sunt afectiuni tratabile si, cu cat tratamentul incepe mai
devreme, cu atat este mai eficient si previne reaparitia afectiunii. Terapia incepe
cu un consult clinic, pentru a se elimina prezenta unor medicamente sau alte
substante ce pot avea ca efect simptome de depresie. Odata pus diagnosticul,
tulburarea depresiva poate fi tratata prin metode multiple; cele mai intalnite
sunt medicamentele antidepresive si psihoterapia.

• Psihoterapie pentru tulburari depresive


Psihoterapia dispune de o serie intreaga de instrumente terapeutice, pentru a
trata tulburarile depresive moderate si usoare, din mai multe unghiuri. In timpul
sedintelor de terapie pacientul invata sa-si stapaneasca gandirea negativa si
capata deprinderi emotionale si comportamentale care il ajuta sa previna
revenirea depresiei. Psihoterapia le ajuta pe persoanele ce sufera de depresie sa
constientizeze factorii ce au contribuit la aceasta stare si cum sa realizeze
schimbarile necesare unor relatii interpersonale normale si unui psihic sanatos.

- Terapie cognitiv - comportamentala. S-a demonstrat ca aceasta terapie este


la fel de eficienta in tratarea depresiei ca medicamentele. La baza acestui
tratament sta principiul conform caruia depresia si simptomele asociate sunt
produse de distorsiuni de gandire, iar modul de gandire al unei persoane reflecta
viziunea despre sine, viitor, si lume in general. Spre exemplu, o persoana
pesimista, care va crede ca va esua in orice activitate isi va pierde interesul si
energia pentru orice intreprindere, devenind apatica.
Terapia cognitiv - comportamentala elimina distorsiunile
cognitive(suprageneralizarea, abstractizarea selectiva, catastrofarea, gandirea
dihotomica, responsabilizarea excesiva) care impiedica comportamentul de
adaptare si incurajeaza pacientul sa-si reia rolurile sociale si ocupationale.
Impreuna cu terapeutul, pacientul va constientiza gandirea negativa si va incerca
sa o modifice, apoi va repeta noile ganduri, observand efectele pozitive. Pentru
depresii moderate si severe, terapia cognitiv - comportamentala este imbinata cu
medicamentele antidepresive. Terapia de termen lung este necesara doar pentru
pacientii cu conflicte interpersonale de lunga durata sau cei care nu raspund la
terapia scurta.

- Terapie interpersonala. Acest tip de terapie se concentreaza pe relatiile


defectuoase din prezent, care au produs simptome depresive exacerbate -
faciliteaza vindecarea dupa doliu, remediaza disputele si tranzitiile de rol,
formeaza aptitudini sociale pentru a reduce izolarea sociala si pentru a creste
sprijinul social. Acest tip de psihoterapie poate fi individuala, de cuplu, de grup
sau de familie.

- Terapie psihodinamica. Aceasta psihoterapie are la baza principiul conform


caruia simptomele depresiei se datoreaza unor conflicte si necesitati
inconstiente, reprimate deoarece sunt incompatibile cu cerintele sociale, iar
aceasta reprimare a avut loc in copilarie. In timpul terapiei se incearca o
constientizare, observarea, analizarea si interpretarea acestor conflicte
inconstiente. Terapia psihodinamica este de lunga durata si este recomandata
persoanelor capabile de abstractizare, care isi doresc schimbari profunde si care
au un "Ego" puternic.

• Tratament medicamentos pentru tulburari depresive


Medicamentele sunt indicate atunci cand simptomele tulburarilor depresive
afecteaza functionarea normala si calitatea vietii pacientului. Tratamentul
medicamentos amelioreaza simptomele moderate si severe ale depresiei, insa
nu elimina cauza de baza a tulburarii si nici nu reprezinta o solutie de termen
lung. In plus, antidepresivele au efecte secundare si intreruperea tratamentului
poate fi dificil de suportat.

Medicamente utilizate in tratarea tulburarilor depresive:


- Inhibitori selectivi ai recaptarii serotoninei (SSRI) - fluoxetina, fluvoxamina,
paroxetina, sertralina, citalopram, escitalopram. Aceste medicamente au acelasi
mecanism de actiune, insa difera in cazul proprietatilor clinice. Avantajele lor sunt
dozajul usor si toxicitatea mica in cazul supradozei. Efectele adverse obisnuite
sunt dereglari gastro-intestinale, disfunctii sexuale si dereglari in nivelul de
energie.

- Inhibitori ai recaptarii serotoninei si noradrenalinei (SNRI) - venlafaxina,


duloxetina, milnacipran. Tolerabilitatea si efectele secundare ale acestui grup
sunt similare ca in cazul medicamentelor SSRI, doar ca SNRI au fost asociate si
cu ridicarea tensiunii arteriale. Medicamentele enumerate pana acum reprezinta
agenti de prima linie in tratarea depresiei, in special la pacientii cu oboseala si
dureri asociate cu tulburari depresive.
SNRI pot fi si medicamente de linia a doua, la pacientii care nu au raspuns
pozitiv la tratamentul cu SSRI. Intreruperea tratamentului cu aceste tipuri de
medicamente poate produce simptome pseudo-gripale, stari de ameteala
exagerata ce insotesc miscarile, insomnie, vise foarte vii, dificultati in concentrare
si memorare.

- Antidepresive triciclice si tetraciclice - clomipramina, doxepina, amitriptilina,


mianserina, maprotilina. Aceste medicamente de a doua linie sunt utilizate mai
rar, datorita dozarii dificile si toxicitatii ridicate in caz de supradoza. Efectele
adverseinclud sedare, confuzie, gura uscata, ortostaza, constipatie, retentie
urinara, disfunctii sexuale si crestere in greutate. Intreruperea tratamentului
poate produce simptome pseudo-gripale, tulburari de somn si aritmii cardiace.

- Inhibitori ai enzimei mono amin oxidazei (MAOI) - moclobemid. Aceste


medicamente sunt mai putin utilizate, datorita efectelor adverse mai multe.
Trateaza depresiile refractare sau atipice, in cazul in care medicamentele
enumerate pana acum sunt ineficiente. Intreruperea medicatiei cu MAOI poate
produce agitatie, iritabilitate, tulburari de miscare, tulburari de somn, vise intense,
tulburari de atentie si memorie, vorbile lenta sau accelerata.

- Medicamente auxiliare - benzodiazepine, derivati non-benzodiazepinici,


hipnoinductoare, ortotimizante, antipsihotice atipice, derivati ai hormonilor
tiroidieni, stimulantele cerebrale. Aceste medicamente sunt adaugate la
tratamentul uzual.

• Terapii alternative pentru tratarea depresiei

- Fototerapie. Expunerea la lumina puternica este utilizata de obicei in


tratarea tulburarilor de sezon, insa terapia are efecte pozitive si in tratarea
celorlalte tulburari depresive. Tratamentul consta in expunerea pacientului la o
distanta de 30 - 60 cm de o sursa luminoasa de 2.500 pana la 10.000 lux, 30 - 60
de minute in fiecare zi. Pentru pacientii care adorm seara tarziu si se trezesc
dimineata tarziu, tratamentul este mai eficient dimineata, cu un supliment de
expunere dupa-amiaza.

- Terapie electroconvulsiva. Acest tratament are o eficienta crescuta in tratarea


depresiilor insotite de ganduri suicidale, agitatie sau retard psihomotor,
halucinatii, psihoza, sau a depresiei la femeile gravide. Revenirea bolii dupa
terapia electroconvulsiva este des intalnita, acest lucru fiind combatut cu terapia
medicamentoasa. Tratamentul se realizeaza sub anestezie de scurta durata.

- Tratamente naturale. Exista mai multe tipuri de tehnici utilizate pentru


ameliorarea simptomelor depresiei: exercitii fizice, yoga, meditatie, suplimente
naturale. Suplimentele utilizate cu succes in terapia tulburarilor depresive
sunt sunatoarea si extractul de sunatoare, Oxitriptan, Ginkgo Biloba. Terebuie
insa sa anuntati medicul psihiatru in cazul in care consumati aceste substante,
deoarece pot intactiona cu tratamentul medicamentos impotriva depresiei.

• Autotratament psihic - ajuta-te singur


Schimbarea cere curaj, insa implicarea pacientului in propria terapie este
esentiala in vindecarea tulburarilor depresive. Puteti alege cel putin cateva din
recomandarile noastre listate mai jos, insa daca observati o agravare a
simptomelor adresati-va medicului. Trebuie sa retineti ca toate aceste sentimente
coplesitoare se datoreaza afectiunii si nu vreunui "defect" personal. Este
important sa aveti rabdare si consecventa.

- Afla mai multe despre depresie. Astfel afli mai multe despre afectiunea de
care suferi si realizezi faptul ca nu esti singur. Poti capata un minim control
asupra bolii si vei alege terapia adecvata.
- Stabileste obiective realiste. Daca ai asteptari prea mari risti sa fii dezamagit
si sa te copleseasca esecul. Moderatia este cuvantul cheie - nu incerca sa faci
singur totul sau prea mult odata.
- Identifica un tipar in starea de spirit zilnica. Starile depresive pot avea un
"program", in functie de fiecare persoana. Daca observi ca te simti mai bine
dimineata, sau seara, programeaza-ti activitatile importante pentru acea
perioada.
- Gandeste pozitiv. Gandirea negativa mentin starea de depresie. Cauta un
psiholog sau psihiatru specialist in psihoterapie cognitiv - comportamentala.
Noteaza-ti toate aspectele pozitive legate de propria persoana, complimentele pe
care le-ai primit de-a lungul timpului, lucrurile de care esti mandru, etc.
- Gaseste un sistem de sprijin. Lasa-i pe prieteni si membrii familiei sa te ajute;
izolarea nu este o solutie - poti invata si tu de la altii.
- Evalueaza-ti stilul de viata. Sunt anumiti factori psihosociali care contribuie la
mentinerea starii de depresie - evita activitatile si persoanele care itidau o stare
de stres, gandire negativa, sau te afecteaza negativ in orice fel.
- Rezolva problemele din trecut. Unele situatii dificile din trecut pot avea efecte
in prezent. Psihoterapia te poate ajuta sa te simti mai bine in legatura cu
intamplari neplacute sau traumatice din trecut.
- Evita stresul. Chiar daca este dificil de realizat, evitarea stresului amelioreaza
depresia.
- Mananca sanatos. Evita alimentele procesate de tip fast food, zaharul, cofeina,
alcoolul si bauturile carbogazoase. Aceste substante pot avea efecte negative
asupra starii de spirit. Mananca multe legume si fructe.
- Dormi dupa un program regulat. Incearca sa te culci seara si sa te trezesti
dimineata la aceleasi ore si evita sa dormi la pranz. Stabileste obiceiuri placute si
antrenante in fiecare dimineata, care sa creeze o rutina.
- Fa miscare. Chiar si putina miscare poate imbunatati starea de spirit. Nu este
neaparat sa faci exercitii; este suficient sa fii mai activ. Pe masura ce te
obisnuiesti cu miscarea, poti urma un sport.
- Amana deciziile importante. Gandurile negative, depresive, te pot impiedica
sa faci alegerea corecta. Evita stresul deciziilor importante.
- Ai grija de tine. Acorda-ti o pauza sau chiar o recompensa placuta de-a lungul
zilei - asculta muzica, mergi la masaj, relaxeaza-te, fa o baie cu spuma.
Trateaza-te la fel cum ai face cu un bun prieten.
- Ajuta pe altcineva. Ajutandu-i pe altii vei capata incredere, te vei simti mai bine
in legatura cu propria persoana si vei "lua o pauza" de la propriile probleme.

Afla daca depresia face parte din viata ta!


Tulburari de anxietate
Autor: Camelia Airinei

Anxietatea este o reactie normala


la stres, insa in cazurile de tulburari
de anxietate aceasta reactie apare
in mod excesiv si in fata situatiilor
normale din fiecare zi. Boala
afecteaza comportamentul,
gandurile, emotiile si sanatatea
fizica. Aceasta frica patologica
poate avea forme deosebit de
grave, pacientul fiind incapabil sa
duca o viata normala.

Tulburarile de anxietate reprezinta mai degraba un grup de afectiuni


inrudite decat o singura boala, astfel incat manifestarile pot fi diverse, insa toti
pacientii prezinta aceeasi problema generalizata: frica sau ingrijorare persistenta,
foarte severa si coplesitoare, in situatiile in care persoanele obisnuite nu s-ar
simti amenintate. Nu este iesit din comun ca o persoana sa sufere de mai multe
tipuri de tulburari de anxietate, sau ca afectiunea sa fie insotita de depresie,
tulburari de alimentatie sau abuz de substante. Tulburarile de anxietate mai pot fi
asociate cu afectiuni fizice, caz in care tratamentul trebuie adresat ambelor tipuri
de boli.

Tulburarile de anxietate sunt cauzate de anomalii ale partilor din creier care
se ocupa de raspunsul la frica - hipocampusul si amigdala creierului. Exista
dovezi care atesta faptul ca atat factorii biologici, cat si cei de mediu, contribuie
la aparitia tulburarilor de anxietate. S-au observat unele predispozitii genetice,
insa acestea nu impun iminenta aparitiei bolii. Pe de alta parte, experientele
traumatice timpurii pot reseta sistemele corporale normale de procesare a fricii,
astfel incat organismul sa aiba o reactie exagerata la stres.

Simptomele anxietatii sunt atat psihice cat si fizice, si variaza in functie de tipul
tulburarii anxioase, insa in general afectiunea se manifesta prin ingrijorare
excesiva in privinta banilor, slujbei, familiei, sanatatii, chiar si atunci cand nu este
deloc cazul; ganduri obsesive, imposibil de controlat; asteptarea celui mai tragic
deznodamant, in mod irational; stare generala de nelinste si emotii inexplicabile;
cosmaruri; imposibilitatea de relaxare; iritabilitate; insomnie; tensiune musculara;
dificultati la inghitire; dureri de cap; urinare frecventa sau diaree; respiratie rapida
sau dificultate in respiratie; palpitatii; frisoane;
Tipuri de tulburari de anxietateTulburarile de anxietate inlcud o mare
varietate insa ele pot fi clasificate in afectiuni cu simptome continue si afectiuni
cu simptome episodice. In principiu, aceste boli sunt de trei tipuri: anxietate
generalizata, fobii si tulburari de panica, fiecare avand propriile de simptome,
caracteristici si tratamente. Simptomele de anxietate pot fi diagnosticate ca
afectiune psihica doar in momentul in care tulbura comportamentul si
functionarea normala in societate a persoanei afectate.

• Tulburare de anxietate generalizata. (GAD - Generalised anxiety disorder)


Tulburarea de anxietate generalizata se manifesta prin ingrijorari frecvente,
nerealiste si repetate si anticiparea celor mai teribile deznodaminte fara motive
intemeiate, in legatura cu evenimentele si activitatile ce fac parte din rutina
zilnica. Afectiunea este legata si de simptome fizice, cum ar fi insomnie, neliniste,
dureri abdominale, oboseala. Pentru a se putea stabili un diagnostic pacientul
trebuie sa fi prezentat simptomele pe o perioada de cel putin 6 luni.

Persoanele care sufera da ceasta tulburare isi fac griji in legatura cu lucrurile
care ii ingrijoreaza si pe oamenii normali, insa cei bolnavi sunt ingrijorati mai
frecvent si aceasta stare le perturba activitatea zilnica normala. Persoanele mai
des afectate sunt de sex feminin si aproximativ 15% din pacienti au rude cu
aceeasi afectiune. Tulburarea de anxietate generalizata insoteste deseori fobiile
si este foarte comuna la persoanele ce sufera de depresie.

• Tulburare de panica. Atacuri de panica.


Aceasta afectiune psihica este caracterizata de atacuri de panica recurente,
aparute brusc, fara avertizare sau cauze eviente, si este totodata insotita de frica
pacientului de un nou atac. Un atac de panica dureaza pana in 10 minute - mai
rar, cateva ore - si are ca simptome fizice dureri in piept, palpitatii, dispnee,
ameteala, disconfort abdominal. Aceste simptome sunt insotite de un puternic
sentiment de fica de moarte, groaza chiar, senzatia de deconectare de realitate
si frica de a innebuni sau a pierde controlul. Atacurile de panica pot fi declansate
de stres, stari de anxietate sau chiar miscare fizica intensa.

Avand in vedere manifestarile fizice ale atacurilor de panica, acestea sunt


deseori confundate cu un atac de cord sau cu o afectiune foarte grava. Atacurile
de panica duc la alterarea calitatii vietii pacientului. Acesta va evita situatiile si
locurile in care a aparut un atac, iar frica unui nou episod este permanenta.
Simptomele pot aparea si in afara atacurilor propriu-zise. Afectiunea poate fi
asociata cu agorafobia - frica de spatii deschise.

• Fobii specifice.
Fobia in general are trei forme: fobiile specifice, agorafobia si fobia sociala. Fobia
specifica reprezinta frica excesiva, irationala si persistenta, in fata unor anumite
situatii, obiecte, animale sau activitati. Fobiile obisnuite includ frica de inaltimi,
serpi, paianjeni, sange, zbor. Pacientii evita obiectul fricii lor, insa tocmai aceasta
evitare duce la intarirea sentimentului de teama. Desi intelege ca reactioneaza
exagerat, persoana afectata de fobie nu isi poate invinge frica excesiva. Acest
sentiment vine din anticiparea consecintelor groaznice in cazul apropierii de
situatia sau obiectul fobiei.

Agorafobia reprezinta teama de a parasi casa, frica de spatii deschise sau


aglomerate, a calatori cu mijloacele de transport public sau de a fi intr-un loc din
care este dificil de plecat sau poate provoca rusine publica. Multi pacienti
prezinta un amestec de agorafobie si fobie sociala, insa de foarte multe ori
agorafobia este asociata cu atacurile de panica si depresia.

• Tulburari de anxietate sociala. Fobie sociala.


Fobia sociala implica anxietate crescuta si disconfort in situatii sociale:
interactiunea cu alte persoane, vorbitul sau servirea mesei in public. Persoanele
care sufera de aceasta tulburare sunt foarte constiente de sine in aceste situatii
si se tem sa fie observati facand ceva gresit in fata altor persoane (frica de ridicol
si umilire publica). Simptomele includ rosirea obrajilor, transpiratie, dificultate in
vorbire. Cazurile severe pot duce la izolare sociala.

• Tulburari obsesiv compulsive. (OCD - Obsessive-compulsive disorder)


Aceasta afectiune se manifesta prin obsesii (ganduri sau imagini suparatoare,
persistente) si comportamente compulsive (un impuls de a respecta anumite
ritualuri) repetitive. Boala afecteaza aproximativ 3% (desi mult mai multi prezinta
simptome usoare) din populatie si apare in primii 10 ani de viata sau la inceputul
maturitatii. Aceste ganduri irationale si obsesive nu pot fi controlate de pacient si
pot produce un nivel crescut de anxietate.

Desi comportamentul compulsiv si obsesiile pot fi legate de superstitii, sunt


complet ilogice, cum ar fi pasirea doar pe dalele albe ale pardoselii, pentru a
scapa de un gand obsesiv sau verificarea repetitiva a anumitor lucruri, cum ar fi
inchisul aragazului. Cele mai comune obsesii includ teama de microbi, indoieli
suparatoare sau necesitatea de a organiza permanent lucrurile.

Pacientii sunt de obicei constienti de simptomele avute si sunt cateva cazuri in


care boala se manifesta doar prin ganduri obsesive si fara manifestari evidente,
sau doar prin comportament compulsiv. Studiind imaginile creierului pacientilor,
s-au observat anumite anomalii: unele parti au activitate scazuta, iar altele sunt
hiperactive. In afara de aceste observatii, nu se cunosc cauzele biologice ale
tulburarilor obsesiv compulsive.
• Tulburare de stres post traumatic. (PTSD - Post-traumatic stress disorder)
Intamplarile deosebit de stresante pot provoca trei tipuri de reactii care includ
simptome de anxietate: reactie acuta de stres, reactie de ajustare si tulburare de
stres post traumatic. Primul tip apare in timpul producerii evenimentului si are
tendinta de a dispare destul de repede dupa incetarea acestuia. Reactia de
ajustare apare pana la o luna dupa evenimentul tragic, iar simptomele se
amelioreaza in sase luni.

Tulburarea de stres post traumatic apare la cateva saptamani sau luni de la


accident si poate persista ani de zile. Simptomele includ amntiri vii despre
tragedie - in timpul carora pacientul retraieste intamplarea, cosmaruri, evitarea
oricarei asociatii cu evenimentul stresant, anxietate generalizata, tulburari de
panica, depresie, sentiment de vinovatie pentru a fi supravietuit, iritabilitate.
Tulburarea apare la persoanele care au trecut prin intamplari deosebit de
traumatizante, fizic sau emotional - supravietuitorii unui abuz sexual sau fizic,
dezastru natural sau accident tragic, expunere la situatii stresante un timp
indelungat (soldati), martori ai tragediei suferite de alta persoana.

• Anxietate de separatie.
Aceasta tulburare apare in momentul in care pacientul este separat de o
persoana sau un loc si este considerata a fi o afectiune doar in momentul in care
sentimentele de anxietate devin excesive fara motive reale. Tulburarea poate
aparea atat la adulti, cat si la copii, insa in copilarie simptomele sunt mai severe
si chiar si o separatie foarte scurta poate produce panica intensa.

• Tulburari de anxietate la copii.


La fel ca si adultii, copiii pot experimenta senzatii de anxietate, ingrijorare si frica,
in fata unor situatii diverse si in special in cazul unor experiente noi. Este
considerata a fi o afectiune in momentul in care anxietatea depaseste caracterul
temporar si perturba activitatea normala, gandirea, aptitudinea de a lua decizii,
perceptia mediului, capacitatea de a invata si de a se concentra a copilului.

Anxietatea la copii se manifesta si prin tensiune ridicata, greturi, varsaturi, dureri


de stomac, ulcer, diaree, slabiciune, apnee, precum si indoire de sine,
autocritica, iritabilitate, probleme de somn. Acesti copii sunt predispusi si la
depresie, tulburari de alimentatie si deficit de atentie, iar daca anxietatea nu este
tratata exista riscul aparitiei rezultatelor scolare slabe, evitarii activitatilor sociale
importante si abuzului de substante. Cercetarile arata faptul ca tulburarile de
anxietate la copii au atat cauze biologice, cat si psihice.

Tratamente pentru tulburarile de anxietate• Cum te poti ajuta


singur.
Nu toti cei care se ingrijoreaza foarte mult sufera de tulburari de anxietate.
Anxietatea poate aparea si in conditiile unui program prea incarcat, a lipsei de
somn sau miscare fizica, atmosferei stresante acasa sau la locul de munca, sau
chiar din cauza excesului de cofeina. Prin urmare anxietatea poate fi rezultatul
unui stil de viata nesanatos. Daca simtiti ca stresul va copleseste ganditi-va la
metode prin care sa va echilibrati. Renuntati la o parte din responsabilitati, gasiti
pe cineva apropiat in care puteti avea incredere si caruia puteti sa-i destainuiti
problemele cu care va confruntati, faceti putin timp in fiecare zi, special pentru a
va relaxa, aveti grija de sanatate si cereti ajutor daca aveti nevoie.

Este important sa apelati medic daca observati ca simptomele sunt coplesitoare


si nu le puteti controla. Medicul va trebui sa stabileasca intai daca boala nu este
produsa de anumite tratamente medicamentoase pe care le urmati, sau de alte
afectiuni fizice, cum ar fi probleme cu glanda tiroida, hipoglicemie sau astm.
Odata ce cauzele medicale au fost excluse, trebuie sa va adresati
unui psihoterapeut.

Cele mai eficiente tratamente in cazul tulburarilor de anxietate sunt terapiile


comportamentale. Acestea implica expunerea treptata a pacientului la situatiile
de care se teme. In timpul terapiei se pot folosi si medicamente, pentru a
controla simptomele, insa acestea de obicei nu asigura vindecarea. In ultimul
timp s-a constatat ca tehnicile de meditatie pot fi de real ajutor in ameliorarea
simptomelor anxietatii.

• Terapie cognitiv comportamentala pentru tratarea anxietatii.


Acest tip de terapie are doua componente: una cognitiva, care corecteaza
perceptia eronata asupra realitatii, si una comportamentala, care
incearca modificarea reactiei la situatiile ce declanseaza anxietatea. Un
element esential in acest tip de tratament este expunerea gradata, pacientul
fiind confruntat cu lucrurile de care se tem cel mai mult (serpi sau inaltimi pentru
fobici, situatii ipotetice catastrofice pentru anxiosi, situatii sociale pentru cei cu
anxietate sociala, etc.), intr-un mod structurat si cu blandete. Aceasta expunere
este invariabil foarte neplacuta, insa se incearca provocarea unui nivel de
anxietate controlabila, pana in momentul in care acesta isi schimba
comportamentul.

• Terapie medicamentoasa pentru tulburari de anxietate.


Exista mai multe tipuri de medicamente disponibile pentru ameliorarea
simptomelor anxietatii, insa organismul se obisnuieste repede cu substantele si
se poate crea dependenta. Din acest motiv, tratamentul cu medicamente
impotriva anxietatii nu este recomandat pe termen lung.

• Terapii complementare.
Mai multe tipuri de tratamente si-au dovedit eficacitatea in ajutarea tratamentului
terapeutic si medicamentos traditional, iar in cazurile de tulburare anxioasa
usoara, aceste terapii complementare sunt suficiente in sine pentru a trata
anxietatea.
- Tratament naturist - Mai multe studii au relevat eficienta unor plante precum
brusturele, sunatoare si un produs numit Sympathyl, ce contine mac, paducel si
magneziu.
- Exercitii fizice - Sportul este o metoda naturala de a scadea stresul si
anxietatea. Sunt suficiente 30 de minute de miscare, de cinci ori pe saptamana,
dar pentru rezultate mai bune este benefica o ora de aerobic aproape in fiecare
zi.
- Tehnici de relaxare - Practicate cu regularitate, tehnicile de meditatie pot
reduce anxietatea si promova relaxarea fizica si emotionala.
- Biofeedback - Cu ajutorul unor senzori, pacientul poate masura parametrii
fiziologici care alerteaza starea de anxietate: ritmul cardiac, respiratia, tensiunea
musculara. Astfel pacientul poate incerca ssi controleze reactiile din timp,
utilizand thnici de relaxare.
- Hipnoza - Este cateodata utilizata impreuna cu terapia cognitiv
comportamentala.
Tulburarea de personalitate antisociala |
Personalitatea sociopata
Autor: Simona Stiuriuc

Aceasta tulburare a fost cunoscuta


anterior drept tulburare
psihopata sau sociopatie. Ca si la alte
tulburari de personalitate, exista numerosi
factori care pot contribui la dezvoltarea
simptomelor. Deoarece simptomele sunt
de durata, ideea ca acestea incep in
copilarie, sau cel putin in adolescenta,
este acceptata. Consecintele negative ale
acestor simptome nu se pot manifesta
pina la perioada de adult.
Cercetarile arata ca un procent mare dintre indivizii cu aceasta tulburare
au comportamente care pot fi recunoscute inainte de 15 ani.

Simptomele personalitatii antisociale cuprind un comportament dezinteresat fata


de drepturile omului. Nu se conformeaza normelor societatii si asteptarilor
rezultind arestari si implicari ilegale individual incrcind sa foloseasca inselaciuni
pentru profitul sau. Impulsivitatea este frecvent prezenta incluzind accese de
furie, neintelegerea consecintelor comportamentelor, iritabilitate si asalt fizic.
Unii argumenteaza ca o componenta majora a acestei tulburari este reducerea
capacitatii de a empatiza cu alte persoane. Astfel acestia nu au sentimentul de
vinovatie fata de persoanele ranite fiind dezinteresati de aspectele interrelatiilor
umane.

Tratamentul pentru aceasta tulburare este foarte rar implementat. Exista unele
studii asupra simptomelor si a consecintelor negative frecvent blamind societatea
pentru dezvoltarea lor. In acest sens optiunile terapeutice sunt limitate. Unele
cercetari au descoperit o terapie de lunga durata orientata spre interior dar
pentru a face pacientul sa se angajeze la o atfel de terapie este un obstacol
major.
Prognosticul nu este foarte bun datorita a doi factori contributori. Primul pentru ca
boala este caracterizata de esecul conformarii la normele societatii, acesti indivizi
sunt frecvent incarcerate datorita comportamentului criminal. Cel de-al doilea, o
lipsa a constientizarii bolii, acesti oameni vad lumea din exterior ca fiind cu
probleme si nu ei insisi, cautind rar tratament.

Cauze si factori de risc:Tulburarile de personalitate sunt comportamente


cronice si tipuri de relatii care interfereaza cu viata unei persoane pentru multi
ani. Pentru a pune diagnosticul de tulburare de personalitate antisociala,
persoana trebuie sa manifeste comportament evident care-l califica pentru
diagnosticul de tulburare de comportament in timpul copilariei.
Cauza tulburarii este necunoscuta, dar factorii genetici si abuzul in copilarie sunt
considerati a contribui la dezvoltarea acestei conditii. Persoanele cu un parinte
antisocial sau alcoolic prezinta risc crescut. Barbatii mai mult decit femeile sunt
afectati. Piromania si cruzimea fata de animale in timpul copilariei sunt legate de
dezvoltarea personalitatii antisociale.

Factori de risc:
Dezvoltarea personalitatii este afectata de tendintele genetice ca si de factorii de
mediu cum sunt experientele din copilarie. Cei mai multi factori de risc de
dezvoltare a acestei tulburari sunt asociati cu mediul abuziv sau in care copilul
este neglijat:
- abuzul in copilarie
- deprivare si neglijare afectiva in copilarie
- un parinte antisocial, alcoolic
- implicarea intr-un grup care manifesta comportament antisocial
- tulburarea de deficit de atentie
- tulburare de citit.

Semne si simptome:Personalitatea antisociala este o conditie in care


indivizii prezinta un dezinteres pentru lege si drepturile omului. Oamenii cu
personalitate antisociala pot tinde sa minta sau sa fure, frecvent nereusind sa
ramina la un serviciu stabil sau sa-si indeplineasca indatoririle parintesti.

Adolescenta este un moment critic pentru dezvoltarea personalitatii antisociale.


Persoanele care au crescut in medii abuzive sau neglijate sunt la risc prezentind
simptome inainte de 15 ani. Personalitatea antisociala afecteaza barbatii de trei
ori mai mult decit femeile si este mult mai prevelenta in populatiile din inchisoare
decit in populatia generala.
Este o conditie cronica si reprezinta una dintre cele mai dificil de tratat afectiuni
ale personalitatii. Totusi psihoterapia si unele medicamente pot ajuta la
ameliorarea simptomelor. In multe cazuri simptomele personalitatii antisociale
diminua cind aceasta atinge virsta mijlocie.
Bolnavul clasic este indiferent nevolilor altor indivizi si poate manipula prin santaj
sau intimidare. Prezinta un dispret total fata de bine si rau, are probleme in
pastrarea unei slujbe, nu-si plateste facturile. De obicei sunt singuratici. Pot fi
agresivi si violenti.

Criteriile de diagnostic ale personalitatii antisociale:


- nu se confromeaza normelor sociale nerespectind legile si angajindu-se
constant in acte ilegale
- mint constant, intimideaza si folosesc inselaciuni pentru profitul propriu
- impulsivitate sau esecul realizarii unui plan de viitor
- iritabilitatea si agresivitatea indicate de atacuri fizice repetate
- dispret fata de siguranta altor indivizi
- iresponsabilitate indicata de esecul repetat de a sustine un loc de munca sau
de a-si onora obligatiile financiare
- lipsa remuscarilor indicata de indiferenta fata de actele de violenta, de furt sau
abuz verbal fata de alti indivizi.
Individul are mai putin de 18 ani. Boala nu este asociata cu schizofrenia sau
episoadele maniace. Simptomele tind sa atinga maximum de manifestare la 20
de ani si se amelioreaza la 40 de ani.

Diagnostic:Nu exista teste de laborator pentru aceasta tulburare iar


diagnosticul se pune dupa o evaluare psihiatrica. Medicul intreaba pacientul
despre simptome si starea de bine mentala, istoricul medical, personal si social.
Un examen fizic va ajuta la excluderea altor conditii.
Diagnosticul de tulburare antisociala este rezervat de obicei pentru persoanele
peste 18 ani. Totusi un posibil diagnostic necesita identificarea unei tulburari de
comportament pina la virsta de 15 ani. Aceste tulburari de comportament
cuprind: furtul, cruzimea fata de animale, inselaciunea, vandalism si abandonul
domiciliului.

Tratament:Personalitatea antisociala este considerata una dintre cele mai


dificile tulburari de personalitate de tratat. Persoanele care sufera de aceasta
conditie cauta rar tratament singuri ci doar directionati de o curte. Pot abuza sau
neglija un tratament medicamentos. In general tratamentul acestor persoane are
putin succes dar exista abordari care pot ameliora simptomele.

Medicatia:
Persoanele cu tulburare antisociala sufera frecvent de conditii asociate cum sunt
anxietatea, depresia si dependenta de substante. Doctorii pot prescrie
medicamente antidepresive sau antipsihotice pentru a ajuta ameliorarea acestor
conditii. Din nefericire multe persoane cu personalitate antisociala nu-si i-au
medicatia prescrisa.

Psihoterapia:
Aceasta terapie poate ajuta persoanele afectate sa dezvolte comportamente
interpersonale intr-un cod moral. O parte critica a acestei terapii este dezvoltarea
si mentinerea unei relatii pacient - terapeut. Aceasta relatie poate fi o provocare
pe masura ce pacientul este frecvent furios, instabil emotional, inadecvat
interpersonal si predispus la comportament impulsiv. In unele cazuri doctorii
sugereaza terapia de grup si in familie cind terapia individului nu a avut succes.
Bolile psiho-somatice
Autor: Dr Carmen Vochescu

Termenul de boli psihosomatice se


refera la acele afectiuni medicale a
caror aparitie si/sau evolutie este
afectata de factori psihologici.

Suferinţele în plan psihologic pot sã


genereze nu numai boli psihice, ci şi
boli somatice (denumite
psihosomatice); in plus, anumite boli
somatice, ca de exemplu tumorile cerebrale, insuficienţele de organ (hepatice,
renale sau chiar respiratorie şi cardiace) pot antrena tulburãri psihice importante
(mergând pânã la stãri delirante sau comatoase).
Cu toate ca, in principiu, orice afectiune este influentata, fie si intr-o mica
masura, de factorii psihologici, exista un numar de afectiuni pentru care aceasta
legatura psihic-somatic este evidenta.

Chiar daca pentru unele din aceste boli se descopera agenti cauzali organici sau
chiar infectiosi, totusi, declansarea sau evolutia lor ramane influentata de factorul
psihic. De exemplu, chiar dupa descoperirea implicarii Helicobacter pilori in
patogeneza ulcerului gastroduodenal, se accepta ca factorul de stres psihogen
determina declansarea bolii la un purtator pana atunci sanatos de Helicobacter,
iar factorul personalitate / stil de adaptare la stres poate explica de ce dintre toti
purtatorii sanatosi de Helicobacter pilori doar o parte fac boala.

Intelegerea genezei si mentinerii bolii psihosomatice:


In bolile psihosomatice, factorul genetic si factorii de mediu orienteaza
vulnerabilitatea catre un organ, fixand tinta pe care vor actiona factorii psihologici
- stresul, afectele negative, stilul de adaptare la stres.

Criterii de diagnostic (conform diagnosticarii internationale


DSM IV-TR)A. Este prezenta o afectiune medicala generala
B. Factorii psihologici afecteaza negativ afectiunea medicala generala intr-unul
din urmatoarele moduri:
- factorii psihologici au influentat cursul afectiunii medicale generale si anume
dezvoltarea, exacerbarea sau intarzierea vindecarii afectiunii medicale generale;
- factorii interfereaza cu tratamentul afectiunii medicale generale;
- factorii constituie un risc suplimentar pentru sanatatea individului;
- raspunsuri fiziologice legate de stres precipita sau exacerbeaza simptomele
afectiunii medicale generale.
Factorii psihologici se refera la:
1) O tulburare psihica ce afecteaza o conditie medicala generala (de exemplu,
depresia majora intarzie recuperarea dupa infarct miocardic);
2) Simptome psihologice (anxietatea care exacerbeaza astmul etc.);
3) Trasaturi de personalitate sau stil de a reactiona la stres
4) Comportamente maladaptative (sedentarism, dependente etc.);
5) Raspuns legat de stres (exacerbarea la stres a ulcerului, a hipertensiunii
arteriale, aritmiei etc.)

Debutul afectiunilor psihosomatice


Aceste afectiuni se pot manifesta pentru prima oara in copilarie, in adolescenta
(anorexia mentala, astmul bronsic, uneori diabetul etc) sau la varsta adulta in
urma unui soc emotional puternic.
La inceput manifestarile au un caracter reversibil, dar pe masura ce simptomele
se repeta, ele pot instaura o conditie medicala alterata, prin slabirea rezistentei
generale a organismului sau afectarea functiilor anumitor organe. In general
afectiunile psihosomatice se centreaza la nivelul anumitor organe predilecte: in
sfera digestiva; in sfera respiratorie si alergica sau cardio-vasculara, etc.

Cum diferentiem tulburarea psihosomatica de o afectiune


organica?
Bolnavii suferind de tulburari psiho-somatice se diferentiaza de cei cu afectiuni
somatice prin cateva aspecte de baza:
1. multitudinea simptomelor (tahicardie, greata, constipatie/diaree, dificultate in
respiratie, sensibilitate alergica excesiva la diferiti stimuli, scaderea
ponderala/obezitatea, astmul bronsic, angina pectorala etc.);
2. convingerea bolnavilor de existenta unei cauze organice in ciuda examinarilor
repetate care nu pun nici un diagnostic si adesea neacceptarea explicatiilor de
ordin psihologic;
3. uneori preocuparea excesiva fata de starea sanatatii personale, centrarea pe
simptom
4. caracterul repetitiv al manifestarilor;
5. persistenta in timp, in ciuda tratamentului dat de internist, cardiolog,
gastroenterolog, etc;
6. uneori asocierea mai multor afectiuni psihosomatice la acelasi individ
7. antecedentele de aceeasi natura din cadrul familiei;
8. incidenta crescuta a manifestarilor in perioadele de stres crescut sau dupa
anumite evenimente (certuri in familie, dificultati financiare etc.);
9. existenta unui eveniment traumatic psihic sau expunerea de lunga durata la un
stres major, care a consumat in timp resursele energetice ale persoanei si a
redus capacitatile adaptative ale acesteia;
10. in unele cazuri, existenta in prim plan a unei alte tulburari psihice prealabile,
dominante in sfera psihica a individului (depresie, anxietate, etc.).

Tratamentul bolilor psiho-somatice


Obiective terapeutice:
1. Reducerea anxietatii, depresiei si, in general, a dispozitiei negative (cu ajutorul
farmacoterapiei, dar si al psihoterapiei).
2. Facilitarea constientizarii si a exprimarii propriilor afecte, imbogatirea vietii
imaginative, diferentierea senzatiilor de sentimente.
3. Ameliorarea functionarii personale si autonomiei
4. Ameliorarea relationarii in familie, grup social, grup profesional, diminuarea
afectelor negative acumulate
Sentimentele negative neexprimate (de exemplu, furia retinuta) sunt factori
psihologici ce afecteaza negativ bolile psihosomatice (de exemplu, cardiopatia
ischemica) si trebuie inlaturate
5. Ameliorarea imaginii de sine, inclusiv a imaginii corporale.

Tratament farmacologic:
Antidepresive
Folosirea antidepresivelor in bolile psihosomatice este foarte utila mergand de la
administrarea lor in cardiopatia ischemica pentru preventia recidivelor de infarct
miocardic pana la folosirea in sindrom de oboseala cronica, fibromialgie, colon
iritabil.
Anxiolitice
Folosirea anxioliticelor este utila in scaderea anxietatii mai ales in situatii acute
ale bolilor psihosomatice (puseul de rectocolita ulcerohemoragica, infarctul
miocardic etc.), dar si pe termen mai lung, de obicei ca adjuvant al medicatiei
antidepresive si sub un control psihiatric al prescriptiei.

Psihoterapia cognitiv-comportamentala
Psihoterapia cognitiv-comportamentala este utila in afectiunile psihosomatice
pentru:
- diminuarea impactului factorilor psihologici in afectiunea pacientului;
- schimbarea atitudinilor disfunctionale si maladaptative;
- modificarea comportamentelor nefavorabile sanatatii;
- restructurarea cognitiilor eronate generatoare ale acestor comportamente.
Dementa Alzheimer
Autor: Clinica dr Blaj

Dementa Alzheimer este o boală ce


afectează creierul uman, producând
modificări distructive ce determină
pierderea memoriei şi în final
moartea bolnavului.

Simptomele bolii Alzheimer


Tulburari ale memoriei
recente:pacientii pot uita
evenimentele traite recent, informatii
memorate recent, nume sau numere
de telefon; ulterior tulburarile de memorie se generalizeaza.
Tulburari de limbaj: pacientii uita cuvinte uzuale, pe care le inlocuiesc frecvent
cu expresii de genul: «asta», «cum ii spune», «intelegi tu», «nu-mi vine acum
numele».
Tulburari ale gandirii abstracte: imposibilitatea de interpretare a numerelor sau
de calcul
Dezorientare: aceste persoane se pot rataci in locuri pe care le cunosc foarte
bine, pot sa uite adresa la care locuiesc.
Tulburari ale dispozitiei: schimbari bruste de dispozitie- pot deveni usor
suparati sau furiosi fara motiv, nu mai gasesc placere in lucrurile care ii bucurau
inainte, alteori par aplatizati afectiv
Dificultati in indeplinirea sarcinilor zilnice: cum ar fi prepararea mesei
Modificari ale personalitatii: confuzie, suspiciune, teama de a deveni dependent
de un membru al familiei.
Lipsa de initiativa: manifestata prin somnolenta continua, vizionarea la televizor
toata ziua si refuzarea efectuarii activitatilor zilnice obisnuite.
Devin neingrijiti: In multe cazuri, igiena personala precara este cel mai evident
semn - pot deveni neingrijiti, imbraca haine patate sau uita sa se spele.
Comportament bizar: au tendinta de a pune lucrurile in locuri ciudate, se
imbraca cu haine nepotrivite pentru vremea respectiva.

Uneori mai pot aparea si alte simptome:


- Halucinatii vizuale sau auditive
- Lipsa de interes pentru activitatile inconjuratoare, prieteni si familie
- Activitati repetitive fara un scop anume.
- Agresiune fizica sau verbala

Evolutie
Evolutia bolii este spre deteriorare intelectuala progresiva si deces.
O persoana traieste in medie 8-10 ani dupa aparitia simptomelor.
Unele persoane pot avea manifestari minime pana in fazele tardive ale bolii,
altele pierd capacitatea de a efectua activitatile zilnice precoce.
La inceput boala se manifesta prin pierderi minore ale memoriei si progreseaza
pana la probleme mentale si functionale severe.

Faza initiala
Se manifesta de obicei cu:
- dezorientare temporo-spatiala
- pierderea abilitatii de a efectua anumite activitati
- evitarea situatiile noi, nefamiliare
- capacitate de memorare diminuata
- vorbire mai lenta
- dificultati in manevrarea banilor si efectuarea platilor
- tulburari de judecata, uneori cu decizii gresite
- tulburari de dispozitie: depresie, iritabilitate

Faza intermediara
In aceasta etapa:
- pacientul are momente cand nu isi mai recunoaste familia si prietenii
- seara este frecvent agitat
- apar probleme de citire, scriere si interpretarea numerelor
- probleme de gandire si de logica
- imposibilitatea de a gasi anumite cuvinte sau inventeaza cuvinte noi pentru a
substitui ceea ce a uitat
- are dificultati in a se imbraca singur
- are momente de ostilitate, lipsa de cooperare
- apar suspiciuni nefondate
- pierde orientarea temporala
- necesita ingrijire permanenta

Faza tardiva
In faza tardiva pacientii:
- nu-si mai amintesc cum sa se spele, sa se imbrace, sa mearga la baie sau sa
manance fara ajutor
- pierd abilitatea de a mesteca sau inghitii
- au probleme cu mentinerea echilibrului sau cu mersul si din aceasta cauza cad
frecvent
- devin confuzi seara si au insomnii
- comunica dificil sau deloc prin cuvinte
- pierd controlul vezicii urinare sau controlul intestinal (incontinenta).
Decesul poate aparea ca o complicatie a escarelor, infectiilor, pneumoniei
datorate imobilizarii la pat.

Tratament
Nu se cunosc modalitati de prevenire a bolii Alzheimer (se pregateste aparitia
unui vaccin care spera sa previna boala).
Tratamentul existent la ora actuala nu vindeca boala, dar incetineste progresia ei
si amelioreaza simptomele pacientilor, imbunatatindu-le calitatea vietii.
Tratamentul este gratuit si se prescrie de catre medicul psihiatru, neurolog sau
geriatru.
Examinarea periodica de catre un medic specialist evalueaza raspunsul
pacientului la terapie, detecteaza problemele nou aparute, monitorizeaza
simptomele si ofera educatie continua familiei sau persoanelor care se ocupa de
ingrijirea bolnavului. Pe masura ce boala progreseaza se revizuieste tratamentul
si se analizeaza tulburarile de comportament sau alte probleme aparute.
In faza tratamentului initial trebuie clarificate anumite aspecte alaturi de
familie:
- ingrijirea de care are nevoie pacientul
- persoana care il va ingriji pe pacient pe masura ce boala va avansa
- aspectele bolii pe masura ce aceasta va avansa
- planul de terapie si ingrijire a bonavului.

Majoritatea pacientilor pot fi ingrijiti la domiciliu de un membru al familiei sau


un prieten, cel putin pana cand boala devine severa. Sarcinile ingrijitorilor variaza
de la mentinerea unui mediu inconjurator sigur si imbracarea bolnavului in fiecare
zi pana la gasirea unor solutii de a rezolva sau minimiza tulburarile de
comportament, ca tulburarile deviante si de somn.
Pe masura ce boala avanseaza, asigurarea ingrijirii devine din ce in ce mai
dificila, indiferent de pregatirea sau de devotamentul fata de persoana bolnava.
Internarea bolnavului intr-o institutie poate fi o decizie foarte dificil de luat, dar in
unele cazuri e cea mai buna solutie.
Despre Salvatori - acceptarea propriei suferinte
Autor: Psihoterapeut Mandoc Florentina
Uneori motivatia de a ajuta pe alţii poate fi o expresie a unei dorinţe profunde si
intense de a vindeca o parte rănita a propriului sine.

Unii oameni par facuti pentru a-i ajuta pe alţii, adesea de foarte devreme în
copilaria si tineretea lor, răspunzand mereu la nevoile membrilor familiei,
străinilor sau animalelor cu un altruism impresionant. De multe ori, aceşti oameni
par să aibă foarte puţine dorinte si nevoi proprii şi se concentreazea pe salvarea,
ajutarea şi vindecarea altora. Desi exista si oameni, putini la numar, care sunt cu
adevărat capabili de a susţine acest stil de viaţă, pentru marea majoritate a
oamenilor in aceste cazuri propriile nevoile se afla undeva sub suprafaţa
perceputa, nesatisfăcute şi adesea nevăzute. În aceste cazuri, motivaţia lor
pentru a ajuta pe alţii poate fi o expresie a unei dorinţe profunde si intense de a
vindeca o parte rănita a propriului sine, care tanjeste dupa dragostea şi atenţia
pe care ei o ofera mereu celor din jur. Din anumite motive, ei nu isi pot oferi lor
insi dragostea de care au nevoie şi astfel o dau altora. Acest lucru nu înseamnă
că nu sunt destinati a ii ajuta pe alţii, dar aceasta înseamnă că aceste persoane
ar face bine să directioneze catre propriul sine o parte din energia pe care o
folosesc ajutand pe altii.

O problemă cu modelul salvator este că persoanele pot ramane blocate în acest


rol, continuand sa traiasca intr-o permanenta criza în detrimentul pacii interioare,
cresterii si dezvoltarii personale. Până când aceste persoane isi rezolva propriile
conflicte si drame interioare, ei le pun in act în relaţiile lor cu alţii, fiind atrasi in
speciale de persoanele care au nevoie de ei, dar nefiind capabili sa isi
recunoasca si sa isi implineasca propriile nevoi. În scenariul cel mai rău, ei se
ocupa de conflictul si dilema unei alte persoane, insa nu isi dau seama cand ar
trebui sa se opreasca, sa iasa din acest rol de salvator şi sa permita persoanei
sa se descurce pe cont propriu. Cu toate acestea, în cazul în care salvatorul
găseşte puterea de a-si redirectiona o parte din energie catre propriul sine pentru
a-si infrunta propriile conflicte si astfel pentru a se transforma, invatand sa isi
cunoasca si sa isi respecte propriile nevoi, el sau ea poate deveni un model şi o
sursă reală de ajutor si sprijin pentru ceilalti.

Unele dintre semnele că tu sau cineva drag tie poate sa aiba nevoie sa isi
salveze propriul salvator interior sunt: epuizarea cauzata de concentrarea pe
nevoile altora; prezenta resentimentelor; incapacitatea de a recunoaste existenta
propriilor nevoi; refuzul de a fi vulnerabil.

Ajutorul vine atunci când recunoastem ca avem nevoie de el, recunoscandu-ne


conditia umana in toate aspectele sale prin recunoasterea si acceptarea propriei
dureri.