Sunteți pe pagina 1din 5

CONCEPTILE SI FUNCTIILE AGROMARKETINGULUI

CAP 1
Conf. Univ. Dr. Raluca LĂDARU
1.1. Importanţa agromarketingului
1.2. Conceptul şi sistemul de agromarketing
1.3. Particularităţile producţiei
agroalimentare care au generat apariţia agromarketingului
1.4. Funcţiile agromarketingului

1.1. Importanţa agromarketingului


Agromarketingul, ca specializare sau ramură a marketingului, trebuie văzut ca o componentă
integrantă a agribusinessului, incluzând toate activităţile care contribuie la producţia, distribuţia şi
promovarea produselor agroalimentare în concordanţă cu cererea consumatorilor şi la formarea
unor preţuri rezonabile pentru aceştia.
În sens larg, agribusinessul cuprinde atât activităţile care oferă agriculturii resursele necesare,
situate în amonte faţă de agricultor, cât şi pe cele din avalul acestuia, respectiv:
 Colectarea produselor agricole
 Prelucrarea produselor agricole
 Comercializare produselor agricole
Cu cât economiile agroalimentare sunt mai dezvoltate, cu atât volumul schimburilor de produse se
măreşte, şi nevoia de servicii de marketing, cum ar fi stocarea, depozitarea, condiţionarea,
ambalarea şi transportul produselor, oferirea de informaţii de marketing etc. creşte.
Agromarketingul cuprinde aceste servicii.
În unele ţări, (TCD), agricultura reprezintă partea cea mai importantă a economiei. În aceste ţări,
pentru hrană se cheltuiesc peste 50% din cheltuielile medii ale unei familii. În contrast cu această
situaţie, americanii cheltuiesc numai 12%, iar europenii 16% din cheltuielile totale.
Agricultura - cea mai importanta ramura a economiei
Tarile TCD 50%
America 12%
Europa 16%%
Importanţa agromarketingului este dată de ponderea mare a cheltuielilor cu alimentele în totalul
cheltuielilor de consum ale unui menaj şi de faptul că prima cheltuială pe care o face o familie este
aceea cu hrana.
http://www.magazinulprogresiv.ro/articole/comportamentul-de- consum-la-mana-schimbarii-
stilului-de-viata

1.2. Conceptul şi sistemul de agromarketing


O definiţie simplă completă şi unanim acceptată a agromarketingului este imposibilă, deoarece
acesta nu poate fi considerat în mod exclusiv o ştiinţă, un demers practic sau o artă.
Agromarketingul are un obiect mult mai larg decât vânzarea produselor agricole şi alimentare, el
incluzând şi operaţiunile de procesare, precum şi pe cele care contribuie la gestionarea stocurilor,
la distribuţie, cele legate de stabilirea preţurilor şi promovarea produselor.
În plus, se mai ocupă şi de studiul pieţei şi al artei de a acţiona asupra ei, al concurenţei şi al
activităţii de supraveghere şi reglementare a pieţei de către puterile publice.
From field to store
Schimbul de produse agroalimentare este străvechi. De când au apărut oraşele, a fost necesar ca o
parte din ce în ce mai mare din produsele agricole obţinute în mediul rural să fie dirijată către cei
care nu le cultivă sau nu le cresc. Atunci au apărut şi primele elemente de marketing, evident ca
acţiuni practice.
Produsul agricol, pentru a deveni aliment, trebuie să suporte mai multe transformări, dintre care
patru sunt principale :
• o transformare fizică (laptele în brânză, de exemplu);
• o transformare de dimensiune (carcasa unei vaci în fracţiuni de 250 grame de carne
împachetată sub vid, de exemplu);
• o transformare în timp (grâul recoltat în iulie poate deveni chiflă oferită la vânzare tot anul, de
exemplu) şi
• o transformare în spaţiu (fasolea verde, recoltată la Feteşti este disponibilă în pungi de 1 kg,
congelată, în reţeaua METRO, tot timpul anului, de exemplu).
tranformarea laptelui în brânză
tranformarea grâului în pâine
carcasă de vacă
Aceste transformări se studiază pentru a evidenţia cele patru utilităţi ale produselor agroalimentare:
de formă, de loc, de timp şi de posesie.
Utilitatea de formă derivă din necesitatea de a avea produsul în forma potrivită pentru
consumator. De exemplu, pentru consumatorii cărora le place carnea de vită sub formă de
hamburger, o carcasă de vacă întreagă, disponibilă la un moment dat, ar avea o utilitate mică.
Astfel, produsul trebuie procesat (transformarea fizică şi de dimensiune).
Utilitatea de loc derivă din a avea produsul în locul dorit de consumator. Dacă producţia se
desfăşoară la Piteşti iar consumatorii vizaţi se află în Bucureşti, produsul nu are utilitate. Astfel,
produsul trebuie transportat la consumatori, pentru a fi util (transformarea în spaţiu).
Utilitatea de timp rezidă din a avea produsul în momentul când îl doreşte consumatorul. Dacă
consumatorul doreşte hamburgerul la prânz, iar maşina frigorifică ajunge doar după amiază,
utilitatea acestuia este nulă (transformarea în timp).
Utilitatea de posesie presupune transferul posesiei acelui hamburger şi plata banilor de către
consumator, încheindu-se astfel circuitul de distribuţie al produsului respectiv.
Cele patru utilităţi de marketing ale produsului agroalimentar sunt: Forma – a avea produsul aşa
cum îl doreşte
 Locul - a avea produsul unde-l doreşte consumatorul
 Timpul – a avea produsul când îl doreşte consumatorul
 Posesia – a facilita consumatorului intrarea în posesia produsului consumatorul
Plecând de la ideile prezentate, agromarketingul ar putea reprezenta ansamblul de activităţi,
tehnici, metode şi procedee cu ajutorul cărora oferta de produse agricole şi alimentare este ajustată
în funcţie de schimbările cererii, în scopul maximizării satisfacerii consumatorilor, prin punerea la
dispoziţia acestora a mărfurilor dorite în cantitatea şi calitatea cerută, precum şi la timpul şi locul
potrivit, dar şi al optimizării profitului cuvenit producătorilor şi comercianţilor.
Factorii cheie în lanţul de activităţi care compun sistemul de agromarketing sunt: fermierii şi alţi
producători agricoli, procesatorii, intermediarii şi consumatorii.

1.3. Particularităţile producţiei


Agromarketingul s-a desprins din marketingul general din cauza a cel puţin următoarelor motive
principale:
Exemple de produse agricole - perisabile
1. Produsele agricole sunt perisabile. Caracterul urgent al transformării şi al distribuţiei acestor
produse dă agromarketingului dimensiunea de promptitudine, aceasta fiind o caracteristică
proprie a sa.
Cand se obtin produsele agricole
(vegetale/animale)?
2. Cvasitotalitatea ramurilor vegetale ale agriculturii au o producţie sezonieră. Atenuarea
sezonalităţii ofertei alimentare se poate realiza prin activităţi de stocare şi prelucrare, la produsele
vegetale.
Cine obtine produsele agricole si ce se
intampla mai departe cu acestea?
3. Mărfurile agricole devin din ce în ce mai mult o materie primă pentru industria alimentară.
Pentru a fi puse la dispoziţie cantităţi mari de materii prime agricole în loturi omogene, cu
specificaţiile de calitate cerute, este necesară colectarea şi adesea o semiprelucrare a acestora.
Cum se transporta produsele agricole (de ex. graul)?
4. Producţia agricolă vegetală are volum mare şi valoare mică, fapt ce face ca transportul acesteia
să fie foarte costisitor şi neeficient. Transportul deţine o pondere foarte ridicată în preţurile
produselor alimentare rezultate din procesarea produselor vegetale, la unele ajungând chiar până
la 20%.
Ce urmeaza dupa vanzarea produselor agroalimentare?
În agromarketing, nu există “service post vânzare”. Dacă un produs alimentar nu convine gustului
consumatorului, acesta nu-şi poate schimba cumpărătura sa. Calitatea produselor este esenţială.
A. Funcţii de schimb
B. Funcţii fizice
C. Funcţii de facilitare (de ajutor sau sprijin)

1.4. Funcţiile agromarketingului


Agromarketingul are 9 (nouă) funcţii, grupate astfel:
 Cumpărarea
 Vânzarea
 Depozitarea
 Transportul
 Procesarea
 Standardizarea
 Finanţarea
 Suportarea riscului
 Culegerea şi prelucrarea informaţiilorde marketing (studii de marketing)
Vânzare
Cumpărare
Depozitarea. O caracteristică a producţiei agricole vegetale este caracterul său sezonier, pe când
cererea este continuă pe întregul an. De aici rezultă nevoia de a stoca produsele, pentru a se putea
crea un flux neîntrerupt al acestora către piaţă.
Transportul. Această funcţie presupune o abordare comparativă a diferitelor tipuri şi rute de
transport. Managementul transportului este esenţial în obţinerea unui marketing eficient.
Procesarea. Majoritatea produselor din agricultură nu se pretează livrării directe către
consumatori imediat după ce au fost recoltate. Acestea pot fi folosite numai după una sau mai
multe prelucrări. Activitatea de schimbare a formei adaugă valoare produselor, prin schimbarea
utilităţii produselor (grâu – făină).
Standardizarea. Are ca obiect stabilirea şi păstrarea uniformă a măsurătorilor referitoare la
calitatea produselor. Fără standarde, comerţul ar fi fost greu de realizat.
Finanţarea. Este necesară deoarece există necorelări temporale între cheltuielile făcute cu
producţia şi primirea plăţii din vânzarea produselor. Pentru a evita consecinţele necorelării,
întreprinderile fac apel la credite.
Suportarea riscului. Atât în producţia, cât şi în comercializarea produselor agroalimentare
posibilitatea apariţiei pierderilor este tot timpul prezentă. Riscul fizic se referă la deteriorarea sau
distrugerea produselor datorită focului, temperaturilor ridicate sau scăzute, dăunătorilor,
inundaţiilor şi cutremurelor. Riscurile pieţei sunt cele ale diverselor schimbări a valorii produselor
între procesul de producţie şi consum.
Culegerea şi prelucrarea informaţiilor de agromarketing. Pe cât posibil, deciziile de
marketing trebuie să se bazeze pe informaţii corecte. Se utilizează studiile de marketing.