Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției sociale al Republicii Moldova

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”

FACULTATEA DE STOMATOLOGIE

Catedra Odontologie, parodontologie și patologie orală

Șef catedră: Sergiu Ciobanu d.h.ș.m., conf.univ.

Referat

Tehnici de obturare a canalelor cu gutapercă

ZAMFIR, Radu

Anul V, grupa S1304

Coordonator: Musteață Victoria

asis. univ.

Chișinău, 2018
 In acest referat vom compara clasicul cu modernul, plecand de la o concluzie importanta,
indicand pe cat se poate , dezavantajele fiecarei tehnici in parte.

Obturatia nu se refera doar la canalul radicular, unde atat metoda clasica, cat si cea moderna,
indeplinesc acest obiectiv, cu un prognostic relativ bun. Nu trebuie ignorate canalele accesorii,
tratate mecanic in etapa “cleaning and shaping”, care sunt obturate in grade diferite, in functie de
metoda de obturare aleasa.

De ce trebuie obturate aceste canale? Plecand de la teoria “hollow tube” a lui Rickert si
Dixon din 1931, care sustine ca orice spatiu gol din organism tinde sa fie umplut de lichid tisular,
printre care bacterii transportate de sange, care vor coloniza, se ajunge la o alta teorie in care se
mentioneaza ca bacteriile ramase pe canal/e au capacitatea de a coloniza. Stim deja ca oricat de
corect s-ar realiza cleaning and shaping-ul, este imposibil sa ramana un canal perfect steril deci, in
concluzie, obturatia este necesara nu doar pentru a impedieca colonizarea bacteriilor din sange ci
si pentru a preveni supravietuirea si multiplicarea celor ramase pe canal.

Am stabilit importanta principiului de a nu lasa un canal gol, acum, este necesara gasirea
unui material biocompatibil pe care sa il folosim in acest scop. Prin anii 1800, stiinta, fortata de
nevoie, incerca sa evolueze prin toate metodele posibile, inclusiv prin experimentele facute de
clinicieni. S-au raportat a fi folosite in obturarea canalelor, de-a lungul anilor, materiale precum:
folie de aluminiu, folie de plumb, folie de aur, pelete de bumbac cu diverse medicamente, lemn,
iasca (ciuperca parazita folosita ca hemostatic in medicina populara), ipsos, oxiclorura de zinc,
oxifosfat de zinc, oxid de zinc, parafina, pivoti de cupru,amestecul lui Hill din 1847 (gutaperca si
carbonat de var si cuart) si diverse alte amestecuri, dintre care se mai foloseste azi, doar gutaperca,
care se incadreaza foarte bine in criteriile inventate de Grossman(modificate ulterior de diversi)
pentru materialul ideal de obturare a unui canal. Se mai foloseste ca material solid, conul de argint,
desi prezinta numeroase dezavantaje, destul de evidente.

Metoda clasica a vine, in primul rand, cu obturarea laterala la rece, apoi cu obturarea
laterala la cald si cu obturarea verticala la cald, folosind tehnici rudimentare de incalzire.
Metoda moderna vine doar cu tehnici de compactare la cald si tehnici de injectare a
gutapercii incalzite.

Obturarea laterala la rece implica introducerea unui con master de gutaperca pe canal, se
bazeaza pe sealer foarte mult, pentru a obtura zonele canalelor pe care gutaperca nu le poate atinge
si ,cel mai important, canalele accesorii. Spreader-ul are capacitatea de a compacta la rece
gutaperca, atat pentru a facilita insertia unui alt con, cat si de a impinge gutaperca, pe peretii unui
canal, totusi, nereusind obtinerea unei obturatii omogene. Conurile de gutaperca, nefiind incalzite,
nu se deformeaza suficient cat sa acopere in totalitate volumul unui canal, deci , restul este
acoperit de sealer. Sealer care reprezinta partea slaba a unei obturatii, care in timp se si resoarbe.
In treimea apicala, unde este cea mai importanta sigilarea cu gutaperca, se va gasi cel mai mult
sealer. Un alt dezavantaj al tehnicii laterale la rece il reprezinta forta aplicata prin spreader pe
peretii radacinii, care supun dintele la 2 riscuri. Primul risc este acela de a fractura radacina,
avand un perete subtiat, deshidratat, neconceput sa suporte forte in acest sens. Al doilea risc, este
cel de a impinge gutaperca apical, realizand o depasire spre parodontiu. S-a demonstrat de Gimlin
et al. ca daca aplicam aceeasi forta in tehnica laterala respectiv verticala, in cea laterala stresul in
zona apexului este mai mare.
 Obturarea laterala la cald foloseste un spreader special, al carui varf este incalzit electriv,
astfel incat sa transmita caldura gutapercii in timp ce se realizeaza compactarea laterala. Prin
aceasta metoda, Howard Martin a rezolvat problema omogenitatii si a riscului de fractura
radiculara, dar canalele accesorii tot nu pot fi obturate in intregime, datorita sensului aplicarii
fortelor. Cum am specificat mai sus, Gimlin a dovedit ca aceasta compactare laterala impinge
gutaperca vertical, spre apex. Tot in acelasi studiu, s-a dovedit ca prin metoda de compactare
verticala, stresul gutapercii se transmite prin peretii canalului, deci lateral. Ideal pentru un canal cu
aceasta directie.

Obturarea verticala la cald a lui Schilder, inventata in 1967, combina o metoda accesibila
clinicienilor cu eficienta maxima. Tehnica foloseste compactoare (plugger-e) care au scopul de a
manipula gutaperca incalzita si un alt instrument numit “heat carrier” , folosit, dupa cum spune si
numele, sa transporte energia termica la gutaperca din canal. Conul de gutaperca se introduce pe
canal, cu un minim de sealer, apoi, folosind incalzire cu gaz se incalzeste heat carrier-ul care va
incalzi gutaperca, iar cand instrumentul este scos de pe canal, va inlatura si o portiune din
gutaperca racita. Compactoarele au rolul de a impinge gutapera spre apex, dupa cum a demonstrat
Gimlin, prin forte descompuse pe peretii canalului radicular. Forte care imping gutaperca ramolita
spre canalele accesorii. Aceasta tehnica se numeste Down-Packing si are si o varianta moderna in
care se inlocuieste doar heat carrier-ul cu unul incalzit electric (Touch and Heat), ce vine cu o
serie de avantaje pentru clinician, cum ar fi : control asupra temperaturii, asupra cantitatii de
gutaperca eliminata din canal si ,cel mai important, eliminarea incalzitorului cu gaz. Temperatura
proxima ,la becul cu gaz , era atinsa in 3-5 secunda iar la sistemul electric in 0,5 secunde.
Instrumentul, prin metoda clasica, apuca sa se raceasca in timpul in care clinicianul il introducea
pe canal, iar la sistemul modern este introdus rece si incalzit pe loc , cat timp este nevoie. In acest
mod se poate incalzi gutaperca, fara a o elimina de pe canal, pentru a permite clinicianului repetate
compactari, acolo unde sunt canale accesorii. Tehnica Down-Packing ne duce pana in treimea
apicala unde realizam ultimele compactari. Apoi este folosita tehnica Back-Packing sau reverse
filling. Tehnica proiectata in a obtura omogen , la cald, canalul principal, accesoriile in acest
stadiu fiind deja obturate. Varianta clasica foloseste conuri de gutaperca incalzite si compactate,
iar varianta moderna foloseste un sistem de injectare a gutapercii incalzite. Sistem care scurteaza
foarte mult timpii clinici ai manoperei.

Metoda clasica, corecta, finala, nu difera foarte mult de metoda moderna, decat
tehnologic. Tehnologia ne-a ajutat cel mai mult sa scurtam durata unui tratament, fapt care este
benefic atat pentru pacient cat si pentru medic. Diferentele dintre clasic si modern la nivel de
omogenitate si corectitudine apar in functie de experienta clinicianului.

MODALITATI DE OBTURARE CANALE RADICULARE

Clasic – cu un con de gutaperca si o pasta

Modern – prin condensarea gutapercii

Cu timpul, aceste sisteme au fost imbunatatite prin termoplastifierea gutapercii, lucru care permite
si obturarea canalelor secundare.

ATENTIE: în cazul obturării fără con de gutapercă, nu s-a descoperit înca substanța care să
nu se resoarbă. Tehnica "conului central"
Această metodă se utilizează în cazul, când canalul este pregătit prin metoda obişnuită şi forma lui
corespunde formei ultimului instrument utilizat pentru prelucrare. Esenţa metodei constă în
introducerea în canal, împreună cu sealerul, a conului de gutapercă (arareori, metalic),
corespunzător cu secţiunea canalului, pentru realizarea unei obturaţii depline a canalului. Pe
porţiunile canalului, unde conul nu se atinge de pereţi, este introdus sealerul.

Conul standard de gutapercă, deja ales, trebuie să corespundă mărimii şi lungimii de lucru a
ultimului instrument, utlizat pentru prelucrarea canalului. Localizarea corectă a conului în canal
se controlează prin radiografie. Apoi, cu un file sau cu un ac Lentullo, sealerul este aplicat pe con
sau nemijlocit pe pereţii canalului.

După controlul radiologic final surplusul de gutapercă se topeşte la orificiul de intrare a canalului
cu un instrument încălzit, iar surplusul de sealer din partea coronară se îndepărtează.

Cel mai esenţial neajuns al acestei metode este faptul, că in canalele ale căror formă nu
corespunde intocmai formei conului standard de gutapercă, se conţine un surplus de sealer.
Aceasta poate duce la formarea porilor pe suprafaţa sealerului. mai ales in treimea medie şi cea
coronară a canalului, precum şi la o adeziune slabă a materialului faţă de pereţii canalului, ca
urmare a tasării produse pe parcursul prizei.

Condensarea laterală a gutapercii.

Condensarea laterală a gutapcrcii trebuie făcută, când prelucrarea canalului radicular se efectuează
după metoda Step-back sau o tehnică similară. Condensarea laterală a gutapercii este utilă in
canalele preparate printr-o metodă obişnuită, in care tehnica de obturare utilizată este considerată
optimă.

Scopul condensârii laterale-- real izarea unei condensări inalte a obturaţiei radiculare, folosind o
cantitate maximă de gutapercă, şi minimă - de sealer Mărimea conului de gutapercă standard ales
trebuie să corespundă mărimii pricipalului file de lucru. Conul trebuie să se termine cu 0.5 mm
mai sus de apexul fiziologic, și în regiunea treimii apicale să se fixeze strîns de către pereţii
canalului.

Se efectuează o măsurare de control şi marcarea lungimii necesare a conului. Dacă nu se reuşeşte

introducerea conului la lungime necesară, trebuie folosit un con mai mic cu o mărime (măsură),
sau de prelucrat canalul cu o mărime (măsură) mai mare. Ultimul con de mărime corespunzătoare
se numeşte con primar.

Este raţional de a fi efectuate radiografii de control ale dinţilor pluriradiculari şi ale dinţilor cu
rădăcini curbe, cu conul primar introdus in canal. Apoi conul primar este scurtat până la punctul
de bază sau este îndoiat sub un unghi mare, şi pe un minut este introdus în hipoclorit de sodiu de
5% . Pe vârful conului se ia sealer şi se introduce în canal pe toată lungimea de lucru.

Concomitent cu conul in canal se introduce şi spreaderul mărimea căruia depinde de lăţimea

canalului. Pentru a preveni o condensare prea mare a materialului, instrumentul este introdus cu 3-
4 mm mai superior de lungimea lui de lucru. Conul primar este presat strîns cu spreaderul de un
perete al canalului, în aşa fel ca el să se deformeze. Dar, efectuînd condensarea, nu trebuie aplicate
prea mari eforturi, fiindcă acestea pot duce la formarea fisurilor in rădăcină. Apoi instrumentul
este scos din canal, şi în spaţiul creat se introduce imediat un con de gutapercă, care corespunde
mărimii spreaderului. Dacă canalul are o formă conică corectă, atunci este raţional folosirea unor
conuri auxiliare de gutapercă.

Această procedură se repetă pînă când următorul spreader, de mărime mai mică, va fi posibil de
introdus mai puţin decât pe o j jumătate din lungimea canalului. După aceasta surplusul de
gutapercă din regiunea orificiilor de intrare a canalului sunt topite cu un plugger sferic sau cu un
excavator încălzit, şi din cavitatea coronară a dintelui este îndepărtat surplusul de sealer.

În final se efectuiază o radiografie de control și apoi cavitatea carioasă este închisă cu o obturaţie
provizorie sau de durată.

Etapele de obturare

 Prelucrarea mecanică a canalului radicular

 Prelucrarea canalului cu antiseptice, uscarea

 Alegerea conului primar de gutapercă

 Aplicarea pe pereții canalului radicular uscat a sealerului

 Aplicarea pe vîrful conului primar a unei cantități de sealer și întroducerea lui în canal

 Condensarea conului

 Întroducerea și condesarea conurilor auxiliare de gutapercă

 Topirea surplusurilor de gutapercă

 Pregătirea cavității, restaurea părții coronare dentare

Tehnica condensării verticale la cald.

Metoda condensării verticale a fost propusă de Schilder aproximativ 30 ani în urmă. Conform
acestei metode conul primar de gutapercă este scurtat până la nivelul orificiului de intrare în canal,
încălzit şi condensat cu un plugger încălzit în direcţie apicală. Spaţiul format în urma condensării
este umplut cu bucăţele mici de gutapercă, care deasemenea sunt încălzite şi condensate. În acest
caz este realizată umplerea maximă a canalului cu gutapercă, fiind folosită o cantitate minimă de
sealer.

Această metodă permite umplerea cu gutapercă a tuturor canalelor radiculare, inclusiv a celor
laterale. Pentru aceasta este nevoie de un instrumentar special.

Pentru realizarea metodicii respective sunt necesare pivoturi / conurii / non-standard din
gutapercă, şi pluggere de 3 dimensiuni: mare - pentru lucrul în 1/3 coronară a canalului: mediu -
pentru lucrul în 1/3 medie, şi mic - pentru lucrul în 1/3 apicală.
 Metoda de obturare a canalelor radiculare cu utilizarea sistemului "Thermafille"

Metoda a fost elaborată de B.W. Johnson (1978). Ea se bazează pe obturarea canalului cu

gutapercă (faza a), fixată pe o tijă de oţel, nickel-titan sau de masă plastică. Metoda asigură o
obturaţie suficientă a canalului şi un control apical exact.

Gutaperca de faza a, încălzita până la temperatura de lucru, devine lipicioasă şi adezivă, şi datorită
acestui fapt, se fixează bine pe tija centrală. Aceasta ajută la introducerea materialului de obturaţie
pe toată lungimea canalelor. Tija funcţionează ca un conductor central; el compactează gutaperca
pe toata lungimea canalului,asigurînd o ermetizare apicală şi reducând tasarea masei obturate.

Înainte de obturarea canalului radicular se efectuează calibrarea lui. Pentru a îregistra mărimea
obturatorului Thermafill®, pregătit pentru obtura rea canalului respectiv, se utilizează
instrumentul Verificator. Ultimul este introdus în canalul radicular şi se face o radiografie.

Apoi obturatorul, ce corespunde ca mărime cu verificatorul, este plasat în cuptorul "ThermaPrep".

În canalul radicular este introdusă o cantitate mică de pastă (sau de ermetic) cu ajutorul conurilor
de hârtie sau cu acul Lentulo, pentru a unge pereţii pe toată lungimea. Apoi Thermafill-ul, deja
încălzit în cuptor, se introduce în canal printr-o presare uşoară pe lungimea de lucru înregistrată
anterior. După aceasta conul se taie cu o freză la nivelul orificiului de intrare a canalului.
Condensarea gutapercii în jurul pivotului se realizează cu ajutorul plugger-ului.

Metoda de obturare a canalelor radiculare cu utilizarea sistemului de injectare "Obtura-2"

Metoda a fost propusă în 1977. Constă în injectarea în canalul radicular a gutapercei, încălzite
până la 160°, cu ajutorul unei seringi speciale. Această temperatură permite materialului de a
deveni fluid şi să treacă prin ac. La introducerea acului în canal, ea trebuie să nu ajungă până la
orificiul apical cu 3,5-5 mm.

Pentru umplerea spaţiului dintre peretele canalului şi gutapercă se introduce o cantitate mică de
pastă. Apoi se injectează prima porţie de material, care este compactată în partea apicală cu un
pluggermanual. Apoi se efectuează radiografia de control, şi se umple în totalitate canalul
radicular
Bibliografie

1. Practica pedodontica.autorii:Elisabeta Bratu,Eleonora Schiller.

2. https://ru.scribd.com/doc/258108670/Instrumentariul-pt-obturarea-CR

3.Practica pedodontica.autorii:Elisabeta Bratu,Eleonora Schiller.