Organizația Națiunilor Unite

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Organizația Națiunilor Unite (abreviat: ONU) este cea mai
importantă organizație internațională din lume. Fondată în 1945,
Națiunile Unite
după Al Doilea Război Mondial, are astăzi 193 de state membre. United Nations
Întemeierea ei a constat din semnarea, de către membrii ei fondatori, a 联合国
Cărții Organizației Națiunilor Unite. Potrivit acestui document, ONU are
‫اﻷﻣﻢ اﻟﻤﺘﺤﺪة‬
misiunea de a asigura „pacea mondială”, „respectarea drepturilor
omului”, „cooperarea internațională” și „respectarea dreptului
Organisation des Nations Unies
internațional”. Sediul central al organizației este la New York. Организация Объединённых
Наций
Organización de las Naciones
Cuprins Unidas

Limbi oficiale
Istorie
Reforma
Structura
Adunarea Generală
Consiliul de Securitate
Secretariatul
Curtea Internațională de Justiție
Consiliul Economic și Social
Steagul ONU
Agenții specializate
Ani tematici
Membri
Grupul celor 77
Obiective
Menținerea păcii și securității
Drepturile omului
Dezvoltarea economică și asistența umanitară
Obiectivele de dezvoltare ale mileniului
Altele
Finanțare
Evaluări, premii și critici
România în ONU
Participarea la operațiunile de menținere a păcii
Centrul de tranzit pentru refugiați din Timișoara Harta prezintă membrii Națiunilor Unite (193
Activitatea în Consiliul Drepturilor Omului de state).
Această hartă nu reflectă neapărat opiniile membrilor
Note Națiunilor Unite sau punctul de vedere al Națiunilor
Bibliografie Unite cu privire la statutul legal al țărilor reprezentate
[1]
Legături externe
Abreviere ONU
Vezi și Motto Este lumea ta!
(engleză, It's your
Limbi oficiale world!)[2]
Înființare ca alianță pe timp
ONU utilizează 6 limbi oficiale:araba, chineza, engleza, franceza, rusa și de război:
1 ianuarie, 1942
spaniola. ca organizație
internațională:
Aproape toate reuniunile oficiale sunt traduse simultan în aceste limbi. 24 octombrie,
Aproape toate documentele pe suport hârtie sau „online” sunt traduse în 1945
aceste șase limbi. În funcție de anumite circumstanțe, unele conferințe și
Fondator Uniunea
Republicilor
documente de lucru sunt traduse numai în engleză, franceză sau spaniolă. Sovietice
Socialiste
Statele Unite ale
Istorie Americii
Republica Chineză
1919: Tratatul de la Versailles, a încheiat Primul Război
Republica
Mondial, deschizând porțile unei noi organizații:Liga
Sovietică
Națiunilor, formată prin pacea decisă după discuțiile dintre
Socialistă
țări.
Ucraineană
Republica
1920-1933: Fără să fi primit o influență mai mare, Liga Sovietică
Națiunilor este un fiasco. Socialistă
1939-1945: Are loc al Doilea Război Mondialîn Asia, Europa, Belarusă
Africa de Nord, și Pacific. Regatul Unit
24 octombrie 1945: Se înființează Organizația Națiunilor Franța
Unite. Etiopia
India
Membrii fondatori: Africa de Sud, Arabia Saudită, Argentina, Australia, Canada
Belgia, Belarus, Bolivia, Brazilia, Cehoslovacia, Chile, Taiwan, Iugoslavia
Cehoslovacia
Danemarca, Ecuador, Egipt, El Salvador, Etiopia, Filipine, Franța, Australia
Grecia, Guatemala, Haiti, Honduras, India, Irak, Iran, Iugoslavia, Noua Zeelandă
Țările de Jos
Canada, Columbia, Costa Rica, Cuba, Liban, Liberia, Luxemburg,
Danemarca
Regatul Unit, Mexic, Nicaragua, Norvegia, Noua Zeelandă, Olanda, Luxemburg
Panama, Paraguay, Peru, Polonia, Republica Dominicană, Siria, SUA, Belgia
Polonia
Turcia, Ucraina, Uniunea Sovietică (mai târziu Rusia), Uruguay, Norvegia
Venezuela. Grecia
Sediu New York
1946: Liga Națiunilor este desființată oficial. Locație New York
Afganistan, Islanda, Suedia și Thailanda aderă la ONU. Limbi oficiale engleză
chineză
1947: Pakistan și Yemen devin membri. arabă
franceză
1948: Birmania devine membră. rusă
1949: Israel aderă. spaniolă
1950: Indonezia aderă. Secretar General Antonio Guterres
1955: 16 noi membri: Albania, Austria, Bulgaria, Cambodgia, (din 2017)
Finlanda, Spania, Ungaria, Iordania, Irlanda, Italia, Laos, Secretarul General
Libia, Nepal, Portugalia, România, Sri Lanka.
Amina J.
Adjunct al Națiunilor Mohammed
1956: Japonia, Maroc, Sudan și Tunisia aderă. Unite
1957: Ghana și Malaezia aderă. Președintele Adunării
1958: Guineea aderă.
Generale a Națiunilor Peter Thomson
Unite
1960: 17 noi membri: Benin, Burkina Faso, Republica
Centrafricană, Ciad, Coasta de fildeș, Gabon, Camerun,
Președintele Consiliului Román Oyarzun
Cipru, Republica Congo, Madagascar, Mali, Nigeria, Niger,
de Securitate al Marchesi
Senegal, Somalia și Togo.
Națiunilor Unite
1961: Noi membri: Mauritania, Mongolia, Sierra Leone și
Website UN.org
Tanzania. Modifică date / text
1962: Noi membri: Algeria, Burundi, Jamaica, Ruanda,
Trinidad-Tobago și Uganda.
1963: Kenya și Kuweit aderă.
1964: Malawi, Malta și Zambia aderă.
1965: Gambia, Maldivele și Singapore aderă.
 1966: Barbados, Botswana, Guyana și Lesotho aderă.
1967: Yemen aderă.
1968: Guineea Ecuatorială, Mauritius și Swaziland aderă.
1970: Fiji aderă.
1971: Bahrain, Bhutan, Qatar, Oman și Emiratele Arabe Unite aderă.
1972: Republica Populară Chinezăaderă la ONU, aceasta înlocuind
Taiwanul.
1973: Bahamas, Germania de vest și Germania de est aderă.
1974: Bangladesh, Grenada și Guineea-Bissau aderă. Sediul ONU din New York
1975: 6 noi membri: Capul Verde, Comore, Mozambic, Papua Noua
Guinee, São Tomé și Príncipe și Surinam.
1976: Angola, Samoa și Seychelles aderă.
1977: Djibouti și Vietnam aderă.
1978: Dominica și Insulele Solomon aderă.
1979: Sfânta Lucia aderă.
1980: Sfântul Vincent și Grenadine și Zimbabwe aderă.
1981: Antigua și Barbuda, Belize și Vanuatu aderă.
1983: Sfântul Kitts și Nevis aderă.
Imagini de la fondarea
1984: Brunei aderă.
ONU
1990: Liechtenstein și Namibia aderă. Se unesc Republica Federală a Germaniei
cu Republica Democrată Germană, devenind un singur membru.
1991: URSS dispare, Rusia moștenește locul de membru permanent în Consiliul de Securitate. Șapte noi state
aderă: Estonia, Letonia, Lituania, Insulele Marshall, Micronezia, Coreea de Nord și Coreea de Sud.
1992: 13 noi membri: Armenia, Azerbaidjan, Bosnia și Herțegovina, Georgia, Kazahstan, Kârgâzstan, Croația,
Republica Moldova, San Marino, Slovenia, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan.
1993: 6 noi membri: Andorra, Republica Cehă, Eritreea, Macedonia, Monaco și Slovacia.
1994: Palau aderă.
1999: Kiribati, Nauru și Togo aderă.
2000: Tuvalu aderă.
2001: Secretarul General al ONU,Kofi Annan primește Premiul Nobel pentru Pace.
2002: ONU se extinde prin aderareaElveției și a Timorului de Est
2006: Muntenegru aderă.
2011: Sudanul de Sud aderă.

Reforma
Imediat după alegerea sa ca Secretar General al Națiunilor Unite în 1997, Kofi Annan, născut în Ghana, a subliniat nevoia unei
reforme în cadrul Națiunilor Unite. El a prezentatAdunării Generală a Națiunilor Uniteprogramul de reformă[3]. Programul includea
reforma Consiliului de securitate al ONU. Pozițiile permanente din Consiliul de Securitate al ONU reflectă politicile din 1945,
instituite imediat după începerea activității instituției. Annan a propus ca mai multe state să aibă poziții permanente în cadrul
Consiliului de securitate al ONU. Proiectul pentru reformă discută și reducerea birocrației și creșterea transparenței în cadrul
organizației. În ciuda eforturilor depuse de Annan,reformele nu au mai fost implementate.

Structura
Organizația Națiunilor Unite este compusă din cinci entități: Adunarea Generală a Națiunilor Unite, Secretariatul Națiunilor Unite,
Curtea internațională de justiție, Consiliul de Securitate al ONU și Consiliul Economic și Social al Națiunilor Unite. O a șasea
entitate, Consiliul de Tutelă, și-a încetat activitatea în 1994, atunci când Palau a devenit stat independent.[4] Patru dintre cele cinci
entități au sediul în New York.[5] Curtea internațională de justiție se află în Haga, Regatul Țărilor de Jos, iar alte agenții își au sediile
în Biroul Națiunilor Unite de la Geneva [6], Biroul Națiunilor Unite de la Viena [7] și Biroul Națiunilor Unite de la Nairobi [8]. În
baza Convenției legată de privilegii și imunități a Națiunilor Unite, ONU și agențiile sale au imunitate în fața legilor din țările în care
[9]
își desfășoară activitatea, menținând astfel imparțialitatea Națiunilor Unite legată de țările gazdă și statele membre.
Alături de cele șase entități principale se regăsește „o colecție extraordinară de entități și organizații, unele dintre ele chiar mai vechi
decât organizația mamă, care își desfășoară activitatea aproape independent față de Națiunile Unite” (Linda Fasulo).[10] Această
[11]
colecție include agenții specializate, instituții de cercetare și educație, programe, fonduri etc.

Principalele instituții din cadrul Națiunilor Unite [12]

Adunarea Generală a Națiunilor Secretariatul Națiunilor Unite Curtea internațională de j

Unite - Instituția administrativă a - Curtea universală de d
- Întâlnirea tuturor membrilor - Națiunilor Unite - internațional -

discută recomandări sau susține alte agenții specializate ia decizii cu privire la dis
sugestii date statelor membre președintele - Secretarul dintre state și emite dec
sau Consiliului de securitate al General al Națiunilor Unite - valoare legală.
ONU este votat de Adunarea cei 15 judecători sunt al
decide admiterea de noi Generală a Națiunilor Unite și Adunarea Generală a
membri, conform propunerilor are un mandat de 5 ani. Națiunilor Unite și au ma
date de Consiliul de Securitate pe 9 ani.
al ONU
adoptă bugetul
alege membrii temporari ai
Consiliului de securitate al
ONU, toți membrii Consiliului
Economic și Social, Secretarul
general al Națiunilor Unite,
după propunerea acestuia din
partea Consiliului de securitate
al Națiunilor Unite și a 15
judecători de la Curtea
internațională de justiție.
fiecare țară are un vot.

Consiliul Economic și Social al

Consiliul de Securitate al ONU Națiunilor Unite Consiliul de Tutelă al O
- pentru problemele de siguranță - - pentru politicile economice și - (inactiv) -
sociale -

responsabil pentru menținerea responsabil pentru la început avea rolul de

păcii la nivel internațional comunicarea dintre state pe administra domeniile co
poate adopta rezoluții ale domeniile economic și social care erau sub mandatul
Consiliului de Securitate al coordonează cooperarea Societății Națiunilor
ONU dintre agențiile specializate
 are 15 membri: membrii și-a sistat activitatea în 1
permanenți ai Consiliului de când statul Palau
Securitate al ONU cu putere independent
de veto (China, Franța, Rusia,
Marea Britanie și Statele
Unite) și 10 membri aleși ai
Consiliului de Securitate al
ONU

Adunarea Generală
Articol principal: Adunarea Generală a ONU.
Adunarea Generală este principala adunare deliberativă a Națiunilor Unite. Compusă
din toate statele membre a Națiunilor Unite, adunarea se întâlnește în sesiuni
regulate în fiecare an, dar se pot efectua și adunări de urgență.[13] Adunarea este
condusă de un președinte, ales dintre statele membre printr-o bază regională rotativă,
și de 21 de vicepreședinți.[14] Prima sesiune a fost convocată pe 10 ianuarie 1946 în
Methodist Central Hall Westminster din Londra, incluzând reprezentanți a 54 de
țări.[15]

Când Adunarea Generală votează pe diferite teme, două treimi dintre votanți și Secretarul General Mihail Gorbaciov
voturi sunt necesare. Exemple de întrebări importante includ recomandații privind adresându-se Adunării Generale
pacea și securitatea; selecția membrilor unei entități; admiterea, suspendarea sau ONU în decembrie 1988
expulsia unor membri; și decizii bugetare.[16] Alte întrebări sunt decise prin
majoritatea voturilor. Fiecare reprezentat al unei țări are un vot. În afară de aprobarea problemelor bugetare, rezoluțiile nu depind de
membri. Adunarea poate face orice recomandări pe orice temă pentru ONU, exceptând cele legate de pace și securitate, acestea fiind
discutate de Consiliul de Securitate.[13]

[17]
Propuneri pentru rezoluții pot fi acordate Adunării Generale de 8 comitete:

Comitetul General - un comitet supraveghetor constând în președintele, vicepreședintele și șefii comitetelor adunării
Comitetul Acreditar - responsabil pentru determinarea acreditării fiecărui reprezentat al unei țări din ONU
Primul Comitet (Dezarmare și Securitate Internațională)
Al Doilea Comitet (Economic și Financiar)
Al Treilea Comitet (Social, Umanitar și Cultural)
Al Patrulea Comitet (Special Politic și Decolonizare)
Al Cincilea Comitet (Administrativ și Bugetar)
Al Șaselea Comitet (Legal)

Consiliul de Securitate
Articol principal: Consiliul de Securitate al ONU.
Consiliul de Securitate este însărcinat cu menținerea păcii și securității în state. În timp ce alte organe ale Națiunilor Unite pot face
doar „recomandări” statelor membre, Consiliul de Securitate are puterea să ia decizii obligatorii pe care statele membre au înțeles să
le accepte, sub termenii Articolului Cartei 25.[18] Deciziile Consiliului sunt cunoscute ca rezoluțiile Consiliului de Securitate al
Națiunilor Unite.

Secretariatul
Articol principal: Secretarul General al Națiunilor Unite.
Secretariatul ONU este condus de către Secretarul General, asistat de o echipă internațională
de funcționari civili din întreaga lume.[19] Acesta asigură studii, informații, și facilități
necesare entităților Națiunilor Unite pentru ședințele lor. De asemenea, preia și efectuează
sarcini de la Consiliul de Securitate, Adunarea Generală, Consiliul Economic și Social, și de
la alte entități ONU.[20]

Actualul Secretar General,

António Guterres

[21]
Secretari Generali ai Organizației Națiunilor Unite

Țara de Data ocupării Data părăsirii

Nr. Nume Note
origine postului postului

Norvegia 10 noiembrie
1 Trygve Lie 2 februarie 1946 A demisionat
1952
Dag Suedia 18 septembrie A murit în timpul
2 10 aprilie 1953
Hammarskjöld 1961 postului

Burma 30 noiembrie 31 decembrie

3 U Thant
1961 1971

Austria 31 decembrie
4 Kurt Waldheim 1 ianuarie 1972
1981
Javier Pérez de Peru 31 decembrie
5 1 ianuarie 1982
Cuéllar 1991
Boutros Boutros- Egipt 31 decembrie
6 1 ianuarie 1992
Ghali 1996

Ghana 31 decembrie
7 Kofi Annan 1 ianuarie 1997
2006
Coreea de 31 decembrie
8 Ban Ki-moon 1 ianuarie 2007
Sud 2016

9 Antonio Guterres Portugalia 1 ianuarie 2017 Încă în funcție

Curtea Internațională de Justiție

Curtea Internațională de Justiție (CIJ) se află în Haga, Olanda. Aceasta este principalul organ judiciar al ONU. Stabilită în 1945 de
Carta ONU, Curtea a fost pusă în funcțiune în 1946, ca succesorul Permanentei Curți Internaționale de Justiție. CIJ este compusă din
15 judecători care dețin funcția pentru 9 ani și sunt numiți de Adunarea Generală; fiecare judecător în funcție trebuie să fie de
naționalitate diferită.[22][23]

Consiliul Economic și Social

Articol principal: Consiliul Economic și Social al Națiunilor Unite.
Consiliul Economic și Social (ECOSOC) asistă Adunarea Generală în promovarea cooperării și dezvoltării economice și sociale
globale. ECOSOC are 54 de membri, care sunt aleși de Adunarea Generală timp de trei ani. Președintele este ales pentru un an din
puterile mici sau medii reprezentate de ECOSOC. Consiliul are o ședință anuală în iulie, ținută în New York sau Geneva. Văzut
separat față de entitățile pe care le coordonează, funcțiile ECOSOC includ strângerea de informații, sfătuirea statelor membre și
propunerea de recomandări.[24][25] Avându-și mandatul extins de coordonare a mai multor agenții, ECOSOC a fost uneori criticat ca
fiind nenecesar sau instabil.[24][26]

Agenții specializate
Carta Organizației Națiunilor Unite stipulează că fiecare organ primar a ONU poate stabili variate agenții specializate pentru a-și
îndeplini datoriile.[27] Unele dintre cele mai bine cunoscute agenții sunt Agenția Internațională pentru Energie Atomică, Organizația
pentru Alimentație și Agricultură, UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură), Banca Mondială, și
Organizația Mondială a Sănătății (OMS). ONU efectuează majoritatea acțiunilor umanitare prin aceste agenții. Exemplele includ
programe de vaccinare mondiale (prin OMS), ocolirea foametei și malnutriției (prin PAM), și protecția oamenilor vulnerabili sau
[28]
strămutați (prin Marele Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați - MCNUR).
 Organizații și agenții specializate din cadrul Națiunilor Unite

Număr Acronim Agenție Sediu Președinte [a] Înființare

Organizația pentru Roma, José Graziano

1 FAO 1945
Alimentație și Agricultură Italia da Silva
Agenția Internațională pentru Viena,
2 IAEA Yukiya Amano 1957
Energie Atomică Austria
Organizația Aviației Civile Montreal, Raymond
3 OACI 1947
Internaționale Canada Benjamin
Fondul Internațional pentru Roma, Kanayo F.
4 FIDA 1977
Dezvoltarea Agricolă Italia Nwanze

Organizația Internațională a Geneva, 1946

5 OIM Guy Ryder
Muncii Elveția (1919)

Londra,
Organizația Maritimă Koji Sekimizu
6 OMI Marea 1948
Internațională
Britanie

Christine 1945
7 FMI Fondul Monetar Internațional Washington,
Lagarde (1944)
D.C., SUA
Organizația Internațională a Geneva, Hamadoun 1947
8 UIT
Telecomunicațiilor Elveția Touré (1865)

Organizația Națiunilor Unite Paris,

9 UNESCO pentru Educație, Știință și Irina Bokova 1946
Cultură Franța

Organizația Națiunilor Unite Viena, Li Yong

10 ONUDI 1967
pentru Dezvoltare Industrială Austria (politician)
Organizația Internațională Madrid,
11 UNWTO Taleb Rifai 1974
pentru Turism Spania

Bern, Bishar
1947
12 UPU Uniunea Poștală Universală Abdirahman
Elveția (1874)
Hussein

1945
13 WBG Banca Mondială Washington, Jim Yong Kim
(1944)
D.C., SUA
Roma, Ertharin
14 PAM Programul Alimentar Mondial 1963
Italia Cousin

Organizația Mondială a Geneva, Margaret

15 OMS 1948
Sănătății Elveția Chan

Organizația Internațională a Geneva,

16 OMPI Francis Gurry 1974
Proprietății Intelectuale Elveția

Geneva, David Grimes

Organizația Meteorologică / Michel 1950
17 OMM
Mondială Elveția (1873)
Jarraud

Ani tematici
Națiunile Unite declară în fiecare an o tematică. În general tematicile sunt stabilite de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite,
dar unele agenții specializate își aleg singure tematica. Spre exemplu, anul 2005 a fost Anul sportului și al educației, anul 2006 a fost
declarat Anul secetei, anul 2009 a fost Anul reconcilierii, iar anul 2010 a fost Anul biodiversității.
Membri
Articol principal: Lista statelor membre ale Organizației Națiunilor Unite.
Împreună cu Sudanul de Sud ce a aderat pe 14
iulie 2011,[29] în total există 193 de state membre
ONU, incluzând toate statele independente
necontestate, aparte de Vatican.[30] Carta ONU
subliniază regulile pentru a primi statutul de
membru:

1. Aderarea în ONU este permisă oricărui

stat ce favorizează pacea și acceptă
obligațiile prezente în Carta curentă,
putând să le execute binevoitor prin
hotărârea Organizației.

1. Admiterea unui astfel de stat va fi

efectuată de Adunarea Generală O animație în care se arată dezvoltarea organizației de-a lungul
după recomandările Consiliului de timpului. Antarctica este teritoriu internațional (extra-național);
Securitate. Capitolul II, Articolul controlul asupra Saharei de Vest este disputat; și teritoriile controlate
4[31] și administrate de Republica China (sau Taiwan) și Kosovo sunt
considerate de ONU ca fiind provincii aleRepublicii Populare
În adiție, există două state observatoare care nu Chineze, respectiv Republicii Serbia.
sunt membre ale Adunării Generale: Sfântul
Scaun (care deține control asupra Vaticanului) și
Palestina.[32] Insulele Cook și Niue, amândouă state în asociație liberă cu Noua Zeelandă, sunt membri deplini a mai multor agenții
[33]
specializate ONU și au „capacitatea deplină de a efectua tratate” recunoscută de Secretariat.

Grupul celor 77
Articol principal: G77.
Grupul celor 77 este o coaliție liberă a ONU a țărilor în curs de dezvoltare, creată pentru a promova interesele economice ale
membrilor ei și pentru formarea unei legături pentru a spori capacitatea de negociere în Națiunile Unite. Șaptezeci și șapte de țări au
fondat această organizație, iar până în noiembrie 2013 alte 66 de țări au aderat, însumând 133 de state.[34] Grupul a fost fondat pe 15
iunie 1964 de către „Declarația Comună a celor Șaptezeci și Șapte de State” emisă la Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și
Dezvoltare (CNUCD). Prima întâlnire majoră a avut loc în Alger în 1967, unde Carta Alger a fost adoptată și bazele unor structuri
instituționale au fost puse.[35]

Obiective

Menținerea păcii și securității

ONU, după aprobarea Consiliului de Securitate, trimite forțe pentru menținerea păcii
în regiunile unde un conflict armat a încetat de curând, sau a fost suspendat, pentru a
încerca impunerea unor acorduri de pace și pentru a descuraja combatanții de la a
relua ostilitățile. Deoarece ONU nu are propria forță militară, aceasta este asigurată
prin voluntariat de către statele membre. Soldații sunt uneori porecliți „Căștile
albastre” din cauza echipamentului specific.[36][37] Forța de menținere a păcii a
primit Premiul Nobel pentru Paceîn anul 1988.[38]
O „cască albastră” boliviană la un
exercițiu în Chile
În septembrie 2013, ONU avea în desfășurare 15 misiuni de menținere a păcii.[39] Cea mai mare era Misiunea de Stabilizare a
Națiunilor Unite din Republica Democrată Congo (MSNURDC), care a mobilizat 20.688 oameni. Cea mai mică, Grupul Militar de
Observație a Națiunilor Unite din India și Pakistan (GMONUIP), include 42 de oameni responsabili de monitorizarea situației din
Jammu și Kashmir. Forțele de menținere a păcii ONU și Organizația Națiunilor Unite pentru Controlul Păcii (ONUCP) au staționat în
[39]
Orientul Mijlociu încă din1948, cea mai lungă misiune de menținere a păcii încă în desfășurare.

Drepturile omului
Drepturile omului au fost motivul principal pentru crearea Națiunilor Unite. Atrocitățile
celui de-al Doilea Război Mondial și genocidurile au determinat ca noua organizație să
prevină tragedii similare în viitor. Un prim obiectiv a fost acela de a crea un cadru legal
pentru a lua în considerare și a lua hotărâri asupra violărilor drepturilor omului.

Organizația Națiunilor Unite obligă toate statele membre să promoveze „respect

universal pentru, și observarea drepturilor omului” și să ia „măsuri împreună și separate”
în această privință. Declarația Universală a Drepturilor Omului, deși nu legală, a fost
adoptată de Adunarea Generală în 1948 ca un standard comun de realizare pentru toți.
Eleanor Roosevelt ținând în mână
Declarația Universală a Adunarea de obicei are în vedere probleme legate de drepturile omului.
Drepturilor Omului în 1949
Organizația Națiunilor Unite și diferitele agenții ale sale joacă un rol important în
implementarea și respectarea principiilor din Declarația Universală a Drepturilor
Omului. Un astfel de caz este sprijinul acordat de organizație țărilor ce se află în tranziție spre democrație.

Alte entități ONU responsabile pentru problemele legate de drepturile femeilor includ Comisia Organizației Națiunilor Unite pentru
Statutul Femeilor, creată în 1976; și Institutul Internațional de Cercetare și Educație al Organizației Națiunilor Unite, fondat în
1979.[40] Forumul Permanent al Organizației Națiunilor Unite pentru Probleme Indigene, una dintre cele trei entități cu un mandat ce
2012.[41]
permite supravegherea problemelor legate de oameni indigeni, și-a ținut prima conferință în

Dezvoltarea economică și asistența umanitară

Alt scop primar a ONU este „să realizeze o cooperație internațională pentru rezolvarea problemelor internaționale legat de un caracter
economic, social, cultural sau umanitar.”[42] Numeroase entități au fost create pentru a atinge acest scop, aproape toate fiind sub
conducerea Adunării Generale sau a ECOSOC.[43]

Obiectivele de dezvoltare ale mileniului

Declarația Mileniului, adoptată în septembrie 2000 Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului
la Summit-ul Mileniului de 191 țări, printre care și
România, fixează Obiectivele de Dezvoltare ale
1. Reducerea sărăciei severe
Mileniului (ODM).[44] Declarația Mileniului este
2. Realizarea accesului universal la educația primară
unica agendă globală în domeniul dezvoltării
3. Promovarea egalității între sexe și afirmarea
asupra căreia există un acord la cel mai înalt nivel
femeilor
între majoritatea statelor lumii. La Summit-ul
4. Reducerea mortalității infantile
Mileniului, statele membre și-au fixat un număr de
5. Îmbunătățirea sănătății materne
8 obiective esențiale – Obiectivele de Dezvoltare
6. Combaterea HIV/SIDA, malariei și a altor boli
ale Mileniului – cu ținte precise de atins până în
anul 2015.[45]
7. Asigurarea sustenabilității mediului
8. Crearea de parteneriate globale pentru dezvoltare

Altele
De la crearea ONU, peste 80 de colonii au obținut independența. Adunarea Generală a adoptat Declarația pentru Acordarea
Independenței Țărilor Coloniale și Oamenilor în 1960 fără voturi împotrivă dar mai multe abțineri din partea puterilor coloniale
majore. ONU lucrează în favoarea decolonizării prin diferite grupuri, ca Comitetul ONU al Decolonizării, creat în 1962. Logo loh
lohо[46] Din 2013, comitetul listează 17 „Teritorii ce nu se Guvernează Singure” rămase, cel mai mare fiindSahara de Vest.[47]

Finanțare
ONU este finanțat prin contribuții evaluate și voluntare de la statele
Top 17 contribuitori la bugetul ONU 2013[48]
membre. Adunarea Generală acceptă bugetul regulat și determină
evaluarea fiecărui membru. Aceasta este bazată în mod principal pe Contribuție
Statul membru
(cât % din bugetul ONU)
capacitatea de plătire a statului, măsurată prin venitul național brut
(VNB), cu ajustări pentru datoriile externe și pentru veniturile pe cap Statele Unite 22.000%
de locuitor scăzute.[49] Bugetul pentru doi ani în 2012-2013 a fost de
Japonia 10.833%
5.512.000.000 dolari americani $.[50]
Germania 7.141%

Evaluări, premii și critici Franța 5.593%

Regatul Unit 5.179%
Un număr de agenții și persoane afiliate Națiunilor Unite au câștigat
Premiul Nobel pentru Pace: secretarii generali Dag Hammarskjöld și China 5.148%
Kofi Annan (în 1961, respectiv 2001), negociatorul ONU Ralph Italia 4.448%
Bunche (1950), inițiatorul Declarației Universale a Drepturilor Omului
Canada 2.984%
René Cassin (1968) și Secretarul de Stat SUA Cordell Hull (1945),
pentru rolul său de „tată al Națiunilor Unite”, după cum a fost numit de Spania 2.973%
către președintele Franklin Delano Roosevelt.[51] Brazilia 2.934%
Rusia 2.438%
România în ONU
Australia 2.074%
Deși dorința României de a face parte din ONU a fost exprimată oficial
Coreea de Sud 1.994%
încă din 1946, aderarea acesteia a fost blocată până în 1955. La 14
decembrie 1955, Adunarea generală a decis, prin rezoluția nr. 995 (X), Mexic 1.842%
[52]
primirea României în ONU, alături de alte 15 state. Olanda 1.654%
Turcia 1.328%
Participarea la operațiunile de menținere a Elveția 1.047%
păcii
Alte state membre 18.390%
În prezent, România ocupă locul 70 din 113 state membre
contribuitoare cu trupe și poliție la operațiunile Națiunilor Unite de menținere a păcii [53]. Reprezentanții României (în total 69) se
află în următoarele misiuni:

1. Misiunea ONU de Stabilizare în Republica Democrată Congo(MONUSCO)

2. Misiunea de Administrație Interimară a Organizației Națiunilor Unite în Kosovo
(UNMIK)
3. Misiunea ONU din Coasta de Fildeș(ONUCI)
4. Misiunea ONU din Haiti(MINUSTAH)
5. Misiunea ONU din Liberia(UNMIL)
6. Misiunea ONU din Sudanul de Sud(UNMIS)
7. Misiunea ONU din Timorul de Est (UNMIT)
În plus, SPP participă cu ofițeri de pază si protecție imediată sub conducerea Departamentului de Siguranță și Protecție (DSS) în
.[54]
misiunile pentru menținerea păcii din Afganistan, Sudan/Khartoum și Sudan/Darfur

Centrul de tranzit pentru refugiați din Timișoara

La Timișoara există un centru de tranzit pentru refugiați cu 200 de locuri, finanțat și coordonat în mare parte de Națiunile Unite. În
munca sa de sprijinire a refugiaților, România este susținută de țări precum Olanda, Suedia și SUA.[55] Din noiembrie 2008 pînă în
2011, Centrul de Tranzit în Regim de Urgență din Timișoara a găzduit temporar 638 de refugiați. Aceștia sunt de origine eritreeană,
sudaneză, palestiniană, etiopiană, srilankeză, irakiană si nigeriană.[56]

Activitatea în Consiliul Drepturilor Omului

În mai 2011, România a fost aleasă pentru a doua oară membru al Consiliului Drepturilor Omului (CDO), pentru mandatul iunie
2011- decembrie 2014.[52]

Note
1. ^ „The World Today (http://www.un.org/Depts/Cartogra
phic/map/profile/world00.pdf)” (PDF).
http://www.un.org/Depts/Cartographic/map/profile/world00.pdf.Accesat la 23 ianuarie 2014.
Accesat la 18 iunie 2009. „The designations employed
and the presentation of material on this map do not
imply the expression of any opinion whatsoever on the 18. ^ United Nations Charter: Chapter V(http://www.un.or
part of the Secretariat of the United Nations concerning
the legal status of any country”
2. ^ Websitul oficial (http://www.un.org/)
3. ^ Renewing the UN: A Programme for Reform(http://d
accessdds.un.org/doc/UNDOC/GEN/N97/189/79/IMG/ 21. ^ „Former Secretaries-General(http://www.un.org/sg/f
N9718979.pdf?OpenElement)[pdf]
4. ^ Fasulo, p. 8
5. ^ „United Nations Visitors Centre (http://visit.un.org/wc
m/content/)”. United Nations. 2011.
http://visit.un.org/wcm/content/. Accesat la 25 august
2011.
6. ^ „United Nations Office at Geneva (http://www.unog.c
h/)”. United Nations Office at Geneva.
http://www.unog.ch/. Accesat la 6 noiembrie 2013.
7. ^ „Welcome to the United Nations Office at Vienna! (htt
p://www.unvienna.org/unov/)”. United Nations Office at
Vienna. http://www.unvienna.org/unov/. Accesat la 6
noiembrie 2013.
8. ^ „Welcome to the United Nations Office at Nairobi (htt
p://www.unon.org/)”. United Nations Office at Nairobi.
http://www.unon.org/. Accesat la 6 noiembrie 2013.
9. ^ „Jerusalem Court: No Immunity for UN Employee for
Private Acts—Diplomatic/Consular Law and Sovereign
Immunity in Israel (http://diplomaticlaw.com/blog/2009/
03/23/jerusalem-court-no-immunity-for-un-employee-fo
r-private-acts/)”. Diplomaticlaw.com. 23 martie 2009.
http://diplomaticlaw.com/blog/2009/03/23/jerusalem-
court-no-immunity-for-un-employee-for-private-acts/ . Unite. Accesat la 24 ianuarie 2014.
Accesat la 27 aprilie 2010.
10. ^ Fasulo, p. 4
11. ^ Fasulo, pp. 4–7
12. ^ „UN Charter: Chapter III(http://www.un.org/en/docu
ments/charter/chapter3.shtml)”. United Nations.
http://www.un.org/en/documents/charter/chapter3.shtml.
Accesat la 24 martie 2008.
13. ^ a b Fomerand, p. 131–133
14. ^ Fasulo, p. 69–70
15. ^ Milestones in United Nations History(http://www.un.o
rg/aboutun/milestones.htm)Națiunile Unite. Accesat la
23 ianuarie 2014.
16. ^ General Assembly of the United Nations: Rules of
Procedure: XII - Plenary Meetings(http://www.un.org/e
n/ga/about/ropga/plenary.shtml) Națiunile Unite.
17. ^ Fasulo, p. 70–73
g/en/documents/charter/chapter5.shtml)Națiunile
Unite. Accesat la 23 ianuarie 2014.
19. ^ Fasulo, p. 21
20. ^ Fomerand, p. 285
ormersgs.shtml)”. United Nations.
http://www.un.org/sg/formersgs.shtml. Accesat la 6
noiembrie 2013.
22. ^ Fomerand, p. 183
23. ^ Fasulo, p. 100–101
24. ^ a b Fomerand, p. 103–104
25. ^ About ECOSOC (http://www.un.org/en/ecosoc/about/
index.shtml) ECOSOC. Accesat la 24 ianuarie 2014.
26. ^ Fasulo, p. 153–155
27. ^ United Nations Charter: Chapter IX(http://www.un.or
g/en/documents/charter/chapter9.shtml)Națiunile
Unite. Accesat la 23 ianuarie 2014.
28. ^ Fasulo, p. 171–177
29. ^ UN welcomes South Sudan as 193rd Member State
(http://www.un.org/apps/news/story.asp?NewsID=3903
4&Cr=South+Sudan&Cr1=)Națiunile Unite. Accesat la
24 ianuarie 2014.
30. ^ United Nations Member States(http://www.un.org/m
embers/) Națiunile Unite. Accesat la 24 ianuarie 2014.
31. ^ Charter of the United Nations: Chapter II(http://www.
un.org/en/documents/charter/chapter2.shtml)Națiunile
32. ^ Non-member states (https://www.un.org/en/member
s/nonmembers.shtml) Națiunile Unite. Accesat la 24
ianuarie 2014.
33. ^ Organs Suplement (http://legal.un.org/repertory/art10
2/english/rep_supp8_vol6-art102_e_advance.pdf)
Pagina 10. națiunile Unite. Accesat la 24 ianuarie
2014.
34. ^ The Member States of the Group of 77(http://www.g
77.org/doc/members.html)G77. Accesat la 24 ianuarie
2014.
35. ^ About G77 (http://www.g77.org/doc/) G77. Accesat la
24 ianuarie 2014.
36. ^ Fasulo, p. 52
37. ^ Coulon, p. 9
38. ^ Premiul Nobel. The Nobel Peace Prize 1988(http://w
ww.nobelprize.org/nobel_prizes/peace/laureates/198
8/). Accesat la 22 ianuarie 2014.
39. ^ a b United Nations Peacekeeping Operations(http://
www.un.org/en/peacekeeping/resources/statistics/facts
heet.shtml) Națiunile Unite. 30 septembrie 2013.
Accesat la 22 ianuarie 2014.
40. ^ Fomerand, p. 57, 194, 341
41. ^ United Nations Permanent Forum on Indigenous
Issues (http://undesadspd.org/IndigenousPeoples/Abo
utUsMembers.aspx) Națiunile Unite. Accesat la 22
ianuarie 2014.
42. ^ United Nations Charter: Chapter I(http://www.un.org/
en/documents/charter/chapter1.shtml)Națiunile Unite.
Accesat la 22 ianuarie 2014.
43. ^ Kennedy, p. 143–144
44. ^ 55/2. United Nations Millennium Declaration(http://w
ww.un.org/millennium/declaration/ares552e.htm)
Națiunile Unite. Accesat la 23 ianuarie 2014.
45. ^ Ministerul Afacerilor Externe(http://www.mae.ro/nod
e/1399) MAE. Accesat la 23 ianuarie 2014.
46. ^ The United Nations and Decolonization(http://www.u
n.org/en/decolonization/index.shtml)Națiunile Unite.
Accesat la 22 ianuarie 2014.
47. ^ The United Nations and Decolonization(http://www.u
n.org/en/decolonization/nonselfgovterritories.shtml)
Națiunile Unite. Accesat la 22 ianuarie 2014.
48. ^ „Assessment of Member States' contributions to the
United Nations regular budget for 2013(http://www.un.
org/ga/search/view_doc.asp?symbol=A/RES/67/238) ”
(PDF). Secretariatul ONU. 11 februarie 2013.
http://www.un.org/ga/search/view_doc.asp?
symbol=A/RES/67/238. Accesat la 24 ianuarie 2014.
49. ^ Fifth Committee Approves Assessment Scale for
Regular, Peacekeeping Budgets, Texts on Common
System, Pension Fund, as it Concludes Session
(Press Release) (http://www.un.org/News/Press/docs/2
006/gaab3787.doc.htm)Națiunile Unite. Accesat la 24
ianuarie 2014.
50. ^ Regular Budget 2012-2013(http://www.un.org/en/hq/
dm/pdfs/oppba/Regular%20Budget.pdf)Națiunile
Unite. Accesat la 24 ianuarie 2014.
51. ^ Charter Becomes 'Law of Nations,' 29 Ratifying It(htt
p://www.nytimes.com/learning/general/onthisday/big/10
24.html) Hulen Bertram. New York Times. Accesat la
25 ianuarie 2014.
52. ^ a b Ministerul Afacerilor Externe(http://www.mae.ro/n
ode/1588) MAE. Accesat la 23 ianuarie 2014.
53. ^ Peacekeeping Staststics(http://www.un.org/en/peac
ekeeping/resources/statistics/)Națiunile Unite. Accesat
la 24 ianuarie 2014.
54. ^ Ministerul Afacerilor Externe(http://www.mae.ro/nod
e/2114?page=3) MAE. Accesat la 23 ianuarie 2014.
55. ^ Centrul de Tranzit în Regim de Urgență(http://www.u
nhcr-centraleurope.org/ro/cu-ce-ne-ocupam/relocarea/
ctu-timisoara.html) UNHCR. Accesat la 23 ianuarie
2014.
56. ^ Primii 30 de refugiați din Libia au ajuns miercuri la
Timișoara (http://www.ziare.com/stiri/eveniment/primii-
30-de-refugiati-din-libia-au-ajuns-miercuri-la-timisoara-
1089683) Ziare. Accesat la 23 ianuarie 2014.

Referințe

1. ^ Din noiembrie 2013

Bibliografie
Coulon, Jocelyn. Soldiers of Diplomacy: The United Nations, Peacekeeping, and the New World Order . Toronto:
University of Toronto Press, 1998.
Fasulo, Linda. An Insider's Guide to the UN. New Haven, CT: Yale University Press, 2004.ISBN 978-0300141979
Kennedy, Paul. The Parliament of Man: The Past, Present, and Future of the United Nations . New York: Random
House, 2006.
Fomerand, Jacques. The A to Z of the United Nations. Lanham, MD: Scarecrow Press, 2009.

Legături externe
en ar zh fr ru es Situl web oficial al ONU
en Lista convențiilor și declarațiilor ONU
Situl web oficial al Națiunilor Unite în România
Organizația Națiunilor Unite în România
Organizația Națiunilor Unite
Despre finanțarea Organizației Națiunilor Unite
Reportaje
 Ziua Organizației Națiunilor Unite, 24 octombrie 2010, Amos News
Triplă aniversare pentru ONU pe 24 octombrie, 23 octombrie 2006, Amos News
ONU aniversează 61 de ani de la înființare, 24 octombrie 2006, Cristina Ersen,Amos News
60 de ani de la înființarea Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiați
, 14 decembrie 2010, Amos News

Vezi și
Lista statelor membre ONU

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Organizația_Națiunilor_Unite&oldid=11767254

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 23 ianuarie 2018, ora 00:26.

Acest text este disponibil sub licențaCreative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice
; pot exista și clauze
suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.