UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE APĂRARE “CAROL I”

FACULTATEA DE SECURITATE ȘI APĂRARE

DEPARTAMENTUL DE OPERAȚII MULTINAȚIONALE, STUDII STRATEGICE ȘI DE

SECURITATE

Recenzie
„Secolul extremelor”

Autor: Eric Hobsbawm

An apariție: 1998

Editură: Orizonturi

Număr pagini: 704

Student: Opriș Dumitru Cristian

Disciplina: Relații internaționale

1
Este împărțită după cum urmează:

PARTEA I - O EPOCĂ A CATASTROFEI

Cap. I Epoca războiului total
Cap. II Revoluţia mondială
Cap. III în abisul economic
Cap. IV Căderea liberalismului
Cap. V împotriva duşmanului comun
Cap. VI Artele între anii 1914 şi 1945
Cap. VII Sfîrşitul imperiilor

PARTEA A II-A - EPOCA DE AUR

Cap. VIII Războiul rece
Cap. IX Anii de aur
Cap. X Revoluţia socială 1945-1990
Cap. XI Revoluţia culturală
Cap. XII Lumea a Treia
Cap. XIII Socialismul real

PARTEA A III-A – DECLINUL

Cap. XIV Deceniile de criză
.Cap. XV Lumea a Treia şi revoluţia
Cap. XVI Sfîrşitul socialismului
Cap. XVII Avangarda - Artele după 1950
Cap. XVIII Vrăjitori şi ucenici - Ştiinţele naturii
Cap. XIX în întîmpinarea mileniului al treilea

2
 În cadrul unei vii și strălucitoare cronici cu introspecții neortodoxe și o analiză
profundă, cunoscutul istoric englez Eric Hobsbawn dezvoltă în această carte un punct de vedere
original în înțelegerea secolului XX și a speranțelor legate de secolul următor. Lucrarea
reprezintă, potrivit aprecierilor autorului, o scurtă istorie a secolului XX, de la Revoluția din
Octombrie 1917, care a inaugurat în istorie regimul comunist, până la destramarea Uniunii
Sovietice și dărâmarea zidului Berlinului, ce au marcat încheierea unei epoci. Hobsbawn
consideră că perioada analizată de el se caracterizează printr-o violență nemaintilnită în toată
istoria omenirii, deoarece a fost pentru prima oara când în cele două razboaie mondiale lupta s-a
dus nu pentru victorie, ci pentru nimicirea totală a adversarului, inclusiv a populației civile care a
suferit pierderi mai mari decât cele de pe câmpurile de luptă. Un alt motiv care l-a determinat să
considere acțiunile din secolul XX ca vârf al violenței constă în faptul că în această perioadă au
avut loc cele mai cumplite catastrofe generate de mâna omului, cum au fost: foametea din
Uniunea Sovietică din anii ‘30, foametea din China lui Mao, catastrofele nucleare, precum și
continua degradare a mediului înconjurător, ce ar putea să ducă la modificări esențiale ale vieții
pe Pamânt, dacă nu chiar la dispariția ei (diminuarea stratului de ozon, încalzirea atmosferei
datorită poluării cu bioxid de carbon – efectul de seră etc.). Cartea, structurată în trei mari
diviziuni cronologice: o epocă a catastrofei, epoca de aur și declinul, se constituie într-o evaluare
captivantă a secolului XX, apartinând unui autor celebru pentru vigoarea scrisului, pentru aria de
cuprindere și profunzimea analizelor sale stiințifice. Elaborată din punctul de vedere al omului
care crede în forța rațiunii și a științei, în posibilitatea de îmbunătățire a situației omenirii, Secolu
extremelor abundă în analize incisive, argumente imbatabile și judecăți de valoare incitante.

Profesorul Eric Hobsbawm a încetat din viață la 95 de ani. Născut în Egipt, a activat în
Anglia și California. Acest istoric considerat marxist, ocupându-se aici de felul în care harta
Europei a fost redesenată după primii ani ai războiului de treizeci şi unu de ani. În timp ce
puterea globală e frisonată mereu de alarme care vizează New York-ul, istoricul ne spune cu
exactitate: Statele Unite au ignorat în repetate rânduri “avertismentul” lui George Washington
însuşi, relativ la “complicaţiile europene” şi şi-au trimis oamenii acolo “determinând astfel
istoria secolului XX”. Primul război mondial rămăsese “în coadă de peşte”, prezenţa americană
hotărând deznodământul. Dorinţa de a democratiza Europa s-a transformat în altceva. Un “deranj
general”, cu continuare în al doilea război, de fapt o cosecinţă a primului. Manifestul Comunist,
citat de istoric, spune că burghezia a zmuls fără milă diferite legături feudale care îl legau pe om

3
de superiorii lui fireşti şi a făcut ca între om şi om să nu mai existe decât interesul personal.
Hobsbawn afirmă: “Şi totuşi Marx a avut dreptate, cu ceilalţi profeţi ai dezintegrării vechilor
valori…capitalismul va sfârşi prin a dezintegra şi acele părţi pe care le-a considerat favorabile
pentru propria dezvoltare…La sfârşitul secolului se poate vedea cum arată o lume în care trecutul
şi-a pierdut rolul, în care vechile hărţi şi scheme care îndrumau fiinţele umane nu mai reprezintă
peisajul prin care ne mişcăm noi, nici marea pe care navigăm, căci nu ştim unde ne va duce
călătoria. Bătrânul secol nu s-a terminat bine”. Aliaţii nu l-au comentat pe Wilson; fără el
“războiul era pierdut…Dreptul la autodeterminare era mult mai uşor de susţinut de cei aflaţi
departe de realităţile lingvistice şi etnice ale noilor state naţionale”. Abia în 1990 se arată “puii
Tratatului de la Versailles” (tratat abandonat, şi de parlamentul SUA, în discordanţă cu
preşedintele). Ciudată, însă afirmaţia lui Hobsbawm: “Un război împotriva Poloniei nu făcea
parte din planul lui de joc…” (al Germaniei, n.n.) Se spune că retrocedarea Danzigului şi o fâşie
pe care s-ar fi construit o şosea spre Prusia Orientală ar fi rezolvat toată problema.

Tot în această carte, profesorul Eric Hobsbawm spune: “Crucea cu Săgeţi din Ungaria obţinea
25% la alegerile din 1939, “ Garda de Fier s-a bucurat de un sprijin popular şi mai mare”. Mai
vorbeşte despre antisemitismul din estul Europei, unde “evreul reprezenta punctul de contact
dintre modul de viaţă al ţăranului şi economia exterioară, lumea modernă şi conflictele ei”,
(referire la poporul slav, maghiar, român).
“ Acest antisemitism a oferit fascismului o bază largă, “mai ales Gărzii de Fier din România şi
Crucii cu Săgeţi din Ungaria. În fostele teritorii ale habsburgilor şi Romanovilor legătura era mai
clară decât în Reichul german, unde antisemitismul rural era mai tolerant”. Pare incredibil?
Evreii fugeau realmente de la Viena la Berlin. “Dreapta română radicală, care făcea apel la
pogromuri, inventase termenul “ naţionalism” încă din 1890. Garda de Fier s-a sprijinit pe
ţărănimea.săracă”.
“Stânga actuală (dinainte de 1990, n.n.) nu recunoaşte cât de largă a fost aderarea la fascism a
muncitorilor comunişti şi socialişti”. Un lucru clar este că ascensiunea dreptei radicale a avut loc
după primul război mondial acest reper fundamental al istoriei mondiale moderne şi a fost o
reacţie la revoluţia socială, ea însăşi o reacţie împotriva claselor ce au favorizat extinderea
conflagraţiei. ““ Lenin le-a dat naştere lui Mussolini şi Hitler. Fascismul s-a manifestat plenar în
ţările ale căror conducători erau de modă veche, reacţionari sau de dreapta, în ţări ca
Ungaria,România,Finlanda.

4
Ca antidot la criza mondială “ fascismul a dinamizat şi modernizat economiile”, spune autorul.
Iar ca paradox: “propaganda de război a lui Goebbels era internaţionalistă”. Naţionalismul
german actual este o “fiară care doarme”, lăsând doar umbrele xenofobe să vegheze ca locurile
de muncă “ germane” să nu fie ocupate de prea mulţi străini.

Concluzia pe care am tras-o din această carte este că : Europa rămâne potențial periculoasă.
Lumea Nouă rămâne salvatoarea unei generaţii, altminteri de sacrificiu. Canada și în parte SUA
şi-au spălat vechile păcatele rasiste, acceptând o lume proaspătă, inclusiv români care au lucruri
mai importante de făcut decât să dezgroape securea de război a naționalismului.