1 Calculul termic al sistemului general de bare

1.1. Dimensionarea căii de curent de formă dreptunghiulară

Cunoscând curentul nominal IN şi temperatura admisibilă în regim permanent de încălzire
qmad şi ţinând cont că în regim staţionar de încălzire pierderile prin efect Joule compensează
fluxul termic cedat de bară prin suprafaţa laterală, se poate utiliza următoarea relaţie:

k p  R  I 2 N  h  ( qmad  qa )  S (1)

unde:
 k p -coeficientul pierderilor suplimentare prin efect pelicular;
 h -transmisivitatea termică globală [W/m2K];
 q mad temperatura maximă admisibilă;
 q a temperatura mediului ambiant;
 S- aria suprafeţei de cedare a căldurii;

Explicitând rezistenţa barei şi aria suprafeţei de cedare a căldurii, ţinând cont şi de variaţia
rezistivităţii cu temperatura, se determină aria A:
l 2
kp �r20 �(1 + a R �(qmad  20)) � �I N  h� �
(qmad  qa ) �
p�l (2)
A
unde:
 p  2� (b + h) -lungimea perimetrului;
 b- lăţimea barei[m];
 h - înălţimea barei[m];
 ρ20 -rezistivitatea materialului [   m ];
 αR - coeficient de variaţie a rezistivităţii cu temperatura [K-1];

r20 �
kp � (1 + a R �
(qmad  20)) �
In2
� A [m 2 ] (3)
(qmad  qa ) �
hS � p
h
Notând  n � p  2�
( n + 1) �
b
b
dar A  b  h

2
k p  r 20  (1 + a R  (q mad  20))  I n
b 3 (4)
2  n  (n + 1)  hS  (q mad  q a )
� h  n�
b (5)

S-au calculat b şi h considerând raportul b/h=10.

Se poate recalcula temperatura de regim stabilizat pentru o evaluare mai exactă, după ce
s-au determinat dimensiunile barelor:

1
 qa �
h� �
p�S + Kp �
r 20 �
In2
qs  (6)
h� �p� A  kR �r20 �
aR �In2
1.2. Evaluarea constantei termice de timp
Sistemul de bare colectoare format din 3 bare de cupru de secţiune dreptunghiulară, sunt
aşezate pe cant, în linie prin încastrare pe izolatori suport, având distanţa dintre axele barelor
a=0.287m. Constanta termică de timp locală se calculează cu următoarea formulă[24]:

  lim
 c    dv
v
v 0
 h  dS
S
S

(7)

Presupunând că toate punctele din secţiunea barei se încălzesc în mod uniform, iar bara
este un corp regulat, se poate scrie:

 v c ��
c ��  A� l  b h
c ���
   (8)
h� �A h� � p� l 2� h� �(b + h)
unde:
 c - căldura specifică;
  - densitatea materialului.

1.3. Calculul curentului de stabilitate termică

Cunoscând temperatura atinsă în regim normal de sarcină θ 0 şi temperatura maximă
admisă pentru regimul de scurtcircuit a materialului căii de curent se pot determina curenţii de
stabilitate termică Ilt 1, Ilt 5, Ilt 10 corespunzători duratelor t1= 1s, t1= 5s, t1= 10s.

I p2  t d   J p  A  t 
2
(9)

unde:
 - valoarea efectivă a componentei periodice a curentului de scurtcircuit la
Ip
regim stabilizat;
 J 2 p  t   Bt  B0
Ţinând cont de cele de mai sus rezultă următoarea relaţie:

 Bt  B0  const
I p  A  (10)
t t
Mărimea A   Bt  B0  rămâne constantă pentru cei 3 curenţi de stabilitate căutaţi şi se
poate calcula pe curba de încălzire adiabatică q  f ( J 2  t ) fig. 8.26. Astfel, pentru temperatura θ0
din fig 8.26 se alege B0, iar pentru θadm= θt se alege Bt. Rezultă următoarele relaţii pentru curenţii
de stabilitate termică:

2
 A � Bt  B0  A � Bt  B0  A � Bt  B0 
I lt1  I lt 5  I lt10  (11)
t1 t5 t10

1.4. Calculul de verificare

Densitatea J sc a curentului de scurtcircuit, care parcurgând calea de curent timp de o
secundă, determină ca temperatura căii de curent să crească de la valoarea θ s din regimul termic
permanent determinat de către curentul nominal In (ce parcurge calea de curent anterior
scurtcircuitului) şi până la valoarea maxim admisă θsca la care poate ajunge calea de curent în
timpul scurtcircuitului se determină cu formula:

J sc 

c0 �
�
ln
 qsca + qs 
1+ aR �
(12)
aR �
kp � r20 �
t 1+ aR � qs

Valoarea lui J sc trebuie să îndeplinească următoarea condiţie:

J sc �J t1s (13)

I lt1
J t1s  (14)
S
1.5. Calculul curentului echivalent Ie
I e reprezintă curentul echivalent care produce aceeaşi solicitare termică, ca şi curentul
variabil de scurtcircuit i(t) fiind funcţie de curentul de şoc işoc şi de curentul de scurtcircuit la
regim stabilizat (de durată) I d  I lt1 .

I eşoc i �m + n (15)

unde:
 m şi n sunt factori care se determină pe cale grafică din diagramele m=f(t) cu parametrul
ks şi n=f(t) cu parametrul işoc / I d (fig. a şi b pag. 275);
 işoc  2 � Id ;
ks �
 ks – coeficientul de şoc (ks=1,8 pentru reţeaua standard).

1.6. Calculul ariei minime a secţiunii conductorului în condiţii de stabilitate termică

Aria minimă a secţiunii conductorului în condiţii de stabilitate termică se calculează:

Ie
A (16)
J adm

3
 unde:
 J adm  f   s  reprezintă densitatea de curent admisibilă la scurtcircuit.
2 Calculul solicitărilor electrodinamice

2.1. Calculul stabilităţii dinamice

Se va determina curentul limită dinamic ild în ipoteza aşezării barelor pe lat şi pe cant,
considerând distanţa l=0.65m între 2 izolatori pe aceeaşi fază, iar distanţa dintre bare a’=0,25m.

Fig. 1. Dispunerea sistemului de bare prin încastrare

Forţa electrodinamică se determină cu relaţia:

l
107 �
Fa  2 �  fc
ild 2 � �� (17)
a

unde:
  coeficient de corecţie ce depinde de modul de aşezare al barelor;
2
�b � �a � �
� b� � b�� b� � b� �
  � � � �� �
�1 �
� 1  �+ �
ln � 1+ �
� 1+ �
ln � �pentru bare aşezate pe lat;
�a � �b � �
� a� � a�� a� � a� �

�h � a � h h2 �
2
h
  � � 2 �2
� � �
arctan  ln(1 + ) �pentru bare aşezate pe cant;
�a � h � a a a2 �

 fc coeficient de contur care ţine cont de lungimea finită a barelor în raport cu distanţa
dintre ele;

4
 2
�a � �a � a
 fc � � 1 + � �  .
�l � �l � l
F �a
ild  7
a

2�
10 �  fc
l �� (18)

unde:
Ma �8
 Fa  -forţa admisibilă;
l
 M a  sa �
W - momentul încovoietor maxim ;
h�b2 3
 W - modulul de rezistenta [m ];
6
Ma 2
sa 
W - efortul unitar la încovoiere [kgf/mm ].


Pentru verificarea stabilităţii dinamice se vor compara curentul limită dinamic şi curentul
de şoc:

ildşoc�i (19)