Sunteți pe pagina 1din 10

Gradinita nr1,,Ghiocel'' s.

Chetrosu

Aprobat:

Ordinul nr. ____ din _________

INSTRUCŢIUNEA
nr. 2
de securitate şi sănătate în muncă –pentru acordarea primului ajutor medical,
în caz de accident la locul de muncă.

Sarcinile tuturor colaboratorilor instituției

1. Fiecare lucrător îşi va desfăşura activitatea în conformitate cu pregătirea profesională şi


instruirea sa, precum şi cu instrucţiunile de securitate şi sănătate în muncă primite din
partea angajatorului, astfel încît să nu expună la pericol de accidentare sau de îmbolnăvire
profesională nici propria persoana şi nici alte persoane care ar putea fi afectate de
acţiunile sau de omisiunile lui în timpul lucrului.
Lucrătorii sînt obligaţi:
• să însuşească, să îndeplinească şi să respecte instrucţiunile de securitate şi sănătate în
muncă;
• să utilizeze corect echipamentul individual de protecţie pus la dispoziţie şi după utilizare,
să îl înapoieze sau să îl pună la locul destinat pentru păstrare;
• să nu ridice, deplaseze, distrugă dispozitivele de protecţie, semnalizare şi avertizare, să
excludă deconectarea, schimbarea sau mutarea arbitrară a dispozitivelor de protecţie ale
aparatelor, instalaţiilor, clădirilor şi altor construcţii, precum şi să utilizeze corect aceste
dispozitive;
• să comunice imediat angajatorului şi/ sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de muncă
pe care au motive întemeiate să o considere un pericol grav pentru securitate şi sănătate,
precum şi orice defecţiuni ale sistemelor de protecţie;
• să aducă la cunoştinţă conducătorului locului de muncă şi/ sau angajatorului orice caz de
îmbolnăvire a lor la locul de muncă sau orice accident de muncă suferit de ei;
• să coopereze cu angajatorul şi/ sau cu lucrătorii desemnaţi, atîta timp cît este necesar,
pentru a face posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de inspectorii de
muncă sau pentru a da posibilitatea angajatorului să se asigure că mediul de lucru este în
siguranţă şi nu prezintă riscuri profesionale în activitatea lucrătorului;
• ţineţi minte, că neîndeplinirea instrucţiunilor pe deservirea aparatajului electric,
mecanismelor şi regulilor pe securitate în muncă, pot atrage după ele accidente.
Persoanele cu funcţie de răspundere şi salariaţii vinovaţi de încălcarea normelor de
protecţie a muncii poartă răspundere materială, disciplinară, administrativă şi
penală în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Insolaţia
Acţiunea prelungită a razelor solare calorice (razele infraroşii) asupra capului descoperit,
produce o congestie a invelişurilor creierului, însoţită şi de alte simptome generale care se
numeşte insolaţie.
După cîteva ori de expunerea la soare, apare o durere de cap, puternică, ameţeli, vîjîituri
în urechi. Pielea capului şi a feţei este roşie, congestionată, fierbinte. Unele persoane au
greţuri, vărsături, pulsul, respiraţia şi temperatura corpului sînt crescute. Dese ori aceste
simptome se însoţesc şi de arsuri solare de diferite grade. Dacă acţiunea razelor solare a
fost mai îndelungată, omul îşi poate pierde cunoştinţa.

Primul ajutor
La primele semne de insolaţie persoana respectivă se transportă la umbră sau într-o
încăpere aerisită, unde se culcă cu capul mai sus decît restul corpului, pentru a favoriza
decongestionarea creierului de sînge. Apoi se descheie la gît şi la piept şi i se pun
comprese cu apă rece pe cap, frunte, faţă şi piept. Dacă avem, se pune o pungă de gheaţă
pe cap. In lipsa apei reci, cu un evantai improvizat i se va răcori capul şi pieptul.
Dacă victima are febra peste 38 C, i se pot face împachetări cu cearşafuri umede. In
continuare i se dă accidentatului să bea cîte puţin şi des, apă, sucuri răcoritoare, nu prea
reci. Se interzic băuturile alcoolice care favorizează congestia creierului.

Profilaxia
Acoperirea capului cu o pălărie de pale, cu prosopul sau batista ori utilizare umbrelei
pentru preveni insolaţia. Consumaţi mai mut lichid (apă, apă cu lămâie, ceai.). Interzis să
consumaţi cofea şi băuturi alcoolice. Stăruiţi-vă mai puţin să aflaţi la soare.

Şocul caloric
Supraîncălzirea generală a corpului datorită căldurii excesive (hipertermiei) produce
omului şoc caloric sau şoc termic. Pe timpul şederii îndelungate într-un mediu
supraîncălzit se produce acumularea de căldură în organism peste limitele normale pe
care le poate suporta omul (peste 41-42 C). Acest fenomen poate avea două cauze. Fie o
sursă puternică de căldură care depăşeşte puterea organismului de a elimina căldura prin
transpiraţie (arşiţa produsă de soare, căldură emanată de la diferite surse) sau organismul
este împiedicat să elimine căldura prin transpiraţie din cazul îmbrăcămintei prea
călduroase, din cauza lucrului într-un spaţiu închis, supraîncălzit, fară curenţi de aer ori
din cauza umidităţii prea mari din mediul ambiant. Simptomele şocului caloric au loc în 3
faze:
1. Persoana supraîncălzită prezintă oboseală, moleşeală, ameţeli, senzaţia de picioare
grele, dureri de cap şi musculare, transpiraţie abundentă şi sete puternică. Temperatura
corpului nu depăşeşte 38 C.
2. Temperatura corpului depăşeşte 38 С (38-40 С), starea persoanei respective se
agravează, simptomele descrise în prima fază sînt mai accentuate. Transpiraţia însă se
opreşte, pielea şi buzele sînt uscate. Apar crampe musculare, greţuri, vărsături. Tensiunea
arterială scade mult, pulsul este slab şi rapid şi în scurt timp omul cade pierzându-şi
cunoştinţa.
3. Creşterea temperaturii corpului peste 40-41 C. Pielea este uscată, arsă, deshidratată cu
ca urmare a opririi transpiraţiei. Victima urinează puţin sau deloc. După pierderea
cunoştinţei omul prezintă semne nervoase: agitaţie, tremurături, contracţii musculare
(convulsii) şi poate întră în comă.

Primul ajutor
Va fi acordat cît mai rapid, constînd în răcirea corpului. Pentru aceasta se transportă
victima la umbră sau într-o încăpere răcoroasă, cu curenţi de aer, se dezbracă şi se
procedează la răcire treptată a corpului prin stropirea pielii cu apă rece, prin comprese
reci umezite cu apă rece. Procedeul acesta se continuă pînă la scăderea temperaturii din
axilă (de la subraţ) sub 38 C. Se vor înlocui pierderile de apă şi sare cu băuturi reci,
îndulcite şi sărate (sare, bicarbonat de sodiu), sucuri. Pentru întărirea inimii şi activarea
circulaţiei sangvine se va da victimei o ceaşcă de cafea, de ceai sau o fiolă de cofeină.
Dacă este posibil şocatul se va transporta cît mai rapid la spital.

Leşinul
Starea de leşin (lipotimia) survine brusc la unele persoane cu o sensibilitate nervoasă
deosebită. Sub influenţa unor cauze variate, apare un dezechilibru al sistemului nervos
vegetativ, şi, ca urmare, scade presiunea arterială a sîngelui în creier, provocînd o anemie
trecătoare. Drept urmare, persoana respectivă devine palidă, transpiră, i se împăienjeşte
privirea, apoi îşi pierde brusc cunoştinţa şi cade. în leşin bătăile inimii (pulsul) şi
respiraţia nu se opresc. Cele mai frecvente cauze ale leşinului sînt următoare:
• Şederea prelungită în picioare a persoanelor neantrenate la poziţia verticală
sau cu tensiune arterială scăzută, mai ales după expunerea la căldură sau la soare.
• Vederea sîngelui, a rănilor, după recoltarea de sînge sau chiar după anumite
mirosuri.
• După dureri sau emoţii.
Primul ajutor
Dacă se observă că unei persoane îi vine rău, ameţeşte, transpiră, este palidă, se
dezechilibrează, va fi sprijinită pentru a nu cădea. Apoi se va culca pe un pat, pe o masă
sau chiar pe duşumea, cu capul mai jos decît trunchiul (invers ca insolaţie). Se va
descheia la gît şi la centură, iar picioarele se vor ridica mai sus de către o persoană sau i
se vor sprijini pe un scaun pentru ca sîngele din membrele inferioare să se lase înspre cap.
Dacă avem la îndemînă, i se va pune la nas o batistă îmbinată cu puţin oţet sau amoniac,
pentru excitarea aparatului respirator şi circulator. Tot în acelaşi scop i se va stropi faţa cu
apă rece sau i se vor aplica lovituri uşoare cu degetele peste obraji. După 1-3 minute
bolnavul îşi revine, fară saşi amintească de cele întîmplate.
Arsurile
Sînt leziuni ale pielii şi mucoaselor produse de agenţi fizici (căldura) sau chimici
(substanţe acide, alcaline, caustice).

Arsurile termice
După adîncimea la care a pătruns agentul termic arsurile se împart în 3 grade:
1. Arsuri uşoare, cînd sînt localizate numai la stratul superficial al
tegumentelor. Pielea şi mucoasele devin roşii, fierbinţi, dureroase.
1. Arsuri în care apar pe piele băşicuţe umplute cu un lichid clar.
2. Arsuri în care pe lîngă leziunile pielii şi mucoaselor, sînt cuprinse şi
ţesuturile mai profunde, grăsimea, muşchii, vasele sangvine.

Primul ajutor
Imediat se va scoate victima din foc şi i se vor stinge flăcările de pe haine cu extinctorul
cu apă, cu pămînt, nisip sau prin înăbuşirea focului cu paturi şi etc. Apoi persoana care
prezintă arsuri se dezbracă, eventual tăindui hainele pe la cusături. Apoi regiunea arsă va
fi introdusă imediat în apă rece, sau va fi răcită cu apă.
Dacă arsura este intinsă, regiunea arsă se va acoperi cu un cearşaf umed, iar victima
se transportă la spital.

Arsurile chimice
Se produc mai frecvent cu acizi: acid sulfuric (de la acumulatoare), acid acetic (esenţă de
oţet), apoi cu baze: sodă caustică, amoniac, leşie, var nestins, şi mai rar cu alte substanţe
chimice.

Primul ajutor
Constă în rapiditatea cu care se spală substanţa chimică cu apă şi se neutralizează. In
general spălarea abundentă cu apă în primele secunde este suficientă. Dacă se cunoaşte
natura chimică a substanţei se poate după aceea efectua şi o neutralizare, cu un antidot.
Astfel în arsurile cu acizii, plaga se va neutraliza cu o soluţie de bicarbonat de sodiu (2
linguri la un litru de apă) sau cu carbonat de sodiu (sodă de rufe), (o linguriţă la un litru
de apă). Invers, dacă arsura se datoreşte unei substanţe alcaline se va încerca
neutralizarea cu o soluţie acidă: o parte de oţet plus două părţi apă, cu sare de lămîie
dizolvată în apă sau suc de lămîie. După aceea se tratează plaga ca şi la arsura termică.

Îngheţul
Hipotermia sau îngeţul este o răcire generală a corpului. Se produce atunci cînd datorită
temperaturii extrem de scăzute organismul nu-şi mai poate regla temperatura la 37 С şi ca
urmare începe să se răcească progresiv, omul luînd temperatura mediului înconjurător.
Îngeţul se întîlneşte la persoane care dorm în aer liber pe timp de ger, la cei care cad în
apă rece, la persoanele în stare de ebrietate care nesimţind gerul nu pot lua măsuri de
protecţie.
Vîntul, hainele ude, umezeala, lipsa de mişcare, altitudinea (prin lipsa de oxigen),
favorizează îngeţul chir la temperaturi mai scăzute, îngeţul are mai multe faze astfel:
• La început, rersoana expusă la ger prezintă tremurări generalizate, agitaţie,
dureri musculare mai ales la ceafa. Pielea este albă, respiraţia frecventă, iar pulsul
foarte rapid.
• In faza a doua, îngeţatul se simte obosit, epuizat, ca urmare a efortului
muscular intens produs de tremurături, este amorţit, prezintă somnolenţă,
indiferenţă, încît nu mai are putere să ia măsuri de autosalvare. Cînd temperatura
corpului a ajuns la circa 30 C, omul îşi pierde cunoştinţa.
• Faza ultimă se anunţe prin rărirea respiraţiei şi pulsului, omul devine rece,
imobil şi întră în coma, iar dacă nu se iau măsuri de salvare, moare.

Primul ajutor
Se scoate rapid îngeţatul din apă, zăpadă sau din ger. Apoi se face reîncălzire progresivă
(nu bruscă), fie prin oprirea pierderii de căldură (acoperirea cu echipament călduros), fie
prin încălzirea exterioară. Dacă este posibil, reîncălzirea se face într-o cadă, cu apă, la
temperatura de 30 C, care se încălzeşte treptat adăugînd apă fiartă pînă cînd temperatura
apei ajunge la cea a corpului (36,5 C). In continuare i se va da victimei să bea lichide
calde. După încălzire, persoana respectivă va fi evacuată într-o încăpere sau cort încălzit
deoarece prin expunerea din nou la frig se pot produce tulburări mai grave.

Convulsiile
Prin convulsii se înţelege acea stare de boală care produce contracţii puternice,
involuntare ale unor grupe de muşchi (contracţii localizate) sau a tuturor muşchilor
organismului (contracţii generalizate). Convulsiile se întîlnesc mai frecvent în epilepsie,
isterie, în tetanos, precum şi în cazul scăderii calciului din sînge. În astfel de cazuri nu se
poate face tratamentul convulsiilor la domiciliu. Este insă important ca persoanele care au
observat criza de convulsii a bolnavului să ştie să explice exact medicului modul cum s-a
produs.

Primul ajutor
Bolnavul va fi culcat pe spate, într-o cameră liniştită, lipsită de zgomote şi de lumină
puternică. Capul va fi înclinat într-o parte, iar între dinţi i se va pune o batistă sau o cîrpă
pentru ca în timpul contracţiilor să nu-şi muşte limba. Nu i se vor face fricţionări, nu va fi
lovit cu palma peste faţă sau stropit cu apă rece, căci orice excitaţie poate agrava
convulsiile.
După criza, bolnavul va fi consultat de un medic pentru a fi tratat corespunzător,
cunoscînd că de cele mai multe ori convulsiile se pot repeta.

Oprirea hemoragiei.
Revărsarea sîngelui în afara vaselor sanguine (artere, vene, capilare), în urma ruperii,
tăierii, înţepării sau zdrobirii acestora, se numeşte hemoragie (scurgere de sînge). Cînd
scurgerea sîngelui se face în afara corpului este vorba de hemoragie
externă, spre deosebire de hemoragie internă în care sîngele se scurge în interiorul
corpului.
Gravitatea unei hemoragii externe, cantitatea de sînge pierdut, depinde de mărimea
şi numărul vaselor sangvine lezate.
în raport de vasele atinse de traumatism putem avea:
Hemoragie capilară.
Se întîlneşte în plăgile mici, superficiale. Aici sîngele se scurge sub formă de
picături şi în cantitate mică şi deseori hemoragia se opreşte de la sine, prin formarea
unui cheag.
Hemoragia venoasă.
Sîngele se scurge în cantitate mai mare, dar fară presiune, mai mult se prelinge din plagă.
Culoarea sîngelui este roşie-negricioasă, albăstruie.
Hemoragia arterială.
Lezarea unui artere, chiar mai mici, face ca sîngele să ţişnească cu presiune, în
ritmul bătăilor inimii. Culoarea sîngelui este roşu deschis.
Oprire hemoragiei se face prin una sau mai multe metode:
Pansament compresiv.
Cînd hemoragia este mică (hemoragia capilară) se aplică pe rană, după dezinfecţia
respectivă, o compresă sterilă mai groasă, după care se înfăşoară cu o faşă sterilă,
strîngînd bine buzele plăgii.
Dacă hemoragia nu se opreşte, se va trece la:
Compresiunea manuală (cu ajutorul mîinilor),
a arterelor mari, mai ales cînd nu se poate preciza dacă sîngele provine din venă sau din
arteră. Procedeul constă din apăsarea puternică, cu degetele sau cu mîinile, a arterei
responsabile de hemoragie. Apăsarea se face pe planul dur al osului pe unde trece artera.
• în hemoragie frunţii şi a pielii capului se vor presa arterele temporale situate de
ambele părţi ale feţei, înaintea urechii şi deasupra umerilor obrajilor;
• In hemoragia feţei se va presa cu degetul în şanţul de pe marginea
maxilarului inferior, de parte leziunii, pe unde trece artera maximală;
• In hemoragiile mari ale feţei şi gîtului compresiunea se face pe artăra
carotidă, de aceeaşi parte plăgii;
• In hemoragiile umărului şi membrului superior, compresiunea se face în raport de
înălţimea sediului plăgii: artera subclavicular^ auxiliară sau brahinală (umerală).
Compresiunea manuală nu este eficientă decît în hemoragii mici şi pentru scurtă
durată, deoarece salvatorul oboseşte repede. De aceea, între timp, se va căuta un garou şi
dacă este necesar, oprirea sîngelui va fi complectată prin: Hemostaza cu ajutorul
garoului.
Garoul este un tub sau o bandă din cauciuc, de 80-100 cm lungime. în lipsa
cauciucului se poate utiliza o curea, o frîngie, sfoară groasă, cravata, batista, pungi din
material plastic etc. Pentru a realiza o compresie bună el nu va fi aplicat direct pe pile, ci
peste un învelişi textil, de vată, pînza etc. Nu se va folosi sfoară subţire sau sîrmă căci
taie pielea. Punerea garoului constă din compresiunea prin strîngerea circulară a
membrului care sîngerează, pînă la oprirea hemoragiei. Această operaţie se face după ce
membrul rănit este ridicat în sus cîteva secunde pentru a se goli de o parte a sîngelui
venos. Trebuie precizat că aplicarea garoului deferă după cum avem de-a face cu o
hemoragie venoasă sau cu una arterială. Ştiind că în vene sîngele curge de la periferie,
dinspre degete spre inimă, garoul se pune sub nivelul plăgii care sîngerează. Dacă
hemoragia nu se opreşte sau se accentuează înseamnă că sîngele provine dintr-o arteră.
Deoarece în artere, circulaţia sîngelui se face dinspre inimă spre periferie, spre degete,
este logic ca garoul să se aplice deasupra plăgii sîngerînde, intre plagă şi inimă.
în toate cazurile de hemoragii, garoul se aplică cît mai aproape de plagă şi nu va fi ţinut
mai mult de o oră căci se compromite circulaţia sangvină a membrului respectiv, fapt ce
poate duce la gangrena. Nu se va pune garoul la antebraţi sau la gambă, căci nu are
puterea de a opri sîngele. Cînd există hemoragie la aceste segmente ale corpului ea se
opreşte dacă la nivelul articulaţiei cotului şi genunchiului se aşează un sul ori un
ghemotoc de textile sau hîrtie, apoi antrebraţul sau gamba se îndoaie forţat pe braţi,
respectiv pe coapsă şi se leagă în această poziţie (dacă nu există concomitent şi o
fractură). Se recomandă ca în lipsa unui însoţitor care să dea relaţii, să se ataşeză de garou
un bileţel cu data, ora şi minutul la care s-a aplicat garoul. In situaţia în care garoul
trebuie menţinut un timp mai îndelungat, acesta va fi slăbit cîte puţin ,din sfert în sfert o
oră, pentru irigarea cu sînge ţesuturilor, după care se va strînge din nou.
Atenţie! Desfacerea bruscă şi completă a garoului, poate să-i producă un şoc rănitului.
Pe timpul transportului, pentru prevenirea anemierii creierului, rănitul care a pierdut mul
sînge, va fi culcat avînd picioarele mai ridicate decît capul.

Imobilizarea fracturilor
Ruperea zdrobirea sau plesnirea unui os se numeşte fractură. Dacă capetele osului
fracturat rămîn la locul lor sau se deplasează puţin, este vorbă de o fractură închisă. Insă
atunci cînd osul fracturat străpunge muşchii şi pielea şi iese afară, provocînd o rană, ne
aflăm în prezenţa unei fracturi deschise. O fractură închisă se recunoaşte după
următoarele semne: durere puternică, spontană, la locul unde s-a produs fractura, durere
care este accentuată de mişcarea locului respectiv, deformarea regiunii unde s-a rupt osul.

Primul ajutor
Primul ajutor într-o factură constă din imobilizarea osului fracturat. Scopul imobilizării
este de a calma durerea şi de a fixa capetele osului fracturat în aşa fel, ca ele să nu se mai
poată mişca pentru a provoca complicaţii: înţeparea sau tăierea muşchilor, a vaselor
sangvine, a nervilor, ori de a transforma o fractura închisă într-una deschisă.
Se înţelege că în cazul unei fracturi deschise mai înnainte se opreşte hemoragia şi se
pansează steril plaga şi numai după aceea se va face imobilizarea. Imobilizarea fracturilor
oaselor membrelor se face cu ajutorul atelelor, care sînt nişte şipci late din lemn sau din
plasă de sîrmă. Ele pot fi confecţionate şi din
alte materiale: carton, plastic, placaj, metal crengi, cozi de unelte şi etc. Atelele trebuie să
fie suficient de lungi pentru a ajunge la cele două articulaţii ale membrului, deasupra şi
dedesubtul fracturii. Numai aşa fixarea osului bolnav va fi corectă.
în cazul fracturii oaselor gambei, dacă accidentatul este încălţat cu cizme, nu se va
încerca scoaterea lor, ci se vor tăia la încheieturi.
Dacă fractura interesează numai un picior, la nevoie se poate folosi ca atelă piciorul
sănătos.
în fracturile antebraţului şi ale claviculei, imobilizare se poate face cu o eşarfa (o bucată
de pînză, basma, prosoape) care se leagă de gît. După imobilizare, accidentatul va fi
acoperit dacă este frig şi se va transporta la un spital pentru a i se face imobilizarea în
ghips.

Luxaţiile
Deplasarea din articulaţia sa, a capului unui os, ca urmarea unor mişcări bruşte sau a unui
traumatism se numeşte luxaţie. Acest incident se întîmplă mai ales la articulaţiile mari ale
membrelor superioare şi inferioare (umăr, cot, şold, genunchi etc.).
La locul luxaţiei se simte imediat durere, care este accentuată de orice mişcare a
articulaţiei respective. De asemenea, se constată o umflătură, articulaţia rămîne blocată,
accidentatul ne mai putînd face nici o mişcare. Poziţia membrului fixat este anormală.

Primul ajutor
Nu se vor face încercări de punere a osului în articulaţia sa de către persoane nepricepute,
căci pot produce complicaţii ale luxaţiei. De aceea, accidentatul va fi dus la o unitate
medicală, cu articulaţia bolnavă imobilizată ca la „Fracturi” i se va aplica tratamentul
necesar.

Electrocutarea
Trecerea unui curent electric de înaltă tensiune prin corpul omului se numeşte
electrocutare.
Electrocutarea acţionează în special asupra inimii şi respiraţiei, astfel că persoana
curentată prezintă oprirea respiraţiei din cauza contracţiei muşchilor respiraţiei şi stop
cardiac, ceea ce duce la pierderea cunoştinţei, şi la moarte. La locul contactului cu
energia electrică se pot produce arsuri ale pielii.

Primul ajutor
Mai întîi se scoate rapid victima de sub acţiunea curentului electric prin îndepărtarea
conductorului electric, a aparatului electric, scoaterea siguranţei. Acest lucru trebuie făcut
cu atenţie, pentru a nu se electrocuta şi salvatorul. De aceea, firele de înaltă tensiune se
vor îndepărta de victimă cu ajutorul unor obiecte rău conductoare de electricitate şi
uscate, din lemn, plastic, cauciuc. Eventual victima se va trage de haine sau de centură de
către o persoana echipată cu mănuşi şi cizme de cauciuc. în lipsa cizmelor din cauciuc,
salvatorul îşi va pune sub picioare materiale izolatoare de cauciuc (anveloră, pături sau
haine uscate, scînduri etc.). nu se pune niciodată mîna neizolată pe corpul accidentatului.
Dacă persoana electrocutată este conştientă, se va culca într-un loc ferit de frig şi căldură,
se va descheia la haine, guler, centură, se va linişti, i se vor da calmante ale durerii şi ale
sistemului nervos, i se vor masa uşor muşchii membrelor şi se va supraveghea cîteva ore.
în cazul în care victima şi-a pierdut cunoştinţa, dacă pulsul şi bătăile inimii nu se mai sînt,
iar respiraţia s-a oprit, se va proceda de urgenţă la respiraţia artificială şi la masaj cardiac
extern.
A începe masajul indirect al cordului (15 apăsării pe cuta toracică). A efectua 2
„inspiraţii" de respiraţie artificială şi 15 apăsări pe cutia toracică. în continuare, a
combina neîntrerupt masajul indirect al cordului cu respiraţia artificială. Pentru a urgenta
recidivarea sîngelui spre cord se ridică uşor picioarele accidentatului. A continua
reanimarea pînă la sosirea medicului. Intre timp se anunţe salvarea.

Intoxicaţiile
Sunt intoxicaţii datorită consumului de alimente alterate ca urmare
9

contaminării lor cu microbi, mucegaiuri şi cu toxinele acestora, pe care le eliberează din


alimente. Ele constau în tulburări digestive: greaţă, vărsături, balonări, colici abdominale,
diaree, balonare, transpiraţii, dureri de cap, stare generală rea, cu sau, mai ales, fără febră.
Primul ajutor
Dacă bolnavul n-a avut vărsături ele se vor provoca (se dă 2-3 litre de apă caldă).
Apoi se vor da 4-6 comprimate de Carbocif sau cărbune medicinal.

Intoxicaţiile cu substanţe chimice


Intoxicaţia pe cale respiratoare
Se produce prin inhalarea de gaze toxice, vapori sau aerosoli toxici (gaz metan, gaze
lichefiate), vapori de petrol sau de benzină, etc. In aceste cazuri înainte de a i se acorda
primul ajutor, intoxicatul va fi îndepărtat din mediul toxic şi scos la aer curat, or se va
face aerisirea puternică a încăperii.
Intoxicaţiile cu acizi
9

Imediat după înghiţirea acidului respectiv, cel din cauză prezintă arsuri ale mucoasei gurii
şi gîtului, vărsături dureri abdominale. Dacă cantitatea de substanţe a fost mare, ea ajunge
şi în intestin producînd sîngerări şi perforaţii ale tubului digestiv precum şi complicaţii
pulmonare, renale, coma etc.

Primul ajutor
I se va da bolnavului să înghită cît mai rapid 2 linguriţe de bicarbonat de sodiu sau 2
pahare cu apă în care s-a dizolvat sodă de rufe (o linguriţă la un litru de apă).
Transportarea de urgentă la o unitate sanitară apropiată.
Intoxicaţia cu substanţe alcaline (sodă caustică, sodă de rufe, leşie, amoniac etc.)
Ingerate mai ales sub formă lichidă, aceste substanţe produc arsuri ale butelor, ale gurii,
esofagului şi stomacului. Datorită arsurii, intoxicatul simte dureri pe tot traiectul digestiv
şi mai ales la înghiţit, are vărsături alimentare sau cu sînge, diaree.

Primul ajutor
Intoxicatul va bea imediat 1 -2 pahare de apă cu oţet (o parte otet şi 2 părţi apă) sau sucul
a 2-3 lămîi. In lipsa acestora se va bea 2-3 pahare cu apă simplă. In caz de vărsături se
vor da din nou aceleaşi cantităţi de lichide neutralizante. Nu se vor provoca artificial
vărsături căci prin efortul de vomă se pot produce rupturi ale stomacului, datorită faptului
că toxicul aprodus eroziunea pereţilor stomacului.

Muşcăturile de şerpi

La locul muşcăturii se simte imediat o durere sub formă de arsură, urmată după o oră de
roşeaţă şi umflătură. Semnul muşcăturii constă din cele două înţepături de dinţi aflate la o
distanţă de 0,5 cm una de la alta.
In acelaşi timp apar semne generale: teamă, temperaturi, transpiraţii, ameţeală şi uneori
pierderea cunoştinţei. Dacă trec mai multe ore de la muşcătură se adaugă greţuri,
vărsături, diaree, uneori sîngerare din nas, gingii, urinare cu sînge.
Primul ajutor
Necesar ca primul ajutor să fie acordat imediat şi se va proceda în următorul fel:
• Se va linişti victima. Se va face imobilizarea completă a membrului muşcat. Orice
efort al victimei, agitaţie, fugă, favorizează pătrunderea otrăvii în sînge.
• Se pun comprese cu apă rece sau gheaţă pe locul muşcăturii.
• Se aplică garoul la trei degete deasupra locului muşcăturii pentru a opri răspîndirea
otrăvii spre corp.
• Cu un metal înroşit în foc (sîrmă, cui, lamă de briceag) se va arde locul muşcăturii,
dar nu mai adînc decît grosimea pielii pentru a mai distruge o parte din venin. Acelaşi
rezultat îl are şi tăierea pielii între două înţepături ale dinţilor pe o distanţa de 1 cm. Apoi
o persoană care nu are răni ale gurii şi gingiei va suge rana de mai multe ori şi va scuipa
sîngele. Toate aceste operaţii se vor face în primele 15-30 minute pînă cînd veninul nu se
răspîndeşte în organism.
Apoi se dezinfectează plaga cu permanganat de potasiu, tinctură de iod, apă oxigenată, se
face un pansament steril după care victima se transportă la spital, avînd grijă ca garoul să
fie împins spre rădăcina membrului tot la 15-20 minute. Cînd muşcătura a fost la
picioare, victima se va transporta numai cu targa

A elaborat:

S-ar putea să vă placă și