Sunteți pe pagina 1din 40

Ministerul Educaţie şi Tineretului din Republica Moldova

Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”


Facultatea: Psihologie şi Psihopedagogie Specială
Specialitatea: Asistenta Sociala
Grupa: 208

Catlabuga Iana

Copiii străzii în Rebublica


Moldova
(teză de an)

Controlat: Lapoşin Emilia

Chişinău 2008

1
Cuprins:

Introducere ………………………………………………………………………..3

Capitolul I Repere teoretice cu privire la copiii strazii ……………………….6


1.1 Definirea fenomenului “copiii strazii”………………………………………6
1.2 Copiii strazii in Republica Moldova…………………………………………11
1.3 Cauzele si consecintele……………………………………………………….15
1.4 Copiii strazii si drogurile…………………………………………………….20
1.5 Copiii straziii care muncesc………………………………………………….27

Capitolul II Asistenta sociala a copiiilor strazii………………………………..31

Concluzie…………………………………………………………………………..38

Bibliografie…………………………………………………………………………39

2
Introducere

„Oameni buni, care vreţi, care puteţi, să mă ajutaţi


şi pe mine cu un ban sau cu ce vă lasă inima…”

Priveşte cu atenţie chipurile copiilor pe lîngă care treci! Priveşte fetele copiilor
singuri care trec pe lîngă tine! Opreşte-te lîngă ei, întreabă-i cum îi cheamă şi ce caută
pe stradă. Nu uita cîteva secunde din viata ta şi un gram de atenţie în plus pot salva viaţa
unui copil!
Societatea moldovenească, la ora actuală, se caracterizează printr-un grad înalt de
vulnerabilitate. Vulnerabile sînt persoanele, comunităţile, societăţile, lumea în
ansamblul ei. Republica Moldova, în lunga transformare iniţiată la începutul anilor 90,
înregistrează un echilibru extrem de fragil, subminat de criza economică prelungită şi
dezorganizările sociale în toate domeniile. Cei care suferă cel mai mult din urma acestor
schimbări sînt copiii care de cele mai multe ori nu beneficiază de condiţii elementare de
viaţă şi sînt supuşi unor riscuri care le deformează şi le mutilează personalitatea. Drept
rezultat numărul copiilor care au nevoie de protecţie continuă să crească. Ne agreasează
prin autobuze cu al lor „Tatăl nostru” formal, o introducere pentru refrenul „oameni
buni, care vreţi, care puteţi, să mă ajutaţi şi pe mine cu un ban sau cu ce vă lasă inima”.
Ne agreasează şi la semafor, mai mult dezbrăcaţi, stând cu mâna întinsă la geamul
maşinii. Sunt ei, copiii străzii. Înjuraţi, huiduiţi adesea, luaţi la goană, priviţi cu ochi
dispreţuitori sau, uneori, plini de milă...
Nimănui nu-i pasă de ei. Nimeni nu-i iubeşte, nimeni nu le spune „poftă bună”
(nici n-ar avea la ce) sau „noapte bună”. N-au primit în viaţa lor un cadou sau o vorbă
bună, ci doar sudălmi şi bătăi. Nimeni nu se interesează de ei, nimeni nu ştie că sunt
bolnavi sau că mor. Nimeni nu ştie şi pe nimeni nu interesează ce viaţă duc. Dacă ar
dispărea, ce bine ar fi! N-ar mai strica nici imaginea oraşului, nici noi n-ar mai trebui să
ne prefacem că ne-am uitat portofelul acasă. Şi totuşi, din nou şi din nou, ne trezim că

3
judecăm fără să cunoaştem adevărata faţă a lucrurilor. Din nou şi din nou, aceşti copii,
pe lângă viaţa lor chinuită, trebuie să mai îndure şi prejudecăţile noastre. Nici-un copil
al străzii nu s-a născut acolo. Toţi provin fie din familii destrămate, fie din instituţii, iar
motivul pentru care ajung pe stradă este eşecul familiei sau al instituţiei (adică al
persoanelor care ar fi trebuit să aibă grijă de ei) de a-i ocroti. Aceşti copii nu ajung pe
stradă din cauza alcoolului, pentru că dau toţi banii pe alcool şi ajung să-şi vândă şi
pielea de pe ei pentru un strop de băutură. Nu! Aceşti copii ajung pe stradă pentru că au
acasă un tată beţiv, care îi stâlceşte în bătaie, sau un tată vitreg, care crede că are
„dreptul” să abuzeze sexual de ei (în special de ele); au părinţi pe care nu-i interesează
soarta copiilor şi îi lasă să moară de foame, în timp ce ei umblă toată ziua prin cârciumi,
sau părinţi care îi „iubesc” atât de mult încât îi abandonează prin vreun leagăn sau vreun
spital, sau… Înţelegeţi? Ei nu sunt pe stradă pentru că aşa vor (doar 10% fug de acasă
pentru libertate sau câştig), ci pentru că nu mai pot trăi acolo unde ar fi trebuit să se
simtă iubiţi şi în siguranţă.
În general, durata medie a vieţii pe stradă este de 4 ani, dar diverse studii constată
că ea este în creştere. Insă există şi copii care trăiesc de mai mult de 7 ani pe stradă. În
acest timp, ei trebuie să supravieţuiască. Pentru ei, supravieţuirea nu este un joc de
roluri care să testeze mintea, ci o nevoie stringentă şi imediată. Ei nu trebuie să
supravieţuiască peste o săptămână, ci astăzi, acum. Nu e loc de milă şi de sentimente
umane în lupta aceasta pentru nevoile de bază. Şi totuşi… Şi totuşi aceşti copii ai străzii
atât de blamaţi au suflet, au un „cod” moral: ei nu jefuiesc niciodată bătrâni, handicapaţi
şi copii, ci doar oameni care par să aibă un nivel de viaţă ridicat şi beţivi. Pentru a
înlocui familia sau instituţia şi pentru a avea sentimentul de siguranţă pe care acestea n-
au reuşit să li-l ofere, aceşti copii se organizează în grupuri, cu reguli pe care şeful
grupului are grijă să le impună printr-un sistem de sancţiuni bine elaborat. Însă grupul
nu le poate oferi un lucru: mijloace de trai. Pentru acestea, recurg la mijloace ilegale,
care includ minciuna, cerşitul, furtul şi prostituţia. Toate acestea sunt pur şi simplu
mijloace de a-şi duce existenţa de la o zi la alta. Însă cel mai dur aspect al vieţii pe
stradă este legat de abuzurile pe care le suferă. Ei sunt victimele predilecte ale

4
pedofililor şi mare parte din „carnea de tun” folosită de cei care realizează materiale
pornografice cu copii. Abuzul de tipul acesta este atât de comun printre aceşti copii
încât îşi pierd orice sensibilitate şi unii dintre ei, victime ale abuzurilor, devin, la rândul
lor, abuzatori. Sunt victime neputincioase în faţa unor agresori mult mai puternici decât
ei. Legea nu-i ajută pentru că – nu-i aşa? – victima unui viol este de cele mai multe ori
răspunzătoare pentru acest lucru şi pentru că „nu eu l-am pus să locuiască pe stradă” –
două atitudini care caracterizează, din nefericire, cultura noastră. Nimeni nu se miră-
cum de pot să ducă o astfel de viaţă (deşi e de mirare), ci cum de, în asemenea condiţii,
mai pot iubi şi avea grijă de un căţeluş sau de o surioară mai mică, mai pot fi veseli şi
jucăuşi şi, mai ales, cum de nu ne mai suportă, călătorul din autobuz care îi priveşte cu
ochi mânioşi şi le oferă... şuturi şi înjurături. Ne mirăm cum de mai suportă şi
prejudecăţile noastre, pe lângă toate abuzurile şi lipsurile pe care trebuie să le îndure.
Sunt copii... Sunt sinceri... Dacă îţi cer bani de pâine, pâine vor cumpăra. Dacă le
dai un măr, îşi vor delecta imediat papilele gustative cu el, nu-l vor arunca la primul coş
de gunoi, nemulţumiţi că nu pot cumpăra cu el ţigări sau băutură. Însă drama lor cea
mai mare este că nu sunt iubiţi, că nimeni nu-i vrea. Familia nu-i vrea, societatea nu-i
vrea, pentru că reintegrarea lor înseamnă cheltuieli mari: să le asigure un serviciu prin
care să-şi câştige existenţa în mod legal. Flamanzi, plini de jeg si inghetati de frig, mii
de copii traiesc pe strazi. Nu stiu ce inseamna bucuria lui Mos Nicolae sau Mos
Craciun.
N-ar fi mai simplu să prevenim toate acestea iubindu-i? Dacă avem prin vecini
un potenţial copil al străzii, un copil care nu primeşte dragostea şi protecţia pe care ar
trebui să le primească, să ne aducem aminte de un vechi sfat: „E mai uşor să previi
decât să vindeci!” Iar dacă ne mai ies în cale copii ai străzii ca să ne ceară bani de-o
pâine, să avem întotdeauna pregătite pentru ei o privire caldă şi o vorbă bună. Şi, pe
lângă ele, şi 1 leu greu.

5
Capitolul I
Repere teoretice cu privire la copiii străzii

1.1 Definirea fenomenului „copii străzii”

Copiii şi tinerii străzii sunt acei copii sau tineri care stau permanent pe stradă sau
numai într-o anumită perioada a zilei, procurându-si singuri si ilegal mijloacele de
subzistenta, fara sa beneficieze de vreo forma de protectie din partea parintilor ori a
altor persoane abilitate de lege. Din punct de vedere al riscului de a deveni consumatori
de droguri la care sunt expusi, copiii si tinerii din strada se afla în situatia cea mai
vulnerabila. “Copilul strazii” este cel care nu mai are nici un fel de legatura cu
familia, este absolut singur si traieste o evidenta situatie de autonomie, întretinându-se
prin diverse forme, asa ca furtul, cersitul, caritatea si solidaritatea organizatiilor. Unica
perspectiva ramâne strada. “Copilul de pe strada” este cel care în schimb are o familie,
dar aceasta este departe, poate ca traieste la sat, este foarte saraca, copilul s-a certat cu
familia, nu suporta parintii din cauza dedicarii acestora alcoolului. În acest caz familia
nu reprezinta pentru minor o ambianta placuta pentru trai, nu este un punct de referinta
a valorilor, nu este recunoscuta si se prefera de a sta departe, sau cel mult se întoarce
din când în când, mentinând atitudinea de conflict.
Prezenţa copiilor in stradă nu poate vorbi decit despre o situaţie de criză, care
necesită soluţii urgente. Deşi fenomenul „copii străzii” este asociat perioadei de
transformare a societăţii, rădăcinile acestui fenomen trebuie căutate in decalajul, format
incă in perioada sovietică, intre capacităţile sistemului de protecţie socială de a răspunde
necesităţilor imediate de susţinere a copilului, pe de o parte şi, pe de altă parte,
necesităţilor de lungă durată de fortificare a familiei şi prevenire a dezmembrării ei,
precum şi imperativelor de creare a unui sistem viabil şi eficient de protecţie a
drepturilor copiilor. De menţionat, că timp de decenii, unica soluţie de prevenire a
fenomenului copiilor străzii a fost instituţionalizarea acestora.

6
Fenomenul copiilor străzii se pretează cu greu incadrării intr-o definiţie exhaustivă
şi unanim acceptată. Acest lucru se datorează faptului că inseşi realităţile sociale, care
generează fenomenul respectiv, la fel ca şi criteriile de definire ale lui sint interpretate in
multiple moduri. In definitiv, complexitatea fenomenului „copii străzii” permite
construirea a numeroase tipologii, in funcţie de variabililele sale semnificative, precum:
tipul de relaţie cu părinţii, tipul de relaţie cu prietenii, perspective asupra studiilor,
rezultatele şcolare, convingerile şi atitudinile, trăsăturile personalităţii, prezenţa
comportamentului delicvent. De asemenea, tipologiile pot să includă şi referinţa asupra
comportamentului la ultima evadare de acasă, evaluind: spontaneitatea sau caracterul
planificat al deciziei cu privire la plecare, durata răminerii pe străzi, circumstanţele
călătoriei, asocierile produse, faptul victimizării, atitudinea părinţilor la intoarcere etc.
Considerind toate aceste variabile, cercetătorii au stabilit următoarele 7 tipuri de
copii ai străzii :
 tinărul hipercontrolat evadat - are conflicte cu părinţii care ii neagă autonomia;
 singuraticul – are relaţii bune cu părinţii, rezultate bune la şcoală, părinţii il
izolează de prieteni cu scopul de a-l proteja şi a-l implica mi mult in activităţile
şcolare;
 fugarul neconstrins – centrat pe prieteni, primeşte puţin sprijin din partea
părinţilor, cu care comunică insuficient, avind un nivel ridicat de libertate şi
autonomie faţă de părinţi;
 respinsul centrat pe prieteni – are sentimentul de a fi respins atit la şcoală cit şi in
familie, este foarte ataşat de prieteni;
 rebelul – categoria rebelilor este compusă in principal din fete, care
experimentează un nivel ridicat de stres şi respingere, atit in familie, cit şi la
şcoală, părinţii le neagă autonomia, sint hiperprotectori şi intransigenţi;
 respinsul fără adăpost – a experimentat o respingere cronică şi severă din partea
părinţilor, este detaşat de şcoală, iar prietenii lui au activităţi delincvente;
 expulzatul – a trăit o respingere parentală extremă, părinţii sint distanţi, nu-l
sprijină, nu comunică, sint indiferenţi, tinărul nu a interiorizat normele şi valorile

7
social-morale, ceea ce explică atit relaţiile cu semenii, cit şi propriile activităţi
delicvente.
In general, tipologiile vehiculate in literatura de specialitate americană descriu trei
categorii de copii ai străzii, in funcţie de nivelul de alienare şi conflict pe care aceştia se
confruntă in familie şi in mediul social apropiat: tineri care au plecat de acasă pentru a
căuta aventura – sint bine adaptaţi şi au puţine conflicte cu părinţii; tinerii la care
semnele conflictului cu familia sint evidente – fug de o situaţie nefericită in speranţa de
a găsi un loc in care să fie acceptaţi; tinerii care au fost alungaţi, forţaţi să plece prin
ameninţări, abuzuri sau au fost abandonaţi.
In opinia diversilor autori pentru identificarea statutului „copil al străzii” sint de
importanţă majoră 3 criterii: relaţia cu familia, relaţia cu strada, modul de viaţă
practicat. Luind in considerare aceşti factori, distingem următoarele categorii de copii ai
străzii: copiii care au păstrat legătura permanentă cu familia, dar işi petrec majoritatea
timpului in stradă, numiţi şi „copii pe stradă”, un grup aparte in această categorie fiind
şi „navetiştii”, copii veniţi dimineaţa din satele din apropierea oraşului şi care pleacă
seara acasă, in familie; copiii care au legături sporadice cu părinţii, numiţi „copii in
stradă”, fiind copiii care provin de regulă din familii dezorganizate; copiii străzii
propriu-zişi – copiii care şi-au pierdut orice legătură cu familia (orfani, semiorfani,
abandonaţi), nu au locuinţă şi trăiesc permanent in stradă, căutind să-şi asigure
supravieţuirea prin orice mijloace; copii aflaţi in stradă impreună cu familia – copii
folosiţi de părinţi drept mijloc pentru a cerşi sau pentru indeplinirea altor munci in
stradă.
In viziunea noastră, o definiţie posibilă a fenomenului “copil al străzii” ar putea fi
formulată astfel: orice copil pină la 18 ani, cu sau fără părinţi, care nu beneficiază de
ingrijirea familiei, a statului sau a unor instituţii de caritate, care nu este suficient
protejat, indrumat, controlat de adulţii responsabili, şi pentru care strada (in sensul
general al termenului, care presupune locuinţe abandonate) a devenit locul de existenţă
şi procurare a mijloacelor de trai.

8
Un grup de cercetători danezi, in Studiul naţional privind situaţia copiilor străzii in
Rominia, a propus o definire proprie a noţiunii: „Copiii străzii sint copiii sau
adolescenţii sub 18 ani, care intr-o perioadă de referinţă dată se află pe stradă, se
deplasează dintr-un loc in altul şi au propriul grup de prieteni şi propriile relaţii sau
contacte de stradă. Domiciliul lor poate fi acela a părinţilor sau al unei instituţii de
protecţie socială”. Considerăm că definţiile prezentate surprind, in linii mari, trăsăturile
esenţiale ale grupului la care ne referim.
Pentru a întelege mai bine structura acestui fenomen, distingem, folosind criteriul
relatiei cu familia si criteriul vârstei, patru categorii de copii si tineri care traiesc în
strada:
1. Copiii care traiesc numai în strada si care nu au legaturi cu familia sau cu
institutia de ocrotire
Acesti copii traiesc permanent în strada si supravietuiesc printr-o adaptare continua
la regulile inumane ale strazii. Îsi procura bani prin munca, cersit, prostitutie sau furturi
marunte. Atitudinea fata de familie e confuza sau e caracterizata prin indiferenta.
Domina amintirile legate de viata institutionala sau viata petrecuta în strada. Starea lor
de igiena si sanatate e total improprie, iar comportamentul e puternic marcat de mediul
strazii. Pot fi întâlniti în canale, statii de metrou, santiere abandonate etc. Aproape toti
consuma "aurolac", alcool si tutun, o parte dintre ei declarând ca ar dori "sa ia heroina",
dar nu au suficienti bani si se multumesc cu "aurolacul".
2. Copiii care muncesc în strada si care se întorc de regula zilnic în familiile lor
În general, acesti copii nu frecventeaza scoala, cazurile de analfabetism fiind des
întâlnite. Se afla ziua în strada (mare parte obligati de catre parinti), încercând sa câstige
bani prin cersit sau prin alte activitati (spalatul masinilor, vânzarea de marfuri, încarcat
si descarcat de marfuri, colectarea de obiecte reciclabile, furturi sau prostitutie). De
regula, seara se întorc în familiile lor cu banii câstigati. Prezinta un risc ridicat de
abandon definitiv al caminului familial, fie pentru ca vor ajunge sa considere, sub

9
influenta altor copii din strada, ca banii li se cuvin, fie datorita presiunilor sau
violentelor comise de parinti asupra lor de a contribui cu mai multi bani la cheltuielile
zilnice ale familiei. Consumul de droguri e limitat, dar contactele zilnice cu acei copii
care stau permanent în strada i-au determinat pe unii sa experimenteze "trasul din
punga". Pot fi întâlniti în metrou, în zonele centrale si aglomerate ale capitalei, la
intersectii, în marile magazine, în depozite sau angro-uri.
3. Tinerii care traiesc în strada
Prezenta lor în strada este urmarea esecurilor de reintegrare ale institutiilor
guvernamentale sau neguvernamentale din trecut. Mai mult de jumatate dintre ei au
depasit cinci ani de viata în strada. Acesti tineri, desi nu mai sunt nici copii, nici
adolescenti, din punct de vedere fizic si legal, totusi ei sunt asimilati, în continuare,
categoriei copiilor strazii. De regula, ei sunt lideri ai grupurilor de copii ai strazii, cei
care "fac" regulile grupului si cei care ofera protectie si sprijin celorlalti membri. În
rândul tinerilor, consumul de droguri a devenit în ultimii trei ani o problema serioasa,
trecându-se de la "aurolac" la droguri tari, cum ar fi heroina, acum populara si cautata în
rândul lor atunci când reusesc sa strânga suficienti bani pentru o doza. Supravietuiesc
din diverse munci (în general, munci grele), cersit sau furturi, iar adaposturile sunt total
insuficiente. Tinerii pot fi vazuti în canale, statii de metrou, santiere abandonate etc.
4. Copiii care traiesc cu parintii în strada
Datele furnizate de Comisia Anti-Saracie în 2000 au indicat faptul ca 45% din
populatia urbana si 55% din populatia rurala 10 traieste sub pragul saraciei . Aceasta
situatie a condus la pierderea locuintelor de catre unele familii care au ajuns sa traiasca
împreuna cu copiii sub cerul liber sau în adaposturi improvizate în baraci, santiere
abandonate etc. Parintii supravietuiesc cersind împreuna cu copiii lor sau din alte munci
prestate de copii. Recurg deseori la actiuni de protest prin prezenta lor în fata
institutiilor centrale de stat (Presedintie, Guvern, Primarie), însa fara câstig de cauza.
Practic, nu exista nici un serviciu social care sa ofere adapost temporar unei familii cu
copii, cu exceptia mamelor cu copii foarte mici. În aceasta categorie au fost inclusi si
tinerii care traiesc în strada si au devenit parinti.

10
1.2 Copiii străzii din Republica Moldova

Situaţia deficilă în care continuă să se afle R.M. a condus la înrăutăţirea


condiţiilor de trai ale populaţiei, în special a persoanelor dezavantajate: bătrîni, copii,
invalizi etc. Astfel a devenit o necesitate stringentă ajutorarea acestora cît mai urgentă şi
cît mai eficientă. Susţinerea familiei este modalitatea cea mai eficace de a oferi condiţi
normale de viaţă copiilor, de a preveni situaţiile de dificultate. A sprijini copilul fără a
sprijini familia este practic imposibil. Ar fi absurd să se creadă că se poate trage o linie
clară de remarcare între copil şi familie, ori , mediul cel mai prielnic pentru dezvoltarea
copilului îl constituie propria lui familie. În acest scop este foarte importantă intervenţia
statului prin promovarea politiclor active de sprijin familiar, prn dezvoltarea şi
acordarea acesteia. Problematica copiilor strazii a stârnit vii dispute între profesionistii
implicati în solutionarea problemelor copiilor aflati în dificultate. Aceste dispute s-au
purtat în primul rând în jurul cauzelor care determina alegerea strazii ca stil de viata. De
asemenea, un alt aspect abordat a constituit estimarea numarului de copii ai strazii si
modul în care este posibila reintegrarea lor familiala, sociala si educationala.
Fenomenul „copiii străzii” este unul relativ nou pentru realităţile Republicii
Moldova, dar, totodată, unul care necesită din ce in ce mai mult atenţia opiniei publice
şi a organelor abilitate cu funcţii de protecţie a drepturilor copilului. In Republica
Moldova copiii străzii sint prezenţi in special in oraşe, cel mai mare număr
inregistrindu-se in Chişinău. Rapoartele de poliţie ne dau o cifră de aproape 1,000 de
copii care sint reţinuţi anual de către poliţie, pentru că se află in stradă, fără a fi
supravegheaţi de adulţi. In opinia colaboratorilor Centrului Republican de Resurse
pentru Asistenţa Socială al Universităţii de Stat din Moldova, principala cauză a
fenomenului este situaţia din familii. Copiii au ales strada, fie din motive economice

11
(55,7%), fie in urma unor probleme existente in familii disfuncţionale, cum ar fi
violenţa domestică sau alcoolismul (41,1%). In multe cazuri, motivele care ii imping pe
copii in stradă sint o combinaţie a factorilor nominalizaţi. Mai mult de jumătate din
copiii străzii provin din familii dezmembrate sau nu au părinţi (52,8%).
Sărăcia persistentă a populaţiei constituie principalul catalizator al fenomenului
copiilor străzii din republică. Majoritatea copiilor străzii nu trăiesc in permanenţă
separaţi de familia lor, ci se intorc acasă pentru a minca (37,7%) şi a dormi (74,4%).
Aceşti copii se află pe străzi pentru a-şi ciştiga existenţa. Mulţi dintre ei fac navetă
in capitală, unde pot ciştiga bani prin intermediul cerşitului (45,4%), muncilor
necalificate (17,2%), furturilor minore (15%) şi comerţului de stradă (9,3%). Această
situaţie are legături directe cu exploatarea economică a copiilor. Numai un sfert din
copiii străzii işi păstrează ciştigurile, in timp ce 75% din ei impart banii cu familia lor,
cu prietenii, protectorii sau liderii de grup. Centrul de Plasament Temporar al Minorilor
(CTPM) – centru de nivel republican, care adăposteşte şi ingrijeşte un număr mare de
copii ai străzii. In prezent, această instituţie se află in proces de reorganizare şi
reformare, fiind urmărit scopul de transformare a lui intr-un mediu mai favorabil
copiilor, ţinind-se cont şi de introducerea unor noi abordări faţă de copiii străzii – ca un
fenomen social care are nevoie de serviciile asistenţilor sociali profesionişti, ce ar
elabora şi strategii de prevenire a criminalităţii juvenile. Din diverse interviuri cu
lucrătorii acestei instituţii, putem remarca că Centrul de Plasament Temporar al
Minorilor tinde să devină un serviciu, care să ofere copiilor străzii ingrijire, educaţie,
reabilitare socială, psihologică şi medicală, avind ca obiectiv de lungă durată integrarea
socială a copiilor străzii, reintegrarea lor in familie şi in sistemul general de invăţămint
– astfel, contribuind la reducerea numărului copiilor străzii supuşi riscului
instituţionalizării, abuzului, maltratării şi exploatării, precum şi a numărului copiilor in
conflict cu legea. Noul Regulament al Centrului de Plasament Temporar al Minorilor
pune accentul pe implementarea in practică a drepturilor fundamentale ale copiilor. Un
loc important in activitatea Centrului revine serviciilor de asistenţă socială, indreptate

12
spre reabilitarea copiilor străzii, reintegrarea lor in familiile naturale sau
plasamentul in familii de asistenţi parentali profesionişti,precum şi integrarea lor in
sistemul de invăţămint general.
In acelaşi timp, Centrul de Plasament Temporar al Minorilor oferă copiilor străzii
servicii educativ-instructive, individuale şi de grup, ţinindu-se cont de particularităţile
de virstă, individualitatea copilului, nivelul de şcolarizare şi specificul etnocultural al
acestuia şi cuprinzind o serie de măsuri de socializare a copilului, necesare pentru
incadrarea lui in sistemul de invăţămint general şi diminuarea riscului abandonului
şcolar şi al instituţionalizării. Centrul de Plasament Temporar al Minorului oferă servicii
de consiliere psihologică copiilor şi familiilor lor, pentru crearea posibilităţilor şi
condiţiilor optime pentru dezvoltarea personalităţii şi potenţialului intelectual. In
această ordine de idei, in baza unei examinări psihologice se elaborează un program
individual de lucru care cuprinde: sprijinul moral şi spiritual acordat copilului şi familiei
lui; lucrul individual cu copilul, pentru a-i dezvolta abilităţile de comunicare şi de
menţinere a relaţiilor cu semenii şi adulţii, de prevenire şi rezolvare constructivă a
conflictelor pe calea utilizării metodelor şi tehniciilor de stăpinire a comportamentului
dificil sau deviant, de reorientare valorică şi motivaţională a copiilor şi familiilor,
precum şi de minimalizare a stresului, nervozităţii şi riscului de sinucidere,
toxicodependenţă şi altele; incurajarea copilului să-şi exprime liber opiniile şi emoţiile,
să se autoaprecieze şi autoevalueze adecvat, utilizind metode de determinare şi ajutorare
in depăşirea cazurilor de abuz fizic şi emoţional, precum şi in depistarea stărilor şi
maladiilor psihice ale copiilor şi prevenirea lor; şedinţele psihocorecţionale şi
psihoterapeutice, individuale şi de grup, indreptate spre lichidarea consecinţelor
traumelor sau devierilor in dezvoltarea psihică; determinarea aptitudinilor şi dezvoltarea
intereselor copilului, pentru a-şi realiza cu succes orientarea profesională De remarcat,
că in Regulamentul Centrului de Plasament Temporar al Minorilor a fost introdus,
pentru prima dată, conceptul de abordare multidisciplinară in soluţionarea cazurilor
copiilor, prin consolidarea conlucrării interdepartamentale cu DMPDC sau /şi

13
specialiştii de referinţă din raioane, cu Departamentul de invăţămint, Oficiul Forţei
de Muncă, ONG-uri.
Numărul copiilor străzii in mun. Chişinău este in continuă creştere - in dinamica
anilor 1999-2003, numărul copiilor care au fost inregistraţi la Centru a fost marcat de o
creştere de 38%.
Un amănunt, nelipsit de importanţă, este faptul că doar aproximativ 7% din copii
plasaţi in Centru sint copii, aflaţi in conflict cu legea. Aproape 30 % din toate
plasamentele in acest Centru au fost repetate. Această situaţie indică asupra ineficienţei
asistenţei acordate copiilor in cadrul Centrului de Plasament Temporar al Minorilor pe
parcursul anilor precedenţi, precum şi asupra lipsei lucrului cu familia biologică sau cu
instituţia de invăţămint din care evadează copilul. Minorul este reintors in familie sau
instituţie, fără a se face vreun efort de a identifica cauzele, a analiza sau a căuta
soluţionarea problemei. Deficienţele constate au şi reprezentat motivul principal, care a
dus la iniţierea reorganizării acestui serviciu.
Analizind categoriile beneficiarilor Centrului, am remarcat că sint foarte diverse, şi
include copii cu reşedinţă in mun. Chişinău sau in alte raioane, precum şi copii din alte
ţări.
In marea lor majoritate, copiii provin din alte localităţi ale ţării, veniţi in mun.
Chişinău pentru a-şi ciştiga existenţa, pentru a fi cit mai departe de mediul de origine. In
fond, au increderea că nu vor fi identificaţi intr-un oraş cu o populaţie atit de mare. La
analiza proporţiei copiilor rezidenţi ai municipiului faţă de cei veniţi din afară, se
conturează totuşi o tendinţă de creştere treptată a numărului copiilor care provin din
capitală. Dacă in 1999 numărul copiilor străzii din unicipiu constituia 29,9%, atunci in
2007 acest indice a ajuns la 44,8%. Acest lucru demonstrează că problemele sociale,
care scot copiii din familii in stradă, continuă să se acutizeze in mun. Chişinău. In
acelaşi timp, creşte considerabil numărul copiilor străzii proveniţi din suburbiile
capitalei, care in 2004 constituia 36 % din numărul total de copii ai străzii din mun.
Chişinău.

14
Prabusirea tinerii paturi descendente reprezinta un eveniment dramatic pentru societatea
moldoveneasca, care risca sa fie lipsita de un viitor si de a încredinta copiii sai pe seama
abandonului, solitudinii, emigrarii. La toate acestea se adauga si situatia de saracie, care
genereaza umilinta si suferinta, limiteaza copilul în alegerile sale, alimentând societatea
cu vise, proiecte si dorinte. Exista fenomene si mai evidente de-a lungul strazilor din
Moldova, precum copiii în stare de abandon. La acest punct este indispensabil de a face
o clara diferentiere a conceptului raspândit de ”copii strazii”, care este o realitate
diversa de “copiii de pe strada”: în Moldova nu exista ”copiii strazii”, dar sunt “copiii
de pe strada”. Cifre exacte despre copii care trăiesc pe stradă nu există la nivel naţional,
dar putem spune că este un fenomen dinamic. Există multe dezbateri cu privire la
dimensiunea fenomenului, dar şi exagerări atât pe plan intern, cât şi internaţional. Un
lucru este cert, acest fenomen al copiilor tinde să ia amploare in Republica Moldova, iar
serviciile sociale actuale nu pot face faţă nevoilor actuale de asistenţă socială şi educaţie
pe care le ridică copiii şi familiile acestora.

1.3 Cauzele şi consecinţele ajungerii copiilor in strada

Cauzele prezentei copiilor în strada sunt multiple si exista perceptia ca acestea


sunt relativ deductibile: relatii conflictuale cu parintii sau cu unul dintre ei (de regula,
tatal), neglijare, abuzuri fizice, sexuale, saracie acuta, conditii improprii si nesiguranta
în centrele de plasament etc. Însa dificultatea apare când se încearca parcurgerea
inversa a traseului etiologic de la efect (ajungerea în strada) la cauza (depasirea
problemelor acute din familie, necesara unei reintegrari familiale de durata), prin
masuri care tin de asistenta sociala de urgenta. Depistarea cauzelor nu presupune ca au
fost gaasite si solutiile în vederea reintegrarii familiale si sociale a copilului sau
tânarului întâlnit în strada. De aceea, discutiile prelungite cu privire la cauze ar trebui
înlocuite cu initiative de creare de servicii sociale adresate familiilor aflate în
dificultate, revenirii copiilor la scoala si integrarii profesionale a tinerilor lipsiti de

15
orice mijloc legal de subzistenta. Atâta vreme cât serviciile existente se dovedesc
insuficiente în raport cu dimensiuneaproblematicii familiilor aflate în dificultate si a
copiilor strazii, dezbaterilear trebui sa se poarte pe crearea de oprtunitati pentru
dezvoltarea lor.
De ce ajung copiii in strada?
Majoritatea copiilor spun ca au ajuns pe strada din proprie initiativa si numai 12%
din ei au fost alungati de parinti. Alcoolismul parintilor, neglijarea, abuzul fizic, sexual
si emotional constituie de multe ori cauzele ajungerii in strada, arata cercetarea realizata
de "Salvati Copiii" Romania. Unii copii sunt trimisi la cersit de parintii lor, iar aproape
10% provin din centre de plasament din care au plecat.
Cersitul, principala sursa de venit
Cersitul este principala sursa de venit pentru copiii strazii. Peste 55% din ei castiga
bani din aceasta practica, aproape 20% muncesc cu ziua, iar 9% spala masini. Numai
7,4% au raspuns ca obtin bani din furturi si doar 1,5% au castiguri de pe urma
prostitutiei. Interesati sa castige bani, copiii nu cunosc odihna sau relaxarea. Pentru
11,9% din ei, petrecerea timpului liber este sinonima cu consumul de droguri sau cu
furturi. Locul ales pentru relaxare este, in marea majoritate, strada si doar 5,9% din
copii aleg centrele de plasament ca loc de odihna.
Deci totusi principalele cauze ce duc la aparitia fenomenului negativ “copiii strazii”
larg raspindit la noi in tara sint:
 Sărăcia – copilul devine o fiinţă socială chiar din momentul naşterii. Primele
contacte cu mediul sunt de natură mai degrabă socială decît fizică, iar capacităţile
sale înnăscute ( de a se hrăni, de a plînge, de a solicita şi de asimţi un contact
fizic) pregătesc terenul pentru realizarea interacţiunilor cu ceilalţi. Copilăria
reprezintă perioada crucială în elaborarea cunoştinţelor şi deprinderilor sociale.
Din perspectiva genetică , reprezentarea conceptului de sărăcie se poate încadra
în gama actelor cognitive de raportare a copilului la o categorie socială abstractă,
cu un conţinut polisemantic ( delimitat de formele sale extreme: absolută –

16
sărăcie materială, relativă – sărăcie spirituală „sărac cu duhul”). Sărăcia astăzi
preocupă toată lumea : pe guvernanţi , pe politicieni, pe analiştii vieţii economice şi
sociale, dar şi pe omul obişnuit, care suportăefectele acestui fenomen generalist.
Lupta împotriva sărăciei a evenit cuvînt de ordine, chir şi în ţările dezvoltate. Puţini
sunt cei care au mediat asupra efectelor psihosociale ale acestui flagel. În momentul
de faţă Moldova se află în faţa unui colaps economic, considerăm că evoluţia
evenimentelor depinde nu numai de voinţa clasei politice , ci şi de ajutorul tehno-
material şi financiar extern, care ar putea transforma Moldova într-un stat prosper.
 Alcoolismul parintilor
 Şomajul, lipsa unui loc stabil de munca
 Ideea de libertate excesiva , viata fara reguli;
 Aderarea la grupuri conduse de lideri maimari de virsta;
 Respingerea unui anumit tip de educatie primita in familie;
 Desele conflicte familiale, violenta domestica, fie fizica- in cazul in care
copilul este martor al acesteia si deaceea sufera aceeasi trauma psihica ca in
cazul in care ar fi fost maltratat el insusi; fie sexuala- fiind cea mai josnica
forma a violentei domestice, deoarece copilul se simte tradat de persoana, pe
a carei dragoste se baza; fie emotionala- in cazul in care copilul se simte
respins, frustrat de dragostea parinteasca, lui nu i se acorda sustinere, atentie
si deaceea copilul se deformeaza: el nu stie ce simte, cum sa simta, este
nesigur pe sine, devine dependent de parerea altora, nu-si poate constitui
propriul sistem de valori si de conceptii, isi cuta refugiu de toate aceste
probleme in strada cu noi prieteni. De exemplu: “ Nu esti buna de nimic!
Noi am facut totul pentru ca tu sa reusesti sa faci mai mult cu viata ta deci
noi am reusit. Daca tot nu iti place scoala, mai bine ti-ai gasi ceva de
lucru, sa cistigi si tu un ban si sa vezi git e de greu sa-l dobindesti!” Astfel
de educatie este incorecta , deoarece copilul isi pierde increderea nu numai in
parintii sai , dar si in propriile forte.
 Stresul zilnic la scoala sau acasa

17
 Tinarul ce este caracterizat prin egocentrism si nepasare
 Esecul privind adaptarea si integrarea scolara
 Parinte insensibil la o serie de necesitati ale copilului : de afi iubit , de a fi
respectat, de a fi inteles, de a fi ascultat, de a fi acceptat si valorizat asa cum
este el
 Dependenta de jocuri de internet, jocuri de noroc , de alte vicii ca fumatul,
alcoolul, narcotice etc.
 Ambii parinti sau unul dintre acestia este hiper-autoritar si hiper-agresiv,
copilul nu are alta alternativa decit supunerea oarba , neconditionata in raport
cu cerintele si pretentiile parintelui, cu efect negativ imediat
 Parintii hiper-permisivi care sunt super-protectori, “ invadeaza” pur si simplu
copilul cu investitii afective, creeaza in mod exagerat conditii de “aparare” a
copilului impotriva “pericolelor si prejudecatilor”

 Familiile care au trecut prin divorturi, separari, abandon, mutari numeroase


sau plasamente multiple . Abandonul fiind un fenomen care ii afecteaza pe
copii nu doar la momentul in care sunt parasiti , ci si pe parcursul intregii lor
vieti. Efectele lui sunt variate,cel mai grav lucru este insa ca acesti copiii se
simt intotdeauna diferiti de restul lumii. Ceea ce duce dupa sine alte
consecinte negative: intirziere in dezvoltare fizica si psihica ca urmare a
lipsei de stimulare, explorare, relatonare, participare si interactiune a
copiilor, sentimentul de culpa, copilul considerindu-se vinovat pentru ca nu
este alaturi de mama sa, izolarea de cei din jur incapacitatea de “a da” si de
“a primi” in relatie cu ceilalti.
 Nivelul jos de cultură

18
Deasemenea foarte importanti sunt factorii familiali, factorii ce tin de
personalitatea parintilor si factori ce tin de personalitatea copilului ce provoaca aparitia
fenomenului „copiii strazii”:
Factori familiali sunt: familia neasigurata material, incompleta sau cu mai
multi copiii, familia cu copiii adoptati, prezenta in familie a unui membru bolnav
psihic(sau alcoolic, consumator de droguri), stresuri cronice in rezultatul lipsei
serviciului si aparitiei greutatilor materiale, pierderea apropiatilor, conflictelor
conjugale, factori specifici ce tin de cultura si religie, nivelul jos de studii, si educatie a
parintilor, incompetenta educationala, statutul social inacceptabil.
Factori ce tin de personalitatea copilului: copiii nedoriti, neiubiti, sau care
seamana cu o ruda neiubita, cu neajunsuri fizice si psihice, nascuti prematur si cu
diverse defecte, malformatii, cu comportament deviant, „ copii deficili” , hiperactivi,
supradotati sau talentati, cu nereusita scolara, necomunicativi, inchisi in sine.
Factori ce tin de personalitatea parintilor: parinti prea tineri, nepregatiti
pentru viata de familie, parinti cu diverse patologii psihice, in stari critice,( fie ca au
avut tentative de suicid , cu psihoze) , cu retinere mintala, autocontrol redus si
impulsivitate, parinti supraocupati, parinti cu experienta de educatie intileranta in
familia parinteasca, cu dosar penal pentru crime sexuale, lipsiti de drepturile parintesti.

Toate aceste duc dupa sine un rind de consecinte, si anume:


 Esecul scolar;
 Limitarea sanselor de dezvoltare psiho-cociala armonioasa
 Dese conflicte cu parintii care sunt in permanenta crestere
 Adoptarea unui trai stradal, vagabondaj
 Intrarea in contradictie cu legea prin comiterea de furturi, acte de vandalism,
consum de droguri
 Traficul de copii, exploatarea ptin munca, viol, prostitutie
 Deprinderi de a hoinari pe straz

19
1.4 Copiii strazii si drogurile

În contextul strazii, abuzul de droguri reprezinta o latura cotidiana a vietii si


comportamentului specific acestui mediu. Presiunile sociale de limitare a consumului
(relatiile sociale ale individului, familia, viata profesionala, sanctiunile legale, educatia
cu privire la riscurile pentru sanatate) sunt inexistente, iar interventiile autoritatilor de
reducerea a fenomenului strazii urmaresc doar diminuarea sau eliminarea grupurilor din
anumite zone considerate "de interes public" (centrul capitalei în care se afla concentrate
zonele comerciale si cladirile administratiei publice centrale, pietele comerciale de
referinta). Doar recent au fost înfiintate sectii de dezintoxicare în spitale ai caror
initiatori au declarat ca sunt adresate si copiilor din strada, consumatori de inhalanti sau
heroina, care pot fi internati pentru a beneficia de tratamente de specialitate. Persoana
dependenta de un drog resimte, la putin timp dupa ce îl consuma, o stare de placere
(engleza, high) urmata, în momentul scaderii concentratiei din sânge a drogului, de o
stare neplacuta care o face pe aceasta sa doreasca sa ia din nou substanta. Aceasta
neplacere se poate accentua si se poate transforma chiar în suferinta fizica si agitatie
psihica, stare denumita în literatura de specialitate ca sevraj. Starea de dependenta este
însotita de toleranta. Toleranta consta în disparitia treptata a efectelor unei substante ce
este administrata repetat pe o anumita perioada de timp, încât pentru a obtine acelasi
efect se impune cresterea progresiva a dozei. Cresterea dozei este determinata de
schimbarile petrecute în metabolismul substantei ori printr-o adaptare celulara,
fiziologica sau comportamentala a efectelor sale. o stare de depresie sau o disfunctie
clinica semnificativa. Aceasta stare poate corespunde cu cel putin trei din cele sapte
tipuri de manifestari survenite în orice moment în cursul unei perioade de 12 luni:
 toleranta, definita, fie printr-o nevoie permanent crescuta din punct de
vedere cantitativ pentru obtinerea efectului dorit, fie printr-un efect net
diminuat în cazul consumului continuu al aceleiasi cantitati de substanta;

20
 sindromul de sevraj fiziologic, care rezulta din semnele clinice ale
abstinentei pentru o substanta anume sau din nevoia de a lua aceeasi
substanta pentru a evita simptomele sevrajului;
 substanta este consumata în cantitati mai mari sau pentru o perioada de
timp mai mare fata de intentia initiala;
 timpul alocat procurarii substantei, consumului sau refacerii dupa consum
este considerabil;
 abandonarea activitatilor sociale, profesionale sau de timp liber ca urmare
a consumului;
 continuarea consumului, în pofida faptul ca persoana în cauza stie ca are
probleme fizice sau psihice determinate de sau care se pot agrava ca efect
al drogului;
 dorinta persistenta si eforturi zadarnice de a reduce sau a controla
consumul.
Consumul de droguri licite (legale)
 Consumul de tutun
Fumatul reprezinta o practica comuna în rândul copiilor strazii, aproape o conditie a
vietii pe strada . Dupa cum vom observa si în capitolul referitor la consumul de
"aurolac", consumul de tutun apare sau se intensifica odata cu ajungerea în strada, când
nu mai exista nici o opreliste. A vedea un copil inhalând "aurolac" pe strada nu mai
surprinde pe nimeni, cu atât mai putin a vedea un copil fumând. Spre deosebire de
"aurolac", fumatul creeaza, din pacate într-un interval de timp foarte scurt, o puternica
dependenta pe care copiii nu o pot depasi. Ei vor continua sa fumeze chiar dupa ce au
parasit strada, fara sa tina seama prea mult de consecinte. De aceea, acest aspect al
comportamentului copilului nu trebuie ignorat atunci când se concepe un program
individualizat de psiho-terapie si reabilitare sociala si scolara. Consecintele fumatului
asupra sanatatii copiilor sunt evidente. Apar de la vârste fragede afectiuni ale aparatului
cardio-respirator. De asemenea, fumatul, în asociere cu alimentatia necorespunzatoare si

21
conditiile insalubre de locuit, determina întârzieri în dezvoltarea fizica, majoritatea
copiilor din strada având înaltimea si greutatea mult sub media normala pentru vârsta
lor.
 Consumul de alcool
Cei mai multi consumatori de alcool se regasesc în intervalul 14 -18 ani. Daca cei
de vârste mici (7-18 ani) consuma cu precadere bere, specific pentru cei de vârsta 19-23
si peste este consumul de bauturi tari si "orice". De fapt, în acest interval se regasesc cei
care au declarat ca sunt consumatori permanenti de alcool (consuma în fiecare zi).
Tinerii, lipsiti de orice sprijin de a gasi un loc de munca si un adapost, au considerat ca
alcoolul îi poate ajuta sa uite realitatea aspra a vietii din strada. Alcoolul consumat în
special de adolescenti sau tineri constituie deseori factorul declansator al
comportamentului violent între membrii grupului (sau fata de trecatori) sau al actiunilor
de planuire si savârsire a infractiunilor de furt.
 Consumul de inhalanti
Abuzul de substante inhalante este indisolubil legat de fenomenul copiilor din strada.
În aproape toate articolele sau reportajele cu copii din strada, acestia sunt prezentati cu o
punga de 18 plastic în care a fost turnat un solvent (adeziv sau vopsea) din care
inhaleaza vaporii rezultati. Imaginea aceasta s-a transformat, din pacate, de-a lungul
timpului, într-un adevarat stigmat aplicat celor care traiesc în strada. Titlurile ziarelor
sau ale reportajelor de televiziune, ca si comentariile facute pe marginea lor, folosesc în
mod excesiv cuvântul "aurolac", adresat de regula copiilor din strada, indiferent daca
acestia consuma sau nu acest drog. Chiar în dictionarele consacrate problematicii
consumului de droguri apare definirea termenului de "aurolac", dovada a largii sale
raspândiri. Aceasta situatie reflecta de fapt reactia, la începutul anilor '90, a unei societati
macinate de probleme sociale, la noul fenomen - copiii strazii - aparut exploziv si despre
care se credea ca nu va putea fi eliminat sau macar tinut sub control. Iar

22
imaginea copilului care "sufla în punga", numit si "aurolac", Inhalantii sunt vapori
chimici care patrund în plamâni prin inhalare si care produc efecte psihoactive de
alterare a functiilor mentale. Aceasta definitie cuprinde practic o gama variata de
substante chimice aflate într-o multitudine de produse (adezivi, vopsele, eter etc.). Având
în vedere pretul redus si faptul ca poate fi procurat cu usurinta din orice magazin,
inhalantii reprezinta un pericol real pentru copii.
Inhalantii sunt de trei tipuri: solventii (vopsele, adezivi, degresanti, benzina,
petrolul, produse de birou care au în compozitie solventi, acetona), substantele gazoase
de uz casnic (brichete cu gaz, sprayuri odorizante sau deodorante, fixative) sau medical
(cloroform, halotan, eter) sau nitritii alifatici care, spre deosebire de ceilalti inhalanti
actioneaza direct asupra sistemului nervos central,provocând dilatarea vaselor de sânge
si relaxarea musculara (ciclohexan utilizat ca solvent în industria fibrelor sintetice,
nitratul de amil - administrat ca medicament pentru dureri de inima, etc.).
"Aurolacul" reprezinta principalul drog consumat în strada. El poate fi procurat
direct din magazine sau prin intermediul persoanelor majore care au reusit sa creeze o
adevarata "piata neagra". Mai mult de doua treimi inhaleaza "aurolac" aproape zilnic, în
mod ostentativ, fara a exista vreo retinere fata de trecatori sau oamenii legii. De regula,
vârsta la care se face initierea în consumul de "aurolac" este cea la care se ajunge în
strada, prin renuntarea la familie. Iar acest lucru se petrece în intervalul de vârsta 11-13
ani, ceea ce graficul de mai jos confirma. Asa cum am precizat în prima parte a
cercetarii, în lotul investigat au fost cuprinsi copii si tineri care traiesc permanent în
strada. A trai zi si noapte în strada presupune acceptarea neconditionata a vietii în grup.
Copiii care traiesc izolat în strada sunt foarte rari, asimilarea de catre un grup
fiindinevitabila dupa un timp. Datorata probabil continutului ridicat de solvent. La fel de
cautat era si adezivul "Adela" care avea însa un pret mai mare. Un alt inhalant consumat
în acea vreme era o vopsea de uz casnic de culoare argintie, "Aluminiulac", numita
popular "bronz". Aceasta se dovedise atât de toxica, încât putea provoca, dupa câteva ore
de inhalare, pierderea subita a cunostintei. Copiii au preferat sa cumpere "aurolac",

23
care avea un pret pe care si-l puteau permite copiii din strada. Astazi exista marci
diverse, însa "aurolac" continua sa fie folosita ca denumire generica. Vânzarea acestor
produse minorilor este interzisa prin lege, însa, pâna în prezent, nu s-a semnalat nici un
caz de încalcare a legii de catre vânzatori, cu toate ca orice copil poate cumpara cu
usurinta aceste produse. Modul de inhalare este bine cunoscut de toata lumea. Copiii
toarna într-o punga de plastic o cantitate suficient de mare de solvent încât sa produca
vapori, care apoi sunt inspirati o jumatate de ora sau mai mult. "Iei aurolac, pui putin în
punga si pe urma sufli si tragi. Prima data a fost mai rau, pe urma m-am învatat".
Compusii chimici inhalati sunt instantaneu absorbiti prin intermediul plamânilor în
sânge, care are rolul de a-i transporta la nivelul creierului sau al altor organe. În câteva
minute, se produce o intoxicatie similara celei provocate de alcool, care are ca efect
aparitia dificultatilor de vorbire, inabilitati ale coordonarii motrice, disparitia inhibitiilor
comportamentale, iritabilitate, stari euforice prin usoara anesteziere a centrilor nervosi,
ameteli. De asemenea, pot aparea halucinatii puternice, cum ar fi senzatia de zbor,
consumatorul simtindu-se "beat". "Aurolacul ma face sa ma simt mult mai bine, uit de
necazuri si nu-mi mai este foame", este declaratia unui copil de 15 ani. "Drogul este
ceva rau, dar tine de foame si sete" sau "Drogul (aurolacul) este un lichid... dupa care îti
schimba imediat imaginea". Asemenea alcoolului si heroinei, "aurolacul" îi îndeparteaza
pe copii de stresul strazii, tinându-le loc de hrana, caldura si casa, dar, din pacate, îi
initiaza pentru drogurile tari (heroina). Intoxicatia dureaza doar câteva minute, dupa care
survin stari de oboseala sau moleseala asociate cu dureri de cap, depresie si dificultati
serioase de concentrare, manifestari ce tind sa revina zilnic. De aceea, consumatorul
urmareste sa-si prelungeasca starea euforica prin inhalarea pe parcursul a mai multor
ore. O practica comuna a copiilor strazii este de a avea tot timpul o punga cu "aurolac"
la îndemâna, din care sa poata inhala, chiar daca acest lucru înseamna pentru multi
renuntarea la hrana. Putem vorbi astfel de un comportament de tip compulsiv, determinat
într-o anumita masura de instalarea dependentei de tip solvent, asa cum este ea denumita
în literatura de specialitate. Efectele neplacute, de natura fiziologica, care

24
apar dupa încetarea inhalarii pot fi eliminate prin reluarea consumului. Nu trebuie sa
ignoram însa importanta grupului în determinarea acestui tip de comportament. Viata în
strada produce schimbari dramatice în optiunile si prioritatile persoanei ajunse în aceasta
situatie. Acceptarea într-un grup înseamna si acceptarea normelor si practicilor acelui
grup. Iar de mare importanta în integrarea în grup este si procurarea si consumul în
comun a "aurolacului". Asa încât nu numai efectele de ordin fiziologic pot provoca
dependenta, ci si grupul poate constitui un factor determinant.„Nu este bine, dar o fac
pentru ca stau între ei si simt nevoia". Însa, pe parcursul activitatilor de asistenta sociala
desfasurate de lucratorii sociali s-a constatat ca integrarea unui copil într-un program
social (internarea în centre rezidentiale, participarea la activitati scolare sau recreative)
conduce, în majoritatea cazurilor, la disparitia nevoii de a "trage din punga". Copiii par
sa uite de existenta "aurolacului" . Nu aceeasi este situatia în cazul fumatului.
Proprietatile moleculare ale unui drog nu pot singure sa explice dependenta. Un exemplu
des amintit în lucrarile care au tratat aceasta tema a dependentei este cel al soldatilor
americani care au luptat în razboiul din Vietnam. În contextul teribilului stres al
razboiului, 73% dintre ei devenisera toxicomani, fiind dependenti de heroina. Într-o
asemenea masura încât autoritatile americane se temeau ca nu vor putea face fata la
întoarcerea lor din razboi. Dar, odata întorsi în Statele Unite, 90% dintre soldati au
încetat sa mai consume, neprezentând nici unul din simptomele dependentei de tip
morfinic.
Efectele: Consumul de solventi afecteaza creierul, în cazul abuzului pe o perioada
mai mare de timp, cauzând leziuni definitive, cu consecinte grave privind capacitatea de
concentrare sau memorare. Iar datorita toxicitatii ridicate, pot surveni tulburari grave ale
ficatului si rinichilor. În cazul inhalarii continue timp de mai multe ore, "aurolacul"
(inhalant cu o mare concentratie de toluen) poate provoca moartea subita a
consumatorului.. Însa accidentele cauzate de starea de "betie" au fost frecvente. Este
vorba de accidente de masina, caderi de la înaltime în santierele abandonate sau de
incendii provocate în canale în momentele de euforie ale grupului.

25
 Drogurile "tari"
Heroina este cel mai consumat drog opiaceu. Efectele heroinei dureaza în mod
obisnuit 4-6 ore si constau într-o senzatie de calmare, linistire, chiar apatie. O supradoza
poate cauza o respiratie superficiala si încetinita, tegumente umede, convulsii, coma sau
chiar moarte. Dependenta fizica si psihica la heroina este foarte puternica, astfel încât o
persoana heroino-dependenta va fi în stare sa faca orice pentru a-si face rost de drog.
Consumatorii obisnuiti sunt astfel implicati într-un stil de viata care înseamna conditii
neigienice, alimentatie proasta, saraca si conditii de locuit precare. Heroina este, în
momentul de fata, unul dintre cele mai consumate si accesibile (financiar si ca puncte de
vânzare) droguri la noi în tara.
"Heroina este ceva ce te face sa te simti bine pe moment, dupa care, daca nu mai iei
alta doza, ti se face rau".
"Te face sa te simti liber, dar de fapt te omoara cu zile".
"Este ceva care-ti face mult rau si-ti aduce numai necazuri, te aduce într-o stare
foarte rea, te face din om neom, te face sa furi si sa dai în cap la oameni".
Prototipul acestei dependente este morfina, caracteristica tuturor opiaceelor, care o
cuprinde atât pe cea psihica, cât si pe cea fizica, acestea fiind însotite de toleranta.
Dozele care se vând în strada sunt "taiate", adica sunt combinate cu alte substante, ca
zaharul, amidonul, laptele praf sau chinina. Consumatorii, necunoscând concentratia de
heroina pura pe care si-o injecteaza, risca supradoza sau chiar moartea.
Sindromul de sevraj consta în agitatie, tremuraturi, respiratie accelerata si
superficiala, cascat, crampe, voma, diaree, lacrimare, dureri musculare si frisoane.
Aceasta stare de rau fizic si psihic îl determina pe consumator sa caute sa-si
administreze o noua doza. Este un cerc vicios, care conduce la întretinerea nevoii de
drog, dar si la cresterea cantitatii de drog consumat, pentru ca, odata ce organismul se
obisnuieste cu drogul, se instaleaza si toleranta la drog, care face ca persoana sa aiba
nevoie de o cantitate mai mare de drog pentru a obtine acelasi efect. În general,

26
consumatorii de heroina sunt si consumatori de aurolac, ei apelând frecvent la consumul
de aurolac atunci când nu pot sa-si procure heroina.
La întrebarea "de unde îti procuri drogul"?, raspunsurile sint de tipul: "îl cumpar din
diverse locuri, de la niste baieti pe care îi cunosc", "adduce cineva, dar nu chiar aici",
"nu pot sa spun", "mi-l aduce dealerul" sau "îl procura cineva din grup, din locul nostru
sigur". Aceste raspunsuri ne conduc la ideea ca traficantii de droguri provin din alte
medii, strada reprezentând pentru ei doar un teritoriu important în care urmaresc sa
dezvolte o retea de desfacere a drogurilor puternice, concomitent cu controlul acestui
trafic.

Concluzii privind consumul de droguri legale sau ilegale în strada


Fumatul reprezinta o practica comuna în strada. Aproape toti copiii fumeaza,
indiferent de vârsta sau sex. De asemenea, nu are importanta daca petrec doar ziua pe
strada sau daca au ales sa traiasca în strada. Consecintele asupra sanatatii sunt pe termen
lung. Copiii sufera de la vârste foarte mici de dificultati respiratorii, stoparea cresterii în
înaltime, sensibilitate ridicata la îmbolnaviri. "Aurolacul" este cel mai consumat drog în
strada. Dar heroina tinde sa devina drogul preferat al adolescentilor si tinerilor când
acestia dispun de suficienti bani. Consumul de heroina ar putea deveni un instrument în
implicarea copiilor si tinerilor în savârsirea de infractiuni grave.

1.5 Copiii strãzii care muncesc

Programul International de Eliminare a Muncii Copilului a evidentiat urmatoarele


tipuri de muncã a copiilor:
 Cersetorie: 44% ;
 Spãlat masini: 17%;
 Vânzarea de mãrfuri: 9%;

27
 Încãrcat si descãrcat marfã: 9%;
 Activitãti casnice: 8%;
 Colectarea de obiecte reciclabile: 5%.
Ne vom referi pe scurt la principalele tipuri de muncã prestate de copii :
Cersitul este o activitate prestatã de copii în diverse locuri: statii de metrou,intersectii,
complexe comerciale, parcãri si orice alte zone aglomerate. Pentru a impresiona, copiii
cântã sau spun diverse povesti despre situatia damaticã a familiilor lor. Printre pericolele
pe care le implicã cersetoria se numãrã: frigul si cãldura extreme, riscul de accidente,
poluarea din intersectii, riscul de fi abuzati fizic sau sexual de cãtre adulti etc.
Spãlarea masinilor constã de obicei în spãlarea rapidã a parbrizelor si farurilor
masinilor în intersectii sau parcãri. Principalele pericole la care sunt expusi copiii sunt:
accidente, inhalarea gazelor de echiapament si violentele verbale si fizice ale
conducãtorilor auto.
Vânzarea de mãrfuri este o formã de muncã în prestarea cãreia copiii nu sunt expusi
la prea multe pericole. Copiii vând diverse obiecte pe stradã, cum ar fi ziare, hãrþi,
deodorante de masinã sau îsi ajutã pãrintii care vând în piatã. Copiii si pãrintii riscã sã
fie amendati de politie.
Încãrcarea si descãrcarea de mãrfuri este una din cele mai grave forme de exploatare
prin muncã a copiilor. Este prost plãtitã, desi presupune un mare efort fizic. De obicei,
acest tip de muncã este prestat de adolescenti în depozite mari, santiere de constructii,
complexe comerciale sau orice zone comerciale.
Menajul reprezintã munca prestatã de cãtre copii în sânul familiilor lor sau ale altora
în schimbul unor sume mici de bani sau pentru hranã. De regulã, aceastã muncã este
fãcutã de fete.
Colectarea deseurilor (fier, sticlã, hârtie) este mai des întâlnitã în cazul copiilor de pe
strazi. Este o activitate periculoasã datoritã mediului cu care copiii intrã în contact în
fiecare zi: santiere de construcþii abandonate, gropi de gunoi.

28
În ceea ce priveste munca copilului în zonele rurale, peste 70% de copii cu vârste
cuprinse între 6 si 14 ani, considerã cã este firesc sã munceascã. Activitãtile zilnice,
stabilite de cãtre pãrinti, includ: curãtenia în casã, gãtitul, hrãnitul animalelor, curãtarea
grajdurilor, cotetelor si cocinilor, îngrijirea fratilor si surorilor mai mici, mulsul vacii,
tãiatul lemnelor, diverse alte munci agricole etc. În comunitãtile noastre, implicarea
copiilor în muncã pentru a contribui la veniturile familiei este o traditie. Copiii muncesc
în casã (curãtenie, îngrijirea fratilor si surorilor mai mici) si/sau participã împreunã cu
pãrintii la munci agricole, productie sau vânzare de bunuri, în constructii, la colectarea
materialelor reciclabile, muncesc în piete, depozite sau pe stradã (cersesc sau spalã
parbrize). În medie acestia muncesc 4 pânã la 10 ore/zi. Conditiile de muncã sunt
intolerabile si existã riscuri foarte mari de accidente, îmbolnãviri sau implicare în
activitãþi ilegale (prostitutie, trafic de droguri etc.). Situatia scolarã a copiilor este
proasta, ei des abandoneaza scoala.
Consecinþe ale muncii asupra copiilor
Diverse cercetari au demonstrat cã, pentru copiii strãzii care muncesc, cel mai mare
risc nu depinde de natura muncii pe care o desfãsoarã, ci de mediul în care aceasta se
desfãsoarã. Deoarece nu beneficiazã de protectia familiei pe toatã durata zilei si
desfãsoarã munca în medii pline de hãrtuire si neglijentã, acesti copii devin vulnerabili
la numeroase tipuri de abuz sexual din partea adultilor, diferitelor grupuri de copii mai
mari sau consumatorilor de alcool sau droguri care trãiesc pe stradã.
Copiii care muncesc pe stradã trebuie sã facã fatã si riscurilor de sãnãtate, care
includ afectiuni ale aparatului respirator, urechilor, nasului, gâtului si boli de piele ca
rezultat al expunerii la praf, poluare si conditii meteorologice extreme. Copiii care
muncesc în vecinãtatea fastfood-urilor sau a altor localuri în care se consumã bãuturã
devin potentiali consumatori de droguri si bãuturi alcoolice. Copiii care se prostitueazã
se expun unor riscuri serioase în privinta sãnãtãtii fizice. Cele mai mari riscuri sunt cele
legate de bolile cu transmitere sexualã, inclusiv HIV/ SIDA si de aparitia unor sarcini
nedorite, deasemenea prezenta oboselii la peste jumãtate din copiii care muncesc

29
Deprivarea de somn genereazã pe timpul zilei manifestãri de tipul irascibilitãtii,
instabilitãtii psiho-motorii, agresivitãtii.
Oboseala poate genera o serie de efecte negative asupra sãnãtãþii fizice si
echilibrului psihic:
 dificultãti de concentrare a atentiei în timpul muncii, cu posibilitatea
producerii unor accidente, mai ales pentru copiii care presteazã munci în
locuri aglomerate;
 dificultãti majore în sfera coordonãrii motorii, care pot determina
producerea de accidente de muncã la copiii care presteazã munci grele, de
tipul cãratului de marfã, munca pe santiere de constructii;
 probleme de relationare cu patronul sau cu membrii grupului în care
munceste care pot determina „concedierea" copilului de cãtre patron,
conflicte intragrupale si violente fizice si verbale.
Folosirea copilului în munci grele sau obligarea lui sã se prostitueze sau sã cerseascã
în stradã are consecinte devastatoare asupra sãnãtãtii. Malnutritia si efortul de a munci 8-
10 ore pe zi afecteazã ireversibil dezvoltarea fizicã a copilului din stradã. Copiii de
vârsta lui vor creste mai înalti si fãrã deficiente respiratorii sau psihomotorii. Relatia
dintre educatie si implicarea copiilor în muncã are o dublã cauzã. Pe de o parte,
implicarea copiilor în forme grave de muncã determinã participarea redusã a acestora la
procesul de educatie, iar pe de altã parte, lipsa posibilitãtilor de a merge la scoalã fac ca
implicarea în muncã sã fie singura alternativã viabilã.
Abandonul scolar reprezintã efectul negativ cel mai vizibil al muncii copilului. Acest
fenomen are consecinte atât la nivel individual, cât si la nivelul societãtii. Copilul care
abandoneazã scoala este viitorul adult care nu va avea o calificare profesionalã si care va
munci fãrã forme legale. Abandonul scolar induce o marginalizare socialã a elevului în
cauzã, respectiv o limitare a dreptului sãu la o calificare profesionalã autenticã si la
exercitarea unor roluri sociale apreciate si recunoscute ca fiind valorizante pentru

30
personalitatea sa. Lipsa posibilitãþilor de realizare profesionalã a celor care au
abandonat scoala va conduce la dificultãti de integrare socialã pe termen lung.
O altã categorie de copii o reprezintã cei care muncesc si merg si la scoalã în acelasi
timp. Implicarea lor în muncã afecteazã într-un mod negative activitatea scolarã. Marea
majoritate a acestora nu frecventeazã regulat scoala, pentru a merge sã munceascã.
Nivelul performantelor lor scolare este scãzut, dat fiind faptul cã dedicã foarte putin
timp sau chiar nu au timpul necesar pentru îndeplinirea sarcinilor scolare elementare.

31
Capitolul II
Asistenta sociala acordata copiilor strazii

La etapa actuala exista mai mult de 150 de milioane de copii ai strazii. Oare nu ar
trebui de pus un sfirsit acestui ‘ad’?
Pe data de 21 martie se sarbatoreste in toata lumea, incepand din 1998, Ziua
Internationala a Copiilor Strazii, care a fost instituita prin rezolutia Forumului
International "Prietenii copiilor strazii" desfasurat la Varsovia. La nivelul fiecarei tari,
autoritatile competente fac eforturi deosebite pentru integrarea copiilor strazii in centre
de plasament sau in familii care-si pot asuma cresterea si educarea lor.
In orice societate omeneasca vor exista in continuare persoane care trebuie sa fi
ocrotite in mod special: copiii strazii, cei cu dizabilitati, copiii orfani s.a. Intr-o
societate, oricat de perfecta am socoti-o noi, vor continua sa existe probleme sociale
speciale, rezultate din dezorganizari familiale, bolnavi fara sustinatori etc. Pentru
rezolvarea acestor cazuri este necesara intreprinderea de actiuni complexe si sustinute.
Insa asistenta sociala facuta in lipsa sentimentului de iubire aproape este seaca in esenta
si de aceea trebuie sa existe o stransa colaborare intre specialistii de profil pentru ca
terapia sociala sa aiba cele mai bune efecte .Asistenta sociala se ocupa in principal cu
recuperarea si (re)integrarea psiho-sociala si profesionala a persoanelor cu probleme
speciale: deficiente psihice si /sau fizice,comportament antisocial(delicventa),probleme
sociale diverse. Desfasoara o activitate complexa si variata: analizeaza influenta
factorilor sociali asupra starii de sanatate mentala si a comportamentului uman, acorda
consultatii privind drepturile si obligatiile asistatilor, colaboreaza cu institutii sau
organizatii care au obiective similare, participa la elaborarea metodelor si tehnicilor de
lucru, propun masuri de ajutorare sau recuperare. Munca unui lucrator social este aceea
de a ajuta oamenii în rezolvarea problemelor legate de situatia lor sociala sau de viata
personala. Scopul principal al activitatii asistentului social este acela de a asista
persoanele aflate în dificultate implicându-se în identificarea, întelegerea, evaluarea
corecta si solutionarea problemelor sociale. În toate demersurile sale, asistentul social
32
actioneaza cu prioritate în interesul clientului. În situatia în care interesul clientului
reprezinta o amenintare pentru comunitate / membrii comunitatii, asistentul social are
responsabilitatea de a îndruma clientul si de a media în scopul armonizarii intereselor
partilor implicate. Asistentul social nu trebuie sa practice, sa tolereze, sa faciliteze sau
sa colaboreze la nici o forma de discriminare bazata pe rasa, etnie, sex si orientare
sexuala, varsta, convingeri politice sau religioase, statut marital, deficienta fizica sau
psihica, situatie materiala si/sau orice alta preferinta, caracteristica, conditie sau statut.
Asistentii sociali actioneaza cu onestitate si responsabilitate în concordanta cu misiunea
profesiei si standardele profesionale. Asistentul social pledeaza pentru conditii de viata
care sa conduca la satisfacerea nevoilor umane de baza si promoveaza valorile sociale,
economice, politice si culturale care sunt compatibile cu principiile justitiei sociale.
Asistentul social trebuie sa fie constient de impactul vietii politice asupra profesiei si
practicii profesionale. Asistentul social pledeaza pentru schimbari care sa contribuie la
îmbunatatirea conditiilor sociale în vederea satisfacerii nevoilor umane de baza si
promovarii justitiei sociale. Asistentul social actioneaza pentru a facilita accesul la
servicii specifice si posibilitatea de a alege pentru persoanele vulnerabile, dezavantajate
sau aflate în dificultate.
Asistentul social face selectionarea copiilor de pe strada in vederea incadrarii lor in
programele unui centru, precum si tinde spre inlaturarea acestui fenomen negativ “
copiii strazii”. In afara activitatii de selectionare, acorda : asistenta medicala de urgenta,
ajutor umanitar de urgenta, consiliere pentru rezolvarea conflictelor de grup, consilierea
copiilor in vederea reintegrarii familiale, integrarii in programele de asistenta sociala
guvernamentale sau a altor ONG-uri, sau a rezolvarii problemelor cu autoritatile etc. -
prevenirea institutionalizarii copilului a carui familie inregistreaza dificultati in
asigurarea unei ingrijiri si educatii corespunzatoare;
Obiective generale:
 prevenirea abandonului copilului;
 prevenirea delincventei juvenile si a abandonului scolar;
 diminuarea fenomenului de violenta domestica;

33
 prevenirea disolutiei familiilor care prezinta disfunctionalitati
Obiective specifice:
 imbunatatirea relatiei copil - familie;
 dobandirea sau dezvoltarea capacitatilor de relationare si comunicare ale
copiilor, precum si a deprinderilor de viata cotidiana;
 suport acorat copiilor pentru continuarea sau reluarea pregatirii scolare;
 pregatirea familiei si a mamei in vederea reintegrarii familiale a acesteia
impreuna cu copilul;
 suport acordat mamelor in gasirea unui loc de munca.
Administrarea apartamentelor sociale
Este incredintata asistentilor sociali manageri de caz si consta din :
 amenajarea locuintei, achitarea cheltuielilor curente si a chiriei lunare;
 reactualizarea si formarea deprinderilor casnice, a abilitatilor de autoingrijire
personala;
 deprinderea copiilor , dar si a adultilor, sa administreze veniturile banesti (bugetul
lunar), efectuarea unor cumparaturi impreuna cu copiii sau parintii acestora;
 ameliorarea relatiilor intrafamiliale;
 stimularea relatiilor cu comunitatea, aplanarea conflictelor cu membrii comunitatii,
care tind cel mai adesea sa-i respinga pe noii locatari “deosebiti” ;
 stimularea si consilierea in vederea rezolvarii problemelor cu autoritatile (acte de
identitate, obtinerea drepturilor banesti).
In cateva cazuri, adaptarea asistatilor la noile conditii decente de viata desfasurandu-se
cu probleme, sau nefiind acceptati de colocatari, asistentii sociali si educatorii sunt
nevoiti sa doarma o perioada in apartamentele sociale pentru a le acorda sprijin
permanent.
Acordarea asistentei medicale
 intocmirea fiselor medicale ale personalului si periodic efectuarea examenelor
conform normelor M.S.;
 efectuare examene clinice generale + fise de observatie pentru toti copiii;
34
 asistenta medicala zilnica a copiilor ( consultatii + tratamente);
 asistenta medicala a membrilor familiilor copiilor;
 educatie sanitara si sexuala;
 vaccinari si intradermoreactii pentru prevenirea imbolnavirilor;
 controlul igienei si dezinfectiei in imobil;
 igienizare si deparazitare copii + familii;
 asistenta medicala in deplasari ( tabere, excursii, street work);
 stabilirea meniului zilnic;
 inspectii sanitare la blocul alimentar;
 vizite la familii si copiii spitalizati;
 contacte in vederea colaborarii cu unitati medicale specializate ( ARAS);
 contacte in vederea sponsorizarii cu medicamente, materiale consumabile,
dezinfectante etc.;
 colaborarea cu unitati medicale ( spitale, policlinici) in vederea efectuarii
examenelor de laborator si paraclinice si a examenelor de specialitate.
In cadrul activitatii de prevenire a infectiilor, copiii neluati in evidenta de nici o
unitate medicala pediatrica trebuie sa fie vaccinati :
- antirujeolic;
- antihepatita B;
- antipoliomielita ( prima doza);
- difterotetanic – I doza;
- difterotetanopestuos – I doza
In urma cunoasterii copiilor si stabilirii problemelor particulare cu care acestia se
confrunta,este necesar de aplicat urmatoarele terapii :
1. Terapii individuale ( relaxare, sugestie, ludoterapie, artterapie etc)
2. Terapii de grup ( psihodrama, joc de rol)
Ca rezultat al acestor terapii : cresterea coeziunii de grup, reducerea agresivitatii,
ameliorarea starilor subiective de disconfort, reducerea inadpatarii sociale, cresterea
adaptarii, diminuarea tensiunilor si conflictelor interne etc.
35
Ca urmare a desfasurarii acestor activitati, s-au desprins urmatoarele caracteristici
ale copiilor strazii :
- existenta regresiei afective, manifestata prin fixare la stadii timpurii de dezvoltare;
- tulburari de concentrare a atentiei cu momente de disparitie a interesului datorita
inhalarii de aurolac;
- autopunitie (autoagresiune) – prezinta frecvente taieturi cu lama in urma inhalarii de
aurolac, inacceptarea propriei persoane, lipsa simtului autoprotectiei fizice;
- oportunism (incearca sa profite de orice noua situatie care le poate aduce un profit);
- resimt acut lipsa de afectiune (principala cauza ce l-a determinat pe copil sa fuga in
strada);
- fiecare copil doreste sa castige atentia, fiind intr-o permanenta competitie cu ceilalti;
- prezenteism (nu este preocupat de viitor);
- prezinta un scazut sentiment al demnitatii (nu se jeneaza sa joace rolul handicapatului
fizic sau psihic daca aceasta ai aduce profit);
- scazut simt al proprietatii;
- lipsa de structurare a dorintelor;
- slaba acceptare a unui sistem de valori normal;
- neincredere in fortele proprii;
- nu au incredere in nimeni ;
- deseori manifesta violenta fata de animale sau fata de cei mai slabi;
- perceptie diferita a timpului (ori nu are formata perceptia temporala, ori timpul este
perceput in functie de evenimente importante).
Suferinta vietii in strada si lipsa de afectiune ii vor urmari insa toata viata, astfel incat
putini copii au sanse reale de reintegrare sociala (si aceasta cu eforturi deosebite).
Servicii de asistenta sociala si psihologica pentru copiii strazii explotati economic
urmãreste acordarea de suport direct copiilor si familiilor (servicii educationale, servicii
sociale, consiliere psihologicã si facilitarea accesului la servicii medicale), precum si
dezvoltarea capacitãtii institutiilor partenere de a acorda servicii grupuluit tintã si

36
sensibilizarea opiniei publice cu privire la cauzele si consecintele exploatãrii prin muncã
a copiilor.
Activitãtile desfãsurate cu copiii si familiile in cadrul acestui program sunt structurate
pe urmãtoarele componente:
• Componenta educativa - recuperarea materiei conform cu programa scolara pentru
clasele I-IV pentru copiii aflati in abandon scolar sau nescolarizati, asistentã aditionalã
pentru clasele I-VIII (pentru copiii care frecventeazã scoala dar, totodatã, muncesc) si
activitãti de educatie prescolarã.
• Componenta sociala - activitati de asistenta sociala, consiliere psihologica, asistenta
medicala, consiliere juridica in vederea obtinerii drepturilor de care beneficiaza prin
lege.
Asistenta sociala are drept scop reintegrarea scolara si consilierea psihologica a
copiilor strazii, prin intermediul primului serviciu de asistenta sociala stradala. Initiativa
dezvoltarii acestui tip de serviciu adresat copiilor strazii a pornit de la necesitatea
interventiei directe in strada. Un alt argument l-a constituit faptul ca orice proiect de
viata individualizat al copilului trebuie sa porneasca din mediul in care acesta se afla.
Reintegrarea copiilor instituţionalizaţi în familiile lor este un proces dificil,
realizându-se prin multe ore de „consiliere“ a părinţilor pentru a-i convinge că locul
odraslelor este lângă ei. Nenumărate echipe formate din psihologi, asistenţi sociali,
educatori din cadrul fiecărui serviciu al Direcţiei Copilului merg pe teren să convingă
părinţii să îşi mai vadă măcar o dată copiii, să îi privească în ochi, să le povestească
motivele care i-au determinat să îi abandoneze. Se încearcă „sensibilizarea“ părinţilor,
renaşterea sentimentelor materne... „Este foarte greu să îi convingem pe copiii care nu
şi-au văzut niciodată părinţii să accepte să îi cunoască pe cei care le-au dat viaţă. Într-
o primă fază, copiii sunt reticenţi, refuză să îi privească pe cei care i-au părăsit fără
nici un pic de milă. Apoi, mergem la familie, care la fel este reticentă, ne trânteşte uşa
în faţă, nu recunoaşte nici măcar că a avut un copil pe care l-a abandonat în leagăne
ale statului, cum erau pe atunci. Oamenii se feresc de obicei să îşi accepte copilul
părăsit în urmă cu mulţi ani, deoarece între timp şi-au format o nouă familie, trăiesc

37
într-o nouă comunitate în care nimeni nu ştie amănunte din trecutul lor“. Urmează alte
vizite la mama sau familia ce nu a mai vrut să ştie de copil pentru a o convinge să se
întâlnească măcar o dată, preţ de câteva minute, cu copilul. Dacă se descoperă că
familia naturală este formată din membri cu grave dizabilităţi, oameni încadraţi în grade
de handicap, se trece la descoperirea familiei lărgite a bunicilor, unchilor sau mătuşilor
micuţului abandonat. Urmează ore bune de consiliere timp de mai multe luni, în care
adulţii se şcolarizează la „şcoala părinţilor“, învaţă să-şi îngrijească micuţul, să îi
urmărească evoluţia, starea de sănătate, dezvoltarea, capacitatea de învăţare. Învaţă, pur
şi simplu, de „la zero“, cum se creşte un copil.

Concluzie

Deci putem spune cu certitudine ca problema copiilor străzii a stârnit vii dispute
între profesioniştii implicaţi în soluţionarea acestei probleme. Aceste dispute s-au
purtat în primul rând în jurul cauzelor care determină alegerea străzii ca stil de viaţă.
Am putea numi oameni ai străzii pe acei oameni fără copii, tineri sau mai vârstnici
care stau permanent pe stradă sau numai într-o anumită perioadă a zilei, procurându-şi

38
singuri şi ilegal mijloacele de subzistenţă. Cauzele ajungerii lor în stradă sunt multiple:
unii au fost victimele unor înşelăciuni prin care au fost deposedaţi de case; datorită
sărăciei şi lipsei banilor, minori care au fugit de acasă sau din centrele pentru ocrotirea
minorilor, abandonaţi de părinţi sau fără familie, proveniţi din familii dezorganizate şi
trimişi la cerşit. Mulţi sunt implicaţi în infracţiuni, unii intenţionat pentru a ajunge în
penitenciare unde au un acoperiş deasupra capului şi trei mese pe zi. Îi întâlnim la tot
pasul în gară, pieţe, centrul oraşului, mijloace de transport, scotocind în gunoaie sau
cerşind. Credem, de asemenea, că aceşti oameni ai străzii pot constitui şi un pericol
pentru noi, atât fizic, pentru că atunci când sunt refuzaţi unii devin violenţi, dar şi de
sănătate publică pentru cei cu care intră în contract. Da, uneori soarta e nedreaptă! Ne
punem întrebarea: de ce unii au o viaţă uşoară şi nu duc lipsă de nimic, iar alţii trăiesc
pe străzi cerşind, fără un acoperiş deasupra capului, fără a şti dacă mâine va mânca
ceva sau nu? Cine sunt cei care trebuie să facă ceva pentru a pune capăt unei astfel de
vieţi josnice? Noi credem că toţi trebuie să punem umărul pentru a face ceva în această
privinţă. Primăria prin Serviciul Social să studieze mai atent aceste cazuri şi să ia
măsuri în rezolvarea lor. Poliţia să facă mai multe razii pentru a stopa cerşitul şi
implicit infracţionalitatea. Fundaţiile să fie încurajate pentru a ajuta cu alimente,
îmbrăcăminte şi alte servicii pe cei care se confruntă cu o "asemenea viaţă grea", iar
cetăţenii să nu încurajeze cerşitul dându-le bani. "Dă-i unui om un peşte şi l-ai hrănit
pentru o zi. Învaţă-l să pescuiască şi l-ai hrănit pentru toată viaţa".

39
Bibliografia

1. Silvia Dinea “Copilăria – fundament al personalităţii” Bucureşti 1997


2. Matei Gheorghe “Protecţie şi asigurări sociale” Craiova 1997
3. Constantin Dumitru “Foamea şi sărăcia un paradox al lumii contemporane”
Bucureşti 1993
4. “Educaţia şcolară a copiilor străzii care muncesc” Program Internaţional pentru
Eliminarea Muncii Copiilor , Bucureşti 2003
5. T. Socolov “Copiii în situaţie de risc” , Chişinău 2004
6. E. Lapoşin , V. Stratan “Asistenţa socială a persoanelor în dificultate” Chişinău
2002
7. M. Cojocaru, D. Gîrleanu “Populaţii vulnerabile şi fenomene de
automarginalizare”Iaşi 2002
8. Cace Sorin “ Copii romi care muncesc si familia acestora ” Editura RO Media
Bucuresti 2002
9. Gradinaru Catalin” Munca copiilor” UNICEF Bucuresti 2004
10."Drogurile - alarma nationala", în "Adolescentii si toxicomania", Cristian Bellu
Bengescu, Editura POLIROM, 2000, p. 3031
11. "Consumul de droguri la adolescenti", în "Adolescentii si toxicomania",Ana Stoica
Constantin si Ticu Constantin, Editura POLIROM, 2000, p.43-61.
12. "Copiii strazii - evaluare si caracteristici", Equilibre, Terre des Hommes,
Salvati Copiii - Danemarca si Liga Româna pentru Sanatate Mentala,
1992.
13. Jenica Dragan, Dictionar de droguri, Ed. National, 2000.

40