1.

DEFINIȚIE

Doresc să încep acest referat cu definițiile celor doi termeni sfânt și sfinte moaște
pentru a avea dintru început câteva informații de bază despre această temă. Astfel, sfinții sunt
oameni care încă din viața pământească au bineplăcut lui Dumnezeu, iar după moarte s-au
învrednicit de o parte din fericirea pe care în mod deplin o vor primi la Judecata cea de obște.

Sfintele Moaște sunt rămășițele pământești din trupurile sfinților pe care Dumnezeu
le-a învrednicit de nestricăciune deasemenea îmbrăcămintea și orice alt obiect ramase de la
sfinți de care ei s-au folosit în viață.

Aș dori să precizez încă de la începutul acestei lucrări că cinstea pe care le-o aducem
noi Sfinților și Sfintelor Moaște se numește venerare și nu trebuie confundată cu cinstea
acordată lui Dumnezeu care se numește adorare.

2. DESPRE CINSTIREA SFINȚILOR

Mântuitorul nostru Iisus Hristos a venit în lume ne-a învățat și s-a jertfit pentru noi
pentru e ne mântui de păcat dar pentru ca mântuirea noastră să fie deplină a lăsat pentru noi
Biserica Sa din care fac parte toți credincioșii. El continuă să conducă Biserica Sa în chip
nevăzut, fiind capul ei ( I Efeseni , 22, 23), iar creștinii sunt mădularele lui. Aceștia sunt intr-o
strânsă legătură nu numai între ei ci și cu cei de dincolo. Se păsttrează o strânsă legătură între
ei prin rugăciune. Cei de aici ne rugăm pentru iertarea pacatelor celor de dincolo, iar cei de
dincolo cei bineplăcuți lui Dumnezeu se roagă pentru noi. De aceea avem cinstirea sfinților
pentru că aceștia fac legătura dintre Biserica luptătoare și cea triumfătoare și între capul
acesteia care este Mântuitorul Hristos. Cinstim pe Sfinți și îi invocăm în rugăciunile noastre
pentru a se ruga Domnului nostru Iisus Hristos pentru păcatele și necazurile noastre.
Observăm în epistolele pauline cum Sfântul Apostol Pavel se ruga pentru creștinii din
comunitățile înființate de el. Căci totdeauna, în toate rugăciunile mele mă rog pentru voi toți
cu bucurie.( I Filipeni 4, 1). Ei pot să răspundă rugăciunulor noastre pentru că că încă din
viața lor pământească nu au făcut altceva decât să se roage pentru semenii lor.Putem spune că
Sfinții duc o viață conștientă și după moarte, exemplu avem în Sfânta Scriptură în pilda
bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr, unde Avraam știa că frații bogatului aveau datoria
să asculte de Moise și de profeți pentru a se putea izbăvi de chinurile iadului.

Cinstim pe Sfinți și pentru că ei sunt modele demne de urmat. Sfântul Apostol Pavel ne
îndeamnă să ne aducem aminte de cei care ne-au grăit cuvântul lui Dumnezeu și să le urmâm
credința. Pentru toate motivele amintite Biserica cinstește pe Sfinți. Biserica, precum s-a
amintit, dintru inceputurile ei a cinstit pe sfinti si I-a invocat in rugaciunile ei, I-a sarbatorit si
pomenit prin laude si cintari proslavindu-le virtutiile si dindu-I de exemplu spre urmare
creștinilor. Toți Sfinții Parinți, incepind cu Sfintul Iustin Martirul și Atenagora, Sfîntul Vasile
cel Mare si Ioan Gură de Aur, Sfântul Ambrozie si Sfântul Ioan Damaschin impreună cu toată
tradiția bisericească arată temeinicia cinstirii sfinților. Ea a fost confirmata si de sinoadele: al
saptelea ecumenic (787) și de alte câteva sinoade din mileniul al doilea.

Cu toate acestea sunt unii care afirmă că nu putem aduce cinstire sfinților pentru că
astfel încălcăm porunca I din Decalog ( Ieșire XX, 3). Dar am amintit în cele de mai sus că
există o diferență între adorarea adusă lui Dumnezeu și cinstirea adusă Sfinților care sunt și ei
niște creaturi a lui Dumnezeu și aleși ai Săi. Noi ne închinăm lui Dumnezeu ca unui Părinte și
Tată al tuturor iar pe Sfinții Săi ca pe prieteni ai Lui; cinstindu-i ca atare și inălțând rugăciuni
către ei noi cinstim pe Dumnezeu.

O afirmație importantă lansată de cei ce resping cultul Sfinților este aceea că toate
rugăciunile noastre adresate Sfinților pentru mijlocirea lor pentru noi către Dumnezeu sunt
ineficiente , nu pot să aibă rezultat pentru că sunt greșit adresate.Sfinții nu au putere de a
mijloci pentru oameni la Dumnezeu căci acest rol îi revine în totalitate Mântuitorului Caci
unul este Dumnezeu, unul este si Mijlocitorul intre Dumnezeu si oameni: Omul Hristos Iisus.
(I Timotei II, 5; Ioan II, 1;). Răspunsul la această afirmație îl găsim în același capitol al
epistolei către Timotei unde spune: va indemn, deci, înainte de toate, sa faceți cereri,
rugăciuni, mijlociri pentru toți oamenii (I Timotei II, 1), deci ei pot face rugăciuni care sunt
mijlociri către Dumnezeu.

In continuare, ni se mai afirmă de anumiți creștini, că noi păcătuim cerînd

mijlocirea sfinților la Dumnezeu, ei fiind oameni ca și noi. Acesta o afirma Profetul Ieremia:
Asa zice Domnul: Blestemat sa fie omul care se increde in om si isi face sprijin din trup
omenesc si a carui inima se departeaza de Dumnezeu (Ieremia XVII, 5). In aceste afirmatii
ale Profetului Ieremiai este clar că se vorbește despre acei care uitând pe Dumnezeu iși pun
toată nadejdea numai in domnii și stăpânitorii pământești. Însă, creștinii care cheamă in
ajutor pe sfinți nu uită de Dumnezeu. Căci noi rugăm pe sfinți să intervină la Dumnezeu. Noi
spunem, de exemplu:„ Sfinte, Nicolae, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi” .Deci, in ultimă
instanță, rugăm tot pe Dumnezeu, dar prin sfinți.

Prin inchinarea către sfinți, ni se mai impută, ca noi micșorăm și înjosim pe

Dumnezeu. Căci El a spus prin prooroc: Eu sint Domnul si acesta este numele Meu. Nu voi da
nimănui slava Mea și nici chipurilor cioplite cinstirea Mea (Isaia XLII, 8).

Dar se vede din citatul profetului Isaia ca aici este vorba despre interzicerea
inchinării la idoli. Despre sfinții Săi, Dumnezeu spune ca slava Sa, El o da lor: Si slava pe
care Tu Mi-ai dat-o le-am dat-o lor (Ioan 15, 22). Prin rugăciuni către sfinți nu micșorăm
slava lui Dumnezeu, ci o preamărim.

Mai sunt multe alte probleme pe care mulți alții ni le adresează venind de multe
ori cu argumente care până la urmă se dovedesc a fi de fapt contra-argumente.

3. DESPRE CINSTIREA SFINTELOR MOAȘTE

Cât privește Sfintele Moaște, Biserica și credincioșii au convingerea că prin atingerea

de ele și prin rugăciunile adresate Sfântului lângă Sfintele sale Moașteadeseori se înfăptuiesc
vindecări.

Un temei scripturistic pentru cinstirea Sfintelor Moaște și al credinței în puterea ce

iradiază din ele este cel prin care un mort a înviat după ce a fost aruncat peste oasele
proorocului Elisei ( IV Regi 13, 21). Însă nu orice trup care nu se descompune poate fi
considerat sfânt, deoarece uneori lipsa de descompunere este rezultatul păcatului și nu al
virtuții. Deaceea în slujba înmormântării este rânduită ca să se citească rugăciunea de
dezlegare pentru ca trupul să se elibereze de legătuta păcatului, iar trupul să se ântoarcă la cele
din care a fost alcătuit.

Puterea dumnezeiasca ce lucreaza prin trupurile Sfintilor dupa moartea lor e o

continuare, dar si o intensificare a puterii ce lucra prin trupurile lor cât au fost in viața. Chiar
umbra trupului lui Petru avea puterea sa vindece pe bolnavii peste care trecea (Fapte 5, 15).
Unii bolnavi se vindecau prin simpla atingere de stergarele folosite de Sfantul Apostol Pavel
(Fapte 19, 11). Neputrezirea Sfintelor Moaște se datorează faptului că Sfinții cărora aparțin
moaștele au trăit într-o stare de incoruptibilitate, cum spune părintele Stăniloae. Menținerea
osemintelor lor in stare de incoruptibilitate este o arvună a viitoarei incoruptibilități a
trupurilor după inviere și după deplina lor indumnezeire. Ele se mentin incoruptibile pentru ca
in ele se menține o putere dumnezeiasca din vremea când trupurile lor erau unite cu sufletul.
Ba, mai mult, asupra lor se prelungește starea de indumnezeire sporită a sufletelor lor din
starea actuală. Aceasta se datorează faptului ca puterile sufletului si harul dumnezeiesc din el
iși prelungesc lucrarea și in trup, infăptuind și în acesta o stare de sfințenie, cât timp sfântul
traiește pe pământ, și un fel de stare de incoruptibilitate, după trecerea sufletului sfântului,
prin moarte, la o stare mai accentuata de indumnezeire.

4. CONCLUZII

Cinstirea adusă sfinților, în raport cu inchinarea adusă lui Dumnezeu, este numai
relativă și plină de evlavie. Biserica nu aduce pentru sfinți jertfă și nici nu le acordă inchinare
dumnezeiască, ci un cult de iubire si respect ca unora ce sunt dăruiți de Dumnezeu cu fericirea
de a fi slujitori și casnici ai Săi. În schimb, însa, consideră osemintele lor un altar de jertfa. Nu
fară o profundă semnificație, în Biserica primară, Sfânta Liturghie era savirsită pe mormintele
martirilor, iar in continuare, această dumnezeiască slujbă nu se poate oficia fara antimisul in
care se gasesc parti din sfintele moaște.

În cinstirea sfintelor moaște, la altar avem cea mai evidenta si sigura dovada ca
Biserica Ortodoxă nu a confundat niciodata slujirea si adorarea cuvenită lui Dumnezeu, cu
cinstirea pe care ea o acordă sfinților, tocmai pentru ca le-a trăit pe amindouă intr-o legatură
organica. Cinstirea sfinților este expresia grăitoare a unității de trăire a Bisericii luptatoare cu
cea triumfătoare, care impreună formează un singur trup al cărui cap este Hristos și a carei
viată este Sfintul Duh. Prezența si lucrarea Duhului se descoperă în bogația de minuni care
izvorăsc din viata tainică a sfintelor moaște si constituie temeiul inchinarii noastre inaintea lui
Dumnezeu.
 BIBLIOGRAFIE

1. BIBLIA sau Sfânta Scriptură, EIBMBOR, București 2001

2. Coman pr. Prof. Ioan „ Despre cinstirea Sfinților și a Sfintelor Moaște”
ÎNDRUMĂTOR PASTORAL, Arhiepiscopia Bucurestilor 1981, pag. 69-73
3. Moldovan pr. Conf. Ilie, „ Studiu despre cinstirea Sfinților și al Moaștelor în
Ortodoxie”, ÎNDRUMĂTOR PASTORAL, Arhiepiscopia Bucureștilor, 1981, pag.87-
93
4. Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, traducere din limba greacă, intruducere și note
pr. Prof. Dumitru Fecioru, EIBMBOR, București, 2001
5. Stăniloae pr. Prof. Dr. Dumitru, Teologie Dogmatică Ortodoxă, EIBMBOR,
București, 1996