Sunteți pe pagina 1din 72

1

DREPT PROCESUAL CIVIL I

Suport de curs pentru activitățile tutoriale ale cursurilor ID anul IV

SEMESTRUL I

prof.univ. dr. Traian C. Briciu


2

UNITATEA DE ȊNVĂȚARE 1

ACȚIUNEA CIVILĂ

CUPRINS:

1.1.NOȚIUNEA DE ACȚIUNE CIVILĂ.


1.2.CORELAȚIA DINTRE DREPTUL SUBIECTIV ȘI DREPTUL LA ACȚIUNE.
1.3. ELEMENTELE ACȚIUNII CIVILE.
1.4.CONDIȚIILE DE EXERCIȚIU ALE ACȚIUNII CIVILE.
1.5.CLASIFICAREA ACȚIUNILOR CIVILE.

OBIECTIVELE UNITĂȚII DE ȊNVĂȚARE 1:

 INSUȘIREA NOȚIUNII DE DREPT LA ACȚIUNE;


 VERIFICAREA CONDIȚIILOR DE EXERCIȚIU ALE ACȚIUNII CIVILE;
 INTELEGEREA CONSECINȚELOR PRACTICE ALE CLASIFICĂRII ACȚIUNILOR CIVILE.

1.1.Acțiunea civilă. Noțiune.

Acțiunea civilă este ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecţia
dreptului subiectiv sau a unei situaţii juridice, precum şi pentru asigurarea apărării părţilor din
proces.

De reținut:

 acţiunea nu se confundă cu dreptul subiectiv; dreptul la acţiune apare ca o modalitate


de exercitare a dreptului subiectiv;

 acţiunea nu se confundă cu cererea de chemare în judecată, deoarece aceasta din urmă


reprezintă numai una din formele de manifestare a acţiunii;

 acţiunea este preexistentă procesului.

1.2. Corelația dintre dreptul subiectiv și dreptul la acțiune.

Dreptul subiectiv cuprinde:

- Dreptul subiectului civil de a avea o anumită conduită;


- Dreptul subiectului civil de a pretinde o anumită conduită din partea subiectului pasiv;
- Dreptul subiectului activ de a recurge la acţiune. Acesta este dreptul la acțiune. Prin
urmare, dreptul la acţiune este parte integrantă a dreptului subiectiv civil. Acesta
3

cuprinde: dreptul de a sesiza instanţa, dreptul de a solicita probe, dreptul de recuza


judecătorii, dreptul de a formula căi de atac, dreptul de a solicita executarea hotărârii etc.
1.3. Elementele acțiunii civile.

Părţile:

Persoanele implicate în raportul juridic dedus judecăţii.

Reprezentanţii (legali sau convenţionali) ai părţilor nu sunt părţi ale procesului civil;

Excepţional, pot fi părţi şi organe sau persoane cărora legea le recunoaşte o asemenea calitate
(ex: procurorul).

Obiectul:

Protecţia unui drept (poate presupune o acţiune sau abstenţiune)

Protecţia unei situaţii juridice/unui interes legitim (ex: posesia)

Se particularizează în raport cu mijlocul procedural folosit.

Cauza:

Scopul spre care se îndreapta voinţa celui care reclamă sau se apără;

Cauza acţiunii (cauza petendi) nu se confundă cu cauza cererii de chemare în judecată, adică
temeiul dreptului (cauza debendi);

Trebuie sa fie reală, licită şi morală.

1.4. Condițiile de exercițiu ale acțiunii civile.

a) ,,Formularea unei pretenţii” - nu se pune în discuţie existenţa sau inexistenţa dreptului, ci


numai afirmarea acestuia (art.32 NCPC);

Dreptul invocat trebuie să fie:

- recunoscut sau ocrotit de lege;


- exercitat în limitele sale externe şi interne;
- actual - in caz contrar cererea se respinge ca prematură.

Excepţii de la cerinţa actualităţii – acţiunile preventive:

 Cererea pentru predarea unui bun la împlinirea termenului


contractual poate fi făcută chiar înainte de împlinirea acestui
termen;
4

 Formularea, înainte de termen, a cererii privind executarea la


termen a obligaţiei de întreţinere sau a altei prestaţii periodice;
 Pot fi încuviinţate, înainte de împlinirea termenului, şi alte cereri
pentru executarea la termen a unor obligaţii, ori de câte ori se va
constata că acestea pot preîntâmpina o pagubă însemnată pe care
reclamantul ar încerca-o dacă ar aştepta împlinirea termenului.

b) Interesul.

Folosul practic al demersului judiciar. Vizeaza punerea în miscare a acţiunii, dar şi toate
celelalate forme care alcătuiesc acţiunea (excepţii, căi de atac, probe etc). Este material sau
moral.

Condiţii:

- Determinat;
- Legitim;
- Personal; Excepţii: actiunea oblica, actiunile colective sau actiunile formulate de organe
caror legea le recunoaste legitimare procesuala distinct de titularul dreptului.
- Născut si actual;

Obs: interesul poate fi nascut si actual chiar daca dreptul afirmat nu este inca actual:
art.34 NCPC, sechestrul asigurator (art.952 NCPC), asigurarea probelor (art.359 NCPC).

c) Calitatea procesuală.

Reprezintă identitatea dintre partile procesului si subiectele raportului juridic litigious.

In mod exceptional, se recunoaste calitate procesuala si unor persoane, organizatii, institutii sau
autoritati care nu au drepturi proprii in raportul juridic dedus judecatii. Este nevoie de o
prevedere expresa a legii (!):

- organizatii le sindicale;
- asociatiile pentru protectia consumatorilor;
- organizatiile neguvernamentale care ca scop protectia drepturilor omului sau au un
interes legitim in combaterea discriminarii – daca discriminarea aduce atingere unei
comunitati sau grup de persoane;
- procurorul, in conditiile art.92 C.pr.civ., art.245 C.pr.pen.

Calitatea procesuală nu se confundă cu problema existentei sau inexistenţei drepturilor şi


obligaţiilor părţilor – aceasta este o problemă de fond.

Calitatea procesuală este activă (a reclamantului) şi pasivă (a pârâtului);

Proba calitatii active și pasive revine reclamantului.


5

Transmiterea calităţii procesuale (art.39 NCPC) poate interveni:

- pe cale legală, prin succesiune (persoane fizice) sau reorganizare (persoane juridie);
- pe cale convenţională, prin cesiune, vânzare, donaţie, etc.

Exista situatii in care calitatea nu poate fi transmisa niciodata (ex: divortul). Exista alte situatii in
care calitatea poate fi transmisa, daca actiunea a fost pusa in miscare anterior (art.1024 NCC –
revocarea donatiei pentru ingratitudine; art.1391 NCC – repararea prejudiciului nepatrimonial).
NCC prevede situatii in care se distinge intre termenul de introducere a actiunii de catre titularul
dreptului si cel al introducerii de catre mostenitori (art.423 – actiunea in stabilirea maternitatii;
art.433 – tagada paternitatii etc.)

Excepţia lipsei calităţii procesuale – este de ordine publică.

De principiu, exceptia se solutioneaza inaintea fondului. In cazul actiunilor reale exceptia se


poate uni cu fondul, deoarece problema calitatii se confunda cu cea de fond.

In caz de admitere a excepției, actiunea se va respinge ca fiind formulata de o persoana fara


calitate procesuala activa sau impotrva unei fara calitate procesuala pasiva. In acest caz, nu exista
autoritate de lucru judecat in ce priveste fondul, dar exista asupra problemei calitatii procesuale.

d) Capacitatea procesuală.

Capacitate de folosinta:

- orice persoana care are folosinta drepturilor civile;


exceptie fac asociatiile, societatile, alte entitati fara personalitate juridică, dacă sunt
constituite conform legii (vz. art.56 alin.2 NCPC).

Sanctiune lipsei capacității de folosință – nulitatea absoluta. Exceptia nulitatii poate fi invocata in
orice stare a pricinii de orice parte sau de instanta, din oficiu.

Capacitatea de exercitiu:

- persoanele lipsite de capacitate de exercitiu sunt minorii sub 14 ani si cei pusi sub
interdictie;
- persoanele lipsite de capacitate de exercitiu stau in judecata prin reprezentant (parinte
sau tutore)

Minorii intre 14-18 ani au capacitate de exercitiu restransa – vor fi citati la proces, dar vor fi
asistati de reprezentanti (parinte sau tutore).

Sanțiunea lipsei capaității de exerciție este nulitatea relative. Instanța acordă un termen pentru
confirmarea actelor făcute de persoana fără capacitate sau cu apaitate restrânsă iar dacă ȋn
interiorul acestui termen actele nu sunt confirmate, intervine anularea.
6

Daca nu exista reprezentant si este urgenta ori daca exista conflicte de interese intre reprezentant
si reprezentat – se numeste un curator judiciar ȋn condițiile art.58 NCPC.

Sanctiune – nulitatea relativa; nulitatea intevine numai dupa ce instanta va acorda un termen in
vedere confirmarii actului. Nulitatea, desi relativa, poate fi invocata in tot cursul procesului.

Actele de dispozitie se fac de reprezentanți numai cu autorizarea instantei de tutela (autoritatea


tutelara, in cazul aplicarii art.229 Legea nr.71/2011).

1.5.Clasifiarea acțiunilor civile.

Clasificarea dupa natura dreptului dedus judecatii:

- Personale
- Reale
- Mixte – când se valorifică atât un drept de creanţă cât şi un drept real;

Importanţa clasificării:

- în materie de competenţă teritorială – cererile reale imobiliare sunt de competenţa


instanţei locului situării imobilului; cererile mixte (imobiliare) cunosc o competenţă
alternativă (locul imobilului şi domiciliul pârâtului)
- în materie de prescripţie;
- în materie de calitate procesuală.

Clasifiarea ȋn raport cu calea aleasă:

- Principale;
- Aditionale;
- Accesorii;
- Incidentale.

Importanţa clasificării:

- ȋn materia competenţei teritoriale şi materiale – cererile accesorii, incidentale şi adiţionale


sunt de competenţa instanţei care judecă cererea principală (art.123 NCPC);
- ȋn materia căilor de atac – 460 NCPC.

Clasificarea ȋn raport cu scopul urmărit de reclamant:

- Acţiuni în realizare;
- Acţiuni în constatare:

Subclasificare: declaratorii, interogatorii si provocatorii;

Caracteristici:
7

i. au ca obiect existenta/inexistenta unui drept, iar nu a unui fapt;


ii. au caracter subsidiar fata de actiunile in realizare;
iii. nu sunt susceptibile de executare silita.
- Acţiuni în constituire:

Exemple: divort, punere sub interdictie, stabilirea filiatiei etc.

De principiu, hotărârile pronunțate ȋn soluționarea acestor acțiuni produc efecte


numai ex nunc.

Teme de reflective pentru unitatea de ȋnvățare 1

1. Care este raportul dintre acţiunea civilă şi cererea de chemare în judecată?

2. Există vreo deosebire între cauza acţiunii civile şi cauza cererii de chemare în judecată?

3. Ce sunt acţiunile preventive şi care este avantajul lor?

4. În ce cazuri este necesară numirea unui curator special?

5. Cine justifică calitatea procesuală şi prin ce elemente?

6. În ce condiţii se poate transmite calitatea procesuală?

7. Prin ce se caracterizează acţiunile mixte?

8. Care sunt caracteristicile acţiunilor preventive?

9. Când intervine şi ce presupune instituţia asistării?

10. Care este sancţiunea ce intervine în cazul lipsei capacităţii de exerciţiu ? Până la ce
moment procesual poate fi invocată lipsa capacităţii de exerciţiu?

11. Identificaţi trei situaţii în care calitatea procesuală nu poate fi transmisă pe cale
convenţională.

12. În ce condiţii hotărârea pronunţată în contradictoriu cu înstrăinatorul va produce efecte


contra succesorului cu titlu particular al acestuia?

13. Care sunt caracteristicile acţiunilor (cererilor) în constatare?

14. Care este caracteristica acţiunilor (cererilor) în constituire de drepturi?

15. Daţi trei exemple de acţiuni (cereri) în constituire de drepturi.


8

16. Care este relevanţa practică a clasificării acţiunilor (cererilor) potrivit cu natura
drepturilor ce se valorifică?

17. Care este relevanţa practica a clasificării acţiunilor (cererilor) în raport cu calea
procedurală aleasă de părţi?

Test de autoevaluare unitatea de ȋnvățare 1*)

10. Condiţiile ce trebuie îndeplinite de dreptul subiectiv civil afirmat sunt :


a) să fie recunoscut şi ocrotit de lege
b) să fie exercitat în limitele sale externe (de ordin moral şi de ordin juridic) şi în limitele
sale interne (potrivit cu scopul economic şi social pentru care a fost recunoscut de lege)
c) să fie exercitat cu bună-credinţă
d) sa fie actual
e)
10. Calitatea procesuală se justifică :
a) de către reclamant în ceea ce priveşte calitatea procesuală activă şi de către pârât în ceea ce
priveşte calitatea procesuală pasivă
b) prin cererea de chemare în judecată, respectiv prin întâmpinare
c) numai de către reclamant, atât pentru calitatea procesuală activă cât şi pentru cea pasivă
d) prin obiectul, motivarea în fapt şi în drept a cererii de chemare în judecată

10. Cerinţele interesului sunt :


a) să fie determinat şi legitim
b) să fie moral, chiar dacă nu este juridic, direct şi personal
c) să fie personal
d) să fie născut şi actual

4. Sancţiunea lipsei capacităţii procesuale este :


a) nulitatea relativă şi parţială
b) după caz, nulitatea absolută sau nulitatea relativă
c) nulitatea absolută şi totală
d) nici una din variantele anterioare nu este corectă

5. În cazul transmisiunii, în condiţiile legii, a calităţii procesuale:


a) dacă dreptul litigios este transmis prin acte între vii cu titlu particular, judecata va
continua între partea care nu a înstrăinat dreptul şi partea care a preluat dreptul
b) dacă dreptul litigios este transmis prin acte între vii cu titlu particular, judecata va
continua între părţile iniţiale
c) în toate cazurile succesorul cu titlu particular este obligat să intervină în cauză dacă are
cunoştinţă de existenţa procesului
d) în principiu, hotărârea pronunţată contra înstrăinătorului sau succesorului universal ori cu
titlu universal al acestuia va produce de drept efecte şi contra succesorului cu titlu
particular

6. Acţiunea în constatare:
9

a) are ca obiect constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept


b) are caracter subsidiar
c) hotărârea pronunţate nu constituie titlu executoriu cu privire la capătul principal de cerere
d) se soluţionează după regulile procedurii necontencioase

7. Sunt admisibile următoarele acţiuni în constatare :


a) unul dintre moştenitori solicită instanţei să constate calitatea lui de moştenitor şi compunerea
masei succesorale, dacă între moştenitori există neînţelegeri cu privire la aceste aspecte
b) unul dintre soţi solicită instanţei să constate că un bun dobândit în timpul căsătoriei este bun
comun si nu bun propriu al celuilalt soţ
c) reclamantul solicită instanţei să constate că nu are nici o datorie faţă de pârâţi
d) debitorul solicită instanţei să constate că a intervenit prescripţia dreptului de a cere executarea
silită, dacă executarea a fost declanşată

8. Transmiterea calităţii procesuale active în cursul unui litigiu nu este posibilă în următoarele
cazuri:
a) acţiunea în tăgada paternităţii;
b) acţiunea în revocarea donaţiei pentru ingratitudine;
c) acţiunea în revocarea donaţiei pentru neexecutarea sarcinii;
d) acţiunea pentru restabilirea dreptului nepatrimonial încălcat.

9. Reprezintă acţiuni (cereri) în constituire de drepturi:


a) acţiunea în anularea unui contract de vânzare;
b) cererea de divorţ;
c) cererea de declarare judecătorească a morţii;
d) cererea de revendicare imobiliară.

10. Clasificarea cererilor patrimoniale după natura dreptului ce se valorifică prezintă interes din
punctul de vedere al:
a) competenţei teritoriale, calităţii procesuale şi prescripţiei extinctive;
b) numai al competenţei teritoriale şi prescripţiei extinctive;
c) competenţei teritoriale, materiale şi a prescripţiei extinctive;
d) competenţei teritoriale, calităţii procesuale, prescripţiei extinctive şi capacităţii procesuale.
Răspuns grille :

1acd, 2cd, 3ad, 4b, 5bcd, 6abc, 7ab, 8-, 9bc, 10a

*) Pot fi corecte una, două, trei, patru variante, fiind posibil totodată ca niciuna dintre acestea să
nu fie corectă. Nu se punctează raspunsuri parțial corecte.
10

UNITATEA DE ȊNVĂȚARE 2

PARTICIPANȚII LA PROCESUL CIVIL

CUPRINS:

2.1. INSTANŢA DE JUDECATĂ (ROLUL ŞI POZIŢIA, COMPUNEREA ŞI CONSTITUIREA,


INCOMPATIBILITATEA, ABŢINEREA ŞI RECUZAREA).

2.2. PĂRŢILE. POZIŢIE, DREPTURI ŞI ÎNDATORIRI, COPARTICIPAREA PROCESUALĂ.

2.3. PARTICIPAREA TERŢILOR ÎN PROCESUL CIVIL.

2.4. REPREZENTAREA JUDICIARĂ.

2.5. MINISTERUL PUBLIC.

OBIECTIVELE UNITĂȚII DE ȊNVĂȚARE 2:

 ȊNȚELEGEREA PARTICULARITĂȚILOR FIECĂRUI PARTICIPANT LA PROCES;


 ȊNȚELEGEREA CONCEPTULUI DE IMPARȚIALITATE A INSTANȚEI ȘI MIJLOACELE PROCEDURAL
PENTRU ASIGURAREA ACESTEIA;
 ROLUL PROURORULUI ȊN PROCESUL CIVIL.

2.1. Instanţa de judecată (rolul şi poziţia, compunerea şi constituirea, incompatibilitatea,


abţinerea şi recuzarea).

a) Compunerea instanței.

În primă instanţă: complet de un judecător, indiferent de instanţa (judecătorie, tribunal, curte de


apel, etc.)

Excepţie: litigiile privind conflictele de muncă şi de asigurări sociale se soluţionează de


un complet format dintr-un judecător şi 2 asistenţi judiciari;

În apel: complet format din doi judecători;

În recurs: complet format din trei judecători

Completele speciale formate în cadrul ÎCCJ:

- Complete de 5 judecători (2 în materie penală, 2 în alte materii)


- Completul de 25 de judecători – recursul în interesul legii;
- Completul de 13 judecători – hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chetiuni de drept
(pana la 1 ian 2019 – 9 judecatori);
- Secţiile Unite.
11

b) ,,Constituirea instanţei” are în vedere alcătuirea mai complexă a acesteia prin participarea şi a
altor persoane sau organe prevăzute de lege: grefier, magistrat asistent la ÎCCJ, procuror.

c) Incompatibilitatea.

Cazuri de incompatbilitate absolută:

- Judecătorul care a pronunţat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care ,,s-a
soluţionat cauza” nu poate judeca aceeaşi pricină în apel, recurs, contestaţie în anulare
sau revizuire şi nici după trimiterea spre rejudecare.
- De asemenea, nu poate lua parte la judecată cel care a fost martor, expert, arbitru,
procuror, avocat, asistent judiciar, magistrat-asistent sau mediator în aceeaşi cauză.

Cazurile de incompatibilitate relativă sunt prevăzute la art.42 NCPC.

c) Abținerea.

În cazul în care ştie că este într-o situaţie de incompatibilitate, judecătorul este obligat să se
abţină.

Declaraţia de abţinere se face în scris, de îndată ce judecătorul a cunoscut existenţa cazului de


incompatibilitate sau verbal în şedinţă, fiind consemnată în încheiere.

Efectele declaratiei de abtinere :

- Până la soluţionarea declaraţiei de abţinere nu se va face niciun act de procedură în cauză.


- Regulile de judecată sunt similare cu cele de la recuzare – art. 51 şi 52 C.proc.civ.
- Abţinerea se soluţionează cu prioritate faţă de recuzare.
- Încheierea prin care se soluţionează abţinerea nu este supusă niciunei căi de atac.

Declarația de abținere se judecă conform regulilor prevăzute și pentru cererea de recuzare


(vz.mai jos)

d) Recuzarea.

Cererea de recuzare poate fi făcută de oricare din părţi.

Termen: cazuri de incompatibilitate absolută – în orice stare a pricinii; alte cazuri: în principiu,
înainte de începerea oricărei dezbateri; când motivele de incompatibilitate s-au ivit ori au fost
cunoscute după începerea dezbaterilor, recuzarea trebuie formulată de îndată ce partea le-a
cunoscut.

Cine poate fi recuzat? Numai judecătorii care fac parte din completul de judecată căruia pricina
i-a fost repartizată pentru soluţionare
12

Forma cererii : cererea de recuzare se poate face verbal în şedinţă sau în scris - pentru fiecare
judecător în parte, arătându-se cazul de incompatibilitate şi probele de care partea înţelege să se
folosească.

Cereri de recuzare inadmisibile:

- cererea în care se invocă alte motive decât cele prevăzute la art. 41 şi 42;
- cererea de recuzare privitoare la alţi judecători decât cei care fac parte din complet;
- cererea îndreptată împotriva aceluiaşi judecător pentru acelaşi motiv de incompatibilitate.

Inadmisibilitatea se constată chiar de completul în faţa căruia s-a formulat cererea de recuzare,
cu participarea judecătorului recuzat.

Efectele cererii de recuzare până la soluţionarea cererii:

- formularea unei cereri de recuzare nu determină suspendarea judecăţii;


- cu toate acestea, pronunţarea soluţiei în cauză nu poate avea loc decât după soluţionarea
cererii de recuzare.

Compunerea completului de judecată la judecarea cererii de recuzare/declarației de abținere:

- cererea de recuzare/declaraţia de abţinere se soluţionează de un alt complet al instanţei


respective, în compunerea căruia nu poate intra judecătorul recuzat sau care a declarat că
se abţine;
- când, din pricina abţinerii sau recuzării, nu se poate alcătui completul de judecată, cererea
se judecă de instanţa ierarhic superioară.

Procedura de soluţionare a cererii de recuzare/declarației de abținere:

- ȋn cameră de consiliu, fără prezenţa părţilot, cu ascultarea facultativă a celui recuzat/care


se abţine.
- părtile pot fi ascultate, daca instanta apreciaza ca este necesar;
- nu este admis interogatoriul ca mijloc de probă;
- instanţa pronunţă, în şedinţă publică o încheiere.

Regimul juridic al ȋncheierii:

- Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu
hotărârea prin care s-a soluţionat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă,
încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile
de la comunicarea acestei hotărâri.
- Încheierea prin care s-a admins recuzarea nu este supusă niciunei căi de atac.
- ȋnheierea prin care s-a soluționat delarația de abținere nu este supusă niciunei căi de atac.

Efectele soluţionării cererii de recuzare/delarașiei de abținere:


13

Dacă se admite:

- judecătorul se va retrage de la judecarea pricinii


- încheierea va arăta în ce măsură actele îndeplinite de judecător urmează să fie păstrate.
- Când cererea se judecă de către instanţa superioară, aceasta dispune trimiterea pricinii la
o altă instanţă de acelaşi grad din circumscripţia sa.

Dacă se respinge:

- judecătorul continuă să facă parte din complet;


- când cererea se judecă de către instanţa superioară, aceasta înapoiază pricina instanţei
inferioare.

2.2. Părţile. Poziţie, drepturi şi îndatoriri, coparticiparea procesuală.

Coparticiparea:

Coparticipare activă (mai mulţi reclamanţi)/ coparticipare pasivă (mai mulţi pârâţi)

Coparticipare obiectivă/ Coparticipare subiectivă

Coparticipare facultativă/ Coparticipare obligatorie

Regula: coparticiparea facultativă. Prin excepţie, este obligatorie – art. 684 NCC; cadrul
procesual incomplet poate fi complinit prin introducerea forţată în cauză (art. 78 NCPC).

Raporturile dintre coparticipanţi: principiul independenţei procesuale. Excepţie: dacă prin natura
raportului juridic sau în temeiul unei dispoziţii a legii, efectele hotărârii se întind asupra tuturor
reclamanţilor ori pârâţilor, actele de procedură îndeplinite numai de unii dintre ei sau termenele
încuviinţate numai unora dintre ei pentru îndeplinirea actelor de procedură profită şi celorlalţi.
Când actele de procedură ale unora sunt potrivnice celor făcute de ceilalţi, se va ţine seama de
actele cele mai favorabile.

Părțile au obligația să ȋși exercite drepturile procesuale cu bună-credință.

Abuzul de drept procesual deturnarea dreptului procedural de la scopul pentru care a fost
recunoscut şi exercitarea sa cu rea-credinţă;

Condiţiile abuzului:

- să fie titularul dreptului procedural şi să fie capabil să-l exercite;


- să respecte limitele externe ale dreptului, fixate de lege;
- să depăşească limitele interne ale dreptului prin dirijarea lui către un alt scop procedural
decât cel pentru care a fost recunoscut;
- să exercite cu rea-credinţă dreptul procedural respectiv.
14

2.3. Participarea terţilor în procesul civil.

2.3.1. Intervenția voluntară.

Forme:

- Intervenţia principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul
dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta. Terţul trebuie să justifice un drept
propriu şi un interes personal;
- Intervenţia accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi. Terţul trebuie să
justifice numai un interes personal.

a) Intervenția voluntară principală.

Titular: oricine justifică un drept propriu şi un interes personal.

Termen: numai în faţa primei instanţe, înainte de închiderea dezbaterilor în fond. Cu acordul
expres al părţilor, intervenţia principală se poate face şi în instanţa de apel.

Competenţă: instanţa sesizată cu cererea principală.

Forma cererii: se face în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată.

Admitere in principiu: se pronunță o încheiere motivate. Dacă instanța admite în principiu – se


atacă odată cu fondul. Dacă respinge ca inadmisibilă - poate fi atacată cu apel sau recurs în
termen de 5 zile, care curge de la pronunţare pentru partea prezentă, de la comunicare pentru
partea lipsă (art. 64 alin 4 NCPC).

Poziţia procesuala a terţului după admiterea cererii de intervenţie principală: reclamant.

Intervenientul preia procedura în starea în care se află în momentul admiterii intervenţiei.

Instanţa va stabili un termen în care trebuie depusă întâmpinarea.

Intervenientul poate solicita administrarea de probe prin cererea de intervenţie sau cel mai târziu
până la primul termen de judecată ulterior admiterii cererii de intervenţie.

Actele de procedură ulterioare vor fi îndeplinite şi faţă de el.

Judecarea cererii de intervenţie principală – art. 66 NCPC. Intervenţia principală se judecă


odată cu cererea principală. Când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin cererea de
intervenţie, instanţa poate dispune disjungerea ei pentru a fi judecată separat, în afară de cazul
în care intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, însuşi dreptul dedus judecăţii. În
caz de disjungere, instanţa rămâne în toate cazurile competentă să soluţioneze cererea de
intervenţie.
15

b) Intervenția voluntară acesorie.

Titular: oricine justifică un interes personal;

Termen: poate fi făcută până la închiderea dezbaterilor, în tot cursul judecăţii, chiar şi în căile
extraordinare de atac;

Competenţă: instanţa sesizată cu cererea principală (art. 123 NCPC)

Forma cererii : se face în scris şi va cuprinde elementele prevăzute la art. 148 alin. (1), care se
va aplica în mod corespunzător.

Admitere in principiu: se pronunță o încheiere motivate. Dacă admite în principiu – se atacă


odată cu fondul. Dacă respinge ca inadmisibilă - poate fi atacată cu apel sau recurs în termen de
5 zile, care curge de la pronunţare pentru partea prezentă, de la comunicare pentru partea lipsă
(art. 64 alin 4 NCPC).

Poziţia procesuala a terţului după admiterea cererii de intervenţie accesorie: aceeaşi cu a părţii
în favoarea căreia intervine;

Intervenientul preia procedura în starea în care se află în momentul admiterii intervenţiei.

Nu se depune întâmpinare.

Intervenientul poate solicita administrarea de probe prin cererea de intervenţie sau cel mai târziu
până la primul termen de judecată ulterior admiterii cererii de intervenţie.

Actele de procedură ulterioare vor fi îndeplinite şi faţă de el.

Judecarea cererii de intervenţie accesorie – art. 67 NCPC. Judecarea cererii de intervenţie


accesorie nu poate fi în niciun caz disjunsă de judecarea cererii principale, iar instanţa este
obligată să se pronunţe asupra acesteia prin aceeaşi hotărâre, odată cu fondul.

Intervenientul accesoriu poate să săvârşească numai actele de procedură care nu contravin


interesului părţii în favoarea căreia a intervenit.

După admiterea în principiu, intervenientul accesoriu poate să renunţe la judecarea cererii de


intervenţie doar cu acordul părţii pentru care a intervenit.

Calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socoteşte neavenită dacă partea pentru
care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunţat la calea de atac exercitată ori aceasta a
fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond.

2.3.2. Chemarea ȋn judecată a altor persoane.

 Sediul materiei: art. 68 – 71 NCPC.


16

 Noţiune: mijlocul procesual prin care oricare dintre părţile iniţiale solicită introducerea în
proces a unei terţe persoane ce ar putea pretinde, pe cale separată, aceleaşi drepturi ca şi
reclamantul.

 Caracteristici:

1. terţul nu intervine la iniţiativa sa, ci la cererea uneia din părţile din procesul deja
început ;

2. Poate fi atrasă la judecată, astfel, numai persoana ce ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca
şi reclamantul ;

Exemplul 1 : în cazul unei cesiuni de creanţă, cedentul îl cheamă în judecată pe debitorul cedat;
acesta, fiind notificat de cesionar cu privire la cesiunea de creanţă, are interesul de a solicita
chemarea în judecată a acestuia ;

Exemplul 2: În cazul acţiunii în revendicare introdusă de un singur coproprietar, pârâtul are


interesul de a-i chema în judecată şi pe ceilalţi, pentru a evita procese ulterioare cu aceştia (art.
643, alin. 3 NCC).

3. Nu trebuie folosită această formă de intervenţie pentru extinderea cadrului procesual prin
introducerea în cauză a unor noi pârâţi.

Exemplu : Vânzătorul îl cheamă în judecată pe cumpărător, solicitând anularea contractului


dintre ei. Aflând că bunul a fost vândut mai departe, vânzătorul solicită introducerea în cauză a
dobânditorului.

 Ipoteze speciale de soluţionare

A. Când pârâtul, chemat în judecată pentru o datorie bănească, recunoaşte datoria şi declară
că vrea să o execute faţă de cel căruia îi va fi stabilit dreptul pe cale judecătorească, el va
fi scos din proces, dacă a consemnat la dispoziţia instanţei suma datorată.

B. Tot astfel, pârâtul, chemat în judecată pentru predarea unui bun sau a folosinţei
acestuia, va fi scos din proces dacă declară ca va preda bunul celui al cărui drept va fi
stabilit prin hotărâre judecătorească.

Observație : În aceste cazuri, judecata va continua numai între reclamant şi terţul chemat în
judecată. Hotărârea se va comunica şi pârâtului, căruia îi este opozabilă.

 Titularul cererii - Orice parte iniţială a litigiului (reclamant, pârât, intervenient


principal);

 Cine e atras la judecată ? - Un terţ care ar putea invoca aceleaşi drepturi ca şi


reclamantul;
17

 Termen - Reclamant, intervenient principal: până la terminarea cercetării procesului în


primă instanţă ;

- Pârât : odată cu întâmpinarea sau, dacă aceasta nu e obligatorie, la primul termen de


judecată.

 Sancţiunea nedepunerii cererii în termen: decăderea;

 Forma cererii: Cerere scrisă, motivată, are natura juridică a unei cereri de chemare în
judecată ;

- se comunică părţii adverse şi celui chemat în judecată.

 Admiterea în principiu: Este necesară admiterea în principiu şi se face potrivit


dispoziţiilor art. 64-65, care se aplică în mod corespunzător.

 Poziţia procesuală a terţului

- terţul dobândeşte poziţia procesuală de reclamant ;

- hotărârea îşi produce efectele şi în privinţa sa .

2.3.3. Cererea de chemare ȋn garanție.

 Noţiune: mijlocul prin care partea din proces poate introduce în cauză o altă persoană
împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar pierde procesul, cu o cerere în
garanţie sau în despăgubiri.

 Caracteristici:

1. Are o sferă mai largă de aplicare decât în dreptul material, astfel încât se poate formula în
cazul unor drepturi garantate legal (ex:partaj – art.683 NCC; cesiune de creanta –
art.1585 NCC) şi convenţional (ex: fideiusiune), dar şi în cazul existenţei unei obligaţii
de despăgubire (ex: comitentul contra prepusului).

2. Chematul în garanţie poate, la rândul său să cheme în garanţie o altă persoană.

 Domeniul de aplicare - Orice cerere în care se pune în discuţie un drept garantat legal ori
convenţional ori în legătură cu care există o obligaţie de despăgubire;

 Titularul cererii - Orice parte iniţială a litigiului (reclamant, pârât, intervenient


principal);

 Cine e atras la judecată ? - Garantul sau cel care datorează despăgubiri, precum şi
succesorii universali şi cu titlu universal (in principiu, nu şi cu titlu particular !);
18

 Termen - Reclamant, intervenient: până la terminarea cercetării procesului în primă


instanţă. Pârât : odată cu întâmpinarea, sau, dacă aceasta nu e obligatorie, la primul
termen de judecată.

 Sancţiunea nedepunerii cererii în termen: decăderea;

 Forma cererii: Cerere scrisă, motivată, are natura juridică a unei cereri de chemare în
judecată ;

 se comunică părţii adverse şi celui chemat în judecată.

 Admiterea în principiu : este necesară admiterea în principiu şi se face potrivit


dispoziţiilor art. 64-65, care se aplică în mod corespunzător.

 Poziţia procesuală a terţului

 terţul dobândeşte poziţia de parte independentă în proces, ia procesul


din starea în care se află şi poate face orice acte şi apărări consideră
necesare.
 Competența de judecată ?

- Se judeca impreună cu cererea principala; ȋn caz de intarziere, se poate


disjunge.

 Soluțiile care se pot pronunța ȋn privința cererii de chemare ȋn garanție: acestea sunt
corelate cu soluțiile date asupra cererii principale. Atunci când este formulată de către
pârât iar cererea de chemare ȋn judecată este admisă, se va admite și cererea de chemare
ȋn garanție, dacă este ȋntemeiată. Dimpotrivă, dacă cererea de chemare ȋn judecată se
respinge, se va respinge și cererea de chemare ȋn garanție ca rămasă fără interes sau
obiect. Aceste reguli se aplică ȋn mod corespunzător și ȋn cazul cererii de chemare ȋn
garanție formulată de reclamant. Este de reținut că chematul ȋn garanție poate fi obligat
numai față de partea care l-a chemat ȋn proces deoarece ȋntre acesta și cealalată parte nu
există niciun raport de drept.

2.3.4. Arătarea titularului dreptului.

 Noţiune: mijloc procesual numai la îndemână pârâtului, prin care acesta, în situaţie
în care deţine un lucru pentru altul sau exercită în numele altuia un drept asupra unui
lucru şi este chemat în judecată de o persoană care pretinde un drept real asupra
lucrului, el va putea arăta pe cel în numele căruia deţine lucrul sau exercită dreptul,
deci adevăratul titular al dreptului.
 Condiţii specifice:
- prin acţiunea formulată să se urmărească valorificarea unui drept real;
19

- ȋntre pârât şi terţ să existe un raport juridic cu privire la lucrul determinat ce formează
obiectul cererii;
- pârâtul să indice pe titularul dreptului ;
 Ipoteze posibile :
- dacă terţul arătat ca titular al dreptului se înfăţişează şi recunoaşte susţinerile
pârâtului, iar reclamantul consimte, pârâtul iniţial este scos din judecată iar procesul
continuă numai între reclamant şi terţ;
- dacă terţul se înfăţişează şi recunoaşte susţinerile pârâtului, însă reclamantul nu
consimte, procesul continuă între părţile iniţiale şi terţ, care ia poziţia unui
intervenient principal;
- dacă terţul se înfăţişează şi nu recunoaşte susţinerile pârâtului, procesul continuă între
părţile iniţiale şi terţ, care ia poziţia unui intervenient principal;
- dacă terţul nu se înfăţişează, procesul continuă între părţile iniţiale şi terţ, care ia
poziţia unui intervenient principal.

 Titularul cererii – numai pârâtul din cererea introductivă de instanţă.

 Cine e atras la judecată ? - Titularul unui drept real.

 Termen - odată cu întâmpinarea, sau, dacă aceasta nu e obligatorie, la primul termen de


judecată.

 Sancţiunea nedepunerii cererii în termen: decăderea;

 Forma cererii: Cerere scrisă, motivată;

- se comunică părţii adverse şi celui arătat ca titular al dreptului.

 Admiterea în principiu - este necesară admiterea în principiu şi se face potrivit


dispoziţiilor art. 64-65, care se aplică în mod corespunzător.

 Poziţia procesuală a terţului

- Terţul dobandeşte poziţia de pârât (art. 77 alin. 3 NCPC) ori de intervenient (art. 77 alin.
4) şi are drepturile procesuale arătate în cazul acestora.

2.3.5. Introducererea ȋn cauză din oficiu.

 Noţiune: un mijloc procedural pus exclusiv, la dispoziţie instanţei (!), prin care, în
cazurile expres prevăzute de lege, dar şi în procedura necontencioasă, instanţa va dispune
din oficiu introducerea în cauză a altor persoane, chiar dacă părţile se împotrivesc.

 Condiţii esenţiale :
20

1. existenţa unei cereri în materie necontencioasă ori a unui caz în care are incidenţă o
dispoziţie expresă a legii ;

Exemplu: art. 21 alin. 1 din OUG nr.54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă
auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie1; art.
33 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor2; art.436 NCC;

2. necesitatea introducerii în cauză a altor persoane;

3. lipsa unei iniţiative a părţilor interesate ori chiar împotrivirea acestora;

Observație:

În materie contencioasă, instanţa nu poate introduce forţat în cauză un terţ. Cu toate acestea,
dacă din dezbateri rezultă necesitatea introducerii în cauză a unui terţ, instanţa va putea pune în
discuţia părţilor posibilitatea introducerii acestora.

Dacă părţile refuză să solicite ele introducerea forţată în cauză a terţului şi instanţa consideră că
pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, legea îi pune la dispoziţie o sancţiune
specifică : respingerea cererii, fără a se pronunţa însă pe fond (deci fără autoritate de lucru
judecat – sancţiunea este atenuată, părţile pot reitera cererea).

Procedura de judecată:

 Titularul cererii – instanţa;

 Cine e atras la judecată ? - Terţ a cărui participare este necesară pentru soluţionarea
litigiului;

 Termen - până la terminarea cercetării procesului în primă instanţă;

 neformularea cererii în termen: în faţa primei instanţe, instanţa va repune procesul pe


rol pentru a se analiza cererea. În apel şi recurs, introducerea forţată în cauză a altei
persoane este inadmisibilă (art. 478 NCPC).

 Admiterea în principiu - Nu este necesară admiterea în principiu.

 Poziţia procesuală a terţului

1
Despăgubirea se stabilește și se efectuează în conformitate cu prevederile art. 15, iar în cazul stabilirii despăgubirii
prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor prejudiciate prin accidente produse de vehicule aflate în
proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului RCA, în limitele obligației
acestuia cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de
intervenienți forțați.
2
Judecătoria va fixa termen de judecată, care nu va depăşi 30 de zile, şi va dispune citarea contravenientului sau,
după caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organului care a aplicat sancţiunea, a martorilor indicaţi în procesul-
verbal sau în plângere, precum şi a oricăror alte persoane în măsură să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei.
21

- Terţul va lua procedura în starea în care se află în momentul introducerii în proces, dar, la
cererea lui, se va putea dispune readministrarea probelor sau administrarea de probe noi.

2.4. Reprezentarea judiciară.

Pe întreg parcursul procesului civil, în primă instanţă şi apel, părţile îsi pot conduce singure
procesul.

Există însă situaţii în care prezenţa părţii, personal, este obligatorie, indiferent de faza procesuală
– ex. divorţ, unde sancţiunea este specifică – respingerea cererii ca nesusţinută.

În schimb, există şi situaţii în care reprezentarea sau asistarea părţii de către un avocet este
impusă de lege sub sancţiunea nulităţii – ex. recurs.

Reprezentarea poate fi :

- legală;
- convenţională;
- judiciară.

Reprezentarea convențională a persoanei fizice.

Persoana fizică poate fi reprezentată conventional prin mandatar avoat sau mandatar neavocat,
puterile de reprezentare fiind diferite.

Situația diferită a puterilor conferite de cele două feluri de reprezentare judiciară este ȋnfățișată
omparativ ȋn tabelul de mai jos:

Mandatar avocat Mandatar neavocat

Forma În condiţiile legii speciale (L. înscris autentic SAU declaraţie verbală, facută în instanţă şi consemnată în
şi 51/1995), pe baza contractului de
asistenţă juridică şi se dovedeşte încheiere.
conţin
utul cu împuternicirea avocaţială. Mandatul trebuie să fie special, ad litem, cu excepţia cazului:
manda
tului  când este dat unui prepus

 când mandatarul nu are nici domiciliul, nici reşedinţa în ţară.


22

Puteril  poate face inclusiv acte  Poate face toate actele judecăţii, dacă nu se prevede altfel.
e de dispoziţie, dacă acest
drept i-a fost acordat prin Prin excepţie, pentru actele de dispoziţie este necesar un mandat
confer
ite contractul de asistenţă special .
manda juridică ;
tarului  In primă instanţă şi apel, nu poate pune concluzii asupra
 poate redacta cererea si
motivele de recurs, excepţiilor şi asupra fondului decât prin avocat .
precum si exercita si
Excepţii:
sustine recursul.
1. mandatarul persoanei fizice este sot sau o ruda pana la gradul al
 avocatul care a
reprezentat sau asistat doilea inclusiv, acesta poate pune concluzii in fata oricarei instante,
partea la judecarea
procesului poate face, fara sa fie asistat de avocat, daca este licentiat in drept.
chiar fara mandat, orice
2. Cand dreptul de reprezentare izvoraste din lege sau dintr-o hotarare
acte pentru pastrarea
judecatorească.
drepturilor supuse unui
termen si care s-ar pierde
prin neexercitarea lor la
timp si poate, de
asemenea, sa introduca
orice cale de atac
impotriva hotararii
pronuntate.

Reprezentarea convențională a persoanei juridice.

Persoanele juridice pot fi reprezentate prin organele lor de conducere, prin avoat sau onsilier
juridic.

Observație: Inalta Curte de Casație și Justiție a decis că ,,ȋn interpretarea şi aplicarea


dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată şi
reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată nu se pot face
prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă”
(dec.nr.9/2016 publicată ȋn M.Of. al României nr.400 din 26 mai 2016). A fortiori reprezentarea
persoanelor juridice nu se va putea face nici prin mandatar persoană fizică.

 Lipsa dovezii calității de reprezentant - când instanţa constată lipsa dovezii calităţii de
reprezentant a celui care a acţionat în numele părţii, va da un termen scurt pentru
23

acoperirea lipsurilor şi, dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată. Excepţia lipsei
dovezii calităţii de reprezentant înaintea primei instanţe nu poate fi invocată pentru prima
oară în calea de atac (art. 82).

 Încetarea mandatului - Mandatul nu încetează prin moartea celui care l-a dat şi nici
dacă acesta a devenit incapabil. Mandatul dăinuieşte până la retragerea lui de către
moştenitori sau de către reprezentantul legal al incapabilului.

Cu toate acestea, în cazul morţii mandatarul, trebuie reţinute următoarele efecte:

- Întreruperea termenului procedural şi curgerea unui nou termen de la data efectuării unei
noi comunicări către parte, personal;

- Suspendarea de drept a cauzei, dacă decesul a intervenit cu mai puţin de 15 zile înainte de
ziua înfăţişării;

- Suspendarea cursului perimării, dacă intervine suspendarea de drept, în condiţiile art.


418, alin. 2 NCPC.

 Renunţarea la mandat şi revocarea mandatului

- Renunţarea la mandat sau revocarea acestuia sunt opozabile celeilalte părţi doar de la
comunicare, afară numai dacă a fost făcută în şedinţă de judecată şi în prezenţa ei.

- Mandatarul nu poate renunţa la mandat în cursul termenului de exercitare a căilor de


atac.

2.5. Participarea procurorului la procesul civil.

Modalităţi de participare :

i. Procurorul poate porni orice acţiune civilă, în anumite cazuri - pentru apărarea drepturilor
şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale
disparuţilor, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege. În aceste cazuri, titularul
dreptului va fi introdus în proces şi va putea efectua acte de dispoziţie (renunţare,
achiesare, tranzacţie), iar dacă procurorul îşi va retrage cererea, va putea cere continuarea
judecăţii sau a executării silite.
ii. Procurorul poate să pună concluzii în orice proces civil, în oricare fază a acestuia, dacă
apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi intereselor
cetăţenilor. Ex: cereri in materie de adoptie, cereri privind stabilirea masurilor de
protectie speciala a copilului, cereri de punere sub interdictie si ridicare a interdictiei,
cererea de declarare a mortii, cereri de expropriere, decaderea din drepturile parintesti,
acordarea personalitatii unei asociatii si fundatii etc.
24

iii. Procurorul poate să exercite căile de atac împotriva hotărârilor pronunţate în cazurile
prevăzute mai sus, chiar dacă nu a pornit acţiunea civilă, precum şi atunci când a
participat la judecată, în condiţiile legii.
iv. Procurorul poate să ceară punerea în executare a oricăror titluri executorii emise în
favoarea persoanelor prevăzute mai sus.

Teme de refleție unitatea de ȋnvățare 2

1. Ce deosebire există între compunerea şi constituirea instanţei? Se justifică distincţia?


Care este rolul procurorului în această ecuaţie?

2. Ce deosebiri esenţiale există între intervenţia principală şi intervenţia accesorie?

3. Ce asemănări şi deosebiri există între chemarea în judecată a altei persoane şi chemarea


în garanţie?

4. În ce acţiuni se poate folosi arătarea titularului dreptului şi ce particularitate prezintă faţă


de celelalte forme de intervenţie forţată accesibile părţilor?

5. Ce distincţie trebuie făcută în legătură cu justificarea calităţii de reprezentant în cazul


avocatului ?

6. Care sunt cazurile de incompatibilitate absolută?

7. Până la ce moment procesual se poate formula cererea de recuzare?

8. Indicaţi cazurile în care legea prevede ca o cerere de recuzare este inadmisibilă.

9. Ce efecte produce formularea unei cereri de recuzare în privinţa derulării procesului?

10. Care sunt căile de atac ce pot fi exercitate împotriva încheierilor prin care instanţa s-a
pronunţat asupra cererii de recuzare sau de abţinere?

11. Indicaţi trei exemple de coparticipare procesuală obligatorie.

12. Care este efectul formulării unor acte procesuale potrivnice de către părţi aflate în
raporturi de solidaritate?

13. Indicaţi trei exemple de situaţii în care partea a exercitat drepturile procesuale în mod
abuziv.

14. Care este regimul căilor de atac în privinţa incheierii prin care instanţa se pronunţă asupra
cererii de admitere în principiu a cererii de intervenţie ?

15. Care sunt drepturile procesuale ale intervenientului accesoriu ?


25

16. În cazul formulării unei cereri de chemare în judecată a altor persoane, care sunt
condiţiile prevăzute de lege pentru ca pârâtul să fie scos din proces ?

17. Care este termenul până la care se poate formula o cerere de chemare în garanţie şi care
este sancţiunea nerespectării acestuia?

18. Care sunt condiţiile de admisibilitate ale unei cereri de arătare a titularului dreptului?

19. Indicaţi trei exemple în care legea prevede în mod expres posibilitatea introducerii în
cauză, din oficiu, a unor persoane.

20. Care sunt drepturile procesuale ale terţului introdus forţat în cauză, din oficiu?

21. Care sunt particularităţile reprezentării în recurs?

22. Care sunt condiţiile de fond şi de formă pe care trebuie să le îndeplinească procura în
cazul reprezentării judiciare de către mandatar neavocat?

23. Care este regimul excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant?

Test de autoevaluare unitatea de ȋnvățare 2

1. Judecătorul este incompatibil când :


a) a fost avocat, asistent judiciar ori magistrat-asistent în aceeaşi pricină
b) dacă este tutore sau curator al unuia dintre părţi
c) a fost sesizat cu o contestaţie în anulare împotriva hotărârii pe care a pronunţat-o
d) când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia în cauza în care a fost desemnat să o
judece

2. Cererea de abţinere :
a) se poate formula de judecător sau de partea interesată
b) se soluţionează în camera de consiliu, cu citarea părţilor
c) ca regulă, este de competenţa instanţei ierarhic superioare instanţei din care face parte
judecătorul care a înaintat cererea de abţinere
d) se soluţionează printr-o încheiere care poate fi atacată numai o dată cu fondul

3. Încheierea prin care s-a soluţionat cererea de recuzare:


a) este susceptibilă numai de recurs;
b) nu este susceptibilă de nici o cale de atac;
c) este susceptibilă numai de apel;
d) este susceptibilă de atac numai în caz de respingere

4. În materia coparticipării procesuale:


a) regula o constituie coparticiparea facultativă;
b) se aplică, în toate cazurile, principiul independenţei procesuale;
26

c) în caz de pierdere a procesului, cheltuielile de judecată se suportă, după caz, în mod egal,
proporţional sau solidar
d) reclamanţii sau pârâţii care nu s-au înfăţişat ori nu au îndeplinit un act de procedură în termen
vor continua să fie citaţi dacă nu au termen în cunoştinţă

5. Instanţa va pronunţa o încheiere cu privire la admisibilitate în principiu în cazul :


a) intervenţiei principale
b) intervenţiei accesorii
c) chemării în garanţie şi chemării în judecată a altor persoane
d) arătării titularului dreptului

6. În ceea ce priveşte încheierea cu privire la admisibilitatea în principiu, în cazul intervenţiei


voluntare:
a) aceasta se atacă numai o dată cu fondul
b) aceasta se atacă numai cu apel dacă s-a respins cererea de intervenţie ca inadmisibilă
c) aceasta se atacă numai o dată cu fondul dacă s-a admis în principiu cererea de intervenţie
d) dacă s-a respins cererea de intervenţie ca inadmisibilă, aceasta se atacă numai cu apel
dacă încheierea a fost dată în primă instanţă, respectiv numai cu recurs la instanţa ierarhic
superioară, în ipoteza în care încheierea a fost pronunţată în apel

7. Introducerea forţată în cauză, din oficiu, a altor persoane:


a) se va realiza de judecător în mod obligatoriu în cazurile expres prevăzute de lege, precum
şi în procedura contencioasă, chiar dacă părţile se împotrivesc
b) este lăsată la aprecierea judecătorului în cazul procedurii necontencioase
c) se dispune prin încheiere până la închiderea dezbaterilor în faţa primei instanţe
d) se poate face şi direct în apel

8. Mandatarul neavocat poate pune concluzii fără avocat:


a) când are o procură generală;
b) când reprezintă interesele soţului sau a unei rude până la gradul doi inclusiv,
indiferent de nivelul instanţei
c) când dreptul de reprezentare izvorăşte dintr-o hotărâre judecătorească;
d) când este licenţiat în drept şi reprezintă în instanţă interesele soţului

9. Mandatul judiciar :
a) nu încetează prin moartea celui care l-a dat
b) încetează dacă cel care l-a dat a devenit incapabil
c) îşi încetează efectele de la data retragerii lui de către moştenitori sau de către
reprezentantul legal al incapabilului
d) trebuie să fie dat sub forma unui înscris autentic, dacă mandatarul nu are calitatea de
avocat

10. În cazul în care se dispune disjungerea :


a) cererea de chemare în garanţei va fi soluţionată de instanţa competentă din punct de
vedere material şi teritorial potrivit regulilor de drept comun
27

b) cererea de chemare în garanţie va fi judecată de instanţa care judecă cererea principală,


operând o prororgare legală de competenţă
c) va fi soluţionată de instanţa competentă din punct de vedere material şi teritorial potrivit
regulilor de drept comun, dacă reclamantul renunţă la judecarea cererii principale
d) nici una din variantele enumerate nu este corectă.

Răspuns grile :

1 abcd, 2 -, 3 d, 4 acd, 5 abcd, 6 cd, 7 -, 8 cd, 9 acd, 10 b.


28

UNITATEA DE ȊNVĂȚARE 3
COMPETENȚA INSTANȚELOR DE JUDECATĂ

CUPRINS:

3.1.COMPETENŢA GENERALĂ, MATERIALĂ ŞI TERITORIALĂ A INSTANŢELOR JUDECĂTOREŞTI.


3.2.ÎNTINDEREA COMPETENŢEI INSTANŢEI SESIZATE.
3.3.INCIDENTE PROCEDURALE CU PRIVIRE LA INSTANŢA SESIZATĂ.

OBIECTIVELE UNITĂȚII DE ȊNVĂȚARE 3:

 DETERMINAREA CORECTĂ A COMPETENȚEI INSTANȚELOR DUPĂ MATERIE ȘI TERITORIAL;


 ȊNSUȘIREA CRITERIILOR DE STABILIRE A COMPETENȚEI DUPĂ MATERIE, ȊN SPECIAL
CRITERIUL VALORIC;
 ȊNȚELEGEREA MODULUI ȊN CARE SE REZOLVĂ EXCEPȚIILE DE NECOMPETENȚĂ SAU
CONFLICTELE DE COMPETENȚĂ.

3.1. Competenţa generală, materială şi teritorială a instanţelor judecătoreşti.

Noțiune și clasificare.

Competenţa este definită ca fiind aptitudinea recunoscută de lege unei instanţe judecătoreşti
sau unui alt organ cu activitate jurisdicţională de a judeca anumite litigii. Prin urmare, atunci
când vorbim despre competenţe avem în vedere noţiunea de instanţă ca organ de jurisdicţie,
iar nu cea de judecător din cadrul unei anumite instanţe.

Clasificarea normelor de competenţa prezintă importanţă practică sub aspectul indentificării


corecte a regimului de ordine publică sau privată aplicabil în cazul încălcării acestora.

O primă clasificare distinge între normele de competenţă generală, care delimitează


atribuţiile instanţelor judecătoreşti de cele ale altor organe ale statului, cu sau fără activitate
jurisdicţională şi competenţă jurisdicţională, care delimitează atribuţiile diferitelor instanţe
judecătoreşti în funcţie de gradul sau teritorialitatea acestora.

În cadrul competenţei jurisdicţionale distingem între competenţa materială şi competenţă


teritorială, după cum ne raportăm la instanţe de grad diferit (pe verticală) sau instanţe de
acelaşi grad, dar cu delimitate prin raza lor teritorială (pe orizontală).

Normele de competenţa generală sunt imperative sau de ordine publică, nerespectarea


acestora fiind sancţionată cu nulitatea absolută. Norme de competenţa materială şi teritorială
exclusivă sunt, de asemenea, imperative, dar, aşa cum vom vedea, în acest caz, regimul de
invocare a nulităţii absolute este unul diferit, fiind posibilă numai la primul termen de
judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe. În fine, normele de
29

competenţă teritorială de drept comun sau alternativă sunt dispozitive sau de ordine privată,
încălcarea acestora putând fi invocată numai de către pârât, prin întâmpinare sau, dacă
întâmpinarea nu este obligatorie, până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal
citate în faţa primei instanţe.

Într-o altă clasificare distingem între competenţa internă şi internaţională, după aptitudinea
instanţelor unui stat de a soluţiona un litigiu cu element de extraneitate. În cadrul acestei
clasificări, un regim special, îl are competenţa europeană, atunci când cel chemat în judecată
are domiciliul/sediul într-un stat membru al Uniunii Europene. Normele de competenţă
internaţională formează obiectul disciplinelor Drept internaţional privat sau Dreptul uniunii
europene. Aici ne vom limita a arăta că normele de competenţă internaţională sunt de ordine
publică, putând fi invocate de orice parte, instanţa din oficiu, în orice stare a litigiului, în
condiţiile legii.

3.1.1. Competența materială.

Instanţele judecătoreşti din România sunt: judecătoriile, tribunalele, curţile de apel şi Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie.

Noul Cod de procedură civilă a reevaluat stabilirea competenţei materiale şi anume:


judecătoria, prima verigă a sistemului judiciar, este instanţă de excepţie în ce priveşte
judecata în primă instanţă, iar tribunalul este instanţă de drept comun în această privinţă, ceea
ce conduce, în mod firesc, la soluţia că instanţă de apel în drept comun este curtea de apel, iar
instanţă de recurs de drept comun este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În stabilirea competenţei materiale sunt avuţi în vedere mai mulţi factori, precum natura
raportului dedus judecăţii, obiectul cererii de chemare în judecată şi valoarea cauzei.

Natura raportului dedus judecăţii poate să ducă singură la stabilirea competenţei materiale
sau împreună şi cu alte criterii.

Exemple: tribunalele judecă în primă instanţă cererile evaluabile în bani în


valoare mai mare de 200 000 lei, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau
neprofesionişti, deci se are în vedere criteriul valorii; procesele şi cererile în materie de
proprietate intelectuală, precum şi cele în materie de expropriere au fost date în
competenţa tribunalelor; în cazul succesiunilor, dacă între moştenitori nu există
neînţelegeri, procedura succesorală se rezolvă de către notarul public, dar când ele apar
competenţa revine instanţelor judecătoreşti, acţionând alături de natura cauzei şi
caracterul contencios sau necontencios al cererii; în sfârşit, în materia contenciosului
administrativ şi fiscal, competenţa este împărţită, ca regulă, între tribunale şi curţi de apel
în funcţie de organul de la care emană actul administrativ ori fiscal atacat ca nelegal,
potrivit legii speciale.
30

Obiectul cererii de chemare în judecată este şi el folosit ca factor pentru stabilirea


competenţei materiale.

Exemplu: cererile care au ca obiect repararea prejudiciilor cauzate prin erori


judiciare ori recunoaşterea sau încuviinţarea silită a hotărârilor şi a altor titluri executorii.

Valoarea litigiului determină uneori, repartizarea pricinilor între tribunale şi judecătorii.

Observații:

 momentul care interesează în fixarea valorii obiectului litigiului este acela


al sesizării instanţei;
 influenţă asupra competenţei produce numai valoarea capătului principal
de cerere, deoarece, în general valoarea capetelor accesorii (dobânzi,
fructe etc.) depind de durata procesului şi nu se pot calcula la începutul
acesteia, iar luarea lor în calcul pe parcurs ar face nesigură competenţa
instanţei;
 Noul Cod de procedură civilă stabileşte prin art. 98 – 106 şi alte reguli
pentru determinarea competenţei după valoarea obiectului cererii
introductive de instanţă;
 pentru a se evita tergiversarea judecăţii în art. 106 alin. 1 se prevede că
instanţa legal investită potrivit dispoziţiilor referitoare la competenţa după
valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă,
ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce priveşte cuantumul valorii
aceluiaşi obiect.

Care este separarea competenței ȋntre judecătorii, tribunale, curți de apel și Inalta Curte
de Casație și Justiție?

a) Judecătoriile judecă, potrivit art. 94 NCPC:

1) în primă instanţă, următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz,
neevaluabil în bani:

a) cererile date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie, în afară de


cazurile în care prin lege se prevede în mod expres altfel .

b) cererile referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, potrivit legii ;

c) cererile având ca obiect administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spaţii
aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite, precum şi cele privind raporturile
juridice stabilite de asociaţiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane juridice,
după caz ;

d) cererile de evacuare ;
31

e) cererile referitoare la zidurile şi şanţurile comune, distanţa construcţiilor şi plantaţiilor,


dreptul de trecere, precum şi la orice servituţi sau alte limitări ale dreptului de proprietate
prevăzute de lege, stabilite de părţi ori instituite pe cale judecătorească ;

f) cererile privitoare la strămutarea de hotare şi cererile de grăniţuire ;

g) cererile posesorii ;

h) cererile privind obligaţiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de


izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor
instanţe;

i) cererile de declarare judecătorească a morții unei persoane;

j) cererile de împărţeală judiciară, indiferent de valoare ;

k) orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200 000 lei inclusiv, indiferent de
calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti ;

2) dispoziția potrivit căreia judecătoriile judecă în primă şi ultimă instanţă, cererile privind
creanţe având ca obiect plata unei sume de bani de până la 2 000 lei inclusiv a fost abrogată
prin art. V din OUG nr. 4/2013, ca urmare a faptului că prin Decizia nr. 967/2012 Curtea
Constituțională a declarat neconstituțional un text identic din vechiul Cod;

3) căile de atac împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate


jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege.
Judecătoriile sunt instanţe de control judecătoresc asupra hotărârilor unor organe de
jurisdicţie din afara sistemului instanţelor judecătoreşti, cum va fi plângerea împotriva
procesului-verbal de contravenţie (art. 32 din O.G. nr. 2/2001). În acest caz ele pronunță, de
regulă, hotărâri definitive. Acest control nu poate interveni însă decât dacă legea prevede în
mod expres posibilitatea exercitării lui;

4) orice alte cereri date prin lege în competenţa lor. În Cod sau anumite legi speciale se
stabileşte competenţa judecătoriei în soluţionarea unor cereri, cum ar fi soluţionarea
contestațiilor în materia cambiilor, biletelor la ordin şi cecurilor. De asemenea judecătoriile
soluţionează şi căile extraordinare de retractare – contestaţia în anulare şi revizuirea –
îndreptate împotriva propriilor hotărâri şi contestaţiile la executare.

b) Tribunalele judecă, potrivit art. 95 NCPC:

1) în primă instanţă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe ;

2) ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în


primă instanţă;
32

3) ca instanţe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege;

4) orice alte cereri date prin lege în competenţa lor.

Exemple: atribuţiile în materie electorală [Legea nr. 115/2015 privind alegerea


autorităților administrației publice locale şi Legea nr. 208/2015 privind alegerea
Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea
Autorității Electorale Permanente, Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea
alegerilor pentru Parlamentul European, cele în legătură cu înscrierea unei federaţii
constituită din două sau mai multe asociaţii sau fundaţii (O.G. nr. 26/2000)], cele relative
la procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență (Legea nr.85/2014), cele relative
la conflictele colective sau individuale de munca (Legea nr.62/2011 privind dialogul
social), precum și a cererilor ȋntemeiate pe dispozițiile Legii nr.31/1990 privind
societățile . Desigur, judecă şi căile extraordinare de atac sau contestaţiile la titlu privind
propriile hotărâri.

c) Curţile de apel judecă, potrivit art. 96 NCPC:

1) în primă instanţă, cererile în materie de contencios administrativ şi fiscal, potrivit legii


speciale ;

2) ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în


primă instanţă;

3) ca instanţe în recurs, în cazurile anume prevăzute de lege;

4) orice alte cereri date prin lege în competenţa lor. Cu titlu de exemplu, ne referim la căile
de atac de retractare îndreptate împotriva propriilor hotărâri, conflictele de competenţă dintre
două tribunale din raza sa teritorială.

d) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă, potrivit art.97 NCPC: 1) recursurile declarate
împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2)
recursurile în interesul legii; 3) cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru
dezlegarea unor probleme de drept; 4) orice alte cereri date prin lege în competenţa sa. Cu titlu
de exemplu, ne referim la conflictele de competenţă între două curţi de apel, la cererile de
delegare a instanţei (art. 147 NCPC), la cererile de strămutare pe motiv de bănuială legitimă de la
o curte de apel la alta (art. 142 NCPC). În conformitate cu art. 21 din Legea nr. 304/2004, astfel
cum a fost modificat prin Legea nr. 71/2011, recursurile se repartizează între secţia I civilă,
secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal. În raport cu competenţa
fiecăreia, secţiile soluţionează şi cererile de strămutare, conflictele de competenţă şi orice alte
cereri prevăzute de lege. La instanţa supremă, în materie civilă lato sensu, funcţionează şi două
complete de 5 judecători care judecă cauzele date prin lege în competenţa lor (de ex. art. 136 din
NCPC- conflictul de competenţă între două secţii ale Înaltei Curţi; soluţionarea unor recursuri –
33

art. 410, art. 421 alin. 2). În Secţiuni Unite (la cele 3 secţii menţionate, adăugându-se secţia
penală) se judecă sesizările privind schimbarea jurisprudenţei Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie
şi sesizarea Curţii Constituţionale pentru controlul constituţionalităţii legilor înainte de
promulgare.

3.1.2. Competența teritorială.

Forme:

 de drept comun – de ordine privată

 alternativă - de ordine privată

 exclusivă - de ordine publică

a) Competența teritorială de drept comun.

 Regula: domiciliul/sediul pârâtului

Raţiune: – în acţiunile reale – prezumţia că aparenţele sunt conforme cu realitatea;

– în acţiunile personale – prezumţia că nimeni nu datorează nimic altuia;

 Excepţii:

a. Când pârâtul nu are domiciliul cunoscut – art. 108 NCPC

b. Cazul persoanei juridice care are dezmembrăminte – art. 109 NCPC

c. Cazul entităţilor fără personalitate juridică – art. 110 NCPC

b) Competența teritorială alternativă.

Reclamantul poate să aleagă între una sau mai multe instanţe, deopotrivă competente.

Cazuri:

 Cererile îndreptate împotriva statului, autorităţilor şi instituţiilor centrale sau locale


precum şi a altor persoane de drept public – art. 111 NCPC

 Coparticipare procesuală pasivă – art. 112 NCPC

 Cazurile prevăzute de art. 113 alin. 1 NCPC – stabilirea filiaţiei, cererile referitoare la
obligaţia de întreţinere, executarea, anularea sau rezoluţiunea unui contract, locaţiunea de
imobile, acţiunile în prestaţie tabulară, rectificare tabulară sau justificare tabulară, cererile
ce izvorăsc din contracte de transport, etc.

 Cererile privind ocrotirea persoanei fizice – art. 114 NCPC


34

 Cererile în materie de asigurări – art. 115 NCPC

c) Competența teritorială exclusivă.

Numai o anumită instanţă, anume determinată de lege, este competentă.

Cazuri:

 Cererile privitoare la drepturi reale imobiliare – art. 117 NCPC

 Cererile în materie de moştenire – art. 118 NCPC

 ! în concursul dintre art. 117 şi 118 (cereri în materie de moştenire privitoare la drepturi
reale imobiliare), se dă prioritate art. 118 NCPC.

 Cererile în materie de societate – art. 119 NCPC

 ! în concursul dintre art. 117 şi 119 (cereri în materie de societate privitoare la drepturi
reale imobiliare), se dă prioritate art. 119 NCPC.

 Cererile privitoare la insolvenţă sau la concordatul preventiv – art. 120 NCPC

 Cererile împotriva unui consumator – art. 121 NCPC

 Cererile în materie de stare şi capacitate a persoanelor – art. 126 NCPC

 Cererea de divorţ – art. 914 NCPC.

3.1.3.Reguli speciale privind competența.

Cererile accesorii, adiţionale sau incidentale – art. 123 NCPC

„(1) Cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa


competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau
teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120.”

Apărări şi incidente procesuale – art. 124 NCPC

„(1) Instanţa competentă să judece cererea principală se va pronunţa şi asupra apărărilor şi


excepţiilor, în afara celor care constituie chestiuni prejudiciale şi care, potrivit legii, sunt de
competenţa exclusivă a altei instanţe.”

Competenţa facultativă – art. 127

Cererile introduce de către un judecător, de competenţa instanţei la care funcţionează acesta;

Cererile introduse împotriva unui judecător, de competenţa instanţei la care funcţionează


acesta;
35

Observație: decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7 din 16 mai 2016:

I. Sintagma „instanța la care își desfășoară activitatea”


din cuprinsul art. 127 alin. (1) din Codul de procedură civilă
trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în
care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul
instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în
judecată în primă instanță.

II. Art. 127 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă
trebuie interpretat, sub aspectul noțiunii de „grefier”, în sensul că
este aplicabil și în cazul reclamanților care fac parte din
personalul auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe
lângă instanțele judecătorești.

Alegerea de competenţă – art. 126 NCPC.

3.2. Întinderea competenţei instanţei sesizate. Prorogarea de competență.

Noțiune: prorogarea de competenţă reprezintă o extindere a competenţei unei instanţe, în


sensul că instanţa competentă să soluţioneze cererea cu care a fost sesizată de către reclamant
devine competentă să rezolve şi cereri care în mod normal nu intră în competenţa sa.

Prorogarea de competență este legală, judecătorească și convențională.

Prorogarea legală:

- Coparticiparea procesuală pasivă – art. 112 NCPC


- Cererile accesorii, incidentale şi adiţionale – art. 123 NCPC
- Conexitatea – art. 139 NCPC.

Prorogarea judecătorească:

- Abţinerea şi recuzarea, atunci când nu se mai poate alcătui completul de judecată


- Strămutarea proceselor
- Delegarea instanţei
- Admiterea apelului şi casarea cu trimitere la altă instanţă egală în grad cu prima
instanţă, dacă părţile au solicitat în mod expres aceasta – art. 480 alin. 3 NCPC
- Admiterea recursului şi casarea cu trimitere la o altă instanţă egală în grad cu cea
care a pronunţat hotărârea casată – art. 497 şi art. 418 alin. 2 NCPC
- Comisia rogatorie – art. 261.

Prorogarea convențională:
36

- Părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în
faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să
dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi
competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este
exclusivă.
- În litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri
prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile
prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie
contrară este considerată ca nescrisă.

3.3. Incidente procedurale cu privire la instanţa sesizată.

3.3.1. Excepția de necompetență.

Noţiune: mijlocul procesual de invocare a necompetenţei instanţei la care procesul se află


pendente.

 Verificarea din oficiu a competenţei – art. 131 NCPC –

La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe,
judecătorul este obligat din oficiu să determine competenţa de ordine publică a instanţei
(generală, materială, teritorială);

Se pronunță o ȋncheiere interlocutorie.

Observație: În cazul gresitei repartizari pe sectii sau complete specializate, verificarea


acestei repartizări se face chiar si in faza de regularizare. Dacă se trimite la alta sectie sau
alt complet, se da o incheiere.

 Regimul de invoare a excepției de necompetență:

Necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti poate fi invocată de părţi ori de către


judecător în orice stare a pricinii, în timp ce necompetenţa materială şi teritorială de ordine
publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care
părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe (art. 130 alin. 1 şi 2 NCPC).

Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată, potrivit art. 130 alin. 3, numai de către
pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul
termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

 Soluții:

Dacă instanţa se declară competentă, va trece la judecarea pricinii. Încheierea poate fi atacată
numai odată cu hotărârea pronunțată în cauză.
37

Dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul
fiind trimis de îndată instanţei judecătoreşti competente sau, după caz, altui organ cu
activitate jurisdicţională competent.

Dacă însă instanţa se declară necompetentă şi respinge cererea ca inadmisibilă întrucât este
de competenţa unui organ fără activitate jurisdicţională sau ca nefiind de competenţa
instanţelor române, hotărârea este supusă numai recursului la instanţa ierarhic superioară (art.
132 NCPC).

 Hotărârea de declinare a competenţei:

- Dezînvesteşte instanţa care a pronunţat-o de judecarea pricinii;

- Învesteşte instanţa care este declarată competentă şi la care este trimis dosarul;

- Are autoritate de lucru judecat pt instanţa care a pronunţat-o, dar nu şi pt instanţa pe care
o declară competentă; aceasta îşi verifică la rândul ei comptenţa;

- Actele îndeplinite de instanţa necompetentă sunt lovite de nulitate, cu excepţia dovezilor.

- Dovezile administrate în faţa instanţei necompetente rămân câştigate judecăţii; nu se va


dispune refacerea lor decât pt motive temeinice.

3.3.2. Conflictele de competență.

Feluri:

Pozitiv – când două sau mai multe instanţe se declară deopotrivă competente să judece
acelaşi proces;

Negativ – când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca
acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la
rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat
necompetente.

Se aplică şi în cazul organelor cu activitate jurisdicţională.

Se aplică prin asemănare în cazul secţiilor/completelor specializate ale aceleiaşi instanţe.

Instanţa înaintea căreia s-a ivit conflictul de competenţă va suspenda din oficiu judecata
cauzei şi va înainta dosarul instanţei competente să soluţioneze conflictul.

Instanţa competentă: instanţa imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict.

Soluţionare: în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi fără publicitate. Se pronunţă o


hotărâre definitivă.
38

Obsservație: nu poate exista conflict de competenţă cu ÎCCJ – hotărârea ÎCCJ de


declinare a competenţei este deopotrivă declinator şi regulator de competenţă.

3.3.3. Litispendența.

Nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi de aceeaşi parte,
înaintea mai multor instanţe competente sau chiar înaintea aceleiaşi instanţe, prin cereri
distincte.

Excepţia litispendenţei poate fi invocată de părţi sau de instanţă din oficiu în orice stare a
procesului în faţa instanţelor de fond (primă instanţă, apel). Instanţa în faţa căreia se invocă
diferă după cum sunt de acelaşi grad sau de gard diferit.

Încheierea prin care s-a soluţionat excepţia poate fi atacată numai odată cu fondul.

Litispendența nu este un caz de prorogare de competență deoarece instanțele sunt deopotrivă


competente.

3.3.4. Conexitatea.

Pentru asigurarea unei bune judecăţi, în primă instanţă este posibilă conexarea mai multor
procese în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauză
au între ele o strânsă legătură.

Excepţia conexităţii poate fi invocată de părţi sau din oficiu cel mai târziu la primul termen
de judecată înaintea instanţei ulterior sesizate, care, prin încheiere, se va pronunţa asupra
excepţiei. Încheierea poate fi atacată numai odată cu fondul.

Dosarul va fi trimis instanţei mai întâi învestite, în afară de cazul în care reclamantul şi
pârâtul cer trimiterea lui la una dintre celelalte instanţe.

Când una dintre cereri este de competenţa exclusivă a unei instanţe, conexarea se va face la
acea instanţă. Daca una dintre instante are rang superior, atunci conexarea se va face la
aceasta. Si in acest caz, exceptia va fi invocata tot in fata instantei din urma investite !

În orice stare a judecăţii procesele conexate pot fi disjunse şi judecate separat, dacă numai
unul dintre ele este în stare de judecată.

3.3.5. Strămutarea procesului.

Strămutarea ȋși propune trecerea procesului de la instanţa competentă la o altă instanţă de


acelaşi grad, pentru următoarele motive: a) pentru bănuiala legitimă, adică ori de câte ori se
presupune că imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită circumstanţelor
procesului, calităţii pârâţilor ori unor relaţii conflictuale locale; b) pentru siguranţa publică,
39

adică atunci când există împrejurări excepţionale care presupun că judecata procesului la
instanţa competentă ar putea conduce la tulburarea ordinii publice.

Strămutarea se poate cere în orice fază a procesului; cererea pe motiv de bănuială legitimă o
poate face partea interesată, iar cea pentru siguranţă publică numai procurorul general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Cererea de strămutare pe motiv de bănuială legitimă este de competenţa curţii de apel, dacă
instanţa de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripţia
acesteia.

Observație: Curtea Constituțională a decis că dispozițiile art.142 alin.1 teza I și


art.145 alin.1 teza I NCPC sunt constituționale ȋn măsura ȋn care motivul de
bănuială legitimă nu se raportează la calitatea de judecător la curtea de apel a
uneia dintre părți (dec.nr.558/16 octombrie 2014, publicată ȋn M.Of. nr.897 din 10
decembrie 2014). In speța ȋn care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate una
dintre părți era judecător la Curtea de Apel Suceava, instanță care ar fi urmat să
judece cererea de strămutare. Tot Curtea Constituțională a decis că dispozițiile
art.142 alin.1 teza I și art.145 alin.1 teza I NCPC sunt constituționale ȋn măsura ȋn
care motivul de bănuială legitimă nu se raportează la calitatea de parte a curții de
apel ȋn raza căreia funcționează instanța ȋnvestită cu judecarea litigiului
(dec.nr.169/24 martie 2016, publicată ȋn M.Of. nr.353 din 9 mai 2016).

Dacă strămutarea se cere de la curtea de apel, competenţa de soluţionare revine Î.C.C.J.


Cererea de strămutare pentru acest motiv se depune la instanţa competentă să o soluţioneze,
care va înştiinţa de îndată instanţa de la care s-a cerut strămutarea despre formularea cererii
de strămutare.

Dacă cererea de strămutare se întemeiază pe motive de siguranţă publică competenţa aparţine


întotdeauna Î.C.C.J., care va înştiinţa, de îndată, despre depunerea cererii instanţa de la care
se cere strămutarea.

Completul de judecată poate, la solicitarea celui interesat, să ordone, dacă este cazul,
suspendarea judecăţii până la soluţionarea cererii de strămutare, cu darea unei cauţiuni în
cuantum de 1000 lei. Încheierea asupra suspendării nu se motivează şi nu este supusă
niciunei căi de atac. Măsura suspendării se comunică de urgenţă instanţei sesizate pe fond.

Soluţionarea cererii se face de urgenţă în camera de consiliu, fără publicitate, dar cu citarea
părţilor.

Hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare şi este definitivă.

În caz de admitere, curtea de apel trimite procesul spre judecată unei alte instanţe de acelaşi
grad din circumscripţia sa .
40

Î.C.C.J. va strămuta judecarea cauzei la una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad
aflate în circumscripţia oricărei dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei
circumscripţie se află instanţa de la care s-a cerut strămutarea.

Hotărârea de strămutare va arăta în ce măsură actele îndeplinite de instanţă înainte de


strămutare urmează să fie păstrate .

În cazul în care instanţa de la care s-a depus strămutarea a procedat între timp la judecarea
procesului, hotărârea pronunțată este desfiinţată de drept prin efectul admiterii cererii de
strămutare.

Strămutarea procesului nu poate fi cerută din nou, în afară de cazul în care noua cerere se
întemeiază pe împrejurări necunoscute la data soluţionării cererii anterioare sau ivite după
soluţionarea acesteia, iar când, totuşi se face este inadmisibilă dacă pricina se află pe rolul
aceleiaşi instanţe.

3.3.6. Delegarea instanței.

Când, din cauza unor împrejurări excepţionale, instanţa competentă este împiedicată un timp
mai îndelungat să funcţioneze, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la cererea părţii interesate,
va desemna o altă instanţă de acelaşi grad care să judece procesul.

Teme de reflective unitatea de ȋnvățare 3

1. Care este instanţa de drept comun în ce priveşte judecata în primă instanţă?

2. Care sunt criteriile după care se stabileşte competenţa în materia contenciosului


administrativ ? Există derogări?

3. Care sunt regulile generale în stabilirea competenţei după valoare?

4. Care sunt factorii de determinare a competenţei teritoriale?

5. Daţi 5 exemple de cauze ce sunt de competenţa instanţei celui din urmă domiciliu al
defunctului?

6. În ce condiţii operează prorogarea de competenţă în cazul cererilor accesorii, adiţionale şi


incidentale?

7. Care sunt particularităţile în cazul excepţiei de necompetenţă?

8. Care ar fi mijloacele procesuale prin care s-ar putea evita un conflict pozitiv de
competenţă?

9. Ce deosebiri există între litispendenţă şi conexitate?


41

10. Care sunt particularităţile hotărârii de strămutare?

Test de autoevaluare unitatea de ȋnvățare 3

1. Judecătoria judecă în primă instanţă:


a) cereri referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă
b) cereri de evacuare
c) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 de lei inclusiv
d) litigiile în materie de dreptul muncii.
2. Tribunalele judecă în primă instanţă:
a) cererile privitoare la strămutarea de hotare
b) cererile privind obligaţii de a face sau a nu face neevaluabile în bani
c) cererile de partaj judiciar, dacă valoarea totală a bunurilor partajate depăşeşte 200.000 de
lei
d) cererile de divorţ, dacă există copii minori.
3. Valoarea cererii de chemare în judecată se va stabili după următoarele reguli:
a) în cererile care au ca obiect un drept la prestaţii succesive, întotdeauna valoarea se va
calcula după valoarea prestaţiei anuale datorate
b) când prin cerere se cere plata unei părţi dintr-o creanţă, valoarea cererii se socoteşte
numai după pretenţia formulată de reclamant
c) în cererea având ca obiect un drept real asupra unui imobil, valoarea se va determina
întotdeauna după valoarea impozabilă
d) în cererile în materie de moştenire, valoarea se va stabili fără scăderea sarcinilor sau
datoriilor moştenirii.
4. Cererea privitoare la un imobil care se află în circumscripţiile mai multor instanţe:
a) se va introduce întotdeauna la instanţa domiciliului sau reşedinţei pârâtului
b) se va introduce întotdeauna la oricare din instanţele unde se află imobilul
c) se va introduce la instanţa de la domiciliul reclamantului
d) se va introduce la instanţa de la domiciliul sau reşedinţa pârâtului, dacă aceasta se află
într-una dintre aceste circumscripţii
5. În ceea ce priveşte excepţia de necompetenţă:
42

a) dacă necompetenţa este de ordine publică, aceasta se poate invoca de părţi ori de
judecător în orice stare a pricinii
b) dacă aceasta vizează necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti, excepţia se poate
invoca de către instanţă ori de către părţi până la închiderea dezbaterilor în primă instanţă
c) dacă aceasta vizează necompetenţa materială sau teritorială exclusivă, excepţia trebuie
invocată de către părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile
sunt legal citate, în faţa primei instanţe
d) dacă aceasta vizează necompetenţa de ordine privată, excepţia poate fi invocată de către
părţi cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa
primei instanţe
6. În cazul conflictului de competenţă:
a) acesta va fi soluţionat în camera de consiliu, cu citarea părţilor
b) hotărârea dată cu privire la soluţionarea conflictului este definitivă
c) sesizarea instanţei competente să soluţioneze conflictul poate fi făcută şi de către partea
interesată
d) judecarea cauzei va putea fi suspendată la cererea părţii interesate
7. Hotărârea de strămutare se caracterizează prin:
a) se dă în şedinţă publică, fără citarea părţilor;
b) se dă fără motivare;
c) se poate ataca numai prin recurs;
d) este definitivă
8. Instanţa competentă să judece o cerere de strămutare este:
a) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cazul motivului de bănuială legitimă ori de siguranţă
publică
b) Tribunalul, în cazul motivului de bănuială legitimă, dacă se cere strămutarea cauzei de la
o judecătoria din circumscripţia acestuia
c) Curtea de apel, în cazul de bănuială legitimă, dacă se cere strămutarea cauzei de la o
judecătorie sau de la un tribunal din circumscripţia acesteia
d) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cazul de bănuială legitimă dacă se cere strămutarea
cauzei de la curtea de apel
9. Judecătoriile judecă în primă instanţă:
a) cererile de evacuare
43

b) orice cerere evaluabilă în bani


c) cererile posesorii
d) cereri privind obligaţii de a nu face, neevaluabile în bani, numai dacă izvorul acestora are
natură contractuală
10. În materie de competenţă materială:
a) judecătoria este intanţa cu plenitudine de competenţă în privinţa judecăţii în primă instanţă în
materie civilă
b) tribunalul judecă, în primă instanţă, cereri evaluabile în bani de peste 100.000 lei
c) curtea de apel nu judecă niciodată, în primă instanţă, în materie civilă
d) normele legale care reglementează această competenţă sunt de ordine privată.

Răspuns grile :

1 ab, 2 -, 3 d, 4 d, 5 c, 6 b, 7 bd, 8 cd, 9 ac, 10 -.


44

UNITATEA DE ȊNVĂȚARE 4

ACTELE DE PROCEDURĂ ŞI TERMENELE PROCEDURALE.

CUPRINS:

4.1. NOŢIUNEA ACTELOR DE PROCEDURĂ. CLASIFICARE. CONDIŢII PENTRU ÎNTOCMIREA


ACTELOR DE PROCEDURĂ.

4.2. NOŢIUNEA ŞI CLASIFICAREA TERMENELOR PROCEDURALE. MODUL DE CALCUL. DURATA


TERMENELOR PROCEDURALE.

4.3. SANCŢIUNI PENTRU NERESPECTAREA CONDIŢIILOR PRIVITOARE LA ACTELE DE PROCEDURĂ


ŞI A TERMENELOR PROCEDURALE (NULITATEA ŞI DECĂDEREA, INCLUSIV COMPARAŢII;
SANCŢIUNI PECUNIARE, SANCŢIUNI DISCIPLINARE).

OBIECTIVELE UNITĂȚII DE ȊNVĂȚARE 4:

- ȊNSUȘIREA MODULUI DE ȊNTOCMIRE A ACTELOR DE PROCEDURĂ;


- CUNOAȘTEREA MODULUI DE CALCULARE A TERMENELOR;
- CUNOAȘTEREA SANCȚIUNILOR POSIBILE ȊN CAZUL NERESPECTĂRII CONDIȚIILOR LEGALE
PENTRU ȊNTOCMIREA ACTELOR DE PROCEDURĂ SAU A NERESPECTĂRII TERMENELOR ȊN
CARE SE EFECTUEAZĂ ACTELE DE PROCEDURĂ.

4.1. Noţiunea actelor de procedură. Clasificare. Condiţii pentru întocmirea actelor de


procedură.

 Noţiune: Actul de procedură este orice act (operaţiune juridică sau înscris) făcut pentru
declanşarea procesului civil sau în cursul şi în cadrul procesului civil, care concretizează
activitatea procesuală a tuturor participanţilor din proces.

 Clasificări:

a) În funcţie de organul de la care emană: actele părţilor, actele instanţei, actele


organelor auxiliare justiţiei;

b) În funcţie de conţinut: acte care conţin o manifestare de voinţă, acte care constată o
operaţiune procedurală;

c) În funcţie de natura lor: acte judiciare, acte extrajudiciare;

d) În funcţie de modul de efectuare: acte scrise, acte orale.


45

 Condiții generale ale actelor de procedură:

a) Să îmbrace formă scrisă sau să fie consemnat în alt act de procedură consemnat în
scris;

Art. 148 NCPC: (1) Orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie
formulată în scris […]
(4) În cazurile anume prevăzute de lege, cererile făcute în şedinţă, la orice instanţă, se pot
formula şi oral, făcându-se menţiune despre aceasta în încheiere.

b) Să relateze, chiar în conţinutul său faptul că la întocmirea sa au fost îndeplinite


condiţiile prevăzute de lege;

- Cuprinsul actului nu poate fi completat cu probe extrinseci;

- Excepţii: anexele la act; principiul echipolenţei, în cazurile expres prevăzute de


lege.

c) Să fie îndeplinit în limba română.

 Dispoziții generale și comune:

(1) Orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie formulată în scris şi să
cuprindă indicarea instanţei căreia îi este adresată, numele, prenumele, domiciliul sau
reşedinţa părţilor ori, după caz, denumirea şi sediul lor, numele şi prenumele, domiciliul
sau reşedinţa reprezentanţilor lor, dacă este cazul, obiectul, valoarea pretenţiei, dacă este
cazul, motivele cererii, precum şi semnătura. De asemenea, cererea va cuprinde, dacă este
cazul, şi adresa electronică sau coordonatele care au fost indicate în acest scop de părţi,
precum numărul de telefon, numărul de fax ori altele asemenea.

(2) Cererile adresate, personal sau prin reprezentant, instanţelor judecătoreşti pot fi
formulate şi prin înscris în formă electronică, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de
lege.

(3) Dispoziţiile alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător şi în cazul în care prezentul
cod prevede condiţia formei scrise a susţinerilor, apărărilor sau a concluziilor părţilor ori
a altor acte de procedură adresate instanţelor judecătoreşti.

(4) În cazurile anume prevăzute de lege, cererile făcute în şedinţă, la orice instanţă, se pot
formula şi oral, făcându-se menţiune despre aceasta în încheiere.

(5) Dacă, din orice motive, cererea nu poate fi semnată la termenul când a fost depusă
sau, după caz, la primul termen ce urmează, judecătorul va stabili identitatea părţii prin
unul dintre mijloacele prevăzute de lege, îi va citi conţinutul cererii şi îi va lua
46

consimţământul cu privire la aceasta. Despre toate acestea se va face menţiune în


încheiere.

(6) Cererile adresate instanţelor judecătoreşti se timbrează, dacă legea nu prevede altfel.

 Numărul de exemplare

(1) Când cererea urmează a fi comunicată, ea se va face în atâtea exemplare câte sunt
necesare pentru comunicare, în afară de cazurile în care părţile au un reprezentant comun
sau partea figurează în mai multe calităţi juridice, când se va face într-un singur
exemplar. În toate cazurile este necesar şi un exemplar pentru instanţă. […]

(3) Dacă obligaţia prevăzută la alin. (1) nu este îndeplinită, instanţa va putea îndeplini din
oficiu sau va putea pune în sarcina oricăreia dintre părţi îndeplinirea acestei obligaţii, pe
cheltuiala părţii care avea această obligaţie.

 Art. 150 - Înscrisurile anexate

(1) La fiecare exemplar al cererii se vor alătura copii de pe înscrisurile de care partea înţelege
a se folosi în proces.

(2) Copiile vor fi certificate de parte pentru conformitate cu originalul. […]

 Art. 151 - Cererea formulată prin reprezentant

(1) Când cererea este făcută prin mandatar, se va alătura procura în original sau în copie
legalizată.

(2) Avocatul şi consilierul juridic vor depune împuternicirea lor, potrivit legii.

(3) Reprezentantul legal va alătura o copie legalizată de pe înscrisul doveditor al calităţii


sale.

(4) Reprezentanţii persoanelor juridice de drept privat vor depune, în copie, un extras din
registrul public în care este menţionată împuternicirea lor. […]

 Art. 152 - Cererea greşit denumită

Cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută
chiar dacă poartă o denumire greşită.

4.2. Noţiunea şi clasificarea termenelor procedurale. Modul de calcul. Durata


termenelor procedurale.
47

 Noţiune: Termenele procedurale sunt stabilite de lege ori de instanţă şi reprezintă


intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură sau în care este interzis
să se îndeplinească un act de procedură.

 Clasificări:

1. După modul de stabilire: legale, judecătoreşti, convenţionale;

2. În funcţie de caracterul lor: imperative (peremptorii), prohibitive (dilatorii);

3. După sancţiunea ce intervine în caz de nerespectare: absolute, relative;

4. După durata lor: termene pe ore, zile, săptămâni, luni şi ani.

 Calculul termenelor:

- art. 180 – 183 NCPC.

Modul de calcul al termenelor este stabilit de art. 181 NCPC: termenul pe ore începe să
curgă de la ora zero a zilei următoare; termenul pe zile se calculează după sistemul exclusiv,
adică pe zile libere, neintrând în calcul nici ziua în care el începe să curgă (dies a quo) şi nici
ziua în care se împlineşte (dies ad quem); termenele pe săptămâni, luni şi ani se sfârşesc în ziua
săptămânii, lunii sau anului corespunzătoare zilei de plecare. Dacă ultima lună nu are zi
corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se îndeplineşte în ultima zi a
acestei luni . Termenul care se sfârşeşte într-o zi nelucrătoare se va prelungi până la sfârşitul
primei zile de lucru următoare. Potrivit art. 182, termenul care se socoteşte pe zile, săptămâni,
luni sau ore se împlineşte la ora 24,00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură.
Cu toate acestea, dacă este vorba de un act ce trebuie depus la instanţă sau într-un alt loc,
termenul se va îndeplini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal, dispoziţiile
art. 183 fiind aplicabile. Este important de reţinut că potrivit acestui text, actul de procedură
depus, înăuntrul termenului prevăzut de lege, prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau
depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare, este socotit a fi
făcut în termen, chiar dacă ajunge la instanţă după ce termenul s-a împlinit. Şi actul depus de
partea interesată, înăuntrul termenului, la unitatea militară sau la administraţia locului de deţinere
unde se află această parte, este considerat ca făcut în termen.

În cazul în care termenul se finalizează într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte


până în prima zi lucrătoare care urmează.

 Durata termenelor:

1. Punctul de plecare: termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de


procedură, dacă legea nu dispune altfel.
48

! 3 cazuri în care se aplică principiul echipolenţei: art. 184 alin. 2, art 468 alin 2 şi
3, art. 485 .

2. Punctul de împlinire: este acela în care efectul termenului se realizează:

 În cazul termenelor imperative, un act făcut între punctul de plecare şi punctul de


împlinire este un act făcut în termen

 În cazul termenelor prohibitive un act făcut între punctul de plecare şi punctul de


împlinire este un act prematur şi lovit de nulitate la cererea celui interesat.

3. Întreruperea şi suspendarea termenului

- Cazuri: art. 184 alin. 3 şi 4

- în materia perimării – art. 417, 418;

- Termenul de apel/recurs – art. 469 şi 485.

4.3. Sancţiuni pentru nerespectarea condiţiilor privitoare la actele de procedură şi a


termenelor procedurale (nulitatea şi decăderea, inclusiv comparaţii; sancţiuni pecuniare,
sancţiuni disciplinare).

4.3.1. Nulitatea.

 Noţiune: Nulitatea este sancțiunea procedurală ce intervine în cazul actului de procedură


ce nu îndeplinește condițiile, de fond sau de forma, prevăzute de lege pentru validitatea
lui, lipsindu-l în tot sau în parte de efectele sale firești.

 Clasificări:

 După natura interesului ocrotit: nulități absolute și relative

 După cum sunt sau nu prevăzute de lege: nulități exprese și nulități virtuale;

 După cum privesc condiții proprii ale actului de procedură sau condiții exterioare: nulități
intrinseci și extrinseci;

 După cum actul are sau nu o existență independentă: nulități proprii și derivate;

 După întinderea efectelor nulităţii: nulităţi totale şi parţiale

 După cum implică sau nu existenţa unei vătămări: nulităţi condiţionate de vătămare şi
nulităţi necondiţionate de vătămare

 Nulitățile condiționate de vătămare


49

Condiții:

 actul să fi fost îndeplinit cu neobservarea unei cerințe legale;

 prin aceasta să se fi produs părții o vătămare;

!!! în cazul nulităților exprese, vătămarea se prezumă până la dovada contrară;

 - vătămarea să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea actului – art. 177 NCPC

 Nulitățile necondiționate de vătămare


Nulitatea intervine fără a mai fi cercetată îndeplinirea condiției vătămării în cazul
încălcării dispozițiilor referitoare la:
 capacitatea procesuală;
 reprezentarea procesuală;
 competența instanței;
 compunerea sau constituirea instanței;
 publicitatea ședinței de judecată;
 alte cerințe legale extrinseci actului, dacă legea nu prevede altfel.

 Regimul de invocare a nulităților:

Nulitatea absolută poate fi invocată de oricare din părţi, de procuror şi de instanţă din oficiu,
în orice fază a procesului, dacă legea nu prevede altfel, în timp ce nulitatea relativă se poate
invoca numai de partea vătămată, într-un anumit termen şi numai dacă neregularitatea nu a
fost cauzată prin propria faptă (art. 178 alin 2 NCPC). Cu privire la termen, în art. 178 alin 3
se precizează că nulitatea relativă, dacă legea nu prevede altfel, trebuie invocată: a) pentru
neregularităţile săvârşite până la începerea judecăţii, prin întâmpinare sau, dacă aceasta nu
este obligatorie, la primul termen de judecată, b) pentru neregularităţile săvârşite în timpul
judecăţii, la termenul la care s-a săvârşit neregularitatea sau, dacă partea nu este prezentă, la
termenul imediat următor şi înainte de a pune concluzii pe fond. Partea interesată poate
renunţa expres sau tacit, la dreptul de a se invoca nulitatea relativă.

 Soluții:

Soluţionarea excepţiei prin care se invocă nulitatea se realizează prin încheiere, dacă instanţa
rămâne în continuare învestită sau prin hotărâre (sentință sau decizie) dacă se finalizează
procesul. În cazul în care se respinge excepţia se pronunţă o încheiere premergătoare care
poate fi atacată o dată cu fondul, dacă legea nu dispune altfel.

 Efectele nulității:

Lipsește actul de procedură de efectele pe care i le dă legea în ceea ce privește funcția sa


procedurală - quod nullum este, nullum producit effectum;
50

- Nulitatea afectează atât operațiunea juridică, cât și actul încheiat pt constatarea


acesteia;
- Nulitatea operează cu efect retroactiv, actul este considerat că nu a produs niciodată
efecte;
- în principiu, actele vor fi refăcute în fața aceleiași instanțe;
- Dacă actul cuprinde manifestări de voință, declarații sau constatări de fapt, ele pot fi
folosite;
- Nulitatea actului atrage nulitatea actelor subsecvente, dacă nu au o existență de sine
stătătoare, dar poate uneori atrage şi nulitatea actelor precedente;
- Nulitatea nu operează de drept – dacă nu a fost constatată de către instanţă, actul de
procedură rămâne valabil și produce efecte; dacă toate căile de atac au fost epuizate,
nulitatea rămâne definitiv acoperită.

4.3.2. Decăderea.

 Noţiune - decăderea este acea sancțiune procedurală care constă în pierderea


dreptului de a exercita o cale de atac sau de a îndeplini orice alt act de procedură,
dacă nu a fost respectat termenul imperativ prevăzut de lege.
 Condiții:

a) existența unui termen imperativ legal absolut, înăuntrul căruia trebuie


exercitat dreptul procedural

- sunt asimilate cazurile când legea a stabilit un termen fix, când legea prevede
că un act trebuie făcut într-un anumit moment procesual sau când legea stabilește o
anumită ordine de efectuare a actelor de procedură.

b) partea să nu fi exercitat dreptul procedural înăuntrul acestui termen

- decăderea nu intervine in cazul drepturilor procedurale ale instanței;

c) să nu existe o derogare expresă de la sancțiunea decăderii. Decăderea nu


intervine dacă:

- există o dispoziție expresă a legii în acest sens;

- în cazul părților legate printr-un raport de solidaritate sau indivizibilitate, una


dintre părți a făcut actul în termen;

- partea interesată renunță la acest drept;

- legea stabilește în mod expres o altă sancțiune;


51

- partea interesată dovedește că a fost împiedicată de motive temeinic


justificate.

 Regimul de invoare a decăderii:


- dacă s-a încălcat o normă imperativă, decăderea poate fi invocată de oricare
din părţi, de procuror sau de instanţă din oficiu, în orice fază a procesului,
dacă legea nu limitează faza procesuală în care se poate invoca;
- dacă norma încălcată are caracter dispozitiv, decăderea va putea fi invocată
numai de partea interesată şi numai la primul termen de judecată care are loc
după cunoaşterea motivului decăderii, dacă legea nu prevede expres un alt
moment.
 Efectele decăderii:
- pierderea dreptului procesual ce nu a fost exercitat în termen; actul de
procedură făcut peste termen este lovit de nulitate;

- dreptul subiectiv civil nu este atins, însă, indirect, decăderea poate duce la
pierderea unei componente a acestuia;

- dacă actul cuprinde manifestări de voință, declarații sau constatări de fapt, ele
pot fi folosite;

- decăderea își produce efectele doar dacă a fost constatată de instanță. Dacă nu
a fost constatată, actul de procedură rămâne valabil și produce efecte; dacă
toate căile de atac au fost epuizate, sancțiunea rămâne definitiv inoperantă.

 Repunerea ȋn termen:
- Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă
dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.
- În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la
încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul
exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru
exercitarea căii de atac.
- Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanţa competentă să
soluţioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen.

4.3.3. Amenzile judiciare.

Stabilirea amenzii: constatarea abaterii şi stabilirea sancţiunii sunt de competenţa instanţei


în faţa căreia s-a săvârşit fapta sau, după caz, de către preşedintele instanţei de executare, prin
încheiere executorie.
52

Cale de atac: cerere de reexaminare în termen de 15 zile, după caz, de la data la care a fost
luată măsura sau de la data comunicării încheierii.

Soluţionare: cererea de rexaminare se soluţionează, cu citarea părţilor, prin încheiere


definitivă, dată în camera de consiliu, de către un alt complet decât cel care a stabilit amenda
sau despăgubirea.

Teme de reflecție unitatea de ȋnvățare 4

1. Există acte de procedură care se îndeplinesc verbal?

2. Cum se numeşte intervalul cuprins între punctul de plecare şi punctul de împlinire al


termenului şi cum curg, de regulă, termenele pe acest interval?

3. Ce înseamnă principiul echipolenţei şi ce cazuri cunoaşteţi?

4. Cum intervine nulitatea în cazul în care legea prevede că judecata se face în camera de
consiliu şi totuşi s-a făcut în şedinţă publică, cu respectarea principiului publicităţii?

5. Ce adagiu caracterizează efectele nulităţii?

6. Cum operează nulitatea şi care sunt mijloacele procesuale de invocare?

7. În ce cazuri este înlăturată decăderea?

8. Când se poate cere repunerea în termen şi care este instanţa competentă?

9. Care este calea de atac în cazul amenzilor judiciare?

Test de autoevaluare unitatea de ȋnvățare 4

1. Repunerea în termen de a îndeplini un act de procedură poate fi solicitată dacă:

a) partea nu a făcut actul în termen din motive temeinic justificate;

b) nu s-a respectat un termen prohibitiv;

c) nu s-a respectat termenul acordat părţilor pentru încheierea unei tranzacţii;

d) nu au trecut mai mult de 15 zile de la încetarea împiedicării.

2. În privinţa termenelor procedurale:

a) ca regulă, acestea încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură;

b) acestea nu pot fi întrerupte;


53

c) se întrerup faţă de cel lipsit de capacitate de exerciţiu cât timp nu a fost desemnată o
persoană să îl reprezinte;

d) acestea sunt reglementate numai de norme de ordine privată.

3. Nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări intervine în cazul încălcării


dispoziţiilor legale referitoare la :

a) capacitatea procesuală;

b) reprezentarea procesuală;

c) publicitatea şedinţei de judecată;

d) constituirea instanţei de judecată.

4. Nulitatea actului de procedură poate fi invocată:

a) de orice parte în proces, de judecător sau de procuror în orice stare a cauzei;

b) numai de partea interesată şi numai dacă neregularitatea nu a fost cauzată prin propria
faptă, în cazul nulităţii relative;

c) dacă partea interesată nu a renunţat expres sau tacit la dreptul de a invoca nulitatea
relativă sau absolută;

d) numai dacă nu s-a pronunţat o hotărâre judecătorească în cauza respectivă.

5. Decăderea are ca efect :

a) pierderea dreptului subiectiv civil;

b) anularea actelor de procedură îndeplinite cu nerespectarea termenului imperativ;

c) pierderea dreptului procesual de a îndeplini un act de procedură;

d) pierderea în mod indirect a unei componente a dreptului la acţiune.

6. În ceea ce priveşte decăderea :

a) intervine în cazul nerespectării termenelor legale imperative;

b) intervine dacă nu există o derogare expresă de la sancţiunea decăderii;

c) aceasta nu îşi produce efectele dacă nu a intervenit o constatare a instanţei în acest sens;

d) nu îşi produce efectele dacă partea interesată dovedeşte că a fost împiedicată de motive
temeinic justificate.
54

7. Încheierea prin care s-a stabilit o amendă judiciară:

a) are caracter executoriu după epuizarea căilor de atac prevăzute de lege;

b) se comunică în toate cazurile celui obligat la plata amenzii;

c) se poate ataca numai cu cerere de reexaminare la instanţa superioară celei care a aplicat
amenda;

d) nu se motivează.

8. În privinţa cererilor adresate instanţelor judecătoreşti :

a) acestea se adresează întotdeauna în scris;

b) pot fi formulate şi prin înscris în formă electronică, cu respectarea condiţiilor prevăzute de


lege;

c) trebuie să cuprindă în mod obligatoriu, pe lângă domiciliul sau reşedinţa părţilor şi adresa
electronică a acestora;

d) acestea trebuie timbrate, dacă legea nu prevede altfel.

9. Atunci când o cerere este adresată instanţei de judecată, prin intermediul unui reprezentant,
dovada calităţii de reprezentant se va face :

a) întotdeauna prin procură autentică, anexată în copie certificată, în cazul mandatarului


neavocat;

b) prin împuternicire avocaţială în cazul mandatarului avocat;

c) copie legalizată de pe înscrisul doveditor în cazul reprezentantului legal;

d) prin copie a unui extras din registru public în care este menţionată împuternicirea lor în
cazul reprezentanţilor persoanelor juridice de drept privat.

10. În cazul nulităţii actelor de procedură este adevărat că:

a) în cazul nulităţilor expres prevăzute de lege, vătămarea este prezumată în mod absolut;

b) nulitatea relativă poate fi invocată de părţi sau instanţă din oficiu la termenul la care s-a
săvârşit neregularitatea;

c) partea interesată poate renunţa expres la dreptul de invoca nulitatea absolută;

d) actul de procedură nu va fi anulat dacă până la momentul pronunţării asupra excepţiei de


nulitate a dispărut cauza acesteia.
55

Răspuns grile:

1 ad, 2 ac, 3 abcd, 4 b, 5 cd, 6 abcd, 7 -, 8 bd, 9 bcd, 10 d.


56

UNITATEA DE ȊNVĂȚARE 5

ETAPA SCRISĂ A PROCESULUI CIVIL .

CUPRINS:

5.1. PROCEDURI PREALABILE SESIZĂRII INSTANŢEI. CEREREA DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ.


ÎNTÂMPINAREA. CEREREA RECONVENŢIONALĂ. TIMBRARE.

5.2. MĂSURILE ASIGURĂTORII.

5.3. CITAREA ŞI COMUNICAREA ACTELOR DE PROCEDURĂ.

OBIECTIVELE UNITĂȚII DE ȊNVĂȚARE 5:

- CUNOAȘTEREA MODULUI ȊN CARE SE REDACTEAZĂ CEREREA DE CHEMARE ȊN JUDECATĂ;


ȊNREGISTRAREA ACESTEIA LA INSTANȚĂ;
- CUNOAȘTEREA IMPORTANȚEI ȘI A MODULUI ȊN CARE SE REDACTEAZĂ ȊNTÂMPINAREA ȘI
CEREREA RECONVENȚIONALĂ;
- ASIGURAREA SUCCESULUI DEMERSULUI JUDIIAR PRIN ADOPTAREA UNOR MASURI CU
CARACTER PROVIZORIU;
- MODUL ȊN CARE SE REALIZEAZĂ CITAREA ȘI COMUNIAREA ACTELELOR DE PROCEDURĂ,
CARE CONCRETIZEAZĂ PRINCIPIUL CONTRADICTORIALITĂȚII.

5.1. Proceduri prealabile sesizării instanţei. Cererea de chemare în judecată.


Întâmpinarea. Cererea reconvenţională. Timbrare.

5.1.1. Proceduri prealabile sesizării instanței.

 (1) Sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile,
dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va
anexa la cererea de chemare în judecată.

 (2) Neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin
întâmpinare, sub sancţiunea decăderii.

 (3) La sesizarea instanţei cu dezbaterea procedurii succesorale, reclamantul va depune o


încheiere emisă de notarul public cu privire la verificarea evidenţelor succesorale
prevăzute de Codul civil. În acest caz, neîndeplinirea procedurii prealabile va fi invocată
de către instanţă, din oficiu, sau de către pârât.
57

5.1.2. Cererea de chemare ȋn judecată.

 Noţiune - Cererea de chemare în judecată este actul de procedură prin care partea
interesată se adresează instanţei pentru a invoca aplicarea legii la un caz determinat,
punând în mişcare acţiunea civilă.

 Cuprinsul cererii de chemare în judecată – art.194

 Datele de identificare ale părţilor

 Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele şi prenumele sau, după caz,
denumirea oricăreia dintre părţi este nulă. Dispoziţiile art. 200 sunt aplicabile.

 Numele şi calitatea celui care reprezintă partea în proces

 La cerere se alătură în mod obligatoriu dovada calităţii de reprezentant – art. 151


NCPC

 In caz de coparticipare procesuală – art. 202 NCPC

 Obiectul cererii şi valoarea lui


 Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde obiectul cererii este nulă.
Dispoziţiile art. 200 sunt aplicabile.
 Lipsa menţiunii privind valoarea obiectului nu poate atrage anularea cererii ca
netimbrată.
 Arătarea motivelor de fapt şi de drept
 Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde motivele de fapt ale acesteia este
nulă. Dispoziţiile art. 200 sunt aplicabile.
 Arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere
 Semnătura.
 Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde semnătura părţii sau a
reprezentantului acesteia este nulă. Dispoziţiile art. 200 sunt aplicabile.
 Lipsa semnăturii se poate acoperi în tot cursul judecăţii în faţa primei instanţe în
condiţiile art. 196 alin. 2 NCPC
 Timbrarea cererii de chemare ȋn judecată.
 Sediul materiei: art. 197 NCPC, O.U.G. 80/2013
 Art. 197 - Timbrarea cererii - În cazul în care cererea este supusă timbrării,
dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea
insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii.
 Cererile evaluabile în bani - de regulă, taxă proporţională şi progresivă cu
valoarea cererii.
 Cererile neevaluabile în bani – taxă fixă.
 Taxele judiciare se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege.
58

 Împotriva modului de stabilire a taxei, reclamantul poate face cerere de


reexaminare la aceaşii instanţă, in termen de 3 zile de la data comunicării taxei
datorate.
 Cererea este scutită de taxă şi se soluţionează de către un alt complet de judecată,
în cameră de consiliu, fărăcitarea părţilor şi pronunţă o hotărâre definitivă.
 Inregistrarea cererii de chemare ȋn judecată.
 Cererea de chemare în judecată se depune personal sau prin reprezentant ori poate
fi trimisă instanţei prin poştă, curier, fax sau scanată şi transmisă prin poştă
electronică ori prin înscris în formă electronică.
 Ea trebuie să fie însoţită de anexele cerute de lege (dovada calităţii de
reprezentant, taxă timbru, etc. ) şi să fie într-un număr suficient de exemplare
pentru toate părţile şi unul pentru instanţă.
 Cererea este primită la Registratura instanţei, se înregistrează şi primeşte dată
certă prin aplicarea ştampilei de intrare.
 După înregistrare, cererea se predă preşedintelui instanţei sau persoanei
desemnate de acesta, care va lua de îndată măsuri în vederea stabilirii în mod
aleatoriu a completului de judecată.
 După luarea acestor măsuri, cererea se predă serviciului arhivă şi registratură unde
se formează dosarul şi se păstrează dosarul.
 Cererea se înscrie în următoarele registre: registrul general de dosare; inregistrari
se fac si in registrul informativ, registrul de termene al arhivei şi în condica
şedinţelor de judecată.
 Efectele cererii de chemare ȋn judecată:
 învestește instanța cu judecarea pricinii la care se referă;
 determină cadrul procesual în care se va desfășura judecata din punct de vedere al
părţilor şi al obiectului cererii;
 în cazul competenței teritoriale alternative exprimă opțiunea reclamantului pentru
una dintre instanțele deopotrivă competente;
 în anumite cazuri, cererea strict personală introdusă de titularul dreptului la
acțiune poate fi transmisă moștenitorilor acestuia, în caz de deces al titularului
acţiunii;
o Exemplu: art.1024 C.civ. - Acţiunea în revocare pentru ingratitudine
poate fi exercitată numai împotriva donatarului. Dacă donatarul moare
după introducerea acţiunii, aceasta poate fi continuată împotriva
moştenitorilor.
Cererea de revocare nu poate fi introdusă de moştenitorii donatorului, cu
excepţia cazului în care donatorul a decedat în termenul prevăzut la alin.
(1) fără să îl fi iertat pe donatar. De asemenea, moştenitorii pot introduce
acţiunea în revocare în termen de un an de la data morţii donatorului,
dacă acesta a decedat fără să fi cunoscut cauza de revocare.
59

 operează punerea în întârziere a debitorului, dacă nu a fost pus în întârziere sau nu


este de drept în întârziere;
o art.1522 C.civ: Debitorul poate fi pus în întârziere fie printr-o notificare
scrisă prin care creditorul îi solicită executarea obligaţiei, fie prin
cererea de chemare în judecată.
Cererea de chemare în judecată formulată de creditor, fără ca anterior
debitorul să fi fost pus în întârziere, conferă debitorului dreptul de a
executa obligaţia într-un termen rezonabil, calculat de la data când
cererea i-a fost comunicată. Dacă obligaţia este executată în acest
termen, cheltuielile de judecată rămân în sarcina creditorului.
 în cazul cererilor reale imobiliare și al celor mixte încetează buna credință a
pârâtului;
 dreptul ce se urmărește a fi valorificat devine litigios;
 este întreruptă prescripția extinctivă a dreptului la acţiune, chiar dacă a fost
introdusă la o instanţă necompetentă sau nulă pentru vicii de formă (art. 2.539
C.civ.).
o Observație: (1) În cazurile prevăzute la art. 2.537 pct. 2 şi 3, prescripţia
este întreruptă chiar dacă sesizarea a fost făcută la un organ de jurisdicţie
ori de urmărire penală necompetent sau chiar dacă este nulă pentru lipsă
de formă. (2) Prescripţia nu este întreruptă dacă cel care a făcut cererea de
chemare în judecată sau de arbitrare ori de intervenţie în procedura
insolvenţei sau a urmăririi silite a renunţat la ea, nici dacă cererea a fost
respinsă, anulată ori s-a perimat printr-o hotărâre rămasă definitivă. Cu
toate acestea, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când
hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă
cerere, prescripţia este considerată întreruptă prin cererea de chemare în
judecată sau de arbitrare precedentă, cu condiţia însă ca noua cerere să fie
admisă.

 Verificarea și regularizarea cererii de chemare ȋn judecată (art.200 NPC).


 Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea
de chemare în judecată îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194 – 197.
 Se verifica si corecta repartizare la sectie sau la completul specializat.

 Când cererea nu îndeplineşte aceste cerinţe, reclamantului i se comunică în scris


lipsurile, având obligaţia facă completările sau modificările dispuse în termen de
cel mult 10 zile de la primirea comunicării, sub sancţiunea anulării cererii.
În acestă ipoteză, anularea cererii se dispune prin încheiere, dată în camera de
consiliu .
60

 Împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de


reexaminare, în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii. solicitând
motivat să se revină asupra măsurii anulării.
 Cererea se soluţionează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu
citarea reclamantului, de către un alt complet al instanţei respective, desemnat
prin repartizare aleatorie.
 În caz de admitere, cauza se retrimite completului iniţial învestit.

 Fixarea primului termen de judecată (art.201 NCPC).


 După regularizarea cererii de chemare în judecată , judecătorul dispune, prin
rezoluţie, comunicarea acesteia către pârât, punându-i-se în vedere că are obligaţia
de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii.
 Întâmpinarea se comunică de îndată reclamantului, care este obligat să depună
răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare. Pârâtul va lua
cunoştinţă de răspunsul la întâmpinare de la dosarul cauzei.
 În termen de 3 zile de la data depunerii răspunsului la întâmpinare, judecătorul
fixează prin rezoluţie primul termen de judecată, care va fi de cel mult 60 de zile
de la data rezoluţiei, dispunând citarea părţilor.
 În cazul în care nu au fost depuse în termen întâmpinarea sau răspunsul la
întâmpinare, la expirarea termenelor judecătorul fixează prin rezoluţie primul
termen de judecată, care va fi de cel mult 60 de zile de la data rezoluţiei,
dispunând citarea părţilor.
 În procesele urgente, aceste termene pot fi reduse de judecător în funcţie de
circumstanţele cauzei.

 Măsuri pentru pregătirea primului termen de judecată.


 Judecătorul, sub rezerva dezbaterii la primul termen de judecată, dacă s-a solicitat
prin cererea de chemare în judecată, va putea dispune citarea pârâtului la
interogatoriu, alte măsuri pentru administrarea probelor, precum şi orice alte
măsuri necesare pentru desfăşurarea procesului potrivit legii.
 În condiţiile legii, se vor putea încuviinţa, prin încheiere executorie, măsuri
asigurătorii, precum şi măsuri pentru asigurarea probelor.
 Modificarea cererii de chemare ȋn judecată.
 Reclamantul poate să-şi modifice cererea şi să propună noi dovezi, sub sancţiunea
decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. În acest caz,
instanţa dispune amânarea pricinii şi comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea
formulării întâmpinării, care, sub sancţiunea decăderii, va fi depusă cu cel puţin 10 zile
înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetată de reclamant la dosarul cauzei.
 Cu toate acestea, nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de şedinţă
declaraţiile verbale făcute în instanţă când:
61

o se îndreaptă greşelile materiale din cuprinsul cererii;


o reclamantul măreşte sau micşorează cuantumul obiectului cererii;
 se solicită contravaloarea obiectului cererii, pierdut sau pierit în cursul procesului;
 se înlocuieşte o cerere în constatare printr-o cerere în realizarea dreptului sau invers,
atunci când cererea în constatare este admisibilă.
 Modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut la alin. (1) poate avea
loc numai cu acordul expres al tuturor părţilor.

5.1.3. Intâmpinarea.

 Noțiune: actul de procedură prin care pârâtul se apără, în fapt şi în drept, faţă pretențiile
reclamantului din cererea de chemare în judecată.

- caracter obligatoriu, în afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel.

 Conținut: Art. 205 alin. (2) Întâmpinarea va cuprinde:

a) datele de identificare ale părţilor, dacă reclamantul nu le-a menţionat în cererea de


chemare în judecată;

b) excepţiile procesuale pe care pârâtul le invocă faţă de cererea reclamantului;

c) răspunsul la toate pretenţiile şi motivele de fapt şi de drept ale cererii;

d) dovezile cu care se apără împotriva fiecărui capăt din cerere, dispoziţiile art. 194 lit. e)
fiind aplicabile în mod corespunzător;

e) Semnătura.

Întâmpinarea se comunică reclamantului, dacă legea nu prevede altfel.

La întâmpinare se va alătura acelaşi număr de copii certificate de pe înscrisurile pe care se


sprijină, precum şi un rând de copii pentru instanţă. Dispoziţiile art. 149 alin. (1), (3) şi (4) şi ale
art. 150 sunt aplicabile.

Termen de depunere: 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată în procedura


regularizării cererii;

Sancțiune: decăderea din dreptul de a mai propune probe și de a ridica excepții de ordine
privată.

5.1.4. Cererea reconvențională.

 Noțiune - mijlocul procesual prin care pârâtul formulează pretenţii în legătură cu


cererea reclamantului, pretenţii derivând din acelaşi raport juridic sau strâns legate de
aceasta.
62

 -este facultativă, în principiu;

 Calitate procesuală pasivă :


- reclamantul din cererea introductivă de instanţă;
- în cazul în care pretenţiile formulate prin cerere reconvenţională privesc şi alte persoane
decât reclamantul, acestea vor putea fi chemate în judecată ca pârâţi.
 Conținut: trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute pentru cererea de chemare în
judecată.

 Termen și sancțiune:

- Cererea reconvenţională se depune, sub sancţiunea decăderii, odată cu întâmpinarea


sau, dacă pârâtul nu este obligat la întâmpinare, cel mai târziu la primul termen de
judecată.
- Când reclamantul şi-a modificat cererea de chemare în judecată, cererea reconvenţională
se va depune cel mai târziu până la termenul ce se va încuviinţa pârâtului în acest scop.
 Cererea reconvenţională se comunică reclamantului şi, după caz, celor chemaţi în
judecată ca pârâţi pentru a formula întâmpinare. Se aplică în mod corespunzător
dispoziţiile privitoare la fixarea primului termen de judecată.
 Limite: Reclamantul nu poate formula cerere reconvenţională la cererea reconvenţională
a pârâtului iniţial.
 Reguli de judecată:
- Cererea reconvenţională se judecă odată cu cererea principală.
- Dacă numai cererea principală este în stare de a fi judecată, instanţa poate dispune
judecarea separată a cererii reconvenţionale.
- Cu toate acestea, disjungerea nu poate fi dispusă în cazurile anume prevăzute de lege sau
dacă judecarea ambelor cereri se impune pentru soluţionarea unitară a procesului.

5.2. Măsurile asigurătorii.

5.2.1. Sechestrul asigurător.

 Noţiune - Art. 951 NCPC - Sechestrul asigurător constă în indisponibilizarea bunurilor


mobile sau/şi imobile urmăribile ale debitorului aflate în posesia acestuia sau a unui terţ
în scopul valorificării lor în momentul în care creditorul unei sume de bani va obţine un
titlu executoriu.

 Condiţii de înfiinţare - Art. 952 NCPC

(1) Creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanţă este constatată în scris şi
este exigibilă, poate solicita înfiinţarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile
şi imobile ale debitorului, dacă dovedeşte că a intentat cerere de chemare în judecată.
El poate fi obligat la plata unei cauţiuni în cuantumul fixat de către instanţă.
63

(2) Acelaşi drept îl are şi creditorul a cărui creanţă nu este constatată în scris, dacă
dovedeşte că a intentat acţiune şi depune, odată cu cererea de sechestru, o cauţiune de
jumătate din valoarea reclamată.

(3) Instanţa poate încuviinţa sechestrul asigurător chiar şi atunci când creanţa nu este
exigibilă, în cazurile în care debitorul a micşorat prin fapta sa asigurările date creditorului
sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de
la urmărire sau să îşi ascundă ori să îşi risipească averea. În aceste cazuri, creditorul
trebuie să dovedească îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute la alin. (1) şi să depună o
cauţiune, al cărei cuantum va fi fixat de către instanţă.

 Procedura de soluţionare - Art. 953 NCPC

(1) Cererea de sechestru asigurător se adresează instanţei care este competentă să judece
procesul în prima instanţă. Creditorul nu este dator să individualizeze bunurile asupra
cărora solicită să se înfiinţeze sechestrul.

(2) Instanţa va decide de urgenţă în camera de consiliu, fără citarea părţilor, prin încheiere
executorie, stabilind suma până la care se încuviinţează sechestrul, fixând totodată, dacă
este cazul, cuantumul cauţiunii şi termenul înăuntrul căruia urmează să fie depusă
aceasta.

(3) Încheierea prin care se soluţionează cererea de sechestru se comunică creditorului de


îndată de către instanţă, iar debitorului de către executorul judecătoresc, odată cu luarea
măsurii. Încheierea este supusă numai apelului, în termen de 5 zile de la comunicare, la
instanţa ierarhic superioară. Apelul se judecă de urgenţă şi cu precădere, cu citarea în
termen scurt a părţilor.

(4) Dispoziţiile art. 998 alin. (4) se aplică atât la soluţionarea cererii, cât şi la judecarea
apelului.

 Desfiinţarea de drept a sechestrului asigurător - Art. 955 NCPC

Nedepunerea cauţiunii în termenul fixat de instanţă atrage desfiinţarea de drept a sechestrului


asigurător. Aceasta se constată prin încheiere definitivă, dată fără citarea părţilor.

 Ridicarea sechestrului asigurător - Art. 956 NCPC

(1) Dacă debitorul va da, în toate cazurile, o garanţie îndestulătoare, instanţa va putea ridica,
la cererea debitorului, sechestrul asigurător. Cererea se soluţionează în camera de
consiliu, de urgenţă şi cu citarea în termen scurt a părţilor, prin încheiere supusă numai
apelului, în termen de 5 zile de la pronunţare, la instanţa ierarhic superioară. Apelul se
judecă de urgenţă şi cu precădere. Dispoziţiile art. 953 alin. (4) se aplică în mod
corespunzător.
64

(2) De asemenea, în cazul în care cererea principală, în temeiul căreia a fost încuviinţată
măsura asigurătorie, a fost anulată, respinsă sau perimată prin hotărâre definitivă ori dacă
cel care a făcut-o a renunţat la judecarea acesteia, debitorul poate cere ridicarea măsurii
de către instanţa care a încuviinţat-o. Asupra cererii instanţa se pronunţă prin încheiere
definitivă, dată fără citarea părţilor. Dispoziţiile art. 954 se aplică în mod corespunzător.

 Valorificarea bunurilor sechestrate - Art. 957 NCPC

Valorificarea bunurilor sechestrate nu se va putea face decât după ce creditorul a obţinut titlul
executoriu.

5.2.2. Poprirea asigurătorie.

 Obiectul popririi asigurătorii - Art. 969 NCPC

Poprirea asigurătorie se poate înfiinţa asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor
bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care
aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, în condiţiile
stabilite la art. 952.

 Reguli aplicabile - Art. 970 NCPC

(1) Soluţionarea cererii, executarea măsurii, desfiinţarea şi ridicarea popririi asigurătorii se


vor efectua potrivit dispoziţiilor art. 953-958, care se aplică în mod corespunzător.

(2) În cererea de poprire bancară creditorul nu este dator să individualizeze terţii popriţi cu
privire la care solicită să se înfiinţeze poprirea.

5.2.3. Sechestrul judiciar.

 Noţiune - Art. 971 NCPC

Sechestrul judiciar constă în indisponibilizarea bunurilor ce formează obiectul litigiului sau,


în condiţiile legii, a altor bunuri, prin încredinţarea pazei acestora unui administrator-
sechestru desemnat potrivit art. 975.

 Condiţii de înfiinţare - Art. 972 NCPC

1. Ori de câte ori există un proces asupra proprietăţii sau altui drept real principal, asupra
posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinţei sau administrării unui bun
proprietate comună, instanţa de judecată va putea să încuviinţeze, la cererea celui
interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, dacă această măsură este necesară
pentru conservarea dreptului respectiv.

2. Se va putea, de asemenea, încuviinţa sechestrul judiciar, chiar fără a exista proces:


65

a) asupra unui bun pe care debitorul îl oferă pentru liberarea sa;

b) asupra unui bun cu privire la care cel interesat are motive temeinice să se teamă că va fi
sustras, distrus ori alterat de posesorul său actual;

c) asupra unor bunuri mobile care alcătuiesc garanţia creditorului, când acesta învederează
insolvabilitatea debitorului său ori când are motive temeinice de bănuială că debitorul se va
sustrage de la eventuala urmărire silită ori să se teamă de sustrageri sau deteriorări.

3. În cazul prevăzut la alin. (2), partea care a obţinut instituirea sechestrului judiciar este
obligată să introducă acţiunea la instanţa competentă, să iniţieze demersurile pentru
constituirea tribunalului arbitral sau să solicite punerea în executare a titlului executoriu,
într-un termen de cel mult 20 de zile de la data încuviinţării măsurii asigurătorii.

4. Nerespectarea dispoziţiilor alin. (3) atrage desfiinţarea de drept a sechestrului judiciar.


Aceasta se constată prin încheiere definitivă dată fără citarea părţilor.

 Instanţa competentă - Art. 973 NCPC

Cererea pentru înfiinţarea sechestrului judiciar se va adresa instanţei învestite cu judecarea


acţiunii principale în cazul prevăzut la art. 972 alin. (1), respectiv instanţei în circumscripţia
căreia se află bunul în cazurile prevăzute la art. 972 alin. (2).

 Procedura de înfiinţare - Art. 974 NCPC

(1) Cererea de sechestru judiciar se judecă de urgenţă, cu citarea părţilor.

(2) În caz de admitere, instanţa va putea să îl oblige pe reclamant la darea unei cauţiuni,
dispoziţiile art. 955 aplicându-se în mod corespunzător.

(3) În cazul bunurilor imobile se va proceda şi la înscrierea în cartea funciară potrivit art. 954
alin. (3).

(4) Încheierea este supusă numai apelului, în termen de 5 zile de la pronunţare, la instanţa
ierarhic superioară. Dispoziţiile art. 953 alin. (4) şi cele ale art. 958 se aplică în mod
corespunzător.

 Administratorul-sechestru - Art. 975 NCPC

(1) Paza bunului sechestrat va fi încredinţată persoanei desemnate de părţi de comun acord,
iar în caz de neînţelegere, unei persoane desemnate de instanţă, care va putea fi chiar
deţinătorul bunului. (...)

(2) Administratorul-sechestru va putea face toate actele de conservare şi administrare, va


încasa orice venituri şi sume datorate şi va putea plăti datorii cu caracter curent, precum şi pe
cele constatate prin titlu executoriu. De asemenea, cu autorizarea prealabilă a instanţei care l-
66

a numit, administratorul-sechestru va putea să înstrăineze bunul în cazul în care acesta nu


poate fi conservat sau dacă, dintr-un alt motiv, măsura înstrăinării este vădit necesară şi, dacă
a fost în prealabil autorizat, el va putea sta în judecată în numele părţilor litigante cu privire
la bunul pus sub sechestru. (...)

 Administratorul provizoriu - Art. 976 NCPC

În cazuri urgente, instanţa va putea numi, prin încheiere definitivă dată fără citarea părţilor,
un administrator provizoriu până la soluţionarea cererii de sechestru judiciar.

5.3. Citarea și comunicarea actelor de procedură.

 Judecata se face, de regulă, cu citarea părților - art. 153 NCPC.

 Excepții: conflictul de competență (art. 135 alin. 4 ), preschimbarea termenului (art. 230)
asigurarea probelor ( art. 360 alin. 5), contestația privind tergiversarea procesului (art.
524 alin. 3), etc.

5.3.1. Termenul ȋn cunoștință.

 Cazuri: 1. Partea care a depus cererea personal sau prin mandatar și a luat termen în
cunoștință;

2. Partea care a fost prezentă la un termen de judecată, personal sau printr-un reprezentant
legal sau convențional, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaște termenul;

3. Partea căreia, personal ori prin reprezentant legal sau convenţional ori prin funcţionarul
sau persoana însărcinată cu primirea corespondenţei, i s-a înmânat citaţia pentru un termen de
judecată.

 Regula nu se aplică:

1. în cazul reluării judecăţii, după ce a fost suspendată;

2. în cazul când procesul se repune pe rol;

3. când partea este chemată la interogatoriu, în afară de cazul în care a fost prezentă la
încuviinţarea lui, când s-a stabilit şi termenul pentru luarea acestuia;

4. când, pentru motive temeinice, instanţa a dispus ca partea să fie citată la fiecare termen;

5. în cazul în care instanţa de apel sau de recurs fixează termen pentru rejudecarea fondului

procesului după anularea hotărârii primei instanţe sau după casarea cu reţinere.

În plus: militarii încazarmaţi și deținuții sunt citaţi la fiecare termen.


67

5.3.2. Citarea.

 Citaţia cuprinde:

a) denumirea instanţei, sediul ei şi, când este cazul, alt loc decât sediul instanţei unde
urmează să se desfăşoare judecarea procesului;

b) data emiterii citaţiei;

c) numărul dosarului;

d) anul, luna, ziua şi ora înfăţişării;

e) numele şi prenumele sau denumirea, după caz, ale/a celui citat, precum şi locul unde se
citează;

f) calitatea celui citat;

g) numele şi prenumele sau denumirea, după caz, ale/a părţii potrivnice şi obiectul cererii;

h) indicarea, dacă este cazul, a taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar datorate de
cel citat;

i) menţiunea că, prin înmânarea citaţiei, sub semnătură de primire, personal ori prin
reprezentant legal sau convenţional ori prin funcţionarul sau persoana însărcinată cu primirea
corespondenţei pentru un termen de judecată, cel citat este considerat că are în cunoştinţă şi
termenele de judecată ulterioare aceluia pentru care citaţia i-a fost înmânată;

j) alte menţiuni prevăzute de lege sau stabilite de instanţă;

k) ştampila instanţei şi semnătura grefierului.

Lit. a),c),d),e) și k) – sunt prevăzute sub sanțiunea nulității exprese, ceea ce ȋnseamnă că ȋn
cazul acestora vătămarea se prezumă.

 Organe competente cu comunicarea citației:

 1. De către instanță

o Art. 154. - (1) Comunicarea citaţiilor şi a tuturor actelor de procedură se va face,


din oficiu, prin agenţii procedurali ai instanţei sau prin orice alt salariat al
acesteia, precum şi prin agenţi ori salariaţi ai altor instanţe în ale căror
circumscripţii se află cel căruia i se comunică actul.
o Dacă nu este posibil, se va face prin poştă, cu scrisoare recomandată, cu conţinut
declarat şi confirmare de primire, în plic închis, la care se ataşează dovada de
primire/procesul-verbal şi înştiinţarea prevăzute la art. 163.
68

 2. De către părți, dacă au avocat sau consilier juridic și convin astfel ( art. 169 NCPC).

 Locul citării:

 Reguli speciale: art. 155 NCPC;

 Persoanele care se află în străinătate sunt înștiințate prin citație că au obligația de a-și
alege un domiciliu în România unde urmează să li se facă toate comunicările.

 Persoanele cu domiciliu necunoscut urmează a fi citate prin publicitate, în condițiile art.


167 NCPC;

 Alegerea de domicliu: art .158 NCPC;

 Schimbarea locului citării: art .172 NCPC.

 Termenul pentru ȋnmânarea citației:


 Termenul pentru înmânarea citaţiei - Art. 159
 Citaţia şi celelalte acte de procedură, sub sancţiunea nulităţii, vor fi înmânate părţii cu
cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată. În cazuri urgente sau atunci când
legea prevede în mod expres, judecătorul poate dispune scurtarea termenului de
înmânare a citaţiei ori actului de procedură, despre aceasta făcându-se menţiune în
citaţie sau în actul de procedură.
 Invocarea şi înlăturarea neregularităţilor privind citarea - Art. 160
(1) Dacă partea prezentă în instanţă, personal sau prin reprezentant, nu a primit citaţia
sau a primit-o într-un termen mai scurt decât cel prevăzut la art. 159 ori există o
altă cauză de nulitate privind citaţia sau procedura de înmânare a acesteia,
procesul se amână, la cererea părţii interesate.
(2) Orice neregularitate cu privire la citare nu va mai fi luată în considerare în cazul
în care, potrivit alin. (1), nu s-a cerut amânarea procesului, precum şi în cazul în
care partea lipsă la termenul la care s-a produs neregularitatea nu a invocat-o la
termenul următor producerii ei, dacă la acest termen ea a fost prezentă sau legal
citată.
(3) În lipsa părţii nelegal citate, neregularitatea privind procedura de citare a acesteia
poate fi invocată şi de celelalte părţi ori din oficiu, însă numai la termenul la care
ea s-a produs.
 Inmânarea citației:
- În cazul persoanei fizice, înmânarea citaţiei şi a tuturor actelor de procedură se
face personal celui citat, la locul citării. Înmânarea se poate face oriunde se află
cel citat.
- Situații speciale: art. 161 alin. 3 - 7
- Înmânarea citaţiilor şi a tuturor actelor de procedură în cazurile prevăzute la art.
155 alin. (1) pct. 1-5 şi pct. 12 sau atunci când actul urmează să fie înmânat unui
69

avocat, notar public ori executor judecătoresc se poate face funcţionarului sau
persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei, care va semna dovada.
 Procedura de comunicare
- Comunicarea citaţiei se va face persoanei în drept să o primească, care va semna
dovada de înmânare certificată de agentul însărcinat cu înmânarea.
- Dacă destinatarul primeşte citaţia, dar refuză să semneze dovada de înmânare
ori, din motive întemeiate, nu o poate semna, agentul va întocmi un proces-verbal
în care va arăta aceste împrejurări.
- Dacă destinatarul refuză să primească citaţia, agentul o va depune în cutia
poştală. În lipsa cutiei poştale, va afişa pe uşa locuinţei destinatarului o înştiinţare
- Dacă destinatarul nu este găsit la domiciliu ori reşedinţă sau, după caz, sediu,
agentul îi va înmâna citaţia unei persoane majore din familie sau, în lipsă, oricărei
alte persoane majore care locuieşte cu destinatarul ori care, în mod obişnuit, îi
primeşte corespondenţa.

Teme de reflecție unitatea de ȋnvățare 5.

1. Există deosebiri de sancţiuni între diferitele proceduri prealabile?

2. Care sunt elementele esenţiale ale cererii de chemare în judecată şi de ce sunt denumite
astfel?

3. În ce condiţii se face regularizarea cererii de chemare în judecată?

4. Nulitatea care intervine în cazul neîndeplinirii obligaţiilor de regularizare este supusă


dreptului comun?

5. Dacă judecătorul a fixat termen, fără a face procedura regularizării, mai pot fi invocate
lipsurile cererii?

6. Ce noutăţi a adus noul Cod civil în privinţa întreruperii prescripţiei prin introducerea cererii
de chemare în judecată?

7. În ce cazuri cererea nu se socoteşte modificată şi declaraţiile reclamantului se trec în


încheiere?

8. Identificaţi cazurile în care întâmpinarea nu este obligatorie.

9. Care este sancţiunea în cazul unei cereri reconvenţionale tardive? Există vreo deosebire
faţă de vechea reglementare?

10. Care este regimul cauţiunii în cazul măsurilor asigurătorii?


70

11. Ce deosebiri există între sechestrul asigurător şi cel judiciar?

12. Ce atribuţii ale sechestrului judiciar sunt supuse autorizării instanţei judecătoreşti?

13. Care sunt principiile (regulile) care guvernează citarea?

14. Când se socoteşte procedura de citare/comunicare îndeplinită?

Test de autoevaluare unitatea de ȋnvățare 5

1. Pârâtul poate face cerere reconvenţională atunci când:

a) urmăreşte respingerea cererii reclamantului;

b) are pretenţii în legătură cu cererea reclamantului, pretenţii derivând din acelaşi raport juridic
dedus judecăţii sau strâns legate de acesta;

c) doreşte să-şi facă apărările în raport cu cererea reclamantului;

d) are pretenţii în legătură cu cererea sau cu mijloacele de apărare ale reclamantului.

2. Elementele esenţiale ale cererii de chemare în judecată, elemente care sunt prevăzute sub
sancţiunea nulităţii exprese, sunt:

a) numele părţilor,obiectul şi probele;

b) numele părţilor, motivarea în fapt şi în drept, semnătura;

c) numele părţilor, obiectul, motivele de fapt şi semnătura;

d) numele, obiectul şi motivarea în fapt şi în drept.

3. Întâmpinarea:

a) nu este obligatorie;

b) este obligatorie în cazul apelului şi recursului;

c) este obligatorie numai în faţa primei instanţe;

d) nu este supusă taxei judiciare de timbru.

4. În cazul în care cererea reconvenţională nu este formulată în termenul prevăzut de lege,


instanţa:

a) respinge cererea ca inadmisibilă;

b) dispune judecarea separată a cererii;


71

c) respinge cererea ca tardivă;

d) nu există o sancţiune procedurală pentru această ipoteză.

5. Cererea reclamantului nu se socoteşte modificată şi nu se va da termen atunci când el declară


verbal că:

a) îşi modifică obiectul cererii;

b) îndreaptă greşelile materiale din cuprinsul cererii;

c) solicită să fie introdusă în proces şi o altă persoană care pretinde aceleaşi drepturi
ca şi el;

d) înlocuieşte cererea în constatare printr-o cerere pentru realizarea dreptului.

6. În materia sechestrului asigurător:

a) cauţiunea este întotdeauna obligatorie;

b) cererea se judecă de urgenţă, în camera de consiliu, cu citarea părţilor;

c) nedepunerea cauţiunii în termenul fixat de instanţă atrage desfiinţarea de drept a


sechestrului;

d) cererea se rezolvă prin încheiere executorie.

7. Sechestrul asigurător se poate înfiinţa :

a) dacă partea dovedeşte că a intentat acţiune;

b) dacă creanţa creditorului este exigibilă şi constată prin act scris, în toate cazurile;

c) asupra bunurilor mobile şi imobile;

d) dacă creditorul plăteşte o cauţiune de 1/3 din valoarea creanţei.

8. În cazul măsurilor asigurătorii :

a) cauţiunea este obligatorie în toate cazurile;

b) cauţiunea se datorează întotdeauna în cazul sechestrului asigurător şi a popririi


asigurătorii;

c) cauţiunea este facultativă în toate cazurile;

d) cauţiunea se datorează întotdeauna în cazul sechestrului judiciar.


72

9. Citarea prin publicitate:

a) poate fi încuviințată de instanța de judecată dacă reclamantul face dovadă că nu are


cunoștință de domiciliul reclamantului;

b) se face ori pe ușa instanței, ori pe portalul instanței de judecată competente;

c) determină numirea, de către instanță, a unui curator dintre avocații baroului;

d) reprezintă regula în procedura punerii sub interdicție.

10. Vătămarea se prezumă în cazul în care procesul verbal încheiat de agentul însărcinat cu
înmânarea actului de procedură nu cuprinde :

a) anul, luna, ziua şi ora când a fost încheiat;

b) numele celui care l-a încheiat;

c) arătarea înscrisurilor comunicate;

d) arătarea instanţei de la care porneşte actul de procedură şi numărul dosarului.

Răspunsuri grile:

1 b, 2 c, 3 bd, 4 c, 5 bd, 6 cd, 7 ac, 8 -, 9 c, 10 ad